Ilovepdf Merged

Cursul nr.
PARTICULARITĂŢI ANATOMICE ALE DINŢILOR
 INCISIVUL CENTRAL SUPERIOR
LUNGIMEA MEDIE : 22.5 mm - 23 mm

LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII : 12.5 mm
NR. RĂDĂCINI : 1 (100% ) din cazuri
SECŢIUNEA CANALULUI : oval aplatizat mezio-distal
CURBURI: frecvent în treimea apicală, uşor curbat către distal
ERUPE LA : 7-8 ani
VÂRSTA DE ÎNCHIDERE A APEXULUI : 10 ani
PARTICULARITĂŢI : la nivelul coletului, pe peretele palatinal al
canalului radicular exista protuberanţă palatinală
LOCUL DE ELECŢIE ÎN VEDEREA TREPANĂRII : pe faţa palatinală, la
jumătatea distanţei dintre cingulum şi marginea incizală pentru
Incisivii Superiori şi în centrul feţei linguale pentru cei inferiori
În caz de abarziune foarte pronunţată, trepanarea se va efectua
mai aproape de marginea incizala.
 INCISIVUL LATERAL SUPERIOR
LUNGIME MEDIE: 22 mm -22.5 mm

LUNGIME MEDIE A RĂDĂCINII: 13 mm
NR. RĂDĂCINI: 1
NR. CANALE: 1
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR: oval aplatizat mezio-distal
CURBURI: frecvent curbat în treimea apicală către distal
VÂRSTA ERUPŢIE: 8-9 ani
VÂRSTA ÎNCHIDERII APEXULUI: 10-11 ani
PARTICULARITĂŢI: curbura accentuată la nivelul treimii apicale,
favorizează iatrogeniile (praguri, căi false)
 CANINUL SUPERIOR
LUNGIME MEDIE: 26.5-27mm ( lungimea variază de la 23.1 la 28.9

mm)
LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII: 16.5 mm
NR. RĂDĂCINI: 1 (100%)
NR.DE CANALE: 1 (100%)
SECŢIUNEA CANALULUI: oval aplatizat mezio-distal
PARTICULARITĂŢI: diametrul Vestibulo-Palatinal mult mai mare
decat cel Mezio-Distal
LOCUL DE ELECŢIE PENTRU TREPANAREA DINTELUI: se află în
mijlocul feţei orale; În caz de abrazie mare, trepanarea se face mai
aproape de vârful cuspidului
 PREMOLARUL 1 SUPERIOR
LUNGIME MEDIE: 20.5 mm-21 mm

LUNGIME MEDIE A RĂDĂCINII: 12.5mm
NR .RĂDĂCINI: 2(80%) 1(19%), 3 (1%) din cazuri
NR .CANALE: 2 (95%), 1 (4%), 3 (1%)
SECŢIUNE: reniformă aplatizată mezio-distală
CURBURI: uşor către Distal
VÂRSTA ERUPŢIEI:10-11 ani
PARTICULARITĂŢI: canalul se bifurcă în treimea medie sau apicală
LOCUL DE ELECTIE PENTRU TREPANARE ESTE: centrul feţei
ocluzale în direcţia cuspizilor.
 PREMOLARUL 2 SUPERIOR
LUNGIME MEDIE: 21mm-21.5mm
LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII: 12.5 mm
NR. RĂDĂCINI:1(90%), 2(9%), 3 (1%)
NR. CANALE: 1(75%), 2(24%), 3(1%)
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR: pişcor sau reniform
CURBURI: distal,vestibular sau în baionetă
DIAMETRUL DE LĂRGIRE:
o 1 canal -ISO 45-60
o 2 canale- ISO 35-45
o 3 canale- ISO 30-35
VÂRSTA ERUPŢIEI: 10-12 ani
LOCUL DE ELECTIE PENTRU TREPANAREA ESTE: centrul feţei orale
în direcţia cuspidului vestibular
 MOLARUL 1 SUPERIOR
LUNGIMEA MEDIE: 20.5 mm- 20.8 mm

LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII: 13mm
NR RĂDĂCINI:3
NR. CANALE: 3 (10-60%) , 4(40-90%)
CURBURI: rădăcinile converg
o MV,DV -ISO 30-45
o P- ISO 45-60
VÂRSTA ERUPŢIEI:6-7 ani
Rădăcina MV(mezio-vestibulara) este curbă spre distal, iar
Radacina DV(disto-vestibulara) poate fi dreaptă, curbată mezial sau
distal, ambele având un traiect divergent şi direcţie vestibulară.
Rădăcina palatinală aplatizată vestibulo-oral sau circulară
curbată vestibular sau dreaptă. Multă vreme s-a considerat ca M1
superior are 3 canale, câte unul pentru fiecare rădăcină ( MV, DV, P)
şi mai rar 4 prin prezenţa unui al doilea canal în rădăcina MV
Clinic actualmente se porneşte de la ideea ca M6 prezintă 4
canale
În cele mai multe cazuri cele 2 canale MV se unesc înainte de
apex şi se deschid într-un singur foramen apical
Canalul MV1 se află sub cuspidul MV
Canalul MV2 se află pe linia care uneşte orificiile de emergenţă
ale canalelor MV1 şi Palatinal la aproximativ o treime din această
distanţă de canalul MV1
Camera pulpară a M1 superior are în secţiune orizontală forma
de triunghi cu baza Vestibular şi vârful Palatinal, proiecţia ei
situându-se în jumătatea mezială a feţei ocluzale
Unii autori consideră camera pulpară de formă patrulateră
Există 4 coarne pulpare:
o unul MV cel mai mare,
o unul DV
o 2 Palatinale
LOCUL DE ELECTIE PENTRU TREPANARE ESTE ÎN: mijlocul feţei
orale în direcţia cuspidului MV
 MOLARUL 2 SUPERIOR
LUNGIME MEDIE: 20 mm
LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII: 13 mm
NR RĂDĂCINI: 3(90%), 2(9%), 1(1%)
NR. CANALE: 3 (57%), 4 (40%), 2(2%), 1(1%)
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR: canal radicular aplatizat
CURBURI: rădăcinile converg (mai accentuat)
o MV,DV -ISO 30-45
o P- ISO 45-60
VÂRSTA ERUPTIEI: 11-13 ani
PARTICULARITĂŢI:
-prezintă 3 rădăcini mai puţin divergente decât în cazul M de 6
ani, separate în 54% din cazuri sau fuzionate în restul de 46%
-orificiile de emergenţă ale canalelor radiculare sunt mai
grupate decat la M6
-rădăcina MV poate prezenta 2 canale, iar cele DV şi P au în
general 1 canal
LOCUL DE ELECTIE PENTRU TREPANAŢIE ESTE: mijlocul feţei
ocluzale din cauza situării dintelui, în fundul gurii, tratamentele
endodontice se efectuează cu mare greutate, uneori chiar imposibile
 MOLAR 3 SUPERIOR
VÂRSTA ERUPŢIEI : 17-22 ani

NR. CANALELOR: variazĂ de la 1 pana la 6-7 canale, ceea ce face ca
tratamentul endodontic la M3 sa fie nepredictibil
 INCISIVUL CENTRAL INFERIOR
LUNGIMEA MEDIE: 20.7 mm-21mm

LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII : 12 mm
NR.RĂDĂCINI :1
NR. CANALE : 1 (60%) 2(40%)
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR : aplatizat M-D
CURBURI : moderat către distal sau lingual
o 2canale- ISO 30-35
VÂRSTA ERUPŢIEI: 6-8 ani
VÂRSTA ÎNCHIDERII APEXULUI : 9-10 ani
 INCISIVUL LATERAL INFERIOR
LUNGIMEA MEDIE :21.1 mm

NR. RĂDĂCINI: 1 (98%) ,2 (2%)
NR . CANALE : 1(94%) 2(6%)
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR: aplatizat M-D
DIAMETRUL DE LĂRGIRE: ISO 45-60
VÂRSTA ÎNCHIDERII APEXULUI : 9-10 ani
 CANINUL INFERIOR
LUNGIMEA MEDIE : 25.6 mm

NR. RĂDĂCINI : 1
NR. CANALE : 1 (75%) 2 (20%) 3 (5%)
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR : rotundă
o 2canale- ISO 35-45
VÂRSTA ERUPŢIEI :9-10 ani
VÂRSTA ÎNCHDERII APEXULUI : 13 ani
În general caninul inferior are un singur canal ( în 96% din
cazuri)
În 4% din cazuri există 2 canale vestibular şi lingual cu 2
foramene independente
 PREMOLARUL 1 INFERIOR
LUNGIMEA MEDIE: 22.1 mm (variabilă de la 20.1-24.1 mm)
NR. RĂDĂCINI : 1( rar 2 rădăcini, una linguală şi una vestibulară)
NR. CANALE : 1 (75%) 2(20%) 3 (5%)
SECŢIUNEA CANALULUI RADICULAR :rotundă
VÂRSTA ÎNCHIDERII APEXULUI :12-13 ani
Premolarul 1 inferior cu o rădăcină are uzual un singur canal
cu un singur foramen apical
Canalul are tendinţa de a se bifurca şi de a se deschide în două
foramene apicale separate
Există cazuri de 2 canale complet separate în unele cazuri de
PM cu 2 rădăcini.
LOCUL DE ELECŢIE PENTRU TREPANARE : este la mijlocul şantului
intercuspidian în direcţia cuspidului vestibular
 PREMOLARUL 2 INFERIOR :
LUNGIMEA MEDIE: 22 mm ( variabilă între 17mm-25mm)

NR. RĂDĂCINI: 1
NR. CANALE: 1 (89%) 2 (10%) 3(1%)
VÂRSTA ERUPŢIE:11-12 ani
Se pot întâlni şi 2 canale, vestibular şi lingual cu unul sau două
foramene apicale, excepţional chiar 3 ( 2 vestibular, 1 ligual ),
situaţie extrem de rară corelată cu prezenţa a 3 rădăcini.
 MOLARUL 1 INFERIOR
LUNGIMEA MEDIE: 21 mm
LUNGIMEA MEDIE A RĂDĂCINII:13.5mm
NR. RĂDĂCINI: 2 (98%) 3(2%)
NR. CANALE: 3 (80%) 4 (7%) 2 (13%)
CURBURI: converg în ambele sensuri
VÂRSTA ERUPŢIEI: 6 ani
Molarul 1 inferior are 2 rădăcini( 1 mezială şi 1 distală).
Ambele au aspect aplatizat mezio-distal, cu diametrul mare
vestibulo-oral .
Rădăcina mezială are diametrul vestibulo-oral mai mare
Rădăcina distală este dreaptă sau cu apexul curbat către distal
Rar se descrie o a treia rădăcină disto-linguală de dimensiuni
mai reduse
În accepţiunea clasică, M1 inferior are 3 canale ( 2 meziale şi
unul distal), dar pot exista 4 canale sau doar 2 canale
Canalele meziale au diametrul mic, sunt curbate mezio-distal
după curbura rădăcinii meziale şi în sesn vestibulo-oral
Canalul MV este curbat iniţial vestibular, ulterior spre lingual
Canalul ML este drept în prima porţiune , apoi curb spre
vestibular
Când rădăcina distală are un singur canal, acesta este plasat
central
În cazul unei rădăcini distale cu 2 canale, cel DV şi DL sunt mai
subţiri şi sunt plasate excentric.
LOCUL DE ELECŢIE ÎN VEDEREA TREPANĂRII: se află în partea
mezială a gropiţei centrale a feţei ocluzale şi în direcţia M-V
 MOLARUL 2 INFERIOR
LUNGIMEA MEDIE: 20 mm ( variind între 19mm-22.6mm)

NR. RĂDĂCINI: 2 (89%), 1 (11%)
NR. CANALE: 3 (77%), 2 (13%) 4(7%) 1 (3%)
CURBURI: mai accentuate decât în cazul M1 inf
Configuraţia rădăcinilor este similară cu cea a M1 inf cu o
tendinţă de apropiere a apexurilor.
În cazul în care avem 2 rădăcini se găsesc de-obicei 3 canale: 2
în rădăcina mezială( V şi L) şi unul în rădăcina distală .
Există şi molari cu 2 rădăcini şi 2 canale.
Se mai citează variante cu 1 canal mezial şi 2 canale distale .
Varianta de M2 inferior cu o singură rădăcina pot prezenta un
singur canal foarte lung, eventual în forma literei ,,C"
 MOLARUL 3 INF
Are o morfologie similară cu M1 sau M2 inferior, putând avea

rădăcini unite sau o rădăcină unică în formă de ţăruş.
VÂRSTA ERUPŢIEI :17-22 ani
Spre deosebire de cel superior este mai uşor de abordat din
punct de vedere a tratamentului endodontic.
Tratamentul necrozei şi gangrenei pulpare
Tratamentul necrozei și gangrenei pulpare este identic, deoarece esta greu de presupus ca necroza
pulpară este complect aseptică, mai ales că în practica curentă, un diagnostic diferenţiai prin examen
bacteriologic nu este realizabil.
Tratamentul constă în trei etape importante și anume:
1) Evidarea canalului de resturile pulpare şi de dentina alterată de pe pereţii canalului până în

dentina sănătoasă ; prin tratamentul mecanic de canal (care se practică pe toată lungimea
canalului până în zona de joncţiune cemento-dentinară (constricţia apicală) -> Astfel se obtine şi
lărgirea canalului în vederea obturaţiei.
2) Sterilizarea canalului radicular şi a canaliculelor dentinare prin tratament medicamentos şi
agenţi fizici.
3) Sigilarea spaţiului endodontic prin obturaţie etanşă
Realizarea integrală a acestor obiective este condiţionată de o serie de factori generali şi locali care,
dacă sunt nefavorabili, impun renunţarea la tratamentul conservator al dintelui.
Indicaţii:
1. la pacienţi sănătoşi clinic
2. la pacienţi cu o formă uşoară de boală de focar (în formele grave ale bolii de focar se va face imediat
extractia dintelui sub protecţie de antibiotice)
3. în cazul arcadelor integre şi cu un singur proces de gangrenă
4. dinţii care în urma tratamentelor pot fi reconstituiţi prin mijloace obişnuite sau prin reconstituiri
5. dinţi cu rădăcini drepte sau cu curburi ce pot fi depăşite
6. dinţi cu canale fără corpi străini
7. dinţi cu o implantare bună
8. dinţi cu osteite apicale cronice
Contraindicaţii:
1. prezenţa bolii de focar în formă gravă
2. bolnavi bătrâni care nu pot suporta un tratament în mai multe şedinţe
3. bolnavi cu afecţiuni grave :( cancer, cardiopatie ischemică, leucemii acute şi cronice, TBC, lues florid)
4. afecţiuni neuropatice avansate
5. boli psihice
6. dinţi foarte distruşi coronar şi corono-radicular
7. fracturi radiculare
8. dinţi cu rezorbţie radiculară avansată
9. dinţi cu corpi străini radiculari ce nu pot fi îndepărtaţi
10. dinţi cu apex larg deschis
11. dinţi ectopici sau malpoziţionaţi ce nu pot fi redaţi funcţiei
12. molari foarte distalizaţi la care nu putem penetra pe canale
13. raporturi foarte apropiate cu formaţiuni anatomice ca: sinus, gaură mentonieră, dinţi incluşi
Preparaţia canalelor radiculare prin tratament mecanic
Pentru efectuarea corectă a tratamentului mecanic se ține seama de următoarele reguli:
-crearea accesului trebuie să asigure pătrunderea acelor în axul canalelor;
-tratamentul mecanic se efectuează apropiindu-ne treptat de apex;
-prin tratamentul mecanic se înlătură complet țesutul alterat de pe pereţii canalului radicular, până la
dentina sănătoasă;
-tratamentul mecanic se însoţeşte de spălături cu soluţii antiseptice sau apă caldă;
-pentru permeabilizarea canalului se pot utiliza, când este necesar, substanţe chimice;
-în timpul tratamentului mecanic nu se izolează dintele;
-dacă tratamentul mecanic se face în mai multe ședințe, între acestea dintele se lasă deschis;
-după terminarea tratamentului mecanic se efectuează întotdeauna tratamentul medicamentos, cu

dintele izolat.
Tratamentul mecanic are următorii timpi operatori:
1) crearea accesului la camera pulpară
2) permeabilizarea şi evidarea conţinutului gangrenos
3) stabilirea lungimii canalului

4) răzuirea dentinei alterate de pe pereţii canalului
1.Crearea accesului la camera pulpară şi canalele radiculare
Pentru efectuarea unui tratament mecanic corect este necesar să asigurăm instrumentelor de canal o
cale de pătrundere în axul rădăcinilor.
Accesul în spaţiul endodontic are 2 faze:
A. Faza coronară -reprezintă asigurarea accesului la canale , important fiind apoi accesul până la
constricţia apicală. În felul acesta se asigură corecta debridare a canalelor şi lărgirea lor.
B. Faza intraradiculară - depinde de corectitudinea celei coronare
Toate tratamentele ulterioare, inclusiv cel medicamentos, sunt dependente de faza coronară.
Rezultatul obținut în tratamentul de canal este în funcţie de:
-forma cavității de acces;
-poziţia sa în raport cu topogralia coroanei;
-adâncimea sa;
-întinderea sa
Obiectivul accesului fiind asigurarea de cale liberă, pe toată lungimea de lucru a canalului, necesită de
foarte multe ori sacrificarea unor porţiuni însemnate din coroană, sau chiar secţionarea coroanei.
Cavitatea de acces diferă astfel, ca formă, de o cavitate ocluzală rezultată prin tratarea unei carii simple.
In caria simplă conturul cavităţii depinde de topografia cuspizilor și fosetelor, iar adâncimea trebuie să
asigure protecţia biologică a pulpei.
Cavitatea de acces urmăreşte, prin formă şi adâncime îndepărtarea eficientă a tavanului camerei
pulpare, accesul direct la canalele radiculare şi permeabilizarea acestora până la apex
Accesul se obţine fie prin suprafaţa ocluzală fie prin suprafaţa coronară orală şi nu dinspre vestibular
sau aproximal. Dacă nu se respectă acest deziderat nu se asigură pătrunderea acului pe lungimea de
lucru a canalului, se poate crea o presiune de răzuire mai mare pe un perete, canalul nu va fi lărgit
uniform, iar debridarea nu va fi corectă.
Rezultă astfel că accesul diferă în funcţie de topografia procesului carios existent, după cum urmează:
-la dinţii cu coroana intactă și cu procese carioase situate în regiunea cervicală, după exereza dentinei
din caria cervicală, se închide cavitatea cu o obturaţie provizorie şi apoi se face trepanarea la locul de
elecţie;
-la dinţii cu procese carioase ocluzale deschiderea se face prin procesul carios, după îndepărtarea
dentinei alterate;
-la dinţii cu procese carioase aproximale şi creasta marginală intactă, accesul se creează pe faţa ocluzală
şi se extinde, cu freza, spre procesul carios. Dacă creasta marginală este distrusă accesul se creează
dinspre procesul carios spre locul de elecţie;
-la dinţii ce prezintă coroane fizionomice, sau metalice de acoperire corecte, se trepanează prin coroană
dintele, la locul de elecţie;
-la dinţii stâlp de punte atitudinea terapeutică este identică cu cea de la microprotezele izolate
-la dinţii cu pivoturi rupte sau cu instrumente de canal rupte, atitudinea variază în funcţie de
posibilitatea îndepărtării lor, aplicându-se tratamentul indicat (fie tratamentul clasic, fie rezecţie apicală,
fie extracția dintelui);
-la dinţii laterali cu traume ocluzale se reduce înălțimea cuspizilor pentru a preveni, în timpul
tratamentului mecanic, eventuale fracturi radiculare (frecvent verticale) favorizate de scăderea
rezistenței pereţilor.
Accesul propriu zis la camera pulpară se face conform regulilor de trepanare a dinţilor, iar
deschiderea camerei pulpare se obţine acţionând cu freze sferice şi freze cilindrice
Tavanul camerei pulpare se înlătură în totalitate apoi se înlătură resturile pulpare cu lingurile Black
sau cu excavatoare şi cu freze pentru a nu modifica topografia podelei
Înainte de permeailizarea canalelor este indicat să se facă una sau mai multe spalaturi cu apa calduta,
sau spălături cu soluţii antiseptice (apă oxigenată, cloramină 3%, hipoclorit de sodiu 2,5%) pentru a
îndepărta în totalitate resturile pulpare putrede coronare
Reperarea orificiilor canalelor radiculare
-se face cu ajutorul sondei rigide sau cu sonde endodontice
-în unlele situaţii orificiile canalelor sunt obturate datorită depunerilor de dentină de reacţie sau
datorită consistenţei ferme a pulpei necrozate în gangrena uscată
-In această situaţie, după izolarea dintelui și uscarea cavităţii, cu ajutorul unei pipete capilare sau cu o
pensă dentară fără zimţi, se aplică în camera pulpară 2-3 picături de acid clorhidric concentrat. Se lasă
3-5 minute închis cu un material de obturaţie provizorie coronară, după care se îndepărtează obturaţia
provizorie și apoi acidul, prin spălături abundente cu apă.
-Podeaua camerei pulpare devine albicioasă, prin decalcifiere, iar orificiile canalelor radiculare apar, pe
acest fond, ca puncte închise la culoare. La nivelul acestor puncte se insistă cu vârțul sondei pentru a le
degaja de dentină sau de substanţă organică uscată. Dacă nu se reuşeşte eliberarea orificiilor canalelor
de dentina de reacţie, se acționează cu acid sulfuric 20-30% pistonându-l cu sonda în porţiunea iniţială a
canalului, până obţinem decalcificarea dentinei de reacție.
-in aceasta situatie daca folosim EDTA în concentraţie de 10% , timpul de acţiune este de 10 -12 min
după care se spală abundent camera pulpară
2. Permeabilizarea canalelor şi evidarea conţinutului
Permeabilizarea se face cu ace Miller sau cu ace Kerr fine şi foarte fine prin introducere progresivă în
canal cu o mişcare continuă fermă dar fără presiuni evitând astfel împingerea conţinutului radicular
dincolo de apex sau chiar ruperea acului în canal.
Dacă pe canale se întâlnesc obstacole tratamentului mecanic i se pot asocia substanţe chimice de
permeabilizare:
- acizi
-baze
-oxidanţi
-chelatori
Curent se foloseşte acidul sulfuric soluţie 20-30%, antiformină, EDTA sol 10%
Se pipetează în camera pulpară 2-3 picături de EDTA , se pistonează cu acul Kerr sau Miller în canal, se
lasă 3-5 min făcând mişcări de avansare cu acul în canal
Se repetă manopera până se realizează permeabilizarea, după care soluţia se îndepărtează din canal
prin spălături abundente cu apă
Soluţia de EDTA se poate lăsa pe canal timp de 24 h sub pansament ocluziv ( pe o mesă îmbibată cu
această soluţie)
Anomaliile frecvente de canal prezintă:
1. incisivii inferiori -2 canale ( V şi L)
2. M1 superior - rădăcina MV poate avea 2 canale (V şi P)
3. PM2 inferior -2 canale (V şi L)
4. M1 şi M2 inferior -2 canale pe rădăcina distală
(Sistemele de canale sau tipul de configuraţie după Waine ) Putem întâlni :
-canal unic, drept până la apex, se deschide într-un singur foramen apical
-2 canale independente plecând din camera pulpară, se unesc într-un canal unic înainte de apex şi se
deschide într-un singur foramen apical
-2 canale complet separate deschizându-se fiecare în foramene apicale separate

-canal unic pornind din camera pulpară, care se bifurcă în 2 canale, fiecare deschizându-se printr-un
foramen apical separat
Prin permeabilizare ne dăm seama dacă traiectul canalului este liber sau dacă este obturat parţial sau
total, dacă există curburi; ne orientăm asupra conţinutului canalului şi consistenţei acestui conţinut dat
de resturi pulpare descompuse, în stare de putrefacție sau coagulate, paste medicamentoase
După permeabilizare se trece la evidarea canalului de conţinutul gangrenos cu ajutorul acelor

extractoare de nerv calibrate la nivelul canalului
Acul se introduce pe canal până se simte rezistenta portiunii stramtate a canalului. Se retrage 1
milimetru pentru a degaja vârful după care efecuăm 2-3 rotaţii de 360°. Se retrage acul usor din canal în
axul canalului. Concomitent se fac spălături cu soluţii antiseptice
Operaţiunea se repetă de mai multe ori pentru a îndepărta cât mai mult din conţinutul gangrenos .
Înainte de a începe tratamentul mecanic de răzuire a pereţilor acestuia se măsoară lungimea canalului
prin odontometrie pentru a obţine lungimea de lucru
DETERMINAREA LUNGIMII CANALULUI RADICULAR ODONTOMETRIE
Lungimea de lucru a canalului radicular se stabileşte, cu diferite metode, până la nivelul joncţiunii
cemento-dentinare în vederea preparării canalului, prevenirii traumatizării parodonţiului apical în timpul
preparării canalului şi obturării canalelor până la constricţia apicală.
Metodele de măsurare a canalului sunt:
-metoda clinică;
-metoda clinico-radiologică,;
-metode electronice.
Metoda clinică. Este cea mai veche și inexactă metodă tactilă ce se traduce prin senzaţia de strâmtorare
a canalului, în timpul permeabilizării canalului, prin atingerea zonei de constricție apicală (joncţiunea
cemento-dentinară).
Această metodă se practică pătrunzând în canal cu un ac Kerr nr. 10, 15, 20, ales după volumul canalului.
Se avansează cu acest ac în canal, uşor, cu atenţie, fără mişcări de presiune ,până simțim în vârtul acului
o rezistență datorită constricţiei apicale. Se stabilește pe ac un punct de reper pe suprafaţa ocluzală la
pluriradiculari şi la muchia incizală la frontali.
Reperul se fixează fie cu rondele de stopuri ocluzale ataşate acului, fie cu pensa dentară cu care se
scoate acul din canal.
Acul se scoate din canal şi se compară cu lungimea fixată pe imaginea radiologică şi cu lungimea medie
cunoscută a canalului.
Dacă aceste date corespund înseamnă că s-a stabilit corect lungimea canalului şi se notează pe fișă, fie
printr-o linie dreaptă intersectată la ambele capete, fie în mm după măsurarea cu rigla.
La pluriradiculari se consemnează lungimea canalului separat pentru fiecare rădăcină în parte.
Metoda clinico-radiologică. Pentru că reperarea joncţiunii cemento-dentinare este un act de mare

fineţe şi precizie, metoda clinică având doar un caracter orientativ, s-a recurs la determinarea precisă a
acestei zone prin efectuarea unei radiografii cu un ac pe canal (Yngle).
Tehnica constă din efectuarea unei radiografii dentare cu acul introdus în canal, până în zona de
constricţie apicală. Stoperul care este ataşat acului fixează reperul coronar al acului.
Pentru a obţine lungimea corectă a canalului se scade din lungimea măsurată pe radiografie a acului din
canal 1 mm, distanţă ce corespunde erorii prin modul de expunere al filmului.
Se fixează stoperul la lungimea astfel stabilită şi se efectuează o nouă radiografie, ce ne va arăta cu

exactitate zona de constricţie apicală. Această lungime măsurată este lungimea de lucru în pulpite şi în
gangrena simplă, unde trebuie să se păstreze bontul apical și să se evite lezarea lui.
În parodontitele apicale cronice cu rezorbţii patologice ale procesului apical, cu desființarea constricţiei
apicale (sediul juncţiunii cemento-dentinare) vârful acului depăşeşte această zonă. De aceea se
stabileşte lungimea acului în raport cu "apexul radiologic” de pe radiografia pe gol. Se introduce acul din
nou în canal, se realizează o nouă radiografie care ne arată sediul real al zonei apicale.
Aceste metode au dezavantajul că necesită timp muit de lucru, fapt ce a dus la folosirea altor metode ce
reduc timpul de lucru și numărul radiogratiilor. ”
Metoda Dick, care utilizează o singură radiografie şi o formulă după tipul D = Ad/a din care:
D = lungimea reală a dintelui
A = lungimea acului introdus în canal
d = lungimea dintelui pe radiografie
a = lungimea acului pe radiogralie
Radiografia cu sondă bimetalică se face prin introducerea în canal a acelor sondă bimetalice Kurali.
Ele se compun dintr-un ac cu mici inele dintr-un alt metal, dispuse la distanțe de 1 mm. Se efectuează
radiografia şi se citeşte numărul segmentelor de opacitate diferite de la porţiunea apicală până la
coroană. Adunând milimetrii de opacitate diferită, ce reprezintă fiecare segment, se stabileşte lungimea
canalului.
Metode electronice. Metodele de măsură electronică în determinarea lungimii canalului sunt frecvent
utilizate datorită preciziei lor, care se ridică la un procent foarte mare (95-98%).
Metoda se bazează pe corelaţia dintre valoarea rezistenţei electrice între un instrument introdus în
canalul radicular şi un electrod aplicat pe mucoasa orală (Suzuki).
Valoarea rezistenţei este constantă, de 6500 ohmi și este folosită pentru determinarea lungimii canalului
radicular (Sunada). Prin aparatul SonoExplorer realizat pe acest principiu, s-a reușit determinarea
audiometrică a lungimii canalului radicular.
Acurateţea determinării este influențată negativ de prezenţa unei soluţii de sterilizat canalul, cum ar fi
hipocloritul de sodiu, existența unui apex deschis, utilizarea unor ace Kerr sub diametrul 0,15, motiv
pentru care se impun, la utilizarea acestor aparate, câteva măsuri ca:
-uscarea canalului;
-acul introdus în canal să nu vină în contact cu un material metalic de restaurare coronară;
-acul să aibă un diametru corespunzător.
Aparatele de măsură electronică, existente pentru uzul stomatologic, pot fi clasificate astfel:
-Aparate analogice (Endometer, Dentometer).
-Aparate audiometrice (Sono-Explorer, Neosono M.) care emit semnal sonor când acul atinge zona
apicală.
-Aparate digitale (Neosono D.) care au sistem digital de citire.
-Aparate de înaltă frecvenţă (ultrasonice), care necesită sonde speciale endocanaliculare (Endocater).
Aparat de vizualizarea endodonţiului (Radio-viziograful). Oferă posibilitatea de a genera imagini ale

endodonţiului, prin captarea, analizarea şi crearea de imagini. Cu Radio-viziograful se obţin: vizualizarea
endodonţiului (controlul direct al tratamentului endocanalicular), localizarea precisă a apexului.
PREPARAŢIA CANALULUI RADICULAR PRIN RĂZUIREA DENTINEI
Tratamentul mecanic propriuzis
Prin tratamentul mecanic de canal se înțelege excizia chirurgicală a pereţilor dentinari, până la obţinerea
unei preparaţii necesară pentru aplicarea metodei de obturaţie aleasă în cazul pulpectomiilor.
Prin tratamentul mecanic de canal în gangrena pulpară se înţelege îndepărtarea în totalitate, a

dentinei alterate şi infectate de pe pereţii canalului radicular
Lărgirea canalului trebuie să nu denatureze morfologia iniţială a canalului pe traiectul lui.
Canalul preparat trebuie să aibă o formă conică cu baza spre camera pulpară şi vârful la constricţia
apicală, respectând astfel conul dentinar anatomic care are baza la nivelul camerei pulpare şi vârful la
nivelul constricţiei apicale.
Preparaţia se realizează până la nivelul constricţiei apicale, respectând astfel conul cementar ce are
vârful la nivelul constricţiei apicale şi baza la foramenul apical cu o înălţime de 0,5-0,7 mm. Această
configuraţie permite formarea unui dop apical prin bontul pulpar apical de la acest nivel care este
capabil să asigure o sigilare biologică a apexului după obturaţia de canal
Astfel, tehnicile endodontice, prin instrumentare şi obturare, trebuie să aibă în vedere menajarea, la
acest nivel, a integrităţii tisulare și a protejării țesutului periapical, favorizând vindecarea chiar în cazurile
cu leziuni preexistente ale parodonţiului apical.
În cazul pulpectomiilor dar şi în cazul gangrenei simple acest lucru este posibil deoarece joncţiunea
cemento-dentinară nu este interesată de procesul gangrenos iar instrumentarea canalului se practică
până la 1-1,5 mm de apex.
In cazul parodontitelor apicale cronice, cu rezorbţii patologice ale extremităţii apicale care desființează
constricția apicală, aprecierea lungimii de lucru, pentru preparajia canalului, se face la 1,5- 2 mm de
apexul radialogic.
Sunt descrise în prepararea canalelor următoarele metode:
1) metode manuale
2) metode mecanice
3) metode sonice
4) metode ultrasonice
5) metoda cu laser
Tehnicile de preparaţie a canalelor radiculare sunt asemănătoare, în extirpările pulpare şi în gangrena

pulpară, dar fiecare dintre ele prezintă unele particularităţi:
În extirparea pulpară:
-tratamentul mecanic se efectuează până la constricţia apicală;
-se insistă cu tratamentul până se obţin pereţii netezi şi o lărgire suficientă pentru obturaţie
-se execută într-o singură şedinţă;
-se fac spălături endodontice cu hiperclorid de sodiu în pulpite purulente
-nu se utilizează substanțe chimice ajutatoare pentru lărgirea canalului;
-se lucreaza in conditii de asepsie prin izolarea dintelui
-se pot folosi chelatori pentru permeabilizare

-nu se aplica pansamente medicamentoase decat in pulpite purulente , pulpite cronice, hemoragii
-obturarea de canal se poate realiza in aceeasi sedinta cu terminarea tratamentului mecanic sau in
sedinta urmatoare
În gangrena pulpară:
-tratamentul mecanic se efectuează până la constricţia apicală
-se insistă cu tratamentul până se îndepărtează în totalitate dentina ramolită de pe pereţi
-se execută într-una sau mai multe şedinţe în funcţie de schema de tratament
-se fac spălături endodontice cu hipoclorit de sodiu sau alte substanţe antiseptice
-se utilizează substanţe chelatoare care uşureză permeabilizarea şi lărgirea canalului
-se aplică după terminarea tratamentului mecanic pansamente medicamentoase
-nu este necesara izolarea dintelui
Tratamentul mecanic se realizează prin metode manuale cu ajutorul acelor de canal prin tehnica
convenţională, tehnica de telescopare regresivă (step-back), tehnica de telescopare progresivă (step-
down) şi tehnica combinată (step-down, step-back)
Prepararea canalelor radiculare trebuie să respecte 3 reguli principale :
1) să aibă formă conică- cu baza spre camera pulpară şi vârful la constricţia apicală=joncţiunea
cemento-dentinară.
Această formă permite introducerea şi refluarea soluţiilor pentru spălături, a substanţelor

medicamentoase şi a pastelor de obturaţie de canal
2) să respecte aspectul iniţial al formei canalului
Aceasta impune respectarea curburilor radiculare şi nedeplasarea prin preparare a foramenului apical,
fapt care necesită:
-un acces direct în axul canalelor
-lărgirea canalelor să se facă uniform în cele 3 dimensiuni ale spaţiului îndepărtând din agresiunea lor
doar ţesuturile dentinare alterate
-limitele apicale să fie plasate la nivelul joncţiunii cemento-dentinare (constricţiei apicale)conform

măsurii corecte a lungimii dintelui, respectând ţesuturile care concură la cicatrizarea zonei apicale a
canalului
3) să nu desfiinţeze constricţia apicală

Canalul radicular este considerat şi la ora actuală ca fiind format din 2 conuri:
a) conul dentar= care are baza la nivelul podelei camerei pulpare şi vârful la constricţia apicală(
joncţiunea cemento-dentinară)
b) conul cementar=care are vârful la constricţia apicală- joncţiunea cemento-dentinară şi baza la

foramenul apical cu o înălţime de 0,5-0,7mm
După obturaţia de canal corect efectuată până la joncţiunea cemento-dentinară aceasta va asigura prin
depuneri de cement o sigilare biologică a apexului întrucât conţine nu doar pachetul vasculo-nervos
pulpar ci şi elementele periodontale
Se ştie că în gangrena simplă constricţia apicală nu este cuprinsă de procesul gangrenos fapt ce o
deosebeşte de gangrena complicată.
Tehnicile modeme de telescopare amintite au fost promovate în special pentru
preîntâmpinarea eșecurilor terapeutice, care pot apare în cazul canalelor curbe, în tratamentul
mecanic prin procedee convenţionale.
1) Tehnica convenţională:
-reperezintă tratamentul clasic de preparaţie a canalelor (în special drepte)
-se începe cu ace Kerr nr. 0.6; 0.8; 10 în cazul canalelor subţiri şi acele 15; 20 când
canalele au un diametru mai mare; care se introduc în canal până la constricţia apicală
şi apoi cu mişcări de "dute-vino" se raclează pereţii canalului pe toată lungimea
-când acele Kerr 10; 15; 20 alunecă liber de-a lungul canalului se trece la acele 25; 30
care se introduc până în treimea apicală a canalului şi se continuă lărgirea canalului cu
aceleaşi mişcări de "dute-vino"
-după folosirea a 2 ace se recomandă să se introducă un ac extractor de nerv pentru
îndepărtarea rumeguşului dentinar rezultat din raclare
-acul Kerr nr.40 se introduce până în treimea mijlocie
-tratamentul se continuă cu acele Kerr 50; 60 depărtându-se din ce în ce de treimea
apicală şi medie
-se obţine un canal radicular în formă de pâlnie alungită, îngustat spre apex, cu pereţii
regulaţi, netezi fără asperităţi sau praguri
-în final revenim la acele 10; 20 pentru a recontrola permeabilitatea până la limita
stabilită prin Odontometrie
-acele de canal trebuie folosite întotdeauna în ordimea succesivă a mărimii lor
-pe lângă această tehnică se pot folosi preparaţii combinate manuale şi mecanice
De exemplu:
-se începe tratamentul manual până la acul 15 apoi se continuă rotativ începând cu acul 10;
întotdeauna cu o mărime mai mică.
-M-TU:
-10 mov
-15 alb
-20 galben
-25 roşu
-30 albastru
-35 verde
-40 negru
Tehnica convenţională pentru prepararea canalelor curbe se realizează cu ajutorul acelor Kerr
0.06; 0.08; 10 maxim 15,iniţial incurbate care se introduc în canal asociat cu un lubrefiant, prin
presiune uşoară şi rotare în două sau trei direcţii, conform cu complexitatea curburii.
Cu acul ajuns la nivelul joncţiunii cemento-dentinare se realizează prima mișcare de răzuire și

apoi se continuă treptat răzuirea pereţilor dentinari. Pentru a evita formarea de praguri este
obligatorie preincurbarea acului, de fiecare dată când se introduce în canal.
În canalele curbe care fiind adesea de calibru redus la lărgirea treimii apicale nu se folosesc
instrumente cu nr mai mare de 25
Tehnicile de preparaţie a canalului prin telescopare au permis preintâmpinarea eșecurilor în

prepararea canalelor curbe (formarea de praguri, perforaţia radiculară pe curbura internă a
canalului, perforaţia radiculară apicală).
2) Tehnica step-back=telescoparea regresivă

-este recomandată în tratamentul mecanic al canalelor radiculare cu o curbură uşoară spre
moderată
-în cazul acestei tehnici se începe cu prepararea regiunii apicale a canalului până la
constricţia apicală care se lărgeşte în funcţie de calibrul natural al canalului de obicei până
la un ac Kerr cu 2 numere superioare celui cu care s-au făcut (cateterizarea) permeabilizarea
şi stabilirea lungimii de lucru ( Odontometria)
-Exemplu: dacă stabilirea lungimii de lucru s-a efectuat cu un ac Kerr 15, lărgirea porţiunii
apicale se va face până la acul 25 inclusiv
-lărgirea porţiunii apicale ajunge de regulă până la acele Kerr 25 sau 30.
Aceste ace utilizându-se simultan pe toată lungimea de lucru stabilită prin odontometrie, nu
numai în porţiunea apicală
-în continuare, trecându-se la un ac Kerr cu un număr superior se scurtează concomitent
cu 1 mm lungimea de lucru.
Aşa se procedează şi pentru acul următor, a cărui lungime de lucru va fi deci cu 2 mm mai
scurtă decât lungimea iniţială stabilită prin odontometrie
-Exemplu: dacă lărgirea porţiunii s-a făcut cu acul Kerr 25 care a acţionat simultan pe toată
lungimea de lucru, cu acul Kerr 30 ne retragem 1mm, cu acul Kerr 35 ne retragem 2mm.
-scurtarea lungimii de lucru se continuă prin schimbarea acelor Kerr până când aceasta
devine mai scurtă cu circa 4-5 mm faţă de lungimea de lucru fixată prin odontometrie.
-rezultă o lărgire în formă de telescop, pe măsură ce ne îndepărtăm de apex, motiv pentru
care tehnica poartă denumirea de "telescopare regresivă"
-ca să evităm formarea pragurilor se revine de fiecare dată cu acul cu care s-a executat
tratamentul mecanic al porţiunii apicale după ce am folosit un ac Kerr cu nr. superior.
-Această operaţiune se execută pe toată lungimea de lucru a canalului respectiv
-Tehnica telescopării regresive este mai greu de aplicat corect în canalele cu curbură mai
accentuată.
În aceste situații, dacă totuşi dorim să realizăm tratamentul mecanic de canal prin
telescopare regresivă, pentru respectarea principiului preparării tridimensionale, trebuie să
recurgem la o tehnică specială de pilire, la ace cu vârtul netăietor moditicat și la
instrumentar de canal mai flexibil.
3) Tehnica step-down=telescoparea progresivă

-în această tehnică de preparare a canalelor se porneşte din porţiunea coronară a acestora
coborând în trepte telescopate spre apex, în ordine inversă (descrescătoare) a numerelor
acelor Kerr utilizate la telescoparea regresiva.
Are avantaje pentru că :
-accesul devine rectiliniu spre apex (portiunea apicala)
-diminuarea interterenţelor mecanice dentinare de pe pereţii canalelor radiculare în cele
două treimi coronare ale acestora, care deviază direcţia microinstrumentarului endodontic
-tratamentul endodontic este mai rapid, eficient şi sigur în treimea apicală
-fără pericolul acutizărilor prin pistonarea transapicală a rumeguşului dentinar infectat
-spălăturile sunt mai eficiente prin lărgirea iniţială a porţiunii coronare
4) Tehnica forţelor compensate:
1. are următoarele caracteristici:
-abordează toată lungimea de lucru până la acul 55
-evită transpoziţia apexului
-se indică în canalele care au curbura accentuată
-foloseşte ace tip pila speciale flexibile, cu vârf netăietor care se manipulează printr-o mişcare
combinată de 90° în sensul acelor ceasornicului urmată de o mişcare de 360° în sens invers.
5) Tehnica step-dawn-step-back: (Tehnica dublei telescopări)
2. are următorii timpi:
-etapa step-dawn: în care se lărgeşte treimea coronară şi medie a canalului cu ajutorul frezelor
sau acelor acţionate mecanic sau ultrasonic . Această operaţie scurtează şi uşurează pregătirea
manuală a canalului.
-etapa pregătirii zonei apicale: cu ace Kerr fill, unifile sau flexofil de la 15-20 până la 40 ,care
fiind ultimul pătrunde pe toată lungimea de lucru (ac Master apical)
-etapa step-back: realizează forma conică a canalului în treimea apicală cu 3-4 ace Kerr de
diametru progresiv mai mare, fiecare dintre ele pătrunzând în canal câte 1mm mai puţin decât
precedentul .
După fiecare ac se revine la cel inferior pentru a preveni împingerea resturilor în zona apicală
-în final folosind acul 40 (ac Master apical)pe toată lungimea canalului se poate verifica
permeailitatea canalului în întregime
Indiferent de tehnicile utilizate în prepararea propriu-zisă a canalelor lărgirea lor se va face

astfel:
♦ lărgirea porţiunii coronare se va face ideal cu instrumente mecanice de tip: Giromatic,

Sonice, Gates, care să nu depăşescă cele 2/3 coronare, dar care să îndepărteze toate
interferenţele ce ar împiedica pătrunderea liberă a acelor în zona apicală.
Ele trebuie să relizeze o deschidere largă ca un con în treimea coronară a canalului; con descris
de RITANO
Prepararea treimii apicale se va face precis respectând traiectul anatomic al canalului şi

evitând depăşirea constricţiei apicale prin utilizarea numai a instrumentelor de mână.
Metodele mecanice, sonice, ultrasonice sau cu laser sunt folosite mai ales în gangrena
pulpară deoarece efectele mecanice ale sistemelor folosite se asociază cu efectele chimice,
antiseptice ale lichidului de spălătură endodontică (irigaţie).
1. Metodele mecanice de preparare ale canalelor radiculare
Se bazează pe unele sisteme speciale care utilizează mişcarea de rotaţie şi de translaţie sau
combinarea acestora care acţionează asupra instrumentelor endodontice
Mai cunoscute sunt:
a) Sistemul Giromatic:
-foloseşte piesa Giromatic care imprimă o mişcare pendulară pe un sector de 60°, până la
4.000 ture /min imprimându-i o mişcare de dute- vino mică de 1-3 mm maxim care să
favorizeze permeabilizarea canalelor curbe din aproape în aproape
b) Canal Master U:
-foloseşte piesa cot normală la care se aplică instrumentul Master U care are doar
extremitatea liberă activă cu lamele tăietoare în formă de U precedată de un vârf neted ,
uşor conic, ce ghidează instrumentul cu precizie în canal până la constricţia apicală
c) Sistemul "Canal Finder":
-foloseşte o mişcare combinată pendulară de dute-vino asociată cu o mişcare de translaţie

de dute-vino
Concluzii:
Sistemele mecanice uşurează prepararea, însă trebuie asociate celor manuale pe ultimii
2mm a zonei apicale
Au ca inconveniente:
-uzură foarte mare
-pericolul creerii de praguri şi căi false
-prepararea defectuoasă a zonei apicale cu riscul împingerii conţinutului infectat, în

regiunea apicală
2. Metode sonice de preparare a canalelor
Folosesc aparate speciale care realizează vibrarea instrumentului în canal cu o frecvenţă de

3.000-5.000 Hz, aparate precum Sonic-Air şi Endostar, la care se montează instrumente
endodontice de tip Helisonic, Rispisonic, Shaper La (Endo) Sonic-Air miscarea vibratorie este
obişnuită printr-un ax montat pe manşoane elastice
Se adaptează la turbină şi are un sistem de irigare continuă cu NaOCl
Necesită prepararea iniţială a canalului până la nr 15
3. Metode ultrasonice de preparare a canalelor
Ultrasunetele sunt unde acustice cu frecvenţa între 20.000-40.000 Hz.
Prepararea canalelor radiculare cu ultrasunete se bazează pe combinarea acţiunii mecanice a

acului endosonic de îndepărtare a detritusurilor dentinare,cu acţiunea solventă şi bactericidă
a soluţiei de irigat, de regulă soluţia de hipoclorit de sodiu 2,5%
Fluxul de unde ultrasonice de la acul endodontic introdus în canal, acţionează printr-o
mobilizare rapidă a moleculelor de lichid sub forma de vârtej cu o viteză de 400 km /h care
spulberă straturile dentinare superficiale în particule minuscule.
La rindul lor aceste particule sunt accelerate de undele de şoc radiante rezultate din implozie la
viteze de 500 km/h şi direcţionate asupra peretelui canalului radicular.
Debridarea si largirea lumenului spatiului endodontic in cursul tratamentului ultrasonic synergic

se fac cu contributia propriilor sale structuri.
Asocierea unui agent chimic,cum este Solutia de hipoclorit de sodiu 2,5% in spalaturile
endodontice,care insotesc tratamentul cu ultrasunete contribuie la crearea unui efect
antiseptic imediat pe care ultrasunetele, prin ele insele nu sunt capabile sa-l produca la acelasi
nivel.
Alta parte ultrasonicele forteaza lichidul de spalatura sa patrunda in cele mai mici afractuozitati
ale canalelor radiculare si pe o anumita portiune a canaliculelor dentinare ,exercitindu-si in
profunzime actiunea mecanico-chimica.
Aparatele de ultrasunete precum Enac (Osada) Piezon Master ( ELECTRO MEDICAL SYSTEM)
Cavi-Endo (Dentsply), sunt alcătuite din :
-generator de unde ultrasonice
-rezervor cu soluţie de irigat care curge de-a lungul sonopilei când aceasta acţionează
endocanalicular
-piesa specială pentru prinderea pilelor endosonice din oţel inoxidabil cu numerele 10; 15; 20;
25
-şi altele rigide, tip diamantate cu vârf neascuţit şi neacoperit de diamant pe o porţiune de
1mm cu nr. 25; 35; 45; folosite doar în porţiunile drepte ale canalelor
Aceste pile lucrează prin abrazie, fără exercitare de presiune, numai prin mişcări de dute-vino
efectuate până la constricţia apicală şi mişcări de translaţie laterală
Se asociază cu tehnicile manuale de preparare a canalelor pentru scurtarea timpului de lucru şi

obţinerea unor pereţi netezi şi curaţi
4. Metoda cu laser
Utilizează un laser pulsatoriu de 35 w care produce o rază cu o lungime de undă de 1,06

microni prelucrată de matricea optică cu particule de cuart
În timpul funcţionării se face o răcire a canalului cu un sistem de răcire tip spray Smaer
layerului =detritus dentinar
Folosirea laserului urmăreşete suprimarea peliculei de "detritus dentinar" (Smaer layerului)

formată din resturi anorganice şi organice rămase după răzuirea dentinei de pe pereţii canalului
prin metoda conventională.
Laserul are si efect de potentare a actiunii solutiilor antiseptice folosite pentru spalaturi
endodontice.
În concluzie:
O preparaţie corectă a canalului necesită, de-obicei combinarea tehnicii manuale cu una din
celelalte tehnici.
Astfel, pentru preparaţia zonei apicale se vor folosi tehnicile manuale iar pentru porţiunea
coronară ,tehnicile manuale combinate cu una din celelalte tehnici.
In gangrena pulpara ,dupa tratamentul mecanic mai raman in canalul principal si in canaliculele
dentinare, germeni microbieni.
De aceea tratamentul medicamentos se instituie obligatoriu pentru sterilizarea canalelor

radiculare.
In alegerea substanţei medicamentoase ne vom orienta după următoarele criterii:
-forma anatomo-clinică a gangrenei (umedă sau uscată);
-prezenţa sau absenţa complicaţiilor parodonţiului apical;
-tipul de reactivitate al pacientului.
In principiu orice medicament folosit în tratamentul endodontic trebuie să aibă o acțiune

bactericidă, să nu fie nociv şi să nu aibă o acţiune biologică.
-După terminarea tratamentului mecanic manual, în extirpările pulpare, se face toaleta

canalelor cu ajutorul meșelor montate pe ace Miller.
-Cu ajutorul meşelor se introduce întâi apă oxigenată care, prin efervescenţă, îndepărtează
urmele de sânge şi pulberea de dentină; spuma se îndepărtează cu meșe imbibate cu alcool,
iar degresarea pereţilor se face cu meşe umezite în neofalină.
-Uscarea canalelor o facem cu meşe sterile uscate şi aer.

-După tratamentul mecanic avem de ales între două posibilităţi de continuare a tratamentului și
anume:
-obturația de canal în aceeași ședință cu extirparea;
-efectuarea unul tratament medicamentos și amânarea obturării canalului pentru ședința

următoare.
Obturarea de canal în aceeași ședință se realizează când avem un canal uscat, iar stadiul de
inflamație pulpară nu a depășit pe cel de pulpită seroasă totală.
Se instituie obligatoriu un tratament medicamentos înainte de obturarea canalului în

următoarele situaţii:
-pulpite acute purulente parțiale sau totale;
-pulpite cronice;
-când, în timpul tratamentului, câmpul operator a fost inundat de salivă;
-când nu putem opri hemoragia.
Tratamentul medicamentos se poate face cu soluție de eugenol, soluţie Walkhoff sau al

antiseptic.
Pansamentul se realizează prin introducerea în canal a meşelor umectate în una din soluțiile
menţionate, lar închiderea se face cu un material de obturaţie provizorie, care să asigure
etanșietatea.
În cazul în care persistă hemoragia în canal, atitudinea terapeutică variază în raport cu cauza
care provoacă hemoragia.
Cauzele hemoregiei pot fi:
a Cauze generale:
-diateze hemoragice;
-hemofilie;
-afecţiuni hepatice cu alterarea mecanismelor de coagulare a sângelui;
-stări fiziologice congestive (de ex. menstruaţia).

În hemoragiile provocate de aceste cauze se va introduce în canalul radicular meşă de vată
sterilă uscată, sau umezită cu eugenol şi se va închide etanş cu un bun material de obturaţie
provizorie.
b Cauze locale:
-lezarea parodonţiului marginal: se va face o hemostază întrebuinţând apa oxigenată,

perhidrolul sau chiar cauterizarea superficială cu acid tricloracetic.
După încetarea hemoragiei se curăță din nou canalul cu meşe și se obturează;
-perforarea podelei camerei pulpare: se obține o oprire a sângerării prin aplicarea, pe zona
respectivă, a unor bulete de vată umezite în soluții hemostatice, sau chiar prin aplicarea de
fragmente de bureţi coagulanţi.
După oprirea hemoragiei se face din nou toaleta canalului şi se efectuează obturarea lui;
-căi false radiculare: se amână obturarea canalului lăsându-se, între timp, sub o închidere
etanșă, o meşă de vată sterilă uscată în canal;
-apex larg deschis la copii şi tineri: se procedează ca în cazul precedent;
-extirpare pulpară incompletă: se acţionează cu ace extractoare de nerv şi ace de raclat canalul
până când se îndepărtează toate fragmentele pulpare, odată cu aceasta încetând şi hemoragia.
Se va obtura canalul în aceeași ședință;
-traumatizarea parodonţiului apical în cursul tratamentului mecanic: se temporizează

obturarea canalului, lăsându-se în canal la distanţă de apex, o meşă de vată sterilă uscată, sub o
închidere etanşă cu un material de obturaţie provizorie.
Indiferent de cauzele care au determinat amânarea obturării canalului este bine să se

procedeze la obturarea lui la cel mult 48-72 ore după extirparea pulpei, pentru a se evita
Infectarea bontului pulpar apical
Tratamentul medicamentos al gangrenei pulpare
STERILIZAREA CANALELOR RADICULARE
Distrugerea microflorei endodontice se poate face prin două procedee:
1. chimice, prin medicaţie endodontică, aplicată topic;

2. fizico-chimice, prin diatermie, ionoforeză și insuflaţii de medicamente în stare gazoasă.
In gangrena pulpară tratamentul medicamentos de canal este menit să contribuie la distrugerea florei
patogene endodontice şi la neutralizarea produșilor de descompunere a acestor resturi organice care
servesc drept mediu de cultură pentru microorganisme.
Reducerea masivă a microflorei din canale este rezultatul tratamentului biomecanic riguros și a
spălăturilor endodontice abundente.
Medicația endodontică este doar un adjuvant important în sterilizarea canalelor şi nu un mijloc

terapeutic de sine stătător, care să compenseze eventualele nereușite sau abateri ale medicului de la
tehnica corectă de debridare chimico-mecanică a canalelor.
Utilizarea pansamentelor medicamentoase endodontice își găsește motivaţia atât în lipsa garantiei
clinice a evacuării corespunzătoare a detritusurilor organice şi microflorei din canale, cât şi în
imposibilitatea determinării gradului în care microorganismele au reușit să pătrundă în canaliculele
dentinare ale canalului radicular.
Contextul clinic în care aplicăm medicaţia endodontică este variat și complex :
1. Resturile tisulare necrozate, care pot împiedica atât sterilizarea canalelor cât și vindecarea
parodonțţiului apical.
2. Microtraumatismele ocluzale, care uneori impun șiefuiri selective pentru scoaterea din ocluzie pe
perioada tratamentului endodontic.
3. Spațiile vide din canale, care împiedică contactul direct al medicamentului cu țesuturile, pentru a-și
exercita acţiunea.
4. Secreţia din canale, știut fiind ca orice exsudat trebuie:
-lăsat să dreneze, în parodontitele apicale acute exsudative;
-îndepărtat cât mal des din canal, de 1-2 ori pe săptămână, în cazul parodontitelor aplicale cronice, sau
mai frecvent, într-o parodontită apicală acută exsudativă, după trecerea fazei acute.
5. Corpii străini din canale In opinia lui Grossman medicatia folosită în sterilizarea canalelor radiculare
infectate ar trebui să întrunească următoarele cerințe ideale:
-efect rapid bactericid și fungicid;
-acțiune antibacteriană suficient de îndelungată;
-stabilitate chimică la păstrarea în soluţie;
-uşurinţa introducerii pe canale;
-să nu coloreza țesuturile dure dentare sau mucoasa gingivală;
-penetrabilitate accentuată în țesuturi;
-tensiune superficială mică;
-păstrarea activităţii în contact cu sângele, plasma, secrețiile purulente sau detritusurile organice;
-histocompatibilitate față de țesuturile periapicale și parodontale;
-reducerea infiamaţiel periapicala;
-stimularea sau cel puțin neinterferarea proceselor de vindecare periapicale;
-inactivare ușoară în mediile de cultură;
-să prevină sau să abolească durerea periapicală;
-să nu influențeze calitățile fizico-chimice ale materialului de obturaţie de canai şi mai ales etanșeltatea
obturaţiei respective.
Medicaţia endodontică: folosită pentru dezinfecţia canalelor radiculare cuprinde clase diverse de
compuşi chimici fiind clasificată arbitrar în:
1. Antiseptice:
a) uleiuri esenţiale
b) compuşi fenolici
c) săruri de metale grele
d) aldehide
e) halogeni
f) compuşi cuaternari de amoniu
2. Antibiotice şi chimioterapice :
a) sulfamide
b) metronidazol
c) chinolone
3. Corticoizi
4. Enzime
5. Hidroxid de calciu
In endodonţie, substanțele medicamentoase care urmăresc sterilizarea chimică a canalelor radiculare se

pot utiliza simultan cu tratamentul biomecanic, între şedinţe, ca pansament cu acţiune antimicrobiană
sau chiar incorporate în unele materiale de obturaţie de canal.
1. Antisepticele sau Dezinfectantele
-sunt substanţe cu acţiune antimicrobiană nespecifică care îşi exercită efectele toxice în măsură
aproximativ egală atât asupra microorganismelor cât şi asupra ţesuturilor vii ale organismului gazdă
-mecanismul lor de acţiune se bazează pe denaturarea proteinelor bacteriene prin reacţii diverse, cum
af fi cele de oxidare, precipitare şi coagulare
-in practica curentă le întâlnim sub formă de soluţie sau pastă.
a. Uleiurile esenţiale:
-dezinfectanţi slabi având mai degrabă proprietăţi antiseptice decât bactericide
-EUGENOLUL este un antiseptic şi analgezic ceva mal iritant decât extractul de ulei de cuişoare din care
se extrage.
-EUGENOLUL manifestă un potențial iritant crescut asupra țesuturilor vii, are şi ușoare proprietăţi
anestezice, datorită acţiunii caustice asupra terminaţiilor nervoase inflamate.
-EUGENOLUL in concentraţia minima, de numai 0,01%, blochează ireversibil transmisia nervoasă în

decurs de 3 ore.
-comparativ cu antisepticele din grupul fenolilor, cum ar fi crezolul, exercită o acţiune mai slabă de liză
a membranelor celulare și de deshidratare a pulpei dentare.
-totuşi alterările pulpare sunt suficient de importante pentru a elibera produși locali cu potenţial cert
antigenic.
b. Compuşii fenolici:
-sunt dezinfectanţi puternici dar nu au o mare putere de penetraţie tisulară,
- deoarece precipită proteinele

-sunt substanțe volatile,
-cu tensiune superficială scăzută, ușor solubile în apă.
-Fenolul:
--este o substanţă cristalizată, incoloră,
-- se închide la culoare prin expunerea la lumină.
--in stomatologie se foloseşte sub forma unei soluţii de acid carbolic (9 părţi fenol ,1 parte apă).
--se solubilizează și în prezenţa timolului, camforului sau mentolului.
--este un putemic toxic citoplasmatic, care blochează lipoproteinele membranei celulare
--şi coagulează proteinele citoplasmatice, producând necroza țesuturilor moi.
--acţiunea sa se exercită numai după dizolvarea în citoplasmă, fiind eficient chiar la concentrații foarte
scăzute, de 1-2%.
--uşorul efect anestezic.
--contactul cu secrețiile purulente sau alte detritusuri proteice tisulare îi îngrădesc semnificativ
activitatea.
--citotoxicitatea compuşilor fenolici, este superioară proprietăţilor antiseptice.
--puternicului efect iritant.
--activitatea antiseptică a tuturor compuşilor fenolici utilizaţi în tratamentul gangrenei pulpare dispare
rapid după aplicarea pansamentului endodontic.
-Soluţia Chlumsky :
--fenol 30%
--camfor 60%
--alcool 10%
-Fenolul camferat:
--obţinut prin dizolvarea fenolului în camfor şi alcool,
--proprietăţi certe antibacteriene și este mai puţin toxic, datorită mecanismului de eliberare lentă a
fenoluiui din soluţie.
--toxicitatea sa tisulară este mai redusă decât a multor antiseptice uzuale în tratamentele endodontice
-Monoclorfenolul : (CgH4OHCI)
--ia naştere prin substituirea unui atom de hidrogen din molecula fenolului cu unul de clor rezultând trei
izomeri (orto, meta şi para), dintre care cel mai activ este p-monoclorfenolul.
--spre deosebire de fenol, are o mai mare eficiența antimicrobiană, dar îşi pierde proprietăţile
calmante, anestezice.
-p-monoclorfenol :
--se utilizează în soluţie apoasă 1-2% sau camforată 35%
--soluţia apoasa este stabilă, nefiind influenţată de contactul cu dentina, saliva, soluţia EDTA sau de
expunerea la lumină.
--este inactivată de sânge sau detrisurile necrotice tisulare.
--soluția apoasă de p-monoclorfenol 2% pătrunde de 5 ori mai profund în canaliculele dentinare decât
difuzează p-monoclorfenolui camforat.
--soluţia apoasă 1-2% are un putemic efect bacteriostatic pe aproape 94-95% din microflora
endodontică,
--mai puţin iritantă pentru parodonţiul apical decat p-monoclorfenolul camforat
-p-monoclorfenolul camforat:
--spectru bacteriostatic larg ( folosit si ca antimicotic)
--este un lichid transparent, uleios, de culoare galben deschisă, cu aromă caracteristică,
--format din 2 părţi p-monoclorfenol şi 3 părţi camfor.
--camforul are rol de vehicul şi diluant, atenuant al proprietăților iritative ale p-monoclorfenoluiui,
--reducerea acţiunii coagulante a proteinelor.
--NU este inactivat de sânge, ser sau substanţe proteice.
--prin vaporizare traversează foramenul apical, exercitându-și acțiunea antiseptică,
--are actiune iritantă, datorită toxicității sale şi în țesuturile periapicale, însă într-o măsură mai redusă
decât eugenatul sau fenolul.
--denatureaza proteinele tisulare cu care vine în contact,
--are ca dezavantaj => potențialulul antigenic

-Soluţia Walkhoff
--se indică ca tratament endodontic ocluziv pentru 24-72 h ,
--pansament care poate fi repetat independent în 3-4 ședințe succesive
--este asociată cu şedinţe de diatermie sau ionoforeză
Conţine :
--mentol => rol : de a diminua acţiunea coagulantă a p-monoclortenolului și de a contrabalansa, prin

intervenţia sa vasoconstrictoare, efectul hiperemiant al camforului.
--p-monoclorfenol;
--camfor
-Tricrezolul (CgH4OH.CHa)
--are un potenţial dezinfectant de aproape trei ori mai mare decât al fenolului, dar mai redus decât al
formolului.
--toxic citoplasmatic ca și fenolui,
--precipitând proteinele și producând necroza țesuturilor moi, deși acțiunea sa este ceva mal slabă.
-Metacrezilacetatul (Cresatina):
--are o buna stabilitate chimică și o tensiune superficială redusă.
--proprietăţile antiseptice, echivalente p-monoclorfenolului camforat,
--iar efectul terapeutic este prelungit de potenţialul scăzut de vaporizare pe o perioadă de până la 14
zile.
--difuzează bine în canaliculele dentinare.
--nu este caustic, nu precipită proteinele şi,
--in comparaţie cu p-monoclorfenolul camforat, este mult mai puţin iritant pentru țesuturile periapicale
deoarece, în urma vaporizării, nu se depășește bariera fiziologică a foramenului apical.
--in schimb, comparativ cu eugenolul, are o acţiune mai iritantă asupra țesutului pulpar.
-Crezanolul:
--acţiunea antiseptică este ceva mai putemică decât a cresatinei și este mai puțin iritant decât
monoclorfenolul.
--este un dezinfectant mai puternic decat fenolul.
--are acţiune anestezică, fiind mai puţin toxic şi iritant decât acesta
-Timolul şi mentolul sunt antiseptice puternice , avand o citotoxicitate echivalentă fenolului.
c. Aldehidele:
-au acţiune antiseptică
-Formaldehida este un gaz solubil în apă
-Soluţia apoasă de 40% fiind cunoscută sub denumirea de Formol
-Soluţiile de formaldehidă sunt dezinectanţi puternici având o mare afinitate pentru numeroase
substanţe organice
-Ex: Pasta N2 medical; Triopasta Gysl ( principalul antiseptic este formolul )
d. Halogenii:
-Compuşii coloraţi sunt cei mai puternici dezinfectanţi din cadrul halogenilor dar au şi o acţiune destul
de iritantă asupra ţesuturilor moi
-Cloraminele:
-- au proprietăţi antibacteriene şi o mai bună stabilitate chimică.
-Hipocloritul de sodiu:
--este substanţa antiseptică cea mai utilizată în spălăturile endodontice care însoţesc orice tratament
biomecanic de canal graţie capacităţii sale de solubilizare a ţesuturilor moi.
--nu se întrebuinţează ca tratament endodontic antiseptic deoarece acţiunea sa se menţine o perioadă

prea scurtă
--este cel mai puţin iritant antiseptic endodontic, mai ales dacă este tamponat cu bicarbonat de sodiu
-Clorhexidina:
-are o acţiune antibacteriană şi antimicotică
-este cel mai eficient antimicrobian din arsenalul terapeutic actual împotriva microflorei facultativ
anaerobe cum este E faecalis care rezistă la actiunea antisepticului endodontic hidroxidul de calciu
-se foloseşte sub formă de digluconat de clorhexidină, fie în spălături endodontice fie ca pansament
antiseptic endodontic (în 2 şedinţe)
--nu deţine capacitatea de solubilizare a detritusurilor organice deci nu poate substitui utilizarea
hipocloritului de sodiu
--ca soluţie de lavaj endodontic 0.2% este indicată în:
=>reluările tratamentului endodontic ortograd
=>la dinţi cu obturaţii de canal incomplete
=>în parodontitele apicale cronice rebele la tratament respectându-se următoarea procedură:
1. utilizarea excluzivă a soluţiei de hipoclorit de sodiu în cursul lărgirii canalului
2. utilizarea în timpul următor a lavajului cu soluţie EDTA 17% timp de 3 min
3. lavaje generoase cu apă distilată sau alcool isopropilic pentru îndepărtarea oricăror urme de
hipoclorit în canal
4. lavaj final cu soluţie de clorhexidină
Această eşalonare a timpurilor lavajului endodontic trebuie urmată cu stricteţe deoarece contactul
clorhexidinei cu hipocloritul de sodiu generează un precipitat dens care poate bloca porţiunile
terminale ale canalelor înguste, împiedicând sigilarea etanşă prin obturaţia de canal
Mai apare riscul de colorare brună a dintelui şi cel cancerigen, prin infiltrarea sa cu timpul în tesuturile
periapicale
Poate fi folosita şi sub formă de pansament endodontic, în geluri cu concentraţia de 2%.
Compuşii iodaţi :
-au uşoară acţiune iritantă asupra țesuturilor moi.
-tinctura de iod (alcool + 5% iod) se foloseşte de regulă pentru dezinfecţia câmpului operator.
-soluţia apoasă IODO-IODURATĂ 2% are în vitro un putemic potenţial antimicrobian, inclusiv asupra
Str. faecalis, fiind superioară chiar hipocloritului de sodiu și clorhexidinei.
- au o acţiune foarte eficientă bactericidă, virulicidă şi antimicotică
- pastreaza potenţialului antiseptic chiar în prezenţa sângelui, serului, a secreţiilor sau a detritusurilor
organice tisulare
Iodoformul:
- doar la prepararea unor paste medicamentoase provizorii, resorbabile sau a unor obturaţii de canal
de durată în asociere cu eugenatul de zinc sau cimentul fosfat de zinc.
-Pasta iodoformată Walkhoff :
-- este o pastă rezorbabilă, indicată în schema clasică de tratament endodontic medicamentos al

parodontitelor apicale cronice nefistulizate, la care nu pulem sista secreția de pe canale prin
antiseplicele cunoscute.
--se plasează în canal cu acul Lentullo pentru 2-3 săptămâni sub pansament ocluziv
e. Compuşii cuaternari de amioniu:
-sunt detergenţi cationici şi agenţi umectanţi, incolori şi inodori care reduc tensiunea superficială a
solutiilor
-au o acţiune dezinfectantă moderată o ex: clorura de benzalconiu (Zephiran)
-au o bună stabilitate chimică, fiind mai activi în mediile alcaline decât în cele acide.
-sunt inactivaţi de compușii chimici anionici, precum săpunul sau decilsulfatui de sodiu.
-pot fi folosiţi pentru stectul lor spumant, detergent, în spălăturile endodontice
-eficienţa lor este afectată de prezența secreţiilor, sângelui sau detritusurilor organice.
-riscul de sensibilizare
f. Sărurile metalelor grele ( ale argintului şi mercurului)
- toxice citoplasmatice extrem de putemice.
-generează compuși care colorează dintele
-Mecanismul de actiune antiseptic se bazează pe capacitatea de coagulare şi precipotare a proteinelor

bacteriene şi pe blocarea sistemelor enzimatice ale acestora.
-soluţia de azotat de argint amoniacal:
=> s-a folosit în trecut în tratamentul endodontic deoarece prin reducerea cu formalină sterilizează
dentina infectată pe cel puţin două treimi din grosimea sa, lar uneori chiar şi cementul radicular, ca
urmare a impregnării canaliculelor dentinare cu precipitat de argint
=>dezavantajele metodei constau:
-în colorarea (înnegrirea) ţesuturilor dure dentare,
-riscul iritării parodonţiului apical
-şi dificultatea instilării soluţiei la arcada superioară.

-sărurile organice de mercur:
=>mercurofenul, metafenul şi mertiolatul, au o putemică acțiune dezinfectantă
=>efectul de precipitare proteică este mult mai redus dacât la alte săruri ale metalelor grele, din păcate
nu dispare tendința de colorere a dintelui.
-Argintul:
=>utilizat mut timp în tratamentul medicamentos al gangrenei pulpare sub formă de paste sau pulberi,
se mai recomandă astăzi pentru acţiunea sa oligodinamică doar în obturaţiile de canal (AH26, formula
Rickert).
Alcoolii o clasa de substante cu un slab potential antiseptic, nu se folosesc ca atare în tratamentul

medicamentos de canal ci doar sub formă de solvent al unor antiseptice propriu-zise
- slab potenţial antiseptic, In concentraţii crescute sunt capabili să denatureze proteinele bacteriene,
dar nu au nici un efect asupra formelor sporulate ale bacteriilor.
Acizii graşi : au mare potenţial antimicotic
-acidul propionic
-acidul caproic
-acidul caprilic
Caprilatul de sodiu ( cea mai eficienta )
-este o substanţă cristalină de culoare albă, cu miros pătrunzător, înțepător,
-având un pH de 7,2-7,4.
-este foarte solubilă în apă dând soluţii care rămân stabile prin păstrare la temperatura cabinetului.
-are o acţiune bactericidă şi antimicotică
Hidroxidul de calciu
-este o substanţă cu utilizări multiple în endodonţie
-în prezent hidroxidul de calciu constituie antisepticul de elecţie folosit în tratamentul endodontic al
gangrenei pulpare simple şi complicate
-actiunea sa antiseptică se bazează pe 2 elemente :
I. pH-ul alcalin de care este răspunzător ionul hidroxil(OH) cuprins între 11 şi 12 în funcţie de preparat
II. solubilitatea foarte redusă în apă care determină eliberarea treptată a ionului hidroxil pe măsura
contactului hidroxidului de calciu cu apa din umorile tisulare
Hidroxidul de calciu are următoarele proprietăţi:
a) este un puternic bactericid. Poate fi folosit ca antiseptic endodontic deoarece s-a constatat că ionii
OH difuzează atât în canaliculele dentinare infectate cât şi în spaţiul periodontal, unde îşi exercită
acţiunea asupra microorgnismelor care nu au putut fi indepărtate prin tratamentul biomecanic
b) are acţiune antitoxică prin capacitatea de denaturare a enzimelor şi toxinelor micorbiene şi tisulare
din canale
c) dizolvă detritusurile organice necrozate şi infectate din canale
d) opreşte secreţiile persistente din canale care apar în unele cazuri de parodontite apicale cronice,
printr-un mecanism complex, în care se conjugă efectul alcalinizant antiseptic al ionului hidroxil cu cel
tisular de regenerare şi remineralizare, precum şi cu fenomenul de vasoconstricţie capilară şi de formare
a unui dop fibros sau chiar a unei bariere fibroase apicale.
În aceste situaţii, pentru a obţine un canal uscat, este bine ca pansamentele endodontice cu hidroxid
de calciu să se menţină minimum o săptămână
e) guvernează în parodontitele apicale cronice, procesul de vindecare al leziunilor osteitice periapicale
f) se reabsoarbe uşor în caz de depăşire a foramenului apical
g) este superior celorlalte pansamente endodontice aplicate în gangrena pulpară în cazul unor
accidente terapeutice de tipul căilor false radiculare, datorită efectului hemostatic conferit de prezenţa
ionilor de calciu, factorilor coagulării şi de posibilitatea închiderii defectului prin neoformare de ţesut
dur
Studiile în vivo au demosntrat totuşi că un pansament endodontic cu hidroxid de calciu aplicat timp de 7
zile asigură completa sterilizare a canalelor radiculare.
Modul de utilizare:
Forme de prezentare :
a. Preparatele magistrale
- soluţii suprasaturate de hidroxid de calciu obţinute prin spatularea extemporanee de apă distilată cu
pulbere de hidroxid de calciu
Pentru un control mai precis al omogenităţii şi nivelul până la care s-a introdus hidroxidul de calciu pe
canal se recomandă a se adăuga o substanţă radioopacă cum ar fi sulfatul de bariu conform formulei :
Rp sulfat de bariu .......1 parte
hidroxid de calciu....... 8 părţi
apă distilată........q.s b.
b. Produsele comerciale
- comparativ cu preparatele magistrale conţin o cantitate mai mică de hidroxid de calciu care variază
între 32 şi 52 % precum şi aditivi
Se livrează sub formă de :
- pastă (Calxyl)
-carpule(Reogan rapide)
-seringă (Pulpdent, Hypocal)
Modalităţi de introducere pe canal
1. propulsarea pastei cu instrumentar rotativ (ac Lentulo ) la turaţie redusă
2. propulsarea pastei cu instrumentar de mână (ac Kerr tip burghiu)prin rotirea acului în sens invers
acelor de ceasornic asociată cu mişcări verticale de introducere şi extragere
3. condensarea cu fuloare de canal (Plugger) care să aibă acces pe toată lungimea canalelor
4. injectarea cu seringă în care se livrează (Pulpdent, Ruogan, Hypocal) după prealabila verificare a
pătrunderii acului cât mai aproape de apex.
5. injectarea cu seringa de pesiune (Pastinject, Messina gun) asigură plasarea pastei de consistenţă
fermă până la apex
Indicaţii de utilizare
Gangrena simplă
- aplicaţie unică pentru 1-2 săptămâni cu preparate comerciale sau magistrale
Parodontitele apicale cronice
- produsele pentru care se optează sunt preparatele magistrale deoarece asigură un depozit prelungit de
hidroxid de calciu.
Aceste preparate se aplică repetat pentru reîmprospătarea materialului la intervale de 3 luni până la
confirmarea radiologică a vindecării osoase periapicale
Apexificarea în gangrena simplă şi parodontitele apicale cronice este un procedeu terapeutic care nu
depinde de vârsta pacientului necesitând reîmprospătarea periodică a hidroxidului de calciu timp de 3-
18 luni uneori chiar mai mult până la închiderea totală sau numai parţială a unui apex imatur, larg
deschis
Resorbţia rdiculară internă cu sau fără perforarea rădăcinii, beneficiază de pansamentul cu hidroxide de
calciu ca tratament de elecţie
Resorbţia radiculară apicală externă
- hidroxidul de calciu opreşte procesul resorbtiv al cenemtului şi dentinei stimulând procesele de

remineralizare locală prin activarea fosfatazei alcaline
Căile false radiculare
- pot beneficia de închidera defectului printr-un proces asemănător apexificării dar mult mai îndelungat
Fracturile radiculare orizontale
- închise la dinţi vitali unde s-a păstrat vitalitatea fragmentului apical presupun un tratament
endodontic de 3-6 luni cu hidroxid de calciu al fragmentului coronar (bariera cicatricială mineralizată ia
naştere la suprafaţa de fractură)
Replantarea după avulsia traumatică reclamă utilizarea pansamentelor endodontice cu hidroxid de

calciu timp de 3-6 luni .
Se recomanda temporizarea tratamentului de cana cu hidroxid de calciu circa 2 săptămâni de la

efectuarea replantării .
Precauţii
-obturaţia coronară provizorie trebuie efectuată cu un ciment corespunzător ca rezistenţă perioadei de

păstrare a pansamentului cu hidroxid de calciu pentru menţinerea etanşă a închiderii marginale
-materiale de obturaţie tip Cavit pentru pansamentele de 7-10 zile respectiv CIS sau amalgam de argint
pentru perioade care se întind pe mai multe luni.
-evitarea eugenatului de zinc ca material de obturaţie provizorie sau de canal deoarece pereparatele
pe bază de hidroxid de calciu se întăresc brusc la contactul cu acesta.
Antibioticele şi Chimioterapicele în tratamentul Gangrenei pulpare
-sunt substanţe cu acţiune antimicrobiană specifică dar spre deosebire de antiseptice,
-îşi exercită efectul toxic preponderent pe microorganisme şi mai puţin sau aproape deloc asupra
ţesuturilor organismului gazdă
Distrugerea microorganismelor se face prin 2 mecanisme:
A.Bacteriostatic
-blocând procesul de multiplicare a bacteriilor care mai întâi devin sensibile şi apoi sunt distruse de
mecanismele defensive naturale ale gazdei ( TERACICLINELE, CLORAMFENICOLUL, ERITROMICINA,
SULFAMIDELE)
B. Bactericid
-caracterizat prin distrugerea directă a bacteriilor fără a solicita decât în mică măsură intervenţia
proceselor de apărare imună ale gazdei: (PENICILINELE, CEFALOSPORINELE, AMINOGLICOZIDELE,
POLIMIXINELE, BACITRACINA)
Bacteriostaticele sunt eficiente în:
-infecţiile endodontice de debut cu floră bucală banală
-pulpite
-deschideri accidentale recente ale camerei pulpare
-fiind contraindicate la indivizi cu mecanisme defensive imune deficitare ( vârstnici, boli cronice,
corticoterapie, radioterapie , tratamente cu citostatice)
Bactericidele :
-sunt indicate în parodontitele apicale acute exudative ca tratament general
-şi în infecţiile endodontice din gangrena simplă şi parodontitele apicale ca pansament endodontic
Ca dezavantaj posibile reacţii alergice sau toxice
-realizarea unei acţiuni eficiente a antibioticului depinde şi de capacitatea sa de pătrundere în

canaliculele dentinare şi focarul de infecţie apicală, mărimea moleculară, sarcina electrică, gradul de
liposolubilitate, legarea de proieine, prezenţa sau absenţa unei inflamaţii a exudatului inflamator
-in tratamentul endodontic al gangrenei pulpare simple sau complicate se folosesc de preferinţă
antibiotice cu mecanism de acţiune bactericid, toxice la administrarea pe cale generala, dar bine
tolerate tisular la administrare locală cum ar fi BACITRACINA asociată cu NEOMICINA sau POLIMIXINA B
Totuşi în gangrena pulpară datorită caracterului mixt al infectiei este de dorit utilizarea unor asocieri de
antibiotice
Eficienţa asocierilor de antibiotice în tratamentul de canal al gangrenei pulpare depinde de mai mulţi
factori, printre care:
1. alegerea corectă a indicaţiei de tratament conservator în alternativă cu drenajul endodonic sau cu

tratamentul chirurgical endodontic
2. evitarea antibioticelor în reacţii adverse( alergice, toxice, dismicrobism)
3. evitarea antibioticelor ineficiente
4. evitarea unor doze insuficiente sau exagerate
5. evitarea antagonismelor
6. evitarea antibioticelor la care s-a instalat rezistenţa
7. evitarea rezistenţei încrucişate
8. posologia similară întrebuinţării unui antibiotic unic întrucât, într-o asociere, sinergismul
antibioticelor este de adiţie şi nu de potenţare;
9. asigurarea unei concentraţii active pe baza unor însuşiri farmacocinetice asemănătoare a

antibioticelor asociate
Asocierea terapeutică a antibioticelor
Indicaţii de asociere:
-intre bactericidele active în faza de multiplicare şi în cea de latenţă(STREPTOMICINA) şi un antibiotic

cu efect bacteriostatic (TETRACICLINA)
-intre bactericidele active în faza de multiplicare(penicilina) cât şi cea de latenţă de tip

aminoglicozidic(STREPTOMICINA) caz în care=> Penicilina inhibă sinteza peretelui bacterian -favorizează
pătrunderea şi atacul STREPTOMICINEI în celula respectivă
-între bactericidele active in faza de multiplicare (PENICILINA) şi bacteriostatice (SULFAMIDE)
Contraindicaţii de asociere:
-intre bactericidele active în faza de multiplicare a germenilor (PENICILINE, AMPICILINĂ,

CEFALOSPORINE, ERITROMICINĂ) si bacteriostatice ( TETRACICINE , CLORAMFENICOL , ERITROMICINA)
deoarece este împiedicat efectul bactericid
-Intre 2 antibiotice cu spectru larg (TETRACICLINA şi CLORANFENICOLUL)deoarece pot apărea fenomene
grave de dismicrobism
-Intre 2 antbiotice aminoglicozidice datorită efectelor de sumare toxice
Penicilinele :
-sunt antibiotice bactericide care suprimă sinteza peretelui bacterian prin blocarea transpeptidazei
-pot avea un spectru îngust (PENICILINA G) sau larg (AMPICILINA, AMOXICILINA)
-cele cu spectru larg sunt active şi pe bacilii gram-negativi:
Penicilina G este activă pe cocii gram-pozitivi şi gram-negativi, pe bacili gram-pozitivi, spirochete şi

leptospire, motiv pentru care combate excelent streptococii aeroşi anaerobi.
Rezistenţa, de obicei încrucișată între diverse peniciline, se instalează lent, fiind favorizată de folosirea
concentraţiilor subinhibitorii.
Este inactivată rapid la pH acid. Poate da reacții alergice şi fenomene de intoleranţă locală deoarece un
metabolit al penicilinelor, acidul peniciloic, are proprietăţi antigenice.
Reacţiile alergice sunt încrucișate, în general în cadrul grupului de peniciline, dar în 10% din cazuri se pot
manifesta şi față de cefalosporine.
Ampicilina şi Amoxicilina sunt active atât pe bacteriile sensibile la penicilina G, deși cu eficiență mai
redusă, cât şi pe unii bacili gram-negativi, precum E Coli şi Proteus.
Difuzează bine în ţesuturi, nefiind inactivate pe pH acid.
Rezistenţa, de obicei încruşiată cu alte peniciline, poate apare uneori şi la cefalosporine.
Reacţiile adverse alergice sunt mai frecvente, dar şi mai ușoare decât la penicilina G.
Augumentin-spectru larg
- (asociaţie de amoxicilină şi acid clavulanic), acţionând prin efectul inhibitor al acidului clavulanic față
de beta-lactamazele (în mari concentraţii şi față de cefalosporinaze) bacteriene şi asupra
microorganismelor care sintetizează penicilinază (stafilococi, bacterii gram-negative).
Carbenicilina- spectru larg
- fiind mai puţin activă pe bacterii gram-pozitive, dar mult mai utilă pentru combaterea infecțiilor cu
Pseudomonas aeruginosa și a infecţillor mixte cu bacili gram-negativi anaerobi ca Fusobacterium,
Enterobacter şi Bacterioldes fragilis.
Acţionează sinergic cu aminoglicozidele (streptomicina, neomicina, kanamicina, gentamicina)

Ca efecte secundare adverse amintim posibilitatea reacţiilor alergice şi acţiunea de antiagregant
plachetar, în concentraţii mari.
Piperacilina -spectru mai larg
-pentru evitarea instalării fenomenului de rezistenţă, se recomandă a se folosi asociat cu un antibiotic

aminoglicozidic.
Cefalosporinele
- antibiotice bactericide acţionând ca penicilinele prin inhibarea peretelui bacterian.
Generaţia I :
-Cefalotina,
-Cefaloridina,
-Cefalexina,
-Cefazolina.
Acţionează asupra majorităţii cocilor gram- pozitiv(inclusiv pe cei penicilinazo-rezistenţi ca Stafilococul

auriu) , gram -negativi şi asupra unor bacili gram- pozitivi.
Generaţia a II-a :
-Cefoxitina,
-Cefuroxina,
-Cefamandolul
-are un spectru de activitate mai extins, care include şi specii ca Proteus şi Bacterioides fragi s.
Generaţia a III-a:
-Ceftazidima,
-Cefotoxima
-mai activă pe bacilii gram-negativi
Efectele secundare adverse sunt de obicei de natură alergică, putând da şi reacţii încrucişate cu
penicilinele în 10% din cazurile de alergie la penicilină.
Macrolidele:
Eritromicina- antibiotic bacteriostatic activ pe microorganismele gram-pozitive inclusiv pe stafilococii

penicilino-rezistenţi
Se indică în infecțiile cu microorganisme sensibile, ca substitut al penicilinei G în caz de fenomene

alergice sau în infecţii uşoare şi medii cu stafilococi penicilino-rezistenţi.
Difuzează bine în ţesuturi şi rezistă la pH acid.
Dă rareori reacţii secundare adverse, dar fenomenul de rezistență poate apare relativ repede,
manifestându-se și încrucișat în cadrul grupei.
Lincosamidele :
Clindamicina - este un antibiotic cu un spectru antimicrobian ingust,
-atinge concentraţii mari în țesutul osos
-fiind activ pe majoritatea bacteriilor gram-pozitive, dar si pe unele anaerobe, printre care Bacteroides.
-se indică în infecțiile cu anaerobi sau în infecțiile mixte, generate de coci gram-pozitivi şi bacili gram-
negativi anaerobi.
Aminoglicozidele (streptomicina, neomicina, kanamicina, gentamicina)
-sunt antibiotice cu acţiune bactericidă
-active atât în faza de multiplicare cât şi în cea de repaus a microorganismelor
-actionând asupra: (spectru relativ larg)
--cocilor gram-pozitivi ,gram-negativi
-unor bacili gram-negativi ( E.Coli ,Enterobacter ,Proteus , Pseudomonas)
-sunt ineficiente faţă de unii bacili anaerobi gram-negativi, frecvent întâlniți în microflora canalelor din
gangrena pulpară ca principali patogeni, cum ar fi Bacterioides și Fusobacterium.
-se indică asocierea cu bactericide care blochează sinteza peretelui celular bacterian (penicilinele şi
cefalosporinele) sau cu bacteriostatice (streptomicina cu tetraciclina), în acest din urmă caz datorită
activității lor antimicrobiene desfășurate și în faza de repaus a microorganismelor.
-rezistenţa, care se instalează rapid, poate fi întârziată prin asocierea cu chimioterapice sau cu alte
antibiotice.
Streptomicina
-utilizata in pansamentele endodontice asociata cu penicilina si bacitracina.
-in profilaxia endocarditei bacteriene iatrogene cu enterococi, complicaţie posibilă a tratamentelor

endodontice.
Neomicina
- utilizata numai local datorita marii toxicitati.
Kanamicina
- se indica in infectiile cu stafilococi rezistenti la alte antibiotice
-si in infectiile grave cu microorganisme gram-negative.
Gentamicina
- este cel mai uzitat antibiotic datorita eficientei crescute si toxicitatii reduse.
-actiunea sa este potențată de mediile alcaline.
-se indică în infecţii grave cu microorganisme rezistente la alte antibiotice, putându-se asocia pentru
creşterea eficienţei cu penicilinele sau cafalosporinele.
-dă rezistenţă încrucişată unidirecţional, în sensul că bacteriile rezistente la gentamicină sunt rezistente
și la alte antibiotice aminoglicozidice, dar nu şi invers
Antibioticele polipeptidice
Polimixina B
- acţionează bactericid pe majoritatea bacililor gram negativi,fixindu-se pe membranele celulare, carora

le maresc permeabilitatea.
-acest mecanism permite, în tratamentele asociate cu cortizoni, utilizarea unor doze relativ scăzute a
acestora din urmă.
-nu se recomandă asocierea cu aminoglicozide din cauza potenţării efectelor toxice.
Utilizată local dă rareori reacţii alergice.
-instalarea rezistenţei este rară, dar apare încrucişat la toate antibioticele polipeptidice
Polimixina E
- se utilizează în infecţiile cu microorganisme gram negative de tipul Pseudomonas
Bacitracina
-acţionează bactericid pe:
-- pe marea majoritate bacteriile gram-negative; (inclusiv stafilococii penicilino-rezistenţi),
--pe cocii gram-negativi
--actinomicete
--fusospirili
-blocând sinteza peretelui bacterian şi activitatea de membrana
Se indică în aplicaţii locale, singură sau asociată cu neomicina (Nebacetin)
Rezistenţa se instalează repede.
Tetraciclinele (tetraciclina, doxiciclina)
Antibiotice cu spectru larg având acţiune bacteriostatică activând asupra:
--cocilor gram-negativi si pozitivi
--bacililor gram-negativi si pozitivi
--actinomicetelor
--leptospirelor
--rickettsiilor
--a unor protezoare(amoebe, trichomonas) prin inhibarea sintezei de proteine bacteriene
Prin chelare se depun în oase și dinți sau sunt inactivate de ionii de calciu, magneziu, fier şi aluminiu.
Se contraindică asocierea cu penicilinele deoarece împiedică înmultrea germenilor antagonizând

acțiunea bactericidă a acestora.
Rezistenţa se instalează lent, manifestându-se încrucişat în cadrul grupului, iar la unele bacterii şi cu
cloramfenicolul.
Amfenicolii
- Cloramfenicolul bacteriostatic cu spectru larg care difuzeaza bine in tesuturi.

Oxazolidinone
-Linezolidul bacteriostatic activ cu spectru larg spectru pe bacterii aerobe gram pozitive,inclusiv
E.faecalis.
Se recomanda in retratamente ca pansament endodontic asociat cu hidroxidul de calciu.
Paste complexe cu antibiotice ca pansament endodontic
Pastele complexe cu antibiotice folosite in tratamentul medicamentos a gangrenei pulpare simple si

complicate .
Pentru a acţiona eficient în sterilizarea medicamentoasă a canalelor radiculare, preparatele comerciale

sau magistrale complexe pe bază de antibiotice trebuie sa respecte următoarele condiţii:
1. folosirea unor antibiotice bactericide cu o buna histocompatibilitate si potential alergizant minim.
2. utilizarea unor asocieri de antibiotice care să acopere un spectru antimicrobian cât mai larg
3. evitarea asocierii antibioticelor în mecanisme de acţiune antagonice
4. evitarea dozelor inadegvate prin folosirea unor concentratii mari de antibiotice pe unitatea de
greutate.
5. Evitarea antibioticelor la care s-a dezvoltat rezistenta microbiana.
6. Evitarea cailor gresite de administrare.
7. utilizarea unor antibiotice active pe microflora patogenă specifice gangrenei pulpare :
- bacili anaerobi gram negativi de genul Bacteroides
8. utilizarea unor substanţe antiinflamatoare nespecifice (corticoizi) pentru amendarea sindromului

dureros parodontal apical sau prevenirea lui ca o consecinţă a tratamentului biomecanic
9. utilizarea enzimelor care potenţează efectul antibioticelor prin creşterea difuzibilităţii şi a

concentraţiei active locale
10. utilizarea numai în limitele termenului de garanţie
11. păstrarea în condiţii corespunzătoare (+4°C)
12. utilizarea antimicoticelor, cum ar fl caprilatul de sodiu, acidul propilenic, glicolui, 8-oxichinoleina
sau a antibioticelor cu rol antimicotic (stamicin);
-în cazul pastelor de antibiotice lipsite de componenta antimicotică, în practica curentă, după
îndepărtarea antibioticelor din canal urmează o ședință de pansament endodontic cu p-monoclorfenol
camforat, care se știe că exercită și o acțiune antimicotică;
13. alegerea unul excipienti care să asigure o difuzibilitate maximă, cum sunt:
-cei hidrosolubili (matilsllicona, etilengiicolul sau carboximetilceluloza), => avantajul de a putea fi mai
ușor îndepărtați de pe canal comparativ cu exciplenţii de prima generație=>
=>liposolubili (lanolina, oleum hellanthi, oleum ini);
Paste cu antibiotice de uz endodontic
1) Pastă poliantibiotică( PBSC-ul) introdus de Grossman
Rp
Penicilina G 1.000.000 UI
Bacitracina 1g
Streptomicina 1g
Caprilat de sodiu 1g
Metil silicona 3 ml
PBSC-ul este o pastă poliantibiotică în care penicilina acţionează pe cocii şi bacilii gram-pozitivi şi
cocii gram-negativi,
-bacitracina pe majoritatea microorganismelor gram-pozitive inclusiv cele penicilino-rezistente,
-streptomicina pe coci gram-pozitivi şi gram-negativi și pe unii bacili gram-negativi,
-iar caprilatul de sodiu este anifungic.
2) Ledermix-ul:
Rp.
Demeclocidină… 30,21 mg
Triameinolon acetonid… 10 mg
Oxid de zinc …20 mg
Hidroxid de calciu… 20 mg
Dioxid de siliciu… 20 mg
Conservant (Na sulfurosum)
3) Pasta Valerian Popescu:
Rp.
Streptomicină…1g
Marfanil…1g
Ulei vegetal… 2 g
Benzoat de sodiu… 2 picături
Acţiunea bactericidă a streptomicinei pe cocii gram-pozitivi şi gram-negativi ca şi pe unii bacili gram-

negativi este completată de marfanil prin etectul său asupra anaerobilor.
4) Pulpomixine
-este o pasta complexa alcatuita din antibiotice si corticoizi utilizata in tratamentul medicamentos al
canalelor radiculare infectate din gangrena simpla si in parodontitele apicale acute hiperemice.
Rp.
Sulfat de framicetină… 2,50 g
Sulfat de polimixină B… 0,28 g
Acetat de dexametazonă… 1g
Polioxietilenglicol g.s.p… 100 g
-polimixina B asigura combatere corespunzătoare a infecţiei din canale şi evitarea fenomenului de

rezistenţă sau a reacţiilor alergice.
Succesul în abolirea sindromului dureros din parodontitele apicale acute hiperemice depinde în mare
măsură de aplicarea cât mai precoce a pansamentului endodontic.
5) Streptomixine forte
- o pasta poliantibiotica mai complexa resorbabila cu efecte medicamentoase antibacteriene

,antimicotice si antiinflamatorii.
Este o asociatie de antibiotice cu spectru larg .
Rp.
Sulfat de polimixină B …2,50 g
Tirotricină …1,50 g
Sulfat de neomicină …14,93 g
Dexametazonă… 0,05 g
Excipient radioopac g.s.p…. 100 g
Septomixine forte este o asociație de antibiotice cu spectru larg de acţiune care nu dau practic nici
sensibilizare alergică nici fenomene de rezistență microbiană.
Dexametazona reduce la rândul său atât reacţiile inflamatorii periapicale, cât și posibileie efecte
alergizante, fără a influenţa în mod deosebit mecanismele defensive imune.
Excipientul radioopac se resoarbe lent, bucurându-se de o bună toleranţă biologică din partea
parodonţiului apical.
Dat fiind însă consistenţa crescută pe care o imprimă, se recomandă introducerea acestei paste pe canal
cu un ac Lentulo cu spirale mai distanţate.
6) Pasta 3 Mix
-are o utilizare tinta in tratamentele de regenerare pulpara retrograda la dinti permanenti imaturi cu
canale infectate ,inclusiv parodontite apicale cronice fistulizate.
7) Dentisolonul
Rp.
Prednisolon …5 mg
Clorhidrat de neomicină… 2 mg
Diclorhidrat de aminomsetilchinoleiluree… 3 mg
Tripsină/Chimotripsină (amestec) cca. …37,5 mg (0,75 u. Anson)
Excipient hidrosolubil
-este un produs comercial bazat pe asocierea antibioticelor cu corticoizi si enzime proteolitice.
Aplicarea pansamentului endodontic ocluziv cu dentisolon se face pentru 24-48 ore atat
-in gangrena simpla cat si in cea complicata.
In parodontitele apicale acute,daca mai persista fenomenul dureros ,se poate repeta inca o sedinta.
Daca intr-o parodontita apicala acuta ,durerea nu cedeaza dupa 3 aplicatii consecutive,se recurge la alt
procedeu terapeutic.
Este bine tolerat de țesuturile periapicale,
-are mare putere de difuziune,
-previne reacţiile inflamatorii și sindromul dureros consecutive tratamentului biomecanic de canal,

scurtând durata globală a tratamentului endodontic.
Contraindicaţii, privind folosirea Dentisolonului:

- în micoze bucale,
-leziuni tbc ale mucoasei,
-varicelă sau reacţii postvaccinale,
-mai ales în parodontitele apicale cronice fistulizate.
Sulfamidele antibacteriene -Sulfonamidele
Sunt subsante care în concentraţii uzuale, acţionează bacteiostatic, inhibind cresterea si inmultirea
microorganismelor.
In concentraţii mari pot avea şi efect bactericid
Au un larg spectru antimicrobian, acţionând asupra majorităţii bacteriilor gram-pozitive şi a multor

bacterii gram-negative, actinomicete și fungi.
Rezistenţa la sulfonamide se instalează fie prin substituirea căii metabolice a acidului folic, fie prin
sinteza unor enzime insensibile la această medicaţie.
Dintre sulfonamidele utilizate local amintim:
-sulfacetamida 10-30%,
-sulfadiazina argentică 1%
-şi mafenidui 5-10%, activ pe anaerobi ca și pe unele bacterii rezistente la sulfamide.
Dezavantajele sulfonamidelor utilizate topic constau în:
-marele risc de sensibilizare;
-slaba eficacitate, nefiind mai active ca dezinfectanteie endodontice uzuale;
-inactivarea atât de secrețiile purulente și detrisurile necrotice tisulare, în care se acumulează mari
cantităţi de nucleotizi purinici și pirimidinici, cât şi de antagonişti ca acidul folic, acidul paraaminobenzoic
și procaina;
-acţiunea iritantă locală, provocată de preparatele sub formă de soluții, datorită alcalinităţii foarte
crescute;
-coloraţie gălbuie a dintelui la sulfanilamidă și sulfatiazol.

Cotrimoxazolulu
-bactericid cu spectru mai larg decât sulfamidele util in diverse infectii cu bacterii gram-negative.
-rezistenţa se poate instala într-o mai mică măsură.
Rareori apar efecte adverse de tipul reacţiilor alergice încrucişate cu sulfamidele.
Chinolonele
Negramul – derivat chinolonic activ pe bacilii gram-negativi (mai puţin Pseudomonas) prin inhibarea
sintezei de ADN bacterian.
Pefloxacina
-face parte dintre fluorchinolone, bucurându-se de o foarte bună difuziune tisulară.
În afara spectrului mai larg antibacterian are probabil şi un efect antifungic.
Aşa se explică eficienţa asupra unor microorganisme plurirezistente și riscul mai redus de a genera o
candidoză comparativ cu antibioticele cu spectru larg.
Efectul antimicrobian poate fi sporit prin asocierea lor cu antibiotice de tipul beta-lactaminelor sau
aminoglicozidelor.
Antimicoticele
Nistatinul – antimicotic foarte activ fata de Candida albicans,
-utilizat local în doză de 100.000 UI /g (ml).
Nu produce rezistență, acționând fungistatic sau fungicid, în funcţie de concentraţie.
Metronidazolul – este un chimioterapic indicat in infectiile cu anaerobi(coci

anaerobi,fusobacterii,Bacteroides),in acelasi timp metronidazolul previne instalarea procesului
inflamator la nivelul parodontiului apical.
Metronidazolul are deci o dubla actiune dezinfectanta si biochimica.
Important de reținut că realizează nivele active în colecţiile purulente.
Grinazole-ul - produs comercial pe bază de metronidazol indicat in toate forrmele anatomoclinice de

gangrena pulpara,parodontitele apicale acute si parodontitele apicale cronice.
Rp
Metronidazol 10 g
Excipient q.s.p. 100 g

Corticoizii
Glucocorticolzii se folosesc în tratamentele medicamentoase endodontice pentru acţiunea lor

nespecifică de inhibare a proceselor inflamatorii exsudative, necrotice sau proliferative.
În tratamentele de canal din gangrena pulpară simplă sau complicată îl întâlnim în asocieri
medicamentoase atât cu antibioticele cât şi cu antisepticele sau enzimele.
Fixându-se pe receptori specifici ai nucleului celular, corticoizii induc sinteza de către

polimorfonuclearele neutrofile şi macrofage a unor proteine antiflogistice specifice, lipomodulina,
respectiv macrocoriina.
Acestea, la rândul lor blochează elaborarea unor mediatori importanţi ai inflamaţiei, cum ar îi
prostagiandinele, leucotrienele şi factorul activator plachetar.
Corticoizii au capacitatea de a se concentra în ţesutul inflamat unde, îşi exercită efectul prin
conjugarea unor mecanisme multiple cum ar fi:
In fazele de debut:
-stabilizarea capilarelor,inhibind permeabilizarea indusa de histamina si kinine.
-reducerea edemului
-inhibarea diapedezei
-inhibarea fagocitozei
-menţinerea răspunsului vascular la catecolamine;
In fazele tardive:
-întârzierea procesului de regenerare tisulară locală şi de cicatrizare prin reducerea nr. de fibroblaşti şi
funcţionarea lor necorespunzătoar
-perturbarea sintezei colagenului
-inhibarea procesului de sulfatare a proteoglicanilor substantei fundamentale.
-corticoizii au efect de tip imunodepresiv.
Corticoizii inhibă procesele imune mediate celular.
Corticoizii administraţi pe cale generală sau în pansamente endodontice, sunt utili:
-în parodontitele apicale acute hiperemice generate de traumatiZarea mecanică repetată a

parodonțiului aplical
-în cursul tratamentului biomecanic de canal, unde calmează rapid durerea prin blocarea acţiunii
mediatorilor specifici.
De reţinut însă că în aplicaţiile endodontice acţiunea corticoizilor trebuie asociată întotdeauna

antibioticelor sau antisepticelor, sub forma unor combinaţii complexe, pentru a preveni diseminarea
bacteriană în paradonţiul apical de care ar îi responsabili în cazul utilizării independente
Hidrocortizonul si hidrocortizonul acetat
- au eficacitate mica si durata de acţiune scurtă (timp de înjumătățire biologic de 8-12 ore), dar sunt
active şi local, în concentraţii de 0,5-3%,.
Hidrocortizonul acetat, în suspensie, se poate utiliza și în infiltraţii locale.
Prednisonul are o durată de acţiune (timp de înjumătățire biologic de 12-36 ore) și potenţa
intermediară, fiind de 5 ori mai activ decât hidrocortizonul.
Efectul antiinflamator este marcat, iar retenţia hidrosalină slabă, motiv pentru care, dacă nu există
contraindicaţii generale exprese, se recomandă pentru o perioadă de câteva zile (10mg/zi) în
tratamentul parodontitei apicale acute hiperemice consecutive obturaiei de canal cu depăşire.
Prednisonul devine activ după hidroxilarea sa enzimatică în organism, motiv pentru care, fiind inactiv în
preparatele locale, se administrează numai pe cale generală.
Prednisolonul şi metilprednisolonul au proprietăţi similare predisonului, dar sunt forme active biologic,
motiv pentru care se pot administra atât pe cale generală, cât şi locală.
Triamcinolonul are aceleaşi proprietăţi cu prednisolonul, exceptând retenţia hidrosalină, care practic
lipseşte. Local sau în infiltraţii (suspensie apoasă se folosește de obicei sub formă de triamcinolon
acetonid.
Dexametazona şi betametazona au o durată de acţiune lungă (timp de înjumătățire biologic de 36-54

ore) și o potenţă foarte mare, fiind de aproape 25 ori mai active decât hidrocortizonul, în timp ce
retenţia hidrosalină este practic nulă.
Se utilizează în tratamentul medicamentos endodontic.
Enzimele:
-reprezintă al III-lea component principal al pastelor complexe cu antibiotice
De regulă, în tratamentul medicamentos al gangrenei pulpare simple şi complicate se utilizează

enzimele proteolitice (endopeptidaze vegetale sau animale), dar practica stomatologică mai cunoaşte şi
unele mucopolizaharidaze (hialuronidaza), muramidaze (lizozimul) sau chiar dezoxiribonucleaze
(streptodornaza) și fibrinolizine (streptokinaza).
Originea enzimelor utilizate în practica stomatologică de-a lungul anilor este diversă:
-enzime vegetale (papaina, chimopapaina);
-enzime bacteriene (streptokinaza, streptodomaza);
-enzime animale (tripsina, chemotripsina, hialuronidaza, lizozimul).
-terapia enzimatică în gangrena pulpară simplă dar mai ales în parodontitele apicale acute sau cronice
prezintă următoarele avantaje :
1. degradarea şi lichefierea detritusurilor necrotice din zonele inaccesibile ale canalelor radiculare ,
deltei apicale şi canaliculelor dentinare
2. fluidificarea secreţiilor sau colecţiilor purulente
3. facilitarea difuziunii antisepticelor, antibioticelor, chimioterapicelor şi cortizonicelor în canalele

secundare, delta apicală şi canaliculele dentinare
4. inhibarea microflorei endodontice
5. potenţarea fagocitozei
6. accelerarea drenajului limfatic
7. diminuarea durerii în parodontitele apicale acute
8. scurtarea duratei tratamentului medicamentos
9. lipsa reactiilor secundare alergice
10. posibilitatea folosirii alternativ cu antisepticele(ozon,apa oxigenata,hipoclorit de sodiu.)
11. inocuitate fata de parodontiul apical
12.privarea microorganismelor de mediul lor nutritiv (pulpa necrozată);
13.inactivarea toxinelor microbiene
14.inactivarea unor enzime microbiene care inhibă acţiunea antibioticelor, cum ar fi betalactamazele
(penicilinazeie);
15.intervenţia în asigurarea hemostaziei tisulare a parodonțţiului apical prin combaterea acidozei locale
în parodontitele apicale acute;
16.restabilirea circulaţiei tisulare locale;
17.stimularea circulaţiei colaterale;

18.accelerarea drenajului limfatic;
19.combaterea edemului inflamator în parodontitele apicale acute;
20.favorizarea proceselor de vindecare locală prin regenerare tisulară sau cicatrizare;
21.lipsa fenomenului de rezistenţă microbiană;
22.lipsa reacţiilor secundare alergice;
23.posibilitatea folosirii alternativ cu antisepticele (ozon, apă oxigenată, hipoclorit de sodiu, p-

monoclorțenoi camforat)
Materiale de obturaţie de canal
Tratamentul endodontic modern presupune realizarea unei instrumentări chimico-mecanice riguroase,

închiderea tridimensională a spaţiului endodontic pentru eliminarea posibilităţii de reinfecţie şi
refacerea integrităţii coronare a dintelui.
Pentru efectuarea obturaţiei radiculare au fost folosite materiale solide în asociere cu diferite paste sau
sigilanţi care prin acţiune sinergică să permită oţinerea acestor deziderate.
1) Materiale solide:
a) Gutaperca
b) Resilon
a) Gutaperca:
-este un polimer cristalin a cărui consistenţă se modifică în funcţie de temperatura ,
-astfel conurile de gutapercă devin plastice la 64°C şi pot fi dizolvate uşor cu cloroform său halotan
-înainte de realizarea obturaţiei radiculare, conurile trebuie sterilizate prin introducerea timp de 1 min
într-o soluţie de 5% hipoclorit de sodiu, urmele acestea ( care pot interfera cu capacitatea de sigilare)
fiind şterse prin spălare cu alcool etilic
-este biocompatibilă cu cea mai redusă toxicitate tisulară dar care nu poate fi folosită singură din cauza
lipsei de aderenţă la pereţii canalului radicular
-pentru creşterea adeziunii, pe suprafaţa conurilor se poate aplica un strat de răşină ce realizează
legătura dintre materialul solid şi sigilantul specific care asigură o închidere superioară şi o reducere
semnificativă a microinfiltraţiilor
b) Resilon:
-este un polimer sintetic ,creat pentru a fi utilizat împreună cu EPIPHANY care se prezintă sub aceeaşi
formă cu gutaperca şi poate fi folosit cu orice tehnică de obturare
-este termoplastitic şi se dizolvă cu cloroform Sigilanţii Majoritatea materialelor folosite ca sigilanţi au

demonstrat o acţiune biologică nedorită şi citotoxicitate, mai ales în stare poaspătă motiv pentru care
contactul cu ţesuturile periapicale poate duce la degenerare tisulară şi întârzierea vindecării.
Un sigilant ideal trebuie să îndeplinească urătoarele condiţii:
1. aderenţa la dentina radiculară şi con cu sigilarea perfectă a canalului radicular
2. forţă de coeziune suficientă pentru a menţine unitatea obturaţiei

3. vâscozitatea redusă pentru a putea pătrunde în imperfecţiunile peretelui dentinar
4. să fie neiritant şi să stimuleze vindecarea periapicală prin depunere de ţesut mineralizat
Sigilanţii moderni sunt reprezentaţi de materiale pe bază de MTA, AH PLUS, Gutta FOW; sistemele
bioceramice şi cele pe bază de răşini metacrilice.
I. Sigilanţii pe bază de oxid de zinc şi eugenol
-sigilanţii convenţionali sunt materiale pe bază de oxid de zinc şi eugenol având la bază reacţia de
chelare dintre ionii de zinc şi eugenol;
-aceasta se poate produce şi între ionii de zinc din gutaperca si ionii de calciu din dentina radiculară,
ceea ce explică coeficientul mic de concentraţie al materialului dupa priză.
-cei mai cunoscuţi reprezentanţi sunt: ROTH SEALER; KERR PCS, ENDOMETHASONE.
Caracteristicile acestor sigilanţi sunt:
1. capacitatea de sigilare redusă datorită solubilităţii mari a oxidului de zinc
2. adeziune redusă între gutapercă şi sigilantul cu oxid de zinc
3. eugenolul de compoziţie are efect citotoxic
II. Sigilanţii pe bază de Mineral Trioxide Agregate ( MTA)
MTA a fost introdus în medicina dentarîn anii '90, din punct de vedere chimic fiind un amestec format
din:
- Oxid
- Aluminat Tricalcic
- Silicat Tricalcic
- Oxid de Bismut
- Aluminoferită Tetracalcică
- Oxid de Siliciu , alături de alţi oxizi minerali
-cimenturile cu silicat de calciu au o caracteristică importantă şi anume desfăşurarea reacţiei de priză în

mediul umed ( prezenţa sângelui sau a altor fluide tisulare)
-ca sigilant endodontic, MTA a demonstrat realizarea la contactul cu dentina radiculară a unui strat nou
format, asemănător hidroxiapatitei
-pentru asigurarea acţiunii biologice şi a prizei materialului este necesar mediul umed asigurat prin
prezenţa lichidelor biologice sau a soluţiilor de irigare ale canalului radicular
-materialul are o adaptare marginală superioară realizând pătrunderea in interiorul canaliculelor

dentinare cu închiderea lor
-irigarea finală a canalului radicular cu hipoclorit de Na are atât efect antibacterian şi de eliminare a
rsturilor tisulare cât şi de creare a unui mediu alcalin potrivit hidratării sigilantului
-tratamentul final cu soluţii acide ( acid citric) duce la creşterea porozităţii şi alterarea microstructurii,
motiv pentru care este contraindicat la fel ca EDTA care influenţează negativ hidratarea MTA.
Avantajele MTA:
1. bicompatibilitate foarte bună şi acţiune de stimulare a vindecării
2. eliberează hidroxid de calciu, are efect antimicrobian şi pH alcalin
3. adeziune superioară la dentină iar capacitatea de sigilare fiind similară răşinilor epoxidice
4. este non-mutagenic, non-neurotoxic, şi nu influenţează microcirculaţia de la nivelul parodontal
5. realizează o închidere ermetică la nivelul dentinei şi cementului, este radioopac şi nu are contracţie de
priză
6. reacţia de priză şi calitatea sigilării nu sunt influenţate de prezenţa fluidelor tisulare
Dezavantajele MTA:
1. posibilitatea apariţiei modificărilor coloristice ale dintelui datorită eliberării de ioni de fier
2. timpul de priză lung (2h şi 45 min)
3. îndepărtarea dificilă din canalul radicular datorită lipsei unui solvent cunoscut
Produsele comerciale pe bază de MTA
a) Proroot Endo:
- este un material pe bază de silicat de calciu care se foloseşte alături de un miez solid, prin condensare
laterală la rece sau o tehnică cu carrier
- pulberea are ca şi componentă majoră silicatul di şi tricalcic iar lichidul este o soluţie vâscoasă de
polimer solubil
- rolul polimerului este de a modifica proprietăşile MTA-ului care devine astfel mai fluid iar în urma
hidratării se eliberează hidroxid de calciu
- capacitatea de sigilare este superioară, acţiunea iritantă este minimă chiar şi în cazul depăşirilor iar
forţa de adeziune la dentina radiculară este mai mare decât a AH PLUS
b) MTA Fillapex ( Angelus) :
-este o pastă cu 2 componente care prin amestecare oferă un material omogen şi extrem de versatil
usor de manevrat şi potrivit pentru orice metodă de obturare
Având următoarele proprietăţi:
1. vâscozitate redusă, ceea ce îi permite penetrarea cu uşurinţă în canalele laterale şi accesorii
2. capacitatea de sigilare foarte bună
3. timpul de priză de 35 min, suficient chir şi în cazul pluriradicularilor
4. solubilitate redusă, nu se erodează şi nu creează microspaţii pentru colonizarea bacteriană
5. acţiune antimicrobiană importantă şi eliberarea de ioni de calciu, se menţine timp de 14 zile
6. este radioopac iar în cazul retratamentului este uşor de îndepărtat din canalul radicular
c) CPM:
- prezentat ca un ciment Portland modificat,
-acest sigilant se caracterizează prin prezenţa unei cantităţi mari de carbonat de calciu care are rolul de a
creşte cantitatea de ioni de calciu eliberaţi, la care se adaugă o capacitate de sigilare crescută, adeziune
crescută la pereţii dentinari, vâscozitate redusă şi biocompatibilitate.
- adăugarea carbonatului de calciu asigură limitarea necrozei de contact în cazul depăşirilor apexului şi
vindecarea periapicală rapidă
- alte calităţi ale acestui material sunt:
♦ activitate antimicrobiană intensă
♦ radioopacitate satisfăcătoare
♦ stabilitate dimensională în timp
d) MTA Obtura:
- este format dintr-o pulbere cu compoziţie silimilară MTA Angelus gri şi un lichid ( în care soluţia salină a
fost înlocuită cu o răşină ce are rol de iniţiator de priză)
- acest material are următoarele proprietăţi:
♦ solubilitate redusă şi stabilă timp de 15-30 zile care ceşte însă la 60 zile
♦ vâscozitate ridicată ( face dificilă pătrunderea în ramificaţiile canalului radicular)
e) Ciment F-Doped MTA:
- are în compoziţie florură de sodiu şi se evidenţiază prin proprietăţile sale osteoconductive importante
în răspunsul biologic şi în fenomenele de vindecare periapicală
- are capacitate de sigilare bună
- produşii de hidratare care se formează în cursul reacţiei de priză recţionează cu ionii de Ca si fosfor din
dentina radiculară şi îmbunătăţesc sigilarea
- înaintea obturaţiei radiculare este indicată îndepărtarea detritusului dentinar remanent prin irigare cu
EDTA , astfel încât produşii de hidratare să poată asigura închiderea etanşă a interfeţei cu dentina şi
obliterarea canaliculelor dentinare
III. AH PLUS:
Este un sistem format din 2 paste care are următoarele caracteristici:
-solubilitate redusă şi stabilitate chimică
-adeziune ridicată la dentină cu penetrare adecvată la nivelul peretelui canalului radicular
-timp de priză lung, ceea ce permite formarea unei legături mecanice între sigilant şi dentina radiculară
IV. Gutta Flow:
-este format din gutapercă introdusă într-o matrice de silicon la care se adaugă particule de argint
-este un material insolubil, biocompatibil, cu fluiditate mare şi adeziune crescută la pereţii dentinari
-nu are acţiune toxică sau proprietăţi antimicrobiene
-timpul de priză este de 25-30 min
-poate fi folosit atât după irigarea canalului radicular cu EDTA cât şi după hipoclorit de sodiu
V. Sistemele Bioceramice:
-materialele bioceramice sunt reprezentate de :
♦ zirconiu
♦ alumină
♦ sticlă bioactivă
♦ sticlă ceramică
♦ hidroxiapatită
♦ fosfatul de calciu resorbabil
Introducerea materialelor bioceramice în arsenalul terapeutic al endodonţiei s-a bazat pe proprietăţile

lor:
-biocompatibilitate
-caracterul hidrofil
-lipsa contracţiei de priză
-stabilitate chimică în mediul cavităţii bucale
-absenţa reacţiilor inflamatorii semnificative în cazul supraobturării
-capacitatea de eliberare în cursul reacţiilor de priză a hidroxiapatitei ce asigură o legătură chimică

puternică cu dentina
-se limitează utilizarea bioceramicii în cazul obturaţiilor retrograde sau a defectelor radiculare
-umiditatea restantă la nivelul canalelor radiculare nu influenţează calitatea închiderii marginale a

cimentului bioceramic
Retratamentul este posibil cu ajutorul instrumentelor ultrasonice în asociere cu cantităţi mari de apă
pentru îndepărtarea materialului din jumătatea coronară a canalului radicular
In continuare se poate asocia un solvent ( cloroform, xilol) şi se continuă dezobturarea spre apex cu
instrumente manuale
VI. Răşinile Metacrilice:
-sigilanţii pe bază de răşini metacrilice au apărut ca alternativă la obturaţia radiculară cu conuri de

gutapercă şi paste pe bază de oxid de zinc-eugenol, fiind reprezentaţi prin 2 sisteme:
1. EndoREZ
2. Epiphany
Tehnica de lucru presupune evitarea folosirii soluţiilor de irigare endodontice cu conţinut de peroxid de
hidrogen, deoarece acestea inhibă polimerizarea răşinilor metacrilice.
Timpi operatori :
1. uscarea canalului
2. alegerea conului principal în funcţie de sigilantul folosit (gutapercă sau Resilon)

3. control radiologic al adaptării conului
4. introducerea acului de decărcare al materialului până la 2-3 mm de capătul canalului radicular

preparat
5. umplerea canalului până la nivelul coronar menţinând vârful acului cu masa de material de sigilare
6. introducerea conului principal
7. umplerea spaţiului endodontic în caz de necesitate cu conuri auxiliare
Avantaje:
1) utilizarea acestor materiale reduce microinfiltraţia
2) materialele sunt considerate biocompatibile
3) îndepărtarea din canal se face relativ uşor
Ce condiţii ar trebui sa îndeplinească materialul de sigilare a spaţiului endodontic ?
John West a stabilit că materialul ideal trebuie să:
-se adapteze preparaţiei canalului radicular
-sa fie stabil dimensional
-sa fie neresorbabil
-sa fie neiritant
-sa fie bacteriostatic sau cel puţin să nu favorizeze înmulţirea microorganismelor
-sa nu genereze discromie dentară
-sa fie semi-solid la inserare şi apoi sa se solidifice
-sa fie capabil să obbtureze şi canalele laterale la fel de bine ca zona apicală
-sa fie impermeabil dacă este expus la umezeală
-sa fie radioopac
-sa fie steril sau uşor sterilizabil
-sa poată fi uşor îndepărtat din canal în caz de necesitate de retratament
-sa fie uşor de manipulat
-sa adere de pereţii canalari

-sa nu trimită modificările de temperaatură
-sa se expandeze uşor după aplicarea în canal
-sa se aplice într-un timp cât mai scurt
Gutaperca
Nu s-a descoperit încă materialul de obturaţie ideal, dar cela mai frecvent utilizat material de obturare a
spaţiului endodontic este GUTAPERCA.
Aceasta îndeplineşte cele mai multe dintre dezideratele materialului ideal
O problemă majoră a gutapercii se întâlneşte atunci când dorim să o utilizăm caldă:
-după utilizare când începe răcirea se produce fenomenul de contracţie şi astfel sigilarea canalului nu va
fi perfectă.
S-a stabilit că prin condensarea ei de-a lungul canalului către apex elimină această problemă a
modificării volumetrice la răcire.
S-a demonstrat recent în vitro că , gutaperca acţionează împotriva câtorva specii de bacterii diferite :
♦ Staphilococcus aureus
♦ Streptococcus mutans
♦ S. pyogenis
Chiar a fost lansată ipoteza că activitatea antibacteriană este generată de oidul de zinc conţinut în
preparatele comerciale de gutapercă
Compoziţia gutapercii comerciale
Materiale Procentaj Funcţie
Gutapercă 18-22% Matrice
Oxid de zinc 59-76% Umplutură
Ceară sau răşină 1-4% Plasticitate
Sulfat metalic 1-18 % Radioopacitate
În prezent există mai multe forme comerciale de gutapercă:
-conuri standardizate
-conuri nestandardizate
-cartuşe
-unidoze, etc
Tehnici de obturaţie cu gutapercă
1. Tehnica de cimentre a unui con unic care este calibrat la apex
Este o metodă care utilizează un con ce este confecţionat dintr-un material solid( care sa se potriveasca
fest in portiunea apicala a canalului,) ce urmează să fie fixat definitiv pe întreaga lungime de lucru cu
ajutorul unui ciment ales corespunzător care va reuşi să umple golurile rămase între conul situat central
şi pereţii canalului.
Premiza obligatorie a realizării unei obturaţii corecte prin această tehnică rezidă în fixarea festă a
conului în canal pe o porţiune de 3-4 mm de la constricția apicală, fără ajutorul pastei de sigilare.
Obţinerea acestui obiectiv este atestată prin rezistența întâmpinată la retragerea din canal a conului
introdus pe toată lungimea de lucru (fenomenul de tug Back).
Materialul din care urmează a fi confecţionat conul poate fi :
-gutapercă,
-titanul,
-argintul.
Indicaţiile metodei:
♦ canale ce au fost lărgite prin relizarea unui tratament mehanic controlat cu instrumentar conform
normelor ISO,care permit utilizarea conurilor standardizate corespunzator calibrului canalului.
♦ exceptional obturarea canalului mezio-vestibular al molarului prim superior, ce a fost lărgit insufficient
din cauza curburii exagerate sau accesului complicat.
Avantajele: - este simplu şi rapid de executat
Dezavantajele:
♦ în majoritatea situaţiilor, sigilanţii sunt solubili
♦ când se aplică doar un singur con, acesta nu va asigura o sigilare eficienta.
♦ Prin forma sa finală de pâlnie, calibrul canalului largit devine intotdeauna mai mare decat al
insrumentarului.
♦ Existenta premiselor de sigilare a canalului doar pe o distanta de 2-3 mm de la constrictia apicala.
♦ neconcordanţă dintre calibrul conurilor și instrumentelor provenite de la diverse firme;

♦ posibilitatea persistenţei unor porţiuni relativ întinse ale canalului, obturate parţial cu ciment de
sigilare;
♦ eficiența globală în prevenirea microințiltraţiilor de interfață este mult mai siabă comparativ cu alte
tehnici de obturare a canalelor radiculare.
Pregatirea preoperatorie(proba conului):
a . proba clinica:
-vizuală:
-consta in introducerea unui con de calibrul celui mai gros instrument folosit pentru largirea portiunii
apicale a canalului pe toata lungimea sa de lucru (ac master apical).
Conul este prins între braţele unei pense la nivel egat cu lungimea de lucru şi se introduce în canal până
la contactul ce se realizează între pensă şi punctul de referinţă coronar.
Pentru probarea conurilor de gutapercă se recomandă manevrarea cu pensa dentară, care marchează
pe gutapercă prin presiune lungimea de lucru,
-iar pentru conurile metalice, pensa hemaostatică, ţinută perpendicular, al cărei sistem sigur de
prindere asigură de asemenea respectarea lungimii de lucru în cursul propulsării conului pe canal
-tactil :
- conurile se introduc pe rând intracanalar şi se determină care dintre ele se adaptează mai bine apical.
Un bun rezultat este ilustrat de necesitatea aplicarii unei oarecare presiuni la fixarea conului in pozitia
ceruta de odontometrie,respective a unei oarecare tractiuni la indepartarea sa din canal(manevra de
tug back pozitiva).
Precauţii în interpretarea probei tactile:
-este mai sensibilă la conurile metalice decât la cele de gutapercă;
-şansă apreciabilă de eroare la canalele care nu prezintă o secţiune circulară în porţiunea lor apicală
(ovalare, aplatizate)
b. proba radiologica:
- este mai importanta decat proba clinica si verifica rezultatele acesteia.
Conul trebuie sa fie plasat la o distanta mai mica de 1 mm fata de constrictia apicala determinate prin
odontometrie.
Când conul ocupă o poziţie ce corespunde principiilor stabilite, atunci se trece la etapa următoare ce
constă în adaptarea sa
Când acesta depăşeşte semnificativ apexul atunci se scurtează capătul apical sau se înlocuieşte acesta cu
unul de dimensiuni mai mici.
Când conul nu atinge limita apicală atunci el este subţiat la vârf în cazul celor confecţionate din metal
sau se poate adapta prin plastifiere la cele constituite din gutapercă
1. la conurile de metal, forma de piramidă pătrată a vârtului se remodelează eficient prin șlefuire;
2. la conurile de gutapercă, prin posibilitatea de a se individualiza forma vârfului, se obține o remodelare

superioară celor metalice.
Când are loc un eşec atunci intrumentarea se reia sau verificarea este reluată prin alegerea unui con de
dimensiuni mult mai mici
Instrumentar utilizat:
♦ ace K-Reamer
♦ conuri
♦ ciment sau pastă
♦ soluţie chloroform
Tehnica de individualizare a conului de gutaperca
Este indicata in:
-canale cu segmentul terminal neregulat,aplatizat sau ovalar
-canale cu apexul larg deschis
Timpi operatori:
1. pregătirea canalului radicular prin efectuarea de spălături endodontice pentru ca peretii sai umectati
sa împiedice lipirea gutapercii .
2. ramolirea unei porţiuni de 2-3 mm dinspre vârful conului prin intermediul unui procedeu bazat pe
temperatură(apă de 40-50 °C) sau substanţe chimice(introducerea in chloroform pentru 1-2 secunde)
3. introducerea conului pe canalul radicular sub o usoara presiune pentru ca vârful său ramolit sa
amprenteze segementul apical al canalului.
Tehnica individualizarii varfului conului de gutaperca prin modelarea in Cloroform
Etape de lucru
-alegerea prin proba clinic radiologica a unui con de gutaperca principal

-ramolirea portiunii apicale de 2 mm a conului prin introducerea sa in cloroform timp de 3-4 secunde
-umectarea peretilor canalului cu o solutie de lavaj endodontic
-introducerea conului in canal pina la reperul apical,cu o apasare ferma,pentru ca varful sau ramolit sa
amprenteze segmentul apical al canalului
-indepartarea conului din canal
Timpii operatori ai obturaţiiei de canal
1. verificarea prin metoda clinică şi radiologică a conului
2. toaleta canalului radicular
3. uscarea canalului
4. introducerea cimentului de sigilare pe canal
5. introducerea cimentului de sigilare în canal respectind urmatoarele reguli:
-alegerea unui ac Kerr tip burghiu,avind calibrul cu un numar mai mic decit acul cel mai gros folosit la
largirea segmentului apical al canalului
-depunerea cimentului in imediata vecinatate a constrictiei apicale
-depunerea cimentului pe peretii canalului printr-o miscare de rotatie a acului kerr,in sens invers acelor
de ceasornic
-introducerea conului in canal dupa ce a fost incarcat in prealabil cu ciment de sigilare.
2) Tehnica obturaţiei prin modelarea individuală a conului:
Este indicată în obturarea canalelor mai largi decât cel mai gros con standardizat de gutapercă
-timpii operaţionali ai acestei tehnici:
1. ramolirea prin ţinere în flacără cu ajutorul unei pense dentare a mai multor conuri de gutapercă
simultan
2. transformarea conurilor într-o masă unică omogenă prin modelare între 2 plăcuţe de sticlă
3. modelarea ruloului de gutapercă într-un con ce corespunde grosimii canalului ce va trebui obturat
4. răcirea în apă a conului astfel modelat

5. proba clinico-radiologică a conului individualizat constă în verificarea fixării corecte a acestuia în
canalul radicular, prin fricțiune, care trebuie să aibă loc la o distanță de 1-2 mm de apexul radiologic.
Pentru continuarea obturatiei de canal se impune aplicarea timpilor de lucru corespunzatori

urmatoarelor doua tehnici de obturatie de canal cu gutaperca :
A. condensarea laterală la rece
B. condensarea laterală la cald
Condensarea laterală la rece:
-această metodă urmăreşte obturarea completă a întregului sistem endodontic de canale cu ciment de
sigilare şi cu gutapercă;
-umplerea realizându-se progresiv, condensarea se realizează cu instrumente endodontice speciale

denumite spreadere
Avantajele oferite de această tehnică sunt:
-realizează o sigilare ce este sueprioară obturaţiilor realizate prin cimentarea unui monocon
-induce un succes clinic durabil
Dezavantajele :
-se obţine o obturaţie canalară care nu este omogenă
Timpii operatori parcurşi în această tehnică:
1. toaleta şi uscarea canalului
2. probarea spreader-ului în interiorul canalului radicular
3. alegerea conului de gutapercă principal(master).
Trebuie sa fie cu un nr.mai mare decit calibrul ultimului instrument cu care s-a largit canalul pe toata
lungimea de lucru pentru a se putea opri la introducerea in canal la o distanta de 0,5-1 mm de
constrictia apicala.
4. coafarea pereţilor canalului cu un ciment de sigilare
5. coafarea conului cu un ciment de sigilare şi introducerea lui în interiorul canalului până la distanţa de
0,5-1 mm de constricţia apicală
6. introducerea spreader-ului în canal, de-a lungul conului pe care îl deplasează lateral apropiindu-se
cat mai mult de constrictia apicala(ideal 1-2 mm)printr-o miscare combinata de usoara presiune apicala
si rotatie.
7. menţinerea în această poziţie finală a spreader-ului un timp de 30 secunde
8. îndepărtarea spreader-ului din interiorul canalului prin intermediul unor mişcări reciproce de rotatie
cu o amplitudine de30-40 de grade
9. introducerea unui nou con de coafare auxiliar care prezintă vârful coafat cu ciment de sigilare
10. reintroducerea spreader-ului şi realizarea condensării laterale atât a conului principal cât şi a celui
auxiliar
11. repetarea manevrelor descries pentru conurile auxiliare pina la completa obturare a canalului.
12. îndepărtarea excesului de gutapercă
13. condensarea ferma finală, verticala a gutapercii la nivelul orificiului canalului radicular cu ajutorul
unui plugger.
14. îndepărtarea cimentului de sigilare la monoradiculari până la un nivel ce este situat imediat sub
joncţiunea ciment-smalt pt. evitarea colorarii dintelui(a dentine)
15. podeaua camerei pulpare va fi coafată cu ciment de sigilare la pluriradiculari
16. radiografie de control.
17. efectuarea unei obturaţii de bază cu ciment policarboxilat sau cu ionomeri de sticla.
18 obturaţiei coronara provizorie
Tehnica de condensare laterală la cald a gutapercii
Prin această tehnică se obţine o etanşeitate mai eficientă faţă de tehnica condensării laterale la rece
Gutaperca introdusă în canal este ramolită prin încălzire şi devine mult mai uşor de condensat.
Acestă tehnică favorizează obţinerea unei obturaţii de canal cu o densitate si omogenitate net
superioare tehnicii de condensare laterală la rece
Dacă în condensarea laterală la rece se obţine doar o simplă alipire a unor mase izolate de gutapercă sub
acţiunea spreader-ului, în condensarea laterală la cald se produce fuzionarea conurilor într-o masă
unică, densă, omogenă cu adevărat o restaurare canalară monolit.
Avantajele acestei tehnici- asigură o protecţie mult mai eficientă contra microinfiltraţiilor de interfaţă
comparaţiv cu metoda condensării laterale la rece
Indicatii
-ameliorarea obturaţiilor de canal cu gutapercă efectuate prin condensare laterală la rece care au o
densitate insuficientă în cele două treimi coronare
-ameliorarea obturaţiilor neomogene de gutapercă cu spaţii vide, realizate prin condensare laterală la
rece
Timpii de lucru:
-obturaţia se realizează conform aceloraşi principii care au stat la baza obturaţiei prin condensare
laterală la rece, diferenţierea apare atunci când deja s-au plasat în canal câteva conuri de gutapercă
accesorii, moment în care în masa de gutapercă condensată lateral la rece se introduce un spreader
încălzit în scopul ramolirii ei
Spreader-ul se poate încălzi astfel:
-prin menţinerea lui în flacără
-prin curent electric (acumulator)
-în sterilizatorul cu perle de sticlă
Tipuri de spreadere folosite prin incalzire
-identice cu cele utilizate in condensarea laterala la rece
-prevazute cu un condensator de caldura(spreader cu bila)
-bivalente,utilizabile,atat la cald,cit si la rece,cum sunt cele electrice Endotec(incalzire la 155 de grade in

12 secunde si racire imediata)
Miscarea spreaderului incalzit in canal este o miscare continua combinata,vertical si de rotatie.
-evitarea aderarii gutapercii ramolite de spreader => dislocarea acesteia din canal
Timpii operatori:
1. îndepărtarea spreader-ului încălzit din canal, înainte de a se răci, printr-o mişcare continuă de rotaţie
2. introducerea unui spreader neîncălzit
3. condensarea laterală a gutapercii cu spreader-ul neîncălzit
4. îndepartarea spreader-ului neîncălzit din canal
5. introducerea unui con de gutapercă accesoriu în spaţiul părăsit de spreader-ul neîncălzit
6. introducerea spreader-ului încălzit în canal şi reluarea etapelor de lucru descrise până la completa
obturare a canalului.
Tehnica Endotec: -porneşte de la ideea realizării obturaţiei de canal prin condensarea simultană
laterală şi verticală la cald a gutapercii cu ajutorul unui intrument cu dublu rol, atât de spreader cât şi
de plugger
-efectul scontat este o obturaţie de canal tridimensională densă, omogenă şi mai bine adaptată la
pereţii canalului comparativ cu obturaţiile rezultate prin condensarea convenţională la rece
Premise:
-ramolirea gutapercii în interiorul canalului
-utilizarea oricăror tipuri de conuri de gutapercă
-păstrarea controlului asupra gradului de încălzire al gutapercii
-păstrarea controlului asupra temperaturii plugger-ului sau spreader-ului
Avantaje:
-compatibilă cu utilizarea cimenturilor de sigilare
-adaptare superioară a gutapercii la pereţii canalului, prin ramolire
-sigilare mai eficientă a spaţiului endodontic faţă de tehnicile convenţionale la rece, asigurând o
condensare optimă combinată, laterală şi verticală
-grad de omogenitate deosebită a obturaţiei
-densitate mai mare a obturaţiei
-nu necesită modificarea principiilor biomecanice unanim acceptate de tratament endodontic
-permire obturarea canalelor radiculare idiferent de tehnica tratamentului biomecanic( manuala ,

mecanica , endosonica ), cu conditia unei largiri minime a calibrului plugger/spreaderelor (nr. 30 , si 45)
-presupune o condensare uşoară spre moderată
-utilizarea spreader-ului sau plugger-ului încălzit la ramolirea gutapercii ca în tehnica condensării

verticale la cald
-posibilitatea continuării condensării gutapercii ramolite su plugger/spreadere convenţionale neîncălzite

deoarece gutaperca rămâne plastică în canal încă 10-15 secunde după îndepărtarea instrumentului
încălzit
-utilizarea aceluiaşi plugger /spreader, prin răcirea sa rapidă ca în tehnica condensării laterale la rece
-permite reluarea manevrelor de condensare în cazul unor obturaţii incomplete, neomogene prin
refluidificarea gutapercii exact până la nivelul dorit
-facilitează dezobturarea canalelor radiculare obturate in vederea reluării tratamentului endodontic sau
pregătirii pentru reconstituiri corono-radiculare
Dezavantaje:
-leziuni termice ale parodonţiului / osului alveolar în cazul supraîncălzirii gutapercii prin activarea
prelungită (peste 20 secunde) a butonului de control al încălzirii
-frecvenţă mai mare a obturaţiilor cu depăşire comparativ cu tehnicile convenţionale în cazul

nerespectării tehnicii corecte
-consum mai mare de conuri de gutapercă comparativ cu thenicile de condensare la rece
Dispozitivul de condensare laterala la cald Endotec este simplu şi ergonomic, generează independenţă
în manevrare similară unui plugger încălzit convenţional
-este prevăzut cu 2 pluggere/spreadere interşanjabile ISO 30 şi 45
-prezintă posibilitatea precurbării pentru utilizarea în canale curbe
-se poate ataşa un opritor ocluzal din silicon
-încălzirea electrică a plugger-ului/spreaderelor se obţine în 8-12 secunde, temperatura fiind de 155°C

prin utilizarea unui miniacumulator încorporat
-răcirea este rapidă şi se obţine prin deconectarea circuitului electric din butonul de control
Etape de lucru:
-proba clinico-radilogică a conului de gutapercă principal:
-- când stopul apical lipsește se recomandă introducerea conului master doar până la 2 mm de limita
apicală stabilită prin odontometrie;
--procedeul de obturare este similar tehnicii cunoscute, exceptând numărul mare al radiografiilor
intermediare
-coafarea pereţilor porţiunii apicale a canalului cu ciment de sigilare
-introducerea conului principal până la reperul stabilit anterior de odontometrie
-începerea condensării laterale la rece cu spreader / pluggere reci cu spreadere calibrate convenţionale
sau cu plugger/spreaderul neîncăizit propriu, după marcarea prealabilă a lungimii de lucru printr-un
opritor ocluzal de silicon;
-controlul radiologic intermediar pentru verificarea adaptării apicale a conului principal
-declanşarea încălzirii plugger/spreader-ului:
--ramolirea optimă a conurilor de gutapercă necesită doar 6-15 secunde;

--evitarea unei încălziri continue de peste 20 de secunde, posibilă de consecinţele nefaste ale unor
leziuni termice asupra periodonţiului și chiar a osului alveolar;
--controlul permanent al temperaturii de ramolire a gutapercii, cheia respectării stopului apical și a

evitării supraîncălzirii pereţilor canalului radicular.
-introducerea plugger/spreader-ului încălzit pe canal de-a lungul conului master
-declanşarea termocondensării prin exercitarea unei presiuni uşoare spre moderate în sens apical
combinate cu o mişcare simultană de rotaţie
-îndepărtarea plugger/spreader-ului din canal
-condensarea laterală convenţională la rece
-introducerea în spaţiul creat pe canal a unor conuri de gutapercă accesorii
-condensarea laterală la rece a conurilor accesorii
-reintroducerea plugger/spreader-ului încălzit pe canal cu o presiune uşoară spre moderată,

imprimându-i-se o mişcare în sens apical combinată cu una de rotaţie
Se repetă manoperele de mai sus până la completarea obturaţiei tridimensionale a porţiunii mijlocii şi
coronare a canalului radicular.
În final se aplică termocondensarea verticală urmată de o condensare verticală la rece cu un plugger

convenţional neîncălzit de calibru adecvat.
Dispozitivul Endotwin
-recent apărut acest dispozitiv combină încălzirea gutapercii cu vibraţiile
-şi poate fi utilizat atât în condensarea laterală la cald cât şi în condensarea verticală la cald
Este o piesă de mână, cu acumulatori ce prezintă mai multe capete active (plugger) pentru ramolire şi
tăiere a conurilor de gutapercă.
Kitul mai include şi un capăt ce taie carrier-ul de plastic.
Poate fi folosit cu vibraţii sau fără .
În prezent nu există suficiente documente despre experimentele în vitro cu privire la această tehnică.
Tehnica de condensare verticală la cald a gutapercii
-Introdusă de Schilder în 1967

-aceasta constă în obturarea canalelor printr-o manevră de condensare verticală, aplicând o presiune
suficient de mare pentru a forţa gutaperca ramolită prin încălzire să pătrundă în întreg sistemul
endodontic de canale inclusiv în cele laterale şi accesorii
-condensarea verticală a gutapercii se realizează cu nişte instrumente de canal denumite pluggere

asemănătoare sondelor endodontice de care se deosebesc însă prin forma teşită a vârfului părţii active
de aproximativ 30 mm.
Aceste pluggere pot fi folosite atât la manevrele de condensare verticala cât şi la cele de condensare
laterală a gutapercii
Avantajele tehnicii
- obturaţii mai omogene comparativ cu thenicile convenţionale de condensare la rece
Dezavantajele tehnicii:
-laborioasă, necesită mult timp
-reclamă o lărgire excesivă a canalului
Premise preoperatorii:
1.Proba conului de gutapercă:
-conform acestei tehnici conul master trebuie să se blocheze la propulsarea în canal, la o distanţă de 2-3
mm de constricţia apicală.
Se recomandă verificarea clinico-radiografică
2. proba pluggerului:
-el conferă un efect maxim de condensare dacă extremitatea sa plată activa contactează o suprafaţă cât
mai întinsă de gutapercă fără a exercita o presiune laterală directă asupra pereţilor care să favorizeze
fractura rădăcinii.
Se va alege un set de 2-4 pluggere de calibre diverse cu repere plasate la intervale de 5 mm pe partea
activă care să asigure utilizarea lor corectă în sectoarele de canal: apical, mediu, coronar
Timpi operatori:
-introducerea unei cantităţi de ciment de sigilare în porţiunea apicală a canalului
-coafarea conului principal cu ciment de sigilare şi propulsarea sa în canal până se blochează la 2-3 mm
de constricţia apicală
-secţionarea conului cu un instrument încălzit la baza orificiului de emergenţă a canalului radicular

-fularea în canal a extremităţii ramolite a conului cu un plugger neîncălzit de calibru corespunzător
treimii coronare a canalului
-introducerea unui spreader încălzit în masa de gutapercă şi fularea materialului ramolit mai departe
spre apex cu un plugger neîncălzit de calibru adecvat
-repetarea manevrelor alternative de ramolire şi condensare a gutapercii până la realizarea unei

obturaţii compacte în porţiunea apicală a canalului, utilizându-se doar materialul oferit de conul
principal
-restul canalului se obturează prin adăugarea succesivă de segmente de con de gutapercă de cca 3mm
având calibrul asemănător zonei respective a canalului
-ramolirea unui nou segment de con se face în canal, tot cu spreader-ul încălzit de aşa manieră încât să
pătrundă şi în masa de gutapercă deja condensata pentru a asigura continuitatea obturaţiei
-condensarea simultană a gutapercii segmentului de con adăugat şi a porţiunii de contact din masa care
deja a obturat o parte de canal, cu un plugger neîncălzit adecvat de calibru, ceea ce asigură
omogenitatea oturaţiei
-pe măsură ce se completează obturarea canalului, din setul selectat se folosesc pluggerele cu calibru
din ce în ce mai mare
Variantă a condensării verticale la cald
- se deosebeşte prin faptul că se începe condensarea gutapercii din 1/3 coronară a canalului deplasându-
se gutaperca prin fulare până în zona apicală
Odată realizată sigilarea porţiunii apicale, segmentul mediu şi coronar al canalului sunt obturate aidoma
tehnicii convenţionale
-primii timpi inclusiv secţionarea conului principal la orificiul de emergenţă cu un instrument încălzit
sunt identici.
- urmează condensarea în canal a porţiunii ramolite a conului cu ajutorul unui plugger neîncălzit, apoi
introducerea unui spreader încălzit la roşu pe o distanţă de 3-4 mm în masa de gutapercă condensata
din canal.
Fularea imediată a masei de gutapercă ramolită spre apex cu un plugger corespunzător neîncălzit
- se repetă procedura până la obturarea tridimensională a segmentului coronar al canalului, moment în

care restul canalului este încă neobturat.
Îndepărtarea masei de gutapercă din centru obturaţiei segmentului coronar cu ajutorul unui spreader
încălzit la care aderă, pentru crearea accesului în celelalte două treimi ale canalului, medie şi apicală.
- coafarea pereţilor canalului cu un strat foarte subţire de gutapercă prin condensarea treptată verticală
şi laterală a restului de material.
Realizarea sigilarii apicale prin condensarea restului de gutaperca ramolita in canal pe o distanta de 2-3
mm
Obturarea treptată a restului canalului prin aceleaşi manevre descrise la tehnica convenţională a
condensării verticale.
Se porneşte dinspre apex folosindu-se segmente de conuri de gutapercă având lungimea de 2-3mm şi
calibrul corespunzător canalului, ramolite prin spreadere încălzite şi fulate cu pluggere neîncălzite fără a
fi coafate cu ciment de sigilare.
Tehnica de condensare termo-mecanică a gutapercii (Mc Spadden)
La sfârşitul anilor '70 o nouă tehnică de obturare canalară apare purtând denumirea de condensare
termo-mecanică .
Numele celui care a introdus această tehnică este McSpadden (1978-1979) el a creat un instrument nou
ce seamănă cu un ac Hedstrom ale cărui conuri suprapuse sunt dispuse invers cu baza spre vârf.
Instrumentul se numeşte compactor McSpadden şi acţionează ca un şurub cu răsucire inversă,

propulsând sub presiune gutaperca ramolită prin lama spiralată cu 1mm înainte şi lateral de tijă sa.
Compactorul este folosit la o piesă convenţională utilizând o turaţie de 8000-10.000 rotaţii/min.
Tehnica constă în ramolirea gutapercii în canal datorită căldurii generate prin frecare de compactor care
condensează gutaperca ramolită în direcţie apicală realizând o obturaţie de canal tridimensională.
Ulterior au apărut şi alte variante de compactoare:
-compactorul Zipperer, având designul unui ac Kerr dar cu spiralarea inversă
-condensatorul Maillefer, având un filet cu şanţul mai puţin adânc, vârful bont şi tija mai rezistentă decât
a compactorului McSpadden datorită formei "S" pe secţiune
-la începutul anilor '90 a apărut o variantă din nicheltitan a compactorului McSpadden ce era utilizat cu
un tip particular de gutapercă "Alpha Phase" care avea temperatură de ramolire mai scăzută un timp de
lucru mai lung, contractie mai redusă după răcire şi adeziune mai bună la nivelul structurilor canalare
Avantajele tehnicii:
-foarte rapidă, necesită aproimativ 10 secunde pentru obturarea canalului
-conferă obturaţiei densitate şi omogenitate
-obtureaza cea mai mare parte a intregului spatiu endodontic
-asocierea unui ciment de sigilare asigură o bună etanşeizare apicală a canalului comparativ cu
condensarea laterală la rece
Dezavantajele tehnicii:
-este mai laborioasă decât pare iniţial
-necesită exersare îndelungată pentru a fi stăpânită
-şanse frecvente de fracturare a compactoarelor
-facilitarea depăşirilor în lipsa unui stop apical corespunzător
-generarea foarte rapidă a unei mari cantităţi de căldură în spaţiul endodontic

-posibilitatea producerii unor leziuni termice ale parodonţiului marginal prin creşterea bruscă a temp cu
15-20 °C în cateva secunde
-inducerea rezorbţiei radiculare externe
-inducerea anchilozei rădăcinii
Indicaţia principală a acestei tehnici este obturarea canalelor cu rezorbţii radiculare interne
Tehnica McSpadden nu este recomandată în canalele înguste şi curbe
Premizele obligatorii:
-lărgirea canalelor utilizând telescoparea regresivă (step back)
-crearea unui stop apical corect executat în dentină care să prevină depăşirea constricţiei apicale de
către materialul de obturaţie de canal
-tratamentul mecanic de canal să asigure atât permeabilitatea cât şi trecerea uniformă între treimea
apicală şi cea medie a canalului
Timpi operatori:
A. Varianta originală McSpadden :
-proba conului master să ajungă la 1,5 mm de constricţia apicală
-alegerea compactorului de acelaşi calibru cu acul Kerr cel mai gros cu care s-a lărgit canalul până la 1-
1,5mm de reperul apical stabilit prin odontometrie
-proba clinică a compactorului în canal şi marcarea pe tija sa a distanţei pe care trebuie să pătrundă în
canal
-coafarea vârfului conului de gutapercă cu ciment de sigilare
-introducerea conului de gutapercă în canal şi fixarea sa la reperul stabilit
-introducerea compactorului în canal până se întâmpină o uşoară rezistenţă
-acţionarea compactorului la turaţia maximă recomandată, menţinerea în această poziţie pentru

ramolirea gutapercii apoi propulsarea lentă dar continuă până se ajunge la reperul apical prestabilit
-retragerea lentă a compactorului din canal, păstrându-se aceeaşi turaţie maximă
Atunci când s-a condensat gutaperca în porţiunea apicală se resimte o senzaţie de respingere spontană
a compactorului din canal.
Dacă se forţează compactorul în direcţie apicală poate apărea fracturarea sa.

Retragerea prea rapidă a compactorului favorizează apariţia golurilor în obturaţie
Se recomandă utilizarea unui compactor de calibru mai mare în porţiunea coronară, evazată a
canalului.
B. Varianta Tagger:
-este o tehnică de obturare hibridă
-în porţiunea apicală se obturează iniţial prin tehnica de condensare laterală
-în timp ce condensarea termomecanică se aplică ulterior.
Contribuie la ameliorarea densităţii în zona apicală şi la obturarea propriuzisă a restului canalului

radicular.
Avantaje ale acestei tehnici modificate amintim:
-evitarea eficientă a depăşirilor apicale
-ameliorarea sigilării prin reducerea microinfiltraţiei marginale de interfaţă
-obturarea rapidă a treimii medii şi coronare a canalului radicular
Etapele de lucru a variaţiei modificate cuprind:
-verificarea adaptării apicale a conului principal
-proba clinică a instrumentelor de îndesat gutaperca (spreader, compactor) care trebuie să ajungă la
0,51 mm de constricţia apicală
-coafarea vârfului conului principal cu ciment de sigilare
-fixarea conului principal în canal la reperul stabilit anterior
-condensarea laterală a conului master
-introducerea de conuri accesorii şi condensarea lor laterală până se obturează un prim segment al
canalului pe o distanţă de 3-4 mm de la constricţia apicală
-propulasarea lentă si constantă a compactorului în turaţie până la distanţa de 3-4mm faţă de

constricţia apicală
-se aşteaptă aproximativ 5 secunde până începe respingerea spontană a instrumentului din canal
-retragerea treptată a compactorului pe măsură ce se obturează treimea medie şi cea coronară a

canalului
Tehnica de injectare a gutapercii ramolite prin încălzire (Tehnica de injevectare termoplastică)
-introdusă de Yee( 1977), obturaţia de canal prin injectarea directă a gutapercii ramolite constituie un
deziderat al multor stomatologi
-începând cu anii '80 tehnica de condensare verticală a fost îmbunătăţită semnificativ prin introducerea
a două dispozitive electronice:heat carrier-ul electric "Touch-and-Heat"(Analytic Techology) şi Obtura
Gutta-perhca Gun (Obtura Corp).
Aceste dispozitive fac obturaţia cu gutapercă ramolită mult mai accesibilă clinicienilor indiferent de
îndemânare şi experienţă
Valoare:
-nu aduce un progres semnificativ în endodonţie
-alternativa de importanţă secundară altor tehnici de obturaţie de canal
Dezavantaje :
-tehnică destul de laborioasă
-dificultatea asigurării unui debit uniform al gutapercii în canal
-contractarea gutapercii prin răcire cu consecinţele nedorite asupra calităţii sigilării
Indicaţia principală
-reprezintă rezorbţia radiculară internă
Premiza obligatorie:
-utilizarea cimentului de sigilare pentru realizarea sigilării apicale
Există 2 sisteme principale de ramolire prin încălzire care se deosebesc prin temperatura de injectare a
gutapercii în canale: Sistemul Obtura şi Sistemul Ultrafil
Sistemul Obtura
Caracteristici tehnice:
-ramolirea gutapercii la 160 ° C
-injectarea în canale cu canule de calibru 20/23 sau chiar 25 ( diametru 0,5 mm)
Reguli obligatorii pentru obturarea corectă :
-lărgirea corespunzătoare a canalului
-plasarea corectă a vârfului canulei
-injectarea gutapercii la temperatura indicată de prospect
-injectarea gutapercii la consistenţa adecvată
-proba clinică prealabilă a pluggerelor pentru asigurarea pătrunderii la adâncimea dorită
-deprinderea tehnicii corecte în prealabil în vitro
Timpi operatori
-crearea stopului apical în dentină prin lărgirea canalului la acest nivel cel puţin cu acul nr.30
-alegerea unei canule care să pătrundă până la 3-5 mm de constricţia apicală
-alegerea unor pluggere care să pătrundă în treimea medie a canalului fără să se blocheze în lumen
-coafarea pereţilor canalari cu ciment de sigilare
-injectarea lentă a gutapercii în canal, păstrând suficient spaţiu în jurul canulei pentru a nu se incorpora
bule de aer în obturaţie
-obturarea segmentului apical al canalului de 5-10 secunde
-respingerea treptată a canulei din canal pe măsură ce gutaperca se depozitează în lumenul acestuia
-obturarea în continuare a porţiunii medii şi coronare a canalului
-condensarea finală a gutapercii cu pluggerele probate
Sistemul Ultrafil
Caracteristici tehnice:
-ramolirea gutapercii la 70°C
-livrarea gutapercii în capsule prevăzute cu canule de calibru 22 de unde se injectează printr-o seringă
de presiune
-termostat portabil pentru capsulele cu gutapercă
-livrarea a 3 tipuri de capsule

Reguli obligatorii pentru obturarea corectă:
-folosirea unui ciment de sigilare
-condensarea gutapercii ramolite cu pluggere adecvate deşi există opinii care o consideră opţională
Avantaje
-este foarte bună adaptarea la pereţii canalelor radiculare
-penetrarea gutapercii chiar în canaliculele dentinare
Timpii de lucru sunt similari tehnicii anterioare, singura deosebire fiind tipurile de gutapercă utilizate
care necesită sau nu condensare finală
Există şi o variantă hibridă ce constă în obturarea treimii sau jumătăţii apicale a canalului printr-o
tehnică de condensare laterală a gutapercii urmată de obturarea restului canalului printr-un procedeu
de injectare a gutapercii ramolite prin încălzire
Tehnica de obturare cu Sistemul Thermafill
-acest sistem a apărut după ideea originală a Dr. W.B.Johnson .
Comercializate la începutul anilor '90 primele obturatoare Thermafill erau asemănătoare acelor Kerr
files fiind acoperite de un strat de gutapercă pe toată lungimea.
Componentele sistemului Thermafill
Obturatoarele Thermafill:
Sunt alcătuite din 2 părţi carrier-ul şi gutaperca.
Carrier-ul similar instrumentelor manuale endodontice dar fără lamelele tăietoare este produs din
plastic special radioopac având o lungime de 25 mm şi inele circulare la 18, 19, 20 şi 24 mm ce uşurează
verificarea pătrunderii pe toată lungimea canalului până la constricţia apicală.
Obturatoarele sunt livrate cu tot cu stoppere, acestea fiind colorate diferit în funcţie de diametrul lor
respectând clasificarea ISO.
Plasticul carrierului este inert şi biocompatibil în cazul în care intră în contact accidental cu ţesuturile
periapicale iar flexibilitatea sa permite adaptarea în canale curbe mai accentuate.
Gutaperca înveleşte carrier-ul de plastic pe o lungime de 16 mm, este dură şi friabilă în stare solidă,
devine lucioasă şi lipicioasă prezentând caracteristici excelente pentru adeziune şi alunecare în canal.
Gutaperca Thermafill odată ce a fost plastifiată se resolidifică în 1.5 min păstrându-şi caractericticile
iniţiale de friabilitate şi duritate.
Încălzită din nou nu prezintă modificări ale proprietăţilor fizice.
Verificatoarele de mărime
Pot fi din nichel-titan sau din plastic.
Cele metalice pot prezenta spre vârf câteva lamele tăietoare ce pot crea mici retuşuri ale 1/3 apicale ale
canalului .
Sunt utile în verificarea poziţiei în canal prin imagine radiologică.
De ex. dacă preparaţia canalului se termină apical cu un diametru de 0.25 mm, verificatorul va fi nr. 25 şi
dacă acesta ajunge pe toată lungimea de lucru uşor, fără interferenţe avem siguranţa că un obturator
mărimea nr 25 va face ca obturaţia de canal să fie corectă şi completă.
Verificatoarele de plastic prezintă câteva avantaje:
-nu au parte tăietoare, deci nu vor produce detritus dentinar remanent (smear layer) şi nu va mai fi
nevoie de repetarea irigării canalare cu EDTA sau hipoclorit de sodiu
-se vede adaptarea carrier-ului în canal anticipând ce se va întâmpla în momentul obturării
-pot fi folosite şi pentru obturatoarele GT
Cuptorul ThermaPrep Plus
Permite termoplasticizarea a două obturatoare Thermafill simultan în câteva secunde.
Uşor de utilizat, se aleg obturatoarele cu dimensiunea necesară canalelor respective, se însera în

cuptorul ThermaPrep Plus, se porneşte încălzirea şi în câteva secunde termoplasticizarea gutapercii este
completă.
După scoaterea lor din cuptor este recomandată verificarea gutapercii să fie lipicioasă şi lucioasă adică
gata de inserat în canal.
Dacă nu se ramoleşte este necesar un nou ciclu de încălzire în cuptorul ThermaPrep Plus
Frezele de tăiat Thermafill
Acestea sunt recomandate pentru indepărtarea porţiunii coronare a obturatoarelor Thermafill, după ce
acestea au fost inserate în canal pe lungimea de lucru.
Sunt din oţel se folosesc cu piese la turaţie înaltă, disponibile în 4 diametre sunt netâietoare şi
îndepărtează prin căldura produsă de fricţiune aproape instant obturatorul de la emergenţa canalului în
camera pulpară.
Se recomandă utilizarea lor fără răcire cu apa.

Ca alternativă la aceste freze se pot folosi sistemul Touch'n Heat sau System-B.
Frezele "post space"
Se folosesc în obţinerea spaţiului intracanal după obturaţia de canal cu sistemul Thermafill.
Sunt freze speciale, din oţel disponiile în 2 diametre şi 2 lungimi (25 şi 31 mm) ce au nişte fante prin care
se elimină detritusurile.
Se folosesc fără răcire, la turaţie înaltă, plasate în contact cu carrier-ul.
Tot prin căldură generată de fricţiune sunt îndepărtate din canal atât gutaperca cât şi mezul de plastic
pe lungimea stailită anterior
Timpi operatori
1. prepararea canalului treuie să permită inserarea uşoară a carrier-ului lăsând suficient spaţiu pentru
cimentul de sigilare şi gutaperca ramolită
Selectarea obturatorului se face cu ajutorul verificatorului.
Acesta trebuie să ajungă pe lungimea de lucru până la 1 mm distanţă de constricţia apicală.
Un studiu recent "în vitro" arată că această metodă permite gutapercii şi cimentului de sigilare să umple
zona apicală crescând ermeticitatea.
Se recomandă realizarea uneii radiografii de control a verificatorului poziţionat în canalul radicular
2. irigarea finală a canalului ce îmbunătăţeşte capacitatea de sigilare a gutapercii si mai ales penetrarea
în canalele laterale şi în tubulii dentinali.
Secvanţa de irigare începe cu EDTA în concentraţie de 10% utilizând un ac de irigare cu slot lateral ce
poate pătrunde până la 1/3 apicală.
Se poate utiliza şi activarea ultrasonică timp de 5 min .
Apoi se irigă cu hipoclorit de sodiu cu sau fără activare ultrasonică.
Apoi soluţie salină şi în final alcool (opţional)
3. uscarea completă pe toată lungimea canalului cu ajutorul conurilor de hârtie sterile absorbante
4. coafarea pereţilor canalari cu ciment de sigilare.
Utilizarea în exces a cimentului de sigilare nu numai că nu este necesară dar poate fi şi dăunătoare
crescând riscul de depăşire a constricţiei apicale
5. obturatorul ales anterior se introduce în cuptorul ThermaPrep Plus şi apoi se introduce lent în
canalul radicular până la poziţia finală.
Se aşteaptă 8-10 secunde să se răcească şi apoi cu o freză de tăiat obturatorul se va secţiona la
emergenţa canalului radicular în camera pulpară
În timpul inserării obturatorului, pacientul poate resimţi discomfort sau chiar durere intensă, datorită
presiunii aerului din canal ce este împins spre ţesuturile periapicale.
Utilizarea unei anestezii locale uşoare poate evita acest inconvenient.
Oricum pacientul trebuie înştiinţat de posibilitatea apariţiei durerii în această etapă de lucru, durere ce
tinde să dispară spontan după câteva minute.
Obturarea cu sistemul Thermafill necesită efectuarea a minim 4 radiografii:
Dacă apar probleme în timpul obturării cu acest sistem se recomandă efectuarea de radiografii înaintea
secţionării mânerului obturatorului, astfel fiind mai uşor de îndepărtat din canal dacă este necesar.
Avantaje:
-tehnica relativ uşor de învăţat de către pacienţi
-economie de timp
-prepararea canalului poate fi una conservatoare de ţesuturi dure dentare, excluzând lărgirea excesivă
-posibbilitatea utilizării acestei tehnici şi în canalele curbe
-obţinerea unor obturaţii de o calitate superioară altor tehnici amintite mai sus
Dezavantaje:
-dificil de utilizat în cazul canalelor foarte lungi ( peste 27 mm)
-canale foarte scurte (<10mm)
-apexuri imature
-canale care confluează
-canale cu bi/trifurcaţii în 1/3 medie
-risc mare de obbturaţie cu depăşire a spaţiului endodontic (preparare incorectă de sigilare a canalului,
utilizarea în exces a cimentului de sigilare, utilizarea de ciment de sigilare cu o vâscozitate inadecvată,
folosirea unui obbturator prea mic în comparaţie cu dimensiunile canalului, obturator împins prea adânc
, gutapercă în exces, forţă şi viteză prea mari în timpul inserării obturatorului)
Pentru evaluarea tratamentului endodontic în general sunt utilizate imaginile radiologice .
Se apreciază astfel simptomatologia, omogenitatea obturaţiei de canal, abordarea tuturor canalelor

radiculare dacă s-a respectat lungimea de lucru,etc.
Modern se poate folosi şi CBCT.
Criteriile Societăţii Europene de Endodonţie cu privire la aprecierea rezultatelor tratamentului

endodontic:
La minimum 1 an de la finalizarea tratamentului endodontic, succesul este reprezentat de :
-absenţa totală a simptomatologiei clinice specifice (durere, edem, fistulă)
-dintele este funcţional
-imaginea radiologică este lispită de orice elemente patologice
Eşecul este reprezentat de :
-apariţia unei leziuni periapicale sau creşterea în volum a celei preexistente
-în decurs de 4 ani leziunea periapicală preeistentă a rămas identică sau şi-a mărit dimensiunea fără să
dispară complet
-apar semne radiologice de rezorbţie radiculară sau hipercementoză
-există o contradicţie între simptomatologia clinică şi imaginea radiologică.

Ilovepdf Merged

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ilovepdf Merged

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul nr.

PARTICULARITĂŢI ANATOMICE ALE DINŢILOR

 INCISIVUL CENTRAL SUPERIOR

LUNGIMEA MEDIE : 22.5 mm - 23 mm

 INCISIVUL LATERAL SUPERIOR

LUNGIME MEDIE: 22 mm -22.5 mm

LUNGIME MEDIE: 26.5-27mm ( lungimea variază de la 23.1 la 28.9

LUNGIME MEDIE: 20.5 mm-21 mm

LUNGIMEA MEDIE: 20.5 mm- 20.8 mm

VÂRSTA ERUPŢIEI : 17-22 ani

 INCISIVUL CENTRAL INFERIOR

LUNGIMEA MEDIE: 20.7 mm-21mm

 INCISIVUL LATERAL INFERIOR

LUNGIMEA MEDIE :21.1 mm

LUNGIMEA MEDIE : 25.6 mm

LUNGIMEA MEDIE: 22 mm ( variabilă între 17mm-25mm)

LUNGIMEA MEDIE: 20 mm ( variind între 19mm-22.6mm)

Are o morfologie similară cu M1 sau M2 inferior, putând avea

Tratamentul constă în trei etape importante și anume:

1) Evidarea canalului de resturile pulpare şi de dentina alterată de pe pereţii canalului până în

1. la pacienţi sănătoşi clinic

3. în cazul arcadelor integre şi cu un singur proces de gangrenă

5. dinţi cu rădăcini drepte sau cu curburi ce pot fi depăşite

6. dinţi cu canale fără corpi străini

7. dinţi cu o implantare bună

8. dinţi cu osteite apicale cronice

1. prezenţa bolii de focar în formă gravă

2. bolnavi bătrâni care nu pot suporta un tratament în mai multe şedinţe

6. dinţi foarte distruşi coronar şi corono-radicular

8. dinţi cu rezorbţie radiculară avansată

9. dinţi cu corpi străini radiculari ce nu pot fi îndepărtaţi

10. dinţi cu apex larg deschis

11. dinţi ectopici sau malpoziţionaţi ce nu pot fi redaţi funcţiei

12. molari foarte distalizaţi la care nu putem penetra pe canale

Preparaţia canalelor radiculare prin tratament mecanic

Pentru efectuarea corectă a tratamentului mecanic se ține seama de următoarele reguli:

-crearea accesului trebuie să asigure pătrunderea acelor în axul canalelor;

-tratamentul mecanic se efectuează apropiindu-ne treptat de apex;

-tratamentul mecanic se însoţeşte de spălături cu soluţii antiseptice sau apă caldă;

-în timpul tratamentului mecanic nu se izolează dintele;

-după terminarea tratamentului mecanic se efectuează întotdeauna tratamentul medicamentos, cu

Tratamentul mecanic are următorii timpi operatori:

1) crearea accesului la camera pulpară

2) permeabilizarea şi evidarea conţinutului gangrenos

3) stabilirea lungimii canalului

1.Crearea accesului la camera pulpară şi canalele radiculare

Accesul în spaţiul endodontic are 2 faze:

B. Faza intraradiculară - depinde de corectitudinea celei coronare

Rezultatul obținut în tratamentul de canal este în funcţie de:

-forma cavității de acces;

-poziţia sa în raport cu topogralia coroanei;

Reperarea orificiilor canalelor radiculare

-se face cu ajutorul sondei rigide sau cu sonde endodontice

2. Permeabilizarea canalelor şi evidarea conţinutului

Anomaliile frecvente de canal prezintă:

1. incisivii inferiori -2 canale ( V şi L)

2. M1 superior - rădăcina MV poate avea 2 canale (V şi P)

3. PM2 inferior -2 canale (V şi L)

4. M1 şi M2 inferior -2 canale pe rădăcina distală

(Sistemele de canale sau tipul de configuraţie după Waine ) Putem întâlni :

-2 canale complet separate deschizându-se fiecare în foramene apicale separate

După permeabilizare se trece la evidarea canalului de conţinutul gangrenos cu ajutorul acelor

DETERMINAREA LUNGIMII CANALULUI RADICULAR ODONTOMETRIE