Colaborarea între membrii echipei de îngrijire,

repartizarea sarcinilor în funcție de competențele

profesionale

 Îngrijirea paliativă este forma de îngrijire activă şi totală

acordată pacienţilor confruntaţi cu problemele asociate
unor boli ameninţătoare de viaţă, afecţiuni incurabile
şi/sau în stadii avansate, ce afectează toate aspectele
vieţii, ducând la adevărate provocări existenţiale,
psihologice şi spirituale. Aceasta are ce scop
îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor şi familiilor
acestora, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin
controlul simptomelor fizice, psihice şi psihologice, prin
acţiuni care să răspundă nevoilor şi aşteptărilor
pacienţilor şi aparţinătorilor lor.
   Nu întotdeauna este posibil ca profesioniştii să poată
acoperi toate nevoile pacienţilor şi ale familiilor
acestora, însă atingerea acestui scop presupune o
activitate complexă, ce poate fi efectuată doar printr-un
efort colectiv, de echipă. Formarea unor astfel de
echipe, capabile să identifice precoce nevoile, să
evalueze şi să acţioneze prompt, dar în acelaşi timp cu
mult tact şi sensibilitate, nu este un lucru facil.
 Echipa, în termeni generali, este definită ca un grup de
oameni, în care, prin efortul colectiv, rezultă o
performanţă superioară sumei activităţilor individuale
(1). Echipa este forma cea mai dezvoltată a grupurilor,
este un grup special de lucru, format din indivizi cu
abilităţi complementare, care lucrează împreună, cu un
scop comun .
   Pentru a forma o echipă funcţională, este necesar să
se întrunească mai mulţi factori, care devin
caracteristicile de bază ale unei echipe eficiente şi
anume: loialitatea membrilor, luarea deciziilor prin
consens, existenţa tehnicilor specifice de gestionare a
conflictelor şi a ideilor etc. De aceea, este vital să
existe permanent o bună comunicare şi colaborare între
toţi membrii echipei şi între aceştia şi cei din afară,
echipa trebuie să fie flexibilă, să se poată plia pe
nevoile fiecărui pacient, ale familiilor acestora şi să
poată face faţă tuturor situaţiilor ce pot apărea în
evoluţia bolilor pacienţilor. Astfel, echipa nu trebuie să
fie un grup static, ci într-o continuă dinamică.
  Echipele pot fi omogene, formate din persoane cu
pregătire şi experienţă similare, caracterizate prin nivel
conflictual redus, cu grad mai mare de satisfacere a
membrilor, dar cu o calitate mai slabă a deciziilor,
sau heterogene, formate din persoane cu nivel de
pregătire şi de experienţă diferite, caracterizate prin
calitatea mai bună a deciziilor, nivel conflictual mai
ridicat şi satisfacţie variabilă a membrilor; în această a
doua categorie se încadrează, în general, echipele
medicale, în particular, echipele de îngrijiri paliative.
   Echipele heterogene se pot clasifica în: echipe
multidisciplinare, în care fiecare membru contribuie cu
experienţa proprie, independent de ceilalţi membri (1),
şi fiecare specialist din echipă poate furniza informaţii
vitale pentru luarea deciziilor; echipe interdisciplinare,
în care toţi membrii au un scop comun, lucrează
interdependent în planificarea, rezolvarea problemelor,
luarea deciziilor, implementarea şi evaluarea sarcinilor
de echipă; caracteristica de bază a echipei
interdisciplinare este gradul ridicat de cooperare,
colaborare şi comunicare, pentru atingerea tuturor
scopurilor propuse (1).
   Echipa de îngrijiri paliative este heterogenă,
interdisciplinară, cu caracteristici şi provocări proprii,
specifice. În funcţie de mărimea echipei de îngrijiri
paliative, recomandările privind componenţa acesteia,
formulate de Organizaţia de îngrijiri paliative din Marea
Britanie, diferă. Într-o echipă simplă, trebuie să se
regăsească (minimum obligatoriu) un medic, preferabil
de specialitate îngrijiri paliative, un asistent medical,
preferabil de specialitate îngrijiri paliative şi, desigur, cel
mai important, pacientul şi familia lui (aparţinătorii).
Opţional, echipa poate include şi un secretar şi/sau un
administrator. De regulă, medicul şi asistenta medicală
sunt cei care iau deciziile medicale şi lucrează cu
normă întreagă în echipă, ceilalţi membri lucrând part-
time sau ca voluntari. Într-o echipă extinsă, care ar
trebui să fie capabilă să acopere toate nevoile
pacienţilor şi ale familiilor acestora, ideal, pe lângă
nucleul de bază, reprezentat de medic specialist îngrijiri
paliative şi asistent medical, preferabil de specialitate
îngrijiri paliative, ar trebui să existe şi infirmiere,
asistent social, preot, psiholog, fizioterapeut,
ergoterapeut, dietetician, farmacist şi, în funcţie de
supraspecializarea echipei pe categorii de afecţiuni de
bază, oncolog, neurolog, cardiolog, pneumolog. De
asemenea, şi voluntarii pot avea un rol important, însă
esenţial este rolul familiei, sau aparţinătorilor
pacientului.
   Rolul fiecăruia dintre membrii echipei este strâns
legat de identitatea profesională şi oferă anumite
privilegii şi obligaţii (îndatoriri) (1, 2). Orice ambiguitate
sau conflict ameninţă lucrul în echipă şi trebuie
rezolvate cât mai rapid. Clarificarea rolului fiecăruia
dintre membrii echipei este esenţială, ca şi stabilirea
sarcinilor fiecăruia. Poziţia şi influenţa fiecărui membru
este legată direct de rolul său în echipă. Ideal, influenţa
tuturor membrilor echipei, ar trebui să aibă importanţă
egală în echipă. Totuşi, studiile arată că, în grupurile
mici, influenţa este asociată frecvent cu expertiza şi
experienţa fiecăruia, iar gradul de participare al
membrilor angajaţi full-time are un rol mai important (1–
3).

Abilităţile pentru luarea deciziilor sunt esenţiale pentru

o echipă eficientă, dublate însă de o mare
responsabilitate a liderilor. Luarea deciziilor include
identificarea şi descrierea problemelor fiecărui pacient,
prezentarea şi discutarea soluţiilor terapeutice
potenţiale, stabilirea priorităţilor şi alegerea
alternativelor valide. În majoritatea situaţiilor, medicul
are responsabilitatea finală şi legală pentru tratamentul
efectuat, ceea ce sporeşte rolul şi locul acestuia în
echipă. În final, scopul întregii echipe este de a
optimiza confortul pacientului.