Boala celiacă (intoleranţa autoimună la gluten) este o afecţiune cronică autoimună care afectează în

principal intestinul subţire și care este declanșată de ingestia de gluten la persoane predispuse
genetic. Cunoscută și sub denumirea de enteropatie glutenică (gr. enteron – intestin, pathos –
suferinţă), adică o suferinţă a intestinului, boala celiacă este în prezent recunoscută drept o afecţiune
sistemică, care poate afecta și alte sisteme și organe. Acest caracter sistemic al bolii presupune că
manifestările clinice pot fi foarte variate, de la tulburări digestive (balonare, diaree, dureri abdominale
recurente) la probleme extra-digestive (tulburări neuro-psihice, hematologice, osteo-articulare,
endocrinologice). Boala celiacă este una dintre cele mai frecvente afecţiuni digestive cronice, afectând
aproximativ 1% în populaţie. Cu toate acestea, afecţiunea este sever subdiagnosticată, iar lipsa
diagnosticului expune pacienţii la complicaţii.  

Ce este glutenul?

Glutenul este un termen generic care grupează proteinele din grâu, secară și orz, cereale care sunt
dăunătoare pacienţilor cu boala celiacă.  Consumul glutenului de către acești pacienţi declanșează o
reacţie imunologică la nivelul intestinului subţire cu distrugerea mucoasei intestinale și cu malabsorbţia
consecutivă a nutrienţilor.

Cine este la risc de a dezvolta boala celiacă?

Susceptibilitatea genetică pentru celiachie este conferită de prezenţa alelelor HLA DQ2/DQ8. Acestea
sunt prezente într-o proporţie semnificativă în populaţia generală, însă foarte puţini indivizi vor
dezvolta intoleranţă autoimună la gluten.   

Riscul de a dezvolta boală celiacă este crescut la rudele de gradul 1 ale pacienţilor deja diagnosticaţi,
precum și la cei care au alte afecţiuni autoimune precum tiroidită autoimună sau diabet zaharat tip 1.

Cum se manifestă boala celiacă?

În trecut, boala celiacă era considerată o afecţiune a copilăriei, fiind prototip pentru malabsorbţie –
prezentarea tipică era a unui copil cu diaree, distensie abdominală, eșec al creșterii sau chiar scădere
ponderală. Ulterior, boala a fost recunoscută din ce în ce mai mult și la adulţi, unde prezentarea este
adesea fie cu manifestări digestive estompate, intermitente, fie cu manifestări extraintestinale –
pacienţii adresându-se pentru aceste simptome în servicii de reumatologie, hematologie,
endocrinologie, ginecologie sau alte specialităţi. Boala celiacă poate fi însă și asimptomatică.

Cum se pune diagnosticul de boală celiacă?

Diagnosticul de boală celiacă se stabilește pe baza dozării unor anticorpi specifici din sânge (anticorpi
anti-transglutaminază, anticorpi anti-endomisium) și pe baza evaluării mucoasei intestinale prin
endoscopie digestivă superioară cu biopsii multiple. 

Este foarte important ca testele diagnostice să fie efectuate atunci când pacientul este pe dietă ce
conţine gluten, și să nu adopte din proprie iniţiativă dieta fără gluten fără o evaluare medicală
prealabilă.

Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu alte afecţiuni care pot produce leziuni similare la nivelul
intestinului subţire, precum și cu alte afecţiuni induse de gluten, cum sunt alergia la grâu sau
sensibilitatea la gluten non-celiacă.

Cum se tratează boala celiacă?

Tratamentul în boala celiacă este unul nutriţional și anume dietă strictă fără gluten. Excluderea
glutenului din alimentaţie asigură la majoritatea pacienţilor cu celiachie vindecarea mucoasei
intestinale și evitarea complicaţiilor acestei afecţiuni; în cazuri foarte rare poate apărea boală celiacă
refractară.
Dieta fără gluten se menţine pe durata întregii vieţi.

Urmărirea pacientului cu boală celiacă. Complicaţii

După stabilirea diagnosticului și instituirea dietei fără gluten, pacientul trebuie să meargă periodic la
control conform recomandărilor medicului gastroenterolog.

Printre complicaţiile bolii celiace amintim cele nutriţionale (anemie, osteopenie/osteoporoză) dar și
riscul de a dezvolta alte boli autoimune, precum și o serie de malignităţi (limfom, cancer esofagian,
cancer intestinal).