§2.

Definiţia corupţiei
Distingem două aspecte ale corupţiei, cel intrinsec şi cel extrin- sei
Aspectul intrinsec reprezintă esenţa fenomenului, adică latura lui interioară,
primordială, invariabilă şi, totodată, sesizabilă raţional. Aspectul extrinsec
reprezintă modul lui de manifestare, adică latura lui exterioară, derivată,
variabilă şi, totodată, palpabilă. Dacă aspectul extrinsec poate fi studiat cu
ajutorul metodelor empirice de cercetare, atunci aspectul intrinsec, poate fi
relevat cu ajutorul metodelor teoretice de cercetare, deşi plecînd de la datele
empirice acumulate.
Sub aspectul intrinsec, corupţia constituie un fenomen socialmente
morbid care afectează sau chiar paralizează funcţionarea normală a
instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, prin care fapt perturbă
însăşi viaţa socială.
Fenomenul corupţiei se compune dintr-un anumit gen de
comportamente proprii persoanelor din cadrul unor instituţii, organizaţii sau
întreprinderi care dereglează buna lor funcţionare. Spre deosebire de alte
comportamente, cum ar fi sustragerile care aduc atingere stării (de exemplu,
proprietăţii), corupţia loveşte anume în capacitatea lor de funcţionare. O dată
perturbată activitatea acestora, societatea resimte disfuncţiile produse, mai
mult sau mai puţin, in funcţie de importanţa socială a respectivei instituţii,
organizaţii sau întreprinderi. Tocmai de aceea este corect a califica fenomenul
corupţiei drept unul social, mai exact, unul morbid sau destructiv. În cazul in
care manifestările de corupţie sunt sporadice nu putem vorbi despre un
fenomen social, ci despre nişte manifestări individuale, care creează numai
pericolul naşterii unui asemenea fenomen social distructiv şi care afectează
doar instituţia, organizaţia sau întreprinderea respectivă, fapt ce determină
reprimarea lor juridică.
24
 Noţiunea de corupţie

Instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile atacate de corupţie pot fi

deopotrivă publice, private sau obşteşti. Ele pot avea funcţii de administrare
(ministere, primării etc.), de prestare a unor servicii (şcoli, spitale etc.) sau de
producţie (firme, fabrici, gospodării agricole etc.).
Sub aspectul extrinsec, corupţia constă în folosirea atribuţiilor de
serviciu în interes personal.
Prin atribuţii de serviciu denumim drepturile şi obligaţiile de care dispune o
persoană în temeiul funcţiei pe care o ocupă şi o exercită în cadrul unei instituţii,
organizaţii sau întreprinderi. De exemplu, inspectorul ecologic are obligaţia,
printre altele, de a permite şi de a verifica dacă tăierile sanitare ale arborilor se fac
in strictă conformitate cu normele stabilite, obligaţie care ţine de funcţia pe care el
o exercită. Dacă însă el nu exercită corespunzător această datorie, deoarece are
un interes personal de a nu o face, atunci el săvîrşeşte un act de corupţie. Iată un
caz real1:
Inspectorul V.M. din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat Soroca a
estorcat 2200 de lei de la şeful Ocolului silvic pentru acordarea permisiunii de a
efectua tăieri sanitare în perimetrul silvic deservit şi nesancţionarea pentru tăierile
ilicite deja efectuate.
Prin interes personal înţelegem orice formă de creare, prin folosirea
arbitrară a atribuţiilor de serviciu, a condiţiilor propice de satisfacere a
necesităţilor proprii, materiale sau de altă natură. De exemplu, o persoană obţine,
prin folosirea arbitrară a atribuţiilor sale de serviciu, un bun (un autoturism, un
ceas preţios etc.) sau un titlu (ştiinţific, didactic etc.). în primul caz este vorba de
un interes material, iar în al doilea caz - de unul spiritual. Ceea ce contează este
ca făptuitorul să fie, direct sau indirect, beneficiarul acestor fapte arbitrare. De

1 -15
Comunicat al Centrului pentru Combaterea Crimelor Hconomice şi Corupţiei, din 20 api;.-' 2005, Buletin informativ,
mai 2005, eelitat de Transparency Internai iotul - Moldova, p.9.
 Octavian BEJAN

exemplu, dacă un funcţionar primeşte o sumă de bani de la cineva pentru a

îndeplini o acţiune ce ţine de atribuţiile sale de serviciu, atunci el este beneficiarul
direct al acţiunilor sale, iar dacă acesta angajează abuziv într-o funcţie un
cunoscut, el este beneficiarul indirect al propriilor acţiuni. în ambele cazuri este
vorba de manifestări de corupţie, lată un caz real 2:
G.T., director al Î.M. “Farmaco” S.A., a acordat, din contul întreprinderii
farmaceutice, timp de peste un an de zile, venituri ilegale rudelor sale. Astfel, în
luna septembrie 2002 G.T. l-a angajat in funcţia de reprezentant comercial al
întreprinderii „Farmaco” în Republica Belarus cu un salariu de 200 dolari S.U.A.
pe (inul său, deşi societatea nu avea reprezentanţă in ţara respectivă şi nici Statul
de funcţii nu prevedea o asemenea funcţie. Ulterior, in decembrie 2002, directorul
G.T. a angajat-o şi pe fina sa în funcţia de şef de birou al reprezentanţei în
Republica Belarus cu un salariu de 150 dolari S.U.A., în condiţiile în care nici
această funcţie nu era prevăzută. Folosind acelaş procedeu criminal, înaltul
funcţionar a angajat-o, in septembrie 2003, pe cunoscuta sa în funcţia de director
al reprezentanţei întreprinderii, acordându-i un salariu de 300 dolari americani.
Prin faptele sale ilegale conducătorul Î.M. „Farmaco” S.A. i-a cauzat societăţii un
prejudiciu in proporţii deosebit de mari - 105 mii 510 lei.
Prezenţa elementului de interes personal este indispensabilă pentru
corupţie. Folosirea arbitrară a atribuţiilor de serviciu, dar în “interes de serviciu”
nu constituie o manifestare a corupţiei. De pildă, dacă un funcţionar săvîrşeşte un
abuz de serviciu tară a trage foloase personale din această faptă penală, atunci
infracţiunea nu este de corupţie, chiar dacă conduita are caracter criminal şi
comportă un pericol social real. Bineînţeles că cercetarea etiologică profundă a
unor astfel de situaţii ne va conduce, în ultimă analiză, la concluzia că şi în
cazurile respective putem vorbi despre un interes personal, cu toate acestea

2 *16a Centrului pentru Combaterea Crimelor l.comunice 0 Corupţiei, Buletin informativ, nui
Activitatea in prunele I luni ale anului 2005
2(K)5. editat de Transparency International Moldova, p 2.
 Noţiunea de corupţie

considerăm inacceptabil un asemenea raţionament. De exemplu, un poliţist

recurge la aplicarea violenţei în descoperirea unor crime numai din raţiunea de
a-și îndeplini atribuţiile de serviciu, deoarece în caz contrar riscă să-și
compromită cariera, dat fiind faptul că conducerea insistă in acest sens, iar opinia
publică din colectiv îl presează. Considerăm că factorul imediat care acţionează
asupra poliţistului în această situaţie este presiunea socială şi cea instituţională,
nu interesul personal. Cercetarea minuţioasă a comportamentului uman relevă,
în ultimă analiză, că şi unduita socialmente dezirabilă a individului este
determinată primai de interesul personal, societatea însă încurajează asemenea
manifestări, nu le repudiază.
În opinia unor cercetători 3, corupţia se produce nu numai prin folosirea
arbitrară a atribuţiilor de serviciu, ci şi a situaţiei de serviciu. Susţinătorii acestei
concepţii includ în conceptul de situaţie de serviciu toate oportunităţile legate de
poziţia funcţională a unei persoane, cum ar fi autoritatea ei asupra subalternilor
ori asupra altor factori de decizie, sau accesul lor la anumite bunuri. Termenul de
“situaţie de serviciu” sau “poziţie funcţională” se justifică, cu certitudine, într-o
serie de cazuri, dar este totuşi prea larg pentru a putea fi acceptat în definirea
corupţiei.
El este atît de larg, încît şterge deosebirea dintre corupţie şi o sustragere,
o însuşire, un “furt” dacă e să folosim un termen cu totul comun şi general. Dacă
vorbim de situaţia de serviciu, atunci va trebui să includem in categoria actelor de
corupţie şi sustragerea unui bun de la o întreprindere de către un muncitor al
acesteia, ceea ce este incorect. Există o diferenţă esenţială intre corupţie şi furt.
Corupţia presupune folosirea atribuţiilor de serviciu ale unei persoane care de-

3 Vezi de exemplu Утевскнн B.C., Общее учение о должностных преступлении Москва, 1948, р.327-328; Степанов В.Б.,

Актуальные вопросы борьбы со взяточничество ч ,н> „Вопросы предупреждения преступности", Томск, 1967, р.55; Здравомыслии
Б.В„Должно, тньи преступления: понятия и класифшащия, Москва, 1975, р. 134; Кучерявый H.I I., Oniticnu ноте, пт за
-15 по советскому уголовному праву, Москва, 1957, р.90-99, citat dupa Scigiti lit» Согирра: aspectul criminologie, in
взяточничество
„Corupţia", editura ARC, Chişmău, 2000, p. 131-132
 Octavian BEJAN

curg din funcţia exercitată, in timp cc furtul nu necesită aşa ceva. în situaţia in
care un muncitor sau un funcţionar însuşeşte un obiect ce aparţine întreprinderii
sau instituţiei el nu comite un act de corupţie, ci un simplu furt sau delapidare,
pentru că el profită de situaţia sa de serviciu şi nu foloseşte în acest scop
atribuţiile de serviciu. Cu acelaşi succes această faptă ar putea fi realizată de un
simplu vizitator sau de oricare alt angajat. Ţinem să precizăm că analiza
prezentată are un caracter criminologic şi nu ţine cont de prevederile actuale ale
legii penale, care urmează a fi modificate, in opinia noastră, în sensul menţionat.
Subliniem că ceea ce distinge corupţia de alte ilegalităţi penale sau
contravenţionale săvîrşite in interes personal, este tocmai folosirea în acest scop
a atribuţiilor de serviciu, adică a drepturilor şi obligaţiilor ce ţin de funcţia
exercitată.
Autoritatea de care se prevalează o persoană pentru a influenţa asupra
deciziei de serviciu a alteia nu este neapărat legată de situaţia lui de serviciu. De
exemplu, un funcţionar poate comite o ilegalitate la rugămintea unei rude, unui
prieten sau unui cunoscut care are autoritate asupra sa, în virtutea unor relaţii
speciale dintre aceştia. Oricum, chiar şi atunci cind ea are legătură cu situaţia de
serviciu a unei persoane, ea provine anume din atribuţiile lui de serviciu. De pildă,
un şef poate influenţa decizia subalternului său tocmai pentru că dispune de o
serie de drepturi din care rezultă acţiuni ce il vizează direct pe acesta (promovare,
salarizare, menţiune etc.), fapt care il şi poate determina să cedeze presiunilor,
directe sau indirecte, ale superiorului şi să comită ilegalităţi.
Uzul de atribuțiile de serviciu se poate manifesta sub o diversitate de forme
și modalităţi: executarea întocmai a obligaţiilor de serviciu, da numai contra unor
foloase personale oferite de beneficiar (exememplu un cadru didactic pune notă
corectă elevului sau studentului la examen dar numai contra unui cadou de preţ);
neexecutarea obligaţiilor de serviciu in scopul determinării beneficiarului să-i
ofere foloase personale (exemplu: responsabilul din serviciul pompieri nu-i
*16
acordă unui agent economic care respectă condiţiile impuse de lege autorizaţia
Noţiunea de corupţie

solicitată deşi este obligat s-o facă); îndeplinirea incorectă a obligaţiilor de

serviciu contra unui folos personal obţinut personal (exemplu: un medic acordă
concediu medical unei persoane sănătoase); exercitarea corectă drepturilor
funcţionale, dar în propriul beneficiu (exemplu: încheie un contract avantajos
instituţiei pe care o reprezintă cu firma unei rude apropiate); exercitarea incorectă
a drepturilor funcţionale în cop de beneficiu personal (exemplu: foloseşte bunurile
instituţiei sau întreprinderii în interes strict personal) etc.
Corelînd aceste aspecte, obţinem următoarea definiţie: corupţia constituie
un fenomen socialmente morbid care afectează sau chiar paralizează
funcţionarea normală a instituţiilor, organizaţilor şi întreprinderilor, prin care fapt
perturbă însăşi viaţa socială, şi care constă în folosirea atribuţiilor de serviciu în
interes personal.
Prin urmare, faptele de corupţie se disting, din punctul de vedere empiric,
de celelalte prin prezenţa a două elemente principale, indisolubil corelate: (1)
folosirea atribuţiilor de serviciu şi (2) in interes personal.
Desigur, orice definiţie devine operaţională in condiţiile unor precizări de
rigoare. Ele vor fi făcute în contextul prezentării concep tului de corupţie.
§3. Cadrul penal al corupţiei
Orice fenomen criminal este complex şi se manifestă printr-o diversitate,
mai mare sau mai mică, de comportamente particulare. De aceea, metodele de
contracarare, care au un caracter juridic şi vizează comportamente umane, nu
pot să lovească direct în fenomen, ci sunt orientate spre manifestări particulare,
conduite umane, individuale sau de grup.
În aceste condiţii, se naşte necesitatea de a releva cu exactitate
manifestările comportamentale ale corupţiei, astfel înclt represiunea penală să
servească plenar la contracararea fenomenului. Pentru început se impune însă
stabilirea
-15 precisă a acelor comportamente de corupţie care au fost deja
 Octavian BEJAN

incriminate de legea penală.

În scopul realizării acestui obiectiv euristic, vom utiliza definiţia propusă, şi
anume: corupţia constituie un fenomen socialmente morbid care afectează sau
chiar paralizează funcţionarea normală a instituţiilor, organizaţilor şi
întreprinderilor şi care constă în folosirea atribuţiilor de serviciu în interes
personal.
Această definiţie include ambele aspecte ale corupţiei, cel intrinsec şi cel
extrinsec. Sub aspectul intrinsec, corupţia constituie un fenomen socialmente
morbid care afectează sau chiar paralizează funcţionarea normală a instituţiilor,
organizaţiilor şi întreprinderilor. Sub aspectul extrinsec, corupţia constă în
folosirea atribuţiilor de serviciu în interes personal.
Prin urmare, faptele de corupţie se disting, din punctul de vedere empiric,
de celelalte prin prezenţa a două elemente principale, indisolubil corelate: (1)
folosirea atribuţiilor de serviciu şi (2) în interes personal.
Prin atribuţii de serviciu denumim drepturile şi obligaţiile de care dispune o
persoana în temeiul funcţiei pe care o ocupă şi o exercită in cadrul unei instituţii,
organizaţii sau întreprinderi, iar prin interes personal înţelegem orice formă de
creare, prin folosirea arbitrară a atribuţiilor de serviciu, a condiţiilor propice de
satisfacere a necesităţilor proprii, materiale sau de altă natură.
Analizond Codul penal al Republicii Moldova, intrat în vigoa la 12 iunie
2003, am stabilit cu ajutorul acestui instrument euristic existenţa a 3 categorii de
norme penale ce vizează contracararea fenomenului corupţiei, şi anume:
- norme care incriminează fapte de corupţie;
- norme care incriminează fapte conexe celor de corupţie;
- norme care incriminează fapte ce se pot manifesta ca acte de
corupţie. *16
Noţiunea de corupţie

Din prima categorie - norme care incriminează fapte de corupţie - fac

parte următoarele articole din partea specială a Codului penal (pentru comoditate
vom utiliza ca unitate de măsură articolele, deşi norma penală nu coincide cu
conţinutul unui articol):
- 324 “Corupere pasivă” - este o faptă eminamente de corupţie care
nu poate lua alte forme;
- 327 “Abuzul de putere sau abuzul de serviciu” - este şi el o faptă
eminamente de corupţie, care nu poate lua alte forme, după cum este formulată
prevederea acestui articol în actuala lege penală;
333 330 “Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite” - face
parte din categoria faptelor de corupţie şi nu poate lua alte forme;
334 332 “Falsul în acte publice” - este şi acesta o manifestare directă de
corupţie, după cum a fost definită latura subiectivă în actualul cod;
335 “Luarea de mită” - este ca şi coruperea pasivă o infracţiu ne tipică
de corupţie, care se manifestă insă în sectorul privat;
- 335 “Abuzul de serviciu” - constituie o infracţiune de corupţie
propriu-zisă;
- 339 “Uzurparea puterii de stat” - constituie cea mai gravă faptă de
corupţie, deoarece este realizată prin folosirea atribuţiilor de serviciu şi urmăreşte
invariabil un interes personal, indiferent de justificările invocate.
Din categoria a doua norme care incriminează fapte conexe celor de
corupţie - fac parte următoarele articole:
- 325 “Corupere activă" - nu este o faptă de corupţie, deoarece nu
întruneşte una dintre cele 2 trăsături inerente şi anume: folosirea atribuţiilor de
serviciu, ea nu are, in fond, nimic in comun cu atribuţiile de serviciu, chiar dacă
poate fi-15înfăptuită în unele cazuri din interese de serviciu;
 Octavian BEJAN

- 326 “Traficul de influenţă” - este şi el o faptă conexă celor de

corupţie şi nu una propriu-zisă de corupţie, ea constituie o faptă de corupţie
numai în cazul în care este înfăptuit cu folosirea atribuţiilor de serviciu, de aceea
traficul de influenţă are o calitate dublă, în unele cazuri el reprezintă o faptă
conexă celor de corupţie, iar în altele este una propriu-zis de corupţie;
336 “Darea de mită” - face şi ea parte din categoria infracţiunilor conexe
celor de corupţie.
Din categoria a treia - norme care incriminează fapte ce se pot
manifesta ca acte de corupţie - fac parte următoarele articole:
- 160 “Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale” – această faptă
poate fi considerată de corupţie numai în cazurile în care ea posedă încă un
element, şi anume înfăptuită în interes personal material sau de altă natură), în
celelalte cazuri nu este vorba despre manitestări de corupţie;
161 “Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţămîntul pacientei” - această faptă este de corupţie in cazurile
sus-indicate;
- 162 “Neacordarea de ajutor unui bolnav” - această faptă se ma-
nifestă ca act de corupţie, de pildă, in situaţia in care este săvîrşită din dorinţă de
răzbunare. De menţionat că asemenea cazuri sunt, probabil, larisime şi pot avea
loc, în special, în localităţile cu populaţie redusă;
- 169 “Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică” - este fapta de
corupţie în condiţiile indicate în primul punct al articolului;
- 173 “Constrîngerea Ia acţiuni cu caracter sexual” - este o faptă de
corupţie în cazul în care este realizată prin folosirea dependentei de serviciu a
victimei;
- 177 “încălcarea*16inviolabilităţii vieţii personale” - reprezintă corupţie
Noţiunea de corupţie

în cazul în care a fost săvîrşită prin folosirea intenţionată a

situaţiei de serviciu” în interes personal;
- 178 “Violarea dreptului la secretul corespondenţei” - este o
manifestare a corupţiei în cazul în care se face cu folosirea “situaţiei de serviciu”
în interes personal;
- 179 “Violarea de domiciliu” - constituie o faptă de corupţie în
condiţiile menţionate in punctul anterior;
- 181 “împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a
activităţii organelor electorale” - este o faptă de corupţie în situaţia in care se face
cu folosirea atribuţiilor de serviciu;
- 182 “Falsificarea rezultatelor votării” - poate fi considerată drept
faptă de corupţie, în situaţia în care este înfăptuită din interes personal şi nu
implică convingeri de ordin ideologic;
- 184 “Violarea dreptului la libertatea întrunirilor” - de către o
persoana cu funcţie de răspundere în interes personal constituie o faptă cu
caracter de corupţie;
- 190 “Escrocheria” - săvîrşită cu folosirea “situaţiei de serviciu”
constituie în toate cazurile infracţiune de corupţie, deoarece nu poate urmări decît
un interes personal;
- 191 “Delapidarea averii străine” - săvîrşită cu folosirea “situaţiei de
serviciu” reprezintă o manifestare a corupţiei în toate cazurile, avînd întotdeauna
ca mobil un interes personal;
- 195 “însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari” - este faptă de
corupţie în cazurile în care este săvîrşită prin escrocherie sau delapidare cu
folosirea “situaţiei de serviciu”;
-15
- 196 “Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de
 Octavian BEJAN

încredere” - cu folosirea atribuţiilor de serviciu în interes personal constituie un

act de corupţie. în cazurile în care fapta a fost săvîrşită sub presiunea unui
superior sau altei persoane de care depinde, sub o formă sau alta, pe linie de
serviciu nu este vorba de corupţie;
- 197 “Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor” -
constituie o faptă de corupţie în cazul în care s-a făcut cu folosirea atribuţiilor de
serviciu în interes personal
- 204 “Divulgarea secretului adopţiei” - de către o persoană obligată
să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu în interes
personal constituie act de corupţie;
- 212 “Contaminarea cu maladia SIDA” - săvîrşită cu intenţie ca
urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de către un lucrător
medical a obligaţiilor sale profesionale din interes personal trebuie să fie
considerată faptă de corupţie (în acest caz fapta se califică conform art.151
“Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”, 152
“Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii” sau 153
“Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii”);
218 “Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau
psihotrope”-săvîrşită’din interes personal reprezintă o faptă de corupţie;
219 “Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul
substanţelor narcotice sau psihotrope” - cu folosirea atribuţiilor
de viciu in interes personal este o faptă de corupţie;
231 “Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere” - de persoane responsabile de
protecţia şi paza vegetaţiei forestiere în interes personal sic o manifestare a
corupţiei;
- 233 “Vînatul ilegal”
*16 - cu folosirea “situaţiei de serviciu” în interes
Noţiunea de corupţie

personal este şi el o infracţiune de corupţie;

- 237 “Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor
carnete de plată false” - de un funcţionar ori alt salariat în exercițiul funcţiunii şi în
interes personal se înscrie în categoria infracţiunilor de corupţie;
239 “încălcarea regulilor de creditare” - din interes personal constituie
-
faptă de corupţie;
- 240 “Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile
interne sau externe garantate de stat” - din raţiuni de interes personal este un act
de corupţie;
- 241 “Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător” - realizată cu
folosirea “situaţiei de serviciu” constituie în toate cazurile infracţiune de corupţie,
deoarece nu poate avea la temelie decît un interes personal, în majoritatea
covîrşitoare a cazurilor - unul material;
- 243
“Spălarea banilor” - cu folosirea “situaţiei de serviciu” este şi ea o
manifestare a corupţiei;
- 248“Contrabanda” - săvîrşită de “o persoană cu funcţie de răspundere,
cu folosirea situaţiei de serviciu” in interes personal face
parte dintre infracţiunile de corupţie;
- 255
“înşelarea clienţilor” - în interes personal constituie o Infracșiune de
corupţie. Dacă înşelarea s-a făcut la indicaţia conducătorului fără a trage foloase
personale din aceasta, atunci nu este vorba de corupţie;
-257 “Executarea necalitativă a construcţiilor” - in interes personal este tot
o infracţiune de corupţie. De exemplu, şeful de şantier a sustras o serie de
materiale de construcţie pe care le-a înlocuit cu altele de proastă calitate,
fapt care a şi determinat executarea necalitativă a construcţiilor;
-15
- 267 “Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor
 Octavian BEJAN

de transport feroviar, naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte
tehnice” - reprezintă o infracţiune de corupţie in cazul în care a fost determinată
de un interes personal, cum ar fi sustragerea unor componente sau materiale;
- 276 “Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor” -
cu folosirea “situaţiei de serviciu” în interes personal;
- 303 “Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”
- cu folosirea “situaţiei de serviciu” din interes personal constituie o
infracţiune de corupţie;
- 306 “Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei
persoane nevinovate” - din interes material sau alte interese personale constituie
un act de corupţie;
- 307 “Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărîri
contrare legii” - determinată de un interes material ori din alte interese personale;
308 “Reţinerea sau arestarea ilegală” - efectuată din interes materi al ori
din alte interese personale este o infracţiune de corupţie;
310 “Falsificarea probelor” - săvîrşită de o persoană cu funcţie de
răspundere in interes personal este o faptă cu caracter de corupţie;
-312 “Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă” -
este act de corupţie numai concluzia falsă a expertului ; pe care acesta a
tras-o în interes personal, inclusiv material, deoarece numai el se află în
exerciţiul funcţiunii;
315 “Divulgarea datelor urmăririi penale" - de către persoana care
efectuează urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra
desfăşurării urmăririi penale săvîrşită din interes personal este o faptă de
corupţie. Nu şi in cazul în care a fost făcută din raţiuni de serviciu;
*16
- 316 “Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de
Noţiunea de corupţie

judecător şi participanţii la procesul penal” – constituie o infracţiune de corupţie

în cazul în care este realizată in interes personal;
- 318 “Înlesnirea evadării” - de către o persoană cu funcţie de
râspundere din interes material reprezintă o manifestare de corupţie;
- 320 “Neexecutarea intenţionată a hotăririi instanţei judecătorești” -
de către o persoană cu funcţie de răspundere in interes personal este şi aceasta
o faptă de corupţie;
- 322 “Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor
deţinute în penitenciare” - cu folosirea “situaţiei de serviciu” din interes material
este o faptă de corupţie;
- 326 “Traficul de influenţă” - este o faptă conexă celor de corupţie şi
nu una propriu-zisă de corupţie, dar ea constituie o faptă de corupţie in cazul în
care este înfăptuit cu folosirea atribuţiilor de serviciu, de aceea traficul de
influenţă are o calitate dublă, în unele cazuri el se manifestă ca o faptă conexă
celor de corupţie, iar în altele - ca una propriu-zis de corupţie;
- 328 “Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu” dacă a
fost săvîrşit în interes personal, atunci el constituie o faptă
de corupţie;
- 330/1 “Încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a
proprietății de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi
unele persoane cu funcţie de conducere” - eschivarea și indicarea unor date
incorecte constituie manifestări ale corupţiei în situaţia în care sunt determinate
de interesul de a tăinui venituri ce provin din fapte de corupţie, iar divulgarea sau
publicarea unor astfel de informaţii de către persoane cărora acestea le-au
devenit cunoscute in procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ori al exercitării
controlului au caracter de corupţie fiind cauzate de interese personale.
-15
 Octavian BEJAN

- 336 “Depăşirea atribuţiilor de serviciu” - este un caz similar celui din

art.328 doar că are loc în sectorul privat şi deci nu implică in nici un caz excesul
de putere;
- 337 “Trădarea de Patrie” - este o infracţiune de corupţie în cazurile
în care este realizată cu folosirea atribuţiilor de serviciu în interes personal. Se
cere menţionat că nu constituie corupţie fapta de această natură dacă a fost
săvîrşită din convingeri ideologice, naţionale sau de altă natură;
- 340 “Rebeliunea armată” - constituie un act de corupţie în cazurile
în care făptuitorul se foloseşte de atribuţiile sale de serviciu în interes personal
(de pildă, avind ca interes obţinerea unor avantaje materiale sau a unei funcţii
înalte de conducere) şi nu din convingeri ideologice;
- 343 “Diversiunea” - săvîrşită cu folosirea atribuţiilor de serviciu din
interes personal, nu din convingeri de ordin ideologic, naţional sau de altă natură
(este cazul unui comandant al trupelor de geniu din cadrul armatei naţionale);
344 “Divulgarea secretului de stat” - în interes personal are caracter de
corupţie;
370 “Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea
puterii” - săvirşit în interes personal reprezintă o faptă de corupţie.
Analiza statistico-criminologică a articolelor care incriminează fapte de
corupţie, a celor conexe acestora sau a celor care se pot manifesta ca acte de
corupţie relevă următoarele.
În total există 62 de articolele care se referă la incriminarea unor fapte de
corupţie, a unor fapte conexe celor de corupţie şi a celui care se pot manifesta ca
acte de corupţie, ceea ce constituie 24,1%, adică aproape 1/4 din totalul (257)
articolelor din Partea specială a Cudului penal. Din totalul de 62 de articole, 7
incriminează fapte de orupţie, adică 11,3%, 3 incriminează fapte conexe celor de
*16
corupţie, adică 4,8%, şi 52 incriminează fapte care se pot manifesta şi ca acte ile
Noţiunea de corupţie

corupţie, adică 83,9%.

Din datele de mai sus rezultă că un număr considerabil de articole
(aproape o pătrime) includ incriminări, directe sau indirecte, ale unor
comportamente ce au caracter de corupţie. Aceste date confirmă supoziţia mai
multor cercetători precum că corupţia se manifestă sub o diversitate mult mai
largă de forme decît cele considerate în mod tradiţional, denumite şi manifestări
“clasice” ale corupţiei, dar are nu a fost niciodată coroborată cu date empirice. În
lumina diversității extraordinare de forme învederate, se reliefează complexitatea
a anvergura deosebită a fenomenului corupţiei. Imaginea conturată rată
peremptoriu că corupţia constituie un fenomen criminal extrem de poliform şi de
extins. Ea este, bineînţeles, incompletă, deoarece dă în vileag numai
manifestările criminale şi nu pe toate, ci pe acele incriminate penal, în timp ce
corupţia reprezintă un fenomen social mult mai complex, constituindu-se şi din
manifestările contravenţionale, şi din cele disciplinare sau civile. În orice caz,
trecerea în revistă a manifestărilor de corupţie incriminate penal proiectează o
imagine relativ fidelă a laturii criminale a fenomenului şi face posibilă o nouă
abordare a corupţiei. Posibilităţile care se deschid,
prin prisma acestei optici, se referă deopotrivă la cercetarea criminologică, la
reglementarea juridico-penală a conduitelor sociale şi la organizarea activităţii
instituţiilor de drept antrenate în prevenirea şi contracararea faptelor de corupţie.
Este semnificativ faptul că cele mai multe forme ale corupţiei se mulează
pe tiparele unor comportamente care nu au un caracter eminamente de corupţie.
Explicaţia constă în aceea că infracţiunile din categoria în cauză sunt legate, ca şi
cele de corupţie, de exercitarea atribuţiilor de serviciu. Ponderea considerabilă a
acestora denotă importanţa instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor in
organizarea societăţii moderne. Probabil modul de organizare a societăţilor
moderne presupune existenţa unei multitudini de instituţii, organizaţii şi
întreprinderi, in cadrul cărora individul capătă calitatea de angajat, iar activitatea
-15
lui este legată de o anumită funcţie şi, respectiv, de exercitarea unor atribuţii ce
 Octavian BEJAN

decurg din funcţia ocupată. Viaţa individului, privită in genere, este circumscrisă
funcţiei şi atribuţiilor exercitate, ea se defineşte, în mare parte, prin aceste
atribute. Este firesc, în asemenea condiţii, ca comportamentele criminale să ţină
tot mai mult de funcţie şi atribuţiile de serviciu. Anume astfel se explică numărul
ridicat de incriminări ce vizează exercitarea unor atribuţii de serviciu şi, în
consecinţă, al celor ce vizează, direct sau indirect, lapte de corupţie. Dacă în
viitor societatea va cunoaşte o evoluţie diferită, caracterizată prin reducere
considerabilă a instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, atunci este de
aşteptat ca şi diversitatea extraordinară a formelor de manifestare a
corupţiei să cunoască aceiaşi diminuare, una relativ proporţională.
De remarcat că după diversitatea extraordinară a formelor pe care le
îmbracă, corupţia se aseamănă numai cu criminalitatea împotriva proprietăţii. De
fapt, ea face, în mare măsură, chiar dacă nu în totalitate, parte dintre crimele
orientate spre dobîndirea unor bunuri sau avantaje materiale. Or dobîndirea de
bunuri sau avantaje materiale constituie principalul scop al celor care săvîrşesc
crime. Prin urmare, factorul menţionat explică şi el diversitatea şi multitudinea
formelor de manifestare a corupţiei.
Situaţia relevată prin cercetarea empirică efectuată constituie un temei
solid şi obiectiv pentru revizuirea competenţei instituţiei di drept specializată în
contracararea corupţiei - Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei.
In această ordine de idei menţionăm că experţii internaţionali, care au
participat la Atelierul de lucru privind revizuirea competenţei organelor de drept
antrenate in prevenirea şi contracararea corupţiei, organizat de Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi (Corupţiei (C.C.C.E.C.) în parteneriat cu
Consiliul Europei in peri nada 11-15 aprilie 2005, în vederea înfăptuirii punctului 2
(Acţiuni prioritare) al Planului de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de
prevenire şi combatere a *16 corupţiei (aprobat prin Hotărîrea Parlamentului
Noţiunea de corupţie

Republicii Moldova nr.421-XV, din 16 decembrie 2004), au recomandat ca de

competenţa C.C.C.E.C. să ţină cercetarea tuturor faptelor care sunt legate,
intr-un fel sau altul, de corupţie.
§4. Fenomenologia corupţiei
Oricare ar fi starea societăţii la un moment dat, manifestări de corupţie
există permanent. Prezenţa lor este firească, deoarece devierile de la normă, sau
altfel spus excepţiile, sunt proprii majorităţii fenomenelor naturale, inclusiv celor
sociale. În societate ponderea lor este și mai mare, dat fiind faptul că fenomenele
sociale au un caracter sta tistic şi nu dinamic, adică sunt fenomene de masă. De
aceea, existenţa permanentă a unor fapte de corupţie reprezintă manifestări
sporadice şi nu un fenomen social propriu-zis. Ele constituie numai o ameninţare
ipotetică, iar reacţia socială faţă de acestea este, în principal, de contracarare. O
dată transformată în fenomen social, corupţia devine un real pericol pentru
societate şi o afectează, într-o măsură mai mare sau mai mică, iar stăvilirea ei nu
poate fi realizată fără acţiuni de prevenire.
Indiferent că este vorba de fapte izolate sau de fenomen social, corupţia
ţine de activitatea instituţiilor, organizaţiilor sau întreprinderilor, pe care o perturbă
sau chiar o paralizează. Astfel, corupţia loveşte indirect în societate, prin
intermediul instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor, deoarece ele constituie
forme deosebit de importante de organizare a vieţii sociale, iar în societatea
modernă putem spune că ele joacă un rol primordial şi dominant.
În genere, luptele de corupţie au un impact diferit asupra societăţii, in
funcţie de frecvenţa lor, forma de manifestare şi sferele sociale in care se produc.
Privind prin prisma acestor criterii, distingem 4 ipostaze ale corupţiei, şi anume:
corupţie individuală;
-corupţie sectorială;
-15
-corupţie socială;
 Octavian BEJAN

- corupţie generală.
Ipostazele caracterizează corupţia sub aspectul existenţial şi marchează
semnificaţia şi impactul ei social.
Corupţia individuală este prezentă în situaţia în care faptele de corupţie
au o frecvenţă redusă. Ele se manifestă sporadic în diverse sfere de activitate
socială. Majoritatea indivizilor nu au, practic, a face cu asemenea manifestări şi
află despre existenţa lor din relatările mijloacelor de informare în masă. Pericolul
social este, de regulă, inexistent, iar cazurile concrete de corupţie aduc atingere,
cel mult, unor particulari, in detrimentul cărora acţionează funcţionarul respectiv,
prejudiciul adus instituţiei, organizaţiei sau întreprinderii la care este el angajat
fiind, de cele mai dese ori, infim. Ponderea actelor de corupţie, în situaţia
analizată, este mică în ansamblul manifestărilor criminale.
În această ipostază corupţia nu există ca fenomen social, ci ca nație
simple devieri comportamentale de la relaţiile stabilite insocietate,avînd caracter
de excepţie. Se poate aprecia că şi corupţia se înscrie astfel în limitele
socialmente tolerabile ale criminalităţii. Ea nu afectează viaţa socială şi nu
influenţează procesele sociale, iar cauzele laplelor concrete care o compun
mecanic sunt eterogene şi nu provin dmtr-un proces social unitar. Însăşi opinia
publică percepe asemenea manifestări izolate drept rezultatul viciilor morale ale
unor indivizi concreţi.
Manifestările individuale ale corupţiei sunt susceptibile de ca- uzarea unor
perturbări sociale semnificative în cazurile in care vizează componente
nevralgice, cum ar fi securitatea naţională, sănătatea publică sau siguranţa
nucleară. De regulă, asemenea manifestări sunt rarisime.
Este ilustrativ în acest sens cazul mai multor ţări de pe mapamond precum
Finlanda, Noua Zelandă, Olanda sau Singapore, care se caracterizează printr-un
nivel scăzut de corupţie, nu numai*16
prin numărul de dosare penale deschise anual
şi reflectate în statistica oficială, ci şi prin nivelul ei efectiv, relevat cu ajutorul unor
Noţiunea de corupţie

metode ştiinţifice specifice. Astfel, potrivit Indicelui de Percepere a Corupţiei

(C.P.I.), elaborat de prestigioasa organizaţie anticorupţie Transparency
Internaţional4, pe primele 10 locuri, ocupate de ţările su cel mai redus nivel al
corupţiei în percepţia populaţiei, s-au plasat in anul 2000 următoarele state:
Finlanda, Danemarca, Noua Zelandă, Suedia, Canada, Islanda, Norvegia,
Singapore, Olanda şi Marea Britanic; in anul 2001: Finlanda, Danemarca, Noua
Zelandă, Islanda, Singapore, Suedia, Canada, Olanda, Luxembourg şi Norvegia;
in anul 2002: Finlanda, Danemarca, Noua Zelandă, Islanda, Singapore, Suedia,
Canada, Luxembourg, Olanda şi Marea Britanic; în anul 2003: Finlanda, Islanda,
Danemarca, Noua Zelandă, Singapore, Suedia, Olanda, Australia, Norvegia şi
Elveţia; iar în anul 2004: Finlanda, Noua Zelandă, Danemarca, Islanda,
Singapore, Suedia, Elveţia, Norvegia, Australia şi Olanda.
Statele cu cel mai jos nivel al corupţiei (potrivit C.P.I.)
2000 2001 2002 2003 2004

Finla Finla Finla Finla Finlanda

nda, nda, nda, nda, ,
Dane Dane Dane Islan Noua
marcă, Noua marca, Noua marca, Noua da, Dane Zelandă, Danema
Zelan Zelan Zelan marca, Noua rca, Islanda,
dă, Suedi dă, Islan dă, Island Zela Singapo
a. Cana da, Sing a, Singa ndă, Sing re, Suedia.
da, Island apore,Sued pore.Suedi apore.Sued Elveţia,
a, Norve ia. Cana a, Cana ia, Olan Norvegi
gia, Singa da. Olan da, luxem da, Austr a, Australia
pore,Oland da, Luxe bourg. Oland alia, Norv , Olanda
a, Marc mbourg, Norv a. Mare egia, Elveţi
a egia a a
Britan Britan
ic ic

-15
4 www.lransparency.org, 15.11.2006.
 Octavian BEJAN

Corupţia sectorială există in cazul în care ea capătă proporţii numai intru

anumită sferă de activitate socială sau, în cel mai rău caz, numai în cîteva dintre
ele. În această situaţie, se observă o evoluluție diferenţiată a corupţiei: pe de o
parte, are loc o sporire accentuată a manifestărilor de corupţie în una sau cîteva
sfere de activitate socială, dar nu in majoritatea dintre ele, iar pe de altă parte,
faptele de i orupţie rămîn la un nivel constant in restul domeniilor vieţii sociale.
Ponderea cumulată a crimelor de corupţie creşte şi ea in ansamblul - i iminalităţii,
datorită escaladării corupţiei in sfera ori sferele respec- nve de activitate socială.
Actele de corupţie în ascensiune afectează sferele sociale contaminate, într-o
măsură mai mică sau mai mare, in funcţie de starea reală a corupţiei.
În această ipostază, corupţia devine un fenomen social pro- priu-zis.
Efectele ei se pot resimţi chiar şi la nivelul întregii societăţi. Fiind un fenomen
social, corupţia sectorială este determinată tot de fenomene sociale. Ele au o
anvergură limitată, după cum este şi efectul produs. Indivizii antrenaţi în
activitatea sferelor afectate sau care beneficiază de rezultatele ei sesizează
existenţa unei probleme sociale şi transmit mesajul restului indivizilor, fie direct,
prin contacte nemijlocite, fie indirect, prin intermediul mass-media. Opinia publică
devine îngrijorată de starea de lucruri creată şi trage alarma. Pentru stăvilirea
corupţiei sectoriale nu mai sunt suficiente măsurile punitive, astfel îneît se impune
relevarea factorilor determinanţi ai fenomenului, ceea ce face posibilă elaborarea
unor remedii de natură a-1 preveni.
Corupţia sectorială nu se transformă, de regulă, în corupţie socială.
Singura excepţie o constituie corupţia din sfera politică, care conduce legic la
naşterea corupţiei sociale, ipostază incomparabil mai periculoasă pentru
societate ca cea sectorială. Doar în cazul în care societatea este suficient de
imună incit să poală stăvili oportun şi diminua decisiv corupţia sporită din sfera
politică, poate fi evitată transformarea
*16 ei în una socială. Prin urmare, dacă
Noţiunea de corupţie

societatea are a face cu formarea unei corupţii sectoriale in sfera politică, atunci
se cere a întreprinde, în regim de urgenţă, acţiuni sociale redutabile în vederea
minimizării fenomenului piuă la o stare socialmente suportabilă.
Un caz exemplificator de corupţie sectorială il găsim în istoria recentă a
Italiei, perioada anilor ‘60-80. Atunci corupţia a penetrat adînc sfera politică,
alimentînd o serie de fenomene nocive: crimă organizată, terorism, convulsii
sociale, instabilitate politică şi dezvoltare economică anevoioasă. Datorită
corupţiei sectoriale, ce-i adevărat într-o sferă vitală - cea politică, societatea
italiană era înfricoşată de criminalitatea organizată şi de seniorii ei, care a
culminat cu asasinarea mai multor magistraţi şi poliţişti; era bulversată de mişcări
social-politice subversive, care au culminat cu răpirea şi asasinarea
prim-ministrului italian - Aldo Moro; era obstucţionată în dezvoltarea ei
economică, stare care a culminat cu investiţii masive din partea
S.U.A. pentru a o menţine pe linia de plutire; era răvăşită de instabilitate
politică, care a culminat cu transformarea scenei politice într-o arenă versatilă a
sterilităţii. Stoparea dominaţiei corupţiei a fost posibilă după protestele sociale de
la începutul anilor ’90, declanşate de o populaţie exasperată de mocirla în care se
zbatea, aparent fără scăpare, ţara lor1.
Corupţia socială este prezentă în situaţia proliferării extinse a
manifestărilor de corupţie. Faptele de corupţie se atestă în toate sferele de
activitate socială, practic fără deosebire, intr-un număr cres- cind. Corupţia
înregistrează o dinamică ascendentă, iar ponderea ei este tot mai mare în
ansamblul criminalităţii. Existenţa corupţiei este cunoscută de majoritatea
covîrşitoare a indivizilor. Frecvenţa actelor de corupţie este atît de mare, incit
subiectul corupţiei persistă în discuţiile publice: articole de presă, reportaje
televizate şi radiofonice, lucrări ştiinţifice, dezbateri la conferinţe ştiinţifice etc.
Ve/i di cii'mplu Aliisaiiilro Silj, Imperiul mafiei. Criminalitate, corupţie fi
politică-15
in
Italia: Hditur.i Nciim., Hiuu ieşti, 1W#
 In această ipostază, corupţia constituie un fenomen social extins. Ea
afectează grav activitatea normală a instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor,
ceea ce conduce la perturbări sociale majore. Cauza curupţiei este de natură
macrosocială şi generează, alături de corupție o serie de alte fenomene sociale
negative, cum ar fi: alcoolismul, narcomania sau deprecierea valorilor morale. Se
formează un veritabil proces social degenerativ. Corupţia devine unul dintre cele
mai periculoase fenomene criminale şi o ameninţare reală pentru evoluția
pozitivă a societăţii. Prezenţa corupţiei sociale constituie un indi- m sigur că
societatea se află în criză.
Ajunsă în această ipostază, corupţia capătă surse interne de au-
togenerare şi se propagă deja cu de la sine putere. începe procesul de formare a
unui sistem de corupţie, ce se suprapune peste sistemul social în care elementul
de corupere devine un atribut constitutiv tot mai important, fără a fi însă central. O
serie de sectoare din mai multe sfere de activitate socială rămîn deocamdată
neafectate de acest morb, funcţionînd în mare parte normal. Se observă tendinţe
de justificare a practicilor de corupţie, constituirea unei noi “filozofii morale”, dar
care nu ocupă deocamdată un rol dominant, in pofida miei răspindiri relativ largi,
intre indivizi, in special între cei din segmentele afectate considerabil de
fenomenul corupţiei.
Soluţionarea problemei corupţiei necesită acţiuni de prevenire, deoarece
simpla contracarare este cu totul neputincioasă de a readuce sub control
criminologie5 6 fenomenul malefic dezlănţuit. Corupţia

1în literatura criminologiei este consacrat termenul de „control social asupra u mniulttaţti".
6 ■iiceptul de control social fiind vehiculat de sociologul american h A Ross. in opinia noastră noţiunea v ontrol social este mai vasta
decit semnificaţia care î se atribuie in criminologie, ieşti insa iu o anumită t' gorie a comportamentelor sociale. De aceea, optam
pentru înlocuit
47 ca acestuia ai termenul „ionii ol uninoiogic” care, pe de o parte, păstrează elementul esenţial al conceptului de
control .»-ciaD i.u pe alta parte, il concretizează pmă la domeniul specific al ştiinţei >i practicii.criminologiei-.
 socială esle determinată de fenomene sociale stabile cu o mare putere de
acţiune, iar menţinerea lor generează noi şi noi manifestări de corupţie. Efectele
acestora încetează să apară numai după suprimarea sau atenuarea esenţială a
acţiunii fenomenelor-cauză însăşi. Este vorba de măsuri cu un caracter general
social sau, altfel spus, macrosocial.
Un aspect extrem de important îl constituie riscul de transformare a
corupţiei sociale în corupţie generală, probabilitatea unei asemenea evoluţii a
fenomenului fiind, de regulă, foarte ridicată, datorită unei tendinţe inerente, legice.
De aceea, lipsa unei reacţii adecvate a societăţii faţă de corupţia socială
netezeşte calea pentru degenerarea ei în corupţie generală, cea mai periculoasă
ipostază a fenomenului.
Reprezentativ pentru această ipostază este cazul U.R.S.S. Deşi în
Uniunea Sovietică exista un regim totalitar înarmat cu puternice instrumente
represive, corupţia a căpătat o mare anvergură în ultimele decenii. Proprietatea
aparţinea, potrivit legii, întregului popor, însă ea nu putea fi folosită direct de
indivizi pentru necesităţile lor. Cetăţenii erau angajaţi ai unor instituţii, organizaţii
sau întreprinderi, iar existenţa şi-o asigurau, legal, prin mijloacele gîştigate
exclusiv în această calitate - salarii. Deoarece aceste mijloace nu satisfăceau
decit un minim de existenţă, ei nu aveau altă soluţie de a le completa decit prin
exploatarea în scop personal a posibilităţilor legate de atribuţiile de serviciu.
Exista un sistem neoficial de „servicii” reciproce care compensau slăbiciunile
sistemului de relaţii sociale instituit prin lege. Cei care gestionau încălţăminte
doseau o parte din marfă, iar apoi o propuneau celor care gestionau haine,
produse de uz casnic sau covoare. Cei care gestionau covoare, produse de uz
casnic sau haine doseau şi ei o parte din obiecte, pentru ca apoi să le propună
celor care le puteau propune încălţăminte, televizoare sau alte bunuri dorite. Era o
stare de lucruri proprie, într-o măsură mai mare sau mai

63
mică, şi altor sfere de activitate, precum învăţâmîntul, sănătatea sau
administraţia. La circuitul acesta neoficial de mărfuri, servicii şi alte tipuri de
avantaje erau conectaţi atit funcţionari de rînd, cit şi demnitari sus-puşi, inclusiv
membrii organelor de conducere ale Partidului Comunist. Toate aceste practici,
ca şi multe altele analogice, aveau aracter de corupţie, formind un fenomen social
extins, cu rădăcini adinei in sistemul social. De jure, legea interzicea asemenea
comportamente, iar de facto, ele aveau o largă răspîndire, fiind acceptate de
membrii societăţii ca o necesitate vitală de a compensa insuficienţele provocate
de ineficienţa sistemului social existent. Lle nu constituiau, m percepţia
cetăţenilor, insă, imoralităţi, ci soluţii realiste menite a ervi omului, adică în acord
cu principiile etice ale umanismului.
Corupţia generală există in condiţiile unei omniprezenţe a faptelor de
corupţie. Ele devin o prezenţă banală in absolut orice sferă a vieţii sociale şi in
aproape toate segmentele acesteia, dacă nu chiar in toate. Frecvenţa lor este
extrem de ridicată, astfel incit se poate spune ca certitudine că indivizii se lovesc
de ele la tot pasul. Numărul faptelor de corupţie depăşeşte numărul tuturor
celorlalte crime luate împreună, iar ponderea lor in ansamblul criminalităţii este
covirşitoare. Opinia publică este cu totul secată de discuţiile zadarnice referitoare
la obiectul corupţiei, manifestînd o lehamite şi anemie organică.
În această ipostază, corupţia devine un fenomen social generalizat.
Fenomenul corupţiei influenţează decisiv majoritatea fenomenelor şi proceselor
din societate. Este constituit un sistem de corupţie care se suprapune peste
sistemul social şi care îi influenţează hotărîtor funcţionarea, elementul de corupţie
fiind unul central. De morbul corupţiei este afectată atit sfera publică, cit şi cea
privată.
Corupţia face imposibilă eliminarea sărăciei şi o adinceşte
continuu,zădărnicind tentativele de dezvoltare economică a societăţii, reduce
drastic capacitatea de inovare ştiinţifică, erodează educaţia şi pregătirea
64
profesională a cadrelor, compromite încrederea indivizilor în administraţie,
provoacă o depreciere gravă a valorilor şi normelor morale, conduce la disoluţia
autorităţilor publice, subminează securitatea statului, precum şi autoritatea sa
internaţională. într-un cuvînt, corupţia facilitează considerabil degenerarea crizei
sociale în colaps social şi obstucţionează hotărîtor încercările de a ieşi din impas.
în societate domneşte efectiv corupţia.
Corupţia devine cel mai distructiv şi extins fenomen criminal. El
influenţează substanţial dinamica celorlalte manifestări criminale, constituind un
factor major ce favorizează criminalitatea. Fenomenul capătă surse interne
depline de existenţă şi se propagă cu de la sine putere, independent de cauza
care l-a suscitat iniţial, aceasta trans- formîndu-se, de fapt, într-o simplă condiţie
favorizantă, alături de multe altele. Instituţiile de drept sunt paralizate şi nu mai pot
opune rezistenţă semnificativă criminalităţii explozive, dimpotrivă, se produce o
criminalizare avansată a lor, ca şi a altor domenii sociale.
Funcţionarea normală a instituţiilor publice este perturbată profund, iar
relaţiile indivizilor cu funcţionarii din sectorul public, se bazează predominant pe
corupţie. în cadrul instituţiilor publice se înrădăcinează sisteme de corupţie, care
le controlează pe deplin. Interacţiunea internă este dominată şi ea de relaţii de
corupţie. Funcţionarii care nu acceptă normele de interacţiune bazate pe corupţie
din interiorul instituţiilor sunt eliminaţi sau, în cel mai bun caz pentru ei, sunt, pur şi
simplu, marginalizaţi, încredinţînduli-se acţiuni ce nu pot afecta interesele
sistemului de corupţie. Sistemul de corupţie constituit îi forţează irezistibil pe
funcţionari să accepte practicile de corupţie, fie prin conformare, fie prin tolerare.
Funcţionarii oneşti, care nu acceptă beneficii personale pentru exercitarea atri-
buţiilor de serviciu, sunt nevoiţi oricum să o facă, chiar dacă tără a beneficia de
ele, sub presiunea sistemului, în favoarea unui coleg sau altui factor de presiune
cointeresat sau impus şi el, la rîndul său, de acelaş sistem de corupţie. Sistemul
acţionează ca o forţă impersonală, "biectivă, care nu mai depinde de voinţa unor
indivizi izolaţi,
65 nici chiar a actorilor sau regizorilor lui.
 Corupţia generală există exclusiv în condiţiile unei implicări directe şi
dominante a politicienilor, în special a celor aflaţi la guvernare, în sistemul de
corupţie. Uitând de interesul general pe care trebuie să-l servească, ei se dedau
la fapte de corupţie, urmărindu-şi propriul interes. Politicienii sau guvernanţii, dacă
e să folosim un termen mai general valabil şi pentru societăţile în care există
orînduiri totalitare sau autocratice, deţin, de fapt, o poziţie-cheie în sistemul de
corupţie. Ei ţin pîrghiile lui în mîinile lor şi îl dirijează potrivit interelor individuale şi
de grup. În societăţile democratice, şi politicienii aflaţi în opoziţie au pondere în
sistemul de corupţie, în funcţie de posibilităţile de a accede la guvernare. Clasa
politicienilor se corupe, ne mai fiind în stare să întreprindă acţiuni eficace
împotriva acestui flagal, măcar şi din simplul motiv că aceasta ar însemna să
ajungă pe banca acuzaţilor. O nouă clasă politică se loveşte de dificultăţi finanţare
serioase în dorinţa de a se afirma şi a concura cu politicienii înrădăcinați pe arena
politică, întrucît eventualii sponsori şi-au căpătat iliut averile sau prosperă pe
seama relaţiilor de corupţie şi se tem de oposibilă activizare a organelor de drept.
Legea îşi pierde supremaţia. Ea încape pe mina deţinătorilor puterii şi
grupurilor de interese dominante în societate care o aplică 'lupă bunul său plac.
Aplicarea legii devine foarte selectivă şi depinde, de fapt, nu numai de guvernanţi,
ci şi de multiplele jocuri de interese de la toate nivelurile vieţii sociale, care
influenţează puterea de decizie. Are loc o complicată interacţiune de interese,
avînd elemente de confruntare făţişă sau latentă, ce se soldează cu triumful celui
care își poate aroga favoarea puterii maşinăriei de administrare a societății,
mînuită de un funcţionar de rînd sau de un înalt demnitar, duj situaţie, indiferent de
comandamentele legii. Se poate spune că lege este de partea aceluia care poate
influenţa în sensul dorit, direct sai indirect (prin intermediul altor factori de
influenţă), asupra funcţionarilor care o aplică.
Normele morale ce ţin de interzicerea manifestărilor de corupţie suportă şi
ele o depreciere avansată. Ele îşi pierd în mare parte puterea regulatorie a
conduitelor şi de66 apreciere socială. Chiar dacă oficial ele işi păstrează
semnificaţia iniţială, în relaţiile interpersonale ele, practic, nu mai acţionează.
Normele din categoria menţionat, işi transformă calitatea de imperativ in cea de
deziderat, iar în multe privinţe o pierd şi pe aceasta, devenind indezirabile.
Atitudinea opiniei publice devine bivalentă. Pe de o parte, indi vizii
condamnă practicele de corupţie şi susţin necesitatea unor măsuri ferme de
contracarare a fărădelegilor celor corupţi, iar pe de altă parte, îi percepe ca pe
nişte victime şi invocă necesitatea unor măsuri de prevenire. Paradoxul se explică
prin faptul că o mare parte a populaţiei este implicată în practici de corupţie, din
cauză că nu dispune de alte posibilităţi de a-şi asigura un trai decent ori chiar
strictul necesar pentru existenţă, sau se vede nevoită să le consimtă tacit, din
cauză că nu li se poate opune, fiind ameninţaţi de pericolul de a rămine fără surse
de existenţă şi de a-şi compromite afirmarea profesională, una care a devenit
foarte importantă în societatea modernă pentru majoritatea indivizilor. Totodată,
ea este conştientă de impactul distructiv al fenomenului asupra societăţii, îi
resimte efectele negative şi un disconfort psihologic, datorită lezării simţului
moral.
fenomenul corupţiei atinge faza în care poate fi stăvilit şi diminuat numai
prin aplicarea simultană a unor măsuri de prevenire şi de contracarare radicale.
Numai contracararea manifestărilor de corupţie este ineficace, deoarece
fenomenul este generat de o puternică cauză socială şi favorizat de o multitudine
de condiţii sociale propice.
Numai prevenirea fenomenului este iarăşi ineficace, pentru ca se
formează un sistem de corupţie care generează cu de la sine putere manifestări
de corupţie, altfel spus corupţia capătă o forţă internă de regenerare. Necesitatea
de a combina acţiunile de prevenire cu cele de contracarare suscită confuzie
socială şi agitaţie bolnăvicioasă. Indivizii inclusiv cei corupţi, chiar dacă nu toţi, vor
ca societatea să scape de corupţie, dar nu vor să existe persoane trase la
răspundere penală, ceea ce se dovedeşte a fi imposibil. Rezultă o efervescenţă
67
de atitudini şi convulsii sociale.
În plus, corupţia poate atinge un grad de generalizare atît de avansat, încît
să se formeze o adevărată penurie de lideri şi intelectuali onești, neimplicaţi în
sistemul de corupţie, capabili să preia funcţiile cheie in administraţie şi să conducă
campania socială anticorupţic.
Elocventă în acest sens este societatea noastră, în care corupţia a ajuns in
ipostază de generală. În societatea noastră, corupţia este o practică curentă de
realizare a intereselor personale şi de interacţiune socială. Există puţini dintre acei
care nu au ajuns în situaţia de a fi in contact cu astfel de practici sau nu au recurs
la această cale de realizare a intereselor sale, fie ele vitale sau complementare.
Comportamentele de acest gen sunt răspîndite deopotrivă în instituţiile
administrative, interprinderi, firme, instituţii de drept, şcoli, spitale, orfelinate,
muzee, policlinici, grădiniţe de copii, teatre, institute de cercetări ştiin ţilice sau
biserici.
Potrivit datelor sondajului de opinie desfăşurat', instituţiile, organizaţiile şi
întreprinderile publice sunt foarte puternic afectate de corupţie, 78% dintre
subiecţii chestionaţi considerînd că toţi (17%) sau majoritatea (61%) dintre
funcţionari sunt implicaţi in practici de corupţie. Totodată, 74% dintre ei apreciază
că actualmente corupţia este larg răspîndită în societate şi numai 5% sunt de altă
părere.
Ele au loc zi de zi, oră de oră, peste tot în societate. Corupţia este atît de
comună, încît mulţi nici nu-şi mai dau seama de semnificaţia socială a unui
asemenea comportament. Ea se produce în climatul unei atitudini de conduită
firească. După cum recunoştea consilierul prezidenţial şi ex-ministrul afacerilor
interne Mihai Plămădeală încă în anul 1999, la o conferinţă ştiinţifico-practică,
corupţia a devenit un mod de viaţă şi o stare de spirit a multor funcţionari 7.

68
7 Mihai Plămădeală. Contracararea crimei organizate şi a economici tenebroase necesitate obiectivă, in "(’mmnnlit.in.i organizată >>
 Faptul este confirmat şi prin datele sondajului menţionat, majoritatea
(57%) dintre subiecţii chestionaţi nu consideră că este o faptă de corupţie oferirea
unui cadou medicului pentru o îngrijire specială, 41% nu consideră corupţie
adresarea unei solicitări personale unui consilier din primărie pentru a obţine
permisiunea de a construi, 20%
- folosirea funcţiei ocupate pentru a realiza afaceri personale, iar 11%
-nici măcar acceptarea banilor de către funcţionari, cu scopul de a
ascunde sau de a reduce taxele. Mai mult decît atît, 41 % dintre subiecţi consideră
că este admisibil ca membrii Guvernului sau Parlamentului, primarii şi funcţionarii
din primării să accepte bani pentru a soluţiona , probleme personale ale cuiva
făcînd uz de funcţia lor.
Această stare de lucruri coexistă cu afirmaţii critice aduse practicilor de
corupţie, de obicei în discuţii particulare, în materiale jurnalistice şi in discursuri
politicianiste chiar de o parte considerabilă dintre acei care sunt implicaţi în mod
curent în ele.
Problema corupţiei răsună puternic mai în toate discursurile politicienilor,
iar reducerea acestui rău este declarată drept prioritară. Periodic se fac modificări
în legislaţie, se adoptă programe, strategii, planuri 8 menite să realizeze acest

economia tenebroasă in Republica Moldova”, Editura ARC, Chişinău, 1990. p. 19.

1 De exemplu, Decretul Preşedintelui Republicii Moldova "Cu privire la combaterea corupţii i m gaiţele puterii de stat şi

administraţiei de stat" din 30 aprilie 1993; Decretul Preşedintelui Republicii luldova “Cu privire la măsurile suplimentare în vederea
coordonării combaterii criminalităţii, coi upţiei Icurilor de legi, disciplinei şi a ordinii publice in republică ” din 1 iulie 1993; Strategia
naţională de II menire şi combatere a corupţiei, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova, ni !-’ I ' din 16 decembrie
200-1, Planul de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale de prevenue >i combatere a corupţiei pentru anul 2004, aprobat prin
Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova 121 -XV din 1.6 decembrie 2004 şi Planul de acţiuni pentru realizarea Strategiei naţionale
de prevenin
8 i îmbăiere a corupţiei pentru anul 2006, adoptat prin Hotărirea Parlamentului Republicii Moldm i ’74-XVI din 29.12.2005; Hotărîrea
Guvernului Republicii Moldova nr.516 din 28.06.2003 „Pi n-n ni iele măsuri de prevenire a corupţiei şi protecţionismului in cadrul
instituţiilor publice".
’ Potrivit Liliei Caraşciuc, preşedintele „Transparency Internafioanl - Moldova", orgiini/uţia pi
0 conduce 69posedă o colecţie de circa 2000 de caricaturi privitoare la corupţie, afirmaţie IA, ut i m • 1 1 ni Kxpoziţiei de caricaturi
„Pictorii contra corupţiei", din 1 aprilie 2005, Sala de expoziţii „Uiln,.,
obiectiv, în timp ce corupţia rămîne
0 practică curentă şi se înrădăcinează în continuare.
Corupţia este prezentă atît în instituţii, organizaţii sau întreprinderi publice,
cît şi în cele private.
Apar noi termeni de denumire a fenomenului sau a unor manifestări
particulare ale lui, cum ar fi „nepotism”, „cumetrism” sau ,,protecţionism”. Corupţia
este subiectul predilect al caricaturiştilor și umoriştilor. Dar, după cum a observat
inspirat cunoscutul regizor Iu dor Tătaru, o dată cu rîsul rămîne şi corupţia.
Instituţiile de drept deschid permanent dosare penale, sute pe an, dar şi
mai multe nu se deschid, fie pentru că ocrotitorii dreptu lui iau şpagă, fie pentru că
primesc indicaţii de la superiori sau sunt rugați de cunoscuţi. Cetăţenii cer
vehement ca persoanele corupte să iie trase la răspundere penală şi să fie aspru
pedepsite pentru faptele sale. Atunci însă cînd aceiaşi indivizi aud despre
pedepsirea cuiva, înclină să-l considere o victimă, care nu a făcut decît să încerce
să supravieţuiască sau să-şi ia ceea ce merită, în special atunci cînd este vorba
de persoane aflate într-o poziţie socială asemănătoare sau care recurg la acte de
corupţie pe care şi ei le săvirşesc, de obicei.
Cercetătorii, dascălii, practicienii şi activiştii sociali studiază problema
corupţiei, elaborează lucrări ştiinţifice, ţin discursuri înflăcărate, alcătuiesc texte
de legi, polemizează in mod savant, înaintează propuneri de redresare a situaţiei,
practicind totodată corupţia cu nonşalanţă sau chiar cu gravitatea unui om serios
îndeletnicit cu o activitate la fel de serioasă.
Deşi este o banalitate, autorităţile publice jură că nu fură şi că funcţionarii
publici sunt oneşti, iar cei corupţi sunt puţini la număr şi sunt eliminaţi sistematic
din rîndurile slujbaşilor comunităţii. Serviciile publice cele mai corupte sunt şi cele

70
1 a altor reuniuni consacrate problemei corupţiei.
mai profitabile, astfel incit există o concurenţă acerbă de a pune mina pe o funcţie
publică. Chiar s-au format taxe de angajare sau de numire in funcţie, mărimea
căreia corespunde posibilităţii de înavuţire prin corupţie asociată funcţiei
respective. Oamenii achită taxa, estimind dacă investiţia se justifică, din punctul
de vedere al rentabilităţii.
Binînţeles că profitabilitatea urcă o dată cu ierarhia, capii (miniştrii,
deputaţii, directorii de mari întreprinderi, instituţii sau organizaţii etc.), sociali sau
administrativi, sunt cei mai avantajaţi.
Pină şi în tagma slujitorilor cultelor totul este tarifat: hirotonirea in preot,
desemnarea in funcţia de protopop, vizita unei înalte feţe bisericeşti, distingerea
cu mitră sau cu paliţă, primirea în audienţă de către episcopi, totul costă, avînd un
preţ prestabilit9 10.
Există la multe „servicii” taxe prestabilite, pe care lumea le cunoaşte şi le
achită fără opunere, adică mita este tarifată. Pînă şi justiţia se face pe bani,
existînd şi în această privinţă o grilă uzuală de apreciere în bani a dreptăţii
împărţite de judecători. Avocaţii le învaţă pe de rost, alături de procedura de
achitare-acceptare, astfel incit să-şi poată servi cît mai bine clienţii. în acest sens,
directorul întreprinderii „Covoare i ngheni” S.A. şi membru al Consiliului Economic
de pe lingă primim-nistru, Nicolas Nicula, declara: „încercarea de a rezolva un
litigiu mire doi agenţi economici in instanţa de judecată, practic, este inutilă,
juristul nu studiază profund legislaţia, ci se gîndeşte ce cunoscuţi are respectivul
agent economic in eşaloanele de sus”11.
Oameni oneşti au rămas puţini, numărul lor descreşte pe an ce trece.
Restul, de fapt majoritatea, îi privesc ca pe nişte ciudaţi sau nesimţiţi. încearcă
să-i ţină mai departe, să-i includă in practica generală sau să-i plaseze în acele

9 ..Cit costă să fii un bun creştin l.i Mitropolia Moldovei”. Flux. Cotidian milionul, nr. 155 (1655),

10 noiembrie 2006
71
11 „Oamenii dc afaceri vor garanţii pentru investiţii”. Flux. Cotului» imţuniul ni I . n> ( KU'i), i i - 1 'U tnbi ie 2006.
nişe sociale, care le permit să convieţuiască în pace, fiecare cu normele lui.
A fi corupt nu mai este un motiv de a roşi în relaţiile interpersonale, poate
numai in faţa publicului larg. Omul nu se mai gîndeşte dacă face bine sau rău in
situaţia in care poate corupe sau se poate lăsa corupt, ci dacă are posibilitatea
sau nu să facă ceea ce trebuie făcut pentru aceasta şi dacă răsplata merită
efortul. Astfel, 76% dintre subiecţii sondajului efectuat apreciază că este foarte
probabil (28%) sau destul de probabil (48%) ca o persoană să dea bani unui
funcționar , să-i facă un cadou (66%: 24 la sută şi, respectiv, 42 la sută) ori să-i
facă o favoare (57%: 19 la sută şi, respectiv, 38 la sută), in timp ce 37% dintre cei
care sunt de părere că persoana care a dat bani sau un cadou funcţionarului se va
simţi mulţumită, în timp ce numai 14% cred că ea se va simţi ruşinată.
Dincolo de trăsăturile specifice fiecărei dintre ipostazele pe care le imoaşte
corupţia, există o serie de caracteristici generale, proprii acestui fenomen,
indiferent de ipostaza în care se află la un moment dat.
După cum am arătat în paragraful anterior, esenţa corupţiei constă în
afectarea sau chiar paralizarea funcţionării normale a instituţiilor, întreprinderilor
şi organizaţiilor, survenită ca urmare a folosirii de către funcţionarii acestora a
atribuţiilor de serviciu în interes personal.
Prin fapte de corupţie angajatul (funcţionarul) urmăreşte realizarea
intereselor personale în detrimentul intereselor instituţionale, contrar obligaţiei
asumate în momentul preluării funcţiei respective, angajării în serviciu. Relaţiile
dintre individ şi organizaţie (instituţie, întreprindere etc.) sunt de aşa natură incit
răspunde unor interese ce se intersectează: angajatul are posibilitatea de a-şi
cîştiga mijloace de existenţă sau/şi de a-şi materializa aspiraţii importante. Prin
urmare, colaborarea dintre individ şi organizaţie constituie un interes mutual.
Ambele entităţi îşi pot realiza în conlucrare numai o parte dintre interese, celelalte
fiind împlinite pe alte căi. Violarea intereselor reciproce se interzice in temeiul unor
reglementări normative.
72 Aşadar, faptele de corupţie ale angajatului reprezintă o
formă de violare a intereselor instituţionale în beneficiu propriu. în acest caz,
individul foloseşte atribuţiile de serviciu în interes personal, în loc să le exercite
exclusiv din raţiuni funcţionale. El profită nepermis de posibilităţile legate de
funcţia ocupată, mai exact de atribuţiile aferente.
Din cele afirmate rezultă că prin ceea ce diferă corupţia de alte manifestări
criminale sau antisociale este acţiunea distructivă exercitată asupra instituţiilor,
întreprinderilor şi organizaţiilor din interiorul acestora prin folosirea de către
funcţionari a atribuţiilor de serviciu în interes personal. De altfel, orice fenomen
criminal se deosebeşte de alte fenomene sociale anume prin natura sa socială
distructivă, iar de celelalte fenomene sociale negative - prin gradul extrem al
puterii distructive pe care o comportă. Fenomenele criminale se prezintă în
materialitatea lor ca nişte comportamente umane sau fapte. Anume ele sunt
taxate drept crime şi interzise de societate sub ameninţarea aplicării unei
pedepse, ca măsură de apărare socială, idică de stăvilire a unor asemenea
manifestări socialmente indezi- i abile. Corupţia, fiind şi ea un fenomen criminal,
are aceeaşi esenţă distructivitatea socială, numai că specificitatea ei esenţială
rezidă în efectul perturbator exercitat asupra instituţiilor, întreprinderilor şi
organizaţiilor din chiar interiorul lor.
Instituţiile, întreprinderile şi organizaţiile nu sunt altceva decît forme de
organizare a activităţii sociale, care diferă de la o perioadă istorică la alta. Este
dificil a găsi un termen generic care să le includă, atît pe cele actuale, cît şi pe cele
formate de-a lungul secolelor. De aceea, ele reprezintă nişte denumiri
convenţionale, fără pretenţia de a li exacte şi exhaustive, ci doar semnificative.
Probabil cel mai potrivit ar fi termenul organizaţie, pornind de la etimologia
cuvîntului, dar el posedă deja o întrebuinţare precizată, specifică.
Cert este că şi corupţia a apărut, dacă e să privim prin prisma esenţei
enunţate, o dată cu primele forme de organizare a activităţii sociale, fie ea
administrativă, politică, economică sau de altă natură. Aceste activităţi presupun
73
 îndeplinirea anumitor funcţii sociale, puse m sarcina unor indivizi concreţi, cărora
li s-au încredinţat o serie de atribuţii. Atunci cînd unul dintre aceşti indivizi a folosit
atribuţiile încredinţate nu în scopul funcţional al activităţii respective, ci în interes
personal, el a săvîrşit un act de corupţie. Caracterul negativ al laptei sale a constat
în perturbarea funcţiei exercitate, ceea ce a prejudiciat sau a pus în pericol
activitatea, iar în consecinţă viaţa normală i intregii societăţi.
Bineînţeles că un act singular şi minor ar putea să nu perturbe o funcţie, o
activitate sau, cu aît mai mult, viaţa socială. Cu toate acestea, el creează un
pericol real de survenire a unor astfel de urmări social mente nedorite.
Producerea lui face posibilă proliferarea unor asemenea comportamente şi
generarea unui fenomen social, care are puterea să influenţeze considerabil
societatea. Din această cauză, societatea se vede nevoită să ia măsuri pentru
neadmiterea propagării manifestărilor de corupţie, pe care le declară crime, adică
fapte socialmente periculoase, stabilind pedepse de natură să le stăvilească, să
le inhibe.
Studiul dreptului in diverse perioade relevă că o conştientizare a
fenomenului s-a produs treptat12. Iniţial faptele de corupţie erau asimilate hoţiei,
fără a fi sesizată deosebirea lor. De fapt, multe dintre crimele clasificate astăzi
drept tipuri distincte erau calificate drept furturi. Se pornea de la elementul trecerii
unui bun (obiect, bani, titlu onorific ele.) din posesia unuia în posesia altuia, fără
ca cel din urmă să dispună insă de acest drept. Ultimul insuşeşte, practic,
nejustificat un bun ce nu îi aparţine şi nu i se cuvine. Este o trăsătură a conduitelor
umane manifestă, imediat perceptibilă, care şi era reflectată în calificarea lor. Ea
este definitorie in ceea ce priveşte intenţia criminalului. Acesta din urmă ţinteşte,
intr-adevăr, dobîndirea unor bunuri, sustrăgîndu-le, intr-un fel sau altul, de la
altcineva, indiferent că este un bun privat, public sau obştesc. Prezenţa faptului

12 Vivi Aiului (luşliiu I ili.m.i ClrirtoacA şi Vcronica Roşea, Istoria universală a slutului şi dreptului, voi. I (perioada antica) şi
voi II (perioada medievală), Chişinău,
74 2001; Elena Aramă. Istoria dreptului romanesc, Chişinău, 1995; I nul ( ei nea şi Emil Molcuţ, Istoria
statului şi dreptului romanesc, Editura Edit Press Mihacla, liiiciiuşli, 2001
trecerii unui bun de la un individ sau grup la altul este incontestabilă. Ea are loc, cu
adevărat, şi se manifestă corespunzător in actul de conduită exterioară al
făptuitorului. După elementul menţionat, o gamă largă de comportamente pot fi
grupate intr-o singură categorie şi denumite, generic, hoţie. Furtul, tîlhăria, jaful,
escrocheria ele., toate devin parte a ei. Faptele cu asemenea trăsătură deţin o
proporţie covârşitoare în ansamblul crimelor săvîrşite. De exemplu, in anul 2005
au fost înregistrate oficial 26.428 de infracţiuni în Republica Moldova, ponderea
furturilor, pungăşiilor, escrocheriilor, jafurilor, tîlhăriilor, şantajelor, contrabandelor
şi falsificării de bani constituie tocmai 67%, în cazul în care adăugăm infracţiunile
ce ţin de droguri, proxenetism şi trafic de fiinţe umane ea ajunge la 76%, adică
majoritatea covîrşitoare, in condiţiile în care nu au fost incluse toate faptele ce
urmăresc acapararea unui bun străin, inclusiv cele de corupţie. Sub acest aspect,
ele se aseamănă şi pot fi, in consecinţă, atribuite la aceeaşi categorie. Există însă
o seamă de aspecte care le diferenţiază considerabil. Ele au o însemnătate
aparte, deoarece privesc impactul lor social specific. Anume trăsătura menţionată
le reuneşte în fenomene sociale distincte, cu o proprie esenţă şi inrîurire socială.
Este şi cazul crimelor de corupţie, prin care se materializează fenomenul
corupţiei, fenomen de natură socială, cu proprie esenţă şi influenţă distructivă, tot
de natură socială şi, respectiv, antisocială.
În calitate de fenomen social cu efecte antisociale, corupţia loveşte in
instituţii, organizaţii şi întreprinderi, provocînd disfuncţii. Perturbarea activităţii
acestora nu contează în sine, contează că ea se răsfrînge negativ asupra vieţii
sociale, în parte sau in ansamblu, din care considerente este calificată drept
socialmente periculoasă şi, deci, nedorite. Iată de ce se poate afirma cu toată
siguranţa: corupţia prejudiciază societatea, ceea ce impune încriminarea
comportamentelor de corupţie. Elementul nemijlocit este însă funcţia, utilizarea ei
in scopuri personale. Privit in desfăşurare, mecanismul criminal, simplificat, se
prezintă astfel: faptă - atribuţii de serviciu - funcţie instituţie (întreprindere,
organizaţie
75 ele.) - activitate socială - viaţă socială - societate. Prin urmare, de la
faptă ajungem la societate, in lanţul de producere a impactului distructiv sau
perturbator, la fel ca in cazul oricărei alte crime. Apoi, intervine reacţia, adică
procesul invers: societatea... ajunge să pedepsească fapta de corupţie.
Vizavi de afirmaţiile anterioare s-ar putea isca o neclaritate, un subiect de
discuţii şi controverse. Dacă se pleacă de la ideea că actele de corupţie afectează
funcţionarea normală a unor instituţii, organizaţii sau întreprinderi, atunci ce
facem cu acele cazuri în care un funcţionar ia, de exemplu, bani pentru a face
exact ceea ce este obligat să facă în virtutea atribuţiilor de serviciu. Altfel spus, el
exercită, corespunzător, atribuţiile de serviciu, chiar dacă se pricopseşte cu nişte
beneficii neprevăzute. Activitatea nu are, formal, de suferit, ea se înfăptuieşte. în
realitate este vorba numai de o aparenţă, de o contranomie. Pentru a descîlci
ghemul chestiunii, se impune a începe cu întrebarea: De ce ar plăti cineva bani
pentru ceea ce se poate face gratis? S-ar putea să se găsească unii indivizi care
să dea, în necunoaştere, bani în aşa situaţii, însă ele sunt sporadice şi irelevante.
Dacă se dau bani pentru ceva ce se face, de regulă, gratis, atunci înseamnă că se
urmăreşte ceva ce este în afara regulilor: urgentarea procedurilor, rezultate
necuvenite, evitarea unor complicaţii etc. Toate acestea presupun însă acţiuni ce
contravin cerinţelor funcţionale ale angajatului (funcţionarului). în plus,
probabilitatea recurgerii la mită este cu atît mai mare, cu cît există o certitudine
cunoscută că asemenea interacţiuni sunt posibile, se practică. în caz contrar, nu
ar exista interesul cuiva de a-l corupe pe funcţionar sau puterea acestuia de a
impune beneficiarilor relaţii de corupţie.
În societăţile antice în care se făcea distincţie între corupţie şi hoţie, prima
era definită în raport cu funcţionarii publici. Pe atunci nu exista, de fapt, abundenţa
actuală a instituţiilor, organizaţiilor sau întreprinderilor, economia, iar în
consecinţă şi societatea in ansamblu, era organizată într-un cu totul alt mod. În
epoca sclavagistă se întilneau, predominant, activităţi de familie, proprietari de
sclavi şi sclavi, medii în care corupţia nu are loc. în epoca feudală este vorba, din
nou, multă muncă76individuală sau de familie, străină conceptului de atribuţii de
serviciu. Organizarea societăţii în ultimele secole, o dată cu industrializarea
fundamentală a economiei şi lărgirea sectorului public, este cu totul altfel. Potrivit
noii ordini, statutul profesional al majorităţii covîrşitoare a indivizilor este de
angajat. Practic, fiecare individ este angajatul unei instituţii, organizaţii,
întreprinderi etc., pe care le întîlnim la orice pas. Puţini sunt cei care muncesc pe
cont propriu. În acest fel, activitatea oamenilor constă în exercitarea unor atribuţii
de serviciu în cadrul unei întreprinderi, organizaţii sau instituţii. Angajat, serviciu,
salariu, atribuţii de serviciu, funcţie, intreprindere, instituţie, organizaţie constituie
termeni de bază în descrierea şi explicarea proceselor sociale.
Criminalitatea nu putea să nu evolueze în pas cu restul fenomenelor şi
proceselor sociale, căci este un fenomen social derivat. Ea nu există prin sine
însăşi, ci datorită şi în legătură cu alte fenomene sociale. în consecinţă,
criminalitatea a devenit din ce în ce mai legată de activitatea de serviciu a
indivizilor. S-au înmulţit şi normele penale de incriminare a faptelor de acest gen,
proporţia lor sporind semnificativ. Astfel, 42% dintre articolele Părţii speciale a
Codului penal al Republicii Moldova prevăd infracţiuni ce ţin de exercitarea unor
atribuţii de serviciu, unele capitole incluzând numai articole ce interzic asemenea
fapte.
In mod firesc, o dată ce viata omului este dominată de activitatea
profesională, iar activitatea profesională se derulează în postura individului de
angajat care îndeplineşte o funcţie într-o instituţie, organizaţie sau întreprindere,
exercitînd atribuţiile de serviciu ce decurg din funcţia ocupată, comportamentul
uman va fi circumscris, în mare măsură, tocmai activităţii profesionale şi influenţat
de mediul de la serviciu, inclusiv manifestările criminale, legic prezente în so-
cietate.
Printre manifestările criminale circumscrise activităţii de serviciu
predomină cele de corupţie, cu o pondere de 56%, potrivit concepţiei şi
cercetărilor noastre. Prin urmare, corupţia constituie
77
 Octavian B1£|AN

o componentă importantă a criminalităţii. Putem spune că criminalitatea ia,

relativ frecvent, forma corupţiei, alături de criminalitatea organizată şi economică.
în ultima perioadă, este într-o ascensiune pronunţată criminalitatea
transfrontalieră, transnaţională şi informatică, sub impactul proceselor de
internaţionalizare şi globalizare'.
Amplificarea manifestărilor de corupţie şi transformarea acestora intr-o
serioasă problemă socială este, deci, legată indisolubil de organizarea economică
şi socială, în care s-au proliferat asemenea forme organizatorice ca instituţiile,
întreprinderile şi organizaţiile, precum şi extinderea considerabilă a sectorului
public. Este, de fapt, o stare generată, implacabil, de procese sociale
fundamentale şi, în primul rînd, economice.
Daca actualele procese sociale îşi menţin cursul, atunci este de aşteptat o
menţinere a nivelului relativ ridicat al corupţiei în societate sau chiar escaladarea
acestuia. Ceea ce înseamnă că caracterul inerent al corupţiei pentru organizarea
din prezent (inclusiv din trecutul apropiat şi, probabil, viitorul proxim) a societăţii va
constitui un sol fertil pentru manifestările de acest tip in continuare, iar puterea lui
generatoare ar putea să crească pe măsură ce procesele sociale în cauză vor
cunoaşte o expansiune.
Societatea trebuie să conştientizeze ameninţarea corupţiei permanent
activă şi să procedeze adecvat, dezvoltîndu-şi un sistem de prevenire şi
contracarare, eficace şi eficient, a fenomenului sau manifestărilor individuale.
Practica statelor cu economii dezvoltate, dar cu un control impecabil asupra
corupţiei 13 14 , demonstrează că există destule posibilităţi de creare şi
implementare cu succes a unui astfel sistem. Important e ca necesitatea unei
activităţi constante în domeniu să devină clară, pe deplin înţeleasă. Atît timp cit

13 Vezi mai detaliat in lucrarea: Consideraţii privitul fenomenul criminalităţii trausfrotilalicre p transnaţionale, m „Prevenirea ţi

combaterea crimelor transnaţionale: probleme teoretice ţi practice '(traficul de fiinţe umane, terorismul, spălarea banilor, traficul ilicit
de droguri ţi armament)'', Chişinău, 2()t)!>, 78
’ Vezi tabelul de la p I I
corupţia va fi generată de fenomene şi procese sociale esenţiale, inerente
oganizării sociale, se va impune acordarea unei atenţii aproape zilnice controlului
criminologie asupra ei, atenţie secundată de acţiuni.
Mai mult decît atît, este de aşteptat o extindere la nivel internaţional a
corupţiei, în contextul internaţionalizării şi globalizării. I 'i ocesul a demarat, de
fapt, şi se află în plină expansiune. El este legat de numeroasele organizaţii şi
instituţii internaţionale, iar în ultima perioadă, şi de întreprinderile multinaţionale.
Actele internaţionale15 i legislaţia unor state16 includ deja prevederi de incriminare
a faptelor de corupţie săvîrşite de funcţionari internaţionali sau ai unor state
străine. Va fi însă nevoie de intensificarea eforturilor. Datorită globalizării tot mai
accentuate, este de aşteptat şi o diversificare a manifestărilor de corupţie
transnaţională şi internaţională, care vor necesita reconsiderarea sistemului de
control criminologie, inclusiv o redefinire juridică a conceptelor legate de corupţie,
în lumina recentelor cercetări criminologice ale fenomenului. însemnătatea
orientării preocupărilor în direcţia menţionată devine şi mai evidentă, dacă ne
gindim la simplul fapt că Europa a devenit atît de unită, încît îşi propune adoptarea
unei Constituţii a Uniunii şi că în timpul apropiat există şanse reale să devenim
parte a Uniunii Europene.
Există şi posibilitatea unui alt scenariu. Reputatul futurolog american Alvin
Tofiler prezice survenirea unor schimbări de fond în organizarea vieţii sociale.
Potrivit lui „în economia de mîine firmele enorme vor deveni mai dependente decît
în trecut de o vastă sub stiuctură de furnizori mici, dar flexibili şi de mare putere.
Iar dintre aceştia, mulţi vor avea bază familială.

15 De exemplu. Convenţia penală privind corupţia, adoptau la Strâsbourg de Consiliul Europei, ianuarie 1999, semnată de

Republica Moldova la 24 iunie 1999 şi ratificată prin Legea pentru ' a ilicarea Convenţiei penale privind corupţia nr.428 -XV din
30,10,2003 (Monitorul
79 Oficial al Republicii 'lohlova nr.228-233 din 21.11.2003).
; De exemplu, art.78dd-l „Practica interzisă în comerţul străin" Codul Statelor Unite
 Octavian BBJAN No

Resurecţia actuală a micilor afaceri şi a firmelor familiale aducc cu sine o ideologie, o

etică şi un sistem de informaţii profund antibi rocratice.
Într-o familie, totul e înţeles. Prin contrast, birocraţia se ba zează pe premisa că nimic
nu e înţeles. (De aici, nevoia ca totul să fie silabisit într-un manual operaţional şi ca
muncitorii să lucreze „după carte.) Cu cît sunt mai înţelese lucrurile, cu atît mai puţine trebuie
să fie verbalizate sau comunicate prin memorii. Cu cît sunt mai împărtăşite în comun
cunoştinţele sau informaţiile, cu atît sunt necesare mai puţine boxe şi canale într-o
organizaţie.
Într-o companie birocratică, poziţia şi plata sunt în mod ostentativ determinate de
„ceea ce cunoşti”, ca şi cum „pe cine cunoşti” n-ai conta. Totuşi, realitatea e că „pe cine
cunoşti” este important şi devine tot mai important pe măsură ce urci scara lumii. „Pe cine
cunoşti” determină accesul la cunoştinţele cruciale - în speţă, informaţii despre cine cui îi
datorează un favor, şi în cine se poate avea încredere (ceea ce, la rîndul său, înseamnă ale
cui informaţii sunt demne de încredere).
Într-o firmă de familie, nimeni nu păcăleşte pe nimeni. Se ştiu prea multe de către toţi
despre toţi, iar ajutarea unui fiu sau fiice să ieuşească prin folosirea „avantajului e firească.
în firma birocratică, avantajul se numeşte nepotism şi e considerat o violare a sistemului de
merit care chipurile determină totul.
Înii-o familie, subiectivismul, intuiţia şi pasiunea guvernează atît afecţiunile cit şi
conflictele. Într-o birocraţie, deciziile ar trebui să fie impersonale şi obiective, deşi, după cum
am văzut, luptele intestine pentru putere sunt acelea care determină deciziile importante,
mai degrabă decît raţionalitatea rece şi clară descrisă în manuale.
Finalmente, într-o birocraţie este adesea dificil să se ştie cine deține, puterea, în
pofida ierarhiei şi titlurilor oficiale. În întreprinderea familială, toată lumea ştie că titlurile şi
formalităţile nu contează. Puterea aparţine patriarhului sau, ocazional, matriarhci. Iar cînd el
sui ea iese din scenă, autoritatea este de obicei conferită unei rude dese personal.
Pe scurt, ori de cîte ori relaţiile
80 de familie joacă un rol în afaceri, valorile şi regulile
birocratice trec în subsidiar - şi, odată cu ele, și structura de putere a birocraţiei.
Acest lucru e foarte important, întrucît resurgenţa de azi a afacerii familiale nu e doar
un fenomen trecător. Intrăm într-o eră post-birocratică”, în care firma de familie nu este decît
una dintre numeroasele alternative ale birocraţiei şi ale puterii încorporate de aceasta” 17.
În condiţiile descrise de Toftler în predicţiile sale vor dispărea o scrie de factori
determinanţi ai corupţiei, ca urmare a reducerii considerabile a întreprinderilor, organizaţiilor
şi instituţiilor de tip birocratic, care presupun lucrători cu statut de angajaţi, ele fiind înlocuite
u cele de tip familial, caracterizate prin relaţii şi statusuri familiale.
Întreprinderile, organizaţiile sau instituţiile de tip familiar sunt percepute ca ceva ce
aparţine fiecăruia dintre lucrători, iar interesul personal - ca fiind indisolubil legat de cel
general, familial. De aceea,

17 Alvin Tofiler, Putcvcd in ntişctirc, F.ditura Antet, p, 185-186.

67
 orientarea spre a folosi poziţia sa profesională (funcţia - în întrepr in derile,
organizaţiile ori instituţiile de tip birocratic) nu va mai avea loc, va deveni, în majoritatea
cazurilor, un nonsens.
Prin urmare, este de aşteptat o reducere a fenomenului co rupţiei în viitor şi a
fundamentului ei social.
Fenomenul corupţiei este prezent atît în sfera publica, cil şi in cea privată, iar formele
lui de manifestare sunt, în mare parte, si milare. Deşi s-ar părea că interesul pe care îl are
proprietarul privai este de natură a-1 determina să întreprindă toate măsurile necesare în
scopul ncadmiterii unor asemenea manifestări în cadrul instituţiilor sau întreprinderilor sale,
corupţia poate atinge şi aici dimensiuni considerabile. Situaţia se explică prin faptul că sfera
publică exercita o influenţă puternică asupra sferei private de activitate, ca şi asupra întregii
societăţi, de altfel. De aceea, putem presupune cu mare probabilitate că existenţa unui nivel
ridicat al corupţiei în sfera publică va alimenta un nivel corespunzător al faptelor de corupţie
şi în cea privată.
Pînă şi sectorul organizaţiilor obşteşti este profund afectat de acest flagel social. în
asemenea context, se cere remarcat faptul că actele de corupţie afectează deopotrivă
organizaţiile naţionale şi cele internaţionale sau străine, dar cu deosebirea esenţială că cele
internaţionale sau străine sunt afectate în măsura ponderii persoanelor originare din
societatea noastră. Organizaţiile alcătuite in totalitate şi conduse de băştinaşi se
contaminează, în cele din urmă, integral de acest morb criminal, iar cele dirijate de străini
rezistă şi sunt contaminate numai în locurile unde băştinaşii au putere de decizie sau, cel
puţin, de influenţare a deciziilor celorlalţi. De observat că finanţatorii sau structurile-mamă
ale unor asemenea organizaţii n-au devenit în stare să prevină aceste procese malefice şi
nici a le remedia, fapt care a condus la slăbirea puternică a forţei lor de acţiune socială, iar în
consecinţă au compromis autoritatea societăţii civile şi a modelului de probitate pe care îl
reprezintă formaţiunile de sorginte occidentală.
Corupţia se manifestă fie prin activitatea criminală a unor funcţionari care acţionează
pe cont propriu, fie prin intermediul
81 unor clanuri de „gulere albe". Deseori atît indivizii izolaţi,
cît şi clanurile operează după scheme de corupţie bine concepute. Prin schemele criminale
concepute de aceste clanuri este prejudiciat bugetul public, este compromisă buna
funcţionare a instituţiilor publice, precum şi este subminată încrederea cetăţenilor în
autorităţile publice. Mai mult decît atît, aceste clanuri încearcă să elimine cadrele profe-
sioniste şi oneste, promovîndu-i numai pe acei care intră în cîrdăşie cu clanul. în felul
acesta, clanurile gulerelor albe se extind şi ajung, in unele cazuri, să controleze şi să
paralizeze buna funcţionare a unor instituţii, organizaţii sau întreprinderi. Clanurile gulerelor
albe sunt mult mai periculoase decît funcţionarii corupţi izolaţi.

82