Sunteți pe pagina 1din 47

PROPUNERE DE POLITICĂ PUBLICĂ

Denumirea FORMAREA PROFESIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA


politicii
Instituţia AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI,
iniţiatoare MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Definirea În condiţiile în care, prin HG 699/2004 pentru aprobarea Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în
problemei administraţia publică, apărea planificată formarea specializată anuală a 100 înalţi funcţionari publici, formarea până în mai 2007 a 3000
funcţionari publici de conducere de nivel superior prin programe de specializare de un an şi a 9000 funcţionari publici de conducere de nivel
mediu formaţi prin programe de specializare de trei luni, precum şi formarea a 150 tineri profesionişti prin programe de specializare cu durata
de 2 ani (pentru tinerii absolvenţi de învăţământ superior), respectiv un an (pentru tinerii funcţionari publici), rezultatele efectiv obţinute în
cursul anului trecut au fost următoarele:
1) În ceea ce priveşte formarea specializată:
a) în perioada aprilie – noiembrie 2005 a fost organizat şi s-a derulat Programul de formare specializată destinat înalţilor funcţionari
publici, la care au fost admişi 81 de participanţi, înalţi funcţionari publici din administraţia publică centrală şi locală sau ocupanţi ai unor
funcţii decizionale la nivel înalt în administraţia publică românească, numărul de absolvenţi ai programului fiind de 47; în aceeaşi perioadă a
fost organizat şi s-a derulat Programul de formare specializată destinat funcţiei prefectorale din România, la care au participat 90 de
persoane, prefecţi şi subprefecţi.
b) în perioada octombrie 2004 – iulie 2005 a fost organizat şi s-a derulat al doilea Program de formare specializată destinat funcţionarilor
publici de conducere1, la care a participat un număr de 1030 persoane, dintre care 112 participanţi la INA iar 918 participanţi la Centrele
Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Timişoara, Constanţa, Craiova şi Călăraşi, Academia de Studii
Economice Bucureşti (ASE), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj Napoca şi
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi.
c) în perioada 2003 – 2005 au avut loc cele două programe de formare specializată destinate viitorilor manageri publici, unul cu durata de
un an, destinat pregătirii unui număr de 50 de tineri funcţionari publici (denumiţi, în cadrul proiectului, ”stagiari”) iar celălalt, cu durata de 2
ani, destinat pregătirii unui număr de 100 tineri absolvenţi de învăţământ superior (denumiţi, în cadrul proiectului, ”bursieri”). Pentru
programul de formare destinat tinerilor funcţionari publici, numărul persoanelor selectate a fost de 29 (din cei 36 înscrişi), toţi participanţii
absolvind în decembrie 2004. Pentru programul de formare destinat tinerilor absolvenţi de învăţământ superior, dintre cele 100 de persoane
selectate au absolvit 87.
2) În ceea ce priveşte perfecţionarea:
a) nu a fost identificat până în prezent un sistem din care să rezulte o evidenţă a furnizorilor de programe de perfecţionare funcţionali,
numărul total de programe de perfecţionare organizate şi derulate la nivel naţional sau numărul de participanţi la nivel global ori pe furnizori
de formare. Spre exemplu, din diferitele rapoarte de activitate ale furnizorilor de formare rezultă că la nivelul anului 2005 2 prin Institutul
Naţional de Administraţie a fost instruit un număr total de 6.775 funcţionari, prin Institutul European, 400 de funcţionari din administraţia
1
Primul program de formare specializată destinat funcţionarilor publici de conducere a fost iniţiat în octombrie 2003 şi a asigurat instruirea a 793 de persoane, dintre care 92 absolvenţi la INA,
204 absolvenţi ai SNSPA; 218 absolvenţi ai ASE; 173 absolvenţi ai Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi 106 absolvenţi la Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi.

1
publică locală în domeniul Afaceri Europene 3 iar prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, un număr total de 7.414 funcţionari (dintre care
din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice, 1154, din Direcţiile Generale de Finanţe Publice judeţene, 1396, din cadrul
aparatului propriu şi teritorial al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 3792 iar din alte institutii publice, 1072) 4. Totuşi, statisticile de
acest gen nu au fost centralizate şi nu se poate emite în prezent o concluzie obiectivă asupra raportului cerere-ofertă pe piaţa formării
pentru resursele umane din administraţia publică.
b) în ceea ce priveşte furnizorii de formare – centre aparţinând instituţiilor şi autorităţilor publice, se apreciază că numărul acestora
depăşeşte 20. În lipsa unei analize obiective a activităţii, capacităţii şi potenţialului de dezvoltare a acestor centre, nu se poate emite în
prezent o concluzie obiectivă asupra capacităţii reale a pieţei serviciilor de formare pentru resursele umane din administraţia
publică.
c) în corelare cu cele sus-menţionate, situaţia este similară şi în cazul analizei metodelor de formare utilizate prin raportare la necesarul
de învăţare, precum şi în cel al identificării standardelor de calitate existente la nivelul serviciilor de formare oferite instituţiilor şi
autorităţilor publice.
d) o altă problemă identificată în domeniul perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici este reprezentată şi de o lipsă de capacitate
în acoperirea nevoii de formare a resurselor umane din sistemul administraţiei publice, iar pentru segmentul efectiv acoperit de prestatorii
funcţionali în momentul de faţă, de o lipsă de corelare în abordarea ofertei.
e) în ceea ce priveşte furnizorii de formare, dacă la nivel de reglementare nu se poate pune problema existenţei unei situaţii de
monopol, în practică s-a demonstrat că această problemă există şi îşi manifestă în continuare efectele, problema fiind menţionată
inclusiv în Programul de guvernare. Conform legislaţiei în vigoare, spre exemplu, nu există o instituţie anume care să deţină monopolul
formării funcţionarilor publici. Practic, alegerea variantei formare printr-un anume prestator aparţine exclusiv factorului decident din cadrul
instituţiilor beneficiare. Însă s-a constatat că, de cele mai multe ori, percepţia asupra acestei probleme este eronată, în special vizavi de
relevanţa certificării. Faptul că instituţiile şi autorităţile publice din România nu percep corect statutul Institutului Naţional de
Administraţie, sau al Şcolii de Finanţe Publice şi Vămi, sau al oricărui alt centru de formare arondat unei organizaţii de drept public, pe
piaţa serviciilor sus-menţionate, nu se poate considera a reprezenta un avantaj competitiv real aparţinând instituţiilor menţionate, ci doar un
avantaj dat de manifestarea unei anomalii de percepţie a sistemului administrativ. În scopul dezvoltării unei pieţe libere de formare pentru
administraţia publică, precum şi în vederea asigurării premiselor necesare unei creşteri reale a calităţii serviciilor se consideră necesară
inclusiv tratarea acestei probleme.
f) în ceea ce priveşte serviciile de formare, în afara particularităţilor apărute urmare a manifestării aspectelor specifice beneficiarilor şi
furnizorilor de formare, se pune problema calităţii şi a uniformizării diferitelor abordări în cadrul întregului sistem, dar şi a metodelor
prin care aceste probleme urmează a fi tratate. Practic, pe o piaţă considerată liberă reglajul se presupune a avea loc automat, prin
aprecierea raportului preţ - calitate şi rezultate aşteptate - rezultate obţinute şi acţionarea în consecinţă. În practică însă, s-a demonstrat că,
pentru a se putea dezvolta normal, piaţa are nevoie într-o primă etapă de reguli clare. Dintr-un alt punct de vedere, nu au fost stabilite
documente de programare a domeniilor prioritare de formare pentru funcţionarii publici, în raport cu noile modificări legislative aferente
2
Conform Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică, un număr de 30.000 funcţionari ar fi trebuit să fie formaţi anual prin programe de
perfecţionare de scurtă durată.
3
Sursa: site-ul Institutului European (www.ier.ro, secţiunea Activităţi de formare/Proiecte încheiate - Prezentarea proiectului PHARE RO 2002-586.03.01.04.02 – Formarea iniţială în afaceri
europene a funcţionarilor publici din administraţia publică centrală)
4
Sursa: site-ul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă (www.anaf.mfinante.ro/wps/portal, secţiunea Realizări)

2
procesului de aderare şi descentralizare şi stabilirea unor noi atribuţii pentru administraţia publică centrală şi locală (management, fonduri
structurale, elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice, implementarea procesului de descentralizare, etc.).
În concluzie, se poate aprecia că situaţia actuală a sistemului de formare pentru administraţia publică nu permite o viziune şi o abordare
integrată a formării resurselor umane din sistemul administrativ românesc.
Notă: prezentarea detaliată a situaţiei actuale, aşa cum a fost aceasta identificată în etapa de fundamentare a politicii publice, precum şi
analiza SWOT a sistemului de formare a resurselor umane din administraţia publică, sunt prezentate în Anexa 1 la prezentul document.
Crearea unui corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere politic prin implementarea unui cadru legislativ unitar
Scop
şi coerent şi dezvoltarea coeziunii strategiilor de management al resurselor umane şi de instruire profesională
Obiectiv general: Crearea şi dezvoltarea unui sistem de formare pentru administraţia publică, capabil să asigure premisele reformei sistemului
administrativ, în general, şi ale funcţiei publice, în special.
Obiective specifice:
1) Definirea sistemului de formare pentru administraţia publică prin:
a) stabilirea şi delimitarea componentelor sistemului de formare;
b) identificarea capacităţii actuale reale a pieţei serviciilor de formare pentru administraţia publică şi a poziţiei diferiţilor furnizori pe
această piaţă;
c) definirea regulilor specifice ce urmează a guverna sistemul de formare;
d) identificarea potenţialelor instrumente de gestiune a sistemului de formare, conform regulilor prestabilite.
2) Crearea şi dezvoltarea instrumentelor de gestiune a sistemului de formare pentru administraţia publică:
a) elaborarea şi aprobarea documentelor de fundamentare a iniţiativei;
Obiective
b) elaborarea şi aprobarea instrumentelor de implementare a iniţiativei – cadrul normativ şi cadrul strategic privind sistemul de formare;
c) identificarea sau, după caz, redefinirea competenţelor în implementarea, monitorizarea, evaluare şi reglarea periodică a sistemului de
formare;
d) informarea tuturor factorilor implicaţi referitor la funcţionarea noului sistem şi responsabilizarea acestora privind implementarea şi
respectarea regulilor.
3) Uniformizarea percepţiei beneficiarilor asupra pieţei de formare pentru administraţia publică:
a) dezvoltarea şi implementarea unei campanii de promovare a sistemului de formare, ca parte din sistemul de management al funcţiei
publice;
b) crearea, dezvoltarea şi implementarea de instrumente şi proceduri specifice în vederea generării unei creşteri reale a potenţialului de
dezvoltare a pieţei serviciilor de formare pentru administraţia publică;
c) formarea responsabililor cu dezvoltarea resurselor umane din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice în vederea asigurării
parcurgerii echilibrate a întregului ciclu al achiziţionării serviciilor de formare.
Beneficiari Beneficiarii direcţi ai politicii publice sunt:
- beneficiarii formării – la nivel individual, funcţionarii publici ia la nivel instituţional, autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de

3
servicii de formare profesională;
- furnizorii de formare – persoane juridice de drept public sau privat ce au în obiectul de activitate prestarea de servicii de formare
profesională;
- prestatorii de servicii de formare – persoane fizice autorizate să presteze direct servicii de formare profesională
Beneficiarii indirecţi ai politicii publice sunt cetăţenii, în sens larg, ca destinatari finali ai serviciilor oferite de către administraţia publică
Variante Notă:
de
soluţionare 1. Variantele de soluţionare a problemei identificate sunt dezvoltate separat pentru fiecare dintre obiectivele specifice ale politicii publice.
Varianta recomandată va fi cea formată din variantele considerate recomandate pentru fiecare obiectiv specific în parte.
2. Costurile şi beneficiile luate în considerare la analiza raportului cost – eficacitate, precum şi analiza detaliată a variantelor de soluţionare
a problemei identificate sunt prezentate în anexele 2 şi 3 ale prezentului document.

Obiectiv specific Variante de atingere a Impact Buget estimat


obiectivelor specifice
1) a) A.1. Sistemul de formare va Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fondurile alocate pentru
avea drept componentă la nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al formarea specializată, dacă
stabilirea şi delimitarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 0 unităţi. este cazul, precum şi
”categorii de beneficiari” perfecţionarea profesională
componentelor Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
exclusiv funcţionarii publici a funcţionarilor publici,
sistemului de formare – resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
al căror statut este conform art. 492 alin. (1) şi
A. CATEGORII DE beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în art. 494 din Legea nr.
reglementat prin Legea nr. favoarea beneficiilor.
BENEFICIARI 188/1999 republicată, cu
188/1999 republicată, cu modificările şi completările
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
modificările şi completările în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, ulterioare
ulterioare diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,25 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

A.2. Sistemul de formare va Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fondurile alocate pentru
avea drept componentă la nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al formarea specializată, dacă
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în este cazul, precum şi
”categorii de beneficiari” favoarea beneficiilor. perfecţionarea profesională
toate categoriile de a funcţionarilor publici,
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
funcţionari publici resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
conform art. 492 alin. (1) şi
art. 494 din Legea nr.
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în 188/1999 republicată, cu
favoarea beneficiilor. modificările şi completările
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea ulterioare
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,55 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

4
A.3. Sistemul de formare va Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fondurile alocate pentru
avea drept componentă la nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al formarea specializată, dacă
resurselor financiare preconizat a fi economisite este 0. este cazul, precum şi
”categorii de beneficiari” perfecţionarea profesională
toate categoriile de resurse Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre a angajaţilor funcţionari
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
umane din administraţie – beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
publici şi funcţionari
funcţionari publici şi contractuali, conform art.
favoarea beneficiilor. 492 alin. (1) şi art. 494 din
personal contractual Legea nr. 188/1999
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, republicată, cu modificările
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de şi completările ulterioare,
0,52 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate). precum şi Titlului VI din
Legea nr. 53/2003 Codul
muncii, cu modificările şi
completările ulterioare

1) a) B.1 Sistemul de formare va Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Subvenţiile alocate de la
avea drept componentă la nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al bugetul statului pentru
stabilirea şi delimitarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 10 unităţi în instituţiile de formare
”categorii de furnizori” favoarea costurilor. înfiinţate pe lângă/în
componentelor
exclusiv instituţiile de subordinea unor instituţii şi
sistemului de formare – Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
formare înfiinţate pe autorităţi publice.
B. CATEGORII DE resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
lângă/în subordinea unor beneficiul preconizat a rezulta din implementare este 0.
FURNIZORI
instituţii şi autorităţi publice
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de -
0,81 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

B.2. Sistemul de formare va Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri publice alocate cu
avea drept componentă la nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al titlu de subvenţii şi finanţări
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în de proiecte furnizorilor de
”categorii de furnizori” favoarea beneficiilor. servicii de formare pentru
toate categoriile de furnizori administraţia publică.
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
de servicii de formare pentru resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
administraţia publică beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
favoarea beneficiilor.
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
1,13 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

1) a) C.1. La definirea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fondurile alocate pentru
componentei ”categorii de nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al adaptarea funcţionării
stabilirea şi delimitarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în organismelor cu competenţă
servicii” se va avea în favoarea costurilor. în gestiunea sistemului de
componentelor
vedere sistemul naţional de formare profesională a

5
sistemului de formare – formare profesională a Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre adulţilor (CNFPA şi
C. CATEGORII DE adulţilor, respectiv regulile resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi centrele de acreditare), plus
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în costurile estimate pentru
SERVICII aplicabile în cadrul acestui favoarea costurilor. adaptarea sistemului public
sistem la cerinţele sistemului de
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea formare profesională a
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, adulţilor (definirea de
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de – standarde ocupaţionale,
1,13 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate). costuri cu acreditările,
costuri cu adaptarea
porcedurilor, etc.)

C.2. La definirea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Costuri pentru adaptarea
componentei ”categorii de nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al parţială a sistemului public
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 7 unităţi în la cerinţele sistemului de
servicii” se va avea în favoarea beneficiilor. formare profesională a
vedere sistemul de formare adulţilor (definirea de
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
pentru administraţia publică resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
standarde ocupaţionale,
separat de sistemul naţional costuri cu acreditările,
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în costuri cu adaptarea
de formare profesională a favoarea beneficiilor. porcedurilor, etc.)
adulţilor însă, într-o oarecare Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
măsură, corelat cu acesta în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
1,95 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

C.3. La definirea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate pentru
componentei ”categorii de nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al crearea sistemului de
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 13 unităţi în formare pentru administraţia
servicii” se va avea în favoarea costurilor. publică – cheltuieli cu
vedere sistemul de formare înfiinţarea şi adaptarea
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
pentru administraţia publică resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
structurilor, cheltuieli cu
independent de sistemul crearea şi dezvoltarea de
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în proceduri, cheltuieli
naţional de formare favoarea costurilor. ocazionate de legitimarea
profesională a adulţilor Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea sistemului
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de –
1,65 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

1) b) D.1. Identificarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu analiza
capacităţii pieţei nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al activităţii furnizorilor de
identificarea capacităţii resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în formare persoane juridice
serviciilor de formare favoarea beneficiilor. de drept public sau privat,
actuale reale a pieţei
pentru administraţia publică pe categorii de servicii de
serviciilor de formare Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
se va face prin raportare la formare prestate
pentru administraţia resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
capacitatea actuală a tuturor beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în

6
publică şi a poziţiei furnizorilor de servicii de favoarea beneficiilor.
diferiţilor furnizori pe formare pentru Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
această piaţă – administraţia publică, în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
D. CAPACITATEA indiferent de categoria din diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
1,44 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
PIEŢEI care fac parte aceştia
D.2. Identificarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu analiza
capacităţii pieţei nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al activităţii furnizorilor de
resurselor financiare preconizat a fi economisite este o unitate în favoarea formare persoane juridice
serviciilor de formare costurilor. de drept public
pentru administraţia publică
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
se va face prin raportare la resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
capacitatea actuală a beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
furnizorilor de servicii de favoarea beneficiilor.
formare pentru Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
administraţia publică din în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
categoria centrelor de diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
formare aparţinând 0,35 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
sectorului public
D.3. Identificarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu analiza
capacităţii pieţei nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al activităţii Institutului
resurselor financiare preconizat a fi economisite este 2 unităţi în favoarea Naţional de Administraţie şi
serviciilor de formare costurilor. a Centrelor Regionale de
pentru administraţia publică Formare Continuă pentru
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
se va face prin raportare la resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
Administraţia Publică
capacitatea actuală a Locală
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
Institutului Naţional de
Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
Administraţie şi a Centrelor în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
Regionale de Formare diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
Continuă pentru -0,74 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).
Administraţia Publică
Locală
1) b) E.1. Identificarea poziţiei Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu analiza
furnizorilor pe piaţa nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al comparativă a achiziţiei de
identificarea capacităţii resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în servicii de formare pentru
serviciilor de formare favoarea costurilor. administraţia publică de la
actuale reale a pieţei
pentru administraţia publică furnizori publici, respectiv
serviciilor de formare Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
se va face în funcţie de furnizori privaţi, prin
pentru administraţia resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi raportare la nevoia de
regimul juridic aplicabil – beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
publică şi a poziţiei formare înregistrată sau,
furnizori publici, respectiv
diferiţilor furnizori pe Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea după caz, estimată, precum
furnizori privaţi în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, şi cheltuieli ocazionate de

7
această piaţă – diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de manifestarea riscurilor de
E. POZIŢIONAREA -0,29 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate). gestiune a discriminărilor
FURNIZORILOR E.2. Identificarea poziţiei Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu analiza
furnizorilor pe piaţa nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al comparativă a achiziţiei de
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 9 unităţi în servicii de formare
serviciilor de formare favoarea beneficiilor. specializată, respectiv
pentru administraţia publică perfecţionare, prin raportare
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
se va face în funcţie de resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
la nevoia de formare
specificul serviciilor oferite înregistrată sau, după caz,
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în estimată
– specializare, perfecţionare favoarea beneficiilor.
generală, perfecţionare Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
specifică în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,53 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

E.3. Identificarea poziţiei Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu analiza
furnizorilor pe piaţa nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al comparativă a achiziţiei de
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 6 unităţi în servicii de formare, pe
serviciilor de formare favoarea costurilor. autorităţi şi instituţii
pentru administraţia publică publice, cu evidenţierea
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
se va face în funcţie de resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
criteriilor de contractare a
ariile de influenţă actuale serviciilor, cheltuieli cu
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în legitimizarea şi menţinerea
favoarea costurilor. criteriilor, precum şi
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea cheltuieli ocazionate de
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, manifestarea riscurilor de
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de gestiune a discriminărilor
-2,13 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

1) c) F.1. Din punct de vedere Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu alocarea de
al emitentului, regulile vor nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al resurse specifice: cheltuieli
definirea regulilor resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 12 unităţi în salariale cu personalul din
fi definite unilateral de favoarea beneficiilor. echipa desemnată şi
specifice ce urmează a
către instituţia în a cărei cheltuieli materiale
guverna sistemul de Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
competenţă intră iniţiativa ocazionate de producerea
formare – resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi materialelor specifice (la
legislativă privind beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
F. DEFINIREA nivelul ANFP)
reglementarea sistemului de favoarea costurilor.
REGULILOR DIN
formare – ANFP
PUNCT DE VEDERE Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
AL EMITENTULUI în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,85 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

F.2. Din punct de vedere Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu alocarea de
al emitentului, regulile vor nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al resurse specifice: cheltuieli
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 10 unităţi în salariale cu personalul din

8
fi definite unilateral de favoarea beneficiilor. echipa desemnată şi
către instituţia responsabilă cheltuieli materiale
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre ocazionate de producerea
cu reglementarea sistemului resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi materialelor specifice (la
de formare parte integrantă beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în nivelul ANFP, INA,
favoarea beneficiilor.
măsurilor privind reforma UCRAP)
administrativă – MAI, prin Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
ANFP, INA şi UCRAP în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
1,98 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

F.3. Din punct de vedere Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu alocarea de
al emitentului, regulile vor nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al resurse specifice: cheltuieli
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în salariale cu personalul din
fi definite unilateral de favoarea costurilor. echipa desemnată şi
către instituţiile cheltuieli materiale
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
responsabile cu resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
ocazionate de producerea
reglementarea sistemului de materialelor specifice (la
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în nivelul ANFP, INA,
formare a funcţionarilor favoarea costurilor. UCRAP, MMSSF, CNFPA)
publici, în colaborare cu Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
instituţiile cu competenţe în în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
elaborarea şi implementarea diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
strategiei naţionale de -1,13 (costuri implicate preconizate superioare benficiilor estimate).
formare a adulţilor
(MMSSF, respectiv
CNFPA)
F.4. Din punct de vedere Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu alocarea de
al emitentului, regulile vor nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al resurse specifice: cheltuieli
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 7 unităţi în salariale cu personalul din
fi definite în cadrul unui favoarea costurilor. echipa desemnată, cheltuieli
grup de lucru extins, din materiale ocazionate de
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
care vor face parte atât resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
producerea materialelor
instituţiile cu competenţă în specifice (la nivelul tuturor
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi. instituţiilor implicate) şi
procesul de reglementare, cheltuieli ocazionate de
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
cât şi furnizori de servicii în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, desfăşurarea sesiunilor de
de formare pentru diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de lucru
administraţia publică -0,44 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

1) c) G.1. Din punct de vedere Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuielile ocazionate de
al aplicabilităţii, regulile nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al măsurile specifice din aria
definirea regulilor resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 4 unităţi în de ajustare (cheltuieli cu
definite vor fi aplicabile favoarea costurilor. monitorizarea, evaluarea şi
specifice ce urmează a
exclusiv furnizorilor de controlul periodic)
guverna sistemul de Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
servicii de formare din
9
formare – sectorul public resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
G. DEFINIREA beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
favoarea beneficiilor.
REGULILOR DIN
PUNCT DE VEDERE Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
AL diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
APLICABILITĂŢII 0,72 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

G.2. Din punct de vedere Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuielile ocazionate de
al aplicabilităţii, regulile nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al măsurile specifice din aria
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 4 unităţi în de ajustare (cheltuieli cu
definite vor fi aplicabile favoarea costurilor. monitorizarea, evaluarea şi
tuturor furnizorilor de controlul periodic)
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
servicii de formare pentru resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
administraţia publică beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
favoarea beneficiilor.
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
1,85 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

1) d) H.1. Gestiunea sistemului Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate creării unui
de formare va avea loc nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al organism specific sau, după
identificarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în caz, extinderii atribuţiilor,
centralizat, conform favoarea costurilor. competenţelor şi
potenţialelor
regulilor prestabilite responsabilităţii ANFP, în
instrumente de gestiune Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre calitate de unic gestionar al
a sistemului de resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi funcţiei publice, în
formare, conform beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în domeniul gestiunii
favoarea beneficiilor.
regulilor prestabilite – sistemului de formare a
H. GESTIUNEA Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea funcţionarilor publici
SISTEMULUI DE în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
FORMARE -0,43 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

H.2. Gestiunea sistemului Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate creării unui
de formare va avea loc nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al organism specific sau, după
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 3 unităţi în caz, extinderii atribuţiilor,
descentralizat, conform favoarea costurilor. competenţelor şi
regulilor prestabilite responsabilităţii autorităţilor
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre şi instituţiilor publice, în
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi calitate de gestionari ai
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi. resurselor umane proprii,
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea precum şi cheltuielile
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, ocazionate de manifestarea
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de riscurilor de gestiune

10
-0,47 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate). descentralizată

H.3. Gestiunea sistemului Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea
de formare va avea loc nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al suplimentării ori ocupării
resurselor financiare preconizat a fi economisite este 0 unităţi . posturilor sau, după caz,
descentralizat, în redefinirii atribuţiilor
competenţa unui singur Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre personalului cu competenţă
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
organism intrând beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
în gestiunea resurselor
centralizarea rezultatelor umane, în ceea ce priveşte
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea autorităţile şi instituţiile
monitorizării şi evaluării, publice, în general, precum
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
respectiv luarea măsurilor diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de şi cheltuieli cu aceeaşi
identificate ca necesare 0,88 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate). destinaţie în cadrul
instituţiilor cu competenţă
în monitorizare şi evaluare

2) a) I.1. Elaborarea şi Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu alocarea de
aprobarea documentelor nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al resurse specifice: cheltuieli
elaborarea şi aprobarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 11 unităţi în salariale cu personalul din
de fundamentare a favoarea beneficiilor. echipa desemnată, cheltuieli
documentelor de
iniţiativei au loc conform materiale ocazionate de
fundamentare a Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
planificării, fără implicarea producerea materialelor
iniţiativei – resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi specifice (la nivelul
prealabilă a altor actori pe beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
I. DOCUMENTELE instituţiilor competente) şi
piaţa formării pentru
DE consultării ulterioare
administraţia publică (grup
FUNDAMENTARE A Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
de lucru restrâns şi în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
INIŢIATIVEI
consultări ulterioare) diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,90 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

I.2. Elaborarea şi Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli cu alocarea de
aprobarea documentelor nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al resurse specifice: cheltuieli
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 0 unităţi. salariale cu personalul din
de fundamentare a echipa desemnată, cheltuieli
iniţiativei au loc conform Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre materiale ocazionate de
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
planificării, cu implicarea beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
producerea materialelor
prealabilă a altor actori pe specifice (la nivelul
favoarea beneficiilor. instituţiilor implicate) şi
piaţa formării pentru cheltuieli ocazionate de
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
administraţia publică (grup în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, desfăşurarea consultărilor
de lucru extins şi consultări diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de ulterioare şi dezbaterii
ulterioare, eventual 0,50 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate). publice
dezbatere publică)
2) b) J.1. Implementarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli generate de
iniţiativei se va face nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al manifestarea riscurilor de
elaborarea şi aprobarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 4 unităţi în nerespectare a
prioritar prin favoarea beneficiilor. reglementărilor

11
documentelor de instrumente/constrângeri Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
fundamentare a normative resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în
iniţiativei – favoarea beneficiilor.
J. INSTRUMENTE
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
DE în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
IMPLEMENTARE diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,97 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

J.2. Implementarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli generate de
iniţiativei se va face nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al manifestarea riscurilor de
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 4 unităţi în instabilitate şi necesitatea de
prioritar prin favoarea costurilor. ajustare periodică
instrumente/constrângeri
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
strategice resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
-0,92 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

J.3. Implementarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli generate de
iniţiativei se va face nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al manifestarea riscurilor de
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 0 unităţi. nerespectare a
prioritar prin reglajul oferit reglementărilor, cheltuieli
de piaţă Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre generate de manifestarea
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi riscurilor de instabilitate,
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 3 unităţi în cheltuieli generate de
favoarea costurilor. necesitatea reducerii
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea disparităţilor, precum şi
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, cheltuieli cu funcţionarea
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de furnizorilor de formare
-1,22 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate). persoane juridice de drept
public

J.4. Implementarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Cheltuieli generate de
iniţiativei se va face nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al echilibrarea permanentă a
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 0 unităţi. instrumentelor de
echilibrat prin implementare la aplicare
instrumente/constrângeri Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
normative, beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
instrumente/constrângeri favoarea beneficiilor.
strategice şi prin reglajul
Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
oferit de piaţă în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de

12
1,07 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

2) c) K.1. Implementarea, Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea
monitorizarea, evaluare şi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al întăririi capacităţii
identificarea sau, după resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în administrative a autorităţilor
reglarea periodică a favoarea beneficiilor. şi instituţiilor publice cu
caz, redefinirea
sistemului de formare se va competenţe în domeniul
competenţelor în Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
face conform implementării,
implementarea, resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi monitorizării, evaluării şi
competenţelor actuale (aşa beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
monitorizarea, evaluare reglării periodice a
cum sunt acestea definite în
şi reglarea periodică a Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea sistemului de formare,
Strategia de formare precum şi cheltuielile
sistemului de formare – în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
continuă a funcţionarilor diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de suplimentare ocazionate de
K. COMPETENŢE manifestarea riscurilor şi
publici) -0,67 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).
deficienţelor actuale ale
sistemului

K.2. Implementarea, Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea
monitorizarea, evaluare şi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al întăririi capacităţii
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în administrative a autorităţilor
reglarea periodică a favoarea costurilor. şi instituţiilor publice cu
sistemului de formare se va competenţe în domeniul
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
face prin redefinirea resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
implementării,
competenţelor diferitelor monitorizării, evaluării şi
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi. reglării periodice a
instituţii şi autorităţi sistemului de formare,
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
publice în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, conform redefinirii
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de competenţelor
0,39 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

2) d) L.1. Informarea factorilor Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în scopul
implicaţi va fi de tip nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al asigurării diseminării
informarea tuturor resurselor financiare preconizat a fi economisite este 4 unităţi în favoarea informaţiilor
administrativ, unilateral beneficiilor.
factorilor implicaţi
referitor la funcţionarea Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
noului sistem şi resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
responsabilizarea beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în
favoarea beneficiilor.
acestora privind
implementarea şi Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
respectarea regulilor – în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
L. MODALITATE 0,58 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
DE INFORMARE
L.2. Informarea factorilor Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în scopul
implicaţi va fi de tip nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al asigurării diseminării
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în informaţiilor, precum şi al
administrativ, unilateral, favoarea costurilor. întăririi funcţiei de

13
urmat ulterior de informare Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre coordonare metodologică a
tip comunicare şi asistenţă resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi autorităţilor şi instituţiilor
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 3 unităţi în publice cu atribuţii şi
favoarea beneficiilor. responsabilităţi în domeniul
comunicării şi asistenţei pe
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea domeniul formării
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, profesionale a funcţionarilor
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de publici
1,35 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

2) d) M.1. Responsabilizarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea
privind implementarea va fi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al întăririi funcţiei de control-
informarea tuturor resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în evaluare şi aplicare de
axată prioritar pe utilizarea favoarea beneficiilor. sancţiuni a autorităţilor şi
factorilor implicaţi
de constrângeri şi sancţiuni instituţiilor publice cu
referitor la funcţionarea Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre atribuţii şi responsabilităţi
noului sistem şi resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi în domeniul controlului
responsabilizarea beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi. aplicării legislaţiei în
acestora privind Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea domeniul formării
implementarea şi în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, funcţionarilor publici
respectarea regulilor – diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,51 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
M. MODALITATE
DE
RESPONSABILIZA-
RE

M.2. Responsabilizarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate cu titlu de
privind implementarea va fi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al subvenţii suplimentare sau,
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 5 unităţi în după caz, cheltuieli cu
axată prioritar pe motivarea favoarea costurilor. reducerea obligaţiilor de
pozitivă natură financiară, acordate
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre cu titlu de motivare
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi financiară pozitivă, conform
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi. unor criterii prestabilite
Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
-1,16 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).

M.3. Responsabilizarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea
privind implementarea va fi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al întăririi funcţiei de audit (în
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 6 unităţi în sensul de control-evaluare,
axată echilibrat pe favoarea beneficiilor. însoţit de propuneri) a
constrângere şi motivare autorităţilor şi instituţiilor
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
pozitivă publice cu atribuţii şi

14
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi responsabilităţi în domeniul
beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în controlului aplicării
favoarea beneficiilor. legislaţiei în domeniul
formării funcţionarilor
Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea publici
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
1,53 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

3) a) N.1. Campania de Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea:
promovare va avea loc nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al
dezvoltarea şi resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 2 unităţi în - realizării campaniei;
exclusiv în interiorul favoarea beneficiilor.
implementarea unei - implementării campaniei;
sistemului administrativ
campanii de promovare Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre - monitorizării şi evaluării
a sistemului de formare resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi efectelor.
ca parte din sistemul de beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 0 unităţi.
management al funcţiei Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
publice – în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
N. CAMPANIA DE diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,34 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
PROMOVARE
N.2. Campania de Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea:
promovare va avea o nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 0 unităţi. - realizării campaniei –
componentă adresată componenta 1;
sistemului administrativ şi Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi - realizării campaniei –
o componentă adresată beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în componenta 2;
publicului larg favoarea beneficiilor. - implementării campaniei –
Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea componenta 1;
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate, - implementării campaniei –
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de componenta 2;
1,35 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
- monitorizării şi evaluării
efectelor – componenta 1;
- monitorizării şi evaluării
efectelor – componenta 2;

3) b) O.1. Iniţiativa creării, Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate în vederea
dezvoltării şi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al întăririi funcţiei de
crearea, dezvoltarea şi resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în monitorizare a autorităţilor
implementării de favoarea beneficiilor. şi instituţiilor publice cu
implementarea de
instrumente şi proceduri competenţă în gestiunea
instrumente şi Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
va aparţine exclusiv sistemului de formare
proceduri specifice în resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi pentru administraţia publică
sistemului administrativ şi beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
vederea generării unei
va avea la bază rezultatul favoarea beneficiilor.

15
creşteri reale a monitorizărilor şi Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
potenţialului de evaluărilor periodice ale în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
dezvoltare a pieţei sistemului nou creat de -0,37 (costuri implicate preconizate superioare beneficiilor estimate).
serviciilor de formare către autorităţile cu
pentru administraţia competenţă în gestiunea
publică – sistemului de formare
O. INSTRUMENTE pentru administraţia publică
ŞI PROCEDURI Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate activităţilor
O.2. Iniţiativa creării,
dezvoltării şi nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al premergătoare,
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 3 unităţi în concomitente şi ulterioare
implementării de favoarea beneficiilor. derulării de activităţi de
instrumente şi proceduri avizare
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
va putea aparţine oricăruia resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
dintre factorii implicaţi, beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
însă aplicabilitatea în favoarea beneficiilor.
reţeaua furnizorilor de Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
servicii pentru administraţie în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
va fi condiţionată de avizul diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
instituţiilor şi autorităţilor 1,57 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
cu competenţă în gestiunea
sistemului de formare a
pentru administraţia
publică
3) c) P.1. Formarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate pentru
personalului de nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al organizarea şi derularea
formarea resurselor financiare preconizat a fi economisite este de 0 unităţi. unui program complex, pe o
specialitate va avea loc în perioadă de circa 30 de zile
responsabililor cu Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
cadrul unui program de
dezvoltarea resurselor resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
perfecţionare complex, care
umane din cadrul beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de 2 unităţi în
să vizeze managementul favoarea beneficiilor.
instituţiilor şi
resurselor umane din
autorităţilor publice în Impactul net calculat al variantei : conform analizei realizate, cu luarea
administraţia publică în
vederea asigurării în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
ansamblul său diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
parcurgerii echilibrate a
1,12 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).
întregului ciclu al
achiziţionării serviciilor P.2. Formarea Impact financiar brut: conform analizei realizate, diferenţa dintre Fonduri alocate pentru
de formare – personalului de nivelul resurselor financiare estimate ca necesar de alocat şi cel al organizarea şi derularea
resurselor financiare preconizat a fi economisite este de o unitate în unui program de
P. FORMAREA specialitate va avea loc în favoarea costurilor. perfecţionare cu o durată de
PERSONALULUI cadrul unor programe de maxim 5 zile
Impact social brut: conform analizei realizate, diferenţa estimată dintre
perfecţionare de scurtă

16
durată, care să vizeze resursele alocate pentru implicarea efectivă în procesul administrativ şi
exclusiv formarea beneficiul preconizat a rezulta din implementare este de o unitate în
favoarea beneficiilor.
profesională a personalului
din instituţiile şi autorităţile Impactul net calculat al variantei: conform analizei realizate, cu luarea
în calcul a tuturor tipurilor de costuri, respectiv beneficii identificate,
publice diferenţa estimată la nivel costuri preconizate-beneficii estimate este de
0,74 (beneficii estimate superioare costurilor implicate preconizate).

Procesul de Instituţii şi organizaţii consultate Rezultatul consultării


consultare
La baza elaborării prezentului document au stat: În urma analizei efectuate, ce a avut ca rezultat elaborarea Analizei
nevoilor de reglementare (a se vedea Anexa 4), a rezultat drept
- modficările aduse Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor necesară delimitarea şi tratarea următoarelor elemente:
publici prin Legea nr. 251/2006 cu referire la formarea profesională a
funcţionarilor publici (condiţii de studii pentru ocuparea funcţiilor  Obligaţiile de conţinut, respectiv minimul impus pentru
publice şi promovare, programe de formare specializată şi conţinutul instrumentelor de implementare a politicii publice, aşa
perfecţionarea profesională); cum rezultă acesta din necesitatea de detaliere a actelor normative
în vigoare;
- rezultatele rapoartelor de evaluare şi monitorizare a progreselor  Standardele de calitate, respectiv minimul impus pentru ca
înregistrate de România în vederea integrării în Uniunea Europeană, formarea profesională a funcţionarilor publici să-şi poată atinge
precum şi rezultatele obţinute în domeniul formării, aşa cum apar scopul, atât la nivel general, respectiv instituţional, cât şi la nivel
acestea în diferite documente de raportare cu caracter public; individual;
- discuţiile din perioada 06.06 - 08.06.2006 purtate cu experţii  Nevoile beneficiarilor, respectiv minimul impus de nevoia şi
misiunii de evaluare SIGMA şi cu delegaţia BANNOCK dreptul de cunoaştere a aspectelor ce ţin de planificarea, asigurarea
Consulting/DAI Europe Ltd.; derulării şi finalitatea formării de către beneficiarii instituţionali şi
- rezultatele procesării chestionarelor aplicate de Agenţia Naţională a individuali, cu respectarea autonomiei şi competenţelor
Funcţionarilor Publici în perioada 15.01.2006 – 15.02.2006 (adresa cu instituţionale şi a nevoilor individuale;
nr. 1030717/17.01.2006, transmisă unui număr de 28 de autorităţi şi  Nevoile prestatorilor de formare, respectiv minimul impus de
instituţii publice din administraţia publică centrală) nevoia şi dreptul de asigurare a unei egalităţi de şanse, respectiv de
tratament, în cadrul ciclului de achiziţionare a serviciilor de pe
piaţa formării pentru administraţia publică, indiferent de categoria
furnizorilor;
 Nevoia de eficienţă şi eficacitate, respectiv minimul impus de
constrângerile normative, instituţionale şi strategice în ceea ce
priveşte raportul preţ-calitate şi cel costuri-rezultate, respectiv
raportul rezultate estimate-rezultate efectiv obţinute.
În funcţie de specificitatea şi gradul de detaliere, s-a constatat
necesitatea atât a utilizării de instrumente normative, cât şi cea a

17
utilizării de instrumente strategice în tratarea aspectelor identificate.
Varianta Varianta recomandată de soluţionare a fost obţinută din cuplarea variantelor considerate recomandate pentru fiecare obiectiv specific în parte,
recoman- rezultatul fiind după cum urmează:
dată
1. Sistemul de formare va avea drept componentă la ”categorii de beneficiari” toate categoriile de funcţionari publici;
 Beneficii: avantajul major al acestei variante îl reprezintă, pe lângă aria de manifestare a efectelor (toate categoriile de funcţionari publici),
faptul că oferă o reală posibilitate de corelare a formării resurselor umane din administraţia publică fără a implica modificări semnificative la
nivelul competenţelor autorităţilor şi instituţiilor publice, aşa cum sunt acestea definite de legislaţia în vigoare. Astfel, se apreciază că
efectele pozitive obţinute vor fi net superioare efortului implicat în atingerea scopului şi obiectivelor politicii publice. În plus, se apreciază
că aceste efecte vor fi obţinute în timp rezonabil şi cu modificări relativ acceptabile ale procedurilor existente.
 Riscuri: dezavantajul major al acestei opţiuni este acela că, pe de o parte, problema personalului contractual din administraţia va rămâne, în
continuare, nerezolvată sau doar parţial rezolvată, rezultatele administraţiei publice, ca şi sistem, rămânând însă în continuare apreciate fără
diferenţierea personalului responsabil din punct de vedere al regimului juridic aplicabil. Pe de altă parte, gestiunea funcţionarilor publici cu
statut special are loc în mod diferenţiat, conform fiecărui statut în parte, ceea ce face relativ dificilă compatibilizarea perfectă a modalităţilor
de abordare a formării profesionale. Aceste aspecte se apreciază a constitui riscuri la implementare din punct de vedere al atingerii scopului
şi obiectivelor prezentei politici publice.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă ameliorarea calitativă a actului administrativ (conform definiţiei prerogativelor de putere publică dată de lege).
 Grupuri vizate/afectate: funcţionarii publici sub incidenţa Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cei sub incidenţa legilor pentru reglementarea statutelor speciale.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare5: conform art. 20 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ”elaborează reglementări comune,
aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, privind funcţiile publice, precum şi instrucţiuni privind aplicarea unitară a legislaţiei
în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici”; conform art. 912 din acelaşi act normativ, ”autorităţile şi instituţiile publice
prevăzute la art. 5 alin. (1) au obligaţia de a armoniza statutele speciale cu prevederile prezentei legi, cu consultarea şi avizul Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici”;
2. Sistemul de formare va avea drept componentă la ”categorii de furnizori” toate categoriile de furnizori de servicii de formare pentru
administraţia publică;
 Beneficii: avantajele majore ale acestei variante le reprezintă, pe de o parte, faptul că oferă o reală posibilitate de corelare a ofertei pe piaţa
serviciilor de formare pentru administraţia publică, iar pe de altă parte, faptul că asigură premisele unei reale demonopolizări a sistemului de
formare pentru administraţia publică, obiectiv prezent inclusiv în Planul de Guvernare pentru perioada 2005-2008.
 Riscuri: dezavantajul major al acestei variante, considerat drept potenţial risc la implementare, îl reprezintă diversitatea furnizorilor, în
condiţiile unei lipse de omogenitate în abordarea procesului de formare a resurselor umane din administraţia publică.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
5
În domeniul administraţiei publice nu există acquis comunitar, ci doar, eventual, modele de bune practici.

18
reprezintă ameliorarea raportului preţ-calitate în achiziţionarea serviciilor de formare pentru administraţia publică, precum şi diversificarea
semnificativă a ofertei (inclusiv la nivelul metodelor utilizate).
 Grupuri vizate/afectate: furnizorii de servicii de formare pentru administraţia publică, persoane juridice de drept public sau privat cu drept
recunoscut în condiţiile legii de prestare de astfel de servicii.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare: legislaţia română în vigoare reglementează diferenţiat, în funcţie de tipul de furnizor, atât
modalităţile de recunoaştere a dreptului de a presta servicii de formare profesională, cât şi modalităţile de asigurare a finalităţii urmării
diferitelor tipuri ce asigură formarea iniţială şi continuă.
3. La definirea componentei ”categorii de servicii” se va avea în vedere sistemul de formare pentru administraţia publică separat de sistemul
naţional de formare profesională a adulţilor însă, într-o oarecare măsură, corelat cu acesta;
 Beneficii: avantajele majore ale acestei variante sunt acelea că, pe de o parte, se permite tratarea formării profesionale similar formării
profesionale a adulţilor, dar cu recunoaşterea specificului sistemului funcţiei publice (ca scop, mijloace şi finalitate, permite prioritar
dezvoltarea de competenţe, prin raportare la specificul funcţiei publice şi a activităţilor în exercitatrea acesteia, nu la standarde ocupaţionale
fixe). Pe de altă parte, sistemul formării profesioanle a adulţilor este mult mai dezvoltat, atât din punct de vedere al reglementării propriu-
zise, cât şi din punct de vedere al cerinţelor de calitate obligatorii, preluarea unor aspecte specifice compatibile cu formarea profesională a
funcţionarilor publici neputând fi considerată decât benefică.
 Riscuri: pe de o parte, se consideră că lipsa raportării la termeni de referinţă stabili de tipul standardelor ocupaţionale poate genera riscuri la
im,plementare reflectate prin incapacitatea de omogenizare a conţinutului programelor de formare astfel încât să fie acoperită nevoia de
formare a participanţilor indiferent de specificul domeniului de activitate al instituţiilor de provenienţă (şi, implicit, specificului problemelor
întâmpinate în derularea activităţii curente). Pe de altă parte, se consideră că formarea profesională obţinută în sistemul administraţiei
publice este destul de puţin compatibilă cu dezvoltarea porfesională generală a beneficiarilor persoane fizice, prin raportare la o posibilă
opţiune a acestora de a părăsi sistemul pentru dezvoltarea unei cariere în sistemul privat.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă ameliorarea modalităţilor de dezvoltare profesională a beneficiarilor perosnae fizice, inclusiv prin prisma efectelor în cazul
mobilităţii în funcţie.
 Grupuri vizate/afectate: beneficiarii pesoane fizice (funcţionarii publici), autorităţile şi instituţiile publice de provenienţă (şi, în cazul
mobilităţii, de destinaţie) a beneficiarilor persoane fizice, furnizorii de servicii de formare pentru administraţia publică, persoane juridice de
drept public sau privat cu drept recunoscut în condiţiile legii de prestare de astfel de servicii.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare:
- în ceea ce priveşte funcţionarii publici şi formarea profesională a acestora: conform art. 2 alin. (1) din din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ”funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi
responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală,
administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome”, alin. (3) al aceluiaşi articol enumerând activităţile desfăşurate de
funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică. Art. 49 1 al aceluiaşi act normativ prevede că ”funcţionarii
publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională”.
- în ceea ce priveşte formarea profesională a adulţilor: conform art. 1 din OG nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată

19
cu modificări prin prin Legea nr. 375/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ”în sensul prezentei ordonanţe, adulţii
sunt persoanele care au vârsta la care pot stabili raporturi de muncă şi pot participa la programe de formare profesională, în condiţiile
legii”. În egală măsură însă, legislaţia secundară privind acest domeniu cuprinde dispoziţii privind organizarea formării profesionale a
adulţilor, autorizarea furnizorilor de formare profesională, evaluarea şi certificarea formării profesionale a adulţilor, evaluarea şi certificarea
competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, recunoaşterea documentelor care dovedesc calificarea dobândită în
străinătate în afara sistemului de învăţământ, controlul şi monitorizarea activităţilor de formare profesională desfăşurate de furnizorii de
formare profesională, precum şi ale activităţilor de autorizare a respectivilor furnizori, achiziţionarea serviciilor de formare profesională a
adulţilor, etc.
4. Identificarea capacităţii pieţei serviciilor de formare pentru administraţia publică se va face prin raportare la capacitatea actuală a tuturor
furnizorilor de servicii de formare pentru administraţia publică, indiferent de categoria din care fac parte aceştia;
 Beneficii: în condiţiile în care legislaţia în vigoare permite achiziţionarea serviciilor de formare pentru administraţia publică fără difernţiere
în funcţie de apartenenţa acestora la o categorie sau alta, raportarea cererii la ansamblul ofertei de pe piaţa serviciilor de formare reprezintă
un beneficiu prin însăşi rezultatele obţinute.
 Riscuri: dezavantajul major al acestei variante, considerat drept potenţial risc la implementare, îl reprezintă multitudinea furnizorilor,
respectiv dificultatea strângerii tuturor informaţiilor necesare determinării capacităţii reale actuale a pieţei de formare pentru administraţia
publică.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă permiterea unei aprecieri realiste a raportului cerere-ofertă pe piaţa serviciilor de formare pentru administraţia publică.
 Grupuri vizate/afectate: furnizorii de servicii de formare pentru administraţia publică, persoane juridice de drept public sau privat cu drept
recunoscut în condiţiile legii de prestare de astfel de servicii, autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de servicii de formare.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare: în prezent, în Statutul funcţionarilor publici - domeniul formării, nu există prevedri
exprese privind sursa achiziţionării de servicii de formare pentru administraţia publică.
5. Identificarea poziţiei furnizorilor pe piaţa serviciilor de formare pentru administraţia publică se va face în funcţie de specificul serviciilor
oferite – specializare, perfecţionare generală, perfecţionare specifică;
 Beneficii: principalul beneficiu al acestei variante este reprezentat de potenţialul de corelare cu efectele juridice ale finalizării programelor
de formare de tipul celor menţionate. În plus, se apreciază că o astfel de abordare permite atât asigurarea premiselor unei pieţe libere a
serviciilor de formare pentru administraţia, cât şi o mai mare eficienţă în monitorizarea şi evaluarea activităţilor de formare propriu-zise,
precum şi a furnizorilor de formare.
 Riscuri: se apreciază ca dezavantaj major, respectiv risc la implementare, lipsa unor reguli stricte de acreditare a furnizorilor pe cele 3 tipuri
de programe, precum şi a unor reguli care să permită recunoaşterea dobândirii de competenţe pe alte căi decât cele 3 tipuri de programe.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă permiterea extinderii ariei modalităţilor de asigurare a premiselor îndeplinirii dreptului şi obligaţiei funcţionarului public de a- şi
îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională.
 Grupuri vizate/afectate: furnizorii de servicii de formare pentru administraţia publică, persoane juridice de drept public sau privat cu drept

20
recunoscut în condiţiile legii de prestare de astfel de servicii, autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de servicii de formare, beneficiarii
persoane fizice ai serviciilor de formare, autorităţile şi instituţiile publice cu competenţă în reglementarea formării profesionale a
funcţionarilor publici.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare: art. 31 alin. (2) lit.c) şi art. 48 alin. (1) si (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate prin Legea nr. 251/2006 pentru modificarea
Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar prevederile art. 58 alin. (1) lit.a) au fost modificate în mod similar, textul ” Au
dreptul de a participa la concursul organizat în vederea ocupării funcţiilor publice de conducere vacante persoanele care îndeplinesc
următoarele condiţii: a) sunt absolvente ale programelor de formare specializată şi perfecţionare în administraţia publică, organizate de
către Institutul Naţional de Administraţie, centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală, precum şi de alte
instituţii specializate, din ţară sau străinătate; ...” fiind înlocuit cu ” Pentru a participa la concursul de promovare într-o funcţie publică de
conducere, funcţionarii publici trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să fie absolvenţi de masterat sau de studii
postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; ...”. În
consecinţă, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.418/2004privind tipologia programelor de formare continuă, destinate
funcţionarilor publici a fost abrogat implicit.
6. Din punct de vedere al emitentului, regulile vor fi definite unilateral de către instituţia responsabilă cu reglementarea sistemului de
formare ca parte integrantă a măsurilor privind reforma administrativă – MAI, prin ANFP, INA şi UCRAP;
 Beneficii: principalul beneficiu al acestei variante îl reprezintă potenţialul de abordare integrată a măsurilor de reformă administrativă.
Pornind de la premisa raportului parte-întreg, practic măsurile privind reforma administrativă vor cuprinde măsuri de reformă a funcţiei
publice, în cadrul cărora va fi tratat şi domeniul formării funcţionarilor publici. Se apreciază că, în acest mod, potenţialul de atingere a
efectului global preconizat va fi semnificativ ameliorat iar riscurile la implementare, semnificativ diminuate.
 Riscuri: se preconizează ca risc major capacitatea de corelare efectivă a celor 3 instituţii menţionate, în special în condiţiile posibilităţii
existenţei unor interese diferite în ceea ce priveşte abordarea domeniului supus reglementării.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă permiterea unei abordări integrate pe de o parte în ceea ce priveşte funcţia şi funcţionarii publici (formarea funcţionarilor publici
va fi tratată ca parte integrantă a managementului funcţiei şi funcţionarilor publici), iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte reforma
administraţiei publice (reglementarea formării funcţionarilor publici va fi realizată ca parte integrantă a reglementării măsurilor de reformă
administrativă).
 Grupuri vizate/afectate: structurile din subordinea sau, după caz, din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu competenţă în
reglementarea sistemului de formare ca parte integrantă a măsurilor privind reforma administrativă (Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici, Institutul Naţional de Administraţie şi Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice), furnizorii de servicii de formare
pentru administraţia publică, persoane juridice de drept public sau privat cu recunoscuţi în condiţiile legii, ca prestatori de astfel de servicii
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare:
7. Din punct de vedere al aplicabilităţii, regulile definite vor fi aplicabile tuturor furnizorilor de servicii de formare pentru administraţia
publică;
 Beneficii: principalul beneficiu al acestei variante îl reprezintă potenţialul de abordare şi implemetare integrată a reglementării sistemului de

21
formare profesională a funcţionarilor publici. Prin extinderea ariei de aplicabilitate a regulilor predefinite se estimează ca, pe termen mediu
şi lung, formarea oferită autorităţilor şi instituţiilor publice, respectiv funcţionarilor publici, de diferiţii furnizori de astfel de servicii, să
prezinte similaritate din punct de vedere al atingerii obiectivelor urmărite la achiziţionare.
 Riscuri: principalul dezavantaj al acestei variante, considerat drept risc la implementare, îl constituie multitudinea şi diversitatea furnizorilor
de servicii de formare pentru administraţia publică, funcţionali în prezent în lipsa unei reglementări coerente şi uniforme a formării
profesionale a resurselor umane din administraţia publică.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă permiterea, pe termen mediu şi lung, a unei corelări reale a cererii cu oferta de formare, reflectată, la rândul ei, în creşterea
potenţialului de ameliorare a raportului preţ-calitate pe piaţa serviciilor de formare pentru administraţia publică.
 Grupuri vizate/afectate: furnizorii de servicii de formare pentru administraţia publică, persoane juridice de drept public sau privat cu drept
recunoscut în condiţiile legii de prestare de astfel de servicii, autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de servicii de formare.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : în prezent, nu există reglementate reguli specifice privind furnizarea şi achiziţia de
servicii de formare pentru administraţia publică, sistemul funcţionând conform regulilor generale de furnizare şi, respectiv, achiziţii de
servicii.
8. Gestiunea sistemului de formare va avea loc descentralizat, în competenţa unui singur organism intrând centralizarea rezultatelor
monitorizării şi evaluării, respectiv luarea măsurilor identificate ca necesare;
 Beneficii: principalele beneficii ale acestei variante sunt reprezentate de avantajele rezultate din respectarea autonomiei de gestiune a
resurselor, recunoscută autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi din încadrare în tendinţele actuale de descentralizare inclusiv în
domeniul managementului funcţiei publice şi a funcţionarilor publici. Totodată, gestiunea formării resurselor umane la nivelul autorităţilor şi
instituţii publice prezintă avantajul corelării deciziei inclusiv din perspectiva analizei nevoilor de formare, în timp de înregistrarea
rezultatelor monitorizării şi evaluării în mod centralizat prezintă avantajul oferirii posibilităţii unei viziuni globale asupra eficacităţii
sistemului.
 Riscuri: ca risc semnificativ la implementare, se apreciază că există posibilitatea apariţiei unor abordări neunitare, cu impact asupra atingerii
gradului de eficienţă şi eficacitate estimat.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă permiterea formării, pe termen mediu şi lung, a unei viziuni integrate asupra sistemului de formare pentru administraţia publică,
cu posibilitatea ajustărilor succesive cu maximizarea efectelor.
 Grupuri vizate/afectate: autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de servicii de formare, funcţionarii publici, în calitate de potenţiali
beneficiari ai serviciilor oferite şi, respectiv, achiziţionate, instituţiile cu competenţă în domeniul reglementării sistemului de formare a
funcţionarilor publici.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : conform art. 20 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ”monitorizează şi controlează
modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice”.
9. Elaborarea şi aprobarea documentelor de fundamentare a iniţiativei au loc conform planificării, fără implicarea prealabilă a altor actori

22
pe piaţa formării pentru administraţia publică (grup de lucru restrâns şi consultări ulterioare);
 Beneficii: se apreciază că avantajul major al acestei variante îl reprezintă posibilitatea de încadrare în planificările la nivel naţional în ceea
ce priveşte reglementarea sistemului de formare profesională a funcţionarilor publici (în termen de maxim 6 luni de la data intrării în vigoare
a Legii nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, respectiv de la data de 19
iulie, conform actului normativ menţionat, şi până la finalul anului 2006, conform planului de măsuri prioritare pentru integrare).
 Riscuri: se apreciază că dezavantajul major al acestei variante îl reprezintă riscul de creştere a rezistenţei la schimbare, în special în
condiţiile neimplicării tuturor factorilor interesaţi la momentul elaborării efective a documentelor de fundamentare a iniţiativei.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă permiterea respectării constrângerilor de timp aferente reglementării domeniului.
 Grupuri vizate/afectate: persoanele juridice de drept public sau privat interesate sau, după caz, cu competenţă în domeniul reglementării
formării pentru administraţia publică.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : conform art. 20 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ” elaborează politicile şi strategiile
privind managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici”, respectiv ”elaborează şi avizează proiecte de acte normative privind
funcţia publică şi funcţionarii publici”, atribuţiile în domeniul reglementării şi cel al managementului funcţiilor publice şi al funcţionarilor
publici fiind detaliate în art. 3 şi art. 4 din HG nr. 1000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici; condiţiile şi termenele pentru elaborarea şi aprobarea politicilor publice şi actelor normative sunt reglementate în legislaţia
specifică.
10. Implementarea iniţiativei se va face echilibrat prin instrumente/constrângeri normative, instrumente/constrângeri strategice şi prin reglajul
oferit de piaţă;
 Beneficii: principalele beneficii sunt repezentate de instituirea unui cadru normativ unitar în domeniul formării funcţionarilor publici,
legislaţie coroborată cu elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale şi sectoriale în domeniu, dar şi cu funcţionalitatea mecanismelor
de reglare a pieţei.
 Riscuri: implementarea deficitară a legislaţiei.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă, pe de o parte, instituirea unui cadru corelat de reglementare a formării funcţionarilor publici, iar pe de altă parte, crearea
premiselor dezvoltării pieţei serviciilor de formare pentru administraţia publică într-un mediu concurenţial
 Grupuri vizate/afectate: autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de servicii de formare, funcţionarii publici, în calitate de potenţiali
beneficiari ai serviciilor oferite şi, respectiv, achiziţionate, furnizorii de servicii de formare pentru administraţia publică, persoane juridice de
drept public sau privat recunoscuţi, în condiţiile legii, ca prestatori de astfel de servicii, instituţiile cu competenţă în domeniul reglementării
sistemului de formare a funcţionarilor publici.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : în ceea ce priveşte planificarea strategică, conform HG nr. 699/2004 privind aprobarea
Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică, termenul limită vizat de planificarea
strategică menţionată este finalul anului 2006. În mod similar, orizontul de timp acoperit de Strategia de formare continuă a funcţionarilor

23
publici din România este până la finalul anului 2006. În ceea ce priveşte reglementarea prin acte normative, în prezent reguli cu caracter
general privind „Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici” sunt prevăzute în Capitolul V, Secţiunea a 3-a, art. 49 1 – 494 din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
11. Implementarea, monitorizarea, evaluare şi reglarea periodică a sistemului de formare se va face prin redefinirea competenţelor diferitelor
instituţii şi autorităţi publice;
 Beneficii: principalul beneficiu oferit de această variantă îl reprezintă creşterea semnificativă a posibilităţii de coordonare în parcurgerea
etapelor în managementul sistemului de formare ai al formării funcţionarilor publici, cu asigurarea preluării, de la o etapă la alta, a
rezultatelor parcurgerii etapelor anterioare, cu respectarea finalităţii procesului.
 Riscuri: se preconizează ca risc major capacitatea de corelare efectivă a instituţiilor ce au în prezent competenţe în domeniul reglementării
formării funcţionarilor publici, în special în condiţiile posibilităţii existenţei unor interese diferite în ceea ce priveşte abordarea domeniului
supus reglementării, precum şi în ceea ce priveşte menţinerea, diminuarea sau, după caz, extinderea competenţelor unei instituţii în
detrimentul ariei de intervenţie a celorlalte.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă creşterea semnificativă a capacităţii de corelare şi coordonare în domeniul supus reglementării, cu efect inclusiv la nivelul
creşterii eficienţei şi eficacităţii sistemului.
 Grupuri vizate/afectate: instituţiile cu competenţă în domeniul reglementării sistemului de formare a funcţionarilor publici.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : conform art. 11 alin. (1) din OUG 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, ” în domeniul administraţiei publice,
instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor
sunt: Institutul Naţional de Administraţie, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor
Publici, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul
Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, Arhivele Naţionale şi Autoritatea Guvernamentală pentru Valea
Jiului”; conform art. 14 alin. (1) lit. a), pct. 12., Ministerul Administraţiei şi Internelor ”asigură, prin structurile de specialitate din
subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici,
formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale specializate în administraţie, activitatea de geodezie, topografie, fotogrammetrie,
teledetecţie, cadastru şi cartografie, urmărirea procesului de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, activitatea de evidenţă a persoanelor, precum şi activitatea de
prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă civilă” . Atribuţiile detaliate ale structurilor şi organelor de specialitate din subordinea
Ministerului sunt detaliate în actele normative ce reglementează înfiinţarea organizarea şi funcţionarea acestora.
12. Informarea factorilor implicaţi va fi de tip administrativ, unilateral, urmat ulterior de informare tip comunicare şi asistenţă;
 Beneficii: principalele beneficii obţinute prin selectarea acestei variante sunt reprezentate de creşterea capacităţii administrative de
implementare şi de potenţialul de reducere a costurilor de natură financiară şi non-financiară cu eventualele eşecuri la implementare.
 Riscuri: principalul dezavantaj major în selectarea variantei este reprezentat de raportul existent în prezent între volumul de muncă necesar
îndeplinirii atribuţiilor aferente implementării şi resursele efectiv deţinute şi posibil de alocat în acest scop.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl

24
reprezintă ameliorarea semnificativă a corectitudinii în aplicarea procedurilor rezultate din implementarea politicii publice şi aplicarea
instrumentelor specifice.
 Grupuri vizate/afectate: autorităţile şi instituţiile publice, în calitate de beneficiari direcţi la implementarea politicii publice, instituţia cu
competenţă în asigurarea comunicării şi asistenţei de specialitate în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : conform art. 20 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ”acordă asistenţă de specialitate
şi coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi
locale”
13. Responsabilizarea privind implementarea va fi axată echilibrat pe constrângere şi motivare pozitivă;
 Beneficii: principalul beneficiu al acestei variante, în condiţiile în care aplicarea legii este obligatorie iar încălcarea acestei reguli,
sancţionată, îl reprezintă oferirea posibilităţii promovării şi recompensării bunelor practici, a încurajării generării de bune practici, precum şi
a urmăririi de către autorităţi şi instituţii publice, pe lângă aplicarea legislaţiei în vigoare, şi a maximizării efectelor pozitive ce pot fi
obţinute.
 Riscuri: principalul dezavantaj al variantei, manifestat sub forma unui potenţial risc la implementare, îl reprezintă efectul constrângerilor
bugetare asupra posibilităţii de utilizare a instrumentelor de motivare pozitivă.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă ameliorarea semnificativă a calităţii actelor administrative aferente implementării politicii publice şi aplicării instrumentelor
normative şi strategice.
 Grupuri vizate/afectate: autorităţile şi instituţiile publice achizitoare de servicii de formare.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : în ceea ce priveşte constrângerea, conform art. 20 alin. (1) lit. q), Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici ”constată contravenţii şi aplică sancţiuni, în condiţiile legii”. În ceea ce priveşte motivarea pozitivă, în prezent nu
există în legislaţia română o reglementare specială în acest sens.
14. Campania de promovare va avea o componentă adresată sistemului administrativ şi o componentă adresată publicului larg;
 Beneficii: principalul avantaj al acestei variante este reprezentat de dublarea promovării noilor reglementări în cadrul administraţiei publice
şi de o promovare a măsurilor de ameliorare a managementului resurselor umane din administraţie în afara sistemului administrativ, ceea ce
permite modificarea în sens pozitiv a gradului de cunoaştere şi a percepţiei societăţii civile, în general, şi a cetăţenilor, în particular asupra
autorităţilor şi instituţiilor publice. Practic, beneficiile obţinute sunt similare celor urmare a derulării unei campanii de imagine a
administraţiei publice.
 Riscuri: principalul dezavantaj al acestei variante rezultă din raportarea resurselor necesar de alocat la resursele efectiv disponibile pentru
afectare în acest scop, în condiţiile în care resursele financiare ale administraţiei sunt relativ limitate iar ameliorarea imaginii, deşi reprezintă
un obiectiv, nu este în prezent o prioritate recunoscută.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă ameliorarea semnificativă a gadului de cunoaştere a domeniului supus reglementării, precum şi a imaginii administraţiei publice
în rândul cetărţenilor.

25
 Grupuri vizate/afectate: funcţionarii publici potenţiali beneficiari ai sistemului reglementat, societatea civilă în general şi cetăţenii, în
particular, instituţiile şi autorităţile publice din al căror buget vor fi alocate fondurile destinate elaborării şi implementării campaniei de
promovare.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : atribuirea contractelor va avea loc conform OG 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 337/2006.
15. Iniţiativa creării, dezvoltării şi implementării de instrumente şi proceduri va putea aparţine oricăruia dintre factorii implicaţi, însă
aplicabilitatea în reţeaua furnizorilor de servicii pentru administraţie va fi condiţionată de avizul instituţiilor şi autorităţilor cu competenţă în
gestiunea sistemului de formare pentru administraţia publică;
 Beneficii: principalul avantaj al variantei este reprezentat de potenţialul de maximizare a efectelor preconizate urmare, a beneficierii de
expertiză externă sistemului administrativ în domeniul formării pentru administraţia publică. În plus, condiţionarea aplicabilităţii de avizul
instituţiilor şi autorităţilor cu competenţă în gestiunea sistemului de formare pentru administraţia publică se preconizează a avea drept
finalitate asigurarea egalităţii de tratament şi uniformizarea bunelor practici la nivelul beneficiarilor şi al furnizorilor de servicii de formare
pentru administraţie.
 Riscuri: principalul dezavantaj al variantei, concretizat în risc la implementare, îl reprezintă multitudinea şi diversitatea furnizorilor de
servicii de formare pentru administraţia publică, pe fondul unei slabe reglementări actuale în ceea ce priveşte instrumentele şi procedurile
specifice domeniului.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă ameliorarea semnificativă a gradului de satisfacere a nevoilor de formare în cadrul administraţiei publice.
 Grupuri vizate/afectate: autorităţile şi instituţiile publice potenţiale achizitoare de servicii de formare, furnizorii de servicii de formare
pentru administraţia publică, persoane juridice de drept public sau privat cu drept recunoscut în condiţiile legii de prestare de astfel de
servicii, autorităţile şi instituţiile publice cu competenţă în gestiunea sistemului de formare pentru administraţia publică.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : nu există, în prezent, reglementate proceduri prin care participarea factorilor interesaţi să
fie limitată la anumite activităţi.
16. Formarea personalului de specialitate va avea loc în cadrul unui program de perfecţionare complex, care să vizeze managementul
resurselor umane din administraţia publică în ansamblul său.
 Beneficii: principalul avantaj al acestei metode îl reprezintă oferirea posibilităţii unei abordări integrate a managementului resurselor umane
din autorităţile şi instituţiile publice, cu evidenţierea legăturilor dintre diferitele etape în gestiunea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor
publici.
 Riscuri: riscul major la implementare al acestei variante este reprezentat de raportarea resurselor necesar de alocat la resursele efectiv
disponibile pentru afectare în acest scop, în condiţiile în care resursele financiare ale administraţiei sunt relativ limitate iar deficienţele la
nivelul acoperirii volumului de muncă cu personalul disponibil sunt general recunoscute.
 Impact: se apreciază în funcţie de costurile şi beneficiile luate în calcul conform analizei anexate. La nivel global, impactul estimat îl
reprezintă ameliorarea semnificativă a calităţii managementului resurselor umane din autorităţile şi instituţiile publice.

26
 Grupuri vizate/afectate: autorităţile şi instituţiile publice potenţiale achizitoare de servicii de formare, funcţionarii publici din autorităţi şi
instituţii publice.
 Compatibilitatea cu legislaţia română în vigoare : regulile cu caracter general privind perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici
sunt prevăzute în Capitolul V, Secţiunea a 3-a, art. 49 1 – 494 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.

Indicatori de performanţă:
- gradul de acoperire a nevoilor de formare în anul 2007;
- gradul de diversificare a contractării de servicii de formare pe categorii de furnizori;
- evoluţia raportului cerere-ofertă pe piaţa serviciilor de formare pentru administraţia publică centrală, pe categorii de funcţionari;
- evoluţia raportului cerere-ofertă pe piaţa serviciilor de formare pentru administraţia publică locală;
- evoluţia ponderii cheltuielilor cu formarea profesională în bugetele autorităţilor şi instituţiilor publice;
- evoluţia gradului de alocare a fondurilor prevăzute pentru formarea profesională în bugetele autorităţilor şi instituţiilor publice;
- gradul de respectare a termenelor stabilite în planul de acţiuni detaliat;
- evoluţia numărului de sesizări/constatări privind nerespectarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici;
- evoluţia numărului de sancţiuni aplicate pentru normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici;
- numărul de actualizări a politicii publice, respectiv a instrumentelor de implementare pe parcursul perioadei de implementare;
- gradul de ajustare a politicii publice, respectiv a instrumentelor de implementare pe parcursul perioadei de implementare;
- evoluţia percepţiei funcţionarilor publici asupra domeniului formării profesionale;
- evoluţia percepţiei societăţii civile, în general, şi a cetăţenilor, în particular, asupra nivelului de pregătire a funcţionarilor publici.

Modalitatea de analiză în fundamentarea documentului:


1. Elaborarea variantelor
În fundamentarea variantelor s-a pornit de la identificarea aspectelor specifice sistemului actual de formare a funcţionarilor publici, aşa cum au
fost delimitate acestea în urma analizei diferitelor documente de planificare şi raportare la nivel naţional, corelată cu procesarea
chestionarelor transmise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în luna ianuarie a acestui an unui număr de 28 de autorităţi şi
instituţii publice: Agenţia Naţională pentru Rromi, Agenţia Naţională pentru Sport, Agenţia Naţională pentru Tineret, Agenţia Nucleară,
Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, Agenţia Română pentru Investiţii Străine, Autoritatea Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii
şi Cooperaţie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Cancelaria Primului-Ministru, Consiliul Concurenţei, Consiliul Naţional
al Audiovizualului, Curtea de Conturi, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Afacerilor Externe,
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor,
Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Integrării Europene, Ministerul
Justiţiei, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul

27
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Secretariatul General al Guvernului. Aplicarea celor două chestionare a avut ca scop realizarea
unei diagnoze a sistemului funcţiei publice. Grupurile ţintă vizate au fost reprezentate de către funcţionarii publici din cadrul
compartimentelor de resurse umane, pentru primul tip de chestionar (rezultate preconizat: identificarea percepţiei grupului ţintă vizat
asupra principalelor dificultăţi legate de acoperirea necesităţilor de formare, inclusiv din perspectiva îmbunătăţirilor ce pot fi aduse
sistemului de formare profesională în administraţia publică), respectiv de către funcţionarii publici şi conducătorii autorităţilor şi
instituţiilor publice centrale, pentru cel de-al doilea tip (rezultat preconizat: identificarea percepţiei grupului ţintă vizat asupra
reglementărilor specifice managementului funcţiei publice şi a funcţionarilor publici, inclusiv din perspectiva potenţialului de ameliorare a
cadrului normativ în vigoare) La solicitarea Agenţiei a răspuns un număr de 18 autorităţi şi instituţii publice centrale, respectiv 6 înalţi
funcţionari publici, 77 funcţionari publici de conducere, 422 funcţionari publici de execuţie, clasa I şi 97 funcţionari publici de execuţie,
clasa a II-a şi a III-a.
Rezultatele obţinute sunt cele reflectate în Analiza SWOT a sistemului de formare a resurselor umane din administraţia publică. Ulterior
elaborării analizei, prin corelarea acesteia cu modificările aduse Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor Publici, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, au rezultat aspectele la baza prezentului document: scopul, obiectivul general, obiectivele specifice şi
problema căreia trebuie să-i răspundă elaborarea şi implementarea prezentului document. Pentru fiecare obiectiv specific în parte, au fost
identificate şi definite variantele de soluţionare considerate realiste şi fezabile, varianta recomandată fiind formată din totalitatea variantelor
considerate recomandate pentru fiecare obiectiv specific în parte.
2. Analiza variantelor
Pentru fiecare variantă luată în considerare au fost identificate, în totalitate sau parţial, costurile şi beneficiile considerate de bază, detaliate în
Anexa 2 la prezentul document. Întrucât în această fază cuantificarea în vederea ierarhizării este, în cele mai multe dintre cazuri, fie imposibil
de realizat (exemplu: potenţialul de discriminare), fie de competenţa unui organ specializat (exemplu: estimarea afectării bugetului naţional),
s-a utilizat notarea pe o scală de evaluare "-5 – +5" a potenţialului de impact, unde 0 = fără impact, -5 = costuri maxime, +5 = beneficii
maxime. Această scală a fost aplicată pentru fiecare variantă, fiecărui cost şi beneficiu identificat, după care a fost calculat un cost mediu
ponderat şi un beneficiu mediu ponderat.
Dată fiind obligaţia administraţiei publice de a servi prioritar interesul public, costurilor, respectiv beneficiilor ”utilizatorilor” li s-a recunoscut
o importanţă superioară celor ”administrative”, la notare adăugându-li-se o unitate în plus faţă de punctajul acordat.
Varianta de implementare stabilită în urma efectuări analizei, în funcţie de raportul cost-beneficiu, este cea compusă din variantele selecţionate
pe baza rezultatelor însumării costurilor, respectiv beneficiilor medii ponderate. Utilizarea detaliată a metodei, cu reliefarea variantelor
selectate se regăseşte în Anexa 3 la prezentul document.
Criteriile utilizate pentru aprecierea raportului cost-beneficiu, cu ponderile individuale aferente, sunt:
1) timp (alocat, din perspectiva costurilor, respectiv economisit, din perspectiva beneficiilor) – pondere 20%;
2) resurse (alocate, din perspectiva costurilor, respectiv economisite, din perspectiva beneficiilor):
a) financiare şi materiale– pondere 25%;
b) umane – pondere 20%;

28
3) impact social (identificat prin raportare la mediul non-administrativă) – pondere 25%;
4) impact asupra imaginii (identificat în termeni de afectare a imaginii, din perspectiva costurilor, respectiv de ameliorare a imaginii, din
perspectiva beneficiilor, inclusiv prin raportare la Analiza factorilor interesaţi) – pondere 10%.
3. Analiza nevoilor de reglementare
Analiza sus-menţionată a urmărit delimitarea ariei de reglementare în vederea asigurării tratării aspectelor tehnice conforme şi calitative pe
instrumente specifice. Rezultatele analizei au constat în identificarea şi evidenţiarea obligaţiilor de conţinut conform legislaţiei în vigoare şi
a celor conform cerinţelor specifice, precum şi în stabilirea instrumentelor ce vor fi utilizate în vederea implementării politicii publice.
Documente anexate:
Anexa 1 – Prezentarea situaţiei actuale şi analiza SWOT a sistemului de formare a resurselor umane din administraţia publică;
Anexa 2 – Costurile şi beneficiile luate în considerare la analiza raportului cost – eficacitate;
Anexa 3 – Analiza detaliată a variantelor de soluţionare;
Anexa 4 – Analiza nevoilor de reglementare.

Plan de acţiuni detaliat


Termen preconizat de
Activitate Subactivitate Buget estimat Responsabili
realizare/finalizare
1. adoptarea proiectului elaborarea proiectului hotărârii de
Agenţia Naţională a
hotărârii de Guvern privind Guvern privind formarea funcţionarilor 30 octombrie 2006 Cheltuieli salariale ale Funcţionarilor Publici
formarea funcţionarilor publici persoanelor implicate (cca.
publici (Direcţia dezvoltare şi
asigurarea procedurii de transparenţă 2800 RON) reglemantare – Serviciul
asupra proiectului hotărârii de Guvern 31 noiembrie 2006 + reglementare)
privind formarea funcţionarilor publici
cheltuieli materiale
adoptarea proiectului hotărârii de
Guvern privind formarea funcţionarilor 15 decembrie 2006 (cca. 150 RON) Guvernul României
publici
2. elaborarea şi aprobarea transmiterea propunerilor din partea Cheltuieli salariale ale Compartimentele de resurse
Strategiei multianuale de autorităţilor şi instituţiilor publice persoanelor implicate (cca. umane din cadrul
25 mai 2007
formare continuă a 7200 RON) autorităţilor şi instituţiilor
funcţionarilor publici + publice
30 iunie 2007 Agenţia Naţională a

29
analizarea priorităţilor naţionale în Funcţionarilor Publici +
domeniul formării funcţionarilor publici Institutul Naţional de
şi elaborarea documentului strategic Administraţie

derularea procesului de consultare Agenţia Naţională a


31 iulie 2007 cheltuieli materiale Funcţionarilor Publici
(cca. 300 RON)
aprobarea documentului strategic
privind formarea continuă a 31 august 2007 Guvernul României
funcţionarilor publici
3. elaborarea reglementărilor Elaborarea ordinului al Preşedintelui
subsecvente implementării ANFP privind instrucţiunile de
politicii publice întocmire a Planului anual de Cheltuieli salariale ale
persoanelor implicate (cca. Agenţia Naţională a
perfecţionare profesională a
2800 RON) Funcţionarilor Publici
funcţionarilor publici
31 mai 2007 + (Direcţia dezvoltare şi
Elaborarea ordinului al Preşedintelui
reglemantare – Serviciul
ANFP pentru aprobarea metodologiei cheltuieli materiale
reglementare)
de recunoaştere a perfecţionării (cca. 150 RON)
profesionale la locul de muncă a
funcţionarilor publici
elaborarea proiectului campaniei de
informare 28 februarie 2007
4. desfăşurarea campaniei de
Agenţia Naţională a
informare (sumele vor fi asigurate de
derularea campaniei de informare până la 30 noiembrie Funcţionarilor Publici
către bugetul ANFP)
2007 (Direcţia dezvoltare şi
cca. 20.000 lei
reglemantare)
evaluarea rezultatelor campaniei de
informare decembrie 2007

realizarea evaluării intermediare noiembrie-decembrie Cheltuieli salariale ale


5. monitorizarea 2008 persoanelor implicate (cca. Agenţia Naţională a
implementării politicii realizarea evaluării implementării 4200 RON) Funcţionarilor Publici
publice politicii publice noiembrie-decembrie + (Direcţia dezvoltare şi
2010 cheltuieli materiale reglemantare)
(cca. 300 RON)
6. evaluarea implementării continuu Cca. 30.000 RON Agenţia Naţională a
politicii publice Funcţionarilor Publici

30
(Direcţia dezvoltare şi
reglemantare)

conform art. 20 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are iniţiativă legislativă în
domeniul funcţiei publice şi a funcţionarilor publici

31
Anexa 1

Reglementarea sistemului de formare profesională a funcţionarilor publici apare ca măsură distinctă


în Planul de măsuri prioritare pentru integrare - Măsuri legislative şi de implementare rezultate
din angajamentele României în procesul de aderare – Reforma funcţiei publice. Rapoartele de
monitorizare a progreselor înregistrate de România în vederea integrării în Uniunea Europeană
semnalează, încă, probleme de coordonare la nivelul domeniului şi, deşi în domeniul administraţiei
publice nu există acquis comunitar, odată cu asumarea obligaţiilor de stat membru efectele reformei
sistemului administrativ român ar trebui să-şi facă vizibile efectele la nivel de bune practici şi
compatibilitate a standardelor de calitate.
În egală măsură, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a devenit aplicabilă SECŢIUNEA a 3-a -
Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici (art. 491 - 494) a actului normativ menţionat, motiv
pentru care se impune inclusiv o dezvoltarea a instrumentelor capabile a genera o aplicare corectă a
legislaţiei.
În prezent, cadrul normativ ce reglementează formarea profesională a resurselor umane din
administraţia publică, în general, şi a funcţionarilor publici, în special, poate fi considerat drept
insuficient la nivelul raportului efecte dorite – efecte obţinute. Practic, se pune problema, conform
documentelor strategice şi de monitorizare la nivel naţional 6, de o lipsă de capacitate în acoperirea
nevoii de formare a resurselor umane din sistemul administraţiei publice, iar pentru segmentul efectiv
acoperit de prestatorii funcţionali în momentul de faţă, de o lipsă de corelare în abordarea ofertei.
În ceea ce priveşte sistemul de formare a funcţionarilor publici:
1. din punct de vedere al drepturilor şi obligaţiilor beneficiarilor, legislaţia aferentă
managementului funcţiei publice şi funcţionarilor publici (Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi legislaţie
secundară şi cea incidentă) instituie atât dreptul, cât şi obligaţia funcţionarilor publici de a–şi
perfecţiona continuu pregătirea profesională. Aceste reglementări sunt aplicate prin corelare
cu reglementarea obligativităţii prevederii în bugetul instituţiilor şi autorităţilor publice sumelor
destinate asigurării formării propriilor angajaţi (funcţionari publici, personal contractual, alte
categorii de personal) în bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor
de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, pentru programele de formare organizate
la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice.
2. din punct de vedere al opţiunilor beneficiarilor:
- începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea
Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, art. 48 din actul normativ în vigoare pînă
la data de 19.07.2006 se abrogă, în textul legii fiind introdusă o nouă secţiune –
“Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici”. În varianta în vigoare în prezent se
menţine dreptul şi obligaţia funcţionarilor publici de a-şi perfecţiona continuu abilităţile şi
pregărirea profesională, este reglementată obligaţia de planificare anuală, inclusiv financiară,
pentru asigurarea premiselor respectării dreptului/obligaţiei menţionate şi este scoasă de sub
incidenţa normelor aplicabile perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici, cu plată de la
bugetul instituţiei, a pregătirii în cadrul Sistemului Naţional de Învăţământ – studiile
universitare şi cele de doctorat7. De asemenea, din noua formă a legii dispare menţionarea
6
Este vorba, în principal, de Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia
publică, aprobată prin HG nr. 699/2004, precum şi de Strategia de formare continuă a funcţionarilor publici, parte integrantă
din Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică, ambele documente
definite pe orizontul de timp 2004 - 2006, dar şi de documente strategice şi programatice la nivel sectorial şi de rezultatele
monitorizării eforturilor României de adaptare a structurilor în vederea integrării în Uniunea Europeană.
7
În ceea ce priveşte celelalte forme de de învăţământ postuniversitar, conform art. 70 alin. (2) din Legea Învăţământului nr.
84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, “Învăţământul postuniversitar se organizează în instituţii de
învăţământ superior şi în şcoli de studii postuniversitare, acreditate în acest scop, şi se realizează prin: studii aprofundate de
specialitate, masterat, studii academice postuniversitare, doctorat, studii postuniversitare de specializare şi cursuri de
expresă a Institutului Naţional de Administraţie, precum şi reglementarea duratei minime
cumulate a formării individuale.
- la nivelul Planului de măsuri aferent Programului de Guvernare apare planificată ca măsură
distinctă, în cadrul Capitolului 11 – Reforma administraţiei publice – obiectivul 3,
demonopolizarea sistemului de formare.
3. din punct de vedere al obligaţiilor asumate pe baza planificărilor strategice la nivel naţional 8, cu
referire la termenele de finalizare a implementării Strategiei actualizate a Guvernului României
privind accelerarea reformei în administraţia publică şi a Strategiei de formare continuă a
funcţionarilor publici, ambele documente se află în perioada de finalizare.
Pornind de la considerentele sus-menţionate, se poate defini sistemul de formare profesională a
funcţionarilor publici drept acel sistem care asigură premisele atingerii obiectivului de creare a
unui corp profesionist de funcţionari publici, stabil şi neutru din punct de vedere politic, prin
corelarea acţiunilor celor 3 părţi componente: beneficiarii de formare, furnizorii de formare şi
serviciile de formare.
 Beneficiarii de formare
Generic, beneficiarii de formare sunt reprezentaţi de totalitatea organizaţiilor, la nivel instituţional,
respectiv totalitatea persoanelor, la nivel individual, ce alocă resurse (financiare, umane,
informaţionale şi de timp) în scopul achiziţionării de servicii de instruire pentru categorii de resurse
umane predefinite. În sens restrâns, beneficiarii sistemului de formare profesională, aşa-numiţii
beneficiari direcţi, sunt, în aceeaşi logică, instituţiile şi autorităţile publice, parte a sistemului
administraţiei publice din România, respectiv participanţii la diferitele forme de instruire.
 Furnizorii de formare
Conform legislaţiei în vigoare anterior datei de 19.07.2006, formarea putea fi asigurată de “instituţii
abilitate potrivit legii”, fără nici o altă menţiune referitoare la “abilitare”. Ca atare, în sens larg
“abilitarea conform legii” putea fi considerată drept atribut al tuturor organizaţiilor publice sau private
legal înfiinţate ce au prevăzut în obiectul de activitate organizarea şi derularea de activităţi de
instruire, indiferent de natura acestora. În sens restrâns, se puteau considera drept furnizori abilitaţi
instituţiile şi organizaţiile publice înfiinţate în scopul asigurării instruirii anumitor categorii de
funcţionari, cele din Sistemul Naţional de Educaţie, precum şi organizaţiile private acreditate de
Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA)9. Însă întrucât legea nu face distincţie
clară şi, mai mult, din varianta intrată în vigoare începând cu 19.07.2006 dispare menţiunea la care se
face referire, se pot considera, în momentul de faţă, drept furnizori de formare:
- organizaţiile publice ce au ca obiect de activitate inclusiv organizarea şi derularea diferitelor
forme de instruire a resurselor umane (cum sunt Institutul Naţional de Administraţie, Şcoala de
Finanţe Publice şi Vămi, Centrul de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor de Poliţie
„Nicolae Golescu”, Centrul Naţional de Învăţământ Turistic, Centrul de Consultanţă pentru
Programe Culturale Europene, Institutul European, Centrele Regionale de Formare Continuă
pentru Administraţia Publică Locală, etc.);
- instituţiile din cadrul Sistemului Naţional de Învăţământ, definite conform art. 15 din Legea
Învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care oferă
instruire de tip formare continuă;
- organizaţiile de drept privat înfiinţate pe lângă autorităţi şi instituţii publice sau în parteneriat cu
acestea ce au ca obiect de activitate inclusiv organizarea şi derularea diferitelor forme de
instruire a resurselor umane (cum este, spre exemplu, S.C. Centrul de Formare, Management
şi Consultanţă S.R.L., organizat prin transformarea Centrului de Formare şi Management

perfecţionare postuniversitare.”
8
Se consideră relevantă această informaţie datorită structurării pieţei de formare pentru administraţia publică existentă în
documentele menţionate.
9
În prezent, CNFPA acreditează cursuri de formare profesională, în principal pe baza corespondenţei acestora cu
standardele ocupaţionale ale grupurilor ţintă cărora le sunt adresate.
33
pentru Comerţ, centru de pregătire profesională în subordinea Agenţiei Naţionale pentru
Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, în anul 2004, în societate cu răspundere limitată,
prin parteneriatul public – privat încheiat cu S.C. Ana-Hotels S.A. şi Fundaţia Naţională
Coresi);
- organizaţiile private independente, de tip societăţi comerciale sau organizaţii
nonguvernamentale.

 Serviciile de formare
În general, formarea, ca şi proces, se împarte în două categorii de bază:
1. formarea iniţială, destinată preponderent acumulării de cunoştinţe în vederea asigurării
premiselor îndeplinirii unor anumite categorii de atribuţii, funcţii sau meserii. Formarea iniţială
este specifică în principal instruirii primite în cadrul Sistemului Naţional de Învăţământ până la
nivel cel mult universitar, precum şi instruirii vocaţionale tip calificare/recalificare profesională.
Acest tip de formare este necesară, de regulă, ocupării unui post/ unei funcţii şi începerii unei
cariere. În funcţia publică acest tip de formare constituie unul dintre criteriile necesare ocupării
unei funcţii publice, conform prevederilor privind condiţiile de studii din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
2. formarea continuă, destinată preponderent dezvoltării de competenţe şi abilităţi în vederea
ameliorării calităţii activităţilor profesionale individuale. Formarea continuă este specifică
instruirii primite în cadrul Sistemului Naţional de Învăţământ la nivel postuniversitar şi educaţie
permanentă , precum şi a instruirii primite în cadrul centrelor de formare organizate în regim de
drept public sau privat. Acest tip de formare este necesară, de regulă, ameliorării
performanţelor pe o funcţie deja ocupată şi, în cazuri specifice, dezvoltării carierei începute.
În ceea ce priveşte noţiunea de ”formare pentru funcţionarii publici”, aceasta se apreciază a referi
exclusiv la a doua categorie menţionată, cel puţin din următoarele considerente:
- conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici au dreptul şi totodată obligaţia “de a-şi
perfecţiona în mod continuu pregătirea profesională”, ca premisă a asigurării posibilităţii respectării
celorlalte drepturi şi îndatoriri reglementate prin lege. Dreptul şi, respectiv, obligaţia menţionate ţin
exclusiv de exercitarea unui statut dobândit – cel de funcţionar public.
- conform aceluiaşi act normativ, precum şi a statutelor privind funcţiile publice speciale,
pentru accesul pe o anumită funcţie publică (cu sau fără statut special) condiţiile privind nivelul
studiilor absolvite sunt reglementate cu titlu obligatoriu, deci funcţionarul public trebuie să aibă
finalizată, la data concursului, formarea iniţială necesară pentru ocuparea postului. Mai mult, pe
noua variantă a textului normativ “nu constituie forme de perfecţionare profesională şi nu pot fi
finanţate din bugetul de stat sau din bugetul local studiile universitare sau studiile de doctorat”,
întărindu-se astfel ideea necesităţii unei abordări unitare atât în ceea ce priveşte dezvoltarea
carierei prin formare cât şi, acolo unde este cazul, modalitatea de acces în funcţiile publice.
- regulile menţionate sunt în mod similar aplicabile şi personalului contractual încadrat în
instituţii şi autorităţi publice, acest personal suplinind, practic, în prezent, resursele umane-
funcţionari publici din cadrul organizaţiilor publice, iar pentru el regulile fiind mai clar definite în
sistemul de formare continuă a adulţilor.
Spre deosebire de formarea continuă în sensul de educaţie permanentă, formarea continuă a
funcţionarilor publici se împarte, la rîndul ei, în două sub-categorii, ambele recunoscute diferenţiat de
legislaţia în vigoare: formarea specializată şi perfecţionarea.

Formarea specializată Perfecţionarea


34
- ca scop principal, servesc la dezvoltarea acelor - ca scop principal, servesc la dezvoltarea
competenţe şi aptitudini necesare exercitării unei acelor competenţe şi aptitudini necesare
funcţii cu un nivel ridicat de complexitate şi care creşterii calităţii rezultatelor obţinute în
necesită abilităţi şi aptitudini specifice exercitarea unei funcţii
- grupurile ţintă cărora li se adresează - grupurile ţintă cărora li se adresează
programele sunt definite limitativ, pornindu-se de programele sunt definite în sens larg, pornindu-
la premisa obligativităţii acoperirii necesităţii de se de la premisa auto-evaluării, evaluării şi
formare recunoaşterii necesităţii de formare
- accesul la programele de formare specializată - accesul la programele de perfecţionare se
se face, de regulă, prin selecţie face, de regulă, prin înscriere
- perioada de derulare a formării este relativ - perioada de derulare a formării este de 3
extinsă (durată minimă de 180 de ore, perioadă până la 7 zile, doar cu titlu de excepţie şi în
maximă de 2 ani) condiţiile corelării mai multor tematici aferente
domeniului putând ajunge la o durată mai mare
- tematica abordată este multiplă, un program de
formare specializată fiind format, practic, din mai - tematica abordată este unitară, subsecventă
multe programe tip perfecţionare, corelate într-o unui domeniu specific
succesiune logică şi axate pe atingerea scopului
- coordonarea organizării şi derulării
principal
programelor de perfecţionare are loc
- coordonarea organizării şi derulării unui individualizat, similar managementului
program de formare specializată are loc în mod organizării unui eveniment specific
unitar, similar managementului de proiect

În prezent, conform HG 699/2004 pentru aprobarea Strategiei actualizate a Guvernului României


privind accelerarea reformei în administraţia publică, există la nivel naţional 3 grupuri ţintă (aşa-
numitele ”grupuri ţintă strategice”) pentru care sunt organizate programe de formare specializată:
înalţii funcţionari publici10, funcţionarii publici de conducere şi tinerii profesionişti (managerii publici).
Conform documentului menţionat, la nivelul anului 2004 (data aprobării hotărârii Guvernului fiind 5 mai
2004 iar data publicării în Monitorul Oficial, respectiv intrării în vigoare, 17 iunie 2004), apărea
planificată formarea specializată anuală a 100 înalţi funcţionari publici, formarea până în mai 2007 a
3000 funcţionari publici de conducere de nivel superior prin programe de specializare de un an şi a
9000 funcţionari publici de conducere de nivel mediu formaţi prin programe de specializare de trei luni,
precum şi formarea a 150 tineri profesionişti prin programe de specializare cu durata de 2 ani (pentru
tinerii absolvenţi de învăţământ superior), respectiv un an (pentru tinerii funcţionari publici).
Responsabilitatea pentru îndeplinirea acestor obiective a fost alocată Institutului Naţional de
Administraţie (INA). La nivelul rezultatelor obţinute, conform rapoartelor de activitate pentru anii 2004
şi 200511 ale instituţiei menţionate:
- în perioada aprilie – noiembrie 2005 a fost organizat şi s-a derulat Programul de
formare specializată destinat înalţilor funcţionari publici, la care au fost admişi 81 de
participanţi, înalţi funcţionari publici din administraţia publică centrală şi locală sau ocupanţi ai unor
funcţii decizionale la nivel înalt în administraţia publică românească, numărul de absolvenţi ai
programului fiind de 47; în aceeaşi perioadă a fost organizat şi s-a derulat Programul de formare

10
De la 1 ianuarie 2006 în această categorie fiind inclusă şi funcţia prefectorală
11
Sursa: site-ul Institutului Naţional de Administraţie (www.ina.gov.ro, secţiunea Prezentare INA)
35
specializată destinat funcţiei prefectorale din România, la care au participat 90 de persoane,
prefecţi şi subprefecţi;
- în perioada octombrie 2004 – iulie 2005 a fost organizat şi s-a derulat al doilea
Program de formare specializată destinat funcţionarilor publici de conducere 12, la care a
participat un număr de 1030 persoane, dintre care 112 participanţi la INA iar 918 participanţi la
Centrele Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Timişoara,
Constanţa, Craiova şi Călăraşi, Academia de Studii Economice Bucureşti (ASE), Şcoala Naţională
de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj Napoca şi
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi;
- în perioada 2003 – 2005 au avut loc cele două programe de formare specializată
destinate viitorilor manageri publici, unul cu durata de un an, destinat pregătirii unui număr de
50 de tineri funcţionari publici (denumiţi, în cadrul proiectului, ”stagiari”) iar celălalt, cu durata de 2
ani, destinat pregătirii unui număr de 100 tineri absolvenţi de învăţământ superior (denumiţi, în
cadrul proiectului, ”bursieri”). Pentru programul de formare destinat tinerilor funcţionari publici,
numărul persoanelor selectate a fost de 29 (din cei 36 înscrişi), toţi participanţii absolvind în
decembrie 2004. Pentru programul de formare destinat tinerilor absolvenţi de învăţământ superior,
dintre cele 100 de persoane selectate au absolvit 87.
În ceea ce priveşte perfecţionarea, nu a fost identificat până în prezent un sistem din care să rezulte o
evidenţă a furnizorilor de programe de perfecţionare funcţionali, numărul total de programe de
perfecţionare organizate şi derulate la nivel naţional sau numărul de participanţi la nivel global ori pe
furnizori de formare. Spre exemplu, din diferitele rapoarte de activitate ale furnizorilor de formare
rezultă că la nivelul anului 200513 prin Institutul Naţional de Administraţie a fost instruit un număr total
de 6.775 funcţionari, prin Institutul European, 400 de funcţionari din administraţia publică locală în
domeniul Afaceri Europene14 iar prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, un număr total de 7.414
funcţionari (dintre care din aparatul propriu al Ministerului Finanţelor Publice, 1154, din Direcţiile
Generale de Finanţe Publice judeţene, 1396, din cadrul aparatului propriu şi teritorial al Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală 3792 iar din alte institutii publice, 1072) 15. Totuşi, statisticile de
acest gen nu au fost centralizate şi nu se poate emite în prezent o concluzie obiectivă asupra
raportului cerere-ofertă pe piaţa formării pentru resursele umane din administraţia publică.
În egală măsură, la nivelul furnizorilor de formare – centre aparţinând instituţiilor şi autorităţilor publice
se apreciază că numărul acestora depăşeşte 20. În lipsa unei analize obiective a activităţii, capacităţii
şi potenţialului de dezvoltare a acestor centre, nu se poate emite în prezent o concluzie obiectivă
asupra capacităţii reale a pieţei serviciilor de formare pentru resursele umane din administraţia
publică.
Situaţia este similară şi în cazul analizei metodelor de formare utilizate prin raportare la necesarul
de învăţare, precum şi în cel al identificării standardelor de calitate existente la nivelul serviciilor
de formare oferite instituţiilor şi autorităţilor publice.

12
Primul program de formare specializată destinat funcţionarilor publici de conducere a fost iniţiat în octombrie 2003 şi a
asigurat instruirea a 793 de persoane, dintre care 92 absolvenţi la INA, 204 absolvenţi ai SNSPA; 218 absolvenţi ai ASE; 173
absolvenţi ai Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca şi 106 absolvenţi la Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi.
13
Conform Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică, un număr de
30.000 funcţionari ar fi trebuit să fie formaţi anual prin programe de perfecţionare de scurtă durată.
14
Sursa: site-ul Institutului European (www.ier.ro, secţiunea Activităţi de formare/Proiecte încheiate - Prezentarea proiectului
PHARE RO 2002-586.03.01.04.02 – Formarea iniţială în afaceri europene a funcţionarilor publici din administraţia publică
centrală)
15
Sursa: site-ul Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă (www.anaf.mfinante.ro/wps/portal, secţiunea Realizări)
36
Un alt aspect relevant în ceea ce priveşte sistemul de formare a funcţionarilor publici îl reprezintă
poziţionarea efectivă a celor 3 componente descrise. Astfel:
1. în ceea ce priveşte beneficiarii de formare, dacă la nivel instituţional aceştia sunt clar definiţi
şi delimitaţi, la nivel individual se pune problema statutului potenţialilor participanţi -
beneficiari ai serviciilor oferite în cadrul sistemului de formare, respectiv a diferenţierilor existente
între tratamentul aplicabil funcţionarilor publici şi cel aplicabil personalului contractual din instituţiile
şi autorităţile publice. Spre exemplu, pornind de la regimul juridic sub incidenţa căruia cad cele
două categorii, precum şi de la instituţiile responsabile cu gestiunea acestora, documentele
strategice şi programatice la nivel naţional pe întărirea capacităţii şi reforma sistemului
administrativ fac referire exclusiv la formarea funcţionarilor publici. Acest aspect este, de altfel,
subliniat şi reluat anual în rapoartele SIGMA16 asupra serviciilor publice şi sistemului administrativ
din România, iar la nivel naţional se regăseşte abordat inclusiv în Strategia actualizată a
Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia publică – ”Cu toate progresele
înregistrate, situaţia actuală este complexă pentru că, în prezent, există mai multe acte normative
care reglementează regimul juridic aplicabil personalului din administraţia publică. Acest fapt
denotă o insuficientă reglementare integrată pentru managementul personalului din administraţia
publică. ...Efectele pe care reforma le va induce asupra întregului sector public, mai ales în ceea
ce priveşte salarizarea, nu pot fi cuantificate; ... În prezent, nici o structură nu centralizează
informaţiile privind totalitatea salariaţilor din sectorul public;...”
2. în ceea ce priveşte furnizorii de formare, dacă la nivel de reglementare nu se poate pune
problema existenţei unei situaţii de monopol, în practică s-a demonstrat că această
problemă există şi îşi manifestă în continuare efectele, problema fiind menţionată inclusiv
în Programul de guvernare. Conform legislaţiei în vigoare, spre exemplu, nu există o instituţie
anume care să deţină monopolul formării funcţionarilor publici. Practic, alegerea variantei formare
printr-un anume prestator aparţine exclusiv factorului decident din cadrul instituţiilor beneficiare.
Însă s-a constatat că, de cele mai multe ori, percepţia asupra acestei probleme este eronată, în
special vizavi de relevanţa certificării. Faptul că instituţiile şi autorităţile publice din România nu
percep corect statutul Institutului Naţional de Administraţie, sau al Şcolii de Finanţe Publice şi
Vămi, sau al oricărui alt centru de formare arondat unei organizaţii de drept public, pe piaţa
serviciilor sus-menţionate, nu se poate considera a reprezenta un avantaj competitiv real
aparţinând instituţiilor menţionate, ci doar un avantaj dat de manifestarea unei anomalii de
percepţie a sistemului administrativ. În scopul dezvoltării unei pieţe libere de formare pentru
administraţia publică, precum şi în vederea asigurării premiselor necesare unei creşteri reale a
calităţii serviciilor se consideră necesară inclusiv tratarea acestei probleme.
3. în ceea ce priveşte serviciile de formare, în afara particularităţilor apărute urmare a
manifestării aspectelor specifice beneficiarilor şi furnizorilor de formare, se pune problema calităţii
şi a uniformizării diferitelor abordări în cadrul întregului sistem, dar şi a metodelor prin care
aceste probleme urmează a fi tratate. Practic, pe o piaţă considerată liberă reglajul se
presupune a avea loc automat, prin aprecierea raportului preţ - calitate şi rezultate aşteptate -
rezultate obţinute şi acţionarea în consecinţă. În practică însă, s-a demonstrat că, pentru a se
putea dezvolta normal, piaţa are nevoie într-o primă etapă de reguli impuse. Dintr-un alt punct de
vedere, nu au fost stabilite documente de programare a domeniilor prioritare de formare pentru
funcţionarii publici, în raport cu noile modificări legislative aferente procesului de aderare şi
descentralizare şi stabilirea unor noi atribuţii pentru administraţia publică centrală şi locală

16
Documentele menţionate sunt considerate drept relevante atât datorită statutului şi expertizei organizaţiei, cât şi datorită
misiunii acesteia: SIGMA (Support for Improvement in Governance and Management in Central and Eastern Europe – Sprijin
pentru îmbunătăţirea sistemelor de conducere şi administrare în Europa Centrală şi de Est) este o iniţiativă comună
OCDE/CCET şi CE/PHARE, a cărei misiune declarată este ”de a sprijini dezvoltarea unor instituţii publice funcţionale şi
eficiente, care să fie capabile sa promoveze economia de piaţă, să reprezinte un fundament pentru sistemele de conducere
democratice pluripartite şi să aplice strategii publice”. Sursa documentelor: site SIGMA - http://www.sigmaweb.org –
Secţiunea Assessement Reports: The Complete Collection/ Romania/ Administrative Frameworks
37
(management, fonduri structurale, elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice,
implementarea procesului de descentralizare, etc.).

Pornind de la elementele sus-menţionate, se poate considera că situaţia actuală a sistemului de


formare profesională pentru administraţia publică poate fi reflectată sintetic astfel:

Analiza SWOT a sistemului de formare a resurselor umane din administraţia publică

Puncte forte Puncte slabe


- cadrul legislativ actual şi documentele strategice şi - în prezent, nu există a viziune integrată asupra
programatice la nivel naţional fac referire, în mod sistemului de formare pentru resursele umane din
expres, la formarea resurselor umane din administraţia publică la nivelul componentelor, al
administraţia publică; competenţelor decizionale sau al planificării
strategice;
- există un cadru instituţional definit şi funcţional
pentru asigurarea formării resurselor umane din - la nivelul beneficiarilor, analiza nevoilor de
administraţia publică în general, şi a funcţionarilor formare, alegerea variantelor de contractare,
publici, în particular; respectiv evaluarea impactului/beneficiului sunt
slab reprezentate ca etape în ciclul achiziţionării
- conform rapoartelor de evaluare şi monitorizare
serviciilor de formare;
atât interne cât şi europene, se apreciază că
domeniul formării resurselor umane din - poziţia furnizorilor de formare pe piaţa serviciilor
administraţia publică nu reprezintă o problemă, ci de acest tip este relativ distorsionată, avantajul
doar un sistem ce necesită îmbunătăţiri; competitiv fiind dat în principal de apartenenţa la o
anumită categorie, respectiv relaţia cu anumite
- există, în sistemul administraţiei publice, resurse
instituţii şi autorităţi publice, şi abia în subsidiar de
umane calificate, capabile a asigura o ameliorare
calitatea oferită, respectiv raportul preţ-calitate;
reală a sistemului de formare pentru resursele
umane din administraţia publică. - deşi există o serie de repere predefinite 17, nu se
poate vorbi în prezent, la nivelul serviciilor de
formare pentru resursele umane din administraţia
publică, de un sistem de standarde de calitate
unitare.

Oportunităţi Ameninţări
- din punct de vedere al finanţării, la nivel intern - percepţia deformată asupra pieţei şi asupra
există reglementată obligativitatea planificării poziţiei pe piaţa serviciilor de formare pentru
financiare a resurselor financiare destinate formării administraţia publică a diferitelor categorii de
personalului propriu al fiecărui ordonator de credite; furnizori;
la nivel extern, există deja alocate fonduri europene
- risc de segmentare a pieţei pe arii de influenţă;
cu destinaţie formarea resurselor umane din
administraţia publică română; - diversitatea componentelor sistemului de formare
- extinderea pieţei de formare a resurselor umane pentru resursele umane din administraţia publică,
din administraţia publică română ulterior integrării în general, şi a furnizorilor de servicii de formare, în
României în Uniunea Europeană (inclusiv din punct special, generatoare de risc de eşec în identificarea
de vedere al impactului estimat al acestei extinderi şi implementarea unui mecanism integrat de
asupra pieţei interne); monitorizare şi evaluare.

17
Strategia de formare continuă a funcţionarilor publici în vigoare în prezent defineşte structura şi ponderea metodelor de
formare; de asemenea, există standarde ocupaţionale pentru formatori de competenţe profesionale, formatori de formatori
de competenţe profesionale, evaluatori de competenţe profesionale, etc.; în egală măsură, există în prezent, însă exclusiv în
cadrul sistemului de formare profesională a adulţilor, metodologii de atestare sau acreditare a programelor de formare şi a
formatorilor. Problema care se pune este legată de faptul că formarea la adulţi se bazează, în principal, pe existenţa
standardelor ocupaţionale, termen de referinţă relativ inexistent în cazul formării pentru administraţia publică.

38
- întărirea capacităţii pieţei prin dezvoltarea
furnizorilor privaţi;
- modificarea cadrului normativ privind funcţia
publică şi managementul acesteia.

Anexa 2

ANALIZA COST - EFICACITATE A VARIANTELOR DE IMPLEMENTARE PROPUSE

Pentru fiecare variantă luată în considerare au fost identificate, în totalitate sau parţial, costurile şi
beneficiile considerate de bază, detaliate în Anexa II la prezentul document. Întrucât în această fază
cuantificarea în vederea ierarhizării este, în cele mai multe dintre cazuri, fie imposibil de realizat
(exemplu: potenţialul de discriminare), fie de competenţa unui organ specializat (exemplu: estimarea
afectării bugetului naţional), se va utiliza notarea pe o scală de evaluare "-5 – +5" a potenţialului de
impact, unde 0 = fără impact, -5 = costuri maxime, +5 = beneficii maxime. Această scală se va aplica
pentru fiecare variantă, fiecărui cost şi beneficiu identificat, după care se va calcula un cost mediu
ponderat şi un beneficiu mediu ponderat.
Dată fiind obligaţia administraţiei publice de a servi prioritar interesul public, costurilor, respectiv
beneficiilor ”utilizatorilor” li se va recunoaşte o importanţă superioară celor ”administrative”, la notare
adăugându-li-se o unitate în plus faţă de punctajul acordat.
Varianta de implementare stabilită în urma efectuări analizei, în funcţie de raportul cost-beneficiu, este
cea compusă din variantele selecţionate în urma însumării costurilor, respectiv beneficiilor medii
ponderate. Utilizarea detaliată a metodei, cu reliefarea variantelor selectate se regăseşte în Anexa III
la prezentul document.
Criteriile propuse pentru aprecierea raportului cost-beneficiu, cu ponderile individuale aferente, sunt:
1. timp (alocat, din perspectiva costurilor, respectiv economisit, din perspectiva beneficiilor) –
pondere 20%;
2. resurse (alocate, din perspectiva costurilor, respectiv economisite, din perspectiva beneficiilor):
financiare şi materiale– pondere 25%;
umane – pondere 20%;
3. impact social (identificat prin raportare la mediul non-administrativă) – pondere 25%
4. impact asupra imaginii (identificat în termeni de afectare a imaginii, din perspectiva costurilor,
respectiv de ameliorare a imaginii, din perspectiva beneficiilor, inclusiv prin raportare la Analiza
factorilor interesaţi) – pondere 10%.

39
40
Costuri şi beneficii considerate de bază
CRITERIU TIP COST ABRV. TIP BENEFICIU ABRV. SURSE DE VERIFICARE
Timp necesar fundamentării şi Diferenţa dintre timpul alocat în prezent
Ca1
reglementării parcurgerii ciclului de achiziţionare a serviciilor de
Bu1 - Reglementarea procedurilor
Timp necesar adaptării procedurilor formare şi timpul estimat de alocat în urma (documentele de politici publice şi
Ca2 finalizării implementării
administrative instrumentele de implementare
TIMP aferente) – variante intermediare,
Timp necesar aplicării modificărilor Ca3 Diferenţa dintre timpul necesar în prezent fundamentări, documente aprobate;
procesării informaţiilor privind formarea
Ba2
Timp necesar uniformizării resurselor umane din administraţie şi timpul - Rapoarte si statistici ale instituţiillor cu
Cu4 estimat de alocat în urma finalizării implementării competenţă în gestiunea sistemului de
percepţiei/utilizării corecte
formare;
Afectarea cuantumului cheltuielilor Afectarea balanţei bugetare în perioada pre-
Ca5 Ba3 - Rapoarte si statistici ale beneficiarilor-
bugetare în perioada pre-implementare implementare
persoane juridice pe domeniul
Afectarea cuantumului cheltuielilor Afectarea balanţei bugetare în perioada de
Ca6 Ba4 resurselor umane;
bugetare în perioada de implementare implementare
Afectarea cuantumului cheltuielilor Afectarea balanţei bugetare în perioada post- - Rapoarte şi statistici ale furnizorilor;
RESURSE Ca7 Ba5
bugetare în perioada post-implementare implementare - Bugetul de stat şi bugetele locale – pe
FINANCIARE
Afectarea balanţei bugetare în perioada post- surse venituri şi destinaţii cheltuieli;
Bu6
Afectarea cuantumului veniturilor bugetare implementare (efect al raportului preţ-calitate) - Rapoartele financiar- contabile
în perioada post-implementare (efect al Ca8 Afectarea cuantumului veniturilor bugetare în (bilanţuri, balanţe de plăţi, statistici taxe
reglajului pieţei) perioada post-implementare (efect al dezvoltării Ba7 şi impozite)
pieţei)
- Rapoartele de activitate anuale ale
Alocarea de resurse suplimentare în autorităţilor şi instituţiilor publice,
Ca9 Diferenţa dintre impactul actualei abordări sistem
perioada pre-implementare Bu8 inclusiv capitolele "Grad de atingere a
şi impactul estimat al noii abordări obiectivelor" şi "Cereri şi petiţii"
RESURSE Alocarea de resurse suplimentare în
Ca10
UMANE perioada de implementare - Rapoartele de dezvoltare
Diferenţa dintre impactul actualei abordări sistem locală/regională
Alocarea de resurse suplimentare în Ba9
Ca11 şi impactul estimat al noii abordări
perioada post-implementare - Monitorizare mass-media
IMPACT Resurse alocate pentru implicarea - Raportul de ţară şi ale documente de
Cu12 Beneficiul rezultat din implementare Bu10
SOCIAL efectivă în procesul administrativ monitorizare ale unor organisme
Potenţial de discriminare între diferitele externe
Potenţial de ameliorarea modificare a percepţiei
IMAGINE categorii ale componentelor sistemului Ca13 Ba11
asupra sistemului administrativ
(beneficiari, furnizori, servicii)


Ca = cost pentru administraţie; Cu = cost pentru utilizatori; Ba = beneficiu pentru administraţie; Bu = beneficiu pentru utilizatori.
Anexa 4

ANALIZA NEVOILOR DE REGLEMENTARE

Problema căreia reglementarea formării funcţionarilor publici trebuie să-i răspundă o reprezintă, după
cum s-a menţionat anterior, incapacitatea actuală de generare a unei viziuni şi abordări integrate a
domeniului. Analiza de faţă urmareşte delimitarea ariei de reglementare pe instrumente specifice, în
vederea asigurării eficientizării aplicări legislaţiei în vigoare.
În urma analizei cost – beneficiu realizate, a rezultat că la elaborarea instrumentelor normative,
respectiv a celor strategice vor fi luate în considerare următoarele opţiuni:
1. Sistemul de formare va avea drept componentă la ”categorii de beneficiari” toate categoriile de
funcţionari publici;
2. Sistemul de formare va avea drept componentă la ”categorii de furnizori” toate categoriile de
furnizori de servicii de formare pentru administraţia publică;
3. La definirea componentei ”categorii de servicii” se va avea în vedere sistemul de formare
pentru administraţia publică separat de sistemul naţional de formare profesională a adulţilor însă, într-
o oarecare măsură, corelat cu acesta;
4. Identificarea capacităţii pieţei serviciilor de formare pentru administraţia publică se va face prin
raportare la capacitatea actuală a tuturor furnizorilor de servicii de formare pentru administraţia
publică, indiferent de categoria din care fac parte aceştia;
5. Identificarea poziţiei furnizorilor pe piaţa serviciilor de formare pentru administraţia publică se
va face în funcţie de specificul serviciilor oferite – specializare, perfecţionare generală, perfecţionare
specifică;
6. Din punct de vedere al emitentului, regulile vor fi definite unilateral de către instituţia
responsabilă cu reglementarea sistemului de formare ca parte integrantă a măsurilor privind reforma
administrativă – MAI, prin ANFP, INA şi UCRAP;
7. Din punct de vedere al aplicabilităţii, regulile definite vor fi aplicabile tuturor furnizorilor de
servicii de formare pentru administraţia publică;
8. Gestiunea sistemului de formare va avea loc descentralizat, în competenţa unui singur
organism intrând centralizarea rezultatelor monitorizării şi evaluării, respectiv luarea măsurilor
identificate ca necesare ;
9. Elaborarea şi aprobarea documentelor de fundamentare a iniţiativei au loc conform
planificării, fără implicarea prealabilă a altor actori pe piaţa formării pentru administraţia publică (grup
de lucru restrâns şi consultări ulterioare) ;
10. Implementarea iniţiativei se va face echilibrat prin instrumente/constrângeri normative,
instrumente/constrângeri strategice şi prin reglajul oferit de piaţă ;
11. Implementarea, monitorizarea, evaluare şi reglarea periodică a sistemului de formare se va face
prin redefinirea competenţelor diferitelor instituţii şi autorităţi publice;
12. Informarea factorilor implicaţi va fi de tip administrativ, unilateral, urmat ulterior de informare
tip comunicare şi asistenţă;
13. Responsabilizarea privind implementarea va fi axată echilibrat pe constrângere şi motivare
pozitivă;
14. Campania de promovare va avea o componentă adresată sistemului administrativ şi o
componentă adresată publicului larg ;
15. Iniţiativa creării, dezvoltării şi implementării de instrumente şi proceduri va putea aparţine
oricăruia dintre factorii implicaţi, însă aplicabilitatea în reţeaua furnizorilor de servicii pentru
administraţie va fi condiţionată de avizul instituţiilor şi autorităţilor cu competenţă în gestiunea
sistemului de formare pentru administraţia publică;
16. Formarea personalului de specialitate va avea loc în cadrul unui program de perfecţionare
complex, care să vizeze managementul resurselor umane din administraţia publică în ansamblul său.
Pornind de la rezultatele analizei SWOT a sistemului de formare a resurselor umane din administraţia
publică, precum şi de la specificitatea elementelor ce formează respectivul sistem, s-a considerat
necesară delimitarea şi tratarea următoarelor elemente:
 Obligaţiile de conţinut, respectiv minimul impus pentru conţinutul instrumentelor de
implementare a politicii publice, aşa cum rezultă acesta din necesitatea de detaliere a actelor
normative în vigoare;
 Standardele de calitate, respectiv minimul impus pentru ca formarea profesională a
funcţionarilor publici să-şi poată atinge scopul, atât la nivel general, respectiv instituţional, cât
şi la nivel individual;
 Nevoile beneficiarilor, respectiv minimul impus de nevoia şi dreptul de cunoaştere a
aspectelor ce ţin de planificarea, asigurarea derulării şi finalitatea formării de către beneficiarii
instituţionali şi individuali, cu respectarea autonomiei şi competenţelor instituţionale şi a
nevoilor individuale;
 Nevoile prestatorilor de formare, respectiv minimul impus de nevoia şi dreptul de asigurare
a unei egalităţi de şanse, respectiv de tratament, în cadrul ciclului de achiziţionare a serviciilor
de pe piaţa formării pentru administraţia publică, indiferent de categoria furnizorilor;
 Nevoia de eficienţă şi eficacitate, respectiv minimul impus de constrângerile normative,
instituţionale şi strategice în ceea ce priveşte raportul preţ-calitate şi cel costuri-rezultate,
respectiv raportul rezultate estimate-rezultate efectiv obţinute.
Măsura ce se impune, în mod logic, pentru a gestiona potenţialele probleme şi a respecta toate
cerinţele conform elementelor sus-menţionate este implicarea tuturor factorilor interesaţi în
dezvoltarea şi elaborarea instrumentelor de implementare. Datorită constrângerilor factorului timp, în
primă fază vor fi dezvoltate instrumentele normative, textele rezultate astfel fiind ulterior supuse spre
discuţie, avizare şi aprobare, urmărindu-se obţinerea acoperirii unei cât mai mari părţi a cerinţelor de
fond şi formă ale reglementării.

Obligaţiile de conţinut conform legislaţiei în vigoare

Actele normative ce au fost luate în considerare la definirea nevoilor de reglementare sunt:


 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare (inclusiv cele aduse prin Legea nr. 251/2006) conform căreia funcţionarii publici
care urmează programe de formare finanţate de la bugetul de stat sau local, a căror durată este mai
mare de 90 de zile într-un an calendaristic, sunt obligaţi să lucreze în administraţia publică între 2 şi 5
ani, proporţional cu numărul de zile de formare profesională, sub sancţiunea restituirii cheltuielilor
ocazionate de participarea la programul de formare (inclusiv drepturile salariale).
Prevederile Statutului funcţionarilor publici implică stabilirea unui model clar, transparent şi echitabil
de stabilire a perioadelor de timp pentru care îşi vor lua angajamentul că vor lucra în
administraţia publică funcţionarii care vor urma forme de perfecţionare profesională de tipul
celor sus-menţionate.
Una dintre problemele ridicate de prevederile statutare privesc modul de interpretare a art. 49 2 alin.
(3) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru a evita
aplicări neunitare ale legislaţiei, actul normativ privind formarea profesională a funcţionarilor publici
trebuie să conţină prevederi referitoare la modul în care va fi luat în calcul numărul de zile a
programului de formare urmat de către funcţionarul public, existând cel puţin două opţiuni:
 considerarea ca reprezentând obligaţia de a lucra în administraţia publică între 2 şi 5
ani prin raportare la zilele calendaristice ale programelor, calculate de la data începerii
programului şi până la data finalizării efective, ţinând cont şi de faptul că există programe de

43
formare cu durată mare de desfăşurare dar a căror număr de zile de formare efectivă este de
sub 90 de zile;
 considerarea ca reprezentând obligaţia de a lucra în administraţia publică între 2 şi 5
ani prin raportarea la zilele efective de formare din cadrul programelor cu o durată mai mare
de 90 de zile, indiferent de numărul de ore alocate pe zi de formare.
Se propune ca soluţia să fie raportarea la numărul zilelor efective de formare, considerând ca
irelevantă întinderea temporală a unui program de formare dacă numărul zilelor efective de formare
este semnificativ disproporţionat.
O altă situaţie specifică ce poate apărea în aplicarea Statutului funcţionarilor publici o constituie cea
în care, pe parcursul unui an, un funcţionar public participă la mai multe programe de formare iar
durata cumulată depăşeşte 90 de zile. Problema care se ridică este aceea a menţinerii obligaţiei de
a lucra între 2 şi 5 ani în administraţia publică dacă durata individuală a programelor de
formare este mai mică de 90 de zile dar cumulat acest prag este depăşit. Se propune ca
obligaţia impusă de lege să opereze indiferent dacă funcţionarul public urmează un singur
program de formare a cărui durată depăşeşte 90 de zile sau mai multe programe de formare a
căror durată, cumulat, depăşeşte 90 de zile.
Pentru a evita aplicarea discreţionară sau cu potenţial de discriminare a prevederilor legale, se poate
considera ca necesară inclusiv definirea şi aprobarea unor criterii clare, obiective şi transparente
de desemnare a tipurilor şi tematicilor programelor de formare la care poate participa un
funcţionar public, atunci când cheltuielile aferente participării la programul de formare sunt
suportate e la bugetul de stat sau bugetul local.
De asemenea, ţinând cont de faptul că obiectivul general al formării profesionale a funcţionarilor
publici este creşterea performanţei în activitatea desfăşurată, având în vedere şi contextul elaborării
actului normativ privind formarea profesională a funcţionarilor publici (în paralel cu elaborarea
proiectului acestui act normativ este elaborat şi proiectul hotărârii Guvernului privind organizarea şi
dezvoltarea carierei funcţionarilor publici), se va avea în vedere evaluarea impactului formării
asupra activităţii şi performanţelor profesionale funcţionarilor publici.
În ceea ce priveşte obligaţia autorităţilor sau instituţiilor publice de a prevede în bugetul anual propriu
sumele pentru acoperirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, pentru a
maximiza impactul formării asupra activităţii curente a funcţionarilor publici şi pentru a eficientiza
cheltuielile bugetare cu formare, se va avea în vedere stabilirea şi respectarea de reguli după
cum urmează:
 obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a acoperi cheltuielile ocazionate de participarea
funcţionarilor publici la programe de formare priveşte doar programele de formare a căror
tematică este legată direct de activitatea funcţionarului public, conform fişei postului;
 pentru programele de formare urmate la iniţiativa funcţionarului public şi a căror tematică nu
este legată direct de activitatea acestuia, dar corespunde unei nevoi de dezvoltare
profesională identificate, funcţionarul public va fi obligat să suporte parte din cheltuieli (minim
50%, modalitatea de stabilire a procentelor exacte, de la caz la caz, urmând a fi detaliată în
actul normativ);
 participarea funcţionarilor publici la programe de formare a căror tematică nu este legată
direct de activitatea funcţionarului public, conform fişei postului, dacă cheltuielile aferente
sunt suportate fie şi parţial din bugetul instituţiei, va fi însoţită de o fundamentare în care se
vor regăsi motivele deciziei privind participarea la respectivul program precum şi impactul
estimat al formării.
Având în vedere dreptul funcţionarului public de a fi informat cu privire la deciziile care se iau
în aplicarea Statutului funcţionarilor publici şi care îl vizează în mod direct, în ceea ce priveşte
elaborarea planurilor instituţionale de formare, se propune ca la baza elaborării acestor planuri
să se afle propunerile conducătorilor tuturor compartimentelor din cadrul autorităţii sau
instituţiei publice respective, stabilite ca urmare a evaluării performanţelor profesionale ale
44
funcţionarilor publici, respectiv a analizei nevoilor de formare efectuate la nivelul instituţiei.
Anterior transmiterii către ANFP a propunerilor, acestea vor face obiectul consultărilor în cadrul
comisiei paritare organizate la nivelul autorităţii sau instituţiei publice.
 Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea
corupţiei, Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată şi Legea nr. 128/1997 privind statutul
personalului didactic sunt acte normative care participă implicit la conturarea cadrului legal pentru
derularea de programe de formare de către funcţionarii publici.
 Ordinul nr. 418/2004 ministrului administraţiei şi Internelor privind tipologia
programelor de formare continuă destinate funcţionarilor publici defineşte formele de instruire
recunoscute în prezent la nivelul administraţiei publice.
 Legea nr. 132/1999, republicată, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului
Naţional de Formare Profesională a Adulţilor
Relevanţa menţionării acestui act normativ este dată de specificitatea domeniului supus
reglementării în raport cu atribuţiile specifice ale organismului, respectiv:
 formarea profesională a funcţionarilor publici este, cu respectarea specificului propriu şi a
modalităţilor de organizare, o formă a formării profesionale a adulţilor;
 CNFPA este instituţia cu competenţă în elaborarea criteriilor şi procedurilor de evaluare a
furnizorilor de formare şi în eliberarea certificatelor de competenţă profesională a
formatorilor;
 CNFPA este instituţia cu competenţă în elaborarea şi actualizarea standardelor
ocupaţional pentru ocupaţiile cu relevanţă în domeniul prestării de servicii de formare.
 Ordinul nr. 3329/81/2005 al ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului muncii, solidarităţii
sociale şi familiei pentru modificarea şi completarea Procedurii de evaluare şi certificare a
competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale şi Ordinul nr. 3175/59/2004 al
ministrului educaţiei şi cercetării şi ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei privind aprobarea
organizării de programe e formare profesională pentru dobândirea de competenţe în ocupaţiile pentru
care nu există standarde ocupaţionale, acte normative a căror relevanţă pentru domeniul supus
analizei rezultă din faptul că una dintre căile non-formale a perfecţionării profesionale a funcţionarilor
publici este perfecţionarea la locul de muncă. Ca şi în cazul formării profesionale a adulţilor în general,
se consideră necesară certificarea, în acest scop urmând a fi elaborată şi aprobată prin ordin al
Preşedintelui ANFP, ulterior intrării în vigoare a actului normativ privind formarea profesională a
funcţionarilor publici, o metodologie specifică.
Pentru elaborarea metodologiei menţionate anterior se va avea în vedere colaborarea cu
CNFPA, ţinând cont că un specific al funcţiei publice este, cu câteva excepţii, lipsa unor standarde
ocupaţionale aferente funcţiilor publice.

Obligaţiile de conţinut conform nevoilor specifice

Obligaţiile de conţinut identificate ca necesar de detaliat pe tipuri de instrumente de implementare


sunt:
I. Recunoaşterea formelor de instruire profesională de tip formare continuă, altele programele de
formare specializată şi cele de perfecţionare definite conform legislaţiei în vigoare.
Se consideră necesară detalierea modalităţilor de recunoaştere inclusiv a formelor de instruire
profesională de tip e-learning, participarea la conferinţe, seminarii, ateliere de lucru şi alte
tipuri de evenimente similare interne sau internaţionale, inclusiv formarea oferită prin derularea
de proiecte cu finanţare externă, respectiv specializarea la locul de muncă. Scopul

45
reglementării îl reprezintă lărgirea ariei mijloacelor specifice de instruire a personalului din
autorităţile şi instituţiile publice.
II. Recunoaşterea furnizorilor de formare profesională pentru administraţia publică, respectiv:
1. Recunoaşterea organizaţiilor prestatoare de servicii de formare continuă pentru
administraţia publică, în funcţie de regimul juridic aplicabil, drept ”abilitate” din punct de vedere al
eligibilităţii în achiziţionarea de servicii de tipul celor oferite;
Se consideră necesară detalierea modalităţii de evaluare a eligibilităţii potenţialilor furnizori de
servicii de formare profesională, în funcţie de regimul juridic aplicabil. Se vor considera
”abilitate” societăţile comerciale ce au inclus în obiectul de activitate declarat la instituţiile
competente prestarea de servicii de instruire şi au certificat de furnizor autorizat eliberat de
CNFPA conform metodologiei de autorizare aprobate. De asemenea, se vor considera
”abilitate” organizaţiile nonguvernamentale, aşa cum sunt acestea definite de OG nr. 26/2000,
cu modificările şi completările ulterioare, ce au trecută în statut derularea de activităţi de
formare, care au drept recunoscut conform legii de a emite certificate şi care pot face dovada
experienţei în derularea de programe de formare pentru administraţie publică. În ceea ce
priveşte autorităţile şi instituţiile publice, vor fi considerate ”abilitate”cele care au stipulat în
actul normativ de înfiinţare, sau, după caz cel de organizare şi funcţionare, atribuţii privind
organizarea şi derularea de servicii de formare profesională.
În situaţia în care organizaţia nu îndeplineşte condiţiile menţionate, eligibilitatea va fi evaluată
în baza asocierii cu un furnizor considerat ”abilitat”.
Scopul reglementării îl reprezintă clarificarea noţiunii de ”furnizor de formare profesională
abilitat” în vederea asigurării premiselor calităţii în derularea activităţilor specifice.
2. Recunoaşterea competenţei prestatorului – persoană fizică de a furniza servicii de formare
profesională în calitate de formator.
Se consideră necesară detalierea modalităţii de evaluare a eligibilităţii potenţialilor prestatori-
persoane fizice în funcţie de competenţele recunoscute ale acestora de a desfăşura activităţi
de tipul celor menţionate. Activitatea de formare, respectiv deţinerea ce cunoştinţe şi
competenţe individuale necesare, este independentă de sectorul în care are loc formarea –
public sau privat. Mai mult, recunoaşterea deţinerii cunoştinţelor şi competenţelor de către un
organism acreditat în acest sens poate fi considerată drept premisă a deţinerii efective a
calităţii de persoană capabilă a presta servicii de formare. De asemenea, se consideră
necesară delimitarea inclusiv prin prisma corelării obiectivelor formării cu metodele utilizate, pe
baza diferenţelor recunoscute între caracteristicile formării de tip academic şi a formării la
adulţi. Scopul reglementării este acela de a asigura premisele maximizării gradului de obţinere
a rezultatelor preconizate în organizare şi derularea unei anume forme de instruire
profesională.
III. Stabilirea şi integrarea în legislaţia aferentă managementului funcţiei publice şi funcţionarilor
publici a finalităţii efective a absolvirii, respectiv certificării participării la diferitele forme de instruire
profesională (inclusiv din punct de vedere al recunoaşterii diplomelor şi certificatelor).
Se consideră necesară detalierea modalităţii de recunoaştere şi valorificare a finalităţii
absolvirii, respectiv certificării participării la diferitele forme de instruire profesională, respectiv
de integrarea acesteia în managementul raporturilor de serviciu şi a carierei funcţionarilor
publici. Scopul reglementării este acela de a asigura premisele maximizării gradului de
valorificare a participării funcţionarilor publici la diferite forme de instruire profesională şi, nu în
ultimul rând, a oferi posibilitatea justificării cheltuirii fondurilor publice alocate în acest scop.
IV. Stabilirea şi uniformizarea standardelor de calitate la nivelul serviciilor de formare în ceea ce
priveşte:

46
1. Identificarea şi prioritizarea nevoilor de formare, la nivel individual, instituţional şi,
respectiv, administrativ (cu delimitarea administraţie publică centrală – administraţie publică
locală);
Se consideră necesară detalierea modalităţii de realizare a analizei nevoilor de formare, de la
nivel individual la nivel instituţional şi, respectiv, la nivelul administraţiei publice ca sistem, a
modului de acoperire a necesarului identificat în condiţiile constrângerilor bugetar şi de timp
precum şi a corelării măsurilor identificate cu priorităţile predefinite. Scopul reglementării este
acela de a asigura premisele unei abordări coerente, integrate, în ceea ce priveşte formarea
funcţionarilor publici.
2. Parcurgerea ciclului de achiziţionare a serviciilor de formare profesională;
Se consideră necesară detalierea succesiunii logice a etapelor de urmat de către o autoritate
sau instituţie publică în achiziţionarea serviciilor de formare profesională a propriilor
funcţionari, din momentul identificării şi prioritizării necesarului de instruire şi până la momentul
evaluării rezultatelor efectiv obţinute. Scopul reglementării este acela de a oferi posibilitatea
unei creşteri calitative semnificative a raportului costuri-beneficii, inclusiv prin prisma
responsabilizării tuturor factorilor implicaţi.
3. Monitorizarea şi evaluarea efectelor reglementării asupra pieţei de serviciilor de formare
profesională a funcţionarilor publici.
Se consideră necesară detalierea modalităţilor de monitorizare a efectelor reglementării
asupra sistemului administraţiei publice în general şi pieţei serviciilor de formare pentru
administraţie publică, în special, în scopul evaluării impactului şi al identificării şi reglării
eventualelor disfuncţionalităţi sau, acolo unde este cazul, integrării efectelor pozitive prin
adaptarea măsurilor la specificul domeniului.

Instrumente de reglementare preconizate

În funcţie de specificitatea şi gradul de detaliere, se consideră drept instrumente de reglementare


pentru implementarea aspectelor identificate:
1. instrumente normative:
- hotărâre de Guvern privind formarea profesională a funcţionarilor publici – în baza art. 20 alin.
(1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, ci modificările
şi completările ulterioare;
- Ordin al Preşedintelui ANFP privind instrucţiunile de întocmire a Planului anual de perfecţionare
profesională a funcţionarilor publici - în baza art. 20 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, republicată, ci modificările şi completările ulterioare;
- Ordin al Preşedintelui ANFP pentru aprobarea metodologiei de recunoaştere a perfecţionării
profesionale la locul de muncă a funcţionarilor publici - în baza art. 20 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, ci modificările şi completările
ulterioare.

2. instrumente strategice:
- Strategia de accelerare a reformei în administraţia publică sau documentul similar elaborat în
baza art. 14 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 63/3002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor aprobată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Strategia de formare continuă a funcţionarilor publici, elaborată în condiţiile legii (eventual, ca
parte integrantă a Strategiei privind managementul funcţiei publice).

47

S-ar putea să vă placă și