Sunteți pe pagina 1din 6

PROIECT DIDACTIC

Şcoala Gimnazială, Comuna Colceag


Clasa a VI-a
Data: 03.06.2021
Efectiv: 24 elevi
Loc de desfăşurare: terenul de sport
Materiale: mingii de handbal, jaloane, fluier.
Profesor: Drăgoțel Bogdan
Teme:
1. Atletism – startul de jos și lansarea de la start - consolidare
2. Handbal – aruncarea la poartă din alergare
Competenţe specifice:
• Operarea cu indicatorii fiziologici de bază ai stării de sănătate specifici vârstei şi genului
• Aplicarea, pe parcursul activităţilor de educaţie fizică, a măsurilor de prevenire a influenţelor nocive ale factorilor de mediu
• Efectuarea exerciţiilor simple pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază
• Executarea de procedee tehnice în structuri motrice specifice disciplinelor sportive studiate
• Îndeplinirea de sarcini de organizare în efectuarea unor elemente de gimnastică
• Aplicarea pe parcursul activităţilor a prevederilor regulamentare, în condiţiile adaptării acestora
Obiective operaționale: la sfârșitul lecției elevii vor fi capabili:
Obiective motrice:
- să își însușească tehnica startului de jos
- să-și însușească mecanismul de bază al aruncării la poartă din alergare
- să efectueze mișcările conform modelului cerut
- să exerseze integral fiecare element/procedeu tehnic, până la automatizarea mecanismului de bază
Obiective cognitive:
- să măsoare de la linia de start o talpă şi jumătate pentru a şti unde va pune primul picior şi al doilea picior sa aibă genunchiul pe sol în dreptul tălpii celui din
faţă la jumatatea acestuia;
- să cunoască comenzile startului de jos: “pe locuri” , “gata” şi nu “fiţi gata” şi “start” ori fluier;
- să ducă braţul la aruncarea la poartă din alergare înapoi, fiind o aruncare azvârlită
- să nu facă mai mult de 3 paşi cu mingea în mână
Obiective afective:
- să manifeste satisfacție în efectuarea corectă a mișcărilor
- să primească şi să ofere asistenţă şi sprijin în relaţia cu un coleg, în efectuarea elementelor acrobatice cu un grad crescut de dificultate
Verigi şi durată Conţinut Dozare Formaţii de lucru Metode de Observaţii
evaluare
1. Organizarea - adunarea, alinierea 30” Linie pe un rând
colectivului de
- verificarea echipamentului şi a 1’
elevi (1,5 min.)
stării de sănătate și anunţarea
temei lecţiei
2. Pregătirea - alergare ușoară 3L Coloană câte unul - se vor face
organismului - alergare cu joc de glezne 1D și
pentru efort - mers 1L corectările
(5 min.) - alergare cu genunchii sus 1D necesare.
- mers 1L
- alergare cu pendularea 1D
gambelor înapoi
- mers cu mişcări de respiraţie 1L
- alergare cu pas sărit 1D
- mers 1L
- alergare cu pas adăugat 1D
- mers 1L
- alergare accelerată 1D
- mers 1L

2
3. Influenţarea Ex.1: P.I.:Stând depărtat br. 2x8 - se vor face
selectivă a pe şold: și
aparatului T1-2 – aplecări ale cap-gâtului corectările
locomotor (7 min.) înainte, cu arcuire; necesare.
T3-4 – extensii ale cap-gâtului,
cu arcuire;
T5-6 – idem T1-2;
T7-8 - idem T3-4.

Ex.2: P.I.:Stând depărtat br. 2x8


pe şold:
T1-8 – răsuciri ale cap-gâtului cu
arcuire;

Ex.3: P.I.:Stând depărtat br. 2x8


pe şold:
T1-8 – îndoiri ale cap-gâtului cu
arcuire.

Ex.4: P.I. Stând depărtat, br. 2x8


sus:
T1-8 – rotări ale br. spre înainte;
T1-8 - rotări ale br. spre înapoi.

Ex.5: P.I. Stând depărtat: 4x8


T1-2 – ducerea br. stg. sus şi br.
dr. jos, extensie, cu arcuire;
T3-4 - ducerea br. dr. sus şi br.
stg. jos, extensie, cu arcuire;
T5-6 – ducerea ambelor br. sus,
extensie,cu arcuire;

3
T 7-8 – ducerea br. lat., extensie,
cu arcuire.

Ex.6: P.I. Stând depărtat la 4x8


două lăţimi de umeri, br. sus:
T1-8 – ducerea br. sus şi
extensia tr., cu arcuire.

Ex.7: P.I. Stând depărtat, cu


4x8
mâinile pe şold:
T1-2/5-6 – îndoirea tr. lat. cu
arcuire spre stg., cu br. dr. sus,
iar br.stg. pe şold;
T3-4/7-8 – îndoirea tr. lat.cu
arcuire spre dr. cu br.stg. sus, iar
br. dr. pe şold.

Ex.8: P.I. Stând depărtat cu


4x8
mâinile la ceafă:
T1-2/5-6 – răsucirea tr. spre stg.,
cu arcuire;
T3-4/7-8 – răsucirea tr. spre dr.,
cu arcuire.

Ex.9: P.I. Stând depărtat,


2x8
mâinile pe şold:
T1-4 – rotirea tr. de 4 ori înspre
stg.;
T5-8 – rotirea tr. de 4 ori înspre
dr.

Ex.10: P.I.:Stând depărtat,


2x8
mâinile pe şold:

4
T1-2/5-6 – fandare înainte pe
pic.stg.,cu ducerea palmelor la
ceafă, cu arcuire;
T3-4/7-8– fanadre înainte pe pic.
dr., cu ducerea palmelor la ceafă,
cu arcuire.

Ex. 11 P.I. Din stând:


Rotirea gleznei drp și apoi
glezna stg

4. a) Startul de - elevii sunt în 3 coloane de câte 2x5-10m - se vor face


jos și lansarea de 6-7 elevi, start din picioare cu - 3 coloane câte 6-7 elevi și
la start greutatea corpului pe piciorul din corectările
față, așezat înapoia liniei de necesare.
start, celălalt sprijinit înapoi la 2-
3 tălpi de cel din față, plecare la
comandă
- aceeași formație ca la exercițiu 2x5-10m
anterior, start din poziția
ghemuit, cu un picior în fața
celuilalt la aproximativ o talpă,
plecare la semnal sonor
- elevii sunt împărţiţi în 3 2X
coloane de câte 6-7 elevi. Primul
de la fiecare coloană măsoara de
la linia de start o talpă şi
jumătate pentru a şti unde să îşi
pună primul şi al doilea picior în
vederea luării startului de jos şi
vor adopta poziţia “pe locuri” și
plecări pe 3-4m
- ocuparea pozițiilor „la start”, 2-3X
„pe locuri”, „gata”, urmate de
lansări libere pe 10m

5
b) Handbal – - elevii sunt în două coloane de 2X - două coloane câte 7-8 elevi - elevii care
aruncarea la câte 7-8 elevi, aceștia execută nu aruncă
poartă din pase în doi din deplasare, mers, mingea la
alergare și aruncare la poartă poartă o
- idem exercițiu de mai sus, dar 2X recuperează
din alergare ușoară și o aduc la
- elevii sunt împărțiți în 2 2X locul indicat
coloane de câte 7-8 elevi, dar cu de către
un distribuitor între coloane, profesor
(25 min.) alternativ, primul elev de la
fiecare coloană, pornește în
alergare ușoară, primește mingea
și aruncă la poartă
5. Revenirea - mers cu mişcări de respiraţie 1-2’ Coloană câte unu
organismului
după efort (1
min.)
6. Aprecieri şi Evidenţierea elevilor care au
concluzii (30”) lucrat corect.
Formularea recomandărilor
pentru activitatea viitoare.

S-ar putea să vă placă și