1.

SÂNGELE

Mediul intern este format din totalitatea lichidelor extracelulare ale

organismului: sângele, limfa, lichidul interstițial, lichidul cefalorahidian, lichidele
urechii interne (perilimfa şi endolimfa), lichidele mediilor transparente ale ochilor
şi lichidele cavitare (pericardic, pleural, peritoneal şi sinovial). Sângele este
singurul țesut lichid din organism, substanța lui fundamentală fiind reprezentată de
plasma sanguină, iar celulele de către elementele figurate (hematii, leucocite şi
trombocite). Acest țesut circulă într-un sistem închis, aparatul cardiovascular, care
asigură legătura între toate componentele organismului.

1.1. FUNCTIILE SÂNGELUI

Prin componentele sale şi prin substanțele active pe care le vehiculează,
sângele participă la reglarea funcțiilor organismului şi menţinerea homeostaziei. El
participă la funcția de respirație a organismului prin captarea oxigenului de la
alveolele pulmonare şi transportul acestuia către tesuturi, precum şi prin captarea şi
transportul dioxidului de carbon de la tesuturi către alveolele pulmonare;
De asemenea, sângele participă la funcția de nutritie a organismului prin
transportul principiilor nutritive metabolic utilizabile (monozaharide, aminoacizi,
lipide, substanțe minerale, vitamine, apă) de la tractul digestiv către ţesuturi,
asigurând acestora aportul de substanțe cu rol plastic, energetic şi informational
necesare menținerii funcțiilor celulare specifice; Sângele participă şi la funcția de
excreție prin preluarea cataboliților deveniţi inutili sau chiar toxici de la nivelul
celulelor, tesuturilor şi organelor, urmată de transportul acestora către organele
specializate in prelucrarea şi eliminarea lor (rinichi, piele, plămâni, ficat, tract
digestiv); prin: De asemenea, sangele participă la funcția de termoreglare a
organismului prin:
  Aportul de substante energetice la toate celulele, din metabolismul
cărora rezultă şi producere de caldura (termogeneza):
 Transportul căldurii de la nivelul organelor interne intens termogene
(ficat, muşchi, Jesut adipos) in celelalte zone ale organismului,
uniformizand astfel temperatura intregului organism
 Eliminarea surplusului de căldură (termoliza) prin transportul acesteia
de la organele interne către cele aflate in contact direct cu mediul
extern (piele, plamani);
 Informarea termică" a neuronilor hipotalamusului din centrii termo
genezei şi termolizei, participând astfel la functionarea mecanismelor
de autoreglare (feed-back negativ) ale homeostaziei termice;

Sângele participă la funcția de mentinere a echilibrului acido-bazic al mediului

intern prin sistemele sale tampon din hematii şi din plasmă. Print această funcție,
sângele previne variațiile nocive ale pH-ului mediului intern, conditie vitală pentru
toate celulele;
Fiind principalul component ale mediului intern, sángele participă în cea mai
mare măsură la mecanismele de reglare umorala a functiilor organismului prin
transportul substanțelor biologic active (hormoni, enzime, amine biogene) de la
organele de sinteză şi eliberare a acestor biocatalizatori către structurile-țintă
(organe sau celule receptoare), contribuind astfel la menținerea homeostaziei:
Sângele participă şi la funcția de apărare (protectie imunologică) a
organismului faţă de agresiuni antigenice prin intermediul unor proteine specifice
(anticorpi), precum şi prin funcțiile specifice ale unor elemente figurate (leucocite)
implicate in mecanismele nespecifice şi specifice ale imunității umorale şi celulare.
1.2. VOLUMUL SÂNGELUI (VOLEMIA)

Volumul sanguin (VS) este alcătuit dintr-o componentă plasmatică, numită volum
plasmatic (VP) şi una reprezentată de volumul elementelor figurate, numită volum
globular (VG). Exprimarea procentuală a VG in raport cu VS total reprezintă
hematocritul. Volemia normală presupune existența unui volum sanguin total
normal, cât şi o proporție normală a VG şi VP (deci, un hematocrit normal).
Valorile volumului sanguin total la speciile de animale domestice variază între 6 şi
9% din greutatea corporală (tabelul 1.1)
In stare de repaus (fizic, psihic, digestiv etc.), repartizarea sângelui in
organism este inegala: 88% din volumul sanguin total se afla in stare circulatorie"
in aparatul cardio-vascular, iar 12% se afla in organele hemato pexice (splina, ficat,
piele), reprezentand volumul sang stagnant" care, in realitate, circulă cu o viteză
foarte mică.
Volemia, deşi este o constantă a homeostaziei organismului, ca nu are totuşi
o valoare rigidă, ci prezintă variații intre anumite limite tolerabile şi fiziologie
necesare, variații determinate atât de factori interni (specie, vârstă, sex, talie
corporală, gestație, lactație, stare de întreținere), cât şi externi (temperatura,
altitudine). In consecință, volemia este mai mare la masculi (cu 10% fata de
femele), la nou-născuți, la femelele lactante sau aflate in ultima treime a gestației,
la animalele cu stare de intretinere normală, precum şi în condiții de efort fizic,
stres psihic, la altitudine şi in condiții de temperatură ambianta crescută.
Majoritatea variațiilor volemiei, precum şi compensarea eficientă şi rapidă a
acestora se datorează (in principal) transferului apei din plasma sanguină spre
spațiul interstițial (in hipervolemie), sau în sens invers (in hipovolemie), prin
pereții capilarelor sanguine care se comportă ca o membrana semipermeabilă
dializantă.
Mentinerea volemiei intre limitele sale fiziologice este o condiție esențială pentru
funcționarea aparatului cardio-vascular, stările severe sau prelungite de
hipervolemie sau hipovolemie antrenand tulburari functionale grave, asa cum sunt
modificările debitului cardiac, ale presiunii sanguine şi ale altor parametri ai
hemodinamicii.

1.3. PROPRIETATILE FIZICE ALE SÂNGELUI

Culoarea. Sangele arterial este roşu-aprins datorită saturării hemoglobinei cu

oxigen (90-95% oxihemoglobina), iar cel venos este roşu-inchis datorită scăderii
cantității de oxihemoglobina (50-60%) şi combinării unei părţi a hemoglobinei cu
dioxidul de carbon (carbhemoglobina).

Greutatea specifică. Numărul elementelor figurate şi greutatea lor specifică

(1,086-1,095), precum şi greutatea specifică a plasmei (1,018-1,032) concură la
geneza greutății specifice (densității) a sângelui integral. La speciile de animale
domestice, acest parametru prezintă valori cuprinse între 1,042 şi 1,060 (tabelul
1.2). Variații fiziologice apar în cursul ingerării sau pierderii de lichide (de
exemplu, adăpare, transpirație).

Vâscozitatea. Frecarea intre moleculele diverselor componente plasma tice, între

acestea şi hematii, frecarea reciprocă a elementelor figurate, precum şi frecarea
sângelui cu peretele vascular generează vâscozitatea sângelui, caracteristica ce se
manifestă ca o forță care se opune curgerii (fluxului) sângelui. In consecință,
valoarea vâscozității sângelui depinde de valoarea hematocritului (dependent de
elementele figurate) şi de concentrația proteinelor plasmatice (în primul rând
fibrinogenul, a-globulinele şi imunoglobulinele IgG şi IgM).
Vascozitatea sângelui este un factor determinant al rezistenței periferice şi, prin
aceasta, a presiunii arteriale. Întrucât forțele de frecare dintre peretele vascular şi
coloana de sânge sunt mai mari decât fortele de frecare din interiorul coloanei de
lichid, în curgerea straturilor" coloanei de sânge prin vasele sanguine se generează
diferente nete ale vitezei lor de deplasare, prelungindu-se contactul sângelui cu
peretele vascular (curgerea laminara), ceea ce favorizează schimburile parietale
(sânge-lichid interstitial). Vascozitatea sângelui se măsoară comparativ ca cea a
apei (vâscozitatea relativă), în condiții de temperatura constantă (vezi tabelul 1.2).
Presiunea osmotică şi coloid-osmotică a plasmei. Presiunea osmotică este forta
ce se dezvoltă pe suprafața membranelor biologice care separă două zone cu
concentrații diferite ale aceleaşi soluții (substanțe), forță capabilă să impiedice
difuzarea solventului (apei) dinspre mediul mai diluat spre cel mai concentrat.

1.4. PLASMA SANGUINĂ

Plasma, componenta lichida a sângelui, este alcătuită din apă (90%) şi reziduu
uscat (10%), ultimul fiind compus din substanțe organice azotate şi neazotate (9%)
şi componenți minerali (1%). Aceasta compoziție a plasmei se menține prin
interacțiunea unor mecanisme homeostatice complexe.

1.4.1. COMPONENTELE ORGANICE ALE PLASMEI

1.4.1.1. SUBSTANTELE AZOTATE PROTEICE (PROTEINELE
PLASMATICE)

Substantele azotate proteice se gasesc in plasmă sub formă coloidală şi

concentrația lor reprezintă proteinemia totală, cu valori cuprinse, in funcție de
specie, intre 6,2 şi 7,5 g% ml sange (tabelele 1.4 şi 1.5). Prin electroforeza s-au
evidentiat mai multe fracțiuni proteice, separabile prin viteza de migrare, în
următoarea ordine: albuminele, globulinele a şi B, fibrinogenul şi globulinele y.
Prin imunoelectroforeză (tehnică ce combină electroforeza cu reacția specifică
antigen-anticorp) se pot separa şi evalua un număr mai mare de subfracțiuni
proteice. Proteinemia normală presupune atât o valoare totală normala, cat si o
repartie procentuala caracteristica fiecarei fractiuni proteice
Rolul functional al fiecărei fracțiuni protrice si al ansamblului lor este complex si
de mare importanta biologică.
Albuminele, proteine sintetizate in ficat, au in principal urmatoarele funcții:
-Participa la generarea presiunii oncotice a plasmei,
-Reprezintă o rezervă şi sursa de aminoacizi pentru fesuturi;
-Indeplinesc rolul de transportori sanguini pentru hormonii tiroidieni iodati,
bilirubină, o parte din acizi grasi, precum şi pentru fractiunea nedifuzibilă
(neionizată) a calciului plasmatic.

Globulinele alfa si beta sunt sintetizate in componentele sistemului reticulo-

histiocitar (ficat, splină, limfonoduri şi milduva oaselor), iar globulinele gamma
sunt secretate de limfocitele B activate.
Globulinele indeplinesc următoarele functii specifice:
-alfa l-globulinele pot fi hormoni tisulari (entropoetina) sau transportori sanguini
pentru tiroxină, steroizi și vitamina B12
- alfa 2-globulinele, familie mai numeroasă, asigura transportul sanguin al cuprului
(ceruloplasmina), smtimuleaza activitatea macrofageler fix din splina de fagocitare
a hematiilor uzate (haptoglobina), mentin in stare inactiva unele proteaze
plasmatice (plasminogenul) si intervin in reglarea activitatii sistemului
cardio-vascular (bradikiminogenul, angiotensinogenul).
-beta 1 globulinele asigura transportul sanguin al fierului (siderofilia sau
transferina) si au rol in apararea imunologica, intrand in structura complementului
san alexinei
-beta 2-globulinele participa la functia de aparare a sangelui prin constituirea
complexului peoperdinic și indeplinesc, totodată, rol de transportor sanguin al
lipidelor (glicende colesterol)
-gamma globulinele in calitate de anticorpi, indeplinesc un rol esential in cursul
proceselor de aparare imunologica specifica, motiv pentru care ele se mai numesc
si imunoglobuline (Ig)

Se cunosc mai multe tipuri de imunoglobuline (IgG, IgA. 1eM 1gb, leE),
separabile prin imunelectroforeza si diferite ca activitate specifica. Nou-nascutii
rumegatoarelor nu detin gamma globuline si sugarul le obtine prin colostrul matern
care asigură imunitatea pasivă în primele 3- 4 zile de viață, dupa care începe
sinteza endogenă de gamma globuline propri produse de limfocitele B activate.

in procesul de coagulare singelui Transfermares fibrinogenului (prin proteolica

partial controlats de trombină) din starea sa solubila in fibrins insolubila contribuie
la formarea coagabalus hemostatic. Plasma lipsit de

fibrinogen poartă numele de ser ranguin In ansamblul lor, proteinele plasmatice

participa la mentinerea uner proprietati ale singelui (viscoritate, greutate specifich,
volenue, plf), condimo neaza intensitatea filtrami glomerulare (echilibrul hidric al
mediului intera) şi Indeplinesc importante functii de reglare metabolică prin
numeroasele protein-enzime circulante
Proteinemia totally proportia normala a fractiunilor proteice se mentin prin
mecanisme fiziologice extrem de complexe, conditionate genetic prin care se
asigură concordanta intre ritmul de biosinterà (reinnoire) si cel de degradare
(uzura) a proteinelor plasmatice, proteine a căror longevitate este cuprinsa intre 3 si
40 zile.