Sunteți pe pagina 1din 3

UNIVERSITATEA ”ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ


CENTRUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ȘI FORMARE CONTINUĂ
Programe de studii: ECTS I
ANUL UNIVERSITAR 2020-2021, sem. 2

TEME DE CONTROL
MANAGEMENT

TEMA 2:
STUDIU DE CAZ: SunBright Outdoor Furniture Inc.
James Cowart a început să producă și să vândă mobilier pentru exterior în anul 1984.
De la înființare, strategiile implementate de către management au contribuit la dezvoltarea
afacerii, ajungând la 300 angajați și vânzări de 28 milioane de dolari în 2005. SunBright are
un singur punct de lucru în nordul Floridei, unde fabrică și asamblează o gamă largă de
mobilier pentru exterior , inclusiv mese, scaune, umbrele și accesorii. Producția majoră a
companiei include operațiuni de extrudare a pieselor de mobilier din aluminiu, îndoirea și
modelarea pieselor extrudate, finisarea și vopsirea pieselor și apoi asamblarea pieselor în
mobilier. Tapițerie din stofă și piele, sticla pentru blaturi și feronerie precum șuruburile sunt
achiziționate de la diverși furnizori.
Conducerea acestei afaceri a fost un job de aproape 24 de ore pe zi pentru Cowart, din
cauza problemelor de fabricație sau de vânzare care apăreau constant. Cowart părea să fie
singura persoană care le-ar putea rezolva. În 2005, Cowart a decis să angajeze un director
general care să conducă/să monitorizeze producția și departamentul de vânzări, astfel încât
să poată avea mai mult timp pentru alte interese, inclusiv pentru nepoții săi. Spre norocul lui,
a fost abordat de Eva Rucker, care s-a oferit să investească în afacere și să contribuie la
transformarea dintr-un prodcător regional într-un actor important ce cinde marilor retaileri
naționali.
Rucker a avut o experiență excelentă în vânzări și înțelege procesele de fabricație.
După câteva luni în care au ajuns să se cunoască, Cowart i-a vândut lui Rucker 25 la sută din
afacere și a instalat-o ca director general. Cowart a păstrat pentru sine funcția de președinte.
Cu toate că nu ar fi la serviciu cu normă întreagă, și-ar păstra autoritate asupra deciziilor
majore.
După doar două luni, Rucker a început să angajeze agenți de vânzări, cu scopul de a
dubla vânzările într-un an și de a contracta parteneri de afaceri de la nivel regional și național.
Pe măsură ce vânzările au început să crească, a angajat personal suplimentar, inclusiv un
agent de achiziții, doi designeri de mobilier și un contabil. Până la sfârșitul primului an sub
conducerea Evei Rucker SunBright a fost contractat de către trei lanțuri naționale de retaileri.
Cu toate acestea, noi probleme au început să apară. SunBright a început să devanseze
termenele de livrare și o serie de comenzi au fost returnate pentru că nu întruneau
standardele de calitate.
Odată cu consolidarea comerțului în câteva lanțuri de magazine, retailerii naționali
aveau puterea de a cere o calitate ridicată, prețuri mici și termene mici de livrare de la
SunBright. În caz contrar menționau că ar putea comanda mobilier pentru exterior de la alți
furnizori. La sfârșitul primului an de gestionare a activității din companie, Rucker se lupta
pentru a îmbunătăți operațiunile și a satisface cerințele comercianților de la nivel național, dar
cu puțin succes. În acest sens, aceasta a invitat un consultant pentru a evalua operațiunile
SunBright. Raportul consultantului conținea următoarele elemente:
1. Cooperarea între departamente este minimă sau inexistentă. De exemplu, managerul
de achiziții a schimbat furnizorul de vopsea pentru a economisi câțiva cenți pe galon,
însă vopseaua trebuia să fie aplicată într-un strat mai gros pentru a rezista la condițiilor
din exterior. Costurile cu manopera și vopseaua suplimentară însumau mai mult decât
cei câțiva cenți economisiți la achiziției; în plus, nici un angajat din departamentul de
producție nu fusese consultat.
2. Agenții de vânzări desfășoară frecvent promoții și promit termene de livrare care sunt
imposibil de respectat de către departamentul de producție. Șeful departamentului de
producție evidențiază că este nevoie de timp pentru a rezolva erorile atunci când sunt
introduse produse noi sau se vizează creșterea producției.
3. Departamentul de contabilitate raportează că productivitatea punctului de lucru este
scăzută. Nivel de utilizarea a echipamentului este prea redus. Operațiunile nu sunt
suficient de eficiente pentru a face un profit acceptabil.
4. Magazionerul raportează că inventarul este prea mare și că o mare parte din capital
este alocat materiilor prime. Totodată, capital mare este blocat în procesele excesive
de gestionare a produselor ce urmează să fie finalizate și procesate pentru a fi livrate
clienților.
5. Agenții de vânzări doresc să utilizeze internetul pentru a face cunscute informații
despre produsele Sun-Bright și pentru a realiza vânzări de rutină, oferindu-le
posibilitate să acceseze clienți noi. Această abordare ar presupune angajarea de
oameni care ar putea proiecta și gestiona o pagină web SunBright sofisticată.
Eva Rucker a discutat aceste probleme cu consultantul și a fost de acord cu concluziile
raportului. Ea s-a întâlnit cu Jim Cowart pentru a raporta constatările și a solicita sprijinul său
și resursele financiare pentru a ameliora deficiențele identificate. Cowart asculta prezentarea
și dintr-o dată i-a transmis că are alte lucruri la care să se ocupe: „Nu cred că este la fel de
grav pe cât spui tu ”, i-a spus el lui Rucker, „dar puteți avea o întâlnire cu șefii de departament
dacă
vrei să o discuți cu ei. Amintiți-vă că problemele de producție nu sunt mai grave decât cele ale
concurenților noștri. Nu trebuie să găsești soluții la toate problemele peste noapte. Lucrurile
au funcționat destul de bine înainte de a începe să creștem atât de repede și sunt sigur că vor
funcționa din nou bine ”.

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care dintre problemele subliniate de consultant considerați că ar fi prioritare? De ce?


2. Dacă ați fi consultant, ce tipuri sisteme de informații ați recomanda pentru Sunbright?
Explicați-vă motivele.
3. Dacă ai fi James Cowart, cum ai răspunde/reacționa la raportul transmis de Eva Rucker?
Dacă ai fi Rucker, cum ai proceda?
Prof. univ. dr. Aurel Burciu
Ec. dr. Alexandra Danileț
(alexandra.galan@usm.ro)

S-ar putea să vă placă și