Sunteți pe pagina 1din 14

REGIUNEA CENTRU

ALBA

CRED Română, Engleză (formatori: Sanda Maria Bold, Iuliana Mateica) mai 2021

de către Ariana Ienei- joi, 1 iulie 2021, 14:15


 

      Am simţit că sunt într-o echipă unde pot greşi ca să învăţ să mă dezvolt şi să
contribui la dezvoltarea celorlalţi. M-am simţit foarte bine alături de ceilalti colegi. Am
”cules” câte o informaţie de la fiecare. Pentru mine, acest curs a reprezentat un pas
înainte în dezvoltarea mea ca si cadru didactic. Este un curs în care exersezi tot ceea ce
urmează să faci la încheierea lui.

de către Gratiela Tiutiu- vineri, 2 iulie 2021, 00:42


 
Am colaborat foarte bine cu colegii /colegele de curs și cu formatorii, am primit ajutor de
fiecare dată când nu am înțeles ceva, am avut ocazia să lucrez în grupe și să realizăm
sarcini de lucru interesante, iar schimbul de informații a fost binevenit. Niciodată nu am
zăbovit atât de mult assupra programei și mi-a prins bine să aflu cum anume se face un
opțional. Mulțumesc pentru răbdare, pentru oportunitatea de a participa la acest curs și
mulțumesc pentru exercițiile de spargere a gheții, deosebit de interesante. 

Geta Codruta Fleser- marţi, 6 iulie 2021, 14:38


 

Cu siguranţă, mi-am lămurit multe aspecte legate de noua programă şi optica propusă;
foarte multe dintre aspectele lămuritoare asupra modului în care e util să privesc
activităţile pentru/cu elevii mei, îmi vor fi de mare folos de acum înainte – atât pe partea
de proiectare, cât şi pe partea de realizare a activităţilor şi de evaluare.

Sinceritatea, simplitatea şi atitudinea deschisă a formatorilor cred că au stimulat mult


grupul de participanţi spre comunicare asertivă, spre colaborare constructivă şi, mai ales,
spre o atitudine relaxată, spre exteriorizarea nelămuririlor, a temerilor, şi spre
clarificarea neînţelegerilor şi găsirea de soluţii. 

Deşi întinderea cursului pe o perioadă atât de lungă şi multitudinea de sarcini/teme sunt


printre dificultăţile acestei formări, cred că tot aceste aspecte sunt cele care au facilitat
o mai bună implicare, înţelegere şi fixare a aspectelor puse în discuţie; prin urmare, în
final, consider că a meritat tot efortul şi timpul investit.  

Elena Cosmina Tatar- luni, 5 iulie 2021, 20:42


 

Informațiile puteau fi comprimate pe o durată mai scurtă, fără a fi nevoie ca suportul de


curs să fie lecturat in fața noastră de formatori.  Mi-a plăcut că accentul a fost pus pe
competențele cheie, pe care le-am înțeles foarte bine. 

de către Marinela Marian-Cristea- sâmbătă, 10 iulie 2021, 18:01


 

OK ... DIN PERSPECTIVA NR DE CREDITE

Loredana Roberta Fica- vineri, 9 iulie 2021, 15:31


 

       Mă bucur că am avut şansa de a participa la acest curs. M-am simţit foarte bine
alături de ceilalti colegi. Am ”cules” câte o informaţie de la fiecare. Este unul dintre
locurile din care pleci privind în urmă. Pentru mine, acest curs a reprezentat un pas
înainte în dezvoltarea mea personală. Abilităţile de prezentare ale formatorilor,
formatul cursului şi dăruirea participanţilor au făcut ca acest curs să devină o experienţă
extraordinară pentru mine.

CRED Biologie (formator: Mariana-Alina Moldovan)

de către Ileana Taran- vineri, 9 iulie 2021, 08:52


 

Feedback privind experiența în cadrul programului CRED

Participarea mea la programul de formare CRED a reprezentat urmarea firească a


necesității de autoperfecționare  continuă, în ritmul cerințelor educative actuale. Ca orice
experiență de viață prezintă și puncte tari, dar și aspecte mai dificile.

Principala mea provocare a fost lipsa de timp, fiind implicată la maxim sub toate
aspectele-profesional, familial, social. Sunt o persoană activă și a fost solicitant să
particip la o sesiune de patru ore, în timp ce eram prinsă și în alte activități importante-
examene, comisii, ore după masa cu elevii, probleme legate de responsabilitățile de
director adjunct, etc.

Privind retrospectiv, pot afirma că aspectele pozitive predomină. Deși, cu o lungă


experiență la catedră, a fost o ocazie prielnică să-mi desăvârșesc pregătirea profesională.
Am conștientizat importanța competențelor , posibilitatea flexibilizării  procesului
didactic, punerea accentului pe programă, fără presiunea conținuturilor, necesitatea
centrării activităților pe elevi, sub coordonarea profesorului.

Sunt hotărâtă ca în activitatea mea cu elevii să se simtă o evoluție, să mă adaptez eficient


cerințelor generației actuale , prin aplicarea în practică a ceea ce am aflat pe parcusul
programului de formare sau a contribuit la consolidarea unor convingeri.

Consider că  un beneficiu major a fost schimbul de bune practici dintre participanții la
curs, cooperarea, în special în munca pe grupe, respectul și aprecierea reciprocă. Am
cunoscut sau recunoscut oameni valoroși, cu care mi-a făcut plăcerea să  colaborez,
contribuind la îmbogățirea experienței mele de viață.
Toate acestea și multe alte beneficii personale și colective, au fost posibile și datorită
aportului d-nei formator Moldovan Alina. Consider că este un  exemplu de profesionalism,
dorință de autoperfecționare, echilibru și înțelepciune.

Metodele și  mijloacele diversificate și atractive, stilul personal lipsit de stres, dar
eficient, au  reprezentat punctul forte care m-au motivat să rezist pe parcursul atâtor ore
solicitante de curs și de pregătire a temelor. Aprecierea mea pentru d-na noastră
formatoare Moldovan Alina, cu atât mai mult cu cât, am fost prima serie de cursanți pe
care ne-a format.

 Dacă până acum , Târgu Mureș însemna Smurd și performanță medicală, acum reprezintă
pentru mine și CRED , împreună cu cea care ne-a făcut să credem în forțele noastre.

Un sincer ”MULȚUMESC!”, pentru că, împreună , nu doar am crezut, ci și am reușit.

                                                                Prof. ȚĂRAN  ILEANA

                                                      Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Alba Iulia

de către Liliana Mezei- vineri, 9 iulie 2021, 11:53


 

Participarea mea la proiectul CRED a fost una constructivă şi valoroasă. Activităţile


desfăşurate în cadrul acestui curs au fost interesante,dinamice,utile,interesante,plăcute,
iar experienţa trăită în cadrul activităţilor de formare se va resimţi în activitatea
desfăşurată la clasă. Discuţiile constructive,schimbul de opinii,experienţele de predare-
învăţare,descoperirea competenţelor,utilizarea resurselor în mod creativ,tot ceea ce am
învăţat şi lucrat mă va ajuta în activitatea didactică. Am identificat principalele elemente
de inovaţie promovate de programele şcolare şi schimbările antrenate de acestea la
nivelul practicilor didactice,am descoperit relaţia de interdependenţă dintre
competenţele specifice din programa şcolară şi exemplele de activităţi ce vor conduce la
atingerea descriptorilor din profilul de formare al absolventului şi implicit la atingerea
competenţelor cheie.

Felicit colegele de la curs pentru momentele frumoase,dăruirea şi pasiunea,creativitatea


şi implicarea,pentru spiritul de echipă şi schimbul de bune practici.

Admiraţie şi preţuire pentru d-na MARIANA – ALINA MOLDOVAN, formatoare de excepţie,


care motivează şi inspiră deopotrivă,pentru răbdarea avută cu noi pe întreaga perioadă a
cursului.

FELICITĂRI!

Elena - Camelia Maniu- vineri, 9 iulie 2021, 13:07


 

 Societatea umană evoluează continuu uneori cu pași rapizi, alteori confruntându-se cu


diverse probleme și crize. Situația de criză provocată de pandemia de Covid 19 a
determinat o schimbare radicală a sistemului educațional pentru a-i face pe educabili mai
flexibili și mai pregătiți pentru viața de mâine cu surprizele sale.   Generațiile actuale par
să prefere mediile digitale, urmărind conținuturi atractive, accesibile și sistematizate. Cu
toate acestea rolul cadrului didactic rămâne vital în selectarea celor mai potrivite
conținuturi care să construiască competențe solide, precum și oferirea climatului
emoțional adecvat învățării și a suportului moral în stabilirea scopurilor de învățare și
monitorizare a procesului. În consecință construirea unor coduri psiho-emoționale și
comportamentale care să faciliteze învățarea autoreglată devine o reală  provocare, atât
în contexte față în față, cât și în contexte educaționale virtuale.    Eforturile  necesare
pentru a menține motivația și angajamentul elevilor, sunt crescute, deoarece în mediul
unei interacțiuni virtuale nu se pot controla factorii ce distrag atenția și concentrarea
elevului, mediul de învățare. Așadar  realizarea procesului educațional  vine cu o
provocare majoră, respectiv aceea de a găsi metode prin care elevul să beneficieze de
orientarea constantă oferită de profesori în învățare.    În acest context Cursul ”CRED„a
fost interesant, informațiile relevante și expuse într-un mod clar dând posibilitatea de-a
interacționa pentru a eficientiza   conținutul învățării, de-a face alegeri, de-a restructura
sau de a obține feedback rapid și obiectiv acțiuni esențiale pentru o participare activă,
eficientă.  Colectivul a fost minunat și ne-am bucurat de întelegere, sprijin și asistență
permanentă.  Deși timpul acordat acestui curs a fost marea mea provocare dat fiind
multiplele activități pe care trebuie să le îndeplinesc zilnic, atât pe plan profesional cât și
familial ori social prestatia  deosebită a formatorului  empatia, colegialitatea, au făcut ca
timpul petrecut împreună să fie unul eficient și cu repercursiuni pozitive în viitorul
apropiat.     Procesul de învățare autentic și eficient este bazat pe o pedagogie activă, pe
atenția crescută la nevoile de învățare și deopotrivă la cele emoționale iar comunicare cu
ajutorul platformelor educaționale facilitează transpunerea noțiunilor însusite  aici a
competențelor ce dau posibilitatea flexibilizării  procesului didactic, punerea accentului
pe programă, fără presiunea conținuturilor, necesitatea centrării activităților pe elevi, sub
coordonarea profesorului. 

de către Doriana Partila- sâmbătă, 10 iulie 2021, 15:46


 

Proiectul Cred a fost pentru mine un prilej de cunoaștere și autocunoaștere. Am avut


ocazia să cunosc colegi  alături de care am încercat să facem mai eficientă, mai atractivă
şi mai ofertantă activitatea noastră de formare a elevilor. Consider că este esenţial să ne
dorim să păşim împreună cu elevii, colegii,mentorii noştri, în acest parcurs comun de
formare. Au fost nenumărate momente în care am simţit că este de folos să împărtăşeşti
experienţe cu colegii, în intenţia de a face lucrurile mai bine. Învăţarea rămâne şi pentru
noi, ca şi pentru elevi, un obiectiv pe care-l atingi mai repede şi mai facil , dacă ai şansa
să ai mentori potriviţi. Mulţumesc dnei. Alina Moldovan pentru tot acest parcurs împreună
şi pentru tot ce ne-a oferit cu răbdare, empatie, interes şi profesionalism. Mă bucur că am
cunoscut colege noi cu care am colaborat frumos şi cărora le admir şi le apreciez
activitatea. Scopul cursului va fi atins doar dacă vom pune în practică cele învăţate.
Doresc tuturor colegelor să reuşească aceasta, în măsură căt mai mare. 

Vacanţă plăcută, tuturor!!

de către Mihaela Livia Hosu- duminică, 11 iulie 2021, 14:38


 

În urma achizițiilor de la acest curs consider că  pot transfera idei și contexte de învățare
promovate la disciplina Biologie pe care o predau, astfel, activitățile practice să devină
primordiale celor teoretice și să  crească interesul și motivația elevilor pentru studiu.
Consider că pot contribui la dezvoltarea unui mediu școlar prin activitățile întreprinse la
clasă, dar și activitățile extrașcolare, iar noutățile aduse prin participarea la acest curs voi
încerca să le aplic atât în cadrul orelor de specialitate cât și al orelor de Consiliere și
dezvoltare profesională. Cred, de asemenea, că în urma cursului pot promova valori
morale și pot contribui la creșterea și dezvoltarea stimei de sine prin oferirea unei viziuni
sănătoase asupra propriei personalități, pot oferi sprijin elevilor emotivi sau pot contribui
și mai bine  la integrarea celor cu cerințe educative speciale într-un mediu școlar incluziv.
Colaborarea din timpul cursului a fost atractivă, vasta experiență a unora dintre
participanții la curs, schimburile de idei și interacțiunea cu alți colegi au fost un bun prilej
pentru îmbunătățirea activităților de la clase, activități care vor contribui pe viitor la
modelarea caracterului elevului și-l vor determina să se autodepășească.

Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest curs CRED, deoarece sunt preocupată de
autoperfecționare, de schimbul de experiențe cu alți colegi din județ sau din țară și
consider că sunt implicată în această meserie de dascăl.

CRED Educație muzicală (formatori: Ioan Chiciudean, Olimpia Onac) mai 2021

de către RADU BESLIU- luni, 5 iulie 2021, 08:44


 

Am conștientizat anumite noțiuni pe care poate le știam, dar nu le puneam neapărat în


practica de zi cu zi. Am acumulat cunoștințe şi abilități noi, pe care doresc să le folosesc
în viitor. Suporturile de curs bine întocmite, reprezintă un adevărat ghid pentru cursanți şi
sunt utile în viitor. In cadrul acestui curs am dobândit și dezvoltat aptitudini, competențe
și inițiative didactice atât prin intermediul bazei teoretice prezentate, cât și prin
intermediul temelor care ne-au stimulat spiritul de lucru în echipă. 

de către Emma Georgiana Damian- miercuri, 7 iulie 2021, 13:40


 

În cadrul acestui curs (cele 3 module) am avut ocazia să particip la discuții pedagogice
utile, relevante noilor schimbări (integrarea discursului pedagogic în cadrul acestor
schimbări), precum și aducerea la zi a informației. Totodată, participarea la curs mi-a dat
posibilitatea să îmi gândesc mai bine metoda de predare, să asimilez și să articulez
aspecte noi  referitoare la procesul de învățare-predare. Nu în ultimul rând, am fost din
nou și din nou sensibilizată să acord atenție fiecărui copil în parte, la ora de flaut, pentru
a putea facilita procesul de educație „muzicală instrumentală specializată” în funcție de
structura emoțională/afectivă-cognitivă a fiecărui copil și am fost motivată să caut în
continuare metode noi de predare ținând cont de dinamicile sociale și de noile dezvoltări
în domeniul științelor conexe muzicii și pedagogiei.

SIBIU

CRED Chimie (formatori: Dorina Cismaș, Cristina Robu)

de către ASPAZICA BALINT- marţi, 6 iulie 2021, 22:19


 

Desi am participat la acest curs intr-o perioada in care am avut multe activități didactice,
modul  de abordare a temelor si discutiile intre colegi mi-au transmis energie pozitiva
pentru a finaliza cursul cu succes.Consider ca am invatat multe lucruri utile in ce priveste
proiectarea didactică, utilizarea resurselor, realizarea orelor de consiliere si dezvoltare
personală, educația incluzivă si cu siguranță ma vor ajuta in imbunatatirea activității
didactice. Apreciez faptul că doamnele formator au creat un mediu antrenant si placut de
dezbatere a temelor care ne-a  ajutat sa intelegem temele abordate si sa le finalizam cu
succes. Felicitari pentru profesionalism  si colegialitate!

de către CRISTINA-ILEANA STANGU- luni, 5 iulie 2021, 23:31


 

A fost o experienţă interesantă care m-a facut sa imi regandesc proiectarea didactica din
perspectiva profilului de formare al absolventului.

Se spune ca timpul trece usor atunci cand il petreci cu placere ,ceea ce s-a intamplat cu
siguranta in cazul multora dintre intalnirile noastre. 

Am invatat , de la cei doi formatori ,foarte bine pregatiti si artisti in arta


comunicarii,multe lucruri utile pe care cu siguranta le voi aplica in activitatea mea la
clasa.

de către DELIA NEMES- joi, 8 iulie 2021, 14:39


 

Viitorul  ”societatea cunoașterii” impune  focalizarea atenției profesorilor  asupra


dezvoltării competențelor-cheie ale absolventului unui ciclu de învățământ. Participând la
cursul de formare EduCRED voi face posibil acest lucru.

Mulțumesc formatorilor care ne-au îndrumat pe acest parcurs. 

CRED Geografie (formator: Constantin Dinca)

de către FLORIN-DUMITRU STOICA- luni, 5 iulie 2021, 14:15


 

Feedback-ul dumneavoastră

         Acum, la sfârşit de curs, aş dori să scot în evidenţă câteva aspecte pozitive cum ar
fi cunoaşterea mai amplă a noutăţilor apărute în Programa şcolară, dezbaterea amplă şi
complexă a întregului curs, o viziune pozitivă asupra educaţiei copiilor cu cerinţe speciale
şi bucuria de a ştii că sunt colegi profesionişti în domeniul ,,Geografiei,,.

        Toate acestea nu erau posibile fără un formator devotat meseriei. Mulţumesc!

       M-am simţit foarte bine în timpul webinar-ilor. Am simţit că sunt într-o echipă unde
pot greşi ca să învăţ să mă dezvolt şi să contribui la dezvoltarea celorlalţi. Am ”cules”
câte o informaţie de la fiecare. Este unul dintre locurile din care pleci privind în urmă.

        De asemenea, acest curs a reprezentat un pas înainte în dezvoltarea mea personală.


Dacă până să particip la el îmi era teamă să vorbesc deschis despre ideile mele, în urma
acestuia am învăţat nu doar să fac acest lucru dar şi cum să-l fac. 
     Abilităţile de prezentare ale formatorului, formatul cursului şi experienţa
participanţilor au făcut ca acest curs să devină o experienţă extraordinară pentru mine.
Mulţumesc colegilor şi celor 2 formatori, d-nei MARIA CANTER şi d-nului DINCĂ
CONSTANTIN, pentru felul în care ne-au îndrumat și prezentat Proiectul “CRED”!

de către ADRIANA-MIOARA DINCA- miercuri, 7 iulie 2021, 12:49


 

Cursul a fost foarte interesant, cu informații utile în activitatea didactică, ne-a pus mintea
în funcțiune și ne ajută să ne adaptăm mai ușor la noile realități ale vieții noastre
profesionale. Pot spune că a venit la momentul potrivit!

La acest curs am descoperit că avem mare nevoie de socializare, că ne-au prins bine
întâlnirile cu colegii, unii redescoperindu-ne, alții cunoscându-ne, dar concluzia este că
am întâlnit oameni deosebiți, cu care am petrecut clipe plăcute și am împărtășit
experiențe didactice utile și  ineresante.

 M-am simțit într-o adevărată echipă, cu oameni empatici și cu un formator care a știut să
creeze o atmosferă relaxantă, în care am putut să ne desfășurăm nestingheriți, să ne
spunem propriile păreri, să punem întrebări nestingheriți și să acumulăm multe informații
noi, dar să ne și imbunătățim competențele digitale.

Mă bucur că am ales să particip la acest curs, și nu aș ezita să-l recomand!

 Mulțumesc.

de către MARIANA-LUCRETIA STIUCA- miercuri, 7 iulie 2021, 19:05


 

      Aș începe prin a menționa că a fost o experiență pe care aș repeta-o, mi-am clarificat


aspecte despre abordările în ceea ce privește noile programe școlare, am învățat că
pentru a fi cadru didactic trebuie mereu să ne amintim să fim empatici și să fim cea mai
bună variantă a noastră din punct de vedere profesional. Cursul este unul interactiv și
propune o abordare de colaborare și de a face  parte dintr-o echipă, că schimbându-ne pe
noi este primul pas înspre o viziune modernă și pozitivă a sistemului de învățământ.

 Domunui formator îi transmit să ramână același, este un om deosebit care ne-a fost
alături și ne-a învățat să învățăm, tot respectul și sincere felicitări!

   Felicitări ințiatorilor proiectului CRED, consider că avem nevoie de o astfel de formare.


Mulțumesc!

de către NICOLAE-EMIL MARES- miercuri, 7 iulie 2021, 19:24


 

Deși perioada de timp pentru acest curs a fost lungă și solicitantă- mai ales că s-a
desfășurat în timpul anului școlar- am parcurs-o cu mult interes și implicare. Iată și
motivele: formatorii, în special d-ul Dincă Constantin care, prin pricepere și dăruire,  a
gestionat foarte bine derularea acestui curs CRED și ne-a antrenat activ, pe noi, toți
colegii participanți, profesori de geografie ai județului Sibiu. Mi-a plăcut foarte mult
modul în care am interacționat cu toții, mi-am actualizat cunoștințele privind  predarea-
învățarea și evaluarea la ciclul gimnazial și mi-am diversificat modul de abordare al
strategiei didactice.
Consider că participarea mea la acest curs a fost un real câștig, atât pentru mine cât și
pentru viitorii mei elevi!

Mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la cursul CRED! 

MUREȘ

CRED Maghiară (formator: Katalin Mozes-Szilagyi

de către Tunde Balazs- joi, 1 iulie 2021, 10:33


 

A fost un curs foarte folositor datorită profesionalismului și bunei organizări. M-a ajutat
foarte mult în a înțelege mai bine ce înseamnă o educație bazată pe competențe. M-a
ajutat mult în îmbunătățirea activității mele la clasă.

Mulțumesc formatorului felul în care a abordat diferitele subiecte și a condus discuțiile


noastre, și felul în care a reușit să ne motiveze și să ne încurajeze la o activitate mai
bună, mai eficientă, mai de calitate. Consider că fiecare copil merită să aibă parte de un
învățământ de calitate!

de către Emese-Csilla Punkosti- joi, 1 iulie 2021, 11:26


 

Mă simt norocoasă că am participat la acest curs CRED, și am avut ocazia să cunosc mai
multe colege/profesori de specialitate. 

Pe parcursul orelor am învățat foarte multe lucruri importante, foarte multe noutăți, pe
care pot să le folosesc în activitatea la clasă.

Îmi plăce foarte mult atmosfera în care derulea discuțiile, webinarele. Meetingurile au
fost atractive, interesante, variate. Formatorul este un om cu mare empatie, eram
parteneri la acest curs. Mulțumiri și de pe acest forum.

Consider că am avut multe teme de efectuat. În scurt timp trebuia să fim activi: la locul
de muncă, să frecventăm cururile de CRED online, să facem temele.

Consider că am avut și mai am mult de învățat.

de către Eniko Kovacs- vineri, 2 iulie 2021, 16:11


 

Parerea mea este, ca era timpul sa participam la un astfel de curs. Mai ales ca este tintat
pe materia pe care predam. Era dificil sa ma adaptez programului, acesta incepand asa de
brusc, dar asteptam fiecare intalnire, pentru ca era interactiv, la obiect, informatiile,
care erau in capul meu, si-au gasit locul in sfarsit in legatura cu programa scolara,
documentele oficiale, despre folosul si folosirea lor. 

Formatorul nostru este bine pregătit, ia în considerare experiența și comentariul fiecărui


participant, respectă opinia fiecăruia. Își spune părerea cu tact și cu empatie.
Mi-a facut placere sa lucrez in grup, sa aud experientele colegilor, sa invat din fiecare
comentariu. Va multumesc.

de către Eszter Nyaradi- sâmbătă, 3 iulie 2021, 10:17


 

Acest curs a fost foarte oportun, dar sincrozirea este foarte neadecvată: în primul rând
acest curs terbuia să aibă loc acum 10, respectiv 5 ani pentru TOȚI profesorii care predau
în învățământul primar și gimanzial, pentru că trecându-se la predare centrată pe
competiții și nu pe conțunuturi și pe însușirea materiei, a  creeat multe probleme
majoritații profesorilor. Pe de altă parte sfârșitul de an este total necorespunzător pentru
un curs de asemenea anvergură. 

Totuși apreciez foarte mult cursul acesta, pentru că m-a ajutat foarte mult, mi-a deschis
orizonturi în perceperea noii programe șolare, chiar dacă îl folosesc de 4 ani lucrând în
învățământ de mai bine de 20 de ani. 

Cursul a fost foarte bine structurat, bine prezentat, condus cu mult tact și empatie de
doamna formatoare. Stilul ei de lucru degajat, dar foarte profesionalist s-a simțit pe tot
parcursul întâlnirilor, având oporunitatea de a ne prezenta părerile, opiniile legate de
munca noastră de profesor de limba și literatura maghiară, de diriginte și de părinte
totodată. 

Mulțumesc mult că am avut oportunitatea de a lucra  cu colegi foarte valoroși, de a


cunoaște mai bine pe ei, care la fel ca și mine lucrează foarte mult pentru a îmbunătății
procesul de predare-învățare. Am învățat foarte multe practici bune pe care le voi
valorifica în munca mea.  Mulțumesc tuturor!

de către Melinda Vaida- marţi, 6 iulie 2021, 22:00


 

Pentru mine acest curs CRED a fost cea mai utilă și educativă din toate la care


am participat! Atmosfera era foarte bună, formatorul foarte deschisă, ajutătoare și pre
gătită. 
Mă bucur că am aflat multe informații despre competențe,
curriculum etc, dar și pentru faptul că am cunoscut multe persoane extraordinare și sp
ecialiste în domeniu. 

Meetingurile mi-au dat o altă perspectivă despre cursuri online. Mulțumesc frumos! 

CRED Educație fizică (formatori: Gabriel Dunduc, Laurențiu Stan)

de către Claudia-Melania Botan- miercuri, 30 iunie 2021, 21:13


 

A fost greu,dar câstigurile foarte mari.Multe lucruri care ne vor schimba în plan
profesional și nu numai.Mulțumim!

de către Darius-Viorel Miclea- joi, 1 iulie 2021, 11:27


 

Imi pare bine ca am reusit sa particip la acest curs, care mi s-a parut unul foarte
interesant si care cu siguranta ma va ajuta in viitor. Le multumesc formatorilor pentru
rabdarea lor, pentru modul in care au incercat sa ne explice totul, astfel incat , terminand
acest curs sa ramanem cu enorm de multe lucruri utile si interesante. Va multumesc!

de către Razvan-Florin Moldovan- vineri, 2 iulie 2021, 13:36


 

Desi la inceput eram neăncrezator,un curs de un înalt nivel de prezentare și acumulare de


informatii.

Teme bine prezentate și structurate,care cu siguranta ne vor ajuta pe viitor și ne vor


ridica probabil și nivelul de predare 

Felicitării domnilor formatori,colegilor profesorii de curs,am colaborat foarte bine și am


relaționat perfect.

Succes mai departe!Succes tuturor!

HARGHITA

CRED Engleză (formatori: Monica Cotfas, Elemér Nagy)

de către MELINDA NOVAK- joi, 1 iulie 2021, 20:01


 

Dear Monica,

I am really happy to have done this course together with you. I have learnt a lot, and I
loved almost everything about the things you showed us: Your way of teaching, the way
you treat people, your enthusiasm, your caring.

Thank you!

de către MARIANA-COSMINA MAN- joi, 1 iulie 2021, 19:58


 

Experiența mea la acest curs a fost una plăcută. Am învățat multe lucruri utile pe care le
voi aplica ulterior la clasele mele. Le mulțumesc pe această cale formatorilor acestui
program, care au dat dovadă de profesionalism, înțelegere și bunăvoință. Voi recomanda
acestui curs tuturor colegilor mei care încă nu au avut parte de această experiență.

de către LEVENTE MOLNAR- joi, 1 iulie 2021, 19:48


 

După cele povestite de alte colege, acest curs n-ar fi trebuit să fie așa de bun. Totuși, a
fost o experiență bună, datorită formatorilor și colegilor cu care am lucrat împreună.

We are the champions! :)


de către Monica Cotfas- miercuri, 7 iulie 2021, 09:00
 

Hello, everybody!
Thank you for the feedback. We are all teachers and we all know how important that is!

We have come through so many long sessions, so many hours spent online after our daily
work schedule, and during a difficult time.

Thank you for making this time worthwhile, it is a skill to have the ability to learn from
each experience that you encounter (a key competence, right?:) Any change is
implemented in small steps, and I think we should all contribute by doing our best where
we are at! I am confident that the English teachers are open and wise, flexible and
involved, and let us hope that we can really make a difference, and contribute to what we
know and call the butterfly effect! Any small action might have a huge impact on our
students!

From the bottom of my heart, all the best for the future!

COVASNA

CRED Informatică și TIC, Educație tehnologică (formatori: István Budai, Csilla Vass)

de către Márta Fodor- sâmbătă, 3 iulie 2021, 13:19


 

  Programul Cred curriculum relevant pentru mine a consolidat și a aprofundat


cunoștiințele. A contribuit la  extinderea repertoriul metodologic, pot folosi la discuții
metodologice.

   Formatorul cursului a dat dovadă de responsabilitate și profesionalism, a fost empatic,


echilibrat, respect față de experiențele cunoștiințelor,ideilor, opiniile participanților.
Menționez faptul că prezentarea structurilor specifice au fost bilingvi.  În cadrul expunerii
domnul profesor a înpărțit și experiențele lui proprii. Sunt foarte încântat că valorosul
suport de curs este disponibil și putem folosi   pe parcursul activitățiilor didactice.

   Sunt recunoscător pentru posibilitatea de a participa la acest program. 

CRED Educație muzicală (formator: János Keresztessy)

de către Vilmos Simon- joi, 8 iulie 2021, 11:46


 

Am cunoscut colegi din alte localități, am făcut schimb de experiență care, cred că o să
fie benefică în cele ce urmează. Cursul a avut puls, cursivitate. Formatorul a fost deschis,
ne-a ajutat când am întâlnit obstacole. Am dezvoltat competența digitală, a comunicării
în limba română, maternă. 

Mulțumesc

de către Csilla Miklós- duminică, 11 iulie 2021, 21:47


 

La acest curs am învațat multe despre competențe, mi-am perfecționat competențele


digitale.

În timpul cursului am făcut schimb de experiențe folositoare.


Mulțumim formatorului Keresztessy János pentru aceste cursuri.

BRAȘOV

CRED Istorie, Educație socială (formatori: Corina Drăgoiu, Maria Buliga)

de către Adriana-Olivia Vasile- joi, 1 iulie 2021, 16:22


 

Cursul CRED este pentru mine o oportunitate de a aprofunda anumite notiuni care imi erau
neclare. Discutiile cu colegii de curs m-au inspirat in organizarea unor activitati de
invatare mai eficiente.

Multumesc formatorilor pentru energia si eficienta cu care ne-au condus prin toate
sesiunile cursului!

de către Ionela-Georgiana Militaru- joi, 1 iulie 2021, 16:13


 

A fost cel mai lung curs la care am participat, dar și cel mai interesant. Am aflat multe
informații utile pe care cu siguranță le voi aplica în activitatea mea didactică. Mulțumesc
doamnelor formator dar și organizatorilor pentru această experiență.

de către Elena-Sabina Radu- joi, 1 iulie 2021, 16:40


 

Vă mulțumesc, doamnelor Buliga și Drăgoiu, pentru răbdarea și înțelepciunea de care ați


dat dovadă în managerierea unei grupe „altfel”. Ați reușit să-mi stârniți interesul de a
participa și a lucra, chiar dacă uneori eram după o zi obositoare de lucru. Tot ceea ce mi-
ați „livrat” cu profesionalism, a restructurat și reorganizat noțiuni mai vechi sau mai noi,
deja cunoscute de mine. Mi-ați arătat o altă perspetivă de a ”vedea hârțogăriile” de
început de an. 

Un ”elev” destul de incomod.

de către Iulian Mititelu- joi, 1 iulie 2021, 16:41


 

Prin acest curs mi-am clarificat unele concepte, pe altele le-am reactualizat, dar la alt
nivel, mai evoluat al „spiralei profesionale”. Voi aplica informațiile învățate despre
proiectare în activitatea mea didactică. Alte aspecte, judecăți, raționamente despre
curriculum în general (ale doamnelor formator, ale colegelor/colegilor ori cele personale)
sau cu privire la lucruri mai delicate le voi integra în ansamblul activității pe care o
presupune consilierea psihopedagogică. 

Cât despre mesajul meu către formatori: cu mine v-ați atins obictivele, mă declar un
cursant care a atins competențele cursului și le pot dovedi oricând cu mare satisfacție.
Îmbunătățiri nu am de propus fiindcă nu este cazul. Mențineți schimbul de idei/ opinii ca
urmare a vizionării unor materiale sau lansării unor jocuri interactive, sunt benefice.
Felicit ambele doamne formator pentru modul în care au organizat activitățile acestui curs
online!
de către Simona-Maria Nistor- joi, 1 iulie 2021, 16:53
 

A fost un curs cu activități relevante, utile în activitatea didactică. Dar destul de greu de
realizat, unele dintre indicațiile date, în practica curentă. Oricum, sunt informații bine
structurate; iar transmiterea acestora s-a realizat în mod profesionist, formatorii au știut
să aleagă metode interactive și eficiente, solicitând feedback și respectând opinia fiecărui
participant.

Și ceea ce am apreciat cel mai mult, a fost faptul că în calitatea lor de formatori, au știut
să dovedească umanitate, respect și empatie. Cred că în fiecare întâlnire a existat un
moment care ne-a scos din sfera cunoașterii și ne-a transpus în lumea emoțiilor,
îmbogățindu-ne cu bucurie, cu încredere și cu respect față de fiecare om care apare în
viața noastră. Un mare ”Mulțumesc!” aici!

e către Gabriela Rascanu_bv- vineri, 9 iulie 2021, 23:54


 
Pentru mine a fost o activitate solicitanta, dar placuta. Am invatat multe lucruri noi,
neintelese de mine pana acum. De acum nu imi va mai fi greu la inceput de an scolar sa-
mi intocmesc documentele corespunzator. Tot ceea ce am invatat imi va fi util la clasa,
acesta consider ca este cel mai important beneficiu.
Multumesc doamnelor formatoare! Ma bucur ca le-am cunoscut, am toata stima si
respectul pentru astfel de oameni. Doar datorita ajutorul dumnealor am reusit sa finalizez
cursul.Multumesc pentru incurajare !
Multumesc colegilor de grupa, oameni minunati care si-au expus experienta intr-un mod
minunat.Am avut ce invata de la fiecare dintre ei.
Multumesc tuturor!

CRED Educație muzicală (formatori: Ion Negilă, Andreea Kope)

de către Raluca-Valentina Stefoni- miercuri, 7 iulie 2021, 05:08


 

Perspective noi, directii de abordare inovative, reforma educatiei. In procesul de evolutie


a societatii si adaptarea la nevoile sale, acest curs se inscrie pe linia europeana actuala,
deschizand un nou drum de formare si devenire a profesorilor, si, prin acestia, a elevilor
de astazi si de maine. Formarea individului, indiferent in care dintre roluri se afla in acest
complex proces de invatare, cautarea ”nou”-lui si a ”mai bine”-lui ca necesitate directa a
transformarilor inerente survenite in parcursul societatii sunt resurse inepuizabile pentru
parcursul pe care educatia il descrie in timp. Acest curs de formare se prezinta ca o etapa
necesara in lungul sir de transformari prin care invatamantul trece, adaptanadu-se mereu
la nevoile individului si ale societatii in continua evolutie. 

de către Alina-Corina Nemeti- vineri, 9 iulie 2021, 18:50


 

In conditiile in care modernizarea procesului de invatamant a devenit o necesitate, acest


curs constituie o  forma eficienta de perfectionare a cadrelor didactice. 

Multumim echipei de proiect!

S-ar putea să vă placă și