Fezabilitatea financiară a proiectelor

Analiza fezabilităţii unei idei de proiect poate determina dacă investiţia care va fi
realizată va fi una de succes sau decizia de a investi poate genera pierderi de bani,
resurse, timp, proiectul dovedindu-se unul neprofitabil. O astfel de analiză permite
obţinerea de răspunsuri la mai multe întrebări:
 Este organizaţia capabilă să investească în proiectul respectiv?
 Există condiţíi favorabile şi fonduri suficiente pentru a termina cu succes investiţia
respectivă?
 Implementarea proiectului este supusă unor riscuri? Ce soluţii de răspuns la risc se pot
aplica pentru contracararea acestora?
 Odată realizată investiţia, aceasta va fi profitabilă?

Studiul fezabilităţii unei idei de proiect se face din mai multe puncte de vedere:
 Fezabilitatea pieţei care permite evaluarea potenţialului pieţii pentru a valida
viabilitatea proiectului şi a adopta o poziţie concurenţială corectă; ea determină dacă
ideea de proiect este fezabilă în condiţiile actuale ale pieţei;
 Fezabilitatea tehnică şi organizaţională care determină dacă organizaţia deţine sau
are acces la resursele materiale, tehnologice şi umane necesare pentru a implementa
proiectul, efectele pe care proiectul le poate genera asupra mediului înconjurător,
analizează contextul legislativ în care se va derula proiectul, precum şi pe cel politic
pentru a identifica factorii care ar putea genera piedici în realizarea proiectului;
 Fezabilitatea financiară care trebuie să decidă asupra rentabilităţii proiectului şi
asupra posibilităţii de finanţare a acestuia.

Fezabilitatea financiară este una dintre axele studiului de fezabilitate a unui proiect
şi este centrată pe rentabilitatea financiară a proiectului şi posibilitatea de finanţare a
acestuia.
Studiul de fezabilitate financiară este realizat tocmai pentru a evita iraţionalitatea
în luarea deciziilor, în esenţă la nivel strategic, însă aceeaşi analiză poate fi aplicată
deciziilor tactice şi operaţionale. El constă în furnizarea de date cuantificate ce vor fi
utilizate pentru a stabili ipotezele de bază şi scenariile care urmăresc să răspundă la o
serie de întrebări, înainte de a dezvolta un proiect:
 se dispune de resursele necesare pentru dezvoltarea proiectului?
 dacă nu, se poate mobiliza capitalul extern şi în ce condiţii?
 care sunt costurile reale ale proiectului?
 care sunt limitele actuale?
 care sunt nivelele critice, limitele de abandon al proiectului şi costul rezidual al
acestuia?
Atunci când este analizată fezabilitatea financiară a unui proiect trebuie avute în
vedere următoarele aspecte:
 Determinarea costurilor cu investiţia şi a modalităţii de realizare în timp; determinarea
costurilor operaţionale zilnice/lunare
 Prognozarea veniturilor, pe baza vânzărilor estimate şi a politicii de preţ
 Proiecţia veniturilor şi a cheltuielilor (contul de rezultate) şi a bilanţului
 Analiza diverşilor indicatori economici
 Proiecţia necesarului de fond de rulment (creanţe curente - datorii curente).
 Proiecţia fluxurilor de numerar viitoare
 Identificarea surselor de finanţare (interne, credite bancare, furnizori, majorare de
capital, fonduri nerambursabile, etc)
 Determinarea momentului în care veniturile sunt egale cu cheltuielile, adică profitul
este egal cu zero
 Calculul duratei de recuperare a investiţiei

Utilizarea analizei cost-beneficiu în analiza fezabilităţii financiare a unui proiect

Analiza cost-beneficiu este o metodă de asistare a deciziilor care evaluează

avantajele şi beneficiile unui proiect, precum şi posibilele consecinţe (pozitive sau
negative) ale deciziilor luate privitoare la acesta. Ea poate fi aplicată tuturor tipurilor de
decizii, indiferent de importanţa acestora.

Metoda permite măsurarea oportunităţii unui proiect, precum şi a repercusiunilor

sale financiare. Este un instrument de management financiar care poate fi utilizat înainte
de a lua decizia de a investi, pentru evaluarea riscurilor, de exemplu, sau după decizie,
pentru evaluarea rezultatelor obţinute şi pentru a verifica dacă obiectivele stabilite
anterior au fost atinse. Ea presupune:1

1
Centrul de guvernare elecronică, Curs de iniţiere pentru CeT şi manageri IT,
http://old2.ms.gov.md/sites/default/files/programe_strategii/glosar_de_termeni.pdf,
 • Identificarea, specificarea şi evaluarea costurilor, care includ costurile de achiziţie,
construcţie, întreţinere, reparaţii şi exploatare (consumul de energie, chirii) aferente unei
propuneri pe perioada sa de viaţă prevăzută;
• Identificarea, specificarea şi evaluarea beneficiilor aferente propunerii pe perioada sa
de viaţă prevăzută.

În analiza cost beneficiu pot fi utilizate mai multe metode de evaluare:

• metoda perioadei de recuperare;
• metoda valorii actualizate nete;
• metoda ratei interne de rentabilitate.
Toate cele trei metode menţionate evaluează financiar un proiect pe baza fluxului de
numerar al acestuia.

a) Metoda perioadei de recuperare este o metodă simplistă care calculează durata de

timp care se scurge până la recuperarea investiţiei iniţiale în proiect, pe baza fluxurilor de
numerar aşteptate.
În aplicarea metodei perioadei de recuperare trebuie luate în considerare următoarele
aspecte:
- Fluxurile de numerar trebuie calculate după deducerea impozitelor (metoda
presupune recuperarea investiţiei din venitul net obţinut de proiect)
- Se exclud costurile de amortizare din costurile de exploatare (cheltuielile de
capital sunt incluse la început)
- Costurile de finanţare – reale sau teoretice – din perioada de recuperare trebuie
incluse în fluxul de numerar în costurile de exploatare.
Metoda nu poate fi considerată una de bază în evaluarea unui proiect, însă poate fi
utilizată atunci când se obţin valori egale în calculul valorii actualizate nete şi a ratei
interne de rentabilitate a două proiecte de investiţii, fiind ales proiectul cu termenul de
recuperare mai mic.
Termenul de recuperare se calculează fie ca raport între costul investiţiei iniţiale şi
valoarea medie anuală a fluxurilor de numerar (termenul de recuperare actualizat), fie
prin adunarea algebrică a valorilor fluxurilor anuale ale proiectului -fluxuri de ieşiri şi
fluxuri de intrare-, până când totalul devine pozitiv (termenul real de recuperare).

b) Metoda valorii actualizate nete (VAN)

 Valoarea actualizată netă este valoarea obţinută prin actualizarea fluxului de numerar
în raport cu anul în care se desfăşoară proiectul, luând astfel în considerare evoluţia în
timp a valorii banilor.

n
FN i Vr
VAN   I    n 1
i 0 (1  a ) i
(1  a )
unde:
I - investiţia iniţială
n – perioada de actualizare (numărul de ani în care se desfăşoară proiectul)
FNi – fluxul de numerar la momentul i
a - rata de actualizare
Vr - valoarea reziduală a proiectului

Valoarea banilor se depreciază în timp, în principal, din cauza inflaţiei. Rata de

actualizare depinde de modalitatea în care este calculat factorul de actualizare. Factorul
de actualizare poate fi dictat de: rata inflaţiei, rata dobânzii, rata de risc investiţional.
Dacă VAN > o, investíţa este considerată profitabilă şi se ia decizia de investire în
proiect, dacă VAN= 0, investiţia este respinsă, din motive de precauţie, dacă VAN < 0,
investiţia este neacceptată.

c) Metoda ratei interne de rentabilitate

În aplicarea acestei metode se porneşte de la ipoteza că valorile actualizate ale fluxurilor
de numerar nete din viitor vor putea acoperi investiţia iniţială şi se calculează rata internă
de rentabilitate. Rata internă de rentabilitate se obţine prin aproximări succesive sau se
calculează utilizând un program de calcul.
Rata internă de rentabilitate reprezintă valoarea ratei de actualizare pentru care valoarea
VAN este egală cu valoarea 0.

Dacă RIR este mai mică decât rata de actualizare, atunci proiectul de investiţii nu mai
este eficient deoarece cheltuielile investiţionale totale actualizate devin mai mari decât
fluxurile de numerar actualizate şi VAN va avea valoare negativă (VAN < 0).
Pentru RIR mai mare decât rata de actualizare, proiectul de investiţii este eficient, iar
VAN este pozitiv (VAN > 0).
Dacă evaluarea se face pentru mai multe alternative pe baza RIR, se va alege acel proect
pentru care RIR este mai mare.

Calculul valorii actualizate nete şi a ratei interne de rentabilitate cu ajutorul funcţiilor

statistice

Funcţiile statistice NPV şi IRR din programul tabelar Excel pot fi utilizate pentru
calculul valorii actualizate nete şi a ratei interne de rentabilitate.
Pentru exemplificare, considerăm următorul caz: O organizaţie doreşte să realizeze
un proiect cu o investiţie iniţială de 200.000 $ şi există două propuneri din care se poate
alege. Propunerea A necesită o investiţie de 200.000 $ şi are un flux de numerar net
pozitiv de 60.000 $ pentru fiecare din primii cinci ani. Propunerea B necesită şi ea o
investiţie de 200.000 $, dar are un flux de numerar negativ în Anul 1, dupã care fluxul de
numerar devine pozitiv. Fluxurile de numerar pentru anii 1 – 5 sunt prezentate în tabelul
1.1.

Tabelul nr. 1
Fluxurile de numerar pentru cele două soluţii
Anul Propunerea A Propunerea B
($) ($)
0 (200000) (200000)
1 60000 -10000
2 60000 70000
3 60000 80000
4 60000 70000
5 60000

Pentru calculul valorii actualizate nete se utilizează funcţia statistică NPV. Se

consideră o rată de actualizare de 10%.
 Figura nr. 2. Calculul valorii actualizate nete cu funcţia statistică NPV

Pentru calculul ratei interne de rentabilitate, se utilizează funcţia statistică IRR:

Figura nr. 3. Calculul ratei interne de rentabilitate cu funcţia statistică IRR

Analiza prin cele două metode demonstrează că prima propunere de proiect este
fezabilă din punct de vedere financiar. La prima propunere, valoarea actualizată netă este
pozitivă, ceea ce arată că investiţia este recuperată la sfârşitul celor 5 ani, obţinându-se şi
profit, în cazul al doilea valoarea actualizată netă este negativă, ceea ce demonstrează că
investiţia nu se recuperează pe parcursul orizontului de viaţă de 5 ani al proiectului.
Aceeaşi concluzie se obţine şi prin calcularea ratei interne de rentabilitate, în cazul primei
variante rată internă de rentabilitate mai mare decât în cazul celei de -a doua şi este
superioară ratei de actualizare.