Sunteți pe pagina 1din 2

Curry de pui: rețeta lui Jamie Oliver

Rețetă aromată cu pui – curry de pui


Cu ajutorul acestei rețete de curry de pui, puteți introduce ușor în alimentația celor mici un
ingredient cum este curry. Puteți face întotdeauna propria pastă, desigur, adăugând puțin mai
mult ardei iute și condimente odată ce copiii se obișnuiesc cu gustul. Puteți, de asemenea,
adăuga și o mână de frunze de spanac spălate la sfârșit, pentru un preparat final cu mai multe
legume.

Ingrediente pentru curry de pui:

1 ceapă
1 bucată de ghimbir (de 4 centimetri)
2 căței de usturoi
ulei de măsline
2 linguri de pastă tikka masala
3 linguri de iaurt
2 linguri de piure de tomate
8 bucăți de pulpe superioare dezosate
400 grame de roșii tocate mărunt de la borcan
400 grame de linte verde de la borcan
400 grame de lapte de cocos
sare de mare
piper negru proaspăt măcinat

4 pași pentru a prepara curry de pui:

1. Ceapa se decojește și se feliază. Usturoiul și ghimbirul se curăță, după care se taie mărunt
sau se dau pe răzătoare. Se încălzește o tigaie mare la foc mediu, în care se adaugă puțin ulei
și ceapa, lăsându-se să se gătească pentru aproximativ opt minute sau până când se înmoaie și
devine aurie, amestecând regulat. Se adaugă ghimbirul și usturoiul și se mai lasă încă două
minute.

2. Între timp, se amestecă pasta tikka masala, iaurtul și piureul de roșii împreună într-un
castron. Se împarte în jumătate compoziția și se adaugă puiul în castron. Se amestecă totul
împreună, astfel încât puiul să fie complet acoperit cu pastă. Se adaugă tot în tigaie, lăsându-
se pentru aproximativ 5 minute sau până când observați că începe să prindă culoare carnea.

3. Se adaugă roșiile, lintea scursă și laptele de cocos. Se aduce la punctul de fierbere, se


reduce căldura și se fierbe timp de o oră, amestecând din când în când. Se adaugă puțină apă,
dacă este nevoie. După ce trece timpul de fierbere, se amestecă spanacul (dacă utilizați) și se
lasă să se ofilească.

4. Puiul se sfâșie cu furculița și se amestecă bine în compoziție. Se servește cu orez basmati și


iaurt, dacă doriți.

S-ar putea să vă placă și