Capitolul 1

Etica în domeniul public. Concepte introductive

1.1. Scurte definiții ale eticii

A vorbi despre etică – în Administrație Publică, economie, la nivel de

organizație, este astăzi la modă, chiar dacă nu reprezintă o noutate. Cu toate acestea, se
manifestă o lipsă evidentă a eticii în aceste domenii. Drept consecință, avem nevoie de
conștientizarea influenței negative a comportamentelor neetice asupra performanței
angajaților și asupra performanței organizației pe ansamblu.
În literatura de specialitate regăsim numeroase definiții ale eticii.
O sinteză a cuvintelor cheie regăsite în cadrul acestora ne ajută să asociem etica cu:
disciplină de studiu, set de principii de conduită acceptate (la nivelul unei societăți sau
comunități), studiul moralității, alegere între bine și rău, standarde universale,
comportament bun, reguli nescrise, etc.
Etica reprezintă disciplina sau domeniul de studiu care se ocupă cu reflecția și
analiza a ceea ce este bine și ce este rău și cu datoria sau obligația morală.
Termenul grecesc pentru etică este ethos. Ethos este de asemenea asociat cu
caracterul moral al unei persoane1. Etica și caracterul moral presupun un locaș interior
unde acestea pot lua formă și pot fi cultivate 2. Astfel, din acest punct de vedere etica
reprezintă studiul moralității.
Etica dă naștere la un set de principii de guvernare sau valori care sunt utilizate la
rândul lor pentru a judeca sau a evalua adecvanța, caracterul potrivit unei anumite conduite
sau al unui comportament3.
Din definiția dată de Charles W. L. Hiil și Gareth R. Jones (2011, p. 42) reese că
etica se referă la acele principii acceptate cu privire la ceea ce este bine și ce este rău și
care guvernează conduita unei persoane, a membrilor unei profesii sau acțiunile
organizației4.
Etica reprezintă standartele universale și invariabile a ceea ce ar trebui să facem;
ceea ce este bine5.
1
Albu, G., În căutarеa еducațiеi autеnticе, Еditura Ροlirοm, Ιași, 2002, p. 32.
2
Βarna, A., Autοеducaţia. Ρrοblеmе tеοrеticе şi mеtοdοlοgicе, ЕDΡRA, Βucurеști, 1995, p. 44.
3
Сarré, Ρ., L’autοdirеctiοn еn fοrmatiοn. Ρsγchοрédagοgiе, Ιngéniеriе, Ѕοciοlοgiе. 2nd еd. Ρaris: ΡUF. 2002,
p. 67.
4
Сοјοcaru-Βοrοzan, М. Сultura еmοţiοnală a рrοfеsοrului. Ѕuрοrt dе curs univеrsitar, Тiрοgrafia Сеntrală,
Сhișinău, 2010, p. 34.
5
Сοοреrsmith, Ѕ., Ιnvеntairе d’еstimе dе sοi. Мanuеl, Éditiοn du Сеntrе dе Ρsγchοlοgiе Aррliquéе, Ρaris,
2014, p. 55.

1
 Etica înseamnă preocuparea individului pentru un comportament bun, și obligația
sa de a urmări nu doar propria bunăstare, ci și pe cea a semenilor săi6.
Etica se ocupă cu studiul moralității și aplicarea judecății/raționamentului pentru a
elucida regulile și principiile specifice care determină ceea ce este corect sau incorect
pentru o anumită situație. Aceste reguli și principii sunt numite teoriile eticii.

1.2. Etica organizațională

Etica este o misiune și o responsabilitate a tuturor, indiferent de genul, vârstă, etnia,

religia, rolul și statulul individului în societate.
Etica este o misiune și o responsabilitate a fiecărei organizații, indiferent de
mărimea sa, natura activității și a produselor și serviciilor pe care le oferă, sectorul în care
activează, tipul de proprietate (public sau privat), amploarea și nivelul la care operează
(local, regional, național sau internațional). Semnificația și rolul eticii sunt aceleași, doar
îmbracă diferite particularități în funcție de specificul organizației.
Analiza eticii se poate realiza pe două niveluri sau paliere:
Nivelul personal/individual – situația cu care se confruntă individul în viață sa
personală (ajutoarea unei persoane sărace, plata contribuțiilor cetățenești, protejarea
comunității din care face parte, etc.);
Nivelul organizațional – situații la locul de muncă cu care se confruntă managerii și
angajații (îndeplinirea sarcinilor de muncă, respectarea ierarhiei, respectarea celorlalți șefi,
protejarea bunurilor și imaginii organizației, urmărirea intereselor companiei, etc.).
În viața organizației, cele două niveluri sunt în interdependență. Nivelul
organizațional este asigurat de nivelul individual, iar nivelul organizațional influențează
nivelul individual.
Etica organizațională poate fi definită ca o articulație, aplicare și evaluare a
valorilor și pozițiilor morale ale organizației prin care este conturată intern și extern.
Aceste valori derivă și se dezvoltă într-o cultură organizațională în care misiunea și
viziunea organizației constau în performanțe profesionale și manageriale și în îndeplinirea
obiectivelor organizației asupra practicilor actuale. Etica organizațională este compusă și
din procesele în care există problemele etice asociate cu domenii de afaceri, financiare și

6
Сristеa, Gabriеla, Мanagеmеntul lеcţiеi, Еditura Didactică şi Ρеdagοgică, Βucurеşti, 2003, p. 12.

2
de management. În plus etica organizațională presupune și crearea și menținerea de relații
profesionale, educaționale și contractuale7.
Etica oferă o regiune liberă care protejează binele tuturor. Angajații știu că acolo
sunt respectate drepturile, li se respectă demnitatea, nu pot fi răniți.
Asigurarea eticii organizaționale implică satisfacerea a trei expectative 8 care
formează un tot unitar, sunt independente și asigură legitimitatea și identitatea organizației,
precum și încrederea în rândul actorilor economico-sociali, cărora le adresează activitatea
sa:
 Expectative generale (experiența și cunoașterea utilizate în slujba
continuității ordinii natural și sociale);
 Expectative tehnice (bazate pe competență și care implică abilitățile și
capacitățile individului sau instituției);
 Expectative morale (responsabilitatea pe care o avem față de cei cu care
avem interese comune).

1.2.1. Dimensiuni ale eticii în organizație

Etica în organizație are trei mari dimensiuni:

1. Etica personală a individului – valorile și credințele sale etice care îi
ampretează atitudinea și comportamentul în relațiile cu ceilalți, în viața
publică și în viața privată);
2. Etica indivizilor în calitate de membri ai organizației – respectatea
valorilor și normelor organizaționale în scopul urmaririi interesului
public);
3. Etica organizației în relațiile cu mediul extern (aplicarea valorilor și
normelor organizației în relațiile cu stakeholderii9 externi).
În cadrul unei organizații, relațiile omului cu cei din jurul său sunt foarte
importante; în
7
Ibidem, p. 14.
8
Ibidem, p. 17.
9
Stakeholder (lb. Engleză) – ”grupuri sau indivizi care pot afecta sau care sunt afectați de către acțiunile,
deciziile, politicile, practicile sau obiectivele organizației” (A. Caroll, 1993, citată de Polonsky, 2005, p.
1063). Din categoria stakeholderilor pot face parte în funcție de natura și obiectivele organizației: acționarii,
angajații, consumatorii, clienții (cetățenii în sectorul public), organisme de finanțare, furnizorii, autoritățile
centrale și locale, organisme și agenții de reglementare, asociații, organizații non-guvernamentale,
comunitatea în general. Fiecare dintre aceste categorii pot avea un impact direct sau indirect asupra deciziilor
organizației, au o anumită mărime și putere legitimă.

3
centrul acestora se află individul, iar de acest lucru se ocupă etica socială.
Prin ansamblul de obiective pe care membrii organizației încearcă să le atingă se
formează binele comun al acesteia.

Valorile și credințele etice

ale individului, ”zestrea”
sa etică, care îi
influențează atitudinile și
comportamentele în
relațiile cu ceilalți și
modul de abordare a
problemelor de etică cu
care se confruntă.
Etica
Etica indivizilor
indivizilor în
în calitate
calitate Valorile și
de
de membri
membri aiai organizației
organizației comportamentul
personalului unei
organizații în relația
Atingerea scopurilor
sa cu cetățeni, clienți,
personale respectând
furnizori, concurenți,
valorile și regulile
autorități, mass-
interne ale
media, societatea
organizației.
mediului natural.

Etica
Etica
personală
personală
Etica
Etica organizației
organizației în
în
relațiile
relațiile cu
cu mediul
mediul exterior
exterior

Figura nr. 1. Dimensiuni ale eticii în organizație

Sursa: Daniela Tatiana Corodeanu-Agheorghiesei, Etică în administrația publică,

elaborată după Etica și eficiența profesională (traducere de Violeta Chiriac), editura Bic
All, București, 2005, p. 56-70

Etica unei organizații trebuie să fie consistentă cu standartele morale ale angajaților
săi și ale societății în general. Altfel spus, nu ar trebui să li se ceară angajaților sau să se
aștepte din partea lor să facă lucruri care sunt în discordanță cu morala lor10.

1.2.2. Crearea unei organizații etice

Managerii sunt responsabilii care trebuie să asigure un cadru adecvat pentru ca

angajații să se poată comporta etic și să fie sprijiniți în acest sens.

10
Dandara, Ο., Ρarticularităţi alе managеmеntului cariеrеi cadrеlοr didacticе. În: Rеsursеlе umanе în
еducaţiе. Ѕеsiunе Ιntеrnaţiοnală dе Сοmunicări Ştiinţificе. Βucurеşti 7-8 mai, 2009; Βucurеşti: Еditura AЅЕ,
2009, p. 19.

4
 În cadrul unei organizații sursele eticii, care ajută la impunerea unor standarde
etice, sunt multiple11:
 Legea;
 Politicile și codurile;
 Promisiunile;
 Conștiința individului/decidentului;
 Obiceiurile (standardele care vin din mediul social).
Managerii sunt cei care trebuie să creeze mecanisme pentru ca organizația să fie
permanent în consonanță cu valorile, principiile și normele etice.
Aceste mecanisme transpun în practică sursele eticii și pot presupune12:
 Practicarea unui leadership etic;
 Formularea și aplicarea codurilor de etică;
 Crearea comitetelor de etică și asigurarea funcționalității lor;
 Numirea în organizație a unui ofițer de etică (consilier de etică) care să
monitorizeze comportamentul etic și să aplice măsuri de îmbunătățire a
climatului etic;
 Înființarea de linii de etică;
 Organizarea periodică a unor programe de formare pentru angajați pe
tematici de etică;
 Adoptarea de politici și mecanisme care să sprijine practica semnalului de
alarmă în organizație.

1.3 Importanța și necesitatea îmbunătățirii performanței etice în

domeniul public

Noile așteptări în îmbunătățirea performanței etice în administrația publică impun

aplicarea mai multor strategii13:
 adoptarea de legi eficace care să impună funcționarilor publici să dea
justificare pentru deciziile oficiale pe care le aleg;

11
Ibidem, p. 22.
12
Ibidem, p. 24.
13
Ibidem, p. 27.

5
 abordări manageriale care să încurajeze oficialii și funcționarii publici să se
implice și să găsească soluții pentru practicile de corupție și neetice;
 legi mai bune care să protejeze avertizorii de integritate pentru divulgarea
de interes public a practicilor incorecte ale oficialilor și funcționarilor
publici;
 realizarea de audituri de etică care să ajute la identificarea ariilor de risc în
domeniile cele mai vulnerabile, dar importante, din activitatea administrației
publice (cum ar fi cazul managementului financiar, procesele de recrutare și
selecție, etc.);
 formularea de noi strategii în domeniul managementului resurselor umane
care să acorde atenție eticii în evaluarea performanțelor la intrarea și
promovarea în sistemul public; promovarea pe bază de merit; măsurile de
disponibilizare și disciplinare, însoțite de un sistem de măsuri disciplinare
pentru situațiile care fac abatere de la etică;
 organizarea de programe de formare și dezvoltare profesională a
funcționarilor publici pe tematici care vizează conținutul și utilizarea
codului de etică, aplicarea principiilor managementului etic, utilizarea
corectă a puterii, asumarea responsabilității profesionale;
 formularea și aplicarea unor proceduri optime pentru funcționarea
sistemului intern și extern de plângeri și de remediere a acestora.

Capitolul 2
Managementul eticii în Sistemul Militar de Învățământ

6
 Managementul eticii înseamnă instituționalizarea eticii prin crearea structurii și a
sistemelor de suport pentru asigurarea comportamentului etic în organizație, aderarea
angajaților la minimul de valori etice și aplicarea acestor valori în activitatea de zi cu zi.
Prin managementul eticii, eticii transmit mesajul asumării responsabilității și al
acțiunilor responsabile, de la vârful organizației către cele mai de jos niveluri ierarhice.
Un management etic înseamnă un grad înalt de atingere a obiectivelor
organizaționale (eficacitate), gestionând cu responsabilitate resursele (neirosirea acestora).

Tab. 1.1. Justificarea managementului eticii în Sistemul Militar de Învă ță mâ nt

Gradul de atingere a Eficacitate dar ineficiență Eficacitate și eficiență
obiectivelor și caracterul
actului decizional
Înalt NEETIC ETIC
Atingerea obiectivelor; Obiective atinse;
Risipirea resurselor. Valorificarea și
multiplicarea resurselor
(lipsa risipei);
Productivitate înaltă.
Scăzut NEETIC NEETIC
Nici eficacitate, nici Obiective neatinse;
eficiență; Eficient dar neeficace;
Obiective neatinse; Resurse neirosite.
Resurse irosite.

Managementul eticii și conformității implică atât eforturile de instituționalizare cât

și cele de monitorizare a conformării angajașilor la cerințele legii, standardele profesionale,
la reglementările și recomandările la nivelul sectorului de activitate14.
The U.S. Sentencing Commission15 a introdus prin Amendamentele (Amendments)
din 2004 un program cu șapte elemente care ghidează organizațiile în punerea la punct a
unui program de etică și conformitate, și prin care se arată expectativele guvernului în
acest sens:
14
Dе Ρеrеtti, A., Еducaţia în schimbarе, еditura Ѕрiru Нarеt, Βucurеști, 1996, p. 10.
15
Ibidem, p. 15.

7
 Elementul nr.1 – Stabilirea de standarde și proceduri clare pentru a preveni și
detecta comportamentele neetice și de încălcare a legii;
Elementul nr.2 – Leadership Organizațional și Cultură Corporativă;
Elementul nr.3 – Eforturi rezonabile pentru excluderea persoanelor care creează
probleme în organizație;
Elementul nr. 4 – Realizarea de programe de comunicare și formare pe tematica
Etică și Conformitate;
Elementul nr. 5 – Monitorizare, Auditare și Evaluarea eficacității programului;
Elementul nr. 6 – Recompensarea performanței și aplicarea acțiunilor disciplinare;
Elementul nr. 7 – Reactii și modalități de răspuns în cazul comportamentelor
neetice și ilegale și stabilirea acțiunilor de remediere.

2.1 Obiectul și problemele etice

Din cele mai vechi timputi oamenii au fost preocupați să reglementeze relațiile
dintre ei prin norme care să aibă ca scop protejarea fiecărui individ al comunității, a
comunității ca întreg sau a anumitor segmente ale acesteia (familie, trib, gintă, popor,
națiune, etnie, organizație etc.)
Aceste norme trebuie să aibă câteva caracteristici dintre cele mai importante, cum
ar fi: să delimiteze, pentru toți și pentru fiecare în parte obligații, interdicții, permisiuni; să
fie recunoscute de toți sau de cel puțin o majoritate; să prevadă sancțiuni pentru impunerea
lor în folosul comunității.
La baza constituirii acestor norme au stat întotdeuna valorile promovate în diferite
momente istorice și în diferite arii de conviețuire umană, constituite în baza concepțiilor
dominate vehiculate în societate despre sursa, valoarea și sensul existenței umane.
Unul dintre cele mai importante puncte de pornire în studiul eticii îl reprezintă
înțelegerea corectă a sensului și a semnificației termenilor cu care aceasta operează.
Termenii etică și morală au, la începutul utilizării lor, anumite similitudini. Acestea
provin din doua culturi diferite dar, în devenirea lor istorică, se află într-un proces de
permanentă influență: cultura greacă și cea latină.

8
 Astfel, termenul etică provine din filosofia greacă (ethos = lăcaș, locuință, locuire și
ethicos = morav, obicei, caracter) în timp ce termenul morală provine din limba latină
(mos-mores-moralis = obicei, datină, obișnuință).
Chiar dacă inițial cei doi termeni au circulat cu relativ același înțeles, filosofia
modernă și contemporană le-au separat semnificațiile, astfel că cei mai mulți eticieni
consideră etica drept disciplină filosofică ce studiază morala, în timp ce aceasta din urmă
are semnificașia de obiect al eticii, fenomen real, colectiv și individual, cuprinzând valori,
norme și principii, aprecieri și manifestări specifice relațiilor interumane și supuse
exigenșei opiniei publice și conștiinței individuale.
Încă din explicațiile date termenilor de bază ai eticii am stabilit că obiectul eticii îl
constituie morala. Fie că acceptăm acest punct de vedere, fie că îl preferăm pe cel care
denumește știința despre morală ca Filosofie morală sau Morală, obiectul său de studiu
rămâne același: întreaga sferă a moralei, cu determinațiile sale teoretice, axate pe
înțelegerea categoriilor etice, a binelui – reper central al moralității și categorie etică
fundamentală și cu determinațiile sale practice, legate de problematica generală a vieții
morale.
Morala este obiectul de studiu al eticii, chiar dacă în întrebuințarea lor cotidiană cei
doi termeni pot avea aceleați semnificații.
Dicționarul de filosofie (1978) propune următoarea definiție: ”Disciplină filosofică
care studiază problemele practice și teoretice ale moralei” 16, în timp ce în Dicționarul său
de filosofie, Didier Julia preferă să denumească disciplina cu termenul Morală, defiind-o ca
”știința binelui și a regulilor acțiunii umane, sau știință a scopurilor vieții, a principiilor de
acțiune”17.
Etica – disciplină filosofică și științifică
Una din problemele care se pot pune în legătură cu statutul eticii este aceea a
justificării ei ca disciplină filosofică și științifică. Argumentele potrivit cărora etica este o
disciplină filosofică sunt următoarele:
 a apărut și s-a dezvoltat pe tărâmul filosofiei, fiind parte componentă a
operei
majorității filosofilor importanți pe care i-a descoperit istoria filosofiei;
 are la bază o concepție generală asupra existenței, fiind indispersabilă unei
filosofii despre om; desfășoară un demers sintetic și conceptualizant,

16
Ibidem, p. 21.
17
Ibidem, p. 24.

9
 categoriile sale fiind de aceeași înălțime conceptuale cu categoriile
filosofice; abordează realitatea ca relație a subiectului cu obiectul, la
nivelul maxim de interpretare, propriu filosofiei.
Totodată există suficiente argumente pentru a demonstra că etica este o
disciplină științifică:
 are un obiect propriu de studiu: morala;
 își revendică o modalitate proprie de abordare, fiind prin excelență, o
disciplină axiologică și normativă; este de-sine-statatoare și nu se pierde în
pieisajul diversificat al științelor și nici nu rămâne la nivelul simțului
comun;
 tinde spre o explicație conceptual-logică a obiectului său.

Bibliografie

 Albu, G., În căutarеa еducațiеi autеnticе, Еditura Ροlirοm, Ιași, 2002;

 Allрοrt, G.W., Ѕtructura și dеzvοltarеa реrsοnalităţii, ЕDΡ, Βucurеști, 1981;
 Alеxandrеscu, Ι., Ρеrsοană, реrsοnalitatе, реrsοnaј, Еditura Јunimеa, Ιași, 1998;
 Antοnеsеi, Liviu, Ροlis şi рaidеia. Şaрtе studii dеsрrе еducaţiе, cultură şi рοlitici
еducativе, Еditura Ροlirοm, Ιaşi, 2005;
 Andriţchi, V., Fundamеntе tеοrеticе şi mеtοdοlοgicе alе managеmеntului rеsursеlοr
umanе în învăţămîntul рrеunivеrsitar. Теză dе dr.hab. în реdagοgiе, Сhișinău,
2012;
 Βarna, A., Autοеducaţia. Ρrοblеmе tеοrеticе şi mеtοdοlοgicе, ЕDΡRA, Βucurеști,
1995;
 Βârzеa, С. (cοοrd.), Fοrmarеa cοntinuă a cadrеlοr didacticе în Uniunеa Еurοреană
şi în statеlе AЕLЅ/ЅЕЕ, Еditura Altеrnativе, 1997;
 Βishaγ, A. Теachеr mοtivatiοn and јοb satisfactiοn: A studγ еmрlογing thе
еxреriеncе samрling mеthοd. Ιn: Јοurnal οf Undеrgraduatе Ѕciеncеs. 1996. Т. 3.
№. 3;
 Βοgatu, Ν., Ιmрlicaţii рsihοsοcialе alе imaginii dе sinе . Rеvista dе Ρsihοlοgiе,
1981, nr. 4, р. 393-405;
 Сarré, Ρ., L’autοdirеctiοn еn fοrmatiοn. Ρsγchοрédagοgiе, Ιngéniеriе, Ѕοciοlοgiе.
2nd еd. Ρaris: ΡUF. 2002;
 Сhеlcеa, Ѕ., Dicţiοnar dе рsihοsοciοlοgiе, Еditura Ιnstitutului Νaţiοnal dе
Ιnfοrmaţiе, Βucurеşti, 1998;
 Сοјοcaru-Βοrοzan, М. Сultura еmοţiοnală a рrοfеsοrului. Ѕuрοrt dе curs
univеrsitar, Тiрοgrafia Сеntrală, Сhișinău, 2010;
 Сοmisia Еurοреană, Сοnfеrinţa dе tеstarе рrivind рrinciрiilе еurοреnе cοmunе
реntru cοmреtеnţеlе şi calificărilе învăţătοrilοr, 20-21 iuniе, 2005.

10
 httр://www.sеееducοοр.nеt/еducatiοn_in/рdf/wοrkshοр/tеsее/dοkumеnti/Сοnfеrеnc
еR οrtRοm.рdf ;
 Сοnstantin, Т., Еvaluarеa рsihοlοgică a реrsοnalului, Еditura Ροlirοm, Ιași, 2004;
 Сοοреrsmith, Ѕ., Ιnvеntairе d’еstimе dе sοi. Мanuеl, Éditiοn du Сеntrе dе
Ρsγchοlοgiе Aррliquéе, Ρaris, 1984;
 Сοsmοvici, A., Ρsihοlοgiе gеnеrală, Еditura Ροlirοm, Ιași, 2008;
 Сristеa, Gabriеla, Мanagеmеntul lеcţiеi, Еditura Didactică şi Ρеdagοgică,
Βucurеşti, 2003;
 Сristеa, Gabriеl, Ρsihοlοgia еducaţiеi, Еditura Сοrеsi, Βucurеşti;
 Сristеa, Ѕοrin, Fundamеntеlе реdagοgiеi, Еditura Ροlirοm, Ιași, 2010;
 Dafinοiu Ι., Ρеrsοnalitatеa. Меtοdе calitativе dе abοrdarе.Οbsеrvaţia şi intеrviul,
Еd.Ροlirοm, Ιaşi, 2002;
 Dandara, Ο., Ρarticularităţi alе managеmеntului cariеrеi cadrеlοr didacticе. În:
Rеsursеlе umanе în еducaţiе. Ѕеsiunе Ιntеrnaţiοnală dе Сοmunicări Ştiinţificе.
Βucurеşti 7-8 mai, 2009; Βucurеşti: Еditura AЅЕ, 2009;
 Dе Ρеrеtti, A., Еducaţia în schimbarе, еditura Ѕрiru Нarеt, Βucurеști, 1996;
 Dicţiοnar еxрlicativ ilustrat al limbii rοmânе, Еditura Arc & Gunivas, Сhișinău,
2007;
 Dragu, A., Ѕtructura реrsοnalităţii рrοfеsοrului, Еditura Didactică şi Ρеdagοgică,
Βucurеști, 2006;
 Faurе, Е., A învăţa să fii, Еditura Didactică şi Ρеdagοgică, Βucurеști, 1979;
 Frеud, Ѕ., Ιntrοducеrе în рsihanaliză, ЕDΡ, Βucurеști, 1992;
 Gliga L. (cοοrd.), Ѕtandardе рrοfеsiοnalе реntru рrοfеsia didactică, Еditura Ροlsib,
Βucurеști, 2002;
 Guţu, V., Мuraru Е., Dandara Ο., Ρrοiеctarеa standardеlοr dе fοrmarе рrοfеsiοnală
iniţială în învăţământul univеrsitar. Ghid mеtοdοlοgic, Еditura Сartiеr Еducaţiοnal,
Сhişinău, 2003;
 Нaγеs, Ν., Οrrеll, Ѕ., Ιntrοducеrе în рsihοlοgiе, Еditura All, Βucurеști, 1997;
 Нiеmstra, R. Asреcts οf еffеctivе lеarning еnvirοnmеnts. Ιn: Νеw dirеctiοns fοr
adult and cοntinuing еducatiοn. 1991. Т. 1991. №. 50;
 Ιacοb L., Βοncu Ѕ., Ѕălăstru D., Lungu Ο., Ρsihοlοgiе, manual реntru clasa a X-a,
Еditura Ροlirοm, Ιași, 2000;
 Ιucu R. Β., Ρăcurari Ο., Fοrmarеa iniţială şi cοntinuă a cadrеlοr didacticе –
intrοducеrеa sistеmului dе crеditе transfеrabilе: еvοluţii şi реrsреctivе, Еditura
Нumanitas Еducatiοnal, Βucurеști, 2001;
 Ιucu, Rοmiţă, Fοrmarеa cadrеlοr didacticе. Ѕistеmе, рοlitici, stratеgii, Еditura
Нumanitas Еducaţiοnal, Βucurеşti, 2004;
 Јеsus, Ѕ.Ν., Lеns, W., An Ιntеgratеd Мοdеl fοr thе Ѕtuduγ οf Теachеr Мοtivatiοn,
Aррliеd Ρsγchοlοgγ, an Ιntеrnatiοnal Rеviеw, Vοlumе 54, Ιssuе 1, Јanuarγ, 2005;
 Јigău, М. (cοοrd.) ,Fοrmarеa рrοfеsiοnală cοntinuă în Rοmânia, Ιnstitutul dе Ştiinţе
alе Еducaţiеi, Сеntrul Νaţiοnal dе Rеsursе реntru Οriеntarе Ρrοfеsiοnală,
Βucurеști, 2009;
 Јinga, Ι. ,Мanagеmеnt gеnеral şi şcοlar, Еditura Didactică și Ρеdagοgică, Βucurеști,
2001;

11