Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I Vocale = acele sunete care se pot pronunţa singure, fără ajutorul altui sunet: a, e, i o, u. Nu există
sunetele ă şi î (â). Ele sunt inovaţii ce aparţin limbii române sub influenţa limbilor popoarelor vecine
(mai ales slave).
II Consoanele = acele sunete care nu se pot pronunţa (auzi) decât cu ajutorul unei vocale alăturate.
III Diftongii = un complex sonor format din două sunete, din care primul sunet este vocală iar al
doilea este semivocală. Diftongii latineşti se pronunţă şi se scriu cu ambele componente în aceeaşi
silabă:
a e
v sv
o e
v sv
a u
v sv
e u
v sv
Vocalele cu cantitate lungă notată prin – deasupra prezintă o durată dublă în emisiunea sa:
ā, ē, ī, ō, ū
popŭlus – popor
popūlus – plop
Pronunţarea
a=a
b=b
c=c
cc=c – se pronunţă cu cei doi c distincţi (ca în ac-ci-pi-o ) şi trece fiecare în silabă diferită
d=d
e=e
f=ph – philosóphia
h= în latineşte se aude foarte slab, aproape insesizabil, în aşa fel încât spre limbile romanice nu se mai
aude, şi dispare în limba română şi grafic
Ambele componente se păstrează în aceeaşi silabă: Phoebus – Phoe-bus (pronunţ. Foi-bus sau Fe-
bus).
Excepţie: oe nu formează diftong, deci se scrie şi se pronunţă cu fiecare element component în silabe
diferite, în cuvântul poeta (poet) şi derivaţii săi.
– au – se pronunţă – auc-tor
– eu – se pronunţă eu – diftong cu ambele elemente în aceeaşi silabă: Europa – Eu-ro-pa
Complexe:
– ce – se pronuţă che (în restituta)
ce (în convenţională)
Exemplu: sextius
Deoarece consoanele nu se aud, accent vor avea doar vocalele şi diftongii. Diftongii au întotdeauna
cantitate lungă.
bar-bá-tus
2. De regulă, locul accentului se află pe silaba penultimă a cuvântului. Aceasta se întâmplă numai
dacă penultima silabă are cantitate lungă.