ACADEMIA FORȚELOR TERESTRE

”NICOLAE BĂLCESCU”
SIBIU

DISCIPLINA:FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA
ECHIPEI

REFERAT
TEMA: LIDER VS. MANAGER

ÎNTOCMIT:

1
 SIBIU 2013

Management- știința organizării și conducerii întreprinderilor, a

valorificării eficiente a resurselor umane, financiare și materiale ale unei organizații.

Leadership-leadership-ul este procesul prin care se exercită influența

în sensul de capacitate de a-i convinge pe alți oameni de a te urma.

Manager- persoană care exercită, în mod permanent, conducerea unei

entități economice, îndeplinind, integral sau parțial, funcțiile de previziune și organizare a activității, de
coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra îndeplinirii obiectivelor propuse.

Lider- este persoana capabilă să îi influenteze pe ceilalți cât și să

contribuie în măsura capacității lor la realizarea viziunii sale.

Proiectul susținut dorește în primul rând a clarifica rolurile managerului cât și cele ale
conducătorului, a le sintetiza și diferenția deoarece acești doi termeni sunt des întâlniți în contextul
contemporan și de cele mai multe ori folosiți cu același sens.
Interesant este faptul că, doar termenul de « Manager » se regăsește integrat în limba română,
reprezentând un director, o funcție de administrare, fiind însă folosit și pentru a defini un conducător, un
leader. Scopul proiectului este să facă vizibilă importanța ambelor roluri, de conducere și de
management, subliniind însă diferențele dintre ele, cu intenția declarată de a conștientiza necesitatea
fiecăruia..

Un manager nu este neapărat un conducător, iar un conducător nu este automat un manager. «

Conducerea » se concentrează pe a face ceea ce trebuie făcut, deci pe efectivitate. « Managementul » se
concentrează pe a face cum trebuie, deci pe eficiență.

1
Cuprins:

1) Introducere…………………………………………………………………….pg4
2) Conducere vs. Management……………………………………………pg5
2.1. Delimitări conceptuale……………………………………………..pg5
2.2. Management vs. Leadership……………………………………..pg6
2.3. Manager vs. Leader informal…………………………………….pg10
3) Studiu de caz în organizația militară………………………………..pg12
4) Concluzii………………………………………………….………………………pg15
5) Bibliografie………………………………………………………………………pg16

1
 1. INTRODUCERE

Trăim într-o lume a organizațiilor. Ne-am născut într-un spital, suntem înregistrați la
serviciul de evidență a populației, ne educăm în școli sau universități, ne câștigăm mijloacele
necesare existenței în cadrul unor societăți publice sau private, folosim produsele și serviciile
unor societăți comerciale, ne cumpărăm o locuință ridicată de o companie de construcții și
vândută de o agenție imobiliară, împrumutăm bani de la o bancă, folosim companii de transport
și multe altele. Organizațiile sunt peste tot în jurul nostru și ne modelează viața în multe feluri.
Cu toate acestea, organizațiile sunt greu de înțeles. Pot fi observate clădiri, birouri, mobilier,
rețele de calculatoare, angajați etc. însă modul de funcționare al acestora este relativ vag și
abstract. Pentru o mai bună înțelegere a funcționării organizațiilor este necesară o delimitare
clară între cele două concepte foarte des utilizate : lidership și management, precum și punerea în
balanță a acestora.
Majoritatea organizațiilor de astăzi sunt mai mult gestionate (managed) și mai puțin
conduse (lead) de unde apare și nevoia acestora de a-și dezvolta capacitatea de exercitare a
leadership-ului. Organizațiile nu trebuie să piardă din vedere faptul că o situație de leadership
puternic și management slab este mai rea decât reversul. Unele persoane au capacitatea de a
deveni excelenți manageri dar nu sunt la fel de buni ca lideri. Mai nou, o organizație este
considerată inteligentă dacă pune în valoare ambele tipuri de persoane și se străduiește să le facă
să conlucreze în echipă. Managementul este o funcție profesională care înseamnă a conduce, într-
un context dat, un grup de persoane care au de atins un obiectiv comun, în conformitate cu
finalitățile organizației din care fac parte. Un management bun aduce ordine și consistență în
domenii cheie precum calitatea și profitabilitatea produselor. Leadership-ul prin contrast este o
calitate care se luptă cu schimbarea. Unul dintre motivele pentru care a devenit atât de important
în ultimii ani este faptul că lumea afacerilor a devenit din ce în ce mai competitivă.
Managementul unei organizații orientate spre calitate presupune introducerea unei
schimbări în bine, și nu menținerea unui status quo1. Unele studii arată că, deși resursele
financiare își au locul lor în asigurarea succesului într-o organizație, ponderea lor în asigurarea
reușitei în activitățile organizației nu depășește de regulă 5%. În schimb, elementul principal care
caracterizează în mod categoric cele mai multe dintre organizațiile care au reputat succese pe
1
s. n. Stare care a existat mai înainte, care se menține și în momentul de față și în raport cu care se
apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții etc. – Loc. lat. DEX '98 (1998)

1
domeniul lor de competență este, fără îndoială, calitatea managerială – singura de natură să
creeze un spirit propice, favorabil inovației, lucrului în echipă. Alte studii arată că în cadrul
organizațiilor de succes, conducerea și pregătirea personalului sunt considerate elemente
esențiale care nu trebuiesc avute în vedere doar de o anumită categorie de personal. Organizațiile
de success știu că meciurile se câștigă sau se pierd pe teren și că victoria va fi obținută de echipa
care are antrenori și jucători mai buni. Astfel, ele pregătesc și doresc să aibă lideri buni la fiecare
nivel ierarhic. În cadrul firmelor de succes, învățarea, pregătirea oamenilor și conducerea sunt
părți component ale atribuțiilor fiecărui salariat. De asemenea, o serie de teoreticieni în domeniul
managementului nu acceptă argumentul că factorul cheie pentru obținerea succesului de către o
organizație este conducerea de care dispune aceasta. Ei consideră că adoptarea unor valori
cultural învingătoare, a proceselor de muncă eficiente sau a unor atribute subordonate sunt
condiții sine qua non2 ale succesului, în timp ce alții sunt de acord că toate aceste lucruri sunt
importante, dar că în fruntea listei de priorități se află existența unei conduceri eficiente.

2. CONDUCERE vs. MANAGEMENT

2.1. Delimitari conceptuale

Omul ca ființă inteligentă a urmărit întotdeauna satisfacerea necesităților proprii cu

cheltuieli de muncă cât mai reduse. Din cele mai vechi timpuri el a sesizat că acest lucru este
posibil dacă se asociază alți semeni, dacă desfășoară activitățile în comun, dacă se organizează
corespunzător pentru aceste tipuri de activități. Putem spune că din totdeauna oamenii, în
vederea satisfacerii unor nevoi sociale, au cooperat între ei , s-au constituit în grupuri de muncă,
în colectivități umane organizate, unde cei aflați în fruntea acestora îndrumau, coordonau, dirijau
și controlau activitățile desfășurate.
Activitatea de conducere a apărut practic cu primele forme de organizare socială și s-a
dezvoltat concomitent cu civilizația umană.
Conducerea oamenilor este un proces dinamic de grup, prin care o persoană reușește să-i
determine prin influență, pe ceilalți membrii ai grupului, să se angajeze de bună voie în relizarea

2
loc. adj. (condiție) fără de care nu se poate; indispensabil, necesar. (< lat. /conditio/ sine qua non) DEX
1998

1
sarcinilor sau scopurilor grupului, de-a lungul unei anumite perioade de timp și într-un context
organizațional particular.3
Managementul reprezintă procesul de combinare a resurselor umane,
materiale,financiare, informaționale și de altă natură în proporții optime în vederea atingerii
maximului de satisfacție a membrilor unei organizații.
Managerul era definit ca: persoană care este răspunzătoare pentru munca unor subalterni.
Cu alte cuvinte, un manager era un șef, iar managementul însemnă renume și putere. Probabil că
acestea continuă să fie definiții la care se gândesc mulți atunci când vorbesc despre manageri și
management.
Ulterior, definiția managerului s-a schimbat în "persoană care răspunde de randamentul
unor oameni". Acum această definiție este deja prea restrânsă. Definiția corectă este "persoană
care răspunde de modul în care este aplicată știința".
Rațiunea de a fi a unui manager, misiunea lui de bază, este de a face afaceri profitabile
pentru firmă, de ași orienta colaboratorii și subordonații spre ceea ce se așteaptă de la ei.
Unele calități manageriale pot fi native, dar un manager performant are o capacitate de
orientare strategică și dexterități în relațiile umane, formate printr-o temeinică pregătire de
specialitate.4

2.2. Management vs. Leadership

Conceptul de leadership nu este sinonim cu cel de management. Conceptul de leadership

provine de la cuvântul anglo-saxon laed, care înseamnă „cale”, „drum”. Prin urmare, un lider
este cel care le arată calea celorlalţi, adică îi călăuzeşte. Vis-a-vis de acest concept, există în
literatura de specialitate mai multe modalităţi de explicare formulate in perioade diferite. Altfel,
„leadershipul5 este abilitatea de a influenţa prin comunicare actrivităţile altor indivizi sau ale
grupului în vederea realizării cu pricepere a obiectivelor”. În viziunea altui autor: „Ledershipul 6
este procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru un grup de indivizi pe
care îi determină să acţioneze împreună, cu competenţă şi convingere, în vederea realizării
misiunii propuse”.
Recent, specialistul în management John Kotter7 susţinea că leadershipul apare în orice
situaţie în care oamenii combină eforturile lor pentru realizarea sarcinilor. În interiorul unei
organizaţii, managerul este o persoană recunoscută formal în ierarhia organizaţiei. El este cel
care planifică, organizează, controlează şi ia decizii eficiente cu privire la activitatea organizaţiei.
3
Mielu Zlate, Leadership și management, Ed.Polirom, București, 2004, p.173
4
Bernhard Gorg, Managerii viitorului.Viitorul managerilor, Ed. Institutul European, Iași, 1997, p.9
5
J.L. Gibson, J.M. Ivancevich, Organisations: behaviour, structure, process, Irwin, 1988
6
V.A.Chișu, Manualul specialistului în resurse umane, Casa de editură Irecson, București, 2002
7
John P. Kotter, Leadership for new manager, (2 nd.ed), Harvard Business School Press, Boston, 2001

1
Este corect dacă afirmăm că un bun manager este totdeauna un bun lider, dar un bun lider nu este
întotdeauna necesar sa fie un bun manager. În viziunea lui Warren Bennis 8 leadershipul „face ce
este bine, mangementul face lucrurile mai bine”, în timp ce S.R. Covey 9 „leadershipul este
investirea efortului pe drumul cel bun, managementul este cantitatea de efort cheltuită”.
Conceptul de leadership poate fi privit fie ca un atribut, fie ca un proces. Ca atribut,
leadershipul este o colecţie de caracteristici – care îi fac pe unii oameni mai eficace în realizarea
unui set de obiective. Ca proces, leadershipul este acţiunea liderului, întemeiată pe diferite surse
de putere şi pe un set specific de aptitudini, îndreptată spre influenţarea membrilor unui grup,
pentru ca activitatea acestora să urmărească realizarea unui obiectiv comun.
Parcurgerea atentă a literaturii de specialitate evidenţiază prezenţa a trei situaţii tipice cu
privire la modul de folosire a conceptelor de leadership şi management. Prima dintre ele tinde să
identifice cele două noţiuni. Unii autori utilizează într-o manieră aleatorie cele două concepte,
recurgând când la una, când la cealaltă, în funcţie de împrejurări, de context, dar fără intenţia
clară de a le diferenţia. A doua situaţie tipică se află la polul opus, ea constând în diferenţierea
categorică a celor două concepte. Cea de-a treia situaţie privitoare la leadership şi management
este intermediară şi se interpune între primele două noţiuni. Cei mai mulţi autori consideră că
leadershipul este o parte a întregului, chiar partea lui esenţială, fundamentală.
În opinia majorităţii, deşi o serie de manageri sunt lideri, iar o serie de lideri sunt
manageri, activităţile de leadership nu sunt identice cu cele de management din următoarele
motive:
 Managementul are o sferă mai largă decât leadershipul şi se focalizează asupra
problemelor care nu ţin de comportament, cât şi asupra celor comportamentale.
 Leadershipul pune accentul, în pricipal pe problemele comportamentale.
Astfel, în timp ce leadershipul are în vedere numai latura de implicare şi antrenare a unui
grup de persoane de către un lider, managementul vizează o sferă mai largă de aspecte ce decurg
din exercitarea celor cinci funcţii manageriale (previzune, organizare, coordonare, antrenare,
control-evaluare). Se poate spune ca leadershipul ar fi ceea ce s-ar numi o „conducere
psihologică”, pe când managementul – o „conducere administrativă”. Din această perspectivă

8
W.Bennis, B. Nanus, Diriger. Les secretes des meilleurs leaders, Intereditions, Paris, 1985
9
S.R. Covey, Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe pricipii, Ed. Alfa, București, 2001

1
putem considera leadershipul ca o componentă a managementului, ce se manifestă prin dirijare
de către manager a unui grup de persoane în direcţia îndeplinirii sarcinilor.
Mulţi manageri nu reuşesc să facă o deosebire între cei doi termeni şi, prin urmare,
muncesc în condiţii de confuzie în încercarea de a-şi îndeplinii obligaţiile pe care le au în
organizaţie. Managerii moderni trebuie să înţeleagă diferenţa dintre leadership şi management şi
să ştie să combine cele două roluri pentru a obţine succes în cadrul organizaţiei. Managerul se
asigură că sarcinile au fost întreprinse, în timp ce liderul se îngrijeşte şi se focalizează asupra
oamenilor care îndeplinesc sarcinile.
Opinia generală este aceea ca liderii au viziune, îi inspiră pe alţii şi sunt flexibili, în timp
ce managerii sunt mai preocupaţi de sarcinile şi activităţile de zi cu zi şi de aceea, trebuie să
posede atribute precum capacitatea de a delega eficient, lucrul cu termene strânse şi capacitatea
de a rezolva conflicte.
Leadershipul nu reprezintă apanajul exclusiv al managementului, acest concept poate fi
întâlnit şi în alte domenii precum: politică, religie, cultură, domeniul sportiv etc.
Din cele prezentate, se desprinde ideea potrivit căreia diferenţa majoră dintre leadership
şi management constă în aceea că primul este mai frecvent asociat cu planul cognitiv, imaginativ,
anticipativ, pe când al doilea cu planul acţional. Leadershipul ar fi mai degrabă dimensiunea
umană, latura de implicare şi antrenare în activitate, iar managementul, exercitarea efectivă a
unor funcţii.
J.Harris consideră că, în timp ce conducerea este preocupată de stabilirea viziunii, a
direcțiilor de acțiune și a principalelor abordări umane, managementul are drept obiect de
activitate operaționalizarea în mod eficient a tuturor acestora.
Unii autori, specialiști în management, preluând diferențierile provocative existente între
conducere și management le prezintă într-o manieră concisă dar extrem de sugestivă: liderii
cuceresc contextual - acele elemente volatile turbulente sau ambigue ale ambianței care, uneori
par să conspire împotriva noastră și sigur ne vor sufoca să le lăsăm - în timp ce managerii
capitulează în fața lor. Managerii administrează, liderii inovează. Managerul este o copie, liderul
este original. Managerul mentine, liderul dezvoltă. Managerul se focaliează pe sisteme și
structură, liderul se focalizează asupra oamenilor. Managerul se sprijină pe control, liderul
inspiră încredere. Managerul are o viziune pe termen scurt, liderul are o perspectivă pe termen
lung. Managerul întreabă “cum?”, și ”când?” , liderul întreabă “ce?” și “de ce?”.

1
 Din cele de mai sus se desprinde ideea potrivit căreia diferența majoră dintre conducere și
management constă în aceea că primul este mai frecvent asociat cu planul cognitive, imaginativ,
anticipativ, pe când al doilea cu planul acțional. Liderul este acela care scurtează viitorul,
stabilește scopuri și planuri de acțiune, managerul le transpune în practică. Liderul este un spirit
penetrant, cu aptitudini de gândire analitică , strategică și multilaterală, cu abilități psihosociale,
managerul dispune de aptitudini operaționale, de capacitate de “a ști să facă” .Leadership-ul ar fi
mai degrabă dimensiunea umană, latura de implicare și antrenare în activitate, iar
managementul , exercitarea efectivă a unor funcții. În fine, leadership-ul ar fi ceea ce s-ar numi o
“conducere psihologică”, pe când managementul – o “conducere administrativă”.
Criterii Liderii Managerii
Scop Manifestă atitudini personale, Manifestă atitudini
active impersonale, pasive
Concepție despre muncă Stimuleză munca, oferă și Coordonează,echilibrează
creează posibilități de alegere munca. Recurg la
a ei compromisuri valorice
Relații cu alții Sunt empatici, acordă atenție Se implică emoțional puțin în
semnficației acțiunilor și relațiile cu alții
evenimentelor
Precepția de sine Au o identitate de sine mai Se identifică cu nevoia de a
slabă, fiind orientați spre menține ordinea actual, sunt
schimbare mai conservatori
Interacțiunea dintre grup și manager, respectiv grup și conducător generează intrarea în
funcțiune a unor relații intersubiective ( de comunicare, de intercunoaștere, relații
socioafective/subordonare) sau a unor fenomene de grup (cooperare,solidarizarea membrilor,
conflict). Atât conducătorul , cât și managerul stabilește anumite legături cu membrii grupului,
însă în cazul primului acestea sunt mai amplificate și mai subiective. Un argument în acest sens îl
constituie faptul că activitatea de conducere presupune , printre altele, a muncii cu oamenii, a te
raporta permanent la viața, interesele, năzuințele, doleanțele, aspirațiile lor , fie individual, fie de
grup.
“Rolul conducătorului a devenit infinit mai complex, el fiind acum centrul unui set
deosebit de multicolor de presiuni și de expectații. În mod firesc , el trebuie să dispună de știință
și de competența de a produce împrejurările în care cei mai capabili oameni să-și poata realiza
aptitudinile ,să-si poata coordona eforturile, rămânând angajați față de scopurile organizaționale

1
și integrându-și eforturile astfel încât nici unul dintre aceștia lucrând singur nu le-ar putea
depași”. (Bennis, 1972, p.323).

2.3. Manager vs. Lider Informal

În literatura de specialitate se pot remarca remarca patru abordări de bază ale

problematicii leadershipului. Prima abordare în studiul leadershipului este cea a geneticii.
Aceasta porneşte de la premisa că „liderii se nasc,nu se formează”, calităţile de lider fiind
transmise în mod ereditar. A doua abordare se concentrează asupra trăsăturilor specifice ale
liderilor, punând în evidenţă caracteristicile personale ale acestora. Deoarece cercetările privind
trăsăturile liderilor nu s-au dovedit edificatoare, o serie de specialişti, s-au orientat către studiul
caracteristicilor comportamentale ale liderilor, mai concret asupra modului în care aceştia
transmit sarcini motivează sau comunică cu subordonaţii. Practica a demonstrat însă că nu există
un stil comportamental bun în orice situaţie şi că eficienţa exercitării leadershipului este puternic
influenţată de particularităţile fiecărei situaţii în parte. Acest fapt a determinat cercetătorii să
includă în sfera variabilelor studiate şi factorii contextuali, punând astfel bazele abordării
situaţionale sau contextuale.
În orice organizaţie se deosebesc două tipuri de lideri care au capacitatea de a influenţa
alte persoane în scopul atingerii obiectivelor organizaţionale.
 Lider formal – managerul, şeful, conducătorul – care deţine un post managerial cu
funcţii, obligaţii şi drepturi.
 Lideri informal – liderul – care nu are dreptul sau obligaţia de a conduce, dar care are
recunoaşterea cu ajutorul căreia capătă influenţă asupra acţiunilor oamenilor din grupul
său.10
Ambele tipuri de influenţă pot asigura performanţa organizaţională mai ales dacă există
situaţii în care liderul formal îşi exercită influenţa şi ca lider informal.
Liderii informali sunt persoanele care conduc grupurile informale. Liderul informal este
un produs al grupului iar procesul care duce la naşterea sa este unul relativ simplu: grupul în
cauză este un sistem aflat într-o stare de tensiune, iar tensiunile care acţionează asupra sa duc la
apariţia unor nevoi în grup, nevoi care determină apariţia unui lider care să arate drumul spre
satisfacerea acestora. Liderul este persoana cea mai influentă într-un colectiv. Acesta se

10
Cibela Neagu, Mircea Udrescu, Managementul Organizației, Ed. Tritonic, București, 2008

1
caracterizează prin puterea pe care o exercită asupra grupului, el fiind „polul” în jurul căruia se
grupează membrii colectivului.
Întrebarea care se pune foarte des este: „Care sunt diferenţele majore dintre un lider şi un
manager? ” . Unii specialişti spun că este vorba despre disticţia dintre „a conduce lucruri” și „a
conduce oameni” , însă, în general liderii sunt văzuţi ca fiinţe „superioare” managerilor, aceştia
din urmă fiind foarte criticaţi. Un alt specialist 11 afirmă că managerii sunt mânaţi în special de
ideea consensului, fiind motivţi mai ales de aspectele de procedură decât de cele de conţinut, pe
când liderii îşi urmează propria viziune, în loc să se încline spre compromisuri cu grupul. Liderii
au curajul asumării propriilor convingeri, ştiu cum să proiecteze imagini convingătoare ca să-şi
mobilizeze oamenii şi ştiu să convingă oamenii prin ceremonii, simboluri etc. În plus, mânuiesc
cu măiestrie limbajul, găsesc analogii sau metafore potrivite, ştiu să folosească ironia şi au
carismă – acel dar misterios care este de fapt baza influenţei ce îi vrăjeşte pe oameni. În contrast,
managerii se bazează în exercitarea puterii şi autorităţii mai degrabă pe poziţia lor ierarhică.
Un manager trebuie să dovedească tenacitate , consecvență, tărie de caracter, inteligenţă,
abilităţi analitice, toleranţă şi bunăvoinţă. Caracteristica definitorie a managerului o constituie
puterea sa asupra subalternilor, adică atât dreptul cât şi abilitatea de a influenţa comportamentul
celorlalţi. Autoritatea cu care este învestit un manager are un caracter legitim, instituţional
deoarece ea reprezintă latura formală a conducerii, însa abilitatea de a coordona comportamentul
oamenilor este latura informală. Atunci când ambele aspecte amintite mai sus se regăsesc în
aceeaşi persoană, aceasta poate fi considerată un lider autentic.

3. STUDIU DE CAZ ÎN ORGANIZAȚIA MILITARĂ

Lupta armată, întreaga activitate a organizației militare în timp de pace sunt prin natura
lor colective. Ca în orice domeniu, activitățile de grup necesită o conducere capabilă să
pregătească, să declanșeze, să focalizeze și să coordoneze eforturile umane și pe cele materiale în
locurile și în momentele potrivite, în vederea îndeplinirii obiectivelor ordonate sau asumate din
proprie inițiativă. Dezideratul de mai sus impune existența unei conduceri fără de care obținerea
rezultatelor scontate este de neconceput.
Necesitatea conducerii s-a impus oamenilor încă din cele mai vechi timpuri. Succesul
vânătorii în colectiv, dar mai ales în ciocnirile cu alte grupuri, depindea de existența unui
conducător. În armată, conducerea este denumită comandă, iar în ultimii ani, apare tot mai
frecvent termenul management.

11
Abraham Zalesnik, Human Dilemmas of Leadership, New York, Harper Collins, 1966

1
 Conducerea își îndeplinește menirea, exercitându-se asupra următoarelor resurse:
oamenii, priviți ca agenți capabili să conceapă și să realizeze efectiv transformarea sistemelor
existente, utilajele și echipamentele de lucru (inclusiv armamentul în cazul militarilor), diferitele
materiale, timpul, banii, informațiile (inclusiv know-how-ul, adică cunoașterea metodelor de a
face), terenul, construcțiile de orice fel (clădiri, drumuri, lucrări genistice). La cele de mai sus se
adaugă bunăvoința, reputația, imaginea, autoritatea, prestigiul persoanelor chemate să conducă.
În sens larg, managementul înseamnă știința și arta conducerii organizațiilor și, totodată,
activitatea propriu-zisă de conducere.
După Maria Goia, managementul are trei înțelesuri: 1.proces sau activitate de conducere;
2.știința și arta conducerii; 3. a administra, a conduce. Managementul militar am putea afirma că
reprezintă cele trei ipostaze aplicate în acest domeniu specific. Managerul este considerat o
persoană inventivă, cu autoritate și responsabilitate decizională privind folosirea principalelor
resurse ale organizației – oameni, mașini și instalații, materiale, bani și timp. De fapt, același
lucru se poate spune despre director sau despre comandant.
Liderul reprezintă un conducător din sfera relațiilor interpersonale (lider de opinie, lider
politic, religios, conducătorul unui grup). Potrivit lui Peel, managerul este și lider, deoarece
conduce, pe când liderul politic nu este manager, pentru că nu administrează, el încredințând
sarcina gestionării bunurilor materiale altei persoane. Nici managerul și nici liderul nu constituie
termeni militari specifici și nu sunt folosiți în texte oficiale (legi, regulamente, instrucțiuni,
manual) ca înlocuitori ai celor de comandant sau șef.
În sens strict, comandantul nu este manager, ci lider. Poate cu excepția șefilor militari ai
întreprinderilor industriale, deși pentru conducerea efectivă a laturii gospodărești ei dispun de
ajutoare cu rol de manageri.
Leadership-ul înseamnă tot conducere, în engleză, leader având sensul de conducător.
Limba română a conferit termenului leader mai ales semnificația de conducător politic, iar în
sociologie înseamnă conducător informal (neoficial, neinstituționalizat, nenumit) al unui grup
primar formal sau informal. De exemplu, orice grup mic (microgrup, grupuleț, grup de prieteni,
"gașcă") are un lider, un conducător neoficial, un purtător de opinie, adesea și de cuvânt. În grupă
sau în echipaj, mai rar la pluton, pe lângă comandantul de drept, numit, există adesea și un lider,
cu o certă capacitate de influențare a membrilor grupului, de obicei de orientare mai mult sau
mai puțin opusă, în raport cu comandantul.
Orice șef este, desigur, un lider, dar termenul ca atare se utilizează numai în sens
sociologic. Nici un comandant de brigadă, de exemplu, nu va chema la dânsul, decât cel mult în
sens ironic, pe "liderii" sau pe "managerii" unităților din subordine.
Mediul militar cunoaște împrejurări în care nu se admite nici cea mai mică inițiativă ce ar
contrazice regulile existente. De exemplu, uniforma nu poate fi modificată nicicum, în numele
independenței sau al inițiativei creatoare. La fel stau lucrurile în ceea ce privește aprinderea unei
simple țigări într-o magazie de muniție sau de materiale inflamabile, îndreptarea armei încărcate
într-o direcție laterală față de axul de tragere al poligonului, conducerea autovehiculelor cu viteză
mai mare decât cea legală, pilotare avionului la alt plafon sau pe alt culoar de zbor etc.

1
 Grupurile ca atare, formate din conducători și din executanți, având, deci, o alcătuire
ierarhică, coeziune internă și stabilitate, urmărind anumite obiective, respectând în activitatea lor
anumite reguli procedurale și de viață specifice, formează structuri relativ stabile, denumite
generic organizații. Organizațiile sunt simple (grupuri) sau complexe (grupuri de grupuri). Luată
în ansamblu, armata constituie o asemenea organizație complexă, formată din arme, servicii,
mari unități, unități, subunități. Echipa de servanți sau aceea constituită în vederea unei misiuni
temporare este structura elementară.
Organizațiile de același fel sau diferite unele de altele, dar legate între ele prin faptul că
gravitează în jurul aceluiași scop de bază, având o conducere unică, constituie un sistem. Armata
reprezintă un subsistem social, dar concomitent este un sistem relativ autonom, de mare
complexitate.
Conducerea unitară constituie un factor indispensabil al existenței și eficienței sistemelor
vii, implicit al celor umane: creierul, capul familiei, conducătorul grupului, șeful, comandantul,
comitetul, consiliul.
Prin elementele întrunite, conducerea organismului militar în ansamblu și a fiecărui
subsistem în parte (subunitate, unitate, mare unitate) reprezintă ea însăși un sistem structurat
ierarhic, coerent, urmărind un scop bine determinat, dispunând de principii, de reguli și de
norme, relații interne și externe, precum și de mijloace materiale specifice. Conducerea este
exercitată de persoane (șefi, comandanți) și de grupuri (state-majore, comitete, consilii), ele
însele conduse de persoane (șeful de stat-major, președintele consiliului).
Specificități ale comenzii (managementului militar)
Pentru societate, organismul militar reprezintă mijlocul, sistemul prin care ea își asigură
prevenirea și respingerea unei agresiuni împotriva teritoriului național.
Pornind de la conținutul misiunii sale, de la natura activităților pe care le desfășoară,
armata constituie o organizație cu anumite particularități sub raportul managementului:
 este un sistem birocratic, format din componente înalt specializate, foarte fiabil, stabil din
punct de vedere organizatoric, al obiectivelor, al structurii și sub aspectul relațiilor
interumane bazate pe unitatea de comandă, pe ierarhie strictă și pe reglementări împinse
până la cele mai mici detalii;
 reglementările sunt atotcuprinzătoare și au caracter extrem de rezistent la schimbare;
 are o conducere de tip elitist, bazată pe autoritate formală. Subordonații nu sunt consultați
asupra problemelor de fond ale vieții și activității lor de serviciu, ordinele șefilor trebuind
să fie îndeplinite la timp, complet, fără discuții sau șovăire, chiar cu riscul sacrificiului
suprem (mai ales în timp de război);
 uniformitatea impusă și reglementările detaliate lasă un spațiu redus pentru manifestarea
inițiativei, îndeosebi la eșaloanele mici și medii (subunități și unități);
 organismul militar este deosebit de intolerant față de stările de incertitudine;
 subordonarea față de șef este necondiționată, în limitele stabilite de lege și de
regulamente;
 disciplina formală, exterioară are prioritate asupra celei interioare;

1
  absența aproape completă, deocamdată, a mediului concurențial, în probleme esențiale de
care depinde promovarea în ierarhie;
 recompensele morale ocupă un loc foarte important în sistemul factorilor motivaționali, și
acesta în condițiile satisfacerii incomplete a multor nevoi elementare;
 comunicarea dintre șefi și subordonați este în mare măsură unidirecțională (de sus în jos),
deosebit de concisă, nenuanțată, folosind un ton imperativ, o terminologie specifică.
Militarul nu se poate adresa unui șef ierarhic, fără aprobarea celui nemijlocit;
 independența decizională este tot mai redusă, pe măsură ce se coboară pe scara ierarhiei;
 în materie de comportament, accentul cade pe conduitele înalt formalizate, reglementate,
cu aspecte de ritual (salutul, formulele de adresare etc.).
Armata se pregătește din timp de pace, printr-un sistem de activități complexe, formate la
rândul lor din nenumărate subsisteme de acțiuni mai simple, la care participă un număr apreciabil
de oameni. Toate activitățile sunt conduse de organe specializate, în fruntea cărora se află șefi
sau comandanți învestiți cu autoritate, respectiv cu dreptul de a da ordine și de a impune
îndeplinirea întocmai și la timp a acestora. Dezideratele menționate pot fi materializate numai
dacă executarea ordinelor este controlată sistematic și exigent, dacă pe baza constatărilor se iau
măsuri de îndreptare a lucrurilor, urmărindu-se aplicarea lor în mod riguros. Cu alte cuvinte, dacă
se exercită o conducere bine organizată, eficientă.
Persoanele învestite cu autoritate oficială, în cazul nostru șefii militari (comandanții),
reprezintă conducători profesioniști. Pentru exercitarea comenzii, șefii trebuie să fie competenți,
adică să aibă anumite aptitudini și abilități de ordin intelectual, emoțional, comunicațional și
organizatoric. De asemenea, se prezintă garanții de integritate morală, de loialitate față de
instituție. Aptitudinile au, cum se știe, o bază ereditară, iar abilitățile se dobândesc prin instruire
și educare, consolidându-se prin antrenament, desigur dacă există aptitudinile necesare.
Prin felul în care este selecționat și pregătit, cel puțin sub raport profesional și
comportamental, comandantul este persoana cea mai competentă din grupul pe care îl conduce.

4. CONCLUZII

Necesitatea conducerii vieții sociale, ca și a diverselor ei sisteme și subsisteme este atât

de acerb manifestată la ora actuală, încât unii specialiști nu s-au sfiit să afirme că dezvoltarea

1
tuturor domeniilor de activitate depinde în mare măsură de felul cum se realizează
managementul, respectiv conducerea. Astfel, au apărut diverse polemici în definirea celor două
concepte. Referatul conține părerea diferiților specialiști în domeniu, care au interpretat într-un
mod mai mult sau mai puțin diferit conceptele de management și conducere.
Concluzionând, deși termenii de manager și lider tind a fi confundanți, există diferențieri
majore, în special în ceea ce privește concepția despre muncă, relațiile cu grupul, percepția de
sine, dar mai ales abilitățiile sale.
În organizația militară, atât managementul cât și leadership-ul au propriul lor specific,
asigurându-și intracțiunea și independența, deoarece într-o astfel de organizație, liderii lucrează
cu oamenii, își concentrează atenția și efortul asupra subordonaților, în timp ce managerul se
ocupă cu planificarea activitățiilor. Liderul într-o organizație militară are abilități atât de ordin
intelectual, emoțional, organizațional, în timp ce managerul își asumă responsibilitatea
decizională. Deci, pentru buna funcționare a unei asemenea organizații este necesar atât un lider,
care să lucreze cu oamenii, să le modeleze comportamentul, să le înțeleagă problemele și să-i
ajute în depășirea acestora pentru a-și îndeplini scopul, cât și un manager, care să rămână
obiectiv, principala sa ocupație fiind elaborarea planurilor de acțiune, întocmirea structurilor
organizatorice precum și menținerea la un nivel ridicat a activității și a performanțelor.
O particularitate a conducerii în sistemul militar o consituie ierarhia comenzii, deoarece
un militar nu se poate adresa unui șef ierarhic fără aprobarea celui mijlocit, pe când la nivel de
management nu există o ierarhizare atât de riguroasă. Un alt aspect prezentat în proiect,
aparținând de domeniul conducerii în organizația militară, îl constituie aparția liderilor informali
și formali. Liderii formali sunt cei oficiali recunoscuți, cei care își asumă responsabilitatea penru
subordonații lor, liderii informali sunt cei care nu au responsibilitatea de a conduce, dar
inflențează grupul din care fac parte. Ideal ar fi ca liderul formal să-și exercite influența
asemenea unui lider informal pentru performața subordonaților.
În concluzie, după părerea noastră, între noțiunile de leadership și management există
delimitări, deoarece activitățile și abilitățile presupuse de fiecare, demonstrează existența unor
diferențieri. Pentru ca o organizație militară să dea randament maxim, este nevoie de un lider
autoritar și apt precum și de un manager eficient. Considerăm că leadership-ul și managementul,
liderii și mamagerii, au elememte propri, specifice, care le asigură individualitatea și relative,
autonomie, dar, și o serie de elemente comune, fapt care facilitează interacțiunea și potențarea lor
reciprocă.

1
5. BIBLIOGRAFIE:

1.Daniel Goleman , Richard Boyatris , Annie Mckee , Inteligența Emoțională în

Leadership , Editura Curtea Veche , București ,2005;

2.Gheorghe Arădăvoaice , Managementul Organizației și acțiunii militare , Editura

Sylvi , București , 1998;

3. Constantin Teleșpan , Leontin Stanciu , Bazele Managementului , Editura Academiei

Forțelor Terestre , Sibiu , 2005;

4. Constantin Teleșpan , Leontin Stanciu , Fundamente ale Managementului Organizației

Militare , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2005;

5.Mielu Zlate , Leaderghip și Management , Editura Polirom , București , 2004;

6.Bernard Gorg , Managerii Viitorului.Viitorul Managerilor , Institutul European Iași ,

1998.