Student : Stroe Tania

Programul de studii: Licență -Anul I

Specializarea Terapie Ocupațională,
Unde și cum este aplicată terapia ocupațională în România?

Terapia ocupaţională este definită ca fiind forma de tratament care foloseşte

activităţile şi metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a
desfăşura activităţile necesare vieţii individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua
deficienţe fizice.
Esenţa terapiei ocupaţionale este participarea activă a pacientului la activităţile în
scopul îmbunătăţirii performanţei funcţionale. Utilizarea procedurilor facilitării, este
acceptată de terapia ocupaţională numai în măsura în care se folosesc pentru a pregăti
pacientul pentru o bună participare la procesul terapeutic.
Terapia ocupațională se aplică în următoarele tipuri de servicii: centre de asistență și
protecție socială (centre de plasament pentru copii, centre rezidenţiale pentru bătrâni,
centre rezidenţiale pentru asistenţa persoanelor cu dizabilităţi mentale etc.); ONG-uri cu
diverse arii de interes (copii cu dizabilităţi neuromotorii, copii cu plurihandicap, copii cu
sindrom Down, copii cu tulburări comportamentale, îngrijiri comunitare la domiciliu pentru
bătrâni); învăţământ special (grădiniţe şi şcoli); cabinete/clinici particulare de recuperare
fizică şi medicală; centre de recuperare din staţiunile balneo–climaterice (recuperare neuro-
motorie, reumatologică, ortopedico-traumatică, cardio-vasculară şi respiratorie); spitale;
centre de integrare prin terapie ocupaţională; instituţii de probaţiune şi penitenciare
(ateliere de terapie ocupaţională).
Terapia ocupațională se aplica sub multiple forme, în funcție de scopurile urmărite,
astfel:
- jocuri terapeutice și jocuri sportive ( se pot utiliza jocurile cu mingea, jocuri cu
bastoane, jocuri cu frânghia, fie săritul corzii, fie tracțiunea frânghiei etc.);
- activitate de îndemanare și de creație simplă ( modelaje în plastilină, parafină,
decupari, îndoiri și lipiri de hârtie, desen, colorări, picturi etc.);
- împletituri de hârtie, sfoară, trestie etc.;
- țesut cu acul pe carton sau pânză;
- dactilografie recreativă;
 - olăria;
- traforajul, pirogravura, tâmplaria elementară;
- confecționarea de jucării din paie, cârpă si manuirea papușilor (teatru de păpuși);
- confecționarea de diverse obiecte din paie, scoici, mărgele;
- activităti utilitare casnico-gospodărești: întinderea lenjeriei, călcat, gătit, servirea
mesei, ștergerea prafului etc., utilizarea clanței, comutatoarelor, robinetelor etc.;
- reeducarea autoservirii: mâncatul, îmbracatul-dezbrăcatul, spălatul, bărbieritul și
folosirea unor aparate și proteze adaptate.
În timpul desfășurării activității de terapie ocupațională, trebuie evitată plictiseala și
suprasolicitarea, de multe ori fiind necesară intercalarea unei alte forme de activitate. Ea
trebuie să fie aplicată metodic, să arate diversitate și noutate în toate formele sale de
activitate, evitându-se apariția stării de oboseală. În scopul evitării oboselii, perioadele de
lucru trebuiesc să fie scurte, cu pauze frecvente. Pentru unii bolnavi, o schimbare a ocupației
pentru scurtă durată, este mai adecvata și cu efect mai mare decât pauza. De asemenea
trebuie ținut seama că orice nouă activitate de terapie ocupațională, introdusă pe parcurs,
trebuie să se faca gradal, atât ca durată cât și ca intensitate și complexitate.