🏫 | 🤨 🧠 | 💞⚽

📈 + 🌾 🤪 | ❄️️ 🤯 ️😔 | 🔑

Introducere
- Cel mai mare poet român (aparținând epocii marilor clasici) - Mihai Eminescu
- (Numit de) Constantin Noica - “Omul deplin al culturii românești”
- Se formează spiritual “la scoala lui Homer, Shakespeare, precum și la aceea a clasicului
folclor românesc” 🏫
- Considerat (de către critică + istorie) ultimul mare romantic european
-
- „Luceafărul” = capodopera creației eminesciene (sinteza operei acestuia)
- Pe parcursul lui - prezentate marile teme și motive ale liricii sale:
1) Iubirea = tema evidenta a poemului
2) Natura - pastelul cosmic și terestru
3) Folclorul - sursa de inspirație = basmul popular, versificând:
- „Fata în grădina de aur” - cules de austriacul Richard Kunisch
- „Miron și frumoasa fără corp”
4) Filosofia - conceptia filosofica a lui Arthur Schopenhauer
5) Mitologia greacă - motive preluate de la Platon & Aristotel
6) Timpul = supratema creației eminesciene
- Poem romantic
- Apărut în aprilie 1883 în „România Jună”
- Publicat ulterior în revista „Convorbiri literare”

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului studiat într-un curent
cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică

- Caracterul de poem romantic:

- Amestecul genurilor + speciilor:
- Epicul (evidențiat prin):
- Personajele-măsti
- Fir narativ ce poate fi structurat pe momentele subiectului
- Lirismul poemului (reliefat de):
- Elementele de pastel din primul + ultimul tablou
- Meditația filosofică
- Caracterul dramatic (susținut de):
- Secvențele dialogate dintre:
1) Fata de împărat + Luceafăr
2) Cătălin + Cătălina
3) (Sau) Hyperion + Demiurg
- Motive romantice (visul, marea, castelul, fereastra, oglinda etc.)
 - Antiteza:
- Procedeu artistic preferat de reprezentanții acestui curent
- Discursul liric dezvoltă antiteza dintre 🤨:
1) Planul celest (ceresc) & planul teluric (care aparține pământului)
2) Omul de geniu & omul comun
3) Cunoașterea apolinică (= orientată spre ordine) & cea
dionisiacă (= atitudine afectivă cu impulsuri iraționale)
- Motivul central:
- Subliniat încă din titlu
- Este locul geniului în lume 🧠 - văzut ca o ființă solitară și nefericită (opusă
omului comun)
- (Titlul) Unește două mituri:
1) Românesc = al stelei călăuzitoare
2) Grecesc = al lui Hyperion, „cel care merge pe deasupra” => natura dubla a
personajului de tip romantic

Prezentarea a două secvențe/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat

- Dimensiunea romantică (a operei eminesciene) - se reflectă și în plan tematic

- Discursul abordează trei teme majore:
- Iubirea neîmplinită
- Natura - surprinsă în alternanța celest/teluric
- Tema filosofică a cunoașterii - prin evidențierea raportului antitetic dintre omul
comun & omul de geniu
-
- Reliefata încă din prima parte 💞:
- Prezintă idila dintre Luceafăr + „o prea frumoasă” fată de împărat
- (Această poveste de dragoste ^) Devine (însă) în plan discursiv = (doar) pretextul
pentru adevărata problematică pe care o propune poemul:
- Modul diferit de raportare la existență + iubire a omului comun & a
omului de geniu
- (Dacă) Pentru fata de împărat - ipostazieră a vulgului (plebe):
- Sentimentul iubirii - se confundă cu dorința (cu atracția) => are accent de
cotidian: „Îl vede azi, îl vede mâni, / Astfel dorința-i gata”
- În ceea ce-l privește pe Luceafăr:
- Sentimentul înseamnă asumare
- (Și) Se naște în timp - „El iar privind de săptămâni, / Îi cade dragă fata”
- (De fapt) Această raportare antitetică la eros (iubire) - relevă și tipul de
cunoaștere pe care îl adoptă (cei doi):
- Omul comun - optează pentru o cunoaștere dionisiacă (bazată pe afecte)
- Astrului celest - (îi e) specific alt tip de cunoaștere, cea apolinică
 - (Dacă) Pentru fata de împărat - îndrăgostirea de Luceafăr = înălțare dincolo de
limitele contingentului (= posibilităților) 📈
- Pentru acesta din urmă - experimentarea cu un nou tip de cunoaștere (bazat pe
emoții) va însemna decăderea
-
- Evidențiată și în al doilea tablou 🌾:
- Prezintă o altă poveste de iubire - (de data aceasta) între 2 muritori = (fata de
împărat, numită acum) Cătălina + (pajul) Cătălin
- Fata de împărat - își pierde din unicitate -> este individualizată prin nume
- Derivarea moțională (= referitoare la sufix) la care recurge poetul (Cătălin -
Cătălina) - rol de a reliefa (tocmai) compatibilitatea dintre cei 2
- Această idilă = (reprezintă o) altă fațetă a erosului:
- (În sensul în care) Evidențiază modul de raportare la iubire al omului
comun
- (Astfel) Dacă Luceafărul - îi adresa fetei de împărat o chemare într-un
spațiu nelimitat (promițându-i să o facă stăpână a oceanului + a cerului)
- Cătălin - o atrage într-un spațiu al limitei -> marcat de necunoaștere 🤪
- Comportamentul Cătălinei = specific ființelor comune:
- Atitudinea sa reflectă nestatornicia - fata de împărat oscilează între planul
raționalului (cunoașterea apolinică - reprezentată de Luceafăr) & cel al
afectelor (cunoașterea dionisiacă, ipostaziată prin Cătălin)
- Cea care, odinioară, remarca incompatibilitatea cu lumea superioară a
Luceafărului - „Privirea ta mă arde”
- În fața lui Cătălin își recunoaște echivalența de substanță: „Te-ai potrivi cu
mine”

Ilustrarea a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj ale textului poetic

studiat, semnificative pentru tema și viziunea despre lume a poetului (comentarea poeziei &
lirismul)

- Particularitate romantica = simetria

- Realizata prin cele 4 părți
- Subliniază opoziția dintre:
- Planul cosmic & terestru
- Omul de geniu & omul comun
- Prima parte:
- Planul terestru & cosmic
- Luceafărul dorește sa o aducă pe fata de împărat în lumea superioară (să
transforme imposibilul în posibil)
- Fata de împărat – considerată unică ❄️(încă din incipit):
- „Si era una la parinti”
 - „Cum e fecioara între sfinți / Și luna printre stele”:
- Comparațiile propun o posibilă dualitate:
1) Puritate
2) Predispoziție spre înălțimile astrale
- Tema naturii - îmbinată cu tema iubirii (dintre cei doi)
- Apar motive romantice (accentuează romantismul conferit de prezența
Luceafărului):
1) Castelul
2) Visul (mijlocul de comunicare)
3) Fereastra (poarta între cele 2 lumi)
- Incipitul - specific basmului, cu formula „A fost odată ca-n povești / A fost ca
niciodată”
- Fata de împărat - considera Luceafărul un spirit -> descantecul „Cobori în jos,
Luceăfar bland”
- Pleonasmul = (amplifică) distanța (simbolică) dintre cei doi
- A doua parte:
- Dedicată planului terestru
- (Constă în) Povestea de iubire dintre Cătălin + Cătălina (reprezentatii acestui
plan)
- Numele similare = (sugerează) apropierea dintre cei doi:
- Amândoi sunt simbol al omului inferior
- Numai statutul social îi separă
- Inițial Catalina mărturisește dragostea pentru Luceafăr
- Cătălin găsește remediul: „Hai ș-om fugi în lume” ⚽️:
- (Astfel) Cel inferior (dpdv. al statutului social) îi cere celui superior să se
sacrifice
- Dar omul comun este incapabil să-și depaseasca conditia
- Totuși, fata de împărat acceptă => contrastul dintre omul de geniu & omul
comun:
- Omul inferior se consideră împlinit doar prin iubire
- (În final) Fata încă aspiră la Luceafar, deși i se împlinise iubirea cu Cătălin
- A treia parte:
- (Ilustrează) Călătoria Luceafărului spre demiurg - printr-un pastel cosmic
- Călătoria:
- Este lungă
- Este regresivă temporal
- În cursul ei Luceafărul trăiește în sens invers istoria creației Universului
- Luceafărul, acum numit Hyperion - îi cere demiurgului să-l dezlege de nemurire
pentru a descifra taina iubirii absolute (să devină om inferior)
- Filosoful Constantin Noica:
- Observă că Hyperion cere să devine altceva
 - Dar pentru asta ^ trebuie să se nască din nou
- Luceafărul însă se născuse odată cu lumea => aspirația sa este imposibilă:
- (Căci) El face parte din ordinea primordială a cosmosului
- (Iar) Desprinderea sa ar duce din nou la haos
- Demiurgul nu-i poate oferi moartea pentru că astfel ar produce
moartea lumii 🤯
- Demiurgul:
- Explică Luceafărului absurditatea dorinței lui
- (^ Prilej cu care) Este pusă în antiteză lumea nemuritorilor & aceea a
muritorilor:
- Muritorii:
- Nu-și pot determina propriul destin
- Se bazează numai pe noroc
- Sunt supuși voinței oarbe de a trăi
- Omul de geniu (în schimb):
- Este capabil de a îndeplini idealuri înalte
- Se află dincolo de timp și spațiu (dincolo de ordinea
firească a lumii)
- Îl refuză indirect:
- (Inițial) Îi prezintă diferite ipostaze ale geniului: filosoful -> poetul
-> geniul militar
- Păstrează pentru final argumentul infidelității - îi dovedește (încă o
dată) Luceafărului superioritatea sa și în iubire (față de
muritoarea Cătălina) - „Și pentru cine vrei să mori?”
- (Apoi) Îi arată ce s-ar întâmpla dacă ar accepta (fericirea sa
distrugând fericirea celorlalți)
- (În) A patra parte:
- Construită simetric față de prima
- (Prin interferența celor două planuri:) Planul terestru & cosmic
- Luceafărul = dezamăgit 😔, când constată că relația om-geniu este incompatibilă
(contrastul dintre cele 2 tipuri de om)
- „chip de lut” - diferența dintre imaginea fetei din început și cea de acum
- „nemuritor și rece” - ataraxie (= stare de liniște sufletească) stoică (= privitor la
stoicism), indiferența Luceafărului (doar omul superior este capabil de așa ceva)
-
- Lirismul:
- Este obiectiv
- Tudor Vianu socotește „personajele” poemului drept „voci”/”măști” ale eului
liric:
- Acesta se proiecteaza în diverse ipostaze lirice (corespunzătoare
propriilor contradicții)
Încheiere
- Poemul „Luceafărul”:
- Este o oglindire a viziunii eminesciene despre lume
- Are drept coordonate - esențiale principii ale liricii din epoca marilor clasici
- Conceptele filosofice + ritualul iubirii + ideea incompatibilității celor două lumi +
profunzimea sentimentelor = cuvinte-cheie 🔑 ale creației lui Mihai Eminescu