P1 Din perspectiva condiției dramatice a omului de geniu, ”Noapte de decemvrie” se

înrudește îndeaproape cu “Luceafărul” lui Eminescu.

Chiar dacă Eminescu mărturisea: “Eu rămân ce-am fost,romantic”, prin complexitatea temelor și
a ideilor, prin aspirația către perfecțiune și echilibru, se încadrează clasicismului. Al. Macedonski
se vrea un simbolist, dar rămâne romantic, clasic și parnasian. Prin temă, ideologie și
simbolistică, poetul e romantic, prin cultul pietrelor prețioase, prin predilecția nuanței cromatice,
Macedonski e simbolist. Astfel, după ce exerciții sterile ale instrumentalist-simbolismului se
consumaseră, poetul realiza în “Noapte de decemvrie” o strălucită sinteză între tradiția romantică
și elementele novatoare ale simbolismului.

Apartinand, cel putin teoretic, la doua curente literare diferite, cele doua poeme
sunt cele mai importante sinteze ale operelor celor doi poeti.

Predecesor al simbolismului, Mihai Eminescu imbina elementele clasice cu cele

romantice intr-un fir armonios de creatii.

Macedonski ,pe de alta parte, este teoreticianul simbolismului, fiind cele care pune
bazele acestui curent in literatura romana. Activitatea sa teoretica sustine principiile si
caracteristicile simbolismului, insa in aplicare nu pune decat o parte. De aceea poeziile
sale nu pot fi considerate tipic simboliste, ele incluzand atat elemente romantice cat si
clasice si parnasiene.
Una din temele care aseamana cele doua creatii este conditia omului de geniu, cel mai
bine reprezentata fiind in tLuceafarul" si tNoapte de decemvrie".

Mihai Eminescu este cunoscut ca fiind ultimul mare romantic european, în timp ce Al.
Macedonski este teoreticianul simbolismului („Poezia viitorului”). Culmea creaţiei eminesciene este
poemul filosofic “Luceafărul”, iar opera cea mai cunoscută a lui Macedonski este “Noapte de
decemvrie”.

Opera eminesciana cuprinde o varietate de teme si motive, in majoritate incadrandu se

romantismului. Eminescu a fost recunoscut si pe plan universal, temele principale pe care acesta le a
abordat au fost iubirea si natura. Daca eminescu este reprezentatul curentului romantic, Macedonsk
este primul reprezentant al simbolismului in lit romana si a fost supranumit poetul rondelurilor.

P2 “Luceafărul” este un poem filozofic, al cunoașterii și al iubirii, o lucrare deopotrivă lirică și dramatică.
“Noapte de decemvrie” e o “ars poetica”, un poem despre artistul superior,căutător al idealului desăvârșit
în creație.
Geneza celor două poeme este interesantă în măsura în care îi reprezintă direct, sau prin intermediul
maștilor lirice pe cei doi mari poeți. După indicația autorului, “Luceafărul” își are punctul de plecare în
basmul popular românesc “Fata în gradina de aur”, publicat de germanul R. Kunish.

„Luceafărul” și „Noapte de decemvrie” reprezintă cele două sinteze principale ale operelor

celor doi poeți. Ambele au fost scrise în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
„Luceafărul” fiind publicat pentru prima dată în anul 1993, iar „Meka și Meka” (proza ce se află
la baza poemului „Noaptea de decemvrie”), în 1890. Atât „Noapte de decemvrie”, cât și
„Luceafărul” au fost inspirate de opere epice. Pe când Eminescu s-a inspirat din basmul german
„Fata în grădina de aur”, Macedonski a pornit de la poemul în proză „Meka și Meka”.

Una din temele care aseamana cele doua creatii este conditia omului de geniu, cel mai
bine reprezentata fiind in tLuceafarul" si tNoapte de decemvrie".

Din punct de vedere al genezei, pentru Luceafarul, Eminescu porneste de la propria sa

viata ridicata la rangul de simbol. Spre deosebire de Eminescu, Macedonski nu porneste
de la date biografice, poemul sau numindu-se doar arta poetica pentru lirica sa.

„Luceafarul” si „Noapte de decemvrie” sunt cele mai representative opera ale celor doi
poeti. Intre „noptile” macedonskiene, „Noapte de decemvrie” este o capodopera literara.
„Poemul reprezinta pentru Macedonski ceea ce „Luceafarul” inseamna pentru Eminescu,
atat ca seminficatie de fond, cat si ca valoare generala si ca valente expressive”.

Apartinand, cel putin teoretic, unor curente literare diferite, in cele doua poeme se
gasesc atat elemente romantic (Eminescu) si elemente simboliste (Macedonski), cat si
trasaturi ale altor curente literare. Daca Eminescu a evoluat de la elemenete romantice
la cele clasice, Macedonski e cel care a pus bazele simbolismului in literatura romana.

Din punct de vedere al genezei, Mihai Eminescu se inspira din folclor, mitologie,
filozofie, dar si din propria viata, pe care o ridica la rangul de symbol, in timp ce la
Macedonski, poezia reprezinta o adevarata arta poetica. Asadar, ambele poeme isi au
punctul de plecare in creatii populare.

P3 Între temele principale ale celor două creații se observă varii asemănări. De exemplu, atât
„Luceafărul”, cât și „Noapte de decemvrie” fac referiri la condiția omului de geniu, a omului
superior, care, aflat în drumul său către atingerea idealului absolut, refuză, în final, orice
compromis. Regăsim în ambele lucrări condiția tragică a poetului aflat într-o lume ostilă,
incompatibilă cu idealurile sale. Această tematică este, însă, abordată altfel de către Macedonski
față de Eminescu. Pe de-o parte, geniul eminescian alege retragerea din lumea cotidiană în
universul ideilor înalte, de unde contemplează cu răceală zădărnicia existenței umane. Pe de altă
parte, filo...
 Tema principala a ambelor poeme este de factura romantica, si anume conditia omului
de geniu intr-o lume care ii aduce nefericirea.

Asa dupa cum marturiseste si Eminescu tdaca geniul nu cunoaste nici moarte si numele
lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aici pe pamant nici e capabil de a ferici pe
cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc" conditia omului
superior este una dinainte stabilita, care presupune solitudinea.

La Macedonski geniul presupune conduita ireprosabila prin care acesta urmeaza

intotdeauna drumul cel drept, doborand toate obstacolele care ii apar in cale spre a-si
atinge scopul suprem.
Cele doua poeme intrunesc atat teme cat si motive de circulatie universala. Astfel
tLuceafarul" ni se infatiseaza ca o tsinteza a categoriilor lirice pe care poezia lui
Eminescu le-a produs mai inainte." intr-adevar, dragostea unei pamantene pentru o
fiinta supranaturala, melancolia singuratatii geniului, spaima demonica a femeii in fata
iubirii, labilitatea sentimentului de dragoste si dezamagire pricinuita de acest adevar,
steaua ca simbol al iubirii, cosmogoniile sunt de tot atatea teme si motive romantice
abordate de poet in creatiile anterioare si care s-au revarsat generos si armonic in
ultima creatie, cea mai deplina a geniului tutelar al poeziei noastre nationale.

tNoapte de decemvrie" intruneste teme si motive atat simboliste cat si romantice. Astfel
insasi tema fundamentala, conditia omului de geniu impreuna cu unele motive
consacrate ca luna, noaptea, personajul exceptional in mediu neprielnic constituie
elemente romantice. Pe de alta parte se regasesc si motivele de natura simbolista cum
ar fi inspiratia, focul, himera, cultul pietrelor pretioase, predilectia nuantei cromatice,
vraja muzicala a textului precum si evadarea in exotic.

La Eminescu condiţia omului superior este una dinainte stabilită, pe când la Macedonski geniul urmează
drumul cel drept, are o conduită ireproşabilă şi reuşeşte să doboare toate obstacolele ce îi apar în cale,
pentru a-şi atinge ţelul.

Poetul a creat în antiteză cu emirul personajul cerşetorului, care este simbolul omului comun, a
cărui viaţă este caracterizată de compromisuri care au menirea de a îi face existenţa mai uşoară. În final,
omul de geniu care alege drumul cel drept pierde în faţa existenţei comune, în timp ce impostorul, cel
care alege calea ocolită, triumfă.

Tema care se gaseste atat in „Luceafarul”, cat si in „Noapte de decemvrie” este conditia omului de
geniu. Acesta este un element specific al curentului romantic, de aceea planul real alterneaza cu cel
fantastic, al visului („Noapte de decemvrie”). Emirul care alege intotdeauna calea cea dreapta si nu se
lasa influentat de cersetor, care prefera sa ajunga la destinatie ocolind obstacolele. La fel si in
„Luceafarul” , Hyperion este dispus la orice sacrificiu in numele iubirii.

Cele doua personaje principale sufera din cauza nedreptatii la care sunt supuse. Emirul , omul superior,
este pus in antiteza cu cersetorul care alege calea ocolita. Emirul care a fost dispus sa lase averea si sa
mearga pe un drum onest spre cetatea sfanta este rapus de povara pustiului. Acesta moare incercand
sa ajunga la Mekka, iar cersetorul care a ales sa ocoleasca obsatcolele rrimufa miraculos. La fel si in
cazul lui Hyperion care e dispus la orice sacrificiu in numele adevaratei iubiri de care a crezut ca are
parte, dar se loveste de un „chip de lut”.

P4. Ca şi structură, poemele sunt divizate pe secvenţe narative. “Luceafărul'' este alcătuit din patru
tablouri. În primul este prezentă întâlnirea dintre fata de împărat şi Luceafăr , avem de-a face cu
interferenţa planurilor (astral şi terestru), iar tonul este solemn, grav. În cel de-al doilea tablou ni se
dezvăluie idila dintre Cătălina şi Cătălin, planul este strict teluric, tonul este familiar. În a treia parte se
prezintă zborul intergalactic, tonul este grav, iar planul este cosmic. Ultimul tablou ne arată
deznodământul poemului şi anume împlinirea iubirii în planul terestru şi revelaţia Luceafărului în cel
cosmic. “Noapte de decemvrie” este divizată în trei părţi şi anume: condiţia austeră a poetului în lumea
ostilă “Poetul, alături, trăsnit stă de soartă.../Iar geniu-i mare e-aproape un mit...”, inspiraţia care îi
favorizează evadarea în exotic "Dar scrumul sub vatră, deodată, clipeşte/... O flacără vie pe coş
izbucneşte/... Şi flacăra spune:... Aduc inspirarea", şi alegoria asupra condiţiei omului de geniu: "Şi el e
emirul, şi toate le are.../ E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu.".

La Eminescu, Luceafărul simbolizează geniul în permanenta căutare a absolutului, care tentează

cunoaşterea prin eros. Pentru el dragostea este o enigmă, pe care doreşte să o dezlege. Acesta este
motivul care îl face să se ducă la Demiurg pentru a devenii muritor. Totuşi Demiurgul refuză coborârea
Luceafărului de la statutul de nemuritor, deoarece transformandu-l într-un simplu muritor, acesta s-ar
nega pe sine, şi şi-ar nega întreaga creaţie. Superficialitatea omului comun este subliniată prin
renunţarea Cătălinei la aspiraţia ei către absolut în favoarea împlinirii în plan uman, prin iubirea lui
Cătălin. Luceafărul devine conştient de acest lucru şi are o revelaţie asupra condiţiei sale, prilej cu care
Eminescu critică societatea contemporană lui "Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu
în lumea mea ma simt/ Nemuritor şi rece.".

La Macedonski, emirul este simbolul omului superior, al capacităţii de a rămâne ferm pe drumul
ales, de a face faţă tuturor obstacolelor ce apar în drumul sau. El ne este prezentat ca fiind un om
realizat din punct de vedere material, dar care simte chemarea Mekăi ”Dar zilnic se simte furat de-o
visare/ Spre Meka se duce cu gândul mereu/... Spre Meka-l răpeşte credinţa- voinţa/ Cetatea prea sfantă
îl cheama în ea,/ Îi cere simţirea, îi cere fiinţa/ Îi vrea frumuseţea-tot sufletu-l vrea”. Poetul a creat în
antiteză cu emirul personajul cerşetorului, care este simbolul omului comun, a cărui viaţă este
caracterizată de compromisuri care au menirea de a îi face existenţa mai uşoară. În final, omul de geniu
care alege drumul cel drept pierde în faţa existenţei comune, în timp ce impostorul, cel care alege calea
ocolită, triumfă.

“Luceafărul” este o poezie ce se încadrează în romantism datorită interferenţei genurilor, a temelor şi a

motivelor specifice acestui curent literar. Totuşi apar şi elemente clasice, cum ar fi simetria realizată prin
dispunerea părţilor I si IV şi prin reaşezarea, in ultima parte, a tuturor elementelor la locul lor.

Prin temă şi “Noapte de decemvrie” aparţine tot romantismului, însă aspectele secundare sunt
clasice datorita ultimelor versuri, care constituie “cheia” poemului. Cu toate acestea în poezie se
întâlnesc şi elemente simboliste, cum ar fi : versificaţia, muzicalitatea, culorile (“albă e camera moartă”,
“ce galben si roz ce palpită”), sinestezia, refrenele (“Şi nicio schinteie in ochiu-adormit”, “Şi luna-l
priveşte ci ochi oţelit”, “Făptura de humă de mult a pierit”).

Ambele poeme au caracter alegoric utilizand situatii si personaje simbol.

Omul de geniu se regaseste in doua ipostaze: emirul insetat de absolut si Hyperion
dornic de cunoastere si este caracterizat prin antiteza cu oameni de rand ca
cersetorul si Catalin / Catalina.

In „Nopate de decemvrie”, intalnim o serie de elemente romantic precum

luna,presonajul de tip romantic (exceptiona), noaptea, poetul damnat, calatoria,
omul superior pus in antiteza cu cel comun, visul, moartea. Pe de alta parte , in
„Noapte de decemvrie”, intalnim si trasaturi ale simbolismului precum: sinestezia,
refrenul, laitmotivul, sugestia, etc.

Titlul „Luceafarul” reprezinta personajul principal, reflectand coonditia omului de

geniu. Luceafarul trimite atat la Lucifer (ipostaza titanului), cat si la lumina. Pentru
„Noapte de decemvrie”, titlul reprezinta tocmai chinul omului de geniu, care, pentru
atingerea absolutului, are nevoie de sacrificiul personal.

Ambele poeme sunt structurate pe secvente lirice ce dezvolta antiteze. In

„Luceafarul”, planul terestru si cel cosmic se imbina in prima si ultima parte, iar
partea a doua reflecta doar planul terestru (cuplul Catalin- Catalina), cea de a treia
fiiind marcata de calatoria lui Hyperion la Demiurg. La Macedonski intalnim trei
planuri: al poetului damnat oentru ca nu mai poate crea , al emirului care se afla in
bagdad si cel al revenirii la conditia initiala. In „Nopate de decemvrie” , emirul
reprezinta omul superior care nu se abate de la calea cea dreapta indiferent de
situatia dificila in care este pus. La Eminescu, Luceafraul este geniul care este intr o
continua cautare a absolutului. In cele doua poeme exista si personaje create in
antiteza cu cele principale, precum cersetorul in opozitie cu emirul, Catalin sau
Catalina si Luceafarul.

P5. Chiar dacă aparţin unor curente literare diferite, chiar opuse, cele două poeme propun aceeaşi
temă şi anume condiţia omului de geniu, însă aceasta este prezentată diferit prin stilul caracteristic
fiecărui poet. Dacă Eminescu preferă retragerea din lume în sfera idealurilor înalte, de unde poate
contemplă cu răceală deşertăciunea vieţii omeneşti, Macedonski preferă filozofia vitalistă care constă în
aprecierea ca viaţa înseamnă o lupta neîntreruptă pentru atingerea oricărui ţel, chiar dacă uneori
obiectivul propus nu poate fi atins.

Desi apartin unor curente literare diferite si chiar antitetice, cele doua poeme
dezbat aceeasi tema, conditia omului de geniu, in doua moduri diferentiate prin
stilul caracteristic fiecarui poet. Daca geniul eminescian alege retragerea in lume in
sfera ideilor inalte, de unde sa contemple cu raceala nimicnicia vietii omenesti,
filosofia vitalista a lui Macedonski consta in aprecierea ca viata inseamna o
necontenita lupta pentru atingerea oricarui ideal, dar frumusetea ei sta tocmai in
eroismul acestei lupte, chiar daca telul propus nu poate fi, uneori, si atins.

In concluzie, desi apartinand unor curente literare distincte, cele doua creatii au
incomun aceeasi tema fundamentala, anume conditia omului de geniu, care e
abordata diferit.

In viata cautam fericirea, si infunctie de cee ace suntem fiecare, ne multumim cu

mult sau cu putin. Geniul tinde spre absolut, spre perfectiune. Omul comun cauta
realizarea imediata, uneori drumul mai usor fiind si necinstit, Luceafar sau emir,
geniul isi urmeaza soarta. Se retrage apolinic sau moare (un altfel de retragere din
lume), iar omul obisnuit isi savureaza victoria, intrand in cetati sfinte sau
Ramanand om si iubind…omeneste.