Fişă de lectură - Trei dinţi din faţă (de Marin Sorescu)

Primele două ediţii apar la Editura Eminescu (1977 şi 1978). Reeditarea din 1993, Editura
Creuzet, conţine tot textul cenzurat.

Rezumat
Partea întâi
Capitolul I
Olga şi Val petrec o noapte împreună. Erotismul lor este cast. Micul dejun împreună cu Adrian.
Val şi Adrian, într-o şedinţă ludică, se dau drept « comisia care dă case » şi interacţionează cu
vecinii din bloc (dactilografa Ursache, doamna Pupăzan, « cel mai harnic bărbat », madam
Pacoste, Argintescu). Incursiunea sfârşeşte grav, în apartamentul doamnei Chetroiu, a cărei
mamă trage să moară.

Capitolul II
Olga în vizită la prietena ei, Ruxandra Cocean. Reflecţii la adresa bărbatului ei, Şandru, activist
de partid cu patru clase (şi poate nici alea).

Olga la ghicitoare. Primeşte vestea că omul pe care îl iubeşte va muri. Dincolo de raţional,
această întâlnire prefigurează destinul implacabil : « - Fă să nu moară ! suspină ca în faţa unei
morţi adevărate, când te rogi – cât de ateu – să se întâmple o minune. – Nu pot, maică. »

Capitolul III
Întâmplarea tragică cu Burculeţ Ion, profesorul îndrăgostit de sat care moare împuns de o vacă.
Procesul colectivizării forţate. Tatăl lui Burculeţ îşi aduce acasă fiul mort cu trenul. Discuţii cu
un medic despre demografie (rezistenţa românilor în istorie prin iubire). Figura tragică a poetului
Miţache.

Capitolul IV
La restaurantul « Fântânica », întâlnire burlescă : Val o cere pe Olga de nevastă de la soţul ei,
Şandru. Tudor Frăţilă este martor. Întâlnirea e inedită şi deloc tragică, deşi personajele dezvoltă
resentimente reciproce. Adrian cu Mimi, proaspăt exmatriculată de la Facultatea de Teatru « ca
antitalent ». Masca mortuară a mamei doamnei Chetroiu, executată de Val (masca, nu mama).
Val face un mulaj pentru care Olga îi serveşte drept model.

Partea a doua
Capitolul V
Plimbare în noapte. Dispariţia Olgăi. Şandru îl loveşte pe Val în cap cu mulajul. Tudor pregustă
moartea cu capul într-un butoi cu apă - mai târziu va numi asta : « experienţa morţii făcută” (p.
248). Tudor pune « o vorbă bună » pentru Şandru. Are loc şedinţa de partid, începutul martiriului
lui Tudor. Evenimentul este absurd, acesta nici măcar nu e un opozant al regimului, singura lui
vină este aceea de a o fi inoportunat pe Stoiceasca, redactorul-şef. Plăteşte pentru vina de a nu fi
fost pupincurist. Pretextul excluderii din organizaţia comunistă este chiar reportajul care narează,
poetic, moartea profesorului Burculeţ. I se impută atitudinea subversivă la adresa regimului.

Capitolul VI
Tirada lui Tudor, îndreptată împotriva activistului de partid Spornicu, e de o impetuoasă lipsă de
prudenţă : « Vina mea e că m-am băgat şi-am încercat să fac impozibilul, să dau viaţă unei
scheme, să inventez, să pompez poezia şi filozofia în nişte plămâni morţi. Aşa ar fi trebuit pusă
problema, dacă dumneata ai fi fost în stare, nu să-mi vii, să-mi baţi câmpii despre viaţă. Ştiu eu
care e realitatea mai bine decât dumneata. Te-am citit, torni borsec în sirop. Ce scrii, desigur, e
reportaj, adică nu-i nimic, nu face nimic că nu-i nimic, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, dar
de ce, de unde acest ton de sus? Oameni ca dumneata fac ziarele imposibile, că nu le citeşte
nimeni, pentru că plecaţi de la ideea că totul trebuie să fie plat. Bateţi terenul cu piciorul plat,
fugăriţi iepuri legaţi cu sfoară de copaci artificiali, cu frunze de ceară. » (p. 225) Îl va costa
puşcăria politică.

Figura dezagreabilă a unui turnător la Securitate care « ura toată omenirea de la A la Z, de la

Alexa la Zarathustra, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, religie ori grad de cultură ».
Performanţa lui notabilă este aceea de a fi « trimis la zdup pe jumătate din colegii de grupă şi
aproape tot blocul în care locuia » (p. 253).

Capitolul VII
Noaptea în care dispare Olga, pas cu pas. Val se duce în satul ei şi petrece câteva săptămâni cu
părinţii Olgăi. Şandru devine şeful lui Val la fabrica de cauciuc.

Capitolul VIII
Tudor o aşteaptă în capitală pe Diana, iubita lui din facultate, « distinsă, magnetică,
fosforescentă » (p. 315), care-l părăsise pentru Nucu Constantiniu. Acum e divorţată. Diana a
fost părăsită pentru o femeie superbă pe care Nucu o găsise la Bucureşti. Se va dovedi că e vorba
despre Olga.

Partea a treia
Capitolul IX
Iarăşi noaptea în care a dispărut Olga. Fiecare reluare schimbă perspectiva şi aduce noi detalii.
Încă o vizită la Ruxandra, de data asta a trio-ului Adrian-Val-Tudor. Val şi Şandru se pilesc
amândoi, duşmani deveniţi prieteni. Culmea beţiei, Val îi propune lui Şandru să fie naş la
cununia lui cu Olga, dar după ce o înzestrează.

Capitolul X
Tudor şi Adrian o caută pe ghicitoare, găsesc însă o casă demolată. Suflul absurd al dictaturii se
simte în apropierea lui Val: « Val ştia că dosarul lui e borţos într-a noua şi la cea mai mică
zdruncinătură poate naşte o sentinţă. De altfel, mai multe persoane îi recomandaseră să meargă în
vârful picioarelor întrucât li s-au cerut referinţe despre el.” (p. 396) Val şi Şandru pleacă în
concediu în Deltă. Val ţine prelegeri improvizate de pictură. Cei doi se întâlnesc la masă cu
Nucu Constantiniu care, fără să ştie cu cine vorbeşte, le povesteşte despre Olga. Într-o criză de
gelozie, Şandru îl înjunghie în burtă. Poliţia acceptă versiunea accidentului.

Capitolul XI
Tudor o caută pe Diana în oraşul Titu. Acolo este arestat, la capătul unei nopţi în care Diana şi el
îşi mărturisesc dragostea reciprocă. Pentru Tudor începe calvarul interogatoriilor, a procesului şi
apoi a detenţiei în Deltă, la tăiat stuf. “Vina” este aceea de a fi scris, pe când era student, un
referat « nepotrivit » despre Ştefan cel Mare. După trei ani este achitat, însă nu i se înapoiază
manuscrisele literare confiscate.

Tudor află despre moartea lui Val, înecat în Deltă în circumstanţe stranii. Vestea i-o aduce
Şandru, inclupat pentru că-l călcase cu maşina pe Nucu Constantiniu. Tot din gelozie. Olga se
reîntorsese cu copilul lui Nucu acasă la Şandru, care o primise împreună cu pruncul care nu era
al lui.

Capitolul XII
La ieşirea din puşcărie, Tudor este ajutat de Adrian, acelaşi prieten care îi luase apărarea în
şedinţa de partid, sfârşind prin a fi sancţionat şi el. Acesta din urmă e căsătorit cu dactilografa
Marga, « o femeie de casă, cu bun simţ, cât de cât atrăgătoare » (p. 486) Căsnicia lor e cum nu se
poate mai senină. Procesul absurd al lui Tudor.

Capitolul XIII
Ca şi Adrian, care renunţase la gazetărie, Tudor devine corector într-o redacţie. « Tudor era un
bun corector şi îşi făcea datoria mai mult decât conştiincios. Adică, în afara punctuaţiei pe care
trebuia s-o pună el, pentru că aşa cum veneau manuscrisele din redacţie era o catastrofă, îndrepta
şi citatele în limbi străine ale criticilor. Bântuia un fel de epidemie de erudiţie, care se întinsese
ca râia – şi totul era pus aiurea. Un scriitor de oarecare notorietate, mai ales pentru felul bătăios
cu care forţa uşi deschise, pozând mereu în erou, care scria în acea revistă, cita la tot pasul în
trei-patru limbi neavând habar de niciuna. (Nici măcar de-a română !) » (p. 525-526) Tudor şi
Olga se întâlnesc la baia comunală. Apoi la Miliţie, cu maşinile de scris.

Personajele principale
Val (Valer) Tomiţă – sculptor. Despre el, Adrian spune : « e dintr-un aluat din care se
plămădeşte un Ion Georgescu, un Paciurea, un Brâncuşi... » Amantul platonic al Olgăi. Ce
remarcă Tudor la el : « Avea marea capacitate de-a trece de la concret la abstract, de la sublim la
vulgar... să-i zicem exprimare plastică, da, cu mare iuţeală, şi, după câteva fraze înalte, care te
puneau pe gânduri prin profunzimea ideii, trecea la observaţia cea mai plată, luată din imediat. »
(p. 153) Un deosebit simţ al umorului. E sculptor fără operă, în timpul liber lucrează la secţia de
păpuşi a unei fabrici de cauciuc, unde este o prezenţă creativă dar boemă : « Vin când pot şi stau
cât vreau ». Tudor e convins că aerul acesta de libertate condensată într-un simplu om i-a adus
pur şi simplu moartea : « Însă cu Val jocul n-a fost drept... Val [...] a fost pur şi simplu omorât.
Lui nu i s-a dat nicio şansă. A fost socotit cel mai primejdios dintre noi şi lichidat pur şi simplu
tâlhăreşte. Or, chiar şi unor vechi politicieni, care aveau în cârcă o istorie întreagă, condamnată,
li s-a oferit prilejul să se apere – de bine de rău, li s-a dat o celulă... » (p. 504)

Olga (al cărei păr lung şi des aminteşte de Simonetta lui Botticelli) – studentă, căsătorită cu
propagandistul Sandu Şandru.

Adrian Ploscaru – ziarist, onest şi leal.El este în roman rebelul cuminţit, înţeleptul care face doi
paşi în spate pentru a abate privirile de la el. Îl apără pe Tudor Frăţilă în şedinţa de partid, prilej
cu care primeşte vot de blam, şi înţelege să părăsească lumea prea tumultoasă a redacţiilor. Vag
îndrăgostit de Mimi, îşi va lua o nevastă cuminte, excesiv de casnică (îi ridică leafa ca unui
alcoolist, îl iubeşte dar îl lasă constant fără o leţcaie.) Adrian aşteaptă ca istoria să se
domolească, se dă din calea ei şi scapă nevătămat.

Tudor Frăţilă – ziarist, în conflict cu şefa. Gestionează prost relaţia cu superiorii, lucru care îi va
influenţa negativ parcursul (condamnat politic). Scrie bine, dar scrie greu: “Un reportaj de-o
pagină de revistă lui îi lua aproape o lună, chinuindu-se îngrozitor, rupând câteva variante, până
ajungea la o formă acceptabilă, pe care o schimba la dactilografie... în timp ce dicta (nimeni nu-i
înţelegea scrisul), bâlbâindu-se şi trecându-l năduşeala... oprind dactilografa din două în două
cuvinte... să se mai gândească, spre marea enervare a acesteia, care se jura de fiecare dată că n-o
să mai accepte să-i bată nimic, dacă « nu merge totul şnur ». Materialul, odată dactilografiat, era
luat acasă, făcut zob, cu zeci de săgeţi, ştersături, reveniri. Altă dictare « şnur », altă refacere.
Când ajungea să-l predea, Tudor era stors şi cu nervii la pământ, dar nu mai accepta nicio
intervenţie din partea nimănui.” (p. 123)
După anii de puşcărie, Tudor nu se va mai putea recupera social pe de-a-ntregul niciodată.
Cunoaşte succesul literar sub pseudonim, dar « nu mai crede în literatură » (p. 539).
Sandu Şandru – inteligenţă nativă, propagandist, « directorul de profesie director » (p. 256)
(maşină cu şofer), foarte apropiat de maică-sa (cu care se sfătuia când avea probleme în
căsnicie), de o sinceritate dezarmantă (pe care o foloseşte ca o armă). Portret la pagina 155-157.
Iarăşi portret la pagina 300 : « Şandru, de atâta vreme de când se tot freca de diferite resoarte, de
când conducea ba un muzeu de arheologie, ba o unitate DAC etc., precum şi alte funcţii mai
mari, îşi formase ochiul. Spiritul său practic ştia să găsească pretutindeni dintr-o ochire hiba
problemei şi să încerce s-o rezolve. Asta nu înseamnă că toate măsurile preconizate de el, fie
bune, fie rele – mai erau şi de acestea -, se şi rezolvau. Pentru orice fleac, trebuiau zeci de
aprobări din toate părţile şi, practic, forţa grozavă de zmeu a unui director într-o instituţie se
limita la a muta un birou dintr-o încăpere în alta, putea da dispoziţii să se mai pună un glasvand,
să acorde sau să taie prime, să muştruluiască şi să ameninţe pe oricine. » (p. 300)
Nucu Constantiniu este o canalie patentată. Specialitatea lui e femeia, în ipostaze cât se poate de
tangibile. Printre aventuri într-un şir nesfârşit, se căsătoreşte de câteva ori. Cu Diana, iubirea lui
Tudor Frăţilă. Pe Olga o lasă gravidă. Declară despre sine, plin de mândrie, că e « o lichea » (p.
364), ca şi cum ar spune « un geniu ». 
Şi Val Tomiţă, şi Adrian, şi Tudor, au vocaţia libertăţii : « Un profesor de-al său, destul de
insignifiant şi preţios, spunea uneori : « Am fost la Bucureşti şi am făcut o comunicare la
Academia Română. Comunicarea se referea la una dintre întrebuinţările conjuncţiei copulative
« şi »la Suetoniu. » « ‘Ţi-ai dracului ! » îi venea lui Tudor să exclame după fiecare
« comunicare ». Şi-şi pusese în gând să nu comunice în viaţa lui nimic. » (p. 174)
Pe de altă parte, anumite tandemuri sunt ceea ce Tudor numeşte « logodna dintre sublim şi
grotesc »(p. 177) : Sandu şi Val, Olga şi Sandu.

Citate relevante
“Ratarea nu e altceva decât incapacitatea de-a termina ceva.” (p. 43)
« Tot Ion Creangă se află într-o pâine care ţi se frânge în faţă, caldă şi aburindă. » (p. 65)
« A nu-ţi cunoaşte sensul existenţei, condiţia existenţei, înseamnă a trăi sub semnul nimicului, în
afara universului. Înseamnă a-ţi jefui chiar timpul tău interior. » (p. 217)
« Or, femeile cred, în străfundul conştiinţei lor, că toţi bărbaţii sunt mai mult sau mai puţin
demenţi şi, când se manifestă ca atare, nici nu arată prea mirate. » (p. 246)
« Asta ne paşte pe toţi... potopul de-o şchiapă. Dezvoltă ideea unui potop mic, mic, micuţ, că nu-
ţi ajunge la glezne, dar care reuşeşte să înece absolut totul în virtutea... potopului. A ideii de
potop. Poate că şi atunci, la început, potopul nu fusese mai adânc de-o şchioapă, dar reuşise să
distrugă totul, întrucât lumea aştepta potopul care fusese prorocit şi răsprorocit, adică i se făcuse
atâta vâlvă, încât o bură oarecare acoperise toate culmile şi singură corabia lui tata Noe reuşise să
se salveze. » (p. 539)

Explicaţia titlului
Intr-un fragment cenzurat în ediţia princeps : Ilie, fratele lui Sandu, ofiţer la un lagăr de deţinuţi
politici, maltratează un evadat : « îl bătuse personal pe banditul legat şi plin de răni de la câini,
călcase cu picioarele pe el, ăla leşinase, îl înviase cu apă şi iar tăbărâse pe el. Când nenorocitul se
ridicase cu ultimele forţe... crezând că moare şi voind să moară în picioare, locotenentul, şi el
destul de obosit, gâfâind tot, se mai încordase o dată şi-i arsese un pumn drept în gură încât îi
zburară acestuia câţiva dinţi, ca nimica. » (p. 102)

Scriitură
Abundă jocurile de cuvinte : « Da, se întâlnesc aci-n colţ, îşi dau întâlniri la Colţea, râse
Adrian. »(p. 182) ; « Ce muzică a sferelor ? Asta a adevărata muzică a sferelor – gestaţia! – şi-a
pătratelor.” (p. 204); “D-aia stăm aşa prost cu oţelul, pentru că turnătorii stau pe coridoarele
universităţilor, în loc să dea şarje rapide.” (p. 283).