Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Edentaţia parţială întinsă este dereglarea integrităţii arcadei dentare prin lipsa a mai
mult de 6 dinţi.
*(De ex: dacă pe o arcadă dentară cu lipsa bilaterală a toturor molarilor mai este
prezentă o breșă în zona frontală sau la nivelul premolarilor, este edentaţie de clasa I
subdiviziunea 1, dacă sunt 2 breșe – subdiviziunea 2, dacă 3 breșe – subdiviziunea 3, 4 breșe –
subdiviziunea 4.)
Câmp protetic este totalitatea de elemente ale sistemului stomatognat care vine în
contact cu proteza: dinţii restanţi, apofizele alveolare edentate, bolta palatină, mucoasa
cavităţii bucale.
Caracteristica:
topografia: breșa poate fi situată în zona frontală, laterală sau mixt
(frontolateral);
poate fi una sau mai multe breșe;
poate oferi suport dento-parodontal, muco-osos sau mixt;
dinţii stâlpi au funcţia de ancorare, menţinere și stabilizare a protezei: un număr
mai mare de dinţi restanţi asigură o mai bună stabilitate a protezei, dar este
importantă și repartizarea acestora: dinţii grupaţi oferă o mai mică stabilitate
decât dinţii repartizaţi în diferite locuri;
Suportul dento-parodontal depinde de rezistenţa dintelui: starea parodontului, gradul
de implantare a rădăcinii în alveolă, morfologia radiculară, raportul dinte- rădăcină;
o importanţă mare o are poziţia de implantare a dintelui, care se poate modifica în
dependenţă de vârstă, structura apofizei alveolare, anomalii de poziţie primare,
contactele cu dinţii antagoniști, timpul ce s-a scurs de la extracţia dinţilor;
vezi p.6 suport muco-osos
Dinţii restanţi asigură stabilitatea protezei pe câmpul protetic. Dinţii stâlpi asigură
ancorarea, menţinerea și stabilizarea protezei datorită morfologiei coronare: suprafeţele
vestibulară și orală sunt convexe în dublu sens: vertical și orizontal.
În sens orizontal la trasarea ecuatorului protetic coroana are o zonă
supraecuatorială (cuprinsă între ecuatorul protetic și suprafaţa ocluzală) unde se
plasează elementele rigide ale croșetelor și o zonă subecuatorială (de la ecuator protetic
la colet) unde sunt plasate segmentele elastice ale croșetelor. Zona supraecuatorială se
opune mișcării de înfundare pe cîmpul protetic, zona subecuatorială se opune tendinţei
de desprindere de pe câmpul protetic.
De asemenea prezintă interes fosetele proximale în vederea amplasării pintenilor
ocluzali și ambrazurile incizale în vederea amplasării gheruţelor incizale
Inclinarea dintilor
Stabilitatea
Locul
Ecuatoru
Suportul muco-osos este compus din fibromucoasă și suportul osos. Fibromucoasa este
aderentă la os, este formată din ţesut pavimentos pluristratificat de tip malpighian cu o
grosime și elasticitate variabilă în dependenţă de zonă.
Creasta alviolara unde se plaseaza dintii artificial
Fibromucoasa poate fi grupată în 4 clase:
1. sănătoasă cu grosime și rezilienţă moderată, amortizează șocurile care apar în
decursul masticaţiei și reduce tendinţa de deplasare a protezei;
2. atrofiată, subţire, rezilienţă redusă, inaptă să suporte presiuni masticatorii –
influenţează nefavorabil actul de masticaţie;
3. groasă friabilă, grad mare de rezilienţă care favorizează deplasarea protezei
4. hipertrofiată, mobilă – o fixare foarte slabă a protezei
Cu cât este mai mare grosimea stratului mucos și submucos cu atât este mai mare
presiunea pe care o pot suporta.
Suportul osos oferă sprijin favorabil sau nefavorabil în dependenţă de dimensiunile și
forma apofizei alveolare și a boltei palatine: poate fi atrofiat sau hipertrofiat.
La maxilă apofizele alveolare sunt grupate în 4 clase:
1. înalte, retentive, cu versante vestibulare și orale extinse, paralele între ele, fără
exostoze;
2. medii, cu versante vestibulare ușor oblice prin pierdere se substanţă osoasă;
3. cu valoare protetică slabă – resorbţie accentuată;
4. cu valoare protetică negativă – denivelate, dispărute parţial sau total,
incongruente, suprafaţă mucozală redusă
Acrilice totale
acrilice parţiale cu placă
scheletate cu carcas metalic
scheletate cu carcas elastic (biodentaplast) elastice
punţi mobilizabile
ELABORAREA METODICĂ № 2
* Șaua se poziționează în spațiul edentat, face contact intim cu mucoasa și conține dinții
artificiali
* Conectorul principal este un schelet metalic în formă de bară sau plăcuță care unește șeile
(și elementele de ancorare; depinde de construcție)
* Elemente de ancorare, menținere și stabilizare: croșete turnate, din sârmă sau sisteme
speciale(bară cu călăreț, capse, culise ș.a.)
* Dinții artificiali sunt din acrilat sau porțelan și pot fi prefabricați (cumpărați gata făcuți)
sau confecționați în laborator
2. Conectorii principali. Caracteristica.
Conector secundar: element care leagă partea dentară a protezei (brațul retentiv și corpul
croșetului) cu bara sau scheletul metalic.
are funcție în transmiterea presiunii masticatoare de la dinții artificiali asupra câmpului
protetic; de asemenea poate echilibra presiunea masticatoare între suportul dento-
parodontal și cel muco-osos.
are extremitate dentară (se unește la brațul retentiv) și mucozală (se unește la șa)
în dependență de participarea la echilibrarea presiunii masticatoare pot fi grupați în
rigizi, semilabili și labili.
conectorul rigid este un segment metalic scurt, neelastic, rigid care pornește direct de la
corpul croșetului, de aceea nu permite șeilor să realizeze nici-o mișcare, repectiv,
presiunea de la dinții artificiali este transmisă parodontului dinților stâlpi (suport dento-
parodontal).
conectorul semilabil este un segment flexibil, lung, arcat, ondulat, ceea ce le permite șeilor
să realizeze mișcări limitate la acțiunea presiunii masticatoare, respectiv, presiunea
masticatoare este repartizată suportului dento-parodontal și muco-osos (suport mixt).
conectorul labil unește mobil elementele de menținere, sprijin și stabilizare cu șaua protezei
permițând mișcări verticale mai ample, de aceea presiunea masticatorie este transmisă
predominant suportului muco-osos.
cu cît conectorul este mai lung cu atît este mai elastic, cu cât este mai scurt cu atât este
mai rigid.
la alegerea conectorului secundar se ține cont de tabloul clinic, starea parodonțiului,
numărul dinților restanți, gradul de reziliență a fibromucoasei.
6. Elementele de ancorare, menținere, sprijin și stabilizare. Caracteristica.
asigură ancorarea, stabilitatea statică (în repaus) și dinamică (în timpul funcției
(mâncare, vorbire))
sunt clasificate în elemente cu acțiune directă (croșete și sisteme speciale) și elemente cu
acțiune indirectă (mijloace antibasculante [care previn deplasarea protezei de pe câmpul
protetic])
croșetele pot fi uni, bi sau tridentare;
pot fi cu 2, 3, 4 sau 6 brațe;
pot fi mono, bi, tri sau tetraactive (după numărul brațelor active elastice);
pot fi cu 1, 2 SAu 3 conectori secundari;
sistemele speciale sunt: culise, capse, telescoape, bară cu călăreț, disjunctori de forțe.
pot fi intra sau extracoronare (după poziția pe dinți) .
pot fi rigide, semilabile și labile (după cum transmit presiunea masticatoare).
pot fi precise sau semiprecise (după metoda de confecționare).
Caracteristica:
înconjoară aproape în întregime dintele-stâlp;
alcătuit din corp, braț retentiv, braț opozant, pintene ocluzal;
corpul este poziționat pe suprafața proximală a dintelui stâlp limitrofă breșei în zona
neretentivă, trece în conectorul secundar prin care se unește rigid cu șaua; conectorul este
distanțat de dinte cu 0,5-1 mm în dependență de retentivitatea acestei zone și gradul de
implantare;
brațul retentiv pornește din corp spre suprafața vestibulară, traversează ecuatorul
protetic și se termină cu extremitatea liberă efilată (subțire și elastică) în zona
subecuatorială retentivă; are o grosime neuniformă și două porțiuni: supraecuatorială mai
groasă și mai rigidă și subecuatorială mai subțire și mai elastică.
brațul opozant este plasat pe suprafața opusă celei pe care este așezat brațul retentiv;
este poziționat supraecuatorial, este rigid, are direcție orizontală, grosime uniformă pe
tot traiectul precum și dimensiune egală cu cea a porțiunii supraecuatoriale a brațului
retentiv; neutralizează efectul ortodontic al brațului retentiv.
pintenul ocluzal pornește din corp paralel suprafeței ocluzale și este situat în foseta
proximală; trebuie să aibă o grosime de 1-1,5 mm și să se extindă pe o suprafață de cel
puțin o pătrime din suprafața ocluzală a dintelui; dacă nu are loc suficient în dinte se
prepară o cavitate neretentivă și bine lustruită cu formă și dimensiuni respective.
Indicații: premolari și molari când ecuatorul protetic trece vestibular sau oral pe mijlocul
coroanei dintelui ancoră, având o retenție de 0,25-0,5 mm
Roach II
brațele croșetului sunt plasate supraecuatorial, de aceea se indică pe dinții frontali și
laterali cu retentivitate foarte mică sau cu formă conică.
pot avea numai un braț sau poate fi inelar (înconjoară în întregime dintele).
pot fi poziționați pe unu sau mai mulți dinți.
(desene: Tehnici de confecționare a protezelor dentare, GH. Bârsa: pag. 322 - 328)
ELABORAREA METODICĂ № 3
3. Dispozitivele intracoronare.
Sunt componentele fixe ale sistemelor speciale care se cimentează pe dintele stâlp. Ele
reprezintă matricea în formă de lăcaș în care culisează patricea solidarizată la scheletul
metalic. În secțiune transversală are un contur similar patricei. Pot fi în formă de
incrustație care se cimentează în cavitatea preparată în coroana dintelui natural sau poate fi
în formă de coroană artificială prevăzută cu lăcaș. De obicei lăcașul este poziționat pe
suprafața proximală sau orală a dintelui stâlp. Poate avea forma de litera T, H, Y sau
cilindrică, ovală, trapezoidă. Sunt confecționate industrial sau sunt modelate în laborator
prin picurare de ceară sau se adaptează elemente prefabricate, apoi se toarnă.
4. Mijloacele extracoronare.
Sunt componentele fixe ale sistemelor speciale care se cimentează pe dintele stâlp. Ele
reprezintă patricea care culisează în matricea solidarizată la scheletul metalic. În
secțiune transversală are un contur similar matricei. Poate fi o componentă mică care se
fixează prin cimentare la dintele stâlp pe suprafața proximală sau turnată împreună cu
coroana de înveliș care acoperă dintele stâlp. Poate avea forma de litera T, H, Y sau
cilindrică, ovală, trapezoidă. Sunt confecționate industrial sau sunt modelate în laborator
prin picurare de ceară sau se adaptează elemente prefabricate, apoi se toarnă.
5. Sistemele speciale.Caracteristica.
Prezintă dispozitive mecanice complexe alcătuite din două componente: una fixată la
dinții stâlpi și alta fixată la scheletul metalic. Mai întâi se confecționează piesele dentare
fixe cu partea componentă specială apoi se realizează scheletul metalic. Sunt mai multe
tipuri de sisteme speciale (clasificarea mai jos).
asigură sprijinul protezei (opune rezistență mișcării protezei spre țesuturile
câmpului protetic);
mențin proteza pe câmpul protetic (opune rezistență mișcării de la câmpul
protetic);
stabilizarea protezei (previne mișcările orizontale);
fixarea protezei (previne mișcările dintelui stâlp de la proteză și mișcările
protezei de la dintele stâlp [!!!]);
trebuie să fie pasive în statică (repaus) și active numai în dinamică (funcție)
pentru a se opune mobilizării;
au dimensiuni reduse;
sunt fizionomice;
sunt bine tolerate de pacienți;
dintele stâlp trebuie să aibă o înălțime de minim 6 mm.
Culise: sunt alcătuite din două părți: una realizată pe suprafața proximală sau orală a
microprotezei iar cealaltă inclusă în scheletul metalic; culisele fixate de piesa dentară fixă
pot fi în formă de litera T, H, Y sau cilindrică, ovală, trapezoidă; partea inclusă în
schelet pătrunde în interiorul culisei realizate în proteza fixă sau o cuprinde având
aceeași formă în secțiune transversală. Menținerea protezei se datorează fricțiunii care
se realizează între aceste două părți ce culisează cu o mare precizie una în alta.
Deplasarea acestora una față de alta poate fi limitată complet, parțial sau poate fi liberă.
În dependență de aceasta pot fi repartizate presiunile masticatoare pe câmpul protetic
(dento-parodontal, muco-osos sau mixt);
Avantaje: se opun deplasării protezelor, sunt invizibile (estetic) și sunt bine tolerate
de pacienți, îmbunătățesc funcția protezelor din toate punctele de vedere, imobilizează
dinții plasați în planuri diferite.
Telescoape: un sistem constituit din cape cilindrice sau cilindro-conice cementate pe
dinții stâlpi și coroane de înveliș care restabilesc forma anatomică a dintelui stâlp fiind
solidarizat în șaua protezei scheletate; Are o suprafață mare de fricțiune, ceea ce- i conferă o
menținere și stabilizare mai bună. Pot fi utilizate atât pentru sprijinul dento-parodontal
cât și mixt.
Capsele: sunt formate din două părți: matrice și patrice. Patricea poate avea forma
cilindrică sau sferică și se cimentează pe bontul radicular; matricea face parte din
scheletul metalic și se adaptează la patrice având aceeași formă.
Indicat pe dinții cu distrucții masive.
Bare cu călăreți: două componente: o bară care se fixează la coroanele sau la
dispozitivele radiculare ale dinților stâlpi; are dimensiune de 1,5-4 mm, formă
rotundă/ovoidală/dreptunghiulară, repetă forma curburii apofizei alveolare și este
distanțată de aceasta cu 1-2 mm; gutiera (călăreț) este o copie de formă și dimensiuni externe
ale barei, poate avea contact intim cu bara la polul ei superior (sistem rigid) (suport dento-
parodontal) sau poate fi situat la distanță (dependentă de reziliența mucoasei), realizând
suport mixt.
Indicate în edentații frontale, laterale și subtotale atunci când înălțimea câmpului
protetic permite plasarea barei, gutierei și dinților artificiali.
Au aspect fizionomic optim și sunt bine tolerate de pacienți.
Disjunctoare de forță: (sisteme articulare) sunt dispozitive care permit mișcarea șeii
protezei față de dinții ancoră (stâlpi); se împart în amortizori și balamale.
Șaua poate fi separată de elementele de ancorare printr-o bandă mucozală;
pe dintele stâlp poate fi fixată o bară care la vârf are un dispozitiv rotund iar în șa
sunt plăci lamelate transversal sau sagital;
șaua poate fi unită de croșet prin intermediul unei balamale (clasa I, II Kennedy la
mandibulă).
au dimensiuni reduse;
sunt fizionomice;
sunt bine tolerate de pacienți;
Părți componente:
Soclu – stabilitate;
Stâlp vertical – articulează cu braţul orizontal și permite mișcările acestuia în
sens vertical (sus-jos);
Braţ orizontal – menţine tija verticală; posedă o menghină pentru piesele anexe;
Piese anexe:
1. tija detectoare (stabilește axul comun al dinţilor stâlpi și axul de inserţie-
dezinserţie);
2. tija răzușă (răzuirea cerei de pe model);
3. tija portcreion (trasarea ecuatorului protetic);
4. tije retentivometre (0,25; 0,5; 0,75mm) (determinarea retentivităţii);
Modelul se poziţionează în așa fel încât planul suprafeţelor ocluzale ale tuturor dinţilor
stâlpi să fie perpendicular cu tija detectoare.
Ecuator anatomic este linia care unește punctele de maximă convexitate ale dintelui;
Ecuator protetic este linia care unește cele mai convexe puncte ale dintelui
poziţionat în raport cu axul de inserţie și dezinserţie
mediu
diagonal
jos
înalt
1. conturarea șeilor;
2. conturarea elementelor de legătură;
3. conturarea elementelor de menţinere, sprijin și stabilizare.
Colbă;
Spatulă;
Bisturiu.
Material de dublare
Masă termorezistentă;
Ceară lipicioasă.
Model duplicat este copia pozitivă a modelului de lucru confecţionat din material
termorezistent.
Se utilizează un conformator pentru dublare compus din capac, inel și dispozitiv de
armare și economisire.
Modelul se lipește cu ceară lipicioasă de capacul conformatorului (la centru) apoi
se izolează în apă timp de 10-15 minute; se aplică inelul care de asemenea se lipește
la joncţiunea cu capacul (ca să nu curgă masa de dublare).
Se prepară masa de dublare prin amestecarea celor două componente și se toarnă
în jet subţire prin orificiile chiuvetei până la umplere.
După priza masei se desface inelul și se înlătură amprenta, după care se înlătură atent
modelul.
Se prepară masa termorezistentă cu care se umple amprenta.
După priză modelul este înlăturat din amprentă.
ELABORAREA METODICĂ N 6
Machetele standarde din ceară specială sunt plastificate în apă caldă apoi adaptate pe
model după desenul scheletului, apoi sunt secţionate surplusurile, după care marginile
sunt încleiate de model cu ceară.
Ceara calibrată este plastificată în apă caldă sau la flacăra spirtierei apoi se adaptează
intim pe model cu suprafaţa netedă după care, cu un bisturiu se înlătură surplusurile și
marginile se încleie de model cu ceară.
Pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în grăzimi liante (stearină, parafină,
seu de oi, silicon). Pastele ce conțin oxid de crom (verde) sunt pentru aliaje inobile,
pastele ce conțin oxizi de fier (roșie) sunt pentru acrilat și aliaje nobile.
ELABORAREA METODICĂ Nr 9
Elemente principale: croșete din sârmă, croșete din acrilat, sisteme speciale
Elemente auxiliare: elementele de relief ale câmpului protetic care se opun
tendinţelor de mobilizare în plan vertical și orizontal ale protezei. Acestea sunt:
apofizele alveolare, bolta palatină, tuberozităţile maxilare, exostoze, dinţi restanţi,
tonicitatea și capacitatea de contracţie musculară periprotetică.
Prezintă dispozitive mecanice complexe alcătuite din două componente: una fixată la
dinţii stâlpi și alta fixată în baza protezei. Mai întâi se confecţionează piesele dentare
fixe cu partea componentă specială apoi se realizează proteza PPMA.
Caracteristica:
• asigură sprijinul protezei (opune rezistenţă mișcării protezei spre ţesuturile
câmpului protetic);
• menţin proteza pe câmpul protetic (opune rezistenţă mișcării de la câmpul
protetic);
• stabilizarea protezei (previne mișcările orizontale);
• fixarea protezei (previne mișcările dintelui stâlp de la proteză și mișcările protezei
de la dintele stâlp [!!!]);
• trebuie să fie pasive în statică (repaus) și active numai în dinamică (funcţie)
pentru a se opune mobilizării;
• au dimensiuni reduse;
• sunt fizionomice;
• sunt bine tolerate de pacienţi;
• dintele stâlp trebuie să aibă o înălţime de minim 6 mm.
Telescoape: un sistem constituit din cape cilindrice sau cilindro-conice cementate pe
dinţii stâlpi și coroane de înveliș care restabilesc forma anatomică a dintelui stâlp fiind
solidarizat baza protezei; are o suprafaţă mare de fricţiune, ceea ce-i conferă o
menţinere și stabilizare mai bună. Pot fi utilizate atât pentru sprijinul dento- parodontal
cât și mixt.
Bare cu călăreți: două componente: o bară care se fixează la coroanele sau la
dispozitivele radiculare ale dinţilor stâlpi; are dimensiune de 1,5-4 mm, formă
rotundă/ovoidală/dreptunghiulară, repetă forma curburii apofizei alveolare și este
distanţată de aceasta cu 1-2 mm; gutiera (călăreţ) este o copie de formă și dimensiuni externe
ale barei, poate avea contact intim cu bara la polul ei superior (sistem rigid) (suport dento-
parodontal) sau poate fi situat la distanţă (dependentă de rezilienţa mucoasei), realizând
suport mixt.
Indicate în edentaţii frontale, laterale și subtotale atunci când înălţimea câmpului
protetic permite plasarea barei, gutierei și dinţilor artificiali.
Baza PPMA este alcătuită din șeile aplicate în spaţiile edentate și conectorul
principal în formă de placă palatină sau linguală (pe versantul oral al apofizei alveolare) Baza
este elementul care fixează dinţii și elementele de ancorare, menţinere și stabilizare,
transmite presiunea masticatorie către suportul muco-osos precum și participă la
adeziunea protezei pe câmpul protetic. Ea are în mediu o grosime de 2mm și se extinde în
dependenţă de numărul dinţilor restanţi și gradul lor de mobilitate, structura suportului
osos, grosimea și elasticitatea fibromucoasei, topografia
edentaţiei, vârsta; astfel poate avea limite extinse sau reduse.
Limitele la mandibulă
Pe vestibular în zonele edentate, limita se extinde până la fundul de sac vestibular, în zona
mucoasei neutre, spre distal, dacă este edentaţie terminală, acoperă treimea anterioară a
tuberculului piriform, coboară până la linia oblică internă întinzându-se orizontal pe fundul
de sac lingual. Șeile se unesc printr-o placă linguală care se extinde pe dinţii restanţi
laterali până în zona supraecuatorială, frontali acoperă 2/3 din înălţime.
Baza PPMA este alcătuită din șeile aplicate în spaţiile edentate și conectorul
principal în formă de placă palatină sau linguală (pe versantul oral al apofizei alveolare) Baza
este elementul care fixează dinţii și elementele de ancorare, menţinere și stabilizare,
transmite presiunea masticatorie către suportul muco-osos precum și participă la
adeziunea protezei pe câmpul protetic. Ea are în mediu o grosime de 2mm și se extinde în
dependenţă de numărul dinţilor restanţi și gradul lor de mobilitate,
structura suportului osos, grosimea și elasticitatea fibromucoasei, topografia
edentaţiei, vârsta; astfel poate avea limite extinse sau reduse.
Limitele la maxilă
Pe vestibular în zonele edentate, șeile se extind până la fundul de sac vestibular, în
zona mucoasei neutre, spre distal, dacă este edentaţie terminală, acoperă tuberozitatea
palatină; posterior coincide cu linia A. Acoperă dinţii restanţi laterali până în zona
supraecuatorială iar frontali până la colet. În zona frontală, dacă apofiza alveolară este
dezvoltată, versantul vestibular al șeii poate lipsi sau acoperi numai jumate din apofiză.
Printre mărcile comerciale care oferă proteze flexibile se numără ValPlast, Luciton FRS,
Sunflex, TCS, Duraflex si Flexstar pentru materialul cu nylon; Flexite si Ultraflex pentru
materialele cu vinil.
Protezele flexibile au aceleași componente: șeile cu dinţi artificiali, conector principal
care le unește și croșete, cu diferenţa că elementele de ancorare sunt croșetele acrilice,
situate în zonele retentive ale apofizei alveolare; croșetele sunt elastice și au aceeași
culoare ca gingia.
Dacă vorbim despre Bio Dentaplast, acest material are culoare albă și este destinat
confecţionării croșetelor elastice și a carcasului protezelor scheletate flexibile (scheletul
se realizează după aceleași principii ca cel metalic).
Modelul se confecţionează din gips de clasa III, duritatea fiind necesară pentru a nu
se fractura în timpul injectării. Se confecţionează pasta de gips, se introduce în amprentă
în cantităţi mici până la umplere; în acest timp amprenta este amplasată pe măsuţa
vibratorie; se verifică curgerea gipsului astfel încât să pătrundă în toate imprimările
amprentei. Un conformator de soclu se umple cu gips peste care se întoarce și se
înfundă amprenta. De menţionat că gipsul trebuie să acopere marginile amprentei!
(pentru a reda configurarea fundului de sac unde este edentaţie). După priza gipsului,
conformatorul și amprenta sunt înlăturaţi iar soclul modelului este fasonat.
Cerinţe:
să fie integru, să nu aibă surplusuri, pori, fisuri, lipsuri, fracturi, mai ales în zona
unde va fi modelată macheta protezei;
să redea cu exactitate relieful câmpului protetic;
să nu prezinte schimbări de volum;
să aibă suprafaţă netedă;
Materiale:
colbă, spatulă, conformator de soclu, măsuţă vibratorie, vacuum malaxor
apă, gips
7. Etapele clinico-tehnice de confecţionare a protezelor parţiale mobilizabile
flexibile.
Clinic: examinarea pacientului și obţinerea amprentei anatomice a câmpului protetic;
Laborator: confecţionarea modelului și a lingurii individuale;
Clinic: amprentarea funcţională;
Laborator: confecţionarea modelului definitiv și a șablonului de ocluzie;
Clinic: determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare;
Laborator: fixarea modelelor în simulator, realizarea machetei bazei protezei, montarea
dinţilor artificiali, modelarea machetei protezei mobilizabile;
Clinic: proba machetei în cavitatea bucală;
Laborator: modelarea definitivă a machetei protezei, ambalarea în chiuvetă, realizarea
tiparului, introducerea acrilatului în tipar prin injectare, dezambalarea și prelucrarea
protezei.
Clinic: aplicarea și adaptarea protezei pe câmpul protetic.
Într-un aparat special, cartușul cu bilele de acrilat este încălzit până se plastifică, apoi,
prin presiune, se injectează în chiuvetă.
Modelul preliminar este confecţionat din gips simplu. Se confecţionează pasta de gips,
se introduce în amprentă în cantităţi mici până la umplere; în acest timp amprenta este
amplasată pe măsuţa vibratorie; se verifică curgerea gipsului astfel încât să pătrundă în
toate imprimările amprentei. Un conformator de soclu se umple cu gips peste care se
întoarce și se înfundă amprenta. De menţionat că gipsul trebuie să acopere marginile
amprentei! (pentru a reda configurarea fundului de sac unde este edentaţie). După priza
gipsului, conformatorul și amprenta sunt înlăturaţi iar soclul modelului este fasonat.
Modelul definitiv este confecţionat din gips simplu. Amprenta necesită o pregătire, și
anume îndiguirea și cofrarea. Îndiguirea constă în lipirea unei benzi de ceară de 3-4 mm pe
suprafaţa exterioară a amprentei la o distanţă de 2-3 mm de la marginea ei. Cofrarea
prevede fixarea unei benzi de ceară de 20-25 mm împrejurul benzii de îndiguire.
Pentru amprenta de pe mandibulă se mai adaugă o plăcuţă de ceară care înlocuiește planșeul.
Astfel se obţine un conformator utilizat la realizarea soclului. Se prepară pasta de gips și
se umple amprenta și conformatorul. După priză se fasonează.
Materiale:
colbă, spatulă, conformator de soclu, măsuţă vibratorie, vacuum malaxor
apă, gips
Cerințe:
să fie integru, să nu aibă surplusuri, pori, fisuri, lipsuri, fracturi, mai ales în zona
unde va fi modelată macheta protezei;
să redea cu exactitate starea mucoasei în timpul funcţiei;
să redea cu exactitate relieful câmpului protetic;
să redea cu exactitate fundul de sac;
să nu prezinte schimbări de volum;
să aibă suprafaţă netedă;
ELABORAREA METODICĂ N 12
Ocluzie – raport de contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de
relațiile dintre ele.
Varietăți:
centrică (statică)
anterioară
posterioară
laterală din dreapta
laterală din stânga
Raport între arcadele dentare în plan sagital, transversal și vertical când mandibula ocupă
o poziție centrică față de baza craniului și maxilă. Aceasta asigură poziționarea anterioară a
condililor articulari în fosele articulare, la baza pantei tuberculilor articulari și un
contact maxim interdentar, manifestat de contracția bilaterală, uniformă și simetrică a
mușchilor ridicători ce coincide cu mișcarea de deglutiție.
Metode de determinare:
Pacientul stă cu capul nesprijinit și va privi înainte, respirând liniștit. În cabinet
trebuie să fie liniște, o atmosferă calmă și plăcută, lumina și culorile nestridente,
conversația calmă. Mandibula trebuie lăsată sub influența reflexului miotatic care se
obține (declanșează) prin lovirea mentonului sau a peretelui inferior al cavității bucale.
În cursul poziționării mandibulei în PP mușchii mobilizatori ai mandibulei, mușchii
prevertebrali, ai cefei și limbii se află într-un echilibru antigravitic, de obicei, fără
expresie electromiografică.
În practică se folosesc o serie de teste fonetice preconizate de diferiți autori: Wild
(mama, ema), Silvermann (fonema „S” – Mississippi, pas), Robinson (fe-fe), dar PP
poate fi adaptată și după o mișcare de deglutiție.
Repere: dentar (între arcade este un spațiu de inocluzie de 2-4mm), labial (buzele sunt în
contact fără să se contracte, lejer); lingual (între limbă și palatul dur apare un spațiu minim
fonetic)
Fiziologice:
ortognată se descrie prin:
1. semne de ocluzie centrică caracteristice pentru toți dinții: fiecare dinte
contactează cu doi dinți antagoniști (unul principal și unul secundar), excepție
făcând incisivul central inferior și ultimul molar superior;
2. semne caracteristice pentru dinții frontali: linia mediană a feței coincide cu linia
dintre incisivii centrali ai maxilei și mandibulei (simetrie); frontalii superiori
acoperă frontalii inferiori până la o treime din înălțimea lor (2-3mm); marginea
incizală a frontalilor inferiori contactează cu tuberculii palatinali ai frontalilor
superiori.
3. semne caracteristice pentru dinții laterali în plan sagital: cheia de ocluzie Angle
4. semne caracteristice pentru dinții laterali în plan transversal: cuspizii
vestibulari ai d. superiori acoperă cuspizii vestibulari ai d. inferiori, aceștia
contactând cu șanțul mezio-distal al d. superiori; cuspizii linguali ai d. inferiori
acoperă cuspizii palatinali ai d. superiori, aceștia contactând cu șanțul mezio-
distal ai d. superiori; se explică prin faptul că arcada superioară este mai mare,
d. superiori au înclinație spre vestibular iar d. inferiori au înclinație spre lingual.
dreaptă (cap-la-cap) – același raport ca la ocluzia ortognată cu diferența că dinții din zona
frontală sunt în raport ocluzal margine incisivală la margine incisivală; mandibula
poate să se deplaseze fără obstacol în direcție sagitală și transversală → stereotip de
masticație frecător → abraziune rapidă.
biprognată (protruzie fiziologică bimaxilară/prognația fiziologică) – același raport ca la
ocluzia ortognată cu diferența că dinții din zona frontală la ambele maxilare,
împreună cu apofizele alveolare, au o înclinație în direcție vestibulară
opistognată (retruzie fiziologică bimaxilară) – același raport ca la ocluzia ortognată cu
diferența că dinții din zona frontală la ambele maxilare, împreună cu apofizele
alveolare, au o înclinație ușoară în direcție orală
Patologice:
prognația (ocluzia distală) – primul molar inferior are o poziție distală, astfel încât
cuspidul meziovestibular (MV) al molarului superior nu este situat între cuspizii
mezio- și centrovestibular (CV) ai primului molar inferior, dar este deplasat anterior,
deci primul molar inferior este deplasat distal cu cel puțin un cuspid; frontalii
superiori pot fi retruzați, păstrând contactul cu dinții inferiori sau pot fi protruzați,
având un spațiu de inocluzie în plan sagital.
progenia (ocluzia mezială/inversă) - primul molar inferior are o poziție mezială,
astfel încât cuspidul meziovestibular (MV) al molarului superior nu este situat între
cuspizii mezio- și centrovestibular (CV) ai primului molar inferior, dar este deplasat
posterior, deci primul molar inferior este deplasat mezial cu cel puțin un cuspid;
frontalii inferiori îi acoperă pe cei superiori cu sau fără prezența spațiului de inocluzie
în plan sagital.
adâncă – dacă dinții frontali superiori îi acoperă pe cei inferiori mai mult de o treime
din dimensiunile lor verticale, iar marginile lor incisivale vin în contact cu tuberculii
incisivilor superiori, este o ocluzie adâncă nepatologică; dacă dinții frontali superiori
îi acoperă pe cei inferiori până la colet iar marginile incisivale ale contactează cu
mucoasa – este patologică; în zona laterală poate fi un raport normal sau dereglare.
deschisă – prezența unui spațiu de inocluzie în direcție verticală între dinții
antagoniști; se poate întinde nu numai la dinții frontali dar și la cei laterali; contactul
poate fi păstrat numai pe ultimii dinți de pe arcadă; spațiul de inocluzie poate atinge
9-10mm și mai mult; dinții laterali pot avea raporturi normale sau dereglări.
încrucișată – în zonele laterale observăm angrenări inverse uni- sau bilaterale (dinții
inferiori îi acoperă pe cei superiori); linia mediană dintre incisivii inferiori este
deviată de la linia mediană dintre incisivii superiori.
Simulatoarele sunt aparate care reproduc în afara sistemului stomatognat una, mai multe
sau toate mișcările mandibulei față de maxilă. Cu ajutorul lor modelele sunt poziționate
în relație centrică.
Varietăți:
Ocluzoare – imită mișcarea de deschidere și închidere; compuse din două rame
(inferioară și superioară) articulate printr-un ax-balama și care pot fi menținute la o
anumită distanță prin intermediul unui șurub sau al unei tije metalice. La baza
structurii stă anatomia oaselor maxilare: rama superioară imită poziția maxilei, rama
inferioară imită poziția mandibulei, iar tijele verticale imită ramurile verticale ale
mandibulei.
Articulatoare – imită mișcările mandibulei în toate planurile: deschidere-închidere,
propulsie, lateralitate;
1. articulatoare anatomice medii – au la bază date medii antropometrice obținute în
urma măsurărilor între diferite repere osoase, articulare și dentare: extremitățile
posterioare ale ramei superioare imită condilii articulari; extremitățile superioare ale
tijelor verticale ale ramei inferioare imită tuberculul articular care are înclinare în
sens mexio-distal de 33° și oralvestibular de 17ᵒ (unghiul Benett); tija verticală
care menține distanța dintre cele două rame conține o tijă orizontală, vârful căreia
marchează punctul interincisiv care, unindu-se cu condilii articulari, formează
triunghiul Bonwill;
2. articulatoare adaptabile individual – permit să se reproducă mișcările mandibulei
individual pentru fiecare pacient după unele înregistrări prealabile efectuate de
către medic; sunt articulatoare cu înregistrare intrabucală, extrabucală și intra-
extrabucală.
Metode de fixare:
într-un timp – se gipsează în același timp ambele modele;
în doi timpi – se gipsează mai întâi modelul inferior, apoi cel superior (la
articulatoare se fixează mai întâi acel superior, apoi cel inferior).
Pentru a fixa modelele în așa poziție în care se găsesc arcadele naturale în cavitatea
bucală în relație centrică. Este necesar atunci când sunt breșe medii și întinse. În caz de
edentații mici, se folosesc blocuri din material amprentar.
11. Limitele protezei la maxilă.
Limitele la maxilă
Pe vestibular în zonele edentate, șeile se extind până la fundul de sac vestibular, în
zona mucoasei neutre, spre distal, dacă este edentație terminală, acoperă tuberozitatea
palatină; posterior coincide cu linia A. Acoperă dinții restanți laterali până în zona
supraecuatorială iar frontali până la colet. În zona frontală, dacă apofiza alveolară este
dezvoltată, versantul vestibular al șeii poate lipsi sau acoperi numai jumate din apofiză.
Limitele la mandibulă
Pe vestibular în zonele edentate, limita se extinde până la fundul de sac vestibular, în zona
mucoasei neutre, spre distal, dacă este edentație terminală, acoperă treimea anterioară a
tuberculului piriform, coboară până la linia oblică internă întinzându-se orizontal pe fundul
de sac lingual. Șeile se unesc printr-o placă linguală care se extinde pe dinții restanți
laterali până în zona supraecuatorială, frontali acoperă 2/3 din înălțime.
mai înalte cu 2MM și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții restanți
Cerințe:
baza șablonului să fie adaptată intim la suprafața câmpului protetic acoperind-o în
totalitate;
baza șablonului să aibă o grosime de 1,5-2MM, să fie rezistentă la presiune și să nu
basculeze;
să se îndepărteze și să se repună cu ușurință;
marginile bazei să fie rotunjite și finisate corespunzător limitelor determinate;
bordurile de ocluzie să fie monolite și bine solidarizate la baza șablonului
corespunzător mijlocului apofizei alveolare, să aibă formă și dimensiuni
corespunzătoare;
șablonul aplicat pe model, cât și pe câmpul protetic să aibă un grad suficient de
menținere.
mai înalte cu 2MM și mai late cu 1mm în sens vestibulooral decât dinții restanți
Cerințe:
baza șablonului să fie adaptată intim la suprafața câmpului protetic acoperind-o în
totalitate;
baza șablonului să aibă o grosime de 1,5-2MM, să fie rezistentă la presiune și să nu
basculeze;
să se îndepărteze și să se repună cu ușurință;
marginile bazei să fie rotunjite și finisate corespunzător limitelor determinate;
bordurile de ocluzie să fie monolite și bine solidarizate la baza șablonului
corespunzător mijlocului apofizei alveolare, să aibă formă și dimensiuni
corespunzătoare;
șablonul aplicat pe model, cât și pe câmpul protetic să aibă un grad suficient de
menținere.
ELABORAREA METODICĂ Nr 13
Dinţii artificiali sunt elementele principale din componenţa PPMA: ei restabilesc funcţia lezată a
sistemului stomatognat. Ei pot fi confecţionaţi din acrilat sau porţelan; seamănă cu dinţii naturali la
formă, mărime și culoare;
Dinţii acrilici sunt confecţionaţi prin polimerizare, ei fac legătură chimică cu materialul bazei. Au
rezistenţă mecanică satisfăcătoare, dar în timp se abraziază, posedă nuanţe coloristice variate dar în timp se
colorează și sunt permeabili pentru lichidul și flora microbiană bucală. Sunt mai ieftini ca cei din
porţelan.
Cei din porţelan sunt confecţionaţi prin ardere și necesită realizarea unor retenţii suplimentare
(cavităţi, crampoane), pentru că nu fac legătură chimică cu materialul bazei. Dinţii din porţelan au
calităţi fizico-chimice superioare, densitate mai mare, sunt impenetrabili la lichidul și flora microbiană
bucală, au rezistenţă mecanică mai mare, dunt duri, nu se abraziază, biocompatibili, au nuanţe
coloristice variate, suprafeţe lucioase.
Sunt comercializaţi sub formă de garnituri, așezaţi în ceară plastică, pe plăcuţe pentru grupul frontal
și cel lateral sau în cutii speciale. Pe ambalaj este notată marca fabricii, culoarea, dimensiunea și forma.
Avantaje: ieftin, ușor de prelucrat, ușor de adaptat în ocluzie, pot fi coloraţi, oferind un estetic bun,
fac legătură chimică cu baza;
Avantaje: oferă un estetic mai bun, mai puţin retentivi pentru alimente și microorganisme, nu se
colorează așa ca cei din acrilat, mai duri, nu se abraziază așa de repede;
Dezavantaje: sunt mai scumpi, se șlefuiesc mai dificil ca acrilatul, nu fac legătură chimică cu baza.
în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând
contacte cu dinţii antagoniști;
în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport de
ocluzie (cu sau fără gingie artificială);
se montează ţinând cont de gradul de implantare, mărime, formă, linia coletului;
dinţii din porţelan nu se șlefuiesc, pentru a nu le diminua rezistenţa și a nu le înlătura luciul;
se montează numărul de dinţi care va asigura lichidarea spaţiului edentat;
Indicaţii: dacă apofiza alveolară este lată, dacă versantul vestibular este retentiv, scurt, dacă breșa este
mică;
Tehnica: marginea cervicală a dinţilor artificiali va face contact cu versantul apofizei alveolare.
cu o spatulă încălzită se netezește suprafaţa machetei bazei protezei, apoi, prin răzuire și adiţie
se modelează elementele morfologice: frenuri, bride, convexităţi etc.
suprafaţa să fie netedă, neretentivă
se poate modifica poziţia dinţilor artificiali, se poate subţia sau îngroșa prea tare grosimea bazei, se
poate modifica poziţia croșetului
Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinţii și croșetele rămân în
același inel al chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de gips;
Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar
dinţii cu croșetele în cea superioară;
Mixtă – se combină cele două metode.
7. Materiale pentru realizarea tiparului şi tehnica respectivă. Cerinţe către tiparul obţinut.
După ce tiparul este deschis și ceara este spălată, se lasă să se usuce, apoi se aplică prin pensulare
material de izolare (de exemplu Izocol)
9. Acrilatele termopolimerizabile şi autopolimerizabile. Componenţa. Destinaţie.
Acrilatele sunt compuse din monomer (lichid) și polimer (praf); acestea se amestecă și se obţine o pastă
care se polimerizează (întărește) în diferite condiţii: acrilatul autopolimerizabil are reagent care iniţiază
polimerizarea chimică iar cel termopolimerizabil are reagent care iniţază polimerizarea la o temperatură
anumită;
Destinat pentru confecţionarea bazei protezelor mobilizabile, coroane/punţi acrilice, coroane/punţi
mixte metalo-acrilice, rebazări, reparaţii ale bazei protezelor mobilizabile cu placă, confecţionarea
lingurilor amprentare individuale;
Tehnica clasică:presare
Tehnici moderne: injectare, turnare
Regimuri de polimerizare:
autopolimerizare – se polimerizează la temperatura camerei sau în cratiţa cu presiune într-un bol cu
apă fierbinte;
termopolimerizare – se polimerizează la temperaturi mari, în dependenţă de indicaţiile
producătorului;
fotopolimerizare – se polimerizează la raze de lumină; se folosește pentru modelarea
morfologiei apofizei alveolare și bolţii palatine.
Dinţii artificiali sunt elementele principale din componenţa PPMA: ei restabilesc funcţia lezată a
sistemului stomatognat. Ei pot fi confecţionaţi din acrilat sau porţelan; seamănă cu dinţii naturali la
formă, mărime și culoare;
Dinţii acrilici sunt confecţionaţi prin polimerizare, ei fac legătură chimică cu materialul bazei. Au
rezistenţă mecanică satisfăcătoare, dar în timp se abraziază, posedă nuanţe coloristice variate dar în timp se
colorează și sunt permeabili pentru lichidul și flora microbiană bucală. Sunt mai ieftini ca cei din
porţelan.
Cei din porţelan sunt confecţionaţi prin ardere și necesită realizarea unor retenţii suplimentare
(cavităţi, crampoane), pentru că nu fac legătură chimică cu materialul bazei. Dinţii din porţelan au
calităţi fizico-chimice superioare, densitate mai mare, sunt impenetrabili la lichidul și flora microbiană
bucală, au rezistenţă mecanică mai mare, dunt duri, nu se abraziază, biocompatibili, au nuanţe
coloristice variate, suprafeţe lucioase.
Sunt comercializaţi sub formă de garnituri, așezaţi în ceară plastică, pe plăcuţe pentru grupul frontal
și cel lateral sau în cutii speciale. Pe ambalaj este notată marca fabricii, culoarea, dimensiunea și forma.
Avantaje: ieftin, ușor de prelucrat, ușor de adaptat în ocluzie, pot fi coloraţi, oferind un estetic bun,
fac legătură chimică cu baza;
Avantaje: oferă un estetic mai bun, mai puţin retentivi pentru alimente și microorganisme, nu se
colorează așa ca cei din acrilat, mai duri, nu se abraziază așa de repede;
Dezavantaje: sunt mai scumpi, se șlefuiesc mai dificil ca acrilatul, nu fac legătură chimică cu baza.
în zonele laterale dinţii se montează pe mijlocul apofizei alveolare și perpendicular ei, realizând
contacte cu dinţii antagoniști;
în zona frontală dinţii se montează cu restaurarea configuraţiei curburii dentare în raport de
ocluzie (cu sau fără gingie artificială);
se montează ţinând cont de gradul de implantare, mărime, formă, linia coletului;
dinţii din porţelan nu se șlefuiesc, pentru a nu le diminua rezistenţa și a nu le înlătura luciul;
se montează numărul de dinţi care va asigura lichidarea spaţiului edentat;
Indicaţii: dacă apofiza alveolară este lată, dacă versantul vestibular este retentiv, scurt, dacă breșa este
mică;
Tehnica: marginea cervicală a dinţilor artificiali va face contact cu versantul apofizei alveolare.
se poate modifica poziţia dinţilor artificiali, se poate subţia sau îngroșa prea tare grosimea bazei, se
poate modifica poziţia croșetului
Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinţii și croșetele rămân în
același inel al chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de gips;
Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar
dinţii cu croșetele în cea superioară;
Mixtă – se combină cele două metode.
3. Materiale pentru izolarea tiparului şi tehnica respectivă, cerinţe către tiparul obţinut.
Sunt niște materiale de consistenţă vâscoasă care se aplică pe suprafaţa tiparului și au un reagent care, în
contact cu ionii de Calciu din gips, formează o peliculă; această peliculă va crea o barieră între gips și
acrilat, nepermiţându-i pătrunderea în porii tiparului; astfel, suprafaţa protezei va fi netedă și
lucioasă;
Tehnica: după spălarea cerei, tiparul este lăsat să se usuce, apoi cu ajutorul pensulei se aplică
izolant pe toată suprafaţa tiparului într-un strat subţire uniform.
Cerinţe: să fie integru (fără fisuri, lipsuri); să aibă suprafeţe netede, dinţii să fie toţi la locul lor;
trebuie să fie dur, rezistent, să se deschidă și să se închidă fără a se putea fractura, să aibă grosime
suficientă încât să asigure duritatea.
Tehnica:
la nevoie, soclul modelului este șlefuit, ca să încapă în chiuvetă; se izolează în apă;
se prepară pasta de gips și se umple inelul inferior; în gips se cufundă și modelul, așa ca gipsul să
ajungă până la marginile machetei protezei; surplusurile se elimină;
are loc priza, după care se izolează în apă cu săpun;
se asamblează al doilea inel, se prepară gispul și se umple chiuveta, se pune capacul; are loc priza;
după priză, chiuveta este menţinută în baia de apă 5-7 minute pentru a plastifica ceara, apoi se
deschide și se spală ceara cu apă fierbinte curată;
se lasă să se usuce și se izolează.
Acrilatele sunt compuse din monomer (lichid) și polimer (praf); acestea se amestecă și se obţine o pastă
care se polimerizează (întărește) în diferite condiţii: acrilatul autopolimerizabil are reagent care iniţiază
polimerizarea chimică iar cel termopolimerizabil are reagent care iniţază polimerizarea la o temperatură
anumită;
Destinat pentru confecţionarea bazei protezelor mobilizabile, coroane/punţi acrilice, coroane/punţi
mixte metalo-acrilice, rebazări, reparaţii ale bazei protezelor mobilizabile cu placă, confecţionarea
lingurilor amprentare individuale;
Polimerizarea este procesul prin care acrilatul se schimbă din stare plastică în stare solidă.
Regimuri de polimerizare:
autopolimerizare – se polimerizează la temperatura camerei sau în cratiţa cu presiune într-un bol cu
apă fierbinte;
termopolimerizare – se polimerizează la temperaturi mari, în dependenţă de indicaţiile
producătorului;
fotopolimerizare – se polimerizează la raze de lumină; se folosește pentru modelarea
morfologiei apofizei alveolare și bolţii palatine.
8. Erorile posibile la realizarea tiparului.
Directă (cu val) – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul, dinții și croșetele rămân în
același inel al chiuvetei: toate aceste elemente sunt acoperite cu un val de gips;
Indirectă – după ambalarea și înlăturarea cerei, modelul rămâne în jumătatea inferioară iar
dinții cu croșetele în cea superioară;
Mixtă – se combină cele două metode.
Polimerizarea este procesul prin care acrilatul se schimbă din stare plastică în stare solidă.
Regimuri de polimerizare:
autopolimerizare – se polimerizează la temperatura camerei sau în cratița cu presiune într-un bol cu
apă fierbinte;
termopolimerizare – se polimerizează la temperaturi mari, în dependență de indicațiile
producătorului;
fotopolimerizare – se polimerizează la raze de lumină; se folosește pentru modelarea
morfologiei apofizei alveolare și bolții palatine.
Sunt niște materiale de consistență vâscoasă care se aplică pe suprafața tiparului și au un reagent care, în
contact cu ionii de Calciu din gips, formează o peliculă; această peliculă va crea o barieră între gips și
acrilat, nepermițându-i pătrunderea în porii tiparului; astfel, suprafața protezei va fi netedă și lucioasă;
Tehnica: după spălarea cerei, tiparul este lăsat să se usuce, apoi cu ajutorul pensulei se aplică
izolant pe toată suprafața tiparului într-un strat subțire uniform.
Acrilatele sunt compuse din monomer (lichid) și polimer (praf); acestea se amestecă și se obține o pastă
care se polimerizează (întărește) în diferite condiții: acrilatul autopolimerizabil are reagent care inițiază
polimerizarea chimică iar cel termopolimerizabil are reagent care inițază polimerizarea la o temperatură
anumită;
Destinat pentru confecționarea bazei protezelor mobilizabile, coroane/punți acrilice, coroane/punți
mixte metalo-acrilice, rebazări, reparații ale bazei protezelor mobilizabile cu placă, confecționarea
lingurilor amprentare individuale;
motor, micromotor, piatră, freză, hârtie abrazivă, perie, puf; pastă de lustruit.
peria este montată la mandrina motorului, motorul este pus în funcțiune, se depune pastă pe perie; se
apropie proteza de peria în mișcare și se menține puțin câte puțin; nu se menține timp îndelungat pentru
a evita supraîncălzirea și deteriorarea suprafeței protezei; se fac traiectorii în toate direcțiile, pentru a evita
formarea liniilor de șlefuire; la fel se procedează și cu puful.
se face cu atenție cu un polipant mic în formă de disc sau creion montat la mandrina
micromotorului; ulterior, se lustruiește cu peria și pastă de lustruit, apoi se finisează cu puful.
Pulberi extrafine ale oxizilor metalici înglobați în grăzimi liante (stearină, parafină, seu de oi,
silicon). Pastele ce conțin oxid de crom (verde) sunt pentru aliaje inobile, pastele ce conțin oxizi de fier
(roșie) sunt pentru acrilat și aliaje nobile.
8. Curățarea ultrasonică.
Se face într-un aparat care transformă curentul electric de înaltă frecvență în unde ultrasonore.
Aparatul are o cuvă în care se toarnă apă sau soluție dezinfectantă care poate fi rece sau caldă.
Ultrasunetele oferă cea mai bună curățire, eliminând toate surplusurile de material ambalant, pastă de
lustruit.