Scara

Neoromantismul este o tendință de a reduce și de a accentua unele trăsături

caracteristice romantismului într-o perioadă ulterioară celei istoric consacrate sau în
mișcări literare cu alte caracteristici. Asemenea tendințe s-au manifestat la sfârșitul
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea în proza și poezia sămănătoristă.
Trăsăturile sale sunt cele specifice romantismului precum întoarcerea spre folclor și
istorie,natura devine spațiul ocrotitor pentru îndrăgostiți, evidențiindu-se
legăturile dintre om și natură; trăirile eului liric sunt concordante cu elementele
din natură și preţuirea libertăţii de creaţie la nivelul limbii literare,precum şi
amestecul genurilor şi al speciilor literare.
O primă trăsătură a neoromantismului pe text este importanța acordată
exprimării sentimentelor, acestea reprerezentând elementul central al textului.
Astfel se prezintă modul în care se manifestă iubirea într-un spațiu rural, ca un
joc al sărutărilor. Importanță lui este amplificată de instanța masculină ce
privește sinceritatea în acest cadru ludic echivalentă cu sinceritatea in dragoste,
cu confesiunea adevăratelor trăiri, precum și manifestarea unei iubiri
idealizate. Dacă inițial sentimentele exprimate au un caracter inocent, ca o
tranzacție copilăroasă între un obiect material, scara și echivalentul său în
iubire, mai exact săruturi, mai apoi aceastea devin umbrite de dezamăgire
profundă, de durerere și de descreditare a ființei inițial idelizată cu o cauză
aparent superficială, neimportantă.
O altă trăsătură este îmbinare genurilor și speciilor.Genul liric se defineste prin
exprimarea directa a gandurilor si sentimentelor instantei poetice. Genul epic este ilustrat de
epica poemului care respecta subiectul narativ, având incipit, intriga ,desfășurare a acțiunii și
chiar punct culminat urmat de situația finală caracterizată de refuzul ultim al nevinovăției și a
posibilității unui caracter neafectat de pata minciunii.Genul dramatic este motivat de existenta
personajelor și de dialogul dintre ele .

Simboluri:Poezia „Scara”, de George Coșbuc, cuprinde nouă strofe a câte șase versuri
fiecare. Celor nouă strofe le corespund trei secvențe poetice, separate între ele prin dimensiunea
temporală. Astfel, cea dintâi secvență poetică înfățișează trecutul îndepărtat, cea de-a doua,
trecutul apropiat, iar cea de-a treia secvență înfățișează prezentul.
Prima secvență prezintă un trecut oarecum îndepărtat („Am găsit-o ieri în prun,/ Dar - să nu
grăbiți ocara”) .Poezia începe printr-un verb care implică ideea de căutare și implicit ideea de
joc .În a doua secvență are loc descoperirea adevărului cu privire la fușteii scării, iar în ultima
se face exprimare dezamăgirii cu privire la instaț feminină.Orgoliul tipic masculin îl facxe pe
băiat să se simtă jignit , dar supărarea nu este justificată, dimpotrivă este chiar exagerată.
Datorită adverbelor de timp azi și ieri poezia se ordonează după două planuri temporale cărora
le corespund stări de spirit diferite.
Poezia are o construcție monologată și creează impresia unei comunicări unilaterale , dinspre
emițător spre receptor.