Tehnologia de cultura a craitelor (Tagetes patula L.

)
15/1/2014

Crăiţele sunt plante anuale, care se cultivă atât în scopuri medicinale, cât şi ornamentale. Din
principiul activ helenienă se fabrică produsul românesc Heligal, indicat în vederea deficitară
nocturnă a ochiului normal şi miop (E. Păun şi colab., 1988). Medicamentul se recomandă în
profesii care necesită o adaptare rapidă la întuneric (mecanici de metrou, mecanici de
locomotivă, conducători auto, mineri). Descoperirea proprietăţilor fotochimice ale helenienei a
fost făcută de către Studnitz în 1940 (citat de Elena Tarpo, 1968).

Se folosesc florile de crăiţe fără receptacul (Flores Tagetes sine receptacolis). Florile de crăiţe
conţin ulei volatil, în care sunt prezenţi compuşi terponici, ca linalool, nonalool, esterul
linalcoolului, acetat de linalit, tagetonă, limonen. S-a mai semnalat prezenţa flavonoizilor ca:
cvercetagetina, patuletina, patuletrina, camferitrina, evercetagetrina. Principiul activ este
heleniena, un pigment galben, care este esterul dipalmitic al luteinei (Bodea şi colab., 1964).
Heleniena are acţiune specific retiniană de mărire a vitezei de adaptare a ochiului. Îmbunătăţeşte
sensibilitatea vizuală a ochiului normal, iar în cazuri deficitare ameliorează viteza de adaptare,
cum ar fi hemeralopie diurnă, în retinita pigmentară.

Locul în asolament - crăiţele se pot cultiva după borceag pentru fân, leguminoase pentru boabe,
cereale de toamnă sau prăşitoare. Revenirea pe aceeaşi solă are loc după cel puţin 4 ani.

Fertilizarea - specia reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor cu azot, în doze de 60-
80 kilograme/hectar substanţă activă, şi a îngrăşămintelor cu fosfor, în doze de 40-50
kilograme/hectar substanţă activă.

Aplicarea potasiului în combinaţie cu azotul şi fosforul se efectuează utilizând doze de 20-30

kilograme de oxid de potasiu/hectar. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică toamna şi se
încorporează o dată cu arătura adâncă, iar îngrăşămintele cu azot se administrează primăvara
devreme. Terenurile mai puţin bogate în materii hrănitoare se îngraşă cu 4-5 tone de gunoi de
grajd la hectar, bine fermentat, la care se adaugă 30 kilograme fosfor/hectar substanţă activă şi
20 kilograme de potasiu/hectar substanţă activă ş.a.

Pregătirea solului - sistemul obişnuit de lucrare a solului se diferenţiază în funcţie de planta

premergătoare şi de starea de umezeală a solului. Lucrările de bază după plantele care se
recoltează mai devreme constau în executarea unei arături de bună calitate, făcută cu plugul în
agregat cu grapa stelată, imediat după recoltarea plantei premergătoare, la adâncimea de 22-25
cm. Arătura se întreţine curată de buruinei prin discuiri repetate.

După plante care se recoltează târziu, se execută direct arătura la 22-25 cm, cu plugul în agregat
cu grapa stelată. Primăvara, înainte de însămânţare sau plantare, terenul se lucrează cu
combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili, în vederea menţinerii
umidităţii din sol, afânării, mărunţirii, nivelării solului şi a îndepărtării eventualelor buruieni.

Modul de înmulţire - crăiţele se înmulţesc prin seminţe şi răsaduri.

Epoca de semănat-plantat - semănatul direct în câmp se face cu bune rezultate primăvara
devreme. Cercetările efectuate în România la Staţiunea de Cercetare pentru Plante Medicinale şi
Aromatice Fundulea, de către Maria Mircea (1986), arată că epoca optimă de semănat pentru
crăiţe, cultivate atât pentru valorificarea florilor ligulate ca materie primă vegetală, cât şi pentru
obţinerea de seminţe, este primăvara devreme. Prin însămânţarea la această epocă s-au obţinut
producţii medii de 16,6 qintale flori ligulate uscate/hectar, cu 21% mai mult faţă de producţia
realizată în varianta semănată primăvara târziu.

Cele mai mari producţii de seminţe la hectar (10-10,4 qintale/hectar) s-au înregistrat, de
asemenea, în varianta semănată primăvara devreme. În cazul înmulţirii crăiţelor prin răsad,
materialul necesar pentru plantat se realizează în răsadniţe calde, însămânţându-se în a doua
jumătate a lunii martie. Plantatul răsadului în câmp are loc la sfârşitul lunii aprilie.

Distanţa de semănat plantat - culturile de crăiţe se pot semăna la distanţă de 50-62,5 cm între
rânduri, în şir continuu. Experienţele cu diferite distanţe de semănat (37,5, 50, 62,5 cm),
efectuate în perioada 1981-1983, în cadrul aceleiaşi unităţi de cercetare românească, au
evidenţiat superioritatea variantelor în care distanţa de semănat a fost de 50 şi 62,5 cm, când s-au
obţinut producţii de 15,3-16,2 qintale flori ligulate uscate/hectar. Pe suprafeţe mici, crăiţele se
pot însămânţa şi în cuiburi la intervale de 50 cm între rânduri şi 20-25 cm pe rând, cu 2-3
seminţe la cuib, după care terenul se presează uşor cu tăvălugul. La aceleaşi distanţe se plantează
şi răsadul de crăiţe. În funcţie de tipul de sol, adâncimea de semănat este cuprinsă între 1,5 şi 2,5
cm.

Norma de sămânţă răsad - în general, norma de sămânţă  este de 4-6 kilograme/hectar, limita
superioară utilizânduse pe solurile în care nu s-a putut realiza un pat germinativ corespunzător.
Experienţele cu diferite norme de sămânţă (2, 4, 6 kilograme/hectar), executate la Fundulea în
perioada 1981-1983 de aceeaşi cercetătoare, au arătat că, prin folosirea normei de sămânţă de 4
kilograme/hectar, s-au obţinut cele mai ridicate producţii, de 16,1 qintale flori ligulate
uscate/hectar. Pentru a fi distribuite cât mai uniform pe teren, seminţele de crăiţe se pot amesteca
cu nisip fin de râu, uscat, sau cenuşă. Proporţia amestecului este de 1 parte seminţe la 4-5 părţi
material inert (Crăciun şi colab., 1976). La însămânţarea în răsadniţe se folosesc 0,5 kilograme
sămânţă/100 metri pătraţi. Sămânţa trebuie să corespundă condiţiilor STAS în vigoare, care
prevăd pentru clasele 1 şi a 2-a limite de 60-70% la puritatea fizică şi 50-60% la facultatea
germinativă.

Lucrările de întreţinere - pentru crearea unor condiţii optime de creştere şi dezvoltare a

plantelor se execută 3-4 praşile mecanice şi manuale.

În cazul însămânţării directe în câmp, prima praşilă se execută umediat ce se disting rândurile,
iar în cazul plantării, imediat după plantare. A doua praşilă se execută la 2-3 săptămâni după
prima, iar următoarele de câte ori este necesar, urmărindu-se distrugerea buruienilor şi afânarea
solului. În loturile destinate producerii de seminţe, izolate în spaţiu, se vor elimina toate plantele
slab dezvoltate şi netipice. În răsadniţe, prin moderarea temperaturii şi a umidităţii, se realizează
un răsad viguros, cu o talie de 5-7 cm şi cu 2-3 ramificaţii.
Boli şi dăunători - dintre boli, a fost semnalat putregaiul rădăcinilor (Sclerotinia sclerotiorum -
Lib. - De Bary) şi putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.), cu o frecvenţă redusă (Vera
Bontea, 1986). Până în prezent nu au fost depistaţi dăunători în culturile de crăiţe.

Recoltarea

Epoca de recoltare - momentul optim de recoltare a materiei prime vegetale este la deschiderea
completă a florilor ligulate, când inflorescenţele au diametrul de 2-2,5 cm, respectiv din iunie şi
până în septembrie, de 4-6 ori. Recoltarea se face numai pe timp frumos, când s-a ridicat roua, de
preferat dimineaţa, deoarece mai târziu plantele îşi pierd turgescenţa şi se recoltează cu
dificultate. Pentru obţinerea de seminţe, plantele se recoltează la maturitatea deplină.

Modul de recoltare - inflorescenţele recoltate manual se aşază un coşuri şi se transportă la

alocul de uscare, unde li se scot florile marginale şi cele tubuloase, pentru a fi puse la uscat,
îndepărtându-se receptaculul, precum şi celelalte impurităţi sau corpuri străine. Durata de
înflorire a plantelor şi sporirea producţiei la hectar depind în foarte mare măsură de recoltarea la
timp a tuturor inflorescenţelor ajunse la maturitatea tehnică.

Conţinutul în helenienă creşte pe măsura dezvoltării inflorescenţei şi ajunge la maximum la

maturitatea deplină (Elena Tarpo, 1968). Nu este permis să rămână pe plante, după recoltare,
inflorescenţele ajunse la maturitatea tehnică, deoarece acestea trec foarte repede în stadiul
următor de fructificare. La recoltare, la contactul direct cu planta pot apărea unele forme de
alergie; ca urmare, se vor lua măsuri de echipare corespunzătoare a culegătorilor.

În mod curent, producţiile sunt de 40-50 qintale flori proaspete/hectar, dar pot ajunge şi la 60-80
qintale/hectar. Recoltarea plantelor semincere se face cu secera, după care se treieră şi se
vântură. Se pot obţine producţii medii de 4-6 qintale seminţe/hectar, dar în culturile reuşite se pot
obţine şi 8-10 qintale seminţe/hectar. Prelucrarea materiei prime

Uscarea - florile ligulate se usucă pe cale naturală, în straturi subţiri, la umbră, în locuri curate şi
bine aerisite, pe rame, prelate, hârtie albă, timp de 3-4 zile. Uscarea se poate realiza şi pe cale
artificială, în uscătorii, la o temperatură de 30-35 de grade Celsius, timp de 4-6 ore, fără a
produce modificări calitative. Randamentul de uscare pentru florile ligulate este de 5:1. Producţia
de flori ligulate uscate poate ajunge la 16 qintale/hectar, dar în general, aceasta oscilează între 8
şi 12 qintale/hectar.

Craitele - Tehnologia de cultura

Lucrarile solului incep prin curatarea terenului dupa recoltarea plantei premergatoare, apoi
dezmiristitul urmat de o aratura in toamna la 20-25 cm. Aratura se intretine prin lucrari repetate
cu grapa cu discuri, pentru distrugerea buruienilor. Patul germinativ e pregatit in primavara, prin
discuire urmatra de o lucrare cu grapa cu colti sau cu ajutorul unui cultivator.

In cultura intentiva, craitele se seamana direct in camp, in luna aprilie, cand temperatura la
nivelul solului se stabilizeaza la minim 10 grade Celsius. Densitatea recomandata este de 50-60
plante/mp. Se seamana pe randuri distantate la 50 cm. Dupa rasarire, se pune accentul pe
combaterea buruienilor, prin lucrari mecanizate specifice. Cutlura se recolteaza in momentul in
care craitele sunt inflorite, pe timp frumos, uscat, apoi se usuca si se conditioneaza. Un agricultor
poate sa recolteze cinci tone masa verde de pe un hectar.

Curs de cultivare a plantelor

medicinale____________________________________________________________________________
_15Un alt avantaj important este si acela ca, prin lucrarile solului, semănatul sau plantatul se face în
condiţii optime, iar plantele vor avea condiţii bune de creştere şi dezvoltare şi se va obţine în final o
recoltă bună, de calitate superioară.În cadrul unei tehnologii de cultură, lucrările solului reprezintă o
verigă importantă şi de aceea este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiţii. Astfel, trebuie să se
cunoască unele particularităţi ale terenului, tipul de sol, prezenţa buruienilor problemă, unele
caracteristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare şi a
indicilorde execuţie. Pe terenurile în pantă, lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei pentru a nu
apărea erodarea odată cu apa a stratului fertil de sol. De asemenea, resturile vegetale, trebuiesc
mărunţite foarte bine înainte de aratură cu o grapă cu discuri, pentru nu îngreuna efectuarea arăturii şi a
celorlate lucrări. Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim,
pentru a avea un minim de consumuri energetice.În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe
lucrări ale solului. Numărul de lucrări şi ordinea de executare a acestora reprezintă sistemul de lucrări
ale solului. Lucrările solului trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit,imediat după recoltarea
plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a
buruienilor.Arătura, este una dintre cele mai importante lucrari ale solului si se efectueazade obicei la
15-20 cm adâncime,iar pentru unele specii trebuie executată mai adânc la 20-30 cm. Arătura debază se
efectuează vara/toamna, este obligatorie, iar cele din timpul anului, necesare pentru infiinţarea unor
culturi succesive, pot fi înlocuite cu trecerea cu cultivatorul sau cu plugul fără cormană pentru a mobiliza
solul pe o adâncime de 18-22 cm. Atunci când solul este prea uscat după recoltarea plantei
premergătoare, în toamnă, se poate înlocui arătura cu lucrări cu grapa cu discuri grea. Întreţinerea
arăturii şi nivelarea terenului se pot executa, imediat după arătură sau primăvara concomitent cu
pregătirea patului germinativ.Pregătirea patului germinativ,se realizează chiar înainte de semănat,
pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Acestă lucrare se poate face cu un combinator,
pentru mărunţirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminţe foarte mici (muştar
alb, măghiran, salvie,), precum şi cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi reglabili. În practica
curentă este recomandat combinatorul.

Cerinţele biologice şi amplasarea teritorialăCraitele nu au cerinţe ridicate faţă de umiditatea solului,

suportînd chiar perioade de secetă. Se poate cultiva pe soluri variate, dar preferă soluri ceva mai grele,
dar bine drenate, de dorit cu orientare sudică. Nu are cerinţe deosebite faţă de fertilitatea solului. Sînt
contraindicate solurile acide.Locul în asolament:Crăiţele nu manifestă o cerinţă expresă faţă de planta
premergătoare, reuşesc atît după culturile cerealiere cat si dupa prasitoare. Pot reveni pe aceeaşi solă
după 4 ani.Pregătirea si fertilizarea terenului:Incepe cu o arătură adîncă de vară, în cazul cînd urmează
după o plantă cerealieră sau cu o arătură adîncă de toamnă, în cazul cînd cultura premergătoare a fost o
prăsitoare.Terenurile mai puţin bogate în materii hrănitoare se îngraşă cu 4—5 tone /ha gunoi de grajd,
bine fermentat, la care se adaugă 30 kg s.a. fosfor şi 20 kg s.a. potasiu.În lipsa gunoiului de grajd sînt
suficiente 50 kg/ha s.a. fosfor şi 20—30 kg s.a. potasiu, care se încorporează în sol odată cu
arătura.Lucrarile solului:Lucrarile de baza:Primăvara pînă la însămînţare sau plantare, terenul este lucrat
cu cultivatorul şi grapa în vederea menţinerii umidităţii în sol şi a îndepărtării eventualelor buruieni.
Dacă aceste plante nu sînt prea pretenţioase faţă de natura terenului, ele totuşi cer ca solul să fie bine
mobilizat, afînat.Semanatul:Epoca de semana/plantat:Crăiţele se înmulţesc prin seminţe, fie direct în
cîmp, fie însămînţate în răsadniţe calde şi apoi plantate pe teren.Însămînţarea direct în cîmp se face în
aprilie cu semănătoarea SUP-29, la intervale de 45—50 cm între rînduri şi la adîncimea de 2—2,5 cm. Se
seamănă 4—5 kg. seminte/ha. cu puritatea de 95%, germinaţia de 70% şi umiditatea maximă de12%.
Pentru a fi distribuite cît mai uniform pe teren, seminţele de crăiţe se amestecă în prealabil cu nisip fin
de rîu foarte bine uscat, cenuşă sau tărîţe. Proporţia amestecului este: o parte seminţe la 4—5 părţi
material inert.Crăiţele se pot însămînţa în cîmp şi în cuiburi, la intervale de 45—50 cm între rînduri şi la
25 cm pe rînd. în fiecare cuib se pun 3—5 seminţe, după care se presează uşor terenul cu
tăvălugul.Răsadurile de Crăiţe necesare unui hectar se obţin prin însămînţarea în a doua jumătate a lunii
martie a 0,5 kg sămînţă/100 m2de răsadniţă caldă. Lucrările de înfiinţare a răsadniţei, semănatul şi
îngrijirea răsadurilor de Crăiţe sînt cele cunoscute şi folosite la majoritatea plantelor medicinale şi
aromatice înmulţite prin acest sistem. Singura particularitate în obţinerea unui răsad viguros de crăiţe
este de a-i păstra o talie mijlocie de 5—7 cm lungime cu 2—3 ramificaţii. Acest lucru se poate obţine pe
două căi: prin repicare în alte răsadniţe (ceea ce este foarte costisitor) şi prin moderarea căldurii şi
umidităţii din răsadniţă.Plantarea răsadurilor în cîmp se face la sfîrşitul lunii aprilie, la intervale de 50
cm/25 cmintre plante pe rand.Lucrările de întreţinere a culturii:In cazul însămînţării directe în cîmp,
prima praşilă seface imediat ce se disting rîndurile, iar în cazul plantării praşila se execută după
terminarea operaţiilor de plantare a răsadurilor. A doua praşilă se face la 2—3 săptămani după prima, cu
care ocazie se răresc pe rînd plantele însămînţate direct în cîmp. A treia şi a patra praşilă se execută
după prima şi a doua recoltare, urmărindu-se a se înlătura bătătorirea terenului. Ultimele două praşile
se pot executa şi mecanic, cu condiţia să nu se vatăme plantele.

Beneficii Echinacea purpurea

În unele regiuni, Echinacea purpurea, de asemenea Este cunoscut sub numele de antibiotic
vegetalCu toate acestea, beneficiile acestei plante depășesc eliminarea anumitor microbi care ne
afectează corpul.

Cea mai utilizată parte a Echinacea purpurea este rădăcina, cu toate acestea, mulți oameni
folosesc și planta complet, datorită acesteia conținut ridicat de acizi chicorici și cafeici.

Cel al Echinacea purpurea ajută întregul sistem imunitar al corpului, Este foarte bun pentru
combaterea răcelii și a gripei, precum și pentru vindecarea rănilor.

Cultivarea Echinacea purpurea

Cultivarea acestei plante este relativ simplă, deoarece nu are nevoie de mare îngrijire și este atât
reacționează foarte bine la lumina produsă de razele soarelui. De asemenea, este capabil să
tolereze temperaturile scăzute și se dezvoltă optim în soluri cu un drenaj excelent.

Este extrem de important să începi să semeni semințele la mijlocul lunii martie sau aprilie.

Înainte de a începe cu activitatea de cultivare a acestei plante, putem separa prin straturi solul pe
care urmează să îl cultivăm, făcând un amestec de turbă și nisip, acest lucru se face în ordine
pentru a se asigura că Echinacea purpurea are un drenaj optim. După aceasta vom trece la
semințe, acestea pot fi obținute în orice unitate specializată în cultivarea plantelor sau direct de la
acele plante adulte care au deja peste doi ani cu un aspect sănătos.

O să le punem în interiorul pământului, dar nu înainte de a ne asigura că este suficient de slăbit;

pe de altă parte, adâncimea nu trebuie să fie mai mare de două ori dimensiunea semințelor.

Cultivarea echinaceei
Echinacea este cultivată în aer liber în paturi de flori, margini și mixborders ca flori tăiate.
Plantele sunt plantate în pământ la sfârșitul primăverii la o distanță de 50-60 cm una de cealaltă.
Preferă solurile bogate în materie organică, nu acide, nu umede. La sfârșitul primăverii - vara, o
dată la 30-40 de zile, se adaugă în apă un îngrășământ mineral complex pentru irigare în cantitate
de 20 g pe găleată. În timpul sezonului de creștere, pedunculii cu flori ofilite sunt îndepărtați
pentru a stimula formarea de flori noi și, astfel, prelungi perioada de înflorire.

Localizare : Ideal pentru plin soare, dar echinacea tolerează și umbra parțială.

Temperatura : Echinacea este rezistentă la temperaturi ridicate și scăzute ale aerului.

Udare : În zilele fierbinți cu vânt și în timpul secetei, udați regulat, de preferință dimineața
devreme sau după-amiaza târziu.

Menținerea aspectului : îndepărtați pedunculii decolorați și părțile de plante deteriorate.

Reproducere : Propagat în principal de semințe . Semănați primăvara în sere sau în teren

deschis. Răsadurile înfloresc de obicei în anul 2.

Prin împărțirea tufișului (toamna sau primăvara), acestea se propagă rar, deoarece baza tulpinii
și a lăstarilor se lignifică rapid, iar înrădăcinarea este lentă și dificilă.

Înmulțirea semințelor de echinacee

Teren interior

Semințele de Echinacea sunt recoltate treptat pe măsură ce se maturizează. Se seamănă

primăvara, la sfârșitul lunii februarie - martie într-o cutie cu pământ la o adâncime de jumătate
de centimetru centimetru, semințele sunt zdrobite deasupra cu un strat foarte subțire de nisip
spălat și umezesc cu atenție pământul.

Nu germinează rapid - de la două la cinci săptămâni. Răsadurile au nevoie de căldură și

umiditate, așa că cel mai bine este să cultivi Echinacea purpurea cu răsaduri.

A avea grijă de semințe înseamnă că răsadurile minuscule de pe pervaz nu se usucă sau nu se

înmoaie. La începutul lunii mai, răsadurile Echinacea sunt plantate pe teren deschis într-un loc
însorit. Mai mult, mugurii trebuie să fie slăbiți și udați moderat. Echinacea iubește să fie stropită
cu apă fierbinte de vară în timpul serii.

Teren deschis

La semănatul semințelor în teren deschis, răsadurile vor apărea în 2-4 săptămâni. Plantarea
semințelor ar trebui făcută în luna mai. Condițiile noastre climatice ne obligă să semănăm
semințe de Echinacea purpurea în sere în februarie - martie, iar apoi să plantăm răsadurile în
pământ.

Propagarea echinaceei prin împărțirea tufișului

Echinacea purpurea poate fi propagată și prin împărțirea tufișurilor. Acest lucru se face la
începutul primăverii, când frunzele abia încep să apară pe plante. Este necesar să împărțiți
tufișurile la începutul primăverii, până când frunzele s-au deschis și bazele lăstarilor echinacea
nu sunt lignificate. Butașii Delenki și rădăcini pentru o mai bună dezvoltare a rădăcinii se
păstrează câteva ore într-o soluție de imunostimulant lichid, la plantare, se pudrează cu o pulbere
de rădăcină. Gulerele de rădăcină ale tăieturii nu sunt adâncite la plantare, ar trebui să fie la
nivelul solului.

Multe plante cu flori în condiții industriale moderne sunt propagate în principal prin metoda
meristemului. Această metodă vă permite să obțineți cu ușurință și rapid orice număr de
exemplare necesare din soiurile dorite. În pepiniere, Echinacea purpurea este adesea cultivată
meristemal, iar plantele mici rezultate din meristem sunt de obicei vândute la începutul
primăverii. Dacă ați achiziționat doar astfel de plante, atunci acestea ar trebui să fie transplantate
în ghivece cu sol hrănitor și păstrate la umbră, fără a uita de apă.

După o lună și jumătate, plantele sunt plantate într-un loc permanent. Plantele meristemice pot fi
plantate imediat în sol, dar atunci este imperativ să le faci ceva ca o seră, de exemplu, să le
acoperi cu sticle mari fără fund de sub apă. Micii „delenki” cu îngrijire bună și adecvată uneori
încearcă chiar să înflorească în prima vară, dar nu trebuie să li se permită să facă acest lucru.

În general, cultivarea Echinacea purpurea nu este prea dificilă. Și poate fi ușor stăpânit de
grădinari și grădinari.

Boli și dăunători ai echinaceei

Dacă solul este prea umed, atunci două tipuri de ciuperci din genurile Cercospora și Septoria pot
infecta echinacea, care provoacă pete pe frunze, slăbire și moarte. Dacă leziunea este mică,
frunzele sunt îndepărtate, altfel sunt tratate cu fungicide adecvate.

Echinacea este susceptibilă la infecții virale care determină deformarea pedunculilor,

îngălbenirea frunzelor și apariția dungilor pe ele. Exemplarele afectate sunt îndepărtate.
Soiuri și tipuri de echinacee
Există aproximativ 10 specii în genul Echinacea. Pe măsură ce plantele medicinale sunt cultivate
coniflor purpuriu (Echinacea purpurea), Echinacea angustifolia (Echinacea angustifolia) și
Echinacea pallida (Echinacea pallida). În medicină, rizomii sunt utilizați cel mai frecvent, deși
se folosesc și capete de flori, semințe și seve ale întregii plante.

Echinacea purpurea este cel mai bine cunoscut ca agent de stimulare a imunității și este adesea
inclus în medicamentele pentru gripă, răceli, inflamații și infecții.

Tehnologia de cultură

Amplasarea culturii de echinacea se face în afara asolamentului, după plante premergătoare care
lasă terenul curat de buruieni. Pe același lot poate reveni după 4-5 ani. Terenul se pregătește
diferit, în funcție de epoca de semănat. Se recomandă o arătură adâncă de toamnă, la 25-30 cm.

Pentru semănatul de toamnă se realizează mărunțirea solului cu grapa cu discuri, urmată de o

lucrare cu grapa cu colți sau combinatorul. Pentru semănatul de primăvară, brazdele se lasă sub
acțiunea înghețului și dezghețului, urmând ca patul germinativ să fie pregătit în același mod ca
toamna, cu câteva zile înainte de semănat. Planta se înmulțește prin semănat, răsad și, mai rar,
prin despărțirea tufei.
Înmulțirea prin semănat direct în câmp se realizează toamna târziu (octombrie-noiembrie) sau
primăvara devreme (martie-aprilie). Norma de semănat este de 2 kg/ha. La stabilirea distanței
dintre rânduri se va ține cont de utilajul cu care se va face întreținerea culturii (motocultor,
motosapă sau manual, cu sapa). În tratatele de specialitate se recomandă 50-60 cm între rânduri
și 15-25 cm între plante, pe rând, cu o densitate de 80 mii plante la ha.

Înmulțirea prin răsad este mai sigură. Răsadul se produce în răsadnițe sau sere. Când plantele au
2-3 frunze adevărate, se repică în ghivece de 6 x 6 cm. Răsadul este bun pentru plantat când
plantele ating înălțimea de 15-18 cm și au format 5-6 frunze. Cu câteva zile înainte de plantare se
efectuează o călire a plantelor prin aerisirea progresivă a serelor. Transplantarea răsadului în
câmp se face în luna mai, de preferat după ploaie, când randamentul de prindere este maxim.
Plantarea răsadului se efectuează manual, cu plantatorul sau mecanic, la distanța de 60-70 cm
între rânduri și 30 cm între plante, pe rând, asigurându-se o densitate de 60-65 mii de plante la
hectar.

Înmulțirea prin despărțirea tufei este o metodă puțin folosită. Se recomandă în cazul suprafețelor
mici sau atunci când se dorește multiplicarea plantelor valoroase.

Lucrările de întreținere și recoltarea

Până la răsărirea plantelor se recomandă o prașilă oarbă pentru distrugerea crustei și a

buruienilor, se practică plivitul între plante ori de câte ori este nevoie și prașile manuale sau
mecanice între rânduri. Recoltarea se face începând din anul II de vegetație, în perioada
înfloritului, pe timp însorit.

Plantele recoltate se întind în strat subțire, în spații special amenajate, întorcându-se zilnic,
pentru evitarea  apariției mucegaiului. Randamentul de uscare este de 4:1, producția ajungând la
2,5 tone plante uscate la hectar, în anul II, iar în anul III, la 5 tone plante uscate la hectar.