CURSURILE NR 3 SI 4

DIVERSE PERSPECTIVE DE ABORDARE A ÎMBĂTRÂNIRII

a) ÎMBĂTRÂNIREA DIN PERSPECTIVA BIOLOGICĂ

„Dicţionarul sănătăţii” defineşte îmbătrânirea – senescenţa – „ca epocă terminală a
vieţii omului, proces biologic inevitabil, a cărui apariţie, progresie şi intensitate este în funcţie
de mulţi factori interni şi externi.” (Pora, E.,1978). Organismul omului vârstnic trece printr-
un proces de uzură, degradare lentă, în el putându-se regăsi o serie de procese involutive,
atrofice, degenerative, care apar în timp cu grade de intensitate foarte variabile şi inegale.
Cel care a pus bazele cercetărilor ştiinţifice în problema îmbătrânirii, biologul rus Ilia
Mecinikov (1845-1916), a ajuns la concluzia că, prin natura sa, omul poate trăi şi o sută de
ani sau mai mult. El a apreciat că procesul de îmbătrânire a organismului este produs de
scleroza organelor, iar când scleroza se produce mai devreme şi are un ritm accelerat,
organismul îmbătrâneşte mai repede. Atunci când acest proces începe la vârste înaintate şi se
desfăşoară lent, se poate vorbi de o îmbătrânire normală, fiziologică. Scleroza este un
fenomen care însoţeşte bătrâneţea, dar nu este obligatoriu.
După Congresul medical organizat de C.I.Parhon (Sibiu, 1933) referitor la bătrânețe,
au urmat alte numeroase manifestări științifice, care au permis colectarea unui volum
semnificativ de material privind caracteristicile bio-medicale ale îmbătrânirii. În urma
cunoștințelor disponibile, s-au stabilit cele trei stadii de regresie în funcție de vârstă:
a) stadiul de trecere spre bătrânețe (de la 65 la 75 de ani);
b) stadiul bătrâneții medii (de la 75 la 85 de ani);
c) stadiul marii bătrâneți sau al longevivilor (peste 85 de ani).
În perioada îmbătrânirii se desfăşoară laolaltă modificări fiziologice care ţin de
evoluţia normală a materiei vii şi modificări patologice care nu apar în mod obligatoriu la toţi
indivizii.
Îmbătrânirea fiziologică constă în uzura treptată a organismului, în mutaţii biologice
cumulative, conforme programului genetic, influenţei factorilor de mediu, care au drept
consecinţă scăderea capacităţii de efort şi a puterii de rezistenţă faţă de boli. Această
îmbătrânire se realizează fără seisme prea evidente, datorită faptului că organismul
antrenează rezervele compensatorii și parcurge forme de echilibrare proprii extrem de
complexe

1
 Odată cu vârsta a treia, apar şi anumite semne exterioare ale îmbătrânirii: părul
încărunţeşte, pielea îşi pierde elasticitatea, se ridează, iar ridurile se adâncesc. Dinţii se strică,
pot să şi cadă, vederea se slăbeşte, expresia feţei, mersul, ţinuta se schimbă treptat. Aceste
semne exterioare reflectă modificări profunde care au loc în organe, ţesuturi şi celulele
organismului. Unul din fenomenele specifice îmbătrânirii este scăderea treptată a puterii de
regenerare a celulelor din diferite organe şi ţesuturi, procesul de involuţie şi de refacere a
celulelor având o limită, şi cu timpul slăbesc. Astfel, capacitatea de muncă fizică se reduce,
iar ţinuta, vorbirea, scrisul se modifică. Oasele se subţiază şi devin fragile, încheieturile se
mişca mai greu şi înţepenesc, coloana vertebrală se înconvoaie fapt ce determină o scădere în
înălţime la persoanele vârstnice. În această perioadă se creează condiţii favorabile apariţiei
unui număr de boli, în condiţiile în care orice boală apelează la rezistenţa organismului,
rezistenţa care la bătrâni este mai scăzută.
În privința modificărilor biologice, fenomenul cel mai semnificativ este cel al scăderii
energiei instinctelor (al libidoului) și eficienței adaptării, după ce a avut loc anularea
capacității de procreare la nivelul vârstei adulte târzii. În ansamblu, se produc o serie de
modificări biochimice (hormonale), trofice, de consistență și funcționale ale structurilor
biologice ale organismului
Modificări importante au loc la nivelul somnului și la recuperarea prin somn. Se
consider că o persoană de 70 de ani a fost trează cam 43 ani și a dormit cam 22 ani. Timpul
de visare se poate situa la cca 5 ani. Somnul, mai mult sau mai puțin profund constituie baza
retenției amintirilor. Inainte de 2 ani, un copil doarme cel puțin 14 ore, din care 4 ½ ore somn
paradoxal, ocazie cu care se stochează o imensă cantitate de informații. După 50 de ani se
doarme cca 7 ore, din care doar o ora este de somn paradoxal. Ca simptom al unui dereglaj
fiziologic sau psihologic, apare insomnia, care nu este o boală în sine a bătrâneții.Visurile
bătrânilor devin ușor confuse și se șterge granița dintre realitatea obiectivă și elementele
subiective.
Între alte modificări exterioare, datorită îmbătrânirii celulelor și țesuturilor amintim:
- modificarea aspectului general al pielii, care își pierde elasticitatea, devine mai
uscată, mai subțire și mai palidă. Aceste caracteristici de modificare a texturii
pielii au la bază scăderea troficității și irigației pielii, a secreției glandulare și
umidității.Apare pigmentația brună și mici spargeri de vase capilare subcutanate
ce determină mici pete sau firișoare de culoare violacee-pală. Sunt mai evidente
fenomenele de ridare și de pigmentare a pielii la nivelul feței și mâinilor. După
cum se cunoaște, profesiile unor oameni își pun amprenta asupra pliurilor mimicii
2
 feței. Datorită îmbătrânirii, abiotrofia pielii produce riduri care se suprapun peste
amprentele specifice mimicii persoanei și dau un aspect asimetric feței. Pierderi
ale elasticității pielii și țesuturilor se pot manifesta și în alte părți ale corpului:
pliurile de sub braț, de sub pântec (dacă persoana a fost obeză în tinerețe, acestea
sunt mai evidente). O importanță deosebită prezintă alimentația persoanei în
vârstă, care trebuie să fie mai bogată în vitamine, altfel apar probleme digestive,
colite etc.;
- în jurul vârstei de 35 de ani, dar mai ales după 50 de ani este mai evident procesul
de încărunțire a părului (acromotrihie), mai ales la tâmple ;
- mișcările devin mai greoaie odată cu înaintarea în vârstă, lipsite de suplețe și de
forță. Scăderea elasticității mișcărilor și a capacității de efort fizic este determinată
de diminuarea mobilității articulațiilor sau atrofierii lor. Are loc și o slăbire a
mușchilor scheletului, legați prin tendoane. Ei devin mai scurți, datorită unor
modificări biochimice din structura lor proteică și a fibrelor, ducând la cocoșarea
coloanei. Numărul fibrelor muscular active scade după 50 de ani. Crește
fragilitatea oaselor prin rarefierea țesuturilor osoase, decalcifieri etc. Pentru
diminuarea efectelor sunt necesare mișcări mai frecvente, exerciții fizice și
efectuarea unor ocupații nesedentare. Are loc pierderea danturii, ce poate fi
inlocuită cu proteze, dar acestea crează multe inconveniente la hrănire;
- în sfera organelor interne au loc frecvente forme de degradare, mai ales la nivelul
inimii și plămânilor. După vârsta de 55 de ani au loc mai frecvente infarcturi de
miocard și lezarea arterelor coronariene, ceea ce duce la AVC. Bătăile inimii
devin mai slabe și neregulate. Se cunoaște că inima este o pompă ce distribuie prin
sânge oxigen, materii nutritive și material de construcție pentru țesuturi. Totodată,
ea colectează din întregul organism deșeurile, pentru a fi evacuate. Contracțiile
cardiace și reziztența arterelor intrețin acest process complex. Orice afecțiune la
nivelul inimii și arterelor poate deregla întreaga complexitate a desfășurării
activității organismului, prin perturbări în lanț în toate componentele acestuia;
- după 50 de ani respirația devine mai superficiala, astfel că rămâne aer residual în
plămâni și se reduce gradul de oxigenare a sângelui. Nu se realizează suficient nici
procesul de inhalare a bioxidului de carbon. Lipsa moderată de oxigen afectează
activitatea musculara, coordonarea senzorio-motrice și activitatea intelectuală.
- la nivel digestiv are loc o scădere a secreției salivare,a fermenților și enzimelor
implicate în sucul gastric. Pancreasul își reduce lent secrețiile din care cauză
3
 grăsimile sunt mai prost folosite.Ficatul devine mai sensibil la boli și scade în
mărime;
- crește metabolismul bazal, cu tendințe de scădere și hipotermii.Termoreglarea
devine mai puțin activă. Au loc modificări hormonale, care duc la scleroză
vasculară și hipertensiune arterială;
- are loc îmbătrânirea sistemului nervos, legată de reducerea capacității organelor
de a satisface exigențele alimentare foarte mari ale creierului. Creierul își
micșorează volumul, de la aproximativ 1400 gr. la bărbații de 20 de ani la 1250
grame și la femei de la aproximativ 1250 grame la 1125 grame, cu fenomene mai
accentuate de regresie spre 70 de ani. Totodată, au loc fenomene de distrugere
ireversibilă a neuronilor. Procesul de degradare a funcționalității creierului, în
ciuda capacităților lui de compensare, determină o scădere a capacității de
adaptare a organismului și a funcțiilor lui reglatoare.Astfel ne explicăm procesul
de îmbătrânire a organelor de simț periferice. Creierul pierde o cantitate de apă,
are loc diminuarea ARN și (se pare) o creștere a ADN.
- se remarcă o modificare a caracteristicilor temperamentale a intensității
sensibilității, echilibrului emoțional, mobilității generale, caracteristici ce stau la
baza comportamentului. Modificările involutive datorate înaintării în vârstă, la
care se adaugă influența factorilor de mediu extern precum și consecințele unor
stări patologice pot face ca un adult să pară bătrân și un bătrân să pară tânăr.
- diabetul și hipertensiunea pot duce la deficiențe vizuale grave, inclusiv la orbire.
Prin urmare, este necesar un prim consult oftalmologic încă de la vârsta de șase
luni iar în jurul vârstei de trei ani este necesar un control complet, deoarece la
această vârstă pot fi evidente unele boli de ochi cum ar fi miopia. Aceasta poate
evolua rapid până la vârsta de 20 de ani dacă nu se iau măsuri. Până la 40 de ani
nu mai apar probleme oftalmologice majore, în afara celor produse de folosirea
excesivă a computerului, (de peste 8 ore pe zi). Pentru a evita ,,ochii uscați sau
obosiți” este nevoie de pause dupa o ora de folosire a computerului li situarea
ochilor la cca 60 cm de ecranul monitorului.
- După 7-8 ani de la debut, diabetul poate provoca afecțiuni grave. Vasele de sânge
devin fragile, se sparg, iar hemoragiile ocular pot produce problem grave, chiar
orbire. Principalele complicații sunt cataracta și retinopatia diabetică, pe care
diabeticii o fac la cca 50 de ani în loc de 60 de ani la persoanele fără diabet.

4
 Hiprtensiunea poate provoca hemoragii severe la nivelul ochilor, așa cum și un
nivel ridicat al colesterolului poate genera un accident vascular la nivelul retinei.
Se poate vorbi chiar de vârsta socială sau sociologică, accentual fiind pus pe
interesele și gradul de participare a bătrânilor la viața socială. Există și conceptual de vârstă
biosocială, ce înglobează sintetic caracteristicile vârstelor biologice, psihologice și sociale
(U.Schiopu, E.Verza, Psihologia vârstelor, 1981, p. 341).
Nu toţi oamenii îmbătrânesc însă la fel. Se poate ca bătrâneţea, chiar la vârste foarte
înaintate, să fie scutită de boli grave, iar omul să fie în stare să se bucure în continuare de
viaţă, de plăcerile ei. S-a constatat că cel mai însemnat stimul vital pentru oamenii în vârsta
este munca. Măsura cea mai bună împotriva îmbătrânirii premature şi a bolilor care o
însoţesc este continuarea muncii în raport cu vârsta şi puterile proprii. Cato spune în una din
scrierile sale: „viaţa nu m-a obosit şi bătrâneţea nu m-a slăbit. Îmi folosesc cu socoteală
forţele şi nu mă grăbesc să le epuizez. Viaţa oamenilor în vârstă seamănă cu focul care
slăbeşte treptat-treptat până ce se stinge, dar omul care munceşte şi este mereu ocupat nici nu
are timp să observe cum trec toate.” În acelaşi ton cu Cato este şi scriitorul francez Victor
Hugo care, la vârsta de 82 de ani scria:”a nu face nimic, a renunţa la orice ocupaţie, iată
nenorocirea bătrâneţii”. Un regim de viaţă bine alcatuit privind munca, odihna şi mişcarea
întreţine în organismul vârstnicului o anumită ordine a proceselor fiziologice şi o armonie a
funcţiilor organice. După cum spune şi Voltaire „pentru ignoranţi bătrâneţea este iarna,
pentru cei ocupaţi cu munca intelectuală este perioada secerişului”.
O reală schimbare se poate vedea la oamenii care abia au ieşit la pensie. Ajuns la
odihnă binemeritată, proaspătul pensionar se simte mai obosit decât înainte, are sentimentul
că este părăsit, că viaţa lui este goală şi nu are nici un rost. Unii dintre pensionari îmbătrânesc
dintr-odată, se prăbuşesc, alții își continuă viața în mod obișnuit.
În lupta împotriva bătrâneţii nu trebuie să se pună accent doar pe mijloacele care
acţionează asupra proceselor biologice din organism, ci mai degrabă, calitatea vieţii unui om
vârstnic trebuie măsurată din punct de vedere spiritual, psihologic, deoarece, prin ceea ce
gândeşte despre sine, omul are posibilitatea de a grăbi sau a întârzia propria sa îmbătrânire.

b). ÎMBĂTRÂNIREA DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ

Îmbătrânirea nu reprezintă doar un program genetic al ontogenezei individului, ci mai
ales o trăire, o stare emoţională şi mentală, de aici şi marea diferenţă dintre indivizii ajunşi la
vârsta a treia.„Îmbătrânirea psihologică este rezultanta modificărilor induse de vârstă în
planul biostructurilor, care constituie suportul material al vieţii psihice şi în acela al
5
desfăşurării propriu-zise a funcţiilor psihice. La baza acestor modificări stau factori interni
(ereditatea,”uzura” sistemului vieţii psihice) şi factori externi, ai mediului ambiant (ecologici,
sociali, culturali)“
Psihologia senescenței diferă de la individ la individ şi este condiţionată de o
multitudine de factori. Printre cele mai importante evenimente care intervin în existenţa
vârstnicului şi au un impact major asupra psihicului bătrânului se numără: retragerea din
activitate - pensionarea, scăderea potenţialului biologic, îmbolnăvirile somatice, scăderea
numărului membrilor familiei, dispariţia vechilor prieteni şi chiar conştientizarea
îmbătrânirii, cu incertitudinile pe care le generează, privind perspectivele de viitor.
Declinul vieţii psihice la bătrâni este expresia uzurii şi a deteriorării cerebrale care
alcătuiesc infrastructura vieţii sufleteşti. Îmbătrânirea nu este numai o schimbare cantitativă a
funcţiilor psihice, ci în primul rând o restructurare a personalităţii. Involuţia psihică este
adesea resimţită în mod dureros. Procesul degradării funcţionalităţii creierului determină o
scădere lentă a capacităţii de adaptare a organismului şi a funcţiilor de reglare, toate
activităţile psihice suferind anumite modificări şi are astfel loc o involuţie inegală şi neliniară
a diferitelor funcţii psihice.
La nivel senzorial, claritatea vederii scade, prin scăderea capacității de modificare a
cristalinului (presbiție), mai ales la persoanele care au suprasolicitat vederea prin lectură
excesivă sau la lumină proastă, la persoanele care au lucrat în mediu toxic sau excitant. Are
loc o reducere a câmpului optic, a vederii stereoscopice, Scade capacitatea de discriminare a
nuanțelor culorilor și câmpul visual chromatic. De asemenea, scade claritatea imaginii, a
acomodării vizuale, acuității și discriminării vizuale. După 60 de ani apar unele boli
degenerative ale ochiului: glaucomul (tulburarea dinamicii umorilor oculare), opacitatea
cristalinului și cataracta, dezlipirea de retină ș.a. După 70 de ani este posibilă o reechilibrare
vizuală, o revenire discretă a vederii.
La fel se întâmplă şi cu sensibilitatea auditivă, acestea fiind de fapt printre primele
semne care apar treptat la bătrâneţe. Fenomenele de surditate apar mai ales datorită
sclerozării urechii interne. Apare o scădere a toleranței auditive. In cazul în care sunt afectate
celulele centrilor corticali ai analizatorului auditiv au loc fenomene de surditate psihică, care
se manifestă prin faptul că persoana aude dar nu înțelege.
De asemenea scade sensibilitatea tactilă la cald, la rece, la durere. Prin urmare,
facultăţile de percepţie fiind în regresie la persoanele vârstnice, senzaţiile dureroase şi
termice diminuându-se, la seniori apar adesea infarcte miocardice, ulcere perforante sau chiar
fracturi, fără durere.
6
 Tot caracteristic senescenţei este şi scăderea atenţiei voluntare, implicit a capacităţii
de concentrare. În ceea ce priveşte gândirea, vârsta a treia se caracterizează prin scăderea
ritmului ideativ, a spontaneităţii şi flexibilităţii gândirii, ceea ce favorizează rigiditate,
dificultăţi de adaptare şi prin conservarea, sau creşterea funcţiilor de sinteză, generalizare,
schematizare.
Degradarea memoriei este mai accentuată pentru componenta de scurtă durată, iar cea
de lungă durată este mai rezistentă. Faptul că scade memoria de scurtă durată produce
consecinţe în planul procesului de învăţare şi de adaptare la nou. Osmenii în vârstă uită mai
ușor unde au pus un obiect, ce au spus într-o împrejurare sau alta. În memoria de lungă durată
se fac, totuși, confuzii.
În legatură directă cu toate aceste schimbări la nivel senzorial şi cognitiv este şi
limbajul, care odată cu înaintarea în vârstă începe să fie caracterizat de o lentoare a ritmului şi
o scădere a fluxului verbal.

Gândirea și atenția devin mai lente. Inteligența se poate menține relative activă. Scade
tumultul ideilor, se manifestă fenomene de vid intelectual, urmate de momente de
conștientizare a declinului. In acest fel se manifestă reticențe verbale, timiditate. Discursul
verbal devine mai rar, cadențat. Se instalează treptat rigiditatea și lentoarea în gândire Apare
pierderea sau diminuarea capacității de evaluare cronologică. Pe de o parte, cronologia
internă, legată de ritmurile biologice (ore de masă, de culcare, de evacuare) funcționează
correct dar evaluarea timpului, a datei, a zilei si uneori a anului devine adesea confuză.
Sub aspectul afectivității, emoțiile devin mai primitive. Stările depressive au o
frecvență mai mare, la care se observă un dezechilibru în plan intern și fenomene de
dezadaptare.
Din punct de vedere al personalităţii în perioada senectuţii are loc o îngroşare sau
accentuare a unor trăsături de personalitate, uneori de o manieră caricaturală, adultul analitic
devine bătrânul cicălitor, circumspectul devine bănuitor, meticulosul devine stereotip,
strângătorul devine avar. Odată cu înaintarea în vârstă se constată o modificare importantă a
caracteristicilor temperamentale privind intensitatea sensibilităţii instinctelor, cât şi a
echilibrului emoţional. Stările depresive au o frecvenţă mai mare la persoanele în vârstă, la
care determină un dezechilibru în plan intern, pe de o parte, iar pe de altă parte, perturbă
relaţiile individului cu cei din jurul său şi se creează fenomene de dezadaptare.
Se pare că la majoritatea persoanelor în vârstă depresia este însoţită de o stare de
teamă faţă de ideea morţii şi regretul pentru perioadele fericite pe care le-a trăit. Depresia se
7
accentuează, în general, după pierderea partenerului sau prietenilor şi cunoştinţelor de vârstă
apropiată.
Vârstnicul este confruntat cu o experienţă umană nouă, este supus unui efort
permanent de adaptare la propriile transformări, la acceptarea condiţiilor de existenţă a
bătrâneţii. Noul statut generează adeseori refuzul de a accepta scăderea capacităţilor
intelectuale, suferinţele organice, singurătatea. În funcţie de structura personalităţii, de nivelul
de educaţie şi de gradul influenţei factorilor de mediu, de sentimentul dispariţiei din
conştiinţa altora şi al inutilităţii sociale, al bolilor somatice, vârstnicii devin anxioşi, agresivi,
conflictuali, labili, egoişti.
Pe măsura înaintării în vârstă, se produc şi o serie de dezechilibrări în raporturile de
rol, aportul celor vârstnici tinzând să fie minimalizat. Se poate afirma că modificările
psihologice şi cele de personalitate asociate senectuţii depind şi de imaginea pe care
societatea şi-o face despre bătrâneţe. Îmbătrânirea nu este un proces uniform şi unitar, ci unul
puternic diferenţiat, în mare măsură şi din cauza factorilor atitudinali, modelaţi la rândul lor
de contextul socio-cultural. Influenţa acestor factori este într-atât de puternică, încât are
efecte şi asupra părţii biologice, generând diferenţieri interindividuale atât la nivelul stării de
sănătate, cât şi din punct de vedere al longevităţii.
Se pare că există tendinţe diferite de evoluţie între bărbaţi şi femei în cursul
procesului de îmbătrânire. Un prim exemplu constă în faptul că încărcătura psihologică creşte
cu vârsta la bărbaţi şi scade la femei. Apoi, legat de retragerea din viaţa socială, în cazul
femeilor nu este resimţită ca o puternică discontinuitate, ca în cazul bărbaţilor, ele putându-şi
continua activismul şi spiritul de iniţiativă pe care l-au exercitat întotdeauna în domeniul
casnic. În unele cazuri mai grave poate să apară sindromul de depersonalizare, care se
exprimă printr-o pierdere a identităţii personale, aceste depersonalizări fiind mai frecvente la
femei, dar nu atât de violente ca la bărbaţi.
În timp ce unele persoane vârstnice sunt satisfăcute de dezangajarea de principalele
roluri formale impuse de viaţa socială, altele, îndeosebi acele persoane care şi-au format viaţa
în jurul carierei pofesionale, încearcă o insatisfacţie mai mult sau mai putin profundă atunci
când vine momentul pensionării. Deşi societatea nu blameaza pensionarul, acesta,
nemaimuncind, poate căpăta sentimentul propriei inutilităţi şi astfel pensionarea devine de
nesuportat, deteriorând sensul vieţii vârstnicului. Drama pe care o poate trăi o persoană în
momentul pensionării are legătură şi cu latura financiară, în marea majoritate a cazurilor
determinând şi o scădere a nivelului de trai.

8
BIBLIOGRAFIE

- Albu, Adriana, Constantin Albu şi Ioan Petcu, 2001. Asistenţa în familie a persoanei
cu deficienţă funcţională. Tehnici de îngrijire şi manevrare a bolnavului, Editura
Polirom, Iaşi
- Bălaşa, Ana, Fenomenul îmbătrânirii – obiect al cercetării ştiinţifice, în Revista de
Asistenţă Socială, Nr 2-3/2006
- Bălaşa, Ana, Cum traiesc vârstnicii români şi semenii europeni, în Revista de Asistenţă
Sociala, Nr 4/2006
- Bogdan, Constantin, Noi directii de actiune in politicile sociale privind imbatranirea,
în Revista de Asistenţă Socială, Nr 3-4/2003
- Bordeianu, I, 1971. Secretul vieţii lunigi sau cum să rămânem tineri, Editura
Enciclopedică Română, Bucureşti
- Buzducea, D.,(coord) 2010, Asistența socială a grupurilor de risc, Editura Polirom, Iași,
2010
- Chelcea, Septimiu, 2008, Discriminarea vârstnicilor pe piaţa muncii, în Caiete de
Sociologie, Nr.1/Iunie 2008
- Constantinescu, M., Dezvoltarea umană și asistența socială. Editura Universității din
Pitești, 2008.
- Curaj, Aurelia, Persoanele vârstnice, caracteristici și problem specific. În Buzducea, D.
(coord.) Asistența social a grupurilor de risc. Editura Polirom, Iași, 2010, p.281-326.
- Marshall, Mary, 1993. Asistenţa Socială pentru bătrâni, Editura Alternative, Bucureşti
- Neamţu, George (coord), 2003. Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi
- Pascanu, Viorel, Olivian, 1994. Varsta a treia sau ultimul examen, Editura Moldova,
Iaşi
- Săhleanu, Victor, 1971. Omul si imbătrânirea, Editura Enciclopedică Română,
Bucuresti.
- Sorescu, E.M.: Asistența socială a persoanelor vârstnice În Buzducea, D.,(coord.)
Asistența socială a grupurilor de risc. Editura Polirom, Iași 2010, p.327392.
- Zamfir, Cătălin, Elena Zamfir (coord.), 1995. Politici sociale: România în context
european, Bucureşti, Editura Alternative.
- Preîntampinarea crizei vârstei a treia – Oxford University Press, 1994 - Raport al
Bancii mondiale de cercetare politică