Moara cu noroc

De Ioan Slavici

Ioan Slavici, prozator ardelean, precursor al lui Liviu

Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de
tipologii. Creația lui este o pledoarie pentru echilibrul moral,
pentru chibzuință si înțelepciune, pentru fericire prin iubirea de
oameni si pentru păstrarea măsurii in toate, orice abatere fiind
grav sancționată de autor.
Nuvela ,, Moara cu noroc’’de Ioan Slavici a apărut in volumul
,,Novele din popor’’, din 1881. Autorul construieste o opera
bazată pe cunoasterea sufletului omenesc, avand un caracter
moralizator. Mitropolitul Teofil in,,Cazania’’ spune că:,, Mărirea
desartă si iubirea de arginti, acestea sunt neputinți iuți ale sufletului ’’, iar o
cugetare persană ne amintește că:,, acela a cărui avere depinde
numai de avuție, va fi sărac întotdeauna’’. Aceeasi tematică va fi
abordată si in alte nuvele: in ,,Comoara’’ regăsim esența vieții:
,,Sănătos să fii și ti-e destul un pumn de mălai ca nici pe un împarat să nu
te dai’’. In nuvela,, Gura satului’’ marca firea umană ,,răi sunt
oamenii…chiar si acela pe care toată lumea îl știe de bun își are ceasurile
de răutate’’, iar in nuvela ,,Vecinii’’: ,,om are nevoie de om pe lumea
aceasta si nimeni nu e nici atât de bogat, nici atât de puternic să n-aibă
trebuință de alții. Dureri si bucurii trec din om in om’’.
,,Moara cu noroc’’ de Ioan Slavici este o nuvelă realistă,
psihologică, o specie epică, in proză, cu un singur fir nrativ,
urmărind un conflict interior, psihologic si unul exterior, social,
care ii conferă caracterul psihologic. Personajele sunt putine,
conturate succint si gravitează in jurul protagonistului, faptele care
sunt verosimile, accentul cade mai mult pe definirea personajului
decât pe acțiune; remarcăm tendința spre obiectivare a
perspectivei narative.
Naratorul este omniscient, heterodiegetic,
obiectiv,naratiunea este la persoana a III- a si se apelează la
variate mijloace artistice de analiză psihologică:dialogul,
introspecția, autointrospecția, monologul interior, ilustrând
zbuciumul care scindează sufletul protagonistului.
Relațiile temporale încadrează opera in realism :sfarsitul
sec. al - XIX- lea, intre 23 aprilie(Sf. Gheorghe) si Sarbatoarea de
Paste. Perspectiva spatială este reprezentată de un spațiu
exterior, real: hanul si un spațiu interior, psihologic ce reflectă
conflictul interior al protagonistului. Conflictele exterioare sunt
puternice: economic (patima pentru bani), de interese, sămadăul
fiind stapân al ținutului si moral sustinut de triunghiul masculin :
Ghită-Lică-Pintea si triunghiul feminin : Ana-batrana-femeia in
negru.
 Titlul este unul ironic, moara ii aduce lui Ghita aparent bani,
dar si ghinion. Moara parasită si scoasă din uz s-a transformat in
carciumă, are lopețile rupte, atrage duhuri necurate , este un loc
blestemat; dorința lui Ghiță de a se îmbogați degenerează, îl
dezumanizează: ,,își pierde masura, apoi sensul existential,
minte, fură, ucide si moare, cârciuma mistuindu-se într-un
incendiu’’-Doina Ruști. Locul va fi dublu purificat, în final, prin
foc si apa de ploaie.
Tema nuvelei este realistă si constă în consecințele nefaste
ale lăcomiei pentru bani care pune stăpânire pe Ghită,
hotarându-i destinul pe măsura abaterilor de la principiile etice
fundamentale ale sufletului omenesc. Conflictul psihologic este de
natură etică, iar conflictul social ilustrează realitațile cumplite
ardelenești: influența decisivă o are o forța banului.
Cele 17 capitole se înlănțuie cronologic si remarcăm simetria
prin discursul providențial al bătrânei. Incipitul este de tip
enunțiativ, e un discurs etic al unui personaj-reflector ce
reprezintă spiritualitatea unui om simplu. Cugetarea ei reprezintă
o amenințare: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci,dacă
era vorba, nu bogătia,ci linistea colibei tale te face fericit”.
Finalul ilustrează credința in soartă:Simțeam eu că nu are sa
iasă bine, dar așa le-a fost data.Astfel, simetria operei este
redată prin tehnica narativă a copertei.
Inițial, Ghiță era cizmar, dar se săturase să mai cârpească
cizmele oamenilor, mai ales că aceștia umblau ,,toată
saptamâna in opinci ori desculți,iară dacă duminica e noroi,
își duc cizmele in mână până la biserică”. De Sf Gheorghe,
Ghită ia in arendă pentru 3 ani hanul Moara cu noroc, unde se
mută cu soția, soacra si cei doi copii. Ana era ,, tanară si
frumoasă”, ,,fragedă si subțirică”, îl iubea pe barbatul ei,,inalt
si spătos”.
O primă secvență este când, in intrigă, apare Lică
Sămădăul, un simbol al răului, de frica lui ,,tremura toata lunca”,
era un om ,,aspru si neîndurat”, îi cunoștea pe toți oamenii buni,
dar ,,mai ales pe cei răi”. Acesta se prezintă cu agresivitate si cu
superioritate ..-Eu sunt Lică, Sămădăul!(…)Multe se zic despre
mine si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe
scornite”. De la inceput ii cere lui Ghită să-I informeze despre tot
ce se întampla ,,cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine
ce zice si ce face”.
Desfășurarea acțiunii amplifică treptat conflictul psihologic
pe măsură ce Ghiță se implică în afacerile necinstite ale lui Lica.
Speriat de atitudinea lui Lică, Ghiță își cumpără două pistoale, își
ia încă o slugă, pe Marti,,un ungur înalt ca un brad”si doi căței
pe care îi pune in lanț să se înrăiască. Ana vede ca soțul ei se
făcuse ,,tot mai ursuz”, se enerva repede si nu mai zâmbea.
Acesta ajunge să creadă că ar fi fost mai bine,, să n-aibă nevastă
și copii” și să poată spune ,,prea putin îmi pasă”. Lacom, Ghiță
este gata ,,să-și pună pe un an, doi, capul în primejdie”, gânduri
negre dezvăluite prin monolog interior și stil indirect liber. Lică
se dovedește un fin psiholog,,pe om nu-l stăpânești decât cu
păcatele lui și tot omul are păcate, numai că unul le ascude
mai bine..caută-i slăbiciunea și faci cu el ce vrei”. Deși are un
caracter puternic, într-o discuție cu Ghiță, Lică recunoaste,,E însă
o slăbiciune de care mă tem(...)de femei, ba chiar mai rea
decat aceasta, o singură femeie.”
O altă secvență importantă urmărește dezumanizarea lui
Ghiță care se produce încet, dar sigur;jefuirea arendașului,
uciderea doamnei in negru și a copilului. Altădată, Lică are pofta
să joace cu Ana, iar Ghită o îndeamnă să accepte,,n-are să-ți ia
ceva din frumusețe”, când o vedea îmbujorată ,,fierbea in el”
ros de gelozie. La Oradea, la proces, depune mărturire
mincinoasă, fiind condamnati Buză Ruptă și Săilă Boaru; după,
Ghiță se simte vinovat,,iartă-mă, Ano!(…)iartă-mă cel putin tu,
căci eu nu am sa ma iert cât voi trai pe fața pământului”. Prin
monolog interior, se autocaracterizează ,,sărmanilor mei
copii(…)tatăl vostru e un ticălos”. Analiza psihologică ilustrează
framântările interioare si setea pentru bani, găsind o scuză pentru
lăcomia lui,,ce să-mi fac, dacă e in mine ceva mai tare decât
voința mea?!nici cocoșatul nu e vinovat că are cocoașă în
spinare: nimeni mai mult ca dânsul nu ar dori să n-o aibă”
In săptamâna Paștelui, bătrâna pleacă la Ineu, la rude cu
nepoții. In punctul culminant, Ghiță pleacă pentru a se întoarce cu
Pintea să-l prindă pe Lică Sămădăul.Ana cade in păcat și îi cere
lui Lică- ,,dacă te duci și te duci, ia-mă si pe mine(…)nu pot sa
mai dau fața cu el’’, dar acesta o respinge,,ei, ce sa fac cu
tine?!și-o dete, așa, cam in silă, cu cotul la o parte”,
sfătuindu-o să se împace cu bărbatul ei.
Un element care sustine tema și viziunea despre lume este
finalul.In deznodământ, Pintea e impresionat de Ghită, care își
sacrifică nevasta. Pe Ana, Ghiță o înjunghie ,,Nu-ti fie frică(…)tu
știi că-mi ești dragă ca lumina ochilor! N-am să te chinuiesc,
am să te omor cum mi-aș omorî copilul meu, când ar trebui
să-l scap de chinurile călăului”. Răuț îl împușcă pe Ghită,
Sămădăul poruncește să se dea foc hanului și încearcă să fugă,
dar văzându-l pe Pintea își ia avânt de la vreo 50 de pași, se
sinucide sfărâmându-și capul de trunchiul unui stejar. In final,
bătrâna plânge cu lacrimi amare soarta nemiloasă.
Un alt element care susține tema realist este limbajul folosit
de Slavici.Dialogurile au o mare putere de caracterizare psihică,
definesc oamenii. Stările dilematice sunt redate prin aforisme,
limbaj colocvial. Limbajul are caracter popular, sunt folosite
regionalisme, stilul fiind caracterizat de oralitate:exclamații,
interogații retorice. Scriitor obiectiv, Slavici urmarește gradat
instalarea crizei sufletești și evolutia ei de la primele semne pană
la deznodământul implacabil.
Așadar, marele clasic al literaturii românești surprinde prin
sobrietate, spontanitate și oralitate, fiind inițiatorul prozei realiste
și al nuvelei de analiză psihologică. Dragostea lui profundă pentru
adevăr, cinste, dreptate e evidenta: ,, In gândul meu rostul
scrierii a fost îndrumarea spre o viețuire potrivită cu firea
omenească”. Personajele au o bogată viață interioară, trăiri
complexe, un ,, amestec de bine și rău, care se află la oamenii
adevarați”, George Călinescu. La el, sufletul omului nu este
simplu, ci e un spațiu al dilemei morale.