Capitolul 1.

Aspecte generale privind investițiile

Studiu de caz BNR,ultimele 3 rapoarte,cu tabele ,histograme

Cel târziu luni o sa va virez bănuți  pentru orice detaliu ne auzim

În prezent, premisele dezvoltării economice ale țării își au originea în abundența

capitalului. Există anumite interese de ordin national ce limitează susele publice de investiții.
Toate aceste interese naționale prezintă un caracter prioritar ( interesele naționale fiind
reprezentate de menținerea sub control a deficitului bugetar, plata salariilor, plata pensiilor, etc).1
Astăzi, premisele dezvoltării economice ale unei țări rezidă în abundența capitalului.
Sursele publice de investiții sunt frecvent limitate de diferite interese naționale care tind să
capete prioritate – plata salariilor și a pensiilor, ținerea sub control a deficitului bugetar, etc. În
lipsa investițiilor, economia pierde. Dacă resursele publice sunt limitate, atunci trebuie încurajată
finanțarea privată. Investițiile străine directe (ISD) sunt o sursă sănătoasă pe care se poate baza
creșterea economică, inclusiv în perioadele în care stabilitatea economică este în pericol și
creșterea este sub presiune.
Investiţia este un act economic fundamental, care provoacă o creştere în viitor a
venitului (de unde decurge şi o modificare a consumului şi a economiilor) şi, implicit,
condiţionează dimensiunea utilizării factorilor de productie.
Investiţiile sunt cheltuielile destinate stocului de capital. Stocul de capital se depreciază,
iar deprecierea înseamnă o reducere a stocului de capital prin deteriorarea în timp, adică prin
uzură. Adăugările totale la stocul de capital, adică cele pentru refacerea capitalului uzat şi cele
pentru creşterea stocului reprezintă investiţiile brute. Cheltuielile destinate creşterilor nete ale
stocului de capital reprezintă investiţiile nete.Dacă investiţia netă se realizează pe seama
utilizării unei părţi din venit, investiţia brută implică o sursă suplimentară – amortizarea
capitalului fix.
După destinaţia lor, investiţiile se împart în trei categorii:
- investiţii pentru afaceri, care constau în cheltuieli făcute de firme pentru maşini,
utilaje, instalaţii, construcţii etc., respective pentru constituirea stocului de capital fix;
1
Popa Suzana, Investitiile straine directe in Romania, o abordare cantitativă, Ed Pro Universitaria, 2012, p. 44
 - investitiile imobiliare (sau investitiile rezidentiale), care consta in cheltuieli pentru
construirea sau achiziţionarea de clădiri care servesc drept locuinţă;
- investiţii în stocuri. Desfăşurarea normală a activităţii economice impune ca firmele
să aibă, în permanentă, un stoc de materii prime, semifabricate şi un stoc de produse finite. Rata
investiţiilor, în cazul fiecărei din cele trei categorii, este determinată de factori specifici, iar
modelele de explicare par a fi diferite.
O investiţie străină directă corespunde oricărui flux (inclusiv de împrumut)
acordat unei întreprinderi străine, cu condiţia ca rezidenţii ţării investitoare (în general –
întreprinderi) să deţină o parte importantă a proprietăţii acestei întreprinderi.(P.H.Lindert-
Economie Internationale, Ed.Economică, Paris, 1997). Ea se distinge de mişcările de capital pe
termem scurt. Investiţia directă implică o mobilizare a capitalurilor transferate în străinătate. Din
acest motiv, direcţiile naţionale de statistică grupează,cel mai adesea sub termenul de investiţii
directe, cumpărările de acţiuni şi împrumuturile pe termen lung dintre firmele aceluiaşi grup care
contribuie la creşterea capitalului industrial al firmei împrumutătoare, adică a capacităţii de
producţie a acesteia. În acest fel, noţiunea de investiţie directă urmăreşte să se elibereze de o
definire tehnică strict înţeleasă ca o achiziţie de valori mobiliare.Potrivit definiţiei date de Fondul
Monetar Internaţional în anul 1977, în Manualul Balanţei de Plăţi, investiţia străină directă
“desemnează o investiţie care urmăreşte dobândirea unui interes durabil într-o
întreprindere exploatată într-o ţară, alta decât cea a investitorului, scopul acestuia din
urmă fiind influenţarea efectivă a gestiunii întreprinderii în cauză” 2.
Se consideră că, pentru ca o investiţie străină să fie directă, investitorul străin trebuie să
posede 10% sau mai mult din acţiunile comune sau din drepturile de vot într-o întreprindere.
Astfel, odată ce firma care investeşte deţine cel puţin 10% din firma străină, investiţia directă
cuprinde orice investiţie, fie că e vorba de o nouă achiziţie sau de un simplu împrumut.
Forţa necesară accelerării acestui proces de tranziţie la economia de piaţă şi a
aderării la Uniunea Europeană rezidă numai în disponibilul de capital. Conştiente, la
rândul lor, că obstacolul principal pe care îl au de înfruntat statele în tranziţie îl constituie lipsa
de capital şi, respectiv, de investiţii în domeniul privat, productiv şi al serviciilor, ţările vest-
europene manifestă real interes în acordarea de ajutoare financiare economiilor în tranziţie.

2
Denuţa I., Investiţiile străine directe, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 73
 Tranziţia spre economia de piaţă este caracterizată în toate statele est şi central europene
de o instabilitate a economiilor naţionale, de declin economic, de o adevărată criză de capital şi
de o rată periculos de mică a investiţiilor, mai ales a celor productive. Practic, toate economiile
naţionale aflate în tranziţie sunt marcate de profunde dezechilibre datorate atât scăderii
productivităţii muncii şi a timpului efectiv lucrat, cât şi presiunii sindicale asupra salariilor şi
scăderii capacităţii manageriale a noilor echipe de conducere.
Rata mare a dobânzilor, la care România s-a aflat în ultimii ani pe primul loc în rândul
ţărilor în tranziţie, a constituit una din principalele cauze a reducerii înclinaţiei spre investiţii.
În aceste condiţii este evidentă incapacitatea fiecărei economii naţionale foste comuniste
de a face faţă, singură, nevoii absolute de capital propriu pentru a se asigura o minimă creştere
economică.3
Nevoia de capital străin rezidă, deci, tocmai în incapacitatea propriilor economii
naţionale ex-comuniste de a satisface nevoia, chiar minimă, de capital pentru refacerea
ceonomica şi pentru relansarea investiţiilor, care, în situaţia menţinerii reculului din anii imediat
de după 1990, riscă să arunce aceste economii în totală dependenţă de lumea dezvoltată, cu grave
consecinţe pe termen mediu şi lung.

1.1 Scurt istoric

1.1.1 Evoluţia investiţiilor de la începutul secolului al xx-lea până în anul 1989

În ceea ce priveşte situaţia economiei ţării la mijlocul secolului al XIX-lea, documentele

contemporane şi analizele făcute pe baza lor de diferiţi istorici şi economişti dovedesc starea
precară a acesteia. Condiţiile favorabile pătrunderii capitalului străin în România erau create de
particularităţile realizării acumulării primitive de capital şi de starea grea financiară a
ţării.Totodată, politica de dominare economică şi politică dusă de ţările capitaliste dezvoltate
asupra ţărilor slab dezvoltate a favorizat pătrunderea capitalului străin în ţara noastră ca şi
consecinţele sale. Aşadar acumularea primitivă de capital s-a desfăşurat lent, rezultatele fiind cu
totul insuficiente faţă de nevoile ţării, ori, cheltuielile pe care le solicita opera de modernizare a
ţării, acţiune deosebit de complexă şi vastă, în condiţiile în care România s-a înscris mai târziu pe

3
Zaman Gh., Vasile V. (coord.) Transferul tehnologic şi investiţiile-priorităţi ale dezvoltării durabile, Institutul de
Economie Naţională, INCE, Academia Română, Bucureşti, 2006, p. 86
un astfel de drum, erau uriaşe. Ca atare statul nu deţinea resurse financiare la nivelul cerinţelor
impuse de înscrierea ţării pe orbita dezvoltării capitaliste. 4
Al.I.Cuza şi ceilalţi oameni politici şi economişti români au sprijinit pătrunderea
capitalului străin pentru o dezvoltare economică a ţării. Ei vedeau folosirea acestui capital nu
pentru „a împinge ţara pe calea împrumuturilor nesfârşite” după cum declara însuşi domnitorul,
ci pentru a se realiza cât mai degrabă câteva din acţiunile esenţiale modernizării ţării, respectiv
emiterea unei monede naţionale, crearea unor instituţii de credit, finanţarea reformei agrare,
construirea de căi ferate. Aceasta folosire a capitalului străin trebuia să fie temporară.
Însă, ţările mari deţinătoare de capital, cum erau Anglia şi Franţa, nu erau interesate în a
face investiţii în economia românească, în industrie în primul rând, atâta timp cât pe piaţa
românească produsele industriilor lor, exportate la noi, aveau, datorită tratatelor încheiate de ele
cu Turcia, condiţii favorabile de desfacere. O astfel de situaţie s-a menţinut chiar până în jurul
anului 1864. În acelaşi timp trebuiau să existe în ţara noastră îndeplinite o serie de condiţii care
să încurajeze pătrunderea capitalului străin :siguranţa rambursării împrumuturilor de către statul
român, ca şi a marilor dobânzi percepute ; garanţia realizării de mari profituri în întreprinderile
industrializate create ; siguranţa unei stabilităţi politice interne, etc.
S-a scontat şi pe altă categorie de condiţii, aceea determinată de sprijinul tradiţional
oferit de Franţa – până atunci ţărilor române – şi a interesului personal pe care împâratul Franţei,
Napoleon al III-lea, îl arata pătrunderii capitalului francez în România. Dar rezultatele au fost
aproape nule. Marea finanţă franceză privea cu multă neîncredere piaţa românească. Rotschild
socotea, de exemplu, plasamentul de capital în România anilor 1859-1860 „o adevărată
aventură ”5.
Lăsând la o parte primele prezenţe ale capitalului străin în sectoarele industriei şi bancar
al ţărilor române în deceniile 4-5 ale secolului al XIX-lea, prezenţe individuale, firave din punct
de vedere financiar, lăsând la o parte faptul că mulţi dintre aceşti străini au rămas în ţară,
împământenindu-se, începuturile pătrunderii capitalului străin se înscriu spre sfârşitul deceniilor
6-7 şi începutul deceniului 8. După 1864, interesul capitalului străin pentru ţara noastră începe să
se facă simţit. El vine nu din partea capitalului francez, cum se aştepta, ci din partea capitalului
englez. Explicaţia trebuie căutată în faptul că, pe de-o parte, pe piaţa engleză se crease un
4
V.Bozga, A.Cherciu, N.Marcu, I.puia, R.Vasile – „Istorie economică”, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1979, p. 31
5
Ibidem, p. 33
disponibil de capitaluri rămas nefolosit, iar pe de altă parte, capitalul englez avea interese majore
în Imperiul Otoman, contribuind la crearea unor întreprinderi moderne în cadrul acestuia, bănci
căi ferate, etc. din care multe erau apropiate sau legate de România. În plus, situaţia politică
internă a României după 1864 primeşte nota de siguranţă necesară. Astfel, capitalul englez este
primul capital străin care îşi face în mod sistematic simţită prezenţa în România. Mai
târziu, alături de capitalul englez, o anumita activitate desfăşura şi capitalul francez. În special
întreprinzători particulari francezi şi mai puţin băncile, sunt foarte activi, obţinând contracte de
furnizare, cu drept de monopol, a unor mărfuri destinate în general înzestrării armatei.
Celelalte capitaluri, inclusiv cel austro-ungar şi cel german aveau o prezenţă
neînsemnată.
Acestea sunt începuturile pătrunderii sistematice a capitalului străin. Reiese că, de
fapt, ele erau destul de slabe sub aspect cantitativ şi al formelor de pătrundere.
Din 1866, când găsim anumite condiţii favorabile, economice şi politice, capitalul
strain, în cea mai mare parte fiind capital german, devine una din componentele vieţii economice
ale statului român.
Existau multiple mijloace de pătrundere a capitalului străin în economia unei ţări, unele
directe, altele mai mascate. Se pot totuşi desprinde câteva căi principale de pătrundere a
capitalului străin în România :
- investiţii directe - care se realizează în special în industrie sau bănci ;
- împrumuturile de stat – împrumuturi acordate de către bănci sau grupuri de bănci
străine ;
- concesiuni – reprezintă o cale legală în special de realizare a unor lucrări publice,
fiind însiţite sau nu de dreptul de folosire a acestora pe o anumită perioadă de timp.
Am arătat că începuturile pătrunderii capitalului străin în România sunt destul de
neconcludente sub raport economic, dar totuşi s-au obţinut unele rezultate.
Capitalul francez, care avea cel puţin teoretic, condiţii mai favorabile de investiţii în
România, din pricina legăturilor mai strânse dintre cele două ţări, creează câteva întreprinderi în
ramura metalurgică dintre care cele mai cunoscute au fost întreprinderile Lemaitre aparţinând
industriaşului cu acelaşi nume. Dar prezenţa capitalului francez este însă, de fapt până în 1866,
reprezentat de întreprinzători individuali.
 Capitalul englez creează întreprinderi, cu ajutorul băncilor, cum au fost „Valachian
Petroleum Company ’’(1864) şi „Brown Company” create cu ajutorul filialei din Bucureşti a
Băncii Imperiale Otomane, care aveau la bază capitalul englez. Ambele societăţi create în
industria petrolieră nu au funcţionat decât scurt timp.
După 1886, prin detronarea lui Al.I.Cuza (11februarie 1866) şi alegerea ca domnitor al
României (din1882 Regatul Român) a unui german, membru al familiei Hohenzollern, ai cărei
reprezentanţi formau şi familia domnitoare a Germaniei, se creau implicit condiţii favorabile de
plasare a capitalului străin.
Desigur că, în aceste condiţii, primul loc urma să-l deţină capitalul german, aceasta
neînsemnând însă, că celelalte capitaluri străine erau eliminate ; ele vor coexista, dar
preponderenţa o va avea cel german.
Capitalul anglo-franco-belgian participă la crearea primelor fabrici de zahăr din
România – Chitila şi Sascut – care datorită concurenţei austro-ungare a avut mari dificultăţi în
activitatea sa.
În cele ce urmează, voi prezenta situaţia investiţiilor în principalele ramuri industriale
unde capitalul străin a făcut investiţii mai importante.
În industria zahărului, participă capitalul belgian (Sascut), francez (Ripiceni), austro-
ungar (Chitila, după redeschiderea sa în 1896), englez (Drînceni, închisă în 1903) şi chiar
grecesc (Mărăşeşti).
În industria metalurgică, participă următoarele capitaluri străine : francez (Lemaitre),
german (ateliere mecanice în diferite oraşe-la Cernavodă, Craiova, Bucureşti, Rm.Vîlcea,
precum şi turnătoria şi cazangeria Vulcan), elveţian (turnătoria Wolff) şi englez (Fabrica de tablă
şi de fier de la Galaţi.
Industria forestieră este dominată de capitalul austro-ungar (76% din întregul capital
social) şi cel francez.
Exploatarea masivă a petrolului se realizează după ce el devine căutat pe piaţa externă
ca şi combustibil pentru noile motoare cu explozie internă. În România, legea minelor din 1895,
prin prevederile sale, a permis ca exploatarea petrolului să se facă aproape numai cu capital
străin. Astfel, la un an de la proclamarea legii minelor, se creează societatea „Steaua
Română”(1896), cu capital austro-ungar care în 1903 este cumpărată de puternica bancă
germană Deutsche Bank, astfel că de la aceasta dată ea funcţioneaza ca o societate cu capital
german. Capitalul german mai era însă prezent în petrolul românesc şi prin intermediul unei alte
bănci - Diskonto Gesselschaft – care controla un alt grup de societăţi : „Vega”, „Carpatia”,
„Creditul Petrolier”.
În special după anul 1900, în extracţia petrolieră din România îşi fac simţită prezenţa şi
alte capitaluri, reprezentând tot atâţia concurenţi pentru cel german. Este vorba de capitalul
american reprezentat de marele trust petrolier „Standard Oil of New Jersey” prin puternica sa
filială – Societatea „Româno-Americană”; capitalul englez – primul care a pătruns în petrolul
românesc – prin societăţile „Valachian Petroleum” şi „Brown & Co”.
Prin apariţia marelui concern internaţional de petrol „Royal Dutch Shell”– cu
continuitate chiar şi în perioada contemporană – creat în urma unificării unei societăţi petroliere
cu capital anglo-olandez cu o societate de transporturi maritime cu capital englez, a apărut o
forţă nouă pe piaţa petrolului mondial prezentă în ţara noastră prin puternica sa filială „Astra
Română”. Apoi, au mai apărut şi capitalul francez cu 4 societăţi, capitalul olandez şi capitalul
belgian.
De menţionat este faptul că industria petrolului, la început de secol XX, este dominată
puternic sub raportul capitalului, cât şi al producţiei – în extracţie şi rafinării – de capitalul străin
în care primul loc îl ocupă cel german, iar societatea „Steaua Română” este cea mai
importantă societate petrolieră din România până la primul război mondial.
Structura capitalului investit în domeniul petrolier în România anului 1914 este
prezentată în tabelul următor:
Tabel nr. 1
Apartenenţa în 1914 a capitalului în industria petrolului din România
Felul capitalului Capital (mil.lei) Procent (%)
german 110,3 27,32
olandez 97,9 24,26
englez 95,4 23,63
român 32,7 8,10
american 25,0 6,20
francez 20,4 5,06
belgian 14,4 3,57
italian 7,5 1,86
 Total 403,6 100,00
Sursa: V.Bozga, A.Cherciu, N.Marcu, I.puia, R.Vasile – „Istorie economică”,
Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979

O altă cale de pătrundere a capitalului străin, legată de cea a investiţiilor directe, a

reprezentat-o crearea unor bănci care să funcţioneze în ţară. În unele cazuri, ele facilitau
intervenţia capitalului străin în economia ţării printr-o cunoaştere mai bună a situaţiei acesteia.
În România, prima investiţie directă în sistemul bancar se conturează după 1900,
principalul acţionar fiind capitalul german care, prin băncile Disckonto Gesselschaft şi
S.Bleichrőder preia afacerile caselor de bancă Fraţii Elias şi M.Gherman şi pune bazele Băncii
Generale Române.
În anul1904 se crează banca Marmorosch Blank tot dintr-o veche casă de bancă – Iacob
Marmorosch – împreună cu capitalul unui număr de bănci din Budapesta (cu capital german),
Berlin, Paris. În acelaşi an se crează şi Banca de Credit Român şi Banca Comercială Română
având ca nucleu tot vechi case de bancă, cu capital austriac, respectivaustriac, francez, german şi
belgian.
Acestea sunt băncile care s-au creat de către capitalul străin, până la primul război
mondial, din care se desprind ca importanţă Banca Marmorosch Blank şi Banca Generală
Română.
Banca Marmorosch Blank, care va fi, până la falimentul său din1932, în perioada crizei
economice, principalul pivot al capitalului străin în sistemul bancar din România, avea
importante interese în industria românească deţinând o parte importantă din acţiunile unor
întreprinderi industriale şi creând noi întreprinderi.
Din cele arătate până acum se desprind următoarele concluzii:
- pătrunderea capitalului străin, prin intermediul unor bănci finanţate direct, a fost
facilitată de existenţa caselor de bancă care au fost create în deceniile 4-6 ale secolului al XIX-
lea tot de străini veniţi în România, deci într-un fel tot cu capital străin, care s-au împământenit
aici;
- capitalul străin a creat, în primul rând,bănci comerciale care inaugurează şi procesul
participării capitalului bancar în industrie.
 Cel mai ilustrativ exemplu de pătrundere a capitalului străin în România pe calea
concesiunii îl reprezintă costrucţia de căi ferate. Aceasta a fost concesionată unor întreprinzători
străini englezi, germani, francezi, austrieci pentru a se realiza cât mai rapid această operă
esenţială pentru viaţa economică a statului român, dar extrem de costisitoare. În acelaşi timp,
statul roman a făcut eforturi importante (inclusiv împrumuturi externe) pentru a răscumpăra
aceste căi ferate din mâna capitalului străin şi a le trece în proprietatea sa – fapt care s-a
realizatîn timpul guvernului condus de I.C.Brătianu, în anii 1880-1890. Concesiunea exploatării
căilor ferate a funcţionat relativ puţin timp, rămânând ca, pe viitor, aceasta cale de pătrundere a
capitalului străin sa fie direct legată de împrumuturile externe.
După primul război mondial, trecerea la lichidarea urmărilor războiului şi la procesul de
refacere a prilejuit marilor puteri, învingătoare în război, extindereadominaţiei lor într-o măsură
însemnată asupraeconomiei ţării noastre.
Acţiunea de refacere a economiei s-a împletit cu lupta în jurul acaparării capitalurilor
foste inamice din economia ţării. O parte din capitalurile provenite din ţările foste inamice –
Germania şi Austro-Ungaria – a fost preluată de monopolurile din Franţa, Anglia, Belgia, Italia,
iar o altă parte a fost preluată de către burghezia românească. Astfel, marea burghezie industrială
şi bancară autohtonă a obţinut, în procesul schimbării poziţiilor diferitelor grupări străine de
capitaluri, o creştere a ponderii sale.
Odată cu înlăturarea capitalurilor germane şi austro-ungare, au căpătat poziţii dominante
grupurile monopoliste anglo-olandeze şi franco-belgiene, alături de care capitalul american şi-a
extins şi el poziţiile. În domeniul bancar, capitalul străin cuntinua să ocupe poziţii puternice.
Astfel, după război, la Banca Marmorosch Blank, cota parte ce o deţinea capitalul austro-ungar a
fost preluată treptat de capitalul francez. Tot de către capitalul francez a fost preluată partea de
capital străin aparţinând băncii Wiener Bankverein de la Banca Comercială şi Banca de Credit
Român. Se înregistrează aşadar, în cadrul sistemului bancar, unele schimbări : înlăturarea
temporară a capitalului german, o eterogenizare a capitalurilor străine prin apariţia capitalurilor
italiene, elveţiene, cehoslovace şi o consolidare simţitoare a capitalului francez. În ansamblul
capitalului bancar străin, capitalului francez îi revenea acum rolul „primei viori”, deţinut până la
război de capitalul german.
Cu toate măsurile luate de burghezia liberală pentru a-şi lărgi poziţiile economice,
capitalul străin continua să domine şi să controlezeprincipalele ramuri ale economiei. În 1928,
capitalul străin avea o pondere de circa 65% din capitalul societăţilor anonime industriale şi 25%
din capitalul societăţilor bancare.
Una din ramurile industriale care a însemnat pentru capitalul străin un punct de atracţie
şi de discordie în acelaşi timp, a fost industria petrolului. În cele 55 de societăţi petroliere create
după război până în 1928, capitalul românesc participa în proporţie de numai 22,4%, în timp ce
capitalul englez deţinea 26,4% din capital, iar grupiul franco-belgian deţinea 35,8%. Restul
acţiunilor erau deţinute, în ordine, de capitalul olandez, american, italian.
În industria metalurgică, cele mai mari uzine din ţară, între care „Reşiţa”, „Copşa-Mică”
şi „Cugir” erau sub controlul capitalului englez ; Pe locul doi se afla capitalul francez care, pe
lângă vechile întreprinderi pe care le controla, înfiinţează şi câteva noi precum „Industria
Aeronautică Română (I.A.R.) în 1925 şi „Fabrica Românească de Muniţiuni” în 1927 ; capitalul
italian îşi extinde şi el poziţiile, deţinând capitaluri însemnate la mari întreprideri metalurgice
precum „Astra Arad”,„Romloc” şi „Vulcan”.
În industria chimică – ramură de mare importanţă în industria ţării – 10 societăţi cu
capital străin deţineau 76% din întregul capital al acestein industrii. Cele mai puternice poziţii le
aveau capitalurile belgiene şi franceze (peste 50%), după care urmau capitalurile cehoslovace şi
maghiare.
În industria forestieră, 45% din capitalul societăţilor din această ramură aparţinea
capitalului străin şi în special celui italian, iar în industria textilă, 63% din totalul capitalului
plasat în această ramură era capital străin.
Principalele consecinţe consecinţe ale penetraţiei capitalului străin în România sunt
sintetizate în rândurile de mai jos.
La începutul orânduirii capitaliste, capitalul străin, mai ales pe calea investiţiilor directe,
a dus la accelerarea dezvoltării capitalului industrial din unele ramuri, la construcţia de căi de
comunicaţie, la extinderea sistemului bancar. Însă acestea au costat extrem de scump poporul
român pentru că o parte tot mai mare din profiturile create în ţară erau expediate peste graniţă ;
circa 10% din venitul naţional era trecut peste graniţă. Este evident faptul că exportul masiv de
plusvaloare diminua considerabil fondul de acumulare al economiei naţionale, perpetuând în
continuare lipsa de capitaluri şi cererea de capitaluri străine.O altă consecinţă a exploatării ţării
de capitalul străin a fost valorificarea slabă a resurselor naturale ale ţării – petroliere şi forestiere.
 Urmărind profituri cât mai ridicate, monopolurile internaţionale au orientat dezvoltarea
industriei în mod unilateral, au menţinut disproporţia dintre diferitele ramuri. Prin concurenţa
produselor străine – în domeniul industriei prelucrătoare – capitalul străin a împiedicat
dezvoltarea unor ramuri ale industriei grele prelucrătoare – metalurgică, electrotehnică, chimică,
etc.
Practicând o politică de discriminare faţă de cadrele româneşti, capitalul străin a frânat
formarea tehnicienilor, inginerilor şi personalului de administraţie din rândul populaţiei
româneşti. Dominaţia şi exploatarea capitalului internaţional a contribuit la menţinerea României
în cadrul diviziunii internaţionale a muncii, ca o sferă de exploatare şi influenţă a marilor puteri
imperialiste, ca o ţară agrară.
O asemenea acţiune a însemnat pentru economia ţării, o înstrăinare a unei părţi
din avuţia naţională, o îngustare a posibilităţilor de folosire a propriilor mijloace financiare
în scopuri productive şi o diminuare a veniturilor statului.
Capitalul străin, întărindu-şi poziţiile în aceasta perioadă, a constituit un factor
important de menţinere în stare de înapoiere a economiei şi de înfrânare a progresului
material şi social al poporului nostru.
Conform Anuarului Statistic al României, situaţia investiţiilor în economia românească
se prezintă astfel:
Tabel nr. 2
Investiţiile realizate în economia naţională pe forme de proprietate
Total Din care:
Anii investiţii (mil.lei) Sector de stat Sector Populaţia
cooperatist
’50 6.304 5.610 53 641
’60 27.665 22.981 1.634 3.050
’70 79.990 69.802 4.988 5.200
’80 210.451 193.269 8.937 8.245
’85 246.302 229.603 9.970 6.729
’86 249.001 234.366 9.339 5.296
’87 245.473 232.188 8.668 4.617
’88 240.208 227.566 8.965 3.677
’89 236.411 223.928 8.088 4.395
 ’81 - 1.217.395 1.147.651 45.030 24.714
’89
Sursa: Anuarul Statistic al României – anul 1990
Conform situaţiei investiţiilor prezentate în acest tabel, se observă faptul că în ultimul
deceniu premergător revoluţiei, valoarea investiţiilor au crescut semnificativ în toate formele de
proprietate. Astfel, în sectorul de stat şi în cel cooperatist, valoarea investiţiilor este de aproape 4
ori mai mare decât valoarea totală a investiţiilor, realizate în aceste sectoare, în primele 3 decenii
prezentate în tabel. De asemenea, au crescut şi investiţiile realizate de populaţie, dar într-o
proporţie mai mică.

1.1.2 Evoluţia şi impactul investiţiei străine directe în economia românească după

anul 1989

Începând cu 1990, regimul investiţional din România a mers în direcţia deschiderii şi

liberalizării, conţinând – din start – garanţii împotriva naţionalizării şi exproprierii fără acordarea
de compensaţii suficiente. Prin trecerea la convertibilitatea externă de cont curent şi instituirea
principiului egalităţii de tratament între investitorii români şi străini au fost aduse îmbunătăţiri de
fond regimului investiţional, stabilindu-se, astfel, un cadru de afaceri uniform pentru toate
companiile stabilite în România.
Între anii 1989 şi 1996 ISD au jucat numai un rol minor în România în tranziţie, nivelele
acestora începând să devină mai semnificative numai din 1997 – 1998 încoace. În continuare,
nivelul relativ scăzut al ISD este un obstacol în dezvoltarea economică, în termeni de
modernizare a capitalului de bază şi al creării de locuri de muncă în sectorul privat.
Fluxurile ISD în ţara noastră au înregistrat o evoluţie cantitativă foarte diferită, cu
mari variaţii de la un an la altul. În perioada 1991 – 1995, investiţiile străine directe au fost de
965 milioane dolari, reprezentând 15,21 % din întreaga perioadă analizată. În perioada
următoare, 1996 – 2001, acestea au crescut la 5.378 milioane dolari, respectiv 84,79% din totalul
investit în economia României. Ultimii trei ani s-au caracterizat prin nivele mai ridicate de
aporturi străine de capital sub forma ISD, în special ca urmare a accelerării procesului de
privatizare. Intrările anuale nete de ISD au avut următoarea evoluţie6:
Tabel nr. 3
6
Liana Son, Lucrarea de doctorat – „Investiţiile străine directe în România” , p. 58
 Intrările de ISD după1989
FLUXURI STOCURI
ANUL Mil. dolari % Mil. dolari %
1991 37 0,37 - -
1992 73 0,73 - -
1993 97 1,53 - -
1994 341 5,38 - -
1995 417 6,57 - -
1996 263 4,15 - -
1997 1.224 19,20 2.780,0 51,50
1998 2.031 32,02 2.648,5 67,56
1999 961 15,15 4.500,0 83,33
2000 900 14,19 5.400,0 100,00
Total 6.343 100,00 5.400,0 100,00
Sursa : Liana Son, Lucrarea de doctorat – „Investiţiile străine directe în România”

Variaţiile anuale pot fi evidenţiate elocvent grafic, ele indicând o dinamică sinuoasă,
discontinuă, care nu a reuşit să acopere – nici pe departe – necesarul de fonduri pentru
restructurarea economiei. De fapt, nivelul lor redus reflectă o lipsă de interes a investitorilor
străini pentru oportunităţile oferite şi, în special, o lipsă de încredere din partea acestora,
avantajele absolute de localizare fiind permanent asociate unor riscuri însemnate.
Contul de capital evidenţiază o creştere a investiţiei directe ( în numerar şi în natură) în
anul de vârf 1998, faţă de 1997, cu 2/3, volumul total (anual) înregistrat fiind de 2.031 milioane
dolari. Creşterea a provenit din privatizarea a 35% din Compania Naţională ROMTELECOM,
considerată cea mai importantă realizare a anului în acest domeniu. Dacă, însă, facem abstracţie
de încasările din privatizare, investiţiile directe s-au menţinut, ca şi în anul anterior, la un nivel
de aproximativ 100 milioane dolari/ lună, nivel destul de modest în raport cu nevoia de
retehnologizare. În acelaşi timp, reducerea cu 85,3% a investiţiilor de portofoliu faţă de anul
precedent reflectă, pe de o parte, posibilitatea limitată de noi emisiuni de obligaţiuni româneşti
pe pieţele externe de capital, iar pe de altă parte, insuficienta dezvoltare a pieţei interne de
capital, care să atragă investitori străini. Aceste fenomene poartă şi amprenta crizelor financiare
externe, mai ales, a celei din Rusia.

2500 14000

12000
2000
Fluxuri de ISD (mil./USD)

10000

Număr de firme
1500
8000

6000
1000

4000
500
2000

0 0
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001

Figura 1.2 Evoluţia intrărilor de ISD în România

Pe plan mondial, în anii 1960 – 1980, investiţiile străine au fost, preponderent, de natură
manufacturieră. În general, ele au fost angajate de firme cu un dezavantaj comparativ în ţările lor
de origine sau firme puternic consumatoare de forţă de muncă, energie, materii prime şi
interesate în accesul la materii prime cu costuri mai scăzute. ISD erau, uneori, un mijloc de a
continua o activitate indezirabilă în ţara de origine. În România, firmele străine investesc pentru
a menţine şi a-şi apăra părţi de piaţă contestate prin măsuri protecţioniste, cel mai des
confirmând competitivitatea actuală sau existenţa premiselor unei competitivităţi viitoare a unor
întreprinderi şi mai puţin, în direcţia identificării unor posibile surse de avantaje competitive prin
investiţii „pe loc gol” ( A. Mazilu – Transnaţionalele şi competitivitatea. O perspectivă est –
europeană, Ed. Economică, Bucureşti, 1999)
După 1990, România intră oarecum în sfera de interes a investitorilor străini, care au
început să ia în considerare avantajele furnizate de zonă. România le oferă ocazia de a
exploata numeroase oportunităţi, şi anume: cerere dinamică, costuri reduse ale forţei de muncă,
disponibilităţi în resurse şi infrastructură, toate în contextul deschiderii faţă de investitorii străini.
 Deşi în ultimii ani, prin deschiderea marilor proiecte de privatizare şi pentru investitorii
străini, nivelul investiţiilor străine în România a crescut, el rămâne la valori absolute scăzute
de circa 6 miliarde dolari. Răspunsurile privind cauzele acestei evoluţii slabe sunt multiple, unele
evidente, altele subtile. O primă cauză este acea că, România apare încă o ţară oarecum
„nouă”, informaţiile disponibile privind oportunităţile existente au fost foarte sărace şi, nici
acum, ele nu sunt abundente. Pe de altă parte, decizia de a investi într-o ţară străină, necesită
analize şi studii atente care, uneori, pot solicita un timp destul de lung, mai ales, în cazul unor
investiţii importante. Imaginea României pe plan internaţional nu este dintre cele mai favorabile.
Apoi, prin localizarea sa geografică, România se află într-un grup de alte ţări avide de capital
străin. Nivelul mai ridicat de dezvoltare economică a unora dintre competitori – cazul Cehiei,
Poloniei – sau avantaje de altă natură – cazul Rusiei – situaţia legislativă în domeniile de interes,
conjugate cu posibilitatea ca investitorul să poată găsi pe piaţa externă de capital credite
convenabile, toate acestea au făcut ca „sacul cu bani” să se deşarte în mod diferenţiat .7
Sub aspectul repartizării geografice, în general, ISD sunt prezente mai mult în zonele
cu un anumit nivel relativ de dezvoltare şi cu oportunităţi infrastructurale reale. În virtutea unei
pieţe interne în creştere, dar asimetrică, capitalul investit în România pe regiuni geografice se
prezintă conform tabelului următor (valorile cuprinse în tabel, privind repartizarea geografică a
fluxurilor de ISD nu coincid cu datele referitoare la intrările de ISD în România din ultimul
deceniu, furnizate de diverse surse de informaţie, dar sunt singurele disponibile care conturează
dezechilibrul în repartizarea spaţială a ISD).
Din punct de vedere al repartiţiei teritoriale, continuă tradiţia înregistrată în anii
precedenţi de menţinere a ponderii ridicate a municipiului Bucureşti, prin polarizarea fluxurilor
de ISD în jurul capitalei, în detrimentul celorlalte zone, cu circa 56% din capitalul investit şi
circa 62% din numărul de societăţi nou înfiinţate. Printre judeţele cu o anumită pondere sunt Dolj
6,4%, Timiş 5,6%, Cluj 3,7%, Constanţa 3,4%, Bihor 3,1%, Argeş 1,9%, Prahova 1,9%.
Concentrarea de ISD în jurul capitalei are la bază raţiuni globale de politica de
deschidere, dar şi raţiuni specifice care ţin de condiţiile locale ale acestei localizări urbane. Se
apreciază că, aceste legături - care pot fi calificate istorice – au dat naştere la emergenţa unei
structuri geografice, care se bazează pe o logică prevalentă de încredere. În fapt, investitorii

7
G. Hunya – Recent FDI trends, policies and challenges in SEE countries in comparison with other regions in
transitions, Viena, 2000, p. 110
străini nu urmăresc numai accesul la un cost scăzut la resurse generice, ci şi împărţirea resurselor
între întreprinderi locale şi străine şi formarea de competenţe specifice.

Tabel nr. 4
Valoarea capitalului social subscris în anii 1991 – 2001, pe regiuni de dezvoltare
economică
Număr Societăţi Valoarea capitalului Din care, capital în
social subscris valută
Număr % În milioane lei %În dolari %

Total 72.682 100 49.105.204,2 100 4.449.325,5 100

Moldova de nord 2.785 3,8 1.977.276,4 4,0 191.978,2 4,3
Moldova de nord 4.515 6,3 1.817.458,9 3,7 214.431,2 4,8
şi Dobrogea
Muntenia 2.565 3,5 5.073.008,2 10,3 349.945,5 7,9
Oltenia 1.724 2,4 1.518.041,4 3,1 214.192,0 4,8
Banat şi 7.220 9,9 5.711.147,1 11,7 388.783,8 8,8
Transilvania de
sud -vest
Transilvania de 7.162 9,9 2.322.533,7 4,7 255.107,3 5,7
nord -vest
Transilvania 6.286 8,6 3.636.573,8 7,4 340.188,5 7,6
centru şi sud-est
Bucureşti 40.425 55,6 27.049.164,7 55,1 2.494.699,2 56,1
Sursa : Oficiul Registrului Naţional – Buletin statistic, octombrie, 2001