Managerii și stilul de conducere

Definiția manager

Managementul ca practică presupune existența unor persoane care

efectuează personal și în mod organizat activități specifice procesului de
management.Aceste persoane sunt cunoscute sub denumirea de manageri.
Managerii reprezintă un grup de persoane împuternicite, special pregătite,
care orientează, coordonează și dirijează activitatea tuturor membrilor unei
organizații spre împlinrea întocmai a obiectivelor prestabilite.
Managerii sunt specialiștii care fac ca procesul de management, în toate
tipurile de organizații, să se desfășoare firesc, corespunzător cerințelor științei
managementului.
Ei sunt persoane din cadrul organizației care exercită atributele
conducerii în virtutea obiectivelor, competențelor si responsabilităților
cuprinse în funcția pe care o ocupă.

Caracteristicile managerului

Managerii sunt selectați de regulă din rândul specialiștilor care lucrează

într-o organizație. Ei pot fi recrutați și din afara organizației dar tot din rândul
specialiștilor necesari tipului și profilului organizației.

Caracteristicile managerilor se pot grupa în două categorii:

1. Caracteristici specifice domeniului de activitate al organizației
precum: cunoștințe profesionale, aptitudini de muncă, capacitate de
concentrare, inteligența, energie, memorie etc.
2. Caracteristici specifice activității de conducere (capacitatea de a lua
hotărâri, abilitatea de a lucra cu oamenii, de a-i dirija și a-i conduce,
stabilitate emoțională, creativitate, suplețe intelectuală, receptivitate
față de nou, spirit de disciplină, spirit de răspundere, devotament,
fermitate, perseverență și altele).

Dacă privim calitățile care trebuie să se regăsească la fiecare manager

într-o interdependență a lor, atunci putem desprinde caracteristicile
definitorii ale managerului.
 Potrivit specialiștilor acestea sunt:
1. Dubla profesionalizare care reflectă nivelul de cunoștințe și
calitățile ce pun în evidență pe deoparte competența profesională
iar pe de altă parte, competența de a conduce.
2. Capacitatea de a dezvolta un sistem eficient de relații cu
subordonații și relații între subalterni prin intermediul cărora să se
constituie un climat de muncă deschis performanțelor.
3. Modelarea unui comportament propriu care să influențeze
comportamentul subalternilor și să-i orienteze spre obținerea de
rezultate concrete, corespunzătoare obiectivelor stabilite.
4. Autoritatea cu care este investit, respectiv autoritatea formală,
specifică funcției pe care o ocupă managerul în organizație.
5. Creativitatea necesară pentru a face față cu succes solicitărilor
generate de schimburile tehnice, tehnologice, sociale cu care se
confruntă o organizație.
6. Puterea de rezistență la solicitări. De regulă, managerii sunt supuși
stresului decizional, presiunii timpului, ai răspunderii etc.
7. Simț ridicat al responsabilității care conferă managerului un
anumit statut în fața subalternilor, un exemplu de urmat și desigur
prestigiu.

Aceste caracteristici ale managerului sunt generate pe deoparte de

calitățile, de cunoștințele și aptitudinile acestuia, iar pe de altă parte, de
calitatea factorului uman cu care lucrează, deoarece managerul trebuie
să își modeleze comportamentul, atitudinea, stilul de muncă
corespunzător caracteristicilor subordonaților.

Nu în ultimul rând prezintă importanță și următoarele aspecte:

1. Aptitudinile care se referă la complexul de însușiri psihice ce pun
în evidență posibilitatea managerului de a efectua anumite tipuri
de acțiuni, de a pune în practică anumite cunoștințe, de a le
valorifica.
2. Temperamentul care se exprimă în conduita și activitatea psihică a
managerului, în atenția, vorbirea și sfera vieții sale emoționale.
3. Caracterul scoate în evidență esența socială a managerului,
sistemul de atitudini al acestuia față de oameni, de propria
persoană, de muncă și desigur față de viață.
 4. Personalitatea se definește apelând nu numai termenii utilizați de
psihologia generală, de natura trăsăturilor și componentelor
(onestitate, hărnicie, altruism, egoism, independență,
responsabilitate, autocontrol, afectivitate, motivație, voință,
temperament, caracter, aptitudini etc) ci și la elemente folosite în
psihologia socială cum sunt statuturile și rolurile. Am putea spune
că personalitatea este o rezultantă a dezvoltării însușirilor
personale ale unui individ în contextul social în care trăiește și
acționează fiind o unitate bio-psihologică.

Toate aceste care pun în evidență latura psiho-socială a managerului

sugerează complexitatea caracteristicilor activității acestuia.
Se pot pune o serie de concluzii care să evidențieze poziția managerului
în organizație, modul în care acesta este receptat de către subalterni și rolul pe
care îl deține în asigurarea unui climat deschis performanței:

1. Managerul este un model profesional, comportamental și atitudinal

pentru subalterni și colaboratori.
2. Managerul își dezvoltă un stil propriu de conducere corespunzător
personalității lui, pregătirii, experienței, situației concrete în care
trebuie să acționeze, contextului social etc.
3. Managerul nu trebuie să uite că el acționează asupra oamenilor și că
rezultatele pe care le obține nu sunt numai ale lui ci și ale colectivului
pe care îl conduce.
4. Managerul este reprezentantul colectivului în fruntea căruia se află,
deci el este imaginea în exterior a colectivului, fiind răspunzător de
succesele sau insuccesele colectivului.
5. Prin comportamentul lui, managerul trebuie să încurajeze
schimbarea, noul și creativitatea. El trebuie să fie creativ și să creeze
condiții pentru manifestarea creativității subalternilor.
6. Managerul trebuie să acționeze corect și competent în toate
situațiile, el netrebuind să uite că munca de conducere obligă și că nu
este conducător pe viață.
7. Managerul trebuie să dezvolte capacitățile profesionale ale
subalternilor și să asigure condiții pentru manifestarea acestora,
adică un climat favorabil muncii de calitate.
8. Managerul trebuie să dezvolte cultura managerială în organizație, să
se autoperfecționeze , să asigure pregătirea subalternilor și în acest
domeniu.

Leadership-ul

O serie de specialiști au prezentat leadership-ul ca fiind abilitatea

unui manager de a obține implicarea efectivă a unor persoane în
implimentarea a unui anumit curs de acțiune.
John Coter preciza că leadership-ul este un proces de orientare a
unui grup sau a unor grupuri de persoane prin mijloace în principal
necoercitive.
De altfel, în literatura de specialitate întâlnim numeroase puncte
de vedere. La o privire mai atentă desprindem ideea că nu întâlnim un
manager tip sau ideal care să dezvolte procesul de management identic
în orice fel de organizație. Managerul este un om care pentru a obține
rezultate acționează asupra oamenilor implicându-i în activitate,
antrenându-i, motivându-i, participând alături de ei, împărtășind
greutățile cu ei și bucurându-se împreună de performanțele obținute.

Determinanții leadership-ului

Leadership-ul ca stare de spirit dar și ca proces managerial este

determinat de o serie de factori.

Cei mai importanți factori sunt:

1. Caracteristicile personale ale leadership-ului

Deși mulți specialiști apreciază că liderii se fac, nu se nasc,

există fără îndoială caracteristici native care ușurează munca de
formare a liderilor sau care fac imposibilă formarea de lideri.
Avem în vedere inteligența, flexibilitatea gândirii, atracția
personală sau farmecul personal, capacitatea de adaptare,
aplecarea spre înțelegerea omului de lângă, răbdarea, ambiția,
perseverența.
 Mulți specialiști apreciază că exercitarea leadership-ului
depinde în mare măsură de abilitatea liderului de a utiliza
diferitele forme de putere pentru a influența comportamentul
subordonaților. Puterea exprimă capacitatea unei persoane de a
influența comportamentul celorlalți.
În cadrul unei organizații formele prin care managerii își pot
manifesta și exercita puterea sunt variate, astfel: puterea legitimă,
puterea de recompensare, puterea coercitivă, puterea exemplului
personal, puterea informațională și puterea profesională.

2. Cunoștințele liderului pe plan profesional și al managementului

Caracteristicile personale și puterea nu sunt eficiente pentru

a putea fi un lider în adevărtul sens al cuvântului.

3. Situația organizației

Aceasta își pune amprenta asupra leadership-ului.

4. Mediul extern în care fintează organizația

Este un factor important care influențează puterea de

influențe a liderului. Desigur, sunt și alți factori de influență.
Leadership-ul nu a fost încă investigat în toată profunzimea sa,
drept urmare și determinanții acestuia nu sunt toți puși în valoare.

Stilul de conducere

Faptul că stilul de conducere influențează rezultatele activității de

conducere și eficiența întregii activități a grupului condus, este în prezent pe
deplin acceptat atât la nivel teoretic, cât și în activitatea practică de organizare
și conducere.
Stilul este felul propriu de a fi, a se comporta și de a acționa al
managerului în procesul de conducere.
 Stilul de conducere reprezintă modul concret de exercitare a rolului de
manager, de transpunere efectivă în plan comportamental, al exigențelor ce
decurg din statutul de manager.

Clasificări ale stilului de conducere:

a) După modul de luare a deciziilor, a devenit celebră clasificarea făcută

de către Kurt Lewin în anul 1939 potrivit căreia se conturează trei
tipuri de stiluri de conducere:
a. Autoritar sau autocratic
b. Democratic
c. Liber
b) În raport cu valorile care orientează activitatea cadrelor de
conducere, Robert Blake și Jane Moton au realizat o clasificare
bidimensională împărțind stilurile de conducere în raport de două
dimensiuni:
a. Orientarea managerilor spre producție
b. Orientarea managerilor spre personal

Spre deoebire de aceștia, John Redin realizează o clasificare

tridimensională a stilurilor de conducere, luând în considerare trei
dimensiuni ale managementului si anume:
c. Orientarea managerului spre sarcină, scop sau obiectiv
d. Orientarea spre contacte umane, spre relații interpersonale și
spre psihologia de grup
e. Orientarea spre randament, adică spre maximizarea
productivității
c) În raport cu criteriul eficienței, specialiștii francezi au făcut o
clasificare în două mari categorii, fiecare cuprinzând 5 tipuri de stiluri
de conducere, respectiv de manageri:
a. Manageri cu stiluri eficiente (organizatorul, participativul,
interprinzătorul, realistul și maximalistul)
b. Manageri cu stiluri de conducere neeficiente (birocratul,
paternalistul, tehnocratul, oportunistul si utopistul).

Factorii care generează sau influențează stilurile de conducere

 Analiza conducerii și a stilurilor de conducere a prilejuit
formularea a numeroase puncte de vedere și teorii care, deși sunt
diverse, ar putea fi grupate în trei categorii sau modele:
Conceperea conducerii sau a stilului de conducere ca o funcție a
persoanei,
Ca o funcție a situației,
Ca funcție mixtă a persoanei și a situației.
Un studiu clasic a fost efectuat în 1948 de către Ralph Stogdill care
folosind datele conținute în cercetările anterioare, a reușit să profileze
trăsăturile unor conducători grupându-le în 4 categorii:
a) Factorii fizici și constituționali (vârsta, talie, greutate, calități
fizice, energie, sănătate și aspect exterior)
b) Factorii psihologici (inteligența, instrucție, cunoștințe, intuiție,
originalitate,adaptabilitate, trăsături temperamentale)
c) Factori psiho-sociali (diplomație, sociabilitate, popularitate,
prestigiu, capacitate de influențare)
d) Factori sociologici (nivelul socio-economic, statutul economic și
social)

Eficiența practicării stilurilor de conducere

Stilul de conducere influențează organizația în care este practicat în mai

multe direcții:
1. Nivelul productivității muncii și al productivității intelectuale a
grupului condus.
2. Relații psiho-sociale în cadrul grupului
3. Atitudinile membrilor grupului
4. Coeziunea grupului
5. Motivația comportamentului subordonaților
6. Nivelul satisfacției personale a membrilor grupului în raport cu
activitatea în cadrul organizației.

În aprecierea eficienței stilurilor de conducere au fost trei criterii:

1. Ponderea efectelor pozitive și negative ale stilurilor de conducere în
structura globală a activității de conducere
 2. Consecințele rezultate în urma practicării îndelungate a unui stil de
conducere
Pe baza acestui criteriu se poate constata că unele stiluri de conducere
au efecte pozitive pe termen scurt și efecte negative pe termen lung.
Astfel stilul de conducere autoritar permite scurtarea timpului de luare a
deciziilor dar implică un mare consum uman pe termen lung care poate
provoca stări de oboseală și stări conflictuale puternice.
3. Gradul de adecvare a stilului de conducere la particularitățile situației

În raport cu acest criteriu, stilul de conducere autoritar este adecvat

în situațiile care impun decizii rapide, care impun respectarea strictă a
regulilor de securitate sau în situații neprevăzute care pretind intervenții
urgente.