Procesul de învățământ

Sursa: R. Iucu, Instruirea școlară

Procesul de învățământ. Caracteristici și
specificitate
 Caracter dinamic, evolutiv
 Este un sistem complex
 Caracter interacţionist
 Caracter axiologic
 Caracter organizat şi sistematic
 Caracter normativ
 Caracter informativ
 Caracter formativ
 Caracter unitar
 Caracter operațional
 Procesul de învăţământ - obiect de studiu
al didacticii
 Didactica Magna", aceasta era considerată "
arta universală de a învăţa pe toţi
toate
 Didactica contemporană (din a doua
jumătate a secolului XX până în
prezent) – activitate de predare–
învăţare–evaluare proiectată curricular.
 Știinţă teoretică(interpretativă,
explicativă) dar şi practică (aplicativă),
deoarece fundamentează ştiinţific
activitatea educaţională
 Procesul de învăţământ reprezintă un
ansamblu de acţiuni exercitate în mod
sistematic de către educatori asupra
educaţilor, într-un cadru instituţional
organizat.
Abordarea funcţională
 1. Fluxurile de intrare sunt
reprezentate de: resursele
(umane, materiale,
financiare), conţinutul
învăţământului, finalităţile
educaţionale;
 2. Un proces, respectiv procesul
de învăţământ: realizează
legătura dintre fluxurile de
intrare şi cele de ieşire, care
face posibilă obţinerea
rezultatelor finale.
 3. Fluxurile de ieşire sunt
reprezentate de rezultatele
procesului de învăţământ
Abordări multiple

Abordarea structurală Abordarea interacțională

 Predarea
 Resurse umane  Învățarea
 Resurse de timp  Evaluare
 Resurse procedurale
 Resurse financiare
 Resurse curriculare
 Resurse materiale
Predarea. Definiție și accepțiuni
 Acţiunea profesorului de comunicare
pedagogică a mesajului didactic
 Acţiunea de comunicare în scop
didactic, propusă de profesor în
diferite variante şi forme de
organizare
 Predarea ca transmitere
 Predarea ca ofertă de exepriențe
 Predarea ca formă de dirijare a
învățării
 Predarea ca management al învățării
 Predarea ca act decizional
 Predarea ca act de comunicare
Predarea reflexivă
Mosston - 11 stiluri de predare
 Stilul de comanda sau directiv:
succesiunea activităților,
programare
 Stilul practic: explicații precise
urmate de execuție prin imitație
 Stilul de reciprocitate: evaluarea
reciprocă, după criterii și pe
promovarea activității în echipă.
 Stilul de autocontrol: bazat pe
autonomia subiectului și
valorizarea capacităților sale de
autoevaluare.
 Stilul de incluziune: de includere a
elevului în îndeplinirea unor
sarcini de niveluri diferite
 Stilul centrat pe descoperirea
dirijata
 Stilul centrat pe descoperirea
convergentă: concluzii prin
raționament și gândire critică.
 Stilul centrat pe activitate
divergentă: soluții inedite, spre
creativitate.
 Stilul bazat pe proiectarea
programului individual
(personal)
 Stilul inițiat de cel care învață:
experiențe proprii
 Stilul de autoinstruire
Strategia de predare
 Analiza situaţiei existente: identificarea stilurilor de învăţare, analiza
achiziţiilor
 anterioare
 Identificarea prevederilor curriculare care trimit la tipuri de procese
intelectuale
 tipice profilurilor de învăţare prezente în clasă;
 Asocierea tipurilor de procese intelectuale cu tehnici şi metode specifice;
 Aplicarea experimentală a unui set de astfel de tehnici pentru stabilirea
nivelului minimal, mediu, maximal.
 Elaborarea situațiilor de învățare
Rolurile profesorului
1. Planificarea prin configurarea spațiului, a
resurselor și opțiunea legată de
designul instrucțional;
2. Organizarea activităților în mod eficient
(raportat la resurse) și eficace
(raportat la obiective);
3. Coordonarea activităților prin gestiunea
resurselor de timp, materiale,
energetice etc.
4. Antrenarea și motivarea în vederea
participării elevului/clasei de elevi;
corelarea intereselor
personalului cu realizarea obiectivelor
și sarcinilor atribuite.
5. Monitorizarea și evaluarea calității
acțiunilor la nivel individual, grupal și
colectiv.
(revizuite după Henry Fayol, 1916)

 Planificarea: analiza ciclului anterior, diagnoza
stării iniţiale, prognoza, alcătuirea planului:
 Organizarea: pregătirea materialelor, dinamica
activităţilor, temporalitatea didactică;
 Decizia educaţională; proces de alegere în mod
deliberat a unei linii de acţiune, pentru a
ajunge la un anumit rezultat, obiectiv,
având un rol reglator. Controlul:
supraveghere; conexiune inversă; prevenire
a eventualelor situaţii de criză; corecţie şi
perfecţionare.
 Evaluarea: obţinerea informaţiilor; prelucrarea
statistică; elaborarea aprecierilor
 Consilierea: o relaţie specială, dezvoltată între
cadrul didactic şi persoana (elevul) în
nevoie, cu scopul declarat de a-l ajuta
(Iucu, 2006)

Roluri manageriale
Cele 10 roluri : Henry Mintzberg (1973)
 Anumite funcţii ale sarcinii care ne conduc destul de lesne la construirea şi dezvoltarea
unor roluri în acord cu cele menţionate mai sus (Schmuck, Schmuck, 1992
 Un manager își schimbă constant rolurile și comportamentele, pe măsură ce sarcinile,
așteptările sau situațiile se schimbă
 Există o diferență majoră între ceea ce fac managerii și ceea ce se spune că fac: ritm
susținut, etape întrerupte, crize, caracter fragmentar, preferință pentru contacte
verbale,
 Proporțiile diferite în care managerii combină acest roluri demonstrează ca
managementul nu poate fi redus la un set de reguli științifice.
 Managerul stabilește prioritățile informaționale (informația este crucială)

 Cele 3 seturi de roluri sunt strâns legate

I. Roluri informaţionale : monitor, difuzor, purtător de cuvânt;
II. Roluri interpersonale: figură reprezentativă, lider, legătură;
III. Roluri decizionale: iniţiator, factor de soluţionare a perturbărilor, factor de alocare a
resurselor, negociator
”
Modelul unidimensional
Tannenbaum-Schmid(1958): Stilul continuu
 Influenţat de: FORȚE (LIDER,
SUBORDONAȚI, SITUAȚIE, EXTRA-
ORGANIZAȚIE)
 7 niveluri ale autorităţii:
1. Ia decizii şi le anunţă.
2. „Vinde” deciziile luate.
3. Prezintă ideile şi invită la întrebări.
4. Propune decizii şi acceptă
dezbaterile.
5. Prezintă problema, primeşte sugestii
şi ulterior decide.
6. Defineşte limitele şi cere grupului să
ia decizii.
7. Permite subordonaţilor să acţioneze
Stiluri independente
K. Lewin, R. Lippit şi R. K. White (1939)
 Urmăriți filmulețul: https://www.youtube.com/wa
tch?v=dxhH1Xu658w
 Autoritar: obiectivele grupului,
modalităţile de lucru şi etapele  1. O productivitate mare în cadrul cluburilor
activităţii stabilite de către autocratice, doar în prezența liderului. Atunci
manager; impune fiecăruia sarcina cînd membrii grupului sunt nesupravegheați,
de realizat, precum și colaboratorii; renunță sau trișează; în cadrul cluburilor
individualism, indice de democratice, tinerii continuau să lucreze cu
insatisfacţie ridicat. plăcere. Privind SC laissez faire, lipsa
satisfacției membrilor, ineficiența în realizarea
 Democrat: managerul; decizii
sarcinii.
colective; repartizarea sarcinilor
este decisă de grup, alegerea liberă  1960, Japonia, Misumi și Nakano, studiu :
a colaboratorilor; climat cald, eficacitatea stilului depinde de dificultatea
deschis spiritul de echipă sarcinii, activarea patternului : ierarhia și
ordinea socială
 Laissez-faire (permisiv): managerul
este, o sursă de informații de ordin  1959, Germania, Birth și Prillwitz au obținut
tehnic, deciziile fiind luate de grup, rezultate similare SUA
nefiind supravegheate; reducerea la
maximum a intervenţiilor.  

Modelul unidimensional
Rensis Likert  Evidenţiază capacitatea stilului
autoritar de a asigura obţinerea
unor rezultate bune şi foarte
bune pe perioade scurte şi medii
 Sistemul autoritar-exploatator: de timp.
conducere pe bază de frică şi  Pentru a putea evalua performanţele
constrângere, comunicarea la vârf stilului participativ (ca valoare şi
 Sistemul autoritar-binevoitor: deficienţe) este necesar un
conducerea prin recompense mai interval mai mare de timp
degrabă decât prin sancţiuni, dar (minimum 2 ani).
subordonaţii rămân integral supuşi,
utilizarea parţială a experienţei 
lor.
 Sistemul consultativ: încredere
sporită, dar nu deplin în
subordonaţi; conducătorii folosesc
eficace ideile membrilor;
consultare predecizională
 Sistemul participativ: conducătorii şi
subordonaţii sunt apropiaţi din
punct de vedere psihologic.
Modelul situaţional al lui Hersey-Blanchard
1. Delegativ: relaţie slabă şi orientare slabă
pe sarcină;
2. Participativ: orientare slabă pe sarcină şi
o orientare puternică pe relaţiile
interumane;
3. Explicativ: orientare puternică atât pe
sarcină, cât şi pe relaţiile
interumane;
4. Direcţionar: stil orientat puternic pe
sarcină şi slab pe relaţiile
interumane.
• dacă grupul este imatur, atunci stilul
managerial centrat pe sarcină;
• dacă grupul este moderat imatur, atunci
stilul orientat atât pe sarcină, cât şi pe relaţiile
interumane;
• dacă grupul este moderat matur, atunci un
stil orientat pe relaţiile interpersonale

1.
Modelul situaţional al lui Hersey-Blanchard
1. Delegativ: relaţie slabă şi orientare slabă
pe sarcină;
2. Participativ: orientare slabă pe sarcină şi
o orientare puternică pe relaţiile
interumane;
3. Explicativ: orientare puternică atât pe
sarcină, cât şi pe relaţiile
interumane;
4. Direcţionar: stil orientat puternic pe
sarcină şi slab pe relaţiile
interumane.
• dacă grupul este imatur, atunci stilul
managerial centrat pe sarcină;
• dacă grupul este moderat imatur, atunci
stilul orientat atât pe sarcină, cât şi pe relaţiile
interumane;
• dacă grupul este moderat matur, atunci un
stil orientat pe relaţiile interpersonale

1.
Modelul decizional al lui Victor Vroom


 autocrat I - ia singur decizia pe baza

informaţiilor deţinute până atunci;
 autocrat II - obţine informaţii
suplimentare şi apoi decide;
 consultativ I - prezintă problema unor
membri relevanţi (şeful clasei), apoi
ia singur decizia;
 consultativ II - adesea, membrii grupului,
ai clasei iau o decizie;
 grup II - implementează decizia luată de
grup.
 Vroom şi Yetton au identificat trei
criterii de evaluare a succesului unei
decizii: calitatea deciziei, implicarea
membrilor în implementarea deciziei
şi perioada de timp necesară luării
unei decizii. Ei au identificat de
asemenea cerinţa de dezvoltare a
capacităţilor decizionale a
membrilor.

Decizia educaţională

 A. PREGĂTRIEA DECIZIEI
 1. Identificarea problemelor acceptate ca un enunţ ce consemnează o
neconcordanţă între rezultatele obţinute şi cele preconizate
 2. Obţinerea informaţiilor: face referire la cunoaşterea cauzelor care au generat
abaterea de La linia programată
 3. Selecţionarea, organizarea şi prelucrarea informaţiilor presupun existenţa unor
„filtre", pentru trierea informaţiilor
 4. Elaborarea variantelor de activitate şi a proiectelor de măsuri
 B. ADOPTAREA DECIZIEI : negocierea colectivă, sistemele legale de participare,
sistemele consultative (Vlăsceanu)
 C. APLICAREA ȘI URMĂRIREA EFECTELOR
 6. Deciziile de corectare a acţiunii
 7. Evaluarea rezultatelor obţinute
(Iucu, 2006)
