Leptospirele: caracteristici cu importanţă epidemiologică

1. Scurt istoric Leptospiroza,descrisă de Adolf Weil acum mai bine de o sută de ani
(Levett 2001),în 1886 (Carlos Roberto Ribeiro Carvalho 2002) variază de la o infecţie subclinică
la un sindrom de afectare multiorganică, caracterizat prin leptospiroză icterică cu insuficienţă
renală,până la afectare neurologică sau pulmonară (Carlos Roberto Ribeiro Carvalho 2002).Este
o boală ocupaţională şi nu numai. (Levett 2001)

Etiologia leptospirozei a fost demonstrată în mod independent în anul 1915 în Japonia şi

Germania.În Japonia, Inada şi Ido au găsit spirochete şi anticorpii specifici în sângele unor
mineri cu icter infecţios.Două grupuri de medici germani au testat soldaţii germani afectaţi de o
boală necunoscută, denumită impropriu “boala franceză”,din tranşeele din nord-estul
Franţei.Medicii au decelat spirochete în sângele unor animale de experienţă inocultate cu sângele
soldaţilor infectaţi. Echipa de medici a trecut cu vederea presa engleză şi germană care conţinea
constatările lui Inada publicate cu 8 ani în urmă.Confirmarea apariţiei leptospirozei pe ambele
părţi ale frontului de Vest a venit rapid după publicarea descoperirilor lui Inada în Europa.
(Levett 2001)

Stimson a demonstrat prin coloraţie cu argint prezenţa unui grup de spirochete în tubii
renali a unui pacient care a decedat din cauza febrei galbene.Spirochetele aveau o formă
încovoiată , iar Stimson le-a numit Spirochaeta interrogans datorită asemănării cu un semn de
întrebare.Din nefericire, această observaţie a fost trecută cu vederea mulţi ani. (Levett 2001)

2.Clasificare serologică Înainte de 1989, genul Leptospira era împărţită în două specii,
L. interrogans, care cuprinde toate tulpinile patogene şi L. biflexa , care cuprinde tulpinile
saprofitice izolate din mediu. L. biflexa se diferenţează de L. interrogans prin faptul că prima
creşte la 13 grade Celsius şi creşte în prezenţa 8-azaguanina(225 μg/m). L. Biflexa nu formează
celule sferice în 1 M clorură de sodiu. (Levett 2001).

Clasificarea acestor bacterii se bazează pe expresia de epitopi de suprafaţă într-un mozaic

de LPS,iar specificitatea se bazează pe concentraţia de zahăr şi orientarea. (Dr HARAJI
Mohammed 2011)
 L. interrogans şi L. biflexa se împarte în numeroase serovaruri definite prin aglutinarea
după absorbţia încrucişată cu antigenul omolog.Dacă mai mult de 10% din titrul omolog rămâne
măcar în unul din cele două seruri la testarea repetată,atunci cele două tulpini aparţin unor
serovaruri diferite.S-au descoperit mai mult de 60 serovaruri de L. biflexa . În cazul L.
interrogans, au fost recunoscute peste 200 serovaruri (Levett 2001) şi 25 de serotipuri (Carlos
Roberto Ribeiro Carvalho 2002),mai multe serovaruri au fost izolate însă nu s-a scris despre ele.
Serovarurile care au fost legate de un antigen au fost grupate în serogrupuri. Deşi serogrupurile
nu au nicio regulă taxonomică, ele sunt utile în înţelegerea procesului epidemiologic. (Levett
2001). Cel mai frecvent serogrup este icterohaemorrhagiae, însă mai există şi altele cum ar fi
grippotyphosa, panama, canicola, pomona, andamana, wolfii, batavae, and australis. Există
minim 8 specii patogene 5 nonpatogene. (Carlos Roberto Ribeiro Carvalho 2002).

Toate serovarurile patogene provenite de la animale pot fi de asemenea, patogene, pentru

om. Transmiterea se face prin sânge prin nişte leziuni ale pielii. (Dr HARAJI Mohammed 2011)

3. Aspecte microbiologice Leptospirele sunt spirochete, cu dimensiuni ,de obicei, între

0,1/6 μm-0,1/20 μm. Ele au capetele arcuite, dintre care unul sau ambele au un aspect
încovoiat.Cele două filamente axiale (flagel periplasmatic) cu inserţii polare se găsesc în spaţiul
periplasmatic.Structura proteinelor flagelare este complexă. Leptospirele execută două tipuri de
mişcări-translaţionale şi nontranslaţionale. Din punct de vedere morfologic, leptospirele nu pot fi
diferenţiate. Leptospirele, ca şi alte spiochete prezintă o structură tip dublă membrană –
membrana citoplasmatică , care este aproape de peretele celular de tip peptidoglican, peste cele
două structuri fiind suprapusă o membrană externă. Lipolizaharidul bacterian are o structură
asemănătoate cu cea a altor bacterii gram-negative, dar are o activitate endotoxică mai redusă.
Aceste bacterii pot fi puse în evidenţă cu fusina carbol. (Levett 2001)

Leptospirele sunt obligat aerobe cu o temperatură optimă de creştere între 28 şi 30 grade

Celsius. Produc catalaza şi oxidaza. Cresc în medii simple îmbogăţite cu vitamine(B2 şi B12) şi
factori de creştere , acizi graşi cu lanţ lung şi săruri de amoniu. Acizii graşi cu lanţ lung sunt
utilizaţi ca sursă de carbon şi sunt metabolizaţi prin beta-oxidare. (Levett 2001)

4. Aspecte microscopice şi condiţii de cultivare Leptospirele sunt vizibile în

microscopia cu câmp întunecat sau prin imunofluorescenţă sau microsopia simplă după fixare
potrivită. (Levett 2001)
 Cel mai utilizat mediu de cultură este EMJH (albumină- acid oleic).Unele tulpini sunt
mai pretenţioase necesită adăugarea în mediul de cultură a piruvatului sau a unui ser provenit de
la iepuri. (Levett 2001)

Leptospirele cresc, de obicei, greu la izolarea primară, culturile fiind menţinute până la
13 săptămâni înainte de a fi aruncate , dar subcutulturile pure în mediu lichid de obicei cresc
între 10 şi 14 zile.Uneori se folosesc şi comcentraţii mici de Agar . În mediile semisolide ,
creşterea atinge o densitate maximă în zona situată imediat sub suprafaţa mediului , zonă care
devine din ce în ce mai evidentă pe măsură ce incubaţia evoluează. Creşterea este legată de
nivelul de oxigen optim şi astfel va forma inelul lui Dinger. Culturile pot fi păstrate prin
transferare repetată în alte culturi sau prin folosirea de medii care conţin hemoglobină. Se mai
foloseşte liofilizarea sau conservarea la -70 grade Celsius. (Levett 2001)

S-a mai folosit şi mediul solid cu Agar. Morfologia coloniei depinde de concentraţia de
agar şi de serovar. Mediul poate fi solidificat folosind un adaos gelatinos.Mediile solide sunt
folosite pentru demonstrarea producţiei de hemolizină. (Levett 2001)

Aceste bacterii rezistă în mediu umed şi cald , de aceea incidenţa bolii este mai mare în
ţările cu climat cald.Boala este sezonieră , cu incidenţa maximă vara sau toamna în regiunile
temperate,unde temperatura este factorul restrictiv al supravieţuirii acestor bacterii şi în
sezoanele ploioase în regiunile cu climat cald , unde, în mod obişnuit, seceta ar limita
supravieţuirea. În Statele Unite , cea mai mare incidenţă este în Hawaii. (Levett 2001)

5. Patogeneză

a) Toxine Producţia de endotoxine a fost observată la câteva serovaruri. Serovarul

pomona produce o boală hemolitică la bovine, iar serovarul ballum produce simptome similare la
hamsteri.Hemolizinele serovarurilor ballum, hardjo, pomona şi tarassovi sunt sfingomielinaze.
Unele tulpini au acţiune chemotaxică pentru hemogobină (Levett 2001). Chemotaxia este un
important factor de virulenţă . Sistemul chemotaxic al L. interrogans este unul foarte complex,
care presupune nişte proteine acceptoare de radical metil , fapt care ii permite practic adaptarea
uşoară în orice mediu. (Shuang-Xi Ren*†‡ 2003). Serovarul canicola secretă fosfolipaza C.
Serovarul lai prezintă o hemolizină care nu prezintă activitate tip sfingomielinază sau
fosfolipază, ci mai degrabă ea formează pori. (Levett 2001)

Serovarurile pomona şi copenhageni produc o citotoxină proteică, detectată şi în plasma

animalelor infectate. Această toxină are capacitatea de a infiltra macrofagele şi polinuclearele.
Serovarul copenhageni prezintă o fracţie glicoproteică cu activitate citotoxică.O fracţie similară
din serovarul canicola inhibă Na/K/ATPaza.Activitatea inhibitorie a fost asociată cu acizii graşi
nesaturaţi , în particular acidul palmitic şi oleic. Activitate similară a fost observată la L. biflexa
serovarul patoc. (Levett 2001)
 b) Ataşare Leptospirele au capacitatea de a se ataşa de celulele epiteliale. Tulpinile
virulente aderă la celulele epiteliale. Leptospirele sunt fagocitate de macrofage în prezenţa unui
anticorp specific. Inhibarea activităţii macrofagelor creşte sensibilitatea la infecţii.Leptospirele
virulente se asociază cu neutrofilele, acestea neavând o acţiune bactericidă asupra
bacteriei.Fagocitele apar doar în prezenţa complementului şi a serului specific, ceea ce sugerează
că membrana conţine o componentă antifagocitică. LPS leptospiral este responsabil de aderenţa
neutrofilelor la celulele endoteliale şi trombocite, ducând la agregare şi implicit trombocitopenie.
(Levett 2001)

L. interrogans prezintă câteva gene legate de ataşamentul şi invazie(mce,invA, atsE şi

mviN. Forma unică şi sistemul de deplasare fac ca aceste bacterii să capete şi mai multă
capacitate de a determina infecţia. Există 50 de gene care controlează motilitatea acestei bacterii.
Acest serotip foloseşte proteina de suprafaţă Fla A şi proteina nucleară FlaB ca şi componente
ale filamentului flagelar. (Shuang-Xi Ren*†‡ 2003)

c) Mecanisme imune A doua fază a leptospirozei acute este o fază imună în care
dispariţia bacteriei din sânge coincide cu apariţia anticorpilor.Reacţia imună ar putea fi un factor
care influenţează severitatea simptomelor. (Levett 2001)

Un prim mecanism ar fi acela al producerii de complexe imune cu rol inflamator la

nivelul sistemului nervos central.Nivelul de complexe imune circulante au fost corelate cu
severitatea simptomelor, şi la pacienţii care au supravieţuit, nivelul de CIC au scăzut
concomintent cu îmbunătăţirea simptomelor clinice. (Levett 2001)

Leptospirele virulente induc apoptoza. S-a observat că la şoareci apoptoza limfocitelor

este mediată de LPS prin activarea factorului de necroză tumorală alfa(TNF- α). Nivele crescute
de citokine inflamatorii cum ar fi TNF- α s-au găsit la pacienţii infectaţi. (Levett 2001)

d) Proteine de suprafaţă Membrana de înveliş conţine LPS şi câteva lipoproteine. LPS

este înalt imunogen şi dă specificitatea serovarului. Relaţia inversă între expresia lipoproteinelor
transmembranare şi virulenţă a fost demonstrată în serovarul grippotyphosa. Componentele
membranei de înveliş au un rol important în patogeneza nefritei interstiţiale. (Levett 2001).
(Shuang-Xi Ren*†‡ 2003)

6. Supravieţuirea leptospirozelor în mediu Există două tipuri de leptospire-tipul

patogenic şi cele saprofite. Ele toate necesită acelaşi condiţii pentru a creşte(apă,oxigen, ph stabil
şi o anumită temperatură), dar diferă prin cliclul de viaţă şi necesităţile nutriţionale. (Leptosirosis
Information)

Saprofitele trăiesc în medii lichide,şi nu se folosesc de o gazdă-animal pentru

înmulţire.Ele se hrănesc din materii organice reziduale microscopice din apă. Toate leptospirele
cresc greu. Prezenţa leptospirelor într-o apă nu e un semn că apa respectivă este murdară
deoarece leptospirele preferă apele curate,nepoluate. (Leptosirosis Information).Leptospira
biflexa face parte din această categorie. (Carlos Roberto Ribeiro Carvalho 2002)

Patogenele necesită o gazdă pentru a se îmnulţi şi pot fi cultivate doar pe medii speciale
sau in vivo.Înafara gazdei sau a condiţiilor de laborator, este practic imposibil pentru aceste
bacterii de a se înmulţi (Leptosirosis Information). Leptospira interrogans face parte din această
categorie. (Carlos Roberto Ribeiro Carvalho 2002).Alte specii sunt reprezentate de L. meyeri, L.
yanagawae , L. kmetyi, L. vanthielii şi L. wolbachii. (Dr HARAJI Mohammed 2011)
Temperatura Patogenele se îmnulţesc cel mai bine la temperatura corpului, dar pot
supravieţui şi la temperaturi mai mari.Totuşi,ele nu rezistă la temperaturi peste 42 grade
Celsius.Totuşi s-a observat că ele rezistă la temperaturi scăzute, de aceea ele pot fi conservate
prin îngheţare sau nitrogen lichid. Când temperatura scade sub 10 grade Celsius s-a observat o
inhibare a activităţii şi a capacităţii de reproducere. (Leptosirosis Information)

Umiditate Deoarece leptospirele nu au membrană impermeabilă pentru apă,ele trebuie să

rămână în apă pentru a supravieţui,şi de aceea ele vor muri imediat ce mediul lor se usucă.
Incapacitatea de a supravieţui înafara apei este unicul factor restrictiv de mediu, de aceea ele nu
pot creşte riscul de infecţii în mediul uscat. (Leptosirosis Information)

Substanţe chimice Leptospirele patogene sunt extrem de sensibile la chimicalele de toate

felurile ,inclusiv agenţi dezinfectanţi.Detergenţii,acizii şi metalele grele sunt bactericide la
cooncentaţii mici şi de aceea aceste bacterii nu vor supravieţui în apele poluate. (Leptosirosis
Information).

Bibliografie
Carlos Roberto Ribeiro Carvalho, MD, PhD ,Eduardo P. Bethlem, MD, PhD b,*. Pulmonary complications
of leptospirosis. Clin Chest Med 23, 2002, 469 – 478.

Dr HARAJI Mohammed, Karib Hakim,Nozha Cohen,Rekia Belahsen. LEPTOSPIRA: Morphology,

Classification and Pathogenesis. Journal of Bacteriology & Parasitology, 2011.

Leptosirosis Information. n.d. http://www.leptospirosis.org/medical/overview.php.

Levett, Paul N. "Leptospirosis." Clinical Microbiology Reviews, April 2001: 296-326.

Shuang-Xi Ren*†‡, Gang Fu*§‡, Xiu-Gao Jiangk‡, Rong Zeng†‡,. Unique physiological and pathogenic
features of Leptospira interrogans revealed by whole-genome sequencing. Nature, 2003.