Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Istorie
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
LECȚIA 12. POPOR ROMÂN – POPOR ROMANIC
Poporul român s-a format în urma simbiozei dacilor cu romanii, ca
urmare a continuităţii dace în provincia Dacia și a continuităţii daco-romane
după retragerea aureliană la sud de Dunăre.
Poporul român este un popor romanic sau neolatin, la fel ca popoarele
italian, francez, spaniol și portughez.
Poporul român s-a format prin procesul de romanizare a spaţiului carpato-
danubiano-moesic, la nord și sud de Dunăre, în spaţiul romanităţii răsăritene sau
al latinităţii orientale, care includea și vechea provincie Dacia.
Perioada de formare a poporului român este una îndelungată, plecând de
la primele contacte ale dacilor cu romanii, secolul I î.Hr. și se termină câteva
secole mai târziu, aproximativ în secolul al VIII-lea d.Hr.
Abordarea politică, și nu știinţifică a problemei etnogenezei românești a
dat și alt fel de răspunsuri, dar care nu pot umbri calitatea cercetărilor știinţifice.
Cele două teorii aflate în contradictoriu sunt teoria continuităţii – care aduce
argumente știinţifice, istorice și lingvistice – și teoria imigraţionistă sau
roesleriană, bazată doar pe argumente politice.
Romanitatea românilor este astăzi un lucru de necontestat. Limba
română este o limbă romanică, pentru că fondul principal de cuvinte și structura
ei gramaticală sunt de origine latină.
Influenţele slave nu i-au schimbat acest caracter. Factorii etnici din care s-
au constituit poporul român și limba română au fost autohtonii daci și coloniștii
romani.
Formarea limbii române a parcurs etapa romanizării , apoi etapa evoluţiei
limbii latine în limbă română comună, diferită de latina vulgară/populară, dar și
de româna medievală.
Din secolul al VII-lea datează un episod anecdotic în care se povestește
cum de pe spinarea unui catâr a alunecat încărcătura cu provizii și un soldat care
a observat episodul i-a strigat tovarășului său în „limba băștinașă”: Torna, torna,
fratre!, ceea ce ar însemna „Întoarce-te, întoarce-te, frate!”. Cuvintele au fost
înţelese ca un semnal de alarmă, s-a creat panică și avarii și romanii au fugit în
direcţii diferite. Episodul este povestit de Theophylactus Simocattes și, mai
târziu, de Teofan Mărturisitorul, fiind considerat prima dovadă a rostirii unor
cuvinte în limba română și, prin urmare, o transformare a limbii latine într-o
protoromână.
Primele menţiuni despre români în izvoarele medievale datează din
secolul al VIII-lea, numele cu care românii sunt consemnaţi fiind cel de valah,
voloh, vlah sau olah, termen ce desemna o populaţie romanizată. Urmașii geto-
dacilor s-au numit pe ei înșiși români sau rumâni (din latinescul Romanus), iar
limba, românească sau rumânească.
1
Dicționar istoric
2
Clasa a VIII – a
Istorie
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
LECȚIA 12. POPOR ROMÂN – POPOR ROMANIC
FIȘĂ DE LUCRU
3
REBU
S
A
1
4
REBUS
A
1 C O N T I N U I T A T E A
2 T R A I A N
3 L A T I N A
4 C O N S T A N T I N
5 G O T I I
6 C R E S T I N I S M
7 B I E R T A N
8 A U R E L I A N
9 R O M A N I Z A R E
10 S L A V I I
B
5
II. Citește textele de mai jos și răspunde la cerințe.
A. „În Dacia însă a fost creată o adevărată țară de colonizare dintr-un teritoriu
slab locuit și înconjurat de o populație dușmănoasă, în care însă romanitatea nu
și-a înfipt rădăcini atât de adânci, nesprijinindu-se pe bazele sigure ale unei
naționalități cucerite și din punct de vedere spiritual. De aici și ușurința cu care
mai târziu a putut să fie îndepărtată și a dispărut, fără a lăsa atât de multe urme
ca în Britannia sau în Noricum, fiind ștearsă ca o simplă poleială.“
(Robert Roesler, Studii românești. Cercetări cu privire la istoria veche a
României)