Sunteți pe pagina 1din 7

Ministerel Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ,,Alecu Russo’’ din Bălți


Facultatea de Științe Reale , Economice și ale Mediului
Catedra de Științe Economice

Lucru individual la unitatea de curs Economia firmei

Elaborat de studentul grupei BA11z


Lungu Alexandru
A verificat:Chisiliov.L

Bălți 2021
1.Argumentați importanța planificării în viața de zi cu zi.

Există o mulţime de motive care să justifice pregătirea unui plan de afaceri/întreprindere nu doar
pentru întreprinderile aflate la început, dar şi ca un model de bună practică pentru organizaţiile
deja stabilite. Oricare dintre motive este de drept unul care să facă procesul de planificare un
exerciţiu care merită osteneala, cu condiţia să fie făcut corect.

În primul rând, elaborarea unui plan al afacerii reprezintă şi o foarte eficientă metodă de a
concentra ideile întreprinzătorilor potenţiali în termeni de definire a obiectivelor şi de evaluare a
propriilor abilităţi în a organiza şi a face întreprinderea să meargă. Planul de afaceri acţionează,
de asemenea, ca un mijloc de testare a viabilităţii propunerii de afacere înainte ca cei care au
propus-o să facă cheltuieli sau investiţii substanţiale. De obicei, acest tip de plan va fi pregătit
înainte de începerea sau achiziţionarea afacerii.

În al doilea rând, prin planificare se stabilesc parametrii şi ţinte specifice care oferă un


instrument de măsură a progresului şi profitabilităţii întreprinderii. Din nou, această activitate de
planificare este necesară înainte de a începe sau de a achiziţiona o afacere, dar dincolo de
aceasta, ea este de asemenea parte a procesului de derulare a afacerii care ar trebui să fie un
proces continuu, care să dureze mult după ce a început.

În al treilea rând, întrucât există relativ puţini întreprinzători aspiranţi care au resurse să
se autofinanţeze total, mulţi se confruntă la un anumit moment cu nevoia de a apela la finanţare
externă, dacă nu chiar în faza de început, atunci mai târziu, când doresc să extindă şi să crească
afacerea deja pornită. Pentru aceste persoane, a avea un plan de afaceri bun este crucial pentru
viitorul lor; întâlnirea lor cu cel care îi finanţează sau cu directorul de bancă pentru a discuta
propunerea seamănă puţin cu o probă pentru un rol într-un film la Hollywood – dacă încurci
replicile iţi distrugi şansele sau cel puţin îţi reduci şansele de a obţine rolul pe care realmente îl
doreşti! De aceea, este foarte important să pregăteşti planul în amănunţime şi cu grijă şi să îl
prezinţi într-o manieră profesionistă şi competentă.

2.Caracterizați surse de informare pentru planificarea afacerii.

Un plan de afaceri este un instrument de lucru nu numai pentru evaluarea perspectivelor, ci și


pentru managementul operațional al unei organizații bazat pe controlul indicatorilor planului. Un
plan de afaceri finalizat este cartea de vizită a unui antreprenor.
Sursele de informații pot fi publicații de la asociații industriale, rapoarte guvernamentale și
articole în reviste științifice. Datele privind dimensiunea potențială a pieței pot justifica acele
dispoziții ale planului de afaceri care se referă la marketing.

Modalităţi de lansare avantaje dezavantaje caracteristici


a afacerii

Procurarea unei 1 2 1. Devii propriul tău şef


afaceri deja existente
3 6 2. Interval de timp mai îndelungat pentru lansarea
produsului sau serviciului
4 8
3. Libertate maximă de acţiune pentru întreprinzător
5 9
4. Credibilitate redusă din partea clienţilor,
7 12 furnizorilor

10 5. Satisfacţie personală

11 6. Difi cultăţi în atragerea surselor de fi nanţare şi


credibilitate redusă din partea fi nanţatorilor

7. Potenţial nelimitat pentru cîştig

8. Lipsă de suport

9. Investiţie fi nanciară iniţială mai redusă

10. Responsabilitate unică

11. Provocare de a realiza propriul produs sau


serviciu pe piaţă

12. Resurse limitate, în unele cazuri resurse şi


eforturi necesare subevaluate

Lansarea unei afaceri 13 16 13. Oportunitate de a dezvolta propriile practici de


de la „zero” afaceri etc.
14 18
14. Adesea, timp insufi cient pentru marketing,
15 20 necesitatea unor resurse adiţionale etc.

17 22 15. Afacerea este deja creată şi activează

19 25 16. Afacerea poate avea o imagine sau situaţie


anterioară nefavorabilă
21 17. Posibilitate de a activa şi a plăti salarii chiar din
prima lună
23
18. Valoarea afacerii poate fi difi cil de determinat
24
19. Reputaţia bună a întreprinderii şi moştenirea
situaţiei anterioare favorabile

20. Activele pot fi supra-evaluate

21. Echipamente şi utilaje deja existente şi angajaţi


instruiţi

22. Sentiment redus al satisfacţiei personale de la


crearea şi consolidarea afacerii proprii

23. Posibilitatea planifi cării în baza unor date reale

24. Probabilitatea moştenirii angajaţilor care nu


împărtăşesc altă viziune şi pot opune rezistenţă la
orice schimbare

25. Oportunitate semnifi cativă de cercetare, pentru a


identifi ca şi evalua viabilitatea afacerii

Contractul de 26 28 26. Modifi carea sau schimbarea practicilor


franciză anterioare de afaceri poate duce la anumite pierderi
27 29 ai clienţilor fi rmei

30 32 27. Preluarea unei afaceri viabile

31 33 28. Posibilitatea de a accesa mai uşor fi nanţarea 29.


Costuri înalte pentru francize şi alte taxe
34 37
30. Investiţia iniţială mai redusă ar putea spori
35 posibilitatea de obţinere mai rapidă a profi tului 31.
Infl exibilitate din cauza restricţiilor sau numelui
36 comercial impus de francizor

32. Imagine foarte bună şi acces la publicitate

33. Libertate redusă în organizarea şi dezvoltarea


afacerii

34. Folosirea unei mărci comerciale cunoscute 35.


Difi cultăţi la vînzarea francizei

36. Acces la instruire de calitate

37. Existenţa unor riscuri specifi ce

4.Formulați scopul și obiectivele afacerii

Scopul afacerii este,să prezinte pe piață producțiie nouă de o calitate înaltă la preț acesibil,pentru
a atrage cît mai mulți clienți cointeresați de producțiie calitativă.
Obiectivele vor fi,de a atragerea cîți mai mulți cliienți în timp de (365 zile) prin intermediul
reclamei la radio,TV și internet,accesînd cele mai scăzute priețuri.

Trebuiie să organiză o strategie de marcheting bine stabilită cît în cadrul afacerii cît și în afara
ei.Posturile de callholding și convorbiri derecte cu cliienții,trebuie să le ocupe personae cu
experiiență înaltă.

5.Identificați posibilele bariere în calea realizării ideii de afaceri evaluate și găsiți soluții
pentru depășirea acestora.

Primul bariier este,neajunsul finanțelor.Acest barier îl putem rezolva prin luarea unui credit în
băncile oficiale la un procent nu mai mare de 7%-5%,pe un timp mediu.

Al doilea barier,este neajunsul de personal cu experientă înaltă.Această problem putem să o


rezolvăm prin organizarea leciitatiilor la loc de muncă pe diferite pagini de socializare,unde să
oferim informații despre un salariu avantajos.

S-ar putea să vă placă și