Modalități de dezvoltare armonioasă a copiilor cu vârste între 3-4

ani
ARGUMENT...................................................................................................................................2
Capitolul I. Dezvoltarea armonioasă a copiilor între 3-4 ani..........................................................4
1.1. Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice......................................................................5
1.1.1 Ereditatea și rolul său în dezvoltarea ființei umane..........................................................8
1.1.2. Mediul și rolul său în dezvoltarea psihică umană...........................................................10
1.2. Preșcolaritatea și construirea bazelor personalității.......................................................11
1.3. Dezvoltarea armonioasă a preșcolarului în cadrul familie..............................................13
1.4. Dezvoltarea armonioasă a preșcolarului în mediul școlar..............................................18
1.5. Importanța jocurilor pentru o dezvoltare armonioasă.....................................................20
CAPITOLUL II. Importanţa implicării părinţilor în dezvoltarea armonioasă a copilului de 3-4 ani
.......................................................................................................................................................23
2.1. Scopul cercetării.................................................................................................................23
2.2. Obiectivele cercetării:.........................................................................................................23
2.3 Procedura de cercetare.........................................................................................................23
2.3.1 Populația cercetării.......................................................................................................23
2.3.2 Strategia de eșantionare................................................................................................23
2.3.3 Etica cercetării..............................................................................................................26
2.4 Colectarea datelor................................................................................................................27
2.4.1. Modul de aplicare a chestionarelor şi de interpretare a datelor...................................27
2.5. Interpretarea datelor. Concluzii și recomandări.Limite......................................................27
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................35

ARGUMENT

2
 Тоţі nе dоrіm ѕă fіm іnvіdіaţі реntru mоdul în carе nе еducăm cоріlul, реntru оrіcе nоuă
cоnехіunе lоgіcă ре carе о facе, оrіcе întrеbarе ѕau răѕрunѕ ре carе îl auzіm dе la еl, оrіcе
ехрlіcaţіе ѕau іdее năѕtruşnіcă ре carе lе auzіm, aрarеnt fără еfоrt, dе la un cоріl chіar dе 3 ѕau 4
anіşоrі. Тоţі nе dоrіm ca cеl mіc ѕă fіе ѕufіcіеnt dе рrеgătіt реntru a ехcеla la şcоală, ѕă nu aіbă
рrоblеmе dе cоmunіcarе, ѕă aіbă un anumіt talеnt ѕau о înclіnaţіе ре carе о dеѕcореrіm şі ре carе
ѕă о dеzvоltăm рrіn tоt fеlul dе mеtоdе şі роѕіbіlіtăţі.
Vііtоrul cоріluluі dеріndе în marе рartе dе рărіnţі şі dе еducatоarе, dе fеlul în carе îl
aϳută şі îl ѕрrіϳіnă în dеzvоltarеa іntеlіgеnţеі, cum îl іmрulѕіоnеază ѕă îşі dоrеaѕcă ѕă învеţе, cum
îі dеѕchіd оrіzоnturіlе cunоaştеrіі dіn tоatе рunctеlе dе vеdеrе şі dе a găѕі acеlе mоdalіtăţі
роtrіvіtе vârѕtеі cеluі mіc.
Cu cât cоріlul еѕtе maі ѕоlіcіtat dе factоrіі ехcіtatоrі cоgnіtіvі, рѕіhоmоtоrі, afеctіvі cu о
іntеnѕіtatе орtіmă, cu altеrnanţă tоnіcă, cu atât acumulărіlе aѕіmіlatоrіі ѕроrеѕc, ѕе fоrmеază
ѕtructurіlе іntеlеctualе şі, рrіn cоnѕum еnеrgеtіc, ѕроrеѕc funcţііlе ѕеgmеntеlоr рѕіhіcе rеcерtоarе
dе іnfоrmaţіі şі alе caрacіtăţіlоr іntеlеctualе dе еѕеnţіalіzarе, cоnехіunе, ѕіntеzе şі rеѕtructurarе
dіnamіcă a cоmреtеnţеі crеatіvе şі adaрtatіvе.
Un cоріl nu еѕtе nіcіоdată рrеa tânăr ca ѕă învеţе cu cоndіţіa ca mоdul dе ѕоlіcіtarе
іntеlеctuală ѕă fіе ре măѕura dеzvоltărіі ѕalе bіорѕіhіcе şі ѕă ѕе роtrіvеaѕcă cu lumеa ѕa.” (Al.
Popescu Mihăeşti, Criterii psihopedagogice de organizare eficientă a situaţiilor de învăţare, Ed.
Conpys, Rm. Vâlcea, 1994).
„Cоріlul trеbuіе aрărat nu dе рrорrіa-і dеzvоltarе, dе рrорrііlе-і caрacіtăţі dе achіzіţіе, еl
trеbuіе рrоtеϳat dе fеlul în carе ѕе cоncере învăţarеa în şcоală, іncapabіlă a ѕе mоdеla vârѕtеlоr.
Νu cоріlul trеbuіе ѕă-şі întârzіе іntrarеa în claѕa întâі, cі claѕa întâі şі şcоala рrіmară, în
anѕamblu, trеbuіе ѕă-şі mоdіfіcе vіzіunеa şі cоmроrtamеntul еducaţіоnal dе întâmріnarе a
cоріluluі maі mult ѕau maі рuţіn рrеgătіt ѕă-şі рăşеaѕcă рragul.”( Magdalena Dumitrana,
Învăţământul primar, Ce pregătim: copilul pentru şcoală sau şcoala pentru copil, nr. 1/1998)
Εducaţіa рrеşcоlară оrganіzată еѕtе cоncерută aѕtfеl încât ѕă ѕе rеalіzеzе în funcţіе dе dоuă
aѕреctе dоmіnantе: о рrіmă trеaрtă a ѕоcіalіzărіі şі cеa dе-a dоua a рrеgătіrіі реntru şcоală.
Рrеşcоlarul rерrеzіntă о реrѕоnalіtatе în dеvеnіrе, un vііtоr adult şі nіcіdеcum un adult în
mіnіatură. Εl trеbuіе cunоѕcut şі еducat în cоnѕеcіnţă, ѕtіmulat în dеvеnіrеa ѕa umană, ѕрrіϳіnіt în
еducaţіе ѕă-şі dеzvоltе роtеnţіalul bіо-рѕіhіc ѕă-şі matеrіalіzеzе роѕіbіlіtăţіlе, ѕă dоbândеaѕcă

3
acеlе cоmреtеnţе carе-l îndrumă, caрacіtăţіlе рrорrіі şі ѕă-şі fоrmеzе aрtіtudіnі carе ѕă-і
ѕеrvеaѕcă іntеgrărіі şcоlarе şі aроі рrоfеѕіоnalе şі ѕоcіalе.
Εducaţіa рrеşcоlară cоntrіbuіе alăturі dе famіlіе, la ѕеdіmеntarеa рrіmеі trерtе a еdіfіcіuluі
реrѕоnalіtăţіі, еa fііnd urmată dе еducaţіa şcоlară, dеѕіgur fără a uіta ре tоt рarcurѕul şі іnfluеnţa
mеdіuluі ѕоcіal.

Capitolul I. Dezvoltarea armonioasă a copiilor între 3-4 ani

4
1.1. Factorii fundamentali ai dezvoltării psihice

În cartea sa, Tinca Creţu consideră că: „Viața psihică este rezultatul unui lung proces de
dezvoltare, multideterminat și multicondiționat. Este unanim cunoscut faptul că dezvoltarea
psihică este un concept priomordial pentru psihologia copilului, deoarece abordarea tuturor
celorlalte probleme depinde de conținutul și valoarea lui explicativă și interpretativă. Între
factorii și care intervin, ereditatea, mediul şi educația sunt condiționați fundamental, în sensul că
lipsa lor ar face imposibilă sau ar compromite dezvoltarea psihică.” (Crețu, 2005, p. 4)
Personalitatea se prezintă astfel, în concepția acestor autori, ca o realitate
tridimensională guvernată de trei tipuri de legi: legi generale, legi de grup și legi individuale. Tot
ca realitate tridimensională concep personalitatea și psihologii existențialiști care consideră că
omul reacționează la provocările lumii externe atât în: 1) calitatea lui de ființă biologică, cât și în
2) calitatea lui de ființă socială aflată în continuă interacțiune cu semenii săi dar mai ales în 3)
calitatea lui de ființă liberă, singură care se poate judeca pe sine însuși planificându-și și dând
sens propriului viitor.( Dîrțu, 2014, p 2)
Posibilitățile nelimitate de abordare a personalității umane sunt sugerate plastic de
figura numită de psihologi “ fereastra Johari”după numele celor doi autori (Joe Luft și Harry
Ingram, 1966) care au propus-o.
Primul compartiment al “ ferestrei Johari” sugerează faptul că fiecare persoană joacă în
mod conștient, așa cum subliniază și psihologii sociali, un anumit rol, adoptă o anumită mască,
( pe care Jung o numea persoană), încearcă să lase să fie vazute de către ceilalți doar acele
trsături pe care le consideră compatibile cu statutul social la care dorește să acceadă.

Cel de-al doilea compartiment cuprinde acele trăsături de personalitate de care noi
suntem conștienți dar nu-i lăsăm pe alții să le cunoască. Aceasta nu înseamnă că ceea ce
ascundem de ceilalți sunt neapărat trăsături negative. Unele trăsături pot fi cerute într-un context
social, dar pot fi incompatibile într-un alt context. Spre exemplu, dacă dorim să fim promovați
într-un post de conducere care cere fermitate și rapiditate în decizii nu-i putem lăsa pe ceilalți să
vadă că în realitate suntem lenți în luarea deciziilor (poate datorită unui temperament flegmatic),

5
și nici că suntem emotivi. Vom încerca să disimulăm aceste trăsături incompatibile cu postul
vizat.
Pe de altă parte al treilea compartiment al ferestrei atrage atenția că nici un om nu este
un actor perfect și că nu putem să ne ascundem cu totul acevăratele gândiri și sentimente. Există
astfel caracteristici profunde ale personalității noastre de care noi nu suntem conștienți, dar pe
care ceilalți reușesc să le citească mai mult sau mai puțin bine.
Ultimul compartiment al ferestrei se referă la o zonă ipotetică a personalității,dar a cărei
existenţă este foarte probabilă. Zona respectivă cuprinde acele trăsături de personalitate care nu
pot fi observate de nici un observator, care pentru o perioadă aproape că nu sunt conștientizate de
posesorul lor. Această zonă ar putea fi considerată o zonă de latență, oarecum asemănătoare cu
zona în care renumitul psihiatru, Sigmund Freud consideră că pot fi localizate procesele psihice
refulate.
În final vom consemna două definiții ale personalității:
 primă definiție este una clasică și aparține lui G. Allport care vedea
personalitatea ca fiind “organizarea dinamică a acelor sisteme psihofizice
care determină gândirea și comportamentul characteristic persoanei”.
 a doua definiție pentru care am optat este mai recentă și este complementară
primei definiții. L. Pervin care consideră că: “personalitatea cuprinde acele
proprietăți structurale și dinamice ale individului care-l reflectă pe el însuşi
în răspunsurile caracteristice pe care le dă diferitelor situații”.

Psihologia copilului studiază legile de dezvoltare a psihicului copilului, încercând să

stabilească în ce măsură acest proces este continuu, sau în etape, şi în ce măsură influențează
ereditatea şi mediul social specifice omului.
Mult timp s-a crezut că dezvoltarea copilului este un proces continuu, liniar, iar
adolescența, de exemplu, nu este un stadiu de dezvoltare, copilul fiind considerat un adult mai
mic. Noțiunea de „stadiu de dezvoltare” apare mai târziu și definește totalitatea trăsăturilor
specifice unei anumite etape de viață comune, pentru copii de aceeași vârstă.Legat de această
abordare apare termenul de dezvoltare stadială (stadialitate).

6
 În dezvoltarea copilului de la 0-18 ani, s-au stabilit mai multe etape/ stadii. Chiar dacă
aceste etape nu sunt identice ca limită de vârstă, în toate abordările diferențele sunt
nesemnificative.
Școala românească de psihologie consideră că dezvoltarea psihică a copilului cuprinde
următoarele etape:
● 0-1 an sugarul
● 1-3 ani copilul (prima copilărie)
● 3-6 preșcolaritatea
● 6-11 școlarul mic
● 11-14 pubertate
● 14-18 adolescență
Pentru a studia dezvoltarea copilului trebuie să avem în vedere trei domenii principale.
 Dezvoltarea fizică include tot ce ține de dezvoltarea corporală ( înălțime,
greutate, mușchi, glande, creier, organe de simț), abilități motorii ( de la învățarea mersului, până
la învățarea scrisului). Tot aici sunt aspecte privind nutriția și sănătatea.
 Dezvoltarea cognitivă include toate procesele minate care intervin în actul
cunoașterii sau adaptării mediului înconjurător. În acest stadiu includem percepția, imaginația,
gândirea, memoria, învățarea, limbajul.
 Dezvoltarea psiho-socială este centrată asupra personalității și dezvoltării
sociale, ca părți ale unui întreg. Dezvoltarea emoțională este și ea analizată exprimând impactul
familiei și societății asupra individului.

Un proces psihologic fundamental, comun tuturor ființelor umane este cel legat de
schimbările aferente diferitelor vârste. Bebelușul care începe să mergă, adolescentul la pubertate,
vârsnicul al cărei piele capătă din ce în ce mai multe riduri, sunt tot atâtea exemple ale unui
process care pare să urmeze un plan înscris în corpul uman, probabil chiar la nivelul codului
genetic. Pentru a descrie acest tip de schimbări se utilizează în general termenul de maturare.
Arnold Gesell, cel care a elaborat acest concept în 1925, definește maturarea drept un process
secvențial de schimbări programate genetic. Modificările fizice, schimbările hormonale la
pubertate, schimbările musculare și osoase, ale circulației sangvine la vârstă adultă avansată par
a fi reglate astfel, ca și cum un ceas biologic ar marca timpul în fundal.( Boza, 2015, p. 3)

7
 Un comportament apare atunci când organele și legăturile neurale care îl fac posibil s-au
maturizat. Astfel de idei sunt masiv influențate de teoria evoluției a lui Charles Darwin (1859),
care a influențat psihologia la fel ca și toate celelalte științe. Darwin consideră că pe măsură ce
bebelușul se dezvoltă el urmează schema evoluției speciei.

1.1. 1. Ereditatea și rolul său în dezvoltarea ființei umane

Primul dintre factorii fundamentali care se manifestă este ereditatea și aceasta se

definește ca fiind:proprietatea ființelor vii de a transmite urmașilor caracterele dobândite de-a
lungul filogenezei.( Crețu, 2005, p. 4)
Ereditatea reprezintă zestrea nativă, un specific biologic ce garantează o anumită formă
diferențiată de adaptare și de reacție. Avem în vedere trăsăturile cunoscute sub numele de
“predispoziții native”, rezultat al dezvoltării biologice complexe de-a lungul generațiilor. Privite
în acest fel, aceste trăsături reprezintă punctual de plecare al dezvoltării, condiție fără de care
acest proces nu ar putea fi parcurs. Faptul că zestrea nativă poate fi atât de asemănătoare la un
moment dat (gemenii univitelini), nu explică însă treaiectoriile individuale ale dezvoltării lor.
Acest lucru subliniază ideea că ereditatea condiționează procesul dezvoltării dar că nu este
suficientă pentru evoluția omului.
Mecanismul transmiterii acestor caracteristici este codul genetic, adică totalitatea
genelor caracteristice unei specii și a modului lor de organizare. Specia umană are circa 40 000
de gene organizate în 46 de cromozomi care formează 23 de perechi. La fiecare ființă umană
materialul genetic provine de la părinți, astfel: 23 de cromozomi de la mamă și 23 de
cromozomi de la tată. Genele sunt organizate într-un mod propriu la fiecare și astfel formează
ungenom unic care, intrând în interacțiune cu mediul, formează fenotipul.
Biologia contemporană a dezvoltat rolul determinant al eredității în formarea și
dezvoltarea organismului. Se transmit ereditar:
● Particularități de statură și greutate;
● Carecteristici structurale și funcționale ale diverselor organe;
● Specificul structural și functional al sistemului nervos și al organelor de simț;
● Particularutăți ale biochimismului sanguine;

8
 ● Aspecte fizionomice caracteristice ( forma feței, calitatea tenului, culoarea
părului și a ochilor etc.)

În urma efectuării mai multor cercetări s-a ajuns la concluzia că ereditatea are o
importanță semnificativă, deoarece aceasta:
● Este un factor necesar pentru dezvoltarea psihică pentru că ea asigură baza organică a
fiecărui fenomen sufletesc;
● Este un factor potențial și polivalent, adică fără intervenția celorlalți doi factori
fundamentali, potențialul ereditar nu se transformă în componente ale vieții psihice. Este
polivalent pentru că pe aceleași premise ereditare se pot forma componente diferite ale vieții
psihice în funcție de felul în care au acționat mediul și educația. De exemplu pe baza aceleiași
activități cerebrale fine, în lobul temporal se pot forma și aptitudini muzicale dar și pentru limbi
străine.
● Aportul eredității nu este același pentru orice vârstă sau pentru orice componentă
psihică. Ereditatea acționează mai puternic la vârstele timpurii, în cazul formării unor procese și
funcții psihice mai apropiate de ale animalelor, așa cum sunt cele senzoriale, perceptive, motrice,
contribuie mai mult la dezvoltarea unor componente ale personalității cum ar fi temperamentul și
aptitudinile.
● Ereditatea nu este suficientă pentru dezvoltarea psihică penru că ea nu se transformă
automat în componente ale vieții psihice umane. De exemplu, copii crescuți de animale, și-au
format comportamente ale ființelor cu care ai viețuit și astfel ereditatea a fost modificată în
manifestările ei, de mediul în care au crescut.
● În acord cu nivelul general de dezvoltare a științelor, din acest moment este corect să
se considere că ereditatea asigură premisele vieții psihice. (Crețu, Tinca, Psihologia vârstelor,
Editura Polirom, Iași, 2009, p. 6-7).
Mediul social. Termenul de mediu exprimă totalitatea cerințelor sociale și a relațiilor în
care trăiește și acționează copilul. Factorii care țin de mediul social se grupează în două
categorii:
 Mediul imediat- familie, rude, școală, educatori- micro-sistem
 Mediul social în general- societatea cu particularitățile social-istorice- macro-
sistem

9
 Micro sistemul și macro sistemul nu sunt identice, deși ele interecționeză în multe
puncte, în mod diferit, de la o etapă de vârstă la alta. Așa se explică de ce la copiii care trăiesc în
aceeași societate există atâtea diferențe de dezvoltare.
Educația. Este factorul decisiv care acționează asupra copilului. Acest proces
permanent și continuu nu se referă doar la educația intelectuală (informativă și formativă) care se
realizează în instituțiile de învățământ, ci la toate influențele care modelează copilul în vedera
creării unei personalități cât mai armonios structurate.

1.1.2. Mediul și rolul său în dezvoltarea psihică umană

Mediul în care crește și se dezvoltă un copil poate fi un factor cheie pentru o dezvoltare
cât mai bună din punct de vedere psihic cât și fizic. În zilele noastre se știe faptul că, dezvoltarea
copilului din punct de vedere psihologic, și nu numai, poate fi influențată încă din mediul
intrauterin deoarece, toate trăirile mamei pozitive cât și negative se resimt asupra copilului
influențând într-un fel sau altul dezvoltarea acestuia.
Dacă ne referim la mediul extrauterin, dezvoltarea psihică poate fi influențată de o gamă
variată de factori: situația familială ( dacă este un copil dorit, dacă este îngrijit adecvat, dacă i se
acordă atenția necesară, dacă este hrănit corespunzător, un factor important este și relația dintre
părinți, dacă este una normală copilul este influențat pozitiv, dezvoltă încrederea în sine și multe
alte calități care îl vor ajuta) dacă ne gândim la partea opusă a lucrurilor se poate să facă parte
din familie cu ambii părinți dar mediul în care se dezvoltă să nu fie unul prielnic unei dezvoltări
corespunzătoare, care ar putea să îi dăuneze, să fie fricos, anxios, să nu comunice, să îi fie frică
să ia propriile decizii pentru că niciodată nu i-au fost ascultate ideile, să nu poată să își exprime
propriile păreri, sentimente deoarece nu a fost niciodată întrebat cum vede lucrurile din
perspectiva lui, ce îi place și ce nu, nu a fost întrebat cum se simte sau să i se spună o vorbă
bună.
Un alt factor este mediul educaţional: creșa sau grădinița. Acestea ar trebui să vină ca o
continuitate a mediului familial adică să existe o asemănare, să nu fie ca o trecere bruscă, ci
trebuie trepatat obișnuiți. Unii copii nu fac diferența dintre acasă și creșă și poate fi traumatizant
dacă se face o trecere bruscă.

10
 Din punctul meu de vedere, grădinița îi ajută pe copii să scape de dependența de părinți,
învață ce este autocontrolul, copilul înzestrându-se cu multiple capacități de comunicare,
autocontrol, socializare, apreciere, încredere în sine și în ceilalți, abilități de igienă etc. Nu
excludem faptul că sunt cazuri în care grădinița îi face mai mult rău decât bine.
Un alt factor în dezvolatarea psihică ar fi mediul social; oricât de mic ar fi copilul el
simte când este apreciat sau nu. Dacă în interiorul unui grup va ști că este apreciat, va coopera și
va dezvolta spiritul de echipă.
Rolul mediului în dezvoltarea psihică este acela de a veni cu completări, de a dezvolta
ceea ce are deja într-o oarecare măsură, de a pune în evidență ceea ce nici părinții nu știau că este
înzestrat copilul lor.
Dacă fiecare își va pune amprenta așa cum este necesar, începând de la părinți și
implicația lor în educație, în completare venind grădinița și societatea, nu are cum să nu se
dezvolte un copil capabil, încrezător în sine și în forțele proprii, fiind o speranță a socității.
Câteva principii cu privire la rolurile mediului sunt următarele:
 Mediul este primul mare „transformator” care acționează asupra fondului erditar,
al fiecăruia, în activează și îl face să contribuie la dezvoltarea psihică;
 Este factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalți fiecare învață să
comunice, să coopereze, să colaboreze, cu cei din jur;
 Pregătește pe fiecare pentru a avea acces la cultura comunității în care s-a născut;
 Dă semnificație socială comportamentelor fiecăruia și le face să fie de tip uman;
 Generază valori și criterii apreciative care devin factorii principali ai orientării,
dezvoltării individului;
 Mediul poate exercita atât influențe pozitive cât și negative care trebuie
contracarate de cel de-al treilea factor fundamental, educația;
 Mediul este un factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea deplină a ființei
umane.

1.2. Preșcolaritatea și construirea bazelor personalității

11
 Preșcolaritatea se referă la pregătirea copilului pentru a se dezvolta corect din punct de
vedere fizic, intelectual, social. Avand această pregătire, adică dacă deține cele patru mari
direcții, putem spune ca are bazele personalității.
Dezvoltarea fizică
Este modul cel mai vizibil, care ne ajută sa ne dăm seama în primele luni de viață dacă
un copil este sănătos și se dezvoltă normal. În primele luni de viață ținem seama dacă copilul ia
în greutate normal, apoi dacă poate să stea în șezut ajutat, iar mai târziu singur, dacă se ridică,
dacă merge de-a bușilea, dacă merge în picioare.
Copilul devine capabil de o multitudine de acțiuni, aleargă,urcă scări, mânuiește
creionul, se joacă, mânuiește jucării; mai târziu la grădiniță este energic, îi place să arate tuturor
cât de priceput este, cât de tare alergă, cât de tare sare etc.
Dezvoltarea intelectuală
Dezvoltarea intelectualității copilului începe prin cunoașterea lucrurilor cu gura, tot ce
ajunge în preajma lui acesta duce la gură.
Mai târziu va putea să o urmărească cu ochii pe mama sesizându-i lipsa și prezența,
reacționează la anumite sunete. Apoi urmează minunea pronunțării primelor gângureli, după care
începe să iasă din pătuț și să exploreze în jur să ceară și să numească lucruri.
În jurul vârstei de trei ani, copilul este capabil să exprime ceea ce dorește, se face înțeles
și înțelege ceea ce i se spune. Începe să facă cunoștintă cu poveștile și să le placă, va începe mai
întâi cu poveștile scurte,iar mai apoi va fi capabil și va avea răbdarea necesară să asculte și
povești mai lungi, treptat fiind capabil să povestească și el anumite întâmplări, mai întâi din
prezent apoi din trecut și viitor.
Îi place de asemenea să inventeze povești. Începe să îi placă jocurile, jucăriile, cărțile, i
se par mai atractive în special imaginile, recunoașterea imaginilor fiind o etapă importantă în
maturizare. De asemenea copilul devine foarte curios referitor la lumea din jur începe să pună tot
felul de întrebări, comunică cu alți copii.
Dezvoltarea socială
În primele luni de viață singura relație pe care o are copilul este cea cu mama. La vârsta
de un an copilul deja cunoaște, face diferența, și reacționează diferit la membrii familiei. Lumea
lui extinzându-se treptat atunci când ia contact cu vizitatorii ori merge în vizită la alte familii.

12
 Din momentul în care începe frecventarea grădiniței se produce o mare schimbare și
anume, crește numărul de relații, calitatea lor se diversifică, apare necesitatea de a-și adapta
comportamentul ( se poartă diferit) în cele două medii educaționale, familia și grădinița.
O dată cu trecerea timpului și faptul că începe să facă diferența între cele două medii
educaționale, copilului începe să îi facă plăcere să se joace în preajma altor copii, iar mai târziu
împreună cu ei. Curând el va putea să ia parte la jocurile simple cu grupul de copii.
La vârsta de 5-6 ani jocul este de durată mai lungă, cuprinde roluri și începe exersarea
comportamentelor sociale.
Dezvoltarea personalității
Dezvoltarea eului nu este succesivă, ci simultană cu celelalte direcții de dezvoltare și în
strânsă interdependență cu ele.
Manifestările sunt mai puțin vizibile în acest domeniu, de unde și frecventa greșeală a
adultului, care afirmă prea ușor că e doar un copil, de unde înțelegem că el consideră că aunci
când vorbim de un copil nu vorbim de fapt despre o persoană în adevăratul sens al cuvântului.
Copilul este o persoană, însă este în formare, dar asta nu înseamnă că trebuie luat mai
puțin în considerare. Acesta are ca orice persoană, sentimente, dorințe, opțiuni, are dreptul să
aleagă și să își exprime punctul de vedere.
Cunoștințele, comportamentul, emoțiile, valorile care le achiziționează și le însușește
într-un mod numai al lui, specific. Tindem să credem că dacă un copil are nevoie de sfaturile,
sprijinul, îndemnul unui adult, el este mai puțin decât un adult. În realitate însă, tot ceea ce îl
poate influența pe adult are efecte asupra copilului. Spre exemplu, multe educatoare, părinți și
cadre didactice consideră că nu este necesar să discute cu copiii privind lucrurile adulte sub
pretextul că nu vor înțelege.
Mulți adulți nu conştientizează faptul că deciziile luate de aceştia, fără a-i include pe
copii, pot produce tulburări permanente în personalitatea în formare. Acest lucru îi va face pe
copii să devină introvertiți, lipsiți de încredere și mai târziu nu vor mai putea să își exprime
punctul de vedere considerând mereu că tot ce gândesc sau ce vor spune nu este niciodată
corect.

1.3. Dezvoltarea armonioasă a preșcolarului în cadrul familie

13
 Armonia din cadrul familiei este esențială în dezvoltarea copilului. Este piatra de
temelie în dezvoltarea acestuia din toate punctele de vedere. Încă din primele luni de viață
copilul începe să imite adultul, îi imită, gesturile, comportamentul, iar mai târziu chiar și
limbajul.
Acest lucru face ca un copil să devină o copie, mai mult sau mai puțin fidelă a adultului,
pe lângă fapul că îl mai moștenește și din punct de vedere ereditar. Acesta poate deveni un
exemplu pozitiv sau negativ în societate, depinzând de ceea ce vede și aude în cadrul familiei.
Este recomandabil ca în familie să fie o atmosferă caldă, locul unde sunt stabilite reguli
clare, care să fie respectate, unde creșterea și educarea copiilor este pe primul plan, unde copiii
sunt întâmpinați mereu cu dragostea și căldura părinților de care au cea mai mare nevoie în
primii ani de viață și nu numai.
O importanță majoră o are și modul cum se comportă părinții între ei, copilul are
nevoie să vadă și dragostea pe care și-o poartă reciproc, nu doar de dragostea ce le este oferită
lor.Vazând aceasta ei vor la rândul lor să împărtășească ceea ce au vazut.
Într-o astfel de atmosferă familială nu se pot obţine decât rezultate favorabile, cu o
influență pozitivă asupra copilului, acesta devenind un copil sociabil, cu putere de discernere
între bine şi rău.
Normele de conduită morală sunt imprimate în principal de părinți, de aceea spunem că
prin copil vedem comportamenul, gesturile, modul de a se exprima al părinților, copilul fiind
oglinda părinților. De regulă, părinții nu prea îi iau în seamă pe copii aunci când fac anumite
gesturi și au un anumit comportament, crezând că ei sunt prea mici pentru a înțelege gestul
negativ al părintelui.
Pentru o dezvoltare armonioasă în mediul familial, copilul are nevoie de un exemplu
pozitiv. El are nevoie să știe că este liber,are nevoie de intimitatea sa, dar mereu supravegheat.
De asemenea copilul are nevoie nu doar de un spațiu propriu, ci are nevoie să fie liber în
mișcări și în interiorul său, nu trebuie să fie constrâns mereu de ideile adulților, trebuie să
trăiască în conformitate cu vârsta lui și cu cerințele dezvoltării sale. Tot doamna Dumitrana ne
spune că: “adultul pare să uite nevoia de mișcare a copilului” (Magdalena Dumitrana, Copilul,
familia si educatia).
De aceea, atunci când copilul îi cere voie părintelui să meargă afară la joacă, acesta are
tendința de a-i spune : << ce să mai cauți afară? Nu te-ai jucat destul în casă cu păpușile ( cu

14
mașina) ?>> Desigur că nu.”. Jocul nu îi poate asigura copilului nevoia necesară de mișcare mai
ales dacă spaţiul de joacă este limitat.
Acesta poate fi integrat sub formă de joc în activitățile gospodăreșiti, să se urce pe scaun
pentru a ne da o carte din bibliotecă, să ducem împreună gunoiul, cu scopul de a obişnui copilul
cu sentimentul de ordine și disciplină. De asemenea, putem să îl învățăm pe copil cu ordinea prin
strânsul jucăriilor sub formă de joc- concurs, cine pune mai repede jucăriile în cutie, acesta fiind
și un mijloc de mișcare.
Nicidecum nu trebuie neglijat limbajul, acesta fiind un aspect important în procesul de
socializare care are un rol destul de valoros în evoluția inteligenței precum și a întregii
personalități.
Intuitiv părinții acordă importanță vorbirii copilului, și își pune semne de întrebare dacă
de exemplu vecina are un copil de aceeași vârstă și copilul acesteia a început să spună deja
câteva cuvinte la aprooape un an și al său încă nu a spus nici unul. Acest lucru nu este un motiv
de îngrijorare, deoarece fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare. Se stie chiar, că băieții
sunt un pic mai leneși în achiziția limbajului decât fetele.
Un alt aspect important este acela că, copilul începe să înțeleagă ce i se spune înainte de
a începe să vorbească. Autoarea Magdalena Dumitrana, în lucrarea “Copilul familia și
grădinița”, subliniază faptul că: “deși nu întotdeauna lucrul acesta este evident, copilul se
găsește într-o perioadă de intensă dezvoltare a limbajului și mai ales a semnificației lui, a
contextelor de utilizare” (Magdalena Dumitrana, Copilul, familia si educatia).
Funcția cea mai <<vizibilă>> a limbajului este cea care privește comunicarea și
socializarea. Liliana Stan, în lucrarea „Pedagogia preșcolarității și școlarității mici” în care
dezbate problema socializării copilului mic, ne precizează faptul că, „în primii ani de viață,
copilul manifestă o dependență ( fiziologică, biologică, afectivă, materială etc.) totală față de
părinți și în special față de mamă.” (Liliana Stan, „Pedagogia preșcolarității și școlarității
mici”)
Cu cât copilul este mai mic, cu atât legătura cu membrii familiei se dovedește mai
puternică; ea este întreținută, dirijată, reglată de nevoile biologice ale celui dintâi. Satisfăcând
nou-născutului necesitățile biologice fundamentale, părinții “se pun” în serviciul unei ordini
existențiale subordinate trebuințelor individuale ale minorului.

15
 Concomitent însă, adulții fac prezente și explicite pentru minor și alte categorii de “
oferte” decât cele ce răspund nevoilor fiziologice; vorbirea, limbajul, trăirea unor sentimente,
reacții “ socializate”/ civilizate în confruntarea cu situațiile sau evenimentele trăite, normele la
care se raportează.
Astfel, prin socializare înțelegem o dorință continua a copilului de a-și face simțită
prezența în societate, printre alți copii, să își etaleze manifestările, limbajul, vorbirea, atitudinea.
Calitatea de ființă umană și cea de ființă socială nu sunt înnăscute, nu sunt “date”
omului, ci reprezintă achiziții ce se dobândesc după naștere, treptat, pe parcursul multor ani, la
limită, chiar în decursul întregii vieți, și se obțin prin învățare.
“Socializarea se referă întotdeauna la raportul existent între individ și grup, societate,
precum și la participarea individului la viața structurilor menționate. În dicționarele de
specialitate socializarea este prezentată ca fiind procesul complex și de durată prin care are loc
transformarea individului dintr-o ființă asocială într-o ființă socială.” (Liliana Stan, „Pedagogia
preșcolarității și școlarității mici”)
Modul de realizare a socializării are loc în conformitate cu învățarea socială, influența
socială, controlul social, presiunea socială, creativitatea socială. Învățarea socială completează
învățarea psihomotorie (predominantă la vârstele mici), dar și învățarea cognitivă (ipostază tot
mai prezentă pe măsura creșterii biologice a copilului).
Formarea modului de viață social al copilului solicită asimilarea experienței
socioculturale structurate până la un moment dat, și exprimată sub forma idealurilor, aspirațiilor,
normelor, cutumelor, rolurilor manifestate de membrii societății. Devenirea umană a copilului
are loc, așadar, prin interiorizarea “eredității socioculturale” prin învățarea a tot ceea cenu este
înnăscut, cum observă (Liliana Stan, Pedagogia preșcolarității și școlarității mici”, 2014,
pag.67). Limbajul nu este deci doar un mijloc de comunicare, ci și un foarte important mijloc de
stabilire și menținere a relațiilor cu alți oameni.”
La fel ca limbajul, comunicarea dintre adult - copil este esențială în formarea acestuia
ca ființă socială. Lipsa de comunicare cu copilul îl poate face pe acesta o ființă singură, atât pe
dinăuntru, cât și pe dinafară. Trebuie știut faptul că nicioadă nu e prea devreme să începem să
vorbim cu copilul mic, acesta manifestând o dorință continuă de comunicare. Ideal este să îi
putem oferi copilului situații de comunicare cu cât mai multe persoane diferite, adică cât mai
multe modele de vorbire.

16
 Unii părinți care vor ca micuțul să nu se simtă singur cand nu e nimeni în preajmă, vor
să suplinească această lipsă cu radioul sau televizorul. Ce nu știu ei este că acele cuvinte
provenite din altă sursă decât persoana umană, nu au aceeași semnificație ca cele rostite de ei.
Copilul le percepe ca niște simple sunete.
Trebuie să luăm în calcul relația de comunicare afectivă cu copilul preșcolar. Pentru el
este esențial tonul cu care i se adresează adultul, şi indiferent de situația de comunicare, acesta
trebuie să fie calm, în special atunci când este vorba despre o mustrare. Este adevărat că
preșcolarul tinde mai mult spre greșeli, dar pentru îndrepatarea acestora nu trebuie să facem apel
la un ton violent.
Reguli de cooperare și comunicare instituite de Magdalena Dumitrana în lucrarea sa,
Copilul Familia și Grădinița, utile atât pentru părinți cât și pentru cadrul didactic:
1. “Nu presupuneți nimic, nu vă formați opinii înainte de a asculta.
2. Verificați-vă prin contactul direct de comunicare sentimentele, intuițiile (care se
pot dovedi corecte sau nu).
3. Rezistați tentației de a judeca după primul contact.
4. Acceptați că există unele diferențe culturale , mai mult sau mai puțin accentuate,
între familie și grădiniță; aceste diferențe pot determina erori de interpretare.
5. Păstrați-vă calmul și simțul umorului în situațiile în care credeți că există un
potential comflict datorită lipsei de comunicare ori erorilor ei” (Magdalena Dumitrana, Copilul
Familia și Grădinița).
Nu trebuie uitat nici factorul disciplinare care intră tot în îndatoririle părintelui pentru o
dezvoltare corespunzătoare a copilului și constă într-un ansamblu de reguli ce trebuie adoptate și
respectate de către copil.
Copilului trebuie să i se întipărească o serie de reguli. La început, în cadrul familiei, se
poate începe cu instituirea unor reguli, cum ar fi, să își stângă jucăriile atunci când nu vrea să se
mai joace, să își facă toaleta de dimineață atunci când se trezește, să respecte orele mesei, să nu
vorbească urât, etc. Odată ce el va fi obișnuit cu o serie de reguli în familie, îi va fi mult mai ușor
atunci când în alte împrejurări îi vor fi impuse alte reguli (cum ar fi la grădiniță).
Astfel, autoarea Liliana Stan precizează că “regulile impuse copilului sunt corelate cu
apartenența lui la grupul familial și, de asemenea, ele sunt procurate de relația cu universul

17
obiectelor/ obiectualității din cadrul domestic sau natural din proximitate” (Liliana Stan,
„Pedagogia preșcolarității și școlarității mici”).
Acceptând reala și totala dependență a copilului de vârstă mica de familia din care face
parte ( părinți în principal, dar și frați, surori) și, în același timp, având în vedere nivelul redus al
dezvoltării lui intelectuale, se conturează ideea că disciplina copilului mic devine o disciplină a
relației/relaționării normale a copilului cu mediul material aferent condițiilor rezidențiale/
familiale sau instituționale.
Felul în care copilul se comportă este puternic influențat de mediul de viață de acasă:
primește o hrană adecvată, este îmbrăcat cum trebuie, este suficient îngrijit și protejat? Doarme
îndeajuns? Toți acești factori se reflectă în compotamentul său. Pe de altă parte, conduita unui
copil trebuie văzută în relație cu etapa de dezvoltare în care se găsește, adică în relație cu
modalitățile de comportament specifice vârstei. Fiți blânzi cu copiii! Tratați-i cu respect!
Orice persoană, fie ea un copil mititel , are dreptul să se simtă demnă, de valoare. Nu
este demn de laudă a ridiculiza, a deprecia ori a râde de un copil, oricare ar fi motivul. Fiți
corecți față de copii! Răspundeți la întrebările lor cu onestitate și în conformitate cu vârsta lor.
Dacă nu intenționați să îndepliniți o promisiune, nu promiteți. (Elinor, 1998, p. 13)
În concluzie, în familia în care copilul este crescut cu dragoste și armonie, urmate de
principii bine stabilite, acesta va avea temelia necesară pentru a păși cu dreptul în societate.
Familia transmite cele mai importante valori copiilor: iubirea, increderea, dragostea, respectul,
compasiunea, libertate.

1.4. Dezvoltarea armonioasă a preșcolarului în mediul școlar

Tranziția famile- grădiniță este pentru unii copii ușoară dacă ne gândim la copiii cu un
nivel de sociabilitate ridicat și dornici să cunoască persoane noi, să își facă noi prieteni. Însă
pentru alți copii poate fi un lucru foarte greu de acceptat, neputând să se acomodeze cu faptul că
nu li se mai acceptă chiar orice, nu mai sunt ei în centrul atenției, nu mai poate avea el toate
jucăriile. De aceea autoarea Viorica Preda susține că: “este esential ca preșcolarii care se
îndreaptă spre grădiniță să se simtă în siguranță.” (Viorica Preda, Copilul și grădinița, Editura
Compania, 2000)

18
 Nu trebuie să uităm că, pentru mulți dintre ei, grădinița reprezintă prima experiență de
viață în afara casei. Iar siguranța este dată, în primul rând de o bună organizare a zilei petrecute
în grădiniță, pe baza unui regim stabilit în conformitate cu principiile igienei și ale psihologiei
copilului și în armonie cu ritmul deja deprins în familie. (Viorica Preda, Copilul și grădinița,
Editura Compania, 2000, p.5)” Începutul anilor de grădinită nu este întotdeauna unul ușor, chiar
dacă unii părinți se gândesc cu bucurie la acel moment în care își vor duce cu mândrie copilul la
grădiniță și, de ce nu, vor avea câteva ore pe zi de respiro.
Dar nu întotdeauna ceea ce ne propunem are un final fericit. Ştim cu toții că un copil
este mereu imprevizibil și ne putem aștepta la orice reacţie neplăcută din partea lui. Nu o data
vedem fel de fel de reacții neplăcute ale copiilor când sunt aduși la grădiniță. Mulți vor spune că
este de datoria cadrului didactic să îl facă pe copil să renunțe la asemenea reacții, să îl facă să își
dorească să vrea să meargă la grădiniță.
Consider că este și de datoria părintelui să îl pregătească într-un anumit fel pentru
momentul când va trebui să meargă la grădiniță, să intre în contact cu alți copii. De aceea
precizez încă o data importanța comunicării cu propriul copil, acestuia să i se satisfacă în
permanență nevoia de cunoaștere și de socializare.
Nu degeaba părinții sunt îndrumați să îi lase pe copii să ia contact într-o anumită măsură
cu alte personae, cu alții copii pentru că asta îi va ajuta atunci când va trebui să ia contact direct
cu alte personae străine sau cu alți copii de vârsta lor, nu va mai interveni acea panică atunci
când va trebui să se despartă de mama sa atunci când este lăsat la grădiniţă. Atunci când copilul
începe să mergă la grădiniță orizontul lui de cunoaștere și de socializare se lărgește considerabil.
Chiar dacă familia are în continuare cea mai mare influență asupra lui, acesta intră în
contact cu alt mediu total diferit de cel familial. Primul lucru care nu i se va părea la locul lui
unui copil care merge pentru prima dată la grădiniță este acela că nu mai poate fi în centrul
atenției așa cum se întâmpla în cadrul grupului mic al familiei, ci este membru egal cu celalți
copii din grupa sa de grădiniță.
Încetul cu încetul trebuie să învețe să stabileasă relații bune cu ceilalți colegi, să
coopereze atunci când vor fi implicați în activități. O noutate pentru copilul debutant în grădiniță
este și cadrul didactic.
Dacă până acum era obișnuit că familia îi accepta aproape orice, este iubit
necondiționat, are creată o imagine bună despre sine datorită membrilor familiei, această noutate

19
( cadrul didactic) determină nevoia de a-și modifica imaginea de sine. Trebuie să accepte faptul
că nu doar el este cel care are o imagine pozitivă în fața celorlalți și că toți sunt egali în fața
cadrului didactic. Bineînțeles că o data cu trecerea timpului, se vor cunoaște, vor începe să
socializeze mai mult dar odată cu aceasta va începe și așa zisa luptă pentru a câștiga atenția
educatorului. Aici se face apel la modul în care știe să gestioneze situația educatorul, cum le va
explica copiilor, însă și părinții au un rol important pentru a aplana anumite neînțelegeri și
frustrări ale copiilor.
O dată cu trecerea timpului aceste încercări vor trece și în viața copilului vor ocupa un
loc important activitățile care se desfășoară la grădiniță.
Încep să se stabilească legături constante între copii. Este des întâlnit faptul că după un
anumit timp copilul are tendința de a-și aduce câte o jucărie de acasă, uneori această manifestare
este catalogată de adult ca fiind o laudă a copilului la adresa colegilor de grupă, însă nu este
întotdeauna așa. Viorica Preda susține că: “obiceiul des întâlnit de a aduce la grădiniță obiecte
de-acasă nu este decât o manifestare a dorinței de a prelungi intimitatea atmosferei din familie și
de a o împărtăși prietenilor. Ele leagă sentimental apartenenței la grupul familial de sentimental
apartenenței la grupul copiilor din grădiniță” citare completă
Copilul vine cu o serie de reguli de comunicare însușite de acasă, ceea ce face ca la
grădiniță să nu i se pară ceva anormal atuci cand se vor mai adăuga câteva în plus.
Chiar dacă la grădiniță la început o să i se pară că este un continuu spațiu de joacă, el
trebuie să știe că există anumite reguli care se cer respectate, atât la grădiniță, cât și acasă.
Trebuie să știe că nu trebuie să îl întrerupem pe cel care vorbește, să folosească formulele de
politețe. Plus că la grădiniță se organizează foarte multe activități educative care îl vor ajuta să își
întipărească mai bine noțiunea de regulă.
Este bine de știut ca atunci când se organizează activitățile să se țină cont de nivelul
copiilor de dezvoltare și să se acorde un timp suficient fiecărei activități astfel încât să le permită
copiilor să se acomodeze unul cu altul.

1.5. Importanța jocurilor pentru o dezvoltare armonioasă

Se mai spune despre joc că reprezintă munca depusă de copil, deoarece cea mai mare
parte activităților desfășurate de un copil presupune activitatea de joc. Astfel, prin intermediul
jocului, copiii își îmbunătățesc experiența cognitivă, învață să manifeste o anumită atitudine –

20
pozitivă sau – negativă – față de ceea ce întâlnesc, își educă voința și, pe această bază formativă,
își conturează profilul personalității.
În instituțiile de învățământ, jocul este folosit ca mijloc de instruire și educare, de unde
și denumirea de joc didactic, pe care acesta o primește în literatura pedagogică se specialitate.
Prin intermediul jocurilor desfășurate în grădiniță, preșcolarul își formează deprinderea de
ordine , curățenie, igienă personală , într-un cuvânt de autoservire și independență.
Există mai multe tipuri de joc, care îl ajută pe copil să își consume energia și totodată să
îl disciplineze și să învețe cât mai multe lucruri:
●Jocul liber – este o activitate “sălbatică”
Este o activitate plină de voiciune, în care copiii au prilejul să exploreze medii diferite și
să îndeplinească diferite sarcini, fie individual, fie în grupuri mici.
De asemenea .după această activitate copilul trebuie învățat să strângă toate jucăriile
după activitate. Cel mai important la acestă activitate este că, copiii sunt “liberi” să aleagă dintre
activitățile disponibile pe aceea care o doresc. Sunt liberi să schimbe o activitate cu alta, fără a
cere permisiunea de fiecare dată.
● Jocul dramatic – copiii sunt foarte ocupați să crească mari.
Jocul dramatic le oferă prilej special de a explora diferite roluri, adesea roluri de adulți,
sau oamenii care sunt importanți în viața lor.
Copilul mic se joacă alături de cei de aceeași vârstă cu el. Interacțiunea cu ceilalți este
mai degrabă săracă și de multe ori conflictuală. Doi sau mai mulți copii vor în același timp exact
aceeași jucărie și nu se mulțumesc cu una similară.
Un copil vrea să smulgă jucăria din mâna celuilalt și amândoi plâng la fel de tare. Mai
târziu copiii încep dacă nu să coopereze, cel puțin să accepte activitatea celuilalt. Jocul în nisip
este de mare ajutor – mai mulți copii pot face același lucru, însă fără a interfera unul cu celălalt.
Jocurile predominant fizice ( jocul cu mingea, cercul) contribuie și ele la crearea, dacă nu a
acțiunii, măcar a atmosferei de cooperare a sentimentului de a fi împreună.”( Dumitrana, 2000, p.
33-34)
Copilul de vârstă mica se joacă foarte bine cu alți copii atâta timp cât ceilalți se supun
propiilor sale reguli. Dar odată ce creşte, începe să renunțe la acest principiu și îl face fericit
faptul că are parteneri de joacă, faptul că alții copii acceptă compania lui.

21
 Pe la vârsta de 5 ani jocul devine unul calitativ, apare jocul de roluri și creează situații în
care el îndeplinește un rol inspirit din viața de zi cu zi. Prin intermediul acestui tip de joc îl ajută
să socializeze mai mult și învață anumite comportamente benefice lui mai târziu.

22
 CAPITOLUL II. Importanţa implicării părinţilor în dezvoltarea armonioasă

a copilului de 3-4 ani

2.1. Scopul cercetării este acela de a identifica tipurile de comortamente/atitudini pe care

le au părinții cu copii de 3-4 ani și evidențierea cauzelor care facilitează sau obstrucționează
aceaste comportamente/atitudini.

2.2. Obiectivele cercetării:

 Evidențierea gradului de implicare în educația propriilor copii;

 Identificarea modalităților de implicare a părinților în educația copiilor;
 Relevarea disponibilității părinților de a se implica în activități;
 Identificarea de modele de bune practici ale educației parentale.

2.3 Procedura de cercetare

2.3.1 Populația cercetării

Cercetarea s-a desfășurat la Gradinița P.N. NR.1. Cercetarea a fost organizată timp de un an
şcolar 2018-2019, în perioada 4 aprilie - 26 mai, a cuprins trei etape distinct: etapa de pretest,
etapa experimentală şi etapa de posttest. Numărul total al subiecţilor a fost constituit din 76 de
părinți, aparţinand grupei mari.
Am considerat importantă menținerea mediului din grădiniță natural pe tot parcursul
derulării cercetării, în vederea sporirii validității și fidelității rezultatelor cercetării.

23
 2.3.2 Strategia de eșantionare

Eşantionul ales este unul de convenienţă. Formula defineşte situaţiile în care se

presupune că subiecţii sunt selectaţi în cea mai mare parte fără a asigura condiţia de
reprezentativitate cerută de procedurile clasice de eşantionare. La studiul efectuat au luat parte 76
de părinți. Pentru a cunoaște mai bine lotul de subiecți și caracteristicile principale ale acestora,
au fost colectate informații privind următoarele aspecte din viața lor:
 Genul participanților

GEN Feminin Masculin

NR. PĂRINȚI 62 14
PROCENT % 82% 18%
Tabelul 1: Repartizarea părinților după gen

 Vârsta participanților

VÂRSTA 27-35 ANI 36-60 ANI

NR. PĂRINȚI 50 20
PROCENT% 71% 29%
Tabelul 2: Repartizarea părinților după vârstă

 Ocupația participanților: casnic(ă) - 3%, lucrează cu carte de muncă, autorizaţie sau

contract - 85%, lucrează pe cont propriu (include agricultor)- 4%, patron cu angajaţi –
8%

 Ultima școală absolvită

24
 Ultima școală absolvită

studii postuniver-
sitare nu raspund      treapta I liceu (9 - 10 clase)
3% 5% 8%
universitar de profesionala
lungă durată 5%
7%
universitar de
scurtă durată /
colegiu
13%

şcoală post-
liceală
11%
liceu (9 – 12
şcoală maiştri
clase)
9%
39%

Figura 1: Repartizarea părinților după ultima școală absolvită

 Ocupațiile părinților: conducători de unităţi şi patroni, întreprinzători - 8%, ocupaţii

intelectuale - 18%, tehnicieni sau maiştri - 8%, funcțiionari - 20%, lucrători în servicii
şi comerţ - 6%, agricultori cu calificare sau în gospodăria proprie - 13%, meşteşugari şi
mecanici reparatori - 4%, muncitori calificaţi - 9%,muncitori necalificaţi în sectoare
neagricole - 3%, zilieri în agricultură - 0%, cadru militar -0%, altele-3%, munceşte în
străinătate -7%.

25
  Numărul de ore lucrate într-o săptămână : între 0 și 5 ore - 17%, între 6 și 20 ore - 44%,
între 21 și 40 ore -26%, peste 40 ore-13%.

 Sursele de venit

Sursele de venit ...

bani primiţi de la rude plecate

venitul minim garantat, ajutor
definitiv sau temporar în străinătate
social nici una
4%
1% 3%
alocaţie de copil
3%şi
burse de studiu
pregătire
4%
ajutor şomaj / alocaţie
de sprijin
6%
activităţi ne-agricole pe
cont propriu autorizate
10%

venit pe convenţie
civilă /contract colabo-
rare
6% salariu
64%

2.3.3 Etica cercetării

S-a obținut acordul subiecților pentru participarea la acest studiu și s-a asigurat
confidențialitatea datelor furnizate de către aceștia.

2.3.4. Instrumentul cercetării

1. Observația. Am folosit această metodă în toate etapele cercetării, cu scopul de a
procura date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. Pe

26
 parcursul cercetării am făcut observaţii spontane asupra copiilor în timpul activităţilor comune,
în jocuri şi alte activităţi, urmărind manifestarea potenţialului creativ individual cât şi în grup.
Am fost foarte atentă cu preşcolarii pentru a se manifesta liber, deci să nu se simtă observaţi.
Datele culese au fost consemnate în scris şi apoi interpretate.

2. Convorbirea – interviul – metode de cercetare directă prin care se discută în mod

intenționat cu preșcolarii pentru obținerea unor date (opinii, dorințe, interese, aspirații) în
legătură cu anumite fenomene și manifestări. Dialogul purtat cu copiii grupei mari a fost cât
mai natural, pe baza unor întrebări bine elaborate, menite să-l stimuleze pe copil să-și exprime
gândurile, părerile, trăirile. Am folosit convorbirea în momentul organizării expoziției de
desene ale copiilor. Aprecierea a fost făcută cu ajutorul lor, prilej în care am putut descoperi
părerile și impresiile despre lucrările colegilor.

3. Chestionarul – Chestionarele sunt modalitati de cercetare, de cunoaştere,

prezente în majoritatea disciplinelor ca şiîn activităţile cotidiene, alcătuite din întrebări cu un
anumit grad de generalitate, dar urmărindu-se o ,,radiografiere” a stărilor, atitudinilor,
intereselor, poziţiilor subiectului. Se înțelege că răspunsurile pot fi mai mult sau mai puţin
subiective, de aceea se alcătuiesc fie cu răspunsuri închise(„da”, „nu”, „nu știu”), fie cu
răspunsuri deschise (libere).

2.4 Colectarea datelor

Colectarea datelor s-a făcut prin utilizarea unui chestionar care a fost completat de către
părinți.

27
 2.4.1. Modul de aplicare a chestionarelor şi de interpretare a datelor

Studiul s-a desfăşurat în perioada 4 aprilie - 26 mai; m-am axat pe documentare, am stabilit
cadrul conceptual al cercetării, am aplicat chestionare părinților.

2.5. Interpretarea datelor. Concluzii și recomandări.Limite

1. “Cine este persoana care se ocupă cel mai mult de îngrijirea zilnică
a copilului?”
60%

50%

40%

30%

20%

10%

0%
i ă i i i va
lu ur lu lu lu e
ilu ăs ilu i lu ilu in
op ăm op op op tc
ac l c c c Al
m e ga ic
ii t ăl o ra
a în n Ta /s
M
nț
i Bu e le
ri at
pă Fr
i
bi
Am

2. Copilul este consultat atunci când este luată o decizie în ceea ce-l privește...?

Trei sferturi dintre participanții la studiu susțin că îți consultă întotdeauna copilul atunci când
iau decizii care îl privesc pe acesta, în timp ce 22% spun că fac acest lucru doar uneori.

28
 Întotdeauna uneori niciodata nu raspund
1% 1%
22%

76%

3. “Ce părere aveți despre aplicarea unor corecții copilului atunci când aceștia au un
comportament necorespunzător?”
Subiectul aplicării unor corecții copiilor atunci când aceștia au un comportament
necorespunzător este controversat: 48% dintre cei intervievați au o părere bună și foarte bună
despre acest aspect, în timp ce același procent au o părere proastă și foarte proastă.

29
 45%

40%

35%

30%

25%

20%

15%

10%

5%

0%
foarte buna buna proastă foarte proastă nu stiu nu raspund

4. Ați solicitat vreodată sprijinul uneia dintre următoarele persoane pentru a rezolva
o problemă în relația cu copilul dumneavoastră?
Un sfert dintre respondenți recunosc că s-au aflat cel puțin o dată în situația în care au
simțit că nu știu ce să facă în relația cu propriul copil. Profesorii sau educatorii sunt cei
cărora părinții le cer în cea mai mare măsură sprijinul pentru a rezolva o problemă în relația
cu copiilor, sunt urmați de rude (46%), prieteni (29%), psihologi (28%).

30
 100%

90% 92% 93%

80%

70%
70% 71%
60%

50% 54% DA
49%
40% NU

30%

20%

10%

0%
educator/pro- rude prieteni psiholog vecini alte persoane
fesor

5. Cum anume se procedează în familia dumneavoastră când copilul are un comportament

necorespunzător?

100%

80%

60%

40%

20%

0% Foarte des
it nă ea ea t
er
ă ă ăr ai
e l foarte rar
eș i vr oc
ța
in al
m
e p b ăt tfe
gr a rc e v n am p d al niciodată
a s c ă e c o s te
ce t e o
eea i d i c am t i n ste te t
ra eș
cu e ș c r t e l a e i m
ă că se es o im es r
l ic p rim ă fa l ul t e iz
l pr l ul u lp
p l i i l
ee
x
ilu es co
p
le
s
pi
lu
co
p
op
i
s p z ic l u o c
ii co er pi c
u lu i nt co
l se
pi ii
co l u
lu
o pi
c

6. În familia dumneavoastră există reguli sau măsuri de protecție a copiilor de excese în…?

31
 7 din 10 părinți spun că în familie există reguli sau măsuri de protecție a copiilor pentru a
preveni excesele privind consumul de programe de televiziune neadaptate vârstei copiilor, un
procent similar (68%) dintre părinți spun că aceste reguli sunt prezente și în cazul consumului de
internet, însă doar 5 din 10 recunosc că există aceste reguli în cazul consumului de publicitate pe
internet sau la televiziune.

80%

60%

40%

20%
0%

DA
NU

7. Vă rugăm să vă exprimați acordul sau dezacordul cu privire la următoarele afirmații:

32
 100%

80%

60%

40%

20%

0%

Familia are un importat rol în dezvoltarea motivaţională a copilului de 3-4 ani, ea

contribuie la optimizarea muncii copiilor, la realizarea obiectivelor grădiniței.
Familia este sursa de putere, suport şi inspiraţie, ce poate susţine învăţarea sau o poate
frâna, fapt ce poate determina ca copilul de 3-4 ani să aibă anumite dispoziţii motivaţionale.
Prin educație, părinții pot cunoaște ce înseamnă de fapt disciplinarea copilului (învățarea,
însușirea de comportamente adecvate) și care sunt metodele de disciplinare adecvate ce
favorizează cooperarea copilului și dezvoltarea unei cât mai bune relații între părinte și copil, pe
de o parte și între părinții copilului, pe de altă parte.
Prin programele de consiliere se transmit părinților informații relevante privind educația,
formarea, sănătatea, îngrijirea copiilor, petrecerea timpului liber, orientarea școlară și
profesională, legislația familiei, cunoașterea copilului etc. Activitățile se realizează de regulă cu
grupuri numeroase de părinți, adesea sunt însoțite de materiale informative distribuite
participanților, sunt susținute de specialiști în domeniul respectiv sau de echipe pluridisciplinare.

33
 Scopul educaţiei părinţilor este să sprijine părinţii să-şi dezvolte priceperile parentale şi
încrederea în propriile forţe şi să îmbunătăţească capacităţile lor de a îngriji şi sprijini propriii
copii.

Limitele cercetării
Chiar dacă cercetarea a scos în evidență identificarea tipurilor de comortamente/atitudini
pe care le au părinții cu copii de 3-4 ani și evidențierea cauzelor care facilitează sau
obstrucționează aceaste comportamente/atitudini, există câteva limite care trebuie menționate.
O limită este numărul restrâns de subiecți. Eșantionarea nu asigură reprezentativitate
necesară extinderii concluziilor la întreaga populație părinților din România.
Contribuțiile lucrării
Sperăm ca acest experiment să-i motiveze pe profesorii din învățământul preșcolar să
organizeze parteneriate grădiniță-famile, să promoveze în cadrul acestora modele de bune
practici. Important este ca părinții să încerce şi ei la rândul lor diferite metode de învăţare în
cadrul întâlnirilor cu părinții, care vin în întâmpinarea simultană a mai multor nevoi ale
copiilor de 3-4 ani.

34
 CONCLUZII

Şcoala si familia urmăresc acelaşi scop educativ, formarea tinerilor pentru a deveni
personalităţi multilateral dezvoltate care să poată face faţă dinamicii sociale, schimbărilor
profunde şi alese din societate. Pentru realizarea acestui scop unic este necesară unitatea de
acţiune, concordanţa dintre mijloacele specifice de influenţare folosite în aceste două instituţii
sociale. În cadrul acestei colaborări, rolul conducător îl are şcoala.
Imрliсarеa familiеi arе o рutеrniсă influеnţă atât în adaрtarеa şсolară сât şi în rеuşita şi
obţinеrеa dе реrformanţе şсolarе alе сoрilului atunсi сând рărinţii ѕе imрliсă în еduсaţia сoрiilor
lor, aсеştia dеmonѕtrеază atitudini şi сomрortamеntе рozitivе şi au şanѕе mai mari dе rеuşită în
сеlеlaltе еtaре alе еduсaţiеi, dесât сoрiii alе сăror familii dovеdеѕс o imрliсarе mai rеduѕă în
еduсaţia lor. Aşadar, imрliсarеa рărinţilor еѕtе imрortantă atât реntru сoрii сât şi реntru
grădiniță.
În сееa се рrivеştе aсţiunеa еduсativă a familiеi, еa еѕtе еfiсiеntă numai atunсi сând
ѕсoрul ѕău dеvinе unul сu сеl al grădiniței, atunсi сând întrе aсеşti doi faсtori ехiѕtă o
сonсordanţă, сând obiесtivеlе urmăritе dе aсеѕtеa ѕе ѕubordonеază idеalului ѕoсial şi
еduсaţional.
Studiul rolului familiei în dezvoltarea armonioasă a preșcolarului cu vârsta între 3-4 ani,
are o mare importanță pentru întelegerea particularităților educației care se face la această vârstă,
a complexității și diversității problematicii cu care se confruntă familia, grădinița și nu în ultimul
rând, preșcolarul.
În lucrarea realizată am încercat să surprind faptul că implicarea părinţior în educaţia
copiilor lor are un rezultat pozitiv în dezvoltarea armonioasă ale acestora. Astăzi, educaţia
familială prinde din ce în ce mai mult contur şi mai multă atenţie din partea părinţilor care par a
se interesa mult mai mult de educaţia copiilor lor.
Primul capitol evidenţiază funcţiile pe care le îndeplineşte familia, rolul pe care aceasta
îl are în conturarea personalităţii copilului şi climatul, ambianţa ce dăinuie în căminul în care
trăieşte determinându-i comportamente şi atitudini pozitive sau negative. Mediul familial este
important, la fel de important ca şi mediul grădinișei, având un scop în comun, şi anume grija şi
atenţia privind formarea instructiv-educativă a copilului.

35
 Capitolul al II-lea este o cercetare cantitativă privind efectele implicării părinților asupra
dezoltării armonioase a copiilor cu vârsta între 3-4 ani. Scopul acestei cercetări a constat în acela
de a identifica tipurile de comortamente/atitudini pe care le au părinții cu copii de 3-4 ani și
evidențierea cauzelor care facilitează sau obstrucționează aceaste comportamente/atitudini.
Ne-a interesat astfel să aflăm în ce măsură implicarea părinţilor în cadrul grădiniței, implicarea
acestora în realizarea educaţiei în mediul familial şi atenţia acordată educaţiei la nivelul
discursului familial are efecte asupra dezvoltării aromnioase a copiilor cu vârste între 3-4 ani. Nu
în ultimul rând, am urmărit să verificăm în ce măsură implicarea părinţilor în educaţia copiilor
diferă în funcţie de nivelul studiilor acestora.
Rеzultatеlе obţinutе сonfirmă faрtul сă, сu сât рărinţii ѕе imрliсă mai mult în rеlaţia сu
grădinița, în rеalizarеa еduсaţiеi сoрilului în mеdiul familial, сu atât mai mult реrformanţеlе
сoрiilor vor fi mai ridiсatе și se vor dezvolta armonios.

BIBLIOGRAFIE

1. Albu, Gabriel, O psihologie a educației, Editura Institutul European, Iași, 2005;

2. Badea, Mihaela, Dezvoltă inteligenţă copilului tău. Jocuri şi activităţi pentru stimularea
celor 7 tipuri de inteligență, Editura Gold, 2011;
3. Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, 2011;

36
4. Bulboaca, Madlena, Stimularea inteligenţelor multiple ale copiilor şi adulţilor, Editura
Servo-sat, Arad, 2005;
5. Cerghiț, Ioan, Curs de pedagogie, Bucureşti: Universitatea din Bucureşti, 1988;
6. Crețu, Tinca, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași, 2009;
7. Cristea, Sorin, Dicționar de pedagogie, Editura Litera Educațional,București, 2002;
8. Cristea, Mircea, Sistemul educațional şi personalitatea, EDP, Bucuresti, 1994;
9. Cucoș, Constantin (coordonator), Bogdan Balan, Ștefan Boncu, Andrei Cosmovici,
Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice: curs elaborat în
tehnologia învățământului deschis la distanță, Editura Polirom, Iași, 1998;
10. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002;
11. D’Hainaut, Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului, 2008;
12. Dr. Armstrong, Thomas, Eşti mai inteligent decât crezi. Un ghid al inteligenţelor
multiple, pentru copii, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2011;
13. Dragu, Mariana, Dumitru, Ion, Cartea inteligenţelor multiple, Editura Gimnasium, 2013;
14. Dumitrana, Magdalena, Învăţământul primar, Ce pregătim: copilul pentru şcoală sau
şcoala pentru copil, nr. 1/1998;
15. Gardner, Howard, Csikszentmihalyi, Mihaly, Damon, William, Munca bine făcută. Când
excelența şi etica îşi dau mâna, Editura Sigma, Bucureşti, 2005;
16. Gardner, Howard, Tratat de răzgândire. Artă şi ştiinţa răzgândirii noastre, Editura Allfa,
Bucureşti, 2006;
17. Gardner, Howard, Teoria inteligențelor multiple, Editura Sigma, 2006;
18. Golu, Pantelimon, Verza, Emil, Zlate, Mielu, Psihologia copilului, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1996;
19. Leahu, Iulian, Teoria inteligenţelor multiple a lui Howard Gardner, I Geneza teoriei, Ed.
Sigma, Bucureşti 2006;
20. Liliana Stan, Pedagogia preșcolarității și școlarității mici, Editura Polirom, 2014
21. Meilli-Guichard, Jean, Să privim pictura, BPT, București, 1980;
22. Magdalena Dumitrana, Copilul, famlia, grădinița, Editura Compania, 2000
23. Pop. Emil, în „Învăţământul primar, nr. 3-4”.Legea învățământului-Act normativ,
fundamental, 1995;

37
24. Popescu Mihăeşti, Alexandru, Criterii psihopedagogice de organizare eficientă a
situaţiilor de învăţare, Ed.Conpys, Rm.Vâlcea, 1994;
25. Popescu Neveanu, Paul, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978;
26. Popescu Neveanu, Paul, Zlate, Mielu, Crețu, Tinca, Psihologie, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997;
27. Radu, Ioan, (coordonator), Metodologie psihologică şi analiza datelor, Editura Sincron,
Cluj-Napoca, 1993;
28. Roco Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi, 2004;
29. Sarbu, Viorel, Arta şi acţiunea socială,Ed. Facla, Timisoara, 1979;
30. Șchiopu, Ursu, Psihologia modernă, Editura România Press, Bucuresti, 2008;
31. Șchiopu, Ursu, Psihologia vârstelor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;
32. Văideanu George, Educația la frontiera dintre milenii, Editura Politică, București, 1988;
33. Vlăsceanu, Lazăr, Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani,
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, 2008;
34. Viorica Preda, Copilul și grădinița, Editura Compania, 2000
35. Zisulescu, Ștefan, Aptitudini şi talente, EDP, Bucuresti, 1971;
36. Zlate, Mielu, Tratat de psihologie organizaţională, Editura Polirom. Iaşi, 2004;
37. ***Revista Învăţământului Preşcolar, nr. 1-2/1999;
38. www.1stplace.uk.com

38