Sunteți pe pagina 1din 12

Mijloace de recuperare

a mobilității
membrelor după
traumatisme specifice
Fotbalului

Student Cobianu Flavius-Florian


Kinetoterapie și motricitate specială, Anul I
Motivația lucrării
Fotbalul este un sport arhicunoscut în majoritatea țărilor. Acest
joc sportiv poate fi practicat la o intensitate redusă, de placere, în cazul
activităților în aer liber dintre prieteni, sau poate fi practicat ca un sport
de performanță, este cazul în care jucatorii au nevoie de un program de
antrenament, precum și de o dietă adecvata consumului caloric ridicat
din timpul jocului propriu-zis. Dat fiind faptul că jucătorii de Fotbal sunt
predispuși la suprasolicitare din punct de vedere fizic, mușchii,
tendoanele și articulațiile acestora sunt supuse unui stres considerabil,
astfel că, datorită schimbarilor bruște de direcție, căzăturilor și
ciocnirilor cu adversarii, pot interveni divese afecțiuni și rupturi ce pot
suspenda activitatea jucătorilor pe termen mediu sau lung. Aceste leziuni
au loc adesea la nivelul membrelor inferioare și se clasifică în Luxații,
Entorse, Fracturi și fisuri osoase. Perioada lunga de recuperare și
eventualitatea unei intervenții chirurgicale m-au determinat să aduc în
vedere aceste riscuri ce trebuie asumate înainte să practicam Fotbal,
aceste leziuni pot să apară și în cazul jucătorilor amatori, întrucât aceștia
nu realizează întotdeauna o înclazire riguroasă a membrelor direct
implicate.
Luxația sau dislocarea articulației reprezintă deplasarea epifizelor
unor oase din articulații. Odată deplasat, osul poate afecta structura din
interiorul și din jurul articulației, de pilda mușchii, ligamentele, nervii și
vasele de sange, astfel se pierde raportul anatomic normal al suprafetelor
articulare. Dislocarea articulară poate fi parțială, atunci când contactul
dintre oasele afectate are loc numai pe o anumită suprafața, și totală, în
situația în care deplasarea duce la desprinderea completă a structurilor
osoase de la nivelul articulației.
Metode de tratament ale luxației
Tratamentul dislocării articulațiilor va avea drept obiectiv
restabilirea raporturilor anatomice ale suprafețelor articulare, unde este
cazul, stabilizarea structurilor nervoase și vaselor de sânge, precum și
imobilizarea articulației afectate prin gips.
Dislocarea articulară se poate trata în mod chirurgical cu ajutorul
artroscopiei în situația în care structurile afectate, tendoane, ligamente,
cartilaje și oase prezintă leziuni ce pot recidiva într-o evoluție
nefavorabilă pe termen lung. Intervenția minim invazivă are scopul de a
remedia rapid și eficient leziunile articulare în vederea evitării riscului
de apariție al complicațiilor și facilitarea recuperării mai rapide a
pacientului.
Fizioterapia se folosește de ultrasunete sau curenți dinamici pentru
a diminua durerea și inflamația articulară prin stimularea circulației
sangvine și accelerarea procesului de vindecare. Această metodă se
poate aplica atât după reducerea luxației și îndepartarea gipsului cât și
după intervenția chirurgicală artroscopică pentru o bună recuperare
postoperatorie a pacientului.

Entorsa constă într-un traumatism ligamentar cel mai frecvent


întâlnit la nivelul gleznei și articulației mâinii, acolo unde pot avea loc
mișcări bruște, de o mare amplitudine, fapt ce va suprasolicita
capacitatea fiziologică de funcționare a ligementului afectat. Gradul de
severitate al entorsei este dat de extinderea afecțiunii ligamentare
apărute, un traumatism ușor sau din contra o leziune extinsă care
necesită o corecție chirurgicală.
Diagnosticul de entorsa
Stabilirea unui diagnostic este adesea realizată printr-o examinare
fizică de către medicul ortoped, însă acesta poate sugera efectuarea unei
radiografii articulare pentru a exclude posibilitatea existenței unei
fracturi osoase inaparente.
RMN-ul articular este solicitat în cazurile în care vindecarea
durează mai mult decât în mod firesc sau atunci când evoluția nu este
cea așteptată, investigația are rolul de pune în evidență modificările
structurilor moi și a ligamantelor lezate.
Judecând după impactul de forțe exercitate asupra ligamentelor,
leziunea poate fi de mai multe grade de severitate distincte:
o Entorsa de gradul I – atunci când ligamentul rămâne intact fiind
doar elongat în timpul traumatismului;
o Entorsa de gradul II – presupune ruperea parțială a ligamentului;
o Entorsa de gradul III - reprezintă ruptura ligamentară totală, uneori
capetele ligamentului sunt inserate pe os, astfel că sub acțiunea
unor forțe suficient de mari osul este tras brusc și se poate smulge.

Care este tratamentul entorselor


 Tratamentul entorselor se desfășoara în funcție de gradul de
accidentare și de localizarea articulației afectate, însă în principal
sunt recomandate:
 Repaos articular
 Aplicarea de comprese reci, cu gheața în vederea reducerii
edemului și prentru a diminua durerea
 Bandajare pentru menținerea unei poziții fiziologice corecte
 Elevarea membrului afectat pe un plan înclinat deasupra nivelului
inimii pentru diminuarea edemului post lezional.
 Medicația orală și unguentele farmaceutice pot reduce durerea și
inflamația datorită intermediul antiinflamatoarelor nonsteroidiene.

Programul de recupare al entorsei de gleznă


Înainte de a efectua orice fel de exerciții, este necesară o încălzire a
articulației timp de 5 – 10 minute cu ajutorul unor mișcări cu impact
minor, precum mersul pe jos sau folosind o bicicletă staționară.

Exerciții pentru consolidarea tonusului muscular


Aceste exerciții fizice vor avea scopul de a întinde tendonul lui
Ahile, principalele grupe de mușchi lucrate fac parte din complexul
părții posterioare a gambei. Trebuie să se resimtă o întindere a
musculaturii din gambă și gleznă. Nu este necesară utilizarea de
echipamente dedicate.
1. Stați cu fața la perete și cu piciorul sănătos îndreptat în față.
Îndoiți ușor genunchiul, țineți piciorul afectat în spate și drept
(genunchiul în extensie), cu talpa și degetele ușor îndreptate spre
interior;
Țineți ambele tălpi pe podea și împingeți coapsele înspre zid;
Mențineți poziția timp de 30 de secunde și relaxați-vă pentru încă 30 de
secunde. Repetați mișcarea.
Important: Nu arcuiți spatele
Repetări: două seturi a câte 10, 6-7 zile dintr-o săptămână.
2. Întinderea tendonului lui Ahile cu genunchiul îndoit:
Principalele grupe de mușchi lucrate sunt mușchiul solear. Trebuie
să resimțiți această întindere în gambă, în exteriorul gleznei și în talpă
Echipament necesar: niciunul
Repetări: două seturi a câte 10, 6-7 zile din săptămână
Instrucțiuni detaliate:
 Stați cu fața spre perete și cu piciorul sănătos îndreptat în față.
Indoiți ușor genunchiul. Țineți piciorul afectat în spate, cu
genunchiul îndoit și degetele ușor îndreptate spre interior.
 Țineți ambele tălpi pe podea și împingeți coapsele înspre zid.
 Mențineți poziția timp de 30 de secunde și relaxați pentru încă 30
de secunde. Repetați mișcarea.
Important: Țineți soldurile centrate pe ambele picioare

3. Extensie pasivă cu ajutorul unui prosop:


Principalele grupe de mușchi lucrate sunt cele din partea posterioară a
gambei. Trebuie să resimțiți aceasta întindere în gambă și în zona
călcâiului.
Repetări: două seturi de câte 10, 6-7 zile pe săptămână

Instrucțiuni:
 Așezați-vă cu ambele picioare întinse înainte
 Înfășurați un prosop în jurul vârfului labei piciorului și prindeți
capetele prosopului cu mâinile
 Țineți piciorul afectat întins în față și trageți marginile prosopului
spre corp
 Mențineți timp de 30 de secunde și relaxați pentru alte 30 de
secunde. Repetați mișcarea de 3 ori
Important: Stați cu spatele drept și cu picioarele întinse bine

4. Ridicări pe vârful picioarelor


Principalele grupe de mușchi lucrate vor fi cele din partea
posterioara a gambei. Trebuie să resimțiți acest exercițiu în partea
posterioară a gambei
Echipament necesar: un scaun de sprijin
Repetări: 2 seturi de câte 10; Zile pe săptămână: 6-7
Instrucțiuni detaliate:
 Stați în picioare, astfel încât greutatea corporală să fie distribuită în
mod egal pe ambele picioare; țineți-vă de spătarul unui scaun sau
de un perete, pentru echilibru
 Ridicați piciorul sănătos de pe podea astfel încat toată greutatea să
fie pe piciorul afectat
 Ridicați călcâiul piciorului afectat cât de sus puteți, și apoi coborâți

Repetați mișcarea de 10 ori.


Important: Nu îndoiti genunchiul piciorului cu care lucrați
5. Mobilizarea gleznei
Principalele grupe de mușchi lucrate: mușchii ce mobilizează glezna;
Trebuie să resimțiți acest exercițiu de la vârful piciorului până la gleznă
Echipament necesar: niciunul
Instrucțiuni detaliate:
Așezați-vă astfel încât laba piciorului să nu atingă podeaua
Cu ajutorul labei piciorului, scrieți în aer fiecare literă a alfabetului.
Două repetari pe zi timp de o săptămână
Important: Faceți mișcări mici, utilizand doar laba piciorului și glezna

Fractura de pe suprafața osului sănătos apare în primul rând datorită


unui traumatism rezultat prin lovire sau cădere de la înălțime, de
asemenea poate fi însoțită de luxație sau leziuni neurovasculare
adiacente.
În cazul osului patologic întalnit la pacienții cu osteoporoză, boli
congenitale care afectează structura osoasă, fractură apare din cauza
modificărilor structurale patologice, precum și datorită degradării
calitative osoase, și astfel se produce în condiții minime de efort.

În funcție de aspectul pielii fracturile pot fi fracturi închise, în care


osul nu străpunge pielea și nu daunează țesutului înconjurator, respectiv
poate fi o fractură deschisă, atunci când osul a străpuns pielea. Acest caz
reprezintă o urgență medicală.
Cele mai frecvent întalnite tipuri de fracturi sunt întâlnite la nivelul:
Colului femural - fractură de col femural se produce mai ales datorită
traumatismelor prin cădere și este adesea întâlnită la persoanele în vârstă
sau la cele care suferă de afecțiuni osoase specifice care determină
degenerarea matricei osoase, osteoporoză, malnutriție.
Femurului - fractura de femur are loc în condiții de traumatism puternic
și este asociată de obicei cu accidentele din traficul rutier.
Bazinului - discontinuitatea de la nivelul oaselor care alcătuiesc bazinul,
osul iliac, ischion, sacrul și coccisul, apare în special în accidentele
rutiere sau prin cădere de la o înalțime considerabilă, astfel se pot asocia
leziuni ale organelor interne din zona pelvisului.
Șoldului - cel mai frecvent întâlnite la persoanele mai în vârstă,
fracturile de șold se datorează traumatismelor prin cădere sau lovire și
sunt favorizate de scăderea densitații osoase de după 50 de ani, de
asemenea articulația soldului este o zonă vulnerabilă în timpul jocului de
fotbal.
Gleznei - ruptura de gleznă este frecvent întalnită printre sportivi, în
mod particular fotbaliști, poate avea loc la orice vârstă și se produce de
obicei prin cădere de la înaltime, răsucire printr-o schimbare brusca de
direcție, datorită călcatului incorect, ori poate fi rezultatul unui
traumatism.
Coastelor - fracturile costale sunt cauzate de traumatisme toracice care
apar în rândul sportivilor de performanță, la fotbal, portarii sunt cei mai
vulnerabili unor astfel de fracturi.
Claviculei - clavicula este o componentă a articulației umărului, ruperea
acesteia reprezentand mai mult de jumatate dintre fracturile acestei
articulații.
În mod frecvent, fractura de claviculă are loc datorită unui
traumatism indirect prin cădere de la înalțime pe umăr sau pe membrele
superioare, o fractură ce este frecvent întalnită în fotbal, ca rezultat al
ciocnirilor din aer urmate de o aterizare incorecta.
Humerusului - humerusul reprezintă osul lung al brațului, ruperea
acestuia fiind favorizată de căderile de la înălțime, traumatisme, sau
poate fi datorat mișcărilor repetitive în cazul sportivilor de performanță,
osteoporoză sau alte procese tumorale osoase.
Calcaneului - fractura de calcaneu, sau fractura călcâiului, este de
asemenea un rezultat al căderilor de la înălțime.
Tibiei - discontinuitatea tibiei se intalneste cu precădere la persoanele de
sex masculin și este favorizată de practicarea sporturilor de contact, de
pildă fotbalul.

Simptomele specifice fracturilor osoase sunt următoarele


 Durere acută în zona traumatizată
 Imposibilitatea funcționării optime a membrului afectat
 Deformarea vizibilă a osului
 Edem la nivel cu tegumentul din jurul fracturii
 Hematom

Diagnosticul fracturilor osoase


Diagnosticul de fractură este stabilit sub îndrumarea unui medic
ortoped prin intermediul examenului clinic al pacientului și al
investigațiilor imagistice reprezentate în special de radiografia osoasă.
Tratamentul fracturilor
Tratamentul discontinuităților osoase poate varia în funcție de
regiunea afectată, tipul fracturii, starea în care se află tegumentele,
precum și de particularitățile de vârstă și comorbiditățile pacientului,
însa are ca principal scop reducerea fracturii odată cu restabilirea
poziției anatomice normale ale formațiunilor osoase, urmată de
imobilizare cu ajutorul atelelor sau al unui aparat gipsat.
Realizarea interventiilor chirurgicale este sugerată în cazul în care nu
se poate obține o reducere eficientă a fracturilor prin mijloace ortopedice
și presupune utilizarea de suruburi, tije și plăci.
Recuperarea funcțională prin fizioterapie, ergoterapie sau
hidroterapie este indicată atât după tratamentul ortopedic cât și în
perioadă post-chirurgicală fiind practicată pentru o ameliorare a
senzației de durere, precum și pentru facilitarea proceselor de vindecare
a structurilor osoase și a tesuturilor afectate în urma fracturii.
Propuneri pentru jucătorii de Fotbal
După parerea mea fotbaliștii trebuie să acorde o importanță sporită
pregătirii organismului pentru efortul de anduranță la care sunt supuși pe
teren. Jucătorii au nevoie de o hidratare optimă în prealabil, dat fiind
faptul că aceștia pierd o cantitate considerabilă de electroliți precum
sodiu, magneziu și potasiu prin traspirație. În cazul în care un jucator
acuză dureri musculare, recomand evitarea supra-solicitarii din punct de
vedere fizic, întrucât se poate ajunge la o ruptură musculară nedorită.
Bibliografie:

https://www.doctorortoped.ro/recuperare/program-
recuperare-glezna
https://www.medlife.ro/articole-medicale/tipuri-de-
fracturi-cauzele-acestora-si-tratamentul-necesar
https://www.medicover.ro/

S-ar putea să vă placă și