INTRODUCERE

Psihopedagogia Adolescenţilor, Tinerilor şi Adulţilor se adresează cu precădere

studenţilor înscrişi la cursurile Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic,
nivelul II, dar ea poate prezenta interes pentru oricine este preocupat de problematica
educaţiei, a şcolii sau a ştiinţelor educaţiei.
Psihopedagogia adolescenţilor, tinerilor şi adulţilor face parte din categoria ştiinţelor
pedagogice aplicative pe perioade de vârstă, alături de pedagogia antepreşcolară, pedagogia
preşcolară, pedagogia şcolară şi pedagogia universitară.
Psihologia şi pedagogia sunt ştiinţe înrudite, dar de sine stătătoare/autonome. Dacă
ştiinţa presupune abordarea diferenţiată a obiectului de studiu, atunci practica cere o abordare
integrată. În acest sens, psihopedagogia constituie/reprezintă aplicarea principiilor
psihologice în practica educaţională, păstrând specificul întregii dimensiuni psihologice şi al
dimensiunii pedagogice în cadrul acestei abordări. Psihopedagogia este o categorie care are
menirea de a asigura integrarea acţiunilor creative şi metodologice ale pedagogului,
psihologului şi elevului, promovând un parteneriat în procesul educaţional.
Psihopedagogia, ca o categorie în cadrul ştiinţelor educaţiei, realizează un ansamblu
de funcţii integratoare determinate psihologic şi pedagogic.
Funcţia educativ-valorică. Această funcţie asigură formarea cunoştinţelor sistemice şi
transformarea lor în convingeri, comportamente, atitudini (competențe).
Funcţia educativ-mobilizatoare asigură înţelegerea mai profundă a eu-lui, a
partenerului, a posibilităţilor de a fi mai bun, mai eficient, mai optimist, de a atinge scopurile
propuse etc.
Funcţia praxiologică. Formarea capacităţilor de asimilare a unor orientări/cunoştinţe
psihologice şi pedagogice şi aplicarea acestora în situaţii concrete ale vieţii.
Funcţia dezvoltativă. Această funcţie are o mare diversitate de manifestări, care
acționează, în primul rând, în planul învăţării/instruirii.
  Educaţia ca proces social însoţeşte individul de-a lungul vieţii, ajutându-l să se
dezvolte în plan intelectual, axiologic, afectiv, să se adapteze continuu la cerinţele societăţii.
  Ideea nevoii de educaţie, indiferent de vârstă, nu este una nouă. În perioada clasică
(sec. al XVII-lea), Jan Amos Comenius, în lucrarea „Didactica Magna”, afirma că pedagogia
nu poate fi limitată la educaţia din şcoală sau din familie, ci aceasta vizează toată existenţa
individului, subliniind nevoia educaţiei permanente şi universale.
Însuşirea unor strategii active de realizare a unui feedback operativ şi continuu
precum şi formarea capacităţilor de înţelegere şi interpretare a esenţei problematicii
domeniului permite, chiar perfecţionează competenţele de a formula ipoteze, de a găsi soluţii
şi de a formula concluzii pentru diferite situaţii educaţionale în care sunt implicaţi
adolescenţii, tinerii şi adulţii cu întregul palier de etape ale dezvoltării umane.
Preocuparea pentru pedagogia adulţilor a crescut în timp şi aceasta este justificată de
creşterea valorii sociale şi economice a educaţiei în general, educaţia fiind sursa de progres
pentru societate, iar pentru individ mijlocul de a se conecta la dinamica valorilor socio-
culturale de-a lungul vieții.