PATRIMONIUL CENTRULUI ISTORIC DIN BUCUREȘTI –

ÎNTRE SPECIFIC ȘI GLOBAL

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. Facultatea de Arhitectură.

student arhitect Claudiu Leonard Cîrstea îndrumător disertație conf. Petru Mortu

-octombrie 2019
CUPRINS

I. INTRODUCERE

1.1. Argument...............................................................................................................................3

1.2. Metoda de cercetare...............................................................................................................3

1.3. Structura lucrării....................................................................................................................4

1.4. Definirea conceptelor.............................................................................................................5

II. CULTURA/ PATRIMONIUL ȘI EFECTELE TURISMULUI ASUPRA LUI................................6

2.1. Conceptul de turism cultural..................................................................................................6

2.1.a. Definirea conceptului..........................................................................................................6

2.1.b. Evenimentul declanșator, evoluția turismului și cum este această activitate percepută în
prezent.......................................................................................................................................................7

2.2. Industrializarea turismului.....................................................................................................9

2.3. Așezările istorice – tensiunea dintre universal și personal/specific.....................................11

2.4. Rolul turismului în determinarea relației universal – specific.............................................12

III. PEISAJUL HIBRID - ÎNTRE NOILE TEHNICI/ CONCEPTE ARHITECTURALE,

SPECIFICITATEA LOCULUI ȘI „MEDIASCAPES”...........................................................................13

3.1. Două direcții principale ale arhitecturii post – moderne: formalistă și realistă care pun în
balanță noile tehnici/ concepte arhitecturale cu specificitatea locului....................................................14

3.2. Mediascape – ca formă de globalizare a unei culturi..........................................................16

IV. STUDIU DE CAZ – CENTRUL VECHI AL BUCUREȘTIULUI .................................................17

4.1. Determinarea specificității culturale a centrului orașului din punct de vedere istoric.........18

4.1.a. Orașul tradițional...............................................................................................................18

1
 4.1.b. Orașul modern – respingerea tradiției și raportarea la principiile occidentale.................19

4.1.c. „ Orașul nou” – respingerea tuturor tradițiilor..................................................................21

V. CENTRUL CULTURAL / ISTORIC AL ORAȘULUI ȘI LOCUITORII SĂI.................................22

5.1. Cauzele detașării afective a locuitorilor de orașul cultural..................................................22

5.2. O metodă posibilă de reatașare a locuitorului autohton față de patrimoniul construit al

centrului vechi – Casa arhitecturii.........................................................................................................23

5.3. Arhitectura și industriile creative.........................................................................................24

VI. STUDIU DE CAZ

VI. 1. ARTCOR Creative Center Chișinău, Moldova, arh. Maxim Calujac, 2019................................26

VI. 2. La Passarelle – Centru Cultural, Trevoux, Franța, Pierre Vurpas et Associés Architectes,
2013.........................................................................................................................................................31

VII. EFECTELE INCLUDERII ACESTUI TIP DE FUNCȚIUNE ÎN CONTEXTUL CENTRULUI

VECHI AL ORAȘULUI DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL ȘI ARHITECTURAL........................35

Concluzie................................................................................................................................................36

Bibliografie/ Webografie/Lista ilustrații.................................................................................................38

2
I. INTRODUCERE

1.1. Argument

Această lucrare își propune să analizeze modul în care este înțeles centrului istoric al
Bucureștiului în contextul unui fenomen întâlnit la nivel global – distorsionarea realității concrete prin
intermediul mass media. Studiul asupra turismului cultural ajută la înțelegerea felului în care zona,
definitorie pentru stabilirea specificității unei civilizații, s-a transformat de-a lungul timpului odată cu
dezvoltarea și schimbarea concepției asupra acțiunii de a călători, a industrializării turismului. Evoluția
tehnologică și implicit accesul facil la informație din perspectiva aproape a oricărui domeniu de interes
a condus la suprapunerea/ confundarea generalului cu particularul, a universalului cu specificul,
atitudine resimțită puternic și la nivel arhitectural, funcțional. Acest subiect este tratat pe parcursul
lucrării prin intermediul conceptului de media-scape, și prin compararea a două direcții de proiectare –
formalistă și realistă.

Accentul pus pe modul de evoluție al centrului Bucureștiului contribuie la formarea unei

atitudini față de situația actuală cu care se confruntă, adică ignorarea locuitorului autohton – elementul
social care are un rol major în conturarea trăsăturilor proprii unei culturi, și afirmarea turistului – ale
cărui interese devin element generator în modului de funcționare a centrului istoric.

Scopul final este de a găsi o modalitate de reapropiere / reatașare a locuitorului față de

patrimoniul vechiului centru, de a propune o soluție pentru accentuarea sentimentul de apartenență față
de propriul oraș și de a-l face conștient de valoarea moștenirii culturale.

1.2. Metoda de cercetare

Ca metodă de cercetare, studiul se bazează pe corelarea informațiilor interdisciplinare, având

ca surse atât literatura specifică domeniului arhitecturii cât și site-urile de specialitate, care tratează
subiecte din domeniul economic,politic, istoric, filozofic etc. Concluziile extrase pe parcursul lucrării
provin și din observațiile la fața locului ca efect natural al experimentării centrului de-a lungul unei
perioade îndelungate.

3
1.3. Structura lucrării

Având ca scop final demonstrarea unui fenomen întâlnit la nivel global și exemplificat
punctual, în contextul centrului Bucureștiului, lucrarea propune un demers structurat în șase capitole,
pornind de la informații general valabile către observații ce vizează un cadru specific.

Primul capitol explică conceptul de turism cultural și prezintă o evoluție a acestei activități
pentru a putea înțelege relația directă dintre factorul social și cultura specifică. Din punct de vedere
istoric se poate deduce faptul că Revoluția Industrială a reprezentat o schimbare majoră în ceea ce
privește circulația, schimbul de informații și atitudini evidențiind o nouă perspectivă a ideii de a
călători.

Contactul cu o varietate de alte culturi, indiferent daca e fizic, concret sau prin intermediul
mass-media, a schimbat percepția atât a turistului despre destinație cât și a locuitorului autohton asupra
mediului său.

Al doilea capitol vizează mai mult modul de evoluție al planificării urbane și a arhitecturii în
contextul existenței unei lupte continue între universal și specific.

Capitolul trei se conturează pe baza cercetării trăsăturilor specifice ale orașului București, cu
accentul pus pe centrul istoric, pentru a putea stabili contextul și implicațiile din punct de vedere social
și arhitectural aduse prin propunerea unei intervenții viitoare.

Capitolul patru subliniază motivele detașării afective a locuitorului de patrimoniul său cultural,
de oraș în sine, și încearcă să găsească o modalitate posibilă de a readuce arhitectura în conștiința
publică – crearea unor locuri noi de exprimare a culturii din punct de vedere al patrimoniului
arhitectural.

Penultimul capitol reprezintă un studiu de caz a ceea ce presupune un centru pentru industriile
creative ca domeniu general în care se încadrează și arhitectura iar ultimul capitol schițează un mod de
abordare arhitecturală precum și implicațiile datorate situării amplasamentului în centrul orașului.

4
1.4. Definirea conceptelor

Arhitectura realistă = concept utilizat în această lucrare cu un sens mai larg, pentru a cuprinde
direcțiile / tendințele arhitecturale care au aceeași bază teoretică - punerea în valoare a regionalul, a
vernacularul, a tehnicilor tradiționale și a istoricului; subordonarea și respectul față de contextul
existent, ca aspect pozitiv precum și riscul de a produce pastișă sau kitsch, ca aspect negativ.

Arhitectura formalistă = utilizarea conceptului cu același scop, de a cuprinde sub o formă generală
tendințele arhitecturale care pun mai presus de orice conceptul, simbolul universal valabil, varietatea
formelor ca efect al noilor tehnologii, tehnici, materiale apărute în domeniul ingineriei. Riscul este de
a produce o arhitectură complet decontextualizată sau dimpotrivă, de a evidenția fondul existent,
vechi.

Înțelegerea a priori = fenomen cară stă la baza dorinței de a călători. O imagine mentală formată
asupra unui anumit loc / destinație turistică, puternic influențată de modul de promovare prin mass –
media.

Mediascape = peisajul urban / imaginea urbană influențată și transformată astfel încât să corespundă
noilor trenduri la nivelul modului de evoluție a orașului dar și din punct de vedere al actualelor cerințe
ale utilizatorilor influențați de mass – media.

Globalizare = uniformizarea, occidentalizarea, omogenizarea specificului unor țări/ orașe, la nivel

cultural, economic, religios etc.; un proces complex de integrare la nivel mondial. Fenomenul de
globalizare este înțeles în această lucrare și sub forma de dependență și libertate în același timp,
schimbul liber de idei, bunuri, oameni la scară mondială, confundarea aspectelor/ trăsăturilor locale cu
cele mondiale, „ lumea întreagă regăsindu-se astfel în fiecare localitate şi, concomitent, fiecare
localitate, regiune sau naţiune regăsindu-se pe întreg mapamondul” 1.

Industrializare = termenul face referire, în acest context la acțiunea de a transforma un bun fizic sau
spiritual, din punct de vedere al moștenirii culturale, într-un produs care are ca scop principal profitul
economic.

1
Alina-Petronela Negrea, Globalizarea şi dilema identitară, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XIX (2012), No.
9(574), pp. 68-90
5
II. CULTURA/ PATRIMONIUL ȘI EFECTELE TURISMULUI ASUPRA LUI

Formarea unei percepții, a unei imagini despre oraș este un proces care necesită o atenție și un
efort de lungă durată, care constă în trei etape majore: o înțelegere „a priori” , care presupune
construirea unei imagini mentale a spațiului fără a intra în contact direct cu acesta, o imaginare a lui; o
înțelegere „in situ”, adică experimentarea concretă a destinației vizate, prin prezența fizică și o
înțelegere „a posteriori”, care se manifestă după ieșirea din contextul respectiv, prin intermediul
reamintirii2.

Fiind principalul fenomen care stă la baza experimentării unui nou context cultural, social,
turismul este studiat în această lucrare din perspectiva primelor două etape de înțelegere a cadrului
urban și mai specific, al centrului istoric al orașului – a priori și in situ. Percepția a priori, adică
imaginea mentală creată înainte de experimenta fizic locul, este puternic influențată de mass-media și
poate avea efecte majore asupra cadrului real, în timp ce înțelegerea in situ se poate confrunta cu un
sentiment de dezamăgire, neatingând nivelul așteptărilor formate datorită modului necorespunzător de
promovare.

2.1. Conceptul de turism cultural

2.1.a. Definirea conceptului

O încercare de a defini acest concept aparține lui Greg Richards3 și se bazează pe modul în care
turistul ( ca persoană care călătorește departe de casă) experimentează o nouă civilizație. Cultura poate
fi înțeleasă prin capacitatea de a înțelege ceea ce gândesc oamenii (atitudini, credințe, idei, valori) și
ceea ce fac (artă, artefacte, obiecte specifice tradiționale etc. ). Aceasta este prin urmare o combinație
între proces și produsele acestor procese4, adică între o cultură spirituală și una materială. În timp ce
cultura materială poate fi studiată și înțeleasă fără a intra neapărat în contact cu factorul social, cea

2
Aurelia F. S., Nicolae T., Ion P., Anca D. V., Codruța B., Zestrea turistică – dimensiune importantă în
evaluarea/modelarea imaginii unui oraş. Studiu de caz: Bucureşti, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII
(2011), No. 4(557), pp. 142-154
3
Greg Richards - Pofesor la Universitatea de Științe Aplicate din Breda și la Universitate Tilburg, Olanda. A lucrat la
proiecte pentru numeroase guverne naționale, organizații naționale de turism și municipalități și are o experiență
vastă în cercetarea și educația turistică, cu postări anterioare în Marea Britanie și Spania. Cercetările sale curente se
concentrează pe utilizarea creativă a spațiului pentru dezvoltarea culturală, socială și economică.
4
https://www.researchgate.net/publication/254825039_European_Cultural_Tourism_patterns_and_prospects
6
spirituală presupune un fenomen mult mai complex care implică atât existența unor atribute date,
independente de individ (moștenirea și perpetuarea unor obiceiuri, a unor norme de etică general
acceptate la nivelul societății respective5 ), dar și individul însuși (care conștientizează, cunoaște,
apreciază cultura și este modelat de ea), ca generator al unor produse culturale trecute prin filtrul
propriei gândiri.

Concluzia este că procesul de cunoaștere culturală implică, fundamental, atât o parte materială
cât și o parte spirituală. Dacă în cazul cunoșterii materiale activitatea este preluată în mod inconștient
de simțurile umane și conștientizată într-o oarecare măsură, în cazul cunoașterii spirituale nu se poate
vorbi de același lucru. Cunoaștere spirituală presupune un efort din partea turistului, de a înțelege în
mai mare măsură ce fel de perspectivă asupra vieții aveau oamenii locului, însă este nevoie și de un loc
care să permită acest lucru, fără să ascundă conștient sau inconștient părți din poveste.

2.1.b. Evenimentul declanșator, evoluția turismului și cum este acesta perceput în prezent

Turismul a devenit în prezent unul dintre principalele resurse economice ale așezărilor istorice
și este important de studiat pentru a putea înțelege modul de evoluției al orașului (în special al
centrului) într-o anumită direcție, dictată de acest fenomen.

Turismul poate fi împărțit în două etape principale: ante și post momentului Revoluției
Industriale, adică perioada de dinaintea existenței posibilității transportului pe lungi distanțe (apariția
trenului) când turismul era în principal cel domestic sau în scopuri strict funcționale/ religioase și
perioada de după Revoluția Industrială, când s-a manifestat o democratizare a acestui fenomen și s-a
extins la o scară macro.

Ca o etapă incipientă , dorința de a călătorii s-a bazat pe motive religioase, mai mult ca dovadă
a unui devotament, ca un act care trebuie făcut în scopuri independente de dorințele individuale
(plăcere, relaxare)6. Romanii au fost cei care au introdus ideea de turismul hedonistic7 și nu în scopuri
utilitare cum se întâmplase până atunci (de exemplu negoțul). Ei au fost cei care au creat o arhitectură

5
Arun K., Culture & Civilisation, Study material, University of Calicut, India, p. 5
6
Marina Abad-Galzacorta, Basagaitz Guereño-Omil, Pilgrimage As Tourism Experience: The Case Of The Ignatian
Way, International Journal of Religious Tourism and Pilgrimage, Vol. 4, art. 5, 2016, p. 48
7
Hedonism = 1. Concepție etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea, eliberarea de suferință, 2. Teorie care
consideră că principala funcție a artei este de a delecta, MDA2, 2010
7
strict dedicată turismului balnear, ei dețineau conceptul de a vizita clădirile faimoase în timp ce tinerii
erau trimiși în Grecia pentru o educație mai buna. Această formă a turismului era totuși un privilegiu
al clasei sociale înalte8.

Odată cu căderea Imperiului Roman a dispărut pentru un timp și acest fenomen. Apoi, Evul
Mediu a fost perioada în care s-a născut prima formă a turismului adresat tuturor claselor sociale, sub
denumirea de pelerinaj. Călătoriile erau facilitate de o infrastructură de cazare bine organizată, cu
locuri de luat masa și chiar cu ghiduri tipărite9. Modelul tipic bisericilor de pelerinaj presupunea
existența unui spațiu interior amplu, cu un culoar de circulație în jurul naosului și transeptului. Acesta
se unește cu ambulatoriul din jurul absidei principale oferind acces la o serie de capele cu altare
subsidiare. Galeriile aflate deasupra acestor coridoare și ambulatoriului asigurau un spațiu adițional
pentru mulțime în zilele de sărbătoare. Astfel, pelerinii puteau circula perimetral pentru a ajunge la
moaștele sfântului – patron fără a deranja slujbele desfășurate în absida principală10.

Spre sfârșitul Evului Mediu apare și turismul în scopuri educaționale, Grand Tour - ul, în care
oamenii călătoreau pentru a studia pictura și arhitectura faimoasă, pentru a întâlni cei mai importanți
artiști și pentru a învăța mai multe despre limba și cultura zonei vizitate. Specificul acestui tip de
turism și ceea ce contribuie la scopul strict educațional este perioada călătoriei, acordată pentru a
înțelege o anumită cultură și care ajungea să dureze până la patru ani11. Cu timpul însă, excursiile
ajung să fie din ce în ce mai scurte, studiul asupra clădirilor să se rezume doar la o vizitare a
obiectivelor, în timp ce participanții deveniseră reprezentanți ai clasei mijlocii. La sfârșitul secolului al
XVIII - lea, apare în cadrul Grand Tour – ului o nouă preferință pentru frumusețea scenică a
peisajului natural, ca efect al mișcării romantice în artă. În același timp, se manifestă și un interes
pentru efectul benefic asupra sănătății al băilor termale, al spa – urilor, ca o reîntoarcere la tradiția
romană12.

Secolul al XIX-lea a reprezentat începutul turismului modern așa cum îl cunoaștem astăzi
datorită în principal dezvoltării transportului. Orașul industrial, creșterea poluării a determinat o altă
gândire asupra conceptului de a călători. Populația urbană simțea nevoia evadării în zonele cât mai

8
John Swarbrooke, Susan Horner, Consumer Behaviour in Tourism, Second edition, UK, Elsevier, 2007, p. 14-15
9
Ibidem.
10
Ian S McIntosh, E Moore Quinn, Vivienne Keely, Pilgrimage in Practice: Narration, Reclamation and Healing,
CABI, 2018, p. 6.
11
John Swarbrooke, Susan Horner, op. cit., p. 14-15.
12
Ibidem, p. 16.
8
liniștite (zonele de litoral, munte, mediul rural), departe de noxele provenite de la noile fabrici, mașini,
aglomerație etc. Accesibilitatea transportului a permis dezvoltarea turismului la o scară mai mare, în
afara țării.

Ceea ce trebuie urmărit este modul cum forma actuală a turismului, ca mod de petrecerea a
timpului liber, se încadrează în cerințele impuse de o „societate a amuzamentului” – concept inventat
în anii ‘70 de către sociologi13. Există o diferență majoră între produsele culturii industrializate și
obiectele de artă autentice, prin însăși intenționalitatea lor finală, adică distincția între plăcere și
bucurie. Obiectele industriei culturii promit plăcere, adică satisfacerea unor nevoi pre-existente, sunt
prezentate în scopul de amuzament, pentru destindere, relaxare și au ca bază o similitudine aparentă cu
obiectele de artă. În timp ce arta devine cu atât mai neinteresantă cu cât este mai ușor de înțeles,
obiectele industriei au ca scop distragerea atenției de scurtă durată,14 subordonate unui circuit în
permanentă schimbare (a intereselor sociale, economice, politice etc.) și bazate pe satisfacerea unei
nevoi /unui interes de moment).

După Revoluția Industrială turismul a ajuns să se fie, în timp, accesibil pentru aproape toate
clasele sociale, motiv pentru care în jurul lui s-a dezvoltat o industrie. Activitatea de a călătorii a
început să fie o parte absolut necesară din mediul social, în deciziile luate, în acest sens, nemaiexistând
dorința de cunoaștere ci doar cea de petrecere a timpului liber.

2.2. Industrializarea turismului

O primă observație este faptul că industrializarea, ca acțiune mecanizată care răspunde direct
intereselor private, colonizează cultura în sensul în care o separă aproape complet de cerințele reale ale
societății15.

Conform lui Low patru factori au determinat dezvoltarea (industrializarea) turismului în oraș:
declinul activităților de fabricație tradiționale, nevoia de a crea noi activități economice sau de a face

13
https://www.researchgate.net/publication/267854905_Tourism_Today_Why_Is_It_a_Global_Phenomenon,
15.09.2019.
14
Gyorgy Markus, Culture, Science, Society: The Constitution of Cultural Modernity, Olanda, Brill, 2011, p. 627
15
Colombo, F. (2018). Reviewing the cultural industry: from creative industries to digital platforms, Communication &
Society, 31(4), 135-146, p. 136
9
față unui procent foarte mare de șomaj, perceperea turismului ca o industrie în creștere și speranța ca
dezvoltarea turismului va duce la regenerarea și revitalizarea inimii orașului16.

Punctul cel mai important în istorie care a declanșat direcția industrializării turismul a
reprezentat Revoluția Industrială de la sfârșitul secolului al XVIII - lea, începutul secolului al XX -
lea. Odată cu dezvoltarea „puterii mașiniste” – în special a transportului feroviar, au fost modificate
complet mediile și modurile de viață tradiționale17.

Un alt moment important este cel denumit de F. Choay ca „revoluția electro – telematică”.
Plasată începând cu anii ’50 ai secolului trecut, marchează o schimbare considerabilă în
comportamentul și activitățile sociale actuale datorită prezenței indispensabile a telecomunicațiilor și
dispozitivelor electronice. Societatea umană se afundă din ce în ce mai mult într-o lume virtuală în
timp ce raportul propriei persoane la lumea concretă devine anost, neinteresant18. Ca efect al acestui
fenomen, care afectează puternic modul de percepere a turismului, se manifestă existența conceptului
de cultură de mase.

Cultura de mase se referă la cultura preponderentă, răspândită la nivelul maselor prin

intermediul mass –media, care spre deosebire de cultura înaltă, îndreptată către creator (pentru
înțelegerea gândirii, a valorii și a aspirațiilor sale), pune accentul pe cerințele consumatorului19.
Scopul acestui tip de cultură este de a crea, într-un mod rentabil, niște produse care ulterior să fie
vândute20, chiar dacă acest lucru ar presupune secarea lor de semnificație. Lumea actuală ajunge să fie
un amestec al copiilor, reproducerilor scoase din context care poate avea ca efect distrugerea identității
colective dar și individuale.

De asemenea, datorită dezvoltării mijloacelor de transport, și accesibilității (atât din punct de

vedere financiar cât și referitor la infrastructură), societatea contemporană se confruntă cu o
distorsionare accentuată a spațiului și timpului. Distanța nu mai este tradusă prin metri ci prin timpul
necesar pentru a o parcurge. Procesul de a ajunge dintr-un loc în altul nu mai are nici-o semnificație,

16
T. C. Chang, Simon Milne, Dale Fllon, Corinne Pohlmann, Urban Heritage Tourism. The Global – Local Nexus, UK,
Elsevier, 1996, p. 286.
17
Francoise Choay, Patrimoniu la răscruce. Antologie de luptă, București, Ozalid, 2004, p. 25.
18
Ibidem, p. 37.
19
Podască Alin –Răzvan, Cultura populară/Cultura cultă/Cultura de masă, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi,
Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, 2016, p. 5.
20
http://danoctaviancatana.blogspot.com/2008/02/cultura-de-mas-o-privire-de-ansamblu.html, 23.08.2019 .
10
nu mai există spații intermediare, popasuri . Turistul ajunge să experimenteze diverse locuri noi fără
însă a conștientiza/ simți depărtarea, poziționarea geografică față de punctul inițial de pornire.

Industrializarea turismului implică factorii generali precum calitatea atracțiilor turistice,

infrastructura ( transportul în comun), accesibilitatea, disponibilitatea informațiilor media. Însă modul
în care răspunde orașul competiției în care se află cu celelalte locuri asemănătore determină succesul
sau eșecul destinației în a atrage turiștii21. Astfel intră în discuție ideea restaurării și conservării
patrimoniului ca simboluri culturale determinante.

2.3. Așezările istorice – tensiunea dintre universal și specific

Cultura poate fi înțeleasă prin intermediul a două elemente: cel universal și cel specific .
Totalitatea simbolurilor, valorilor, credințelor și normelor ale unei societăți au ca bază, din punct de
vedere sociologic, adevăruri universal valabile, adică atributele esențiale ale condiției umane22.
Specificitatea unei culturi nu presupune interpretarea acestor adevăruri ci modul în care ele sunt
acceptate de societate. Universalul în arhitectură poate fi rezultatul unui proces foarte lung de
rezolvare (într-un mod pozitiv sau negativ) a multor situații particulare23.

Din punct de vedere social, centrul orașelor istorice este zona cea mai afectată de confluența
dintre universal (adaptabilitate la cerințele și nevoile sociale contemporane, general valabile precum și
ideea conform căreia patrimoniul cultural al unei zone poate fi un bun universal) și specific
(cultura,tradițiile și obiceiurile propriu-zise și monumentele istorice). Se pune problema modului în
care arhitectura și spațiul urban moștenite ajung să fie utilizate pentru a răspunde unei game variate de
funcțiuni actuale și unor categorii diverse de utilizatori.

O altă formă care stă la baza acestei dispute, din punct de vedere arhitectural, este revoluția
culturală marcată de tendința de a înlocui expresia de „monument istoric” cu „patrimoniu”.
Formularea „Convenției pentru protecția patrimoniului mondial, cultural și natural” în 1972, de către
UNESCO, pune în antiteză două idei aproape complet opuse – patrimoniul (ce ține de specificul unei

21
T. C. Chang, Simon Milne, Dale Fllon, Corinne Pohlmann, op. cit., p. 288.
22
https://courses.lumenlearning.com/boundless-sociology/chapter/culture-and-society/ , 29.08.2019.
23
Alberto Arenghia, Ilaria Garofolob, Antonio LAURÌA, On the Relationship Between ‘Universal’
and ‘Particular’ in Architecture, p. 34.
11
civilizații) și mondial24 evidențiind astfel direcția de globalizare a moștenirii culturale. Prin această
convenție bunurile patrimoniului cultural au fost trecute sub responsabilitatea tuturor popoarelor lumii,
menționând că la nivel național, protejarea acestora poate fi incompletă datorită lipsei resurselor
financiare, tehnologice și științifice ale țării respective25.

2.4. Rolul turismului în determinarea relației universal - specific

Centrul istoric al unui oraș reprezintă bogăția, diversitatea, dovada importanței și a vechimii
unui oraș de-a lungul timpului. Este locul care te introduce în lumea pierdută a meșteșugarilor și
negoțului de altă dată, dar și a modului de organizare a societăților dispărute.

Însă imaginea lui ( atât din punct de vedere al atmosferei cât și a funcțiunilor existente și al
modului de evoluție a arhitecturii) ajunge de cele mai multe ori pradă ideii preconcepute a ceea ce
înseamnă orașul turistic promovat de media. Obiectele arhitecturale sunt vândute ca imagine,
transformate în materiale de promovare.

Ruskin26, de exemplu, a fost primul care subliniat valoare arhitecturii vernaculare și

domestice27, ca principala sursă a identității unui oraș și nu neapărat construcțiile ridicate la rangul de
monument. Iar moștenirea culturală, clădirile vechi nu pun problema unei standardizări deoarece ele
fac parte dintr-un proces mult mai amplu de selecție a influențelor, stilurilor, ideilor corespondente
fiecărei etape istorice în parte28

Turismul este principalul factor care transformă un loc într-o destinație. Așezările istorice sunt
preferate datorită scării mici, umane, individualității și diversității ( a stilurilor arhitecturale și a
caracterului social distinct). Turismul are efecte negative similare cu „gentrificarea urbană” în sensul
în care locul respectiv își pierde utilizatorul autohton, viața socială și caracteristicile fizice. Zonele
turistice devin monotipice, de obicei mimând trăsăturile cazurilor comerciale, de mai mult succes.
Imaginea predeterminată, așteptările vizitatorilor și politicile marketingului sunt motivele principale

24
Francoise Choay, Patrimoniu la răscruce. Antologie de luptă, București, Ozalid, 2004, p. 36.
25
https://lege5.ro/Gratuit/gyydinby/conventia-privind-protectia-patrimoniului-mondial-cultural-si-natural-din-
23111972,22.08.2019.
26
John Ruskin, The Seven Lamps of Architecture. VI. The Lamp of Memory.
27
Francoise Choay, Patrimoniu la răscruce. Antologie de luptă, București, Ozalid, 2004, p. 29.
28
Ibidem, p. 39.
12
ale transformării lor. Pentru a fi competitive, destinațiile turistice ar trebui să se distingă între ele, să
fie deosebite, particulare, dar ele devin, în special din punct de vedere funcțional, din ce în ce mai
similare cu timpul29 ceea ce afectează experimentarea locului specific.

De exemplu, o trăsătură comună majorității orașelor, indiferent chiar de dimensiunile acestora

este suprafața delimitată ca fiind centrul istoric. Aceasta este cuprinsă într-o arie de 1x1km (maxim
1,5x1,5 km), astfel încât omul să poată parcurge distanța lejer30. Bineînțeles că această caracteristică
ține mai mult de capacitățile fizice umane însă acest lucru este gândit tot din perspectiva turismului.

Însă principala și cea mai evidentă trăsătură și consecință a dezvoltării turismului în centrele
urbane este omogenitatea imaginii/ peisajului acestora. Multiplicarea caracteristicilor precum modul
de amenajare a zonelor de pe marginea apelor, organizarea de festivaluri în piețe, mallu-rile de la
marginea orașului, promovarea anumitor arii clar conturate ca zone istorice evidențiază niște cerințe
ale pieței actuale, ale trendurilor culturale globale și ale teoriilor planificării urbane31. Multe din aceste
teorii de planificare promovate la nivel mondial au reprezentat însă de foarte multe ori mari eșecuri.
Luat ca exemplu bine cunoscutul model haussmanian, care deși în Paris a urmărit păstrarea clădirilor
și formelor spațiale specifice, în alte orașe europene, ca și în București de altfel, a fost implementat
complet greșit32.

Este foarte important faptul că, în ciuda acestor direcții comune, orașele rămân totuși cu ceva
specific, trăsăturile căpătate de-a lungul istoriei, combinații diferite, ciudate de stiluri arhitecturale
interpretate/ trecute prin filtrul unui mod comun de a gândii a unei civilizații. . Modul în care aceste
trăsături sunt păstrate este determinat, într-o măsură, de felul în care acestea sunt văzute.

III. PEISAJULUL URBAN HIBRID - ÎNTRE NOILE TEHNICI/ CONCEPTE

ARHITECTURALE, SPECIFICITATEA LOCULUI ȘI „MEDIASCAPES”

Fenomenul de hibridizare reprezintă o parte integrantă a societății contemporane, din punct de

vedere al dinamicii acesteia, al tipologiilor clădirilor și al organizării spațiale. Fragmentarea zonelor

29
Kilinc-Unlu, Aysem. (2011). A Study of Historic Towns after "Tourism Explosion": The Case of Çeşme, Foça and
Şirince in Western Turkey, Masters Thesis,University of Pennsylvania, Philadelphia, PA, p. 4.
30
Jan Gehl, Birgitte Svarre, Cum se studiază viața urbană, București, Igloo, 2015, p. 127.
31
T. C. Chang, Simon Milne, Dale Fllon, Corinne Pohlmann, op. cit., p. 286.
32
Francoise Choay, Patrimoniu la răscruce. Antologie de luptă, București, Ozalid, 2004, p. 42.
13
metropolitane din motive economice și politice/ guvernamentale, precum și o direcție de dezvoltare a
orașului pe baza segregării funcționale ( împărțirea pe centre comerciale, centre dedicate sectorului
terțial, centre turistice, cartiere dormitor), reprezintă o cerință actuală a societății.

Conceptul de peisaj hibrid presupune și identificarea anumitor proceduri și procese de

abordare a patrimoniului urban, în contextul noii culturi noi, digitale, dominate de mass-media33;
presupune suprapunerea dintre o entitate spațial – constructivă dezvoltată spontan – zona urbană
propriu zisă compusă din fondul construit vechi, moștenit, și noile clădiri apărute, cu noile trenduri
artistice, arhitecturale34 - modele globale.

3.1. Două direcții principale ale arhitecturii postmoderne: formalistă și realistă care pun în balanță
noile tehnici/ concepte arhitecturale cu specificitatea locului

Post-modernismul, expresia arhitecturală la care se raportează cel mai des arhitectura actuală
așa cum specifică Ioan Andreescu și Vlad Gaivoronschi, poate fi împărțit în două mari direcții:
formalistă și realistă (direcții clar evidente și în modul de proiectare al clădirilor din centrul
Bucureștiului). Arhitectura realistă pune în valoare regionalul și vernacularul, modalitățile tradiționale,
istoricul. Există însă un risc foarte mare de a se produce kitsch-ul, ca rezultat al poftei puternice de a
înfățișa o anumită cultură specifică. Rezultă o arhitectură pentru efort, lipsită de semnificație,
inadecvată relațiilor sociale. Arhitectura formalistă, în schimb, se bazează pe niște reguli obiective de
compoziție , pe clădiri tipizate care ar putea determina în timp o morfologie urbană.35

Pentru a putea dezvolta acest subiect este foarte important de înțeles mai întâi noțiunea de stil
indiferent de domeniul artistic la care face referire. Stilul poate fi văzut ca modul de manifestare a unei
expresii personale sau ca exprimare la o scară mai largă a ideilor comune, împărtășite ale unei
civilizații (stiluri istorice, naționale, tehnice, culturale etc.)36. Este un termen general ce marchează o
etapizare a unor fenomene similare care s-au manifestat în mod natural, de-a lungul timpului, în istoria

33
https://argument.uauim.ro/en/issues/2/48/, 14.09.2019.
34
Ibidem.
35
Ioan Andreescu, Vlad Gaivoronschi, Identitate și alteritate în spațiul urban, București, Ed. Fundației Arhitext Design,
2009, p. 63.
36
Saul Fisher, Style in Architecture: A Defense of Formalism, Mercy College, New York, p. 3.
14
artei/ arhitecturii. Stilul în arhitectură, constă în unitatea dintre formă, conținut și tehnici de compoziție
ce se dezvoltă odată cu evoluția culturală 37.

Direcția formalistă face referire la regulile și formele de bază ale arhitecturii care ar putea
genera tipare de identificare ale unui obiect dat în mediul construit, reieșind astfel cele mai corecte
criterii de evaluare38. Această gândire obiectivă ar putea conduce la crearea de obiecte de arhitectură în
stilul x sau y ca un fel de automatism, fără a ține cont de context, regiune, istorie etc. Caracteristicile
unui stil arhitectural promovat prin media poate fi reprodus la nesfârșit, iar formalismul produce o
serie largă de trăsături ce țin de natura și capacitatea formei arhitecturale, care pot fi revendicate39.

Această idee este posibil să fie acceptată ca un fenomen adevărat, însă din punct de vedere al
stilului înțeles ca exprimare a unui individ nu poate fi pusă în aplicare. Arhitectura lui Le Corbusier nu
poate fi confundată, cum nici Constructivismul rusesc nu poate fi menționat fără Tatlin sau El
Lissetzky40. Numai în cazul în care obiectul arhitectural va ajunge să fie un rezultat strict al
mașinismului, cum ar fi de exemplu direcția de evoluție a arhitecturii parametrice, atunci putem vorbi
de un formalism pur.

Contrar ideilor abstracte promovate de formalism, arhitectura realistă propune inspectarea cu

atenție, interacționarea cu lucrurile existente, pentru a putea captura particularitatea fenomenologică.
Realismul face referire la o lume externă stabilă, independentă de schemele conceptuale și guvernată
de propriile legi. Din această perspectivă, realismul presupune în arhitectură, un mod de cunoaștere,
interpretare a ceea ce există deja – orașe, clădiri, teorii și proiecte, ca activitate conceptuală deliberată
în continuitate cu istoria, dar îndreptată spre viitor41 .

Cele două direcții generale de proiectare în arhitectură sunt aduse în discuție tot pentru a
evidenția această luptă a universalului și particularului. Este foarte dificil de stabilit o soluție optimă
de intervenție în contextul centrului vechi al Bucureștiului. Cât de mult ar trebui contextualizată
această nouă intervenție astfel încât să se situeze la limita dintre formalism și realism având în vedere
faptul că arhitectura contemporană este definită de concept, de noile trenduri, tehnici și materiale de

37
B. Mihailov, Stilul în arhitectură, București, Arhitectura, nr. 2, 1954.
38
Saul Fisher, op. cit., p. 15.
39
Ibidem, p. 2
40
Ibidem, p. 4.
41
Silvia Malcovati, Realism and Rationalism: An Italian-German Architectural Discourse, bfo-Journal, no.2, 2016, p. 5.
15
construcție. Cert este că trebuie luată în considerare temperarea utilizării sticlei42 – simbol universal al
transparenței, al democrației, în cazul clădirilor publice și înălțimea clădirilor, simbol al
performanțelor la nivelul tehnicilor inginerești43.

3.2. Mediascape – ca formă de globalizare a imaginii specifice a unei culturi

Termenul mediascape este o noțiune introdusă recent în terminologia specifică de urbanism și

peisagistică și reprezintă o abstractizare a cuvântului inițial „landscape”. El simbolizează o abordare
interdisciplinară a subiectului urbanismului alături de social-scape, meta-scape, art-scape etc. și
denumește anumite fenomene care nu pot fi distinse printr-un termen propriu44.

Această expresie descrie modul în care imaginea vizuală are impact asupra lumii prin
intermediul revistelor, televiziunii, cinematografului și cel mai important, prin intermediul
bombardării într-un mod abuziv, persuasiv cu reclame45. Fenomen întâlnit la nivel global are ca efect
denaturarea percepției lumii reale, controlul și manipularea în anumite direcții în special din motive
economice sau politice.

Globalizarea culturii specifice este înțeleasă aici în sensul de transformare a unei imagini
existente a orașului astfel încât să corespundă noilor cerințe/ așteptări ale turistului actual și în sensul
tiparului de evoluție a orașului. Dezvoltarea urbană este cel mai spectaculos aspect al uniformizării46,
arhitectura contemporană subordonându-se de multe ori unei ordini prestabilite a lucrurilor în loc să o
critice sau să o transforme47. Modul de proiectare actual încearcă atât de puțin să integreze noile
tehnici valabile la nivel global în contextul cadrului specific încât se poate vorbi de manifestarea unei
atitudini formaliste.

Cultura, ca produs final este scopul turistului care caută autenticitate și semnificație în
contextul unei noii experiențe. Cu toate acestea, însăși prezența turistului conduce la crearea unor
manifestări culturale special concepute pentru consumul turistic. Cultura ca proces este transformată

42
URBANISMUL, Bucureștii – 550 ani, Nr. 3, An II, Septembrie 2009, p. 48.
43
Ibidem, p. 44.
44
URBANISMUL, op. cit., p. 32.
45
https://www.definitions.net/definition/MEDIASCAPE, 15.08.2019.
46
Muntadas, Daina Augaitis, Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía, Between, ACTAR Publishers, 2011, p. 144.
47
Ibidem, p. 145.
16
prin turism în cultura ca produs48 și singura grijă este ca acest obiect final să nu fie lipsit de
semnificație, izolat/ extras din contextul sau original.

Societatea modernă are tendința de a descoperii valorile culturale ca mod de a petrece timpul
liber (în scop hedonistic). Astfel, de-a lungul anilor, tiparele turismului, ca parte anexă a
consumerismului, s-au schimbat dramatic. De la turismul elitist, la o nevoie de bază a maselor de a se
relaxa și prin urmare la cultura văzută ca profit, una dintre cele mai mari resurse economice a lumii.

Turismul din centrul vechi este atât de puțin dedicat scopului cultural, educativ (de înțelegere a
unei civilizații) și atât de mult dedicat loisirului încât a condus la o transformare completă a imaginii
lui (o imagine mult prea comercială). Din punct de vedere arhitectural, clădirile simbol sunt cunoscute
ca „atracții turistice” – cea mai atenuată formă a culturii unei națiuni. Centrul istoric devine un
„mediascape”, un peisaj metaforic al trendurilor, gusturilor, imaginilor promovate prin media49; o
lume creată prin suprapunerea imaginilor, evenimentelor, ideilor întâlnite în televiziune/ film/ ziare cu
arta, arhitectura, educația, politica. Spațiile publice sunt construite astfel încât să atingă așteptările și
coregrafia evenimentelor media. 50

Globalizarea culturii sau cultura globală se referă la un fenomen relativ nou, datorat unei conexiuni
ireversibile la nivel economic (internaționalizarea comerțului), tehnologic (posturi de radio, tv, site-uri
universale) între statele lumii care ajung să fie interdependente.

IV. STUDIU DE CAZ – CENTRUL VECHI AL BUCUREȘTIULUI

Centrul Bucureștiului este ales ca studiu de caz datorită experimentării directe, fizice a
fenomenelor descrise mai sus. Înțelegerea subiectului globalizării orașului din punct de vedere atât
funcțional cât și la nivel de imagine, atmosferă, s-a produs de la scară micro (observarea atitudinii
proprii și a locuitorilor față de centrul istoric), la scară macro – compararea cu studiile efectuate asupra
altor metropole în aceeași direcție.

48
Ibidem, p. 22.
49
https://www.yourdictionary.com/mediascape , 15.07.2019 .
50
Muntadas, Daina Augaitis, Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía, op. cit., p. 87.
17
4.1. Determinarea specificității centrului orașului București

4.1.a. Orașul tradițional

Orașul tradițional (ante 1800), este foarte puțin resimțit în contextul centrului vechi al
Bucureștiului. În afară de ruinele Curții Domnești, câteva străzi care mai amintesc de vechiul oraș
(Lipscani, Șelari, Covaci etc.) și biserici (Biserica Bucur, Stavropoleos, Colțea etc.) imaginea centrului
nu trădează vechimea fostului târg.

Inițial cunoscută sub numele de Cetatea Dâmboviței, Bucureștiul cu numele actual a fost
menționat pentru prima oară în timpul lui Vlad Țepeș.

În raport cu teritoriul vechii Țări Românești a cărei capitală vremelnică a fost începând cu
secolul al XVI – lea, Bucureștiul se afla la aproximativ mijlocul distanței dintre Carpați, Olt, Dunăre,
Siretul Inferior și Milcov. Se situează pe traseul cel mai scurt dintre Dunăre și Transilvania ca un
punct de oprire pentru negustori, târgoveți, ostași etc. și ca zonă strategică de supraveghere a Dunării
dintre Siret și Olt.

Cea mai veche parte a Bucureștiului, nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat orașul era zona Curții
Vechi, delimitată în trecut de vechiul curs al Dâmboviței și de ulițele cunoscute azi sub numele de
Șelari, Gabroveni și de o limită paralelă cu actuala Șepcari, spre est. Aici a avut loc „ Târgul din
lăuntru”, cel mai vechi punct comercial al orașului unde se aflau prăvăliile și dughenile negustorilor51.

Bucureștiul secolului al XVI – lea nu se impunea printr-o estetică/ arhitectură anume. Palatul
domnesc era o construcție de dimensiune medie, iar casele mici din lemn și argilă. Caracterul specific
al orașului era legat de funcțiunea sa comercială, documentele vremii menționând un număr foarte
mare de prăvălii, ateliere52.

În secolul al XVII – lea orașul devine un mare centru economic, unde există o mixitate
culturală. Aici se întâlneau pentru a-și vinde marfa negustori greci, albanezi sârbi, italieni, polonezi,
nemți, otomani etc. Este o lume vie, înstărită unde majoritatea dețineau prăvălii cu pivnițe de vin, case,
terenuri53. Pe lângă piața veche de lângă Curtea Domnească – „Târgul din Năuntru” apar încă două

51
GIURESCU, Constantin C., Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, București, Editura
Pentru Literatură, 1966, p. 45.
52
Grigore Ionescu, București.Orașul și monumentele sale, București, Editura Tehnică, 1965, p. 12.
53
GIURESCU, Constantin C., op. cit, p. 267 – 268.
18
centre comerciale denumite „Târgul de Sus” și „Târgul Cucucui”. Tot ceea ce se construia se baza pe
nevoile urgente ale orașului, de unde și apariția hanurilor pentru călători, ridicarea tot mai multor
prăvălii, în timp ce locuirea era asemănătoare cu cea a satului: case dispuse izolat, rare, cu grădini
ample54. Specificul secolului al XVII – lea se contura prin prezența influenței fanariote. Maidanele au
căpătat o puternică importanță, ele devenind spații comune, de întâlnire - locuri de organizare a
târgurilor55.

4.1.b. Orașul modern – respingerea tradiției și raportarea la principiile occidentale

Sfârșitul secolului al XIX – lea este considerat ca fiind perioada decisivă care a marcat
specificul arhitecturii Bucureștiului ca oraș modern. Datorită evenimentelor antecedente precum
calamitățile naturale, utilizarea materialelor slab rezistente, direcțiilor impuse de administrație
(impunerea principiilor occidentale, inclusiv în domeniul urbanismului – de exemplu demolarea
Turnului Colței, a hanurilor, sistematizarea orașului prin lărgirea străzilor, bulevardelor etc.) au rămas
foarte puține clădiri care datează din perioadele antecedente56 . Zona centrului vechi este rezultatul
suprapunerii multor proiecte inițiate de-a lungul anilor și neterminate datorită unei puteri
administrative lipsită de autoritate dar și din cauze financiare57.

Din punct de vedere arhitectural, al imaginii centrului vechi din secolul al XIX – lea , începutul
secolului al XX – lea, atât caracterul comercial și prețul ridicat al loturilor construibile au determinat
realizarea fronturilor continue la stradă pentru a profita la maxim de suprafața terenului. Clădirile cu o
înălțime de parter și un etaj dispuneau de o curte interioară unde se găseau și anexele/ dependințele și
camerele slugilor, accesibile printr-un gang. La parter spre stradă se aflau atelierele meșteșugarilor și
prăvăliile în timp ce camerele de locuit erau dispuse la etaj58. Cu timpul, datorită îngustării din ce în ce
mai mult a loturilor, dispunerea funcțională se realiza pe verticală, acest lucru fiind vizibil și prin
modul diferit de tratare a decorațiunilor de pe fațadă a fiecărui etaj în parte ( de la spațiile de
depozitare, locuința proprietarului, a slugilor, atelierul, prăvălia)59.

54
Grigore Ionescu, op. cit., p. 13.
55
Ibidem, p. 141.
56
Rodica Crișan, Reabilitarea locuirii urbane tradiționale, București, Paideia, 2004, p. 105.
57
Ștefan Ghenciulescu, Orașul transparent, București, Editura Universitară „Ion Mincu”, 2008, p. 34-36.
58
Ibidem, p. 102.
59
Ibidem, p. 102-103.
19
 Ceea ce trebuie evidențiat este faptul că Bucureștiul a suferit dintotdeauna de lipsa spațiilor
civice propriu-zise, după cum se poate deduce și din planul Borroczyn (edițiile 1846, 1852), unde
atenția era îndreptată în principal în jurul lăcașurilor de cult60 și a maidanelor.

Urbanistic, cele mai importante evenimente ale secolului al XIX – lea care au avut un rol
semnificativ în determinarea caracterului centrului au fost sistematizarea Șoselei Kiseleff, petrecută la
mijlocul veacului și trasarea marilor bulevarde din timpul lui Carol I.

După venirea la conducere a generalului rus Kiseleff au fost începute o serie de restructurări
urbane. Influențele franceze și rusești erau din ce în ce mai evidente la nivel arhitectural. Cele mai
importante două curente artistice care s-au manifestat cu precădere au fost cel neoclasic și apoi cel
romantic61. În timpul regelui Carol I și după câștigarea Războiului de Independență au apărut o serie
de noi funcțiuni publice a căror imagine trebuia să fie demne de un stat independent ( Ateneul,
Biblioteca Centrală Universitară, Palatul C.E.C etc.).

Sfârșitul secolului al XIX – lea a fost marcat de o dezvoltare a industriei Bucureștiului

(înlocuirea manufacturii cu procesele mecanizate ce a determinat construirea unui număr mare de
fabrici, în 1893 existând 115 intreprinderi îndustriale)62, de o creștere a populației și implicit de un
accentuat proces de modernizare a orașului. În 1878 s-au propus, de către Consiliul comunal, o serie
de lucrări edilitare, introducerea iluminatului electric, repararea pavajelor, străzilor, îndreptarea
cursului Dâmboviței63 etc. pentru a oferi Bucureștiului o imagine europeană. Prima problemă care
necesita o rezolvare urgentă a fost cea a canalizării și a restructurării canalului Dâmboviței, lucrare
realizată pe baza planurilor lui G. Cerchez. Ulterior acestui proiect s-a pus problema alimentării
Bucureștiului cu apă potabilă (până atunci bucureștenii se aprovizionau cu apă direct din râu), aceasta
fiind rezolvată abia în 1895, prin repararea filtrelor de la Arcuda și Bîcu realizate cu câțiva ani înainte.

În anul 1882 a fost introdusă lumina electrică, primele becuri funcționând pe Podul
Mogoșoaiei, la palatul regal, în fața Teatrului Național și în parcul Cișmigiu, continuând cu iluminarea
arterelor principale de circulație (bulevardul Colțea, de la Piața Romană până în Piața Victoriei în
1895). Sfârșitul secolului al XIX – lea a cunoscută și o dezvoltare a rețelei de transport: prelungirea

60
Ibidem, p. 30.
61
Grigore Ionescu, op. cit., p. 153.
62
Ştefan Ionescu, Dezvoltarea edilitar – urbanistică a orașului București, la sfârșitul secolului al XIX – lea,
http://bmim.muzeulbucurestiului.ro, p. 82.
63
Ibidem, p. 84.
20
sectorului dintre Calea Victoriei și Cișmigiu, deschiderea bulevardului Piața Romană – Piața Victoriei
și din Piața Mare spre Sud (azi bulevardul G. Coșbuc), lărgirea bulevardului Colțea etc. Alte probleme
aduse în discuție au fost cele legate de pavaj și de apariția tramvaielor (1894 – apariția primei linii de
tramvai electrică între Gara de Est și Cotroceni)64.

Bucureștiul secolului al XX – lea a fost marcat în principal de Planul General de Sistematizare

din 1921 și Planul director de Sistematizare din 1935 care priveau orașul dintr-o perspectivă mai
modernă. Cel din 1921 susținea dezvoltarea industrială a Bucureștiului prin proiecte de mare amploare
ce țineau de transportul feroviar, echipamente edilitare în timp ce planul din 1935 se adresa mai mult
locuitorului, modului de viață de zi cu zi, trata subiecte precum modul de construire și estetică, spațiile
verzi și nu proiectele mari care necesitau resurse financiare inaccesibile65.

4.1.c. „ Orașul nou” – respingerea tuturor tradițiilor

În perioada comunismului s-a manifestat o „cvasi-dispariție a spațiului public” precum și

declanșarea unui haos general, distrugeri majore și ridicări de construcții decontextualizate față de
imaginea și proporția vechiului București; un amestec de blocuri înalte - placări ce prezintă o relație
directă cu strada și locuințe joase la curte66. Inexistența spațiilor publice, sau cele existente fiind foarte
slab conturate, nedefinite, au condus către o înșiruire de filtre public-privat, precum și la apariția
multor locuri de întâlnire ferite, protejate.67

Șerban Cantacuzino spunea că Bucureștiul actual este de fapt format din două orașe distincte.
Orașul care a avut o evoluție normală de-a lungul istorie, cu o arhitectură foarte diversă și cel rezultat
în urma sistematizării perioadei comuniste. Clădirile ieșite din scară, supuse unei uniformități a stilului
arhitectural demn de o metropolă nu reușesc decât să șocheze privirea și să domine imaginea de
ansamblu 68.Horia-Roman Patapievici descrie însă frumusețea eclectismului vechiului oraș, salturile de
scară, lipsa de rigoare și inexistența unei alinieri urbanistice care fac orașul să fie atât de surprinzător,
neașteptat de interesant69.

64
Ştefan Ionescu, op. cit., p. 87-92.
65
Andreea Udrea, Bucureștiul interbelic: urbanism si societate. Planurile de sistematizare ale Bucureștiului, Teză de
Doctorat în cadrul U.A.U.I.M, București, 2013, p. 201.
66
Ștefan Ghenciulescu, op. cit., p. 8.
67
Ștefan Ghenciulescu, op. cit. , p. 111.
68
Șerba Cantacuzino, Gabriela Tabacu – coordonator, Bucureștiul meu, București, Humanitas, 2016, p.16.
69
Horia-Roman Patapievici, Gabriela Tabacu – coordonator, Bucureștiul meu, București, Humanitas, 2016, p.69.
21
 Din punct de vedere al moștenirii culturale, Bucureștiul s-a aflat încă de la început într-un
proces de continuă asimilare de noi elemente, în special datorită poziționării sale și a libertăților
religioase, economice și culturale pe care orașul le oferea. Invadarea, jefuirea orașului de foarte multe
ori, împreună cu nenumărate alte distrugeri provocate de incendii, cutremure, inundații, au condus la
un oraș alcătuit din foarte multe straturi suprapuse (în conformitate cu influențele arhitecturale,
politice, economice, artistice ale perioadelor respective). Se poate explica astfel motivul existenței unei
detașări afective a locuitorului față de orașul său, de moștenirea arhitecturală.

Fenomene asemănătoare cu globalizarea s-au petrecut și de-a lungul istoriei prin preluarea
anumitor modele, stiluri de viață etc. însă ceea ce este specific perioadei actuale este faptul că nu mai
există o conexiune directă între civilizația luată ca model și civilizația care preia modelul 70. Mediul
virtual reprezintă noul câmp de lucru, o abstractizare a timpului și a spațiului concret.

V. CENTRUL CULTURAL / ISTORIC AL ORAȘULUI ȘI LOCUITORII SĂI

5.1. Cauzele detașării afective a locuitorilor de orașul cultural

Prin prisma evenimentelor istorice, unul dintre motivele care a stat la baza atitudinii de
nepăsare/ respingere/ detașare a locuitorului autohton față de moștenirea culturală (în special față de
obiectele de arhitectură cu valoare istorică) poate fi rezultat din distrugerea repetată a fondului
construit al orașului. Influențele occidentale din secolul al XIX – lea, sistematizarea din timpul
comunismului și câteva reminiscențe ale orașului tradițional, creează un sentiment de haos, de cultură
slab definită, neînchegată.

Un alt motiv este determinat de fenomenul de acaparare a centrului istoric de efectele

turismului, care tind să îl transforme din punct de vedere funcțional. Legat de modul de utilizare a
centrului istoric al orașului se poate lua în considerare opoziția dintre principiile lui Giovannoni care
susțin reutilizarea și adaptarea la modul de viață contemporan al clădirilor istorice și legea lui
Marlaux, care muzeifică vechile țesuturi urbane71. Prin transformarea clădirilor istorice în obiecte de
atracție turistică se observă cel mai accentuat fenomen al muzeificării iar ca mod de reutilizare a

70
Radu Săgeată, Globalizare culturală și cultura globală. Global și local în geografia culturală, București, Editura
Universitară, 2009, p. 49.
71
Francoise Choay, Patrimoniu la răscruce. Antologie de luptă, București, Ozalid, 2004, p. 29.
22
fondului construit, în prezent, principalele funcțiuni regăsite în această zonă sunt specifice loisirului –
restaurante, cafenele, baruri, magazine de suveniruri etc. înglobate în vechile clădiri.

Conform unui studiu efectuat de ARCUB, în „Orașul invizibil București2021” bucureștenii

sunt mult mai mult atașați de zonele în care locuiesc, indiferent de cartier, față de centrul orașului pe
care îl consideră haotic, rău famat, murdar, necivilizat.72 Supusă efectelor turismului, această zonă
tinde să erodeze valorile vieții cotidiene, să manifeste o atitudine pasivă față de locuitori, în timp ce
ideea de a locui în centru (din punct de vedere al calității vieții, prețurile inaccesibile ale locuințelor,
precum și acapararea spațiilor de firme private) nici nu mai este luată în considerare.

Foarte interesant însă este motivul pentru care bucureștenii ajung în această zonă. Mulți dintre
aceștia folosesc ca scuză scopurile practice precum cumpărăturile, locul de muncă etc., pentru a
traversa și a experimenta atmosfera centrului permanent animat. Adevărul este că există o dorință
neexprimată a locuitorului de a vedea și de a se face văzut73 în locul cel mai important al orașului.
Turistul, prin ceea ce reprezintă el, nu are nevoie de o scuză pentru a-și manifesta interesul față de
această zonă.

5.2. O metodă posibilă de reatașare a locuitorului autohton față de patrimoniul construit al centrului
vechi

Studiul asupra modului în care orașul tinde să evolueze și să capete o imagine din ce în ce mai
globală a fost făcut pentru a înțelege cât de important este factorul uman în definirea și diferențierea
unei culturi. Obiceiurile locului, comportamentul, modul de interacțiune dintre oameni sunt cele mai
specifice atribute ale unui loc și au un impact mult mai mare atunci când omul autohton
conștientizează valoarea fondului construit moștenit, a propriei istorii.

Definitoriu pentru perpetuarea trăsăturilor specifice ale unei culturi rămâne educația ca proces
ce conduce la formarea personalității individului74. Ori Bucureștiul (de fapt întreaga țară) suferă enorm
din acest punct de vedere. Arhitectura (ca moștenire culturală și ca domeniu în sine) rămâne un subiect
izolat studiat de o pondere relativ mică a populației în timp ce arhitectul se manifestă foarte puțin în

72
https://www.capitalaculturala2021.ro/Files/dosare/bucuresti/Bucuresti2021_Bid%20Book_RO.pdf, p. 4,
28.08.2019.
73
Jan Gehl, Birgitte Svarre, Cum se studiază viața urbană, București, Igloo, 2015, p. 90.
74
URBANISMUL, Bucureștii – 550 ani, Nr. 3, An II, Septembrie 2009, p. 34.
23
mediul social, ocolește subtil exprimarea ideilor, a cunoștințelor iar statul, de la căderea
comunismului, a încetat aproape complet să se mai implice în proiectele urbane. Importanța clădirilor
vechi moștenite cad pradă intereselor private, unei gândiri indiferente față de cultura locală, având ca
scop în principal, profitul economic. Nu este contestată dorința de evoluție, modernizare a orașului, ci
modul în care se face acest lucru, amplasarea în locuri nepotrivite a noilor construcții, abaterile de la
regulamentele de urbanism, lăsarea in paragină sau distrugerea clădirilor de patrimoniu.

Al doilea factor important în definirea unei culturi este arhitectura ca obiect moștenit și ca mod
actual de evoluție a fondului construit.

Arhitectura este materia primă, scena desfășurării activităților sociale; este critică deoarece se
manifestă ca un sistem de evenimente orientat către rezolvarea unor probleme în contextul unor situații
culturale, existențiale complexe. Arhitectura participă periodic la constituirea vieții cotidiene colective
sau individuale. Ea nu poate fi desemnată ca fiind invariabilă din punct de vedere tehnic sau
universală în sens istoric , geografic ci ca un set de parametrii interactivi, schimbători, în conformitate
cu practicile sociale ca fenomene ale vieții umane75.

Un mod posibil de reatașare a locuitorilor față de patrimoniul construit, de obiectul arhitectural

în sine este crearea unor spații care să promoveze această activitate / profesie care stă la baza formării
și dezvoltării unei culturi.

Propunerea practică se materializează prin crearea unui centru dedicat industriilor creative, o
casă a arhitecturii, care, prin evenimentele desfășurate, să contribuie la informarea asupra valorii
fondului construit și în același timp să ofere noi spații – ateliere pentru practicarea acestei „meserii” .
Alegerea acestui tip de funcțiune vizează nu numai interesul locuitorului autohton ci și un mod de
educare a populației în scopul conștientizării valorilor culturale, observarea potențialului pe care îl are
Bucureștiul din punct de vedere al moștenirii patrimoniului material și spiritual și nu doar din
perspectiva turismului.

5.3. Arhitectura și industriile creative

Secolul al XXI – lea este marcat de o luptă continuă cu ceea ce înseamnă producția în masă,
fenomenul definitoriu al modernismului. Ca o consecință, design-urile unicate, seriile limitate de

7575
Miško Šuvaković, Architecture as cultural practice, University of Arts - Faculty of Music Arts, 2009, p. 177.
24
produse, obiecte personalizate precum și ideile noi, inovatoare sunt din ce în ce mai apreciate,
dominând piața comercială actuală. Astfel a luat naștere conceptului de industrie creativă76 apărut
pentru prima dată în Australia în 1995 și dezvoltat ulterior de către Marea Britanie care se referă la
formele esențiale ale societății bazate pe capacitatea de a cunoaște77.

Domeniile vizate de această clasificare sunt cele care implică atât creativitatea artistică cat și
cercetarea științifică – arta, design, arhitectură și urbanism, film, fotografie, IT, mass-media, design
vestimentar, turism cultural, muzica, publicitate, web-design etc. și vizează produsul final rezultat cu
potențial economic, care contribuie la veniturile publice, la dezvoltarea locală/ națională în special din
punct de vedere cultural.

Conform unui studiu de caz asupra industriilor creative din București, s-a observat că ponderea
cea mai ridicată este cea a activităților cu o rapidă aplicabilitate comercială ( domeniile publicității,
cinema, media, IT etc.), motivul fiind faptul că metropola face parte dintr-o zonă economică dinamică,
variată, mult mai dezvoltată față de restul țării78.

img. 1

76
Marta Pieczara, Design Methods for Creative Industry Buildings, Poland, Institute of Architecture and Planning
Poznan University of Technology, 2016.
77
Cornelia Tomescu-Dumitrescu, George Niculescu, Modelele pentru industriile creative și implicațiile lor în politicile
economice și culturale ale unei regiuni, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe
Sociale, Nr.2/2011, p. 34.
78
Volintiru, C., Miron, D., 2014. Business Environment and Creative Industries in Romania,
Amfiteatru Economic, 17(38), pp. 288-298.
25
 Chiar dacă sunt mai puțin prezente decât cele din domeniul IT sau publicitate, arhitectura
reprezintă totuși o parte esențială a industriilor creative, un sector mult mai bine consolidat din punct
de vedere al perioadei de activitate. În timp ce campaniile de publicitate și IT cunosc o dezvoltare mai
recentă, în ultimele decenii, arhitectura reprezintă un domeniu mult mai stabil, cu o istorie și o
importanță de necontestat79.

Drept urmare, în propunerea practică, accentul, din punct de vedere funcțional, a fost pus pe
această latură a arhitecturii, care, deși reprezintă un domeniu în sine, poate fi înglobată într-o
perspectivă mai largă, contemporană a industriilor creative. Casa arhitecturii reprezintă o idee –
concept care reunește mai multe funcțiuni precum muzeul, atelierul de arhitectură, sălile de conferință
care împreună ar ajuta la formarea unui atitudini față de patrimoniul moștenit și la educarea cu privire
la noile metode de intervenție, în contextul unui oraș istoric.

VI. STUDIU DE CAZ

VI. 1. ARTCOR Creative Center Chișinău, Moldova, arhitect Maxim Calujac, 2019

Construcția propusă ca studiu de caz a fost aleasă datorită, în special, contextului urban și
social asemănător, al Europei de Est. Coexistența arhitecturii secolului XIX (cu influențele sale
occidentale) cu cea din perioada comunistă și arhitectura contemporană reprezintă imaginea cadru,
fondul noilor intervenții așa cum se observă și în imaginea alăturată (ing. 2). Exemplul arhitectural
este semnificativ pentru a înțelege modul de abordare și de funcționare a unui astfel de program
dedicat activităților creative, sociale, culturale.

79
Volintiru, C., Miron, D., op. cit., p. 292
26
 img. 2

ARTCOR se află în centrul orașului Chișinău în incinta Academiei de Artă (AMTAP). O

trăsătură importantă a acestui proiect este modul de rezolvare și relaționare a volumetriei în contextul
prezenței unei clădiri – monument istoric din secolul al XIX – lea. De asemenea, deși pare că obiectul
nu răspunde în niciun fel clădirii existente, o parte din funcțiunile necesare centrului sunt dispuse în
corpul vechi al Academiei, la parter, astfel încât să existe mereu o relaționare, un dialog între cele
două.

27
 im
g. 6

ARTCORE Creative Center este un exemplu de arhitectură dedicată industriilor creative, care
oferă spații pentru dezvoltarea activităților creative în domenii precum animație, design grafic, design
de interior, arhitectură, producție video, producție muzicală etc.

Din punct de vedere funcțional, spațiile principale sunt reprezentate de ateliere, spații pentru
evenimente, sala de ședință, sală de muzică, mediatecă, spațiu pentru co-working80.

80
https://diez.md/2019/01/21/foto-la-chisinau-va-fi-deschis-primul-hub-inovativ-din-tara-dedicat-industriilor-
creative-cum-va-arata-cladirea/ , 13.09.2019.
28
 img. 3

img.4

img. 5

29
 Interiorul, prin materialele utilizate și texturi (lemn, piatră, beton aparent), oferă o imagine
domestică și diferențiază spațiile din punct de vedere funcțional (img. 3, 4, 5)

Volumetria se supune configurării și modului de poziționare a parcelei. Principalul scop, în

afară de conservarea fundalului istoric, a fost de a crea un spațiu exterior mixt, o curte accesibilă
tuturor vizitatorilor, un spațiu urban activ.

img. 7

În imaginea de mai sus se observă caracterul public accentuat al clădirii prin prezența scării cu
o proporție neobișnuită care transformă volumetria într-un spațiu pietonal.

Din punct de vedere structural, clădirea este realizată din beton armat, acoperit la nivelul
fațadei cu metal – corten (img, 7), iar la interior, accentul este pus pe forma structurală, pe imaginea
creată de tavanul casetat, de scara auditoriului și de finisajul realizat din beton stratificat81 (img. 8).

81
https://www.archdaily.com/921208/artcor-creative-center-maxim-calujac, 13.09.2019
30
 img. 8

Exemplul studiat este ales și pentru a demonstra varietatea formală / estetică pe care acest tip
de funcțiune o permite. Cu toate acestea, volumetria nu acaparează imaginea de ansamblu prin
dimensiune sau proporție. E a iese în evidență în special prin modul de tratare a fațadelor – utilizarea
cortenului și simplitatea formei.

VI. 2. La Passarelle – Centru Cultural, Trevoux, Franța, Pierre Vurpas et Associés Architectes, 2013

La Passarelle este un centru cultural ce cuprinde o școală de muzică, o librărie multi – media,
un centru de arhitectură și patrimoniu, o veche farmacie, o sală de expoziție și o sală multifuncțională.,
care, ca și proiectul antecedent, se înscrie într-un țesut istoric și încearcă să nu agaseze imaginea
existentă a orașului (img. 9). Noua inserție este alipită subtil de vechea clădire a unui spital, se
aliniază frontului construit spre râul Saone, și respectă înățimile, proporțiile existente.

img. 9

31
 Noua arhitectură absoarbe calitățile construitului existent – tonurile calde ale clădirilor vechi,
existența unei lumini specifice datorate reflexiei râului, lemnul de nuc utilizat pentru rafturile din
vechea farmacie (img. 10) ce aparținea de spital. Balanța dintre suprafețele aproape complet opace și
cele vitrate simbolizează legătura trecutului cu prezentul (img. 11).

img. 10

img. 11

Din punct de vedere funcțional, proiectul combină memoria, cultura și educația, fiecare având
o zonă clar delimitată, poziționată astfel încât să corespundă necesităților diferite de iluminare, de
protecție împotriva zgomotelor și conform diferitelor grade de intimitate. De exemplu, școala de

32
muzică este situată în aripa sudică a clădirii istorice, ceea ce îi permite să funcționeze independent
beneficiind de nobilitatea și prestigiul vechii construcții; librăria multimedia este reprezentată de o
zonă complet vitrată și ocupă aripa de est a spitalului. Spațiul dedicat patrimoniului se află în centrul
clădirii, conectat cu vechiul oraș (farmacia – parte a fostului spital) și cu centrul de arhitectură.
Pavilionul dedicat artelor este o prelungire a zonei multimedia, foarte opac către malul râului și
complet vitrat spre clădirea propriu-zisă 82 (img. 12)

img. 12

82
https://www.archdaily.com/459028/la-passerelle-pierre-vurpas-et-associes-architectes, 05.10.2019
33
img. 13 – spațiul dintre pavilionul multifuncțional și zona multimedia.

Exemplul subliniază modul prin care patrimoniul și modernitatea se pot afla într-o permanentă
relaționare fără a crea dispute, fără a ase contrazice. Arhitecții si-au dorit crearea unei atmosfere
calmă, de armonie, prin utilizarea unui număr limitat de materiale, în nuanțe calde.

34
VII. Efectele includerii acestui tip de funcțiune în contextul centrului vechi: Implicațiile aduse la nivel
social și arhitectural

Industriile creative, în special arhitectura, pun încă de la început problema identității culturale
și au un rol semnificativ în accelerarea dezvoltării societății. La nivelul comunității, un astfel de
program contribuie la crearea unei relații de dialog între oamenii care iau deciziile, reprezentanții
organizațiilor care activează în acest domeniu, creatorii în sine, arhitecții și populația, având ca scop
realizarea de proiecte cu o viziune comună, cu un impact puternic asupra identității arhitecturii
bucureștene contemporane.

La nivelul poziționării geografice, centrul orașului reprezintă terenul cel mai potrivit
dezvoltării unor astfel de zone creative, de dialog și dezbateri. Acest cadru are capacitatea de a oferi
inspirație, o direcție spre inovație și mai presus de toate, poate susține un astfel de program din punct
de vedere economic și al perioadei de activitate (centrul orașului fiind o zonă activă, în permanentă
schimbare).

Ideea de a proiecta o clădire dedicată arhitecturii a apărut ca răspuns la noile tendințe ale
societății aflate sub influența tot mai accentuată a tehnologiei, mass-mediei care nu mai are timp
pentru a conștientiza valoarea arhitecturală a propriului oraș, dar și pentru a crea spații noi de lucru, de
întâlnire în această zonă centrală. Scopul este de a determina populația să se identifice cu locul în care
trăiește, cu istoria lui resimțită prin intermediul clădirilor .

Diversitatea implicată de acest subiect al industriilor creative se remarcă și la nivelul formei

arhitecturale. Diferențele de spațiu necesar precum și de complexitate conduc la o flexibilitate din
punct de vedere al scării propunerii arhitecturale, la o volumetrie care se poate mula ușor contextului.
Lipsa unor reguli stricte de proiectare poate ajuta la îmbunătățirea și întregirea imaginii orașului83.

83
Marta Pieczara, op. cit., 2016
35
Concluzie

Așa cum s-a demonstrat pe parcursul lucrării, orașul istoric ( în acest context Bucureștiul) poate
fi puternic afectat de ceea ce presupune turismul cultural actual. Fenomenul nu poate fi considerat
neapărat un factor negativ în evoluția orașul, însă nu se poate ignora procesul de transformare la care
este supus din punct de vedere al noilor cerințe ale „societății amuzamentului”.

Trăim într-o epocă în care televiziunea sau radioul produc din ce în ce mai puțină artă, sau
tratează din ce în ce mai puțin subiecte educative. Ele reprezintă un business, o industrie din care se
urmărește numai profitul financiar84 (filmele au același curs al poveștii ușor de prevăzut, muzica care
nu poate fi încadrată într-un gen anume ci se bazează pe niște ritmuri, pauze general valabile, etc..).
Fiecare manifestare în parte a industriei culturale inevitabil reproduce niște obiecte particulare pentru a
putea fi înțelese la nivel global. Generalul poate înlocui particularul și vice-versa85. Deși industria
culturală este reprezentativă pentru o societate a liberalismului, ea este criticată pentru lipsa sa de
stil86.

În contextul în care prezența tehnologiei nu poate fi ignorată, iar această „globalizare” la

nivelul aproape tuturor domeniilor determină niște reguli de proiectare, funcționare, stilistice, de
percepție general valabile, trebuie pusă în valoare moștenirea culturală, ca un contrast a ceea ce se
întâmplă în epoca actuală. Omul (în această lucrare sub forma de turist) este încă atras de fondul
istoric al unei așezări, de clădirile vechi datorită faptului că îl ajută să își conștientizeze poziția în timp
(prin compararea modului de evoluție etapizată a fondului construit până în prezent) și spațiu (poziția
geografică care influențează arhitectura locului). Arhitectura „veche” este singura dovadă, în
momentul experimentării directe a locului, a specificității orașului și factorul care are cel mai mare
impact asupra vizitatorului.

De exemplu, specificitatea peisajului Bucureștean este dată de salturile de scară a arhitecturii,

și de diferențele stilistice (arhitectura secolului al XIX - lea, a perioadei interbelice, a celei comuniste,
post – modernismul cu direcțiile sale așa cum le-am clasificat în capitolul antecedent) dar și de o
atitudine păstrată încă din cele mai vechi timpuri – suprapunerea constantă de straturi, dărâmarea și
reconstruirea într-o altă manieră „adecvată” noilor cerințe ale societății. Centrul vechi rămâne însă un

84
Theodor Adorno, Max Horkheimer, The Culture Industry: Enlightenment as Mass Deception in Media and Cultural
Studies Revised Edition, UK, Blackwell Publishing, 2006, p. 42
85
Ibidem, p. 46
86
Ibidem, p. 48
36
subiect sensibil, o zonă care trebuie să își păstreze integritatea (o imagine preponderent specifică
secolului XIX) și care impune respect, subordonare, un studiu amănunțit pentru a stabili gradul de
permisivitate în cazul noilor intervenții.

În contextul în care acest interes provine într-o cantitate foarte scăzută din partea locuitorului
autohton, lucrarea de față propune un mod de abordare a proiectului arhitectural dintr-o perspectivă
mai degrabă socială: cum ar putea fi trezit interesul locuitorului orașului pentru arhitectură, în special
pentru cea veche, moștenită și cum ar putea noua funcțiune să educe, să contribuie la formarea unui
atașament față de propriul oraș.

Industriile creative sunt cele care contribuie într-o mare măsură la răspândirea unei anumite
direcții de globalizare a modului de percepere a lumii înconjurătoare, însă tot ele pot ajuta la definirea
specificității unei culturi cum se întâmplă, de exemplu, în cazul arhitecturii.

37
BIBLIOGRAFIE

ADORNO, Theodor, HORKHEIMER, Max, The Culture Industry: Enlightenment as Mass Deception
in Media and Cultural Studies Revised Edition, UK, Blackwell Publishing, 2006

ANDREESCU I., GAIVORONSCHI V., Identitate și alteritate în spațiul urban, București, Editura
Fundației Arhitext Design, 2009

ARENGHIA, Alberto, GAROFOLOB, Ilaria, LAURÌA, Antonio, On the Relationship Between

‘Universal’ and ‘Particular’ in Architecture, IOS Press, 2016

AYSEM, Kilinc-Unlu, A Study of Historic Towns after "Tourism Explosion": The Case of Çeşme,
Foça and Şirince in Western Turkey, Masters Thesis,University of Pennsylvania, Philadelphia, PA,
2011

ARUN, K., Culture & Civilisation, Study material, University of Calicut, India

BILCIURESCU, Victor, București și bucureșteni de ieri și de azi, București, Editura „Universul”,

1945

CHANG T. C., MILNE S., FALLON D., POHLMANN C., Urban Heritage Tourism. The Global-
Local Nexus, UK, Pergamon, 1996

CHOAY, Francoise, Patrimoniu la Răscruce, București, Ozalit, 2014

CHUDOBA, Minna, Designing cities, planning for people, The guide books of Otto-Iivari Meurman
and Edmund Bacon Tampere, University of Technology, School of Architecture, Finlanda, 2014

COLOMBO, F., Reviewing the cultural industry: from creative industries to digital platforms,
Communication & Society, 31(4), 135-146, 2018

CRIȘAN, Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiționale, București, Paleida, 2004

DE MUNTADAS, AUGAITIS D., Between, Barcelona, ACTAR Publishers, 2011

DUMITRESCU, Cornelia Tomescu, NICULESCU, George, Modelele pentru industriile creative și

implicațiile lor în politicile economice și culturale ale unei regiuni, Analele Universităţii “Constantin
Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Litere şi Ştiinţe Sociale, Nr.2/2011

38
FISHER, SauL, Style in Architecture: A Defense of Formalism, Mercy College, New York

GALZACORTA,Marina Abad, OMIL, Basagaitz Guereño, Pilgrimage As Tourism Experience: The

Case Of The Ignatian Way, International Journal of Religious Tourism and Pilgrimage, Vol. 4, art. 5,
2016

GEHL, Jan, Orașe pentru oameni, București, Editura Arhitext, 2012

GEHL, Jan, SVARRE, Cum se studiază viața urbană, București, Igloo, 2015

GHENCIULESCU, Ștefan, Orașul transparent, București, Editura Universitară „Ion Mincu”, 2008

GIURESCU, Constantin C., Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre,
București, Editura Pentru Literatură, 1966

IONESCU, Grigore, București.Orașul și monumentele sale, București, Editura Tehnică, 1965

KADRI B., KHOMSI R. M., The cultural and tourist city: the new face of globalization?,
methaodos.revista de ciencias sociales, 2017, 5 (1): 38-47

MALCOVATI, Silvia, Realism and Rationalism: An Italian-German Architectural Discourse, bfo-

Journal, no.2, 2016

MARKUS, Gyorgy, Culture, Science, Society: The Constitution of Cultural Modernity, Olanda, Brill,
2011

MIHAILOV, B., Stilul în arhitectură, București, Arhitectura, nr. 2, 1954

NEGREA, Alina-Petronela , Globalizarea şi dilema identitară, Economie teoretică şi aplicată,

Volumul XIX (2012), No. 9(574)

NURYANTI W., Heritage and Postmodern Tourism, UK, Pergamon, 1996

PIECZARA Marta, Design Methods for Creative Industry Buildings, Poland, Institute of Architecture
and Planning, Poznan University of Technology, 2016

PODASCĂ, A.- R., Cultura populară/Cultura cultă/Cultura de masă, Universitatea „Dunărea de Jos”
Galaţi, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, 2016

39
RICHARDS G., Cultural Tourism in Europe, UK, CABI, 1996

SĂGEATĂ, Radu, Globalizare culturală și cultura globală. Global și local în geografia culturală,
București, Editura Universitară, 2009

STĂNCIOIU,A. F. , TEODORESCU, N., PÂRGARU, I., VLĂDOI A.-D., BĂLTESCU, C., Zestrea
turistică – dimensiune importantă în evaluarea/modelarea imaginii unui oraş. Studiu de caz:
Bucureşti, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII (2011), No. 4(557), pp. 142-154

Šuvaković M., Architecture as cultural practice, University of Arts - Faculty of Music Arts, 2009

SWARBROOKE, John, HORNER, Susan, Consumer Behaviour in Tourism, Second edition, UK,
Elsevier, 2007

TABACU, Gabriela – coordonator, Bucureștiul meu, București, Humanitas, 2016

UDREA Andreea, Bucureștiul interbelic: urbanism si societate. Planurile de sistematizare ale

Bucureștiului, Teză de Doctorat în cadrul U.A.U.I.M, București, 2013

URBANISMUL, Bucureștii – 550 ani, Nr. 3, An II, Septembrie 2009

VOLINTIRU, C., Miron, D., 2014. Business Environment and Creative Industries in Romania,

Amfiteatru Economic, 17(38), pp. 288-298

40
WEBOGRAFIE

https://dexonline.ro

https://www.researchgate.net/publication/267854905_Tourism_Today_Why_Is_It_a_Global_Phenom
enon , 15.09.2019

https://www.researchgate.net/publication/254825039_European_Cultural_Tourism_patterns_and_pros
pects , 15.09.2019

http://danoctaviancatana.blogspot.com/2008/02/cultura-de-mas-o-privire-de-ansamblu.html ,
23.08.2019

https://courses.lumenlearning.com/boundless-sociology/chapter/culture-and-society/ , 29.08.2019

https://lege5.ro/Gratuit/gyydinby/conventia-privind-protectia-patrimoniului-mondial-cultural-si-
natural-din-23111972, 22.08.2019

https://argument.uauim.ro/en/issues/2/48/, 14.09.2019

https://www.definitions.net/definition/MEDIASCAPE , 15.08.2019

https://www.capitalaculturala2021.ro/Files/dosare/bucuresti/Bucuresti2021_Bid%20Book_RO.pdf,
28.08.2019

https://www.yourdictionary.com/mediascape, 15.07.2019

https://www.industry.nsw.gov.au/__data/assets/pdf_file/0007/55447/Creat_Gwth_Prof_200802.pdf ,
15.09.2019

https://diez.md/2019/01/21/foto-la-chisinau-va-fi-deschis-primul-hub-inovativ-din-tara-dedicat-
industriilor-creative-cum-va-arata-cladirea/ , 13.09.2019

https://www.archdaily.com/921208/artcor-creative-center-maxim-calujac , 13.09.2019

http://bmim.muzeulbucurestiului.ro, 05.10.2019

https://www.archdaily.com/459028/la-passerelle-pierre-vurpas-et-associes-architectes, 05.10.2019

41
LISTĂ ILUSTRAȚII

img. 1 - https://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Articol_2390.pdf

img. 2 - https://archinect.com/people/project/121867113/artcor-creative-center/150149903

img. 3, img. 4, img. 5, img. 6, img. 7, ing. 8 – https://www.archdaily.com/921208/artcor-creative-

center-maxim-calujac

img. 9, img. 10, img. 11, img. 12, img. 13 - https://www.archdaily.com/459028/la-passerelle-pierre-

vurpas-et-associes-architectes

42