UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

“ION MINCU”

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

ARHITECTURA IMAGINAȚIEI, ROLUL SPAȚIULUI CONSTRUIT ÎN

DEZVOLTAREA COPIILOR

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator: Conf. arh. MARIA ENACHE

Ṣef. lucr.arh ALEXANDRA AFRASINEI

Absolvent:stud.arh.LUCIAN SÎRBULESCU

2019

1
Continut
A. Argument ....................................................................................................................... 3
B. Plan de Idei....................................................................................................................... 4
CAPITOLUL 1- Arhitectura programelor preșcolare .............................................................. 6
CAPITOLUL 2 - Etapele de dezvoltare ale copilului ............................................................ 14
CAPITOLUL 3 - Percepția spațiului ..................................................................................... 18
3.1 Experiența Vizuală ..................................................................................................... 20
3.2 Experiența Auditivă .................................................................................................... 21
3.3 Experiența Tactilă ...................................................................................................... 21
3.4 Experiența Gustativ-Olfactivă .................................................................................... 22
CAPITOLUL 4 - Sisteme de educație .................................................................................. 23
4.1 Sistemul Step by Step ............................................................................................... 23
4.2 Sistemul Montessori .................................................................................................. 24
CAPITOLUL 5 - Spațiile create pentru Copii ....................................................................... 26
5.1 Spații de tranziție ....................................................................................................... 29
5.2 Spații de învățare, sălile de grupă .............................................................................. 30
5.3 Spații de socializare ................................................................................................... 31
5.4 Spațiile de joacă ........................................................................................................ 32
5.5 Spațiile pentru sport ................................................................................................... 33
5.6 Spațiile protejate ........................................................................................................ 33
5.7 Spațiile exterioare ...................................................................................................... 34
5.8 Spatiile complementare ............................................................................................. 36
Capitolul 6 - Considerații asupra fenomenului actual ........................................................... 37
6.1 Problemele spațiilor actuale destinate învățământului preșcolar ................................ 37
6.2 Necesitatea construcției de noi spații pentru educația preșcolară .............................. 38
CONCLUZII ........................................................................................................................ 40
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................... 41

2
 A. Argument

Educația preșcolară este cel dintâi pas în viața unui om, din punct de vedere al
integrării, formării și rapoartelor sale sociale și profesionale. Din acest motiv, educația
preșcolară este un subiect foarte important, pe care am ales să-l abordez din
perspectiva spațiului construit. Considerând arhitectura ca vector de organizare al
spațiului construit, aceasta are un rol important în dezvoltarea individului deoarece un
spațiu adecvat pentru educația preșcolară are beneficii îndelungate în întreaga
societate. Arhitectura constituie fundamentul procesului educativ oferit de societate:
calitatea sa, ridicată, duce la o dezvoltare armonioasă a individului.

Pentru a înțelege necesitățile fizice ale spațiilor destinate centrelor

educaționale preșcolare, se pornește de la studierea nevoilor fizice și psihologice ale
copiilor.

Totodată, vârsta preșcolară este perioada în care copilul se dezvoltă foarte

mult. Dezvoltarea este atât din punct de vedere fizic cât și din punct de vedere psihic.
Abilitățile sale cresc într-un ritm accelerat. Aceasta este perioada în care copilul
începe să comunice verbal, să relaționeze cu cei din jur, să fie interesat de socializarea
cu alți copii. Cercul de cunoștințe al copilului se lărgește și, astfel, preocuparea
principală a copilului de aceasta vârstă se schimbă de la jocul solitar la jocul colectiv.
Experiențele și cunoștințele pe care copilul le capătă acum constitue baza dezvoltării
sale.

Astfel, acest studiu este o combinație între doua abordări, prima fiind cea
arhitecturală și cea de a doua fiind cea psihologică, care are ca scop determinarea
caracteristicilor optime a spațiilor create pentru copii de vârstă preșcolară.

3
B. Plan de Idei

Capitolul 1 – Arhitectura programelor preșcolare

În acest capitol este detaliată tema de arhitectură pentru proiectul de diplomă

care are ca obiect construirea unei grădinițe în Comuna Chiajna. În acest prim capitol
se va analiza numărul de grupe necesare pentru acoperirea necesarului de locuri în
învățământul preșcolar precum și spațiile necesare pentru o dezvoltare armonioasă a
copilului. Spațiile de relaționare cu comunitatea locală trebuie să vină în sprijinul
dezvoltării copiilor. Totodată, se va examina și dimensionarea corespunzătoare a
spațiilor și alegerea unei cromatici care să ajute copilul, sistemele recomandate pentru
crearea unui mediu cât se poate de plăcut. De asemenea, se propune amenajarea
spațiilor exterioare destinate întregii comunități și spațiile destinate jocului în exterior.

Capitolul 2 – Etapele de dezvoltare a copilului

În acest capitol sunt prezentate idei principale ale procesului de dezvoltare a

personalității copilului, puncte importante pentru spațiul destinat copiilor. Se pune
accent pe etapa pre-operațională a dezvoltării sale, etapă ce coincide cu perioada
când copilul este înscris în învățământul preșcolar. Etapele ulterioare, care urmează
în procesul de învățământ, sunt de asemenea importante și trebuie segmentate
organic. O mare importanță în procesul de învățământ o reprezintă segmentarea
etapelor de dezvoltare a copilului.

Capitolul 3 – Percepția spațiului

În acest capitol este prezentat modul în care copilului relaționează cu spațiul

precum și modul în care acesta înțelege și experimentează spațiul în care se află.
Experiența spațială a copilului este analizată din perspectiva principalilor stimuli
senzoriali: stimulii vizuali, auditivi, tactili și gustativi-olfactivi.

4
Capitolul 4 – Sisteme de educație

În capitolul 5 se face o scurtă trecere în revistă și descriere a principalelor

sisteme de educație preșcolare și modul în care acestea pot influența adaptarea
arhitecturii.

Capitolul 5 – Spațiile create pentru copii

În acest capitol sunt discutate în mod concret caracteristicile specifice spațiilor

destinate copiilor, importanța alegerii corecte a dimensiunilor acestora, importanța
cromaticii folosite. Totodată, se va analiza raportul plin - gol ca factor pentru a obține
un raport corect de iluminare și luminozitate.
În același timp, sunt identificate și examinate principalele spații care vor fi
experimentate de preșcolari: spațiile de învățare, spațiile de socializare, cele de joacă,
cele de sport, etc.
De asemenea, se va analiza pentru fiecare tip de sistem de educație compoziția
spațiilor interioare și exterioare.

Capitolul 6 – Analiza situației actuale

În acest capitol se va analiza situația existentă a unităților de învățământ

preșcolar, necesitatea acestora precum și modul în care arhitectura actuală răspunde
nevoilor de dezvoltare a copiilor.

Concluzii

În ultima parte a lucrării sunt prezentate concluziile asupra impactului

arhitecturii în formarea și dezvoltarea personalității copiilor de vârstă preșcolară.

5
CAPITOLUL 1- Arhitectura programelor preșcolare

Arhitectura grădinițelor și a sistemelor de educație preșcolară a început să fie

dezvoltată și cercetată începând cu sfârșitul secolului XX. Din acest motiv, această
temă poate fi considerată relativ nouă și de interes, cu o posibilitate mare de
dezvoltare deoarece duce la înțelegerea spațiilor care trebuie să fie create pentru
copii.
Spațiile de învățământ au fost și încă sunt tratate ca spații care să deservească
strict funcional, un spațiu de adăpost unde copiii să poată învăța, atât din perspectivă
psihică cât și fizică. Grădinițele trebuie să aibă o arhitectură plăcută, primitoare, și care
să ofere siguranță și stabilitate. Spațiile interioare și exterioare trebuie să ofere
posibilitatea dezvoltării jocului, a creativității. Arhitectura grădinițelor trebuie astfel
conformată încât copii să fie dornici să vină.
Pentru a fi un proiect viabil, propunerea care se va face trebuie să respecte
cadrul legislativ din țara în care va fi amplasat, iar eventualele lipsuri ale acestui cadru
trebuie tratate cu profesionalism și empatie din partea arhitectului. De asemenea,
trebuie ținut cont de procesul de educație care este acceptat de comunitatea locală.
Din punct de vedere urbanistic „punctul de plecare natural în ceea ce privește
dezvoltarea orașelor sau a subansamblurilor lui este mobilitatea umană și percepția
spațiului pe care acesta o dă pentru activitățile biologice care se desfășoară în aceste
spații, comportament și comunicare între aceste subansambluri spațiale ale orașului”. 1
Relaționarea cu subansamblul local, în care grădinița va fi amplasată, trebuie să aibă
legătură cu necesitatea de spațiu pentru copii. Totodată, trebuie avut în vedere
relaționarea spațiilor semipublice din grădiniță cu comunitatea locală.
În primă etapă a propunerii trebuie determinat necesarul de locuri ce trebuie
să fie suplimentate, în zona vizată, pentru infrastructura preșcolară. Din cauza
numărului mare de imobile de locuit apărute în ultima perioada (2012-2019) și care
încă sunt în execuție sau propuse în Comuna Chiajna, și neavând o suplimentare a
numărului de spații pentru educația preșcolară, a apărut un deficit al acestor spații.
Pentru a acoperi acest deficit de spații se propune realizarea unei grădinițe cu minim
opt și un maxim de zece săli de grupă. Grădinița se va desfășura pe trei nivele: subsol,
parter și etaj. Această structură va ajuta la păstrarea unui raport bun între suprafața

1 Jan Gehl: Cities for People, IslandPress: 2010 p. 86 (traducere)

6
construită și suprafața spațiilor exterioare. Dimensionarea grădiniței s-a făcut luând în
calcul capacitatea de locuit a tuturor imobilelor pe o distanță de aproximativ 500 de
metri .
Pentru studiul de amplasament trebuie ne gândim de la mare la mic.
Vecinătățile apropriate amplasamentului sunt clădiri de locuit colective, clădiri de locuit
individuale și parcul care se află în partea vestică a amplasamentului. O variantă de a
face legătura cu zona parcului este de a crea diferențe de înălțime/ nivel cu o pantă
descrescătoare către parc. Având o propunere cu mai multe corpuri de clădire pe
amplasament, corpul cel mai înalt va fi cel mai îndepărtat de parc și corpul cel mai
scund va fi cel mai apropiat de parc. Integrarea construcțiilor în zone sau spatii verzi
este dificil de făcut și trebuie găsită o variantă care să valorifice cât mai bine
relaționarea spațiul nou construit în raport cu cel existent.
Un bun exemplu al integrării grădiniței și a amplasării acesteia într-o zonă verde
este creșa Binet din Paris. Acoperișul realizat pentru această grădiniță este dintr-un
strat vegetal și, de la etajele superioare ale clădirilor de locuit, el se îmbină cu parcul.
Geometria clădirii este influențată de copaci și astfel se creează buzunare de lumina
și spațiul verde care sunt încastrate în clădire.

Beal & Blanckeart: Gradinita Binet din Paris 2

În situația prezentului proiect de diploma curțile de lumină vor fi create prin
plantarea unor pomi, nefiind unii existenți pe amplasament. Densitatea pomilor și
spațiul dat fiecăruia va fi treptată, în creștere către zona de vest, unde se afla parcul.
Spațiile exterioare vor fi împărțite în patru categorii:

2 Sursa: https://www.dezeen.com/2011/11/20/creche-binet-by-beal-and-blanckaert/ 2019-10.05

7
• spațiul exterior public sau de tranziție, unde copiii vin cu părinții să fie primiți în
grădiniță;
• spațiul exterior de joacă, cu diverse obiecte, cu care copilul poate să
interacționeze, și suprafețe de alergat;
• spațiul exterior destinat învățatului, care trebuie să fie asemănător sălilor de grupă,
și care să fie ușor retras față de restul activităților;
• spațiile verzi, plantate cu gazon, flori și pomi, care vor crea un filtru între spațiul
public și spațiile de joacă și de învățare.
Datorită amplasării grădiniței într-o zonă urbană destul de densă din punct de
vedere al construcțiilor, a limitărilor impuse de P.OT., a plasării sălilor de grupă atât la
parter cât și la etaj, utilizarea spațiilor exterioare destinate jocului devine o problemă.
O rezolvarea este amplasarea spațiilor de joaca exterioare pentru grupele de la etaj
deasupra sălii de sport.
Un proiect care folosește acest spațiu asemănător propunerii mele este
grădinița Mukou Leimondo din Kyoyo, Japonia. Abordarea grădiniței Mukou Leimondo
este de a crea pe spațiul de pe acoperiș un “ Mic Orășel” unde căsuțele au dublu rol,
primul fiind să delimiteze spațiul exterior și să creeze un mic oraș la scara copilului, și
cel de al doilea rol este de a fi luminatoare pentru spațiile interioare care nu au acces
la o fațadă. Această abordare de a crea spații utile pe acoperiș - sau măcar pe o parte
a acestuia - o consider a fi o soluție bună pentru problema de utilizare limitată a
terenului.

Archivision Hirotani Studio: Gradinita Mukou Leimondo din Kyoyo 3

3Sursa: https://www.dezeen.com/2013/10/28/the-mukou-leimondo-nursery-school-by-archivision-
hirotani-studio/ 2019-10.05

8
 Fiecare copil merită un spațiu și condiții cât mai potrivite nevoilor lor.
Dimensiunile spațiilor trebuie atent dimensionate având în vedere atât dimensiunile
copilului cât și cele ale adultului.
Cel mai important spațiul din unitatea de învățământ este sala de grupă, unde
copii își petrec marea majoritate a timpului și unde se creează legătura cu educatorul.
Din acest motiv, spațiul destinat sălii de grupă trebuie tratat cu o mare importanță.
Doamna arhitect Silvia Paun recomandă în ghidul „Arhitectura Programelor
Preșcolare” ca suprafețele vitrate ale spațiilor destinate grupei să fie pe două direcții,
pentru sporirea iluminării naturale, al confortului și a relaționării cu mediul exterior.
Sălile de grupă vor fi poziționate atât la parter cât și la etaj. Sălile de grupă de la parter
vor avea acces direct la curtea exterioară dedicată pentru joacă, cu spații verzi și
apropriere de natura. Sălile de grupa de la etaj vor avea și ele spații de joacă
exterioare, dar care se află pe terasa clădirii, aflate peste parter. Aceste spații vor
include diverse obiecte pentru a permite joaca, creativitatea și a răspunde dorinței
copiilor de a modifica mediul în care ei se joaca. 4
Spațiile de socializare nu pot fi tratate ca spații tradiționale de tranziție, cum
sunt coridoarele înguste din școlile și grădinițele existente. Spațiile de socializare vor
avea această funcțiune principală socializarea și doar ca funcție secundară de
tranziția. În cazul Grădiniței din Tokyo de Tezuka Architects are o abordarea
educațională în care copiii nu sunt limitați de granițele fizice ale sălilor de grupa și au
libertatea de a se diferenția și de a învăța într-un ritm propriu. Conceptul grădiniței este
spațiul deschis, unde copiii să nu aibă constrângeri. Forma circulară folosită dă
senzația unui spațiu infinit pentru joacă și educație unde copilul este liber să aleagă
unde își oprește atenția.

4 Paun, Silvia. Arhitectura Programelor Prescolare. 1981, pag.65

9
 Tezuka Architects: Gradinita din Tokyo 5
Chiar dacă în multe cazuri coridoarele sunt folosite ca spatii de socializare
acest lucru reprezintă o disfuncție. Această disfuncție este tocmai din cauza lipsei
acestor spații unde copiii pot socializa în grupuri mici sau în grupuri mai mari între ei
sau cu educatorii. Cum am prezentat anterior, tratarea spațiilor de socializare nu
trebuie făcută ca spații de tranziție, ci mai degrabă ca spații clar delimitate spațial de
mobilier care să accentueze socializarea.
Spațiile de joacă interioare ar trebui să fie poziționate în apropierea sălilor de
grupă, astfel încât copiii să aibă o distanță mică de parcurs până la acestea. De
asemenea, se pot limita aceste spatii la spații comune pentru două-trei grupe, pentru
o supraveghere mai ușoară de către educatori a copiilor.
Pentru cromatica spațiilor de joaca ar trebui folosite mai multe culori decât în
sălile de grupă, pentru a accentua ideea de jocului. Dimensiunile spațiului trebuie să
ia în considerare și diversitatea mobilierului de joacă, care poate să fie - de preferat -
pe mai multe niveluri pentru o spațialitate tridimensională ridicată, potrivită activității.
În grădiniță se propune ca spațiile sălii de sport și a sălii de spectacole, să fie
folosite și drept spațiu de expoziție, atât pentru copii din grădiniță cât și pentru
comunitate. Astfel, se face o integrare a activităților care se întâmplă în grădiniță cu
cele din comunitate. Exemple de astfel de activități ar fi : competițiile sportive,
spectacolele, desenele, picturile și modele din lut pe care copii le fac în timpul
activităților din grădiniță). Acest lucru sporește nivelul de încredere în sine al copiilor
și ajută să creeze legături între comunitate și familia copilului.

5 Sursa: https://www.architonic.com/en/project/tezuka-architects-fuji-kindergarten/5100019 2019-09.14

10
 În cadrul structurii grădiniței se recomandă organizarea unor spații special
destinate pentru stimularea creativității în afara sălilor de grupă. Aceste spații au
scopul stimulării senzoriale, a sistemului tactil și a corelării musculare, cum ar fi spațiu
pentru pictură sau muzică.
Cantina în cadrul structurii grădiniței este necesară pentru o alimentație
sănătoasă și adecvată. Procentul copiilor supraponderali este în creștere în România,
conform unui studiu realizat de Organizația Mondială a Sănătății din care reiese că
unul din trei copii este supraponderal de la vârsta preșcolară 6 .
O parte foarte importantă pentru crearea unui mediu optim pentru învățare o
reprezintă sistemele de climatizare al spațiilor. Încălzirea optimă pentru astfel de spații
este prin pardoseală, datorită radierii căldurii uniform în tot spațiul și a eliminării
elementelor care sunt expuse la atingere de către copii si de care se pot răni. Răcirea
spațiilor interioare este o necesitate atât pentru confortul termic cât și pentru filtrarea
aerului interior de praf și particule. Utilizarea recuperatoarelor de căldură micșorează
consumul de energie și sprijină ideea unei arhitecturi sustenabile.
Iluminatul artificial al spațiilor interioare trebuie să fie realizat cu intensitate
variabilă, care să conlucreze cu lumina naturală. Sursele de lumină artificială cu
intensitate variabilă sunt recomandate pentru a păstra un nivel de luminozitate optim,
indiferent de condițiile meteo sau de perioada zilei. Trebuie folosite surse de lumină
cu temperatură variabilă, care să imite temperatura luminii naturale în diverse
perioade ale zilei, pentru a facilita și stabiliza ritmul copiilor.
Mobilierul spațiilor de preferat este să fie făcut din lemn, fiind un material cald
și plăcut de către copii atât din punct de vedere vizual cât și tactil. Fiind un material
recunoscut de către copii, obiectele realizate sunt mai ușor de perceput/ descompus
de către ei. Materialele utilizate, textura și cromatica lor, cu care copii au direct
interacțiune, sunt foarte importante, atât pentru creativitatea și joaca lor cât și pentru
atenție. O astfel de abordare se găsește la grădinița Brede din Olanda.
Conceptul de la care a plecat Grădinița Brede Aarle-Rixtel din Olanda realizată
de Arhitecten Brede este de a crea o “clădire ca o aventură”, pentru că fiecare om își
aduce aminte de prima clădire în care a învățat. La această grădiniță, spațiile
principale sunt cele de socializare și spațiile sălilor de grupă sunt pe loc secund. Aici,

6 Studiu realizat de organizatia mondiala a sanatatii (OMS) cu datele COSI pentru Romania. Studiu

realizat in 2013.

11
spațiile de grupă sunt spații de retragere unde copiii să fie într-un loc mai intim, mai
familiar, considerat un spațiu protejat. Materialele folosite, chiar daca nu sunt naturale,
sunt o combinație de materiale plăcute la atingere care îi determina pe copii să
interacționeze fizic cu spațiile. Coloristica este tratată diferit: zonele care necesită
atenția copilului sunt tratate cu culori mai vii precum portocaliu și roșu. Astfel, se obține
o conștientizare a copilului asupra zonelor de interes la care el trebuie să fie atent.
În imaginile de mai jos se poate observa folosirea unor culori vii, portocaliu
pentru marcarea scărilor și roșu pentru marcarea accesului în clădire.

Architecten/en/en: Brede School Aarle-Rixtel 7

Particularitățile acestei funcțiuni de învățământ rezidă în structurarea
conceptului ținând cont atât de considerentele urbanistic arhitecturale, de componența
principiilor arhitecturii durabile cât și de principiile arhitecturii sustenabile.
Un exemplu de grădiniță construită în România care corespunde nevoilor
actuale ale copiilor în cea ce privește spațiul interior și cromatica interioară și
exterioară este Grădinița 81 din sectorul 3, București8. Grădinița are 4 săli de grupă
distribuite la parter și etaj, cu orientare către sud. Legătura între spațiile de grupă și
spațiile exterioare se face printr-un coridor lat, sau - mai bine spus - un spațiu
multifuncțional care are rol de spațiu de socializare, spațiu de joacă, filtru și vestiar.
Acest spațiu multifuncțional trasează un ax compozițional pe întreaga lungime a
clădirii în așa fel încât compartimentarea interioară este ușor de înțeles de către copii

7Sursa: https://www.archdaily.com/805322/brede-school-aarle-rixtel-architecten-en-en 2019-09.14

8 Anuala de Arhitectură 2012, Secțiunea Arhitectură, Categoria Social-Culturale

12
și le dă o anumită ușurință în utilizarea și perceperea spațiului. Orientarea spațiilor
vitrate în sălile de grupă este către sud, astfel se obține un iluminat natural optim
pentru desfășurarea activităților de educație.

Techo-Art Design: Gradinita 81, Sector 3, Bucuresti 9

Culorile interioare și exterioare folosite, verde deschis și portocaliu, sunt culori
calde pentru a crea un mediu primitor pentru copii. Spațiile de joacă exterioare sunt
în partea estică a incintei, de unde se face și accesul copiilor în unitatea de
învățământ. Acest spațiu exterior de joacă creează un tampon între mediul exterior și
cel al unității de învățământ.

9Sursa: http://www.techno-artdesign.ro/proiecte/amenajari-interioare-proiect-arhitectura-gradinita-81/

13
CAPITOLUL 2 - Etapele de dezvoltare ale copilului

Jean Piaget a propus în cartea sa „The origins of intelligence in children” patru

etape ale dezvoltării cognitive care reflectă sofisticarea naturală a capacităților
copilului de a abstractiza și manipula – atât fizic cât și mental – lumea sa:
1. Stadiul motor-senzorial (de la naștere la vârsta de 2 ani);
2. Etapa pre-operațională (de la vârsta de 2 până la 7 ani);
3. Stadiul operațional concret (de la vârsta de 7 până la 11 ani);
4. Stadiul operațional formal (vârsta11 + adolescență și vârsta adultă).
În etapa motor-senzorială copiii mici își dezvoltă capacitatea de a forma o
reprezentare mentala a unui obiect întâlnit.
În etapa pre-operațională, copiii se pot gândi simbolic la lucruri. Aceasta este
abilitatea de a face un cuvânt sau un obiect să semnifice altceva decât pentru sensul
său propriu-zis. Gândirea este încă egocentrică, iar copilul are dificultăți în a-și asuma,
empatic, punctul de vedere al altora.
În stadiul operațional concret, se produce o schimbare majoră în dezvoltarea
cognitiva a copilului. Acest stadiu este începutul gândirii logice (operaționale). Copilul
depășește etapa mimetismului și începe să se exprime pe sine.
În etapa operațional formală, copiii încep să își dezvolte abilitățile de a gândi
despre diverse concepte sau idei.
Etapa de vârstă în care copilul se află la grădiniță coincide cu etapa pre-
operațională. Copiii încep să experimenteze prin joacă diverse activități utile în viitor.
În această etapă, copilul își schimbă în permanență schema comportamentală. Tot în
același timp, din punct de vedere fizic își dezvoltă dexteritatea mișcărilor fine ale
mâinilor prin desen, pictură, modelare, etc., și își dezvoltă echilibrul și mobilitatea
bipedă prin alergat, cățărat și dansat.

14
 Jean Piaget consideră „aceasta dezvoltare cognitiva ca fiind echivalenta cu
procesul de adaptare a copilului la mediul înconjurător” 10.

Schema procesului de Asimilare și adaptare 11

Din punctul de vedere a lui Piaget, acest proces de adaptare la mediul înconjurător se
realizează prin:
 asimilare – procesul prin care copilul aplica scheme comportamentale
cunoscute la întâlnirea cu situații noi;
 echilibrare – reprezintă procesul prin care copilul încearcă să reacționeze la
informațiile noi prin asimilare, răspunzând la acestea cu schemele
comportamentale deja cunoscute;
 situație nouă – circumstanță pentru care copilul nu are o schemă
comportamentală prestabilită;
 dezechilibrarea – încercarea de a se adapta la o situația nouă prin procesul de
mimetism comportamental al altor persoane, pe care îi observă într-o situație
asemănătoare;
 acomodare – procesul prin care copilul își adaptează schema comportamentală
la situația nouă.

10 Jean Piaget, The origins of intelligence in children, 1952, International Universities Press, NY
11 Sursa: https://www.simplypsychology.org/piaget.html 2018-10-12

15
 Considerând acestea, spațiul destinat educației copiilor ar trebui să încurajeze
acest sistem de procese. Iar această încurajare poate fi facilitată prin caracteristicile
arhitecturale.
O serie de caracteristici spațiale ar trebui evitate, pentru a încuraja sistemul sus
discutat:
• spațiul nu trebuie să fie claustrofobic;
• spațiul nu trebuie să fie prea întunecat;
• spațiul nu trebuie să fie cu aspect steril, astfel de sălile de grupă se aseamănă
mai degrabă cu un vechi salon de spital și nu cu un spațiu familiar sau ospitalier.
Prezența acestor caracteristici spațiale pot să inhibe procesul de asimilare –
acomodare. În astfel de situații, copilul nu poate să găsească o referință anterioară
care să îl ajute să echilibreze noile informații, sau o sursă de mimetism
comportamental pentru situațiile noi în procesul de dezechilibrare și ulterior de
acomodare.
La vârsta de 4 ani, copilul atinge aproximativ 50% din dezvoltarea sa
intelectuală, încă 30% în jurul vârstei de 8 ani și restul de 20% până la vârsta de 17
ani. 12
Perioada preșcolară pentru copii este între vârsta de 4 și 6-7 ani, iar copilul
atinge procentajul maxim în dezvoltarea intelectuală și este în perioada pre-
operațională. Având în vedere aceste doua caracteristici pentru aceasta perioada de
dezvoltare a copilului, aceasta este perioada de dezvoltarea a abilităților sociale și a
imaginației.

Înțelegerea spațiului din perspectiva copilului

Interesul asupra spațiului și modul în care este acesta înțeles de către copii,
este relativ recent, existând un deficit de date, informații și studii pentru acest subiect.
Prin urmare, un studiu care oferă o înțelegerea a spațiului din perspectiva copilului,
reprezintă o contribuție în domeniul arhitecturii și al designului și poate fi considerat
un subiect de interes în cercetare.

12 Ana Maria Savin.Psihologia Copilului, Totul se intampla inainte de 6 ani, 2005,

16
 Cea mai eficientă modalitate prin care s-a stabilit o relație de înțelegere a
spațiului din perspectiva copilului a fost desenul. Acesta are un caracter aparte pentru
a putea să fie fiind un mobil al barierei lingvistice și perceptive dintre adult (educator)
și copil. Desenul ajută copilul să comunice, având următoarele caracteristici:
 Spontaneitate - desenul este, în majoritatea cazurilor, o activitate spontană.
Prin desen, copilul își exprimă creativitatea în mod plastic;
 Simbolismul - reprezintă esențializarea obiectului/subiectului, fără a fi necesar
să se respecte proporții sau să se încerce să obțină un realism în desen;
 Imprecizia execuției este factor de care adultul/ educatorul trebuie să țină cont
și să aibă mintea deschisă la interpretări noi. Totodată, trebuie avut în vedere
faptul că execuția este cauzată de procesul de dezvoltare a dexterității, a
mișcărilor fine ale mâinilor;
 Cromatica - culorile din desenele copiilor nu se potrivesc cu realitatea. Astfel,
ei creează o imagine proprie a mediului înconjurător;
 Volumetria - la această vârsta copiii desenează în general bidimensional,
neavând capacitatea de a da volum/ adâncime obiectelor;
 Ierarhizare - copii nu respectă proporțiile obiectelor. Ei încercă prin desen să
ofere importanță unei părți sau alteia prin dimensiunea la care este desenat
subiectul față de celelalte elemente componente ale desenului.
Un studiu realizat de Universitate de Psihologie din Boston a arătat că prin
desenul copiilor se poate afla mai multe despre percepția lor asupra spațiilor. Astfel,
reprezentarea grafică a percepției este legată de spațiile care îi sunt destinate, iar
această percepție poate fi negativă sau pozitivă. Prin analizarea desenelor copiilor, se
pot aduna date care să ajute la o mai buna înțelegere a percepției acestora, asupra
spațiului și a eventualelor disfuncții care îi deranjează. Aceste date sunt puncte de
pornire importante pentru a crea noi spații potrivite necesităților copiilor, pentru un
mediu stimulativ pentru imaginația și dezvoltarea lor.
Arhitectura imaginației trebuie să cuprindă toate lucrurile care îl fascinează pe
copil, trebuie să-i stimuleze imaginația și să-i ofere control mai timpuriu, care îl va ajuta
să-și definească personalitatea mai repede și să fie mai sigur pe el.

17
CAPITOLUL 3 - Percepția spațiului

Percepția spațiului este o experiență multisenzorială, individul experimentând

simultan toți stimulii prezenți în mediul în care se află. Din acest punct de vedere,
spațiul este perceput în mod diferit, în funcție de fiecare individ în parte, în funcție de
sensibilitatea proprie. Este important ca spațiul în care se desfășoară activitatea
educațională să fie unul adecvat și capabil să stimuleze dorința copilului de a
cunoaște, de a învăța și de a înțelege cât mai multe.
Grădinița reprezintă primul contact al copilului cu un spațiu nou, primul spațiu cu
adevărat social, în care mediul social se extinde de la familie la alți copii - încă
necunoscuți sau recunoscuți - și la alți adulți. Astfel, grădinița reprezintă o experiență
nouă pentru copil și trebuie abordată cu grijă deoarece trebuie să fie facilitată
adaptarea la nou. Percepțiile copilului asupra spațiului nu trebuie să constituie un alt
pas de acomodare și adaptare. Spațiul trebuie construit și amenajat în așa fel încât să
constituie o experiență senzorială care să îl ajute pe copil ca spațiul să îi devină
propriu.
Totodată, trebuie avut în vedere faptul că un copil își schimbă în permanență
raportul cu scara spațiului și a obiectelor deoarece este în creștere și se modifică
constant raportul între el și mediu. Astfel, grupele trebuie tratate pentru fiecare vârstă
în parte și trebuie să corespunda cu nevoile copilului din acel punct al dezvoltării.
Jean Piaget scrie despre percepția copiilor de vârsta preșcolară că nu poate fi
bine definită deoarece este în continuă schimbare și dezvoltare. Un copil nu a
acumulat la această vârstă suficiente experiențe pentru a avea o percepție corelată
între toate simțurile, iar curiozitatea și dorința de experimentare sunt foarte mari.
Pornind de la cele menționate mai sus privind percepția copiilor, și având în
vedere cât de important este modul în care copiii percep lucrurile din jurul lor și felul
în care această percepție contribuie la dezvoltarea lor, trebuie analizată percepția
schematică a obiectelor și introducerea treptată de noi elemente.
Percepția spațiului se face schematic prin tipul de element, numărul de
elemente, dimensiunea si amplasarea lor.
Percepția obiectelor se face prin asimilare, echilibrare, situație noua,
dezechilibrare și acomodare la noul obiect, conform teoriei lui Jean Piaget expusă in
capitolul anterior.

18
 Un factor foarte important în familiarizarea la cu spațiul construit este
reprezentat de adaptarea arhitecturii de la scara adultului la scara copilului.
Dimensiunile copiilor sunt diferite de cele ale adulților și sunt într-o continuă schimbare
pana la maturitate. Astfel, crearea unei arhitecturi la scara copilului trebuie sa fie mai
adaptivă comparativ cu cea a adulților și să permită dinamicitate. În prima etapă se
concentrează pe crearea unor volume joase cu care pot să interacționeze mai ușor
copii. Spațiile destinate copiilor sunt, în primul rând, spații unde copii stabilesc relațiile
între ei, cu persoanele cu care relaționează și cu mediul din jurul lor. Aceste relații
diferă de la om la om în funcție de experiența din fiecare familie în parte. Aceste relații
de socializare implică experiențe vizuale, auditive și tactile.
Spațiul experimentat depășește spațiul fizic, implică și spațiul mental cu tot cu
limitele sale noi. Prin relația dinamică dintre om și spațiu arhitectural ne referim la mai
mult decât la simple spații construite. Această relație este mai degrabă o relație de
modelare a voinței omului asupra acelui spațiu, pentru a îl deservi conform nevoilor
sale. Așa cum locuința este adăpostul creat de om, loc de materializare a nevoilor,
așa și spațiile destinate activităților copiilor trebuie să se constituie în suporturi
stimulatoare ale imaginației și gândirii lor.
Dar cum este stimulată imaginația? Cum se poate facilita înțelegerea și
apropierea spațiului prin intermediul imaginației? Cea mai simplă metodă este tot prin
stimularea simțurilor și crearea de experiențe noi odată cu parcurgerea sa.
Bineînțeles, fiind vorba de copii, trebuie luat în considerare că aceștia sunt mult mai
impresionabili de factorii exteriori, parțial datorită faptului că toate spațiile par
disproporționate comparativ cu statura lor, parțial pentru că imaginația lor poate asocia
diferite forme și imagini cu diverse lucruri ce țin de imaginarul personal (de exemplu o
casa mare poate părea pentru un copil un castel; o umbră pe perete poate fi
asemănată cu zmeul cel rău din basme). Astfel, pentru ca un copil să experimenteze
în totalitate spațiul, trebuie luate în considerare o serie de aspecte legate de cum pot
fi percepute experiențele senzoriale.

19
3.1 Experienta Vizuala

Văzul, format din receptori și partea occipitală a cortexului, este simțul prin care
omul își obține cele mai multe informații despre spațiu și de asemenea este primul
care percepe un spațiu și creează experiența vizual-senzorială. Linia vizuală a ochilor
copilului de grădiniță este mai joasă, înălțimea copiilor fiind între 86-101 cm pentru
copii de 3 ani si 104-123 cm pentru copii de 6 ani. 13 Obiectele/spațiile trebuie
proiectate pentru percepția copilului astfel încât să nu fie o presiune inconfortabilă
pentru a le folosi odată cu înaintarea în vârstă. Limita câmpului vizual la copii pentru
distanțe mari este mai mică decât cea a adulților și completarea informațiilor din
imagine se face mai greu pentru distanțe mai mari de 100 de metri. Între 70 și 100 de
metri începe să fie posibilă recunoașterea unor persoane cunoscute. De la distante
de aproximativ 30 de metrii pot să recunoască trăsăturile faciale, coafură și vârsta
persoanelor. De la distanțe între 1 și 3 metrii informațiile despre o persoana sau un
obiect sunt mărite datorită completării văzului și cu celelalte simțuri. 14

Casa experimentala pentru Bienala de la Venetia 2018 15

13 Date preluate din tabelul de dezvoltare a copilului între 3 și 18 ani.

14 Jan Gehl-Utilizarea Spatiului Public
15 Sursa: http://www.svizzera240.ch/ 2019-09-09

20
 De asemenea, tocmai pentru o acomodarea în spațiu, este importantă crearea
de zone în care copilul se poate urca, pentru a obține contact vizual la același nivel cu
un adult – contact care este important pentru creșterea percepției, conștientizarea
mediului, dar în principal pentru respectul său de sine. 16

3.2 Experiența Auditiva

Sunetul este foarte important în dezvoltarea copiilor fiind primul mod în care
copii, încă de la stadiul de făt, percep lumea. Sunetul este, de asemenea, cel mai ușor
mod de a transmite o stare, o informație, o trăire. În funcție de calitatea mediului
acustic din spațiu, implicit calitatea sunetului, acesta poate contribui la sporirea
capacității de concentrare sau la diminuare ei. Astfel, capacitatea copilului de a învăța
este puternic influențată de acustică și de tratamentele acustice. Dezvoltarea
capacității de comunicare, exprimarea primară socială și reactivitatea la stimulii sociali,
fie ei moi – sensuri intuite sau duri – sensuri explicite, se face în această etapa a vieții
prin sunete și văz. În acest mod copilul își dezvoltă competențele lingvistice, atât
verbal cât si nonverbal, și posibilitatea de a crea muzică.

3.3 Experiența Tactilă

Experiența tactilă a obiectelor ce definesc spațiul, adesea desconsiderată de

utilizatorul final când este firească, dar perceptibilă când este deranjantă, îi permite
copilului să își definească lumea, prin texturi de materiale, pe obiecte dar și densitățile
lor cât și ceea ce este „cald” sau „rece” în materie de mediul său înconjurător.
În această etapă a vieții se dezvoltă dexteritatea, precizia și sensibilitatea
motrice cu care el, copilul, poate manipula obiectele din mediul său. Prin
arhitectură/design se poate crea posibilitatea ca spațiul să îi ofere oportunitatea de
modelare a materialelor și de a se exprima prin pictură sau prin muzică. Dezvoltarea
dexterității este probabil cea mai accentuată abilitate care se dezvoltă în perioada
preșcolară.

16(Smith 2007)p57

21
3.4 Experiența Gustativ-Olfactivă

Experiența gustativ-olfactivă, în cazul prezentei lucrări, se va considera din

perspectiva mirosul. Mirosul este primul simț care îi oferă copilului nou născut contact
cu exteriorul (exemplu: mirosul mamei conferă familiaritate). Implementarea acestui
ansamblu perceptiv senzorial în arhitectură este destul de părtinitor culturii și/sau
regiunii geografice în care se dezvoltă programul. Sunt totuși câteva categorii de
mirosuri care sunt considerate universal plăcute, printre care mirosul floral și mirosul
esențelor lemnoase. Experiența gustativ olfactivă trebuie să fie una subtilă, să aducă
și să inducă familiaritate și o asociere de experiențe. În cazul copiilor, nu putem discuta
despre miros ca mobil al memoriei, el trebuie să sedimenteze amintiri ce vor fi formate,
nu poate să inducă încă rememorarea.
O arhitectură a imaginației, o arhitectură a sinesteziei simțurilor dezvoltă
imaginația, dezvoltă înțelegerea, facilitează cunoașterea și îl ajută pe copil să își
înțeleagă natura sa umană.

Prin experiențe senzoriale adecvate vârstei, contactul cu spațiu devine plăcut

și - mai important - imperceptibil, atenția nefiind plasată pe disfuncțiile spațiului sau pe
neadaptările lui, în schimb atenția copilului poate fi astfel direcționată către obiectul
cunoașterii, înțelegerii și al educației.

22
CAPITOLUL 4 - Sisteme de educație

Având în vedere că sistemul de educație și tipurile de spații propuse sunt foarte

strâns legate între ele, consider ca fiind importantă studiere celor mai utilizate sisteme
de educație la nivel global. Alegerea sistemului educativ va fi făcută cu posibilitatea
adaptării ușoare a copiilor din România la acest sistem.

4.1 Sistemul Step by Step

Sistemul de educație Step by Step este o metodă de educație dezvoltată în
prima etapă în America. Este bazată pe metode de învățare-predare concentrate pe
copil și pe implicarea familiei în procesul de învățare. Sistemul de educație Step by
Step este recunoscut în România de Ministerul Educației Naționale și este aplicat din
1994 în instituții de învățământ preșcolare publice și de anumite instituții de învățământ
privat. Principiile sistemului Step by Step au la baza teoriile unor celebri pedagogi
precum: Jean Piaget, Eric Erikson și LS Vâgotsky. Ideea pleacă de la viața activă a
copiilor și că ei învață și acumulează în permanență informații, despre mediul în care
trăiesc, prin joacă. Copii se dezvoltă în continuu și deși trec prin acest stadiu de
dezvoltare tipic în aproximativ aceeași perioadă, fiecare copil este unic iar creșterea
și dezvoltarea lui trebuie să se facă în ritmul său propriu, deși este dependent de
ceilalți pentru dezvoltarea emoțională și socială.

Arhitektura Jure Kotnik:Ketec Kindergarden 17

17 Sursa: https://www.archdaily.com/117812/kindergarten-kekec-arhitektura-jure-kotnik 2019-09,20

23
 Grădinița Ketec are în plan o formă dreptunghiulară și un procent mare este
ocupat de cele două săli de grupă. Având în vedere suprafața limitată, propunerea
arhitectului a fost să mute spațiile sau mai bine spus elementele de joacă la exterior
pe trei laturi ale clădirii. Spațiile minimale ale grupelor au rămas strict pentru educație
si delimitarea lor clară susține educația în sistem step by step. Elementele de joacă
exterioare au un dublu rol, primul fiind cel de joacă și creație pentru copii, cel de al
doilea rol este de brissoleile verticale, reglând cătă lumină naturală intră în sălile de
grupă.
Programul zilnic în sistemul Step by Step este de opt ore și se desfăşoara sub
îndrumarea a doi educatori pentru fiecare grupă de maxim 20 de copii. Procesul
instructiv - educativ se bazează pe aplicarea metodelor moderne de educație și pe
formare unui sistem de joacă colectivă (muncă în echipă). Acest tip de joacă se
desfășoară în spații de activitate.

4.2 Sistemul Montessori

Educaţia Montessori urmăreşte un scop ambiţios: să ajute la dezvoltarea copilului
într-o fiinţă umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea şi cu
umanitatea în ansamblul ei. În timp ce abordarea tradiţională a educaţiei - care
predomină în zilele noastre - rămâne concentrată pe transmiterea unor blocuri
prestabilite de cunoştinţe, sistemul Montessori se concentrează pe susţinerea şi
sprijinirea procesului natural de dezvoltare a fiinţei umane. Acest lucru se realizează
prin înţelegerea faptului că fiinţa umană complet dezvoltată are astfel o mai mare
predispoziţie către a învăţa lucrurile de care are nevoie pentru a deveni un membru
bine integrat în societatea din care va face parte şi care contribuie corespunzător.
Esența fiinţei umane - dezvoltarea caracterului şi integrarea personalităţii în ansamblu
- sunt abordate, tradiţional, ca valori care trebuie însuflate în copil.

24
 Yamazaki Kentaro Design Workshops: Hakusui Nursery School in Sakura 18

Spațiul grădiniței Hakusui este distribuit pe mai multe nivele în trepte, cu o

circulație liberă între acestea. Cum e și în cazul grădiniței din Tokyo de Tezuka
Architects, copii pot să-și aleagă la ce curs vor să participe, astfel se creează libertatea
care stă la baza sistemului Montessori.
Astăzi, precum și în trecut, educația este văzută ca un mod prin care societatea
poate să răspundă tendințelor antisociale din partea omului. Educația este un mod
prin care se pot combate probleme sociale precum sărăcia, lipsa de meritocrație sau
inegalitatea de șanse. Printr-o educație „tradițională” nu sunt abordați anumiți factori
precum: lipsa de încredere în sine a copilului, stereotipia carierelor asociate sexelor.
Riscul neadresării acestor factori, într-o societate modernă, este incalculabil pentru
stabilitatea și coeziuea socială și a statului.

În ultimă instanță, ca urmare a analizării celor două exemple de sisteme de

educație, consider că sistemul Step by Step este mai potrivit pentru dezvoltarea
copiilor. Chiar dacă ambele sisteme au avantaje unul față de celălalt, avantajele
sistemului Step by Step pentru transmiterea unor pachete prestabile către copii ajută
la etapizarea pe viitor a informațiilor pe care copilul le va primi. Sistemele de educație
trebuie să aibă legătură cu mediul local și cu comunitatea din care copilul face parte
deoarece este influențată de acestea.

18Sursa:https://www.dezeen.com/2016/03/08/hakusui-nursery-school-yamazaki-kentaro-design-

workshop-sakura-chiba-prefecture-japan-kindergarten-stepped/ 2019-10,01

25
CAPITOLUL 5 - Spațiile create pentru Copii

Prin crearea de spații în mod implicit se generează experiențe și emoții. Mediul

construit ne influențează modul în care gândim și modul în care acționăm. 19 Privind
din această perspectivă, mediul construit poate să încurajeze sau, dimpotrivă, să
inhibe caracterul individului. Nu este o coincidență că arhitectura specifică perioadei
fasciste și comuniste, sau de fapt tuturor regimurilor politice în care elementul principal
era/este statul, au ales un limbaj care să tindă către volume mari și sterile, intimidante
pentru individul normal. Din acest punct de vedere, mai ales când vorbim de copii,
este important ca mediul construit să fie alcătuit astfel încât să confere siguranță și
confort copilului. Cum am discutat și în capitolele anterioare, scara spațiului este
importantă, de exemplu, trecerea dintr-o zonă în alta trebuie să se facă perceptibilă
pentru copii deoarece acest lucru îi ajută să înțeleagă diferențiat activitățile
desfășurate. Astfel, trecerile dintre spațiul de joaca și sala de grupa trebuie făcute în
așa fel încât copilul să conștientizeze schimbarea activității din una de relaxare în una
de atenție. Prin urmare, un rol important îl are spațiul construit, ambientul sau cum
acesta definește și stimluează activitățile cărora le sunt destinate.
Organizarea spațială a grădiniței nu s-a modificat prea mult în ultima perioadă,
fiind foarte puține excepțiile cu grădinițe care experimentează cu noi tehnici de
educație. Diferența clădirilor noi de grădiniță o face suprafețele vitrate mult mai mari
care oferă o transparență și o relaționare cu o lume mult mai largă unde educația este
introdusă în niște linii mult mai naturale.
Dimensionarea spațiilor este un punct important de plecare, deoarece vine din
necesitatea de a avea diferite spații pentru fiecare activitate în parte.
Spațiile pentru educație și joacă pot avea un mediu de utilizare mult mai
adecvat cu temperaturi mai constante, controlate cu o precizie mai mare cu ajutorul
sistemelor de climatizare noi. De asemenea, introducerea lor de la acest nivel ajută la
familiarizarea lor de către copii si educația să fie și despre controlarea mediului de
utilizare. Această trecere este forte importantă și educativă pentru viața de adult a
copiilor. De exemplu, în România este o imagine greșită despre temperatura
ambientală care este transmisă de părinți către copii. Un caz este în timpul iernii când

19(Pallasmaa, Juhani. “Empathic and Embodied Imagination: Intuiting Experience and Life in
Architecture” in Architecture and Empathy

26
se spune ca e bine ca temperatura în casă să fie foarte mare, să fie cald si bine.
Această idee a plecat de la un concept greșit ,conform căruia dacă ai o temperatură
mare în casă ești înstărit/bogat. Temperatura trebuie să fie reglată în așa fel încât
amplitudinea termică din mediul interior la mediul exterior să nu fie foarte mare și
adaptarea corpului să fie mică. Trecerea de la o temperatură ridicată la una foarte
scăzută, sau invers, solicită corpul și îi poate reduce capacitatea imunitară și
pulmonară în timp.
Sistemele de energie regenerabilă, sunt din ce în ce mai folosite pentru
reducerea amprentei de carbon a fiecărui om pentru protejarea mediului. Educarea
populației pentru a folosi astfel de sisteme poate fi foarte distractivă și prezentată sub
forma unui joc sau competiție între copii, pentru a obține un consum energetic cât mai
mic.
Copii experimentează lumea înconjurătoare prin văz, miros și atingere, aceste
experiențe senzoriale ajutându-i să își fixeze în memorie locul și în timp să și-l
însușească și să îl considere drept „familiar”. Marjorie Ouvry susține că „joaca a fost
recunoscută drept modul în care copiii conferă sens lumii exterioare, care adesea este
prea confuză pentru ei. Joaca le permite copiilor să își creeze propriile reguli, să
integreze trecutul în prezent, să recreeze prezentul și să se pregătească pentru
viitor” 20. Altfel spus, orice activitate pe care copii o vor experimenta în prezent este o
exersare a unui comportament pe care îl vor mai folosi în viitor, în relaționarea cu
societatea sau mediul. De aceea, este important ca pe lângă o educație potrivită să
aibă și un mediu în care să poată să se dezvolte armonios, care să nu le inhibe
curiozitatea naturală, ci dimpotrivă, să le-o accentueze.
Spațiile pentru jocurile copiilor trebuie să fie variate, ele trebuie să fie suficient
de mari pentru a permite jocurile dirijate (care sunt necesare pentru dezvoltare a
lucrului coordonat) și jocurile libere (pentru dezvoltarea fizică a copilului în perioada
de mobilitate maximă). Trebuie avut în vedere că în perioada grădiniței membrele
copilului trec prin cea mai avansată perioada de dezvoltare. În cazul picioarelor se
evidențiază mișcarea foarte mare și în cazul mâinilor se evidențiază dezvoltarea
acurateței și fineței în coordonare. Pornind de la ideea că grădinița reprezintă un spațiu

20Mrjorie Ouvry, ”Excerising muscles and minds: Outdoor play and the early years curriculum”, pg. 9
„Play has long been recognised as the key in which children come to make sense of their often
confusng world. Playing allows children to invent their owm rules, to integrate the past with the
present, to recreate the present, and rehearse the future ”

27
educativ și coroborând această premisă cu nevoile copilului de vârstă preșcolară,
rezultă că spațiile trebuie sa fie suficient de mari pentru a permite un joc suficient de
liber dar în același timp controlat (copilul nu trebuie să iasă din aria vizuală a
educatorului și trebuie să fie într-un spațiu sigur care să îi asigure nevoia de confort).
Spațiile sălilor de grupă rămân totuși spațiile principale unde copilul își
desfășoară mare parte din activitatea din grădiniță.
Spațiile din afara sălilor de gupă trebuie să fie pentru utilizare multiplă și să fie
ușor accesibile tuturor grupelor, păstrând totuși o separare în funcție de tipul grupei.
Înălțimea spațiilor trebuie să ofere un volum de aer suficient de mare pentru un
climat corespunzător dar fără o înălțime mare care să iasă din scara de percepere a
copilului.
Trecerea de la un spațiu la altul trebuie să se facă gradat. 21

Ambientul sălilor de grupă este în sine un mijloc din procesul de educare care
poate fi amplificat și încurajat prin utilizarea unor proporții raportate la scara copiilor.
Cromatica în spațiile de educație trebuie să fie diferită comparativ cu celelalte
spații. De asemenea, trebuie folosite nuanțe care să fie plăcute pentru băieți cât și
pentru fete. La această vârstă foarte mică alegerea culorilor la copii se face în funcție
de genul lor ca o idee preconcepută din familie, băieților le place albastrul și fetelor le
place rozul. Această alegere pleacă de la un factor care nu poate fi controlat, aceasta
nu face parte din mediul grădiniței, ci din mediul familiei. Preferința culorilor se
schimbă odată cu creșterea în vârstă și crearea unei independențe și susținerea unui
punct de vedere care se produce în etapa operațional - concretă.

21Sursa: Imagine din: Herman Hertzberger. “Space and Learning” 010 Publishers. 2008

28
Definirea Spațiilor

Arhitectul are responsabilitatea de a crea spații pentru funcțiunea clădirii și a

utilizatorilor ei fără a desconsidera estetica. 22

5.1 Spații de tranziție

Spațiile de tranziție sunt holurile, vestiarele, sala de recepție, spații unde copilul
se reunește sau se desparte de părinți, de mediul intim social al familiei. Aceste tipuri
de spații sunt utile din punct de vedere funcțional, dar au un impact mare asupra
copilului, deoarece sunt o prefață în ceea ce înseamnă sala de grupă sau spațiul de
joacă. Aceste spații nu trebuie să atragă atenția copilului și trebuie să facă parte dintr-
o ordine educată și să răspundă la ritmul circardian al copiilor, educând astfel obiceiul
bun. Spațiul de vestiar unde copilul se schimbă și își lasă lucrurile sau zonele de
trecere care duc la spațiile de joacă trebuie să fie diferite de și sălile de grupă unde
trebuie să fie atenți la educatori.
Un exemplu diferit față de grădinițele cu plan tradițional este grădinița din
Tokyo, prezentă la studiul de caz din capitolul anterior, care tratează toate spațiile ca
fiind spații de tranziție, spații de joacă de stimulare a creativității și de învățare. Acest
lucru ajută la o creștere mai rapidă a independenței copilului prin atribuirea sarcinii de
a alege. Dezavantajul este micșorarea controlului pe care educatorii îl au asupra
copiilor și posibilitatea ca preșcolarii să nu învețe principiile de bază pe care trebuie
să le dobândească în această etapă .

Tezuka Architects: Gradinita din Tokyo 23

22(Vitruvius15)
23Sursa https://www.dezeen.com/2017/10/02/fuji-kindergarten-tokyo-tezuka-architects-oval-roof-deck-
playground/ 2019-03-05

29
 În sistemul de educație Step by Step, spațiile de tranziție trebuie să aibă atât
un rol de separare a spațiilor funcționale ale grădiniței, cât și rolul de spațiu de tranziție
psihologică, limită moale, unde copii trebuie să-și adapteze conduita față de activitățile
care se desfășoară în aceste spații.

5.2 Spații de învățare, sălile de grupă

Într-o grădiniță, cel mai utilizat spațiu este sala de grupă. Acesta trebuie să fie
perceput de către copii ca spațiul care reprezintă activitatea principală a grădiniței,
spațiul de învățat și spațiul familiei în interiorul grădiniței. Aici se formează legăturile
între copil - educator, cât și între copil - copil, grupul restrâns de colegi de grădiniță ca
într-o familie.

„Sălile de grupă din grădinițe pentru educația secundară s-au schimbat din săli
de grupă în săli specifice activității de educație, domeniu deținut de educator. Senzația
de siguranță și de familiarizare a spațiului depinde de natura și bunăstarea
educatorului. Astfel, subiectul principal al sălilor de grupă este educatorul, în timp ce
copiii sunt vizitatori”. 24
Herman Hertzberger în lucrarea sa „Space and Learning” caracterizează sălile
de grupă ca fiind nucleul spațiilor de educație și restul spațiilor dintr-o grădiniță fiind
autonome și separate între ele. Chiar dacă acest lucru a început să se schimbe în
ultimele decenii, acest principiu rămâne încă valabil și ușor de acceptat pentru
comunitatea din România. Dacă s-ar adopta un sistem de spații deschise, cum ar fi
grădinița din Tokyo de Tezuka Architects, acest lucru ar fi primit cu rețineri în România
din cauza inerției sistemului de educație preșcolar și școlar. Greutatea implementării
ar fi din cauza cadrului legislativ, care ar trebui adaptat unor noi sisteme de educație.
Astfel se propunere realizarea unor spații separate pentru fiecare tip de activitate care
se desfășoară în interiorul grădiniței.
Sălile de grupa trebuie să aibă pentru fiecare copil cel puțin 3m², pentru ca
acesta să își poată desfășura activitatea fără a se simți constrâns. De asemenea,
dimensiunea celorlalte spații din clădire trebuie să fie proporțională cu cea a sălilor de
grupă, pentru a nu transmite copiilor sentimentul că sala de grupă este un spațiu
neplăcut față de restul.

24 Herman Hertzberger. “Space and Learning” 010 Publishers. 2008

30
 Sălile de grupă trebuie să aibă o relație directă cu spatiile exterioare, iluminatul
fiind foarte important în crearea ambientului. Iluminarea pe două direcții a sălilor de
grupă ajută la introducerea luminii naturale, mai mult decât s-ar putea obține cu o
suprafață vitrată asemănătoare pe o singură direcție. Colțurile intrânde, trebuie tratate
cu atenție, nu trebuie să fie lăsate libere, deoarece nu sunt spații atractive. Acestea
creează o limită moale inconfortabilă copilului.
Mobilierul trebuie să fie configurat pentru fiecare categorie de vârstă. Acesta
trebuie să aibă legătura directă cu dimensiunea fizică a copilului, cu interesele lui, și
având în vedere totodată că diferențele de la o grupă de vârstă la alta sunt sesizabile
la copii preșcolari.

5.3 Spații de socializare

Spațiile de socializare au un rol foarte important în dezvoltarea abilităților
sociale a copiilor. Prin spații de socializare se înțelege spații destinate altor activități
decât cele destinate cursurilor, ele pot fi văzute ca spații de creație în care copiii de la
grupe diferite se întâlnesc și au activități împreună. În categoria spațiilor de
specializare se pot include spațiile de joacă închise, sălile de evenimente, sala de
sport unde se adună mai multe grupe de copii. Aceste spații sunt, de obicei, controlate
pentru a încuraja socializarea sau pentru a lucra în grupuri mai mari de copii sub
îndrumarea unui educator. Spațiile de socializare pot fi amplasate în spațiile de joacă
dar trebuie să fie ușor retrase față de restul activităților pentru a crea un grad mai mare
de intimitate și a facilita atât comunicare între copii cât și între copii și educatori. De
asemenea, trebuie ca ele să fie modulare astfel încât să permită adaptarea în cea ce
privește schimbare a destinației, serbări, întruniri etc.
Jocul rolurilor. Câștigarea independenței prin diversitatea activităților care să nu
aibă legătură de învățare. Mai mult cu situațiile reale unde copiii se pot comporta ca
doctori, arhitecți, constructori pentru una din meseriile și profesiile societăți actuale
sau viitoare. 25
Spațiile de socializare dintre grupe trebuie să fie în spațiile libere comune. Pentru
înțelegerea activităților sociale se lucrează cu grupuri de copii care să fie învățați ce
înseamnă un comportament social adecvat, cum să se joace și să împartă cu ceilalți.

25
Mark Dudek.. “ Spaces for Young Children“ A practice guide to planning designing and building the
perfect space.

31
 Acest tip de spațiu poate fi creat în așa fel încât să înlocuiască coridoarele înguste
și lungi care sunt în multe, folosite strict ca spații de tranziție. Creșterea lățimii spațiului,
mărirea suprafețelor vitrate pentru a intra mai multă lumină, amplasarea
corespunzătoare a mobilierului poate transforma spațiul de tranziție în spații de
socializare.

5.4 Spațiile de joacă

Spațiile de joacă reprezintă începutul socializării deoarece acesta este locul
unde copii intră într-un mediu social mai expus, comparativ cu cel al sălii de grupă,
care este mai intim. Spațiile trebuie să fie deschise și să poate avea o suprafață
suficient de mare pentru a deservi doua sau trei grupe. Mobilierul pentru spațiile de
joacă trebuie să fie de două tipuri. Primul este cel fix, în care copii se folosesc de
spațiul dat de mobilier pentru a se juca. Al doilea tip este mobilierul manipulabil, pe
care copii îl folosesc pentru a se juca, asemănător cu jucăriile. Ambientul spațiului de
joacă poate fi animat prin amplasare de scenografii permanente sau temporare care
să creeze o tematică sau să diferențieze spațiul de joacă față de spațiile de grupă sau
spațiile de socializare. Spațiile de joacă pot fi poziționate și dimensionate să aibă
legătură cu spațiul de socializare, dar totuși să fie retrase într-un buzunar, în așa fel
încât spațiul să poate fi definit sau delimitat de mobilier, care să permită o mișcare
dinamică a copilului.

Big and Tiny, Child-care facility, Santa Monica, California, Zooco Estudio Architects. 26

26 Sursa:https://www.dezeen.com/2019/01/03/big-and-tiny-zooco-estudio-co-working-kindergarten-
santa-monica/ 2019-03-21

32
 Siguranța în timpul Jocului pentru copii:

Clădirile pentru copii trebuie proiectate având în vederea dimensiunile mai mici
a copiilor. Pe lângă spațiile care trebuie să aibă o anumită dimensiune care sa nu
afecteze negativ copilul prin presiunea și dimensiunea lor, trebuie avut grijă ca
elementele de siguranță în explorare să fie adaptate în așa fel încât să fie ușor de
utilizat și să ofere siguranță împotriva accidentarilor.
Suprafețele vitrate trebuie să fie ușor perceptibile de către copil cu un parapet
suficient de înalt pentru a preveni accidentarea. În timpul jocurilor libere copilul nu mai
este foarte atent la mediul în care se află și posibilitatea de accidentare este mai mare.
Suprafețele vitrate sunt mai greu perceptibile ca limită fizică, ale spațiului de joacă și
astfel ele trebuie să fie clar marcate/ delimitate pentru copil.
Diferențele de nivel, chiar dacă sunt plăcute pentru dezvoltarea percepției
copilului, sunt necesare deoarece când copilul nu este atent, se poate răni. Astfel, este
recomandat ca în zona acestor diferențe de nivel să fie o suprafață de atenuare a
impactului. De asemenea, este recomandat ca suprafețele cu diferență de nivel să fie
tratate cu materiale viu colorate, pentru a atrage atenția copiilor.

5.5 Spațiile pentru sport

Activitățile sportive sunt foarte importante în dezvoltarea sănătoasă a copiilor,
atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Comparativ cu spațiile de joacă unde copii
fac un efort fizic liber, spațiile de sport se ocupă de efortul fizic organizat. Astfel de
spații sunt necesare pentru o dezvoltare armonioasă a fizicului copilului și a disciplinei.
Spațiile de sport sunt bune și pentru creșterea competitivității și a lucrului în echipă
între copii. Practicarea unui sport poate rămâne ca referință și în viața de adult.
Pentru spațiul de sport este recomandat ca suprafață de desfășurare să fie la scara
copilului dar să permită și activități de prezentare și reprezentare și să permită activități
pentru diverse sporturi. De asemenea, acesta este unul dintre spațiile grădiniței unde
comunitate locală formată din familiile copiilor pot să vină pentru susținere în
competițiile sportive și trebuie poziționat astfel încât accesul copiilor și al familiei să fie
separat.

5.6 Spațiile protejate

Spațiile protejate trebuie să creeze un mediu retras pentru copii, astfel încât să
aibă un spațiu de repaus dacă au nevoie. Aceste spații nu trebuie să fie considerate

33
ca spații de retragere sau separare față de restul copiilor, ci mai degrabă ca spații de
pauză de la activități.

Spații retrase/protejate 27

5.7 Spațiile exterioare

Spațiile exterioare ale unei grădinițe pot avea o multitudine de funcțiuni,

diverse niveluri de intimitate si trebuie amenajate pentru a completa/susține spațiile
interioare. Spațiile exterioare pot fi de tranziție, de joacă și de predare.
După cum a fost prezentat și în capitolele anterioare spațiul educațional trebuie
să încurajeze dorința de cunoaștere a copilului și să îl obișnuiască cu idea de ,,lumea
exterioară’’, să îl pregătească pentru o viitoare integrare în societate. Cum ,,lumea’’
nu se rezumă numai la spațiile interioare, este importantă și tratarea spațiilor
exterioare sălilor de curs într-un mod adecvat utilizatorilor săi. La vârste mici, exteriorul
este echivalent cu joaca, iar joaca poate fi privită atât ca activitate strict ludica cât și
ca o oportunitate de a învăța prin joacă. Astfel, spațiile exterioare pot fi împărțite pe
domenii special amenajate cu echipament de joacă, cât și pe spații special tratate
pentru activități educaționale: copii pot avea mici porțiuni de grădină unde pot planta
și crește vegetație.
Un alt mod de tratare a spațiilor exterioare poate fi de a crea ,,curți senzoriale’’
care pot fi în sine experiențe vizuale (alternarea de diverse flori, copaci, foliaje diferite

27Sursa: https://www10.aeccafe.com/blogs/arch-showcase/2017/09/17/king-solomon-elementary-
school-in-israel-by-shoshani-architects/ 2019-03-29

34
etc.), experiențe tactile (alternarea de zone de iarbă cu cele de nisip, mușchi de copac
etc.) sau chiar experiențe olfactive (zone de cultura cu plante aromatice).
O gândire atentă a spațiului exterior al unităților de învățământ (mai ales în
perioada contemporană când majoritatea activităților cotidiene se desfășoară de prea
multe ori între patru pereți de beton și o stradă asfaltată) poate contribui la o dezvoltare
armonioasă a copilului și îl poate ajuta pe acesta la crearea unei relații cu mediul
natural.
Această temă a spațiului exterior de joacă este foarte bine studiată si dezvoltată
de Tezuka Architects în diversele amenajări exterioare cum ar fi „Ring around a tree”
sau Grădinița din Tokyo. În ambele cazuri, spațiile exterioare create sunt circulare
pentru a crea senzația unui spațiu de joacă infinit. Acesta este un cadru optim și
eficient unde iluzia spațială dată de cerc optimizează spațiul utilizat și ajută de
asemenea la o supraveghere mai ușoară a copiilor de către educatori.

IMAGINE:„ Ring around a tree”, Tezuka Architects, Tokyo, Japonia

O abordare diferită a spațiilor exterioare de joacă este realizat la grădinița 81,

discutată în cadrul studiilor de caz în capitolele anterioare, unde spațiul de joacă are
și rol de tampon, de trecere treptată prin joacă din mediul de familie în mediul
educațional.
Conform studiului realizat Wan Azlina* and Zulkiflee A. S. 28, copii sunt atrași de
spațiile exterioare cu o combinație și diversitate mai mare de obiecte naturale și
obiecte realizate de om. Combinația ideală ar fi o zonă cu vegetație înaltă și obiecte,

28 Sursa: Wan Azlina* and Zulkiflee A. S. A Pilot Study: The Impact of Outdoor Play Spaces on

Kindergarten Children

35
structuri realizate în așa fel încât să fie ușor de folosit de către copii. De asemenea,
suprafața de joacă preferată de către copii este una mixtă, o combinație între pământ,
pavele cauciucate și suprafețe de lemn. Astfel, putem observa că în mediul exterior
copii preferă o diversitate mai mare a elementelor din care este compus spațiul de
joacă. O altă idee prezentată în acest studiu este că mobilierul trebuie să poate fi
amplasat sau mutat în funcție de comportamentul și relaționarea copilului cu
mobilierul, lucru care poate fi observat de către educator. Beneficiile pot fi multiple,
oferind copilului posibilitatea de a se simți împuternicit și în control asupra mediului
sau înconjurător. Copii într-o lume a adulților se simt fără control, lor li se spune ce să
facă și cum să facă, dar voința lor este întotdeauna pe loc secund față de voința celui
care trebuie sa aibă grijă de ei. Acest tip de comportament are repercusiuni în perioada
de pubertate când copilul trebuie să înceapă să-și asume controlul asupra vieții sale.
Prin urmare, un astfel de control mai timpuriu îl va ajuta să-și definească
personalitatea mai repede și mai sigur pe el.

5.8 Spatiile complementare

Chiar dacă spațiile complementare nu au o pondere importantă în procesul de

educare a copiilor, ele sunt importante pentru o bună funcționare a unității de
învățământ. Aceste spații trebuie tratate cu atenție pentru a facilitata un mediu optim.
De exemplu, spațiile pentru educatori trebuie să aibă rolul de a îmbunătăți starea de
spirit a educatorilor, pentru a crește calitatea educației, pe care aceștia o oferă copiilor.
Chiar dacă spațiile principale sunt destinate copiilor, trebuie avută o anumită
considerație și către spațiile destinate educatorilor. Aceștia nu trebuie să se simtă
excluși/ desconsiderați. O mică chicinetă pentru prepararea unor băuturi calde poate
ridica moralul și duce astfel la creare a unui mediul pentru o discuție productivă cu
restul educatorilor.

36
Capitolul 6 - Considerații asupra fenomenului actual

6.1 Problemele spațiilor actuale destinate învățământului preșcolar

Educația preșcolară se bucură, în ultimii ani, de o creștere a interesului. Acest

interes vine din perspectiva societății, din două motive: în primul rând, societatea a
început să observe efectele pozitive pe care o educația preșcolară de calitate o are
pe termen lung atât în procesul de formare cât și în capacitatea de integrare socială a
individului. Prin urmare, dorința familiilor de a le oferi copiilor un început cât mai bun
în viață a crescut. Al doilea motiv este dat de lipsa de timp pe care tinerii părinți o au
din cauza locului de muncă. Astfel, înființare unei structuri preșcolare aduce multe
beneficii atât copiilor cât și a părinților.
„Când intrăm într-o instituție de învățământ, caracteristică românească,
observăm că aceasta se aseamănă mai curând cu trecutul. Cu ceea ce ne amintim
din povestirile bunicilor, și prea puțin – uneori deloc – cu proiectul de viitor.” 29
Cu privire la spațiile actuale, destinate învățământului preșcolar, putem
identifica următoarele probleme care se regăsesc atât în sistemul de stat cât și în cel
privat: 30
• suprafețele spațiilor sunt mici, ceea ce duce la o supraaglomerare și o
suprautilizare a sălilor de grupă;
• deși natalitatea este în scădere, migrarea către centrele urbane este în
creștere;
• nu există spații speciale destinate stimulării creativității copiilor;
• spațiile actuale sunt insuficiente, atât din punct de vedere numeric cât și din
punct de vedere al capacității volumetrice, lucru care a dus la creșterea
numărului de grădinițe private (iar acestea de foarte multe ori nu respectă
standardele de confort în favoarea unui profit financiar);
• majoritatea spațiilor existente nu sunt conforme - atât din perspectiva
suprafețelor, cât și din punctul de vedere al iluminatului etc.
• dotarea și echiparea este deficitară, în foarte multe cazuri, din cauza
subfinanțării - pentru grădinițele de la stat și din dorința de creștere a profitului
- pentru grădinițele din mediul privat.

29Vasile Chiș, Provocările pedagogiei contemporane, p 40

30 Conform unei analize realizat de „Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant” in anul 2017

37
 • Neconformarea foarte multor grădinițe existente, la cadrul legislativ actual în
ceea ce privește siguranța în exploatare și siguranța în caz de incendiu, ridică,
de asemenea, probleme majore.
• Atât abandonul școlar, cât și cel pre-școlar se află în creștere - în regiunile unde
nu exista infrastructură de învățământ, problemă regăsită cu precădere în
mediul rural.
Din punct de vedere urbanistic nu există o zonificare adecvată: „Spatiile
limitate, obstacolele, zgomotul, poluarea, riscul de accident și în general condițiile
neadecvate sunt tipice pentru locuitorii orașelor în majoritatea orașelor din lume” 31,
situație care se regăsește și în România.
Deși în discursul public factorul politic vorbește în mod constant de modernizare
și de eforturile care se fac în acest sens, realitatea modernizării sistemului de
învățământ în România este departe de ce ar trebui să fie și de unde ne-am dori să
ajungă. La o primă încercare de a schimba status-quo, ne lovim de probleme precum
lipsa spațiilor în zonificarea urbană. Iar cele actuale sunt insuficiente pentru realizarea
de noi grădinițe și cadrul legislativ perimat.
În concluzie, spațiile actuale destinate învățământului preșcolar nu doar că nu
vin în întâmpinarea problemelor actuale ci nici măcar nu acoperă nevoile existente.

6.2 Necesitatea construcției de noi spații pentru educația preșcolară

Crearea unor noi grădinițe, adaptate la cerințele moderne de utilizare,

reprezintă o necesitate pentru a asigura un mediu adecvat dezvoltării copiilor.
Calitatea și eficiența sistemului de învățământ depinde de mai mulți factori care
factori se află în relație complexă unul cu celălalt:
 calitatea unităților de învățământ: un spațiu adecvat proiectat, dotări
conforme și materiale educative necesare pot îmbunătăți substanțial actul
educațional.
 capacitatea educatorilor de a asigura un proces educativ de calitate: acest
factor este influențat în mod direct de mediul arhitectural în care se desfășoară
activitățile.

31 Jan Gehl: Cities for People, IslandPress: 2010

38
  implicarea comunității în procesul de educare, „Este nevoie de un întreg sat
pentru a crește un copil” 32. Posibilitatea de a vedea si auzi alte persoane într-o zona
rezidențiala oferă și informații despre mediul social înconjurător. Aceasta observare a
mediului este mai ales valabilă la dezvoltarea socială a copiilor in perioada pre-
operațională.
Spațiul presupune, pe lângă partea estetică, ca și partea funcțională să fie
centrată pe copil. În interiorul grădiniței, spațiul trebuie să fie adecvat nivelului de
dezvoltare al copiilor, atât fizic cât și psihic. Copiii trebuie să fie capabili să fie cât mai
independenți posibil, să se descurce singuri în spațiul grădiniței, într-o proporție cât
mai mare. Dar nu trebuie pierdută din vedere siguranța și „educare” oferită atât de
educator, cât și de arhitectură. În grădiniță, copilul trebuie să simtă că se află într-un
loc primitor, confortabil, sigur, creativ și stimulativ.
Trebuie avut în vedere că sala de grupă, locul în care copiii își petrec cel mai
mult timp la grădiniță, conține multe materiale educative, multe jocuri și trebuie să fie
un spațiu care să îi ofere copilului siguranță și posibilitatea de a se manifesta cu cât
mai puține constrângeri. Spațiul trebuie amenajat în așa fel încât să îi ajute pe copii
să-și dezvolte personalitatea și încrederea în sine. În continuare sub îndrumarea
educatorului. 33
In extremis, spațiul gândit și construit pentru educația preșcolară trebuie să fie
corespunzător activității desfășurate în el. Trebuie să fie corespunzător persoanelor
cărora acesta este destinat – copiii de vârstă preșcolară. Spațiul trebuie să fie adecvat
atât pentru educația timpurie cât și pentru a facilita implicarea comunității în procesul
educativ.

32 Proverb Nigerian
33 Paun, Silvia. Arhitectura Programelor Prescolare. 1981.

39
CONCLUZII

În urma analizei și a înțelegerii din perspectiva copilului a spațiului, atât în

mediul exterior cât și în cel interior, copiii preferă spațiile complexe și diverse care se
dezvoltă organic și care le permit acestora să se dezvolte cu aceeași capacitate
organică.
Copii își doresc să li se permită să aibă capacitatea de a manipula și de a aranja
universul lor. Oferind copiilor posibilitatea de a-și modela singuri spațiul,
adulții/educatorii au datoria să vegheze și doar punctual să intervină, în funcție de
activitățile pe care le desfășoară în acele spații sau de tema jocului ales.
Adulții/educatorii trebuie să fie moderatori în mediul social generat de copii, dar fără a
stânjenii creativitatea nativă a preșcolarilor.
Arhitectura are o temă dificilă, ea trebuie abordata în așa fel încât să se țină
cont de preferințele și nevoilor copiilor și să genereze un atașament cu aceștia, astfel
fiind necesara înțelegerea modului în care copii folosesc spațiul.

40
BIBLIOGRAFIE

Arian Mostaedi. Preschool & kindergarden architecture. Links.2006

Albulescu, Ion. Pedagogii alternative. București: Editura ALL. 2014.

B. Ece ŞAHİN, Neslihan TÜRKÜN DOSTOĞLU, THE IMPORTANCE OF

PRESCHOOLERS’ EXPERIENCE IN KINDERGARTEN DESIGN
Chiș, Vasile. Provocările pedagogiei contemporane. Cluj-Napoca: Presa Universitară
Clujeană. 2002.

Hall, Edward T. The Hidden Dimension. New York: Anchor Books, 1990.

Herman Hertzberger. “Space and Learning” 010 Publishers. 2008

Jan Gehl: Cities for People, IslandPress: 2010

Jan Gehl: Viata Intre Cladiri, Igloomedia 2011

Juhani, Pallasmaa. The Eyes of the Skin – Architecture and the Senses. New York:
John Wiley, 2005.

Kindergarten Children. Publicat in 2010 si republicat in 2015

Marjorie Ouvry. „Exercising muscles and minds, Outoor play and the early years
curriculum” National Children’s Bureau. Publicat in 2003 si republicat in 2008

Mark Dudek. “ Architecture of Schools, The New Learning Environments”,

Architectural Press. Publicat in 2000 si republicat in 2012

Mark Dudek.. “ Spaces for Young Children“ A practice guide to planning designing
and building the perfect space. NCB. Publicat in 2001 si republicat in 2012.

Normativ de Proiectare 011_1997, Normativ privind proiectarea, realizarea si

exploatarea constructiilor pentru gradinite de copii.

Paun, Silvia. Arhitectura Programelor Prescolare. 1981.

Smith, Anne B. „Children and Young People's Participation Rights in Education.” The
International Journal of Children's Rights 15, nr. 1 (2007): 147-167.

Wan Azlina* and Zulkiflee A. S. A Pilot Study: The Impact of Outdoor Play Spaces
on Kindergarden Children

41
 WEBOGRAFIE

https://www.simplypsychology.org/piaget.html

https://www.archdaily.com/805322/brede-school-aarle-rixtel-architecten-en-en

https://www.arch2o.com/architecture-for-kids-why-all-children-must-learn-
architecture/?fbclid=IwAR0CBc7BQCX6hXelhIrulNyNS731mW8LobzWi-
T4913aJ8yA_NA_d7FiJwkt

https://www.primariachiajna.ro/category/informare/

https://www.architonic.com/en/project/tezuka-architects-fuji-kindergarten/5100019
2019-09.14

https://clipartxtras.com/categories/view/e5955789a0d91d879e39ae5dc550193dcba8
789f/childrens-drawing-of-a-house.html

https://www10.aeccafe.com/blogs/arch-showcase/2017/09/17/king-solomon-
elementary-school-in-israel-by-shoshani-architects/ 2019-03-29

42