În timpul exercițiului fizic intens (în special în cazul sportivilor de performanţă) ,
ciclul de glucoză-alanină reprezintă o cale metabolică foarte important care permite ficatului să obțină direct glucoza pornind de la un α-aminoacid, alanine ce provine din mușchii scheletici aflaţi în plină activitate fizică. Un efort fizic intens și prelungit duce la epuizarea dramatică a nivelurilor de glucoză din sânge și la o creștere corespunzătoare a concentrației de acid lactic în sânge. Prin urmare, mușchiul este forțat să crească, să intensifice considerabil atât β- oxidarea acizilor grași cu moleculă mare, complexă, în special a acizilor graşi cu catenă mare, ramificată (BCAA) precum și degradarea oxidativă a α-aminoacizilor ramificaţi, în scopuri exclusiv energetice,. Scheletul hidrocarbonat al acizilor graşi cu catenă mare, ramificată, complexă este degradat în etape şi utilizat foarte eficient la nivelul mușchiului pentru a produce energia necesară prin Ciclul Krebs (sub acţiunea directă a ATP-ului), în timp ce grupa amino -NH2 liberă rezultată în urma degradării oxidative a aminoacizilor ramificaţi este transferată mai întâi la un fragment de glutamat iar apoi succesiv la un radical piruvat şi are ca rezultat formarea α-alaninei (direct din piruvat sau acid piruvic). Acest aminoacid (α-alanina) este apoi eliberat în sânge și transportat imediat la nivelul ficatului care, în urma unor reacţii biochimice succesive, îndepărtează complet gruparea aminică -NH2 din α-alanină și utilizează piruvatul (scheletul hidrocarbonat al α-alaninei) astfel obținut pentru a forma glucoză, conform unui proces numit gluconeogeneză. Glucoza nou formată este apoi readusă în circulație, cu scopul de a asigura o furnizare constantă de zahăr la nivelul creierului (la nivelul Sistemului Nervos Central, SNC). La rândul său, mușchiul poate ridica substanţial glicemia din sânge și poate metaboliza uşor glucoza (în exces) pentru a obține energia absolut necesară, proces denumit glicoliză (prin degradarea sau catabolismul glucozei). La sfârșitul glicolizei se obțin două molecule de piruvat, care pot intra în Ciclul Krebs sau pot fi utilizate pentru a sintetiza cât mai multe molecule de acid lactic sau α-alanină (în condiţii de 1 anaerobioză, în lipsa oxigenului O2) În acest moment Ciclul Krebs poate reîncepe din nou. Prin urmare, alanina ca α-aminoacid, pe lângă faptul că este un constituent normal, natural al proteinelor, acționează şi ca un eficient transportor de azot (N) din țesuturile periferice extrahepatice până la nivelul ficatului (care este laboratorul organismului). La acest nivel, gruparea amino -NH2 rezultată în urma catabolismului aminoacizilor şi care constituie gruparea toxică a aminoacizilor, poate intra în Ciclul Ureei și poate fi eliminată prin urină fără a provoca afecţiuni sau daune corpului. În mușchii scheletici, intensitatea sintezei alaninei este direct proporțională cu concentrația intracelulară a piruvatului care crește atunci când există o degradare ridicată, masivă, a acizilor grași din organism în scopuri energetice, şi are ca rezultat o încetinire consecutivă a reacţiilor biochimice specifice Ciclului Krebs și formarea corpilor cetonici. O situație similară în condițiile anaerobiozelor: piruvatul, care nu poate fi oxidat în Ciclul Krebs, este transformat în parte în alanină și parțial în acid lactic. Acesta din urmă este eliberat în circulație şi ca şi în cazul alaninei, este transportat la nivelul ficatului, unde este utilizat ca precursor gluconeogenetic (în cadrul Ciclului Cori). Din toate aceste motive, ciclul de glucoză-alanină și ciclul Cori, deși apar și în condiții de repaus, sunt activate într-un mod cu totul special în timpul exercițiilor fizice intense. Funcţonarea şi desfăşurarea Ciclului de glucoză-alanină sunt, de asemenea, stimulate şi favorizate de creșterea nivelurilor plasmatice de glucocorticoizi (cortizol), ca răspuns la un eveniment stresant de origine fizică (post, boală, intervenţie chirurgicală, traumatism puternic ) sau psihic (stress intens, frică, anxietate, emoţii puternice etc.).