D(-)-β-hidroxibutiratul poate fi activat direct în ţesutul extrahepatic de o enzimă

specifică; cu toate acestea conversia la acetoacetat cu D(-)-β-hidroxibutirat dehidrogenaza şi NAD+,

urmată de activarea la acetoacetil-CoA este calea cea mai importantă care duce la metabolizarea
ulterioară. b.Clivarea acetoacetil-CoA la două molecule de acetil-CoA printr-o reacţie

catalizată de tiolază, în prezenţa CoA-SH. Cele două molecule de acetil-CoA vor fi oxidate în ciclul
acizilor tricarboxilici.

14.4.4.Reglarea cetogenezei În condiţiile unui aport alimentar normal, producţia hepatică de

acetoacetat şi βhidroxibutirat este minimă iar concentraţia acestor compuşi în sânge este foarte mică
(≤ 0,2 mM). La concentraţii normale ale corpilor cetonici în sânge eliminările prin urină ale acestora
nu depăşesc 1mg/24 ore. Creşterea concentraţiei corpilor cetonici în sânge peste valorile normale,
duce la hipercetonemie şi cetonurie. Acizii acetoacetic şi β-hidroxibutiric, în sânge sau ţesuturi, sunt
tamponaţi de

componenta bazică a sistemelor tampon. Eliminarea lor prin urină în cantitate mare determină
cetoacidoza şi depleţia organismului de rezerva sa alcalină. În inaniţie, sinteza corpilor cetonici este
accelerată, concentraţia sanguină a

acetoacetatului şi β-hidroxibutiratului crescând până la 3-5 mM. Acesta este un răspuns normal al
organismului la scăderea concentraţiei de carbohidraţi cuplată cu mobilizarea de acizi graşi.

Prioritatea metabolică în condiţii de înfometare a

organismului este asigurarea glucozei necesare pentru creier şi alte ţesuturi (eritrocite), care sunt
absolut dependente de această sursă de energie. În stadiul primar de post, prin utilizarea corpilor
cetonici de către inimă şi

muşchii scheletici, se conservă glucoza pentru susţinerea sistemului nervos central. Scăderea
glicemiei duce la scăderea concentraţiei sanguine a insulinei şi creşterea glucagonului. Procesul
metabolic dominant este mobilizarea triacilglicerolilor din ţesutul adipos şi gluconeogeneza în ficat.
Ficatul obţine energie pentru nevoile proprii prin oxidarea acizilor graşi eliberaţi din ţesutul adipos.
Creşterea concentraţiei acetil-CoA şi a citratului inhibă glicoliza. In timp ce acizii graşi intră liber în
muşchi, captarea glucozei este redusă din cauza nivelului scăzut de insulină. In consecinţă, muşchiul
trece de la utilizarea glucozei la utilizarea acizilor graşi ca sursă de energie. Acetil-CoA formată prin β-
oxidarea acizilor graşi la nivel muscular inhibă conversia piruvatului la acetil-CoA prin inhibarea
complexului piruvat dehidrogenazei (trecerea enzimei din forma defosfo-activă în forma fosfo-
inactivă). Piruvatul, lactatul şi alanina furnizate de muşchi şi glicerolul furnizat de ţesutul adipos sunt
convertite în glucoză la nivelul ficatului. Aproximativ 85% din depozitele de energie sunt reprezentate
de grăsimi, 14

% de proteine musculare şi mai puţin de 1 % de glicogen. Rezervele de carbohidraţi sunt suficiente

numai pentru o zi. Cea mai mare parte a energiei este depozitată în acizii graşi din triacilgliceroli.
Acizii graşi nu sunt convertibili în glucoză deoarece acetil-CoA nu poate fi

transformată în piruvat. Glicerolul din triacilgliceroli poate fi convertit la glucoză, dar este disponibil
în cantitate mică. Altă sursă potenţială de glucoză este reprezentată de aminoacizii glucoformatori

derivaţi din degradarea proteinelor. Muşchiul este o sursă potenţială de aminoacizi în inaniţie. Masa
musculară însă trebuie protejată, pentru a putea asigura