Sunteți pe pagina 1din 5

Culegerea datelor

Bolnavul F.F., în vârstă de 7 ani, este de naţionalitate română, religie


ortodoxă, limba vorbită este româna.
Are domiciliul în, Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, locuieşte cu părinţii într-
o casă cu 4 camere.
Bolnavul este elev în clasa I. Este o persoană cu o fire comunicativă.

Retoric
Antecedente personale: Bolnavul nu a avut internări anterioare, nu a suferit
de nici o boală sau intervenţie chirurgicală.
Antecedente heredocolaterale: nu semnalează boli cronice în familie (TBC,
boli cardiace, diabet).

Motivele internării:
Datorită unei stări generale alterate, cu febră, frisoane, cefalee, durere la
masticare şi la înghiţire, pierderea poftei de mâncare, inflamare şi durere la
nivelul glandei parotide, bolnavul se prezintă la medic, unde este consultat şi
trimis la secţia Boli Contagioase, în vederea efectuării unui tratament de
specialitate.
În data de 20.01.2014 bolnavul F.F. este internat la Secţia de Boli
Contagioase, cu diagnosticul parotidită epidemică bilaterală (oreion).
La internare bolnavul prezintă o stare generală alterată, febră 38,5ºC, cu
tumefierea dureroasă a glandei parotide, cu ştergerea şanţului retromaxilar.
Din discuţiile cu bolnavul în timpul spitalizării am aflat că boala a debutat
brusc, cu 1 zi înainte de a se prezenta la medicul de familie. A avut la început o
stare generală uşor alterată, urmată de febră moderată 38,5ºC, disfagie,
oboseală, indispoziţie, inapetenţă, inflamare şi durele la nivelul glandelor
parotide.
PLAN DE ÎNGRIJIRE în perioada 20-30.01.2014
Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
1. Hipertermie Menţinerea - măsurarea temperaturii Temperatura
temperaturii corpului corpului se menţine
corpului în - administrare de in jur de 38 grade
limite normale antitermice (aspirină, Celsius timp de 2 zile
nurofen) Febra cedează după
- aplicare de comprese administrare de
reci pe torace antitermice
Temperatura: 36,5OC
2. Pericol de Prevenirea - hidratare cu ceaiuri, Nu apar semne de
deshidratare deshidratării sucuri de fructe deshidratare
- observarea Tegumente si
tegumentelor si mucoase integre
mucoaselor
- regim alimentar hidro-
zaharat
3. Dificultate de Asigurarea - se asigură un regim Regim alimentar
a se alimenta unui regim alimentar cu alimente de suportat de pacient
(jenă la alimentar consistenţă scăzută Greutate corporala
masticaţie) corespunzător (piureuri de fructe, in limite normale
legume, supe)
4. Cefalee Calmarea - se administrează Pacientul se simte
durerii algocalmin sau alte confortabil
antialgice
- se aeriseşte încăperea
- se asigura linişte si
semiobscuritate in
încăpere
5. Halenă Asigurarea - gargara cu ceai Eritem si
igienei de muşeţel, uscăciune a
cavităţii mentă mucoasei cavităţii
bucale bucale
6. Pericol de Prevenirea - asigurarea repausului la Infecţia urliană se
apariţie a complicaţiilor pat limitează la
complicaţiilor - administrare de simptomatologia de
(orhite, vitamine „parotidită
Problema Obiectiv Intervenţii autonome Evaluare
pancreatite, epidemică”
encefalite)
7. Alterarea Informarea - se discută cu pacientul Pacientul înţelege
imaginii de sine pacientului informându-1 că această schimbarea
(cap de pară) stare va trece în câteva fizionomiei si o
zile acceptă
- se aplică comprese cu
rol antiinflamator şi
sedative pe zonele
inflamate
8. Pericol de Prevenirea - se izolează pacientul Măsuri de profilaxie
contaminare contaminării - se face dezinfecţie corectă
pentru cei din jur - se urmăresc contacţii
(sursă de - se raportează numeric
infecţie) lunar
- se evită contactul cu
gravidele
EVALUARE FINALĂ

Pacientul F.F. este internat în secţia de Boli infecţioase cu diagnosticul de


parotidită epidemică..
Pe perioada spitalizării urmează tratament cu antipiretice, analgezice şi
vitamine.
În urma spitalizării şi îngrijirilor acordate, starea generală a bolnavului se
ameliorează treptat.
După zece zile de spitalizare, bolnavul se externează în data de 30.01.2014
cu stare generală bună.
La baza deciziei de externare au stat şi rezultatele obţinute la ECG şi
valorile glicemiei, amilazemiei şi amilazuriei.

S-ar putea să vă placă și