Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE


SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

TITLUL PROIECTULUI (CÂT MAI


CREATIV)
- Proiect realizat în cadrul disciplinei Consiliere
vocaţională –

STUDENT
NUMELE ŞI PRENUMELE
ANUL III

ORADEA – ianuarie 2022


Numele şi prenumele
Data naşterii
Cine sunt eu? (realizaţi o scurtă descriere a propriei persoane)
Educaţie (liceul şi specializarea absolvite)

Care a fost motivul pentru care aţi decis să studiaţi psihologia? (descrieţi în câteva fraze)

Disciplinele preferate pe parcursul celor trei ani de facultate (maxim 4): (argumentaţi în
câteva propoziţii/fraze ce anume va face să preferaţi materia respectivă)
1.
2.
3.
4.

Domeniul preferat la începerea activităţii de orientare în carieră (domeniul pe care l-aţi


ales în primul seminar şi argumentaţi)

Care sunt persoanele care au avut o influenţă în cariera voastră până în momentul
începerii activităţii de orientare în carieră (maxim 3 persoane)? Descrieţi în ce fel v-au influenţat
aceste persoane.
Numele şi prenumele şi poziţia acestor Influenţa pe care au avut-o aceste persoane
persoane în viaţa voastră
Ex. Marinescu Elena – profesoara de română Mi-a deschis apetitul pentru cunoaştere şi
din liceu dorinţa de a fi ceva mai mult în viaţă, prin
modul ]n care se raporta la noi ca şi elevi.

Interesele mele
Listaţi în tabelul de mai jos care sunt interesele voastre (maxim 5) şi justificaţi-le. Pentru
a justifica prezenţa acestor interese trebuie să listaţi indicatori calitativi şi cantitativi. Indicatori
calitativi: atenţie focalizată pe activitate (concentrare în timpul realizării activităţii); afectivitate
pozitivă ce acompaniază realizarea activităţii (plăcerea de a realiza o anumită activitate);
menţinerea unei tendinţe de apropiere faţă de activitate (dorinţa de a se reîntoarce la activitatea
respectivă); implicarea în realizarea activităţii (atitudine activă în realizarea activităţii). Indicatori
cantitativi: frecvenţă crescută a activităţilor specifice domeniului de interes (realizarea activităţii
chiar şi în timpul liber); persistenţă în timp a preferinţei pentru anumite activităţi (manifestarea
preferinţei pentru cel puţin 6 luni în ultima perioadă de timp); intensitatea de manifestare (nivelul
minim de stimulare necesar pentru declanşarea activităţii); persistenţă în activitate (cât timp
continuă să facă activitatea respectivă).
Denumirea interesului Indicatori calitativi Indicatori cantitativi

Interesele nu trebuie să fie legate de domeniul psihologiei, dar e posibil ca acestea să


contribuie la dezvoltarea voastră profesională. Cum ar putea interesele voastre să fie conectate cu
dezvoltarea voastră profesională în domeniul psihologiei?

În urma evaluării realizate cu ajutorul Chestionarului de interese Holland am obţinut


următoarele scoruri:
Realist (R) – x puncte
Social (S) – x puncte
Artistic (A) – x puncte
Întreprinzător (Î) – x puncte
Investigativ (I) – x puncte
Convenţional (C) – x puncte

Codul personal din trei cifre ….. corespunde următoarelor profesii:


Valorile mele legate de muncă
Argumentaţi importanţa acestor patru valori legate de muncă listate mai jos (ce nevoi vă
satisface, în ce fel vă ajută, etc.).
VALORI DE MUNCĂ
traducere şi adaptare de Klein, M. M. după Self-Directed Career Planning Guide , 1994

Studiază lista de mai jos care cuprinde o serie de valori de muncă. Stabileşte cât de importantă
este fiecare valoare pentru tine şi pune un X în dreptul coloanei care ţi se pare cea mai potrivită.
Scala de evaluare a fiecărei valori de muncă are următoarele cinci aprecieri:
1-extrem de importantă, 2-importantă, 3-nu ştiu, 4-puţin importantă, 5-fără nici o importanţă

Nr. Cât de importantă este pentru tine fiecare din valorile de 1 2 3 4 5


crt. muncă de mai jos?
1. SIGURANŢĂ – certitudinea unui loc de muncă sigur cu o X
retribuţie rezonabilă
2. VARIETATE – sarcini de lucru schimbătoare X
3. INDEPENDENŢĂ – puţină supraveghere sau supervizare din X
partea şefilor
4. COMPETIŢIE – utilizarea cunoştinţelor şi deprinderilor cu X
scopul de a depăşi sau a învinge alte persoane
5. PROGRAM DE LUCRU FLEXIBIL – stabilirea propriului orar X
de activitate, neîncorsetat de un program rigid de muncă
6. STATUT – ocupaţia oferă o poziţie care-i face pe ceilalţi să te X
respecte
7. BANI – câştiguri mari financiare sau materiale X
8. CREATIVITATE – dezvoltarea de noi idei, programe sau căi de X
realizare, rezolvare
9. STĂPÂN PE LUAREA DECIZIILOR – să fii într-un post în X
care să ai dreptul să stabileşti deciziile care trebuie luate
10. APRECIERE – să primeşti clar, public o recunoaştere a muncii X
tale
11. RELAŢII CU OAMENII – să ai zilnic contact cu publicul X
12. UTILITATE – să faci ceva prin care să fii folositor societăţii X
13. EXPERT – să fii cunoscut ca o persoană cu cunoştinţe speciale, X
deosebite sau ca având aptitudini, talent remarcabil într-un
anumit domeniu
14. SPRIJIN PENTRU ALŢII – să ajuţi oamenii (individual sau în X
grup)
15. APARTENENŢĂ – să faci parte, să fii membru al unei X
organizaţii, grupări cu faimă
16. ACTIVITATE INDIVIDUALĂ – să lucrezi singur, în stilul tău, X
fără prea multe contacte cu alţii
17. PUTERE – să direcţionezi şi să-i influenţezi pe alţii X
18. MUNCĂ PRECISĂ – să desfăşori o activitate care implică X
exactitate şi un grad crescut de precizie, acurateţe
19. EMOŢIE – să lucrezi într-un domeniu care implică un nivel înalt X
de senzaţii tari, impresionant
20. STABILITATE – activitate care presupune activităţi de rutină, X
predictibile

Uită-te la valorile pentru care ai marcat X în coloana 1 („extrem de importantă”) şi alege


primele patru în ordinea importanţei lor pentru tine:
1. ____expert___________________ 2. ______program flexibil___
3. _______bani________________ 4. _______________________
Timp liber
(cum va place sa va petreceţi timpul liber? )

Abilităţile/deprinderile/competențe mele
Ce ştiu să fac şi cum am dobândit abilitatea/deprinderea/competența respectivă?
În ce fel m-a ajutat până acum aceasta abilitate/deprindere/competență şi la ce anume ar
putea să îmi folosească în viitor?
NU FACEŢI RERERIRE DOAR LA ABILITĂŢI/DEPRINDERI/COMPETENȚE
CARE ŢIN DE PROFESIA DE PSIHOLOG

Miturile cu privire la decizia în carieră


Argumentaţi poziţia voastră faţă de următoarele afirmaţii legate de decizia de carieră.
(sub fiecare mit faceţi argumentarea)
1. Există o singură profesie/ocupaţie care mi se potriveşte.
2. Nimeni altcineva nu este indecis.
3. Părinţii, un test sau un expert ştiu mai bine decât mine ce ar trebui să fac.
4. Toată lumea trebuie să aibă succes în carieră chiar dacă acesta însemnă să facă lucruri
care nu îi interesează.
5. Profesia mea trebuie să fie ideală, să îmi satisfacă toate dorinţele şi nevoile.
6. Oamenii fie au succes în carieră fie eşuează total.
7. Piaţa muncii se schimbă atât de repede încât nu poţi efectiv să-ţi planifici viitorul.
8. Individul trebuie să aibă control total asupra carierei lui.

Obiectivele mele
Obiectivele mele pe termen lung (care sunt obiectivele voastre pentru următorii 5/6 ani)
Obiectivele mele pe termen scurt (care sunt obiectivele prin intermediul cărora să
realizaţi obiectivele pentru 5/6 ani)
Informaţii culese despre profesie în cadrul întâlnirilor cu specialişti în domeniu sau
din surse proprii (explorarea profesie)
Job Informaţii
Nivel educaţional obligatoriu
Deprinderi cerute
Program de lucru
Posibilităţi de promovare
Cerinţe educative
Salarizare
Avantaje
Dezavantaje
Modalităţi de accesare a jobului
Alte informaţii
Nivel educaţional
Deprinderi cerute
Program de lucru
Posibilităţi de promovare
Cerinţe educative
Salarizare
Avantaje
Dezavantaje
Modalităţi de accesare a jobului
Alte informaţii
Informaţiile culese despre traseul profesional pe care îl voi urma (masterat – cel puţin 2,
unul în ţară, unul în străinătate) (explorarea traseului educaţional)
Masterat Informaţii
Perioada admitere
Condiţii admitere
Taxe de şcolarizare
Durata şcolarizării
Plan de învăţământ (discipline studiate)
Facilităţi (posibilitate de cazare, biblioteci, burse de studiu,
pratică în instituţii, etc.)
Posibilitate de angajare
Perioada admitere
Condiţii admitere
Taxe de şcolarizare
Durata şcolarizării
Plan de învăţământ (discipline studiate)
Facilităţi (posibilitate de cazare, biblioteci, burse de studiu,
pratică în instituţii, etc.)
Posibilitate de angajare
Fişă de evaluare a opţiunilor de carieră

Criterii de evaluare a OPŢIUNEA 1 OPŢIUNEA 2 OPŢIUNEA 3


opţiunilor de carieră Aici inseraţi ……………………… ……………………….
masteratele, ………………………. ……………………….
domeniile sau job-
urile la care vă
gândiţi
Interesele mele
1.
2.
3.

Valorile mele legate de


muncă
1.
2.
3.
4.
5.

Deprinderile/competențele
mele
1.
2.
3.
4.
5.

Caracteristicile mele
personale
1.
2.
3.

Nivelul educaţional pe care


intenţionez să-l ating

Stilul de viaţă dorit


1.
2.
3.
4.
5.

Alte nevoi/aşteptări
1.
2.
3.

Total
Pentru fiecare criteriu din prima coloană se notează cu X în dreptul opţiunii care satisface criteriul. La
sfârşit se realizează totalul pentru fiecare opţiune astfel încât să reiasă care din opţiunile luate în calcul
satisfac mai multe din criteriile persoanei.
Bariere şi temeri
Gândiţi-va la posibilele bariere/obstacole care are putea să apară şi care ar putea să vă
îngreuneze atingerea obiectivelor şi care ar putea fi posibilele modalităţi de combatere a acestora.
(AICI POT FI INSERATE SCHEMELE COGNITIVE)

Care sunt temerile voastre în ceea ce priveşte cariera voastră şi în ce fel ar putea să vă
influenţeze acestea?

Decizia mea
Argumentaţi în minim 1 pagină decizia voastră de carieră. Legaţi decizia de toate
aspectele tratate pe parcursul acestui plan de carieră (persoane care v-au influenţat, interese,
valori legate de muncă, explorarea profesiei şi a traseului educaţional), precum şi alte aspecte
care nu au fost menţionate.

S-ar putea să vă placă și