CZU 343.12/.13:342.

PRINCIPIUL „NON BIS IN IDEM” GARANȚIE PROCESUALĂ ÎN MATERIE PENALĂ.

Olesea CREŢU,
doctorandă, formator

REZUMAT
„[...] dreptul, [de a nu fi urmărit, judecat de mai multe ori pentru aceiași faptă] derivă din art.21
din Costituție, conform că ruia: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până
când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-
au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”. Din conţinutul normei constituţionale se deduc
trei principii: prezumţia nevinovă ţiei, caracterul public al procedurilor penale şi posibilitatea
persoanei de a utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apă rarea sa. Ultimul principiu
consacră ideea că partea apă ră rii dispune de un şir de pâ rghii care pot fi utilizate pentru apă rarea
persoanei în procesul de probare a vinovă ţiei de că tre partea acuză rii, inclusiv dreptul de a nu fi
urmă ri, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.
Din cele enunţate rezultă că principiul statuat de art.21 din Constituţie – asigurarea tuturor
garanţiilor necesare apă ră rii persoanei acuzate de un delict în procesul judiciar - pe lâ ngă alte drepturi
procesuale, oferă persoanei şi dreptul constituţional de a nu fi urmă rită, judecată sau pedepsită de mai
multe ori pentru aceeaşi faptă . Principiul în cauză presupune că cel care prin conduita sa a ignorat
ordinea de drept va ră spunde o singură dată pentru fapta ilicită, pentru o încălcare a legii se va aplica o
singură sancţiune juridică. Acest principiu constituţional se aplică nu numai în cauzele penale, dar şi în
cauzele contravenţionale, precum şi în orice altă formă de ră spundere juridică din aceeaşi materie de
drept (de exemplu - penală sau civilă )[3, pct.5].
Cuvinte-cheie: principiu, non bis in idem, proces penal, încetarea procesului penal,
infracțiune, vinovăție, ilegal, bănuit, învinuit, inculpat.

Introducere. Respectul datorat personalită ţii umane constituie o parte integratoare esenţială a
libertă ţii umane, motiv pentru care s-a impus adoptarea unor reglementă ri atâ t la nivel internaţional,
câ t şi la nivel naţional, care să creeze un mecanism jurisdicţional de protecţie a persoanei fizice
împotriva imixtiunilor de orice natură . În acest sens sistemul judiciar, în special penal și procesul-
penal, necesită ajustă ri continui, respectâ ndu-se standarde înalte de echitate şi justiție în vederea
protejă rii persoanei, societă ţii şi statului de infracţiuni, astfel ca orice persoană care a comis o
infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovă ţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la
ră spundere penală şi condamnată[9, op.cit., p.128].
Una din instituţiile fundamentale cunoscute încă din dreptul roman, consacrată în dreptul
naţional şi cel internaţional este principiul „non bis in idem”, dreptul de a nu fi urmă rit, judecat sau
pedepsit de mai multe ori.
***
Principiul non bis in idem, care interzice dubla condamnare, deja de mult timp este unul dintre
principiile fundamentale ale dreptului penal. Această regulă își are originea în Roma antică, iar în timp
nu i s-a schimbat esența și semnificația, avâ nd o largă consacrare atâ t la nivel național, câ t și
internațional.
Expresia inițială , în limba latină , provine din dreptul privat roman : bis de eadem re ni sit actio,
referindu-se la faptul că pă rțile sunt legate, obligate de rezultatul acțiunii, de finalul procesului și că nu
mai pot introduce o nouă acțiune[8, p.151].
Garanția la nivel internațional a dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași
faptă, o regă sim în urmă toarele acte internaționale:
 Pactul internaţional al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile civile şi politice ,
ratificat prin Hotă râ rea Parlamentului nr. 217 din 28 iulie 1990 cu privire la aderarea R.S.S. Moldova la
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ratificarea pactelor internaţionale ale drepturilor
omului, care prevede în art. 14 paragraful (7), că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina
unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în
conformitate cu legea şi cu procedura penală a fiecărei ţări;
 Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor
Fundamentale, ratificat prin Hotă râ rea Parlamentului nr. 1298 din 24 iulie 1997 privind ratificarea
Convenţiei pentru apă rarea drepturilor omului şi a libertă ţilor fundamentale, precum şi a unor
protocoale adiţionale la această , care stabileşte în art.4, că nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit
penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau
condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.
În contextul racordă rii cadrului legal național la standardele internaționale, legislatorul prin
adoptarea Codului penal, principiul „non bis in idem” a fost introdus la art. 7 al. (2) C.pen.[6], care
prevede că nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi
faptă. Totodată , prevederea dată a fost prevă zută și în legislația procesula penală la art. 22 C.pr.pen.[1]
care prevede că nimeni nu poate fi urmărit de organele de urmărire penală, judecat sau pedepsit de
instanţa judecătorească de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.
Non bis in idem, reprezintă o garanţie procesuală în materie penală. Principiul stabileşte
interdicţia de urmă rire, judecare, precum şi pedepsire a persoanei pentru fapta pentru care anterior a
fost sancţionată . Esenţa principiului porneşte de la ideea potrivit că reia fiecare infracţiune poate
genera în sine doar o singură posibilitate de pedepsire. Aceasta şi reprezintă o apreciere echitabilă a
unui proces de realizare a justiţiei şi tragerea la ră spundere penală a fă ptuitorului pentru fapta comisă.
Pentru a garanta un nivel înalt al siguranţei şi securită ţii fiecă rui individ, acest principiu a devenit o
regulă prohibitivă care impune statelor de a se abţine de la acţiuni arbitrare în acest domeniu[2].
În cadrul unui proces penal pot fi dispuse hotă râ ri de condamnare, dacă probele administare
dovedesc vinovă ția inculpatului și hotă râ ri de achitare, scoatere de sub urmă rire penală sau încetarea
urmă ririi penale, dacă se identifică una din circumstanțele care exclude urmă rirea penală .
Scoaterea de sub urmă rire penală sau încetarea urmă ririi penale împiedică punerea repetată
sub învinuire a aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă , cu excepţia cazurilor câ nd fapte noi ori recent
descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotă râ rea respectivă.
Hotă râ rea organului de urmă rire penală de scoatere a persoanei de sub urmă rire penală sau de
încetare a urmă ririi penale, precum şi hotă râ rea judecă torească definitivă împiedică reluarea
urmă ririi penale, punerea sub o învinuire mai gravă sau stabilirea unei pedepse mai aspre pentru
aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă , cu excepţia cazurilor câ nd fapte noi ori recent descoperite sau
un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente au afectat hotă râ rea pronunţată [9, p.130].
Conform Ghidului Curții Europene al Drepturilor Omului, privind jurisprudența referitoare la
art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului[5], principiul non bis in idem
este determinat de trei component de bază :
- cele două proceduri trebuie să fie de natură „penală ”. Sintagma dată, presupune că atâ t
procedura inițială câ t și cea ulterioară trebuie să fie declanșate în ordine procesual penală pe
componență prevă zută de partea specială a legislației penale;
- acestea trebuie să aibă ca obiect aceeași infracțiune, presupune aceiași faptă cu aceiași
încadrare juridică , și
- trebuie să fie vorba despre repetarea procedurii penale, un aspect important al acestei condiții
se referă anume la o nouă procedură, pe aceiași faptă și nu o reluare a procedurii deja existente și pe
prima procedură să existe o decizie definitivă .
Non bis in idem nu se aplică decâ t „procedurilor penale”. Așadar, nu există nicio piedică pentru ca
persoana în cauză să facă , pentru aceeași faptă, obiectul unei acțiuni cu un caracter diferit (de exemplu,
al unei proceduri disciplinare, în cazul unui funcționar).
Privit din punctul de vedere al persoanei, principiul non bis in idem este destinat să garanteze
persoanei condamnate că , atunci câ nd și-a executat pedeapsa, aceasta și-a „achitat datoria” față de
societate și poate astfel să-și reia locul fă ră a trebui să se teamă de noi procese. Prin urmare, acesta
ră spunde unei duble cerințe de echitate și de securitate juridică [4].
Din cele relatate, principiul respectiv nu are în vedere numai o dublă condamnare, ci şi o dublă
urmă rire penală sau administrativă pentru aceleaşi fapte imputate unei persoane.
În același context, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului reamintește că art.4 al
Protocolului nr.7 are drept scop interzicerea repetă rii procedurilor penale închise definitiv, evitâ nd ca
o persoană să fie urmă rită sau pedepsită penal de două sau mai multe ori penatru aceiași infracțiune.
 Hotă râ rea definitivă este hotă râ rea unui organ de jurisdicție împotriva că reia nu mai există nici
o cale ordinară de atac. Adoptarea unei hotă râ ri judecă torești care este definitivă nu înseamnă altceva
decâ t un lucru deja judecat[7, op.cit., p.171].
Conform legislației procesual-penale (art.467 C.pr.pen.), hotă râ rile judecă torești definitive sunt
obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice din țară și au putere executorie pe întregul
teritoriu al Republicii Moldova.
Hotă râ rea primei instanţe ră mâ ne definitivă [1, art.466, alin.(2)]:
1) la data pronunţă rii, cînd hotă râ rea nu este supusă apelului şi nici recursului;
2) la data expiră rii termenului de apel:
a) câ nd nu s-a declarat apel în termen;
b) câ nd apelul declarat a fost retras înă untrul termenului stabilit;
3) la data retragerii apelului şi încetă rii procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de apel;
4) la data expiră rii termenului de recurs, în cazul hotă râ rilor nesupuse apelului sau dacă apelul a
fost respins:
a) câ nd nu s-a declarat recurs în termen;
b) câ nd recursul declarat a fost retras înă untrul termenului stabilit;
5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotă râ rilor menţionate la pct.4) şi încetă rii
procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
6) la data pronunţă rii hotă râ rii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotă râ rilor
menţionate la pct.4).
Astfel, în cazul existenţei unei sentinţe sau decizii de achitare, încetare a procesului penal sau de
condamnare în privinţa unei persoane pentru aceeaşi faptă , nu se admite începerea sau reluarea
urmă ririi penale.
Soluționarea cauzei penale la faza urmă ririi penale se dispune prin hotă râ rea procurorului –
ordonanță . Ordonanţele procurorului de încetare a urmă ririi penale, de scoatere a persoanei de sub
urmă rire penală şi/sau de clasare a cauzei ori de refuz în pornirea urmă ririi penale împiedică pornirea
sau continuarea procesului penal în privinţa aceleiaşi persoane pentru aceeaşi faptă , cu excepţia
cazurilor câ nd aceste ordonanțe au fost anulate[1, art.22, alin.(3)].
Conform legislației[art.467, alin.(1),(3)], hotă râ rile (ordonanțele) procurorului privind încetarea
urmă ririi penale sâ nt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere
executorie pe întregul teritoriu al Republicii Moldova și sunt documente executorii.
Dacă în cursul urmă ririi penale, sau judecă rii cauzei se constată că pentru aceaşi persoană şi
aceeaşi faptă există o ordonanţă de neîncepere a urmă ririi penale sau de încetare a urmă ririi penale şi
sunt date privind fapte noi ori recent descoperite ori un viciu fundamental, va face propunere
procurorului ierarhic superior să anuleze ordonanţa neîntemeiată, dată anterior.
Cele descries, legislatorul național, le-a reglementat ca circumstanțe care exclud urmă rirea
penală în pct.7,8 art.275 C.pr.pen., anume:
 în privinţa unei persoane există o hotă râ re judecă torească definitivă în legă tură cu aceeaşi
acuzaţie sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmă ririi penale pe aceleaşi temeiuri;
 în privinţa unei persoane există o hotă râ re neanulată de neîncepere a urmă ririi penale sau de
încetare a urmă ririi penale pe aceleaşi acuzaţii.
La situaţiile menţionate la pct. 8) al art. 275 din C.proc.pen. se referă şi cazul că există o
ordonanţă neanulată de scoatere de sub urmă rire penală a unei persoane privind aceeaşi faptă sau o
ordonanță de clasare a procesului penal, moment neprevă zut în reglementarea procesuală. Astfel, în
cazul câ nd există în privința unei persoane o decizie de scoatere de sub urmă rire penală sau în privința
unei fapte o ordonanță de clasare a procesului penal, neînceperea urmă ririi penale sau încetarea
urmă ririi penale, nu poate fi propusă procurorului și acesta nu este în drept să o adopte deoarece nu
este expres prevă zută în lege. Gă sim susținerea acestei pă reri la Osoianu T. și Ostavciuc D.[7, op.cit.,
p.178], care menționează că o atare situație vine în contradicție cu prevederile art.22 alin.(1) și (3)
C.pr.pen., precum și ale art.4 din Protocolul nr.7 CEDO.
În contextul celor menționate, principiul non bis in idem este inerent noțiunii de stat și drept.
Astfel, atunci câ nd societatea și-a exercitat dreptul legitim de a pedepsi autorul unei infracțiuni după
normele sale, aceasta și-a epuizat dreptul de urmă rire și nu mai are, așadar, puterea de a sancționa
persoana condamnată deja pentru această faptă. Prin urmare, principiul menționat este indisolubil
legat cu principiile autorită ții de lucru judecat, precum și al proporționalită ții pedepselor, în temeiul
că ruia sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptelor urmă rite[8, p.151].
„[...] dreptul, [de a nu fi urmărit, judecat de mai multe ori pentru aceiași faptă] derivă din art.21
din Costituție, conform că ruia: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă
cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au
asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”. Din conţinutul normei constituţionale se deduc
trei principii: prezumţia nevinovă ţiei, caracterul public al procedurilor penale şi posibilitatea
persoanei de a utiliza toate mijloacele procedurale necesare pentru apă rarea sa. Ultimul principiu
consacră ideea că partea apă ră rii dispune de un şir de pâ rghii care pot fi utilizate pentru apă rarea
persoanei în procesul de probare a vinovă ţiei de că tre partea acuză rii, inclusiv dreptul de a nu fi
urmă ri, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă.
Din cele enunţate rezultă că principiul statuat de art.21 din Constituţie – asigurarea tuturor
garanţiilor necesare apă ră rii persoanei acuzate de un delict în procesul judiciar - pe lâ ngă alte drepturi
procesuale, oferă persoanei şi dreptul constituţional de a nu fi urmă rită, judecată sau pedepsită de mai
multe ori pentru aceeaşi faptă . Principiul în cauză presupune că cel care prin conduita sa a ignorat
ordinea de drept va ră spunde o singură dată pentru fapta ilicită, pentru o încălcare a legii se va aplica o
singură sancţiune juridică. Acest principiu constituţional se aplică nu numai în cauzele penale, dar şi în
cauzele contravenţionale, precum şi în orice altă formă de ră spundere juridică din aceeaşi materie de
drept (de exemplu - penală sau civilă )[3, pct.5].
Dreptul de a nu fi urmă rit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă este un
drept fundamental al cetă țenilor.
În unele state (de exemplu, Rusia, Azerbaidjan, Albania, Estonia, Letonia, Georgia, Slovacia,
Slovenia) acest drept este consacrat expres în Constituţie, în alte state, inclusiv în Republica Moldova,
acest drept derivă din normele constituţionale.
Acest drept este aplicabil ori de câ te ori autorită țile competente formulează din nou împotriva
unei persoane o acuzație în materie penală , în sensul art.6 § 1 din Convenția europeană , după
pronunțarea unei hotă râ ri definitive de achitare sau condamnare în același stat, hotă râ re care se
bucură de autoritate de lucru judecat cu privire la această faptă .

Bibliografie
1. Codul de procedură penală , Legea nr. 122-xv din 14 martie 2003 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr. 104-110/447 din 07.06.2003
2. Groza, D., Importanţa aplicabilităţii principiului non bis in idem în contextul transferului
de proceduri în materie penală, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/110-112_11.pdf
3. Hotă râ rea Curții Constituționale nr. 26 din 23.11.2010, asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor alin.(6) art.63 din codul de procedură penală ,
/https://www.legis.md/cautare/getresults?doc_id=13647&lang=ro
4. http://www.euroquod.ro/dokuwiki/lib/exe/fetch.php?media=capitolul_5_-
_ne_bis_in_idem.pdf
5. https://www.echr.coe.int/Documents/Guide_Art_4_Protocol_7_RON.pdf
6. Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002/ Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.
104-110, art. 447
7. Osoianu, T., Ostavciuc, D., Urmărirea penală, ed.Cartea Militară, Chișină u, 2021, ISBN
978-9975-157-58-2, CZU 343.123.1(075.8)=135.1=111=161.1
8. Secrieru, N., Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru
aceeaşi faptă și încetarea urmăririi penale, Conferința științifică internațională „Perspectivele și
Problemele Integră rii în Spațiul European al Cercetă rii și Educației”, Universitatea de Stat „B.P.
Hașdeu” din Cahul, 7 iunie 2018, Volumul I, https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/150-
154_3.pdf
9. Unguranu, I., Dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori „non bis in
idem”, Revista moldovenească de drept international și relații international, nr. 3, 2010,
https://ibn.idsi.md/