BIROCRAȚIA

1. Definire și caracterizare

2. Patologii induse de birocrație

3. Integrarea socio-profesională

1. Birocrațiile sunt organizații de mari dimensiuni, având o structură ierarhică și o bună definire a
sarcinilor asociate fiecărui rol.

Caracteristici:

- comunicarea dintre membri este preponderent formală, iar relațiile sunt impersonale.

- majoritatea angajaților lucrează cu normă întreagă, aceasta fiind principala sursă de venit.

- angajații sunt promovați pe criterii de vechime, sunt angajați pe viață și nu pot fi demiși cu
ușurință.

- sunt conduse prin structuri de autoritate ierarhice, între superior și subordonat drepturile și
obligațiile fiind stabilite prin norme stricte.

- mențin o separație strictă între poziția de autoritate și persoana care o deține, astfel încât
superiorii nu pot obține beneficii de pe urma acelei poziții, în afara salariului corespunzător funcției.

Birocratizarea a răspuns nevoii de organizare sistematică, eficientă a muncii. Societatea

organizațională s-a transformat treptat, odată cu începutul sec. XX, într-o societate birocratică. Însă,
birocrația nu are doar consecințe pozitive. Literatura de specialitate prezintă anumite patologii
induse de organizațiile birocratice:

2. Birocratul virtuos este cel care respectă necondiționat rolul prescris, de la care nu se abate
niciodată, este excesiv de disciplinat, devenind sclavul propriilor rutini. Astfel, el nu poate veni în
ajutorul clienților, deși acesta este adevăratul scop al muncii lor. Respectă pas cu pas procedurile,
pasează problemele cetățenilor de la un ghișeu la altul, invocă diverse aprobări care necesită mult
timp de așteptare pentru rezolvarea problemelor oamenilor. În acest caz, raționalizarea excesivă are
consecințe iraționale, iar mijloacele devin scopuri în sine. Totuși, paradoxal, birocrații sunt
recompensați în funcție de modul cum respectă regulile, iar nu în funcție de modul în care servesc
interesele cetățenilor în slujba cărora se află.

Pericolul supraspecializării se referă la antrenarea incapacității unor birocrați de a rezolva și alte

probleme în afara celor pentru care s-au supraspecializat.

În concluzie, birocratizarea excesivă a societății moderne a dus la apariția unor alternative de

organizare în societatea contemporană, ca de ex. organizațiile neguvernamentale.
3. Integrarea socio-profesională este rezultatul procesului de socializare prin care indivizii dobândesc
cunoștințe și competențe necesare în vederea îndeplinirii rolului organizațional asumat.

Acest concept de integrare presupune, conform sociologiei lui Durkheim, interiorizarea normelor și
valorilor dominante în grupul din care facem parte, în urma căreia individul capătă sentimentul de
apartenență și identificare cu grupul.

Etapele procesului de integrare:

- socializarea anticipativă – se realizează în cadrul sistemului formal de educație (în școli, licee,
universități, unde indivizii dobândesc cunoștințele și abilitățile necesare îndeplinirii anumitor
roluri sociale, meserii).
- adaptarea – se realizează imediat ce individul se alătură unei organizații. Include două aspecte:
formal (programe de orientare profesională, stagii de pregătire, programe de formare specifică
la locul de muncă) și informal (acomodarea cu stilul de lucru al colegilor și șefilor, cu rutina, cu
normele și întreaga cultură organizațională).
- integrarea propriu-zisă se realizează atunci când individul ajunge să se identifice total cu
organizația, asumându-și toate rolurile organizaționale prescrise, devenind acel om
organizațional considerat un nou ideal în societatea modernă organizațională.