ȘOPÂRLE ȘI ȘERPI

Ordinul Squamata este ordinul care cuprinde include șopârle și

șerpi.

Reptilele solzoase sunt găsite în întreaga lume, cu excepția Arcticii,

Antarcticii și în alte părți ale lumii foarte reci.

Animalele din SUBORDINUL OPHIDIA sunt caracterizate printr-un

corp alungit, foarte flexibil. Capul, care nu este separat de restul corpului
printr-un gât distinct, este lipsit de ureche exterioră (deși există urechea
internă).

Ochii sunt acoperiți printr-o structură transparentă (ochelari) în loc

de spațiu de pleoape. Mai puțin de 15% dintre specii sunt otrăvitoare, și,
probabil, mai puțin de 200 sunt considerate periculoase pentru om.
 Fosilele de șerpi apar pentru prima dată în perioada Cretacicului inferior,
aproximativ 130 de milioane de ani în urmă, și nu s-au schimbat în mod substanțial
în ultimii 12 milioane de ani.

Șerpi supraviețuiesc în toate mediile posibile (terestre, arboricole, de apă

dulce subteran, sărată și marine). Există numeroase specii extrem de adaptabile,
care ocupă un spectru larg de habitate și specii diferite, foarte specializate.

Șerpii din captivitate, în general, trăiesc 10-20 de ani, în timp ce unele

dintre cele mai mari specii pot ajunge la 30.

Media de viață a șerpilor în sălbăticie este mai puțin de jumătate din vârsta
celor din captivitate.

Dimensiunile variază de la 10 cm la 8 m (Leptotyphlops carlae, Eunectes

murinus).
 Leptotyphlops carlae, cel mai mic șarpe

Eunectes murinus, cel mai mare șarpe

 SUBORDINUL SAURIA

Șopârle sunt reptilele numeric mai abundente (care cuprinde aproape

jumătate din toate speciile de reptile prezente), și sunt răspândite aproape pe toata
planeta.

Ocupă habitate foarte diverse, de la deșerturi la pădurile tropicale, și cele

mai multe se găsesc în regiunile tropicale și subtropicale.

Există specii de șopârle excavatoare subterane, altele strict arboricole.

Unele vânează în apă sau chiar în mare.

Cea mai mare parte acestea sunt animale de pradă, vegetarienii specii
sunt o minoritate.

Cele mai multe șopârle sunt diurne, dar în regiunile calde sunt specii
crepusculare și nocturne.

Există două specii de șopârle veninoase, familia Helodermatidae:

suspectum Heloderma (Gila monstru) și Heloderma horridum (șopârla mărgele).

Posedă glande care produc venin, în marginea posterioară a maxilarului,

iar veninul lor provoacă paralizia centrelor respiratori, și pot fi fatale.
 Heloderma horridum
(șopârla cu mărgele)

Heloderma suspectum –
șopârlă cu glande care secretă otravă
 Primele fosile de șopârle datează din Triasic, 180 de milioane de ani.
Fosilele de șopârle sunt foarte asemănătoare cu șopârlele actuale.

Șopârlele ajung rareori la vârsta de 10 ani, deși unii pot trăi mult mai
mult.

Unele specii în natură au o medie de viață de numai 10 luni.

Cea mai mică șopârlă este Sphaerodactylus ariasae, un gecko, care
măsoară până la 18 mm (cu excepția cozii), și cea mai mare este dragonul
Komodo, Varanus komodoensis, care ajunge la 3 m.

Sphaerodactylus ariasae
Varanus komodoensis
STRUCTURA GENERALĂ

Șerpii și șopârlele sunt foarte asemănătoare între ele, în ciuda diversității

aparente.
Șopârlele diferă de șerpi prin prezența unui brâu pectoral complet și
prezența timpanul.

Lipsa membrelor și mobilității pleoapelor nu este suficientă pentru a le

diferenția, deoarece această caracteristică este, de asemenea, comună la unele
șopârle.

Structura generală a șerpilor se caracterizează prin lipsa membrelor și a unui

organism extrem de alungit; organele interne s-au adaptat la această conformație
suferind la rândul lor, o formă alungită.

Gâtului poate fi mai mult sau mai puțin distinct, la fel și lungimea variabilă a
cozii.

Urechea externă este absentă. Pleoapele sunt transparente și formează

ochelarii.
 Structura corpului la șopârle este mult mai familiară.

Se distinge capul mai mult sau mai puțin separat de gât,

trunchi,
patru membre (cu excepția unor șopârle care trăiesc
în subteran și au pierdut în evoluția lor membrele) și
coadă.

Fiecare membru are cinci degete cu unghii.

Sunt de obicei prezente pleoapele mobile (dar la unele specii sunt prezenți
ochelarii ca la șerpi) și au ureche externă (fără pavilionului urechii) sau cel puțin o
membrană a timpanului.
 PIELEA

Pielea de squamate este organizată în solzi, plachete sau plăci care se

continuă cu regiunea corpului.

Pielea este foarte keratinizată și aproape complet lipsită de glande.

În unele structuri sunt prezente structuri glandulare:

porii femurale și pori precloacali, mai dezvoltați la masculi, în funcție de
secreția de feromoni.

Reptile solzoase - acoperite cu solzi

 Pielea de pe suprafața ventrală la Gecko

Pori femurali
 Pielea, ca și la mamifere, este împărțită în:

epiderm la exterior, cu trei straturi

– stratul de bază- germinativ, se replică și formează straturi suprapuse;
- stratul intermediar- bogat în lipide, care reprezintă o barieră
împotriva deshidratării,
- stratul exterior- stratul cornos, keratinizat.
derm la interior.

Pielea la reptile nu oferă izolație termică.

Permeabilitatea sa este foarte variabilă, în funcție de specie, astfel la speciile

deșerticole este mai puțin impermeabilă și mai permeabilă la speciile acvatice.

Permeabilitatea pielii crește în contact prelungit cu apa.

La unele șopârle dermul s-a osificat în plăci, numite osteoderm, care întăresc pielea făcând-
o mult mai robustă, pe partea din spate a capului poate fuziona cu oasele craniului.
 Heloderma horridum.
Pielea este îmbunătățită prin
prezența plăcilor osoase
(osteoderm).

Craniu de Heloderma horridum.

Pe partea superioară a craniului
sunt evidente structurile de tipul
osteodermului care au fuzionat cu
oasele.
 Solzii de la șerpi sunt în general mai mici de pe partea dorsală, în
cazul în care acestea sunt definite ca fiind plăci, și lateral.

Ventral solzii sunt mai mari și mai groași și sunt sub formă de plăci;
cu rol în locomoție.

Python
Pe cap sunt evidente plăcile
 Solzii situați pe suprafața ventrală la
șerpi sub formă de plăci

Șopârlă comună - plăci pe cap

 La unii saurieni, în special cameleonii, sunt prezente în derm celulele
pigmentate (cromatofore).

Pigmentul din aceste celule pot fi concentrat sau dispersat prin semnale
hormonale sau nervos, și permite o schimbare a culorii.

Această proprietate este o modalitate de camuflaj a sarpelui în mediul

înconjurător, ci, de asemenea, servește ca un mijloc de comunicare între animale
congenere.

O semnificație clinică: la unele șopârle bolnave culoarea este gri sau

maronie.
Intensitatea de colorare are, de asemenea, un rol important în
termoreglare și, astfel, variază în funcție de temperatura mediului ambiant. La
multe specii, de fapt, pielea devine mai clară pentru a facilita absorbția de radiație
electromagnetică, și la altele este mai întunecată să-le împiedice.

Culoarea poate fi cu rol defensiv, așa cum culorile strălucitoare ale unor
șerpi veninoși, avertizează prădătorii de potențialul pericol al acestora, sau șerpi
care imită aspectul de specii veninoase.
 Lampropeltis piromelana, o specie
Șarpe coral de Arizona (Micruroides
inofensivă care imită culoarea
euryxanthus), o specie otrăvitoare.
șerpilor veninoși de corali.
 La șerpi și șopârle apare periodic caracteristic, schimbarea
stratului exterior al pielii. Pielea este complet pierdută și înlocuită cu un
nou strat de piele.

Năpârlirea la șerpi se realizează cu detașare a pielii vechi într-o

singură bucată, numit exuvie.

La șopârle apare, de obicei, cu detașare de bucăți de piele de

mari dimensiuni, care pot fi ingerate (cheratofagia). Chiar și ochelarii sunt
implicați în procesul de schimbăre, atât la​​șerpi decât la șopârlele care îi
posedă.

Năpârlirea la un geco.
 Iguană năpârlind.
Exfolierea pielii de la coadă.

Piele de la un șarpe care a Fragmente de exuvie din creasta

năpârlit unei iguane
 Năpârlirea începe cu replicarea celulelor din stratul germinativ și
formarea unui nou strat complet și keratinizat sub stratul mai vechi.

Între noua și vechea piele se formează lichid limfatic care conține

enzime cedetermină formarea unei zone de separare, pentru a permite
desprinderea stratului exterior.

În perioada în care se acumuleaza lichid (8-10 zile, în medie) șarpele

are o culoare opacă și ochelarii apar albăstrui. Cu trei-patru zile înainte de
năpârlire pielea devine din nou transparentă și strălucitoare, pentru că se
diminuează acumularea de lichid între cele doua straturi ale epidermei.

Șerpii refuză hrana în perioada de năpârlire, până ce procesul nu este

complet.
În șerpi, separarea pielii vechi începe de la partea dorsală, când se
freacă de un obiect dur.
Țesutul subcutanat este foarte scăzut, la reptile se acumulează în
principal, țesutul gras în interiorul cavității corpului.
 ORGANELE DE SIMȚ

Ochiul parietal

La unii saurieni, în special, iguana verde (Iguana iguana) pe partea de

sus a craniului este prezentă o structură numită ochi parietal, care se prezintă ca
o placă transparentă mică într-o poziție centrală.

Sub aceasta există un ochi rudimentar conectat cu creierul.

Este un receptor de lumină și are, probabil, un rol în detectarea

fotoperioadei și în termoreglare; ochiul parietal la multe specii este, de asemenea,
conectat prin sistemul neuroendocrin cu tiroida.

Acest lucru este deosebit de important, deoarece arsurile sau alte leziuni
care se produc în faza de creștere care implică peretele ochiului, poate interfera
cu funcționalitatea glandei tiroide în sine (generând tulburări de năpârlire,
hipotiroidism, tulburări de reproducere, etc.).
 Ochiul parietal la iguana

Partea de sus a
craniului iguana.
Gaura din centru
este peretele
ochiului.
 Ochi

Ochii la șerpi sunt relativ mici, globul ocular este sferică și are o
mobilitate redusă.

Lacrimile sunt secretate de glanda Harder din așa-numitul spațiu

"subocular episcleral" între pleoape și corneea de bază, lacrimile sunt drenate
prin conductul nazolacrimal care se deschide pe cerul gurii între dinții palatine.

La saurieni orbitele lor sunt mari; ochiul este inconjurat de un inel de

oscioare, denumit scleră, pe care sunt inserate mușchii ciliari, responsabili pentru
capacitatea de a se concentra asupra obiectelor.

Orbita este rotundă la speciile diurne și forma de fantă la cele nocturne.

La șopârle este, de asemenea, a treia pleoapă, absentă la toți șerpii.

Pleoapele sunt bine dezvoltate, cea inferioră este mult mai dezvoltată și mobilă
decât cea superioară.

La cameleoni sunt foarte modificate, în formă de con, cu o deschidere

îngustă într-un inel în jurul corneei.
 La subordinul ophidia și la unii saurieni pleoapele sunt lipite pe
cornee, formând un pahar transparent.

Iris are o musculatură striată bine dezvoltată, la fel ca la păsări.

Reptilele sunt capabile să vadă în spectrul UVA (320-400 nm);

prezența unei lumina UVA în captivitate (în plus față de faptul că UVB).

Ultravioletele sunt importante pentru bunăstarea reptilei diurne, în

principal pentru a stimula hrănirea și reproducerea.
 Ochiul lui Boa constrictor. La
șerpi, pleoapele sunt lipite
împreună și transparente.

Iguana, la fel ca majoritatea

șopârle, are pleoapele
mobile.
 La cameleoni pleoapele sunt
unite, lăsând doar o mică
deschidere circulară.

Gecko cu pleoapele ca și șerpii,

formate prin fuziunea sunt
translucide.
 URECHE

Urechea exterioară este foarte mică la aproape toate speciile de

șopârle, și există, de obicei, doar membrana timpanică, sau cel puțin un
canal scurt.

Membrana timpanică este absentă la unele șopârle subterane.

În acest caz, suportul auditivv este conectat la osul pătrat (un
segment de oase mici care se conectează la maxilarului craniului), care are,
probabil, funcția de transmitere a vibrațiilor de la sol.

Urechea are o funcție atât auditivă cât și vestibulară (de exemplu,

echilibru), la fel ca la mamifere. Urechea medie la șoparle este conectată la
gât prin intermediul trompei lui Eustachio.
 Canalul auditiv la un gecko leopard

Timpanul la iguana
 Ureche la șopârlă. Canalul urechii este foarte
scurt și se observă în mod clar membrana timpanului.
ORGANUL LUI JACOBSON

Organul lui Jacobson, de asemenea, cunoscut sub numele de

organul vomeronazal, este un organ chemoreceptor (pentru a transpune
semnale chimice, în special feromonii) plasat pe bolta cavității bucale la care
este conectat prin două conducte mici perechi.

În timp ce exploră împrejurimile, șopârle și șerpi "gusta" rapid

mediul înconjurător.

Acest lucru permite cu ajutorul limbii să colecteze molecule de

substanțe mirositoare și produse care urmează să fie depozitate în organul
de Jacobson.

De aici, stimulii vin direct la bulbul olfactiv din creier.

Limba astfel servește în primul rând ca un organ

de miros.

La șerpi, limba nu îi ajută sa inghită,

este doar un organ de simț, care le
permite să perceapă mirosuri.
Reprezentarea schematică a organului
lui Jacobson
RECEPTORII TERMOSENSIBILI

La șerpi din familia Boidae (boa și pitoni) și Crotalidae (șerpi cu clopoței,

vipere) organele de simț sunt speciale, sensibile la căldură, fose termosensibile.

Acești receptori sunt sensibilă la căldură, la radiatii cu infraroșu cu o

lungime de undă de aproximativ 10 microni.

fose termosensibile la căldură permit șerpilor săa găsească prada cu

sânge cald, chiar și în întuneric complet (poate detecta diferențele de
temperatură de numai 0.003 ° C).

Sunt acoperite cu celule senzoriale capabile să simtă schimbări în

căldura radiată. Pot fi prezente, în funcție de specie, pe inferioară, pe buza
superioară sau pe ambele.
FOSE TERMOSENSIBILE
 CAVITATEA BUCALĂ

Imediat în spatele limbii este glota (intrarea în căile respiratorii).

Glota este normal închisă și este deschisă pentru a trece fluxul de aer în
timpul mișcărilor respiratorii.

Pot avea tipuri diferite de dinți.

Majoritatea speciilor posedă dinți pleurodonti, și anume, care sunt fixați

cu baza și cu o parte la ieșire în afară de suprafața interioară a osului care îi
susține.

Acești dinți sunt periodic pierduți și înlocuiți cu dinți noi.

Alte specii (cameleoni) sunt acrodonți, care se fixează la oasele maxilare

și mandibulare, dar care nu sunt incluse în alveole. Nu vor fi înlocuiți în cazul în
care aceștea sunt pierduți.
Reprezentarea schematică a structurii dinților și
pleurodonți - acrodonti.
 Iguană dinți, tipul
pleurodont.

Preparat anatomic- craniu de

iguana cu dinți.
 Craniu de varan-
dantură de tip
pleurodont

Craniu de
cameleon- dantură
de tip acrodont
Dinți la piton Craniu de piton
 CRANIU DE COBRĂ

CRANIU DE ȘARPE CU CLOPOȚEI

 Iguană dinți, tipul
pleurodont.

Preparat anatomic- craniu de

iguana cu dinți.
 Craniu de varan-
dantură de tip
pleurodont

Craniu de
cameleon- dantură
de tip acrodont
Dinți la piton Craniu de piton
 CRANIU DE COBRĂ

CRANIU DE ȘARPE CU CLOPOȚEI

 Aparatul respirator
În cavitatea bucală sunt observate două fante longitudinale, care comunică cu nările
interne. Glota, în stare de repaus este închisă și se deschide numai în timpul respirației.

Evidențierea fantelor longitudinale

din cavitatea bucală
 Țesut pulmonar de șarpe

Traheea se împarte în două bronhii, care intră în plămâni fără a se diviza în

bronhiole. Plămânii la șopârle sunt pari; la speciile mai primitive sunt structuri simple,
saciforme; la speciile mai evoluate alveolele pulmonare sunt spongiforme. La unele
specii de șopârle partea posterioară a pulmonilor s-a transformat în saci aerieni
(nevascularizați), similari cu sacii aerieni de la păsări.

La mulți șerpi plămânii au suferit modificări considerabile. Pulmonul drept este

întotdeauna prezent; iar pulmonul stâng este redus în dimensiune. La unii membri ai
familiei Boidae putem găsi pulmon stâng ca fiind funcțional. Pulmonul apare ca un tub
lung, fusiform, foarte diferit de pulmonul mamiferelor; structura internă arată ca un stup
de albine. Țesutul pulmonar se continuă posterior cu sacii de aer.
 Aparatul digestiv
Stomacul este similar cu cel al mamiferelor și produce o varietate de enzime, acid
clorhidric și pepsină. Intestinul se diferențiază în intestinul subțire și colon, și variază în
lungime în funcție de regimul alimentar.

Reprezentarea schematică a
organelor interne la șarpe
Reprezentarea schematică a organelor interne la cameleon
 Reprezentarea schematică
a organelor interne la șopârlă
 Aparatul urinar
Tractul urinar al squamatelor este compus dintr- o pereche de rinichi, uretere și la
șopârle și vezică urinară (absentă la șerpi). Acidul uric este principalul produs al
catabolismului azotului la speciile terestre. La speciile acvatice se produce în principal
amoniac și uree.
Vezica urinară este absentă la șerpi și prezentă la majoritatea șopârlelor. Urina trece
din ureter în cloacă și de aici curge înapoi în vezica urinară, care este capabilă să
absoarbă apa.
La speciile fără vezică urinară urina curge la nivelul colonului.
Aparatul genital
Gonadele, testiculele la masculi și ovarele la femele, sunt poziționate în aceeași
manieră ca și rinichii, cele drepte fiind craniale.
La femele ovarele sunt poziționate în apropierea oviductelor care transportă ouăle spre
uter înainte de a ajunge în cloacă. Unele squamate sunt ovipari (depun ouă), iar altele sunt
vivipari (nasc pui vii).
La șerpii masculi lichidul seminal este transportat direct în cloacă și este depus în
cloaca femelei prin două organe pereche numite hemipenisuri pozitionate în spatele
deschizăturii cloacale. Ambele hemipenisuri sunt funcționale, dar în timpul copulării este
folosit doar unul dintre ele. Acestea sunt asociate cu glandele producătoare de feromoni
prezente și la femele.
 Aparatul cardiovascular
Camerele din inima squamatelor sunt compuse din două atrii și un ventricul. Atriile
primesc sângele venit din corp sau de la plămâni și este împins spre ventricul de unde va fi
recirculat.
Inima este învelită de o membrană numită pericard și este poziționată acolo unde
traheea se ramifică în bronhii,

Inimă de șarpe
 Datorită lipsei diafragmei inima este relativ mobilă. Acest lucru o protejează de
daune atunci când șarpele înghite prada și aceasta trece prin esofag.
Splina, care este atașată de vezica biliară și de pancreas, are rolul de a filtra
sângele și de a recicla hematiile.
Timusul este poziționat în țesutul gras de deasupra inimii și este responsabil pentru
ajungerea la maturitate a unor celule sangvine speciale responsabile cu imunitatea.

Scheletul
Scheletul șerpilor nu este foarte complex pentru că aceștia nu au membre. Doar
câteva specii cum ar fi boa și pitonii păstrează niște vestigii similare oaselor pelvine. La
aceste specii chiar pot fi observate la exterior aceste structuri care se numesc pinteni și
care sunt cel mai des folosite la ritualurile de reproducere.
 – Schelet de șarpe

Toți ceilalți șerpi au doar craniu, vertebre și coaste. Șerpii au între 130 și 500 de
vertebre cu câte o pereche de coaste atașate de fiecare vertebră. Aici nu sunt incluse
vertebrele din regiunea cozii, ci doar în zona de la cloacă spre cap. Nu au stern și nici
cartilaje costale.

Șerpii nu prezintă brâu scapular (articulația umărului) și centura pelvină.

 Schelet de cameleon

Conformația generală a scheletului la șopârle amintește de mamifere. Coloana

vertebrală este flexibilă; vertebrele sunt împărțite în trei regiuni: presacrală, sacrală și
caudală,

Șopârle au toate vertebrele, cu excepția celor cervicale conectate la coaste. Brâul

din zona umărului este format din omoplați, coracoid, claviculă.
Centurii pelvină este formată din ilium, ischium și pubis .
Ambele membrele din față și din spate au cinci degete (sunt pentadactile); fiecare
deget are un număr diferit de falange.
 Coada
Coada la șopârle poate avea o lungime variabilă, la unele specii chiar mai mare decât a
corpului. Coada are mai multe funcții: echilibru, ajută la înot speciile acvatice, un
mecanism de apărare (iguane), organism rezervă de depozitare de grăsime (Gecko).
Unele familii de șopârle au capacitatea de a pierde "în mod voluntar" coada atunci
când sunt atacate de un animal de pradă. Coada detașată ă distrage atenția prădătorului, în
timp ce șopârla încearcă să scape, (fig. 54).
În urma pierderii cozii se poate dezvolta o nouă coadă, dar niciodată nu este identică
cu originalul. Va prezenta variații de culoare. Coada poate fi pierdută de mai multe ori, dar
de fiecare dată, la un nivel mai ridicat al anului precedent.

Gecko care și a pierdut coada