INTRODUCERE

Imunohistochimia este o metodă importantă în diagnosticarea, investigarea și determinarea

comportamentului și patogenezei tumorilor din cavitatea orala. Aceasta fiind o tehnică relativ simplă
și accesibilă pentru a studia biopsiile și a detecta anomalii moleculare patogene. Este cea mai
comună tehnică utilizată pentru a vizualiza o reflectare reală a ceea ce se întâmplă la nivel celular.

Oferă un avantaj semnificativ în diagnosticul tumorilor dificile și echivoce. Aplicarea

imunohistochimiei în distingerea neoplasmelor orale nediferențiate de diferite origini a fost realizată
prin detectarea antigenelor tumorale folosind anticorpi cunoscuți.

MATERIALE SI METODE

În cele mai multe cazuri, diagnosticul bolii se bazează pe caracteristicile microscopice ale
celulelor observate folosind lamele colorate cu hematoxilină și eozină. Cu toate acestea, în unele
cazuri, diagnosticele definitive nu pot fi puse din cauza tiparelor histologice variabile și suprapuse
întâlnite în tumorile rare sau patologii nu sunt familiarizați și nu sunt expuși la aceste tumori
neobișnuite. Pentru a realiza un diagnostic mai definitiv, acestia trebuie să recurgă la tehnici speciale
precum imunohistochimia.

Protocoalele de imunohistochimie au fost formate folosind anticorpi marcați cu cromogeni

pentru a identifica anumiți markeri. Reacțiile antigen-anticorp specifice aduc aparent avantaje față de
enzimele speciale utilizate în mod tradițional pentru tehnicile de colorare care pot identifica doar un
număr limitat de proteine, enzime și structuri tisulare. În aceste protocoale, reacțiile antigen-anticorp
apar folosind cromogeni nefluorescenți și apoi sunt analizate la microscop optic. Markerii specifici de
diagnostic pot fi prezenți extensiv în celulele unui anumit neoplasm și nu în alte tumori, astfel acești
markeri pot fi utilizați pentru a afla descendența celulară și originea histogenă a diferitelor
neoplasme.

MARKERI PROGNOSTICI AI IHC

Prin identificarea enzimelor, a antigenelor specifice tumorii, a oncogenelor, a genelor

supresoare tumorale și a markerilor de proliferare a celulelor tumorale poate fi detectat cu succes
prognosticul tumorilor. Analiza tumorilor cu ajutorul acestor metode reprezintă o îmbunătățire
semnificativă față de aceste tehnici convenționale de stadializare clinică și gradare histologică. IHC
este utilizat pentru diagnosticarea bolii, dezvoltarea de medicamente și cercetarea biologică. Prin
utilizarea unor markeri tumorali specifici, medicii folosesc IHC pentru a diagnostica dacă un anumit
neoplasm este benign sau malign și, dacă este pozitiv, ajută la determinarea stadiului și gradului unei
tumori, precum și pentru a identifica tipul de celule și originea unei tumori cu metastaze pentru a
găsi locul tumorii primare.

CARCINOM ORAL CU CELULE SCUAMOASE: Carcinomul cu celule scuamoase este de departe

cea mai comună formă de cancer oral. Markerii imunohistochimici de interes în carcinomul cu celule
scuamoase sunt keratinele (proteinele citoscheletice ale celulelor epiteliale), alți antigeni de
carcinom cu celule scuamoase și markerii aplicabili în evaluarea potențialului biologic al tumorilor,
cum ar fi antigenul de proliferare. Proteinele filamentului intermediar ale citoscheletului tipice în
toate celulele epiteliale sunt cheratinele. Se știe că peste 20 de keratine diferite sunt localizate în
celulele epiteliale. Acestea sunt polipeptidele care sunt numerotate de la 1 la 20 cuprinzând
cheratinele de tip II (de bază) și de tip I (acide). Această familie de filamente intermediare este
crucială în imunohistochimia de diagnosticare pentru identificarea subtipurilor specifice de
carcinom .Epiteliul scuamos bucal normal conţine predominant cheratine cu greutate moleculară
mare. Keratinele 5, 14 și 19 sunt prezente în stratul de celule bazale; și cheratina 4 și 13 în stratul
superior, împreună cu alte cheratine..Carcinoamele cu celule scuamoase orale posedă în mod
obișnuit cheratine cu greutate moleculară mare, care sunt practic CK5 și CK14 și keratina 19 în
majoritatea celulelor, în comparație cu distribuția bazală în epiteliile scuamoase normale. Apariția
keratinelor cu greutate moleculară mică 8 și 18 poate fi observată adesea și în carcinomul bucal cu
celule scuamoase, care uneori apar în epiteliile bucale normale. Expresia cheratinei 19 este
considerată a fi nespecifică pentru detectarea tumorilor premaligne, deoarece nivelul său este
crescut atât în premalignitatea orală, cât și în leziunile hiperplazice. Carcinomul slab diferențiat care
poate să semene cu sarcomul poate fi identificat prin conținutul său de keratine cu greutate
moleculară mare și mică. Reactivitatea cu anticorpii la cheratinele cu greutate moleculară mare
sugerează diferențierea celulelor scuamoase a unui carcinom, în timp ce keratinele cu greutate
moleculară mică sunt limitate doar la adenocarcinoame. Pentru a diferenția adenocarcinoamele de
carcinoamele adenoide cu celule scuamoase se poate folosi keratina 20, deoarece este negativă în
carcinomul cu celule scuamoase. .Alături de tipul tumorii pot fi utilizați diverși markeri
imunohistochimici pentru a evalua potențialul de proliferare al tumorilor.

Markeri de proliferare celulară și potențial biologic .

Carcinoamele cu celule scuamoase au fost întotdeauna obiectul principal al studiilor

imunohistochimice în comparație cu toate celelalte neoplasme orale, evaluând astfel markerii
specifici ai proliferării celulare și posibilele lor corelații de prognostic sunt obligatorii. Proliferarea
unei celule depinde în principal de ciclul celular. Multe proteine nucleare sunt exprimate diferit în
diferite etape ale ciclului celular, care include duplicarea ADN-ului în timpul replicării celulare. Inițial
s-a raportat că antigenul Ki-67, o proteină nucleară, a fost izolat din linia celulară a lui Reed-
Sternberg, care s-a dovedit a fi exprimată în toate celulele, cu excepția celor în faza G0 (celule în
repaus, neciclate) .Colorarea Ki-67 oferă o colorare minimă de fundal și un contrast mai mare, prin
urmare, devine mai ușor de interpretat. Dimpotrivă, Antigenul nuclear al celulelor proliferative
(PCNA), un membru al familiei ciclinelor, este o componentă auxiliară a ADN-polimerazei-δ și apare în
toate celulele ciclice (proliferante), prin urmare, detectează un număr mai mare de celule ciclice
decât Ki. -67. În plus, are un timp de înjumătățire lung (20 h) care are ca rezultat colorarea celulelor
care au părăsit recent ciclul celular și sunt influențate de condițiile de diluare și fixare a anticorpilor
primari. Prin urmare, Ki-67 este un instrument de încredere pentru măsurarea activității proliferative
în țesutul uman. Imunoreactivitatea acestor markeri de proliferare apare limitata la celulele bazale
proliferante atat in mucoasa normala cat si hiperplazica, dar creste treptat si apare si in straturile
suprabazale din mucoasa displazica. Un studiu a sugerat că scorul PCNA a scăzut după chimioterapie,
sugerând că acest marker ar putea fi util în monitorizarea răspunsului la terapie.

MELANOM ORAL. Melanomul malign se poate prezenta ca o tumoră primară în mucoasa

bucală sau ca metastază în țesuturile moi și oasele maxilarului adiacente. Diagnosticul histologic
poate fi dificil, mai ales în cazurile în care biopsia nu prezintă nicio legătură de joncțiune cu epiteliul
de suprafață și tumora este amelanotică. Modelele histologice ale melanomului variază, de
asemenea, și includ aspect epitelioid, sarcomat cu celule fusiforme sau celule rotunde care trebuie să
fie distinse de carcinom, sarcom și, respectiv, limfom. Melanomul malign are un profil antigenic tipic,
iar acest diagnostic poate fi de obicei confirmat cu ușurință prin imunohistochimie. Proteina S-100
este prezentă în aproape 95% cazuri. Ele sunt, de asemenea, pozitive pentru enolaza neuron-
specifică (NSE) și vimentină și de obicei sunt negative pentru cheratina. Antigenul specific
melanomului identificat cu anticorpul monoclonal homatropină metilbromură-45 (HMB-45) este
prezent în aproximativ 70-80% dintre melanoame, în special în așa-numitele melanoame
desmoplastice (neurotrope) care pot simula sarcoamele de țesut moale. În plus, 75% melanoame
sunt pozitive pentru MELAN-A sau anti-tirozinază. Printre aceste proteine S-100 este foarte sensibilă,
dar nu specifică, în timp ce HMB-45 este foarte specifică și moderat sensibilă. Sarcoamele cu celule
clare, sau melanomul părților moi, sunt tumori unice care produc melanină și sunt strâns asociate cu
tendoanele sau aponevrozele. Ele exprimă S-100 și adesea HMB-45, NSE și Leu-7. Absența mucinei și
prezența melaninei le deosebesc de sarcoamele sinoviale.

Semnificația biomarkerilor de imunohistochimie în predicția transformării maligne a

lichenului plan oral:

Lichenul plan oral (OLP) este o boală relativ comună a mucoasei bucale și pare a fi o reacție
inflamatorie cronică mediată imunologic la un antigen necunoscut. Acesta este o afecțiune
inflamatorie cronică cu risc crescut de transformare malignă. Validarea biomarkerilor este un pas
esențial în mutarea biomarkerilor nou descoperiți către implementarea clinică.

Există, într-adevăr, o ierarhie de dovezi pe trei niveluri pentru validarea biomarkerilor, variind
de la explorator la validat până la util din punct de vedere clinic. Pentru a fi calificat ca un biomarker
util, este esențial să le treci pe toate cu succes. Un biomarker explorator este definit ca orice
biomoleculă identificată într-o publicație de descoperire, în timp ce validarea se bazează în principal
pe confirmarea descoperirii unui biomarker de descoperire în cel puțin două studii independente.
Este un al doilea pas critic în mutarea oricărui biomarker în secțiile de implementare clinică. Din
cunoștințele noastre, această revizuire este prima care se concentrează pe proteinele care au fost
validate în cel puțin două studii independente. S-au evaluat studii cu potențiali biomarkeri pentru a
prezice riscul de transformare malignă în OLP și în care acești markeri au demonstrat o diferență
consistentă și semnificativă în exprimarea lor între OLP și OSCC (carcinom bucal cu celule scuamoase)
sau OED (displazie epitelială orală). Scopul acestora este de a ajuta cercetătorii să identifice și să
urmărească biomarkerii promițători pentru studii ulterioare de evaluare și validare.

În prezent, absența sau prezența displaziei epiteliale este standardul de aur pentru evaluarea
riscului de transformare maligna în OLP. Cu toate acestea, acest standard este încă o provocare,
deoarece îi lipsește reproductibilitatea intra/inter-observator chiar și cu un nou sistem binar de
clasificare a OED și a fost raportată și dezvoltarea cancerului în leziunile OLP fără displazie epitelială.
În consecință, există o nevoie urgentă de identificare a biomarkerilor de încredere pentru a detecta
riscul de dezvoltare a cancerului în OLP, pentru a permite o monitorizare mai atentă și frecventă a
pacienților, a îmbunătăți detectarea precoce a cancerului și, astfel, a crește ratele de supraviețuire. În
această revizuire, am efectuat o căutare extinsă a markerilor IHC care au arătat în mod constant un
nivel ridicat semnificativ de expresie în țesuturile neoplazice în comparație cu OLP în două sau mai
multe publicații. Doar PCNA și p21 au fost găsiți ca markeri individuali care ar putea ajuta la
prezicerea transformarii maligne de OLP, dar acest lucru justifică mai multe valori.

În concluzie, PCNA și p21 au fost identificați ca markeri potențial promițători pentru

prezicerea riscului de transformare maligna în OLP, dar au nevoie de validare suplimentară în studii
bine concepute. Aceste studii ar trebui să investigheze combinația dintre PCNA și p21 împreună cu
alți markeri încurajatori, cum ar fi markerii de celule stem canceroase sau p53 și, astfel, pot identifica
persoanele cu OLP cu un risc ridicat de transformare maligna. În plus, standardizarea evaluării
biomarkerilor și a analizelor statistice cu REMARK sau alte instrumente de prognostic în raportarea
datelor ar fi de mare valoare, ajutând la cuantificarea valorilor biomarkerilor în prezicerea riscului de
transformare maligna. În cele din urmă, concentrarea pe validarea biomarkerilor predictivi ai OLP ar
trebui să fie considerată o prioritate ridicată, deoarece va accelera introducerea markerilor nou
descoperiți în cadrul clinic.

Utilizarea markerilor imunohistochimici în diagnosticul tumorilor odontogene:

Imunohistochimia (IHC) este o tehnică de imunocolorare care a detectat antigene (proteine)

prin legarea anticorpilor în celule sau țesuturi. Principalul beneficiu al IHC este detectarea unei ținte
specifice în urma interacțiunii anticorp-antigen și se poate aplica în diagnosticul tumorii canceroase
ulterioare proliferării sau morții celulare. În plus, localizarea și distribuția proteinei exprimate au
apărut în diferite părți ale țesutului. De exemplu, sa raportat expresia semnificativă a podoplaninei în
tumorile odontogenice invazive prin tehnica imunohistochimică care a subliniat rolul diagnostic al
acestui marker asupra comportamentului neoplazic. De asemenea, supraexprimarea MDM2 și p53 a
fost demonstrată în ameloblastomul solid multichistic (SMA) și tumora odontogenă keratochistică
(KOT) ca markeri IHC. În plus, caracteristicile histologice ale leziunii pot fi utile în diagnosticul
diferențial al cazurilor rare de extensie, cum ar fi tumora odontogenică epitelială calcifiantă (CEOT).

IHC este utilă pentru evaluarea tumorilor prin biomarkeri moleculari. În acest mod,
caracteristicile imunohistochimice ale tumorilor odontogenice pe lângă caracteristicile clinice și
descoperirea radiologică ne pot ajuta să stabilim diagnosticul corect. Pentru că diagnosticul corect ne
ajută la o mai bună gestionare a terapiei pacientului.

Patologii se confruntă cu provocări în diagnosticarea tumorilor odontogenice, deoarece

acestea sunt rare și experiențele obținute sunt greu de evaluat. Diagnosticul se stabilește pe baza
morfologiei, manifestării clinice și a caracteristicilor radiologice, dar rezultatul multor studii au
demonstrat markerul imun-histochimic ne poate ajuta să diagnosticăm unele tumori odontogenice.
Deși acești markeri nu sunt nici suficient de specifici, nici sensibili, analiza expresiei genelor ne poate
ajuta în confirmarea definitivă a diagnosticului. Pe baza căii moleculare în care sunt implicate
leziunile, expresia unor gene se modifică ca supraexpresie sau expresie aberantă. Frecventa scăzută a
leziunilor odontogenice a restricționat cercetările pentru a descoperi multe aspecte ale bolii.
Secvențierea întregului genom și transcriptomica în carcinomul odontogen cu celule fantomă s-au
manifestat implicând căile NOTCH și SHH, inclusiv creșterea numărului de copii ale SHH, GLI1, JAG1,
DTX3 și HEY1 , care au ca rezultat supraexprimarea acestora. În plus, fuziunea genelor TCF4 și PTPRG
defectează activitatea de supresie tumorală a proteinei de tip G a receptorului tirozin fosfatazei.

Cunoașterea patogenezei odontogenice a tumorilor odontogenice ajută la diagnosticarea

transformării maligne, dezvoltării și progresiei leziunilor. Se pare că acele probe de țesut după
colectare încorporate în parafina sau fixate in formalină pot fi salvate ca o bancă bio pentru o
evaluare viitoare.

Mai multe cunoștințe despre biologia și comportamentul molecular al tumorilor

odontogenice măresc informațiile noastre pentru o mai bună înțelegere a naturii lor. De asemenea,
credem că sunt necesare mai multe investigații și studii pentru a obține aceste cunoștințe care pot
schimba abordările terapeutice către terapia țintă. Detectarea factorilor genetici care sunt implicați
în patogenia moleculară a tumorilor odontogenice ne ajută în terapia țintă, terapia genică specială
atunci când tratamentele chirurgicale sunt contraindicate. În acest mod putem găsi modalități pentru
alte leziuni odontogenice ca abordări terapeutice nechirurgicale (Fig. 2).
Fig. 2 Rezumatul abordărilor geneticii moleculare și metodei imuno-histochimice în diagnosticul
tumorilor odontogenice

TUMORI MEZENCHIMALE BENIGNE ALE CAVITĂȚII BUCALE:

Anumite tumori printre tumorile mezenchimale necesită imunohistochimie pentru identificarea lor și
diferențierea de alte tumori. Exemple sunt și anume tumora cu celule granulare, epulisul cu celule
granulare, tumora neuroectodermală melanotică din copilărie și schwannomul. Tumora cu celule
granulare, care este cunoscută anterior sub numele de mioblastom cu celule granulare, apare în
cavitatea bucală, frecvent în limba pacientului adult. Această tumoare particulară este considerată a fi
legată de neoplasmele cu celule Schwann și prezintă pozitivitate pentru proteina S-100 și vimentină,
care este similară cu schwannomul, dar marchează negativ pentru markerii celulelor musculare desmin
și actine musculare, în concordanță cu celula Schwann și natura nonmusculară [10] Celulele granulare
sunt, de asemenea, pozitive pentru NSE, laminină și proteinele de bază ale mielinei. Colorarea este
negativă pentru proteinele neurofilament și GFAP [18] . Tumora cu celule granulare a gingivei nou-
născuților (epulis cu celule granulare) care se prezintă de obicei în creasta alveolară anterioară a nou-
născuților diferă de tumora cu celule granulare a adulților și se crede că este de origine fibroblastică.
Această tumoare este pozitivă pentru vimentină, dar spre deosebire de tumora cu celule granulare a
adulților este negativă pentru proteina S-100 [6,13]. Tumora neuroectodermală melanotică din
copilărie, numită și prognostic melanotic, este o tumoare rară, de obicei benignă, care apare la osul
maxilarului, cel mai frecvent la sugari. Această tumoare caracterizată prin celule mici neuronale, cum
ar fi și celule epiteliale mari, pigmentate, cum ar fi și prezintă un profil imunohistochimic complex
care reflectă proprietățile sale divergente de diferențiere. Celula mare sau componenta celulară
cuboidă marchează pozitiv pentru keratine și antigen specific melanomului (HMB-45), dar arată de
obicei negativ pentru S-100. Unele componente celulare mici este, de asemenea, pozitiv pentru
vimentin, antigenul membranei epiteliale, GFAP, NSE, și synaptophysin.
SARCOMURI ORALE
Atât sarcomurile țesuturilor moi de diferite tipuri, cât și sarcomurile osoase care apar în oasele
maxilarului pot apărea în cavitatea bucală. Printre diferitele sarcomuri apar multe sarcomuri în
cavitatea bucală, dar înainte de diagnosticarea sarcomului oral, este important să se excludă
posibilitatea carcinomului cu celule axului sarcomatoid și a melanomului malign.Majoritatea
sarcomurilor posedă vimentină, care este proteina filamentului intermediar tipică celulelor
mezenchimale și negativă pentru keratine. În plus, așa cum s-a descris anterior, melanomul este
pozitiv pentru proteina S-100 și antigenul specific melanomului
OSTEOSARCOM
Considerată a fi una dintre cele mai mari provocări în patologia tumorii osoase și a țesuturilor moi este
recunoașterea fiabilă a producției de matrice osoasă în leziunile maligne. Deoarece prezența
osteoidului adevărat echivalează cu un diagnostic de osteosarcom, aceasta este o problemă importantă
De la sfârșitul anilor 1990, au fost dezvoltați un număr de markeri specifici osteoblastelor, inclusiv
proteina morfogenetică osoasă, colagenul de tip I, peptida COL-I-C, decorina, osteocalcina,
osteonectina, osteopontina, proteoglicanii I și II, sialoproteina osoasă și glicoproteina osoasă. Dintre
acestea, doar două-osteonectină și osteocalcină (OCN) au fost asociate cu performanțe suficient de
bune în secțiunea parafină pentru a merita includerea lor în studiile imunohistologice de diagnostic.
OCN este una dintre cele mai răspândite proteine intra-osoase necollagene și este localizată
predominant la osteoblaste. OCN are, în general, un nivel rezonabil de sensibilitate pentru
diferențierea osteoblastică (aproximativ 70%) și este, în scopuri practice, practic complet specific
pentru celulele și tumorile care formează oase. Cu toate acestea, uneori fibroblastele pot, de asemenea,
să reacționeze încrucișat cu reactivii anti-OCN policlonali, prin urmare; anticorpii monoclonali cu
recunoaștere selectivă a peptidelor sunt preferați pentru munca de diagnosticare. Astfel, poate fi folosit
cu un succes rezonabil ca un singur marker pentru a detecta astfel de neoplasme.
TUMORI MALIGNE VASCULARE
Tumorile maligne ale țesutului vascular sunt următoarele, deși rare, dar pot prezenta dificultăți
definitive de diagnostic datorită unui spectru larg de apariții morfologice. Angiosarcomul este tumorile
maligne rare care recapitulează caracteristicile celulelor endoteliale. Printre antigenele cele mai utile în
identificarea angiosarcomului se numără CD31, molecula de aderență a celulelor trombocite-
endoteliul-1. Acest antigen este prezent în celulele endoteliale și trombocite, dar este practic absent în
carcinoame și este detectabil în aproximativ 90% din angiosarcom și, de asemenea, în sarcomul
Kaposi [21] CD34 (antigenul celulelor progenitoare hematopoietice) este prezent în celulele
endoteliale și în unele fibroblaste. CD34 este prezent în aproximativ 80-90% din angiosarcom și
sarcomul Kaposi, dar este prezent și în alte sarcoame, în special în sarcomul epitelioid, protuberanele
dermatofibrosarcoma și leiomiosarcoma[12]. Un nou marker FLI1, un factor de transcriere nucleară
pare să fie exprimat în aproape 100% din diferite tumori vasculare, inclusiv sarcomul Kaposi.
TUMORI MALIGNE HEMATOLOGICE
Limfoame
Acestea sunt adesea diagnosticate ca neoplasme maligne nediferențiate. Imunohistochimia joacă un rol
decisiv în limfoamele orale. Principala problemă în cazul leziunilor celulare mici este de a le diferenția
de proliferările limfoide reactive, ceea ce se face prin documentarea naturii clonale a proliferărilor.
Limfoamele cu celule mari, la rândul lor, trebuie să fie diferențiate de alte neoplasme maligne care
apar nediferențiate, cum ar fi carcinoamele și melanoamele care utilizează anticorpi la LCA (LCA,
CD45), keratina și proteina S-100 [10] LCA este un marker excelent de screening pentru celulele
limfoide, inclusiv limfoamele non-Hodgkin. Celulele pozitive LCA pot fi delimitate în continuare de
markeri limfoizi mai specifici, inclusiv cei pentru limfocitele T (UCHL-1, CD3, L60 și MT1),
limfocitele B (L26, LN1, LN2, LMB1 și MB2)[19] Majoritatea limfoamelor mici sunt de origine sau
de celule B și prezintă lanțuri ușoare de imunoglobulină monotipică (κ sau λ), care pot fi identificate în
mod constant pe secțiuni înghețate fixe acetonă. Immunohistochemistry is also helpful in identification
of Hodgkin’s disease. Markers for Reed–Sternberg cells include CD15, CD30, and BLA36. In
lymphocyte predominant Hodgkin’s disease and the Reed–Sternberg cells differ in phenotype and are
CD15, CD30 negative but CD45, CD20 and BLA36 positive.
Tumorile nervilor periferici
Spre deosebire de neurofibroame, care conțin un amestec de celule, neurilemmoamele constau în
principal din celule Schwann (schwannoma) și, prin urmare, exprimă proteina S-100, variably Leu-7
și, ocazional, GFAP. Leiomiosarcoamele pot prezenta o asemănare histologică, dar în general nu
exprimă proteina S-100. Proteina neurofilament ajută la distingerea dintre neurilemmoame și
neurofibroame.
CONCLUZIE:
Astfel, această revizuire oferă o scurtă prezentare a rolului imunohistochimiei în diferite leziuni orale,
benigne, precum și maligne. Cu toate acestea, ca zilele care trec de mulți anticorpi noi sunt
comercializate. Se crede că, în viitorul apropiat, patologul va juca un rol central în diagnostic și
imunohistochimie ca armament de rutină în testele de diagnostic. Astfel, aceste modificări vor
îmbunătăți probabil înțelegerea bolilor care afectează capul și gâtul și capacitatea patologului de a face
un diagnostic corect.