MARKERI VIRALI

Hepatita B virala este o boala inflamatorie acuta/cronica determinata de infectia cu un virus hepatotrop.
Hepatita acuta si cronica poate progresa in 10 – 15 ani spre ciroza hepatica si carcinom hepato-celular.
VHB are o lunga perioada de incubatie 5 sapt. – 6 luni.
Incidenta infectiei este mai mare la pacientii care au primit transfuzii sangvine, la homosexuali, dializati,
primitori de transplant de organe, narcomani si personal medical.
VHB este format dint-o particula centrala (core)purtatoare a doua tipuri de Ag HBc si HBe si o capsula
externa ce contine Ag de suprafata AgHBs. Genomul sau contine un ADN circular, partial dublu-catenar
● AgHBe
este codificat de aceeasi secventa de ADN ca si Ag HBc, dar transcriptia lui incepe mai devreme.
Prezenta lui este indicatorul cel mai concret al repilcarii virale si deci al infectiozitatii serului. La
purtatorii cronici de AgHBs investigarea Ag HBe permite estimare a riscului de infectiozitate.
AgHBe apare in decurs de o saptamana de la aparitia AgHBs si in cazurile acute dispare inaintea
acestora. Deobicei ramane in ser 3-6 sapt., iar diparitia lui in hepatita acuta se asociaza cu un
declin al valorilor transaminazelor si inceputul etapei de vindecare.
Cu cateva exceptii, AgHBe este prezent doar la persoanele care prezinta in ser ADN HBV si este
utilizat ca alternativa la determinarea ADN HBV. Persistenta lui mai mult de 20 de sapt.
sugereaza evolutia spre starea de purtator cronic si, posibil, spre hepatita cronica.
Recomandari pt determinarea AgHBe:
- investigarea gradului de infectiozitate:
- monitorizarea hepatitei B acute si cronice:
- evaluarea succesului terapiei antivirale
● AgHBs
Ag de suprafata al virusului hepatitei B este un component al inevelisului extern al virionului B.
Persoanele infectate prezinta in sange pe langa particulele virale infectate si alte particule mai
mici, neinfectioase care contin de asemenea AgHBs. Determinantul antigenic impotriva caruia se
declanseaza raspunsul imun este comun tututror particulelor de AgHBs. Detectarea AgHBs in ser
indica prezenta infectiei cu VHB. AgHBs este primul marker imunologic al infectiei, fiind prezent
in ser cu cateva saptamani inainte de debutul clinic al bolii. Ramane detectabil o perioada de 1-
4 luni in cursul unei infectii acute, dupa care se negativeaza. Daca persista mai mult de 6 luni, se
considera ca infectia s-a cronicizat. Aproximativ 5-10% dintre adulti si 90% nou-nascuti nu pot
elimina virusul dupa infectie si devin purtatori cronici de AgHBs. Dintre purtatorii de AgHBs
aproximativ o treime dezvolta hepatita cronica care poate evolua spre ciroza hepatica sau spre
carcinom hepato-celular.Intropducerea programelor nationale de vaccinare importriva HBV a
redus prevalenta infectiei populatiei
Recomandari pentru determinarea AgHBs:
- diagnosticul de infectie acuta/cronica cu HVB
- monitorizarea evolutiei infectiei si a tratamentului antiviral
-screeningul produselor de sange si a donatorilor
- screeningul prenatal
- diagnosticul infectiei neonatale
● Anti HBc

1
 Exista un Ag central al HBV (Ag HBc) care nu se gaseste in sange ci numai in celulele hepatice
infectate. Ac fata de acest Ag, Anti HBc, apar in sange timpuriu inainte Anti HBs avand valoare
diagnostic. Acesti Ac devin apropape intotdeauna detectabili in perioada de incubatie a bolii.
Dupa disparitia AgHBs si inainte de Aparitia Ac Anti HBs (fereastra imunologica) Ac Anti HBc si Ac
Anti HBc- Ig M pot fi singurii indicatorii prezentei hepatitei B acute. Datorita persisitentei lor o
perioada lunga dupa infectare, detectia este utila in scop epidemiologic pt a constata prevalenta
infectiei cu HBV in anumite grupe de populatie. Titrul Ac Anti HBc determinat la purtatorii
sanatosi de AG HBs este in medie de 10 ori mai mare fata de cel depistat la pacientii cu hepatita
acuta B, in timp ce la pacientii cu hepatita cronica este de 100 de ori mai mare. Un titru foarte
ridicat de Ac Anti HBc chiar si la persoanele cu AgHBs negativ sugereaza prezenta hepatitei
cronice B.
Recomandari pt determinarea Anti HBc:
- diagnosticul de hepatietei B acuta/cronica;
- verificarea rezultatelor pozitive pt AgHBs si Anti HBs
● Anti HBc- IgM
Acesti Ac apar in ser in timpul proliferarii active a VHB, pot fi detectati in titru ridicat pt o
perioada scurta in stadiul acut al bolii, interval ce acopera fereastra serologica dupa care scad la
nivele foarte joase caracteristice fazei de convalescenta. Titrul cel mai mare al acestopr Ac este
depistat in sapt. 2-3 de boala. In majoritatea cazurilor acestia raman detectabili o perioada mai
mare de 2 luni si intr-un proces redus mai mult de un an chiar in conditiile vindecarii hepatice.
Impreuna cu Anti HBc pot fi singuriii markeri serologici dupa ce AgHBs si AgHBe au disparut, dar
inainte ca Ac corespunzatori sa fi aparut si pot diferentia infectia acuta cu HBV de cea cronica.
Testele de determinare a Ac Anti HBc-IgM se fac impreuna cu determinarile de Ag HBs, pentru
determinarea infectiilor acute cu VHB. Pot fi detectati si-n hepatita cronica, dar in titruri mici.In
hepatita cronica B prezenta si titru Anti HBc-IgM se coreleaza cu activitatea inflamatorie a bolii.
Astfel Anti HBc-IgM se pot utiliza in monitorizarea hepatitei B cronice si cau semn favorabil in
cursul tratamentului cu interfon (potrivit unor autori)
Recomandari pt dterminare
- diagnosticul de hepatitei B acuta;
- monitorizarea hepatitei B cronice
● Anti HBe
Apar dupa disparitia AgHBe si raman detectabili timp indelungati. Indica scaderea gradului de
contagiozitate si sugereaza un progostic bun in ceea ce priveste rezolutia infectiei acute.
Asocierea cu Anti HBc in absenta Ag HBS si a Anti HBs confirma diagnosticul de infectie acuta
recenta, de la 2 – 16 sapt. Investigarea Anti HBe nu se recomada pt determinarea prevalentei
infectiei cu HBV avand in vedere ca Anti HBe se intalnesc mai rar decat Anti HBs si HBc. Practic
toate serurile Anti HBe pozitive sunt si Anti HBc pozitive. Atat testarea Ag HBe cat si a Anti HBe
se recomanda doar la serurile Ag HBs pozitive. In cursul terapiei cu interferon disparitia Ag HBe
si aparitia AcHBe constituie un element de prognostic favorabil.
Recomandari:
- investigarea gradului de infectiozitate a serului;
- monitorizarea infectiei cu hepatita B acuta sau cronica

2
 ● Anti HBs
Hepatita B virala se vindeca in totalitate la 90% dintre pacienti in decurs de 12 sapt. cu disparitia
Ag HBs si aparitia Ac AntiHBs. Acestia sunt prezenti in ser la 4-6 luni de la debutul bolii si raman
detectabili kla 80-90% dintre pacientii cu virus eliminat. Prezenta Ac Anti HBs fara Ag HBs
detectabil indica vindecarea dupa o infectie cu HBV, absenta contagiozitatii si imunitate fata de
o infectie ulteriara cu HBV; in caz de expunere, pacientul nu necisita administrae de gama
globuline sangele lui poate fi transfuzat. Anti HBs apar si dupa transfuzii prin tranfer pasiv.
Prezenta lor poate fi uitlizata pt a demonstra eficienta programelor de imunizare. Apar la 90
5 dintre adultii sanatosi dupa administrare a 3 doze imunizante; 30-50% dintre acestia pierd
dupa 7 ani Ac si trebuie revaccinati.
Recomadari:
- monitorizarea evolutiei infectiei acute cu hepatita B ;
- monitorizarea eficientei programelor de imunizare
Virusul Hepatitei D este un virus defectiv care are nevoie pt replicare si supravietuire de VHB,
astfel infectia cu HDV se produce numai la persoane infectate cu HBV. Are diametru de 35 nm si
este alc din: --- genom format di ARN circular monocatenar cu polaritate negativa
- miez proteic AgHD reprezentat de 2 proteine
- invelis cu originea in HBV si contine toate cele 3 tipuri de proteine AgHBs, din acest motiv
detectatea AgHD necesita tratarea probelor cu detergenti care sa inlature AgHBs
● AgHD
Hepatita D prezinta 3 tablouri clinice principale diferite in ceea ce priveste severitatea
simptomelor. Ca o regula simptomele hepatitei D sunt mai severa decat celelate hepatite virale.
Depistarea celor 3 markeri serologici ai hepatitei D( Ag HD, ANti HD- IgM si Anti HD totali), dupa
detectarea AgHBs permite diagnosticarea si caracterixzarea diferitelor forme de hepatita D.
1) coinfectia – cat pacientul este inefctat cu HBV si HDV in celasi timp: in acest caz
simptomatologia este aceeasi cu cea din hepatita B acuta. In cele mai multe cazuri se ajun ge la
o vindecare completa, cronicizarea fiind rara.
2) suprainfectia – cand pacientul s-a infectat cu HBV si ulterior cu HDV, in ecest caz boala este
mai severa si poate evolua catre o bola fulminanta a hepatitei sayu se poate croniciza. Ca o
regula raspunsul Ac la suprainfectie este mai rapid decat la coinfectie
3)infectia cronica este mai severa decat hepatita B cronica.
Caile de transmitere akle HDV sunt parenterale, mai rar sexuale si perinatale.
Ag HD este detectabil numai in serul anumitor pacienti si doar in faza precoce, primele 2 sapt. a
infectiei acute cu HDV. O data cu aparitia Ac specifici, Ag HD devine nedectabil in ser deaorece
reactivitatea sa antigenica este mascata de Ac endogeni.
Recomadari pentru determinare:
- diagnosticul infectiei acute cu HDV;
-monitorizarea infectiei cronice cu HDV

● Anti HD
In coinfectiile VHB – VHD, autolimitante, anticorpii anti-HD sunt in multe cazuri nedetectabili,
deoarece titrul lor este foarte scazut si au o remanenta scurta4.

3
 In cazul suprainfectiei cu VHD, detectarea anticorpilor poate fi negativa la scurt timp dupa
instalarea bolii; cu toate acestea se produce o seroconversie pana in saptamana 4 de la debut. In
cazurile in care se produce tranzitia catre infectia cronica, se depisteaza in mod obisnuit titruri
persistent crescute de anticorpi dupa 4-6 luni de la debutul bolii.
Determinarea anticorpilor anti-HD reprezinta cel mai important test de screening al hepatitei
cronice D, iar anticorpii sunt aproape intotdeauna prezenti in titru mare3.
Recomandari pentru determinarea anti-HD
• diagnosticul infectiei acute/cronice cu VHD;
• diagnosticul postinfectiilor cu VHD2.
● Virusul hepatitei C (VHC)
este raspunzator de  aproximativ 20% din hepatitele acute, 60-70 % din hepatitele cronice si
aproximativ 30% din cirozele si cancerele hepatice.
VHC, depistat in 1989, este un virus ARN din genul Flavivirus, familia Togaviridae, cu dimensiuni
intre 40-60 nm si cu un continut preponderent lipidic. Exista 6 genotipuri majore si 50 de
serotipuri de VHC. Cunoasterea genotipului sau serotipului (anticorpii specifici genotipului) de
VHC este utila in recomandarea si conducerea tratamentului. VHC este transmis prin contactul
cu sange sau produse de sange infectat: transfuzii, folosirea acelor si seringilor de la o persoana
la alta, fara sterilizare sau insuficient sterilizate, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament
nesterilizat, folosirea in comun a periutei de dinti, aparatului de barbierit, pensetei, trusei de
manichiura. Este prezent si in medii biologice (saliva, lapte, secretii vaginale, sperma etc.), dar in
concentratie mai mica decat virusul B. Se poate transmite si de la mama la fat2;5. Rata de
transmisie verticala la gravidele cu anti-HCV pozitiv a fost estimata la 2.7-4.4%, aceasta rata
atingand valori de 5.4-8.6% la gravidele care au coinfectie VHC – HIV1.
Este bine de stiut faptul ca virusul nu se transmite prin folosirea in comun a veselei, piscinelor si
toaletelor2.
Aproximativ 85% din formele acute se cronicizeaza.
Dintre purtatorii cronici, cu sau fara valori serice anormale de ALT,
•  ~ 15% se vindeca;
•  ~ 70% dezvolta hepatita cronica (interval mediu 10 ani);
•  ~ 10-20% dezvolta ciroza (interval mediu 20 ani);
•  ~ 50% mor din cauza infectiei cu VHC.
Carcinomul hepatocelular poate aparea la cca. 20% din pacientii cu ciroza (interval mediu 30 ani)
si la 1-5% din cei infectati cu VHC5.
Testele diagnostice pentru depistarea infectiei cu VHC sunt de 2 categorii:
I – teste serologice pentru depistarea anticorpilor;
II – teste moleculare pentru detectarea particulelor virale.
Debutul este insidios, virusul  fiind numit si „bomba cu efect intarziat”.
„Fereastra serologica” intre infectia VHC si detectarea anti-HCV variaza de la pacient la pacient.
Cu testele serologice curente anticorpii se depisteaza in medie la 7-8 saptamani de la debutul
infectiei. In cazul eradicarii spontane a infectiei, anti-HCV pot sa persiste toata viata sau sa scada
treptat pana la disparitie in cativa ani. La pacientii cu infectie cronica anti-HCV persista indefinit.
In populatia cu risc scazut procentul de persoane care scapa diagnosticarii este de 0.5-1%.

4
 Rezultatele pozitive trebuie confirmate printr-o analiza suplimentara – RIBA (recombinant
immunoblot assay) care sa indice rectivitatea fata de 2 antigene virale.
O data cu imbunatatirea testelor screening si a tehnicilor moleculare, confirmarea prin RIBA
devine din ce in ce mai putin necesara (exceptie bancile de sange).
Testarea pentru ARN-VHC (prin PCR) confirma diagnosticul si cuantifica numarul de copii virale
in sange (viremie). Aproape toti pacientii cu infectie cronica au ARN-VHC detectabil in sange4;5.
Recomandari pentru determinarea anti-HCV
•  diagnosticul de infectie acuta/cronica sau in antecedente cu virusul hepatitei C;
•  screening-ul produselor de sange si al donatorilor;
•  screening-ul prenatal, in scopul prevenirii transmiterii infectiei la fat1;4.
● Virusul imunodeficientei umane (HIV) agentul etiologic al sindromului imunodeficientei umane
dobandite (SIDA), este un retrovirus, care are capacitatea de a infecta si distruge limfocitele T
helper.
Exista doua tipuri de HIV, fiecare cu mai multe subtipuri, diferentiate pe zone geografice:
HIV-1
• mai virulent;
• responsabil de epidemia globala actuala;
• severitatea infectiei variaza de la o persoana la alta;
HIV-2
• descoperit initial in vestul Africii;
• transmiterea nu este atat de eficienta ca in cazul HIV-1;
• genomul sau este mai inrudit cu genomul SIV decat in cazul HIV-1.
HIV se transmite prin sange contaminat si derivate de sange, prin contact sexual si de la mama
infectata la copil, in timpul si dupa nastere. Principalele grupe de risc sunt: homosexualii,
hemofilicii si primitorii de sange, prostituatele, toxicomanii care folosesc droguri injectabile,
personalul medico-sanitar3.
In ceea ce priveste infectia neonatala, 40% dintre sugarii nascuti de mame infectate dobandesc
infectia HIV si 30% dintre sugarii infectati sunt pozitivi la nastere (ARN-HIV prezent), element ce
sugereaza infectie in utero, in timp ce 75% sunt HIV-negativi la nastere, dar pozitivi dupa 7 zile,
ceea ce sugereaza infectie intrapartum. >90% dintre sugarii infectati sunt HIV-pozitivi la 14 zile4.
Depistarea gravidelor HIV-pozitive este esentiala pentru prevenirea transmiterii infectiei la fat.
ACTG 076 a fost primul studiu clinic care a demonstrat eficienta terapiei antiretrovirale in
prevenirea transmiterii verticale a infectiei. Astfel administrarea orala de zidovudin (AZT) in
saptamanile 14-34 de sarcina, urmata de administrarea intravenoasa de AZT in cursul travaliului
reduce rata de transmitere a infectiei cu 67%1.
Evolutia infectiei HIV se desfasoara in decurs de cel mult 10 ani, finalul survenind prin SIDA, al
carui sfarsit letal se consuma in cateva luni sau ani de la debutul bolii.Productia de anticorpi este
detectabila dupa 4-12 saptamani de la infectie si dureaza toata viata.