AUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC

(SECOLELE IX – XVIII)

A. Obștea sătească
 după retragerea aureliană, etnogeneza a continuat, dar populația romanizată s-a retras în
zonele rurale, ferite din calea migratorilor, abandonând orașele;
 în nordul Dunării, s-au format primele structuri teritoriale tradiționale numite obști
sătești;
 obștea sătească constituie o comunitate umană caracterizată prin coexistența proprietății
private cu proprietatea comună asupra pământului;
 aceasta are următoarele funcții: social-economică, religioasă, politică și culturală;
 obștea sătească este condusă de un jude (termen latin) sau un cneaz (termen slav);
 conducătorul obștei sătești lua hotărârile împreună cu „oamenii buni și bătrâni”, iar
justiția se realiza pe baza „obiceiului pământului ” („legii românești”);
 obștile sătești formează uniuni de obști numite de Nicolae Iorga „Romanii populare”;
 pericolul extern, nevoia de apărare, lărgirea schimburilor comerciale, stratificarea
socială determină organizarea uniunilor de obști în jurul unei autorități mai puternice,
autonomii locale – formațiuni politice prestatale – conduse de un voievod (termen slav)
sau un duce (termen latin);
 obștile sătești care nu au intrat sub autoritatea unui conducător mai puternic reprezintă
comunitatea din care s-au format așezările stabile: satele ( provine de la cuvântul latin
fossatum – loc întărit);
 obștile sătești au reprezentat nucleul pentru formarea autonomiilor locale și apoi a
statelor medievale românești.
B. Autonomiile locale
 între secolele IX – XI se formează mai multe state cum ar fi: statele cehilor, polonilor,
sârbilor, croaților, statul kievean și statul maghiar;
 la sudul Dunării se menține Imperiul Bzantin care își va exercita cu întreruperi
controlul la nord de Dunăre;
 în secolul al IX – lea sunt atestați în izvoarele istorice, din sudul Peninsulei Balcanice
până în nordul arcului carpatic, românii, populație romanică, organizați în nuclee de
state, forme politice prestatale: autonomii locale cu diverse denumiri:
 jupanate, cnezate, voievodate, țări, codrii, cobâle, câmpuri.
C. Formarea statelor medievale
1. Context
Factorii care au contribuit la formarea statelor medievale românești sunt:
 externi:
 cumanii și tătarii (marea invazie mongolă din 1241 – 1242) au oprit expansiunea
Ungariei la S și E de Carpați;
  Ungaria și Polonia urmăreau eliminarea Hanatului Hoardei deAur;
 stingerea dinastiei Arpadienilor și criza dinastică din Ungaria.
 interni:
 creșterea numărului de locuitori;
 dezvoltarea economiei;
 dezvoltarea drumurilor comerciale;
 accenturarea diferențelor sociale (în Diploma Cavalerilor Ioaniți este amintită o
categorie social privilegiată numită „mai mari ai pământurilor” sau „maiores
terrae”) și desprinderea elementelor conducătoare .
2. Formarea statelor medievale românești
a. TRANSILVANIA
I.Izvoare.Tipuri de autonomii românești sec. IX-XIII și relațiile cu centrele de
putere vecine
 în secolele VIII –IX, românii conviețuiesc cu slavii în zona Tisei și în Transilvania;
 populația majoritară a Transilvaniei este formată din români;
 Anonymus, notarul regelui maghiar Bela al III – lea, în opera „Gesta Hungarorum”
sau „Faptele ungurilor” ( este scrisă la sfârșitul sec. XII) menționează primele
formațiuni politice românești din interiorul arcului carpatic existente în sec. IX:
 voievodatul lui Menumorut
 era situat în Crișana;
 avea centrul la Biharea;
 era dependent de Imperiul Bizantin;
 a acceptat suzeranitatea maghiară.
 voievodatul lui Glad
 era situat în Banat;
 avea reședința la Cuvin;
 a acceptat suzeranitatea maghiară.
 voievodatul lui Gelu
 este denumit „un anumit român” („Gelou quidam Blachus);
 era situat în regiunea Someșurilor;
 avea centrul la Dăbâca;
 a intrat în conflict cu căpetenia maghiarilor Tuhutum;
 a fost ucis în luptă.
 după ce a închinat țara sa scaunului de la Roma, regele Ștefan (997-1038) a fost
încoronat la Strigoniu în 1001;
 el și urmașii săi au fost numiți regi apostolici datorită fidelității față de Papă;
 sub pretextul convertirii la catolicism atât a păgânilor cât și a „schismaticilor”
ortodocși, în majoritate români au organizat mai multe expediții militare al căror scop
era întinderea autorității spre Est, în Transilvania și dincolo de Carpați;
  în ciuda acestei politici de cucerire în sec. al XI –lea au fost menționate alte formațiuni
politice românești:
 voievodatul lui Ahtum
 era un urmaș al lui Glad;
 din opera „Legenda Sfântului Gerard” sau „Viața Sfântului Gerard”
aflăm despre conflictul cu regele maghiar Ștefan a cărui cauză a fost
vămuirea sării regale „ce cobora pe Mureș”, iar în urma conflictului
Ahtum a fost ucis.
 voievodatul lui Gyla (Gyula)
 stăpânea o țară întinsă și prosperă;
 fie păgân, fie creștin, Gyla, șeful „statului”, a refuzat să răspundă
misiunii apostolice a regelui Ștefan –să accepte catolicismul – drept
pentru care a fost atacat, învins, ridicat și dus în Ungaria, iar țara sa
ocupată în anii 1002-1003
 cucerirea Transilvaniei de către regatul Ungariei s-a terminat în sec. XIII, mai precis în
anul 1222 când au fost atestați documentar la limita sa estică, pe linia Carpaților;
 regii maghiari au organizat provincia după sistemul feudalismului apusean, dar au mai
păstrat unele elemente ale organizării locale și instituții specific românești.
II. Mijloacele folosite de maghiari pentru a-și impune stăpânirea în Transilvania
 pe plan militar – cucerirea și anexarea cetăților de apărare: Turda, Biharea și Medieș;
 pe plan administrativ – au organizat comitatele (unități administrative specifice
maghiarilor): Bihor (1111), Dăbâca, Cluj, Alba, Timiș, Satu Mare, Caraș, Arad, etc.;
 pe plan politic:
 au încercat să impună principatul (în 1111, a fost atestat în documente
„Mercurius princeps Ultrasylvanus”), dar nu reușesc, deoarece în 1176
izvoarele l-au menționat pe Leustachius, voievod și nu principe;
 pe plan etnic – maghiarii au adus:
 secuii
 sunt înrudiți cu maghiarii;
 au avut rol de avangardă în expedițiile militare organizate de Ungaria;
 s-au așezat în zona Bihorului, apoi pe Mureș și pe Târnave, iar în jurul
anului 1200 în S-E –ul Transilvaniei;
 aveau obligații militare și primesc privilegii;
 sașii
 sunt de origine germană;
 au fost aduși în secolele XII – XIII;
 au instalat în principal în regiunea Orăștiei, Sibiului, Târnavelor și în S-E
Transilvaniei;
  în 1224, regele Andrei al II – lea al Ungariei, a acordat saşilor celebra
Diplomă „Andreanum” sau ”Bula de Aur” , prin care primesc
privilegii;
 prin intermediul lor au pătruns influențele occidentale în Transilvania;
 au întemeiat următoarele orașe: Sibiu, Bistrița, Sighișoara, Brașov,
Mediaș;
 cavalerii teutoni
 au fost aduși în Țara Bârsei, în anul 1211, de către regele Andrei al II –
lea;
 aveau rol militar;
 au intrat în conflict cu regele Andrei al II –lea;
 în 1225 au fost izgoniți;
 pe plan religios:
 încercarea de impunere a catolicismului;
 teritoriile românilor erau uneori confiscate în beneficiul Bisericii catolice;
 sunt aduse în Transilvania ordine călugărești predicatoare (dominicanii și
franciscanii) ordine războinice ( teutonii și ioaniții);
 Diplomele regale din 1366, date de regele Ludovic I, introduc sistemul „religiei
recepte” (oficiale) ceea ce condiționează calitatea de nobil de apartenența la
catolicism (românii erau excluși din viața politică).
III. Organizarea internă
a. Organizarea politică a Transilvaniei
 era organizată ca voievodat autonom în raport cu Coroana ungară;
 era condusă de un voievod – avea atribuții administrative, judiciare, militare;
 voievodul era numit de regele Ungariei cu acordul nobilimii transilvane;
 există și cazuri în care regele doar confirma decizia nobilimii;
 în sec. XIII-XIV voievozii Transilvaniei, Roland Borșa și Ladislau Kan s-au bucurat de
o largă autonomie;
b. Organizarea administrativ-teritorială
Unitățile administrative din Transilvania erau:
 comitatele – impuse de regalitatea maghiară;
 scaunele - erau unități administrative specifice secuilor și sașilor (aceștia aveau 7
scaune și 2 districte Brașov și Bistrița);
 districtele
 erau specifice românilor;
 s-au menținut în zonele în care românii erau majoritari (Maramureș, Hațeg, Țara
Bârsei, Țara Oltului);
 erau conduse de cnezi, juzi, voievozi ce aveau atribuții administrative, fiscale,
judecătorești
c. Structura socială a Transilvaniei
Se caracterizează prin existența stărilor privilegiate:
 nobilimea maghiară;
 clerul catolic;
 patriciatul săsesc;
 fruntașii secuilor.
d. Statutul politic al românilor
 structura etnică nu s-a schimbat, iar majoritatea populației era formată din români;
 participarea lor la viața politică era limitată, dar românii treptat au fost excluși și din
1366 calitatea de nobil era condiționată de apartenența la catolicism.
IV. Transformarea Transilvaniei în principat sub suzeranitatea otomană
După înfrângerea Ungariei la Mohacs în 1526, sultanul Soliman Magnificul a
transformat partea centrală a Ungariei în pașalâc (Pașalâcul de la Buda) în 1541. Tot în 1541,
Transilvania a fost transformată în principat autonom sub suzeranitate otomană.

b. ȚARA ROMÂNEASCĂ
I. Izvoare. Autonomiile românești și relațiile cu centrele de putere vecine
Diploma Cavalerilor Ioaniți (2 iunie 1247)
 regele Bela al IV – lea atribuie, la 2 iunie 1247, o Diplomă Cavalerilor ioaniți;
 surprinde evoluția societății românești în secolul al XIII – lea;
 în numește pe români cei mai vechi locuitori;
 menționează primele formațiuni politice situate la sud de Carpați:
 voievodatul lui Litovoi;
 voievodatul lui Seneslau;
 cnezatele lui Ioan și Farcaș;
 Banatul de Severin.
Cu excepția voievodatului lui Seneslau celelalte formațiuni se aflau sub suzeranitatea Ungariei
exercitată prin intermediul banului de Severin.
II. Etapele formării statului
a. Litovoi
 între 1277 – 1279, a intrat în conflict cu regalitatea maghiară pentru a înlătura
suzeranitatea maghiară;
 a fost ucis în urma conflictului, iar fratele său, Bărbat, a fost luat prizonier, dar se va
elibera.
b. Descălecatul lui Radu Negru Vodă din Țara Făgărașului (1290 sau 1291)
 tradiția istorică atribuie întemeierea Țării Românești voievodului din Făgăraș, Radu
Negru Vodă, care a ”descălecat” (descălecat = întemeiere de țară) la Câmpulung și apoi
 la Curtea de Argeș în 1290 sau în 1291, în contextul anihilării drepturilor românilor de
către regalitatea maghiară;
 acest descălecat este o legendă, deoarece nu există izvoare care să-l ateste.
c. Basarab I (1310? – 1352)
 istoria certă a Țării Românești începe cu Basarab I Întemeietorul (1310? – 1352);
 pentru a-și impune autoritatea a folosit două modalități:
 unirea cnezatelor și voievodatelor ai căror conducători au înțeles importanța
formării unui stat puternic și independent;
 eliberarea teritoriilor locuite de români care, politic sau economic, erau
dependente de Hanatul Hoardei de Aur;
 este menționat în documente cu titlul de „mare voievod și domn”;
 în 1324 - un document maghiar îl menționează ca vasal al regelui maghiar pentru
Banatul de Severin numindu-l ”voievodul nostru transalpin”;
 stăpânea Oltenia, Muntenia, Banatul de Severin și Basarabia;
 a intrat în conflict cu regele maghiar, Carol Robert de Anjou, pentru stăpânirea asupra
Banatului de Severin;
 lupta dintre Basarab și Carol Robert de Anjou se va desfășura la Posada (9 – 12
noiembrie 1330) și va fi câștigată de către Basarab;
 victoria de la Posada semnifică obținerea independenței Țării Românești față de
Ungaria;
 lupta de la Posada este descrisă de către Cronica pictată de la Viena.
III. Consolidarea statului
a. Nicolae Alexandru (1352 – 1364)
 este fiul lui Basarab;
 se intitula ”marele și singurul stăpânitor domn”, dar Ludovic I de Anjou, regele
Ungariei, îl numește ”voievodul nostru transalpin” (1355);
 în 1359 - a întemeiat la Curtea de Argeș prima Mitropolie Ortodoxă subordonată
Patriarhiei de la Constantinopol.
b. Vladislav Vlaicu (1364 – 1377)
 avea titlurile de ban de Severin (1368) și duce de Făgăraș (1369);
 a întemeiat Cancelaria domnească;
 a emis primele monede de argint;
 în 1370 - la Severin a întemeiat a doua mitropolie;
 de numele lui se leagă și primele conflicte cu turcii;
 la 20 ianuarie 1368 - a acordat privilegii comerciale negustorilor brașoveni.