Sunteți pe pagina 1din 5

Volei – Suport Lucrări Practice Mirela Shaao

Mijloace de acționare pentru învăţarea loviturii de atac pe


direcţia elanului

Nr. Mijloace de acţionare


 echipament: teren;
 formaţie / poziţia iniţială: individual, poziţie fundamentală
înaltă;
 acţiune: executarea elanului cu „1 pas şi ½ (un pas şi
1
jumătate) - pas înainte cu piciorul de pe aceeași parte cu
braţul îndemânatic (contactul cu solul se realizează pe
călcâi), apropierea piciorului de sprijin, rulare călcâi - talpă
- vârfuri (succesiunea drept-stâng, pentru dreptaci);
 echipament: teren;
 formaţie: individual, poziţie fundmentală înaltă;
 acţiune: elan cu „1 pas şi ½ ” cu lucrul braţelor - în
2 momentul executării primului pas, braţele se duc în jos şi
spre înapoi, iar în momentul iniţierii rulării braţele încep
drumul prin înainte şi în sus astfel încât în punctul cel mai
înalt al săriturii ambele braţe sunt sus.
 echipament: teren;
 formaţie: individual;
 acţiune: elan cu „2 paşi şi ½” (doi paşi şi jumătate) – se
execută un pas de orientare apoi structura exersată
3
anterior (insistându-se asupra ultimului pas care trebuie să
fie mai mare şi mai rapid decât cel de orientare);
 variantă: elan cu trei paşi şi jumătate (2 paşi de orientare
urmaţi de structura „1 pas şi ½ ”).
 echipament: teren, fileu;
 formaţie: individual, la linia de 3 m, cu faţa spre fileu;
4
 acţiune: elan, bătaie, desprindere, imitarea lovirii mingii,
aterizare.
5  echipament: perete, minge;
 formaţie: individual, cu faţa la perete, distanţă 4 – 5 m;

1
Volei – Suport Lucrări Practice Mirela Shaao

 acţiune: aruncarea mingii în sus, cu ambele mâini şi


executarea lovirii mingii în jos (în podea) astfel încât
aceasta să ricoşeze în perete;
 variantă: lovituri de atac consecutive (jucător – podea –
perete – jucător – podea şamd.).
 echipament: perete, minge;
 formaţie: perechi, un jucător cu faţa la perete la distanţa de
4 – 5m;
 acţiune: un jucător ţine mingea sus şi lateral spre partea
6
braţului îndemânatic al partenerului (dispus cu faţa la
perete), iar acesta execută elan, bătaie, desprindere,
lovirea mingii spre podea - perete şi aterizare;
 variantă: idem cu minge aruncată de către partener.
 echipament: teren, fileu, minge;
 formaţie: perechi de aceeaşi parte a fileului;
7  acţiune: lovitura de atac din minge ţinută de partener (pe
partea braţului îndemânatic al atacantului);
 variantă: idem din minge aruncată.
 echipament: teren, fileu, mingi;
 formaţie: două coloane câte unu în zonele 4, doi jucători în
zonele 3;
 acţiune: lovitură de atac din Z4 cu ridicare din Z3 (după
8
exectarea atacului, jucătorul trece la ridicare apoi în Z4 a
terenului advers);
 variante: idem din Z2 şi Z3 (cu lucru dintr-un teren sau
alternativ).
 echipament: teren, fileu minge;
 formaţie: câte patru cu jucătorii în Z3, Z4 şi Z5 din T1 şi un
jucător în Z4-5 din T2;
9
 acţiune: minge aruncată, preluare, ridicare şi lovitură de
atac din Z4;
 variantă: idem cu serviciu; idem din celelalte zone.
10  echipament: teren, fileu, minge;

2
Volei – Suport Lucrări Practice Mirela Shaao

 formaţie: 3 x 3;
 acţiune: joc 3 x 3 pe jumătate de teren, cu temă - trecerea
mingii peste fileu obligatoriu cu atac (cu sau fără săritură).
 echipament: teren, fileu, minge;
 formaţie: 6 x 6;
11
 acţiune: joc 6x6 cu temă - mingea trece peste fileu numai
cu atac.

3
Volei – Suport Lucrări Practice Mirela Shaao

Mijloace de acționare pentru învăţarea loviturii de atac pe altă


direcţie (întors)

Nr. Mijloace de acţionare


 echipament: teren;
 formaţie: individual;
1  acţiune: sărituri de pe loc, întoarcere de 450 spre stânga
sau dreapta (repere marcate pe sol);
 varianta: idem cu elan.
 echipament: teren, fileu;
 formaţie: individual la linia de 3 m;
 acţiune: elan de un pas şi jumătate, săritură cu întoarcere
2
450 pe direcţia opusă elanului;
 variantă: idem cu aruncarea unei mingi de tenis peste fileu
în punctul cel mai înalt al săriturii.
 echipament: teren, fileu, minge;
 formaţie: perechi;
3
 acţiune: lovitură de atac din minge ţinută de partener;
 variantă: idem cu minge aruncată.
 echipament: teren, fileu, mingi;
 formaţie: în coloană câte unu în Z3, ridicător în Z2 în T1 şi
doi jucători (pe o bancă) în Z3 din T2;
4
 acţiune: lovitură de atac procedeul întors, din Z3 cu evitarea
suprafeţei ocupate de palmele jucătorilor din T2 (direcţia
elanului).
 echipament: : teren, fileu, mingi;
5  formaţie: în coloană câte unu în Z3, ridicător în Z2;
 acţiune: lovitură de atac spre zona marcată.
 echipament: teren, fileu, mingi;
 formaţie: 3 x 3;
6
 acţiune: joc 3 x 3 cu lovitura de atac, procedeul întors,
efectuată de jucătorul din zona 3.
7  echipament: teren, fileu, minge;

4
Volei – Suport Lucrări Practice Mirela Shaao

 formaţie: 6 x 6;
 acţiune: joc 6x6 cu temă - din zona 3 se execută numai
atac pe altă direcţie decât cea a elanului.

S-ar putea să vă placă și