UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR

BIOTEHNICE
Programul de studii: Ingineria Produselor
Alimentare

Metode Moderne de Ambalare

Etichetă pentru muștar LaMinut

A verificat : GHEORGHE VOICU

A elaborat: Alexandrina Stratan
 Cuprins
1Capitolul 1. Introducere......................................................................................................................................3
1.1 Memoriu justificativ...................................................................................................................................3
1.2. Prezentarea succintă a produsului..............................................................................................................5
1.3. Etapele elaborării unui ambalaj..................................................................................................................6
Capitolul 2. Ambalajul, designul de ambalaj și de etichetă...................................................................................8
2.1. Analiza morfologică a soluţiilor de ambalare posibile şi tipuri de ambalaje pentru produsul specificat.
Alegerea ambalajului optim..............................................................................................................................8
2.2. Materialele folosite la fabricarea ambalajului..........................................................................................10
2.2.1. Modul de ambalare, închidere şi etanşare a produsului.........................................................................10
2.2.2. Etichetare, transport..............................................................................................................................12
2.3. Sistemul bicomponent produs – ambalaj..................................................................................................13
2.5. Elemente de etichetare. Proiectarea etichetei. Codul de bare...................................................................15
Capitolul 3. Indicatori de calitate ai unui ambalaj...............................................................................................17
3.1. Indicatori spațial......................................................................................................................................17
3.2. Indicatori de masă....................................................................................................................................18
3.3. Indicatori de consum................................................................................................................................19
3.4 Indicatori de productivitate a muncii la operația de ambalare...................................................................19
3.5. Factori care influențează menținerea calității produselor.........................................................................19
BIBLIOGRAFIE................................................................................................................................................20

2
 Capitolul 1. Introducere
1.1 Memoriu justificativ
Etichetarea nu este altceva decât înscrierea elementelor de identificare pe produs, pe ambalajul
de vânzare cu amănuntul, ce însoţesc produsul alimentar pus în vânzare şi se referă la acesta. Scopul
etichetării produselor alimentare este de a garanta accesul consumatorilor la informaţii complete cu
privire la conţinutul şi compoziţia produselor, pentru a proteja sănătatea şi interesele acestora. Alte
informaţii pot oferi detalii despre o caracteristică specifică a produsului, cum ar fi originea sau
procedeul de fabricaţie. Unele produse alimentare, cum ar fi organismele modificate genetic,
alimentele alergenice, alimentele destinate sugarilor sau chiar diverse băuturi fac, de asemenea,
obiectul unor reglementări specifice.
Componenţa produselor alimentare pe care le cumpărăm zi de zi a ajuns să fie adevărate
surprize. Dacă unele au indicate pe ambalaj valoarea energetică, nutritivă, dar şi aditivii alimentari
(cunoscuţi ca E-uri),altele ne comunică informații tare vagi, sau nu ne oferă nici o informație.
Celei mai „misterioase" produse sunt conservele, sucuri sau lactate, care fie sunt expirate ori nu conţin
nicio informaţie despre conţinutul alimentului, fie informaţia menţionată pe ambalaj este incorectă.
3
 Menţiunile făcute pe etichetă trebuie să fie clare, lizibile şi inteligibile, aşezate într-un loc
vizibil pentru consumator în condiţiile normale de cumpărare şi utilizare. Menţiunile de pe etichetă nu
trebuie să fie acoperite sau separate prin alte indicaţii, inscripţii sau desene.
Mai mult ca atât, informaţiile înscrise pe etichetă, pe de o parte, nu trebuie să inducă în eroare
consumatorii în privinţa caracteristicilor alimentului (în special a identităţii, proprietăţilor,
compoziţiei, cantităţii, durabilităţii, originii sau provenienţei lui), precum şi a metodelor de fabricaţie
sau de producţie, atribuirii de efecte sau proprietăţi alimentelor pe care acestea nu le posedă, sugerării
că alimentul are caracteristici speciale atunci când în realitate toate produsele similare au astfel de
caracteristici, iar pe altă parte, etichetarea şi metodele prin care aceasta se realizează nu trebuie să
atribuie alimentelor proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolilor sau să facă referiri la astfel
de proprietăţi.

Informații obligatorii pentru produsele alimentare preambalate

Ce tip de informații trebuie să menționați?
 denumirea alimentului
 lista ingredientelor (inclusiv orice aditivi)
 informații privind alergenii
 cantitatea anumitor ingrediente
 marcarea datei (a se consuma de preferință înainte de/până la)
 țara de origine, dacă este necesară pentru claritate (de exemplu: produsele care afișează pe
ambalaj drapelul țării sau repere geografice celebre)
 numele și adresa operatorului din sectorul alimentar stabilit în UE sau a importatorului
 cantitatea netă
 condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare
 instrucțiunile de utilizare, dacă este necesar
 nivelul alcoolului pentru băuturi (dacă este mai mare de 1,2 %)
 declarația nutrițională
Principalul rol al etichetării este acela de a oferi informaţii. Frecvent, gradul de detaliere
necesar, limba în care apar informaţiile sunt reglementate de către guverne la nivel local, astfel încât
producătorii deţin un control destul de redus asupra etichetei. De altfel, etichetarea modernă a
produselor alimentare, presupune un mesaj mai bogat şi mai variat de informaţii utile comerţului şi
consumatorilor, un loc de prim ordin tinzând să îl aibă informaţiile de ordin nutriţional.
Pe plan internaţional, eticheta şi etichetarea formează obiect de preocupări asidue, de
recomandări şi reglementări speciale, apropiate ca exigenţă de cele pentru produsele farmaceutice, cel
4
puţin din punct de vedere al necesităţii şi amplorii informaţiilor privind specificul valorii lor de
întrebuinţare, a modului de păstrare şi de utilizare.
Complexitatea problematicii etichetei şi etichetării produselor alimentare a impus elaborarea
unor standarde, norme, a unor reglementări ale mai multor organisme internaţionale. Comisia Codex
Alimentarius recomandă aplicarea prevederilor “Normelor generale internaţionale pentru etichetarea
produselor alimentare preambalate”, publicate prima dată in C.A.C./R.S.-1 din 1969, text revizuit
ulterior (CODEX STAN 1-1985). Solutii privind etichetarea bunurilor alimentare regăsim si în
“Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor (Rezoluţia Adunării Generale ONU nr.39/248
din 1985).
Uniunea Europeana imbunatateste etichetarea produselor alimentare astfel incat consumatorul
sa dispuna de informatii esentiale, usor de citit si de inteles ca el sa cumpere respectivele produse in
cunostinta de cauza.
Regulamentul (UE) nr 1169/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 octombrie
2011 privind informarea consumatorilor asupra produselor alimentare, modifica Regulamentele (CE)
nr 1924/2006 si (CE) nr 1925/2006 a Parlamentului European si a Consiliului și de abrogare a
Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE, Directiva 1999/10/CE a Comisiei
Directiva 2000/13/CE a Parlamentului European și a Directivelor 2002/67/CE și a Consiliului
2008/5/CE și a Regulamentului (CE) nr 608/2004 al Comisiei.
Prezentul regulament, in vigoare din 12.12.2011, se aplică operatorilor din sectorul alimentar
în toate etapele lantului alimentar. Acesta se aplică tuturor produselor alimentare destinate
consumatorului final, inclusiv cele oferite de comunitate, sau care urmează să fie furnizate
comunitătilor.

1.2. Prezentarea succintă a produsului

Muștarul poate fi consumat sub forma de:
 Boabe
 PastaăPulbere
Pasta de muștar se obține prin zdrobirea boabelor de muștar și adaugarea de oțet, sare, vin, app,
bere, piper, cuișoare, hrean, zahar.
Rezultă o melasă de muștar care se lasă în butoaie cam 3 saptămâni, înainte de a fi trasă în borcane
sau tuburi sub formă de pastă de muștar.
 Sortimente de baza
 Muștar dulce - se face din boabe de muștar deschise la culoare. 
 Muștar mediu iute - este muștarul de masa, facut din amestec de boabe deschise si
5
 inchise la culoare. 
 Muștar iute - este facut aproape numai din boabe maronii.
 Muștar Dijon - specialitate de muștar veche, iute, care se prepara amestecandu-se in
must.
 Muștar Colman - specialitate de muștar foarte fin si iute, realizat din combinatia a doau
feluri de boabe.
 Rotisseur - facut din boabe macinate mare. 
 Muștar bavarez - boabele macinate mare se incalzesc cu zahar, primind astfel aroma de
caramel. 
Este un remdiu impotriva:
 Durerilor de cap
 Simptomelor menopauzei
 Carentelor de vitamine si minerale
 Semintele de muștar contin fitonutrienti ce impiedica dezvoltarea celulelor canceroase
si previn aparitia cancerului gastrointestinal. 
Utilizare
Boabele de muștar pot fi adăugate întregi sau măcinate la preparate. Pudra de muștar este
utilizată pentru a face popularul muștar de masă și este, de asemenea, ideală pentru condimentarea
preparatelor cu carne de pasăre, cu orez, supelor și sosurilor. Boabele întregi de muștar sunt adesea
utilizate la conservarea legumelor și pentru un plus de aromă la preparatele cu carne și pește, curry,
cârnați și marinate. Iuţeala semințelor de muștar se dezvoltă atunci când intră în contact cu lichidul,
cum ar fi apa, vinul, oțetul sau berea. Boabele își pierd din nou iuţeala când sunt gătite o perioadă
lungă de timp, de aceea, dacă dorești să le păstrezi aroma picantă, acestea trebuie adăugate numai
când preparatul este aproape gata.
Pastele din boabe de muștar sunt utilizate pentru a condimenta alimentele încă din antichitate.
Boabele plantei de muștar sunt cunoscute de cel puțin 4.000 de ani, devenind unul dintre cele mai
vechi condimente din lume. Există trei specii diferite de plante de muștar. Boabele lor sunt practic
inodore, dar aroma lor diferă în funcție de tip. Boabele de muștar alb sunt cu aromă dulce și de nucă și
dezvoltă o intensitate plăcută în timpul gătirii, iar boabele de muștar negru au un plus de iuţeală și o
aromă amară. Aroma boabelor de muștar brun Sarepta se află undeva între celelalte două tipuri.
Denumirea „muștar alb” se referă la boabele albe. Acest muștar este denumit adesea „muștar galben”
din cauza florilor sale galbene.

6
 1.3. Etapele elaborării unui ambalaj
Plecand de la functii de baza ale ambalajului, in proiectarea acestuia trebuie sa se tina cont de
cateva directii esentiale: gasirea greutatii optime a unui ambalaj; ciclul de viata al ambalajului,
obiectivele companiei precum si cresterea gradului de reciclabilitate al ambalajului.
1. Ciclul de viata
Analiza ciclului de viata (Life Cycle Analysis – LCA), atat din punct de vedere economic cat
si ecologic, este un factor determinat in procesul de proiectare al unui ambalaj.
In procesul de proiectare al unui ambalaj sau al unui sistem de ambalare trebuie sa se evalueze
ambalajul pe intreg ciclul de viata, de la exploatarea resurselor naturale, fabricarea produsului,
transportul si desfacerea produsului, utilizarea produsului, reutilizarea ambalajului, colectarea
deseurilor de ambalaje, reciclarea deseurilor, inglobarea in mediu, astfel incat solutiile adoptate pentru
optimizarea ambalajului sa reduca la minim impactul acestuia asupra mediului
Trebuie luate in considerare toate fazele ciclului de viata deoarece nu se pot face compromisuri
in ceea ce priveste bilantul: masuri adoptate – impact mediu intre diferite faze. O masura
implementata intro anumita faza, cu efect pozitiv asupra mediului, poate creste impactul negativ
asupra mediului intro alta faza. De aceea, politica de mediu a companiei trebuie sa se asigure ca
impactul asupra mediului este minimizat de-a lungul intregului ciclu de viata.
Prin analiza ciclului de viata se pot identifica mai usor prioritatile, se pot stabili politici clare
astfel incat la finalul ciclului de viata, in etapa de evaluare a impactului si de interpretare a rezultatelor
sa se inregistreze beneficii maxime asupra mediului in raport cu efortul depus.
Inca din etapa de definire trebuie sa se ia in calcul faptul ca ambalajul este utilizat pentru
ambalarea produsului, facilitand manipularea si transportul pe lantul de distributie, protejeaza
produsul si ofera informatii relevante despre acesta.
Ambalajul fiind una din componentele sistemului de distributie a produsului, orice modificare
a ambalajului influenteaza intreg sistemul. Ambalajul primar, secundar si tertiar se influenteaza
reciproc din punct de vedere constructiv si dimensional.
Atunci cand ambalajul primar este fragil ambalajul secundar trebuie sa asigure o protectie
sporita pentru ca produsul sa fie manipulat, depozitat si transportat in siguranta. In unele cazuri un
ambalaj mai putin rezistent presupune necesitatea ca aceeasi cantitatea de produs sa fie transportat in
doua etape pentru a evita deterioararea in timpul transportului. In acest caz trebuie sa se ia in calcul
daca diminuarea cantitatii de ambalaj contrabalanseaza cresterea impactului de mediu datorat
transportului.

7
 2. Gasirea greutatii optime a ambalajului
In proiectarea unui ambalaj, Eco-design-ul sau masurile de prevenire adoptate nu trebuie sa
afecteze calitatea acestuia.
Cel mai important factor in alegerea sau proiectarea unui ambalaj sau a unui sistem de
ambalare trebuie sa-l constituie asigurarea securitatii produsului si in plus, ambalajul trebuie privit in
ansamblu prin prisma produsului ambalat.
Identificarea unui sistem optim de ambalare presupune o abordare sistematica astfel incat sa se
evite supraamabalarea, dar in acelasi timp sa sa asigure protectia marfurilor.
Astfel, pentru fiecare produs ambalat, exista un punct in care ambalajul nu este nici prea greu,
nici prea uşor. Acest punct optim ofera protectia necesara pentru produs in timp ce impactul asupra
mediului este minimizat.
Un ambalaj mai usor nu este neaparat un ambalaj mai bun!

3. Obiectivele companiei
In alegerea actiunilor de proiectare ale unui ambalaj, actiuni ce pot avea impact diferit asupra
mediului, trebuie sa se tina cont de identificarea sectoarelor prioritare de actiune si obiectivele pe
termen mediu si lung ale companiei astfel, optiunile disponibile si deciziile trebuie luate tinand cont
de ceea ce este adecvat pentru companie.
Aceste masuri pot sa vizeze fie o reducere a consumului de energie, fie o reducere a
cantitatii de deseuri generata sau utilizarea de materii prime reciclate. Masurile implementate trebuie
sa se bazeze pe experienta anterioara a producatorului, dar si pe experienta si standardele la nivel de
industrie si/sau economie.
Alegerea unei/unor actiuni trebuie sa se faca astfel incat impactul asupra mediului sa fie
pozitiv.
De asemenea exista situatii cand anumite actiuni nu pot fi implementate intro companie fiind
incompatibile cu obiectivele acelei companii la momentul respectiv.
Insa, nici aceste masuri nu trebuie uitate, deoarece circumstantele se pot schimba in viitor,
ceea ce ar putea face ca aceste masuri sa devina mai atractive si vor putea si implemenatate in cadrul
companie.

4. Proiectare pentru reciclare!

Activitatea de proiectare si producere a unui ambalaj trebuie sa fie conectata cu ceea ce se
intampla in etapa cand acesta devine deseu si mai ales cu sistemele disponibile de gestionare a
deseurilor de ambalaje (colectare, sortare, reciclare, valorificare).
8
 Atunci cand nu exista o comunicare efectiva si eficienta intre designer si reciclatori,
rezultatul fiind proiectarea unor ambalaje care nu pot fi reciclate, acestea ajung la depozitare fara
incheierea circuitului.
Lipsa de informatii despre modul in care proiectarea unui ambalaj poate influenta
reciclabilitatea este o bariera in prezent care trebuie indepartata prin comunicarea dintre cele doua
parti.
Proiectantii si fabricantii pot supune materialul de ambalare la diferite tratamente care sa-i
confere acestuia anumite caracteristici pentru functiile pe care va trebui sa le indeplineasca, toate
aceste actiuni putand sa influenteze etapa de reciclare.
De aceea, aceste influente trebuie cunoscute inca din etapa de proiectare pentru a alege, in
cunostinta de cauza, decizia cea mai potrivita in proiectarea unui ambalaj.

Capitolul 2. Ambalajul, designul de ambalaj și de etichetă

2.1. Analiza morfologică a soluţiilor de ambalare posibile şi tipuri de ambalaje pentru produsul
specificat. Alegerea ambalajului optim

Ambalajele pentru produsele alimentare pot fi realizate din mai multe tipuri de materiale
acestea diferenţiindu-se între ele prin eficienţa protecţiei pe care o oferă produselor şi costurile de
obţinere.
Atenție! În cazul ambalării produselor alimentare, sistemul de ambalare, materialul folosit şi
tipul de ambalaj trebuie să asigure stabilitatea alimentului:
– să nu permită transferul unor substanţe toxice din materialul de ambalare sau în timpul
procesului ambalării către aliment;
– să evite schimbul de umiditate cu mediul, impurificarea cu substanţe nedorite din mediu,
contaminarea cu microorganisme şi favorizarea unor reacţii fotochimice sau determinate de
contaminarea microbiologică.
Producătorii aleg cel mai potrivit tip de ambalaj pentru produs ţinând cont de următoarele
aspecte: proprietăţile produsului care trebuie ambalat; condiţiile de transport, manipulare şi
depozitare; metoda de ambalare, tipul şi funcţiile ambalajelor; valorificarea economică a ambalajului.
Ambalajele pot fi de următoarele tipuri:
Ambalaje din materiale celulozice (hârtie – carton):
 hârtia kraft, hârtia albită, hârtia pergament, hârtia cerată, hârtia parafinată;

9
  pungi de hârtie –  pentru produsele de panificaţie, fast -food, făină, mălai, griş, pesmet.
 cutii din carton – pentru produse ca pizza, produse de patiserie, torturi, cereale etc.
 cutii din carton caşerat cu folie de polietilenă asociat cu folie de aluminiu – pentru produsele
lichide ce necesită a fi închise ermetic şi sterilizate la temperaturi foarte înalte (ex: sistemul
Tetra-Pak).
 lăzi din carton –  pentru transportul legumelor şi fructelor.
Ambalaje din metale:
 foliile de aluminiu – ambalarea untului, ciocolatei, nuga, drajeurilor, bomboanelor, a
biscuiţilor.
 cutii conserve metalice – ambalarea şi conservarea produselor din carne, compoturi, ciuperci,
fasole, mazăre etc.
 doze de aluminiu –  pentru bere, băuturi răcoritoare, sucuri, unele băuturi alcoolice.
 tuburile deformabile – pentru produsele păstoase, creme cum ar fi: maioneza, muştarul, paste
condimentate.
 butoaie metalice – ambalarea sortimentelor de bere dar şi pentru transportul vinului.
 ambalaje de tip aerosol (spray) – ambalarea de substanţe aromatizante, creme, sosuri.
Ambalaje din materiale plastice:
 pungi, sacoşe, saci din material plastic – pentru ambalarea produselor alimentare (cereale,
seminţe, zahăr, produse de panificație ).
 butelii şi flacoane din materiale plastice – pentru îmbutelierea laptelui pasteurizat.
 tuburi deformabile din material plastic –  pentru ambalarea muştarului, maionezei, piureurilor,
pastei tomate etc.
 recipiente de capacitate mică din materiale plastice – pentru ambalarea produselor semi
păstoase: produse lactate (iaurt, creme, brânză proaspătă, îngheţată etc.), semipreparate
(maioneză), mezeluri.
 bidoane și butoaie din material plastic – transportul laptelui şi produselor lactate (smântână,
brânză proaspătă, înghețată frişcă etc.).
Ambalaje din lemn:
 lăzi din lemn –  se folosesc ca ambalaje de transport pentru legume şi fructe.
 butoaie din lemn –  se folosesc pentru producerea/prelucrarea, transportarea şi depozitarea
vinului şi a băuturilor alcoolice distilate, pentru peşte sărat, etc.
Ambalaje din sticlă:
 butelii de sticlă –  ambalaje pentru sucuri, băuturi răcoritoare, apă minerală, lapte şi derivatele
laptelui, băuturi alcoolice şi lichioruri, bere, şampanie, ulei, etc.
10
  borcane de sticlă – ambalarea produselor alimentare conservate prin sterilizare, pentru miere,
iaurt, bomboane.
Prepoderent muștarul este amablat în:
 Borcane de sticlă;
 Recipiente de capacitate mică din materiale plastice;
 Tuburi deformabile din material plastic;

2.2. Materialele folosite la fabricarea ambalajului

2.2.1. Modul de ambalare, închidere şi etanşare a produsului

În practică întâlnim următoarele procedee de ambalare:

 ambalarea colectivă (gruparea mai multor unităţi de produs într-un singur ambalaj).
 ambalarea porţionată (cantitatea de produs se stabileşte pentru o singură folosire).

Cele mai întâlnite tehnici şi metode de ambalare a produselor sunt:

 ambalarea în recipiente (sticle pentru lichide alimentare, cutii din hârtie şi carton sau din
materiale complexe pentru fluide şi semifluide);
 ambalarea tip aerosol (ambalarea sub presiune a produselor);
 ambalarea sub vid (eliminarea aerului din ambalajul impermeabil la gaz în care s-a plasat
produsul);
 ambalarea în atmosferă controlată (închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la
gaz în care gazele de referinţă şi vaporii de apă au suferit modificări şi sunt controlate
selectiv).
 ambalarea în atmosferă modificată (închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera
din interior este modificată);
 ambalarea în peliculă aderentă (aplicarea pe suprafaţa produselor, prin pulverizare, a
acetogliceridelor sau emulsiilor de adezivi ce formează după uscare un strat aderent, rezistent
şi impermeabil);
 ambalarea aseptică (introducerea unui produs sterilizat destinat comercializării într-un
ambalaj sterilizat, în condiţii aseptice);
 ambalarea în folii contractibile (foliile contractibile „îmbracă” produsele solide de formă
regulată sau neregulată, individuale sau în grupuri, ce pot fi manipulate ca o singură unitate,
prin aşezarea pe o placă suport).
11
  ambalarea în folii extensibile (foliile contractibile sunt concurate de foliile extensibile care
pot îndeplini aceleaşi funcţii, fără a fi necesară trecerea produselor ambalate în folii, prin
tunele de contracţie).

Ambalajele pentru muștar:

Brorcanele:
In functie de modul de aplicare a masei de etansare care asigura inchiderea ermetica a
capacului metalic pe gura recipientului de sticla se intalnesc urmatoarele sisteme de inchidere, la care:
 masa de etansare este dispusa frontal (Omnia, Twist-off etc);
 masa de etansare este dispusa lateral (Silavac);
 masa de etansare este dispusa in acelasi timp frontal si lateral cu prelungire pe gura
recipientului (White-cap).
Borcanele permit prezentarea produselor intr-o mare diversitate, atat ca forma de prezentare,
cat si ca sistem de inchidere. In prezent se cunosc aproximativ 36 sisteme de inchidere.
In principiu, sistemele de inchidere trebuie sa asigure o buna prindere a capacului de gura borcanului,
etanseizarea propriu-zisa fiind asigurata cu ajutorul garniturii de cauciuc sau de material plastic.
Se deosebesc trei grupe mari de procedee de inchidere: mecanice (sistemul S.K.O. si Phoenix),
prin vid (sistemul Vapor-vacuum) si mixte (Omnia, Garda, Keller). Cele mai utilizate sisteme de
inchidere sunt: Omnia, Keller, Twist-off si Eurocap.
Tuburile deformabile:
Tuburile metalice, deformabile sau nedeformabile, sunt larg folosite mai ales in ultima
perioadă. Tuburile deformabil e şi tuburile rigide se confecţionează in principal din aluminiu şi
asigură o protecţie foarte bună produselor conţinute. Ele se pot Iăcui Ia interior şi se pot imprima
diferite desene şi texte. Se inchid cu buşon, prin infiletare. Se folosesc la ambalarea laptelui
concentrat, a unor produse cu vascozitate mare (paste, maioneză, diferite creme etc.)
Buteliile şi flacoanele deformabile din material plastic se confecţionează din ploietilena, mai puţin
din ploliclorură de vinil. Aceste ambalaje tind să inlocuiască buteliile din sticlă la amblarea produselor
lichide ca apă minerală, lapte pasteurizat, ulei, vin, băuturi răcoritoare etc), sau a prod uselor lichide
cu un anumit grad de vascozitate (nectar de fructe, ketch-up, concentrate din fructe). Buteliile se
inchid cu buşon cu filet, cu două sau cu patru inceputuri, ori cu dop din material plastic.

2.2.2. Etichetare, transport

Pentru efectuarea operaţiei de etichetare sunt necesare etichete de diverse tipuri, precum şi

12
adezivi corespunzători care asigură fixarea etichetelor pe butelii sau ambalaje. Hârtia folosită pentru
etichete este de tip special (STAS 16353-70) cu proprietăţi fizico-chimice reglementate. Este
important ca în momentul aplicării adezivului (cleiului) pe etichetă, aceasta să nu se deterioreze. De
aceea, direcţia fibrelor etichetei trebuie să fie orientată paralel cu axa buteliei sau perpendicular pe
direcţia de deplasare a ambalajului.
Textul şi imaginile de pe etichetă trebuie să fie rezistente la lumină, apă sau detergenţi.
Îndoirea etichetei trebuie să se facă perpendicular pe axa buteliilor, în cazul utilizării de etichete
umede. Forma etichetei trebuie să se armonizeze cu forma şi dimensiunile ambalajului, iar grafica şi
culoarea acesteia trebuie să constituie un mijloc de atragere a atenţiei consumatorului.
Prin intermediul etichetei se determină opţiunea pentru produs în funcţie de calitatea şi
conţinutul acestuia. Etichetarea generală a produselor alimentare are la baza legislaţia
naţională,respectiv: HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor şi Regulamentul 1169/2011 privind
informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Regulamentul 1169/2011 a intrat în
vigoare în noiembrie 2011 şi se aplică de la 13 decembrie 2014. În conformitate cu Regulamentul
1169/2011, eticheta reprezintă orice marcaj, marcă, semn, imagine sau altă descriere scrisă,
imprimată, ștanțată, marcată, gravată sau tipărită pe un produs alimentar sau atașată ambalajului sau
recipientului unui astfel de produs. Informațiile obligatorii referitoare la produsele alimentare trebuie
să permită consumatorilor, înainte de orice, să identifice și să utilizeze corespunzător produsul
alimentar și să facă o alegere adecvată nevoilor de alimentație individuale.
Ambalajele de transport (lazi, palete-lazi etc) in care se introduc recipientele cu conserve
alimentare trebuie sa fie marcate prin etichetare si/sau sablonare cu urmatoarele specificatii:
 denumirea intreprinderii producatoare sau marca de fabrica;
 denumirea sortimentului, tipul si calitatea;
 numarul standardului sau al normei tehnice interne de conditii tehnice de calitate;
 felul, marimea si numarul recipientelor;
 data fabricatiei (luna si anul);
 termenul de valabilitate.
Eticheta Muștar La Minut conține următoarele informații.
1. Producător ”Orkla Foods”
2. Distribuitor;
3. Denumirea ”La Minut”
4. Tipul muștarului: iute, de masă, cu hrean, dulce,
5. Lista ingrediente.

13
 6. Valoare nutritivă;
7. Cantitate;
8. Cod de bare;

2.3. Sistemul bicomponent produs – ambalaj

Sistemul bicomponent produs – ambalaj. Marfă alimentară modernă se constituie ca
sistem bicomponent, însemnând produsul, alături de ambalajul individual. Ambele componente
se intercondiţionează organic, determinând un nou mod de abordare managerială începând de
la fazele de proiectare până la obţinerea produsului etalon destinat contractării şi apoi la
constituirea loturilor de marfă, cât şi în fazele distribuţiei şi realizării produsului pe piaţă .

2.4. Modul de îndeplinire a funcţiilor ambalajului de către ambalajul produsului

primit prin temă
Principalele funcţii ale ambalajelor sunt:

a) funcţia de protecţie şi conservare;

b) funcţia de raţionalizare;
c) funcţia de reclamă şi promovare a vânzărilor (funcţia de marketing).
d) funcţia de confort.
e) funcţia de a conţine produsul
Funcţia de protecţie şi conservare. Ambalajul trebuie sa asigure păstrarea tuturor
parametrilor calitativi aiproduselor. Pe timpul transportului, manipulării, depozitării produselor
sunt supuse unor serii de solicitări mecanice (tracţiune, frecare, lovituri, căderi, trepidaţii,
vibraţii etc.). În aceste condiţii ambalajele trebuie să fie capabile să preia aceste solicitări,
protejând produsul. Funcţia de protecţie se rezumă a trei aspecte particulare după cum
urmează: • protejarea produsului de acţiunea unor factori interni şi externi;

• protejarea mediului înconjurător împotriva caracterului toxic al unor produse;

• păstrarea intactă a calităţii mărfii la contactul direct produs ambalaj (evitarea influenţării
negative de către ambalaj a calităţii produsului).

14
 Funcţia de raţionalizare. Raţionalizarea şi promovarea unor ambalaje tipizate,
modulare, care săfaciliteze operaţiile de manipulare, transport şi depozitare, utilizarea unor
materiale de amortizare şi fixare, sunt aspecte care demonstreazã funcţia de raţionalizare a
ambalajelor. Importanţa acestei funcţii reiese din faptul că în timpul manipulării, sistemul
marfă – ambalaj, este supus la aproximativ 30-40 operaţii care, în funcţie de caz, pot ridica
cheltuielile cu 15-40% din costul produselor ambalate.

De aici reiese că operaţiile din circuitul tehnic al mărfurilor trebuie raţionalizate şi

tipizate, prin varianta de paletizare-containerizare în funcţie de: sistemul de ambalare, volumul
mărfurilor manipulate, mijloacele de transport folosite (pentru distanţe mici sau mari),
respectiv modul şi locul de depozitare. Manipularea poate fi înlesnită prin intermediul
ambalajului dacă acesta are o formă, un volum şi nişte accesorii care să permită prinderea cu
mâna sau cu un utilaj specializat.

De asemenea, ambalajul trebuie proiectat în aşa fel încât să se asigure securitatea maximă a
operatorilor şi stabilitatea optimă petimpul manipulării. Se folosesc în acest scop materiale
auxiliare de amortizare, ancorare şi fixare. Această funcţie devine din ce în ce mai importantă,
din mai multe motive: creşterea volumului mărfurilor manipulate şi transportate, diversificarea
mijloacelor de transport. Atenţia acordată este deosebită atât la nivel de unităţi economice, cât
şi la nivelul unor organisme internaţionale. (Organizaţia mondială pentru ambalaje W.P.O. –
Organizaţia internaţională de standardizare, Federaţia europeană pentru ambalaje etc.)

Funcţia de reclamă şi de promovare a vânzării (funcţia de marketing) Ambalajul are o

importantă funcţie de comunicare la prezentarea şi desfacerea produselor. Întrucât majoritatea
produselor se vând ambalate este evident că ambalajul are şi un dublu rol de promotor al
vânzării şi de purtător al informaţiei către consumator.

Ambalajul reprezintă o interfaţă cu care consumatorul vine în contact direct, de aceea

ambalajul trebuie gândit pentru a atrage cumpărătorii şi pentru a declanşa actul de cumpărare.
De aceea, ambalajul a fost denumit şi "vânzător mut" al produsului, pornind de la următoarele
considerente:

• identifică şi prezintă produsul şi producătorul/distribuitorul;

• stimulează şi atrage atenţia cumpărătorului;
• informează consumatorul asupra nivelului caracteristicilor debază ale produsului;
• comunică date legate de modul de utilizare a produsului şi a naturii ambalajului .

15
 2.5. Elemente de etichetare. Proiectarea etichetei. Codul de bare
Elementele de etichetare reprezintă totalitatea informaţiilor care însoţesc produsul
alimentar respectiv şi care sunt de regulă înscrise pe ambalaj şi care oferă consumatorului
detaliile privind caracteristicile produsului cum ar fi data de expirare, lista ingredientelor,
numele şi adresa producatorului etc. Este foarte important ca să i se ofere consumatorului
aceste informaţii, deoarece, numai în urma cunoaşterii caracteristicilor alimentului respectiv,
consumatorul poate lua o hotărâre: să cumpere sau să nu cumpere acel aliment, şi să îl aleagă
pe acel produs care corespunde cu exigenţele sau pofta lui de moment. La urma urmei, fiecare
dintre noi avem dreptul să cheltuim banii după propriul plac.
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care
conţine elementele de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la
acesta.
Conform Art. 3 al normelor metodologice privind etichetarea alimentelor (din HG 784
din 1996 modificată prin HG 953 din 1999) scopul etichetării alimentelor este de a
furniza consumatorilor toate informaţiile necesare, verificabile şi usor de cumpărat, pentru ca
aceţtia să poată efectua în cunoştinţă de cauză o alegere corectă, alegând acel produs care
corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu exigenţa lor, cu posibilitatea lor financiară, sau cu
interesul lor de moment.De asemenea, eticheta trebuie să informeze consumatorii asupra
riscurilor la care aceştia ar putea fi expuşi.
Pentru identificarea uşoară a produselor ambalate şi, mai ales, a preţurilor acestora,
pe majoritatea produselor comercializate se aplică din ce în ce mai mult sistemul de identificare
automată prin codul de bare specific acestuia. Există mai multe sisteme de simbolizare prin
coduri de bare, dintre toate acestea codul european EAN (European Article Numbering),
fiind singurul standardizat.
În sistemul EAN, structura de codificare cuprinde 13 sau 8 caractere şi un ansamblu de
mai multe bare cu semnificaţie corespunzătoare caracterelor imprimate. Astfel, sistemul de
codificare EAN 13 , conţine informaţiile următoare: - un cod de ţară format din
primele două cifre, prin care se identifica organizaţia locală de codificare; - un cod de
fabricant format din următoarele cinci cifre, atribuit de organizaţia locală de codificare; - un
cod de produs alcătuit din următoarele cinci cifre, atribuit de producător; - o cifră de control.
Pe lânga aceste cifre, codificarea mai contine trei grupuri a câte doua linii subtiri si ceva
mai lungi, care au rol de centrare în momentul citirii. Codul cu bare nu contine nici o
informatie legata de pretul produsului, deoarece acesta variaza de la un comerciant la
altul. La fiecare citire, casa interogheaza calculatorul la care este legata privind numele
16
produsului ambalat si pretul corespunzator al acestuia (asociat codului cu bare) pe care le
tipareste apoi pe bon, utilizându-le în calculul sumei de încasat.

Fig.3.6. Schema de codificare

Sistemul poate fi util si in cazul diferitelor promotii, desfasurate pe perioade

determinate de timp. In baza unui serviciu taxabil, un producator poate alege optiunea ca
redirectionarea (in baza codului de bare a produsului sau) sa se faca direct catre linkul
respectivei promotii, fara a mai fi afisate informatiile din Catalogul Global GS1 GEPIR.

Capitolul 3. Indicatori de calitate ai unui ambalaj

3.1. Indicatori spațial

Aşa cum se preciza anterior, ambalajele pot fi privite ca produse finite pentru care s-au
cheltuit resurse materiale, financiare şi economice. În practica comercială ambalajele au un
regim special de circulaţie, de apreciere şi de recuperare, în vederea refolosirii lor.
Aprecierea economică a ambalajelor se face prin 5 categorii de indicatori
tehnico – economici:
Indicatori spaţiali (de volum)
Aceştia reflectă gradul de utilizare a spaţiului de depozitare şi de transport. Sunt
apreciate acele ambalaje care:
 un volum util cât mai mare în raport cu volumul propriu;
 ocupă un spaţiu cât mai redus când se află în stare pliată sau demontată,
în raport cu volumul în stare montată;
 foloseşte cât mai complet suprafaţa paletului de transport sau suprafaţa
de depozitare
 are o suprafaţă cât mai mică în raport cu volumul său interior, respectiv
cu masa ambalată.

17
 3.2. Indicatori de masă

Indicatorii de masă permit compararea ambalajelor din punct de vedere al masei cu

volumul interior al ambalajului, cu masa conţinutului şi cu numărul unităţilor cuprinse
în ambalaj.
Este apreciat acel ambalaj care are masa proprie cât mai mică în raport cu celelalte
elemente de referinţă precizate mai sus.
Ca şi în cazul indicatorilor spaţiali, sunt precizaţi în tabelul 3.2. cei mai importanţi
indicatori de masă ai ambalajelor:

Tabel 3.2. Indicatori de masă ai ambalajelor

Denumirea Relaţia de
indicatorului calcul

Masa utilă în Ma
raport cu
Mu= Q ⋅100
capacitatea de
a
încărcare

Masa utilă în Ma
raport cu
Mu= V
volumul interior
i

Masa utilă în Ma
raport cu
Mu= n
numărul
de produse
din ambalaj

Masa utilă netă Ma

Mn= M +Q ⋅100

a a

Ma - masa ambalajului gol (kg)

18
 3.3. Indicatori de consum
Aceşti indicatori urmăresc compararea ambalajelor din punctul de vedere al consumului de
materiale necesare fabricării ambalajului. Un ambalaj este cu atât mai economic cu cât
necesită un consum mai mic de materiale în raport cu volumul interior al ambalajului, cu
masa conţinutului şi cu numărul de unităţi cuprinse în ambalaj.

3.4 Indicatori de productivitate a muncii la operația de ambalare

Indicatorii de productivitate a muncii caracterizează operaţia de ambalare şi dau posibilitatea
de a compara ambalajele din punctul de vedere al capacităţii acestora de a fi umplute cu
produsul ambalat. Pentru a determina indicatorii de productivitate a muncii sunt necesare
informaţii despre cantitatea (volumul sau numărul de produse) ambalată pe schimb, numărul
de lucrători şi durata unui schimb.

3.5. Factori care influențează menținerea calității produselor

alitatea produselor este determinată şi influenţată de o serie de factori:principali, adică
cei care acţionează în procesul de producţie sau secundari careacţionează în sfera
circulaţiei mărfurilor (producător-comerţ-consumator).Schematic cele doua categorii
de factori se prezintă:Factorii calităţii care: - acţionează în producţie (principali sau
determinanţi);

 cercetarea şi proiectarea

 materia primă şi materialele

 procesul tehnologic: utilaje, faze si organizare

 calificarea personalulu

 motivarea personalului

 managementul calităţii

 standardele, normele- influenţează calitatea în comerţ, turism:

 ambalarea

 transportul

 păstrarea

19
 BIBLIOGRAFIE

1. Banu C., ș.a. – Calitatea și controlul calității produselor alimentare , Editura AGIR,
București, 2002; 2. C. Banu, “Tratat de industrie alimentara”, Ed. ASAB, Bucuresti,
2009
2. Gh. Voicu, Cr. Mieila, Sisteme de dozare şi ambalare, îndrumar de laborator şi
culegere de problem rezolvate, Ed. Bren, 2005
3. Gh. Voicu, Sisteme de dozare şi ambalare, Ed. Bren, Seria Cursuri universitare,
Bucureşti 2003 Maria Iordan , s.a. – Calitate, control şi siguranţă alimentară, Editura
Printech, Bucureşti, 2009; National Geographic,” Argintul viu din ape”, publicat la
data de 30.03.2014
4. Disponibil pe: http://www.creeaza.com/familie/alimentatie-nutritie/Tehnologia-de-
obtinere-a-conse425.php, accesat la data de 10.01.2017
5. Disponibil pe: http://diversificare.ro/alimente/2015/01/ton-consum-redus-beneficii-
maxime/, accesat la data de 10.01.2017
6. Disponibil pe: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/merceologie/TIPURI-
DE-AMBALAJEMETALICE-SI67.php, accesat la data de 10.01.2017
7. Disponibil pe: http://www.riomare.ro/, accesat la data de 10.01.2017

20