Revista Romana de Concurenta NR 1-2 2016

Nr.
1-2 / 2016
Revista Română
de ConCuRență
Romanian Competition Journal

Revista Română
de ConCuRență
Romanian Competition Journal
Nr. 1-2 / 2016

CUPRINS
1. Concurența pe piața automobilelor din România. Segmentul premium / p. 3
Mihaela Mosora
Conferenţiar Universitar Doctor, Academia de Studii Economice din București
Cosmin Mosora
Conferenţiar Universitar Doctor, Academia de Studii Economice din București
2. Concurența în sectorul serviciilor de transport feroviar de călători în România și Uniunea

Europeană / p. 17
Mihail Buşu
Inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare şi Sinteze – Consiliul Concurenţei
Cadru Asociat - Facultatea de Management, Academia de Studii Economice din Bucureşti
3. Concurenţa privită în alt mod - un studiu despre impactul pe care îl au cadrele instituționale,
procedurale și de sancționare asupra substanței dezideratului Uniunii Europene în domeniul
antitrust / p. 27
Vlad Dan Roman
Inspector de concurenţă, Serviciul Carteluri – Consiliul Concurenţei
4. Legea Sherman – codificarea normelor common law sau reformă legislativă radicală? / p. 42
Emil Duhnea
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
Avocat, Baroul Bucureşti

5. Sarcina probei în cazul practicilor concertate / p. 50
Bogdan Corâci
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Master Achiziţii Publice, Concesiuni şi Parteneriat
Public-Privat
6. Restricționările auxiliare în contextul concentrărilor economice / p. 68
Antonia-Manuela Nastasiuc
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Master Achiziţii Publice, Concesiuni şi Parteneriat
Public-Privat
7. Analiza comparativă: ajutor de minimis/ajutor de stat regional/ p. 89
Alina Constachescu
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti
8. Competiție și reglementare în cadrul sectorului bancar din România / p. 126
Adelina Elena Stan
Doctorand, Academia de Studii Economice, Bucureşti
2
Capitolul 1
Concurența pe piața automobilelor din România. Segmentul premium
Mihaela MOSORA1
Cosmin MOSORA2
Rezumat:
Piața auto este extrem de importantă într-o economie deoarece din această piață derivă funcționarea multor
altor piețe. Acest articol prezintă trăsăturile pieței auto, definește piața relevantă și analizează concurența în
cadrul segmentului premium al pieței automobilelor din România atât pentru cele noi (în perioada 2005-
2015) cât și pentru cele uzate (în perioada 2009-2015). În România, segmentul premium este dominat de
trei producători (Audi, Mercedes - Benz și BMW), iar concurența este extrem de puternică și dinamică. Din
perspectiva claselor componente ale segmentului premium concurența este mai puțin puternică întrucât
există diferențe considerabile între cotele de piață deținute de cei trei producători în cadrul fiecărei clase.
Astfel, Audi domină clasa A0 și clasa B, Mercedes-Benz domină clasa A și D, iar BMW clasa C.
Cuvinte cheie:
Concurență, oligopol, cotă de piață, grad de concentrare
1. Introducere
Piața auto este o piață care înglobează multă tehnologie, capital și un nivel ridicat de productivitate.
Goldberg (1995) consideră că piața auto este o piață de oligopol cu bunuri diferențiate.
Oligopolul reprezintă cel mai des întâlnit tip de concurență din economia reală. Pe acest tip de piață
firmele au un comportament strategic. Aceasta înseamnă că fiecare firmă: poate influența comportamentul
celeilalte firme; trebuie să țină cont de comportamentul concurenților atunci când își definește propria
strategie de piață; poate influența prețul pieței. Pe piața de oligopol nivelul profitului variază în funcție de
modelul analizat. În cazul modelului Bertrand, profitul se apropie de zero deoarece firmele reduc simultan
prețurile, ceea ce în final va face ca prețul să fie egal cu costul total mediu. În cazul modelului Cournot,
firmele țin cont de funcția de reacție. Stigler (1964) demonstrează că pe o piață de oligopol firmele trebuie
să urmărească evoluția cererii și gradul de satisfacere a nevoilor consumatorilor pentru a-și maximiza
profiturile.
Principalele caracteristici ale pieței auto sunt: numărul restrâns de producători, numeroși
consumatori, economii de scară, comportament strategic, bariere la intrarea pe piață și informație
asimetrică. Echilibrul pe aceasta piață este un echilibru de tip Nash, întrucât fiecare firma își stabilește
strategia ca răspuns la strategia folosită de ceilalți concurenți.
1
Conferenţiar Universitar Doctor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, mihaela.mosora@gmail.com
2
Conferenţiar Universitar Doctor, Academia de Studii Economice, Bucureşti
3
Asimetria informațională pe piața auto poate fi exemplificată cu ajutorul modelului clasic al lui
Akerlof (1970). În opinia acestuia, pe „piață exista patru tipuri de automobile: automobile noi, automobile
uzate (en. second hand), automobile bune și automobile proaste sau țepe”. O mașină noua poate fi bună sau
o poate fi o „țeapă”, același lucru fiind valabil și pentru mașina uzată. Piața autoturismelor uzate a fost
consacrată de Akerlof ca un exemplu clasic de manifestare a asimetriei informaționale. Astfel, cei interesați
de achiziționarea unor automobile folosite nu pot obține informații suficiente printr-o simplă inspecție
rapidă și/sau o scurtă probă de conducere. Din această cauză, cumpărătorii nu vor știi daca achiziționează o
mașina buna sau o „țeapă”, deoarece ambele categorii se vor vinde la același preț. Vânzătorii de automobile
bune pot semnaliza pe piața prin intermediul garanții pe care o oferă. În opinia lui Akerlof, cumpărătorii
vor fi dispuși să plătească un preț mai mic indiferent de calitatea automobilului, iar automobilele bune pot
fi eliminate de pe piață de automobilele „rele”.
Piața auto este o piață dominată de numeroase acorduri între diferiți producători3, scopul acestor
fiind acela de: diminuare a cheltuielilor cu cercetarea și inovarea, pătrunderea pe noi piețe de distribuție,
dezvoltarea de noi componente și produse, etc.
Cu toate că piața auto din Europa este extrem de concurențială, au existat numeroase înțelegeri de-a
lungul timpului care au fost amendate de Comisia Europeană4. Aceste înțelegeri au vizat: distribuția de
autoturisme, materiile prime, prețurile minime de distribuție a autoturismelor, service-urile auto, etc.
2. Identificarea piețelor relevante
Din punct de vedere geografic, piața auto este o piață națională, conform studiului realizat de
Verboven (2002). Acesta a analizat dimensiunea geografică plecând de la două criterii:
- diferențele de prețuri între țări pentru același autovehicul cu aceleași caracteristici. Aceste diferențe pot fi
explicate de: adaosul obținut de dealer, volanul pe partea dreapta și cursul de schimb. Conform studiului
realizat de Degryse și Verbonven (2000), cele mai mici diferențe de preț între țări s-au înregistrat în cadrul
segmentului premium Luxury;
- obstacole în comerțul transfrontalier. Comisia Europeană consideră că acestea sunt: sisteme naționale de
clasificare diferite, obligativitatea înregistrării în țară, costurile de transport și administrare, canalele de
distribuție exclusive, înțelegerile pe care le are fabrica cu distribuitorii, etc.
Piața relevantă din perspectiva tipului produsului, a fost identificată de Verbonven (2002) pe baza
testului SSNIP (en. Small but Significant, Non-transitory Increase in the Prices) aplicat în 5 țări: Belgia,
Franța, Germania, Italia și Marea Britanie. Acesta a arătat cum crește profitul pentru distribuitorii auto din
țările analizate ca urmare a creșterii prețului cu 5%, respectiv 10%. El a împărțit piața auto în următoarele
segmente: subcompact, compact, intermediar, standard/lux, sport, minivan și, mai apoi, a calculat
3
Sachwald F., (1990), Les accords dans l:industrie automobile, Economie Perspective Internaționale, no. 41, p.45-68,
http://www.cepii.fr/IE/PDF/EI_42-5.pdf
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-01-1394_fr.htm
4
http://ec.europa.eu/competition/sectors/motor_vehicles/cases/decisions.html
4
elasticitatea cererii în funcție de preț și elasticitatea încrucișată a cererii. Rezultatele au fost semnificative,
iar profiturile au crescut pentru fiecare segment. Cele mai bune rezultate au fost obținute de segmentul
standard/lux, iar cele mai slabe de segmentul minivan.
Tabelul nr. 1: Piața relevantă din perspectiva produsului
Segment Exemplu
Subcompact VW Polo
Compact VW Golf
Intermediar VW Passat
Standard/lux Audi A6
Sport Audi TT
Minivan VW Sharan
Sursa: Verbonven F., (2002) și

http://ec.europa.eu/competition/sectors/motor_vehicles/documents/documents.html
3. Piața automobilelor în România
Piața auto din România (Tabel nr. 2) în perioada 2005-2015 a cunoscut o dezvoltare semnificativă.
În perioada analizată, cel mai mare număr de autovehicule vândute a fost înregistrat în anul 2007 (310.992
de unități). În anul 2008, odată cu criza economică vânzările de autoturisme au scăzut. Cea mai mare
scădere s-a înregistrat în anul 2009, aproximativ 52%. Abia în anul 2014 piața auto a început să-și revină,
fiind înregistrată o creștere față de anul precedent. Astfel în 2014 față de 2013, vânzările au crescut cu
21%. Creșterile din 2014 și 2015 pot fi explicate pe baza creșterii consumului privat dar mai ales a
investițiilor, întrucât aproximativ 73% din numărul de automobile vândute au fost achiziționate de
persoanele juridice.
În anul 2005, importurile reprezentau 47% din totalul pieței. Începând cu anul 2006 vânzările de
automobile din import au crescut, reprezentat mai mult de jumătate în totalul autovehiculelor vândute, iar
în anul 2015 procentul a fost de 66%. Criza economică nu a modificat comportamentul consumatorilor
români în privința achiziționării automobilelor de import.
5
Tabelul nr. 2: Piața autoturismelor noi în România
An 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total 213407 253136 310922 266790 128845 105487 93949 71102 66609 80657 96110
Import 99918 134024 200020 184845 90109 71087 65612 51740 45411 55335 63764
%
47% 53% 64% 69% 70% 67% 70% 73% 68% 69% 66%
import
Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA
Segmentul Premium din România, conform datelor furnizate de APIA (Asociația producătorilor și
importatorilor de autovehicule), este formata din 12 producători: Audi, BMW, Mercedes-Benz, Mini,
Porsche, Volvo, Saab, Jaguar, Land Rover, Lexus, Infiniti, Acura, Maserati și Ferrari.
Din punctul de vedere al barierelor de intrare pe piață, se consideră că, un producător auto cu
experiență are de regulă nevoie de 5-6 ani pentru a dezvolta un produs de la zero, în timp ce o firmă din
afara industriei ar avea nevoie de un deceniu pentru a produce un autoturism. Principalele bariere de intrare
pe piață sunt legate de: imaginea de marca, economiile de scară, cercetare - inovare, costuri de distribuție a
autovehiculelor, respectarea normelor legate de poluare, etc.
În plus, sectorul premium este un sector extrem de inovativ, iar cei trei concurenți importanți
BMW, Mercedes - Benz și Audi încercă sa răspundă cerințelor pieței în cel mai scurt timp și să-și
fidelizeze clienții. Pătrunderea pe piață a unor noi producători este aproape imposibilă datorită gradului de
concentrare ridicat al celor trei firme și tradiției pe care o au pe piață.
Segmentul premium poate fi analizat la rândul sau în funcție de dimensiunea geografică și în raport
cu tipul produsului. Din punct de vedere geografic, piața premium este o piață națională. În funcție de tipul
produsului, aceasta piață poate fi împărțită astfel: clasa mică (A0), clasa compactă (A), clasa medie (B),
clasa mare (C) și clasa de lux (D). Fiecare dintre primii trei concurenți enumerați mai sus produc
autovehicule pentru fiecare clasă, însă fiecare domină anumite clase. Astfel, BMW este lider de
vânzări la clasa SUV, Mercedes-Benz este lider de vânzări la clasa compactă, clasa mare și clasa de lux, iar
Audi conduce în clasa medie și SAV.
În România, pentru perioada 2010 - iunie 2016, există următoarea situație (anexa nr.1) :
- Audi domină clasa A0 (din 2011), respectiv clasa B din 2010;
- Mercedes - Benz domină clasa A din anul 2013 și clasa D din anul 2014;
- BMW domină clasa C, respectiv sub - segmentele D - Coupe și C – CUV;
6
- Mercedes - Benz domină sub-segmentele SUV din fiecare clasă în anul 2016.
Ponderea segmentul premium în România în total autovehicule vândute este scăzută, cu toate că
această pondere a crescut de-a lungul perioadei analizate, de la 2% în anul 2005 la 9% în anul 2015.
Ponderea vânzărilor de automobile premium în totalul automobilelor importate este și ea scăzută (5% în
anul 2005, respectiv 13% în anul 2015).
Cel mai scăzut nivel al vânzărilor de-a lungul perioadei analizate s-a înregistrat în anul 2009, însă
începând cu anul 2010 acest segment a înregistrat o evoluție crescătoare. Creșterea numărului de
automobile premium vândute, contrar evoluției pieței, poate fi explicată plecând de la premisa că în general
pe piețele pe care se tranzacționează bunuri de lux puterea de cumpărare a consumatorilor este semnificativ
mai mare.
Tabelul nr. 3: Vânzări autoturisme premium noi în România
An 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Premium 5200 6314 9919 10663 4723 5015 6369 7288 6316 6858 8336
%
Premium/total 2% 2% 3% 4% 4% 5% 7% 10% 9% 9% 9%
piață
%
Premium/total 5% 5% 5% 6% 5% 7% 10% 14% 14% 12% 13%
importuri
Premium 4 3994 5121 7810 8404 3738 4185 5317 5803 5083 5473 6584
Premium
77% 81% 79% 79% 79% 83% 83% 80% 80% 80% 79%
4/Premium 12
% Premium
4/total 5% 5% 5% 6% 5% 7% 10% 14% 14% 12% 13%
importuri
Din totalul automobilelor premium vândute în România, peste 77% din totalul pieței de-a lungul
perioadei analizate aparține următorilor producători: Audi, BMW, Mercedes - Benz și Land Rover
(Premium 4). Se observă că ponderea segmentului premium a crescut de la 7% în 2010 la 13% în 2015. Cel
mai probabil, această creștere poate fi explicată tot de puterea de cumpărare. Astfel, cei care își permit
achiziționarea unui autoturism premium au fost mai puțin afectați de criza economică.
7
Spre deosebire de piața autoturismelor premium noi, pe piața autoturismelor uzate se observă o
evoluție oscilantă. Diferența majoră între cele două piețe este dată de volume. Astfel, dacă în 2009 la
fiecare autoturism nou vândut se importau aproximativ două uzate, în 2015 acest raport a fost de aproape
trei. Pe segmentul premium decalajul este și mai mare, dar în scădere. Dacă în 2009 la un autovehicul nou
se importau aproape 8 uzate, în 2015 raportul a fost de unu la aproape 6. Acest decalaj este normal
deoarece chiar dacă autovehiculele premium cât și cele normale se depreciază cu procente similare, atunci
când se iau în considerare valorile absolute ale deprecierii diferențele devin considerabile.
Tabelul nr. 4: Piața autoturismelor uzate în România (importuri)
An 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Piața Totală 212.836 214.606 94.488 174.950 221.852 219.929 250.678
Premium 37.474 34.242 14.661 31.018 42.149 40.577 49.331
Premium 4 35.414 32.241 13.549 28.363 38.524 38.096 46.096
Premium 4/Premium 12 95% 94% 92% 91% 91% 94% 93%
% Premium/total piață 17,6% 16,0% 15,5% 17,7% 19,0% 18,5% 19,7%
4. Cotele de piață și gradul de concentrare
Pentru a analiza gradul de concentrare pe cele doua piețe vom calcula cotele de piață ca raport între:
௡௨௠ă௥௨௟ௗ௘௨௡௜௧ăț௜௩â௡ௗ௨௧௘ௗ௘௣௥௔ௗ௨௖௔௧௢௥௨௟௜
ai =௡௨௠ă௥௨௟ௗ௘௨௡௜௧ăț௜௩â௡ௗ௨௧௘௟௔௡௜௩௘௟௚௘௡௘௥௔௟ሺ௧௢௧௔௟ሻ, unde ai este cota de piață
Din calculul cotelor de piață pentru mașinile noi, în perioada 2005-2015 (anexa nr.2), se observă că
Mercedes - Benz, Audi și BMW, au ocupat pe rând prima poziție pe piață. În anul 2015 Mercedes - Benz a
avut o cotă de piață de 29%, urmat de Audi cu 24% și BMW cu 23%. Pe poziția 4 și 5 se aflau Volvo și
Land Rover.
8
Graficul nr. 1: Cota de piață pentru premium 5 (autoturisme noi)
Teoretic, Mercedes - Benz are o poziție dominantă pe piață, însă concurența dintre cei trei
producători este extrem de puternică, iar diferența între cotele de piață este foarte mică. Prima poziție
ocupată de Mercedes-Benz este explicată mai degrabă de gama nouă de modele pe care le are în toate
clasele.
Pe această piață foarte competitivă diferențele între mărci sunt realizate mai mult de serviciile de
vânzare, post-vânzare, ofertele de finanțare disponibile etc.
Piața second-hand a fost dominată în perioada 2009 - 2014 de Audi, iar în anul 2015 aceștia au fost
depășiți de BMW cu un punct procentual. O explicație a acestei poziționări pe piață a companiei Audi este
dată de faptul că automobilele produse de aceasta sunt foarte fiabile. De asemenea, ele își păstrează mai
bine valoarea de revânzare.
Graficul nr. 2: Cota de piață pentru premium 3 (autoturisme uzate)
9
Pentru a calcula gradul de concentrare pe piață s-au folosit doi indicatori:
- CR3, CR5 - rata de concentrare a primelor 3, respectiv 5 companii pe piață;
- Indicele Herfindahl Hirschman (HHI).
Tabelul nr. 5: Gradul de concentrare pe piața automobilelor noi
An 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
CR3 75% 80% 77% 76% 77% 82% 81% 77% 78% 78% 77%
CR5 93% 93% 92% 91% 93% 94% 94% 93% 94% 94% 94%
HHI 2054 2214 2105 2076 2137 2330 2325 2167 2206 2254 2197
Pentru perioada analizată, primele trei companii dețin peste 75% din piață, iar dacă se iau în calcul
și următorii doi producători, Volvo și Land Rover, gradul de concentrare depășește 90%. Valorile
înregistrate de indicele HHI depășesc pragul de 2000, impus de Comisia Europeana5, ceea ce arată că
aceasta piață este extrem de concentrată. Prin urmare, concurența dintre cei trei producători este extrem de
puternică și dinamică. Exista un calcul foarte atent al fiecărui producător în privința lansării pe piața a unui
nou produs și de „urmărire” a concurenților. De exemplu, pentru segmentul D:
Mercedes-Benz BMW ii Audi la rândul sau operează Mercedes-Benz

lansează în răspunde la va lansa în 2017
2013 modelul mai puțin de un face-lift pentru modelul A8 tot în anul un face-lift pentru
S-Class doi ani cu 2013, în paralel cu introducerea pe piață a modelul S-Class
Seria 7 noului Mercedes Benz S-Class, pentru a-
și păstra modelul actual în preferințele
clienților și a nu lăsa impresia că are pe
piață un produs învechit.
Audi și-a programat lansarea pe piață a

noului A8 la finalul anului 2016.
Pe piața automobilelor uzate, gradul de concentrare este mai ridicat decât pe piața automobilelor
noi. Indicele HHI depășește cu mult pragul critic de 2000 stabilit de UE, iar rata de concentrare a primelor
5
Comisia Europeană: Orientări privind evaluarea concentrărilor orizontale în temeiul Regulamentului Consiliului privind
controlul concentrărilor economice între întreprinderi, 2004, C31,03, pp.5-18, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/ALL/?uri=CELEX:52004XC0205(02)
10
3 companii este mai mare de 90%. Această concentrare are la bază două motive: imaginea de marcă
puternică și ușurința relativă cu care se revând.
Tabelul nr. 6: Gradul de concentrare pe piața automobilelor second-hand
An 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
CR3 94% 94% 91% 90% 90% 92% 92%
CR5 98% 98% 97% 96% 97% 97% 97%
HHI 3233 3280 2867 2810 2843 2996 3023
Din cele 3 firme de autoturisme Audi are avantajul ca face parte din Grupul Volkswagen,
beneficiind astfel de sinergii de grup: utilizarea de platforme deja existente (soluție mult mai ieftină decât
de a le dezvolta de la zero), avantajul unui de cost de producție scăzut prin achiziția de materie primă la
nivel de grup, costuri specifice reduse în dezvoltarea de noi modele deoarece multe componente sunt deja
concepute de Grupul Volkswagen.
BMW are o imaginea foarte bine conturată de marcă sportivă și a inventat anumite nișe de piață (de
exemplu X6).
Mercedes - Benz deține o imagine foarte puternică ca și marcă de lux, brand awareness foarte
puternic în fata clienților cat și a celor potențiali. Pentru a beneficia de tehnologii mai ieftine și deja
dezvoltate ei s-au aliat cu grupul Renault - Nissan.
Dacă analizăm piața automobilelor uzate în funcție de vechime, se observă că cele mai multe
automobile vândute în anul 2015 au avut o vechime situată în intervalul 6-10 ani. Practic consumatorii din
România au achiziționat un autoturism dintr-o generație anterioară, dacă plecam de la ipoteza că o dată la
șase ani producători auto scot pe piață o noua generație de automobile. Pentru segmentul premium, cele
mai căutate automobile au avut o vechime situată în intervalul 11-15 ani, deoarece atunci devin accesibile
mai multor cumpărători.
11
Graficul nr. 3: Vechimea Parcului Auto în România în anul 2015
Cotele de piață în funcție de vechime în anul 2015 arată ca fiecare producător din segmentul
premium 3 domină un interval de vechime diferit, astfel: Audi domină intervalul 6-10 ani, BMW domină
16-20 de ani, iar Mercedes - Benz intervalul mai mare de 20 de ani.
Tabelul nr. 7: Cotele de piață pentru segmentul premium 3 în funcție de vechime în anul 2015
Vechime ani 0-2 3-5 6-10 11-15 16-20 >20
Audi 18% 31% 37% 35% 37% 31%
BMW 26% 34% 29% 30% 33% 31%
Mercedes - Benz 34% 21% 22% 24% 24% 33%
5. Concluzii
Piața auto este o piață de oligopol în care statul intervine adesea, atunci când impune anumite
măsuri minime de siguranță, măsuri de protecție a mediului, etc. Pe aceasta piață pot exista înțelegeri, dar
acestea apar de regulă între producători și distribuitori, service-uri, etc.
Ca și volum de vânzare în total piață, segmentul premium are o pondere foarte mică în România
datorita puterii de cumpărare scăzută a consumatorului român. În plus, așa cum am subliniat la partea
teoretică, pentru automobilele premium prețul este aproximativ același în toate țările din UE.
12
Piața premium din România atât pentru automobile noi, cât și pentru cele uzate este dominată de
Mercedes - Benz, BMW și Audi. Daca Mercedes - Benz domină piața automobilelor noi, Audi, urmat
îndeaproape de BMW domină piață automobilelor uzate.
Gradul de concentrare pe piață este ridicat, mai ales pentru piața automobilelor uzate. Chiar dacă
concurența este extrem de puternică pe segmentul premium, nu există un leader pe această piață, întrucât
cei trei producători au cote de piață foarte apropriate. În schimb, fiecare clasă din segmentul premium este
dominată de un anumit producător. Astfel: Audi domină clasa A0 și clasa B, Mercedes-Benz domină
clasele A și D, iar BMW clasa C. Din perspectiva claselor concurența dintre cei trei producători nu mai este
așa de puternică.
Până în prezent, pe segmentul premium din România nu a fost descoperită nicio înțelegere secretă.
Pentru a elimina aceasta posibilitate, începând cu 1 iunie 2006, toate contractele de distribuție încheiate pe
piața automobilelor noi și a serviciilor post-vânzare (servicii de reparații, întreținere) s-au încheiat numai
cu respectarea prevederilor Legii Concurenței.
Pe aceasta piață, concurența neloială este determinată de persoanele care fac comerț cu
autovehiculele fără să achite către stat TVA și/sau impozitul pe profit, practicând astfel prețuri mult mai
mici în comparație cu firmele de leasing operațional.
Bibliografie:
Akerlof, George A. (1970). "The Market for 'Lemons': Quality Uncertainty and the Market Mechanism".
Quarterly Journal of Economics. The MIT Press. 84 (3): 488–500.
BEUC, 1992, Parallel Market for Cars în the EC, 1992, BEUC/222/92,
Degryse H., Verboven F. (2000), Car Price Differentials în the European Union: An Economic Analysis,
K. U. Leuven and C.E.P.R.pp.10
Goldberg, P.K., (1995), Product Differentiation and Oligopoly în International Markets: The Case of the
U.S. Automobile Industry, Econometrica, vol.63, issues 4, pp.891-951
OECD (2011), Ghidul de Evaluare a Concurentei, Vol.2, www.oecd.org/competition/toolkit
Sachwald F., (1990), Les accords dans l:industrie automobile, Economie Perspective Internaționale, no.41,
pp.45-68,http://www.cepii.fr/IE/PDF/EI_42-5.pdf
Verbonven F., (2002), Quantitative Study to Define the Relevant Market în the Passenger Car
Sector,Catholic University of Leuven
http://ec.europa.eu/competition/sectors/motor_vehicles/documents/car_price_differentials.pdf
13
www.apia.ro
Anexe
Anexa. nr. 1: Cotele de piață pe clase în interiorul segmentului premium
2010 2011 2012 2013
AUDI BMW MB AUDI BMW MB AUDI BMW MB AUDI BMW MB
A0 25% 75% 0% 63% 38% 0% 58% 42% 0% 57% 43% 0%
A 43% 19% 38% 42% 20% 39% 42% 22% 35% 27% 11% 62%
A-
0% 100% 0% 12% 88% 0% 39% 61% 0% 51% 49% 0%
SUV
B 52% 20% 28% 52% 19% 29% 50% 23% 26% 48% 35% 17%
B-
42% 27% 31% 38% 30% 32% 32% 34% 34% 40% 28% 32%
SUV
B-Fun 16% 68% 16% 13% 15% 72% 15% 73% 12% 22% 70% 9%
C 27% 39% 34% 29% 36% 35% 32% 39% 28% 34% 36% 30%
C-
14% 48% 39% 9% 53% 38% 13% 41% 46% 11% 37% 52%
SUV
C-
0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0%
CUV
D 30% 38% 32% 37% 20% 43% 43% 33% 24% 17% 49% 34%
D-
10% 19% 71% 2% 41% 56% 0% 78% 22% 4% 89% 7%
Coupe
D-
0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100%
SUV
2014 2015 2016
BM BM
AUDI BMW MB AUDI MB AUDI MB
W W
A0 73% 27% 0% 60% 40% 0% 65% 35% 0%
14
A0
0% 100% 0%
SUV
A 37% 9% 54% 27% 17% 57% 23% 25% 52%
A-
51% 26% 24% 50% 20% 30% 54% 23% 23%
SUV
B 37% 30% 32% 31% 33% 36% 33% 31% 36%
B-
42% 31% 27% 32% 40% 29% 21% 39% 40%
SUV
B-Fun 17% 67% 17% 71% 12% 18% 60% 20% 20%
C 33% 34% 33% 32% 35% 32% 28% 38% 34%
C-
6% 38% 55% 24% 29% 47% 25% 25% 50%
SUV
C-
0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0%
CUV
D 13% 8% 78% 14% 11% 75% 7% 36% 56%
D-
11% 84% 5% 0% 71% 29% 6% 59% 35%
Coupe
D-
0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100%
SUV
15
Anexa nr. 2: Cotele de piață - sectorul premium pentru piața automobilelor noi
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Audi 25% 27% 26% 27% 27% 26% 25% 26% 27% 27% 24%
BMW 27% 26% 27% 23% 24% 31% 32% 30% 26% 22% 23%
MB 23% 26% 23% 27% 26% 24% 24% 22% 25% 30% 29%
Mini 2% 2% 2% 3% 2% 2% 2% 2% 2% 2% 2%
Porsche 2% 1% 1% 1% 2% 2% 2% 2% 2% 3% 2%
Volvo 10% 7% 8% 7% 8% 7% 7% 6% 4% 4% 4%
Saab 2% 1% 2% 1% 1% 1% 0% 0% 0% 0% 0%
Jaguar 1% 1% 1% 2% 1% 1% 1% 1% 1% 1% 1%
Land
7% 6% 7% 8% 8% 6% 6% 10% 12% 12% 13%
Rover
Lexus 1% 1% 2% 2% 1% 1% 1% 1% 1% 1% 1%
Infiniti 1% 0% 0% 0% 0% 1% 0% 0% 0% 0% 0%
Acura 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
Maserati 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
Ferrari 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
16
Capitolul 2
Concurența în sectorul serviciilor de transport feroviar de călători
în România și Uniunea Europeană
Mihail BUŞU 6,7
Rezumat:
Transportul feroviar de călători reprezintă un sector strategic pentru fiecare țară membră a Uniunii
Europene prin prisma costurilor reduse, a siguranței călătorilor și a confortului generat de acest tip de
transport. Liberalizarea și deschiderea pieței transportului feroviar este o prioritate a Uniunii Europene. În
acest articol, ne propunem să facem o radiografie a acestui sector din perspectivă concurențială, dar și o
analiză comparativă între media UE și România pe baza indicatorilor de performanță specifici pieței
servirilor de transport feroviar de călători.
Cuvinte cheie:
Liberalizare, transport feroviar, grad de concentrare, directivă, legislație, indicatori, bariere la intrarea pe
piață
Clasificare JEL: K42, K23, L51.
1. Introducere
Transportul feroviar de călători reprezintă unul dintre cele mai utilizate moduri de transport la
nivelul Uniunii Europene (UE), prin prisma siguranței, a confortului și a timpilor de transport. Deși
concurența cu celelalte modalități de transport, în special cu cel rutier, au erodat cota de piață a acestui
sector, datorită investițiilor foarte mari din ultimii ani, dar mai ales a procesului de liberalizare, sectorul se
află într-o continuă creștere a eficienței.
O analiză a reformelor din domeniul transportului feroviar de călători a fost efectuată de către Nash
(2008). În lucrarea sa, autorul analizează întregul proces al reformelor la nivel UE, examinând obiectivele
reformei, diferitele modele adoptate, precum și elementele-cheie ale separării infrastructurii de operațiuni,
concurența manifestată prin accesul liber, contractele de franciză, reglementarea și tarifarea infrastructurii.
Se concluzionează că separarea infrastructurii de operațiuni implică cel mai adesea costuri, dar este cel mai
eficient mod de a concura cu celelalte moduri de transport.
În cazul în care pieţele nu se suprapun și infrastructura este utilizată prin contracte de franciză sau
operaţiuni de leasing, modelul de integrare pe verticală 8 face dificilă asigurarea unor condiții de concurență
echitabile pentru noii operatori (Huisman et. al., 2005).
6
Inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare şi Sinteze – Consiliul Concurenţei, mihai.busu@consiliulconcurentei.ro
7
Cadru Asociat - Facultatea de Management, Academia de Studii Economice
17
Graficul de mai jos ne arată evoluția pieței transportului feroviar de călători, comparativ cu celelalte
moduri de transport la nivel european, în perioada 2000-2014.
Graficul nr.1 Numărul pasagerilor transportați, pe mijloace de transport (miliarde pasageri/ km), la nivel
UE, în perioada 2000-2013
5,000 1,000
4,500 900
4,000 800
3,500 700
3,000 600
2,500 500
2,000 400
1,500 300
1,000 200
500 100
0 0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Rutier Moto Autobuz Feroviar Tramvai Aerian Mare
Sursa: Eurostat
2. Liberalizarea pieței de transport feroviar la nivel UE
Uniunea Europeană încurajează concurența în sectorul transportului feroviar de călători prin

adoptarea de pachete legislative ce conduc către o liberalizare mai mare a pieței. În paralel, se dorește
crearea unui spațiu european unic prin deschiderea pieței la nivel european.
Graficul de mai jos ne indică gradul de liberalizare al transportului feroviar de călători la nivelul anului
2011.
8
Precum în cazul filialelor separate din cadrul unei structuri de holding
18
Graficul nr. 2: Indicele de liberalizare al transportului feroviar în European, la nivelul anului 2011
2011
Suedia 872
865
Germania 842
825
Olanda 817
806
Belgia 753
738
Cehia 738
737
Polonia 737
737
Estonia 729
726
Bulgaria 718
672
Finlanda 672
658
Franța 612
592
Grecia 592
587
Luxemburg 585
583
Irlanda 467
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
Sursa: IBM Global Business Services
Acest grafic ne indică faptul că, în Uniunea Europeană şi în Spaţiul Economic European există trei
stadii de realizare, România situându-se pe o poziție intermediară, şi înaintea unor ţări precum Franţa,
Ungaria Grecia sau Spania.
În România, acest proces de deschidere a pieței transportului feroviar la nivel european a început
din anii 90 prin separarea operatorului național de transport de călători de gestionarul infrastructurii.
Liberalizarea pieței s-a accentuat începând cu anul 2000 prin adoptarea a patru pachete legislative. Până în
prezent au fost implementate primele trei pachete legislative în domeniul feroviar, în timp ce al patrulea
este în curs de implementare.
Primul Pachet Legislativ a urmărit deschiderea pieței internaționale a transportului feroviar de

marfă, definirea politicii de alocare a capacităților și de tarifare a infrastructurii, crearea unui cadru general
pentru dezvoltarea căilor ferate europene și pune în lumină relația dintre stat și infrastructura manager,
întreprinderile feroviare și administratorul de infrastructură, întreprinderile de stat și de cale ferată, și în
cele din urmă stabileşte condițiile pe care operatorii de transport de marfă trebuie să le îndeplinească pentru
19
a beneficia de o licență să opereze servicii pe rețeaua feroviară europeană. Implementarea primului pachet
legislativ a început în anul 2001 și s-a încheiat în 2003.
Al doilea Pachet Legislativ a avut rolul de a determina o abordare comună a siguranței transportului
pe căile ferate, de deschidere a piețelor naționale și internaționale de transport feroviar pe întreaga rețea
Europeană, înființarea Agenției Europene a Căilor Ferate (ERA) și stabilirea cerințelor pentru
interfuncționalitatea căilor ferate europene de mare viteză și a sistemelor feroviare convenționale. Acest
pachet legislativ a fost introdus de către UE în anul 2002.
Obiectivele celui de al treilea Pachet Legislativ au fost următoarele: deschiderea pieței pentru
concurență pentru serviciile de transport internațional de călători, asigurarea drepturilor fundamentale ale
călătorilor din transportul feroviar și stabilirea condițiilor și procedurilor de certificare a echipajelor de
transport feroviar. Acest pachet legislativ a fost implementat în perioada 2007-2010.
La data de 21 noiembrie 2012, Parlamentul European a adoptat Directiva nr. 2012/34/EU care
înlocuiește toate directivele din Primul pachet feroviar. Această directivă stabilește o singură piață a
transportului feroviar la nivel european. Directiva a fost concepută pentru a simplifica și consolida regulile
prin comasarea celor trei directive menționate și modificările acestora într-un singur text. Reformarea, de
asemenea, își propune să clarifice dispozițiile existente și pentru a aborda problemele-cheie care au fost
identificate pe piață. Mai precis, Directiva 2012/34/EU va consolida puterea organismelor de reglementare,
pentru a îmbunătăți cadrul pentru investițiile feroviare și să asigure un acces mai echitabil la infrastructura
feroviară și servicii conexe transportului feroviar.
În România, organismul de reglementare în domeniul feroviar este Consiliul de Supraveghere din

domeniul Feroviar, organism independent ce funcționează în cadrul Consiliului Concurenței, ce are ca
principal obiectiv supravegherea accesului echitabil şi nediscriminatoriu al operatorilor la infrastructura
feroviară.
Pentru a finaliza procesul de liberalizare a serviciilor feroviare, Comisia a propus al patrulea Lachet
Legislativ, care este încă discutat în Parlamentul European.
Liberalizarea pieței transportului feroviar de călători este îngreunat atât din cauza barierelor
legislative, de reglementare, dar și datorită celor funcţionale, tehnice la intrarea pe piață.
Graficul următor ne indică gradul de liberalizare a pieței din cele 26 state membre EU (au fost
excluse din analiză Cipru și Malta care nu dețin un sistem feroviar).
20
Graficul nr. 3. Cota de piață a întreprinderii de stat din sector în țările membre UE, în anul 2015
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40% 0.79
30%
20%
10%
0.103
0%
BG BG IE EL ES HR LT LU SI FI FR HU SK NL CZ AT PT IT DK DE LV RO SE EE PL UK
Sursa: EU Transport in Figures: Statistical Pocketbook 2015
Din acest grafic se observă faptul că liberalizarea pieței transportului feroviar de călători este una
foarte scăzută la nivel european. Astfel, în majoritatea statelor membre UE, operatorul de stat deține
monopol pe piață. În România, operatorul național deține 79% cotă de piață, în timp ce în Marea Britanie,
țara cu cel mai ridicat nivel de liberalizare a pieței, operatorul de stat deține numai 10% cotă de piață.
Aceasta ne indică faptul că piața transportului feroviar de călători la nivel UE este una foarte
concentrată.
3. Piața transportului feroviar de călători din România
În România, procesul de liberalizare a pieței a început în anul 1998 prin divizarea întreprinderii de
stat, SNCFR, în cinci entități independente:
- CFR Infrastructură (managerul infrastructurii feroviare);
- CFR Călători (operatorul transportului feroviar de călători);
- CFR Marfă (operatorul de transport feroviar de marfă);
- CFR Gevaro (gestionarul serviciilor de restaurant din trenurile de călători);
- SAAF (gestionarul excesului de active feroviare).
Liberalizarea pieței de transport feroviar (călători și marfă) a fost una dintre condițiile impuse de
către Uniunea Europeană țării noastre în vederea aderării României la UE în anul 2007. Liberalizarea
propriu-zisă a transportului feroviar a început în anul 2004 o dată cu adoptarea HG/2004/27 prin care se
permite accesul nediscriminatoriu la infrastructura feroviară a tuturor operatorilor ce dețineau licență.
21
Comparativ cu alte modalități de transport, transportul feroviar de călători este utilizat de 17% din
totalul pasagerilor. Graficul de mai jos ne arată care este ponderea din total a fiecărui mod de transport.
Graficul nr. 4. Modalități de transport, procent din total, calculat pe baza volumului de pasageri
transportați
Chart Title
3% 1%
17%
79%
Rutier Feroviar Maritim Aerian
Sursa: Institutul Național de Statistică
La nivelul anului 2014, în România existau 10.777 km de căi ferate, din care 4029 electrificate.
Graficul următor ne indică evoluția acestui indicator în perioada 2000-2014.
Graficul nr. 5: Lungimea liniilor ferate din România, total și electrificate
20,000
15,000
10,000
5,000
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Linii electrificate (km) Linii totale (km)
Sursa: Eurostat și prelucrări proprii
Din acest grafic se poate observa o scădere cu 2% a numărului de km de cale ferată, de la 11.015
km în anul 2000 la 10.777 km în anul 2014, dar și o creștere cu 2% a numărului de kilometri de cale ferată
electrificată, respectiv de la 3.950 km la 4.029 km în aceeași perioadă de timp analizată.
22
Graficul nr. 6. Numărul vagoanelor și al locomotivelor din România, în perioada 2000-2013
Locomotive
4,000
3440 3341 3594
3,500
3,000 2649
2,500 2173 2071 2186 2220 2262 2290 2229 2117 2280 2211
2,000
1,500
1,000
500
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Locomotive
Sursa: Eurostat
Din acest grafic observăm o erodare constantă a parcului feroviar din România, atât în ceea ce
privește numărul de locomotive, cât și numărul de vagoane. Principala scădere a avut loc din 2002 în 2003,
când numărul de vagoane a fost redus cu 33,9%, iar numărul de locomotive cu 39,5%. Din 2003 în 2009
parcul feroviar a rămas relativ constant, după care a urmat o nouă reducere între 2009 și 2011. Din 2011 în
2013 parcul feroviar s-a îmbunătățit și există premise ca acest trend să fie menținut și pe viitor.
În ceea ce privește numărul de pasageri transportați pe calea ferată în perioada 2006-2014, graficul
următor realizează o comparație între România și media Uniunii Europene.
Graficul 7: Evoluţia transportului de călători (mil./ tren-km), în perioada 2006-2014
18,000
16,000 15,717 15,188 15,446 16,123 16,092 16,748
14,723 14,815 15,331
14,000
12,000
10,000
8,000 8,092 7,476 6,958
6,000 6,128 5,437 5,063 4,550 4,382 4,971
4,000
2,000
0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Medie UE Romania
Sursa: Eurostat
23
Dacă la nivelul UE trendul a fost de creștere, cu o ușoară sincopă în perioada 2010-2012 datorată
crizei economice, în România numărul de pasageri transportați pe calea ferată a fost într-o continuă
descreștere din 2006 până în 2013, urmată de o creștere din 2013-2014, ceea ce ne arată că sunt premise
pentru creșterea performanțelor în acest sector.
Gradul de concentrare a pieței transportului feroviar de călători a fost calculat cu ajutorul Indicelui
HHI9 (Herfindahl-Hirchman Index). De asemenea, Indicele CRk10 (Concentration Ratio Index) ne indică
caracterul de monopol sau oligopol al pieței.
Graficul următor ne indică evoluția concentrării din acest sector, în perioada 2010-2014.
Graficul nr.8: Gradul de concentrare a pieței transportului feroviar de călători
100 100 96
10000 96 96 100
9000 9322 90
8000 9020 80
7000 70
6000 6479 60
6478 6476
5000 50
4000 40
3000 30
2000 20
1000 10
0 0
2010 2011 2012 2013 2014
HHI - scara din stânga CR3 - scara din dreapta
Sursa: calcule proprii pe baza datelor obținute de pe site-ul Ministerului de Finanțe
Pe piaţa transportului feroviar de călători din România opt operatori cu capital de stat şi privat deţin
licenţă pentru funcţionare. Dintre aceştia, doar cinci desfăşoară, în mod efectiv, activitate de transport
feroviar de călători. Dintre aceștia, unul este de stat (CFR Călători SA), iar 4 sunt privați: Softrans,
Inrerregional Călători, Transferoviar și Regiotrans.
Tabelul următori ne indică cifra de afaceri, cota de piață și numărul de salariați pentru fiecare dintre
cele 5 întreprinderi, la nivelul anului 2014.
9
Conform standardelor UE, o piaţă este slab concentrată dacă HHI < 1000, mediu concertată dacă 1000 < HHI < 2000 și
foarte concentrată dacă HHI > 2000. Se calculeaza ca suma pătratelor cotelor de piață întreprinderilor din sector.
10
Se calculeaza ca suma cotelor de piață a primilor k jucători.
24
Tabelul nr. 1: Indicatori financiari ai întreprinderilor feroviare de călători din România
Întreprindere Număr mediu Cifra de afaceri Profit (lei) Cota de piață

salariați (lei)
CFR Călători 13.195 2.036.566.942 69.915.106 [78-79]%
Regiotrans 980 275.388.468 7.570.073 [14-15]%
Transferoviar 239 81.501.140 2.390.933 [3-4]%

Calatori
Interregional 94 27.235.634 219.131 [1-2]%

Calatori
Softrans 40 40.074 7.114 [0-1]%
Sursa: www.mfinante.ro
Din acest tabel se observă faptul că, deși România se află printre țările avansate ca și grad de
liberalizare a pieței transportului feroviar de călători, operatorii privați au, cumulat, doar 21% din cota de
piață. De asemenea, este de remarcat faptul că, o dată cu trecerea crizei economice când majoritatea
operatorilor de transport feroviar de călători au avut pierderi, în anul 2014 toți operatorii feroviari au avut
profit.
Deși există 4 operatori privați în acest sector, concurența nu se manifestă în adevăratul sens al
cuvântului, având în vedere faptul că operatorul de stat operează preponderent pe liniile interoperabile, în
timp ce întreprinderile private operează pe cele neinteroperabile.
5. Concluzii
Liberalizarea pieței transportului feroviar de călători a condus la creșterea concurenței și a

competitivității întreprinderilor din sector. Cu toate acestea, procesul este destul de lent și anevoios.
Implementarea celor patru pachete feroviare și a directivelor ce transpun în practică armonizarea dintre
legislația europeană și cea națională au accelerat și vor accelera în continuare acest proces.
Cu toate acestea, procesul este îngreunat de barierele mari la intrarea pe piață, investițiile foarte
mari ce sunt necesare acestui sector și, mai ales, concurența acerbă cu piața transportului auto. O mai bună
coeziune între cele două modalități de transport prin dezvoltarea transportului intermodal, eradicarea
corupției și a furturilor, dar mai ales creșterea vitezelor de transport ar conduce la o mai bună performanță a
sectorului. Înnoirea parcurilor feroviare cu material rulant nou ar trebui să determine o creștere confortului
călătorilor și la scăderea cheltuielilor de transport.
25
La nivel european, se consideră că liberalizarea pieței transportului feroviar este unul prioritar. De
asemenea, crearea unei piețe unice ar duce la o mai mare eficiență a sectorului și la beneficii consistente
pentru călători.
La nivel național, creșterea indicatorilor financiari ai întreprinderilor din sector din anul 2014 ne
arată o îmbunătățire a performanțelor întreprinderilor de pe piața transportului feroviar de călători, creând
astfel premise ca în viitor acest sector să fie mai eficient și mai bine adaptat cerinţelor pieţei.
Bibliografie:
Directive 2012/34/EU of the European Parliament and of the Council of 21 November 2012 establishing a
single European railway area 2011 OJ L 343/32.
Hotărârea nr. 27/2004 pentru aprobarea condițiilor de închiriere de către Compania Națională de Căi Ferate
C.F.R. - S.A. a unor părți din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum și de gestionare a acestora.
Huisman, D., Kroon, L. G., Lentink, R. M., & Vromans, M. J. (2005). Operations research in passenger
railway transportation. Statistica Neerlandica, 59(4), 467-497.
Szekely, B. (2009). Liberalisation of the railway industry in Europe: toward a sustainable system through
process view. International Journal of Sustainable Economy, 1(2), 167-185.
Nash, C. (2008). Passenger railway reform in the last 20 years–European experience reconsidred.
Research in Transportation Economics, 22(1), 61-70.
Tren, D. G. (2015). EU Transport in Figures: Statistical Pocketbook 2015.
26
Capitolul 3
Concurenţa privită în alt mod - un studiu despre impactul pe care îl au cadrele instituționale,
procedurale și de sancționare asupra substanței dezideratului Uniunii Europene în domeniul
antitrust
Vlad Dan ROMAN11
Rezumat:
Una dintre principalele preocupări politice actuale ale comunităţii de concurență din Bruxelles este
reprezentată de modul în care reglementările naționale procedurale, sancționatorii precum şi cele cu privire
la organizarea instituțională, pot garanta aplicarea coerentă a aspectelor de fond pe care teoria şi normele
europene ale concurenţei le implică. Întrucât politicile de concurență din cele încă douăzeci şi opt de state
membre au fost cu mult timp în urmă armonizate după standardul normelor europene, asemănările juridice
materiale reflectând acest fapt, este necesară efectuarea unei evaluări în rândul cadrelor instituţionale,
procedurale şi de sancţionare cu scopul de a percepe gradul de efectivitate pe care fiecare parte a Reţelei
Europene de Concurenţă îl poate dezvolta în aplicarea legii. În acest sens, și în scopul realizării complete a
dezideratului unional antitrust, trebuie să existe instrumente și proceduri interne care să fie interpretate în
conformitate cu obiectivele Tratatului astfel încât orice potențială vulnerabilitate să fie evitată.
Cuvinte cheie:
Regulile de concurenţă ale Uniunii Europene, aplicarea coerentă a normelor de drept material, efectivitate,
efectul de contagiune, punerea în aplicare a normelor de concurenţă, armonizarea procedurilor, cadrul
instituţional, norme procedurale, sancţiuni
1. Introducere
Regulile de concurenţă ale Uniunii Europene (în continuare, UE) trebuie privite ca fiind parte din
"caracteristicile definitorii ale pieței interne"; în cazul în care procesul concurenţial nu este funcțional,
mecanismele de piață internă nu sunt în măsură să producă efecte la capacitatea lor optimă (e.g. crearea de
locuri de muncă și creșterea economică, stimularea inovației) 12.Având în vedere acest aspect, și, așa cum
prevede şi articolul 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (în continuare, TFUE), Uniunea
deține competența exclusivă în ceea ce privește "stabilirea normelor de concurenţă necesare funcționării
pieței interne". Drept urmare, Comisia Europeană (în continuare, CE) , împreună cu guvernele statelor
membre și autorităţile naţionale de concurenţă (în continuare, ANC-uri) au consolidat o abordare
consecventă în ceea ce privește principiile economice și juridice, ce au scopul de a asigura concurenţa în
condiţii normale a întreprinderilor prezente în piețele naționale și transfrontaliere.
11
Inspector de concurenţă - Serviciul Carteluri, Consiliul Concurenţei, vlad.roman@consiliulconcurentei.ro
12
DG COMP/A4, Inception Impact Assessment, Enhancing competition in the EU for the benefit of businesses and
consumers –
Reinforcement of the application of EU competition law by national competition authorities (2015) p. 1 la adresa:
http://ec.europa.eu/smart-regulation/roadmaps/docs/2017_comp_001_iia_ecn_project_en.pdf
27
Pe de altă parte, dat fiind faptul că sistemele de aplicare (i.e. instituţionale, procedurale şi
sancţionatorii) 13 ale normelor de drept material beneficiază de principiul autonomiei procedurale, se
evidenţiază la nivelul jurisdicțiilor UE o lipsă a practicii unitare, iar, din această cauză, o acțiune la nivel
supranațional este anticipată14.Armonizarea și, în unele cazuri, dezvoltarea cadrului legal, sunt dezirabile
pentru a spori efectivitatea aplicării legii, securitatea juridică și garantarea tratamentului egal în ceea ce
privește rezultatele unor cazuri identice sau similare.
Aplicarea uniformă şi efectivă a prevederilor articolelor 101 și 102 din TFUE la nivelul întregii
piețe interne a fost promovată încă de la elaborarea Regulamentului (CE) nr. 1/2003 15. Cu toate acestea,
decizia CE de a analiza în mod detaliat fezabilitatea unui astfel de demers s-a conturat recent (i.e. 2014);
procesul de reformă a fost anticipat de către Curtea de Jusțitie a Uniunii Europene (în continuare, CJUE),
care, de exemplu, în cazul Kone, a enunţat necesitatea ca "normele naționale […] să asigure deplina
efectivitate a legislației Uniunii în materie de concurență" şi că, "aceste norme, trebuie să țină cont în
special de obiectivul urmărit de articolul 101 TFUE, respectiv, asigurarea menținerii unei concurențe
efective și nedistorsionate pe piața internă" 16.
Din perspectivă politică, aceste elemente stabilite de Curte reprezintă o schimbare importantă, dar
totuşi previzibilă. Ipoteza mai veche – conform căreia alinierea normelor naționale procedurale în domeniul
concurenței nu trebuie considerată o prioritate pentru a avea ca rezultat "aplicarea efectivă şi consecventă a
normelor de drept material" pare să fi fost reconsiderată17.Acest curent de gândire a venit în consonanţă cu
o doctrină juridică care plasa necesitatea de aplicare uniformă a legislației UE la un nivel inferior
principiilor supremației și efectului direct 18.
2. Metodologia cercetării
Prezenta lucrare îmbracă forma unui studiu de reformă legislativă, cu puternice accente de politică
de concurenţă și de constituționalitate; analiza socio-juridică este realizată folosind următoarele metode:
una teoretică, cu aplecare asupra politicilor UE (i.e. teoria neo-funcționalistă şi efectul de "contagiune", ca
o necesitate pentru dezvoltarea unui comportament uniform, nu numai la nivelul politicilor și dreptului
material, dar, de asemenea, la ultimul nivel procedural lato sensu, alcătuit din structura instituțională,
proceduri și sancțiuni), teoretică, cu particularizări asupra dreptului UE (i.e. principiul efectivităţii, al
echivalenţei şi incidenţa drepturilor fundamentale în aplicarea dreptului substanţial, în contrast cu cel al
autonomiei procedurale - interpretare, domeniul de aplicare și cadrul legal), empirică (i.e. în cea mai mare
13
Alexander Italianer, Director-General for Competition, European Commission, The ECN, convergence and enforcement
of EU competition law: achievements and challenges (2013) p. 1, la adresa:
http://ec.europa.eu/competition/speeches/text/sp2013_08_en.pdf
14
DG COMP/A4, Inception Impact Assessment, (2015), pp. 1-2.
15
Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de
concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, OJ L 001, 04/01/2003 P. 0001 – 0025, para. 1.
16
CJUE, Cauza C-557/12 Kone AG, Otis GmbH, Schindler Aufzüge und Fahrteppen GmbH et al v. OBB- Infrastruktur
AG, ECLI:EU:C:2014:1317, par. 32.
17
S. Brammer, Co-operation between National Competition Agencies in the Enforcement of EC Competition Law, (Hart
Publishing Oregon, 2009), p. 507.
18
Eric Barbier de La Serre, Beyond Effectiveness and Uniformity: The Rise of Consistency, Concurrences, Institut de droit
de la concurrence (2012), p. 98.
28
parte, analiză calitativă, cât și cantitativă, cu privire la status quo-ul instituțional, procedural şi
sancționatoriu al statelor membre), precum și o metoda comparativă (i.e. folosită pentru a identifica
diferențele legislative prezente la nivelul jurisdicţiilor UE).
3. Drepturile protejate de legea concurenței
Drepturile care îşi au izvorul în legislația UE reprezintă fundamente ale arhitecturii juridice
antitrust. Pornind de la acest aspect, în funcție de paradigma politicii de concurenţă care definește nivelul
de protecție al drepturilor individuale lezate printr-un comportament anticoncurențial, acestea îşi pot avea
sorgintea în teoria economică a efectelor nocive suferite de consumatori sau pot fi suma unei abordări
formaliste, izvorând, în acest caz, din "dreptul general de protecție a concurenței, ca atare" 19; independent
cărei școli de gândire îi este acordat primatul, drepturile izvorâte din normele de concurență stabilite de
tratatele Uniunii trebuie să se bucure de un standard satisfăcător de instrumente procedurale, aplicabile în
cadrul Reţelei Europene de Concurenţă (în continuare, REC) 20 . După cum a subliniat avocatul general
Kokott, "în cazul în care aplicarea normelor de concurență ar conduce la diferențe mult prea mari între
autoritățile și instanțele statelor membre, nu ar contraveni doar principiului fundamental legat de existența
unor condiții egale de concurență pentru întreprinderi în cadrul pieței europene interne, ci și imperativului
asigurării unui nivel de protecție unitar al consumatorilor în cadrul întregii Comunități" 21.
În acest scop, trebuie să existe suficiente prevederi naționale, "interpretate în mod creativ" 22, în
scopul de a garanta plenitudinea domeniului de aplicare pentru dispozițiile dreptului material al
concurenței.
4. Principiile efectivităţii, echivalenţei şi efectul de contagiune
Principiile echivalenței și efectivității sunt două fundamente ale ordinii juridice proprii UE. Primul
este proiectat pentru a garanta consecvenţa aplicării dreptului UE în cadrul juridic al statelor membre,
întrucât "legislația națională nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea
drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii" 23; al doilea are ca obiectiv garantarea unui set de criterii
de aplicare a dispozițiilor Uniunii, care "nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care se referă la acțiuni
similare de natură internă" 24 .Nerespectarea celor două principii poate conduce la încălcarea clauzei de
19
Ioannis Lianos, The Principle of Effectiveness, Competition Law Remedies and the Limits of Adjudication, UCL Law
and Economics Society, CLES Research Paper Series 6/2014, p. 9, la adresa:
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2542940%20
20
Eric Barbier de La Serre, op. cit., p. 96.
21
Opinia Avocatului General Kokott în Cauza C-8/08, T-Mobile Netherlands BV and Others, [2009] I-04529, par. 85.
22
Barry Rodger,Angus MacCulloch, Competition Law and Policy in the EU and UK, 5th edition, (Routledge, 2014), p. 52.
23
CJUE, Cauza C-432/05 Unibet (London) Ltd and Unibet (International) Ltd v Justitiekanslern [2007] ECR 2007 I-
02271, para. 43.
24
CJUE, Cauza C-33/76 Rewe-Zentralfinanz eG et Rewe-Zentral AG v Landwirtschaftskammer für das Saarland [1976]
ECR 1976 -01989, par. 6.
29
loialitate, care incumbă statelor membre "cea mai largă obligație posibilă de a asigura eficiența normelor
UE"25.
Pe de altă parte, doctrina a remarcat nivelul mai redus la care principiul echivalenței este angajat de
jurisprudența CJUE în materie de concurență 26. Cu toate acestea, tensiunile există nu numai în relațiile
verticale (i.e. aplicare dreptului UE prin dispoziții naționale), dar, de asemenea, în contexte orizontale.
Exemplificând, până in acest moment 27, politica unui stat membru de a acorda acces la tot conţinutul
dosarului de investigaţie terţilor prejudiciaţi de încălcări anticoncurențiale putea descuraja o parte implicată
într-un cartel transfrontalier să coopereze cu autorităţile, împiedicând astfel buna funcționare a programului
de clemență într-o altă jurisdicție.
Ca regulă generală, lipsa unor astfel de instrumente juridice nu este de natură să "lezeze domeniul
de aplicare" al obiectivelor de fond ale UE28. Cu toate acestea, chiar dacă la nivel de principiu, politicile și
codificarea ulterioară a normelor materiale au întotdeauna prioritate asupra mecanismelor procedurale,
există situații în care cele din urmă au ca efect împiedicarea valorificării depline a regulilor consecrate de
art. 101 si 102 din TFUE. În practică, elemente precum calitatea slabă a legislației secundare coroborată cu
interpretarea textuală și evitarea abordărilor teleologice, împiedică valorificarea completă și uniformă a
dezideratelor antitrust aplicabile la nivelul UE. Din acest motiv, la nivel decizional, este de așteptat ca,
bazându-se pe aceste principii, legiuitorii europeni să limiteze autonomia procedurală națională în
beneficiul efectului deplin al prevederilor art. 101 și 102 din TFUE.
Din perspectivă istorică, în primii ani ai Uniunii, nevoia de efectivitate a condus la crearea unei
"reguli a eliminarii" (i.e. excepție de la principiul autonomie procedurale), care a permis instanțelor
naționale să elimine dispozițiile care împiedicau aplicarea deplină a normelor de drept material proprii UE.
Cu toate acestea, în actualul context juridic, nevoia pentru mai multă consistenţă a conturat o cale pro-
activă, pozitivă și expresă de armonizare29.
Mărind sfera de raportare, din perspectivă constituțională, atunci când efectivitatea este corelată cu
ideea de eficiență (i.e. echilibrarea puterilor ANC cu importanța socială a concurenței nedistorsionate),
atunci este necesar să se efectueze un test aprofundat de proporționalitate în vederea asigurării ANC a unor
puteri depline şi obligatorii 30 . Mai mult decât atât, întrucât procesul este unul ce are loc la nivel
supranaţional, criteriul subsidiarităţii va trebui, de asemenea, să fie îndeplinit 31.
25
Krystyna Kowalik-Bańczyk, Procedural Autonomy of Member States and the EU Rights of Defence in Antitrust
Proceedings, Centre for Antitrust and Regulatory Studies, University of Warsaw, Faculty of Management, vol. 2012, 5(6), p.
227.
26
Ibid., p. 220.
27
Acest şcenariu nu va mai fi posibil după transpunerea Directivei 2014/104/UE la nivelul statelor membre, care prevede
o categorie de documente care nu pot fi dezvăluite terţilor care urmăresc obţinerea de daune-interese. (a se vedea secţiunea:
Autonomia procedurală şi efectul Reţelei Europene de Concurenţă).
28
Ioannis Lianos, op. cit., p. 7.
29
30
Ioannis Lianos, op.cit., p. 12.
31
Comisia pare să fi îndeplinit aceste criterii. Așa cum se menționează în studiul de evaluare al impactului unei astfel de
reforme: "în ciuda reglementării neobligatorii existente la nivelul UE [...] garanțiile necesare pentru a se asigura că autorităţile
30
Adăugând o dimensiune politică analizei, cele două principii (i.e. al efectivității și al echivalenței)
sunt intrinsec conexate cu efectul de contagiune dezvoltat în paradigma neo-liberală. Întrucât sistemul
politic și juridic al UE este unul dinamic, legiuitorul supranațional îşi majorează portofoliul de
reglementări prin utilizarea unor teze ale teoriei contagiunii (i.e. spillover), precum cea funcțională32(i.e.
integrarea unor arii de interes duce la o integrare mai profundă şi în sfere conexe, interdependente),
politică33(i.e. orientarea către entitatea supranaţională mai bine plasat și cu cel mai puternic rol în a lua o
decizie) şi "spillover"-ul cultivat 34 (i.e. creşterea nivelului de armonizare dincolo de un minim numitor
comun). Toate acestea sunt derivații ale paradigmei neofuncționaliste, fundamentul procesului politic de
integrare al UE35.
5. Autonomia procedurală şi efectul Reţelei Europene de Concurenţă
Regulamentul 1/2003, "recunoaște marea varietate de proceduri care există în sistemele publice de
punere în aplicare a regulilor de concurenţă în statele membre" 36.În absența unei legislații a Uniunii care să
consacre instrumentele și mecanismele procedurale de aplicare pentru dispozițiile supranaționale materiale,
statele membre se bucură de libertatea de formare a propriilor cadre procedurale. Drept urmare, aplicarea
normelor de concurență proprii UE poate dezvolta trei tipologii de cazuri: centralizată (i.e. dreptul material
al UE este pus în aplicare în temeiul Regulamentului 1/2003), descentralizată (i.e. dispoziții de fond de
sorginte europeană și națională produc efecte prin intermediul instrumentelor interne de aplicare) și
națională (i.e. dispozițiile de fond ale statului sunt puse în aplicare în concordanţă cu propriul standard
procedural)37.
În acest sens, așa cum doctrina a concluzionat, acquis-ul Uniunii în materie de concurență
reprezintă o "dimensiune juridică incompletă", care generează cadrul pentru dezvoltarea autonomiei
procedurale38.Regulamentul (CE) 1/2003 prevede un număr limitat de norme de procedură cu aplicabilitate
directă la nivelul întregii Uniuni (i.e. art. 5 - lista deciziilor care pot fie luate de autorităţi, art. 11 -
cooperarea dintre CE și ANC și art. 12 - schimbul de informații între CE și ANC). În plus, jurisprudența
CJUE privind aspectele de procedură este destul de limitată, cazuri reper fiind Inspecteur van de
Belastingdienst (i.e. efectivitatea amenzilor impuse la nivel naţional reprezintă o condiție pentru aplicarea
coerentă a normelor Uniunii în domeniul concurenței) 39, Tele2 Polska (i.e. interdicţia ANC de a impune o
decizie „negativă privind fondul unei cauze" în care este incident art. 102 din TFUE, ele fiind libere să
naţionale de concurenţă, în punerea în aplicare a normelor UE în materie de concurență, pot acționa în mod independent şi
dispun de suficiente resurse pentru a îndeplini sarcinile și / sau instrumente adecvate pentru a detecta și sancționa încălcările
acestor norme, nu au fost puse în aplicare la nivelulul tutuor autorităţilor. "
32
Stephanie Bier, The European Court of Justice and Member State Relations: A Constructivist Analysis of the European
Legal Order, (2008) p. 5 la adresa: http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.561.4596&rep=rep1&type=pdf
33
Jeppe Tranholm-Mikkelsen (1991), Neo-functionalism: Obstinate or Obsolete? A Reappraisal in the Light of the New
Dynamism of the EC, Journal of International Studies, Vol. 20, No. 1, p. 5.
34
Ibid. p. 6.
35
Ernst B. Haas, Limits and Problems of European Integration, (Hague, Nijhoff 1963), pp. 19-20.
36
Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 December 2002, preambul 35.
37
Maciej Bernatt, Convergence of Procedural Standards in the European Competition Proceedings, The Competition
Law Review, Volume 8 Issue 3, (2012), p. 259.
38
Krystyna Kowalik-Bańczyk, op. cit., p. 219.
39
CJUE, Cauza C-429/07 Inspecteur van de Belastingdienst v X BV [2009] ECR I-04833, par. 37.
31
decidă doar "că nu există motive pentru a interveni”.) 40, Masterfoods (i.e. instanțele naționale nu pot lua o
decizie contrară celei a CE într-un caz privind aplicarea prevederilor art. 101 și / sau ale art. 102 din
TFUE)41, Vebic (i.e. interzicerea dispozițiilor naționale care nu permit autorităţilor naţionale să participe,
pentru a îşi apăra interesele, în cadrul unei proceduri judiciare declanșate împotriva unei decizii a
acestora)42, Pfleiderer AG, Donau Chemie (i.e. posibilitatea acordării accesului la documentele care fac
parte din dosarul de clemență) 4344 . Concluzia din ultimele două cazuri este reconsiderată de legiuitorul
european prin Directiva privind acțiunile în despăgubire în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în
materie de concurență 45 ; astfel, prin interzicerea divulgării declarațiilor de clemență și propunerilor de
tranzacție în cazul acțiunilor în despăgubiri ale terţilor 46 , au fost impuse noi reguli cu privire la
interacțiunea dintre procedurile publice și private în materie de aplicare a normelor de concurență.
Drept consecinţă, principiul autonomiei procedurale a evoluat, mai curând, ca un instrument de

‘generare a legii’, în contradictoriu cu scopul său principal, respectiv punerea în aplicare a dreptului
material al UE la nivelul statelor membre, fapt ce a afectat aplicarea descentralizată a legii 47.
Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat că Reţeaua Europeană de Concurenţă 48, prin intermediul
mecanismelor sale - schimburi de informații, consultări și cooperare - a avut o influență pozitivă, dar
limitată, în ceea ce priveşte armonizarea voluntară a standardelor naţionale instituționale, procedurale și de
sancționare.49.Astfel cum au concluzionat oficiali ai CE, "întreaga zonă de cooperare mai puțin formală din
cadrul REC [...] este importantă, deoarece urmărește conturarea unei culturi comune de concurență [...]
care, la rândul său, facilitează un consens cu privire la aspecte cum ar fi convergența procedurală" 50.Cu
toate acestea, ideea unei convergențe spontane și graduale avea aparenţa unei soluții fezabile, care urma să
fie realizată în timp, într-un ritm nedefinit 51 , criteriul uniformităţii fiind înlocuit de cel al
consistenţei/coerenţei regulilor de concurenţă la nivelul UE52.
În acest sens, mai multe aspecte de natura structurală au făcut ca această colaborare să îşi
dovedească limitele. În afară de efortul și dorința autorităţilor naţionale, procesul, în sine, este dependent
40
CJUE, Cauza C-375/09 Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów v Tele2 Polska sp. z o.o., devenue Netia
SA. [2011] ECR I-03055, par. 30.
41
CJUE, Cauza C-344/98 Masterfoods Ltd v HB Ice Cream Ltd., [2000] ECR I-11369, par. 60.
42
CJUE, Case C-439/08 Vlaamse federatie van verenigingen van Brood- en Banketbakkers, Ijsbereiders en
Chocoladebewerkers (VEBIC) VZW.[2010] I-12471, par. 64.
43
CJUE, Cauza C-360/09 Pfleiderer AG v Bundeskartellamt [2011] ECR I-05161, para. 32
44
CJUE, Cauza C-536/11, Bundeswettbewerbsbehörde v Donau Chemie AG and Others, ECLI:EU:C:2013:366. par. 49.
45
Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a ConsiliuluI din 26 noiembrie 2014 privind anumite norme care
guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor legislației în materie de
concurență a statelor membre și a Uniunii Europene JO L 349.
46
Directiva 2014/104/EU, art. 6(6)
47
48
Rețeaua europeană în domeniul concurenței a fost creată în anul 2004 ca urmare a elaborării Regulamentului (CE)
1/2003.
49
Robin Hoenig, Harmonisation of procedural aspects of competition law Two proposals, 2014/1, Maastricht Student
Law Review, p. 7
50
Ibid., pp. 8-9.
51
Brammer, op.cit., 508.
52
32
de "apetitul" parlamentelor naționale de a consolida și îmbogăți instrumentele de drept al concurenței53.Mai
mult, controlul jurisdicțional naţional are, de asemenea, efectul de a stabili cadrul pentru capabilitățile
antitrust; exemplificând, într-un caz din Irlanda 54 instanţa naţională a decis că ridicarea integrală a e-
mailuri din contul unei persoane, este echivalentă cu "o încalcare cu totul nepermisă […] a dreptului la
viață privată"55, aceasta practică neputând fi folosită în cadrul inspecţiilor desfăşurate de autoritate; astfel
cum a fost subliniat în doctrina de specialitate, luarea unor măsuri la nivelul UE în vederea asigurării unei
aplicări unitare a aspectelor de natură procedurală la nivelul tuturor statelor membre este greu de realizat
"în cazul în care divergențele sunt fundamentate în norme constituționale sau tradiții juridice naționale" 56.
Chiar dacă există mai multe realizări notabile care pot fi atribuite REC (e.g. programul de clemenţă
al REC57), nevoia pentru mai multă uniformitate - care poate fi promovată prin dispozițiile cu caracter
obligatoriu - a determinat CE să ia în considerare posibilitatea de a le legifera prin adoptarea unei directive.
De asemenea, demersul pentru o procedură legislativă formală este susținut şi de exigențele democratice. În
acest sens, doctrina a reţinut teza potrivit căreia, REC a depăşit domeniul său de competenţe, prin trecerea
de la aplicarea politicilor de concurenţă, la o "rețea de elaborare a politicilor" 58.Drept urmare, faptul că
REC nu este un organism transparent (i.e. clauza de confidențialitate), a oferit posibilitatea deschiderii unei
căi pentru adoptarea unei abordări mai legitime din punct de vedere democratic 59.
În contextul noului demers, Comisia este cea mai bine plasată pentru a face față provocării. Pe
lângă prioritatea pe care i-o oferă sistemul centralizat de aplicare a normelor de concurenţă, CE are, de
asemenea, acces la un portofoliu de instrumente care îi permit elaborarea politicilor aplicabile la nivel
naţional. Până în prezent, deciziile sale cu privire la aplicarea prevederilor art. 101 și ale art. 102 din TFUE
(confirmate de CJUE), au ajutat la elaborarea doctrinei în materie de concurență; alte concepte relevante au
fost promovate prin norme neobligatorii (comunicări, orientări) 60 , sau au fost preluate în directive şi
regulamente. Mai mult decât atât, dreptul de iniţiativă legislativă, fapt coroborat cu rolul său central -
primus inter pares61- în cadrul REC, susţin aceste demersuri în obţinerea unui rezultat satisfăcător.
În același timp, în cadrul sferei sale de aplicare, legislația UE protejează drepturile fundamentale,
care trebuie să beneficieze de același nivel de protecție, indiferent de jurisdicţia de aplicare a prevedereilor
53
Alexander Italianer, op. cit., p. 5.
54
Decizia instanţei din Irlanda se referă la un caz care nu intră sub incidența art. 101 sau 102 din TFUE.
55
Philip Andrews, To Seize but Not Search – Key CCPC Investigation Technique Violates Privacy Rights, Irish
Competition Court Holds, Kluwer Competition Law Blog, 2016, la adresa: http://kluwercompetitionlawblog.com/2016/05/03/to-
seize-but-not-search-key-ccpc-investigation-technique-violates-privacy-rights-irish-competition-court-holds/
56
European Commission, Commission Staff Working Document, Enhancing competition enforcement by the Member
States' competition authorities: institutional and procedural issues (2016), p. 18.
57
58
K.J. Cseres, Questions of Legitimacy in the Europeanization of Competition Law Procedures of the EU Member States,
Amsterdam Center for European Law and Governance Research Paper No. 2013-02, la adresa:
http://ssrn.com/abstract=2213192, p. 25.
59
Robin Hoenig, op. cit., p. 9.
60
Firat Cengiz, Antitrust Federalism in the EU and the US, Routledge Research in Competition Law, (Abingdon, 2012)
pp.164-165.
61
K.J. Cseres, op. cit., p. 10.
33
art. 101 și ale art. 102 din TFUE 62. Din acest motiv, pe lângă principiile efectivității și echivalenței, o mare
atenție trebuie să se acorde modului în care drepturile fundamentale sunt protejate.
6. Drepturile fundamentale si procesul de armonizare
Chiar dacă CJUE a tolerat uneori standarde diferite în ceea ce privește drepturile întreprinderilor
(e.g. Pfleiderer), astfel cum am enunţat anterior, există alte mecanisme de remediere care facilitează
armonizarea regulilor aferente acestui domeniu (i.e. Directiva privind acțiunile în despăgubire antitrust ca
mecanism legislativ) 63.
Spre deosebire de aplicarea centralizată a normelor de concurență, unde protecția drepturilor

fundamentale garantate de dreptul Uniunii a fost recunoscută ca fiind "echivalentă" prin raportare la
exigenţele Convenției Europene a Drepturilor Omului64, procedurile descentralizate și naționale se află sub
controlul direct al acesteia. Cazul Menarini reprezintă cel mai bun exemplu în acest sens, problematica
controlui judiciar deplin în faza administrativă a unei speţe ce privea aplicarea regulilor de concurență fiind
abordată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare, CEDO).
În această privință, jurisprudența Curţii are aptitudinea de a identifica neconcordanțe în ceea ce

priveşte standardele procedurale și practicile naţionale, cu rolul potenţial de armonizare a acestora la
nivelul exigențelor în materia drepturilor fundamentale 65; ariile de interes ar putea cuprinde domeniul de
aplicare al privilegiului împotriva auto-incriminării66, secretului profesional (e.g. în materia documentelor
pregătitoare), sau competențele investigative pe care le au oficialii responsabili (e.g. din perspectiva
dreptului la un proces echitabil, dreptului la viaţă privată).
În acest sens, prevederile cu privire la dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, la
respectarea vieții private și de familie şi la a bună administrare consecrate de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului şi/sau de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (interpretate prin
jurisprudența celor două Curţi), sunt, și vor fi, cele mai importante prevederi care vor contribui la
standardizarea relevantă în interacţiunea dintre regulile aplicabile în domeniul concurenței și a celor din
domeniul drepturilor omului67.Cu toate acestea, efectele principiului supremației dreptului UE (sau mai
precis, interpretările instanțelor UE), sunt anticipate a avea prioritate atât cu privire la aspecte de fond, cât
şi cu privire la cele de procedură (i.e. Opinia CJUE 2/1368) în detrimentul oricărui alt for judiciar domestic
sau supranaţional.
62
Maciej Bernatt, op. cit., p. 280.
63
64
Bosphorusv.Ireland,no.45036/98,paragraph155-156 si 165.
65
Maciej Bernatt, op. cit., pp. 272-273.
66
67
Maciej Bernatt, op. cit, p. 28.
68
CJEU, Opinion 2/13 Opinion pursuant to Article 218(11) TFEU - Draft international agreement - Accession of the
European Union to the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms - Compatibility of
the draft agreement with the EU and FEU Treaties, ECLI:EU:C:2014:48
34
7. Elemente care stau la baza reformei
În acest sens, este de așteptat că domeniul cercetării și eforturile depuse în vederea aplicării unitare
a normelor de concurență să se concentreze, într-o mare măsură, pe resursele și pe nivelul de independență
al autorităților (e.g. structură, conducere, buget), pe instrumente de aplicare ale legii (e.g.
investigative/proprii inspecţiilor, posibilitatea de prioritizare a cazurilor, răspunderea societăţilor-mamă,
succesiunea în drepturi și obligaţii a întreprinderilor, aplicarea extrateritorială a normelor de concurenţă şi
mecanisme de cooperare instituţională), natura sancţiunilor/dimensiunea amenzilor (e.g. raspundere
administrativă v. raspundere penală, metodologia calculării cuantumului amenzii), cât şi cu privire la
funcţionalitatea programelor de clemenţă (e.g. practicile cuprinse, legătura cu răspunderea
penală/administrativă a persoanelor fizice) 69.
După cum rezultă din analiza CE, configurația instituțională a autorităților naționale poate genera
vulnerabilităţi cu privire la independența factorilor de decizie (e.g. numirea bazată pe criterii obiective,
garanții împotriva concedierii abuzive, standardele pentru conflictele de interese, incompatibilități), precum
și în situațiile în care instituţia acomodează şi alte funcţii (e.g. achizițiile publice, protecția consumatorului,
reglementare), care pot duce la interferențe cu activitatea guvernamentală. De asemenea, preocupările sunt
legate şi de lipsa de logistică și de resurse umane, situație obișnuită în jurisdicții mai mici70.
Analizând portofoliul de instrumente de aplicare ale legii din cele douăzeci şi opt de state membre,
unele probleme structurale legate de puterile de inspecţie sunt, de asemenea, elemente care impun reforma.
In concreto, capacitatea de a folosi sigilii, de a întreprinde acţiuni în spații, altele decât cele folosite în scop
lucrativ (e.g. la domiciliul angajaților), de a efectua inspecții la întreprinderile care nu sunt părţi în
investigaţie, de a solicita asistență din partea poliției sau de a impune sancțiuni în cazuri de opoziție (e.g.
amenzi, penalități cu titlu cominatoriu) lipsesc în continuare din unele legislații. Mai mult decât atât, nevoia
de colectare a datelor digitale într-un mod consistent (e.g. utilizarea procedurilor forensic, colectarea
informațiilor din telefoanele mobile, colectarea de date disponibile din spaţiile inspectate, dar care sunt
stocate pe servere aflate în afara jurisdicției naționale), vor constitui premise pentru dezvoltarea mai multor
reguli în acest sens71.
Analizând portofoliul procedural al ANC-urilor, există, de asemenea, elemente care trebuie

îmbunătățite. Capacitatea de a prioritiza cazurile, puterea de a transmite solicitări de informaţii obligatorii
sau de a efectua interviuri ar putea fi instrumente de punere în aplicare armonizate de noul cadru
legislativ72.
Lipsa de practică unitară în aplicarea legii poate fi de asemenea observată şi în ceea ce privește
modul în care măsurile interimare și deciziile de interzicere sunt implemntate de diferite state membre. În
69
States' competition authorities: institutional and procedural issues (2016) la adresat:
http://ec.europa.eu/competition/antitrust/legislation/swd_2014_231_en.pdf
70
Ibid., pp. 4-10.
71
Ibid., pp.13-18.
72
Ibid.
35
timp ce încă mai există ANC-uri care nu pot face recurs la primele, alte autorităţi, prin deciziile emise, nu
sunt în măsură să adopte măsuri corective comportamentale / structurale, sunt private de capacitatea de a
controla respectarea de fapt a angajamentelor (e.g. prin desemnarea unui mandatar) și nu pot aplica măsuri
și sancțiuni prin deciziile emise; în același timp, una dintre autorităţi nu este abilitată să impună amenzi
civile / administrative pentru încălcarea normelor de concurenţă domestice/UE, în timp ce există probleme
similare în cazul în care impunerea de sancțiuni este condiționată de identificarea şi antrenarea răspunderii
persoanelor fizice73.
După cum a fost statuat de catre CJUE în Inspecteur van de Belastingdienst, "efectul sancțiunilor
impuse [...] este, prin urmare, o condiție pentru aplicarea coerentă" a prevederilor articolelor 101 și ale
art.102 din TFUE. Cu toate acestea, diferențe importante încă există în ceea ce privește metodologia de
calcul a amenzilor (i.e. bază de calcul, etapele procesului de calcul, metoda de evaluare a duratei și
gravităţii încălcării, întinderea maximă a amenzii). De exemplu, unele state membre iau în considerare cifra
de afaceri la nivel mondial în timp ce alte au in vedere vânzările naționale 74sau cifra de afaceri de pe piața
afectată de încălcare. Mai mult decât atât, unele jurisdicții se raportează la pragul de zece procente ca fiind
un nivel maxim, în timp ce altele îl interpretează drept un "cadru superior" căruia urmează să i se acorde
prioritate numai în cazul unor încălcări grave 75.
Urmând aceeași linie de divergenţe, există cazuri în care o ANC nu beneficiază de cadrul legal
pentru a impune amenzi asociațiilor de întreprinderi; de asemenea, în cazul în care acest lucru este totusi
posibil, metodele de calcul diferă, în unele cazuri fiind luată în considerare cifra de afaceri a asociației în
timp ce în altele se consideră, de asemenea, cifrele de afaceri individuale ale întreprinderilor membre. Alte
diferențe se referă la perioadele de prescripție, imposibilitatea aplicării dreptului UE al concurenței în
jurisdicții terțe, faptul că unele ANC, în contrast cu jurisprudența CJUE, nu pot beneficia de prezumția de
exercitare a controlului decisiv și de a angrena răspunderea societăţilor-mamă76.
Analizand un alt capitol al reformei, cel mai important instrument în lupta împotriva cartelurilor –
modulul de clemenţă - este puternic influențat de interacțiunea cu răspunderea individuală a celor care
încalcă normele de concurență. Sancțiunile pentru persoanele fizice pot varia de la amenzi la ordinele de
descalificare din profesie sau la pedepse privative de libertate aplicate în cadrul procedurilor penale. De
asemenea, există și alte cazuri (e.g. deturnarea licitațiilor), unde corelaţia dintre legislația penală și legea
concurenței poate conduce la atragerea răspunderii atât pe latură penală, cât și administrativă. În absența
unei protecții satisfăcătoare pentru persoanele fizice, "efectul de descurajare" conduce la scăderea
atractivității pentru orice colaborare prin intermediul programului de clemență. Noul act normativ al UE va
conține, cel mai probabil, şi un capitol dedicat rezolvării unor astfel de tensiuni 77.
73
Ibid.
74
Incluzând uneori vanzarile realizate în export.
75
Ibid. pp. 20-22.
76
Ibid.
77
Ibid. 23-27.
36
8. Concluzii
Analizând dimensiunea politică a demersului de armonizare, criteriile pentru efectul de contagiune

par să fie îndeplinite. Exemplificând, arhetipul ‘spillover’-ului funcțional se materializează prin integrarea
palierelor politice şi legislative din cadrul sistemului dreptului UE al concurenței. În acest sens,
armonizarea la nivelul politicilor și din perspectiva dreptului material a deschis calea pentru convergență
procedurală. Dimensiunea politică a efectului de contagiune este conturată de faptul că instituția cea mai
influentă (i.e. în cadrul instituțional al UE), și anume CE, preia conducerea cu privire la acest dosar. De
asemenea, faptul că nivelul de armonizare va evolua de la un standard minim (i.e. produs al REC) către
norme cu caracter obligatoriu, îndeplinește criteriile pentru ‘spillover’-ul cultivat.
La nivelul dimensiunii constituționale, astfel cum prevederile art. 103 din TFUE reprezintă temeiul
juridic pentru cadrul procedural nedezvoltat prevăzut de Regulamentul (CE) 1/2003, este de așteptat ca
legislația nou adoptată să fie, de asemenea, întemeiată şi pe prevederile articolului 114 TFUE (i.e. temei
juridic pentru măsurile de promovare a obiectivelor pieței interne) 78.
Cu privire la oportunitate, adoptarea unei directive la nivelul UE ar acorda statelor membre o ușoară
marjă de apreciere în definirea conținutului setului de instrumente de aplicare şi are ca efect favorizarea
previzibilitătii juridice și diminuarea costurilor juridice pentru întreprinderi. De asemenea, luând în
considerare tema drepturilor omului, în cazul în care instrumentele juridice de aplicare pentru normele de
drept material sunt contestate în faţa CEDO, un portofoliu de dispoziții armonizate ar avea, pentru
consolidarea unei practici unitare, o forţă superioară în faţa unor instrumente individuale sau a
convergenței minimale, realizată prin norme neobligatorii.
Cu toate acestea, chiar dacă întregul proces este susținut de logica politică, constituțională și
operațională consolidată la nivel european, rezultatul va fi profund influenţat de tradițiile constituționale și
ordinea juridică a statelor membre. În această privință, statele membre care nu beneficiază de un set de
instrumente de aplicare puternice (e.g. jurisdicţii cu puţină experienţă în domeniul concurenţei, autorităţi
legiuitoare prudente) ar putea beneficia de context şi ar putea aduce la masa de negocieri propuneri care ar
întări poziția lor, dincolo de status quo-ul naţional actual.
De la nivelul operativ, aflat la baza procesului de aplicare a legii, o atenție deosebită trebuie
acordată etapei de examinare preliminară, moment în care oficialii autorităţii au rolul de a descoperi
încălcări ale legii. În jurisdicții unde programul de clemență nu dispune de popularitate şi avertizările cu
privire la încălcări apar sporadic, accesul la informaţii devine fundamental. Cu privire la acest aspect, o
atenție deosebită trebuie să fie investită în crearea instrumentelor juridice și a rețelelor instituționale care
urmează să fie utilizate de către ANC în încercarea de a identifica posibilele încălcări. Fără a consolida
capacități ex ante, întregul proces de aplicare poate fi pus în pericol întrucât fiecare caz depinde de
informațiile care conduc la investigaţia propriu-zisă.
78
consumers –
Reinforcement of the application of EU competition law by national competition authorities (2015) p. 3
37
Mergând mai departe, reforma propusă ar trebui să cuprindă, de asemenea, ca în cazul procedurii
CE, posibilitatea ANC de a avea competențe de căutare - inspecții inopinate (i.e. în cazul unor încalcari
grave: cartel79, abuzul de poziție dominantă), de a transmite solicitări de informații și de a efectua interviuri
– încă din etapa examinării preliminare şi fără a fi necesar să se angajeze într-o inițiere formală a
procedurii de investigație 80, care, în multe situații, se dovedește a fi foarte împovărătoare și birocratică
atunci când se dispune închiderea acesteia din lipsă de probe. Autorităţile de concurenţă ar fi eliberate de
presiunea procedurală și poate că ar acționa mai curajos în situații în care, ca în cazul Comisiei, acestea ar
putea iniția proceduri concomitent cu transmiterea raportului de investigație 81.
Mai mult, analiza ar putea merge dincolo de aplicarea stricto sensu a sancţiunii, abordând modul în
care se atinge scopul principal al acesteia, prin plata efectivă a amenzii; mai multe cazuri arată că
insolvența frauduloasă este folosită pentru a eluda legea și, ca o consecință, împiedică efectul său punitiv.
Din acest motiv, operațiuni comune – ale autorităților fiscale împreuna cu cele din domeniul concurenței -
ar trebui să aibă loc în astfel de situaţii particulare.
În conformitate cu abordarea UE, starea normală a concurenței trebuie să fie privită drept o
prioritate politică care urmează să fie susținută de instrumente suficiente, adecvate și corespunzătoare,
aplicabile atât la fiecare nivel al procesului operativ, cât și la cel de luare a deciziilor. Astfel, pe lângă
instrumentele deja existente care urmează să fie disponibile la nivelul întregii jurisdicții a UE, agenda
negocierilor va trebui să cuprindă și elemente noi, reactive, care să analizeze, atât faza apriorică inspecțiilor
(e.g. culegerea informaţiilor), cât și modul efectiv de punere în practică a sancțiunilor, cu scopul de a oferi
mai multă consistență întregului proces de aplicare a legii.
De asemenea, pe lângă tipologia instrumentelor reactive, de coerciţie, noua propunere legislativă ar

trebui să adreseze şi dimensiunea pro-activă, foarte importantă în activitatea autorităţilor de concurenţă,
astfel încât gradul de informare şi conformare al întreprinderilor în direcţia normelor legale să fie şi un
rezultat al activităţilor de promovare întreprinse de către departamentele specializate din cadrul autorităţilor
naţionale de concurenţă.
79
Judecatorul Scalia se raportează la carteluri ca fiind "raul suprem în materie de concurenţă." (Georgio Monti, EC
Competition Law, Cambridge University Press, 2007), p. 324. Mai mult, în cazul României, dacă măsura ar fi impusă doar la
nivel naţional, un astfel de tratament ar putea fi justificat de caractelul infracţional al practicii şi de prezumţia de nocivitate de
care se bucură atât în jurisprudenţă cât şi în legislaţia specifică cu privire la despăgubiri.
80
Luis Ortiz Blanco, EU Competition Procedure, 3rd edition, (Oxford University Press, 2013) p. 394.
81
Comisia Europeană, Comunicarea Comisiei privind cele mai bune practici de desfășurare a procedurilor inițiate în
aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE [2011], JO C 308, par. 23.
38
Bibliografie:
I. Surse primare
1. Norme juridice obligatorii şi neobligatorii:
Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor
de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, OJ L 001, 04/01/2003.
Comisia Europeană (2011), Comunicarea Comisiei privind cele mai bune practici de desfășurare a
procedurilor inițiate în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, JO C 308.
2. Jurisprudenţă şi opinii:
CJUE, Cauza C-557/12 Kone AG, Otis GmbH, Schindler Aufzüge und Fahrteppen GmbH et al v. OBB-
Infrastruktur AG, ECLI:EU:C:2014:1317.
CJUE, Opinion 2/13 Opinion pursuant to Article 218(11) TFEU - Draft international agreement -
Accession of the European Union to the European Convention for the Protection of Human Rights and
Fundamental Freedoms - Compatibility of the draft agreement with the EU and FEU Treaties,
ECLI:EU:C:2014:48.
CJUE, Cauza C-536/11, Bundeswettbewerbsbehörde v Donau Chemie AG and Others,

ECLI:EU:C:2013:366.
CJUE, Cauza C-375/09 Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów v Tele2 Polska sp. z o.o.,
devenue Netia SA. [2011] ECR I-03055.
CJUE, Cauza C-360/09 Pfleiderer AG v Bundeskartellamt [2011] ECR I-05161.
CJUE, Cauza C-439/08 Vlaamse federatie van verenigingen van Brood- en Banketbakkers, Ijsbereiders en
Chocoladebewerkers (VEBIC) VZW. [2010] I-12471.
Opinia Avocatului General Kokott în Cauza C-8/08, T-Mobile Netherlands BV and Others, [2009] I-
04529.
CJUE, Cauza C-429/07 Inspecteur van de Belastingdienst v X BV [2009] ECR I-04833.
CJUE, Cauza C-432/05 Unibet (London) Ltd and Unibet (International) Ltd v Justitiekanslern [2007] ECR
2007 I-02271.
CJUE, Cauza C-344/98 Masterfoods Ltd v HB Ice Cream Ltd., [2000] ECR I-11369.
CJUE, Cauza C-33/76 Rewe-Zentralfinanz eG et Rewe-Zentral AG v Landwirtschaftskammer für das

Saarland [1976] ECR 1976 -01989.
39
II. Surse secundare
1. Documente:
DG COMP/A4 (2015), Inception Impact Assessment, Enhancing competition in the EU for the benefit of
businesses and consumers –
Reinforcement of the application of EU competition law by national competition authorities:

European Commission (2014), Commission Staff Working Document, Enhancing competition enforcement
by the Member States' competition authorities: institutional and procedural issues COM(2014) 453:
Alexander Italianer (2013), Director-General for Competition, European Commission, The ECN,
convergence and enforcement of EU competition law: achievements and challenges:
2. Cărţi şi articole:
Philip Andrews, To Seize but Not Search – Key CCPC Investigation Technique Violates Privacy Rights,
Irish Competition Court Holds, Kluwer Competition Law Blog, 2016.
Eric Barbier de La Serre, Beyond Effectiveness and Uniformity: The Rise of Consistency, Concurrences,
Institut de droit de la concurrence, 2012.
Maciej Bernatt, Convergence of Procedural Standards in the European Competition Proceedings, The
Competition Law Review, Volume 8 Issue 3, 2012.
Stephanie Bier, The European Court of Justice and Member State Relations: A Constructivist Analysis of
the European Legal Order, (2008):
http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.561.4596&rep=rep1&type=pdf
Luis Ortiz Blanco, EU Competition Procedure, 3rd edition, (Oxford University Press, 2013).
S. Brammer, Co-operation between National Competition Agencies in the Enforcement of EC Competition

Law, (Hart Publishing Oregon, 2009).
Firat Cengiz, Antitrust Federalism in the EU and the US, Routledge Research in Competition Law,
(Abingdon, 2012).
B. Haas, Limits and Problems of European Integration, (Hague, Nijhoff 1963).
Robin Hoenig, Harmonisation of procedural aspects of competition law Two proposals, 2014/1, Maastricht
Student Law Review.
40
Krystyna Kowalik-Bańczyk, Procedural Autonomy of Member States and the EU Rights of Defence in
Antitrust Proceedings, Centre for Antitrust and Regulatory Studies, University of Warsaw, Faculty of
Management, vol. 2012, 5(6).
Ioannis Lianos, The Principle of Effectiveness, Competition Law Remedies and the Limits of Adjudication,
UCL Law and Economics Society, CLES Research Paper Series 6/2014.
Georgio Monti, EC Competition Law, Cambridge University Press, 2007.
Barry Rodger, Angus MacCulloch, Competition Law and Policy in the EU and UK, 5th edition,
(Routledge, 2014).
Jeppe Tranholm-Mikkelsen (1991), Neo-functionalism: Obstinate or Obsolete? A Reappraisal in the Light

of the New Dynamism of the EC, Journal of International Studies, Vol. 20, No. 1.
41
Capitolul 4
Legea Sherman – codificarea normelor common law sau reformă legislativă radicală?
Emil DUHNEA8283
Rezumat:
Legea Sherman a servit drept actul legislativ fundamental pe care întreaga ramură a dreptului antitrust a
fost construită iniţial în Statele Unite, şi apoi transferată în alte părţi ale lumii, inclusiv în Europa. În ciuda
importanţei, prevederilor inovative şi consecinţelor întinse pentru întregul cadru de reglementare a
economiei, la momentul adoptării sale, Legea Sherman a fost prezentată drept o simplă codificare a unor
reguli şi norme preexistente şi dezvoltate până la acel moment în cadrul sistemului curţilor de justiţie
common law. Acest lucru i-a conferit legitimitate constituţională la momentul adoptării ei, cât şi susţinere
publică şi academică în secolul care a urmat. Cu toate acestea, este discutabilă măsura în care această
afirmaţie este adevărată, iar la nivelul reprezentanţilor din Congres exista un nivel ridicat de confuzie cu
privire la jurisprudenţa common law referitoare la monopoluri, precum şi cu privire la posibilele implicaţii
ale noii legi. Aceste nelinişti au fost înlăturate prin justificarea Legii Sherman ca fiind nimic mai mult decât
o codificare şi recunoaştere a unor reguli deja existente. În contextul legitimităţii constituţionale şi
legislative ale adoptării unei asemenea legi, este important de înţeles care erau atitudinile de la baza
procesului congresional. Mai mult, în lumina diferenţelor şi implicaţiilor semnificative dintre o dezvoltare
descentralizată a normelor legale în common law şi o metodă legislativă centralizată, locul Legii Sherman
drept o codificare de „literă moartă” sau, aşa cum s-a dezvoltat ulterior, o bază legislativă pentru o reformă
radicală de către curţile de justiţie este esenţială pentru discuţia dacă legea a reprezentat o măsură de
reglementare esenţială pentru apărarea economiei de piaţă.
Cuvinte cheie:
Legea Sherman, antitrust, monopol, concurenţă, common law
La momentul supunerii ei pentru dezbatere în Congresul american, Legea Sherman a fost prezentată
înaintea camerei Senatului drept o simplă codificare şi prelungire naturală a tradiţiei antimonopoliste
dezvoltată pe parcursul secolelor ab aeterno (sau din timpurile imemoriale). Este posibil ca această
fundamentare a legii să îi fi fost dată pentru a introduce cu mai multă uşurinţă în legislaţia statului federal
norme de o natură intervenţionistă în economie şi care limitează drepturile de proprietate ale cetăţenilor, şi
astfel să facă această lege să nu pară în mod explicit contrară prevederilor constituţionale şi tradiţionale ale
ordinii de drept common law, lipsind-o în acelaşi timp de orice nivel de exactitate sau claritate şi punând
astfel povara formulării normelor de conduită concurenţială pe seama curţilor de justiţie; acest lucru este
sugerat de întregul istoric al adoptării acestei importante legi antitrust. În acelaşi timp, totuşi, este la fel de
plauzibil ca membrii Senatului celui de-al 51-lea Congres naţional să fi crezut în mod sincer că Legea
Sherman, în ambiguitatea formulării prevederilor sale, codifica în realitate nişte fapte condamnate în
82
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, emil.duhnea@gmail.com
83
42
tradiţia common law încă din perioada strămoşilor lor englezi; această posibilitate este sugerată de confuzia
senatorilor cu privire la înţelesul concret al faptelor pe care le incriminau prin Legea Sherman, în ciuda
faptului că majoritatea covârşitoare a reprezentanţilor aveau o formaţie şi educaţie juridică.
Chiar dacă acesta din urmă ar fi cazul, iar legiuitorii nu au dorit decât introducerea unor norme
statutare la nivel federal care să reflecte jurisprudenţa dezvoltată anterior în dispoziţiile common law, ceea
ce nu au luat în considerare membrii camerei Senatului la acel moment este faptul că în virtutea
caracterului descentralizat al formării normelor în common law în concordanţă cu tradiţia sugerată de
precedentele judiciare, dar şi sub influenţa conflictelor judiciare care sunt înaintate curţilor de justiţie spre
rezolvare, regulile de drept privitoare la anumite probleme juridice ale societăţii sunt schimbătoare. Acest
sistem de drept bazat pe promovarea şi punerea la încercare în timp a unor reguli este unul flexibil, potrivit
pentru a face loc progresului, dezvoltării economice sau sociale şi noilor înţelegeri şi pregătiri pe care
acestea le aduc cu ele.
Evident, prin „schimbătoare” nu trebuie înţeles că aceste precepte evoluează cumva de la un an la

altul în afara societăţii pe care acestea o guvernează, ci că în procesul de realizare a justiţiei într-o
asemenea manieră descentralizată, judecătorii promovează acele reguli de conduită care sunt conforme cu
valorile înrădăcinate ale societăţii respective (cum ar fi spre exemplu protejarea drepturilor de proprietate
privată), dar care în acelaşi timp preîntâmpină conflictele dintre cetăţeni care apar odată cu noile realităţi.
În acelaşi timp, normele de conduită care sunt neclare şi nasc conflicte în justiţie sunt, la rândul lor,
clarificate ori înlocuite cu altele compatibile cu ordinea de drept.
Chiar şi aşa, este important de reţinut faptul că, deşi această ordine descentralizată a tradiţiei
common law este de preferat în faţa alternativei orânduiri legislative impusă de către un organ politic
central, în evoluţia istorică a dreptului common law a fost la tot pasul prezentă autoritatea şi influenţa
politică a unor diferite grupuri care au direcţionat uneori dezvoltarea sa într-o manieră contrară modului
cutumiar tradiţional de evoluţie al acestui sistem de drept. Din acest motiv, dreptul common law trebuie
văzut doar ca o alternativă preferabilă acelor ordini de drept autoritare şi centralizate, şi nicidecum ca un
ideal. Formarea descentralizată a normelor de conduită într-un mod voluntar şi participativ (din punctul de
vedere al destinatarilor acestor norme) pentru orânduirea spontană a societăţii este bazată pe stimulentul
reciproc al participanţilor de a recunoaşte regulile obligaţionale convenite şi de a le îndeplini. Totodată este
bazată şi pe recunoaşterea drepturilor individuale, mai ales cele de proprietate, fără de care un asemenea
sistem de drept nu ar putea funcţiona cu succes.
Aşadar, scopul principal promovat de un asemenea sistem este, asemeni funcţionării economiei de
piaţă, cooperarea şi rezolvarea disputelor sau conflictelor pe o cale amiabilă şi non-violentă, facilitând
astfel interacţiunea paşnică dintre indivizi cu interese contrare prin reguli de conduită clare, consistente şi
previzibile. În mod corespunzător, scopul promovat de intervenţia autoritară în formarea unei ordini de
drept, spre exemplu pe cale legislativă, este facilitarea transferurilor de proprietate sau avuţie de la unii
indivizi la alţii, în acelaşi timp dând naştere unor reguli de conduită neclare, arbitrare şi imprevizibile.
43
Această consecinţă a legiferării centralizate a unei ordini sociale este firească şi inevitabilă, fie că
acest transfer este recunoscut şi făcut în mod conştient „în interesul public” şi indiferent dacă are loc într-
un stat totalitar sau o democraţie reprezentativă (care reprezintă doar forma de organizare şi funcţionare a
statului). Stimulentul general al acestui sistem adversarial de participare la menţinerea ordinii de drept este
absent, existând doar pentru cei avantajaţi, sau apare sub forma negativă a unei pedepse pentru
neparticipare, iar per total promovează mai degrabă o perturbare a ordinii în societate şi o stare de lipsă a
siguranţei juridice.
Cu toate că formarea normelor de drept în tradiţia common law a fost una relativ descentralizată,
aceasta a fost totuşi în mod inevitabil viciată de numeroase intervenţii care au urmărit impunerea unei
ordini contrare celei care s-ar fi format în mod spontan între participanţii societăţii 84.
Mai mult de atât, aşa cum am indicat despre dinamica politicilor guvernamentale de intervenţionism
în funcţionarea economiei de piaţă, care dau naştere unor distorsiuni economice ce atrag la rândul lor după
sine premisele unor noi intervenţii guvernamentale, generând un climat economic şi mai incert decât ar fi
fost în mod normal într-o societate, tot astfel şi în domeniul ordinii de drept dinamica politicilor
guvernamentale de intervenţionism legislativ creează cadrul necesar unor noi legiferări şi generează un
climat juridic imprevizibil, confuz ori contestat.
Într-un eseu în care încearcă să apere meritele Constituţiei americane, „părintele” acesteia James
Madison, sub pseudonimul Publius, recunoaşte acest lucru şi găseşte în propria experienţă a poporului
american un avertisment referitor la pericolul intervenţionismului legislativ, motiv pentru care nu găseşte
redundantă sau superfluă o prevedere constituţională în favoarea siguranţei personale şi drepturilor
individuale. Astfel, încă de la acea vreme cetăţenii poporului american erau „epuizaţi de politica
schimbătoare care a dirijat consiliile publice. Au văzut cu regret şi cu indignare că schimbări bruşte, şi
intervenţii legislative, în cazuri afectând drepturile personale, devin abuzuri de putere (în interese
personale) în mâinile unor speculatori influenţi şi întreprinzători; şi capcane pentru partea din comunitate
mai destoinică şi mai puţin informată”. Inflaţia legislativă care a avut loc în Statele Unite ale Americii, mai
ales începând cu finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, reprezintă ilustrarea acestui
principiu, dar în acelaşi timp şi eşecul piedicii introduse în Constituţia americană menită să prevină acest
proces: „(cetăţenii americani) au văzut de asemenea că o intervenţie legislativă este doar prima verigă
dintr-un lanţ lung de repetiţii; fiecare intervenţie subsecventă fiind produsă în mod natural de către efectele
celei precedente”85.
Din acest punct de vedere, al unei evoluţii descentralizate a normelor legale, nu se poate trasa într-o
manieră omniscientă direcţia în care s-ar fi dezvoltat normele dreptului concurenţei pe calea tradiţiei
common law, existând cu siguranţă posibilitatea (în mod realist restrânsă) să se fi apropiat într-o mică
măsură de forma pe care au luat-o sub influenţa Legii Sherman. Însă, ceea ce se poate identifica cu
84
Bruce L. Benson, The Enterprise of Law: Justice Without the State, The Independent Institute 2011, Partea I, Capitolele
2 şi 3.
85
James Madison, Federalist No. 44, The same view continued and concluded, publicat în George W. Carey şi James
McClellan, The Federalist (Gideon Edition), Liberty Fund 2001, p. 232 (sublinierea mea).
44
certitudine este tocmai această formă pe care normele concurenţiale au luat-o în mod concret în dezvoltarea
sub direcţionarea Legii Sherman: departe de a fi reguli de conduită clare, care să indice comercianţilor
cărora le sunt adresate comportamentul interzis în desfăşurarea afacerilor şi să preîntâmpine apariţia şi
rezolvarea posibilelor conflicte pe calea unei judecăţi costisitoare, ele s-au dezvoltat şi au rămas ambigue,
incoerente cu scopurile declarate ale acestora, contrare drepturilor de proprietate privată şi principiilor
generale de drept.
Cu toate acestea, prin intermediul acestei linii de argumentaţie privitoare la rădăcinile în tradiţia
common law a dreptului concurenţei s-a acordat Legii Sherman nu doar justificarea constituţională sau
legală în momentul adoptării ei, dar şi legitimitatea de care s-a bucurat în secolul următor acestui moment
în ochii juriştilor şi economiştilor: „în ciuda opiniei populare contemporane, susţinătorii principali din
Congres ai Legii Sherman o vedeau clar doar ca pe o integrare în legea federală a doctrinei common law
privitoare la restrângerea concurenţei şi monopoluri”86. Strămutându-se atenţia discuţiilor axate pe această
lege de la natura şi istoria protecţionistă a sa la punctul de început al dreptului concurenţial modern în
virtutea unei codificări continuatoare a unei tradiţii judiciare altminteri îndelungate, s-a conferit Legii
Sherman un caracter mitic şi revoluţionar în politica dreptului concurenţei, fără însă a se admite că aceasta
a revoluţionat într-adevăr esenţa şi dezvoltarea normelor de conduită prescrise dintotdeauna comercianţilor
din sectorul privat.
Prin introducerea unor norme juridice statutare la nivelul centralizat al guvernului federal s-a impus,
nu neapărat în concordanţă cu dorinţa legiuitorilor din 1890 în acest sens, o direcţie complet nouă în
formarea normelor de conduită admise pentru comportamentul comercianţilor, şi curţile de justiţie au fost
înzestrate cu instrumentele de sancţionare a acelora care au o conduită contrară noilor norme. Natura
penală, de drept public, a faptelor nou-incriminate a făcut ca alte considerente şi norme de drept privat
(cum ar fi spre exemplu drepturile de proprietate privată şi libertatea contractuală), care în mod firesc ar fi
format cadrul de dezvoltare al acestor raporturi juridice de drept privat dintre comercianţii concurenţi sau
dintre comercianţi şi cumpărători, să fie date deoparte în favoarea unor linii mult mai puţin concrete de
interpretare precum „interesul public sau naţional” şi binele comun, caracteristice unor concepţii de justiţie
socială, esenţialmente intervenţionistă.
Nu întâmplător, s-a arătat că mai ales de la începutul secolului XX, a avut loc o „ruptură
substanţială de individualismul legii tradiţionale, o ruptură faţă de accentuarea sa a proprietăţii private şi
libertăţii contractuale […] şi faţă de multe alte principii de bază ale acesteia” odată cu o „întorsătură înspre
colectivism în lege, înspre accentuarea proprietăţii de stat şi sociale şi reglementarea libertăţii
contractuale”, schimbări care au contribuit la lipsirea legii de caracterul său obiectiv şi previzibil (un lucru
deosebit de evident în ceea ce priveşte dreptul concurenţei) întrucât „fac din stat o parte invizibilă în
majoritatea acţiunilor dintre indivizi sau entităţi juridice – acelaşi stat care a adoptat legea aplicabilă şi care
a numit curtea de justiţie”. Această presiune nevăzută este simţită mai apăsător în statele totalitare, dar este
86
James Weinstein, The Corporate Ideal in the Liberal State, 1900 – 1918, Beacon Press 1969, p. 66. Acest autor îl
citează în continuare pe reputatul istoric al Legii Sherman Hans B. Thorelli care arată că Senatorul Sherman a afirmat în mod
repetat că scopul legii este „să facă dreptul common law privitor la monopoluri şi restrângeri ale concurenţei aplicabil la
nivelul federal”.
45
în acelaşi timp tot mai prezentă şi în statele democratice din ce în ce mai intervenţioniste în vieţile
cetăţenilor, legea pierzându-şi treptat caracteristicile sale tradiţionale de corpus juris coerent şi unitar,
dezvoltat şi îmbunătăţit pe parcursul timpului, care transcende politicului şi care conţine în sine o
pluralitate de jurisdicţii şi sisteme legale. Astfel, legea a devenit „un instrument al statului” folosit de cei
care exercită autoritatea politică într-o anumită perioadă, centralizată sub un sistem unic legislativ şi
administrativ, ruptă de tradiţia sa istorică şi motivată de un pragmatism de moment în justificarea adoptării
şi impunerii unor reguli. Dar mai ales schimbările care au loc în ordinea de drept, atât de frecvente,
arbitrare şi dense, nu apar ca răspuns la o evoluţie legală mânată de o logică internă, sau ca soluţii pentru
tensiunile dintre ştiinţa legală şi practică, ci ca răspuns la o „presiune a unor forţe externe” cum ar fi lobby-
ul sau interesele economice ale reprezentanţilor 87.
Declaraţiile lipsite de substanţă juridică sau alte explicaţii făcute în cadrul dezbaterilor din camera
Senatului de către promotorii Legii Sherman, alături de opiniile exprimate de către unii autori ai doctrinei
juridice şi economice a dreptului concurenţei, au extins în trecutul acestei ramuri de drept, într-o manieră
revizionistă a sentimentului antimonopolist din această tradiţie, înţelesul şi politica concurenţială a
prezentului. Însă, în contradicţie cu ele, tradiţia judiciară a dreptului common law cu privire la monopol şi
practicile anticoncurenţiale era departe de a fi atât de clară şi precisă încât să poată fi codificată coerent, şi
mai ales era contrară felului protecţionist şi intervenţionist în care a fost codificată de Legea Sherman.
Solicitând clarificări cu privire la prevederile celei de-a doua secţiuni a proiectului de lege antitrust,
care interzic oricărei persoane monopolizarea sau încercarea de a monopoliza o piaţă, Senatorul John
Kenna al statului West Virginia a înaintat întrebarea dacă va fi vinovat de încălcarea legii pentru o astfel de
faptă acea persoană care „prin virtutea aptitudinii sale superioare” şi „prin propria pricepere şi energie, prin
corectitudinea comportamentului său în general, îşi urmăreşte chemarea într-o asemenea manieră încât
ajunge să monopolizeze o piaţă”. Pentru a-şi justifica temerea, Senatorul Partidului Democrat, de asemenea
având o pregătire juridică, a continuat arătând că nu are importanţă în ce fel au interpretat sau explicat
curţile de justiţie noţiunea de monopol până atunci, recunoscând această lege drept un nou punct plecare, şi
a declarat că „nu cunosc ca acestea să o fi făcut, dar indiferent de cum au explicat-o, aici există o normă în
proiectul de lege care, dacă simpla limbă engleză înseamnă ceva în curţile de justiţie sau oriunde altundeva,
prevede o pedeapsă pentru un astfel de comportament al oricărui cetăţean al acestei ţări angajat în cele mai
comune şi legitime chemări ale ţării, care se întâmplă ca prin aptitudinea şi energia sa să obţină monopolul
legitim şi inocent al unei afaceri” 88.
Senatorul George Edmunds, membru al Partidului Republican, al Comitetul Judiciar care a preluat
proiectul Senatorului Sherman, şi autorul legii antitrust care poartă numele acestui din urmă reprezentant, a
respins acea temere ca nefondată, răspunzând că „oricine cunoaşte înţelesul cuvântului «monopol», aşa
cum îl utilizează curţile de justiţie, nu l-ar aplica deloc unei asemenea persoane” deoarece în cazul
prezentat respectivul domn „nu ar avea un monopol”. Concretizând motivele pentru care acel comerciant
nu ar avea în fapt un monopol, deşi este singurul comerciant din acea piaţă, Senatorul Edmunds a arătat în
87
Harold J. Berman, Law and Revolution, The Formation of Western Legal Tradition, Harvard University Press 1985, p.
36-39.
88
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890, p. 3151.
46
cadrul dezbaterilor, dar s-a ferit de la trecerea acestor fapte în cuprinsul legii propriu-zise, că acel
comerciant nu deţine toate bunurile vizate din întreg teritoriul Statelor Unite, şi nici nu a achiziţionat pe
ceilalţi ofertanţi concurenţi, dobândind proprietăţile acestora, ci doar a câştigat grația voluntară a
cumpărătorilor89.
În ciuda acestui fapt, temerile Senatorului Kenna s-au arătat în jurisprudenţa dreptului antitrust de-a
lungul timpului a fi mai mult decât justificate. În speţa United States v. Aluminum Co. of America,
compania Alcoa, în ciuda faptului că nu reprezenta întreaga ofertă a pieţei, a fost găsită vinovată de
încălcarea Secţiunii 2 a Legii Sherman deoarece nu şi-a înfrânat propriile aptitudini şi energii, şi a
îmbrățișat progresiv fiecare nouă oportunitate imediat ce a apărut pe piaţă, preîntâmpinând fiecare client
nou-venit cu o capacitate de producție crescândă a unei măreţe organizații, „având avantajul experienței,
legăturilor profesionale și unui personal de elită” 90.
Tocmai pentru acest motiv, Senatorul George Gray din Delaware, membru al Partidului Democrat,
cu o carieră juridică de succes care l-a purtat din avocatură în postul de Procuror General al statului său
natal, apoi în scaunul de judecător al Curţii de Apel al celui de-al Treilea Circuit, a recunoscut că deşi nici
el nu cunoştea ce definiţie ar fi dat vreodată curţile de justiţie a Statelor Unite noţiunilor de „monopol” şi
„a monopoliza”, era într-adevăr posibil ca acestea să o fi făcut fără ca el (alături de toţi ceilalţi) să o fi
întâlnit. Din motivul înaintat de Senatorul Kenna, însă, era prudent pentru Congres să accepte propunerea
sa de modificare a Secţiunii 2 pentru a elimina o teză şi a păstra doar condamnarea privitoare la
combinările sau conspiraţiile dintre persoane diferite cu intenţia de a monopoliza. Astfel, s-ar evita prin
acest amendament „pericolul introducerii în lege a unor cuvinte care nu sunt susceptibile de interpretare
juridică clară”. Respingându-se această propunere, răspunsul a venit de data aceasta din partea unui
membru al Partidului Republican, Senatorul George Hoar, care pusese aceeaşi problemă Comitetului
Judiciar şi care a primit răspunsul satisfăcător pentru el şi unanim acceptat de către membrii Comitetului că
„«monopolul» este un termen tehnic cunoscut dreptului common law” care, deşi are o anumită
semnificaţie, membrii Comitetului nu au identificat care ar fi aceea. Senatorul Hoar a indicat în plus că
înţelesul monopolizării ar fi „adunarea exclusivă în cantităţi mari asupra unei singure persoane prin
intermediul unor mijloace care împiedică pe alţi oameni să intre într-o concurenţă justă cu el”91.
Această definiţie este însă problematică nu doar prin introducerea unei alte noţiuni ambigue şi
interpretabile precum „concurenţă justă”, dar şi pentru că întrebuinţează sintagma „adunarea în cantităţi
mari” din verbul englezesc to engross, ale cărui rădăcini provin din limba franceză în engrosser sau en
gros. Se apelează la acest verb pentru a se referi la practica comercianţilor de a cumpăra bunurile sau
activele concurenţilor, asemeni, spre exemplu, mişcării de consolidare a pieţei petroliere întreprinsă de
compania Standard Oil, care în ciuda „monopolizării” a adus cu sine scăderi ale preţurilor şi creşterea
calităţii produselor oferite.
89
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890, p. 3151-3152.
90
United States v. Aluminum Co. of America, 148 F.2d 416 (1945), p. 431.
91
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890, p. 3152 (sublinierea mea).
47
Însă echivalarea acestei practici comerciale fireşti şi voluntare pe o piaţă liberă cu practica
condamnată în tradiţia common law sub numele de engrossing este inacceptabilă nu mai puţin pentru faptul
că practica de engrossing se referea la achiziţionarea în vrac a bunurilor destinate vânzării în pieţele publice
încă din perioada evului mediu, pentru a fi apoi revândute cu bucata în aceleaşi pieţe într-o manieră
speculativă. Aceşti mijlocitori se făceau astfel vinovaţi, spre deosebire de industriaşii vizaţi de Legea
Sherman care consolidau anumite pieţe, de creşterea preţurilor şi vătămarea populaţiei care participa la
piaţa publică92 şi care se vedea îndreptăţită la dobândirea acelor bunuri la preţuri scăzute şi plafonate.
Cu toate acestea, în lipsa unor astfel de achiziţii ale ofertanţilor săi concurenţi, Senatorul George
Hoar considera că un comerciant nu ar încălca legea dacă ar ajunge să fie singurul ofertant al unei pieţe
prin propriile sale aptitudini şi, este de presupus, o „concurenţă justă”. S-a justificat faptul că deşi această
condamnare a monopolizării prin acumularea unor cantităţi ridicate era într-adevăr prevăzută în tradiţiile
common law ale statelor membre ale Uniunii americane, nevoia de a extinde această practică judiciară la
nivelul teritoriului federal, cuprinzând comerţul interstatal al Statelor Unite, impunea adoptarea Legii
Sherman93. În memoriile sale, acelaşi Senator Hoar relata la mai bine de zece ani mai târziu că „era aşteptat
ca, în aplicarea legii, Curtea Supremă îi limiteze activitatea la cazurile care sunt contrare politicii legii,
interpretând cuvintele «înţelegeri ce restrâng concurenţa» ca având un înţeles formal, precum ar trebui să îl
aibă în Anglia. Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a mers cu privire la acest aspect mai departe
decât era aşteptat”, o direcţie în care a continuat să meargă mult mai departe decât ajunsese în primii ani ai
secolului al XX-lea, cu toate că această Curte „a refuzat să dea un înţeles formal frazei «a restrânge
concurenţa»”94.
Astfel, la finalul procesului legislativ care a avut loc în camera Senatului, şi în urma trecerii legii
prin „filtrul” Comitetului Judiciar, titlul proiectului de lege a fost schimbat pentru a se conforma cu această
viziune legată de tradiţia common law impusă în Senat în „Proiect de lege pentru protejarea schimbului şi
comerţului împotriva restricţiilor nelegale şi monopolurilor” 95. Noua haină a legii a fost cu siguranţă o
diferenţă considerabilă faţă de forma originală sub care fusese înaintată, atât în legăturile sale cu tradiţia
common law, cât şi în relaţie cu gradul de inovare legislativă pe care o presupunea: „Proiect de lege pentru
declararea nelegală a trusturilor şi combinărilor care restrâng comerţul şi producţia” 96.
Scopul unificării practicii jurisprudenţiale a fost într-o mare măsură atins, precum şi acela al
împuternicirii instituţiilor guvernului federal de a pedepsi aceste practici care se extindeau dincolo de
jurisdicţia statelor individuale, intrând în sfera unor ofense, astfel introduse în vigoare, la adresa
„comerţului interstatal”. Aşa cum am menţionat, totuşi, tradiţia common law nu era în realitate atât de clară
cu privire la problema „monopolizării” aşa cum a sugerat Comitetul Judiciar al Senatului, sub îndrumarea
92
Înţeleasă aici nu în sensul larg al procesului social de schimb liber, ci în sensul restrâns al unei locaţii geografice în care
era permis comerţul reglementat în perioada medievală. Aşadar, motivul pentru care această practică era nelegală avea mai mult
de a face cu evaziunea fiscală şi încălcarea monopolurilor legale acordate de coroana britanică.
93
94
George F. Hoar, Autobiography of Seventy Years, Volume II, Charles Scribner’s Sons 1903,p. 364-365.
95
96
Citat în Martin J. Sklar, The Corporate Reconstruction of American Capitalism, 1890-1916: The Market, the Law, and
Politics, Cambridge University Press 1988, p. 116 (sublinierea mea).
48
autorului legii. Din acest motiv, juriştii practicanţi, procurorii, avocaţii, dar şi judecătorii, au fost puşi în
faţa unei reglementări noi a cărei aplicare concretă nu o înţelegeau, lucru care s-a evidenţiat în experienţa
jurisprudenţială şi aplicarea timpurie a Legii Sherman.
Dar mai mult de atât, noua lege antitrust a reuşit să ofere baza învestirii curţilor de justiţie cu
judecata anumitor comercianţi asupra cărora erau acum obligate să se pronunţe, indiferent de lipsa de
claritate şi direcţionare a legii, formând astfel începutul unei noi jurisprudenţe sub influenţa presiunii şi
opiniilor populare economice şi politice ale vremii, ce condamnau marile acumulări de capital,
concentrările economice, practicile de scădere a preţurilor care eliminau din afaceri concurenţii ce nu
puteau ţine pasul, etc. Această nouă jurisprudenţă nu a fost deloc o continuare şi o extindere firească a unor
norme common law, ci o politică guvernamentală nemaiîntâlnită şi opusă tradiţiei antimonopoliste anglo-
saxone.
Bibliografie:
Bruce L. Benson, The Enterprise of Law: Justice Without the State, The Independent Institute 2011
George W. Carey şi James McClellan, The Federalist (Gideon Edition), Liberty Fund 2001
James Weinstein, The Corporate Ideal in the Liberal State, 1900 – 1918, Beacon Press 1969
Harold J. Berman, Law and Revolution, The Formation of Western Legal Tradition, Harvard
University Press 1985
George F. Hoar, Autobiography of Seventy Years, Volume II, Charles Scribner’s Sons 1903
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890
United States v. Aluminum Co. of America, 148 F.2d 416 (1945)
Martin J. Sklar, The Corporate Reconstruction of American Capitalism, 1890-1916: The Market, the Law,
and Politics, Cambridge University Press 1988
Dominick T. Armentano, Antitrust and Monopoly: Anatomy of a Policy Failure, The Independent Institute
1999
Harold Fleming, Ten Thousand Commandments: A Story of the Antitrust Laws, Arno Press Inc. 1972
William Letwin, Antitrust and Economic Policy in America: The Evolution of the Sherman Antitrust Act,
University Of Chicago Press 1981
Albert H. Walker, History of the Sherman Law of the United States of America, The Equity Press New
York 1910
Thomas W. Hazlett, The Legislative History of the Sherman Act Re-examined, Economic Inquiry, Apr. 92,
Vol. 30, Issue 2
49
Capitolul 5
Sarcina probei în cazul practicilor concertate
Bogdan CORÂCI 97
Rezumat:
Articolul abordează problematica probării practicilor concertate în litigii, având în vedere că distinct față de
alte fapte de concurență, în cazul practicilor concertate, părțile nu încheie contracte sau acorduri care să
înlesnească probatoriu. Probarea acestui tip de faptă vizează în fapt probarea elementelor ei constitutive:
contact, aliniere de comportament și legătură de cauzalitate. Demonstrarea fiecărui element impune
dificultăți pornind de la faptul că între părțile acuzate trebuie dovedit un contact, o modalitate de
comunicare directă sau indirectă, iar contactul trebuie să fi presupus comunicarea unor informații apte să
influențeze comportamentul unei entități. Pe baza acestor informații, receptorul își ajustează
comportamentul astfel încât să evite riscurile concurenței, în timp ce emitentul le comunică cu scopul
obținerii acestui rezultat, întrunind astfel „a meeting of minds”.
Cu toate acestea, simpla dovadă a comunicării de informații și adaptarea comportamentului nu duc automat
la încadrarea faptei ca fiind anticoncurențiale și sancționarea acesteia în consecință, ci este necesar ca
aceasta să aibă, fie un obiect anticoncurențial determinat, fie efectul practicii să ducă la denaturarea
concurenței. În acest context, trebuie menționat că faptele anticoncurențiale pot exista dar nu vor fi
sancționate în ipoteza aducerii unui beneficiu economic echitabil prin îmbunătățirea producției sau
distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic.
Lucrarea se axează pe sarcina acuzatorului de a-și proba afirmațiile și în mod specific la ușurarea sarcinii
probei prin introducerea unor prezumții ca efect a probării unor fapte conexe.
Cuvinte cheie:
Practici concertate, prezumții, elementele concertării, proba concertării
Proba practicii concertate reprezintă o problemă importantă în materia concurenței. Pentru aceasta
este esențial să se stabilească atât mijloacele de probă, cât și cine trebuie să le administreze. Înțelegerea
corespunzătoare a probei în cazul practicilor concertate vizează toate posibilele aspecte: probarea
elementelor (contactul, alinierea de comportament și legătura de cauzalitate), probarea obiectului și/sau a
efectului, probarea pieței relevante și a naturii raporturilor dintre participanți (înțelegeri verticale sau
orizontale), probarea exceptărilor pe categorii sau individuale, probarea unor situații obiective (poziția pe
piață).
97
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Master Achiziţii Publice, Concesiuni şi Parteneriat Public-Privat,
bogdan.coraci@yahoo.com
50
La fel de importantă ca obiectul probei este natura acesteia, care poate presupune aplicarea de
prezumții legale, invocarea unor principii de drept, aplicarea unor raționamente logice, invocarea unor
probe circumstanțiale și utilizarea unor probe materiale.
Având în vedere poziția pe care o dețin părțile în cadrul unei proceduri judiciare, apare întrebarea
cui îi revine obligația probării afirmațiilor? Beneficiază acuzatul de prezumția de nevinovăție? Revine
acuzatorului sarcina dovedirii acuzațiilor? Se poate inversa rolul probator? Poate miza acuzatul doar pe
probatoriul insuficient al acuzatorului?
Trebuie menționat faptul că regula generală este că persoana care acuză trebuie să producă dovezile
necesare stabilirii persoanei vinovate, a faptei, efectelor faptei (prejudiciul, atunci când este necesar),
precum și a legăturii de cauzalitate dintre acestea. Chiar dacă statele pot atribui în sistemul lor intern un alt
caracter normelor contravenționale decât cel penal, în viziunea CEDO acestea se subscriu ramurii dreptului
penal, sens în care statele sunt datoare să respecte garanțiile prevăzute de art. 6 al Convenției 98 .
Astfel, este necesară identificarea elementelor practicii concertate pentru a putea observa în ce
constă probarea acestora.
Contactul. Contactul este primul element, acesta presupune faptul că între întreprinderile implicate
a avut loc o întrunire în mod direct sau indirect, care le-a permis acestora schimbul de informații care să
determine comportamentul anticoncurențial.
Contactul este direct în situația în care părțile se întâlnesc sau transmit nemijlocit aspecte privind
conduita lor viitoare în piață, dar fără a încheia o înțelegere efectivă în acest sens99, și este indirect dacă
această comunicare a fost efectuată în mod mijlocit, prin interpunerea unor terți.
Deși varianta comunicării prin presă 100 ca și contact indirect nu este exclusă, nu putem fi în
totalitate de acord cu ea. Scopul practicii este coluziunea, realizarea unui ocult prin care riscurile de piață
privind concurența sunt înlăturate, ori comunicarea în presă (tuturor concurenților practic) nu este în
măsură să creeze unora un avantaj în detrimentul altora. Conform hotărârii TPI în cauza C-25/95
Cementries CBR/Comisia101 la paragraful 18 din sumar și paragraful 1849 din hotărâre, contactul trebuie să
fie reciproc, sens în care receptorul informației trebuie să o solicite sau măcar să o accepte.
În speță, o societate din industria cimentului a susținut că nu a participat la aceste practici pentru că
doar a asistat la comuncarea informației în mod pasiv, fără a o solicita sau răspunde la aceasta. TPI a
reținut că în acest caz pasivitatea poate reprezenta acceptanță.102
98
Cauza Nicoleta Gheorghe contra României, Hotărârea din 3 aprilie 2012, paragraful 25;
99
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauza T-07/89[1991]: Hercules Chemicals NV/Comisiei paragrafele 106-
120; Hotărârea Curţii în cauza C-8/08[2009]: T-Mobile Netherlands BV şi alţii/Raad van bestuur van de Nederlandse
Mededingingsautoriteit paragraful 12; Hotărârea Tribunalului în cauza T-112/05[2007]: Akzo Nobel NV/Comisia, paragraful 5;
100
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second edition, p.212;
101
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-25/95 și altele [2000]: Cimenteries CBR SA/Comisia;
102
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-25/95 și altele [2000]: Cimenteries CBR SA/Comisia,
Paragraful 18 din rezumat și paragraful 1849;
51
În același sens, TPI a reținut că nu este necesar un acord propriu-zis, ci că o practică de comunicare
reciprocă a comportamentului ce urmează a fi adoptat de fiecare membru este suficientă 103 pentru reținerea
unui practici concertate.
Prin urmare, contactul dintre întreprinderi este un element esențial în lipsa căruia nu poate fi
recunoscut un comportament concertat al întreprinderilor, eventualele coincidențe putând fi reținute ca
adaptări inteligente ale comportamentului în anticipație, conform reținerilor Curții în C-40/73 Suiker
Unie/Comisie.
Alinierea de comportament. Practicile concertate nu reprezintă contracte sau acorduri propriu-

zise, dar ele se apropie de înțelegerile anticoncurențiale prin faptul că părțile implicate solicită sau răspund
în mod voluntar la informația furnizată, prin adaptarea comportamentului, care presupune eliminarea
riscului concurențial și înlocuirea voită a acestuia cu raporturi de cooperare/coordonare.
Rezultă astfel că părțile, în scopul asigurării unei poziții favorabile pe piață și evitării concurenței
reale, preferă realizarea unor „acorduri care nu sunt acorduri”. Acestea, chiar dacă nu presupun exprimarea
unui acord direct și clar ca în cazul înțelegerilor, presupun totuși o aliniere de comportamente.
Mai exact, părțile în mod voluntar decid asupra adoptării comportamentului care va înlătura
riscurile concurenței libere în tot sau în parte. Elementul de voință duce la posibilitatea reținerii săvârșirii
unei fapte anticoncurențiale. În cazul menționat anterior, Cementries CBR/Comisia, TPI a reținut faptul că
partea care nu aderă la o astfel de conduită/practică trebuie să se dezică în mod public de respectiva
înțelegere, indiferent de finalitatea întrunirii 104 . Prin urmare, comportamentul afirmat sau convenit nu
trebuie efectiv executat pentru a se reține existența practicii, simpla participare și nedistanțarea față de cele
convenite în fața celorlalți participanți este suficientă pentru reținerea unității de scop în sensul de a
distorsiona concurența.
Alinierea de comportament este astfel un element al practicilor concerate caracterizat prin urmărirea
de către părți a unui singur scop – distorsionarea pieței (fixarea prețurilor, împărțirea piețelor, coordonarea
pentru evitarea competiției reale). Părțile vizează adaptarea în mod corespunzător informației primite, iar
prin acest comportament se realizează evitarea concurenței efective, distorsiunea „regulilor jocului”.
Aceasta presupune inițiativa întreprinderilor de a renunța la autonomia lor, în scopul eliminării
incertitudinii comportamentului competitorilor.
Legătura de cauzalitate. Pentru constatarea unei încălcări a articolului art. 101 alin. (1) TFUE nu
este suficient ca întreprinderile care s-au concertat în prealabil să și aplice comportamentul care face
obiectul coluziunii, ci în cazul comportamentului trebuie să fie întrunită a 3-a condiție, aceea a legăturii de
cauzalitate între concertare și aplicarea pe piață a comportamentului în cauză. Vorbim astfel despre un
comportament care nu ar fi adoptat în lipsa informației primite în sensul concertării.
103
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-45/98 and T-47/98 [2001]: Krupp Thyssen Stainless
GmbH and Acciai speciali Terni SpA/Comisia, Paragrafele 135-136;
104
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-25/95 și altele [2000]: Cimenteries CBR SA/Comisia
paragraful 1389;
52
Stabilirea legăturii de cauzalitate pentru faptele de practică concertată nu este ușoară, cu atât mai
mult că practicile concertate nu se rezumă, în general, la o singură acțiune privită ut singuli; în suficiente
cauze prezentate în fața Curții de Justiție obiectul a fost complex, format atât din înțelegeri, cât și din
practici concertate care au fost aplicate pe perioade îndelungate de timp.
Astfel, pentru stabilirea existenței legăturii de cauzalitate, jurisprudența a intervenit facilitând

probarea prin stabilirea unei prezumții. Prezumția presupune existența legăturii de cauzalitate 105 atunci
când întreprinderea intră în contact cu fapte care au posibil caracter anticoncurențial și acceptă această
situație, expres sau tacit (aspecte care urmează să fie detaliate în cele ce urmează).
Într-un mod similar, aceste caracteristici au fost identificate în literatura de specialitate într-o formă
ușor diferită precum: (i) existența a două sau mai multe entități economice; (ii) existența unei practici/
înțelegeri anticoncurențiale și (iii) obiectul sau efectul lor să presupună denaturarea, împiedicarea ori
restrângerea concurenței concurenței106.
Obiectul sau efectul practicii concertate
Conform doctrinei de specialitate, obiectul articolului 101 alin. (1) TFUE a fost utilizat în mod
excesiv în trecut, în practica controversată, și cu precădere în practica Comisiei, în privința unor fapte care
nu prezentau impact asupra concurenței. 107
Aceeași autori remarcă faptul că revenea Comisiei dreptul de aplica art.101 alin. (1) și (2) și tot
Comisia era cea care putea acorda exceptări individuale în cazul alin. (3). Exceptările individuale erau
rareori oferite, iar procedura implica resurse atât financiare, și de timp în sarcina solicitantului. 108Astfel,
operatorii care parcurgeau procedura față de Comisie și dovedeau că înțelegerile/ practicile concertate
îndeplinesc cumulativ condițile art.101 alin. (3) TFUE puteau beneficia de exceptări de la interdicție și prin
urmare, puteau pentru o perioadă stabilită ca fiind necesară să pună în aplicare înțelegerea sau practica
concertată.
Fără a-și pierde caracterul de practici concertate, aceste fapte nu vor fi sancționate dacă îndeplinesc
condițiile prevăzute de art. 101 alin. (3) TFUE „Cu toate acestea, prevederile alineatului (1) pot fi declarate
inaplicabile în cazul:
- oricăror acorduri sau categorii de acorduri între întreprinderi;
- oricăror decizii sau categorii de decizii ale asocierilor de întreprinderi;
- oricăror practici concertate sau categorii de practici concertate
105
Hotărârea Curţii în cauza C-49/92 [1999]: Anic Partecipazioni SpA/Comisia, paragraful 2 din rezumat;
106
Cristina Butacu, Înţelegerile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate interzise de legislaţia
europeană şi naţională a concurenţei. Obiectul anticoncurenţial – Articol - http://freedomhouse.ro
107
Richard Whish, David Bailey, Competition law, Ed. Oxford University Press 2011, seventh edition, p.115;
108
53
care contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic
sau economic, asigurând totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut și care:
(a) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor
obiective;
(b) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a
produselor în cauză.”
Observăm caracterul economic al exceptării – în mod indubitabil concurența este afectată, dar nu
trebuie ca aceasta să fie eliminată întrucât aceasta duce la o îmbunătățire a producției, distribuției,
progresului tehnic sau economic. Aceasta impune obținerea unui beneficiu echitabil de către consumator,
iar prin acestea nu se realizează împovărarea unor întreprinzători cu restricții care nu sunt esențiale pentru
scopul preconizat.
Prin introducerea acestor criterii, obiectul practicii, înțelegerii sau deciziei nu mai este doar
urmărirea scopului anticoncurențial de întreprinderile parte, ci beneficiul de ansamblu adus fie pieței prin
progres tehnologic sau economic, fie consumatorului ca beneficiu al practicii.
Raportat la scopul economic al restricției este firesc ca și excepția de la restricție să aibă un temei
similar, drept pentru care nici judecarea unui caz al încălcării sau excepției de la încălcare nu poate avea
loc fără o analiză temeinică a elementului economic implicat (afectarea concurenței) 109110.
După cum rezultă, cele două noțiuni se citesc și se interpretează în mod separat, fiind alternative, iar
nu cumulative. Astfel, ori de câte ori se dovedește că obiectul este restrângerea, împiedicarea sau
distorsionarea concurenței, dovedirea efectelor negative asupra concurenței nu mai este necesară. În situația
în care nu se poate dovedi cu certitudine obiectul anticoncurențial al înțelegerii, practicii sau deciziei,
atunci pentru sancționarea faptei va trebui analizat efectul. 111
Acest aspect a fost indicat în mod clar de Curte în cauza C-209/07 Competition Authority/ Beef
Industry Development Society Ltd la paragrafele 15 și 16, rezultând nu doar faptul că între cele două
elemente se află conjuncția „sau” care indică un caracter alternativ, dar și faptul că primul element analizat
este obiectul, întrucât constatarea unui obiect anticoncurențial al înțelegerii este suficientă pentru
concluzionarea caracterului anticoncurențial al faptei. În schimb, dacă obiectul nu este anticoncurențial, se
va trece la analizarea efectelor care nu se limitează la simpla idee de comunicare a unor informații, ci
implică și necesită o analiză efectivă a condițiilor economice.
Întrucât analiza obiectului presupusei fapte anticoncurențiale se realizează anterior examinării unui
efect asupra pieței, în cele ce urmează vom analiza mai întâi obiectul și apoi efectul.
109
110
Hotărârea TPI în cauza C-374/94 [1998]: European Night Services Ltd /Comisia, paragraful 229;
111
Hotărârea Curţii în cauza C-8/08[2009]: T-Mobile Netherlands BV şi alţii/Raad van bestuur van de Nederlandse
Mededingingsautoriteit, paragrafele 28-30;
54
1. Obiectul
În primul rând, trebuie clarificat sensul noțiunii de obiect în contextul faptelor de concurență, natura
subiectivă sau obiectivă a conduitei întreprinzătorului când acesta participă la o înțelegere sau pune în
aplicare o practică care determină reținerea obiectului ca fiind de natură să încalce concurența.
În cadrul obiectului practicii concertate nu avem în vedere prefigurarea subiectivă a

întreprinzătorului care participă la o astfel de practică. Natura protecției instituite de art. 101 alin. (2) TFUE
este una justificată pe interese economice obiective, nu pe interese sau perspective subiective, prin urmare
doar obiectul privit în mod obiectiv va determina dacă fapta este sau ar putea fi aptă să încalce concurența.
În sensul enunțat anterior, Curtea, în cauza C-29 și 30/84112, respinge apărarea unei părți care afirmă că nu
a avut inițiativa introducerii unei clauze care să distorsioneze vânzarea către țări non-membre și că doar
partea cealaltă a avut o astfel de inițiativă. Argumentând în acest sens partea concluzionează că în lipsa
unui consens în privința voințelor subiective ale părților nu se poate considera îndeplinită condiția
obiectului.
Apare astfel întrebarea dacă o înțelegere sau practică concertată are o multitudine de obiecte, dintre
care unul este anticoncurențial, poate acesta să fie validat prin celelalte? Acoperă existența unui număr mai
mare de obiecte legale partea de obiect care distorsionează concurența în cadrul unei practici sau
înțelegeri? Răspunsul ne este oferit de Curte care a reținut că prezența mai multor obiecte nu justifică
aplicarea unor înțelegeri/practici concertate, nici în situațiile în care prefigurarea subiectivă a părților este
aceea că prin aceste practici se îndreaptă o eroare, prin urmare singurele exceptări permise sunt strict cele
prevăzute la art. 101 alin. (3) din TFUE 113.
Totodată, trebuie remarcată terminologia utilizată în conținutul art. 101 alin. (1): „(...) au ca obiect
sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele
care (...).” (s.n.).
Utilizarea sintagmei „în special” indică doar existența unui pericol sporit în privința celor
menționate, dar nu restrânge sfera de aplicare atâta vreme cât în urma analizei obiectului se poate
concluziona existența unor înțelegeri sau practici concerate care vizează restrângerea, denaturarea sau
împiedicarea pieței114. Prin urmare, lista este neexhaustivă, putând fi identificate alte obiecte ale practicilor
sau înțelegerilor care presupun afectarea pieței. Desigur, această operațiune trebuie făcută de la caz la caz,
analizând efectiv contextul.
Contextul obiectului și a încălcării interdicției din articolul 101 alin. (1) TFUE trebuie analizat prin
prisma tipurilor de înțelegeri/ practici care se pot întâlni. Mai exact, înțelegeri orizontale, când este vorba
despre întreprinderi care operează pe aceeași piață (ex. relația dintre două ateliere auto) și înțelegeri
112
Hotărârea Curţii în cauzele reunite C-29 și30/83[1984]:Compagnie Royale Asturienne des Mines SA and Rheinzink
GmbH/ Comissia paragrafele 25-26;
113
Hotărârea Curții în cauza C-209/07[2008]: Competition Authority/ Beef Industry Development Society Ltd paragraful
21;
114
Opinia Avocatului General Trstenjak în cauza C-209/07[2008]: Competition Authority/ Beef Industry Development
Society Ltd paragrafele 48-49;
55
verticale când persoanele care interacționează se află pe piețe diferite (ex. relația dintre un distribuitor și
furnizorul său).
Prin urmare, pe plan orizontal sunt considerate încălcări grave cele care, prin obiectul lor sunt
anticoncurențiale, înțelegeri care vizează: stabilirea prețurilor, schimbul de informații cu scopul concertării
(reducerii incertitudinii comportamentului viitor al competitorilor), împărțirea piețelor, limitarea
productivității, limitarea vânzărilor, tranzacțiile în regim de exclusivitate colectivă.115
Pe plan vertical, în lumina Regulamentului 330/2010 privind înțelegerile verticale, sunt considerate
practici sau înțelegeri care afectează concurența prin obiect cele care presupun: stabilirea prețului de
revânzare sau a unui preț minim de revânzare 116 , interzicerea exporturilor. 117 Trebuie menționat că
acestea nu sunt fixe, prin jurisprudența sa Curtea poate stabili și alte situații sau își poate revizui poziția
invocând faptul că acestea nu îndeplinesc criteriul de gravitate pentru reținerea ca încălcări evidente după
obiect și prin urmare, mereu periculoase pentru concurență.
Pentru a se reține obiectul ca element care determină natura anticoncurențială a faptei este necesar
ca înțelegerea/practica să fie aptă de a produce efecte negative asupra concurenței. Astfel, pentru ca simplul
obiect să poată produce distorsionarea nu este necesar ca acesta chiar să fi afectat piața, esențial este
potențialul de a afecta. Prin urmare, avem în vedere instituirea unei prezumții absolute în sensul existenței
unei fapte anticoncurențiale în momentul stabilirii obiectului ca fiind unul anticoncurențial. Prin urmare,
probarea lipsei unui efect al acesteia asupra pieței, a unei alte intenții a operatorilor economici decât cea de
a distorsiona concurența, probarea unor situații deosebite nu vor putea să schimbe caracterul
anticoncurențial al faptei.
2. Efectul
În situația în care obiectul unei înțelegeri/ practici nu este în mod clar restrângerea, distorsionarea
sau împiedicarea concurenței se va verifica efectul comportamentului asupra pieței. Cadrul analizei
efectului este mai complex întrucât presupune un set amplu de elemente precum: determinarea pieței,
determinarea poziției efective în piață a întreprinderilor în cauză (stabilirea rivalității în condițiile de piață),
determinarea oricăror altor circumstanțe capabile să limiteze sau să amplifice acest efect. 118119
Unul din elementele esențiale de la care se pornește în analiza efectelor unor înțelegeri sau practici
este în fapt piața relevantă, pentru care este importantă stabilirea coordonatelor geografice ale acesteia și
accesului pe această piață. Aceste elemente au fost stabilite de Curte în cauza C-234/89 în care o berărie
închiria un spațiu unei persoane cu scopul de a comercializa și consuma băuturi. În cadrul contractului era
stipulată o clauză care obliga persoana să achiziționeze o cantitate minimă de băutură de la locator și
115
116
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second edition, p.224-
227;
117
118
Hotărârea TPI în cauza C-374/94 [1998]: European Night Services Ltd /Comisia, paragraful 136;
119
Hotărârea Curții în cauza C-23/67 [1967]: SA Brasserie de Haecht /Consorts Wilkin-Janssen, ultimul paragraf pag. 8 și
primul paragraf p. 9;
56
societățile aparținând acestuia, în caz contrar acesta fiind obligat la plata unei sume cu titlul de penalitate
pentru neperformață. Curtea a concluzionat că locatarul avea dreptul să achiziționeze băutură de la orice
competitor, iar în acest sens instituirea în cadrul contractului de locațiune a obligației de a achiziționa o
canitate minimă de la un singur operator încală concurența. 120
Stabilirea efectului se realizează printr-un studiu comparativ în care se analizează competiția din
momentul judecății și se ia în calcul aspectul pe care l-ar fi putut avea piața dacă fapta anticoncurențială nu
ar fi fost săvârșită.
3. Sarcina probei în cazul întrunirilor de întreprinderi
Deși utilizarea sintagmei de „întruniri de întreprinderi” pare improprie, întrucât schimbul de

informații nu presupune expres prezența fizică într-o încăpere a reprezentaților operatorilor economici, în
fapt aceasta desemnează concertarea întreprinderilor. Mai exact, sintagma presupune contactul și
concordanța voințelor în sensul distorsionării concurenței.
În cazul înțelegerilor proba pare a fi mai ușoară, părțile urmăresc un scop comun și în acest sens
încheie o înțelegere care de multe ori îmbracă forma scrisă. Aceasta se realizează mai ales în cazul
înțelegerilor în care părțile urmăresc obligarea juridică, astfel încât în caz de litigiu proba acordului de
voință, precum și obligațiilor care derivă din el să poată fi făcută mai ușor.
Reiterăm faptul că și în situația înțelegerilor care nu duc la obligarea juridică a părților, viziunea
Curții este în sensul că acestea încalcă art.101 alin. (1) TFUE. Elementul esențial este intenția de concertare
și voința exprimată în acest sens.
Situația se complică dacă înțelegerea este orală, caz în care nu se realizează un document/ set de
documente care să ateste voința părților. Jurisprudența a arătat faptul că forma nu prezintă importanță
pentru reținerea săvârșirii unei înțelegeri, în mod similar nici tipul înțelegerii – care obligă părțile din punct
de vedere juridic sau înțelegeri informale – nu atrag înlăturarea caracterului de încălcare al faptei.
Ca punct de de plecare, cel puțin în dreptul romano-germanic, se va analiza dispoziția legală

edictată de legiuitorul național sau european. Astfel, Regulamentul nr.1/2003 privind punerea în aplicare a
normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 (actual art. 101 și art.102 TFUE) din tratat dispune
la art. 2, intitulat sugestiv „Sarcina probei”, faptul că „În orice procedură națională sau comunitară de
aplicare a articolelor 81 și 82 din tratat, sarcina probei unei încălcări a articolului 81 alineatul (1) sau a
articolului 82 din tratat revine părții sau autorității care invocă încălcarea. Întreprinderii sau asociației de
întreprinderi care invocă beneficiul articolului 81 alineatul (3) din tratat îi revine sarcina de a dovedi că
sunt îndeplinite condițiile din respectivul alineat.”
De aici observăm principiile de bază în cazul administrării probei: (i) pentru dovedirea săvârșirii
unei fapte, regula este că sarcina probei aparține autorității sau părții care invocă încălcarea (sarcina probei
120
Hotărârea Curții în cauza C-234/89 [1991]:Stergios Delimitis / Henninger Bräu AG, paragrafele 13-27;
57
aparține acuzatorului); (ii) în cazul exceptărilor pe baza art. 81 alin. (3) – actual 101 alin. (3) TFUE,
beneficiarul trebuie să probeze (acuzatul).
Tot dreptul european pozitiv ne indică în Regulamentul 1/2003 cine aplică articolele 101 și 102
TFUE, aceasta se realizează prin stabilirea de competențe atât la nivel național pentru piața care intră în
jurisdicția și teritoriul național al statului membru, cât și la nivel european, prin Comisie.
Astfel, la nivel național, constatarea faptelor și aplicarea sancțiunilor se realizează de autoritățile de

concurență ale statelor membre. Conform art. 5 din Regulament, aceste entități naționale au competența
necesară pentru a: (a) dispune încetarea încălcării; (b) dispune măsuri provizorii; (c) acceptarea de amenzi,
precum și (d) sancționarea prin amenzi, penalități cominatorii sau orice alte sancțiuni prevăzute la nivel
național. Competențele autorităților naționale de concurență sunt completate prin dreptul instanțelor
naționale de a aplica art. 101 și art.102 din TFUE 121.
La nivel european, Comisia este competentă să constate și să aplice prevederile art.101 și 102 prin
decizii care pot presupune: (1) solicitarea de încetare a activității care generează încălcarea; (2) dispunerea
de măsuri provizorii; (3) acceptarea angajamentelor propuse de întreprinderi; (4) constatarea
inaplicabilității art. 101 sau în măsura în care sunt întrunite elementele, existența unei exceptări conform
art. 101 alin. (3) TFUE. La acestea se adaugă dreptul Comisiei de sancționa prin amenzi și de a obliga
întreprinzătorii la plata de penalități cominatorii, în cazul situațiilor specifice. 122
Deși regulile de fond pot părea clare din punct de vedere teoretic, aplicarea lor este limitată în
măsura în care dezvoltările lor în raport cu sarcina probei și paleta de probe aflate la îndemâna acuzatorului
pot duce ușor la imposibilitatea reținerii faptei. Motivul este evident, atât realizarea unei concertări între
întreprinderi, cât și comportamentul din piață (rezultat al concertării) trebuie probate.
Având în vedere faptul că textele legale nu pun în discuție probarea faptelor într-un mod amănunțit,
s-a încercat clarificarea măcar în parte a modalității obținerii de probe. Avem astfel elemente de natura
procedurii Comisiei de examinare a plângerilor – aceasta se referă la formularea unei plângeri cu privire la
existența unor presupuse fapte anticoncurențiale în care persoana care acuză activitățile care periclitează
concurența trebuie să indice temeiurile (probele sau susținerea) afirmațiilor sau presupunerilor sale cu
privire la comportamentul acuzat.123
Dezvoltarea structurii probei în cazul practicilor concertate trebuie în mod esențial să presupună
adaptarea la regimul per se ocult al faptelor, sens în care se justifică o ușurare a probei în cazul acuzării,
dar, în același timp, procedura nu poate impune din start o prezumție de vinovăție a acuzatului. Din rațiuni
de securitate juridică, precum și din rațiuni privind respectarea chiar a TFUE și implicit CEDO, se pune
121
Art.6 „Instanțele naționale sunt competente să aplice articolele 81 și 82 din tratat.” din Regulamentul nr. 1/2003
privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat;
122
Capitolul IV, articolele 23 și 24 din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență
prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat;
123
Comunicarea Comisiei 2004/C 101/05, paragrafele 53-57 și Anexa;
58
problema realizării unui echilibru între aplicarea prezumției de nevinovăție și pericolul neîndepărtării
faptelor anticoncurențiale.
În cazul în care practica concertată este rezultatul unei întruniri la care au fost prezenți
întreprinzătorii prin reprezentanții lor, autoritățile din domeniul concurenței trebuie să demonstreze în
primul rând existența întrunirii (A). Cu toate acestea, simpla întâlnire între reprezentanții întreprinderilor
nu este suficient pentru condamnarea acestora în temeiul practicii concertate, astfel că trebuie demonstrată
punerea în aplicare a comportamentului pe piață (B) – dacă obiectul respectivei întâlniri nu este în sine
anticoncurențial.
Abordând proba întrunirii, observăm că aceasta constă în fapt în stabilirea cadrului în care a avut
loc schimbul de informații care a determinat adoptarea comportamentului.Contactul în acest caz se
realizează prin întruniri, ședințe, adunări în cadrul cărora are loc comunicarea fie în mod unilateral, fie în
mod colectiv a informației cu privire la comportamente anticoncurențiale preconizate.
În acest scop, autoritățile naționale în domeniul concurenței pot utiliza diverse metode pentru a
stabili și proba prezența la cel puțin o întâlnire la care au fost puse în discuție subiecte cu caracter
anticoncurențial. Pentru aceasta se pot utiliza orice fel de probe materiale: înregistrări audio și/ sau video,
e-mail-uri, procese-verbale ale ședințelor, ordinea de zi, corespondență, note interne, declarații, precum și
orice alte documente care să probeze existența unei adunări cu caracter anticoncurențial.
Având în vedere natura colectivă a concertării, se poate considera că orice probă menționată
anterior care indică participarea la adunări este opozabilă tuturor părților, celor care au întocmit
documentul, celor care l-au primit și celor la care se referă.
În absența unei probe materiale directe, precum cele indicate în paragrafele anterioare, existența
practicii concertate poate reieși dintr-o serie de indicii. Curtea s-a pronunțat în cauza Impérial Chemical
Industries Ltd. împotriva Comisiei Comunităţilor Europene C-48/69 în sensul că „întrucât problema de a şti
dacă a existat concertare în prezentul caz se poate stabili în mod corect numai dacă dovezile invocate în
decizia atacată nu sunt considerate izolat, ci în ansamblu, ţinând seama de caracteristicile pieţei produselor
în cauză;”124. Regula stabilită de Curte în această cauză este cea conform căreia probele trebuie interpretate
unele prin altele, ca un ansamblu iar nu individual, generând câte o concluzie după fiecare aspect.
Se pune astfel problema dacă numărul întrunirilor prezintă importanță sau calitatea/tipul
informațiilor vehiculate în cadrul adunării sunt suficiente pentru reținerea unei încălcări a art. 101 alin. (1)
TFUE. În cauza T-Mobile Netherlands BV și alţii/Raad van bestuur van de Nederlandse
Mededingingsautoriteit, Curtea a stabilit că „Orice altă interpretare ar conduce, în esență, la concluzia că un
schimb de informații unic între concurenți nu ar putea în niciun caz să aibă drept rezultat o concertare care
încalcă normele de concurență prevăzute de tratat. Or, nu este exclus ca, potrivit structurii pieței, o singură
intrare în contact precum cea în cauză în acțiunea principală să poată fi suficientă în principiu pentru ca
întreprinderile respective să își concerteze comportamentul pe piață și să conducă astfel la înlocuirea
124
Hotărârea Curţii în cauza C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. / Comisia Comunităţilor Europene,
paragraful 68;
59
concurenței și a riscurilor pe care le implică aceasta cu o cooperare practică.” 125. Concluzia a fost că nu
prezintă importanță numărul de adunări, ci esențială este comunicarea informației apte pentru realizarea
cooperării sau coordonării în scopul eliminării riscurilor de piață.
Totuși, în situația existenței unui număr substanțial de întruniri, participarea la un număr redus
dintre acestea nu duce la exonerarea de răspundere, dar poate fi reținută ca element circumstanțial pentru
reducerea sancțiunii 126 . În cauză, pentru participarea doar în parte la elementele coluziunii (fixarea de
prețuri, dar nu și în privința împărțirii piețelor), precum și pentru aplicarea comportamentului pentru
perioade mai reduse de timp decât ceilalți participanți, se impune în temeiul principiului proporționalității
reducerea sancțiunii în mod corespunzător.
4. Proba concertării
În vederea ușurării probei, Curtea introduce o prezumție de adeziune la practică, sens în care se
consideră că întreprinzătorul acceptă posibilele efecte negative asupra concurenței prin punerea în aplicare
a comportamentului convenit sau prin simpla modificare a acestuia raportat la informațiile de care
întreprinzătorul dispune ca urmare a aderării.
În doctrină127 s-a precizat faptul că atât vreme cât primele două elemente sunt întrunite („contact
between undertakings” și „meeting of minds” – în viziunea autorilor) îndeplinirea celui de-al treilea se
presupune128. Curtea reține tocmai că proba nu revine acuzatorului în această situație, iar acuzatul trebuie
să facă dovada faptului că practica concertată realizată de părți nu a afectat în niciun fel piața.
Deși pare a fi un element singular, participarea la o întrunire cu scop anticoncurențial, care stă la
baza prezumției legăturii de cauzalitate, în fapt sunt întrunite primele două elemente. Contactul este realizat
direct sau indirect între părți prin întrunire, iar scopul comun al eludării riscurilor de piață este stabilit prin
obiectul neconcurențial al întrunirii. Un astfel de exemplu este stabilirea unei ședințe având ca obiect
fixarea prețurilor. În acest caz, legătura de cauzalitate se presupune pentru că ședința desemnează contactul
dintre întreprinderi, iar discutarea obiectului anticoncurențial [conform art. 101 alin. (1) lit. a) TFUE]
reprezintă urmărirea în comun a reducerii incertitudinii comportamentului competitorilor.
Având în vedere calificarea prezumțiilor ca fiind relative și absolute, se impune stabilirea naturii
prezumției legăturii de cauzalitate în discuție. Acest aspect a fost clarificat tot pe cale jurisprudențială în
cauza C-199/92 Huls AG/Comisia 129; natura relativă a prezumției a fost marcată de Curtea de Justiție a
Uniunii Europene. Condițiile contactului și a alinierii comportamentului erau îndeplinite în această cauză
prin reținerea în paragrafele 14-15 din hotărâre că societățile participau cu regularitate la întrunirile în care
125
Mededingingsautoriteit, paragraful 59;
126
Hotărârea Curţii în cauza C-291/98[2000]: Sarrio SA/ Comisia, paragrafelele 410-411;
127
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second edition, p. 212;
128
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-25/95 și altele [2000]: Cimenteries CBR SA/Comisia
paragraful 1865;
129
Hotărârea Curții în cauza C-199/92[1999]: Huls AG/Comisiei;
60
stabileau elemente privind prețurile, împărțirea piețelor, stabilirea de cote pentru mărfuri, sens în care
dovada că respectiva practică nu a afectat în niciun fel piața este în sarcina Huls AG (acuzatului) 130.
Sarcina probei în vederea răsturnării prezumției relative privind existența legăturii de cauzalitate
revine acuzatului, după cum a reținut Curtea în cauza T-Mobile Netherlands BV şi alţii/Raad van bestuur
van de Nederlandse Mededingingsautoriteit: „În continuare, Curtea a considerat că totuși trebuie să se
prezume, sub rezerva probei contrare ce revine operatorilor interesați, că întreprinderile participante la
concertare care rămân active pe piață țin seama de schimbul de informații cu concurenții lor pentru a
determina propriul comportament pe această piață. Această afirmație este cu atât mai adevărată atunci când
concertarea are loc în mod periodic și pe o durată îndelungată. În sfârșit, Curtea a concluzionat că o astfel
de practică concertată intră în domeniul de aplicare al articolului 81 alineatul (1) CE chiar și în lipsa unor
efecte anticoncurențiale asupra pieței (a se vedea Hotărârea Hüls/Comisia, citată anterior, punctele 161-
163)”131(s.n.).
În privința aplicării atât a prezumției legăturii de cauzalitate, cât și a prezumției de nevinovăție,

Curtea reține că nu este necesară o verificare amănunțită pentru stabilirea faptului că Tribunalul de Primă
Instanță nu a încălcat prezumția de nevinovăție și a constatat în mod corect prezența reprezentanților în
cadrul ședințelor care avea ca scop fixarea prețurilor și a cotelor de mărfuri care urmau a fi vândute (obiect
anticoncurențial), și că, din acest punct de vedere, Huls AG făcea parte dintr-un întreg sistem. 132
Pentru a răsturna prezumția, este necesar ca întreprinzătorul să arate că s-a retras din contact
imediat ce caracterul anticoncurențial devine evident și că s-a distanțat în mod public de informațiile aduse
la cunoștință, fără a creea impresia de participare.133134
După cum se observă, este necesară clarificarea noțiunii de „distanțare publică”. Poate aceasta să
echivaleze cu simplul refuz de aplicare a comportamentului coluziv? Este suficient un simplu refuz? Cum
este incidentă partea de public în cazul respingerii coluziunii?
La aceste întrebări TPI a răspuns prin soluționarea cauzei C-303/02 Westfalen Gassen Nederland
BV/Comisia135 în care contestatorul a invocat dezacordul său față de comportamentul coluziv de fixare a
prețurilor, sens în care acesta a considerat că în aceste condiții comportamentul său din timpul ședinței a
reprezentat o distanțare publică. TPI nu a împărtășit punctul de vedere al contestatorului și a reținut că
tăcerea/ refuzul de a participa în mod activ la partea de ședință care privea stabilirea prețurilor nu
reprezintă o distanțare publică, cu atât mai mult cu cât nu rezultă un dezacord ferm și fără echivoc. 136
130
Hotărârea Curții în cauza C-199/92[1999]: Huls AG/Comisiei paragrafele 162-167;
131
Mededingingsautoriteit, paragraful 51;
132
Hotărârea Curții în cauza C-199/92[1999]: Huls AG/Comisiei paragraful 168;
133
Hotărârea Tribunalului în cauza T-9/99[2002]: HFB Holding für Fernwärmetechnik Beteiligungsgesellschaft mbH &
Co. KG/Comisia, paragraful 223;
134
Hotărârea Tribunalului în cauza T-141/89[1995]:Tréfileurope Sales SARL/Comisia paragraful 85;
135
Hotărârea Tribunalului în cauza T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV/Comisia;
136
Hotărârea Tribunalului în cauza T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV/Comisia, paragrafele 122 -123 și
126;
61
Mai mult, TPI a reținut „On the other hand, according to case-law, a party which tacitly approves of
an unlawful initiative, without publicly distancing itself from its content or reporting it to the administrative
authorities, effectively encourages the continuation of the infringement and compromises its discovery.
That complicity constitutes a passive mode of participation in the infringement which is therefore capable
of rendering the undertaking liable” 137. Mai exact, partea se exonerează de răspundere fie prin distanțarea
publică, care trebuie să fie fermă și fără echivoc, tăcerea nefiind în măsura să îndeplinească aceste cerințe,
fie prin raportarea conduitei la autorități. Lipsa uneia dintre cele două duce la încurajarea continuării unui
asemenea comportament și la îngreunarea descoperii faptelor.
Concluzia TPI este că pasivitatea este o formă de participare la faptele anticoncurențiale și acest
comportament al întreprinzătorilor atrage în mod indubitabil răspunderea acestora.
Jurisprudența nu a acceptat apărarea părții care a invocat în beneficiul său existența constrângerii
economice raportat la diferența de forță economică a unui grup de întreprinderi mai mici care pun în
aplicare comportamente anticoncurențiale în scopul echilibrării comportamentelor anticoncurențiale ale
altor întreprinderi care se bucură de o poziție economică mai bună. 138 Se reține astfel că organizarea de
practici concertate în scop de retaliere față de alte practici concertate sau participarea la acestea în situația
indicată nu este în măsură să exonereze sau să atragă o răspundere diminuată pentru entitățile care dețin o
forță economică mai redusă, întrucât un astfel de raționament ar reprezenta o discriminare raportat doar la
forța economică a societății, iar nu la valoarea protejată.
În aceeași măsură, dacă o întreprindere suferă pierderi pe plan economic ca urmare a participării la
practici concertate nu poate fi exonerată de răspundere și nici nu se poate considera că încălcarea acesteia
este mai puțin gravă. În cauza T-304/94 Europa Carton AG/Comisia, TPI a reținut faptul că desfășurarea de
practici concertate privind stabilirea prețului nu a profitat petentei, dar acest fapt nu duce la reținerea
situației că întreprinderea nu a avut niciun fel de beneficiu de pe urma comportamentului colusiv 139.
Prin urmare, sarcina probei aparține autorităților naționale de concurență sau acuzatorului, dar în
momentul demonstrării, prin orice mijloc de probă, a participarea întreprinzătorului la o întrunire care are
ca obiect realizarea de practici concertate se aplică prezumția legăturii de cauzalitate. În acest moment
sarcina probei se inversează – având în vedere natura relativă, revine întreprinzătorului sarcina de a dovedi
prin orice mijloc de probă distanțarea publică față de întrunire sau raportarea autorităților a
comportamentului colusiv.
Nu vor fi reținute ca motive de exonerare situația materială a întreprinderii care aplică practicile
anticoncurențiale, desfășurarea de practici concertate cu scopul combaterii altor practici concertate,
pasivitatea pe perioada reuniunii, numărul redus de participări sau participarea la un număr redus de
practici, precum și nerealizarea unui beneficiu economic de pe urma comportamentului anticoncurențial.
137
Hotărârea Tribunalului în cauza T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV/Comisia, paragraful 124;
138
Hotărârea Tribunalului în cauzele reunite T-189/02[2005]: Dansk Rørindustri A/S /Comisia, paragraful 150-151;
139
Hotărârea Tribunalului în cauza T-304/94[1998]: Europa Carton AG/Comisia, paragrafele 141 -144;
62
În vederea exonerării de răspundere, acuzatul poate invoca prevederile art. 101 alin. (3) TFUE, iar
conform art. 2 din Regulamentul nr.1/2003 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute
la articolele 81 și 82 din tratat, sarcina probei în vederea dovedirii întrunirii cumulative a elementelor
exceptărilor incumbă celui care le invocă în beneficiul său. Trebuie menționat că aplicarea art. 101 alin. (3)
TFUE nu duce la reținerea faptei ca fiind licită sau în concordanță cu normele concurenței, faptele prezintă
în continuare o încălcare a art.101 alin. (1) TFUE, dar îndeplinirea condițiilor de la art.101 alin. (3) TFUE
atrage doar nesancționarea.
5. Sarcina probei în situația comportamentului paralel
Comportamentul paralel reprezintă situația în care două sau mai multe întreprinderi prezintă un
comportament similar pe piață. Acesta, în sinea lui, nu reprezintă o practică concertată, întrucât la
momentul considerării drept comportament paralel nu există dovada concertării, realizării elementului
privind contactul.
Situația unui comportament paralel poate semnaliza existența unei practici concertate pentru care
este posibil ca întrunirea, adunarea să nu fi existat, iar părțile să fi folosit alte mijloace de a comunica
informații cu privire la conduita lor viitoare. Astfel, în ipoteza în care un competitor comunică altui
competitor printr-un singur e-mail elemente privind comportamentul său viitor sau prin persoane interpuse,
contactul se realizează direct sau indirect între părți, dar fără ca aceastea să fie prezente în același timp și
loc.
Dacă adaptarea comportamentului este efectul primirii informației, ne vom afla în prezența unei
practici concertate, faptă care prezintă încălcarea Tratatului. Dacă, în schimb, politica similară a
competitorilor pe piață este justificată de alte elemente obiective, atunci se va observa un comportament
paralel, care nu reprezintă o practică concertată, lipsind coluziunea, esența interdicției stabilite la art.101
alin. (1).
Definiția comportamentului paralel a fost stabilită pe cale jurisprudențială în judecarea cauzei

Suiker Unie/Comisie, după cum am precizat mai sus, dar o explicitare a distincției între practici concertate
și comportament paralel se regăsește în cadrul unei comunicări a Comisiei care prevede: „Aceasta nu
exclude dreptul societăților de a se adapta în mod inteligent la comportamentul existent sau anticipat al
concurenților lor. Această dispoziție se opune totuși oricărui contact direct sau indirect dintre concurenți, al
cărui obiect sau efect este de a crea condiții de concurență care nu corespund condițiilor concurențiale
normale ale pieței în cauză, având în vedere natura produselor sau serviciilor oferite, dimensiunea și
numărul întreprinderilor, precum și volumul respectivei piețe. Aceasta se opune oricărui contact direct sau
indirect dintre concurenți, al cărui obiect sau efect este de a influența comportamentul pe piață al unui
concurent efectiv sau potențial, ori de a divulga unui astfel de concurent comportamentul pe care s-a decis
să îl adopte sau pe care intenționează să îl adopte pe piață, facilitând astfel o coluziune pe piață. Prin
urmare, schimbul de informații poate constitui o practică concertată în cazul în care reduce incertitudinea
strategică de pe piață, facilitând astfel coluziunea, și anume, dacă datele schimbate sunt strategice. În
63
consecință, schimbul de date strategice între concurenți reprezintă o concentrare, întrucât reduce
independența comportamentului pe piață al concurenților și reduce stimulentele de a concura” 140.
Curtea s-a pronunțat în sensul faptului că un comportament paralel nu reprezintă o faptă

anticoncurențială prin cauza Impérial Chemical Industries Ltd. / Comisia Comunităţilor Europene. În
aceeași cauză s-a stabilit că existența unui comportament paralel poate reprezenta o dovadă substanțială
pentru demonstrarea unei practici concertate, iar prin comportamentul paralel, întreprinzătorii pot ajunge,
în fapt, să stabilizeze prețurile. Prin urmare, determinarea existenței unei practici concertate vizează analiza
tuturor probelor prezentate, interpretate ca un tot, iar nu individual. 141
Cauza a fost soluționată în sensul reținerii existenței unei practici concertate întrucât părțile nu au
putut justifica, prin faptul că piața este organizată ca un oligopol, modalitatea în care prețurile bunurilor au
fost modificate în mod spontan și simultan de către acestea, la nivel național, pe aceleași piețe și pe aceeași
gamă de produse.142
În mod similar, Curtea a continuat acest raționament în cauza C-89/ 85 Ahlström/ Comisia în sensul
că un comportament paralel poate reprezenta proba unei practici concertate doar dacă nu există altă
explicație convingătoare pentru comportamentul adoptat de întreprinzător 143 . Astfel, rezultă că proba
practicii concertate nu poate fi, în principiu, doar existența unui comportament paralel al întreprinzătorilor,
decât dacă pentru situația de fapt nu ar putea exista altă explicație plauzibilă decât concertarea.
O altă problemă s-a ridicat în cadrul noțiunii de comportament paralel în privința refuzului
distribuitorilor de aprovizionare a unor angrosiști. Astfel că, dacă vorbim de un comportament izolat în
care un distribuitor refuză aprovizionarea unui angrosist, aceasta prin unicitatea faptei nu poate reprezenta
un comportament paralel. În schimb, dacă mai mulți distribuitori, refuză aprovizionarea mai multor
angrosiști, modalitatea realizării acesteia se poate concretiza într-un comportament paralel care ar putea
indica existența unei practici concertate.
În cauza C-100 și 103/80 Musique Difusition Francaise/Comisia, Curtea a ajuns la concluzia că

refuzul distribuitorului s-a baza pe destinația bunurilor, descoperind în urma analizării tuturor probelor
existența unei practici concertate care limita importurile. În urma consemnării faptelor, Curtea a reținut că
refuzul în cadrul societăților încalcă chiar scopul economic al acestora, atâta vreme cât nu prezintă o
justificare plauzibilă. 144
Curtea a reținut în cauza Francolor/ Comisia faptul că nu trebuie să existe corelare între acțiunile
justificate ale întreprinzătorilor, astfel că modificarea prețurilor în aceleași perioade de timp, în state
140
Comunicarea Comisiei 2011/C 11/01, paragraful 61;
141
Hotărârea Curţii în cauza C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. / Comisia Comunităţilor Europene,
paragrafele 67-68;
142
Hotărârea Curţii în cauza C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. / Comisia, paragraful 109;
143
Hotărârea Curţii în cauzele reunite C-89/85[1993]: AHLSTRÖM OSAKEYHTIÖ / Comisia, paragraful 71;
144
Hotărârea Curţii în cauzele reunite C-100 și 103/80 [1983]: SA Musique Diffusion française/ Comisia, paragrafele 37-
60;
64
diferite (care prezintă piețe diferite), în condițiile în care diferențele de costuri nu pot fi justificate duc la
ideea existenței unei practici concertate145.
Astfel, constatăm că existența unor comportamente paralele nu este exclusă dacă acestea reprezintă
pur și simplu adaptarea inteligentă a întreprinzătorului la condițiile pieței. Cu toate acestea, prezentarea
unui comportament mult prea asemănător (precum modificarea prețurilor în aceleași perioade la intervale
foarte scurte de timp) pot constitui indicii privind existența unei concertări. De la aceaste indicii,
autoritățile naționale sau Comisia pot verifica natura relațiilor dintre întreprinzători, iar în situația în care se
descoperă comunicări între aceștia, activitatea lor pe piață va fi încadrată ca fiind o practică concertată.
Deși în sinea lui, comportamentul paralel nu poate constitui unica dovadă a concertării, coroborând
probele privind elementele pieței, modalitatea executării comportamentului paralel, condițiile economice se
poate concluziona existența unei practici concertate.
Și în acest caz, dacă dovezile circumstanțiale sunt suficiente pentru ca interpretate împreună să ducă
la concluzia că practicile aplicate au caracter anticoncurențial, revine în sarcina acuzatului să producă
justificarea acțiunilor sale pe piață, astfel încât similaritatea cu activitatea competitorului său să nu fie o
coincidență inexplicabilă.
Observăm totuși că în situația în care comportamentul paralel prezintă elemente de spontaneitate

comună din partea practicanților care nu prezintă niciun fel de explicație plauzibilă, care încalcă scopul
economic al întreprinderii sau vizează piețe restrânse cu bunuri specifice, atunci aceste fapte ar putea fi
încadrate în prevederile art.101 alin. (1) TFUE ca fiind practici concertate și sancționate ca atare.
Față de toate cele menționate anterior observăm că, prin jurisprudența sa, Curtea a stabilit un set de
prezumții, relative sau absolute, care sunt puse la dispoziția autorităților naționale, precum și a Comisiei, în
vederea constatării și sancționării comportamentelor anticoncurențiale care prin natura lor prezintă un
caracter ocult și, prin urmare, greu de dovedit.
Bibliografie
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second
edition
Richard Whish, David Bailey, Competition law, Ed. Oxford University Press 2011, seventh edition
Cristina Butacu, Înţelegerile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate interzise de

legislaţia europeană şi naţională a concurenţei. Obiectul anticoncurenţial – Articol - http://freedomhouse.ro
Hotărârea Curţii în cauza C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. / Comisia Comunităţilor
Europene
145
Hotărârea Curţii în cauza C54/69 [1972]: SA française des matières colorantes (Francolor)/ Comisia, paragraful 42;
65
Hotărârea Tribunalului în cauza T-112/05[2007]: Akzo Nobel NV/Comisia
Hotărârea Curţii în cauza C-8/08[2009]: T-Mobile Netherlands BV şi alţii/Raad van bestuur van de
Nederlandse Mededingingsautoriteit
Hotărârea Curţii în cauzele conxate 40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73[1975]: Suiker Unie/Comisie
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauza T-7/89[1991]: Hercules Chemicals NV/Comisiei
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-25/95 și altele [2000]: Cimenteries CBR
SA/Comisia
Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță în cauzele reunite T-45/98 and T-47/98 [2001]: Krupp Thyssen
Stainless GmbH and Acciai speciali Terni SpA/Comisia
Hotărârea Curţii în cauza C-49/92 [1999]: Anic Partecipazioni SpA/Comisia
Hotărârea TPI în cauza C-374/94 [1998]: European Night Services Ltd /Comisia
Hotărârea Curţii în cauzele reunite C-29 și30/83[1984]:Compagnie Royale Asturienne des Mines SA and
Rheinzink GmbH/ Comissia
Hotărârea Curții în cauza C-209/07[2008]: Competition Authority/ Beef Industry Development Society Ltd
Opinia Avocatului General Trstenjak în cauza C-209/07[2008]: Competition Authority/ Beef Industry
Development Society Ltd
Hotărârea Curții în cauza C-23/67 [1967]: SA Brasserie de Haecht /Consorts Wilkin-Janssen
Hotărârea Curții în cauza C-234/89 [1991]: Stergios Delimitis / Henninger Bräu AG
Comunicarea Comisiei 2004/C 101/05
Hotărârea Curţii în cauza C-291/98[2000]: Sarrio SA/ Comisi
Hotărârea Curții în cauza C-199/92[1999]: Huls AG/Comisiei
Hotărârea Tribunalului în cauza T-9/99[2002]: HFB Holding für Fernwärmetechnik

Beteiligungsgesellschaft mbH & Co. KG/Comisia
Hotărârea Tribunalului în cauza T-141/89[1995]:Tréfileurope Sales SARL/Comisia
Hotărârea Tribunalului în cauza T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV/Comisia
Hotărârea Tribunalului în cauzele reunite T-189/02[2005]: Dansk Rørindustri A/S /Comisia
Hotărârea Tribunalului în cauza T-304/94[1998]: Europa Carton AG/Comisia
66
Comunicarea Comisiei 2011/C 11/01
Hotărârea Curţii în cauzele reunite C-89/85[1993]: AHLSTRÖM OSAKEYHTIÖ / Comisia
Hotărârea Curţii în cauzele reunite C-100 și 103/80 [1983]: SA Musique Diffusion française/ Comisia
Hotărârea Curţii în cauza C54/69 [1972]: SA française des matières colorantes (Francolor)/ Comisia
67
Capitolul 6
Restricționările auxiliare în contextul concentrărilor economice
Antonia-Manuela NASTASIUC146147
Rezumat:
Lucrarea de față își propune să lămurească înțelesul, precum și implicațiile practice ale noțiunii de
„restricționare auxiliară” în contextul procedurii de control al concentrărilor economice, efectuat de
Consiliul Concurenței sau de Comisia Europeană, după caz. Sunt abordate și explicitate, plecând de la
cazuri concrete întâlnite la nivelul practicii autorităților de concurență, principalele restricții auxiliare
frecvent întâlnite (obligațiile de neconcurență, acordurile de licență, acordurile de cumpărare și de
furnizare), astfel cum sunt reglementate de Comunicarea Comisiei relevantă în materie, precum și de
Instrucțiunile Consiliului Concurenței. În același timp, tot în baza unei cercetări jurisprudențiale, este
abordată problematica altor tipuri de convenții încheiate de părțile unor concentrări, ce nu sunt prevăzute
expres ca „restricționări auxiliare” de către reglementările menționate. Astfel, acestea se pot constitui în
puncte de reper, atât pentru întreprinderile implicate în operațiunile de concentrare, cât și pentru specialiștii
în materia fuziunilor și achizițiilor ce oferă consiliere în această materie, dar și pentru toți cei interesați de
domeniul dreptului concurenței.
Complexitatea problemelor ce se ridică în această materie nu este una de neglijat, întrucât ca urmare a
calificării eronate a unor acorduri ale părților ca fiind restricționări auxiliare, acestea pot suferi consecințe
negative, putând ajunge în situația de a fi sancționate de Conisliul Concurenței sau de Comisia Europeană
pentru săvârșirea unor acte sau fapte anticoncurențiale.
Cuvinte cheie:
Restricționare auxiliară, concentrare economică, concurență, procedura controlului concentrărilor

economice, întreprindere, contract, clauze
1. Precizări cu privire la procedura controlului concentrărilor economice
Conceptul de concentrare economică implică acele operațiuni care au ca rezultat modificări de durată ale
controlului întreprinderilor 148 și, prin urmare, în structura pieței, cuprinzând și operațiunile care conduc la
146
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Master - Achiziţii Publice, Concesiuni şi Parteneriat Public-Privat,
a.nastasiuc@aol.com
147
148
Noțiunea de întreprindere s-a conturat ca un concept autonom în Dreptul Uniunii Europene și este definită ca fiind
„orice entitate angajată într-o activitate economică, adică o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață
dată, independent de statutul său juridic și de modul de finanțare” – vezi decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene Hofner și
Elser v Macrotron GmbH, Cauza C-41/90, [1991] ECR I-1979, para. 21
68
crearea de societăți în comun149, care îndeplinesc în mod durabil toate funcțiile unei entități economice
autonome150.
În mod concret, modificarea controlului se poate realiza prin:
x Fuziune
x Achiziționarea de valori mobiliare („share purchase agreement”) sau de active („asset purchase
agreement”), fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia
sau mai multor întreprinderi sau părți ale acestora.
Noțiunea de „control” prezintă un sens specific în acest context, Regulamentul 151 prevăzând că acesta
decurge din drepturi, contracte sau orice alte elemente care, fiecare în parte ori luate împreună și ținând
seama de circumstanțele de fapt sau de drept, conferă posibilitatea de a exercita o influență determinantă
asupra unei întreprinderi. Prin urmare, esența controlului rezidă în influența considerabilă pe care o
persoană (fizică sau juridică) o poate exercita asupra unei întreprinderi, ca efect al deținerii anumitor
drepturi ori drepturi coroborate cu anumite situații de fapt 152.
Controlul poate fi conferit de:
x Drepturi de proprietate sau de folosință asupra totalității ori a unei părți din activele unei întreprinderi
x Drepturi sau contracte care conferă o influență determinantă asupra structurii întreprinderii, votului sau
deciziilor organelor de conducere ale unei întreprinderi
În accepțiunea legii153, dobândirea controlului se realizează de către persoana sau persoanele ori de către
întreprinderile care:
x Sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor (anterior menționate)
x Nu sunt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale contractelor menționate, dar au puterea de a exercita
influența determinantă conferită de acestea154
Orice astfel de concentrare, în anumite condiții prevăzute de lege 155 sau de Regulamentul (CE) nr.
139/2004156 , este supusă notificării autorității de concurență a cărei competență este atrasă, în vederea
149
Joint-venture – acord de cooperare între două sau mai multe societăți care înființează o societate terță, în scopul
valorificării în activitatea de producție sau de comercializare a avantajelor deținute de entitățile asociate
150
Art. 2 alin (1) din Regulamentul privind concentrările economice adoptat de Consiliul Concurenței la data de
05.08.2010, cu modificările și completările ulterioare, în continuare „Regulamentul”
151
Art. 2 alin (4) din Regulament
152
Așa-numitul „control de facto”. Chiar și un acționar minoritar poate fi considerat ca deținând controlul, prin rapotare la
gradul mare de dispersie a acțiunilor celorlați asociați și la ratele scăzute de participare la adunările generale ale acestora, prin
raportare la frecvența participării acționarului în cauză – vezi cazurile Electrabel v. Comisia, Cauza C-84/13 P, 3 iulie 2014 și
COMP M. 7184 Marine Harvest/Morpol, 23 iulie 2014.
153
Art. 2 alin (5) din Regulament
154
Eg. O filială a unei societăți achiziționează 100% din acțiunile unei alte societăți, permițându-i astfel societății-mamă să
își exercite influența în cadrul acesteia din urmă
155
Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, în continuare „Legea nr. 21/1996” – Art. 12. –
Prevederile prezentului capitol se aplică operațiunilor de concentrare economică, atunci când cifra de afaceri cumulată a
întreprinderilor implicate în operațiune depășește echivalentul în lei a 10.000.000 euro și când cel puțin două dintre
69
efectuării controlului aprioric implementării. Rațiunea instituirii acestei proceduri de control constă în
aceea de a aprecia compatibilitatea concentrării respective cu piața națională sau internă, după caz, cu „un
mediu concurențial normal”. Condițiile sunt legate de anumite praguri ale cifrelor de afaceri ce sunt atinse
în cadrul tranzacției în cauză. Se urmărește, în special, ca prin concentrare să nu se creeze sau să se
consolideze o poziție dominantă 157 pe piața sau pe piețele relevante unde activează întreprinderile
implicate. Dominanța reprezintă o poziție de putere de piață ce îi permite unei părți (sau părților) să se
comporte, într-o măsură considerabilă, în mod independent față de alți concurenți, clienți și în ultimă
instanță, față de consumatori158. În cadrul unei fuziuni sau achiziții, factorul decisiv tinde să fie măsura în
care entitatea rezultantă poate, ca rezultat al fuziunii, să fie capabilă să crească prețurile (sau să reducă
nivelul inovației) fără a pierde în acest fel clienți159. În contextul evaluării pe care o face în acest sens,
Comisia se bazează în mod considerabil pe cotele pe care le dețin părțile pe piețele afectate de fuziune.
Tradițional, o cotă mai mare de 40% poate fi privită ca indicând dominanța unei întreprinderi. Există o
tendință a Comisiei Europene de a defini într-un mod cât mai strâmt piețele produselor, pentru scopurile
analizelor efectuate160. Totuși, depinzând de produsul sau de serviciul în cauză, Comisia poate fi pregătită
să definească piața relevantă geografică ca fiind de dimensiuni comunitare sau chiar globale 161. În alte
cazuri, Comisia se va raporta la piețele naționale ale statelor membre sau chiar la piețe locale 162.
Procedura de control al concentrărilor economice se finalizează cu o decizie a autorității de
concurență ce poate fi una de:
• Autorizare a concentrării economice;

• Autorizare cu angajamente a concentrării economice (eg. Condiționarea autorizării
concentrării de cesionarea unor active unui concurent pentru a se tinde către echilibru pe piață 163 –
„asset divestment”);
• Declararea concentrării economice ca fiind incompatibilă cu un mediu concurențial normal.
Art. 10 din Legea nr. 21/1996 exclude în mod expres din sfera noțiunii de concentrare economică acele
situații în care:
• Controlul este dobândit și exercitat de către un lichidator desemnat prin hotărâre
judecătorească sau de către o altă persoană mandatată de autoritatea publică pentru îndeplinirea
unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare judiciară, urmărire silită sau altă
procedură similară;
întreprinderile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a
4.000.000 euro.
156
Regulamentul (CE) Nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice – Art.
1, alin (1) – „...prezentul regulament se aplică tuturor concentrărilor cu dimensiune comunitară astfel cum sunt definite în
prezentul articol”
157
Art. 11 din Legea nr. 21/1996 „sunt interzise concentrările economice care pot ridica obstacole semnificative în calea
concurenței efective pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții
dominante”
158
Slaughter and May, The EU Merger Regulation - An overview of the European merger control rules, March 2015, One
Bunhill Row, London, United Kingdom, pag. 23
159
Op. cit. supra 11
160
Op. cit. supra 11
161
Op. cit. supra 11
162
Op. cit. supra 11
163
Întreprinderile se pot angaja să înstrăineze o parte a întreprinderii rezultante sau să încheie contracte de licență de
tehnologie cu un alt jucător de pe piață, a se vedea http://ec.europa.eu/competition/mergers/overview_en.html
70
• Instituţiile de credit sau alte instituţii financiare ori societăţile de asigurări ale căror activităţi
obişnuite includ tranzacţionarea şi negocierea de valori mobiliare în contul lor sau în contul altora
deţin temporar valori mobiliare ale unei întreprinderi pe care le-au dobândit în vederea revânzării,
cu condiţia ca acestea să nu îşi exercite drepturile de vot conferite de valorile mobiliare în cauză
pentru a determina comportamentul concurenţial al întreprinderii în cauză sau cu condiţia să îşi
exercite aceste drepturi de vot numai pentru pregătirea cesionării integrale sau parţiale a
întreprinderii în cauză sau a activelor acesteia ori a cesionării valorilor mobiliare în cauză şi ca
cesiunea să aibă loc în termen de un an de la data achiziţiei; Consiliul Concurenţei poate prelungi
acest termen, la cerere, în cazul în care respectivele instituţii sau societăţi pot dovedi că cesionarea
nu a fost posibilă, în condiţii rezonabile, în termenul stabilit;
• Controlul, potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996, este dobândit de
o întreprindere al cărei obiect unic de activitate este de a achiziţiona participaţii la alte întreprinderi,
de a gestiona şi valorifica respectivele participaţii, fără a se implica direct sau indirect în
gestionarea întreprinderilor în cauză, aceasta fără a aduce însă atingere drepturilor pe care
întreprinderea le deţine în calitate de acţionar, cu condiţia ca drepturile de vot legate de participaţii
le deţinute să fie exercitate, în special în ceea ce priveşte numirea membrilor organelor de
conducere şi supraveghere ale întreprinderilor la care deţine participaţiile, doar pentru a menţine
valoarea integrală a investiţiilor în cauză şi nu pentru a determina, direct sau indirect,
comportamentul concurenţial al acelor întreprinderi;
• Întreprinderile, inclusiv cele care fac parte din grupuri economice, realizează operaţiuni de
restructurare sau reorganizare a propriilor activităţi.
În cadrul concentrărilor economice, se ridică probleme legate de materia restricțiilor concurențiale
direct legate și necesare implementării tranzacției respective. Așadar, în contextul dat, se admit anumite
derogări de la art. 101 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene 164 și de la art. 5 din Lege ce
interzic orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de întreprinderi și practici concertate,
care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restângerea ori denaturarea concurenței pe piața
internă/românească.
În consecință, restricționările auxiliare pot fi privite ca fiind derogări de la art. 101 din TFUE, respectiv de
la art. 5 din Lege. În doctrina de specialitate165, au fost considerate ca fiind convenții a căror prezență este
vitală pentru o anumită concentrare economică, întrucât, în absența acestora, operațiunea nu ar putea avea
loc. De exemplu 166, o condiție frecvent impusă în cadrul unei operațiuni de înstrăinare a unei afaceri
(indiferent de forma juridică concretă pe care aceasta o îmbracă) este aceea ca vânzătorul să își asume
obligația să nu concureze pentru o perioadă de timp determinată cu afacerea astfel înstrăinată. În caz
contrar, fondul de comerț al întreprinderii respective ar putea deveni lipsit de valoare economică.
164
În continuare „TFUE”
165
Alison Jones, Brenda Sufrin, EU Competition Law, Texts, Cases and Materials, Oxford University Press, 5th Edition,
Great Clarendon Street, Oxford, United Kingdom, 2014, pag. 1244
166
Op. cit. supra 12
71
2. Cristalizarea conceptului de restricționare auxiliară din perspectivă istorică și cazuri cheie
din practica europeană relevantă în materie
Istoric 167 vorbind, doctrina restricționărilor auxiliare a fost formulată, în premieră în dreptul
antitrust modern de către judecătorul William Taft, în decizia din speța United States v. Addyston
Pipe&Steel Co 168. Judecătorul a susținut că Sherman Act, asemenea dreptului cutumiar, nu interzicea
restricțiile în materia conduitei părților, precum clauzele de neconcurență, atunci când acestea erau
auxiliare obiectului principal al contractului și, în consecință, rezonabile. 169 Acesta a introdus noțiunea de
„restricționare auxiliară” în dreptul antitrust din SUA pentru a descrie restricționările ce erau rezonabile și
în afara sferei de aplicare a Sherman Act. 170 Cele afirmate de acesta, cu ocazia soluționării pricinii, au fost
următoarele: „Nicio restrângere convențională a comerțului nu poate fi implementată, în afară de ipoteza
în care acordul ce o conține este doar auxiliar scopului principal al unui contract licit și necesar pentru
protecția părții contractante în scopul de a se bucura pe deplin fructele legitime ale contractului sau să o
protejeze în fața pericolelor unei utilizări injuste a acelor fructe de către cealaltă parte contractantă”. Taft a
oferit, de asemenea, următoarele exemple 171 de restricționări auxiliare, ce cu anumite diferențe, s-au
menținut până în prezent:
x Obligația asumată de vânzătorul unei proprietăți sau a unei afaceri de a nu concura cu cumpărătorul într-
un asemenea mod încât sa aducă atingere valorii proprietății sau afacerii înstrăinate;
x Obligația unui asociat retras dintr-o întreprindere de a nu concura cu aceasta;
x Obligația unui potențial asociat de a nu face nimic de natură să interfereze, prin concurență sau în orice alt
fel cu afacerea întreprinderii respective;
x Obligația asumată de cumpărătorul proprietății de a nu o utiliza la fel, în concurență cu afacerea reținută
de vânzător;
x Obligația asumată de un asistent, servitor sau agent de a nu concura cu stăpânul sau cu angajatorul său
după încetarea raporturilor de serviciu.
În prezent, totuși, această interpretare a Sherman Act a fost abandonată, dar doctrina
restricționărilor auxiliare a supraviețuit ca un concept utilizat de practicienii în materia dreptului antitrust,
jucând, însă, un rol diferit 172. Se aplică atunci când sunt evaluate restricționările din cadrul entităților tip
joint-venture173. Pe scurt, restricționările auxiliare sunt legitime dacă două condiții sunt îndeplinite: sunt
necesare pentru tranzacția respectivă și nu diminuează eficiența tranzacției respective 174. În cauza Gottrup-
167
F. Enrique Gonzalez Diaz, The Notion of Ancillary Restrains under EC Competition Law, Fordham International Law
Journal, Volume 19, Issue 3, Article 8, 1995, pag. 953
168
United States v. Addyston Pipe&Steel Co., 85 F. 271 (6th Circuit 1898), aff’d as modified, 175 U.S 211 (1899),
https://supreme.justia.com/cases/federal/us/175/211/case.html
169
Giorgio Monti, EC Competition Law, Cambridge University Press, 6 august 2007, pag. 35
170
Op. cit. supra 22
171
Op. cit. supra 20 – pag. 954
172
Op.cit supra 22
173
Op.cit supra 22
174
A se vedea E. Gellhorn și W.E. Kovacic Antitrust Law and Economics in a Nutshell, 4th edition, St Paul, MN: West
Publishing, 1994, pag. 254-259
72
Klim175, Curtea de Justiție a Uniunii Europene se pare că a încercat să îmbrățișeze o abordare similară cu
cea actuală din dreptul antitrust din SUA, luând în considerare atât dacă clauza este necesară, cât și dacă
sporea concurența, dar această optică nu a fost urmată176. În literatura de specialitate, referitor la această
cauză, se afirmă că „limbajul utilizat de Curte părea să sugereze un rol mai larg al acestei doctrine.
Obiectul principal al acordului era reprezentat de operarea unei cooperative, la care au aderat mici fermieri.
Cooperativa era capabilă să achiziționeze echipamente destinate activităților fermierilor la prețuri mai mici
decât fiecare dintre membri în mod individual, deoarece aceasta le achiziționa în bloc și putea să asigure
discount-uri. Curtea a susținut că o restricție ce dispune că membrilor cooperativei le este interzis să adere
la alte cooperative ar putea fi licită, în ipoteza în care ar fi fost necesară pentru operarea efectivă a
cooperativei. Curtea a apreciat că acordul principal a sporit concurența și că restricționarea auxiliară ar fi
putut produs și ea efecte benefice asupra concurenței. Aceasta întrucât posibilitatea cooperativei de a obține
prețuri reduse de la furnizori depindea de cumpărarea de către toț membrii prin intermediul ei. În ipoteza în
care unii s-ar fi dezis, cooperativa nu ar fi putut achiziționa la fel de multe bunuri și și-ar fi pierdut din
puterea comercială. Hotărârea Curții poate fi citită astfel încât să sugereze că acordul a fost evaluat mai
degrabă prin luarea în considerare a efectelor economice globale pe care acesta le produce, decât prin
concluzionarea că restrânge sau nu libertatea economică. Această interpretare ar putea fi abordată în sensul
că doctrina restricționărilor auxiliare este o modalitate de îndepărtare de la modelul libertății economice și
de apropiere de ideea unei evaluări a acordurilor bazată pe efectele lor globale asupra bunăstării
economice. Totuși, în cazurile ce au urmat, doctrina nu s-a dezvoltat în această direcție. În schimb, doctrina
este privită în sensul că servește posibiltății de axare pe aspectele principale ale unei tranzacții, în procesul
de determinare a legalității sale, în timp ce restricționările auxiliare nu necesită o examinare. Câtă vreme se
concluzionează că acordul prinicipal nu restrânge concurența sau este exceptat, restricționarea auxiliară
este considerată în mod automat validă. Rațiunea acestei doctrine este numai aceea de a asigura o bună
practică administrativă, permițându-i Comisiei să-și centreze atenția pe efectele principale ale acordului,
dar și să controleze în același timp aspectele minore în ipoteza în care restricționările auxiliare sunt
excesive prin durată sau prin sfera lor de aplicare” 177 . “În schimb, abordarea Comisiei Europene se
conturează numai în jurul ideii de a cerceta dacă restricția este necesară pentru succesul comercial al
acordului principal” 178 . “Dacă este necesară și dacă operațiunea în ansamblul său este licită, restricția
auxiliară nu este evaluată prin prisma efectelor pe care le produce pe piața relevantă, ci este declarată licită
în ciuda faptului că restrânge libertatea economică a părților 179”. “O denumire mai potrivită, în lumina
acestei abordări, ar fi aceea de „restricționare secundară” pentru a distanța abordarea Comisiei Europene de
aceea îmbrățișată în cadrul dreptului antitrust american.” 180
175
Cauza C-250/92, Gøttrup-Klim e.a. Grovvareforeninger v. Dansk Landbrugs Grovvareselskab [1994] ECR I-5641
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A61992CJ0250
176
Op. cit. supra 22
177
Op. cit. supra 22, pag. 34-35
178
Op. cit. supra 22
179
Op. cit. supra 30
180
Op. cit supra 30, pag. 36
73
Una dintre primele decizii în contextul căreia Comisia și-a dezvoltat poziția în ceea ce privește
restricționările auxiliare, Reuter/BASF181, a avut ca obiect tocmai transferul unei întreprinderi. Autoritatea
europeană de concurență a concluzionat că clauzele restrictive impuse vânzătorului unei întreprinderi nu
cad sub incidența art. 101 (1) din TFUE atunci când sunt proporționale; această viziune a fost confirmată
the Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Remia BV și Verenidge Bedrijven și Nutricia vs
Comisia182 în contextul căreia a susținut că, pentru a conferi efectivitate înstrăinării unei afaceri împreună
cu fondul de comerț asociat acesteia, poate fi necesar ca vânzătorul să fie oprit din a concura cu
cumpărătorul; în absența unei asemenea clauze, existând posibilitatea ca afacerea în cauză să nu poată fi
deloc înstrăinată183. În cauza Metropole vs Comisia184, Tribunalul de Primă Instanță a susținut că ceea ce se
desemnează în mod comun prin noțiunea de „restricționări auxiliare”, sunt acele convenții direct legate și
necesare „implementării unei operațiuni principale”; hotărând că ceea ce este accesoriu este o chestiune
„relativ abstractă” ce nu necesită o analiză integrală a pieței185.
În anul 2001, într-o concentrare 186 aprobată de Comisie în conformitate cu Regulamentul în

vigoare, Areva și Siemens au creat un joint-venture, Areva NP, în vederea contopirii activităților lor
relative la tehnologia nucleară civilă, entitate ce avea să furnizeze centrale nucleare, servicii aflate în
legatură cu reactoarele nucleare și recipiente de combustibil. Părțile au convenit că, în urma renunțării
unui contractant de a mai fi parte la joint-venture, acestuia îi era interzis să concureze cu joint-venture-ul
pe o perioadă de unsprezece ani. În anul 2009, Siemens a denunțat contractul în temeiul unei clauze
prevăzute în acest sens în contract, înstrăinându-și participațiile Arevei. În continuare, Siemens și-a făcut
cunoscută intenția de a reintra în domeniul afacerii cu energie nucleară civilă în parteneriat cu o entitate
de origine rusă. În consecință, Areva a căutat să-i impună lui Siemens executarea obligațiilor de
neconcurență asumate de cel din urmă prin contractul inițial încheiat. Printre alte apărări, Siemens a arătat
în fața Comisiei Europene că aceste clauze încălcau dreptul european al concurenței și, prin urmare, nu
puteau fi executate în stare de legalitate, chiar și după ce durata lor a fost redusă la o perioadă de patru ani,
în urma procesului arbitral ce avusese loc între părți.
Comisia a apreciat că clauzele de neconcurență impuse după terminarea raporturilor contractuale

nu au fost necesare pentru constituirea joint-venture-ului și, în consecință, nu puteau fi considerate
auxiliare acelei concentrări economice. Totuși, a acceptat că restricționările pot fi, de principiu, auxiliare
dobândirii controlului unic de către Areva asupra Areva NP, dat fiind accesul privilegiat al lui Siemens la
informații confidențiale pe durata existenței joint-venture-ului. În același timp, a considerat că durata și
sfera de aplicare a restricționărilor erau excesive, încălcau art. 101(1) TFUE și nu erau susceptibile de
vreo exceptare în temeiul art. 101(3) TFUE. Trebuiau, așadar, efectuate modificări semnificative la
nivelul obligațiilor pentru a le pune în acord cu exigențele impuse de art. 101 TFUE. Areva și Siemens și-
181
Decizia Comisiei Europene nr. 76/743/CEE, JOUE, L 254/40 (1976), [1976]
182
Cauza 42/84 [1985] ECR 2545
183
Richard Whish, David Bailey, Competition Law, Eighth Edition, Oxford University Press, Great Clarendon Street,
Oxford, United Kingdom, 2015, pag. 137
184
Cauza T-112/99 [2001] ECR II-2459
185
Op. cit. supra 36
186
A se vedea cazul COMP/39.736
http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/case_details.cfm?proc_code=1_39736
74
au asumat angajamente în acest sens, pentru a evita potențiale sancțiuni substanțiale. Comisia a acceptat
aceste angajamente ce au devenit obligatorii în luna iunie a anului 2012.
Comisia Europeană a fost dispusă să accepte numai următoarele restricționări în sarcina lui
Siemens, după terminarea raporturilor contractuale:
x O clauză de neconcurență cu o sferă de aplicare globală, impusă pe o perioadă de trei ani, cu privire la
produsele-cheie fabricate și comercializate de joint-venture: aceasta a fost, în accepțiunea Comisiei,
suficientă pentru a proteja interesele Arevei, având în vedere că după trecerea celor trei ani, informația la
care Siemens a avut acces și-ar fi pierdut relevanța comercială și strategică;
x Nicio clauză de neconcurență privitoare la celelalte produse „non-cheie” din domeniul energiei nucleare
ce nu au fost fabricate de joint-venture, chiar și în ipoteza în care acestea au fost folosite sau revândute de
către această entitate (ex. componente pentru centrale nucleare sau părți componente convenționale a unei
centrale nucleare, pe care Siemens a continuat să le producă în afara joint-venture-ului);
x O obligație pe durată nelimitată concretizată în interdicția de a nu folosi know-how-ul tehnologic

confidential al joint-venture-ului sau al Arevei: aceasta nu restrânge concurența, întrucât Siemens putea să
concureze în continuare folosindu-se de propria tehnologie;
x O obligație asumată pe o durată nelimitată de a nu divulga informații confidențiale în ceea ce privește

joint-venture-ul sau în ceea ce o privește pe Areva
Obligațiile de neconcurență impuse lui Siemens acopereau nu numai concurența directă, dar și:
dezvoltarea de produse-cheie, folosirea de informații confidențiale de business aflate în legătură cu joint-
venture-ul sau cu Areva, precum și achiziționarea sau deținerea a mai mult de 10% din capitatul sau din
acțiunile cu drept de vot ale oricărei entități ce furnizează produse-cheie.
De reținut este distincția pe care a realizat-o Comisia între restricționările impuse asociatului
renunțător în ceea ce privește folosirea tehnologiei și a know-how-ului pe de o parte (care nu restrâng
concurența în niciun fel) și folosirea informației confidențiale de business pe de alta (care restrânge
concurența și, în consecință, nu poate fi stipulată decât pentru o perioadă tranzitorie). Este, de asemenea,
notabilă abordarea strictă a Comisiei în ceea ce privește considerarea ca auxiliară numai a obligației de
neconcurență referitoare la produsele si serviciile fabricate, respectiv prestate efectiv de către joint venture
(ce au fost enumerate în mod exhaustiv în clauza de neconcurență revizuită), chiar dacă Siemens a
continuat să furnizeze alte produse complementare achiziționate de către aceiași clienți, operatori de
centrale nucleare.
În Cazul No. IV/M.0058/1*/3* VODAFONE/VIVENDI/CANAL PLUS 187 , în contextul creării

unui joint-venture de către întreprinderile implicate, acestea au solicitat ca Art. 1.3.6 din Acordul
constitutiv al joint-venture-ului să fie considerat restricție auxiliară. Această dispoziție prevedea
187
Decizia Comisiei Europene din 20 iulie 2000
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1456162192769&uri=CELEX:32000J0048
75
interdicția în sarcina societăților-mamă de a deține, proiecta, dezvolta, opera și administra și/ sau a
menține orice portal orizontal 188 . Totodată, societățile-mamă sunt oprite din a achiziționa participații
depășind [...] (date confidențiale) în orice entiate implicată în desfășurarea oricăreia dintre activitățile
rezervate definite în acordul constitutiv. În ciuda faptului că aceasta este o decize ce nu a fost dată în
contextul noilor reglementări de la nivel european, își menține pe deplin valabilitatea, ilustrând abordarea
autorității europene de concurență în ceea ce privește stipularea de către părți a unor clauze de
neconcurență ce, în mod obișnuit, nu ar putea fi considerate restricționări auxiliare, însă, având în vedere
circumstanțele de natură economică, impuse de structura deosebită a concentrării, acestea au fost
considerate ca atare.
3. Regimul național al restricționărilor auxiliare
Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind restricționările auxiliare 189 consacră la punctul 2 din
„Introducere”, principiul autoevaluării restricționărilor auxiliare, potrivit căruia autoritatea de concurență
nu este obligată să procedeze la o analiză individuală a acestora. Întreprinderile implicate într-o tranzacție
trebuie să evalueze dacă și în ce măsură acordurile la care acestea sunt părți pot fi considerate auxiliare
concentrării. Același principiu este prevăzut tot la punctul 2 al Introducerii Comunicării Comisiei 190
privind restricțiile auxiliare astfel „este necesar ca [...] întreprinderile implicate să aibă sarcina de a evalua
ele însele dacă și în ce măsură acordurile lor pot fi considerate accesorii unei operațiuni”. Pentru acele
cazuri care generează incertitudine și care nu sunt reglementate de Instrucțiuni, întreprinderile pot solicita
Consiliului Concurenței să evalueze în mod expres caracterul auxiliar al restricționărilor existente. Tot
aici trebuie menționat faptul că procedura simplificată 191 de evaluare a cocentrărilor economice,
reglementată de Regulamentul privind concentrările economice pus în aplicare prin Ordinul președintelui
Consiliului Concurenței nr. 385/2010, nu se aplică în acele ipoteze în care întreprinderile implicate
solicită o evaluare specială a restricționărilor care sunt direct legate de și necesare pentru punerea în
aplicare a concentrării economice192.
Efectul acestui principiu se concretizează în faptul că, în ipoteza în care Consiliul sau Comisia
autorizează concentrarea, restricțiile accesorii vor fi în mod automat cuprinse în decizia care declară
concentrarea compatibilă cu piața comună.
188
Exemple de portale orizontale includ Yahoo! Excite sau Altavista, ce oferă colecții organizate de link-uri ale unor site-
uri (într-un mod detaliat), home page-uri personale, e-mail și acces la shopping online, precum și cadrul pentru intrarea în
raporturi de afaceri cu parteneri de business care oferă conținut si oportunități având ca obiect produse aflate in stransă legătura
cu activitatea lor (cross-promotional opportunities)
189
Instrucțiuni din 5 august 2010 privind restricționările direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrărilor
economie, aprobate prin Ordinul 387/2010, în continuare „Instrucțiunile”
190
Comunicarea Comisiei privind restricții direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrărilor economice, 2005/C
56/03; În esență, se observă reluarea aproape în totalitate a textului Comunicării în cadrul Instrucțiunilor.
191
Art 12 alin. (1) din Regulament prevede că „prezentul capitol stabilește o procedură simplificată prin care Consiliul
Concurenței analizează anumite concentrări economice, în temeiul art. 46 alin. (7) din lege, cu condiția ca acestea să nu ridice
probleme de concurență”. În continuare, sunt prevăzute în Regulament condițiile în care o concentrare ecomonică poate fi supusă
acestei proceduri
192
Art. 16 din Regulament
76
În măsura în care aceste restricționări sunt direct legate și necesare implementării concentrării
economice, se aplică exclusiv Regulamentul privind concentrările economice. Pentru restricționările care
nu pot fi considerate astfel, articolele 5 și 6 din Lege, respectiv art. 101 și 102 din TFUE rămân în mod
potențial aplicabile. Faptul că un acord sau aranjament nu se consideră auxiliar unei concentrări
economice (de către întreprinderile implicate s.n) nu prejudiciază statutul juridic al acestuia. Astfel de
acordruri trebuie evaluate potrivit prevederilor art. 5 si 6 din Lege, respectiv ale art. 101 și 102 TFUE. Se
observă faptul că o evaluare eronată a caracterului de „direct legată” și „necesară” a restricționării este
susceptibilă de atrage consecințe negative asupra părților concentrării economice, în sarcina acestora
putând să se rețină chiar săvârșirea unor fapte anticoncurențiale, concretizate în înțelegeri sau într-un
eventual abuz de poziție dominantă.
Întrebarea care se ridică în acest context este, firește, care sunt acele restricționări considerate ca
fiind direct legate și necesare implementării unei concentrări economice?
Punctele 5, 6 și 7 din Instrucțiuni ne oferă criteriile de apreciere privind legătura directă și

necesitatea. Pe scurt, se prevede că acestea trebuie să fie prin natura lor, obiective (justificate de
argumente de ordin economic). Restricționările nu sunt directe și necesare punerii în aplicare unei
concentrări doar pentru că părțile le consideră ca atare.
Pentru ca restricționările să fie considerate „direct legate de punerea în aplicare a concentrării

economice”, acestea trebuie sa fie strâns legate de concentrarea economică însăși. Nu este suficient ca un
acord sa fie încheiat în același context sau în același timp cu concentrarea economică (ne putem imagina
în ce pretext s-ar fi constituit criteriul momentului sau contextului în vederea încheierii unor înțelegeri
anticoncurențiale). În același mod, o restricționare poate fi, în cazul în care toate celelalte cerințe sunt
îndeplinite, „direct legată”, chiar dacă nu a fost încheiată în același timp cu acordul care îndeplinește
scopul principal al concentrării economice. Restricționările care sunt direct legate de concentrare se
raportează, din punct de vedere economic, la contractul principal și au scopul de a permite o tranziție fără
dificultăți între vechea si noua structură a întreprinderii după realizarea concentrării economice.
Acordurile trebuie să fie „necesare punerii în aplicare a concentrării economice”, ceea ce înseamna
că, în absența respectivelor acorduri, concentrarea nu poate fi pusă în aplicare sau poate fi pusă în aplicare
doar in condiții considerabil mai nesigure, cu costuri semnificativ mai mari, într-o perioadă de timp
apreciabil mai lungă sau cu dificultăți mult sporite.
Acordurile necesare punerii în aplicare a concentrărilor economice au în mod normal scopul de a

proteja valoarea transferată, de a menține continuitatea în aprovizionare și după divizarea unei entități
economice existente anterior sau de a contribui la înființarea unei noi entități. Pentru a stabili dacă o
restricționare este necesară, trebuia nu numai să se ia în considerare natura acesteia, ci să se asigure faptul
că durata, obiectul și aria geografică de aplicare ale acesteia nu depășesc ceea ce este necesar în mod
rezonabil pentru punerea în aplicare a concentrării economice. În cazul în care sunt disponibile alternative
la fel de eficiente pentru atingerea scopului legitim propus, întreprinderile trebuie sa o aleagă pe aceea
care, în mod obiectiv, restrânge cel mai puțin concurența.
77
Trebuie evidențiat că aceste criterii se vor constitui într-un sistem de referință, fixând cadrul în care
întreprinderile implicate sau cei care le oferă asistență, vor identifica și vor prezenta argumente în vederea
considerării oricărei clauze, acord sau aranjament ca fiind o restricție direct legată și necesară
implementării unei concentrări.
În continuare, sunt prevăzute dispoziții incidente în anumite situații particulare. Pentru

concentrările economice ce sunt realizate în etape, aranjamentele contractuale aflate în legătură cu etapele
anterioare stabilirii controlului în sensul prevederilor art. 10 (1) și (5) nu pot fi, în mod obișnuit,
considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Totuși, un eventual
acord de abținere din a opera schimbări semnificative în activitatea vizată până la încheierea operațiunii se
consideră direct legată și necesară punerii în aplicare a ofertei comune.
Reglementarea aprare ca fiind firească, din moment ce cumpărătorul, în momentul de signing are în
reprezentare un anumit tip de afacere, cu o anumită organizare corporativă, ce se desfășoară cu ajutorul
anumitor mijloace de producție și în baza unei anumite forțe de muncă. Potențialele schimbări efectuate
de vânzător până la momentul closing-ului ar putea, în mod rezonabil, să-l priveze pe cumpărător din a
beneficia de întreaga valoare a afacerii reprezentate. În același timp, angajamentul pe care participanții la
achiziționarea în comun a unei întreprinderi de a nu face oferte concurente separate pentru aceeași
întreprindere sau de a achiziționa controlul pe altă are este considerată tot o restricție direct legată și
necesară punerii în aplicare a tranzacției. Astfel de restricționări sunt și acordurile sau aranjamentele prin
intermediul cărora părțile urmăresc să faciliteze dobândirea controlului în comun. Cu titlu de exemplu,
sunt oferite aranajmentele prin care întreprinderile implicate urmăresc punerera în aplicare a divizării
activelor pentru a împărți între ele facilitățile de producție sau rețelele de distribuție, precum și mărcile
existente ale întreprinderii achiziționate în comun. Instrucțiunile antenționează că, în măsura în care o
astfel de împărțire are ca obiect o entitate economică preexistentă, aranjamentele respective, pentru a fi
considerate auxiliare, trebuie evaluate prin prisma principiilor aplicabile în materia „restricționărilor des
întâlnite” în cazurile de achiziționare a unei întreprinderi, în măsura în care, desigur, se constituite în
astfel de restricționări des întâlnite.
4. Principiile aplicabile în materia restricționărilor des întâlnite în cazurile de achiziționare a

unei întreprinderi
În ceea ce privește principiile cu vocație de aplicare în materia „restricționărilor des întâlnite” în

cazurile de achiziționare a unei întreprinderi punctate anterior, acestea se referă la: clauzele de
noncocurență, acordurile de licență și la obligațiile de cumpărare și de furnizare. Tot cu titlu principial,
aceste restricționări convenite de părți, în contextul transferului unei întreprinderi pot fi stabilite în
beneficiul:
a) Cumpărătorului
b) Vânzătorului
Instrucțiunile evidențiază că în general, nevoia cumpărătoului de a beneficia de o anumită protecție este
mai imperioasă decât nevoia corespunzătoare a vânzătorului. Cumpărătorul trebuie să fie asigurat că i se
78
va permite să dobândească întreaga valoare a afacerii achiziționate. Așadar, ca regulă generală,
restricționările în favoarea vânzătorului fie nu sunt deloc direct legate și necesare punerii în aplicare a
concentrării economice, fie sfera de aplicare și/sau durata acestora trebuie să fie mai limitate decât cele ale
clauzelor în favoarea cumpărătorului.
Faptul că restricționările auxiliare sunt necesare pentru a conserva sau a transfera valoarea într-o anumită
tranzacție, poate fi susținut de următoarele exemple:
a. Într-un contract de licență de know-how, licențiatorul își dorește să-i poată transfera licențiatului întreaga
valoare a know-how-ului, în timp ce urmărește să o conserve pentru el însuși sau pentru viitori licențiați
după expirarea contractului de licență.. În vederea atingerii acestui rezultat, licențiatorul va trebui să
păstreze secretul know-how-ului său. Aceasta va necesita introducerea în contract a unor clauze prin
intermediul cărora să îi impună licențiatului obligații în acest sens: de a păstra know-how-ul secret, de a
nu sublicenția, de a nu folosi know-how-ul după încetarea raporturilor contractuale și, probabil, de a
restricționa folosirea know-how-ului doar pentru anumite domenii determinate;
b. Similar, într-un contract ce are a obiect vânzarea tuturor acțiunilor unei întreprinderi, pentru a asigura
transferul întregii valori a afacerii, inclusiv fondul de comerț asociat cu aceasta și reputația obținută în
rândul clienților, va fi aproape în toate cazurile necesar ca vânzătorul să nu concureze cu cumpărătorul
afacerii pentru o anumită perioadă. Subliniem, o asemenea clauză este esențială pentru a asiugra transferul
și/sau conservarea valorii în cadrul acelei operațiuni.
4.1. Clauzele de neconcurență
Clauzele de nonconurență reprezintă unele dintre cele mai comune restricții ce pot fi considerate
direct legate și necesare implementării concentrării. Părților tranzacției le revine, însă, sarcina de a
justifica pe deplin recurgerea la o astfel de clauză. 193 Pe scurt, în conformitate cu punctul 13 din
Instrucțiuni, astfel de clauze sunt justificate doar prin scopul legitim de punere în aplicare a concentrării
economice, atunci când durata, aria geografică de aplicare, obiectul și persoanele care intră sub incidența
acestora nu depășesc ceea ce este necesar în mod rezonabil pentru atingerea respectivului scop. Din
perspectiva duratei, sunt justificate pentru perioade de până la 3 ani, atunci când transferul întreprinderii
cuprinde transferul fidelității clientelei, atât sub formă de fond de comerț, cât și de know-how, iar atunci
când este cuprins doar fondul de comerț, clauzele de nonconcurență se justifică pentru perioade de până la
2 ani. Clauzele de nonconcurență nu pot fi considerate necesare atunci când transferul se limitează de fapt
doar la activele corporale (cum ar fi terenul, clădirile sau instalațiile) sau la drepturile exclusive de
proprietate industrială și comercială (ai căror titulari pot acționa imediat împotriva încălcărilor comise de
cedentul respectivelor drepturi). Aria geografică de aplicare a unei astfel de clauze trebuie să fie una
limitată194, iar produsele și serviciile asupra cărora se aplică vor fi doar cele ce fac obiectul activității
193
Ivo Van Bael, Jean-François Bellis, Competition Law of the European Community, Fourth Edition, Kluwer Law
International, Haga, 2005 p. 841
194
A se vedea pct. 16 din Instrucțiuni
79
economice a întreprinderii transferate195. Obligația de a impune restricționări similare terților nu
trebuie considerată direct legată și necesară pentru punerea în aplicare a concentrării economice 196. Acele
clauze care limitează dreptul vânzătorului de achiziționa sau de a deține acțiuni la o societate concurentă
cu activitatea transferată, trebuie considerate direct legate și necesare implementării tranzacției în aceleași
condiții ca cele descrise anterior pentru clauzele de nonconcurență. Sunt exceptate clauzele care îl
împiedică pe vânzător să achiziționeze sau să dețină participații doar în scop investițional, fără a-i permite
să exercite o infulență determinantă în societatea concurentă197.
În decizia Consiliului Concurenței nr. 53 din 02.11.2011 198 , s-a apreciat că, clauza de
nonconcurență 199 în forma inițială redactată de părți nu poate fi considerată o restricționare auxiliară
concentrării întrucât nu respecta prevederile pct. 19 din Instrucțiuni, în sensul că nu permitea grupului
vânzătorilor să dețină sau să achiziționeze acțiuni într-o societate concurentă în scop investițional, fără
garantarea în mod direct sau indirect a unei funcții de conducere sau vreo influență determinantă în
societatea concurentă. Într-o altă decizie200 a sa, Consiliul a apreciat că clauza de neconcurență prevăzută
de părți în contractul de vânzare ce stabilea că timp de doi ani de la finalizare, Farmaplanet (vânzătorul), fie
direct, fie indirect, nu va deschide o farmacie sau un lanț de farmacii în aceeași zonă geografică (oraș) unde
au existat farmaciile înstrăinate. De asemenea, timp de 2 ani de la finalizare, Farmaplanet, fie direct sau
indirect, nu va folosi sau transfera sigla „Farmaplanet” înregistrată la Registrul Comerțului București, așa
cum a fost concepută de pentru a putea fi utilizată personal de Farmaplanet, se consideră a fi direct legată și
necesară operațiunii de concentrare economică. Operațiunea analizată de Consiliul Concurenței reprezintă
o operațiune de concentrare economică ce s-a realizat prin dobândirea directă a controlului de către o
întreprindere asupra fondului de comerț al unei alte întreprinderi.
În cadrul unei concentrări economice 201 autorizate de Consiliul Concurenței, părțile au stabilit în
modelul de contract de vânzare atașat în Anexa 2, la Declarația de intenții, o clauză de neconcurență și o
clauză de non-solicitare despre care Consiliul a considerat că: „Conform Instrucțiunilor din 2010 privind
restricționările direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrărilor economice (denumite în
continuare Instrucțiuni), emise de Consiliul Concurenței, obligațiile de nonconcurență care sunt impuse
vânzătorului în contextul transferului unei întreprinderi sau al unei părți a acesteia pot fi direct legate și
195
A se vedea pct. 17 din Instrucțiuni, inclusiv versiuni îmbunătățite sau actualizate ale produselor, precum și modelele
care le succed. Nu va fi considerată necesară protecția împotriva concurenței din partea vânzătorului pe piețele produsului sau
serviciului în care operatorul economic transferat nu activa anterior transferului.
196
A se vedea pct. 18 din Instrucțiuni, Acest lucru se aplică, în special clauzelor care ar restrânge libertatea revânzătorilor
sau a utilizatorilor de a importa sau exporta.
197
A se vedea pct. 19 din Instrucțiuni
198
privind concentrarea economică realizată prin dobândirea controlului unic de către Boromiraco Holdings Limited,
membră a grupului Oresa, asupra SC RTC Proffice Experience SA, în continuare Boromiraco și RTC;
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7213/decizie_autorizare_oresa-rtc_proffice_site.pdf
199
Clauza prevăzută la pct. 12.1.1
200
Decizia nr. 10 din 31.03.2011 privind operațiunea de concentare economică prin care SC SENSIBLU SRL a dobândit
controlul unic asupra fondului de comerț aferent unui număr de 24 farmacii aparținând SC FARMAPLANET GRUP SRL, în
continuare „cazul Sensiblu/Farmaplanet”
http://www.competition.ro/uploads/docs/items/id8096/decizie_sensiblu_neconf_10_si_anexa.pdf
201
Decizia nr. 17 din 24.04.2012 privind operațiunea de concentrrare economică prin care SC SENSIBLU SRL a dobândit
controlul unic asupra fondului de comerț aferent unui număr de 90 farmacii aparținând S.C. News Quality Pharma S.R.L
80
necesare implementăii concentrării economice. Pentru a intra în posesia valorii totale a activelor
transferate, cumpărătorul trebuie să poată beneficia de o anumită protecție împotriva concurenței din partea
vânzătorului pentru a putea câștiga fidelitatea clienților și pentru a asimila și exploata know-how-ul. Astfel
de clauze de nonconcurență garantează transferul către cumpărător al valorii totale a activelor transferate,
care includ, în general, atât active corporale, cât și necorporale, precum fondul de comerț acumulat sau
know-how-ul dezvoltat de vânzător. Cu toate acestea, astfel de clauze de nonconcurență sunt justificate
doar prin scopul legitim de punere în aplicare a concentrării economice, atunci când durata, aria geografică
de aplicare, obiectul și persoanele care intră sub incidența acestora nu depășesc ceea ce este necesar în mod
rezonabil pentru atingerea respectivului scop. Clauzele de necocurență sunt justificate, conform
prevederilor punctului 14 din Instrucțiuni, pentru perioade de până la 3 ani, atunci când transferul
întreprinderii cuprinde transferul fidelității clientelei, atât sub formă de fond de comerț, cât și de know-
how. Atunci când este cuprins doar fondul de comerț, clauzele de nonconcurență se justifică pentru
perioade de până la 2 ani. Clauzele de nonsolicitare și de confidențialitate au un efect comparabil cu
clauzele de noncurență și, prin urmare, sunt evaluate într-un mod similar cu acestea, conform punctului 20
din Instrucțiuni. În consecință, clauzele de confidențialitate referitoare la detalii privind clientela, prețurile
și cantitățile nu se pot prelungi. În schimb clauzele de confidențialitate privind know-how-ul pot fi
justificate în mod excepțional pentru perioade mai lungi de timp. În ceea ce privește operațiunea notificată,
clauzele de nonconcurență și clauza de nonsolicitare prevăzute la art. 1.1.1. lit. (a) (i) și (ii) din contractul
de vânzare se consideră direct legate și necesare operațiunii de concentrare economică.”
În decizia Consiliului Concurenței nr. 46 din 01.11.2011202, întreprinderile implicate au convenit o

clauză de nonconcurență prin intermediul căreia vânzătorul și-a asumat obligația ca, pe o perioadă de 2 ani,
să nu intre în concurență, direct sau indirect, cu activitatea de comerț cu amănuntul de bunuri de larg
consum a magazinelor Plus existente. S-a considerat că clauza de neconcurență stipulată de părți este direct
legată și necesară concentrării economice, întrucât aceasta este limitată la 2 ani și se referă la toate
localitățile în care magazinele Plus sunt deschise sau urmează să se deschidă în curând, conform anexei [...]
la contract. „Totodată, interdicția de concurență existentă în contract se referă la situațiile în care
vânzătorul deține o participație de peste [procent care nu conferă, în mod automat, o influență
semnificativă]% din capitalul social și drepturile de vot ale unei întreprinderi. În ceea ce privește această
din urmă semnificație, Consiliul a considerat că definiția noțiunii de „Concurență” folosită în cadrul clauzei
de nonconcurență, referitoare la limitarea dreptului vânzătorului de a deține participații la o societate
concurentă cu activitatea transferată peste nivelul de [procent care nu conferă, în mod automat, o influență
semnificativă]% din capitalul social, aceasta excede cadrului legal din materia concentrărilor economice,
prin faptul că extinde nejustificat protecția achizitorului și împiedică vânzătorul să achiziționeze sau să
dețină acțiuni doar în scopul de a face o investiție financiară. Ca atare, Consiliul Concurenței a informat
părțile în legătură cu faptul că o astfel de clauză nu va fi considerată direct legată și necesară concentrării
economice notificate și că părțile pot modifica această clauză sau pot realiza o evaluare a efectelor
202
Privind concentrarea economică realizată prin dobândirea controlului unic de către Lidl Romania GmbH prin achiziția
tuturor părților sociale aparținând S.C. Pludi Market SRL, Tengelmann Real Estate International Romania SCS și Tengelmann
Real Estate International SRL
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id2275/decizia_46_din_1_11_2010.pdf
81
restrictive ale acesteia în conformitate cu prevederile art. 5 și 6 din Legea concurenței nr. 21/1996,
republicată și modificată, și cu reglementările elaborate pentru aplicarea acestora”. Părțile au prevăzut și o
clauză de non-solicitare ce obliga vânzătorul să asigure că societățile afiliate acestuia nu racolează activ,
pentru o durată de doi ani de la încheierea contractului, nici direct, nici indirect, vreun salariat angajat
astăzi la una dintre societățile achiziționate. Ele au susținut că, „în vederea dobândirii întregii valori a
Plus/TREI România, Lidl trebuie să beneficieze de o anumită protecție împotriva acțiunilor concurențiale
ale grupului Tengelmann, tocmai pentru a câștiga încrederea clienților și pentru a asimila și exploata fondul
de comerț achiziționat. De aceea, clauza de nonconcurență și de non-solicitare garantează transferul către
Lidl a întregii valori a societăților target care fac obiectul tranzacției, care include, în general atât active
corporale, cât și active necorporale, cum ar fi fondul de comerț acumulat de grupul Tengelmann sau know-
how-ul devzvoltat de acesta. În opinia părților, aceste restricționări nu sunt doar direct legate de
concentrarea economică, dar sunt, de asmenea, necesare implementării acesteia deoarece, în absența
acestora, ar exista motive rezonabile pentru ca vânzarea societăților în cauză să nu poată avea loc”.
Consiliul a reluat ceea ce se prevede și în Instrucțiuni apreciind că „pentru ca restricționările să fie
considerate direct legate de punerea în aplicare a concentrării economice, acestea trebuie să fie strâns legate
de concentrarea economică însăși. Restricționările care sunt direct legate de concentrare au scopul de a
permite o tranziție fără dificultăți între vechea și noua structură a întreprinderii după realizarea concentrării
economice. Clauzele de nonconcurență sunt justificate doar prin scopul legitim de punere în aplicare a
concentrării economice, atunci când durata, aria geografică de apliare, obiectul și persoanele care intră sub
incidența acestora nu depășesc ceea ce este necesar în mod rezonabil pentru atingerea respectivului scop”.
În decizia Consiliului nr. 30 din 30.07.2014203, se prevede sumar că formularul de notificare difuzat
de părțile concentrării economice face referire la restricțiile auxiliare prevăzute în Contractul de vânzare, în
special o clauză de neconcurență și o clauză de non-solicitare, considerate de părți ca fiind direct legate și
necesare implementării operațiunii respective. În continuare, se prevede că „în măsura în care
restricționările sunt direct legate și necesare implementării concentrării economice, acestora li se aplică
Regulamentul privind concentrările economice. Pentru restricționările care nu pot fi considerate direct
legate și necesare punerii în aplicare a unei concentrări economice, art. 5 și 6 din lege, respectiv art. 101 și
102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene rămân potențial aplicabile. Prezenta decizie
acoperă restricționările direct legate și necesare implementării concentrării economice notificate în măsura
în care acestea nu exced Regulamenrului privind concentrările economice și Instrucțiunilor privind
restricționările direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrărilor economice”.
203
Decizia Consiliului Concurenței cu privire la operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin
dobândirea controlului unic direct de către Getin Holding S.A asupra VB Leasing România IFN S.A și indirect asupra VBL
Broker de Asigurare S.R.L;
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9821/decizie_getin_holding_vbleasing_vbl_broker_de_asigur
are-versiune_neconfidentiala.pdf
82
4.2 Acordurile de licență
În ceea ce privește acordurile de licență, a doua mare categorie de restricționări frecvent întâlnite,
Instrucțiunile prevăd că transferul unei întreprinderi sau al unei părți a acesteia poate include transferul
către cumpărător, în scopul exploatării depline a activelor transferate, al drepturilor de proprietate
intelectuală și al know-how-ului. Cu toate acestea, vânzătorul poate rămâne proprietarul drepturilor în
vederea exploatării lor în cadrul altor activități decât cele transferate 204. În aceste cazuri, metoda obișnuită
de a garanta cumpărătorului deplina utilizare a activelor transferate este de a încheia acorduri de licență în
favoarea acestuia. În mod similar, în cazul în care vânzătorul a transferat drepturile de proprietate
intelectuală împreună cu activitatea, cumpărătorul îi poate acorda o licență vânzătorului pentru a utiliza
acele drepturi în cadrul altor activități decât cele transferate.
Instrucțiunile prevăd că licențele de brevete 205 , de drepturi similare sau de know-how pot fi
considerate necesare punerii în aplicare a concentrării economice. În orice caz, nu trebuie sa fie limitate în
timp. Pot fi licențe simple sau exclusive și pot fi limitate la anumite domenii de utilizare, în măsura în care
corespund activităților întreprinderii transferate. Trebuie reținut că limitările teritoriale de producție care
corespund teritoriului activității transferate nu sunt necesare punerii în aplicare a operațiunii de
concentrare economică. În ceea ce privește licențele acordate de vânzătorul activității în favoarea
cumpărătorului, vânzătorul poate face obiectul unor restricționări teritoriale în acordul de licență, în
aceleași condiții stabilite pentru clauzele de nonconcurență. În mod similar sunt tratate și licențele de
mărci, denumiri comerciale, drepturi de desene și modele industriale, drepturi de autor sau drepturi
conexe.
4.3 Acordurile de cumpărare și de furnizare
În ceea ce privește obligațiile de cumpărare și de furnizare, se prevede 206 că scopul acestora rezidă
în garantarea continuității furnizării de către oricare dintre părți a produselor necesare pentru continuarea
activităților reținute de vânzător sau preluate de cumpărător. Totuși, durata obligațiilor de cumpărare sau
de furnizare trebuie limitată la o perioadă necesară înlocuirii relației de dependență cu una de autonomie
pe piață. Astfel, obligațiile de cumpărare sau de furnizare având drept scop garantarea cantităților
furnizate anterior, se pot justifica pentru o perioadă de tranziție de până la 5 ani. Obligațiile care prevăd
cantități nelimitate, exclusivitate sau cele care conferă statut de furnizor privilegiat sau de cumpărător
privilegiat nu sunt necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Conform principiului
204
În decizia Consiliului Concurenței, nr. 17 din 24.04.2012 privind operațiunea de concentrare economică prin care SC
SENSIBLU SRL a dobândit controlul unic asupra fondului de comerț aferent unui număr de 90 farmacii aparținând S.C. News
Quality Pharma S.RL, vanzătorul News Quality și-a asumat ca timp de 2 ani de la finalizare să nu folosească și nici să nu
permită (în limita în care este posibil) folosirea niciunei denumiri comerciale, mărci sau brand folosite de Farmacii ori a altor
denumiri care se intenționează să fie sau pot fi confundate cu aceste denumiri comerciale. Așadar, vânzătorul își poate asuma și
o obligație totală de abstențiune în ceea ce privește exploatarea drepturilor de proprietate industrială.
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7414/decizie_sensiblu_publicare.pdf
205
Inclusiv cererile de brevetare, modelele de utilitate, cererile pentru înregistrarea modelelor de utilități, desene și modele
industriale, topografia semiconductorilor, certificatele de protecție suplimentară pentru produse medicale , precum și certificatele
de amelioratori de plante
206
Punctele 26-29 din Instrucțiuni
83
proporționalității, obligațiile ce stabilesc cantități fixe cu o clauză de variație sunt, în aceste cazuri, mai
puțin restrictive în ceea ce privește concurența.
Contractele de servicii și de distribuție sunt echivalente prin efect cu acordurile de furnizare. În

consecință, vor deveni incidente aceleași considerații avute în vedere anterior.
În decizia Consiliului Concurenței privind tranzacția Boromiraco și RTC 207, părțile au prevăzut în
contractul principal două clauze privind serviciile tranzitorii. Consiliul a considerat că clauza de lit. a)
privind serviciile tranzitorii poate fi considerată o restricționare auxiliară, deoarece pentru a permite
transferul unei întreprinderi către cumpărător, în condiții rezonabile, adesea este necesară menținerea,
pentru o perioadă de tranziție, a legăturilor existente sau a unor legături similare între vânzător și
cumpărător, conform prevederilor punctului 26 din Instrucțiuni. S-a considerat că această clauză respectă
durata prevăzută în Instrucțiuni, astfel de clauze fiind justificate pentru o perioadă de tranziție de până la 5
ani (în speță, fiind vorba de 2 ani). Nu la fel s-a pus problema în situația clauzei de la lit. b), autoritatea de
concurență apreciind că aceasta nu respecta prevederile punctului 26 și 27 din Instrucțiuni, durata clauzei
privind serviciile tranzitorii impusă cumpărătorului 1, respectiv Boromiraco, trebuie limitată în timp la
nivelul clauzei impuse vânzătorului 1, respectiv RTC Holding BV.
4.3.1 Clauza de exclusivitate
Într-o altă decizie208, Consiliul s-a pronunțat cu privire la un contract de distribuție exclusivă 209 pe
care părțile l-au considerat ca fiind o restricție auxiliară, în sensul în care nu poate fi considerat astfel,
deoarece nu s-au reținut existența unor situații excepționale care să justifice necesitatea caracterului
exclusiv al obligației de furnizare și cumpărare a produselor profesionale de îngrijire a părului.
Argumentele invocate de părți referitoare la specificul relației distribuitorului cu clienții săi, saloanele de
îngrijire/înfrumusețare, de a le prezenta produsele din portofoliu, de a desfășura activități de training, de a
le înțelege business-ul și nevoia de a se adapta cerințelor clienților proprii, nu au fost reținute de Consiliul
Concurenței care a apreciat că nu pot fi reținute, întrucât relațiile cu saloanele de coafură și legăturile cu
profesioniștii ce activează în domeniul menționat existau și înainte de realizarea operațiunii de
concentrare economică, obiectul de activitate al societății achiziționate fiind acela de distribuire a
produselor profesionale de îngrijire a părului către saloanele de coafură. Mai mult, obiectul operațiunii de
concentrare economică îl constituie achiziționarea activității de distribuție a societății Wella, iar nu
dreptul de a produce portofoliul de produse profesionale de îngrijire a părului, purtând mărcile Wella,
Londa și System Professional, destinate saloanelor de coafură și de a utiliza drepturile de proprietate
intelectuală asupra mărcii „Wella”, produsele respective putând fi achiziționate și de la alți furnizori de
produse profesionale de îngrijire a părului. Posibilitatea distribuirii produselor de îngrijire a părului
207
A se vedea supra. Nota 51
208
Decizia Consiliului Concurenței nr. 28 din 30 iunie 2010 privind concentrarea economică realizată prin dobândirea
controlului unic direct de către SC Interbrands Marketing&Distribution SA asupra SC Wella Romania SRL
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id2271/decizia_wella_interbrands_site.pdf
209
Acesta avea ca obiect distribuția către Wella sub o nouă denumire a produselor profesionale P&G, aceleași pe care
Wella le avea în portofoliu și anterior realizării operațiunii de concentrare economică
84
purtând mărcile altor producători rezultă și din prevederile punctului (B) din Preambulul contractului de
vânzare-cumpărare, unde se menționează faptul că activitatea Wella constă în „furnizarea de bunuri și
prestarea de servicii în România în legătură cu coafura profesională sub mărcile „Wella, Londa, SP și alte
mărci renumite din România”
În același timp, Comisia Europeană, recunoaște că nu există o justificare generală pentru acordurile
exclusive de cumpărare sau de furnizare, exceptând situații excepționale210. Situația s-a prezentat cu totul
altfel 211 în Decizia Comisiei din 27 iulie 1999 212 , în care, având în vedere particularitățile cazului
(începând cu scopul tranzacției, respectiv acela de a dezvolta o rețea națională de telecomunicații), un
contract de distribuție exclusivă a serviciilor telefonice tip voce ale filialei TD către Cégétel (una dintre
societățile-mamă) a fost considerat de către Comisie o restricție direct legată și necesară implementării cu
succes și a operării filialei TD, creată de către compania statală franceză de căi ferate și operatorul de
telecomunicații.
5. Concluzii
Importanța acestor acorduri ale părților, indiferent de forma concretă pe care o îmbracă, fie că
vorbim despre clauze, fie că vorbim despre contracte de sine stătătoare auxiliare contractului ce
concretizează operațiunea principală proiectată de acestea, este una lesne de observat. Necesitățile
practice au impus recunoașterea lor ca vertabile derogări de la ceea ce înseamnă libera concurență ce
trebuie să se manifeste în planul raporturilor dintre actorii economici, la nivel de principu, pe toate piețele
relevante ale produselor si ale ariilor geografice în cadrul cărora își desfășoară activitatea. Nu s-ar fi putut
face abstracție de nevoia existenței acestor acorduri în contextul fuziunior și achizițiilor, în lipsa lor,
putându-se ajunge la consecințe negative, chiar până la golirea de conținut a unor tranzacții. Ne întrebăm
retoric cam care ar mai fi fost valoarea unei afaceri înstrăinate printr-unul dintre instrumentele juridice
prevăzute de lege în acest sens, în ipoteza în care vânzătorul ar fi putut să concureze în mod nestingherit
cu cumpărătorul chiar de la data finalizării tranzacției. Mai ales în situația în cazul în care vânzătorul
deține o vastă experiență în domeniul de activitate respectiv, iar cumpărătorul este eventual o persoană ce
dorește să își desfășoare în premieră activitatea în acel domeniu. La fel se pune problema și în ipoteza în
care vânzătorul ar înțelege să înstrăineze doar o parte a întreprinderii sale, continuând să desfășoare
activități economice, având ce-i drept alt obiect de activitate, dar având oricând posibilitatea să poată
desfășura, pe aceeași piață, aceeași activitate precum cea a părții din întreprinderea înstăinată (prin
specificul activității desfășurate, aceasta permite o adaptare rapidă a mijloacelor de producție). De
210
De exemplu, rezultând din absența unei piețe sau decurgând din specificitatea produselor. Vezi cazurile Metropole
television (M6), Suez-Lyonnaise des eaux, France Telecom si Television francaise 1 SA (TF1) v. Comisia [2001] ECR II-2459,
parag. 118-126; Dupont/ICI, M.984, 1997, pct. 55; Valeo/ITT Industries, M. 1245, 1998, pct. 64
211
În mod similar, în decizia STM Société Technique Minière (L.T.M.) v. Société Maschinenbau Ulm GmbH (M.B.U.),
Cauza 56/65, Curtea Europeană de Justiție a statuat că acele clauze care conferă un drept exclusiv de vânzare unui distribuitor nu
ar restrânge concurența dacă, luând în considerare contexul legal și economic în care acordul a fost încheiat, a fost necesar
pentru penetrarea unei noi arii geografice de către o Întreprindere - Alison Jones, EC competition law: text, cases and materials,
Oxford University Press, 2010 p. 232
212
Cazul IV/36.581 - Télécom Développement, Decizia Comisiei din 27 iulie 1999 http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/?qid=1456162192769&uri=CELEX:31999D0574
85
asemenea, o situație similară este aceea în care vânzătorul ar înțelege să înstrăineze afacerea sa dintr-un
anumit județ, continuând să desfășoare aceeași activitate în alte județe de pe teritoriul României. Ne
putem imagina și ipoteza în care părțile ar fi putut ca, imediat după ce operațiunea de concentrare
economică ar fi fost realizată, să se poată folosi de toate informațiile confidențiale de care au luat act în
perioada perfectării acesteia, fără să existe o perioadă de timp (fie ea și una limitată), în care informațiile
de care s-a luat act să înceapă să-și piardă din relevanța economică. Totodată, putem să ne proiectăm în
plan mental situația în care un cumpărător fără niciun pic de experiență în ceea ce privește o anumită
industrie, s-ar regăsi „văduvit” prin întreruperea tuturor relațiilor tradiționale cu furnizorii de materii
prime, odată cu înstrăinarea de către vânzător a întreprinderii sale. Nu în ultimul rând, gândul ne poate
duce la situația în care vânzătorul ar fi putut să le facă oferte de angajare avantajoase unor angajați-cheie
ai întreprinderii înstrăinate. Toate aceste ipoteze sunt evocatoare în ceea ce privește existența nevoii de
conservare a valorii întreprinderii transferate. Posibilitatea de a concura fără niciun fel de obstacol,
chiar din momentul perfectării operațiunii părților implicate, ar fi condus la efecte negative, în special în
ceea ce-l privește pe cumpărător (astfel cum se prevede atât în Comunicarea Comisiei din anul 2005, cât
și în Instrucțiunile din 2010 ale Consiliului Concurenței). Perioadele tranzitorii pentru care clauzele de
neconcurență își produc efectele vin tocmai să contracareze anumite consecințe nefaste ce ar fi decurs din
absolutizarea principiului libertății concurenței. Judecătorul Taft, cel căruia i se datorează formularea
doctrinei restricționărilor auxiliare în cadrul dreptului antitrust american, a recunoscut limitele acestui
principiu încă din anul 1898.
În același timp, trebuie evidențiat faptul că nu trebuie sub nicio formă îmbrățișată o abordare
mecanică în procesul de evaluare a unor acorduri ale părților, din perspectiva caracterului acestora de
resticționări direct legate și necesare implementării concentrării economice. Nici de către întreprinderile
implicate în concentrare, nici de către autoritățile de concurență. Instrucțiunile din 2010, precum și
Comunicarea din 2005 a Comisiei oferă puncte de reper (ex. în ceea ce privește durata maximă pentru
care pot fi stipulate anumite clauze, din perspectiva efectelor pe care le vor produce) în ceea ce privește
evaluarea acordurilor auxiliare operațiunii principale. Aceasta nu implică faptul că, în situații de excepție,
în care împrejurările anumitor cazuri impun, autoritatea de concurență nu va putea să autorizeze stipularea
anumitor clauze pe perioade mai lungi de timp, fără a se folosi, astfel, doar de șablonul Instrucțiunilor din
2010, fără a părăsi litera acestora. Dimpotrivă, în evaluarea acordurilor accesorii pentru a stabili dacă
acestea pot fi considerate restricționări auxiliare (la solicitarea expresă a părților în acest sens, căci altfel
cunoaștem că este consacrat principiul autoevaluării acordurilor de către părți), autoritatea de concurență
va trebui să se raporteze la particularitățile fiecărui caz în parte, în funcție de necesitățile concrete pe care
acesta le prezintă, pentru a se asiugra pe deplin conservarea valorii întreprinderii înstrăinate. În aceeași
ordine de idei, dacă părțile înțeleg să încheie în contextul operațiunii principale un acord ce nu este
apreciat ca fiind o „restricționare des întâlnită în cazurile de achiziționare a unei întreprinderi” (în
terminologia Instrucțiunilor din 2010), aceasta nu înseamnă că nu poate fi considerat ca fiind o restricție
auxiliară concentrării economice, câtă vreme acesta este direct legat și necesar implementării concentării,
în conformitate cu principiile stabilite de Instrucțiuni în acest sens. Așadar, abordarea în planul evaluării
trebuie să fie una flexibilă, în spiritul „orientărilor” oferite atât de Comisia Europeană, cât și de Consiliul
Concurenței.
86
Bibliografie
1. Doctrină
Alison Jones, Brenda Sufrin, EU Competition Law, Texts, Cases and Materials, Oxford University Press,
5th Edition, Great Clarendon Street, Oxford, United Kingdom, 2014, pag. 1244
Alison Jones, EC competition law: text, cases and materials, Oxford University Press, 2010, pag. 232
E. Gellhorn și W.E. Kovacic, Antitrust Law and Economics in a Nutshell, 4th edition, St Paul, MN: West
Publishing, 1994, pag. 254-259
F. Enrique Gonzalez Diaz, The Notion of Ancillary Restrains under EC Competition Law, Fordham
International Law Journal, Volume 19, Issue 3, Article 8, 1995, pag. 953
Giorgio Monti, EC Competition Law, Cambridge University Press, 6 august 2007, pag. 35
Ivo Van Bael, Jean-François Bellis, Competition Law of the European Community, Fourth Edition, Kluwer
Law International, Haga, 2005 p. 841
Richard Whish, David Bailey, Competition Law, Eighth Edition, Oxford University Press, Great
Clarendon Street, Oxford, United Kingdom, 2015, pag. 137
Slaughter and May, The EU Merger Regulation - An overview of the European merger control rules,
March 2015, One Bunhill Row, London, United Kingdom, pag. 23
2. Jurisprudență
Decizia Consiliului Concurenței privind concentrarea economică realizată prin dobândirea controlului unic
de către Boromiraco Holdings Limited, membră a grupului Oresa, asupra SC RTC Proffice Experience
SA, în continuare Boromiraco și RTC
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7213/decizie_autorizare_oresa-
rtc_proffice_site.pdf
Decizia Consiliului Concurenței cu privire la operațiunea de concentrare economică ce urmează a se

realiza prin dobândirea controlului unic direct de către Getin Holding S.A asupra VB Leasing România
IFN S.A și indirect asupra VBL Broker de Asigurare S.R.L
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9821/decizie_getin_holding_vbleasing_vbl_brok
er_de_asigurare-versiune_neconfidentiala.pdf
Decizia nr. 10 din 31.03.2011 privind operațiunea de concentare economică prin care SC SENSIBLU SRL
a dobândit controlul unic asupra fondului de comerț aferent unui număr de 24 farmacii aparținând SC
FARMAPLANET GRUP SRL, în continuare „cazul Sensiblu/Farmaplanet”
http://www.competition.ro/uploads/docs/items/id8096/decizie_sensiblu_neconf_10_si_anexa.pdf
87
Decizia Consiliului Concurenței privind concentrarea economică realizată prin dobândirea controlului unic
de către Lidl Romania GmbH prin achiziția tuturor părților sociale aparținând S.C. Pludi Market SRL,
Tengelmann Real Estate International Romania SCS și Tengelmann Real Estate International SRL
Decizia Consiliului Concurenței, nr. 17 din 24.04.2012 privind operațiunea de concentrare economică prin
care SC SENSIBLU SRL a dobândit controlul unic asupra fondului de comerț aferent unui număr de 90
farmacii aparținând S.C. News Quality Pharma S.R.L
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7414/decizie_sensiblu_publicare.pdf;
Decizia Consiliului Concurenței nr. 28 din 30 iunie 2010 privind concentrarea economică realizată prin
dobândirea controlului unic direct de către SC Interbrands Marketing&Distribution SA asupra SC Wella
Romania SRL
Decizia Comisiei Europene din 20 iulie 2000, Cazul No IV/M.0058/1*/3*

VODAFONE/VIVENDI/CANAL PLUS
http://eur-lex.europa.eu/legal content/EN/TXT/?qid=1456162192769&uri=CELEX:32000J0048
Decizia Comisiei din 27 iulie 1999, Cazul IV/36.581 - Télécom Développement, http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1456162192769&uri=CELEX:31999D0574
Cauza C-250/92, Gøttrup-Klim e.a. Grovvareforeninger v. Dansk Landbrugs Grovvareselskab [1994] ECR
I-5641
Decizia Comisiei Europene nr. 76/743/CEE, JOUE, L 254/40 (1976), [1976], Cazul Reuter/BASF
Cauza Remia BV și Verenidge Bedrijven și Nutricia vs Comisia; Cauza 42/84 [1985] ECR 2545
Cauza T-112/99 [2001] ECR II-2459, Metropole vs Comisia
Cazul COMP/39.736, Areva și Siemens

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene Hofner și Elser v Macrotron GmbH, Cauza C-41/90, [1991]
ECR I-1979, para. 21
Electrabel v. Comisia, Cauza C-84/13 P, 3 iulie 2014 și COMP M. 7184 Marine Harvest/Morpol, 23 iulie
2014
United States v. Addyston Pipe&Steel Co., 85 F. 271 (6th Circuit 1898), aff’d as modified, 175 U.S 211
(1899), https://supreme.justia.com/cases/federal/us/175/211/case.html
88
Capitolul 7
Analiza comparativă: ajutor de minimis/ajutor de stat regional
Alina COSTACHESCU213
Rezumat:
Lucrarea de față are ca scop realizarea unei analize comparative din pespectiva a două tipuri de ajutoare
(regional și de minimis), din perspectiva politicilor europene de concurență și de coeziune, individualizând
conceptul de ajutor de stat, tipurile și categoriile de ajutor de stat, asemănările și deosebirile dintre cele
două tipuri de ajutoare (regional și de minimis). În acest sens, au fost utilizate ca si criterii: domeniul de
aplicare, limitele valorice ale pragurilor/intensităților de acordare, criterii de eligibiliate a beneficiarilor, a
proiectelor, a cheltuielilor din prespectiva regulilor de cumul aplicabile. De asemenea, sunt evidențiate
diferențele procedurale din perspectiva aprobării unor astfel de măsuri de ajutor și aspecte privind
monitorizare acestora.
Cuvinte cheie:
Ajutor de stat, schema de ajutor de stat, ajutor de stat regional, ajutor de minimis, reguli de cumul, firma in
dificultate, intreprindere, intreprindere unică.
Rolul statului în economie este necontestabil încă foarte important ținând cont de cele două
principalele instrumente prin care își exercită respectiva influență: pe de o parte vorbim de rolul statului în
reglementarea principalelor aspecte economice în funcționarea piețelor (taxele de importuri, exporturi,
TVA, accizele, în principal instrumentele de politică fiscală), pe de altă parte vorbim de implicarea directă
a statului ca și agent economic într-o serie de domenii cheie asupra cărora acesta încă exercită monopolul
de exploatare și comercializare (domenii strategice cu impact asupra siguranței naționale) și nu în ultimul
rând elementele de politică economică axate pe stimularea dezvoltării anumitor sectoare de activitate, atât
prin finanțări directe, cât și indirecte, finanțări ce sunt concentrate în programe guvernamentale/locale.
Toate aceste elemente legate de intervenția statului în economie implică atât elemente pozitive, cât și
negative, care pot distorsiona competiția economică, pot încetini dezvoltarea anumitor sectoare în
avantajul altora, pot genera fluctuații ale șomajului, etc. Luând în considerare cele anterior menționate,
unul din principalele instrumente intervenționiste utilizate de stat este chiar ajutorul de stat, sub diferitele
sale forme, acordat întreprinderilor cu diferite obiective și scopuri ce pot afecta derularea în condiții optime
a relațiilor economice din diverse sectoare economice, regiuni, tipuri de entități economice. De altfel, ca și
principiul general al politicii concurențiale a Uniunii Europene (UE) 214 , stabilit prin Tratatul privind
Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Lisabona 2007, intrat în vigoare la 01 decembrie 2009 se referă la
incompatibilatea cu piaţa internă a “ajutoarelor de stat acordate de state sau prin intermediul resurselor de
213
Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, bourosu.costachescu.alina@gmail.com
214
Art. 3 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Lisabona 2007, intrat în vigoare la 01 decembrie
2009, imprimă o competență exclusivă a UE în vederea stabilirii normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei
interne, iar titlul IV al tratatului menționat este destinat, printre altele, reglementării regulilor de concurență aplicabile
întreprinderilor, precum și a ajutoarelor de stat.
89
stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor
întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale
dintre statele membre”215. Cu toate acestea, există numeroase excepții de la aplicarea acestui principiu,
excepții strict reglementate la nivel comunitar, de exemplu prin regulamentul de declarare a anumitor
categorii de ajutoare compatibile cu piața internă216 , prin regulamentul privind acordarea ajutoarelor de
minimis 217 sau prin regulamentul ce stabilește regulile procedurale de notificare a acordării ajutorului de
stat acordat și recuperare a celui acordat ilegal218.
Problema schemelor de ajutor de stat acordat întreprinderilor și a obiectivelor acestora a fost

analizată în nenumărate rânduri, atât la nivelul UE, cât și de mediul academic 219, neajungându-se la o
concluzie cu privire la aspectele particulare legate de estimarea ajutorului, cu privire la factorii care
determină succesul sau eșecul implementării respectivelor scheme financiare, creionându-se imaginea
diferitelor probleme legate de interpretarea anumitor criterii de acordare a ajutoarelor de stat, de analiză a
piețelor relevante, de diferențele între tipurile, formele și mecanismele de acordare a ajutoarelor de stat.
Acest articol se axează asupra analizei compartive a celor două tipuri de ajutor de stat (de minimis și
regional), evidențiind principalele diferențe și similarități ale acestora. Înainte de a intra în detaliile legate
de mecanismele de acordare, de schemele și criteriile de acordare a a respectivelor forme de ajutoare de stat
trebuie să avem în vedere câteva elementele conceptuale.
215
UE, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, semnat la Lisabona, 13 decembrie 2007, art. 101-109 http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=OJ:C:2007:306:FULL&from=RO
216
UE, Regulamentul (UE) nr.. 651/2014 al CE de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă
în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014R0651&from=RO
217
UE, Regulamentul (UE) NR. 1407/2013 al CE privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf
218
UE, Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, http://eur-lex.europa.eu/legal-
219
Bachtler, J.F.; Michie, R (1995). A new era in EU regional policy evaluation? The appraisal of the structural funds,
Regional Studies, Vol. 29, nr. 8, p. 745-751.
Besley, T.; Seabright, P. (1998). The effects and policy implications of state aids to industry: An economic analysis,
Economic Policy , Vol. 14, No. 28 (1999), p. 13-53
Hancher, L. (2005). Towards an Economic Analysis of State Aids, European State Aid Law Quarterly, Vol 3, p. 425-
433.
Nicolaides, P.; Kekelekis, M; Buyskes, P. 2005. State Aid Policy in the European Community. The Hague: Kluwer Law
International. P. 137
Pisapia, A. (2014). The Role of EU State Aid Policy in Enhancing the Development of the Industrial Sector,
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:YHzmhVwwu0QJ:hrcak.srce.hr/file/198525+&cd=2&hl=ro&ct=clnk&
gl=ro
Venetoklis, T. (1998). Evaluation and monitoring of business aid in Finland. Applicant enterprises projects and
distributors of aid in industrially declining regions. A Quantitative Approach, VATT Discussion Papers 169,
http://www.vatt.fi/file/vatt_publication_pdf/k169.pdf,
http://www.vatt.fi/en/publications/latestPublications/publication/Publication_1345_id/104
90
Conceptul de ajutor de stat
Noțiunea de ajutor de stat, așa cum apare în articolul 107, alin. 1 din cadrul TFUE este definită
schematic la acest nivel, respectiv prin punctarea anumitor elemente cheie: avantajul economic, acordarea
acestuia întreprinderilor, sursa de stat, selectivitatea și distorsionarea mediului concurenţial sau a
comerțului intra-comunitar, toate aceste elemente fiind necesare a fi întrunite în mod cumulativ pentru a ne
afla în fața unui ajutor de stat. Astfel, ajutorul de stat creează un avantaj economic sau financiar pentru
beneficiari, respectiv destinatarul ajutorului de stat va realiza anumite rezultate economice pe care nu le-ar
fi obținut în condiții normale de piață, și anume, în absența intervenției statului, situația întreprinderii fiind
îmbunătățită ca urmare a acordării respectivelor facilități220. Numai avantajele acordate direct sau indirect
din resurse de stat pot constitui ajutor de stat în sensul articolului 107 alin. (1) din TFUE. Resursele de stat
includ toate resursele din sectorul public, inclusiv resursele entităților descentralizate, federale, regionale
sau de altă natură. Resursele acordate de Uniune (de exemplu, din fondurile structurale) sau de instituții
financiare internaționale sunt considerate resurse de stat în cazul în care autoritățile naționale au putere
discreționară în ceea ce privește utilizarea resurselor respective (în special, selecția beneficiarilor). În acest
ultim aspect, în conformitate cu prevederile art. 125 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, statele membre, prin autoritățile de management
desemnate să găstioneze programele operaționale cofinanțate din fondurile europene structurale și de
investiții (FESI) sunt responsabile de selecțarea operațiunilor, prin stabilirea de proceduri și criterii de
selecție adecvate.
Beneficiarul unui ajutorului este o întreprindere, definită în sensul cel mai larg posibil, respectiv
orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul juridic şi de modul de finanţare
al acestora221, indiferent dacă realizează sau nu o activitate în scop lucrativ, putându-se realiza eventual o
trimitere în dreptul nostru intern de la sensul noțiunii profesionist în conformitate cu Codului Civil (cei
care exercită activităţi economice în mod independent, supuși reglementărilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului (OUG) nr. 44/2008 şi liber-profesioniştii care exercită profesii reglementate sau liberale,
persoane juridice de drept privat - societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale,
regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste,
societăţile europene, societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic, alte
societăţi cu personalitate juridică, instituţiile publice, organizaţii non-guvernamentale şi alte entităţi fără
220
Facilitățile acordate care sunt considerate ajutor de stat sunt multiple, printre acestea numărându-se de exemplu
anularea de datorii/preluarea pierderilor; /reduceri/amânări de la plata taxelor şi impozitelor, acordarea de împrumuturi cu
dobânzi preferențiale, garanții acordate de stat, în condiții preferențiale, participări cu capital ale statului în întreprinderea vizată,
dacă rata profitului acestor investiții este mai mică decât cea normală, vânzarea unor terenuri aparținând statului sub prețul
pieței, etc, Marinescu. M.; Stroe, L. (2015), Ghid privind ajutorul de stat. Manual de curs,
http://www.ajutordestat.ro/documente/GHID%20PRIVIND%20AJUTORUL%20DE%20STAT_1140ro.pdf
221
Cauzele conexate C-180/98 - C-184/98 Pavlov și alții, Rec., 2000, p. I-6451, punctul 74, Cauzele conexate 209/78 -
215/78 și 218/78 Van Landewyck, Rec., 1980, p. 3125, punctul 88; cauza C-244/94 FFSA și alții, Rec., 1995, p. I-4013, punctul
21; cauza C-49/07 MOTOE, Rep., 2008, p. I-4863, punctele 27 și 28. apud. UE, (2014), Comunicarea Comisiei Proiect de
comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, p. 5
http://ec.europa.eu/competition/consultations/2014_state_aid_notion/draft_guidance_ro.pdf
91
personalitate juridică)222. Prin urmare, noțiunea de întreprindere în sensul normelor de ajutor de stat este
cea mai largă posibilă, statutul întreprindere definită conform reglementărilor dreptul intern nefiind
determinant/suficient, entitatea nefiind condiționată de existența unui scop lucrativ.
Pe lângă cele de mai sus, o masură de sprijin/un beneficiu acordat este ajutor de stat, dacă sunt
îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii:
¾ implică un transfer de resurse de stat, realizată de către o autoritate a statului sau de către
orice organism public sau privat care administrează resurse ale statului. Autoritatea statului
trebuie să acționeaze fie în calitatea lor de autorități publice, fie prin exercitarea
prerogativelor de autoritate publică.223
¾ este destinată anumitor întreprinderi sau producţiei anumitor bunuri (selectivitate), fiind
vorba de o măsură/practică discreționară ce are în vedere doar anumite tipuri de societăţi,
tipuri de activități sau de sectoare de activitate, categorii de regiuni, etc., toate acestea
constituind criterii de acordare preferențială a ajutorului de stat, raportat la obiectivele
măsurilor respective de acordare a beneficiilor. O măsură de ajutor de stat trebuie să
favorizeze anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri/servicii, măsuri generale
care sunt deschise efectiv pentru toate întreprinderile care funcționează într-un stat membru
pe o bază egală, nu sunt considerate selective. Cu privire la acest criteriu se face distrincție
între sectivitatea materială224, rezultând din criteriile legale de acordare a unei măsuri care
este rezervată în mod oficial anumitor întreprinderi sau indirect din structura sau
implemnetarea măsurii de ajutor de așa natură încât efectele sale să favorizeze în mod
semnificativ un anumit grup de întreprinderi și respectiv selectivitatea geografică 225 , din
perspectiva unor criterii de limitare teritorială.
¾ denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa şi afectează schimburile comerciale
dintre statele membre. Astfel, ”se consideră că o măsură acordată de stat denaturează sau
amenință să denatureze concurența în cazul în care aceasta este susceptibilă să amelioreze
poziția concurențială a beneficiarului în comparație cu celelalte întreprinderi cu care acesta
concurează”, chiar dacă prin sprijinul respectiv întreprinderea beneficiară nu este ajutată să
se extindă și să obțină cote de piață, fiind suficientă crearea premiselor necesare pentru ca
respectiva entitate beneficiară să își mențină o poziție competitivă mai puternică decât cea
pe care ar fi menținut-o dacă ajutorul nu ar fi fost acordat, denaturându-se astfel
concurența. 226 În acest sens, rolul reglementărilor specifice este cel de a asigura un impact
minim al ajutoarelor acordate.
222
Profesionist cel ce exploateaza o intreprindere, exploatarea intreprinderii fiind exercitiul sistematic al oricarui tip de
activitate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii, cu sau fara scop „lucrativ”.
Asadar, sunt profesionisti societatile comerciale, regiile, organizatiile cooperatiste, comerciantii-persoana fizica persoanele care
exercita profesii liberale sau reglementate (medici, ziaristi, avocati, notari), precum si institutiile publice (spitale, universitati,
teatre) si organizatii non-guvernamentale (fundatii, asociatii, cluburi sportive, culte religioase). Piperea, Gh., (2012):
Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul Judiciar, Nr. 1/2012, http://www.curieruljudiciar.ro/2012/03/15/profesionistul-si-
intreprinderea-sa/
223
Idem, p. 7
224
Selectivitatea materială a unei măsuri implică faptul că măsura se aplică numai anumitor (grupuri de) întreprinderi sau
anumitor sectoare ale economiei într-un anumit stat membru, idem p. 33-35
225
ibidem
226
Cauza 730/79 Phillip Morris, Rec., 1980, p. 267, punctul 11. Cauzele conexate T-298/07, T-312/97 etc. Alzetta, Rec.,
2000, p. II-2325, punctul 80, UE, (2014), COMUNICARE A COMISIEI, Proiect de comunicare a Comisiei privind noțiunea de
ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, p. 48
92
Din definiția conceptului de ajutor de stat am putut identifica faptul că putem vorbi de multiple
mecanisme de acordare a ajutoarelor, mecanisme ce se diferențiază în funcție de obiectivele avute în vedere
în cadrul schemelor de acordare. Astfel, putem identifica ajutoare de stat pentru operare ce se pot
manifesta ca și subvenții în diferite forme 227, împrumuturi sau garanții de stat, granturi, exceptări de taxe
și impozite sau fiscalitate diferențiată228, tarife preferențiale pentru anumite produse și servicii sau, chiar
subvenționarea realizării de anumite servicii sau prestări de servicii, anularea de datorii publice, acordarea
de facilități pentru relocarea firmelor sau pentru realizarea privatizării unor companii de stat (vânzare de
acțiuni)229, toate acestea având potențial distorsionant asupra pieței și a potențialilor concurenți.
Cadrul conceptual al ajutorului de stat este vast cu multiple nuanțări rezultate în urma interpretării
situațiilor cazuistice analizate de către CJUE, fiind o noțiune ce încă suscită dezbateri cu privire la aria de
cuprindere, dispute ce își au originea în cazuri sensibile din punct de vedere politic.
Schema de ajutor de stat
Schema de ajutor de stat reprezintă “orice act pe baza căruia, fără să fie nevoie de măsuri
suplimentare de punere în aplicare, pot fi acordate ajutoare individuale întreprinderilor definite în cadrul
actului într-un mod general și abstract, precum și orice act pe baza căruia pot fi acordate ajutoare care nu
sunt legate de un proiect specific, uneia sau mai multor întreprinderi, pentru o perioadă nedefinită de timp
și/sau pentru o valoare nedefinită” 230. Din definiția anterior menționată rezultă că schema de ajutor de stat
este un document de acordare și de punere în aplicare a unor măsuri de ajutor de stat, creionând principale
condiții de acordare, respectiv criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, a proiectelor și a cheltuielilor pentru
acordare respectivelor ajutoarele de stat. Orizontul de timp cu privire la acordarea ajutorului, obiectivele și
scopul acordării acestora reprezintă de asemenea elemente cuprinse în conceptul de schema de ajutor de
stat.
Conceperea unei scheme de ajutor de stat este un factor cheie în punerea în practică a unei politici
publice, determinând atât inputurile cât și output-urile acesteia, deciziile strategice legate de alocarea de
resurse, bazate pe condițiile impuse de regulamentele ce guvernează politica europeană de ajutor de stat. O
schemă de ajutor de stat, trebuie să prevadă “cel puțin următoarele elemente: obiectivul, modalitatea
acordării ajutorului de stat sau de minimis, beneficiari, perioada de aplicare, cuantumul fondurilor alocate
227
Rubini, L.; (2010), The Definition of Subsidy and State Aid: WTO and EC Law in Comparative Perspective, Oxford
University Press
228
Schoen, W, (1999), Taxation and State Aid Law in the European Union, Common Market Law Review, Vol. 36, Nr. 4,
p. 911-936, http://ssrn.com/abstract=1603789
229
UE, Documentul de orientare privind finanţarea, restructurarea şi privatizarea întreprinderilor de stat în conformitate
cu normele privind ajutoarele de stat,
10.02.2012, http://ec.europa.eu/competition/state_aid/studies_reports/swd_guidance_paper_ro.pdf
230
Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă
în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, art 2, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
93
în acest scop din bugetul furnizorului, prevederea europeană aplicabilă în temeiul căreia a fost instituită
măsura de ajutor de stat sau de minimis, în conformitate cu legislația în domeniu” 231.
Pentru elaborarea și implementarea unei scheme de ajutor de stat, a se vedea modelele detaliate în
cadrul Anexei 1.
Analiza comparativă: ajutor de stat regional / ajutor de minimis
Dacă în cadrul secțiunilor precedente discuția s-a derulat în principal asupra reglementărilor
generale în materia ajutoarelor de stat, pornind de la concept și atingând elementele procedurale principale
în implementarea politicii de ajutor de stat în cadrul UE, în cadrul prezentei secțiuni mă voi axa pe o
analiză comparativă a ajutorului de stat regional și a ajutorului de minimis, accentuând asupra celor mai
importante diferențe în cadrul criteriilor de acordatare, precum și în cadrul procedurilor de aprobare și
implementare a unor scheme aferente respectivelor tipuri de ajutoare. De asemenea, voi evidenția și
problemele practice ce pot apărea în aplicarea unor criterii de acordare a ajutoarelor de stat și respectiv în
monitorizarea respectivelor criterii în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
1. Concepte și obiective ale ajutorului de stat regional si ale ajutorului de minimis
Ajutorul de stat regional este considerat ca având un important potențial în a contribui la

obiectivele coeziunii economice și sociale. Conceptul de ajutor de stat regional se regăsește în însuși
prevederile TFUE, corelând ideea de ajutor de stat cu cea a direcționării competitive a unor fonduri spre
anumite destinații regionale în vederea atingerii anumitor obiective:
o art. 107 din TFUE se referă la un tip de ajutor de stat compatibil în relație cu economia
anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în
măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate
de această divizare,
o art. 108 din TFUE consideră că pot fi compatibile ajutoarele destinate să favorizeze
dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care
există un grad de ocupare a forţei de muncă extrem de scăzut, precum şi a anumitor regiuni,
avându-se în vedere situaţia lor structurală, economică şi socială.
De asemenea, regulamentul (UE) nr. 651/2014 al CE de declarare a anumitor categorii de ajutoare
compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, identifică două tipuri de ajutoare
regionale în funcție de scopul utilizării acestora, precum și pragurile pentru care aceste ajutoare sunt
exceptate de la notificarea către CE, ajutoare pentru care sunt stabilite restricții suplimentare. Astfel, pentru
ajutoarele regionale pentru investiții valoarea maximă permisă este de 100 milioane EUR costuri eligibile
pentru un proiect mare de investiții, iar pentru ajutoarele regionale pentru dezvoltare urbană investiția
231
Marinescu. M.; Stroe, L. (2015), Ghid privind ajutorul de stat. Manual de curs,
94
totală într-un proiect de dezvoltare urbană din cadrul oricărei măsuri de ajutor pentru dezvoltare urbană nu
depășește 20 de milioane EUR232.
Scopul ajutorului de stat regional este acela de a contracara problemele structurale care afectează
regiunile defavorizate, promovând coeziunea economică, socială și teritorială a statelor membre și a
Uniunii în ansamblul său. Ajutoarele regionale au ca obiectiv susținerea dezvoltării zonelor celor mai
defavorizate, prin încurajarea investițiilor și a creării de locuri de muncă într-un context durabil. Există
situații în care ajutoarele regionale pot fi confundate cu ajutoarele sectoriale, în special în contextul unor
scheme direționate către un număr limitat de sectoare ale economiei, obiectivul și efectele probabile putând
fi mai degrabă sectoriale decât orizontale, aceste scheme nefiind exceptate de la obligația de notificare. În
contextul ajutorului de stat regional, datorită specificității sale teritoriale, o zonă de risc asupra
distorsionării concurenței o constituie zona de taxare și respectiv de stimulentele fiscale care nu sunt
exceptate de la procedura de notificare 233.
Ajutorul de stat regional, este considerat unul din cele mai importante instrumente care contribuie la
implementarea politicii europene de coeziune 234, având un rol important în direcționnarea fondurilor la
nivel regional, menținând prioritar principiul competitivității regionale, stabilind rate direfențiate de
cofinanțare, în funcție de nivelul de dezvoltare al regiunilor respective și de categoria de beneficiar.
Ajutorul de stat regional mixează abordarea pur economică din pespectiva politicii competiționale a UE cu
necesitatea dezvoltării teritoriale a regiunilor de dezvoltare în cadrul UE.
Referitor la ajutorul de minimis, fiind vorba de ajutoare de o valoare redusă, cu impact minim,
acordate într-o anumită perioadă de timp, ajutoarele de minimis sunt scutite de la obligația de notificare,
evoluția reglementărilor în acest domeniu mergând spre “reducerea sarcinilor administrative atât asupra
statelor membre (cu privire la demersurile de notificare), cât și asupra CE (cu privire la analiza
notificărilor), care trebuie să se concentreze resursele asupra cazurilor cu adevărat importante la nivel
comunitar 235 ”, respectiv spre extinderea sferei de aplicare a acetui tip de ajutor și chiar spre dublarea
plafonului de minimis prin regulamentul CE nr. 1998/2006 236 . Această evoluție a reglementărilor în
domeniu s-a datorat în principal jurisprudenței Curții de Justiție a UE care a considerat că sume relative
mici de ajutor sau dimensiunea redusă a benficiarilor acestui tip ajutor (întreprinderile mici) nu poate
conduce la afectarea comerțului intra-comunitar în anumite sectoare economice.237
232
în aplicarea art.r 107 și 108 din TFUE, art. 13 și 16 alin 3,
http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
233
Wishlade, F.:(2003), Regional State Aid and Competition Policy in the European Union, pg. 19
Kluwer Law International, ISBN: 9789041119759
234
idem
235
Cauza C-310/99 / Italia versus CE, paragraful 94
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5bcd52b97e25244e7b94aecd2ff472cf2.e34KaxiLc3eQc40Laxq
MbN4OchiLe0?text=&docid=47152&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1047468
236
Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat
ajutoarelor de minimis, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32006R1998&from=RO
237
Berghofer, M., (2007): The new de minimis regulation: Enlarging the sword of Damocles?, European State aid Law
Quartely, vol 6, pg. 11-23, http://estal.lexxion.eu/article/ESTAL/2007/1/94
95
Noua perioada de programare 2013-2020, include o nouă reglementare asupra ajutorului de
minimis, respectiv Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al CE privind aplicarea art. 107 și 108 din TFUE
ajutoarelor de minimis, care menține plafonul de 200 000 EUR pentru cuantumul ajutoarelor de minimis pe
care o întreprindere unică le poate primi pe o perioadă de trei ani din partea unui stat membru. Acest plafon
rămâne necesar pentru a se asigura că un astfel de ajutor nu are vreun efect asupra schimburilor comerciale
dintre statele membre și nu denaturează sau amenință să denatureze concurența. De asemenea, o serie de
restricții cu privire la sectoarele în cadrul cărora se pot acorda astfel de ajutoare sunt menținute, ținându-se
cont de faptul că în cadrul acestora chiar și sume foarte mici pot avea potențial distorsionant. Astfel,
vorbim de sectorul pescuitului și acvaculturii, de producția primară de produse agricole, de sectorul
prelucrării și comercializării produselor agricole, în anumite cazuri, de anumite ajutoare legate de
activitățile de export către țări terțe sau către alte state membre, de utilizarea preferențială a produselor
naționale față de produsele importate 238. De asemenea, reglementarea anterior menționată nu introduce
schimbări fundamentale în evoluția principalelor elemente cheie ale ajutorului de minimis, însă ca și
noutăți putem aminti: conceptul de întreprindere unică, firmele în dificultate care nu mai sunt excluse din
perspectiva ajutorului de minimis, limitarea din domeniul transporturilor se referă doar la transportul de
mărfuri, etc. Asupra acestor aspecte mă voi opri în cadrul subsecțiunilor următoare în analiza comparativă
a celor două tipuri de ajutoare.
2. Model de analiză comparativă
În vederea realizării analizei comparative a celor două tipuri de ajutoare - de minimis și regional,
este necesară delimitarea modelului de analiză și respectiv a cadrului metodologic. Atunci când studiem
două noțiuni juridice trebuie să fim conştienţi de cât de diferite sunt cadrele de analiză, cum converg sau se
intersectează, în scopul conturării unei imagini cât mai realiste asupra obiectului de cercetare. 239Astfel,
pentru a nu mări sfera de analiză mă voi concentra doar asupra ajutoarelor regionale exceptate de la
procedura de notificare și respectiv, doar asupra ajutoarelor de minimis ce fac obiectul reglementării
Regulamentului (UE) nr. 1407/2013. Analiza comparativă va avea la bază următoarele criterii:
a. Nivelul de reglementare și raportarea la procedura de notificare a ajutoarelor de stat;

b. Limitele și criteriile de exceptare de la procedura de notificare;
c. Domenii în care se acordă respectivele tipuri de ajutoare/domeniile excluse de la acordarea
respectivelor ajutoare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 și respectiv
Regulamentul (UE) nr. 651/2014;
d. Caracteristicile principale ale celor două tipuri de ajutoare (asemănări și delimitări);
e. Criterii principale de acordare/de eligibilitate (eligibilitatea solicitanților întreprinderi/
întreprindere unică, încadrarea în categoria IMM, eligibilitatea georgrafică, eligibilitatea
tipurilor de investiții și de costurilor;
f. Regula de cumul;
238
Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al CE privind aplicarea art. 107 și 108 din TFUE ajutoarelor de minimis, art. 2,
http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf
239
Rein, M. şi Schön, D. (1993): Reframing Policy Discourse, în F. Fischer and J. Forester (eds), The argumentative turn
in policy analysis and planning, (London: UCL Press, 1993) p. 145-167
96
g. Procedura națională asupra aprobării schemelor de ajutor și rolul Consiliului Concurenței în
cadrul celor două tipuri de ajutoare;
h. Acordarea și monitorizarea celor două tipuri de ajutoare.
De asemenea, din sfera analizei va fi eliminat ajutorul de minimis acordat în temeiul

Regulamentului UE nr. 360/2012 întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general, o
parte dintre domeniile respectivului ajutor fiind practic exceptate din prisma ajutorului de stat regional
(transport, producerea si distributia de energie). Cu toate acestea, acest tip de ajutor se poate intersecta cu
obiectivele ajutorului de stat regional pentru investiții, cu respectarea regulilor de cumul a ajutoarelor de
stat și/sau sub scheme mixte de ajutoare notificate. În plus, din analzia comparativă sunt excluse și
schemele de ajutoare regionale de exploatare în regiunile ultraperiferice și în zonele slab populate, care pe
mecanismul compensării pot fi analizate comparativ cu schemele de minimis pentru întreprinderile care
prestează servicii de interes economic general.
Pornind de la aceste elemente, în analiza comparativă voi încerca să identific problemele concrete
de interpretare a noțiunilor juridice legate de principalele criterii de acordare a celor tipuri de ajutoare,
precum și principale probleme legate de monitorizarea și recuperarea unor astfel de ajutoare, din prima
lentilelor unui furnizor de ajutor de stat.
3. Reglementare și domeniu de aplicare
Așa cum deja am anticipat în cadrul primei subsecțiuni a acestui capitol, există o diferențiere majoră
între cele două tipuri de ajutoare în funcție de nivelul de reglementare în cadrul normelor comunitare.
Astfel, ajutorul de minimis este reglementat doar în contextul unei proceduri de exceptare de la notificare,
în cadrul unor norme secundare ale UE, respectiv Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 (cu o sferă de aplicare
mai largă în ceea ce privește sectoarele economice vizate, cu un plafon mai redus și cu restricții legate de
categoria beneficiarilor) și Regulamentului UE nr. 360/2012 (pentru ajutoarele acordate întreprinderilor
care prestează servicii de interes economic general, un domeniu limitat, cu un plaforn de minimis mai
ridicat), în afara domeniului de aplicare a respectivelor regulamente, ajutoarele trebuie analizate din
perspectiva ajutoarelor compatibile/non-compatibile și din prespectiva aplicării procedurii de notificare.
Ajutorul de stat regional este reglementat chiar în textul TFUE, făcându-se referire ajutoarele compatibile
pentru regiunile Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, precum și la ajutoare
posibil compatibile cu piața internă pentru regiuni cu anumite deficite structurale. Pe lângă acest aspect,
reglementările secundare ale UE, respectiv Regulamentul (UE) nr. 651/2014, consideră compatibile
anumite ajutoare regionale sub anumite praguri, cu anumite obiective și anumite limitări de costuri și
criterii investiționale. Date fiind aceste considerente, analiza comparativă se va realiza doar asupra
ajutoarelor regionale exceptate de la procedura de notificare, neluându-se în calcul celelalte tipuri de
ajutoare regionale, criteriile de diferențiere, de acordare, beneficiarii și procedurile în cazurile respective,
raportat la ajutoarele de minimis fiind mult prea diferite. În acest context, analiza comparativă se va limita
doar la ajutoare pentru care nu se aplică procedura de notificare.
97
Tabelul nr. 1: Nivelul de reglementare ajutor de stat regional/de minimis
Cadrul legal Ajutor de stat regional Ajutor de minimis
TFUE Art 107 și art 108 – NA
a. ajutoare compatibile pentru regiunile

Republicii Federale Germania afectate de
divizarea Germaniei,
b.ajutoare posibil compatibile cu piața

internă pentru regiuni cu anumite deficite
structurale.
Reglementari Regulamentul (UE) nr. 651/2014 - Regulamentul (UE) nr. 1407/2013

secundare ajutoare regionale pentru investiții și (cu o sferă de aplicare mai largă în
pentru dezvoltare urbană - exceptate ceea ce privește sectoarele
procedura de la notificare sub anumite economice vizate, cu un plafon mai
praguri și condiții redus – 200.000 EUR și cu restricții
legate de categoria beneficiarilor)
Regulamentului UE nr. 360/2012

(pentru ajutoarele acordate
întreprinderilor care prestează
servicii de interes economic general,
un domeniu limitat, cu un plaforn de
minimis mai ridicat -500 000EUR)
În ceea ce privește domeniul de aplicare a celor două tipuri de ajutoare, se poate remarca
reglementarea mult mai largă în cazul ajutoarelor de minimis precum și posibilitatea acordării de ajutoare
regionale/de minimis în anumite domenii excluse, cu condiția ca statul membru să realizeze anumite
demersuri suplimentare de a se asigura de prevederile celor două regulamente aplicabile. Mecanismele de
realizare a acestor demersuri la nivelul statului membru trebuie armonizate cu prevederile fiscale și
contabile în vigoare, precum și cu atribuțiile și capacitățile furnizorilor de ajutor de stat de a implementa și
monitoriza un asemenea mecanism de separare a activităților/costurilor și de faptul că activitățile
desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al celor două regulamente nu beneficiază
respectivele tipuri de ajutoare.
98
În ceea ce privește ajutorul de stat regional, se exclud din sfera de aplicare a Regulamentului (UE)
nr. 651/2014 o serie de domenii de țin de activitatea economică primară, agricultură, minerit, siderurgie,
construcție navală, activități financiare, de afaceri, de management. Esențial de remarcat este restricția cu
privire la un potențial beneficiar de ajutor de stat regional care nu trebuie să fi închis aceeași activitate sau
o activitate similară în cei doi ani care au precedat solicitarea de ajutor de stat sau care, în momentul
depunerii cererii de ajutor, are planuri concrete de a închide o astfel de activitate într-o perioadă de doi ani
după finalizarea investiției inițiale, în zona în cauză. 240
Cu privire la aceste elemente, din perspectiva unui furnizor de ajutor de stat, este dificil de a asigura
că unpotențial beneficiar al unui ajutor de stat regional nu are planuri concrete de închide activitatea într-o
perioadă de 2 ani de la finalizarea investiței în regiunea vizată de schema de ajutor de stat. Ca și măsuri pot
fi solicitate declarații pe propria răspundere la momentul acordării ajutorului respectiv și, de asemenea, pot
fi incluse clauze suspensive în cadrul contractelor de finanțare ca și mecanism de a asigura menținerea
investiției pe perioada solicitată de regulament. În cazul în care nu este menținut obiectivul respectiv se
poate recupera finanțarea acordată, cu aplicarea dobânzilor pentru recuperarea ajutorului de stat acordat,
dobânzi aplicate de la momentul acordării respectivei finanțări. 241 În ceea ce privește istoricul desfășurării
unor astfel de activități, din nou activitatea unui furnizor de ajutor de stat se direcționează asupra unei
cercetări amănunțite asupra activității respectivei întreprinderi, activitatea asupra căreia, de cele mai multe
ori nu se dispune de instrumentele juridice necesare pentru a o desfășura. Pentru detalii a se vedea tabelul
de mai jos:
Tabelul nr. 2: Domenii excluse din sfera de aplicare a ajutorului de stat regional/de minimis
Ajutor de stat regional nu se aplică: Ajutor de minimis nu se aplică:
-sectorului siderurgic, cărbunelui, construcțiilor - întreprinderilor care își desfășoară activitatea

navale, fibrelor sintetice, transporturilor și al în sectoarele pescuitului și acvaculturii, în
infrastructurii conexe, producerea și distribuția de domeniul producției primare de produse
agricole; în sectorul prelucrării și
energie și al infrastructurii pentru aceasta;
comercializării produselor agricole (în
anumite condiții de introducere în piată a
produselor)
-schemelor care vizează un număr limitat de sectoare
specifice de activitate economică (în afara activităților Excepție – se pot acorda ajutoare de minimis
unei întreprinderi care își desfășoară
turistice, infrastructurilor de bandă largă sau
activitatea atât în sectoarele anterior
prelucrării și comercializării produselor agricole) menționate, cât și în unul sau mai multe
sectoare incluse în domeniul de aplicare
regulamentul de minimis, cu condiția ca statul
240
http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf și Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al
Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE,
241
A se vedea subsecțiunea cu privire la recuperarea ajutoarelor de stat
99
-schemelor care compensează costurile de transport al membru să se asigure de separarea
mărfurilor produse în regiunile îndepărtate sau în zone activităților/costurilor și de faptul că
slab populate și care sunt acordate în anumite sectoare activitățile desfășurate în sectoarele excluse
din domeniul de aplicare al regulamentului nu
(ex. producția, prelucrarea și comercializarea
beneficiază de ajutoare de minimis.
produselor primare, agricultura, silvicultura și
pescuitul, activitățile de minerit și exploatare în - activităților legate de export către țări terțe
carieră, și furnizarea de energie electrică, gaze sau către alte state membre, respectiv
naturale, abur și aer,transportului mărfurilor prin ajutoarelor direct legate de cantitățile
conducte) exportate, ajutoarelor destinate înființării și
funcționării unei rețele de distribuție sau
destinate altor cheltuieli curente legate de
activitatea de export;
- ajutoarelor condiționate de utilizarea
preferențială a produselor naționale față de
Excepție – se pot acorda ajutoare de minimis unei produsele importate.
întreprinderi care își desfășoară activitatea atât în
sectoarele pescuit, acvacultură, producție agricolă
primară, prelucrare și comercializare produse agricole,
cu condiția ca statele membre să se asigure, prin
mijloace corespunzătoare, precum separarea
activităților sau o distincție între costuri, că activitățile
desfășurate în sectoarele excluse nu beneficiază de
ajutoarele acordate în conformitate cu prezentul
regulament.
-ajutoarelor regionale individuale pentru investiții

acordate unui beneficiar care a închis aceeași activitate
sau o activitate similară în cei doi ani care au precedat
depunerea cererii sale pentru acordarea de ajutoare
regionale de investiții sau care, în momentul depunerii
cererii de ajutor, are planuri concrete de a închide o
astfel de activitate într-o perioadă de doi ani după
finalizarea investiției inițiale pentru care solicită
ajutoare, în zona în cauză;
-ajutoarelor regionale de exploatare acordate

întreprinderilor ale căror activități principale se
încadrează în activități financiare și de asigurări, de
100
consultanță în afaceri și management
Pe lângă domeniile anterior menționate, limitele și criteriile de exceptare de la procedura de

notificare a schemelor de ajutor la CE și implicit de incidența prevederilor regulamentelor amintite, se
completează cu următoarele criterii:
Tabelul nr. 3: Criterii de exceptare de la procedura de notificare ajutoarelor de stat regionale/ de

minimis 242
Criterii de Ajutor de stat regional Ajutor de minimis

exceptare
Valoarea limită Ajutoarele regionale pentru investiții -Valoarea totală a ajutoarelor de

prag valoarea maximă permisă 243 este de 100 minimis acordate unei întreprinderi
milioane EUR costuri eligibile pentru un unice nu poate depăși suma de 200
proiect mare de investiții. 000 EUR pe durata a trei exerciții
financiare (conform legislației
fiecărui stat membru se realizează
Nu beneficiază de exceptarea de la definirea exercițiului financiar).
obligația de notificare în cazul schemelor
al căror buget mediu anual depășește 150
de milioane de EUR, la șase luni după -Valoarea totală a ajutoarelor de
intrarea în vigoare a acestora. minimis acordate unei întreprinderi
unice care efectuează transport de
mărfuri în contul terților sau contra
cost nu depășește suma de 100 000
EUR pe durata a trei exerciții
financiare.
242
idem
243
Valoarea maximă a ajutoarelor = R × (A + 0,50 × B + 0 × C), unde: R este intensitatea maximă a ajutoarelor aplicabilă
în zona în cauză prevăzută într-o hartă regională aprobată care este în vigoare la data acordării ajutorului, cu excepția intensității
majorate a ajutoarelor pentru IMM-uri, A reprezintă costurile inițiale eligibile în valoare de 50 de milioane EUR, B este partea
din costurile eligibile cuprinsă între 50 de milioane EUR și 100 de milioane EUR, iar C este partea din costurile eligibile de
peste 100 de milioane EUR, art. 2, alin. 20, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de
ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, art. 13 și 16 alin 3,
101
Efectul Se aplică numai ajutoarelor care au un NA
stimulativ efect stimulativ.
Ajutoarele au un efect stimulativ dacă

beneficiarul a prezentat statului membru
în cauză o cerere de ajutor scrisă înainte
de începerea lucrului la proiectul sau la
activitatea respectivă.
Intensități de Ajutoarele regionale sub formă de Nu există intensități regionale sau

acordare avansuri rambursabile se acordă conform intensități diferențiate în funcție de
intensităților maxime prevăzute în hartă a tipul de beneficiar, există doar
ajutoarelor regionale aflată în vigoare la valorile prag maxime anterior
momentul acordării acestora și nu pot fi menționate care se aplică indiferent
majorate. de formă/obiectivulurmărit, de
sursele de finanţare (naţionale sau
comunitare)
Valoarea prag se calculează pentru o

”întreprindere unică” (a se vedea
tabelul următor cu privire la
solicitanții eligibili)
Reguli de cumul Se ia în considerare valoarea totală a Ajutoarele de minimis nu se

ajutoarelor de stat acordate pentru cumulează cu ajutoarele de stat
activitatea acordate pentru aceleași costuri
eligibile sau cu ajutoarele de stat
sau proiectul care beneficiază de ajutor. acordate pentru aceeași măsură de
finanțare prin capital de risc dacă un
astfel de cumul ar depăși intensitatea
sau valoarea maximă relevantă a
Ajutoarele cu costuri eligibile ajutorului stabilită pentru condițiile
identificabile pot fi cumulate cu: specifice ale fiecărui caz de un
regulament sau de o decizie de
o orice alt ajutor de stat, atât timp exceptare pe categorii adoptată de
cât măsurile respective vizează CE.
costuri eligibile identificabile
diferite; Ajutoarele de minimis care nu se
o orice alt ajutor de stat, în legătură acordă pentru sau nu sunt legate de
cu aceleași costuri eligibile, care costuri eligibile specifice pot fi
se suprapun parțial sau integral, cumulate cu alte ajutoare de stat
102
numai în cazul în care cumulul acordate în temeiul unui regulament
respectiv nu are drept rezultat de exceptare pe categorii sau al unei
depășirea celui mai ridicat nivel decizii adoptate de CE.
de intensitate a ajutorului sau a
celui mai ridicat cuantum al Dacă valoarea totală a unui ajutor de
ajutorului aplicabil ajutorului minimis ce se intenţionează a se
respectiv în temeiul prezentului acorda, cumulată cu valoarea
regulament. ajutoarelor de minimis/3 ani fiscali,
depăşeşte pragul de minimis, ajutorul
nu se poate diviza pentru a se asigura
Ajutoarele fără costuri eligibile (o parte respectarea pragului de minimis;
din ajutoarele pentru IMM-uri) pot fi
cumulate cu oricare alte ajutoare de stat
cu costuri eligibile identificabile.
Ajutoarele fără costuri eligibile

identificabile pot fi cumulate cu orice alt
ajutor de stat fără costuri eligibile
identificabile până la cel mai ridicat
plafon total de finanțare relevant stabilit
în Regulamentul (UE) nr. 651/2014, în alt
regulament de exceptare pe categorii de
ajutoare ori într-o decizie adoptată de
Comisie.
Ajutoarele de stat exceptate în temeiul

prezentului regulament nu se cumulează
cu niciun tip de ajutoare de minimis în
raport cu aceleași costuri eligibile dacă un
astfel de cumul ar conduce la o intensitate
a ajutorului care le depășește pe cele
prevăzute în regulament.
Reguli de Statul membru în cauză asigură

publicitate publicarea pe un site cuprinzător privind
ajutoarele de stat, la nivel național sau
regional, a informațiilor privind
raportarea măsurilor de ajutor de stat,
precum și a informațiilor despre fiecare
măsură de ajutor exceptată care depășește
103
500.000 euro
Cu privire la cele de mai sus, principale aspecte care suscită interpretări diferite și constituie
posibile probleme în monitorizarea și recuperarea ajutoarelor de stat se referă la:
o Pragurile de notificare a schemelor de ajutor de stat, acestea putând fi eludate prin divizarea
artificială a schemelor de ajutoare sau a proiectelor care beneficiază de ajutoare. Care sunt
criteriile și mecanismele de analiză care trebuie aplicate în abordarea acestei situații se poate
referi la proximitatea geografică, la interconectarea proiectelor finanțate sau a beneficiarilor,
a obiectivelor finanțate?
o Analiza efectului stimulativ poate fi interpretată diferit de către potențialii beneficiari, cu
privire la începerea lucrului la proiectul sau la activitatea respectivă. Momentul respectiv se
referă “fie la demararea lucrărilor de construcții în cadrul investiției, fie la primul
angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau la oricare alt
angajament prin care investiția devine ireversibilă, în funcție de care are loc primul.” 244; În
contextul dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată, cu privire la momentul
preluării activelor, aceste elemente trebuie coroborate cu prevederile legale privind
dobândirea drepturilor de reprezentare asupra respectivei entități în conformitate cu
prevederile legale în vigoare.
o Stabilirea intensităților de acordare a ajutoarelor de stat, atât din prisma ajutorului de stat
regional, cât și din perspectiva pragului de minimis implică următoarele tipuri de analiză: o
analiză amănunțită din pespectiva încadrării în categoria IMM în cazul ajutoarelor de stat
regionale și de minimis, o analiză a încadrării în plafonul maxim pentru ani fiscali
consecutivi în cadrul ajutorului de minimis și, nu în ultimul rând, o analiză asupra costurilor
eligibile identificabile și a regulilor de cumul a ajutoarelor de stat. În ceea ce privește
ajutoarele regionale trebuie să fie acordate în zone asistate, cu o intensitate ce se raportează
doar la costurile eligibile și se raportează la o valoare maximă stabilită în raport cu hărțile
ajutoarelor regionale 245 , fiind obligatorie o anumită contribuție financiară din partea
beneficiarului. Asupra acestor elemente voi reveni cu detalii în cadrul subsecțiunilor
următoare, având numeroase implicații la nivelul criteriilor de eligibilitate ale solicitanților
și/sau ale proiectelor pentru care se solicită ajutor de stat regional/ de minimis. Cu toate
acestea, din pespectiva furnizorilor ajutoarelor de stat/ de minimis aceste elemente sunt cele
mai problematice din considerente de expertiză, de resurse, de informații disponibile, de
mecanisme de control și de cadru legat pentru stabilierea de atribuții în realizarea realizarea
244
Cumpărarea de terenuri și lucrările pregătitoare, cum ar fi obținerea permiselor și realizarea studiilor de fezabilitate, nu
sunt considerate drept demarare a lucrărilor. În cazul preluărilor de întreprinderi, „demararea lucrărilor” corespunde datei
dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor
categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, art. 2, alin. 23,
245
Harta ajutorului de stat regional pentru România, aprobată de Comisia Europeana și prevazută în Hotărârea Guvernului
nr. 517/2014 privind intensitatea maxima a ajutorului de stat regional in perioada 2014-2020 pentru investitii initiale, M.O nr.
479/2014, http://www.renascc.eu/documente/HG%20517%202014_928ro.pdf
104
respectivelor analize și verificări. În plus, nu este reglementată o metodologie și proceduri
de verificare clare care să stabilească nivelul verificărilor efectuate de un furnizor de ajutor
de stat.
1.1. Eligibilitatea solicitanților/proiectelor/cheltuielilor
Un alt nivel de analiză în creionarea comparației dintre ajutoarele regionale și ajutoarele de minimis
se referă la criteriile de eligibilitate cu privire atât la solicitanți, cât și la tipurile de investiții și costuri
eligibile.
Trebuie precizat că, în principiu, aceste aspecte sunt variabile în funcție de modul de conturare a
schemelor de ajutor și a obiectivelor acestora, însă există și anumite elemente comune, la care fiecare
furnizor de ajutor de stat poate completa cu alte criterii menite să se asigure de realizarea ununui anumit tip
de investiție, cu anumite elemente specifice. Pentru mai multe detalii a se vedea tabelul de mai jos:
Tablul nr. 4: Criterii de eligibilitate ajutoare de stat regionale/de minimis 246
Criterii de Ajutor de stat regional Ajutor de minimis

eligibilitate
Eligibilitatea Nu se face vreo referire la vreo anumită Întreprindere unică –include toate
solicitanților categorie de beneficiari, fiind eligibili întreprinderile între care există cel
toate tipurile de întreprinderi, definite ca puțin una dintre relațiile următoare:
orice entitate care desfășoară o activitate
economică, oricare ar fi forma sa juridică (a) o întreprindere deține majoritatea
drepturilor de vot ale acționarilor sau
ale asociaților unei alte întreprinderi;
(b) o întreprindere are dreptul de a
Sunt eligibile inclusiv întreprinderile numi sau revoca majoritatea
mari, cu anumite restricții legate membrilor organelor de administrare,
de conducere sau de supraveghere ale
eligibilitatea costurilor investiționale
unei alte întreprinderi;
(50% din valoarea eligibilă a acestora) și (c) o întreprindere are dreptul de a
numai pentru o investiție inițială în exercita o influență dominantă asupra
favoarea unei noi activități economice în altei întreprinderi în temeiul unui
zona în cauză. contract încheiat cu întreprinderea în
cauză sau în temeiul unei prevederi
din contractul de societate sau din
statutul acesteia;
246
http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf și Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al
Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE,
105
Nu este eligibil un beneficiar care a închis (d) o întreprindere care este acționar
aceeași activitate sau o activitate similară sau asociat al unei alte întreprinderi
în cei doi ani care au precedat depunerea și care controlează singură, în baza
cererii sale pentru acordarea de ajutoare unui acord cu alți acționari sau
regionale de investiții sau care, în asociați ai acelei întreprinderi,
momentul depunerii cererii de ajutor, are majoritatea drepturilor de vot ale
planuri concrete de a închide o astfel de acționarilor sau ale asociaților
activitate într-o perioadă de doi ani după întreprinderii respective.
finalizarea investiției inițiale pentru care
solicită ajutoare, în zona în cauză;
Întreprinderile care întrețin, cu una
sau mai multe întreprinderi, relațiile
Nu se acordă ajutoare regionale firmelor de la literele (a)-(d) sunt considerate
în dificultate întreprinderi unice.
Criterii În zonele asistate care îndeplinesc NA

geografice condițiile prevăzute la art.107 alin. (3)
litera (a) din TFUE, ajutoarele pot fi
acordate pentru o investiție inițială
indiferent de dimensiunea beneficiarului.
În zonele asistate care îndeplinesc

condițiile prevăzute la articolul 107 alin.
(3) litera (c) din TFUE, ajutoarele pot fi
acordate IMM-urilor pentru orice formă
de investiție inițială.
Eligibilitatea Sunt eligibile investițiile inițiale care o Sunt eliminate investițiile din
tipurilor de presupun: domeniile excluse din aria de
investiții aplicare a Regulamentului UE
o investiții în active corporale și 1407/2013 ( a se vedea
necorporale cu privire la tabelul 2)
demararea de unități noi; la o Nu se aplică ajutoarelor
extinderea capacității unei unități pentru export sau ajutoarelor
existente; la diversificarea condiționate de utilizarea cu
producției unei unități; la o precădere a produselor
schimbarea fundamentală a naționale față de produsele
procesului general de producție al importate. Mai precis,
106
unei unități existente; prezentul regulamen
o investiții legate de achiziția de o Proiectelor destinate
active legate de o unitate (unitate înființării și exploatării unei
închisă sau care urmează să se rețele de distribuție în alte
închidă dacă nu ar fi fost state membre sau în țări terțe.
achiziționată), cumpărată de un o Transportul rutier de mărfuri
investitor care nu are legătură cu o Sunt eligibilile orice tipuri de
vânzătorul. Simpla achiziție de proiecte în afara domeniilor
acțiuni nu este considerată excluse din aria de aplicare a
investiție inițială. Regulamentului UE
1407/2013
Proiect unic de investiții: -orice

investiție inițială demarată de același
beneficiar (la nivel de grup)
într-un interval de trei ani de la data de
începere a lucrărilor la o altă investiție
care beneficiază de ajutor în aceeași
regiune de nivel NUTS 3 este considerată
ca făcând parte dintr-un proiect unic de
investiții.
În cazul în care un astfel de proiect unic

de investiții este un proiect mare de
investiții, valoarea totală a ajutoarelor
pentru proiectul unic de investiții nu
depășește valoarea ajutorului ajustat
pentru proiecte mari de investiții.
Investiția trebuie menținută în regiunea

beneficiară pentru o perioadă de cel puțin
cinci ani sau, în cazul IMM-urilor, de cel
puțin trei ani de la finalizarea investițiilor.
Eligibilitatea - pentru investiții: o Nu sunt eligibile

costurilor achiziționarea de vehicule
o costurile investițiilor în active pentru transportul rutier de
corporale și necorporale; mărfuri
o costurile salariale estimate care o Sunt eligibilile orice tipuri de
107
rezultă din crearea de locuri de costuri în afara domeniilor
muncă în urma unei investiții excluse din aria de aplicare a
inițiale, calculate pe o perioadă de Regulamentului UE
doi ani; sau 1407/2013 în limitele
o o combinație în cele de mai sus plafonului de minimis
care să nu depășească suma
aferentă uneia cele două tipuri de
costuri, în funcție de care dintre
acestea este mai mare.
Activele achiziționate trebuie să fie noi,
cu excepția celor pentru IMM-uri și
pentru achiziționarea unei unități.
În cazul achiziționării activelor unei

unități, se iau în considerare numai
costurile de cumpărare a activelor de la
terți care nu au legătură cu cumpărătorul.
Tranzacția are loc în condițiile pieței.
În cazul ajutoarelor acordate pentru o

schimbare fundamentală în procesul de
producție, costurile eligibile trebuie să
depășească amortizarea activelor legate
de activitatea care trebuie modernizată în
cursul celor trei exerciții financiare
precedente.
În cazul ajutoarelor acordate pentru

diversificarea unei unități existente,
costurile eligibile trebuie să depășească
cu cel puțin 200 % valoarea contabilă a
activelor reutilizate, astfel cum au fost
înregistrate în exercițiul financiar ce
precede începerea lucrărilor.
Pentru întreprinderile mari, costurile
108
activelor necorporale sunt eligibile numai
până la un plafon de 50 % din costurile
totale eligibile ale investiției inițiale
Costuri pentru închiriere:
o în cazul terenurilor și clădirilor

(contractul de închiriere trebuie să
continue cel puțin timp de 5 ani de
la data preconizată de finalizare a
proiectului de investiții pentru
întreprinderile mari și 3 ani în
cazul IMM-urilor);
o în cazul închirierii de instalații sau
de utilaje, contractul trebuie să fie
unul de leasing financiar și trebuie
să conțină obligația ca
beneficiarul ajutorului să
achiziționeze activul la data la
care expiră contractul.
Costuri salariale
o proiectul de investiții determină o

creștere netă a numărului de
angajați în unitatea în cauză, în
comparație cu media din ultimele
12 luni (orice loc de muncă
pierdut se deduce din numărul
aparent de locuri de muncă create
în perioada respectivă, iar
numărul de persoane angajate cu
normă întreagă, cu fracțiune de
normă și cu contract sezonier
trebuie considerat ținându-se
seama de fracțiunile de unități de
muncă anuală ale acestora);
o fiecare post este ocupat în termen
de 3 ani de la finalizarea
lucrărilor;
109
o fiecare loc de muncă creat ca
urmare a investiției se menține în
regiunea în cauză pentru o
perioadă de cel puțin 5 ani (3 ani
în cazul IMM-urilor) de la data la
care postul a fost ocupat prima
dată.
Așa cum se poate observa din tabelul de mai sus există câteva noțiuni cheie în cadrul criteriilor de
eligibilitate aplicabile celor două tipuri de ajutoare: întreprindere/ întreprindere unică în cazul ajutorului de
minimis, firmă în dificultate aplicabilă în cazul ajutoarelor de stat regionale, investiție inițială. Aceste
elemente constituie una dintre principale probleme de analiză a eligibilității solicitanților în cadrul celor
două tipuri de ajutoare. În primul rând, pentru ambele tipuri de ajutoare, solicitanții eligibili sunt
întreprinderile. Încadrarea solicitantului de ajutor în categoriile de întreprinderi (mari, mijlocii, mici)
constituie principalul element în stabilirea intensității ajutorului de stat ce poate fi acordat (ajutorul de stat
regional), iar pentru ajutorul de minimis identificarea întreprinderii unice constituie criteriul de bază în
calcularea atingerii pragului de minimis. În ceea ce privește verificarea încadrării în categoria IMM,
regulile și principiile sunt stabilite de prevederile următoarelor documente:
o Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, cu modificările și

completările ulterioare
o Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definiția IMM-urilor247
o Manualului utilizatorului pentru definiția IMM-urilor 248
o Anexa 1 la Regulamentul și Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a
anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din
TFUE
În stabilirea încadrării în categoria IMM sunt câteva aspecte care atrag atenția din perspectiva
verificării de către furnizorii de ajutor de stat/ de minimis:
o Legăturile prin persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de
comun acord. În acest sens, nu există o limită a verificărilor care pot fi efectuate de către
furnizorii de ajutor de stat. În acest sens se ridică următoarele probleme: verificările vizează
persoanelor fizice care dețin acțiuni/ părți sociale în cadrul întreprinderilor analizate sau se
aplică și administratorilor entităților juridice, legăturile respective vizează inclusiv gradele de
rudenie și până la ce grad se extind aceste verificări, care sunt sursele de informații ce se vor
utiliza în realizarea analizei, care sunt mecanismele prin care respectivele legături
influențează luarea deciziile în cadrul entităților analizate. În opinia mea, trebuie stabilit
247
Commission Recommendation C(2003) 1422 concerning the definition of micro, small and medium-sized enterprises,
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003H0361&from=RO
248
ec.europa.eu/DocsRoom/documents/15582/attachments/1/.../ro/.../native, (CE, 2015)
110
cadrul legal, limitele și atribuțiile furnizorilor de ajutor de stat în efectuarea acestor verificări,
furnizorii de ajutor de stat neputându-se substitui unui organ de cercetare/control;
o Analiza piețelor relevante și a piețelor adiacente. Referitor la legăturile stabilite prin
intermediul unei persoane fizice (sau grup), pentru a analiza dacă două întreprinderi
acționează pe aceeași piață relevantă, ori pe piețe adiacente, luarea în considerare a codurilor
CAEN poate fi cel mult un punct de plecare în efectuarea acestei analize, studierea pieței, a
substituibilității produselor și serviciilor oferite, a modului cum evoluează cererea și oferta
etc., conform definiției pieței relevante în contextul controlul comunitar al concentrărilor
economice249. Realizarea unor astfel de analize la nivelul furnizorilor de ajutor de stat implică
importante resurse financiare. Metodologia de definire a pieței relevante este doar enunțată la
nivel principial, nefiind stabilită o metodologie clară, un nivel de analiză și sursele de
informații care se vor utiliza pentru analiza respectivă.
o Influența dominantă. Conform Legii 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării
IMM-urilor cu modificările și completările ulterioare, întreprinderile legate sunt
întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: (…) c) o întreprindere are
dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui
contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul
acesteia;Noțiunea de influență dominantă trebuie operaționalizată în cadrul unei metodologii
de verificare, iar modalitatea de abordare a acestei verificări ne trimite din nou în zona
organelor de control sau în zona atribuțiilor Consiliului Concurenței care verifică exercitarea
unei influențe dominante în cazul concurenței neloiale, a înțelegerilor de cartel, a abuzului de
poziție dominantă și mai puțin la nivelul unui furnizor de ajutor de stat. “Un contract încheiat
cu această întreprindere” ar trebui interpretat și înțeles ca reprezentând un act prin care se
naște în mod direct, explicit un raport între două întreprinderi, una obținând dreptul de a
exercita influență dominantă asupra celeilalte sau poate fi vorba și de un alt tip de contract. În
cazul unei metodologii bazate pe analiza valorilor cumulate a contractelor comerciale (e.g. de
furnizare materii prime) dintre două întreprinderi, într-o anumită perioadă de referință, valori
care reprezintă un procent ”semnificativ” din cifra de afaceri a uneia dintre ele, nu conduce
neaparat la concluzia că în baza respectivelor contracte, o întreprindere a obținut dreptul de a
exercita o influență dominantă asupra celeilalte. În lipsa unei clauze specifice, de
exclusivitate spre exemplu, în cadrul acestor contracte, dreptul de a exercita o influență
dominantă nu ar putea fi demonstrat în mod neechivoc. În asemenea situații, deciziile de
afaceri și de strategie comercială ale unei întreprinderi nu pot fi considerate ca influențate
dominant de cealaltă întreprindere.
o Perioada de referință pentru care se face analiza relațiilor de parteneriat și legătură. În
conformitate cu principiile ajutorului de stat/minimis, criteriile de eligibilitate trebuie
îndeplinite la momentul acordării ajutorului, moment ce coincide cu semnarea unui
angajament, respectiv a unui contract de finanțare. Cu toate acestea, există un decalaj între
momentul solicitării ajutorului și respectiv a semnării declarațiilor pe proprie răspundere cu
privire la încadrarea în categoria IMM și data acordării ajutorului de stat. Nu este clar dacă
din pespectiva analizei tipului de întreprindere (autonomă sau parteneră și/sau legată) raportat
la relațiile de influență dominantă și a piețelor relevante/adiacente, analiza se realizează pe un
interval mai îndelungat, respectiv a legăturilor prin care a trecut în ultimii ani fiscali și care
249
UE, Comunicarea CE nr. 97/C 372/03 privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței,
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:31997Y1209(01)&from=RO
111
este relevanța acestuiși aspect din perspectiva momentului acordării ajutorului de
stat/minimis.
o Modificări în structura acționariatului care pot afecta încadrarea în categoria IMM. Nu
este clară modalitatea de analiză a situației în care are loc o modificare în structura
acționariatului un entități juridice o reîncadrarea imediată în categoria IMM după respectivul
eveniment poate conduce la atitudini oportuniste din partea potențialor beneficiari ai
ajutoarelor de stat/minimis. De exemplu, o întreprindere poate efectua modificări în structura
acționariatului (transfer de părți sociale), pentru a putea deveni eligibilă ca solicitant în cadrul
unei scheme de ajutor de stat/minimis, chiar înainte de a solicita finanțare, întrucât
reîncadrarea într-o altă categorie s-ar realiza imediat (cel puțin teoretic).
În ceea ce privește noțiunea de întreprindere unică, întrodusă prin Regulamentul (UE) nr.
1407/2013 aplciabil ajutorului de minimis, aceasta se diferențiază parțial de definiția întreprinderilor legate,
nefăcându-se referire la legăturile prin persoanele fizice (grup de persoane fizice) și nici la analiza piețelor
relevante/adiacente. Din acesată perspectivă ar putea rezulta în aplicarea criteriilor de eligibilitate raporat la
ajutorul de minimis analiza încadrării în categoria IMM ia în considerare doar relațiile dintre persoanele
juridice și modalitatea de influențare de facto sau juridică a acestora asupra unei alte întreprinderi. Se poate
afirma că regulamentul de minimis include o excepție în abordarea încadrării în categoria IMM, cu toată că
definiția întreprinderii se menține, respectiv - orice entitate care desfășoară o activitate economică,
indiferent de statutul său juridic și de modul în care este finanțată. La identificarea întreprinderii unice, se
vor avea în vedere doar legăturile stabilite între solicitant și alte întreprinderi - persoane juridice, respectiv
orice entități care desfășoară activitate economică, înregistrate conform normelor în vigoare. Astfel, dacă
întreprindrea A este deținută în proporție de 55% de o persoană fizică autorizată (PFA), atunci A și PFA
formează o întreprindere unică. Legăturile stabilite prin intermediul unei persoane fizice, sau al unui grup
de persoane fizice care acționează de comun acord în conformitate cu prevederile Legii 346/2004, art 4,
alin. 4) trebuie luate în calcul la încadrarea solicitantului în categoria IMM, în cazul în care prin schemele
de minimis se limitează acordarea ajutorului doar unora dintre acestea. Astfel, dacă întreprinderea A
(solicitant) și B sunt considerate legate prin intermediul persoanei fizice X, pentru verificarea încadrării lui
A în categoria de IMM, la datele întreprinderii A se vor adăuga în totalitate datele (numărul mediu de
salariați) înregistrate de B. Pe de altă parte, în ceea ce privește acordarea și cumularea ajutorului de
minimis, A și B nu vor fi considerate ca formând o întreprindere unică.
Toate entitățile care sunt controlate de către aceeași entitate ar trebui considerate o întreprindere
unică. În definirea întreprinderii unice, regulamentul menționat preia astfel criterile unei întreprinderi
legate cu scopul de a garanta că un grup de întreprinderi legate este considerat ca fiind o întreprindere
unică pentru aplicarea normelor privind ajutoarele de minimis. De asemenea, întreprinderile care nu au
nicio legătură între ele în afară de faptul că fiecare are o legătură directă cu același organism public sau cu
aceleași organisme publice nu sunt tratate ca întreprinderi având legături unele cu altele. Se ține seama,
așadar, de situația specifică a întreprinderilor controlate de aceeași instituție publică sau de aceleași
instituții publice, fiecare putând avea putere de decizie 250 . Plafonul de minimis se aplică întreprinderii
unice, adică grupului de întreprinderi legate (din care întreprinderea solicitantă face parte), și nu fiecărei
întreprinderi în parte. Astfel, dacă întreprinderile A și B sunt legate (spre exemplu, A deține peste 80% din
250
112
părțile sociale ale lui B), atunci A și B împreună vor putea beneficia de valoarea totală a pragului de
minimis aplicabil (nu fiecare în parte). La identificarea întreprinderii unice, se vor avea în vedere doar
întreprinderi legate înregistrate pe teritoriul aceluiași stat membru UE. Astfel, chiar dacă întreprinderea o
întreprindere este înregistrată pe teritoriul României și este legată cu o altă întreprindere ce nu este
înregistrată pe teritoriul țării noastre, atunci cele două întreprinderi nu sunt considerate o întreprindere
unică. Totuși, legătura dintre dintre cele două întreprinderi anterior menționate trebuie luată în calcul în
cadrul analizei privind încadrarea în categoria IMM a firmei înregistarte în România din perspectiva
acordării unui ajutor de minimis/de stat regional.
O altă diferențiere din perspectiva celor două tipuri de ajutoare se referă la non-eligibilitatea
firmelor în dificultate în cadrul ajutorului de stat regional, în timp ce această restricționare nu apare în
cazul ajutorului de minimis. Cu toate acestea, de exemplu dacă schemele de minimis sunt finanțate din
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), această restricție este impusă prin Regulamentul UE
nr. 1301/2013251 și prin urmare se va aplica și schemelor de minimis finanțate din respectivul fond.
În contextul ajutorului de stat regional, conceptul de întreprindere în dificultate 252 a cunoscut o

evoluție a reglementării, fiind pentru prima dată când o definiție a fost inclusă în cadrul Regulamentului
251
Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului și al Consiliului privind Fondul european de dezvoltare regională și
dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1080/2006, http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R1303&from=RO
252
Îîntreprindere în dificultate” înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare:
(a) În cazul unei societăți comerciale cu răspundere limitată (alta decât un IMM care există de cel puțin trei ani sau, în
sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică
pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci
când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situație survine
atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din
fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din capitalul social subscris. În sensul
acestei dispoziții, „societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăți menționate în anexa I la Directiva
2013/34/UE (1), iar „capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar.
(b) În cazul unei societăți comerciale în care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele
societății (alta decât un IMM care există de cel puțin trei ani sau, în sensul eligibilității pentru ajutor pentru finanțare de risc, un
IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiții pentru finanțare de risc în urma unui proces
de diligență efectuat de un intermediar financiar selectat), atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu așa cum reiese
din contabilitatea societății a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziții, „o societate comercială în
care cel puțin unii dintre asociați au răspundere nelimitată pentru creanțele societății” se referă în special la acele tipuri de
societăți menționate în anexa II la Directiva 2013/34/UE.
(c) Atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute
în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi.
(d) Atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare și nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanția
sau a primit ajutoare pentru restructurare și face încă obiectul unui plan de restructurare.
(e) În cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani:
113
(UE) nr. 651/2014. La acest moment nu există o metodologie clară de realizare a unei analize asupra
încadrării unei întreprinderi în categoria celor aflate în dificultate, și mai ales diferențierea acestei analize
trebuie realizată din perspectiva noțiunii de întreprindere în contextul ajutorului de stat – orice entitate care
desfăşoară o activitate economică, oricare ar fi forma sa juridică.
Referitor la definiția întreprinderii în dificultate253 se pot face următoarele observații:
a. Cu privire la diminuarea a mai mult de jumătate din capitalul social subscris a dispărut din
cauza pierderilor acumulate, situație care intervine și atunci când deducerea pierderilor
acumulate din rezerve (și din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din
fondurile proprii ale societății) conduce la un rezultat negativ care depășește jumătate din
capitalul social subscris, trebuie interpretată din pespectiva cauzelor care au dus la respectivele
pierderi. Capitalul social poate fi redus din diverse motive, care nu țin neaparat de starea de
dificultate a societății. Astfel, reducerea se poate realiza prin micşorarea numărului de acţiuni;
reducerea valorii nominale a acţiunilor; dobândirea propriilor acţiuni, urmată de anularea lor;
scutirea totală sau parţială a acţionarilor de vărsămintele datorate; restituirea către acţionari a unei
cote-părţi din aporturi, proporţională cu reducerea capitalului social şi calculată egal pentru
fiecare acţiune; alte procedee prevăzute de lege254.
De exemplu, reducerea capitalului social prin reducerea valorii nominale a acţiunilor se
realizeză în situaţia în care capitalul social existent se dovedeşte prea mare faţă de nevoile
societăţii. În acest caz, nu putem să vorbim de o întreprindere în dificultate, iar prin hotărârea
adunării generale, se stipulează faptul că va avea loc o reducere a capitalului social, faptul că
reducerea se va face prin micşorarea valorii nominale a acţiunilor şi reducerea activului social
real. Reducerea capitalului social prin micşorarea numărului de acţiuni se realizează prin
înstrăinarea unui număr de acţiuni corespunzătoare valorii activului real care urmează a fi vândut
– nici în această situație nu putem vorbi, de o întreprindere în dificultate. Restituirea catre
acționari a unei cote-părți din aporturi, proporțională cu reducerea capitalului social și calculată
egal pentru fiecare acțiune sau parte socială este o diminuare a capitalului care nu este motivată
de pierderi.
Referitor la diminuarea capitalului social în cadrul analizei trebuie să se ia în considerare și

efectele crizelor economice. Lipsa disponibilităților pentru finalizarea investiției a avut ca rezultat
întarzierea valorificării activelor imobilizate ale societății, (închirierea de spații/ de utilaje) cu
consecințe în realizarea veniturilor și deci implicit acumularea de pierderi și modificări asupra
indicatorilor de solvabilitate ai societății.
1. raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5; și
2. capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.
în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
253
ibidem
254
Capitolul II: Reducerea sau majorarea capitalului social din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu
modificările și completările ulterioare, http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1128
114
b. Cu privire la momentul în care întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență
sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de
insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor există o problema în a identifica insuficiența
fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile la scadența de 60 de zile, aceste
informații nefiind disponibile pentru furnizorii de ajutor de stat decât la momentul înscrierii
mențiunilor respective în cadrul Oficiul Registrului Comerțului 255.
În ceea ce privește diferențierea dintre cele două tipuri de ajutoare din pespectiva noțiunii de
investiție inițială în cadrul ajutoarelor regionale, acest aspect implică ca proiectele finanțate să fie o
investiție inițială în favoarea unei noi activități economice sau o investiție “în active corporale și
necorporale legată de demararea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea
producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau o schimbare
fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente” 256. De asemenea, noțiunea de
investiție inițială mai presupune “o achiziționare de active legate direct de o unitate, cu condiția ca unitatea
să fie închisă sau să fi fost închisă dacă nu ar fi fost achiziționată și să fie cumpărată de un investitor care
nu are legătură cu vânzătorul și exclude simpla achiziționare a acțiunilor unei întreprinderi” 257. Aceste
elemente nu se regăsec ca și restricții în cadrul ajutoarelor de minimis, investițiile putându-se realizea în
toate domeniile, cu excepțiile și limitările menționate la începutul prezentului capitol, precum și cu
mențiunea că demararea activităților proiectului nu trebuie să se realizeze decât după momentul acordării
ajutorului de minimis (încheierea contractului de finanțare).
În ceea ce privește noțiunea de proiect unic de investiții uzitat în cadrul ajutoarelor regionale,
aceasta presupune o limitare la nivelul aceluiași beneficiar (întreprindere), la nivel temporal (într-un
interval de timp de 3 ani de la prima investiție realizată în aceeași regiune de nivel NUTS 3), la nivel
valoric, (în cazul în care un astfel de proiect unic de investiții este un proiect mare de investiții 258, nu poate
dispune de o valoare totală a ajutoarelor mai mare decât valoarea ajutorului ajustat pentru proiecte mari de
255
Raportat la momentul acordării ajutorului de stat în corelare cu momentul în care întreprinderea face obiectul unei
proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie
deschisă la cererea creditorilor:
- valoarii-prag de 40.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de
lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
- pentru salariaţi, pragul de 6 salarii medii brute pe economie/salariat;
- scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările
legale în vigoare pentru fondul de siguranţă;
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a fost publicata in MO nr. 466 /2014,
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_37739/Legea-nr-85-2014-procedurile-de-prevenire-a-insolventei-si-de-
insolventa.html
256
Art 2, punctul 49 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare
compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE,
257
ibidem
258
o investiție inițială cu costuri eligibile care depășesc 50 de milioane EUR, calculată la tarifele și cursul de schimb de la
data acordării ajutorului, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile
cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
115
investiții).259 Ajutoarele de minimis nu preved astfel de limitări, cu excepția pragului de minimis acordat
unei întreprinderi unice în ultimii 3 ani fiscali.
În ceea ce privește eligibilitatea cheltuielilor, criteriile de acordare sunt rescriționate în principal de

regulile de cumul aplicabile, de intensitățile maxime de acordare sau a pragului de minimis, de anumite
prevederi ale regulamentului cu privire la eligibilitatea doar a unor categorii de cheltuieli și, nu în ultimul
rând, de de finanțator, în funcție de tipul de investiție pe care îl dorește. Referitor la cheltuielile eligibile
reprevăzute de cele două regulamente aplicabile ajutorului regional/ de minimis, remarcăm că acestea sunt
menționate doar pentru ajutoarele regionale, fiind clar delimitate costurile eligibile în cadrul art. 14,
punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, respectiv costurile investițiilor în active corporale și
necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiții
inițiale, calculate pe o perioadă de doi ani, sau o combinație între cele două în anumite limite. Acestea sunt
încadrate de definiția investiției inițiale. Eligibilitatea cheltuielilor în cadrul ajutoarelor de minimis
conform Regulamentului (UE) nr. 1407/2013 este dată de limităriilor domeniilor în care nu se pot acorda
astfel de ajutoare, menționate în cadrul Tabelului 2.
1.2 Reguli de cumul
Un alt aspect cu numeroase nuanțe în analiza celor două tipuri de ajutoare se referă la regulile de
cumul aplicabile. “Cumulul reprezintă totalitatea ajutoarelor acordate unui agent economic sau toate
ajutoarele de stat de care beneficiază un agent economic pentru acelaşi proiect sau aceleași cheltuieli
eligibile”260. Regulile de cumul a ajutoarelor de stat presupune ca ajutoarele acordate anterior unui anumit
beneficiar însumate cu ajutorul acordat în cadrul unei scheme de ajutor de stat să nu conducă la depășirea
intensității maxime admise. În acest sens, în ceea ce privește ajutoarele regionale pentru a stabili dacă
intensitățile maxime ce pot fi acordate trebuie luată în considerare valoarea totală a măsurilor de ajutor de
stat acordate pentru activitatea sau proiectul care beneficiază de ajutor. Diferențierea în aplicarea regulilor
de cumul o constituie identificarea sau nu a costurilor eligibile.
Astfel, ajutoarele cu costuri eligibile identificabile pot fi cumulate cu orice alt ajutor de stat
pentru costuri eligibile identificabile diferite sau cu orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleași costuri
eligibile (care se suprapun parțial sau integral), cu condiția ca cumulul respectiv să nu depășească nivelul
de intensitate a ajutorului/a celui mai ridicat cuantum de ajutor. 261 Ajutoarele fără costuri eligibile
identificabile pot fi cumulate cu orice alt ajutor de stat similar (fără costuri eligibile identificabile) până la
cel mai ridicat plafon total de finanțare relevant stabilit în condițiile specifice ajutoarelor cumulate.
Ajutoarele regionale nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleași

costuri eligibile dacă un astfel de cumul ar conduce la depășirea intensităților maxime ce pot fi acordate
259
Idem, Art 14, punctul 13
260
Marinescu. M.; Stroe, L. (2015), Ghid privind ajutorul de stat. Manual de curs, pg 74,
261
Art 8, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața
internă în aplicarea art. 107 și 108 din TFUE, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
116
prin ajutoarele regionale. De exemplu, dacă ai un proiect de investiții în active corporabe finanțat în cadrul
unei scheme de ajutor de stat regional, finanțarea acordată nu se cumulează cu finanțarea acrodată în cadrul
unui proiect finanțat pe ajutor de minimis pentru costuri salariale.
În ceea ce privește ajutoarele de minimis, acestea se cumulează cu orice tip de ajutor de minimis
indiferent de sursa ajutoarelor și forma acestora (e.g. finanţare nerambursabilă, scutiri de la plata unor taxe,
garanţii, facilităţi privind creditele primite, dobânzi subvenţionate, garanţii bancare) primite în ultimii 3 ani
fiscali. Valoarea respectivelor ajutoare va fi dedusă din plafonul de minimis, stabilindu-se cât mai poate fi
acordat. Ajutoarele de minimis nu se cumulează cu ajutoarele de stat acordate pentru aceleași costuri
eligibile sau cu ajutoarele de stat acordate pentru aceeași măsură de finanțare prin capital de risc dacă un
astfel de cumul ar depăși intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului stabilită pentru condițiile
specifice ale fiecărui caz de un regulament sau de o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie.
Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru sau nu sunt legate de costuri eligibile specifice pot fi
cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei
decizii adoptate de Comisie262.
1.3 Procedura de aprobare și monitorizare a schemelor de ajutor regional exceptat/de

minimis
Există o diferențiere între procedura de aprobare a schemelor de ajutor de minimis și a celor de
ajutor de stat regional exceptat de la obligația de notificare din pespectiva implicării Consiliului
Concurenței și respectiv din perspectiva necesității informarii către CE.
În principiu, ambele tipuri de scheme de ajutoare se realizează de către inițiator prin intermediul
oricărui unui act normativ/administrativ (în funcție de documentele pe care le poate emite furnizorul de
ajutor de stat în conformitate cu prevederile legale în vigoare). În ceea ce privește schemele de minimis,
există obligativitatea unui aviz asupra schemei respective din partea Consiliului Concurenței. Art 17 din
OUG 77/2014 instituie obligativitatea furnizorului de ajutor de stat de a notifica, spre informare,
Consiliului Concurenței forma finală a actelor de aprobare a schemelor de minimis în termen de 15 zile de
la data adoptării. De asemenea, pentru asigurarea transparenței, respectivele documente se publică în
același termen pe pagina de internet a furnizorului şi a Consiliului Concurenţei. În cazul schemelor de
minimis nu există o obligație de notificare a schemelor către CE și nici o obligație de informare a UE după
aprobarea și implementarea respectivelor măsuri de ajutor. Normele procedurale asociate ajutoarelor de
minimis sunt, în exclusivitate, stabilite la nivelul statului-membru.
În ceea ce privește ajutorul de stat regional, procedura de aprobare a schemelor aferente măsurilor
respective implică realizarea unei analize privind oportunitatea acordării respectivului tip de ajutor de stat,
necesitatea elaborării și transmiterii unei fișe de informare către CE, cu avizul prealabil al Consiliului
Concurenței. Informarea respectivă se transmite în termen de maxim 20 de zile de la data intrării în vigoare
a unei scheme de ajutor exceptat de la procedura de notificare, inclusiv în cazul ajutorului de stat regional
exceptat. Chiar dacă procedura de exceptare presupune posibilitatea implementării unor scheme de ajutor
262
Art 5, Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al CE privind aplicarea art. 107 și 108 din TFUE ajutoarelor de minimis, art.
2, http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf
117
fără a aștepta rezultatul unei analize derulate de la nivelul CE de conformare cu prevederile TFUE și a
regulamentelor de exceptare, totuși ulterior transmiterii fișei de informații și urmare a publicării acesteia în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, părțile interesate au posibilitatea de a contesta măsura și de a solicita
CE o analiză detaliată a respectivei scheme. Mai mult, CE monitorizează schemele de ajutoare exceptate de
la obligația de notificare, periodic, selectând acele măsuri cu potențial mărit de distorsionare concurenției
intra-comunitare, evidențiat, de exemplu, prin bugetul semnificativ al măsurii de sprijin 263, monitorizare
care nu are loc în cazul ajutorelor de minimis, cu excepția finanțării schemelor respective prin fonduri
europene și de investiții, unde monitorizarea intervine din perspectiva regulamentelor ablicabile fondurilor
în cauză.
Concluzii
Domeniul managementului și implementării schemelor de ajutor de stat/de minimis are o deosebită

importanță din perspectiva politicii concurențiale a UE și, nu în ultimul rând, din pespectiva implementării
politicii europene de coeziune. Schemele de ajutor de stat/minimis reprezintă instrumente la dispoziția
statelor membre de a implementa politici publice direcționate spre anumite tipuri de investiții și spre
anumite tipuri de beneficiari fără a distorsiona concurența intra-comunitară. În același timp, schemele de
ajutor de stat/minimis pot avea un potențial distorsionant în condițiile în care criteriile de acordare nu sunt
respectate, ducând ajutorul acordat în zona unui ajutor ilegal în conformitate cu prevederile TFUE și a
regulamentelor complementare.
Lucrarea de față a avut ca scop realizarea unei analize comparative din pespectiva a două tipuri de
ajutoare (regional și de minimis), analiză care a fost creionată în contextul amplu al politicilor europene de
concurență și de coeziune, context în cadrul căruia s-a individualizat conceptul de ajutor de stat, tipurile și
categoriile de ajutor de stat, mecanismele procedurale de aprobare/ notificare/ monitorizare/ recuperare
aferente. Analiza comparativă a avut la bază identificarea atât a asemănărilor, cât și a deosebirilor dintre
cele două tipuri de ajutoare (regional și de minimis) din pespectiva domeniului de aplicare, a limitelor
valorice ale pragurilor/ intensităților de acordare, a criteriilor de eligibiliate a beneficiarilor, a proiectelor, a
cheltuielilor, din prespectiva regulilor de cumul aplicabile, evidențiând totodată și diferențele procedurale
din perspectiva aprobării unor astfel de măsuri de ajutor, a monitorizării acestora.
Au fost aduse în discuție problemele conceptuale și jurisprundența în domeniul definirii noțiunii de

întreprindere din perspectiva ajutorului de stat, a întreprinderii unice din perspectiva ajutorului de minimis,
a încadrării în categoria IMM, a noțiunii de întreprindere în dificultate. Aceste elemente constituie punctele
cele mai dificil de verificat din perspectiva unui furnizor de ajutor stat în îndeplinirea atribuțiilor sale legate
de respectarea criteriilor de acordare a ajutoarelor de stat/minimis, cu multiple nuanțe generate de o
reglementare realizată la nivel de principiu. De asemenea, au mai fost aduse în discuție noțiunile de proiect
unic de investiții, de investiție inițială, elemente care din pespectiva plierii respectivelor noțiuni cu
realitatea proiectelor de investiții comportă de asemenea dificultăți din perspectiva analizelor pe care
furnizorii de ajutor de stat trebuie să le realizeze în acordarea ajutoarelor de stat. Astfel, analiza
263
118
comparativă s-a axat pe următoarele criterii: nivel de reglementare și raportarea la procedura de exceptarea
a ajutoarelor de stat, limite și criteriile de exceptare, domenii de acordare a respectivelor tipuri de ajutoare
caracteristicile principale, criterii principale de acordare/de eligibilitate, reguli de cumul, proceduri de
aprobare și monitorizare.
În plus, au fost identificate elemente ce țin de încadrarea în categoria IMM ce nu sunt clar definite
de lege, iar verificarea respctivelor elemente de către un furnizor de ajutor de stat poate conduce la abuzuri
sau la depășirea atribuțiilor conferite de lege, în verificarea întreprinderilor legate sau a grupurilor.
Jurisprudența UE 264 care a generat prezumția că pot fi considerate întreprinderi legate dacă în urma unei
analize din care rezultă că raporturile juridice și economice dintre firme se axează pe persoane fizice sau un
grup de persoane fizice care acționează în comun, chiar dacă acestea nu au în mod oficial oricare dintre
relațiile 265 definite în Recomandarea Comisiei 2003/361/EC privind definirea IMM 266. Persoanele fizice
care lucrează împreună pentru a exercita o influență asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în
cauză nu poate conduce la concluzia că respectivele întreprinderi sunt independente economic una de alta,
ele fiind considerate a acționa în comun. Această condiție depinde de circumstanțele cazului și nu este
neapărat condiționată de existența unor relații contractuale între aceste persoane 267 . Aceste elemente
împreună cu influența dominantă, cu piața relevantă sau adiacentă sunt concepte incluse în încadrarea unor
întreprinderi ca fiind legate, elemente pentru care nu există o metodologie clară de verificare raportată la
cuantumul ajutorului de stat acordat. Influența dominată poate fi interpretată în diverse moduri de diferiți
furnizori de ajutor de stat, ea poate rezulta din documentele statutare, din activitatea curentă a respectivei
întreprinderi din relaționarea cu un anumit număr de clienți și furnizori, din relațiile de rudenie/ de interese
dintre acționarii/ administratorii/ directorii generali ai diferitelor firme, de inacțiunea concertată a acestora,
din acorduri de asociere sau de cooperare cu clauze exclusive. Verificarea acestor elemente implică resurse
importante din partea furnizorilor de ajutor de stat, resurse care trebuie apreciate în funcție de cunatumul
ajutoarelor acordate, de riscurile recuperării acestora, de pontențialul distorsionant al ajutoarelor, etc.
Date fiind aceste considerente, se impune stabilirea unor norme procedurale în realizarea acestor
verificări din partea furnizorilor de ajutor de stat/minimis care trebuie să aibă în vedere declarațiile pe
proprie răspundere privind încadrarea în categoria IMM pentru anumite cuantumuri ale ajutoarelor de stat/
minimis, verificări preliminare, verificări aprofundate, studii de piață, stabilirea surselor datelor supuse și
disponibile verificărilor, identificarea problemelor și soluțiilor legate de indisponibilitatea datelor privind
întreprinderiile legate situate pe teritoriul altor state, etc. De asemenea, o interconectare a bazelor de date
264
Cauza C-110/13, http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=148389&doclang=EN
265
A deţine majoritatea acțiunilor/drepturilor de vot ale acţionarilor/asociaţilor lui B; A are dreptul de a numi/revoca
majoritatea membrilor consiliului de administraţie/conducere/ supraveghere ai B; A are dreptul de a exercita o influenţă
dominantă asupra lui B, în temeiul unui contract încheiat cu B sau al unei clauze din statutul lui B; A este acţionară/asociată a lui
B şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari/ asociaţi ai lui B, majoritatea drepturilor de vot ale
acţionarilor/asociaţilor, direct sau prin intermediul altei întreprinderi.
266
UE, CE Recomendation no. 2003/361/EC concerning the definition of micro, small and medium-sized enterprises,
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2003:124:0036:0041:en:PDF
267
Cauza C-110/13, http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=148389&doclang=EN
119
oficiale cu privire la situațiile financiare, la istoricul reprezentanților firmelor și a ajutoarelor de
stat/minimis acordate este indicată în astfel de verificări, precum și stabilirea cadrului instituțional în cadrul
căruia se realizează astfel de verificări.
Bibliografie
o Bachtler, J.F.; Michie, R (1995). A new era in EU regional policy evaluation? The appraisal of the
structural funds, Regional Studies, Vol. 29, nr. 8, p. 745-751.
o Berghofer, M., (2007): The new de minimis regulation: Enlarging the sword of Damocles?,
European State aid Law Quartely, vol 6, pg. 11-23, http://estal.lexxion.eu/article/ESTAL/2007/1/94
o Besley, T.; Seabright, P. (1998). The effects and policy implications of state aids to industry: An
economic analysis, Economic Policy , Vol. 14, Nr. 28 (Apr., 1999), p. 13-53
o Buelens, Ch.; Garnier, G.; Meiklejohn, R. (2007):The economic analysis of state aid: Some open
questions, Directorate-General for Economic and Financial Affairs Publications, no. 287,
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication9549_en.pdf
o Cozea, N.; Man, A. (2009): Recuperarea ajutoarelor de stat ilegale din punct de vdere formal,
Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, http://www.history-
cluj.ro/SU/anuare/2009/Continut/06_2_Cozea_Man.PDF
o Friederiszick, H W.; Röller, L-H, Verouden, V.: (2006), European State Aid Control: an economic
framework,
o Hancher, L. (2005). Towards an Economic Analysis of State Aids, European State Aid Law
Quarterly, Vol 3, p. 425-433.
o Karim, Md. Rezaul (2014), The EU Market Economy Investor Principle: A Good Paradigm?,
http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2498873
o Lessenich, Ch.; Koska, M; Marinas, N. (2008) The new Commision Notice on the recovery of
unlawful and incompatible State aid, nr. 1,
http://ec.europa.eu/competition/publications/cpn/2008_1_8.pdf,
o Marinescu. M.; Stroe, L. (2015), Ghid privind ajutorul de stat. Manual de curs,
http://www.ajutordestat.ro/documente/GHID%20PRIVIND%20AJUTORUL%20DE%20STAT_11
40ro.pdf
o Nicolaides, P.; Kekelekis, M; Buyskes, P. 2005. State Aid Policy in the European Community. The
Hague: Kluwer Law International.
o Piernas López, JJ, (2013),The Concept of State Aid Under EU Law. From internal market to
competition and beyond, Oxford University Press
o Piperea, Gh., (2012): Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul Judiciar, Nr. 1/2012,
http://www.curieruljudiciar.ro/2012/03/15/profesionistul-si-intreprinderea-sa/
o Pisapia, A. (2014). The Role of EU State Aid Policy in Enhancing the Development of the Industrial
Sector,
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:YHzmhVwwu0QJ:hrcak.srce.hr/file/19852
5+&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro
o Rein, M. şi Schön, D. (1993): Reframing Policy Discourse, în F. Fischer and J. Forester (eds), The
argumentative turn in policy analysis and planning, (London: UCL Press, 1993) p. 145-167
120
o Rubini, L.; (2010),The Definition of Subsidy and State Aid: WTO and EC Law in Comparative
Perspective, Oxford University Press
o Sánchez Rydelski, M., The EC State Aid Regime: Distortive Effects of State Aid on Competition
Trade, Cameron May, ltd
o Schoen, W, (1999), Taxation and State Aid Law in the European Union, Common Market Law
Review, Vol. 36, Nr. 4, p. 911-936, http://ssrn.com/abstract=1603789
o Slocock, B. (2002), The Market Economy Investor Principle, Competition Policy Newsletter, nr.2,
http://ec.europa.eu/competition/publications/cpn/2002_2_23.pdf
o Venetoklis, T. (1998). Evaluation and monitoring of business aid in Finland. Applicant enterprises
projects and distributors of aid in industrially declining regions. A Quantitative Approach, VATT
Discussion Papers 169, http://www.vatt.fi/file/vatt_publication_pdf/k169.pdf,
o Von Buttlar, L.; Wagner, Z.; Medghoul, S. (2008) Competition Policy Newsletter, nr. 2, p. 77-81,
State aid issues in the privatisation of public undertakings — Some recent decisions,
o Wallace, H.; Wallace, W.; Pollack, M. (eds) (2005), Elaborarea Politicilor în Uniunea Europeană,
ed. V (IER, 2005) pg. 203-231
o Wishlade, F.:(2003), Regional State Aid and Competition Policy in the European Union, Kluwer
Law International, ISBN: 9789041119759
Legislație și comunicări UE
o UE, (2007) - Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Lisabona, http://eur-
o UE, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al CE de declarare a anumitor categorii de ajutoare
compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014R0651&from=RO
o UE, Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al CE privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis,
o UE, Regulamentul (UE) nr. 2015/1589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a
articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, http://eur-lex.europa.eu/legal-
o UE, Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al CE de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.
659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE
o UE, Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului de aplicare a articolelor 92 ș i 93 din Tratatul de
instituire a Comunității Europene anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale
o UE, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al CE de declarare a anumitor categorii de ajutoare
compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat,
http://www.ajutordestat.ro/?pag=80
o UE, Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat
ajutoarelor de minimis, http://eur-lex.europa.eu/legal-
o UE, Directiva CE 2005/81/EC amending Directive 80/723/EEC on the transparency of financial
relations between Member States and public undertakings as well as on financial transparency
within certain undertakings
121
o UE, (2014), Comunicarea Comisiei - Proiect de comunicare a Comisiei privind noțiunea de ajutor
de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE,
o UE, Comunicarea Comisiei nr. 2007/C 272/05 pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor
Comisiei de obligare a Statelor Membre să recupereze ajutorul de stat ilegal şi incompatibil,
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52007XC1115(01)&from=RO
o UE, Comunicarea Comisiei nr. 2002/C 119/12 privind stabilirea regulilor aplicabile pentru
evaluarea ajutorului de stat ilegal,
http://www.renascc.eu/documente/Com%20ev%20aj%20il%20RO_821ro.pdf
o UE, Comunicarea Comisiei nr. 2003/C 118/03 - Model de declaraţie privind calitatea de
întreprindere mică şi mijlocie,
http://www.renascc.eu/documente/Anexa%20def%20IMM%20en_873ro.pdf
o UE, Comunicarea Comisiei nr. 2009/C 136/03 privind o procedură simplificată de tratare a
anumitor tipuri de ajutoare de stat,
http://www.renascc.eu/documente/Com%20pr%20simpl%20RO_822ro.pdf
o UE, Comunicarea Comisiei din 29.04.2009 privind Codul practicilor optime de desfăşurare a
procedurilor de control al ajutoarelor de stat, http://www.renascc.eu/documente/3%20-
%20Comunicare%20Codul%20practicilor%20optime_311ro.pdf
o UE, (2004) Comunicarea Comisiei nr. 2004/C 244/02- Liniile directoare privind ajutorul de stat
pentru salvarea si restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52004XC1001(01)&from=RO
o UE, Comunicarea Comisiei nr. 2007/C 272/05 pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor
Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal și incompatibil,
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52007XC1115(01)&from=RO
o UE, Documentul de orientare privind finanţarea, restructurarea şi privatizarea întreprinderilor de
stat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat,
o Commission Recommendation C(2003) 1422 concerning the definition of micro, small and
medium-sized enterprises, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003H0361&from=RO
o UE, Manualul utilizatorului pentru definiția IMM,
o UE, Comunicarea Comisiei nr. 97/C 372/03 privind definirea pieței relevante în sensul dreptului
comunitar al concurenței, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:31997Y1209(01)&from=RO
o OUG. nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat,
precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
o Legea, 2007/2015 privind Codul de procedură fiscală,
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_cu_norme_2016.htm#_
_RefHeading__4027_1651101228,
o Ordinul MDLPL nr 287/2008 privind aporbarea schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regional
prin crearea și dezvoltarea structurilor de sprijinirea afacerilor din cadrul POR 2014-2020,
http://old.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-
62/Legislatie/nationala/6_POR/4_ord115_2008_4.3.pdf
o Ordinul MECMA nr. 3188/2011 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea
si implementarea operatiunii "Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes national si
122
international - Poli de competitivitate" din cadrul domeniului major de interventie 1.3 "Dezvoltarea
durabila a antreprenoriatului" al POSCCE, http://www.fonduri-
structurale.ro/Document_Files//Stiri/00010415/gnw71_Schema%20de%20ajutor%20de%20minimi
s.pdf
o H.G. nr. 807/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea
investițiilor cu impact major în economie, http://www.mfinante.ro/scheme1.html
o Legea 2007/2015 privind Codul de procedură
fiscală,https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_cu_norme_2016.
htm#__RefHeading__4027_1651101228
o OUG 40/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene pentru perioada de programare
2014-2020, MO 746/2015,
http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_40_2015_gestionarea_financiara_fonduri_europene_perio
ada_programare_2014_2020.php
o HG. 93/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 40/2015
privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014—2020,
MO 133/2016, http://www.fonduri-
ue.ro/images/files/legislatie/proiecte/2016/06.01/norme_oug_40.pdf
o Harta ajutorului de stat regional pentru România, aprobată de Comisia Europeana și prevazută în
Hotărârea Guvernului nr. 517/2014 privind intensitatea maxima a ajutorului de stat regional in
perioada 2014-2020 pentru investitii initiale, M.O nr. 479/2014,
http://www.renascc.eu/documente/HG%20517%202014_928ro.pdf
o Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare,
http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1128
o Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa a fost publicata in
MO nr. 466 /2014, http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_37739/Legea-nr-85-2014-
procedurile-de-prevenire-a-insolventei-si-de-insolventa.html
Jurisprudenţă
o Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 13 septembrie 1996 în cauzele conexate T-244/93 i
T- 486/93, Textilwerke Deggendorf GmbH impotriva CE; Hotrârea CJUE din 15 mai 1997 în cauza
C-355/95 TWD impotriva CE,
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf?text=&docid=100787&pageIndex=0&doclang=en&mode=r
eq&dir=&occ=first&part=1&cid=69661
o UE, CE, 30.IV.2008 C(2008)1613 final, Ajutor de stat nr. N 767/2007 – România LIP – Ford
Craiova, http://ec.europa.eu/competition/state_aid/cases/223442/223442_856609_62_2.pdf
o Cauza C-24/95, Alcan, [1997] ECR I-1591, considerentul (25),
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf?text=&docid=100242&pageIndex=0&doclang=EN&mode
=req&dir=&occ=first&part=1&cid=50955
Cauza T-308/00, Saltzgitter v Comisia, [2004] ECR II-01933, considerentul (166),
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf?text=&docid=49329&pageIndex=0&doclang=en&mode=ls
t&dir=&occ=first&part=1&cid=49692
o Cauza C-404/00, Comisia v Italia, [2003] ECR I-6695,
http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30db0362cc8843764
123
4af843cccb834221f75.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuLbNb0?doclang=EN&text=&pageIndex=0&pa
rt=1&mode=DOC&docid=49072&occ=first&dir=&cid=330605
o Cauza C-310/99 / Italia versus CE, paragraful 94
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5bcd52b97e25244e7b94aecd2ff472
cf2.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4OchiLe0?text=&docid=47152&pageIndex=0&doclang=EN&mo
de=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1047468
o Cauza C-110/13, http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=148389&doclang=EN
124
Anexe
Anexa nr.1 - Încadrarea în categoria IMM
Modelul de elaborare/ implementare a

unei scheme de ajutor de stat
Context
(naţional, regional, socio -economic,

Actori Etape şi principii
politic, cultural, legal – in functie de
domeniul in care se dorescte acordarea
ajutorului de stat)
x Furnizorul ajutorului de stat x Programare
x Comisia europeană (pentru x Procedurile de acordare
ajutor de stat notificabil) Deconcentrare, descentralizare, x Legislație europeană si
x Consiliul Concurentei (schele de principiile acordarii
centralizare
ajutor exceptate de la notificare) ajutoarelor
x Beneficiarii x Sistemele de control şi
Adaptarea modelului la nivelul
monitorizare
funizorului de ajutor de stat/ a x Procesul de selecţie
beneficiarilor eligibili si x Procedurile financiare
contextualizarea acestuia x Coordonarea
x Informarea şi publicitatea
CE
Consiliul Concurentei
Aviz scheme de ajutor/minimis

Funizor de ajutor de
Transmite CE notificările, informările,
stat/minimis
Schemă de ajutor de stat Mecanism de

Control și recuperare
(ordin/HG, altă act de monitorizare
ajutor de stat/minimis
aprobare)
Criterii legate de
Beneficiari – mentinerea investiției/a
criterii de Proiecte – obiectivelor investiției
eligibilitate criterii de
eligibilitate
125
Capitolul 8
Competiție și reglementare în cadrul sectorului bancar din România
Adelina Elena STAN 268
Rezumat:
În sectorul bancar din România legătura dintre reglementare și competiție este una de la cauză la efect.
Deși, în lipsa unor norme juridice ce urmăresc exclusiv domeniul concurenței, actele normative adoptate
încă din 1934 până în prezent determină efecte asupra evoluției cantitative și calitative a concurenței în
acest sector. Regulile stabilite cu titlu expres de către legislația din sectorul bancar afectează atât evoluția
numărului de bănci existente pe piață, cât și gradul de concentrare al acesteia măsurat prin oricare dintre
indicii utilizati de autoritățile competente în domeniul concurenței. Pentru a determina gradul/nivelul
concurenței într-un anumit sector, un prim pas ce ar trebuie întreprins, constă în a defini piața relevantă.
Ulterior, trebuie realizată dezvoltarea unei analize cantitative și calitative în acest sens. Această lucrare își
propune să realizeze o analiză a sectorului bancar românesc, din punct de vedere concurențial, cu o
orientare predilectă asupra barierelor legislative și a implicațiilor acestora aspra mediului concurențial. În
considerarea caracteristicilor acestui sector și a caracterului prudențial al normelor juridice adoptate de
autoritățile competente se poate lesne observa că nivelul de concentrare este unul redus. Am pornit inițial
de la definirea pieței relevante atât din punct de vedere al produsului cât și din punct de vedere geografic,
urmând ca ulterior să identific modificările ce s-au produs la nivelul sectorului bancar din punct de vedere
cantitativ și calitativ.
Cuvinte cheie:
Piața relevantă, indicele Herfindal Hirschman (HHI), bariere la intrarea pe piață, sistem bancar, piață
1. Introducere
Rolul esențial pe care sistemul bancar îl are în furnizarea de input-uri pentru producția de bunuri și
servicii plasează băncile într-o poziție unică pe piață, astfel încât orice alocare ineficientă a resurselor sub
forma creditelor sau a oricăror forme de finanțare, implicit orice distorsiuni pe piața bancară, produc de
cele mai multe ori efecte negative ce se propagă la nivelul întregii economii 269. În mod tradițional, băncile
acționează asemenea unor intermediari, prin colectarea de resurse financiare, respectiv de bani de la
indivizi sub formă de depozite, sau alte forme de economisire, și prin redistribuirea acestora către sectorul
angrenat în activitatea de producție și consum, sub formă de credite sau alte instrumente de
finanțare270.Sistemul bancar este reprezentat de totalitatea instituțiilor financiare bancare care funcționează
la nivelul unui stat, cu o structura în marea majoritate a statelor membre ale UE de tip oligopol, ce
268
Doctorand, Academia de Studii Economice, Bucureşti
269
Ali Mizaei, Tome Moore, What are the driving forces of bank competition across different income groups of countries?
Journal of International Financial Market, Institution& Money, www.elsevier.com/locate/infin
270
OECD Policy Roundtables, Competition, Concetration and Stability in the Bancking Sector 2010, DAF/COMP(2010)
126
răspunde necesităților etapei de dezvoltare socio - economică 271 . Acesta asigură servicii financare
importante în economia României, al cărui rol principal este finanțarea gospodărilor și comercianților prin
furnizarea de produse bancare curente pentru persoane fizice (credite, depozite, mecanisme de plată) și prin
instrumente de finanțare și de investiții pentru persoane juridice, întreprinderi mari, mijlocii și mici. În
România, sistemul bancar are la bază principii moderne, în considerarea celor stabilite la nivel unional.
Pentru a face față concurenței, băncile comerciale au o organizare verticală, la nivel național fiind formate
din filiale, sucursale și agenții pentru a acoperi o arie căt mai mare a pieței. Apariția în piață a băncilor cu
capital străin a condus la accentuarea concurenței în acest sector, și la realierea celor autohtone la standarde
noi de performanță datorită creșterii ofertei de noi produse și servicii bancare complexe prin raportare cu
nevoile consumatorilor.
Pentru a determina gradul/nivelul concurenței într-un anumit sector, un prim pas ce ar trebuie
întreprins, este acela al definirii pieței relevante. În ceea ce privește sectorul bancar, apreciez ca piața
relevantă din punct de vedere geografic este repezentată de piața de la nivel național. În vederea definirii
pieței relevante a produsului, apreciez că se impune, în principal, diferențierea produselor/serviciilor
furnizate de acest sector în funcție de titularii acestora. Astfel, se pot diferenția în servicii oferite
persoanelor fizice, servicii oferite persoanelor juridice. Având în vedere faptul că principalele produse
oferite de către bănci sunt reprezentate de credite și depozite, apreciez că în cadrul fiecărui serviciu
identificat piața relevantă a produsului se mai poate împărți în piața creditelor și a depozitelor.
2. Analiză cantitativă
Evoluția concurenței în cadrul acestui sector are la bază atât o analiză cantitativă, prin identificarea
evoluției unor indici de ordin structural, numărul actorilor economici implicați, gradul de concentrare (CR5
și CR10), indicele Herfindal Hirschman (HHI), cât și una calitativă, prin definirea pieței relevante și
identificarea principalelor bariere de ordin legislativ și implicațiile pe care acestea le au asupra mediului
concurențial. Cu toate că din punct de vedere cantitativ, sectorul bancar din România, după anul 1990 nu a
înregistrat mari fluctuații, gradul de concentrare a acestui sector, măsurat prin rata de concentrare a
primelor cinci, respectiv primelor zece bănci și indicele HHI, a scăzut.
În considerarea amplului proces de restructurare din sectorul bancar din România, s-a ajuns ca,
potrivit datelor furnizate de Banca Națională a României (BNR), la finele anului 2015 să activeze pe piața
bancară un număr de 36 instituții de credit, din care sucursale ale unor bănci străine fiind în număr de 7. În
perioada 2007 - 2015 din punct de vedere cantitativ, sectorul bancar din România a cunoscut variații,
astfel pornind de la un număr total de 42 instituții de credit în 2007, din care 10 sucursale ale unor bănci
străine, cu un nivel maxim la nivelul anului 2009, de 43 de astfel de instuții.
Cu toate că numărul instituțiilor de credit nu a înregistrat fluctuații majore, gradul de concentrare a

acestui sector, măsurat prin rata de concentrare a primelor cinci, respectiv primelor zece bănci și indicele
HHI, a scăzut. Gradul de concentrare al pieței bancare din România se poate determina prin utilizarea a doi
indici de referință, respectiv Rata de concentrare CRk (calculată atât la nivelul primelor cinci bănci de pe
271
http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania---pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-7333.aspx
127
piață cât și la nivelul primelor zece, cât și prin Indicele HHI). În perioada 2008-2015, primele zece
instituții de credit au cumulat o cotă peste 77%, cu mici variații în intervalul (77%;79%), cu un nivel
maxim în anul 2011, respectiv 78,4% și un nivel minim în anul 2008 de 77,8%. În ceea ce privește nivelul
ratei de concentrare calculată la nivelul primelor cinci instituții de credit în perioada 2008-2015, aceasta a
depăsit pragul de 50%. Nivelul indicelui HHI a înregistrat valori sub pragul de 1000, ceea ce denotă
nivelul redus al concentrării din sectorul bancar, cu un nivel maxim în anul 2008, respectiv 926 și un nivel
minim la finele anului 2014. Nivelul indicelui HHI din anul 2014 s-a îmbunătățit considerabil în
comparație cu cel din 2007, ce indică un grad scăzut de concentrare în sistemul bancar. Toate aceste valori
relevă faptul că sectorul bancar înregistrează un nivel moderat al concentrării.
Din cele 36 instituții de credit de pe piată, în 2015, peste 91% dețin active reprezentând capital
privat, din care peste 90% capital străin 272. Ponderea în total active a băncilor cu capital majoritar privat,
potrivit datelor furnizate de BNR, în perioada 2008-2015, a evoluat de la 94,6% la 91,6%. Ponderea în total
active a băncilor cu capital străin, în perioada 2008-2015, a evoluat de la 88,2% la 90,2%. În ceea ce
privește structura activelor instituțiilor de credit ce acționează în sectorul bancar din România, în perioada
2007-2015, peste 90% din acesta este reprezentat de capital privat, iar peste 80% de capital străin,
clasamentul primelor trei bănci din România fiind dominat de catre BCR și BRD, urmând ca Banca
Transilvania, ca singură bancă cu capital majoritar autohton să ocupe locul trei în clasamentul instituțiilor
de credit după preluarea Volksbank.
Topul primelor cinci bănci din România, care dețin o cotă de piață de peste 53% este format din
Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, UniCredit și Raiffeisen.
Din punct de vedere al nivelul activelor, primul loc este ocupat de către BCR, cu un nivel înregistrat în
anul 2015 de peste 60 mild lei, urmată fiind de către BRD și Banca Transilvania. Cel mai mare nivel al
profitului net a fost înregistrat de către Banca Transilvania, după preluarea Volksbank de peste 2,4 mil lei.
Ordinea câștigurilor înregistrate de primele cinci bănci respectă poziționarea acestora după mărimea
activelor. La finele anului 2015, față de anul precedent, primele cinci bănci din România şi-au majorat cu
10,2 mld lei nivelul activelor, reprezentând peste 59% din totalul activelor nete ale sistemului bancar. În
ceea ce privește nivelul cotelor de piață se poate observa o discrepanță majoră între primii doi jucători,
BCR și BRD și ceilalți actori din piață. Aceștia cu deținut cote de piață între 18%-20% pentru BCR, și
14%-16% pentru BRD, cu un trend descendent 273.
3. Analiză calitativă
Un al doilea set de instrumente folosite în prezenta lucrare in vederea caracterizării sectorului

bancar din România din punct de vedere concurențial este de ordin calitativ, respectiv identificarea
principalelor bariere de ordin legislativ și implicațiile acestora asupra mediului concurențial. Barierele de
ordin legislativ au reprezentat un factor central de influență a concurenței în sectorul bancar. Orientarea
prudențială, a condus la adoparea a diferite acte normative prin care s-au înăsprit condițiile de intrare pe
272
Deloitte Băncile și Creșterea Economică Lecțiile trecutilui pentru un viitor mai bun (PBR), 2014
273
Consiliul Concurenței, Evouluția concurenței în sectoarele cheie, București 2015 , pag 48-50
128
piață, cerințele în vederea autorizării și a celor prin care s-au detereminat tipurile de activități ce pot fi
întreprinse în acest sector.
Dezbaterile din primele decenii ale secolului XX, privind necesitatea unei reglementări în sistemul
bancar din România au condus la adoptarea Legii Nr. 70/1934 274 pentru organizarea și reglementarea
comerțului de bancă275. Pe fondul necesității definirii operațiunilor bancare, a delimitării acestora în cadrul
celorlalte operațiuni comerciale, reglementării unor proceduri de autorizare și de control a activității
bancare, controlul expunerilor unor bănci față de un singur debitor și necesitatea reglementării unor forme
de protecție a drepturilor deponenților s-a conturat o lege a cărui scop principal era acela al disciplinării
acestui sector. Prin aceasta, pe lângă definirea conceptului de întreprindere bancară, a condițiilor ce trebuie
îndeplinite în vederea constituirii în mod valabil a unei bănci, și stabilirea cu caracter enumerativ a
activităților ce pot fi întreprinse de către o astfel de entitate, s-a conturat și regula monopolului bancar
asupra exercitării comerțului de către o bancă.
Procesul de restructurare a sistemului bancar din România a început în perioada 1990-1991, prin
adoptarea a două acte normative ce au avut ca obiect principal reglementarea activității bancare și
conturarea statutului Băncii Naționale a României (BNR), reprezentând începutul organizării sistemului
bancar pe principiile economiei de piață și a sistemului concurențial. Astfel, prin Legea nr. 33/1991 privind
activitatea bancară276 și Legea nr. 34/1991 privind Statutul BNR277, sistemul bancar a fost organizat pe
două paliere: Banca Națională a României, ca Bancă Centrală cu monopol în stabilirea, determinarea
politicii monetare, a emisiunii monetare și a reglementărilor în acest sector, și băncile comerciale ca
reprezentați ai ofertei pe piață bancară. Aşadar, reorganizarea sistemului bancar şi de credit din România în
temeiul Legii nr. 33/1991, s-a întemeiat pe principiul de degrevare totală a băncii centrale de activitatea
operativă, care trebuia lăsată exclusiv pe seama băncilor comerciale. Această separare a celor două
activităţi esenţiale – emisiunea bănească şi creditarea curentă – nu poate fi privită numai prin prisma
implicaţiilor funcţionale, deoarece înseamnă o reaşezare a însăşi politicii monetare pe baze economice .
Prin intermediul acestora s-au definit cu caracter limitativ activitățile ce pot fi desfășurate de către băncile
ce acționau pe piață, obligația de a vărsa capitalul social subscris în formă bănească, în totalitate, la
momentul constituirii, modificarea reglementării în domeniul fuziunii și divizării băncilor, nivelul minim
de lichidare și administrarea resurselor și plasamentelor băncilor comerciale. Toate acestea au condus la
conturarea unui sistem concurențial transparent, bazat pe regluli stricte ce pot constitui bariere la intrarea
pe piață278.
Noul cadru juridic a permis de jure, dezvoltarea unui sistem bancar orientat spre piață, încurajând
apariția băncilor cu capital privat autohton și străin. Băncile au fost autorizate să acționeze pe piață în
274
În vigoare de la 08.05.1934 până la 03.05.1991, fiind abrogat(ă) prin Decretul-lege nr. 149/1990 și înlocuit(ă) de Legea
nr. 33/1991.
275
Legea a fost promulgată prin Decretul nr. 1275/1934 (M. Of. nr. 105 din 8 mai 1934). În aplicarea actului normativ a
fost emis Regulamentul de aplicare din 26 septembrie 1934. Legea a fost completată de Legea nr. 590/1945 şi republicată în M.
Of. nr. 230 din 9 octombrie 1945. A fost abrogată de Decretul-lege nr. 149/1990.
276
Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 3 aprilie 1991
277
Publicată MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 3 aprilie 1991
278
www.bnr.ro – Raportul anual , 1998 pag 83-86
129
calitate de bănci comerciale de tipul celor universale, putând derula o gamă largă de operațiuni bancare la
nivelul pieței naționale, cu respectarea normelor cu caracter prudențial instituite de BNR. Privită din
perspectiva anului 1991, reconstrucția din punct de vedere economic a României era în strânsă legătură cu
atragerea de capitaluri străine, materializate în investiţii durabile în toate ramurile, inclusiv în sistemul
bancar, prin multiplicarea şi diversificarea băncilor comerciale. Facilitarea accesului băncilor cu capital
străin pe piața din România s-a impus ca o necesitate la începutul anilor 1990, avându-se în vedere atât
garanţiile oferite investitorilor străini, cât şi protejarea intereselor naţionale, de acestea depinzând succesul
relaţiilor de colaborare. În anul 1991 rolul băncilor comerciale în finanţarea activităţilor agenţilor
economici era evident. Realitatea românească în domeniu, la începutul perioadei de tranziţie, beneficia de o
structură bancară modestă, vădit insuficientă parcurgerii cu succes a perioadei de tranziţie la economia de
piaţă279.
La nivel normativ, perioada imediat următoare a fost caracterizată de adoptarea de către Banca
Națională a României de norme cu caracter prudențial, ce au urmărit ameliorarea circumstanțelor băncii,
perfecționarea gradului de supraveghere a pieței, perfecționarea legislației bancare care stabilește
comportamentul prudențial în acest sector. Un element central avut în vedere, cu un impact semnificativ
asupra concurenței din acest sector, a fost acela al creșterii regulilor privind autorizarea băncilor și
obținerea aprobării în vederea derulării activităților de finanțare, identificarea situațiilor în care băncile își
pot modifica denumirea, sediul social, numirea persoanelor în funcțiile de conducere, înființarea de
agenții sau alte structuri tertioriale 280.
Falimentele bancare din perioada 1997-1998 au determinat modificarea reglementării în sectorul

bancar și adaptarea într-o mai mare măsură a legislației naționale la standerdele Uniunii Europene, în
vederea aderării. Se urmărea creșterea autorității BNR ca instituție de supraveghere a sistemului bancar
pentru a dispune măsurile necesare în vederea asigurării stabilității sectorului bancar și a protecției
clienților băncilor. Legea nr. 58/1998 privind legea bancară 281 , a impus o accentuare a capacităţii de
supraveghere prudenţială a BNR în paralel cu perfecţionarea cadrului de reglementare a activităţii bancare.
Printre elementele de noutate aduse de această lege se pot identifica: definirea unor termeni fundamentali
pentru evitarea posibilelor diferenţe de interpretare a unor concepte282, detalierea condiţiilor generale de
autorizare a băncilor, cu precizarea cauzelor de respingere şi/sau retragere a autorizaţiei, tendința fiind
aceea a înăspririi condițiilor de acces pe piața, introducerea unor dispoziţii referitoare la cerinţele de bază
în materia prudenţei bancare.
279
La momentul decembrie 1990, actorii pe piaţa bancară românească erau Banca Română de Dezvoltare, Banca
Comercială Română, Banca Agricolă, Banca Română de Comerţ Exterior, Bankcoop, Mind-Banc, Banca pentru tineret, Banca
Comercială „Ion Ţiriac“.
280
www.bnr.ro - Regulamentul BNR șia Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.131/18/2006, privind determinare
cerințelor minime de capital pentru instituțiilor de credit și firmele de investiții, aprobat prin Ordinul BNR – CNVM
nr.10/107/2006
281
Publicată în: MONITORUL OFICIAL NR. 671 din 24 octombrie 2001
282
Legiuitorul a decis să definească după model european concepte precum „bancă”, „filială”, „afiliată a unei bănci”,
„depozit”, „credit”, „conducătorii băncii”, „acţionar semnificativ”, „grup de persoane care acţionează împreună”, „societate
aflată sub control efectiv”, „capital”, „fonduri proprii”, „documentaţie de credit”, „expunere”, „supraveghere prudenţială
bancară” ş.a.
130
Ordonanța de urgență 137/2001 pentru completarea şi amendarea Legii 58/1998 privind legea
bancară283,a condus la înăsprirea regulilor cu caracter prudențial în sectorul bancar din România, și astfel,
la accentuarea barierelor legislative pe această piață. S-au instituit în acest fel criterii noi în procesul de
autorizare, inclusiv reguli în ceea ce privește organele de conducere ale băncilor, s-au instituit cu caracter
limitativ cazurile de retragere a autorizației de funcționare a unei bănci și s-au redefinit totodată criteriile
pentru impunerea adminstrației spreciale a unei bănci de către banca centrală. Prin Legea nr. 485/2003
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară 284 , s-au stabilit reguli
privind procesul de fuziune și divizare a băncilor din sectorul bancar românesc 285. Pe lângă acestea,
printre elementele de noutate introduse prin această lege se numără stabilirea sferei noțiunii de instituție de
credit și limitarea formelor de constituire a acestora, încadrarea în această categorie și a instituțiilor
emitente de monedă electronică, crearea cadrului legal pentru asigurarea dreptului la liberă stabilire şi
liberă prestare de servicii de către instituţiile de credit din statele membre, pe principiul autorizaţiei unice
recunoscute în cadrul Comunităţii, precum şi pentru implementarea principiului supravegherii instituţiilor
de credit de către autoritatea competentă din statul de origine, cu precizarea că dispoziţiile respective vor
intra în vigoare începând cu data aderării, stabilirea activităţilor care pot fi desfăşurate de instituţiile de
credit pe baza recunoaşterii mutuale, cu precizarea că băncile, persoane juridice române, vor putea
desfăşura activităţile de leasing financiar în mod direct, începând cu data aderării, în condiţiile prevăzute
prin reglementările Băncii Naţionale a României. Toate acestea au condus la conturarea unor set de reguli
cu impact semnificativ asupra mediului concurențial din sistemul bancar din România.
Toate aceste modificări de ordin legsilativ au condus la majorarea ponderii sectorului privat la
nivelul capitalului agregat din sectorul bancar, de la un nivel de circa 48 %, în anul 1998, la un nivel de
85% în anul 2006, până la momentul aderării României la Uuniunea Europeană. Se poate remarca totodată
o influență covârșitoare a capitalului străin, inclusiv al sucursalelor băncilor străine, a cărui pondere în
totalul capitalului agregat a crescut la un nivel de peste 78% în anul 2006, de la un nivel mai mic de
36%286. Astfel, mediul concurențial, în periaoda 1990-2006, ce caracteriza sectorul bancar din România, a
fost influențat de creșterea numărului de competitori de la un număr de 7 bănci cu capital autohton și 5
sucursale ale unor bănci străine în anul 1990, la 31 de bănci cu capital autohton majoritar și 7 sucursale ale
unor bănci străine în anul 2006 287.
Intregrarea României în UE, la nivelul barierelor legislative a condus la o modernizare a acestora,

impusă de procesul de armonizare a legislației naționale la dispozițiile legislației comunitare. Principala
provocare a fost transpunerea în legislația națională a Directivei nr. 48/2006/CE a Parlamentului European
283
Publicată în:MONITORUL OFICIAL NR. 671 din 24 octombrie 2001
284
Publicată în MONITORUL OFICIAL NR. 876 din 10 decembrie 2003
285
Modificarea leguslației a urmărit implementarea prevederilor care se circumsriau sferei de reglementare aplicabile din
următoarele acte comunitare: Directiva nr. 12/2000 cu privire la constituirea şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de
credit, Directiva nr. 28/2000 de amendare a Directivei nr. 12/2000, Directiva nr. 46/2000 cu privire la constituirea, desfăşurarea
activităţii şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică, Directiva nr. 24/2001 cu privire
la reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit
286
Cezar Mereuta, Bogdan Căpraru Competiția Bancară în România O nouă abordare structurală,2010
287
Consiliul Rocurenței, Evoluția sectoarelor cheie din economie pană în 2006
131
și a Consiliului din 14 iulie 2006, privind accesul la activitate și desfășurarea activității de către instituția de
credit și Directiva nr.49/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iulie 2006, privind
adecvarea capitalului firmelor de investiții și a instituțiilor de credit, directive ce fac parte din Acordul
Basel II. Acestea stabileau condițiile de acces pe piața a noilor actori în sistemul bancar, cu o puternică
influență la nivelul sistemului concurențial. Acestea au fost transpuse în legislația națională prin Ordonanța
de Urgență a Guvernului 99/2006 288,privind instituțiile de credit și activarea capitalului289.Prin aceasta s-au
reglementat în mod limitativ cerințele minime de acces și de desfășurare a activității de către instituțiile de
credit, regimul juridic aplicabil instituțiilor de credit din alte state membre și din state terțe ce desfășoară
activități în sectorul bancar din Romînia, reguli privind supravegherea instituțiilor de credit. Aceasta se
aplică instituțiilor de credit, ca persoane juridice române, dar și sucursalelor străine ale acestora, inclusiv
instituțiilor de credit din alte state membre sau state terțe, în ceea ce privește activitatea desfășurată în
România.
Prin intermediul acestei regelementări s-a definit în mod expres noțiunea de instituție bancară, prin
aceasta urmând a se întețelege orice entitate a cătrei activitate constă în atragerea de depozite sau de
fonduri rambursabile de la public și acordarea de credite în cont propriu sau o entitate care emite mijloace
de plată în monedă electronică. Astfel, printre pricipalele forme sub care se pot constitui și funcționa
instituțiile de credit, ca persoane jurdice române se pot identifica:
- Bănci sub forma societăților pe acțiuni: de exemplu Banca Comerciala Româna SA;
- Bănci cooperatiste de credit: de exemplu Creditcoop Casa Centrală;
- Bănci de economisire și creditare în domeniul locativ: de exemplu Raiffeisen Banca pentru Locuințe SA;
- Bănci de credit ipotecar;
- Instituții emitente de monedă electronică;
-Sucursale ale unor instituții de credit străine autorizate de BNR să funcționeze pe teritorul României: de
exemplu Banca di Roma SpA Italia Sucursala București.
După aderarea României la UE, prin liberalizarea pieței bancare din România și implementarea
licenței bancare unice, s-a facilitat procesul de pătrundere pe acest sector. Până la finele anului 2010, 230
de instituții de creditare străine și-au manifestat intenția de a desfășura activități în România, pe fondul
modificărilor de ordin normativ ce s-au putut identifica în piață. O serie de bănci străine au deschis noi
sucursale și subsidiare pe teritoriul României, printre acestea se numără Garanti Bank Internațional NV-
288
O.U.G. nr. 99/2006 a fost aprobată de Legea nr. 227/2007 (M. Of. nr. 480 din 18 iulie 2007).
289
Aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr.
99/2006), care a transpus prevederi ale Directivei nr. 48/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006,
privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de către instituţiile de credit şi ale Directivei nr. 2006/49/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, privind adecvarea capitalului firmelor de investiţii şi instituţiilor de
credit, aplicabile sectorului bancar şi celui privind firmele de investiţii.
132
sucursala România, Millenium Bank, Citibank Europe, Dublin prin trasformarea Ctibank România din
persoană juridică română în sucursala unei bănci străine 290 .Astfel, în anul 2010, ponderea băncilor cu
capital majoritar străin s-a majorat cu circa patru puncte procentuale față de cel înregistrat pănă la aderarea
României la UE. În considerarea fluctuațiilor întâlnite în procesul de intrare și ieșire de pe piață, numărul
instituțiilor de credit în 2010 nu a înregistrat modificări majore față de cel din 2006, astfel în acest sector se
puteau identifica 32 bănci persoane jurdice române și 9 sucursale ale unor bănci străine 291.
În realitatea actuală, adoptarea Legii 77/2016 privind darea în plată a bunurilor imobile în vederea
stingerii obligațiilor asumate prin credite, în contextul transpunerii Directivei 2014/17/UE a Parlamentului
European şi a Consiliului privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile
rezidențiale, ce modifică Directiva 2008/48/CE și 2013/36/UE și Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, are un
impact senificativ asupra sectorului bancar din România. Legea se aplică raporturilor dintre consumatori şi
instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra
consumatorilor și stabilește că, prin derogare de la dispoziţiile Codului Civil, fără a mai fi necesar acordul
creditorului, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu
accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă
în termenul prevăzut de lege, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord292. Aceasta se aplică
raporturilor dintre consumatori (consumatorii fiind persoanele fizice definite de OG nr. 21/1992 privind
protecţia consumatorilor, republicată şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele
încheiate între profesionişti şi consumatori) şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau
cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor și stabilește că, prin derogare de la dispoziţiile Codului
Civil, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu
accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă
în termenul prevăzut de lege, părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord în plată a unor bunuri
imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credit. Potrivit informațiilor furnizate de către BNR la
momentul adoptării prezentei legi numărul total de credite garantate cu un imoblil este de peste 474.000,
din care 174.160 sunt credite ipotecare, circa 155.000 sunt credite pentru investiții imobiliare și
aproximativ 160.000 sunt credite de consum cu garanții ipotecare.
În contextul impactului semnificativ pe care această reglementare îl are asupra sistemului bancar
principalele bănci afectate au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prezentei legi în
procedura contestației împotriva notificărilor ce are ca obiect darea în plată. Principalele articole
vizate au fost reprezentate de. art. 1 alin 3, art. 3, art. 5 alin. 2, art. 8 pct. 5, art. 10 și art. 11 din Legea nr.
77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
Principalele dispoziții constituționale încălcate prin acest act normativ sunt: principiul general al legalității
reglementat de Art. 1, alin. 5 din Constituția României ,,În România, respectarea Constituției, a supremației
sale și a legilor este obligatorie”. În strânsă legătură cu acest principiu doctrina și jurisprudența au
identificat a fi aplicabil principiul securității juridice care vine ca o garanție a respectării statului de
290
Cezar Mereuta, Bogdan Căpraru Competiția Bancară în România O nouă abordare structurală,2010
291
www.bnr.ro Raportul anual 2006 și 2010
292
http://www.juridice.ro/442151/legea-darii-in-plata-publicata-in-monitorul-oficial.html
133
drept 293 . Un al doilea principiu încălcat vizează neretroactivitatea legii, în sensul Art. 15 alin.(2) din
Constituția României „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale
mai favorabile”.Totodată, legea dării în plată, încalcă un drept fundamental garantat şi ocrotit de lege
indiferent de titular, respectiv dreptul de proprietate. Restrângerea acestui drept fundamental nu se
încadrează în vreuna dintre excepțiile reglementate cu caracter limitativ de art. 53 din Constituția
României, în considerarea caracterului acestor excepții ca fiind unul exhaustiv, de strictă interpretare și
aplicare, respectiv,, apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi
a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale,
ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. ,,În plus trebuie subliniat că măsura prin care se
restrânge dreptul de proprientate, în acest caz nu este proporțională cu situația care a determinat-o, fiind
aplicată cu titlu discrimnatoriu. Mai mult decât atât, art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul particularilor la protecția proprietății indiferent că
aceasta este amenințată de Stat ori de un alt particular. „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate
publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
În condițiile respectării condițiilor cumulative instituite de prevederile art. 4 din lege, în ceea ce
privește admisibilitatea aplicării acestei reglementri, ce privesc debitorul, creditul și imobilul ce face
obiectul garanției, Legea 77/2016 înstituie în sarcina creditorului obligația de a primi în plată bunul imobil
ce a fost adus în garanție de către împrumutat la momentul încheierii contractului, în vederea stingerii
tuturor datoriilor. Aceasta indiferent de valorea imobilului sau a caracteristicilor acestuia de la data la care
operează acest mecanism special de remitere de datorie, fără a oferi creditorului posibilitateaa de a
indentifica o altă modalitate de stingere a datoriei. Astfel, principiul negocierii contractului, valabil potrivit
legii aplicabile la momentul semnarii acestuia, este ineficace la momentul la care debitorul notifică
creditorul în vederea dării în plată. O problemă întâlnită în practică este aceea a ipotezei în care una dintre
condițiile instituite de art. 4 din lege nu este respectată și cu toate acestea, dreptul creditorului de a mai
recupera prin orice modalitate debitul restant se suspendă, singurul mecanism oferit de lege fiind acela al
constestării notificării în fața unei instanțe de judecată, aceasta din urmă fiind competentă în a aprecia dacă
această notificare respectă sau nu condițiile instituite de lege. Pe toată aceasta perioadă, până o hotărâre
definitivă se va pronunța în contestație, echilibrul din acest raport juridic este efectat, această măsură de
restrângere a dreptului creditorului fiind disproporțională. În lipsa acordului creditorului ipotecar, acesta
este obligat să accepte bunul imobil dat în plată în orice condiții, fără a avea nici măcar în vedere o
eventuală disproporție dintre valoarea creanței de la momentul remiterii de datorie și valoarea reală, de
piață a bunului imobil. Mai mult decât atât, această obligație este instituită în sarcina creditorului asupra
tuturor contractelor de credit ce îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, indiferent de data încheierii
acestora, chiar dacă acestea sunt în derulare, neperformante sau chiar în momentul în care debitul restant
este recuperat în procedura de executare silită.
293
Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu, Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă, Editura
Monitorul Oficial, 2008, p. 7.
134
În ceea ce priveşte sfera de aplicare în timp a legii, cu încălcarea principiului neretroactivității legii,
instituit cu titlu imperativ de legea fundamentală, mecanismul special al dării în plată se aplică contractelor
de credit, indiferent de momentul încheierii acestora, astfel inclusiv și celor încheiate anterior intrării în
vigoare a Legii 77/2016. Aceasta chiar dacă legea de la momentul încheierii contractului reglementa
dreptul creditorului de a recupera suma de bani acordată inițial, la care se adăuga dobândă. Mecanismul
legeii dării în plată suprimă acest drept, mai bine spus, îl înlocuiește cu obligația în sarcina creditorului de a
primi un drept de proprietate, și nu o sumă de bani, asupra unui imobil, indiferent dacă vorbim de contracte
încheiate după intrarea în vigoare a legii, contracte în curs de derulare sau cele aflate în procedura de
executare silită. Aplicarea cu titlu retroactiv a acestei regelementări afectează în mod disproporțional
echilibrul contractual și raportul juridic dintre creditori, conducând la transformări imprevizibile și abuzive.
În considerarea disproporțiilor ce se nasc la nivelul pieței, concurența în sectorul bancar este afectată în
mod semnificativ. În plus, nu trebuie negat principiul potrivit caruia legea aplicabilă contractului este legea
de la momentul semnării acestuia, cu excepția cazului în care părțile prevăd altfel. Neretroactivitatea legii,
fiind un principiu cu caracter constituțional, legiuitorul nu îl poate încălca prin adoptarea unor norme
juridice pentru care să prevadă posibilitatea aplicării acestora cu caracter retroctiv, în materie civilă.
Efectul liberatoriu instituit prin mecanismul special de remitere de datorie al Legii 77/2016 este
extins potrivit art. 11 și cu privire la contractele de credit aflate în derulare, dar și cu privire la
consumatorii care au fost supuși mecanismului executării silite imobliare, iar bunul imobil, indiferent de
stadiul acesteia, inclusiv dacă bunul imobil ce a făcut obiectul garanției a fost valorificat, în vederea
stingerii valorii reziduale din creanță. Întrebarea pe care o ridic în acest din ultim caz este: în lipsa dreptului
de proprietate din patrimoniul debitorului, ce se remite în contul obligației de plată a unei sume de bani?
Indiferent de ipoteza sub care mecanismul dării în plată instituit de această normă specială este
incidentă, Legea 77/2016 încalcă dreptul fundamental de proprietate al creditorului, drept protejat atât de
norma fundamentală cât și de Codul Civil. Inclusiv în ceea ce priveste art.1 alin. (1) din Primul Protocol
Adițional și din jurisprudența CEDO, dreptul de creanță, în acest caz, dreptul creditorului de a recupera
suma de bani acordată cu titlu de credit și dobânzile aferente, este inclus în noțiunea de ,,bun,, și
beneficiază de protecția instituită de regimul juridic aplicabil dreptului de proprietate. Astfel, Curtea îi dă
„proprietății” un sens autonom, diferit față de sensul comun, anume acela de interes de natură
patrimonială 294 astfel încât privarea de un astfel de drept poate fi analizată ca o încălcare a Convenției. În
ipoteza specială instituită de lege, stingerea creanțelor ce au rezultat din contractul de credit are loc fie la
momentul încheierii contractului translativ de proprietate, dacă creditorul dă curs solicitării debitorului, fie
la data pronunțării unei hotărâri judecătorești în acest sens. Ingerința statului în acest caz conduce la
limitarea dreptului de proprietate al creditorului, prin modificarea modalității de stingere a creditului,
convenită cu debitorul consumator la momentul încheierii contractului. În urma aplicării mecanismului
dării în plată, banca, în calitate de creditor, prin efectul legii, este obligată să primească în patrimoniu un
drept de propietate, fiind lipsită în același timp de posibilitatea de a alege o altă modalitate de valorificare a
creanței sale, fără vreo compensație. Acest mecanism poate fi calificat ca fiind o expropriere fără dreaptă și
prealabilă despăgubire.
294
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Öneryildiz versus Turcia, 30 noiembrie 2004, 48939/99
135
4. Concluzii
Dezvolatarea unei analize cantitative și calitative a sectorul bancar din România este necesară, în
vedrea maximizării și eficientizării bunăstării sociale. Aceasta poate sta la baza creșterii competitivității în
cadrul sectorului bancar și poate contribui la stabilitatea sa. Impactul legislaței asupra competitivități poate
deretermina eficientizarea serviciilor financiare, creșterea calității produselor financiare și la orientarea
către inovație295.Principalul motiv ce susține necesitatea existenței unei reglementari de tip concurențial în
sistemul bancar este acela al interconectivității ce se identifică între principalii ofertanți. Practica de tip
anti – concurențial în acest sector, poate genera diferite costuri la nivelul întregii econonomii, printr-o
alocare ineficientă a resurselor sau printr-un eșec al pieței inter-bancare. Principalii factori ce stau la baza
acestor practici, folosite ca variabile strategice sau surse de rentă, sunt reprezentați de barierele la intrarea
pe piață, informația asimetrică, nivelul ridicat al costului schimbării, elemente ale competiției non-
prețuri296. Din punct de vedere academic, activitatea analizată pentru a determina gradul de concentrare al
pieței are la bază doar un singur produs furnizat de aceasta, fără a lua în considerare diferențele între
produsele oferite. Cu toate acestea, activitatea derulată pe piața bancară este diversificată și cuprinde o
paletă largă de servicii și produse, care pot determina diferite piețe relevante din punct de vedere geografic,
specifice fiecărui produs în parte297. În vederea identificării și definirii pieței relevante, un rol important îl
are stabilirea barierelor la intrarea pe piață, cu precadere cele de ordin legislativ, deoarece acestea pot
stabili cu titlu expres atât condiții la intrarea și/sau ieșirea de pe piață, cât și cu privire la bunurile și
serviciile oferite. Cum se poate observa de altfel, adoptarea unor noi reglementări va deternima puternice
modificări la nivelul pieței, în acest sens trebuie avută în vedere Legea dării în plată.
Bibliografie:
Ali Mizaei, Tome Moore, What are the driving forces of bank competition across different income groups
of countries? Journal of International Financial Market, Institution& Money
www.elsevier.com/locate/infin
Cezar Mereuta, Bogdan Căpraru - Competiția Bancară în România O nouă abordare structurală,2010
Ovidiu Stoica, Bogdan Căpraru, The effects of the competition in the romanian banking system analele
ştiinţifice ale universităţii „alexandru ioan cuza” din Iaşi, 2007
Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu, Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă,
Editura Monitorul Oficial, 2008, p. 7
Jean Triole Market power and Regulation, complied by the Economic Sciences Prize Committee of the
Royal Swedish Academy of Since, 2014
295
IMF Stijn Classens Competition in the financial sector:Overview of Competition Policies, 2009
296
Carletti, 2009
297
OECD, 2007
136
Mihaita Cosmin Popovici Romanian Banking System The Degr of financial intermediation after the
financial crisis, CES WOEKING PAPERS Vol VI, Issue 4 V
Marc Ivaldi, Bruno Jullein, Patrick ey, Paul Seabright și Jean Tirole , The Economist of Tacit Collusion,
2003 Oana Mihaela MARIOARA (ORHEIAN) Legal aspects of the regulatory framework for credit rating
agenciessea - Practical Application of Science, 2014
OECD Policy Roundtables, Competition, Concetration and Stability in the Bancking Sector 2010,
DAF/COMP(2010)
OECD Banck Competition and Financial Stability, 2011
OECD Policy Roundtables, Competition, Concetration and Stability in the Bancking Sector 2010
DAF/COMP(2010) COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT Country Report Romania 2015

Including an In-Depth Review on the prevention and correction of macroeconomic imbalances, Brussels,
26.2.2015
OECD Competition Committee session, 2009 DAF/ COM/ M(2009)3/ANN3
Deloitte Băncile și Creșterea Economică Lecțiile trecutilui pentru un viitor mai bun(PBR), 2014
Consiliul concurenței, Evouluția concurenței în sectoarele cheie, București 2015 , pag 48-50
www.bnr.ro - Regulamentul BNR și a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.131/18/2006, privind

determinare cerințelor minime de capital pentru instituțiilor de credit și firmele de investiții, aprobat prin
Ordinul BNR – CNVM nr.10/107/200
Cezar Mereuta, Bogdan Căpraru Competiția Bancară în România O nouă abordare structurală, 2010
Consiliul Rocurenței, Evoluția sectoarelor cheie din economie până în 2006
www.bnr.ro Raportul anual 2006 și 2010
Sorin Popescu, Cătălin Ciora, Victoria Ţăndăreanu, Aspecte practice de tehnică şi evidenţă legislativă,
Editura Monitorul Oficial, 2008, p. 7
CEDO, Marea Cameră, hotărârea Öneryildiz versus Turcia, 30 noiembrie 2004, 48939/99
137
TABLE OF CONTENTS
1. The competition in the automotive market in Romania. The premium segment / p. 140
Mihaela Mosora
Associate Professor, the Bucharest University of Economic Studies
Cosmin Mosora
Associate Professor, the Bucharest University of Economic Studies
2. Competition in Passenger Railway Service Sector in Romania and the European Union / p. 153
Mihail Buşu
Competition Inspector, the Research and Synthesis Directorate – Romanian Competition Council
Visiting Lecturer- Faculty of Management, the Bucharest Academy of Economic Studies
3. The bottom-up approach on competition – a study on how institutional, procedural and

sanctionatory frameworks touch on the very substance of the European Union antitrust desideratum
/ p. 164
Vlad Dan Roman
Competition Inspector, Cartels Unit - Romanian Competition Council
4. The Sherman Act – codifying common law provisions or radical legislative reform? /p. 178
Emil Duhnea
Faculty of Law, University of Bucharest
Lawyer, Bucharest Bar Association
138
5. The burden of proof in the case of concerted practices/ p. 186
Bogdan Corâci
Faculty of Law, University of Bucharest, Master of Procurement, Concessions, Public-Private

Partenership
6. Ancillary restraints in the context of Merger Control/ p. 204
Antonia - Manuela Nastasiuc
Faculty of Law, University of Bucharest, Master of Procurement, Concessions, Public-Private

Partenership
Lawyer, Bucharest Bar
7. The comparative analysis between the minimis aid/the regional state aid/ p. 224
Alina Costachescu
Faculty of Law, University of Bucharest
8. Competition and regulation in the banking sector in Romania / p. 259
Adelina Elena Stan
PhD student of Bucharest University of Economic Studies
139
Chapter 1
The competition in the automotive market in Romania. The premium segment
Mihaela MOSORA298
Cosmin MOSORA299
Abstract:
The automotive market is extremely important in an economy because there are a high number of
industries working for the automotive market. This article presents the features of the car market, defines
the relevant market and examine the competition in the premium segment of the car market in Romania
both for new cars (between 2005 and 2015) and for used cars (between 2009 and 2015).
We find that in Romania, the premium segment is dominated by three manufacturers (Audi, Mercedes -
Benz and BMW) and the competition is extremely strong and dynamic. When the premium segment is
break down in its component classes, the competition appears to be less strong because there are
considerable differences between the market shares of the three producers within each class. Thus, Audi
controls A0 class and B class, Mercedes-Benz controls A and D classes, and BMW controls C class.
Keywords:
Competition, oligopoly, market share, market concentration
1. Introduction
Oligopoly is the most common type of competition in the real economy. In the oligopolistic market
firms engage in strategic behaviour. This means that each firm: can influence the behaviour of other firms,
must take into consideration the conduct of competitors when it defines its own market strategy and can
affect the market price.
In the oligopolistic market, the profit level varies according to the examined model. In the Bertrand
model the profit is close to zero because firms reduce prices simultaneously, which ultimately will cause
the price to be equal to the average total cost. In the Cournot model, firms take into account the reaction
function. Stigler (1964) shows that oligopolistic market firms should monitor the level of demand and
customer satisfaction to maximize profits.
Car market is a market that encompasses a lot of technology, capital and high levels of productivity.
Goldberg (1995) shows that the car market is an oligopolistic market with differentiated goods.
Car market main characteristics are: limited number of producers, many consumers, economies of
scale, strategic behaviour, barriers to entry and asymmetric information. The market equilibrium on this
298
Associate Professor, The Bucharest University of Economic Studies, mihaela.mosora@gmail.com
299
Associate Professor, The Bucharest University of Economic Studies
140
market is a Nash equilibrium because each company sets its strategy in response to the strategy used by the
others competitors.
Information asymmetry in the automotive market can be exemplified by using the classical model
of Akerlof (1970). In his opinion "there are four types of cars: new cars, used cars, good cars and defective
cars or lemons". A new car can be good or it may be a lemon, the same is true for used cars. Second-hand
car market has been given as a classic example of information asymmetry. Those willing to buy a used car
cannot get enough information by a simple quick inspection and / or a short driving test. As a result, buyers
will not know if they purchase a good car or a lemon because both categories will be sold at the same price.
Sellers of good cars can signal the market through the warranty they offer. According to Akerlof, buyers
will be willing to pay a lower price regardless of car quality and as a result good cars can be removed from
the market by lemons.
The automotive market is a market dominated by numerous agreements between manufacturers 300.
Their purposes are to: decrease spending on research and innovation, penetrate new distribution markets,
develop new components and products, etc.
Although the European automotive market is highly competitive, there were numerous agreements
over the years that have been fined by the European Commission 301 . These agreements were about:
distribution of cars, raw materials, minimum prices of cars, auto services, etc.
2. Determining the relevant markets
Geographically, according to the study conducted by Verboven (2002), the car market is a national
market. He examined the geographic dimension using two criteria:
• differences in prices between countries for the same vehicle with the same characteristics. These
differences can be explained by: dealer margin, right-hand drive and exchange rates. According to Degryse
and Verbonven (2000), the smallest price differences between countries were recorded in the Luxury class
(segment F);
• obstacles to cross-border trade. According to the European Commission these are: the differing national
systems of type approval, the requirement of national registration, transportation and administration costs,
the exclusive distribution system, the factory agreements with distributors, etc.
The relevant market in terms of product type, was identified by Verbonven (2002) based on SSNIP
(Small but Significant, Non-transitory Increase in the Prices) test applied to five countries: Belgium,
France, Germany, Italy and the UK. He showed how the dealers profit changed due to price increases by
5% and 10% respectively. After dividing the automotive market in the following segments: subcompact,
compact, intermediate, standard / luxury sports minivan, he then calculated the price elasticity of demand
300
Sachwald F., (1990), Les accords dans l:industrie automobile, Economie Perspective Internaționale, no.41, pp. 45-68,
http://www.cepii.fr/IE/PDF/EI_42-5.pdf
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-01-1394_fr.htm
301
141
and cross elasticity of demand. The results were significant and showed increased profits for each segment.
The best results were obtained by standard / luxury segment, while the minivan segment showed a modest
profit increase.
Table nr. 1: The relevant market in terms of product type
Segment Example
Subcompacts VW Polo
Compacts VW Golf
Intermediate VW Passat
Standard/luxury Audi A6
Sports Audi TT
Minivans VW Sharan
Source: Verbonven (2002) and

3. The car market in Romania
Between 2005 and 2015 the car market in Romania (Table no. 2) experienced a significant
development. In the examined period, the highest number of cars sold was recorded in 2007 (310.992
units). In 2008, with the economic crisis car sales fell. The largest decrease was recorded in 2009, about
52%. Only in 2014 the car market began to recover and registered an increase over the previous year. Thus,
in 2014 compared to 2013 sales increased by 21%. Increases in 2014 and 2015 can be explained by the
increase in private consumption and investment, because approximately 73% of the cars sold were
purchased by legal persons.
Examining the share of imported cars in total cars sold, we can see that in 2005 imports accounted
for 47% of the market. Since 2006, sales of imported cars increased accounting for more than half of the
total vehicles sold. In 2015 the percentage was 66%. The economic crisis has not altered the Romanian
consumer preferences for imported cars.
Table no. 2: The market for new cars in Romania
Year 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total 213407 253136 310922 266790 128845 105487 93949 71102 66609 80657 96110
Import 99918 134024 200020 184845 90109 71087 65612 51740 45411 55335 63764
142
%
47% 53% 64% 69% 70% 67% 70% 73% 68% 69% 66%
import
Source: Own calculations with data from the statistical bulletins of APIA
The premium segment in Romania, according to data provided by APIA (Automotive

Manufacturers and Importers Association), consists of 12 manufacturers: Audi, BMW, Mercedes-Benz,
Mini, Porsche, Volvo, Saab, Jaguar, Land Rover, Lexus, Infiniti, Acura, Maserati and Ferrari.
When considering the barriers to entry, it is speculated that an experienced car manufacturer
typically needs 5 to 6 years to develop a product from scratch, while a non-experienced producer would
need a decade to produce a car. The main barriers to entry are related to: brand image, economies of scale,
research and innovation, car distribution costs, pollution regulation compliance, etc.
Furthermore, the premium segment is a highly innovative sector and the three major competitors
BMW, Mercedes - Benz and Audi try to react to market requirements in the shortest possible time and to
the increase the loyalty of customers. Market penetration of new producers is almost impossible due to the
high degree of concentration of the three companies and the tradition they have on the market.
The premium segment can also be examined according to geographic size and in relation to the type
of product. Geographically, the premium segment of the car market is a national market. Depending on the
product, this segment can be divided as follows: small class (A0), compact class (A), midsize class (B),
large class (C) and luxury class (D). Each of the top three competitors listed above produce vehicles for
each class, but each dominate certain classes. Thus, BMW is leading the SUV (sport utility vehicle)
sales, Mercedes-Benz is sales leader in compact class, large class and luxury class, while Audi is leading
the midsize class and the SAVs (sport activity vehicle).
In Romania, according to Annex 1, between 2010 and June 2016:
• Audi dominates the A0 class (from 2011) and the B class (from 2010);
• Mercedes - Benz dominates the A class (from 2013) and the D Class (from 2014);
• BMW dominates the C Class and the sub - segments D - Coupe and C – CUV (crossover utility vehicle);
• Mercedes - Benz dominates the SUV sub-segments in each class in 2016.
The premium segment share in total cars sold in Romania is low, although it increased over the
examined time from 2% in 2005 to 9% in 2015. The share of premium segment in total cars imported is
also low (5% in 2005 and 13% in 2015).
The lowest level of sales during the investigated period was recorded in 2009, but since 2010 this
segment recorded an upward trend. The increasing number of premium cars sold, contrary to market
developments, can be explained on the assumption that, generally, on markets trading luxury goods
consumers have a significantly higher purchasing power.
143
Table no. 3: New premium car sales in Romania
Year 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Premium 5200 6314 9919 10663 4723 5015 6369 7288 6316 6858 8336
%
Premium/total 2% 2% 3% 4% 4% 5% 7% 10% 9% 9% 9%
market
%
Premium/total 5% 5% 5% 6% 5% 7% 10% 14% 14% 12% 13%
imports
Premium 4 3994 5121 7810 8404 3738 4185 5317 5803 5083 5473 6584
Premium
77% 81% 79% 79% 79% 83% 83% 80% 80% 80% 79%
4/Premium 12
% Premium
5% 5% 5% 6% 5% 7% 10% 14% 14% 12% 13%
4/total imports
Of the total premium cars sold in Romania, over 77% over the examined period belongs to the
following manufacturers: Audi, BMW, Mercedes - Benz and Land Rover (Premium 4). The share of the
premium segment increased from 7% in 2010 to 13% in 2015. Most likely, this increase is again related to
the purchasing power. Thus, those affording the purchase of a premium car were less affected by the
economic crisis.
Unlike the market for new premium cars, the second hand market had a mixed development. The
major difference between the two markets is given by quantities. Thus, if in 2019 for every new car sold
two second hand cars were imported, in 2015 this ratio was close to three. The gap for the premium
segment is even greater, but declining. If in 2009 for every new car sold almost eight second hand cars
were imported, in 2015 this ratio was close to six. This gap is normal because even though premium and
normal vehicles depreciate with similar percentages, when taking into account the absolute values of
depreciation the differences become considerable.
144
Table no. 4: The market for second hand cars in Romania (imports)
Year 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Total market 212.836 214.606 94.488 174.950 221.852 219.929 250.678
Premium 37.474 34.242 14.661 31.018 42.149 40.577 49.331
Premium 4 35.414 32.241 13.549 28.363 38.524 38.096 46.096
Premium 4/Premium 12 95% 94% 92% 91% 91% 94% 93%
% Premium/total market 17,6% 16,0% 15,5% 17,7% 19,0% 18,5% 19,7%
4. Market shares and market concentration
To estimate the market concentration for both new and second hand cars we determine the market
shares as the ratio of:
௡௨௠௕௘௥௢௙௨௡௜௧௦௦௢௟ௗ௕௬௣௥௢ௗ௨௖௘௥௜
ai =௡௨௠௕௘௥௢௙௨௡௜௧௦௦௢௟ௗ௢௩௘௥௔௟௟ሺ௧௢௧௔௟ሻ, where ai is the market share
The market shares for new cars in between 2005 and 2015 (Annex 2) shows that Mercedes - Benz,
Audi and BMW, took the first position by turn. In 2015 Mercedes - Benz had a market share of 29%,
followed by Audi with 24% and BMW with 23%. On the 4th and 5th place were Volvo and Land Rover.
Chart no. 1: The market share for premium 5 (new cars)
145
Theoretically, Mercedes – Benz has a dominant market position, but the competition between the
three producers is very strong and the difference between the market shares is very small. Mercedes-Benz
first position is explained rather by the new range of models that they have in all classes.
On this very competitive market the differences between brands are considerably a cause of: sales
services, after-sales services, available financing offers, etc.
Audi dominated the second-hand market between 2009 and 2014. In 2015 they were overtaken by
BMW by one percentage point. An explanation of Audi positioning is the fact that their cars are very
reliable. They also retain their resale value better than the competition.
Chart no. 2: The market share for premium 3 (used cars)
To determine the market concentration two indicators were used:
• CR3, CR5 – concentration rate for the first 3 and 5 respectively companies on the market;
• Herfindahl Hirschman Index (HHI).
Table no. 5: Market concentration for new cars
Year 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
CR3 75% 80% 77% 76% 77% 82% 81% 77% 78% 78% 77%
CR5 93% 93% 92% 91% 93% 94% 94% 93% 94% 94% 94%
HHI 2054 2214 2105 2076 2137 2330 2325 2167 2206 2254 2197
For the examined period, the top three companies hold over 75% of the market. Taking into account
the top five manufacturers, the concentration exceeds 90%. Computed values of HHI exceed the threshold
146
of 2000 set by the European Commission302. This shows that this market is highly concentrated. Therefore,
the competition among the top three manufacturers is extremely powerful and dynamic. Each producer has
a carefully planned market strategy for launching a new product and for "tracking" the competitors. For
example, in D class:
Mercedes-Benz BMW responds Audi launches a facelifted A8in 2013 in order to Mercedes-Benz
launches the S- in less than two keep the current model in customer preferences will launch in
Class in 2013 years with the and not to leave the impression that they are 2017 a facelifted
new 7 Series selling an obsolete product. Audi has scheduled S-Class
a market launch of the new A8 at the end of
2016.
Used car market concentration is even higher than the market concentration for new car. HHI
surpass the threshold of 2000 set by the European Commission by far, and the concentration rate of the first
three companies exceeds 90%. This concentration results from two main reasons: strong brand image and
the relative ease with which they resell.
Table no. 6: Market concentration for second hand cars
Year 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
CR3 94% 94% 91% 90% 90% 92% 92%
CR5 98% 98% 97% 96% 97% 97% 97%
HHI 3233 3280 2867 2810 2843 2996 3023
Out of the three car companies, Audi has the advantage of being part of the Volkswagen Group.
Because of this they benefit from group synergies: the use of an existing platform (much cheaper than to
develop them from scratch), the advantage of a low production cost because the acquisition of raw
materials is made at the group level, low specific costs in developing new models since many components
are already designed by the Volkswagen Group.
BMW has a very well defined image as a sporty brand, and invented market niches (e.g. X6).
302
Comisia Europeana: Orientări privind evaluarea concentrărilor orizontale în temeiul Regulamentului Consiliului privind
controlul concentrărilor economice între întreprinderi, 2004, C31,03, pp.5-18, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/ALL/?uri=CELEX:52004XC0205(02)
147
Mercedes – Benz has a very strong image as a luxury brand, strong brand awareness for both
customers and potential customers. To benefit from cheap and already developed technologies they made
an alliance with Renault – Nissan.
When we examine the second hand market by car age, we observe that most cars sold in 2015 were
6 to 10 years old. This means that Romanian buyers purchased previous generation cars, if we consider that
every six years car manufacturers launch a new generation of cars. For the premium segment, the most
sought after cars had were 11 to 15 years old because then they become accessible to more buyers.
Chart no. 3:
Car Park age in Romania in 2015
In 2015 market shares by age shows that each manufacturer in the premium 3 segment dominates
different age intervals: Audi dominates the 6 to 10 years range, BMW dominates the 16 to 20 years range
16-20, and Mercedes - Benz dominates older than 20 years range.
Table no. 7: Market shares for the premium 3 segment by age (2015)
Age (years) 0-2 3-5 6-10 11-15 16-20 >20
Audi 18% 31% 37% 35% 37% 31%
BMW 26% 34% 29% 30% 33% 31%
Mercedes - Benz 34% 21% 22% 24% 24% 33%
148
5. Conclusions
Car market is an oligopolistic market where the governments often intervenes when they set certain
minimum safety measures, environmental measures, etc. On this market there can be agreements among
producers, but they usually occur between manufacturers and distributors, car service centres, etc.
In terms of quantities sold, the premium segment has a low share in Romania due to low purchasing
power of Romanian consumers. As emphasized in the theoretical section, the selling price for premium
cars is about the same in all EU countries.
The premium segment in Romania both for new and second hand cars is dominated by Mercedes –
Benz, BMW and Audi. If Mercedes – Benz dominate the market for new cars, Audi, closely followed by
BMW, dominates the market for used cars.
The market concentration is high, especially for the used cars market. Even if the competition is
extremely strong in the premium segment, there is no leader, as the three manufacturers have similar
market shares. Instead, each class in the premium segment is dominated by a particular manufacturer.
Thus: Audi dominates A0 class and B class, Mercedes-Benz dominates A class and D class, and BMW
dominates C class. From the classes point of view, the competition between the three producers is less
strong.
So far, on the premium segment in Romania no secret agreement was discovered. To eliminate this
possibility, from the 1st of June 2006, all distribution agreements signed on the market of new cars and
after-sales services (repair and maintenance) had to obey the Competition Law.
On this market, unfair competition is done by those who trade cars without paying VAT and / or
income tax, and so they practice much lower prices compared to leasing companies.
References:
Akerlof, George A. (1970). "The Market for 'Lemons': Quality Uncertainty and the Market Mechanism".
Quarterly Journal of Economics. The MIT Press. 84 (3): 488–500.
BEUC, 1992, Parallel Market for Cars în the EC, 1992, BEUC/222/92,
Degryse H., Verboven F. (2000), Car Price Differentials în the European Union: An Economic Analysis,
K. U. Leuven and C.E.P.R.pp.10
Goldberg, P.K., (1995), Product Differentiation and Oligopoly în International Markets: The Case of the
U.S. Automobile Industry, Econometrica, vol.63, issues 4, pp.891-951
OECD (2011), Ghidul de Evaluare a Concurentei, Vol.2, www.oecd.org/competition/toolkit
149
Sachwald F., (1990), Les accords dans l:industrie automobile, Economie Perspective Internaționale, no.41,
pp.45-68,http://www.cepii.fr/IE/PDF/EI_42-5.pdf
Verbonven F., (2002), Quantitative Study to Define the Relevant Market în the Passenger Car Sector,
Catholic University of Leuven
http://ec.europa.eu/competition/sectors/motor_vehicles/documents/car_price_differentials.pdf
www.apia.ro
Annexes
Annex 1: Classes market shares within the premium segment
2010 2011 2012 2013
BM BM BM AUD BM
AUDI MB AUDI MB AUDI MB MB
W W W I W
A0 25% 75% 0% 63% 38% 0% 58% 42% 0% 57% 43% 0%
A 43% 19% 38% 42% 20% 39% 42% 22% 35% 27% 11% 62%
A-
0% 100% 0% 12% 88% 0% 39% 61% 0% 51% 49% 0%
SUV
B 52% 20% 28% 52% 19% 29% 50% 23% 26% 48% 35% 17%
B-
42% 27% 31% 38% 30% 32% 32% 34% 34% 40% 28% 32%
SUV
B-
16% 68% 16% 13% 15% 72% 15% 73% 12% 22% 70% 9%
Fun
C 27% 39% 34% 29% 36% 35% 32% 39% 28% 34% 36% 30%
C-
14% 48% 39% 9% 53% 38% 13% 41% 46% 11% 37% 52%
SUV
C-
0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0%
CUV
150
D 30% 38% 32% 37% 20% 43% 43% 33% 24% 17% 49% 34%
D-
Coup 10% 19% 71% 2% 41% 56% 0% 78% 22% 4% 89% 7%
e
D- 100 100
0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 0% 0%
SUV % %
2014 2015 2016
AUD BM AUD BM AUD BM

MB MB MB
I W I W I W
A0 73% 27% 0% 60% 40% 0% 65% 35% 0%
A0
0% 100% 0%
SUV
A 37% 9% 54% 27% 17% 57% 23% 25% 52%
A-
51% 26% 24% 50% 20% 30% 54% 23% 23%
SUV
B 37% 30% 32% 31% 33% 36% 33% 31% 36%
B-
42% 31% 27% 32% 40% 29% 21% 39% 40%
SUV
B-
17% 67% 17% 71% 12% 18% 60% 20% 20%
Fun
C 33% 34% 33% 32% 35% 32% 28% 38% 34%
C-
6% 38% 55% 24% 29% 47% 25% 25% 50%
SUV
C-
0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100% 0%
CUV
D 13% 8% 78% 14% 11% 75% 7% 36% 56%
D-
Coup 11% 84% 5% 0% 71% 29% 6% 59% 35%
e
151
D-
0% 0% 100% 0% 0% 100% 0% 0% 100%
SUV
Annex 2: Market shares – the premium sector for new cars
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Audi 25% 27% 26% 27% 27% 26% 25% 26% 27% 27% 24%
BMW 27% 26% 27% 23% 24% 31% 32% 30% 26% 22% 23%
MB 23% 26% 23% 27% 26% 24% 24% 22% 25% 30% 29%
Mini 2% 2% 2% 3% 2% 2% 2% 2% 2% 2% 2%
Porsche 2% 1% 1% 1% 2% 2% 2% 2% 2% 3% 2%
Volvo 10% 7% 8% 7% 8% 7% 7% 6% 4% 4% 4%
Saab 2% 1% 2% 1% 1% 1% 0% 0% 0% 0% 0%
Jaguar 1% 1% 1% 2% 1% 1% 1% 1% 1% 1% 1%
Land
7% 6% 7% 8% 8% 6% 6% 10% 12% 12% 13%
Rover
Lexus 1% 1% 2% 2% 1% 1% 1% 1% 1% 1% 1%
Land
7% 6% 7% 8% 8% 6% 6% 10% 12% 12% 13%
Rover
Lexus 1% 1% 2% 2% 1% 1% 1% 1% 1% 1% 1%
Infiniti 1% 0% 0% 0% 0% 1% 0% 0% 0% 0% 0%
Acura 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
Maserati 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
Ferrari 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0% 0%
152
Chapter 2
Competition in Passenger Railway Service Sector
in Romania and the European Union
Mihail BUŞU303,304
Abstract:
Rail passenger transport is seen as a strategic sector for each EU member state in terms of reduced costs,
passengers’ safety and comfort generated by this type of transport. Liberalization and the open access on
railway market represent a priority of the European Union. In the present paper, we intend to realize a
radiography of the mentioned sector from a competition perspective as well as a comparative analysis
between the EU average and Romania on the basis of performance indicators specific to the passenger rail
services sector.
Keywords:
Liberalization, rail transport, concentration degree, directive, legislation, indicators, barriers to market
entry
JEL Classification: K42, K23, L51.
1. Introduction
Rail passenger transport represents one of the most used modes of transport at the level of the
European Union (EU), in terms of passengers’ safety, comfort and transport hours.
Although the competition with the other modes of transport, particularly with road transport, has
eroded the market share of railway sector, due to recent large investments and mainly because of the
liberalization process, this sector is passing now through a continuous phase of increase in efficiency.
An analysis of reforms in railway passenger transport was conducted by Nash (2008). Within his
research paper, the author analyses the entire process of reforms at the EU level, examining the objectives
of the reforms, the different models which have been adopted, as well as key-elements concerning the
separation of infrastructure operations, the competition manifested because of market free access, franchise
contracts, regulation and tariffs in the infrastructure field. The author’s conclusion states that the
segregation in the case of infrastructure operations often involves costs, but this one is the most effective
way to compete with other modes of transport.
303
Competition Inspector, the Research and Synthesis Directorate – Romanian Competition Council,
mihai.busu@consiliulconcurentei.ro
304
Visiting Lecturer - Bucharest Academy of Economic Studies, Faculty of Management
153
In the situation in which markets are not able to overlap and the infrastructure is used by means of
franchise contracts or leasing operations, the model of vertical integration305makes difficult the creation of
fair competition conditions for new market operators (Huisman et. al., 2005).
The graph bellow shows the evolution of rail passenger transport market compared with the other
modes of transport at the European level, during the period 2000-2013.
Figure no 1. The number of carried passengers, in terms of means of transport (billion passengers/ km), at
the EU level, between 2000 and 2013
5000.0 1000.0
4500.0 900.0
4000.0 800.0
3500.0 700.0
3000.0 600.0
2500.0 500.0
2000.0 400.0
1500.0 300.0
1000.0 200.0
500.0 100.0
0.0 0.0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Passenger Cars Powered 2-wheelers Buses & Coaches Railways

Tram & Metro Air Sea
Source: Eurostat
2. The liberalization of rail passenger transport market at the level of the European Union
The European Union encourages competition in the sector of rail passenger transport by adopting
legislative packages leading to greater market liberalization. In parallel, it aims to create a unique European
market by offering free access at the European level.
The graph bellow indicates the liberalization degree in the case of rail passenger transport for the year
2011.
305
as it appears in the case of separated branches within a holding structure
154
Figure no 2. Rail passenger transport liberalization index in Europe, at the level of 2011
Sweden 872
UK 865
Germany 842
Denmark 825
Netherlands
Advanced
817
Austria 806
Belgium 753
Slovakia 738
Czech Republic 738
Portugal 737
Poland 737
Italy 737
Estonia 729 On time
Romania 726
Bulgaria 718
Slovenia 672
Finland 672
Hungary 658
France 612
Lithuania 592
Greece 592
Letonia 587 Delayed
Luxemburg 585
Spain 583
Irleand 467
0 200 400 600 800 1000
Source: IBM Global Business Services
This graph indicates the fact that, in the European Union as well as in the European Economic
Space, there are three stages of completion, Romania occupying an intermediate position and being ahead
of countries like France, Hungary, Greece and Spain.
In Romania, this process regarding the free access on the European market in the case of rail
passenger transport started in the 90s by separating the national operator of passenger transport from the
infrastructure administrator. However, market liberalization has been accentuated since 2000 after the
adoption of four legislative packages. Up to now, the first three legislative packages have been
implemented in the railway sector, while the fourth one is under implementation.
The First Legislative Package aimed at opening the international rail freight transport, defining the
policy regarding capacities allocation as well as infrastructure charging, creating a general framework able
to develop European railways. This act highlights the relationship between the state and the infrastructure
management, as well as the one between railway enterprises and the infrastructure administrator, state
enterprises and railway companies. Last but not at least, the First Legislative Package establishes the
conditions freight operators must meet in order to benefit from a license needed for operating services on
155
the European rail network. The implementation process of the First Legislative Package began in 2001 and
ended in 2003.
The Railway’s Second Legislative Package aimed at determining: a common approach of rail
safety, as well as a free access of national and international railway markets to the whole European rail
network. Moreover, the purpose of this legislative package consisted in establishing the European Railway
Agency (ERA) and the requirements for interoperability concerning the European high speed systems and
the conventional railway ones. The Second Legislative Package was introduced by the European Union in
2002.
The objectives of the Third Legislative Package aimed at opening the market to the competition in
the case of the international passenger transport services, guaranteeing railway passengers’ fundamental
rights and establishing the conditions and procedures regulating the certification of train crews. This
legislative package was implemented between 2007 and 2010.
On the 21st of November 2012, the European Parliament adopted Directive no. 2012/34/EU that
replaced all the directives issued from the First Railway Legislative Package. Directive no. 2012/34/EU
establishes a single rail market at the European level. This act was designed to simplify and strengthen the
rules by merging the previously mentioned directives, as well as their changes in order to build a single
text. Reformation also intends to clarify the existing provisions and to address key issues which have been
identified in the market. More precisely, Directive no. 2012/34/EU will strengthen the power of regulation
authorities in order to improve the framework designed for railway investment and to ensure a more
equitable access to rail infrastructure as well as to rail-related services.
In Romania, the regulation authority for the railway sector is the Railway Supervision Council, an
independent body functioning within the Competition Council. The Railway Supervision Council’s main
objective consists in supervising rail operators’ fair and non-discriminatory access to the railway
infrastructure.
In order to complete the liberalization process of railway services, the Commission has proposed
the Fourth Legislative Package which is still under discussion at the level of the European Parliament.
However, the liberalization of rail passenger transport market is difficult because of legislative and
regulation barriers on the one hand, but also because of the functional and technical ones, specific to rail
market entry, on the other hand.
The following chart indicates market liberalization degree as it appears for the 26 member states in
the European Union (from our analysis, we excluded Cyprus and Malta because they do not have a railway
system).
156
Figure no 3. The market share of state-owned enterprises in the railway sector in EU member
states, in 2015
100%
90%
80%
70%
79%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
10%
0%
BG BG IE EL ES HR LT LU SI FI FR HU SK NL CZ AT PT IT DK DE LV RO SE EE PL UK
Source: EU Transport in Figures: Statistical Pocketbook 2015
From the chart above, we can notice that the liberalization of rail passenger transport market is a
very low one at the European level. Thus, in a number of EU member states, state operator holds a
monopoly position. In Romania, the national operator holds a market share of 79%, while in the United
Kingdom – the country with the highest level of market liberalization – the state operator holds only a 10%
market share.
This fact indicates that the rail passenger transport market at the level of the European Union is a
very concentrated market.
3. Rail passenger transport market in Romania
In Romania, market liberalization process started in 1998 by dividing the state-owned enterprise,
SNCFR, in five independent entities:
- CFR Infrastructure (the manager of railway infrastructure);
- CFR Passengers (rail passenger transport operator);
- CFR Freight (rail freight transport operator);
- CFR Gevaro (restaurant services manager within passenger trains);
- SAAF (manager of railway assets excess).
The liberalization of rail transport market (both passenger and freight) was one of the conditions
imposed by the European Union to Romania for country’s accession to the EU in 2007. The liberalization
157
of railway transport itself started in 2004 with the adoption of Government Decision 2004/27 which
allowed an un-discriminatory access to the railway infrastructure for all the operators holding a license in
the field.
Compared to other modes of transport, rail passenger transport holds 17% from the total of carried
passengers. The chart below shows us which is the share of each mode of transport in total rail transport.
Figure no 4. Modes of transport, percentage of a total, calculated on the basis of railway passengers
carried volume
1%
3%
17%
Road
Railway
Sea
79% Air
Source: National Institute of Statistics
At the level of 2014, in Romania, there were 10,777 km of railways, where 4,029 were electrified.
The following graph indicates the evolution of this indicator between 2000 and 2014.
Figure no 5. The length of railway lines in Romania, total lines and electrified lines
16,000
14,000
12,000
10,000
8,000
6,000
4,000
2,000
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
Electrified (km) Total (km)
158
Source: Eurostat and author’s own calculations
From this graph, we can observe a 2% decrease in the number of kilometers corresponding to the
railway system: thus, from 11,015 km in 2000 up to 10,777 km in 2014, but also a 2% increase in the
number of electrified railway kilometers, in the same period of time analyzed within the present paper.
Figure no 6. The number of wagons and locomotives in Romania, between 2000 and 2013
7,000 6,234 6,245

6,000 5,467
5,000
4,000 3,440 3,341 3,594 3,629 3,407
3,310 3,380 3,462 3,314 3,312 3,037
3,000 2,649
2,173 2,071 2,186 2,220 2,262 2,290 2,229 2,059 2,511 2,304
2,000 2,117 2,280 2,211
1,000
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Locomotives Wagons
Source: Eurostat
From this chart, we notice a constant erosion of railway fleet in Romania, both in terms of the
number of locomotives and the number of wagons. The main decrease took place between 2002 and 2003
when the number of wagons was reduced by 33,9%, and the number of locomotives decreased by 39,5%.
Starting from 2003 until 2009, the railway fleet remained relatively constant and after that, a new reduction
occurred between 2009 and 2011. However, in the period comprised between 2011 and 2013, the railway
fleet succeeded to improve and therefore, we consider that there are premises according to them we could
state that this trend would be maintained in the future too.
In terms of the number of railway carried passengers between 2006 and 2014, the following chart
highlights a comparison between Romania and the average established in the European Union.
159
Figure no 7. The evolution of railway passenger carried-km (billion passengers/train-km) between 2006
and 2014
18.0
16.8
16.0
14.7 14.8 15.0 15.2
14.0 13.9 14.1 14.4 14.5
12.0
10.0
8.0 8.1
7.5 7.0
6.0 6.1
5.4 5.1 5.0
4.0 4.6 4.4
2.0
0.0
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
RO EU average
Source: Eurostat
If, at the level of the European Union we observed a growing trend, with a slight gap between 2010
and 2012 due to the economic crisis, in Romania the number of railway passengers carried knew a constant
decrease starting from 2006 and continuing up to 2013 which was followed by an increase during 2013 and
2014. This increase shows that there are real premises for the improvement of performances in the railway
sector.
The concentration degree of rail passenger transport market has been calculated by means of HHI 306
(Herfindahl-Hirchman Index). In addition, CRk Index 307 (Concentration Ratio Index) indicates the
monopolistic or oligopolistic nature of the mentioned market.
The following chart shows the evolution of concentration as it appeared in the railway sector,
between 2010 and 2014.
306
According to the EU standards, a market is slowly concentrated if HHI < 1000; there is a moderate market
concentration if 1000 < HHI < 2000 and a very high concentration if HHI > 2000. The index is calculated as the sum of the
squares of the market shares of the firms within the industry.
307
It is calculated as the sum of market shares of first k players.
160
Figure no. 8: The concentration degree of rail passenger transport market
10000 100
100 100
9000 9322 96 96 90
9020 96
8000 80
7000 70
6000 6478 6479 60
6476
5000 50
4000 40
3000 30
2000 20
1000 10
0 0
2010 2011 2012 2013 2014
HHI - left scale CR3 - right scale
Source: www.mfinante.ro and own calculations
On rail passenger transport market, there are eight operators holding functioning licenses. Among
them, there are both state-owned companies and private ones. However, only five of them, are effectively
deploying rail passenger transport activities. At the level of these five operators, only one is a state-owned
company, CFR Călători SA, and four of them are private companies: Softrans, Inrerregional Călători,
Transferoviar and Regiotrans.
The following table indicates the turnover, the market share and the number of employees for each
of the five companies corresponding to 2014.
Table 1: Financial indicators of rail passenger enterprises in Romania
Enterprise Average number of Turnover (lei) Profit (lei) Market share

employees
CFR Călători 13.195 2.036.566.942 69.915.106 [78-79]%
Regiotrans 980 275.388.468 7.570.073 [14-15]%
Transferoviar 239 81.501.140 2.390.933 [3-4]%
Calatori
Interregional 94 27.235.634 219.131 [1-2]%
Calatori
Softrans 40 40.074 7.114 [0-1]%
Source: www.mfinante.ro
From this table, we notice that, although Romania is among the advanced countries in terms of
market liberalization degree at the level of rail passenger transport, private operators have cumulated only
21% of the market share. Moreover, it is to be taken into account that, with the passage of the economic
161
crisis when a significant part of the operators within the rail passenger transport sector registered important
losses, in 2014 all of railway operators got profit.
Although there are four private operators within this sector, competition is not operating in the true
sense, given the fact that the state operator acts mainly on the interoperable lines, while private companies
operate on the non-interoperable ones.
5. Conclusions
The liberalization of rail passenger transport market has led to the competition increase as well as to
companies’ competitiveness. However, liberalization process is quite slow and arduous. The
implementation of the four railway legislative packages, as well as of the directives transposing in practice
the harmonization of national regulation to the European one, has accelerated and will continue to
accelerate this process.
However, liberalization process is hampered by great barriers to entry, as well as by very large
investments that are necessary within the railway sector and, especially, by the high competition between
the railway market and road transport market. A better cohesion between the two modes of transport by
developing the intermodal transport, as well as the eradication of corruption and frauds and, especially, an
increase at the level of transport speeds, would lead to a better performance of the railway sector. The
renewal of railway fleets with rolling stocks would determine an increase in passengers’ comfort as well as
a reduction of transport costs.
At the European level, it is considered that the liberalization process of rail passenger transport
market is a real priority. Moreover, the creation of a single market would lead to a greater efficiency of the
railway sector and also to consistent benefits for passengers.
At the national level, the growth of financial indicators for 2014 corresponding to the railway
sector indicates an improvement of performances in the case of enterprises operating on rail passenger
transport market. This creates the premises for the future development of the railway sector which intends
to be more effective and better adapted to market requirements.
162
References:
Directive 2012/34/EU of the European Parliament and of the Council of 21 November 2012 establishing a
single European railway area 2011 OJ L 343/32.
Decision no 27/2004 approving the rental conditions by the National Railway Company C.F.R. - S.A.
concerning some parts of the non-interoperable railway infrastructure as well as approving their
management conditions.
Huisman, D., Kroon, L. G., Lentink, R. M., & Vromans, M. J. (2005). Operations research in passenger
railway transportation. Statistica Neerlandica, 59(4), 467-497.
Szekely, B. (2009). Liberalisation of the railway industry in Europe: toward a sustainable system through
process view. International Journal of Sustainable Economy, 1(2), 167-185.
Nash, C. (2008). Passenger railway reform in the last 20 years–European experience reconsidered.
Research in Transportation Economics, 22(1), 61-70.
Tren, D. G. (2015). EU Transport in Figures: Statistical Pocketbook 2015.
163
Chapter 3
The bottom-up approach on competition – a study on how institutional, procedural and

sanctionatory frameworks touch on the very substance of the EU antitrust desideratum
Vlad Dan ROMAN308
Abstract:
One of today’s main policy concerns for the competition community in Brussels is the way in which
national institutional, procedural and sanctioning frameworks have the aptitude and are sufficiently
harmonized to guarantee a coherent application of the substantive aspects that European Union competition
theory and law imply. As competition policies between the still twenty eight Member States have long
been harmonized as the legal substantive similarities reflect this matter of fact, it is for the institutional and
procedural set-ups to be assessed, in order to perceive the level of enforcement effectiveness that each
European Competition Network party is able to deliver. With this regard, domestic instruments and
procedures must exist and be interpreted in accordance with the Treaty objectives, so as to avoid any
potential vulnerability for the complete achievement of the Union antitrust desideratum.
Keywords:
EU competition rules, coherent application of the material law, effectiveness, spillover effect, antitrust
enforcement, procedural harmonization, institutional set-up, procedural framework, sanctions
1. Introduction
The European Union (here and after, the EU) set of competition rules are to be seen as ‘defining features of
the single market’; if the competition process lacks functionality, the mechanisms belonging to the single
market are not able to deliver on their optimal capacity (e.g. creating jobs and growth, fostering
innovation).309 Having regard to this fact, and as stipulated by article 3 of the Treaty on the Functioning of
the European Union (here and after, TFEU), the Union detains exclusive competence with regard to the
creation of ‘the competition rules necessary for the functioning of the internal market’. As a result, the
European Commission (here and after, the EC) together with the Member States’ Governments and
National Competition Authorities (here and after, NCAs) have consolidated a solid path in terms of
economic and legal principles that have the aim of assuring that undertakings present in domestic and cross
border markets compete on a level playing field.
308
Competition Inspector, Cartels Unit - Romanian Competition Council, vlad.roman@consiliulconcurentei.ro
309
consumers – Reinforcement of the application of EU competition law by national competition authorities (2015) p. 1seen at:
164
On the other hand, as the enforcement systems (i.e. institutional, procedural and sanctionatory) 310
benefit from national autonomy, substantially different approaches exist among EU jurisdictions and,
because of this, action at the supranational level is being anticipated 311.Harmonization and in some cases,
enrichment, are desirable in order to achieve effectiveness, legal certainty and equal treatment with regard
to the enforcement outcomes of identical or similar cases.
The aim of having an effective and uniform application of articles 101 and 102 TFEU within the
internal market had been promoted ever since the elaboration of Regulations 1/2003 312. However, only
recently (i.e. 2014) has the European Commission decided to thoroughly analyze the feasibility of such an
endeavor; the reform process had been anticipated by the Court of Justice of the European Union (here and
after, CJEU) which, for example, in the Kone case took the lead and reiterated that ‘national legislation
must ensure that EU competition law is fully effective’ and that ‘those rules must specifically take into
account the objective pursued by Article 101 TFEU, which aims to guarantee effective and undistorted
competition in the internal market’313.
In a political fashion, this represents an important, but predictable shift. The EC’s older assumption
- that alignment of national procedural competition regulations was not to be considered a priority for
deriving ‘effective and consistent decentralized enforcement’, seems to have been reconsidered 314. This
perspective came in line with an older doctrine that situated the uniform application of EU law on a lower
level when compared with the principles of supremacy and direct effect 315.
2. Research methods
The paper is oriented as a law reform research study with strong policy and constitutional accents;
the socio-legal analysis will be composed of the following methods: theoretical with focus on EU policy
(i.e. theory of the neo-functionalist ‘spill-over’ as a need for uniform conduct, not only at the policy and
substance level, but also at the last, lato sensu procedural layer, composed of the institutional set-up,
procedures and sanctions), theoretical, particularizing on EU law (i.e. interpretation, scope and legal stand
of the principles of effectiveness, equivalence and fundamental rights in applying substantive law, by
contrast with the one of national autonomy), empirical (i.e. mostly qualitative but also quantitative analysis
of the Member States’ institutional and procedural status quo) and comparative (i.e. method employed to
identify differences among the EU jurisdictions).
310
Alexander Italianer, Director-General for Competition, European Commission, The ECN, convergence and enforcement
of EU competition law: achievements and challenges (2013) p.1, seen at:
311
DG COMP/A4, Inception Impact Assessment, (2015) pp. 1-2.
312
Council Regulation (EC) No 1/2003 of 16 December 2002 on the implementation of the rules on competition laid down
in Articles 81 and 82 of the Treaty, OJ L 001, 04/01/2003 P. 0001 – 0025, para. 1.
313
CJEU, Case C-557/12 Kone AG, Otis GmbH, Schindler Aufzüge und Fahrteppen GmbH et al v. OBB- Infrastruktur AG,
ECLI:EU:C:2014:1317, para. 32.
314
S. Brammer, Co-operation between National Competition Agencies in the Enforcement of EC Competition Law, (Hart
Publishing Oregon, 2009), p. 507.
315
Eric Barbier de La Serre, Beyond Effectiveness and Uniformity: The Rise of Consistency, Concurrences, Institut de droit
de la concurrence (2012), p. 98.
165
3. Rights protected by competition law
The rights deriving from EU law are placed at the top of the competition legal architecture. With
this regard, depending on which competition policy paradigm defines the level of protection, the rights
hindered by anticompetitive behavior can be based on the economic theory of consumer harm or can follow
a more formalistic approach and focus on the ‘general right to the protection of competition as
such316;independent of which school of thought is given primacy, the rights embedded in the competition
articles of the Union Treaties and the generically defined remedies (e.g. compensation) need to rely on a
basic standard of procedural instruments, applicable within the European Competition Network (here and
after, ECN) 317 .As stated by Advocate General Kokott: ‘not only the fundamental objective of equal
conditions of competition for undertakings on the single market, but also the concern for uniform
protection of consumer interests would be undermined if in the enforcement of the competition rules,
significant disparities occurred between the authorities and courts of the Member States’ 318.
For this purpose, there must be sufficient and ‘creatively interpreted’319 national provisions in any
effort to secure the full effect of the substantive competition law provisions to be achieved.
4. Effectiveness, equivalence and the spillover effect
The principles of equivalence and effectiveness are two fundaments of the EU legal order. The first
is designed to guarantee that the Union law takes actual effect within the legal framework of Member
States as ‘national law must not render practically impossible or excessively difficult the exercise of the
rights conferred by Union law’ 320; the second aims at securing that the criteria for the enforcement of
Union provisions ‘may not be less favorable that those referring to comparable actions of domestic
nature’321.Non-compliance could amount to a breach of the loyalty clause which asks Member States for
the ‘broadest possible obligation to assure the efficiency of EU norms’322.
On the other hand, scholars have remarked on the lower intensity at which the principle of
equivalence is employed by the CJEU competition case law 323.However, tensions exist not only in vertical
relationships (i.e. EU material law applied through national provisions), but also in horizontal contexts. To
316
Ioannis Lianos, The Principle of Effectiveness, Competition Law Remedies and the Limits of Adjudication, UCL Law
and Economics Society, CLES Research Paper Series 6/2014, p. 9, seen on:
http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=2542940%20
317
318
Opinion of Advocate General Kokott in Case C-8/08, T-Mobile Netherlands BV and Others, [2009] I-04529, para. 85.
319
Barry Rodger,Angus MacCulloch, Competition Law and Policy in the EU and UK, 5th edition, (Routledge, 2014), p. 52.
320
CJEU, Case C-432/05 Unibet (London) Ltd and Unibet (International) Ltd v Justitiekanslern [2007] ECR 2007 I-
02271, para. 43.
321
CJEU, Case C-33/76 Rewe-Zentralfinanz eG et Rewe-Zentral AG v Landwirtschaftskammer für das Saarland [1976]
ECR 1976 -01989, para. 6.
322
Krystyna Kowalik-Bańczyk, Procedural Autonomy of Member States and the EU Rights of Defence in Antitrust
Proceedings, Centre for Antitrust and Regulatory Studies, University of Warsaw, Faculty of Management, vol. 2012, 5(6), p.
227.
323
Ibid., p. 220.
166
this extent324, one Member State’s policy in regards to wide access to evidence for third parties who have
suffered from breaches of competition could hinder the good functioning of the leniency programme in
another jurisdiction by discouraging parties involved in cross-border cartels to cooperate with the
authorities.
As a general rule, the absence of such legal tools is not apt to ‘question the scope’ of the EU
desiderates 325 . However, even though at a principle level, policies and the subsequent codification of
substantive laws shall always have primacy over procedural mechanisms, there are situations in which the
last ones have the effect of putting at risk the complete application of the rules embedded in art. 101 and
102 TFEU. In practice, facts such as poor secondary legislation, corroborated with textual interpretations
and avoidance of teleological approaches, do not allow for full and uniform antitrust effects around the EU.
For this reason, at a policy level, it is expected that, by relying on the above-mentioned principles,
legislators will be curtailing national procedural autonomy for the benefit of making art. 101 and 102
TFEU fully effective.
From a historical view, in the Union’s early years, the need for effectiveness developed an
‘elimination rule’ (i.e. exception from the domestic procedural autonomy), that allowed National Courts to
discard domestic provisions that were hindering the full effect of the EU material law. However, more
recently, the need for more consistency opened the floor for a pro-active, positive and accelerated path to
harmonization326.
Additionally, from a constitutional perspective, when linking effectiveness with the idea of
efficiency (i.e. balancing the powers of the NCAs and the social importance of undistorted competition), a
thorough proportionality test must be put into practice in order to assure that the powers that NCAs will
benefit from shall be complete and binding 327. Moreover, dealing with the issue at the supranational level,
the subsidiary criteria will also need to be fulfilled 328.
Adding a glimpse of policy, the two principles (i.e. effectiveness and equivalence) are intrinsically
linked with the neo liberal spillover effect. As the EU political and legal system is a dynamic one, the
supranational legislator grows his panel of regulations by using doctrines such as functional 329 (i.e.
integrating specific areas promotes deeper integration in connected fields), political 330(i.e. oriented for the
324
This scenario will not be possible anymore after the implementation of Directive 2014/104/EU by the Member States,
which provides with a list of non-disclosable documents for third parties seeking private damages. (see section: Procedural
autonomy and the European Competition Network effect)
325
Ioannis Lianos, op. cit., p. 7.
326
327
Ioannis Lianos, op.cit., p. 12.
328
The EC seems to have fulfilled these criteria. As stated by the Inception Impact Assessment: ‘despite soft regulation at
EU level […] the necessary guarantees to ensure that NCAs can act independently when enforcing the EU competition rules,
have sufficient resources to perform their tasks and/or the adequate tools to detect and sanction infringements of these rules have
not been put in place for all NCAs.’
329
Stephanie Bier, The European Court of Justice and Member State Relations: A Constructivist Analysis of the European
Legal Order, (2008) p. 5 seen on: http://citeseerx.ist.psu.edu/viewdoc/download?doi=10.1.1.561.4596&rep=rep1&type=pdf
330
Jeppe Tranholm-Mikkelsen (1991), Neo-functionalism: Obstinate or Obsolete? A Reappraisal in the Light of the New
Dynamism of the EC, Journal of International Studies, Vol. 20, No. 1, p. 5.
167
better placed and most powerful forum to take a decision) and cultivated331 (i.e. as a mean to increase the
pace and move beyond the minimum common denominator standard) spillover. All of these are derivatives
of the neo-functionalist paradigm that has been the political cornerstone of the EU integration process.332
5. Procedural autonomy and the European Competition Network effect
Regulation 1/2003 admits ‘the wide variation which exists in the public enforcement systems of
Member States’ 333 . In the absence of Union legislation providing with the instruments and procedural
mechanisms for applying the supranational, substantive provisions, Member States enjoy the freedom of
setting their own frameworks. As a result, European competition law enforcement can develop three
typologies of cases: centralized (i.e. EU substantive law is implemented on the basis of Regulation 1/2003),
decentralized (i.e. EU and national material provisions take effect trough domestic instruments) and
national (i.e. one Member States’ substantive provisions are enforced through their procedural standard) 334.
To this extent, as the doctrine has concluded, the Union competition acquis is an ‘incomplete legal
dimension’ which leaves a ‘large scope’ for procedural autonomy 335. Regulation 1/2003 provides very few
EU wide applicable procedural norms (i.e. art. 5 - list of decisions to be taken, art. 11 - cooperation
between the EC and the NCAs and art. 12 – exchange of information between the EC and the NCAs).
Moreover, the jurisprudence of the CJEU on procedural matters is quite limited, landmark cases being
Inspecteur van de Belastingdienst (i.e. domestic fines’ effectiveness represents a condition for the coherent
enforcement of Union competition rules)336, Tele2 Polska (i.e. NCAs cannot impose a ‘negative decision
on the merits of a case’ regarding the application of art. 102 TFEU and may only decide that ‘there are no
grounds for action on their part’.)337 , Masterfoods (i.e. National Courts cannot take a decision running
counter to that of the Commission in a case regarding the enforcement of art. 101 and/or 102 TFEU)338,
Vebic (i.e. precluding national provisions which do not allow NCAs to participate, as defendants or
respondents, in judicial proceedings brought against a decision that itself has taken) 339 , Pfleiderer AG,
Donau Chemie (i.e. the possibility of giving access to documents forming part of the leniency file) 340,341.
The outcomes from the last two cases are being reframed by the Union legislators in the Directive on
331
Ibid., p. 6.
332
Ernst B. Haas, Limits and Problems of European Integration, (Hague, Nijhoff 1963), pp. 19-20.
333
Council Regulation (EC) No 1/2003 of 16 December 2002, recital 35.
334
Maciej Bernatt, Convergence of Procedural Standards in the European Competition Proceedings, The Competition
Law Review, Volume 8 Issue 3, (2012), p. 259.
335
336
CJEU, Case C-429/07 Inspecteur van de Belastingdienst v X BV [2009] ECR I-04833, para. 37.
337
CJEU, Case C-375/09 Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów v Tele2 Polska sp. z o.o., devenue Netia SA.
[2011] ECR I-03055, para. 30
338
CJEU, Case C-344/98 Masterfoods Ltd v HB Ice Cream Ltd., [2000] ECR I-11369, para. 60.
339
CJEU, Case C-439/08 Vlaamse federatie van verenigingen van Brood- en Banketbakkers, Ijsbereiders en
Chocoladebewerkers (VEBIC) VZW.[2010] I-12471, para. 64.
340
CJEU, Case C-360/09 Pfleiderer AG v Bundeskartellamt [2011] ECR I-05161, para. 32.
341
CJEU, Case C-536/11, Bundeswettbewerbsbehörde v Donau Chemie AG and Others, ECLI:EU:C:2013:366. para. 49.
168
antitrust damages actions 342 ; by prohibiting the disclosure of leniency statements and settlement
submissions for the purpose of actions for damages 343 ,it drew new rules with regard to the interplay
between public and private enforcement of competition law.
Consequentially, the principle of procedural autonomy has rather evolved as an instrument of ‘law
creation’ in opposition with its primary aim of carrying into effect substantive EU law, facts that lead to a
lack of coherence in the decentralized and national enforcement outcomes of different European
jurisdictions344.
On the other hand, it must be admitted that the European Competition Network 345 through its
mechanisms – information transfer, consultations and cooperation – has had a positive, though limited
influence on the voluntary harmonization of national institutional, procedural, and sanctioning standards346.
As the EC officials have concluded, ‘the whole area of less formal cooperation within the ECN [...] is
important ‘as it pursues a common competition culture […] which in turn facilitates consensus on matters
such as procedural convergence347.However, the idea of a spontaneous and gradual convergence seemed to
be a feasible solution that was to be achieved in time, at an undefined pace 348, as primacy had been given
towards procedural consistency/coherence rather than uniformity349.
In this regard, several structural matters prove the collaboration’s limits. Besides the effort and
willingness put upfront by the NCAs, the process per se is dependent on the National Parliaments’ appetite
towards consolidated and enriched competition instruments 350 . Furthermore, domestic jurisdictional
scrutiny is also framing antitrust capabilities; exemplifying, in a case from Ireland 351 it has been decided
that the seizure of bulk emails amounts to ‘an entirely unwarranted […] transgression of the right to
privacy’352, and it cannot constitute a practice used in dawn raids; as the doctrine has emphasized, it is hard
to reach harmonized practice ‘where divergences are rooted constitutional rules or national legal
traditions’353.
342
Directive 2014/104/EU of the European Parliament and of the Council of 26 November 2014 on certain rules
governing actions for damages under national law for infringements of the competition law provisions of the Member States and
of the European Union OJ L 349.
343
Directive 2014/104/EU, art. 6(6)
344
345
The European Competition Network had been created in 2004 as a consequence of Regulation (CE) 1/2003.
346
Robin Hoenig, Harmonisation of procedural aspects of competition law Two proposals, 2014/1, Maastricht Student
Law Review, p. 7.
347
Ibid., pp. 8-9.
348
Brammer, op.cit., 508.
349
350
351
The Irish Competition Court decision referred to a case that did not fall under art. 101 or 102 TFEU.
352
Philip Andrews, To Seize but Not Search – Key CCPC Investigation Technique Violates Privacy Rights, Irish
Competition Court Holds, Kluwer Competition Law Blog, 2016, seen at: http://kluwercompetitionlawblog.com/2016/05/03/to-
seize-but-not-search-key-ccpc-investigation-technique-violates-privacy-rights-irish-competition-court-holds/
353
169
Even though there are several performances which are characteristic to the ECN (e.g. ECN Model
Leniency Program354), the need for more uniformity - that can be fostered by hard law - made the EC
consider the option of legislating through a Directive. Also, the choice for a formal legislative procedure is
backed by the democratic exigencies. In this regard, scholars have argued that the ECN has evaded its
scope by shifting from policy enforcement to a ‘policy making network’355. As a result, the fact that ECN
lacks transparency (i.e. confidentially clause) opens the door for a more democratically legitimized
approach356.
With respect to the new endeavor, the EC is best placed to deal with the challenge. In addition to its
priority within the centralized enforcement system, it also has access to a portfolio of policymaking
instruments. So far, its individual decisions on art. 101 and 102 (backed by the CJEU) helped generate
competition law doctrines; other relevant concepts have been promoted through soft law (notices,
guidelines) 357. Moreover, the right to initiate legislation fact corroborated with its central role – primus
inter pares358 - within the ECN, will help it to deliver a solid outcome.
In the same time, within its remits, EU law safeguards fundamental rights that need to benefit from
the same standard of protection without regard to the jurisdiction enforcing art. 101 and 102 TFEU 359. For
this reason, besides effectiveness and equivalence, much attention will be given to the way fundamental
rights are being protected.
6. Fundamental rights and the harmonization process
Although the CJEU has at times tolerated different standards in terms of undertakings’ rights (e.g.
Pfleiderer), as shown (i.e. Directive on antitrust damages actions), there are remedial mechanisms (i.e.
legislative) to harmonize the scope of the protection360.
In contrast with centralized competition enforcement, where the protection of fundamental rights by
Union law had been recognized as ‘equivalent’ in comparison with the European Convention on Human
Rights framework361, decentralized and national proceedings are within the Convention’s direct control.
The Menarini case represents the best example, as the question of full judicial scrutiny over the
administrative phase of a competition suit was dealt with by the European Court on Human Rights (here
and after, ECHR).
354
355
K.J. Cseres, Questions of Legitimacy in the Europeanization of Competition Law Procedures of the EU Member States,
Amsterdam Center for European Law and Governance Research Paper No. 2013-02, seen at: http://ssrn.com/abstract=2213192,
p. 25.
356
Robin Hoenig, op. cit., p. 9.
357
Firat Cengiz, Antitrust Federalism in the EU and the US, Routledge Research in Competition Law, (Abingdon, 2012)
pp.164-165.
358
K.J. Cseres, op. cit., p. 10.
359
Maciej Bernatt, op. cit., p. 280.
360
361
Bosphorusv.Ireland,no.45036/98,para.155-156 and 165.
170
With this regard, the case-law of the Court has the potential to determinate inconsistencies between
the various domestic procedural standards and have a harmonizing role in the matter of the protection of
fundamental rights; 362 areas of interest could refer to the different scope of the privilege against self-
incrimination, 363 legal professional privilege (i.e. preparatory documents) or the investigative powers of
competition officials (e.g. in the matter of the right to a fair trial, to respect for private life).
In this resort, the provisions regarding the rights to an effective remedy and to a fair trial, to private
and family life and to good administration provided by the European Convention on Human Rights and/or
by the Charter of Fundamental Rights of the European Union (interpreted by the Courts’ jurisprudence)
will be the most important elements that will contribute to the relevant standardization in the interplay
between competition procedures and human rights.364However, in both areas of substance and procedure,
primacy of EU law (or more precisely, EU Courts interpretations) is expected to be given effect (i.e. CJEU
Opinion 2/13365) in the detriment of any other domestic or supranational forum.
7. Issues triggering the reform
To this extent, the area of research and the efforts towards enhanced competition enforcement are,
in a big majority, expected to focus on the resources and independence of the authorities (e.g. structure,
leadership, budget), enforcement toolbox (e.g. investigative/on-site inspection capacities, case prioritization
possibilities, parental liability of undertakings, legal and economic succession, extra-territorial application
of competition law and institutional cooperation mechanisms), nature of sanctions/power of fines (e.g.
administrative v. criminal, individual liability, the methodology of calculating fines) and the functionality
of leniency programmes (e.g. conduct in question, interplay between leniency policy for companies and
criminal or administrative sanctions for individuals) 366.
As it follows from the European Commission’s inquiry, the institutional setup of NCAs raises
concerns in matters such as independence of decision-makers (e.g. appointment on the merits, guarantees
against abusive release, standards for conflicts of interest, incompatibilities) and in situations when
antitrust enforcement is being combined with different functions (e.g. public procurement, consumer
protection, regulatory duties) that can lead to the interference with possible governmental influence. The
concerns also relate to the lack of logistics and human resources, situations usually present in smaller
jurisdictions367.
362
Maciej Bernatt, op. cit., pp. 272-273.
363
364
Maciej Bernatt, op. cit, p. 28.
365
CJEU, Opinion 2/13 Opinion pursuant to Article 218(11) TFEU - Draft international agreement - Accession of the
European Union to the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms - Compatibility of
the draft agreement with the EU and FEU Treaties, ECLI:EU:C:2014:48
366
States' competition authorities: institutional and procedural issues (2016) seen at:
367
Ibid., pp. 4-10.
171
Analyzing the enforcement toolbox of the still 28 Member States, some structural issues related to
dawn-raids seem to be triggering the need for reform. In concreto, the capacity to seal offices, to search
non-business premises (e.g. houses of employees), to conduct inspections at non-suspected undertakings, to
ask for police assistance or to impose sanctions in case of opposition (i.e. fines, periodic penalty payments)
is still nonexistent in some legislations. Moreover, the need to collect digital data in a consistent way (e.g.
use forensics images, gather information from mobile phones, obtain data accessible from the targeted
premises but which is stored on servers situated outside the domestic jurisdiction) will open the floor for
more detailed rules in this resort368.
Reviewing the procedural portfolio of the NCAs, there are also elements to be improved. The
capacity to prioritize cases and maximize efficiency, to deliver binding requests of information, or to carry
out interviews could be enforcement tools proposed by the new Directive 369.
A lack of consistent practice can also be seen with regard to the way in which interim measure and
prohibition decisions take effect in different Member States. While there are still NCAs which cannot refer
to the first measures, some other NCAs are not in the position to enforce behavioral/structural remedies in a
prohibition decision, lack the capacity to review factual compliance (i.e. by designating a trustee) and
cannot apply measures and sanctions in non-compliance decisions. At the same time, one authority is not
entrusted to impose civil/administrative fines for the breach of EU or domestic law (i.e. Ireland), while
similar problems exist where the imposition of sanctions is made conditional on finding individuals
liable370.
As already emphasized in the CJEU in Inspecteur van de Belastingdienst, the ‘effectiveness of the
penalties imposed […] is therefore a condition for the coherent application’ of Articles 101 and 102 TFEU.
However, important differences are still existent regarding the methodology of calculating fines (i.e. base
used, steps in the calculation process, the method of assessing the duration and gravity of the infringement,
the maximal extent of the fine). For example, some Member States take into consideration the worldwide
turnover while others rely on the national sales 371 or on the turnover in the market affected by the
infringement. Furthermore, some jurisdictions consider the ten percent threshold as being a cap while
others refer to it as an 'upper frame' which is to be given primacy only in case of hardcore infringements372.
Following the same divergent line, there are cases where a NCA is not in the position to impose
fines on associations of undertakings; also, where this is possible, different calculation methods exist as
some take into consideration the association’s turnover while others also consider the undertakings’
financial figures. Other discrepancies refer to the prescription periods, the impossibility of enforcing EU
competition law in third party jurisdictions, the fact that some NCAs, in contrast with CJEU jurisprudence,
368
Ibid., pp.13-18.
369
Ibid.
370
Ibid.
371
Including sometimes export sales as well.
372
Ibid. pp. 20-22.
172
cannot benefit from the presumption of exercise of decisive influence and use the parental liability
doctrine373.
Shifting to another reform chapter, the most important instrument in fighting cartels - the corporate
leniency application - is being highly influenced by the interplay with individual liability for competition
breaches. Sanctions for natural persons can vary from fines to disqualification orders or to custodial
sanctions imposed in criminal proceedings. Also, there are other cases (e.g. bid-rigging) where the
interplay between the criminal legislation and the competition law can lead to double liability (e.g. criminal
and administrative). In the absence of satisfactory protection for natural persons, the ‘chilling effect’ of all
these contexts decreases the attractiveness for any collaboration through the corporate leniency
programme. The newly proposed piece of legislation will most likely have a chapter dedicated towards
solving such tensions374.
8. Conclusions
Analyzing the policy paths of the harmonization endeavor, the criteria for the spillover process
seems to be fulfilled. Exemplifying, the functional archetype is being manifested by the integration of the
layers taking place within the EU competition law system. With this regard, harmonization at the policy
and then substantive law level open the floor for procedural convergence. The political dimension of the
spillover effect is being contoured by the fact that the most influential institution (i.e. in the EU
competition law institutional framework), namely the EC, is taking the lead on this file. Also, the fact that
the harmonization level is anticipated to go above a light touch standard (i.e. ECN achievements) and
upgrade from soft law provisions to binding ones, meets the criteria for the cultivated spillover standard.
Switching to the constitutional dimension, as 103 TFEU represents the legal basis for the
underdeveloped procedural framework provided by Regulation (CE) 1/2003, it is expected that the newly
enacted legislation will also be based on Article 114 TFEU (i.e. legal basis for the measures fostering the
objective of the internal market)375.
When considering the possible outcome, the choice for a Directive allows Member States with a
slight margin of discretion in defining the contents of their enforcement toolbox, with the effect of
fostering predictability and lowering legal costs for undertakings. Also, if challenges are raised at the
ECHR, having harmonized procedural provisions would, for the stability of practices, matter more than
individual instruments or soft law confluence.
However, even though the whole process is being backed by a solid supranational political,
constitutional, and operational logic, the outcome will be framed by having a strong touch of the Member
States’ constitutional traditions and legal orders. With this regard, authorities not holding a strong
enforcement toolbox (e.g. inexperienced jurisdictions, cautious national legislative forums), have the
373
Ibid.
374
Ibid., pp. 23-27.
375
consumers – Reinforcement of the application of EU competition law by national competition authorities (2015) p. 3
173
opportunity to bring proposals, that could empower them beyond the current national status quo, to the
negotiations table.
From the enforcement, bottom-line, perspective, special attention should be given to the incipient,
preliminary examination phase, where competition officials have the role of reveling competition law
infringements. In jurisdictions where the leniency programme lacks popularity and whistle-blowing does
not represent a frequent practice, access to intelligence becomes fundamental. With this regard, special
attention needs to be invested in framing legal instruments and institutional networks to be used by NCAs
in their endeavor of tracing infringements from scratch. Without consolidating these ex ante capabilities,
the whole enforcement process can be put at risk, as each case is dependent upon the information which
leads to the actual investigation.
Going the extra mile, the proposed reform process should, similar to the EC procedure, comprise
the possibility of having investigative powers: unannounced inspections (i.e. in hardcore cases involving
cartels 376 , abuse of dominance), request for information and interviews, as early as the preliminary
examination phase, without having to engage in a formal initiation of proceedings 377 , which, in many
situations, proves to be very burdensome and bureaucratic with regard to closing it for lack of evidence.
NCAs would be relieved from procedural pressure and would possibly act more courageous in situations in
which, like the EC, they could initiate proceedings concomitant with the transmission of the statement of
objection378.
Furthermore, the analysis could go beyond the formal imposition of a fine and consider the way in
which the actual aim of the sanction is reached by the actual payment of the fine; several cases show that
fraudulent insolvency is being used to circumvent the law and as a consequence, impede the dissuasiveness
of the liability process. For this reason, joint operations – NCAs and tax authorities – should take place in
such particular cases.
In line with the EU approach, undistorted competition needs to be perceived as a policy priority that
is to be backed by sufficient, suitable and adequate instruments to be applied at each and every level of the
enforcement and decision-making process. Thus, in addition to existing tools to be available throughout the
jurisdictions of the EU, the negotiating agenda should also include new elements meant to analyze the
phase taking place before the inspections (e.g. intelligence gathering) and the way in which sanctions are
being paid, in order to provide more consistent to the entire enforcement process.
Moreover, besides the reactive typology of instruments, aimed to coerce, the new legislative
proposal should also address the proactive dimension which is very important for the competition
authorities’ work, so that awareness and compliance of undertakings towards legal norms is also resulting
376
Justice Scalia referred to cartels as the 'supreme evil of antitrust'. (Georgio Monti, EC Competition Law, Cambridge
University Press, 2007),p. 324. Moreover, in Romania's case, if the measure would be imposed only at the national level, such
treatment could be justified by the criminal nature of the practice and the presumption of harm enjoyed both, in the case-law and
in the specific legislation on compensation.
377
Luis Ortiz Blanco, EU Competition Procedure, 3rd edition, (Oxford University Press, 2013) p. 394.
378
European Commission, Commission notice on best practices for the conduct of proceedings concerning Articles 101
and 102, [2011], OJ C 308, para. 23.
174
from the advocacy and awareness activities undertaken by the specialized departments within the
authorities.
Bibliography:
1. Primary sources:
1.1. Hard law and soft law:
Council Regulation (EC) No 1/2003 of 16 December 2002 on the implementation of the rules on
competition laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty, OJ L 001, 04/01/2003.
European Commission (2011), Best Practices on the conduct of proceedings concerning Articles 101 and
102 TFEU, OJ C 308.
1.2. Case law and opinions:
CJEU, Case C-557/12 Kone AG, Otis GmbH, Schindler Aufzüge und Fahrteppen GmbH et al v. OBB-
Infrastruktur AG, ECLI:EU:C:2014:1317.
CJEU, Opinion 2/13 Opinion pursuant to Article 218(11) TFEU - Draft international agreement -
Accession of the European Union to the European Convention for the Protection of Human Rights and
Fundamental Freedoms - Compatibility of the draft agreement with the EU and FEU Treaties,
ECLI:EU:C:2014:48.
CJEU, Case C-536/11, Bundeswettbewerbsbehörde v Donau Chemie AG and Others,

ECLI:EU:C:2013:366.
CJEU, Case C-375/09 Prezes Urzędu Ochrony Konkurencji i Konsumentów v Tele2 Polska sp. z o.o.,
devenue Netia SA. [2011] ECR I-03055.
CJEU, Case C-360/09 Pfleiderer AG v Bundeskartellamt [2011] ECR I-05161.
CJEU, Case C-439/08 Vlaamse federatie van verenigingen van Brood- en Banketbakkers, Ijsbereiders en
Chocoladebewerkers (VEBIC) VZW. [2010] I-12471.
Opinion of the Advocate General in Case C-8/08, T-Mobile Netherlands BV and Others, [2009] I-04529.
CJEU, Case C-429/07 Inspecteur van de Belastingdienst v X BV [2009] ECR I-04833.
CJEU, Case C-432/05 Unibet (London) Ltd and Unibet (International) Ltd v Justitiekanslern [2007] ECR
2007 I-02271.
CJEU, Case C-344/98 Masterfoods Ltd v HB Ice Cream Ltd., [2000] ECR I-11369.
175
CJEU, Case C-33/76 Rewe-Zentralfinanz eG et Rewe-Zentral AG v Landwirtschaftskammer für das
Saarland [1976] ECR 1976 -01989.
2. Secondary sources:
2.1 Documents:
DG COMP/A4 (2015), Inception Impact Assessment, Enhancing competition in the EU for the benefit of
businesses and consumers –
Reinforcement of the application of EU competition law by national competition authorities:

European Commission (2014), Commission Staff Working Document, Enhancing competition enforcement
by the Member States' competition authorities: institutional and procedural issues COM(2014) 453:
Alexander Italianer (2013), Director-General for Competition, European Commission, The ECN,
convergence and enforcement of EU competition law: achievements and challenges:
2.2. Books and articles:
Philip Andrews, To Seize but Not Search – Key CCPC Investigation Technique Violates Privacy Rights,
Irish Competition Court Holds, Kluwer Competition Law Blog, 2016.
Eric Barbier de La Serre, Beyond Effectiveness and Uniformity: The Rise of Consistency, Concurrences,
Institut de droit de la concurrence, 2012.
Maciej Bernatt, Convergence of Procedural Standards in the European Competition Proceedings, The
Competition Law Review, Volume 8 Issue 3, 2012.
Stephanie Bier, The European Court of Justice and Member State Relations: A Constructivist Analysis of
the European Legal Order, (2008):
Luis Ortiz Blanco, EU Competition Procedure, 3rd edition, (Oxford University Press, 2013).
S. Brammer, Co-operation between National Competition Agencies in the Enforcement of EC Competition

Law, (Hart Publishing Oregon, 2009).
Firat Cengiz, Antitrust Federalism in the EU and the US, Routledge Research in Competition Law,
(Abingdon, 2012).
B. Haas, Limits and Problems of European Integration, (Hague, Nijhoff 1963).
176
Robin Hoenig, Harmonisation of procedural aspects of competition law Two proposals, 2014/1, Maastricht
Student Law Review.
Krystyna Kowalik-Bańczyk, Procedural Autonomy of Member States and the EU Rights of Defence in
Antitrust Proceedings, Centre for Antitrust and Regulatory Studies, University of Warsaw, Faculty of
Management, vol. 2012, 5(6).
Ioannis Lianos, The Principle of Effectiveness, Competition Law Remedies and the Limits of Adjudication,
UCL Law and Economics Society, CLES Research Paper Series 6/2014.
Georgio Monti, EC Competition Law, Cambridge University Press, 2007.
Barry Rodger, Angus MacCulloch, Competition Law and Policy in the EU and UK, 5th edition,
(Routledge, 2014).
Jeppe Tranholm-Mikkelsen (1991), Neo-functionalism: Obstinate or Obsolete? A Reappraisal in the Light

of the New Dynamism of the EC, Journal of International Studies, Vol. 20, No. 1.
177
Chapter 4
The Sherman Act – codifying common law provisions or radical legislative reform?
Emil DUHNEA379380
Abstract:
The Sherman Act served as the fundamental piece of legislation on which the entire branch of antitrust law
was initially constructed in the United States, and subsequently translated into other parts of the world,
including Europe. Despite its importance, innovative provisions and broad consequences for the entire
regulatory framework of the economy, at the time of its adoption the Sherman Act was presented as a mere
codification of previously existing norms and rules developed until that point by the law courts of the
common law system. This offered it constitutional legitimacy at the time of its enactment, as well as public
and academic support in the century that followed. However, I show that the extent to which this claim is
true is highly debatable, and there was a great level of confusion in the ranks of Congressional
representatives with respect to what the common law on the subject of monopolies was, as well as on what
the implications of the new statute would be. These concerns were set aside by justifying the Sherman Act
as nothing more than a codification and recognition of already-existing rules. In the context of
constitutional and legislative legitimacy of the enactment of such a law, it is important to understand what
the underlying attitudes were in the congressional process. Moreover, in light of the significant differences
and implications between a decentralized common law development of legal norms and a centralized
legislative approach, the place of the Sherman Act as “dead letter” codification or, as it turned out,
legislative basis for radical reform by the courts is essential to the discussion on whether it was a necessary
piece of regulation for the safeguarding of the market economy.
Keywords:
Sherman Act, antitrust, monopoly, competition, common law
At the time of its debate in the American Congress, the Sherman bill was presented before the
Senate as a mere codification and natural extension of the anti-monopoly tradition developed across the
centuries ab aeterno (or from time immemorial). It is possible that the law was given this foundation in
order to more easily introduce at federal level norms of economic intervention and which limited citizens’
property rights, and thus make it that the law not seem explicitly contrary to constitutional and traditional
common law provisions, while at the same time removing from it any specificity or clarity and burdening
the judicial courts with the formulation of competition rules; this reasoning is implicit in the entire history
of the enactment of this important antitrust law.
On the other hand, though, it is also plausible that the Senate members of the 51st Congress
sincerely believed that the Sherman Act, in its ambiguity, really codified certain conduct incriminated in
379
Faculty of Law, Univesity of Bucharest, emil.duhnea@gmail.com
380
178
common law since the times of their English ancestors; this possibility is suggested by the senators’
confusion regarding the precise meaning of the acts that they were incriminating through the Sherman Act,
despite the fact that the majority of the representatives had a legal background and education.
Even if this were the case, and the legislators only meant to introduce statutory norms at federal
level which reflected the previously developed common law judicial practice, what was not taken into
account by the members of the Senate at that time was that by virtue of the decentralized way of the
formation of common law norms in accordance with the judicial precedents, but also under the influence of
judicial conflicts brought before the courts, legal provisions regarding certain social problems were
changing. This legal system based on the promotion and trial across time of legal rules is a flexible one,
suitable to making way for progress, economic or social development and for new understanding and
preparation which is needed with such development.
Obviously, by “changing” it should not be taken that these provisions somehow evolve from a year
to the other, outside of the society which they govern, but that in the enactment of justice in such a
decentralized manner, judges promote those rules of conduct which conform to that society’s values (for
example, protection of private property rights), but which also avert conflicts which appear together with
the new social situation. At the same time, provisions which are unclear or give rise to judicial conflicts are
in their turn clarified or replaced with others more compatible with the legal system.
Even so, it is important to remember that, although this decentralized common law tradition is
preferable to a legislative system imposed by a political central body, during the historical development of
the common law, political authority and influence was present every step of the way with certain groups
directing its expansion in a manner contrary to the traditional manner of precedent-based evolution.
Decentralized formation of rules of conduct in a voluntary and participatory way (from the point of view of
the addressees of such rules) for the spontaneous organization of society is based on the mutual incentive
of participants to observe the agreed rules and perform their obligations. It is also based on the recognition
of individual rights, especially property rights, without which such a legal system could not successfully
flourish.
Thus, the main objective promoted by such a legal system is, similar to the functioning of the
market economy, the cooperation and resolution of disputes or conflicts in an amiable and non-violent way,
facilitating peaceful interaction between individuals with contrary interests through clear, consistent and
predictable rules of conduct. Correspondingly, the objective promoted by authoritarian intervention in the
formation of a legal regime, for example through legislation, is the facilitation of property or wealth
transfers from certain individuals to others, while giving rise to unclear, arbitrary and unpredictable rules of
conduct.
This consequence of legislating a social order is natural and inevitable whether or not such transfer
of wealth is admitted and consciously done “in the public interest” and regardless of whether it takes place
in a totalitarian state or representative democracy (which is merely the form of the state’s organization and
functioning). The general incentive in this adversarial system of participating in maintaining a legal order is
179
absent, applicable only to those advantaged, or it appears in the negative form of a penalty for non-
participation, and overall it promotes rather a disturbance in the social order and a lack of legal certainty.
As mentioned, although the common law formation of legal provisions was a relatively
decentralized one, it too was inevitably vitiated by numerous interventions which sought to impose an
order contrary to that which would have spontaneously formed between social participants 381.
Moreover, as it has been indicated with respect to the dynamic of interventionist government
policies in the functioning of the market economy, which give rise to economic distortions that in their
turn, the premises of new government interventions, generating an even more uncertain economic climate
than it would have normally been in a society, in the realm of legal order the dynamic of governmental
intervention through legislation creates the necessary framework for more new legislative action and
generates an unpredictable, confusing or disputed legal climate.
In an essay aimed at defending the merits of the American Constitution, its “parent” James
Madison, under the pseudonym Publius, recognizes this fact and finds, in the experience of the American
people, a caution regarding the danger of legislative interventionism, and for this reason does not find
redundant a constitutional provision in favor of personal security and individual rights. Thus, even at that
time, the American people were “weary of the fluctuating policy which has directed the public councils.
They have seen, with regret and indignation, that sudden changes and legislative interferences, in cases
affecting personal rights, become jobs in the hands of enterprising and influential speculators, and snares to
the more-industrious and less informed part of the community”. The legislative inflation which took place
in the United States, especially at the end of the 19th century and the beginning of the 20th, represents the
illustration of this principle, but also the failure of the constitutional safeguard meant to prevent this
process: “(the American citizens) have seen, too, that one legislative interference is but the first link of a
long chain of repetitions, every subsequent interference being naturally produced by the effects of the
preceding”382.
From the point of view of a decentralized evolution of legal norms, the direction in which antitrust
rules would have developed at common law cannot be omnisciently traced, although it is possible
(realistically speaking, not very) that it would have come to a small extent close to the form which they
took under the influence of the Sherman Act. However, what can be identified with certainty is exactly the
form which competition rules took in their development under the Sherman Act’s direction: far from being
clear rules of conduct, which indicate to the businessmen to which they are addressed the prohibited
commercial conduct and which avert the appearance and resolution of potential conflicts by way of costly
litigation, they have expanded and remained ambiguous, incoherent with their declared objectives, contrary
to private property rights and to general legal principles.
381
Bruce L. Benson, The Enterprise of Law: Justice Without the State, The Independent Institute 2011, Part I, Chapters 2
and 3.
382
James Madison, Federalist No. 44, The same view continued and concluded, in George W. Carey and James McClellan,
The Federalist (Gideon Edition), Liberty Fund 2001, p. 232 (emphasis mine).
180
Nonetheless, through this line of reasoning regarding antitrust’s roots in common law tradition, the
Sherman Act was given not just its constitutional or legal justification at the time of enactment, but also the
legitimacy benefited from in the subsequent century in the eyes of jurists and economists: “despite
contemporary popular opinion, leading congressional advocates of the Sherman Act clearly saw it only as
an incorporation into federal law of the common law doctrines with respect to restraint of trade and
monopoly”383. By shifting the discussion’s focus from the protectionist nature and history of the law to the
starting point of modern competition law by virtue of a continuing codification of an otherwise long-
standing judicial tradition, the Sherman Act was bestowed both a mythical and revolutionary character in
competition law without actually admitting the fact that it indeed revolutionized the essence and
development of the rules of conduct which had always been prescribed to private business.
By introducing statutory norms at the centralized level of the federal government a completely new
direction, not necessarily in accordance with the intent of the 1890 legislators, was given to the formation
of business rules of conduct, and the courts of law were endowed with the instruments to penalize those
who engaged in conduct that breached these new rules. The criminal, public interest law nature of the
newly indicted acts made it possible for the private law rules and principles (for example private property
rights and contractual liberty), which normally would have formed the framework for such private legal
relationships between competing businesses or between businesses and consumers, to be moved aside in
favor of less specific lines of interpretation such as “public or national interest” and the common good,
which are characteristic to an essentially interventionist view of social justice.
Unsurprisingly, it was shown that especially since the beginning of the 20 th century, there has been
a “a substantial break with the individualism of the traditional law, a break with its emphasis on private
property and freedom of contract […] and many of its other basic postulates” together with a “turn toward
collectivism in the law, toward emphasis on state and social property and regulation of contractual
freedom”, changes which contributed to stripping the law of its objective and predictable character
(especially evident as regards competition law) since “they make the state an invisible party to most legal
proceedings between individuals or corporate entities – the same state that enacted the applicable law and
appointed the court”. This unseen pressure is felt more strongly in totalitarian states, but is also present in
democratic states which are becoming more and more interventionist in citizens’ lives, while the law is
losing its traditional characteristics of a coherent and uniform corpus juris, developed and bettered through
time, which transcends politics and contains within it a plurality of jurisdictions and legal systems. Thus,
the law has become “an instrument of the state” used by those who exercise political authority in a certain
period, centralized under a single legislative and administrative system, broken from its historical tradition
and motivated by a momentary pragmatism in justifying and imposing certain rules. But most importantly,
the changes which take place in a legal system, so frequent, arbitrary and cloggy, do not appear as a
response to the legal evolution driven by an internal logic, or as a solution to the tensions between legal
383
James Weinstein, The Corporate Ideal in the Liberal State, 1900 – 1918, Beacon Press 1969, p. 66. This author goes on
to cite the reputed Sherman Act historian Hans B. Thorelli who shows that Senator Sherman repeatedly affirmed that the object
of the bill was „to make the common law against monopolies and restraint of trade applicable on the federal level”.
181
science and practice, but as an answer to “pressure from forces outside the law” such as lobbying or the
economic interests of the representatives384.
Statements lacking legal substance or other explanations made during the Senate debates by
supporters of the Sherman Act, together with the opinions expressed by some authors of legal and
economic antitrust literature, have extended into the past of this legal field, in a manner which is revisionist
toward the anti-monopoly sentiment of this tradition, the understanding and competition policy of the
present. However, in contradiction with the former, the judicial common law tradition with respect to
monopoly and anti-competitive practices was far from being as clear and precise as needed for a coherent
codification, and moreover was contrary to the protectionist and interventionist manner in which it was
codified by the Sherman Act.
By the way of requesting clarification on the second section of the antitrust bill, which prohibit
monopolization of a market, Senator John Kenna of West Virginia asked if “by virtue of his superior skill”
and “by his own skill and energy, by the propriety of his conduct generally, shall pursue his calling in such
a way as to monopolize a trade” a person would be guilty under the law. In order to justify his fears, the
Democratic Senator, who also had a legal background, continued to show that it wasn’t important how the
courts had interpreted or explained the notion of monopoly until then, recognizing that this law was a new
starting point, and he declared that “I do not know that the courts have done it, but no matter how they have
explained it, here is a provision in the bill which, if plain English means anything in the courts or
elsewhere, provides a penalty for such conduct on the part of any citizen of this country engaged in the
commonest and most legitimate callings of the country, who happens by his skill and energy to command
an innocent and legitimate monopoly of a business”385.
Senator George Edmunds of the Republican Party, and member of the Judiciary Committee, who
took over Senator Sherman’s antitrust bill, and authored the antitrust law which is now named after the
former representative, rejected Kenna’s fear as unfounded, answering that “anybody who knows the
meaning of the word ‘monopoly’ as the courts apply it, would not apply it to such a person at all” because
in such a case that person “was not a monopolist”. Detailing the reasons for which such a businessman
would not in fact hold a monopoly, although he would be the only seller in that market, Senator Edmunds
showed during the debates, but failed to introduce such into the bill’s provisions, that the businessman did
not hold all the relevant goods in the entire territory of the United States, and did not acquire the other
competing sellers, engrossing their property, but merely won it by the voluntary grace of the buyers386.
In spite of this, throughout the judicial development of antitrust across time, Senator Kenna’s fears
proved to be more than justified. In United States v. Aluminum Co. of America, the aluminum company
Alcoa, although it did not represent the entire offer of the market, was found in breach of Section 2 of the
Sherman Act because it did not stifle its own skills and energy, and progressively embraced each new
384
Harold J. Berman, Law and Revolution, The Formation of Western Legal Tradition, Harvard University Press 1985, p.
36-39.
385
386
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890, p. 3151-3152.
182
opportunity as it arose, meeting every new client with the growing production capacity of a great
organization “having the advantage of experience, trade connections and the elite of personnel” 387.
For this exact reason, Senator George Gray of Delaware, member of the Democratic Party, with a
successful career which took him from lawyer to Attorney General of his native state, and then to the
judicial bench of the Third Circuit Court of Appeal, admitted that although he did not know of any
definition which the US law courts had ever given to the words “monopoly” and “to monopolize”, it was
indeed possible for this to have happened without his knowing (alongside all others). For the reasons
mentioned by Senator Kenna, however, it was prudent for Congress to accept his amendment proposal of
Section 2 to eliminate one thesis and keep only a prohibition relating to combinations or conspiracies
between different persons having intent to monopolize. Thus, through this amendment they sought
avoiding the danger “of incorporating in the bill words that are not susceptible of exact legal
interpretation”. Rejecting this proposal, this time the answer came from Senator George Hoar of the
Republican Party, who had raised the same issue to the Judiciary Committee and received a satisfactory
answer unanimously accepted by the members of the Committee: “‘monopoly’ is a technical term known
to the common law” but, although it had a specific meaning, the Committee’s members could not identify
what that was. Senator Hoar indicated that the meaning of monopolizing was the “sole engrossing to a
man’s self by means which prevent other men from engaging in fair competition with him” 388.
This definition is however problematic not only because it introduces a different ambiguous and
interpretable notion as “fair competition”, but also because it uses the verb to engross, whose roots can be
found in the French engrosser or en gros. This verb is used to refer to the practice of businessmen of
buying the goods or property of competitors, much like, for example, Standard Oil’s consolidation
movement of the petroleum market, which in spite of “monopolizing” brought with it price reductions and
growth in product quality.
But equating this voluntary and normal commercial practice on a free market with the practice
known as engrossing under common law is unacceptable because it referred to acquiring in bulk goods
destined for the public market of the Middle Ages, to be later resold retail in the same market in a
speculative manner. These middlemen were thus guilty, unlike the industrialists targeted by the Sherman
Act who consolidated certain markets, of raising prices and harming the population which took part in the
public market389 and saw itself entitled to buying said goods at low and fixed prices.
Notwithstanding all this, Senator Hoar considered that a businessman would not be in breach of the
law if it got to be the only seller of a market through its own skills and, presumably, “fair competition”. It
was explained that although this indictment of monopolization through acquiring high quantities of goods
was part of the common law traditions of each of the American states, the need to extend such judicial
practice on a federal level, including interstate commerce between the United States, made it necessary to
387
United States v. Aluminum Co. of America, 148 F.2d 416 (1945), p. 431.
388
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890, p. 3152 (emphasis mine).
389
Understood here not in the larger sense of the social process of free exchange, but in the specific sense of a
geographical location in which regulated commerce was permitted in medieval times. Thus, the reason why this practice was not
legal had more to do with tax evasion and breach of legal monopolies awarded by the British crown.
183
enact the Sherman Act 390. In his memoirs, the same Senator Hoar showed over than years later that “it was
expected that the Supreme Court, in administering that law, would confine its operation to cases which are
contrary to the policy of the law, treating the words ‘agreements in restraint of trade’ as having a technical
meaning, such as they are supposed to have in England. The Supreme Court of the United States went in
this particular farther than was expected”, a direction which it continued to pursue much farther than it had
done at the beginning of the 20th century, although this Court “declined to give a technical meaning to the
phrase ‘in restraint of trade’”391.
Thus, at the end of the legislative process in the Senate, and after passing the bill through the
“filter” of the Judiciary Committee, the title of the bill was changed, in order to put it in accord with this
common law vision imposed by the Senate, to “A bill to protect trade and commerce against unlawful
restraints and monopolies”392. This new form of the law was certainly different from the original as it was
first put forth, both in its relation to the common law tradition, as well as in relation to the legislative
innovation it presented: “A bill to declare unlawful trusts and combinations in restraint of trade and
production”393.
The objective of unification of court practice was to a large extent achieved, as well as that of
empowering federal governmental authorities to penalize practices which extended beyond the jurisdiction
of individual states, entering under the scope of new offenses, thus enacted, to “interstate commerce”. As
mentioned, however, the common law tradition was not in fact so clear with respect to the problem of
“monopolization” as the Senate Judiciary Committee suggested, under the guidance of the law’s author.
For this reason, jurists, attorney generals, lawyers and judges, were faced with a new regulation whose
specific applicability they did not understand, a fact which was evident in the judicial practice and early
application of the Sherman Act.
Moreover, the new antitrust law managed to offer the basis for endowing law courts with
jurisdiction over businessmen on whose practices they now had to issue judgment, regardless of the law’s
clarity or direction, thus forming the beginning a new judicial practice under the influence of popular
economic and political opinion and pressure of the time, which condemned large capital holdings,
economic concentration, practices of lowering prices which eliminated competitors who could not keep up,
et cetera. This new judicial practice was in no way a continuation and a natural extension of common law
provisions, but a novel governmental policy opposed to the English anti-monopoly tradition.
390
391
George F. Hoar, Autobiography of Seventy Years, Volume II, Charles Scribner’s Sons 1903,p. 364-365.
392
393
Quoted in Martin J. Sklar, The Corporate Reconstruction of American Capitalism, 1890-1916: The Market, the Law,
and Politics, Cambridge University Press 1988, p. 116 (emphasis mine).
184
Bibliography:
Bruce L. Benson, The Enterprise of Law: Justice Without the State, The Independent Institute 2011
George W. Carey şi James McClellan, The Federalist (Gideon Edition), Liberty Fund 2001
James Weinstein, The Corporate Ideal in the Liberal State, 1900 – 1918, Beacon Press 1969
Harold J. Berman, Law and Revolution, The Formation of Western Legal Tradition, Harvard University
Press 1985
George F. Hoar, Autobiography of Seventy Years, Volume II, Charles Scribner’s Sons 1903
Congressional Record, 51st Congress, 1st Session, Parts 4-6, April 8, 1890
United States v. Aluminum Co. of America, 148 F.2d 416 (1945)
Martin J. Sklar, The Corporate Reconstruction of American Capitalism, 1890-1916: The Market, the Law,
and Politics, Cambridge University Press 1988
Dominick T. Armentano, Antitrust and Monopoly: Anatomy of a Policy Failure, The Independent Institute
1999
Harold Fleming, Ten Thousand Commandments: A Story of the Antitrust Laws, Arno Press Inc. 1972
William Letwin, Antitrust and Economic Policy in America: The Evolution of the Sherman Antitrust Act,
University Of Chicago Press 1981
Albert H. Walker, History of the Sherman Law of the United States of America, The Equity Press New
York 1910
Thomas W. Hazlett, The Legislative History of the Sherman Act Re-examined, Economic Inquiry, Apr. 92,
Vol. 30, Issue 2
185
Capitolul 5
The burden of proof in the case of concerted practices
Bogdan CORACI 394
Abstract:
The article addresses the issue of proving concerted practices in litigation, given the difference from other
anticompetitive acts, in the case of concerted practices the parties do not enter into contracts or agreements
which facilitate evidence. Proof of this type of action is aimed at proving its constituent elements: the
contact, the meeting of minds and causality. Proving each element implies difficulty starting with the
contact between the accused parties, by direct or indirect means of communication and the contact should
imply communicating information able to influence the behavior of an entity. Based on this information,
the receiver adjusts its behavior to avoid competition risks, while the transmitter issues the information
with the purpose of obtaining said result, thus creating "a meeting of minds".
However, the simple proof of communication of information and adapting behavior does not automatically
lead to frame the deed as anticompetitive and to sanction accordingly, but it needs to have either a
determined anti-competitive object or an effect that leads to the distortion of competition. In this context, it
should be noted that be anti-competitive acts may exist but will not be sanctioned in the event of bringing
equitable economic benefits by improving the production or distribution of goods or to promoting technical
or economic progress.
The paper focuses on the accusers` burden to prove the allegations and specifically, at easing the burden of
proof by introducing a set of assumptions as effect to proving related facts.
Keywords:
Concerted practices, assumptions, elements of concertation, the proof of concertation
The burden of proof represents an important problem in competition law. To this goal it is essential
to establish the means of proof, as well as who should produce them. The correct understanding of proof in
the field of concerted practices regards all possible aspects: proving the elements (contact between
undertakings, meeting of minds and causation), proving the object and/or the effect, proving the relevant
market and the nature of the relations between the parties (vertical or horizontal understandings), proving
the individual exemptions and the group exemptions, proving objective situations (market position).
394
Master Student, Master of Procurement, Concessions, Public-Private Partenership, Faculty of Law, University of
Bucharest, bogdan.coraci@yahoo.com
186
Just as important as the item of the proof is its nature that can imply the use of a legal assumption,
invoking the principles of the law, the use of sensible reasoning, the use of circumstantial evidence or
material evidence.
Given the position held by the parties during a judicial procedure, the question occurs to whom
does the burden of proof belong regarding allegations? Is the accused entitled to the benefit of the doubt?
Will the accuser be forced to prove the charges? Can the roles concerning the burden of proof be inverted?
Can the defendant rely solely on the insufficient proof?
It must be mentioned that the general rule is that the accuser has to produce the evidence needed to
establish the defendant’s guilt, the deed, the effect of the deed (the damage if it is necessary), and the
causality between them. Regardless of the fact that states may attribute a different nature in their system to
the contravention law than the criminal rule, in the eyes of ECHR these are part of the criminal law, in
which the states have a duty to uphold the guarantees offered by art. 6 of the Convention 395.
As such, the recognition of the elements that compose the concerted practices becomes a necessity
in order to fully observe the means to prove them.
The contact. The contact is the first element; it implies that between the enterprises involved a
direct or indirect meeting took place, which allowed them to exchange information capable of deterring an
anti-competitive behavior.
Direct contact takes place when the parties meet and exchange directly matters regarding their
future conduct on the market, without having an actual understanding in these regards396, the contact is
indirect when the communication is the item of mediation, by third parties.
Although the possibility of communicating through the press 397 , as indirect contact, cannot be
excluded, we cannot fully agree with it. The purpose of the practice is the collusion, the creation of an
occult by which the open market risks regarding the competition are removed or the communication
through press (basically to all the contenders) is not able to create an advantage to some and a disadvantage
to others. According to the decision of the Court of First Instance (CFI) in the case of C-25/95 Cemeteries
CBR v. Commission398 paragraph 18 of the summary and paragraph 1849 of the decision, the contact has
to be mutual, meaning that the information must be solicited or at least accepted.
395
Case Nicoleta Gheorghe v. Romania, Decision issued by ECHR on the 3rd of April 2012, paragraph25;
396
Decision of the Court of First Instance in case T-07/89[1991]: Hercules Chemicals NV v. Commission paragraphs 106-
120; Decision of the Court in case C-808[2009]: T-Mobile Netherlands BV and others v. Raad van bestuur van de Nederlandse
Mededingingsautoriteit paragraph12; CFI Decision in case T-112/05[2007]: Akzo Nobel NV v. Commission, paragraph5;
397
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second edition, p.212;
398
Decision of The Court of First Instance joint cases T-25/95 and others [2000]: Cimenteries CBR SA v. Commission;
187
Namely, an entity in the cement industry supported that it did not take any part in these practices
because it passively stood by while the information was communicated, without asking or responding to
this information. The CFI held that being passive is a form of acceptance 399.
In the same manner, CFI stated that in fact, an agreement is not necessary, but a common practice
of reciprocal communication regarding future market behavior of the participants will suffice400 in order to
declare the existence of a concerted practice.
Thus, the contact between entities is an essential element in the absence of a concerted behavior
cannot be established, any coincidence can be held as an intelligent adjustment of market behavior based
on anticipation, as the Court stated in C-40/ 73 Suiker Unie/ Commission.
The meeting of minds. Concerted practice are not proper contracts or agreements, but they are
similar to anti-competitive agreements in the way that the parties involved voluntarily demand and replay
to the received information, by adapting their behavior, and this implies the elimination of competitive risk
and the substitution of said risk with terms of cooperation/ coordination.
Such it results that parties, in the goal of securing a favorable market standing and the avoidance of
real competition, prefer to come to agreements that are not really agreements. Even if they do not
assume the statement of a direct and plain consent, as the understandings require, they imply aligning
behaviors.
More accurate, the parties voluntarily decide to adopt the behavior that eliminates the risk of
petition in whole or in part. The volition element provides the possibility that the anti-competitive act to be
committed. In the previously mentioned case, Cemeteries CBR v. Commission, the CFI held that the party
that does not adhere to such a conduct/practice has to publicly distance itself from said meeting, regardless
of its outcome401.
Therefore, the asserted or agreed behavior must not actually be put in effect in order for the
existence of the practice to be held, the plain participation and not publicly distancing from said agreed in
front of the other participants is enough to regard the unity in the purpose of distorting competition.
The concertation is an element of the concerted practices that implies that the parties actively
pursue one purpose – the market distortion (price-fixing, market-sharing, coordination with the aim of
avoiding competition). The parties target adaptability in accordance with the received information, and
through this behavior they manage to evade market competition, a distortion of the `rules of the game`.
This implies that by their initiative, the entities waiver their self-governing in the purpose of eliminating
the uncertainty of its competitors market behavior.
399
Decision of The Court of First Instance joint cases T-25/95 and others [2000]: Cimenteries CBR SA v. Commission,
Paragraph18 of summary and paragraph1849;
400
Decision of The Court of First Instance joint cases T-45/98 and T-47/98 [2001]: Krupp Thyssen Stainless GmbH and
Acciai speciali Terni SpA v. Commission, paragraphs 135-136;
401
Decision of the Court of First Instance joint cases T-25/95 and others [2000]: Cimenteries CBR SA v. Commission
paragraph1389;
188
Causality. With the purpose of finding a breach of article 101 (1) Treaty on the Functioning of the
European Union (TFEU) does not suffice that the precedent concerted enterprises to have actually altered
their behavior, but in regard to the behavior the 3 rd condition must be attained, that of the causal link
between the concertation and the application on the market of the behavior in cause. We talk therefore
about a behavior that would not have been adopted in the absence of the information received for the
purpose of the concertation.
Establishing the causal link for the facts of concerted practice is not simple, especially because the
concerted practices are generally not limited to only one action regarded ut singuli; in sufficient cases
presented before the Court of Justice the object was complex, built up of agreements, as well as concerted
practices that have been applied over a long period of time.
Therefore, in order to establish the existence of the causal link, the jurisprudence has intervened
facilitating the proof by establishing an assumption. The assumption implies the existence of a causal
link402when the enterprise comes in contact with facts that have a possible anti-competitive character and
accepts this situation, expressly or tacitly (aspects that will be regarded in the following paragraphs).
In a similar way, these characteristics have been identified in the specialty literature in a slightly
different manner such as: (i) the existence of two or more economic entities; (ii) the existence of an anti-
competitive practice/ agreement and (iii) their object or effect to assume the distortion, prevention or
restrain of the competition403.
The object or the effect of the concerted practice
According to doctrine, the object of article 101 al. (1) TFEU was excessively used in the past, in the
controversial practice and especially in the practice of the Commission, in regards to facts that did not have
impact on competition404.
The same authors remark the fact the Commission was entitled to apply art. 101 al. (1) and (2) and
also the Commission could grant individual exemptions in the cases provided by al. (3). Individual
exemptions were rarely granted, and the procedure implied both financial and time-consuming resources
for the applicant 405. Thus, operators undergoing the procedure before the Commission and proving that the
understandings/ practices meet all the conditions of art. 101 al. (3) TFEU could benefit from exemptions to
the interdiction and therefore could apply the understanding or concerted practice for a determined period
of time deemed as necessary.
Without losing their character of concerted practices, these acts will not be sanctioned if they
comply with the terms stated in art. 101 al. (3) TFEU: `The provisions of paragraph 1 may, however, be
declared inapplicable in the case of:
402
Decision of the Court in case C-49/92 [1999]: Anic Partecipazioni SpA v. Commission, paragraph 2 of the summary;
403
Cristina Butacu, Inţelegerile, deciziile asociaţiilor de intreprinderi şi practicile concertate interzise de legislaţia
europeană şi naţională a concurenţei. Obiectul anticoncurenţial – Article - http://freedomhouse.ro
404
Richard Whish, David Bailey, Competition law, Ed. Oxford University Press 2011, seventh edition, p.115
405
Richard Whish, David Bailey, Competition law, Ed. Oxford University Press 2011, seventh edition, p.116
189
- any agreement or category of agreements between undertakings,
- any decision or category of decisions by associations of undertakings,
- any concerted practice or category of concerted practices, which contributes to improving the production
or distribution of goods or to promoting technical or economic progress, while allowing consumers a fair
share of the resulting benefit, and which does not:
(a) impose on the undertakings concerned restrictions which are not indispensable to the attainment of
these objectives;
(b) afford such undertakings the possibility of eliminating competition in respect of a substantial part of the
products in question.`
The economic character of the exemption can be observed – it is indubitable that the competition is
affected in this situation, but it must not be fully eliminated because this practice provides an improvement
of production, distribution, technical progress or economic progress. This implies that the consumer
receives an equitable benefit and no other enterprises are burdened with unessential restrictions for the
expected goal.
By introducing criteria, such as the object of the practice, of the understanding or of the decision we
do not regard only the anti-competitive purpose of the partaking entities, but the general benefit brought to
the market by technological progress or economic progress, or the benefit of consumers through the
practice.
In regards to the economic purpose of the restriction it is logical that the exemption have a similar
motivation, as follows the judgment of the case of breach or exemption cannot take place without a firm
understanding of the economic elements involved (the affectation of competition) 406407.
As it results, the two notions are read and interpreted distinctly, being alternative and not
cumulative. Thus, any time it is proven that the object of the practice/understanding is the restraint, the
distortion or the prevention of competition, proving of negative effects upon the market is not necessary. If
certain proof of an anti-competitive object of the understanding, practice or decision cannot be attained,
than, in order to establish and sanction the fact, an analysis of the effect will be necessary408.
This fact was clearly stated by the Court in the case C-209/07 Competition Authority/ Beef Industry
Development Society Ltd la paragraphs 15 and 16 resulting not only the fact that between the two elements
there is the òr` conjunction which indicates an alternative character, but also the fact that the first one
analyzed is the object because finding an anti-competitive object of the understanding will suffice to
406
407
Decision of the Court of First Instance in case C-374/94 [1998]: European Night Services Ltd v. Commission,
paragraph 229;
408
Decision of the Court in case C-8/08[2009]: T-Mobile Netherlands BV and others v. Raad van bestuur van de
Nederlandse Mededingingsautoriteit, paragraphs 28-30;
190
conclude the anti-competitive character of the act. Instead, if the object is competitive, the analysis of the
effect is implied which are not limited to the simple idea of communicating information, but implies and
need a clear analysis of the economic circumstances.
Because object of the alleged anti-competitive act is the checked prior to examining the effects on
the market, in the following we will review firstly the object and then the effect.
The object
First of all, the notion of object in the context of competition acts must be clarified, the subjective
or objective nature of the conduct undertook by the enterprise when partaking in an understanding or
applying a practice that determines the object as one able to infringe competition.
As part of the object of the concerted practice we have no need for the subjective point of view of
the enterprise party to the practice. The safeguard instituted by art. 101 (2) TFEU is justified by objective
economic interests, and not by subjective interests or perspectives, as such only the objectively regarded
object of the practice will determine if the act is or could be able to infringe competition. Confirming those
mentioned earlier, the Court in the case C-29 and 30/84409, rejected the defense of one party that asserted
that it did not have the initiative of introducing a clause that distorted the sale to non-member countries and
that only other side had that initiative. The defendant concluded that in lack of consensus in regard to the
subjective will of the parties, it cannot be considered that the condition of object is accomplished.
So we ask ourselves if an understanding or a practice has a multitude of objects, among which one
is anti-competitive, can this one be validated through the others?
Does the existence of a larger number of legal objects cover the part of the object that distorts
competition in a practice or an agreement? The answer is provided by the Court which stated that the
presence of more objects does not justify applying understandings/ concerted practices, not even in the
cases when the parties subjectively believe that the practices right a wrong, therefore the only admitted
assumptions are strictly those mentioned in article 101 (3) TFEU410.
At the same time, one should note the terminology used in the content of art. 101 al. (1): ` have as
their object or effect the prevention, restriction or distortion of competition within the internal market, and
in particular those which`
The use of ìn particular` indicates only the existence of an increased danger regarding the above
mentioned aspects, but does not restrain the scope as long as, following the analyses of the object, it can be
concluded the existence of agreements or concerted practices that aim the restriction, distortion or
409 Decision of the Court in joint cases C-29 and 30/83[1984]: Compagnie Royale Asturienne des Mines SA and Rheinzink
GmbH v. Commission, paragraphs 25-26;
410
Decision of the Court in case C-209/07[2008]: Competition Authority v. Beef Industry Development Society Ltd,
paragraph 21;
191
prevention of the market411. Thus, the list is not limited; other objects of practices or understandings that
affect the market can be identified. Of course, this operation must be carried out case by case, analyzing the
actual circumstances.
The context of the object and the violation of the interdiction contained by article 101 al. (1) TFEU
must be analyzed bearing in mind the different types of understandings/ practices that can exist. To be
precise, horizontal agreements are found when enterprises are actors on the same market (e.g. the relation
between two car auto services) and vertical agreements can be observed when the parties that interact are
actors on different markets (e.g. the relation between a distributor and his supplier).
In conclusion, on the horizontal plan, there are not considered hardcore breaches that are anti-
competitive by object, the understandings that imply: price-fixing, information exchange with the aim of
concerting (reduction of the uncertainty regarding the future behavior of a competitor), market-sharing,
limitation of productivity, limitation of sales, collective exclusivity transactions. 412
Vertically, in the light of Regulation no. 330/2010 regarding vertical agreements, are considered
practices or understandings that affect the competition by object the ones that imply: fixing price of resale
or imposing minimum resale prices413, forbidding of exports414.
It must be held that the above mentioned are not limited, through jurisprudence the Court can
establish other situations and can revise its position invoking the fact that those already established do not
meet the criteria of severity for maintaining it as an obvious breach by object and therefore always
dangerous for competition.
In order to maintain the object as an element that determines the anti-competitive nature of the act it
is necessary that the agreement/ practice be capable of producing negative effects on competition. Thus, for
the simple object to produce distortion it is not necessary to actually affect the market, essential being the
fact that it is able to. Consequently, we regard this as an absolute assumption regarding the existence of an
anti-competitive act when its object is established as being anti-competitive. Therefore, proving the lack of
effect on the market, of an aim of the undertakings other than the distortion of competition, the existence of
exceptional situations will not change the anti-competitive nature of the act.
The effect
If the object of an understanding/ practice is not clearly restraining, distorting or preventing

competition, the analysis will continue with the verification of the effect the behavior had on the market.
The framework of the verification of the effect is more complex presuming an ample set of elements like:
411
The Opinion of General Attorney Trstenjak in case C-209/07[2008]: Competition Authority v. Beef Industry
Development Society Ltd paragraphs 48-49;
412
413
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second edition, p.224-227;
414
192
determining the relevant market, determining the position of the enterprises involved (establishing rivalry
in market conditions), determining any other circumstances able to limit or extend this effect .415416
One of the essential elements from which the analysis starts is in fact the relevant market, for which
establishing the geographical coordinates and the access on said market is important. These elements have
been held by the Court in case C-234/89 in which a brewery rented a place to a person with the purpose of
trading and consumption of liquor. In the contract there was a clause that bound the person to purchase a
minimum quantity of liquor from the landlord and the undertakings belonging to him, otherwise the tenant
would have to pay a sum of money as non-performance penalty. The Court concluded that the tenant had
the right to acquire liquor from any competitor on the market and stipulating a duty to buy liquor in a fixed
minim quantity from only one enterprise through the rent contract constituted an infringement of
competition.417
Establishing the effect is realized through a comparative study in which the competition at the
moment of judgment is analyzed and the possible appearance that the market could have had if the act had
not occurred.
The burden of proof in the case of meetings
Although `meetings` seems unfit knowing that the exchange of information does not expressly
require the physical presence of the agents of the undertakings in a room, in fact this implies the
concertation itself. More precisely, it represents the contact and the meeting of minds that aim for distorting
the competition.
In the case of agreements the proof seems to be easier, the parties have a common purpose and in
this regard they enter into an agreement that is generally written. This is done especially in the case of
agreements where the parties aim to be legally bound, thus in case of litigation the proof of consensus as
well as the resultant obligations can be easily done.
We underline the fact that even in the case of non-binding agreements; the view of the Court is in
the sense that art. 101 al. (1) TFEU is breached. The essential element is the intention of concertation and
the consent expressed in this purpose.
If the agreement is oral, the situation is more complicated, because no document/set of documents
is perfected to attest the will of parties. Jurisprudence showed the fact that the form in which an agreement
is perfected is not relevant for the maintaining it as an agreement; similarly, the type of understanding –
binding or informal understandings – does not imply a different character of the fact.
To begin with, at least in Roman-German law, the legal norm issued by the national or European
legislator will be analyzed. Thus, Regulation no. 1/2003 on the implementation of the rules on competition
415
Decision CFI in case C-374/94 [1998]: European Night Services Ltd v. Commission, paragraph136;
416
Decision of the Court in case C-23/67 [1967]: SA Brasserie de Haecht v. Consorts Wilkin-Janssen, last paragraph p. 8
and first paragraph p. 9;
417
Decision Of the Court in case C-234/89 [1991]:Stergios Delimitis v. Henninger Bräu AG, paragraphs 13-27;
193
laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty (now art. 101 and 102 TFEU) states at art. 2, suggestively
named `Burden of proof`, that fact that Ìn any national or Community proceedings for the application of
Articles 81 and 82 of the Treaty, the burden of proving an infringement of Article 81(1) or of Article 82 of
the Treaty shall rest on the party or the authority alleging the infringement. The undertaking or association
of undertakings claiming the benefit of Article 81(3) of the Treaty shall bear the burden of proving that the
conditions of that paragraph are fulfilled.`
We can conclude from here the basic principles in case of proofing the facts (i) in order to prove the
existence of a fact, the rule is that the authority or the party that invokes the breach must produce evidence
(the accuser bears the burden of proof); (ii) in case of the exemptions based on art. 81 al. (3) – now 101 al.
(3) TFEU, the person that benefits from the exemption must produce the evidence (the accused).
It is also the positive European law that stipulates, in Regulation no. 1/2003, which applies the
articles 101 and 102 TFEU. This is done through the establishment of competence both on national level
for markets that enter into the national jurisdiction a territory of the EU member, as well as at European
level through the Commission.
Thus, at national level the ascertainment of facts and sanctioning is done by competition authorities
of the state members. According to art. 5 of the Regulation, these national entities have the necessary
powers to: (a) requiring that an infringement be brought to an end; (b) ordering interim measures; (c)
accepting commitments; (d) imposing fines, periodic penalty payments or any other penalty provided for in
their national law. The powers of national competition authorities are supplemented by the right of national
courts of law to apply art. 101 and 102 TFEU418.
At European level, the Commission is empowered to apply the provisions of art. 101 and 102 by
issuing decisions that can state: (1) to put an end to an infringement; (2) to comply with a decision ordering
interim measures; (3) to make those commitments binding on the undertakings, at the proposal of said
undertakings; (4) to find that article 101 of the Treaty is not applicable. To this we may add the power to
impose fines and periodic penalty payments applicable only in specific cases 419.
Although in theory the rules may seem clear, their applicability is limited to the extent of the
evidence that can be administrated and the means of proof that the accuser can use and are able to easily
dismiss the existence of the act. The reason is obvious, both the realization of a concertation between
enterprises and the behavior on the market (as result of the concertation) must be demonstrated.
Taking into account the fact that the legal texts do not discuss the proof of the facts in a detailed
manner, at least a partial clarification of ways of obtaining the evidence was tried. We can observe
procedural elements regarded by the Commission in the examination of complaints – referring to the
wording of the complaint implying alleged anti-competitive acts in which the person that accuses the
418
Art.6 `National courts shall have the power to apply Articles 81 and 82 of the Treaty` of Regulation no. 1/2003 on the
implementation of the rules on competition laid down in Articles 81 and 82 of the Treaty;
419
Chapter IV, articles 23 and 24 of Regulation nr. 1/2003 on the implementation of the rules on competition laid down in
Articles 81 and 82 of the Treaty;
194
activities must show the grounds for the charge (evidence and support) and his assumptions regarding the
behavior of the accused420.
The development of the structure of proof that, in the case of concerted practices one must, by all
means, adapt to the per se occult regime of the acts, in which case an alleviation of the proof is justified in
the case of accusation, but in the same time, the procedure cannot impose from the beginning a
presumption of guilt of the accused.
For reasons of legal certainty and for reasons of compliance with TUE and implicitly ECHR, the
question is striking a balance between applying the presumption of innocence and the danger of not
eliminating the anticompetitive acts.
If the concerted practice is the result of a meeting between agents of entities, the competition
authorities must prove firstly the existence of the meeting (A). However, a simple meeting between the
agents of entities is not sufficient for condemning them for concerted practices, so it must be demonstrated
the implementation of market behavior (B) – if the object of said meeting is not anticompetitive in itself.
Proofing the meeting, we observe that in fact it consist of establishing the framework in which the
information exchange took place and determined the behavior.
In this case the contact is being made through meetings, assemblies, gatherings where the
communication of the information regarding the expected anticompetitive behavior takes place either
unilateral or collective.
In this regard, competition national authorities can use various methods to establish and proof the
presence of agents at at least one meeting where anticompetitive subjects were discussed. Any type of
material proof may be used as evidence: audio and/or video recorders, e-mails, minutes of meetings,
agendas, correspondence, internal notes, statements, as well as any other documents able to show the
existence of a gathering with anticompetitive character.
Taking into account the collective nature of the concertation, it is safe to assume that any proof
mentioned above that indicates the participation at gatherings is opposable to all parties, to those who have
issued the document, those who have received it and those mentioned in it.
In the absence of a direct material proof, as those indicated previously, the existence of the
concerted practice can result from a series of clues. The Court stated in the case Imperial Chemical
Industries Ltd. v Commission C-48/69 that `therefore the question whether there was a concerted action in
this case can only be correctly determined if the evidence upon which the contested decision is based is
considered, not in isolation, but as a whole, account being taken of the specific features of the market in the
products in question`421. The rule set by the Court in this case is that the proof must be interpreted as a
whole and not individually, drawing a conclusion after every aspect.
420
Communication from the Commission 2004/C 101/05, paragraphs 53-57 and the Annex;
421
Decision of the Court in case C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. v. Commission, paragraph 68;
195
The problem occurs if the number of meeting is important or the quality or type of information
provided in said meeting is sufficient for qualifying an act as a breach of art. 101 al. (1) TFEU. In case T-
Mobile Netherlands BV and others v. Raad van bestuur van de Nederlandse Mededingingsautoriteit, the
Court established that Àny other interpretation would be tantamount to a claim that an isolated exchange
of information between competitors could not in any case lead to concerted action that is in breach of the
competition rules laid down in the Treaty. Depending on the structure of the market, the possibility cannot
be ruled out that a meeting on a single occasion between competitors, such as that in question in the main
proceedings, may, in principle, constitute a sufficient basis for the participating undertakings to concert
their market conduct and thus successfully substitute practical cooperation between them for competition
and the risks that that entails`422. The conclusion was that the number of meeting is not important, essential
being only that the information exchanged in the gatherings to be able to create cooperation or coordination
with the purpose of eliminating market risks.
However, if a substantial number of meetings had taken place, the participation at a limited number
of these meetings does not lead to impunity, but can be held as circumstance for reducing the
punishment423. In case, for participation only in part to the collusion (price-fixing, but not market sharing),
as well as applying the behavior for a limited period of time in comparison to other participants, the
reduction of punishment is imposed based on the principle of proportionality.
The proof of concertation
With the desire to alleviate the proof, the Court introduces a assumption of adherence at a practice,
in which case it is considered that an entity accepts the possible negative outcome to the competition of his
behavior by applying the agreed behavior or by the simple adaptation of the behavior, taking into account
the information received through the adherence.
The doctrine 424 stated the fact that as long as the first two elements are met (`contact between
undertakings` and `meeting of minds` – in the authors’ vision), the meeting of the third one is assumed425.
The Court held that the burden of proof does not belong to the accuser in this situation, and the accused
must prove that the concerted practice did not affect the market in any way.
Although it seems a singular element, the participation to a gathering with anticompetitive purpose,
which represents the basis for the assumption of the causation, in fact the first two elements are met. The
contact is made directly or indirectly between parties through the meeting, and the common goal of
avoiding market risks is established through the anticompetitive object of the meeting. Such an example is
the setting of a meeting aiming to establish prices. In this case, the causation is assumed because the
gathering is the contact between entities and the discussion of the anticompetitive object [according to art.
422
Nederlandse Mededingingsautoriteit, paragraph 59;
423
Decision of the Court in case C-291/98[2000]: Sarrio SA v. Commission, paragraphs 410-411;
424
Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second edition, p. 212;
425
Decision of the Court of First Instance joint cases T-25/95 and others [2000]: Cimenteries CBR SA v. Commission
paragraph 1865;
196
101 al. (1) lit. 1 TFEU] represents following together the reducing the uncertainty of the competitors’
behavior.
Taking into account the qualification of assumptions as relative and absolute, the nature of the
assumption regarding the causation must be established. This aspect was solved also through jurisprudence,
in case C-199/92 Huls AG v. Commission426; the relative nature of the assumption was underlined by the
European Union Court of Justice. The terms of the contact and the collusion were present in the case, in
paragraphs 14-15 of the decision being mentioned that the entities participated regularly to meetings in
which were set elements regarding prices, market sharing, quotas for merchandises, in which case the proof
the practice did not affect the market in any way must be made by Huls AG (the accused) 427.
The burden of proof for reversing the relative assumption regarding the existence of causation must
be made by the accused, as stated by the Court in the case T-Mobile Netherlands BV and others v. Raad
van bestuur van de Nederlandse Mededingingsautoriteit: `However, the Court went on to consider that,
subject to proof to the contrary, which the economic operators concerned must adduce, it must be presumed
that the undertakings taking part in the concerted action and remaining active on the market take account of
the information exchanged with their competitors in determining their conduct on that market. That is all
the more the case where the undertakings concert together on a regular basis over a long period. Lastly, the
Court concluded that such a concerted practice is caught by Article 81(1) EC, even in the absence of anti-
competitive effects on the market (see Hüls, paragraphs 161 to 163`428.
In regard to applying the assumption of causation and the presumption of innocence, the Court held
that a more thorough check was not needed in order to establish that the CFI did not violate the
presumption of innocence and stated correctly that agents attended meetings with the aim of fixing prices
and merchandise sale quotas (anticompetitive object), and that, from this point of view Huls AG was part
of a whole system429.
In order to overturn the assumption that it is necessary for the entity to prove it immediately
distanced itself from the contact, as soon as the anticompetitive object became obvious and the distancing
was made in a public way, so as not to create the impression of partaking in the act 430431.
As it can be observed, the notion of `public distancing` has to be clarified. Can this be the
equivalent of a simple refusal to apply the collusive behavior? Is a simple refusal enough? How does the
public part occur in the case of rejection to collude?
426
Decision Of the Court in case C-199/92[1999]: Huls AG v. Commission;
427
Decision Of the Court in case C-199/92[1999]: Huls AG v. Commission, paragraphs 162-167;
428
Nederlandse Mededingingsautoriteit, paragraph 51;
429
Decision Of the Court in case C-199/92[1999]: Huls AG v. Commission, paragraph 168;
430
CFI Decision in case T-9/99[2002]: HFB Holding für Fernwärmetechnik Beteiligungsgesellschaft mbH & Co. KG v.
Commission, paragraph 22;
431
CFI Decision in case T-141/89[1995]:Tréfileurope Sales SARL v. Commission, paragraph 85;
197
The CFI answered these questions through the solution issued in the case C-303/02 Westfalen
Gassen Nederland BV v. Commission432 in which the contender argued that it disapproved the collusive
behavior in price-fixing and in this situation, its behavior during the meeting reflected the public
distancing. The CFI rejected this defense and stated the the simple silence/refusal to actively partake in a
meeting that implies price fixing does not represent public distancing, even more so when a firm and
unequivocally disagreement does not result.433
More so, the CFI held that Òn the other hand, according to case-law, a party which tacitly approves
of an unlawful initiative, without publicly distancing itself from its content or reporting it to the
administrative authorities, effectively encourages the continuation of the infringement and compromises its
discovery. That complicity constitutes a passive mode of participation in the infringement which is
therefore capable of rendering the undertaking liable” 434. Meaning that the party is not liable if it publicly
distances itself from the received information, which must be firm an unequivocal, silence complying
neither of those mentioned, or if it reports the situation to the national competition authorities. Deciding
any other way, the entity encourages the continuation of the mentioned behavior and hinders its discovery.
The CFI concluded that being passive is just a form of complicity in regards to the anticompetitive
facts and this behavior renders enterprises liable.
By means of jurisprudence, it was held that a defense where the undertaking stated the existence of
economic duress created by the overwhelming difference of economic power between the a group of small
undertakings that apply the concerted behavior in order to balance the anticompetitive behavior of other
entities that benefit from a better economic standing 435. It is stated that the use of concerted practice as
retaliation for other concerted practices organized by other entities cannot lead to the conclusion that the
undertakings are not liable or that the liability is reduced for the entities with an economic standing that is
not as good, because such a reasoning would represent basis for discrimination based on economic power
and not a fair analysis based on the protected social value.
Equally important is the fact that if the entity encores economic losses as a result of partaking in a
practice, it cannot exempt itself from liability or lead to a less serious offence. In the case T-304/94 Europa
Carton AG v. Commission, The CFI held that the accused participation in a practice regarding price fixing
in which the accused obtained no profit, will not lead to stating that the entity did not benefit al all from its
collusive behavior 436.
Thus, the burden of proof belongs to the national competition authority or the accuser, but after
proving by any means that participation of the entities agents to meetings that imply the realization of a
concerted practice, the causation assumption comes in effect.
432
CFI Decision in case T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV v. Commission;
433
CFI Decision in case T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV v. Commission, paragraphs 122-123 and 126;
434
CFI Decision in case T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV v. Commission, paragraph 124;
435
CFI Decision in joint cases T-189/02[2005]: Dansk Rørindustri A v. S v. Commission, paragraph150-151;
436
CFI Decision in case T-304/94[1998]: Europa Carton AG v. Commission, paragraphs 141 -144;
198
At this point, the burden of proof is reversed – in regards to the relative nature of the assumption,
the enterprise is the one that must prove, by any means, that it actually distanced itself from the information
received or that it reported it to the national competition authorities.
The following will not be regarded as impunity reasons in the case of applying concerted practices:
financial standing of the enterprise, the use of the practices to counter other practices, passiveness during
the meeting, the reduced number of participants or participating to a reduced number of practices, as well
as the lack of a financial benefit through the behavior.
In regards to eliminate liability, the accused can state the stipulations of art. 101 al. (3) TFEU, and
according to art. 2 of the Regulation no. 1/2003 on the implementation of the rules on competition laid
down in Articles 81 and 82 of the Treaty (now art. 101 and 102 TFEU), the burden of proof for all the
elements needed for the exemption belong to the accused.
It must be stated that the application of art. 101 al. (3) of TFEU does not lead to the regarding the
act as licit or in concordance with the competition law, the acts constitute a breach of art. 101 al. (1) TFEU,
but the fulfillment of art. 101 al. (1) TFEU will lead to no sanction the violation.
The burden of proof for parallel behavior
Parallel behavior represents the situation where two or more undertakings exhibit similar market
behavior. This behavior, in itself, does not constitute a concerted practice because, at the moment of
regarding the behavior as parallel behavior, there is no proof of concertation or proof of a contact.
A parallel behavior may signal a concerted practice for which it is possible that the assembly had
never taken place but the parties used other means to communicate the information regarding future market
conduct. Thus in the event that a competitor informs another competition via e-mail elements regarding his
future conduct or by means of third parties, the contact takes place directly or indirectly between the
parties, but without physical presence in the same room, at the same time.
If the behaviors adaptation is the effect of the received information, we will be in the presence of a
concerted practice, act that represents a breach of the Treaty. If, the similar policy practiced by the
competitors is justified by other objective elements, than a parallel behavior can be observed without
constituting a concerted practice, in the lack of collusion – basis of the prohibition state by art. 101 al. (1).
The definition of the parallel behavior was set by jurisprudence in the case Suiker Unie v.
Commission, as I mentioned before, but the explanation to the distinction between parallel behavior and
concerted practices will be found in a Communication from the Commission that states: `This does not
deprive companies of the right to adapt themselves intelligently to the existing or anticipated conduct of
their competitors. It does, however, preclude any direct or indirect contact between competitors, the object
or effect of which is to create conditions of competition which do not correspond to the normal competitive
conditions of the market in question, regard being had to the nature of the products or services offered, the
size and number of the undertakings, and the volume of the said market. This precludes any direct or
indirect contact between competitors, the object or effect of which is to influence conduct on the market of
199
an actual or potential competitor, or to disclose to such competitor the course of conduct which they
themselves have decided to adopt or contemplate adopting on the market, thereby facilitating a collusive
outcome on the market. Hence, information exchange can constitute a concerted practice if it reduces
strategic uncertainty in the market thereby facilitating collusion, that is to say, if the data exchanged is
strategic. Consequently, sharing of strategic data between competitors amounts to concertation, because it
reduces the independence of competitors’ conduct on the market and diminishes their incentives to
compete.` 437
The Court held that the fact of parallel behavior does not represent an anticompetitive act in the
case of Impérial Chemical Industries Ltd. v. Commission. In the same case, it was established that the
existence of parallel behavior can be a substantial proof that points to concerted practices, and through
parallel behavior, the undertakings may establish prices. Thus, determining the existence of a concerted
practice implies a thorough analysis of all evidence presented and interpreted as a whole and not one by
one.438
The before mentioned case was solved by stating the existence of a concerted practice because the
parties could not justify their behavior in regards to the market being oligopoly, in regards to the way
prices where spontaneously and simultaneously adjusted, national market and for markets with the same
type of merchandise. 439
Similarly, the Court continued this train of thought in the case C-89/ 85 Ahlström v. Commission in
the way that parallel behavior can constitute evidence for the practice only if there is no other plausible
explanation for adopting that behavior 440. It stands to reason that the only proof of a concerted practice
cannot be a parallel behavior of undertakings, with the exception implied that no other plausible
explanation can be upheld to justify the behavior.
A different problem was found in the refusal of the distributors to supply some wholesalers. Thus, if
we discuss isolated behaviors in which the distributor refuses to supply one wholesaler, this can not
constitute parallel behavior through the uniqueness of the act. If, instead more distributors refuse to supply
more wholesalers, this method may imply a parallel behavior able to indicate the existence of a concerted
practice.
In the case of C-100 and 103/ 80 Musique Difusition Francaise v. Commission, the Court came to
the conclusion that the refusal of the distributor was based on the destination of the goods, discovering
through the evidence shown that a concerted practice was in effect and it aimed for import limitation. After
437
Communication from the Commission 2011/C 11/01, paragraph 61;
438
Decision of the Court in case C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. v. Commission, paragraphs 67-68;
439
Decision of the Court in case C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. v. Commission, paragraph 109;
440
Decision of the Court in joint cases C-89/85[1993]: AHLSTRÖM OSAKEYHTIÖ v. Commission, paragraph 71;
200
recording the facts, the Court held that the refusal of enterprises violates the economic purpose of those
undertakings, as long as it is not presented with a plausible explanation. 441
The Court stated in the case of Francolor v. Commission the fact that there is no need for a
correlation between the justified actions of undertakings, thus adjusting prices in similar time frames in
different states (which imply different markets), if the cost difference cannot be justified, than the idea of a
concerted practice can occur.442
We therefore find that the existence of some parallel behaviors is not excluded if it represents a
pure intelligent adaptation of the enterprise to market conditions, however exhibiting a much too similar
behavior (like adjusting the prices at short intervals) may constitute clues regarding the existence of a
collusion. Starting with these clues, the national competition authority and the Commission can examine
the relation between the undertakings, and in case they discover the contact, their activity will be regarded
as concerted.
Although, in itself the parallel behavior cannot be the only proof of the concertation, observing
other clues such as market conditions, the execution of parallel behavior, economic circumstances a
concertation can be established.
Even in this case, if the circumstantial evidence presented is enough so that interpreted as a whole it
can prove that the behavior is anticompetitive, the burden of proof returns to the accused in justifying his
market actions so that the similarity with the competitors action is not a unexplained coincidence.
We observe however that if the behavior presents elements such as common spontaneity on behalf
of the undertaking which cannot present any logical explanation for these acts, that infringes the purpose of
the economic entity or implies limited markets with specific merchandise, then these acts could be regarded
as concerted practices mentioned in the art. 101 al. (1) TFEU and sanctioned accordingly.
To all the aforesaid, we can observe that through its jurisprudence, the Court has established a set of
assumptions, relative or absolute, that are made available for the national competition authorities and to the
Commission with the aim of finding and sanctioning anticompetitive behaviors which through their nature
present an occult character and, thus, are difficult to prove.
441
Decision of the Court in joint cases C-100 and 103/80 [1983]: SA Musique Diffusion française v. Commission,
paragraphs 37-60;
442
Decision of the Court in case C54/69 [1972]: SA française des matières colorantes (Francolor) v. Commission,
paragraph 42;
201
Bibliography
1. Jonathan FAUL, Ali Nikpay, The EC law of competition, Ed. Oxford University Press 2007, second
edition
2. Richard Whish, David Bailey, Competition law, Ed. Oxford University Press 2011, seventh edition
3. Cristina Butacu, Înţelegerile, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate interzise de
legislaţia europeană şi naţională a concurenţei. Obiectul anticoncurenţial – Article -
http://freedomhouse.ro
4. Decision of the Court in case C-48/69[1972]: Impérial Chemical Industries Ltd. v. Commission
5. Decision of the Court of First Instance in case T-112/05[2007]: Akzo Nobel NV v. Commission
6. Decision of the Court in case C-808[2009]: T-Mobile Netherlands BV and others v. Raad van bestuur
van de Nederlandse Mededingingsautoriteit
7. Decision of the Court in joint cases40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73[1975]: Suiker Unie v.
Commission
8. Decision of the Court of First Instance in case T-07/89[1991]: Hercules Chemicals NV v. Commission
9. Decision of The Court of First Instance joint cases T-25/95 and others [2000]: Cimenteries CBR SA v.
Commission
10. Decision of The Court of First Instance joint cases T-45/98 and T-47/98 [2001]: Krupp Thyssen
Stainless GmbH and Acciai speciali Terni SpA v. Commission
11. Decision of the Court in case C-49/92 [1999]: Anic Partecipazioni SpA v. Commission
12. Decision of the Court of First Instance in case C-374/94 [1998]: European Night Services Ltd v.
Commission
13. Decision of the Court in joint cases C-29 and 30/83[1984]: Compagnie Royale Asturienne des Mines
SA and Rheinzink GmbH v. Commission
14. Decision of the Court in case C-209/07[2008]: Competition Authority v. Beef Industry Development
Society Ltd
15. The Opinion of General Attorney Trstenjak in case C-209/07[2008]: Competition Authority v. Beef
Industry Development Society Ltd
16. Decision of the Court in case C-23/67 [1967]: SA Brasserie de Haecht v. Consorts Wilkin-Janssen
17. Decision of the Court in case C-234/89 [1991]:Stergios Delimitis v. Henninger Bräu AG
18. Communication from the Commission 2004/C 101/05
202
19. Decision of the Court in case C-291/98[2000]: Sarrio SA v. Commission
20. Decision of the Court in case C-199/92[1999]: Huls AG v. Commission
21. Decision of the Court of First Instance in case T-9/99[2002]: HFB Holding für Fernwärmetechnik
Beteiligungsgesellschaft mbH & Co. KG v. Commission
22. Decision of the Court of First Instance in case T-141/89[1995]:Tréfileurope Sales SARL v.
Commission
23. Decision of the Court of First Instance in case T-303/02[2006]: Westfalen Gassen Nederland BV v.
Commission
24. Decision of the Court of First Instance in joint cases T-189/02[2005]: Dansk Rørindustri A v. S v.
Commission
25. Decision of the Court of First Instance in case T-304/94[1998]: Europa Carton AG v. Commission
26. Communication from the Commission 2011/C 11/01
27. Decision of the Court in joint cases C-89/85[1993]: AHLSTRÖM OSAKEYHTIÖ v. Commission
28. Decision of the Court in joint cases C-100 and 103/80 [1983]: SA Musique Diffusion française v.
Commission
29. Decision of the Court in case C54/69 [1972]: SA française des matières colorantes (Francolor) v.
Commission
203
Chapter 6
Ancillary restraints in the context of Merger Control
Antonia - Manuela NASTASIUC443444
Abstract:
This work aims to bring certain clarifications regarding the concept of ’ancillary restraints’ and to
emphasize its implications at the level of day to day business practice in the context of the merger control
procedure, done by the Romanian Competition Council or the European Commission, as each case
imposes. It focuses on the most frequently met ancillary restraints (non-compete clauses, licensing
agreements, purchase and supply agreements) at the level of the Council’s/ Commission’s practice, by
means of case analysis. In the same time, on the basis of an inquiry done at the level of the Competition
authorities’ practice, it proposes to identify and present other types of agreements concluded by parties
which enter in different transactions, which are considered ancillary restraints, in spite of the fact they are
not provided by the relevant guidelines and regulations. Consequently, these can be regarded as useful
guidelines for undertakings involved in concentrations, but especially for experts offering advice in this
particular domain.
The complexity of the problems which arise in this domain cannot be neglected, because if the parties
wrongly regard as ancillary restraints some agreements concluded in the context of a transaction, they can
be exposed to suffering negative consequences, even being susceptible of sanctions applied by the
Romanian Competition Council or the European Commission on grounds of anticompetitive conduct.
Keywords:
Ancillary restraint, concentration, competition, merger control, undertaking, agreement, clauses
1. Clarifications regarding the Meger Control procedure
The concept of concentration involves those operations which have as a result a change of control
of undertakings445 on a lasting basis and, as a consequence, at the level of market structure, including also
443
Master student, Master of Public Procurement, Concessions, Public-Private Partnership, Faculty of Law, University of
Bucharest, a.nastasiuc@aol.com
444
445
The notion of „undertaking” is an autonomous concept in European Law and is defined as „any entity engaged in an
economic activity, that is an activity consisting in offering goods or services on a given market, regardless of its legal status and
the way in which it is financed” – see ECJ’s decision in Hofner and Elser v Macrotron GmbH, Case C-41/90, [1991] ECR I-
1979, paragraph 21
204
operations which lead to the creation of a joint venture446 performing on a lasting basis all the functions of
an autonomous economic entity447.
Specifically, change of control can be realized by:
x Merger;
x Aquisition by purchase of securities (share purchase agreement) or assets (asset purchase
agreement), by contract or by any other means, of direct or indirect control of the whole or
parts of one or more undertakings.
The notion of „control” has a particular meaning in this context, the Romanian Merger
Regulation448 providing that control shall be constituted by rights, contracts or any other means which,
either separately or in combination and having regard to the considerations of fact or law involved, confer
the possibility of exercising decisive influence on an undertaking. Consequently, the essence of control
resides in the decisive influence which a person (natural or legal) can exercise on an undertaking, as an
effect of holding certain rights or rights combined with considerations of fact 449.
Control can be constituted by:

x Ownership rights or the right to use all or a part of the assets of an undertaking;
x Rights or contracts which confer decisive influence on the composition, voting or decisions of the
organs of an undertaking.
The relevant law450 provides that control is acquired by persons or undertakings which:
x Are holders of the rights or entitled to rights under the contracts concerned (as previously
mentioned); or
x While not being holder of such rights or entitled to rights under such contracts, have the power to
exercise the rights deriving therefrom451
A concentration, in certain conditions provided by the Romanian Competition Law 452 or by
Regulation (EC) No 139/2004 (the EU Merger Regulation) 453 , must be notified to the competent
446
Joint-venture – cooperation agreement concluded by two or more undertakings/business entity which create a third
undertaking, with the purpose of improved utilization of the advantages belonging to the collaborating parties at the level of the
production or distribution activity
447
Article 2 point 1 of the Regulation on concentrations, enforced by the Romanian Competition Council on the 5th of
August 2010, as it was subsequently revised and modified, hereinafter RMR
448
Article 2 point 4 of the RMR
449
The so-called de facto control. Even a minority shareholder can be considered as having control over the company,
considering the large dispersion rate of the other shareholders’ stakes and the low participation rates at the company’s
Shareholders' General Assembly meetings, in comparison with the frequent participation of the minority shareholder – see cases
Electrabel v. Commission, Case – C-84/13 P, 3rd of July 2014 and COMP M. 7184 Marine Harvest/Morpol, 23rd of July 2014
450
Article 2 point 5 of the RMR
451
E.g. A subsidiary of a parent company acquires 100% of another company’s shares, allowing the parent company to
exert control over the bought company
452
Romanian Competition Law No. 21/1996, hereinafter RCL, as it was subsequently revised and modified – Article 12 –
The provisions of the present chapter are applicable to concentrations when the aggregate turnover of the undertakings
concerned exceeds the equivalent in lei (Romania’s national coin) of EUR 10,000,000 and when the national-wide aggregate
turnover of at least two of the undertakings concerned is more than the equivalent in lei of EUR 4,000,000
453
Council Regulation (EC) No 139/2004 of 20 January 2004 on the control of concentrations between undertakings
Article 1 point 1 „ ...this Regulation shall apply to all concentrations with a Community dimension as defined in this Article”
205
competition authority, in order to be assessed previously its implementation in the context of merger
control procedure. The rationale for this control procedure is that of evaluating the concentration’s
compatibility with the national or EU market, depending on the case (in order to ensure a system of
undistorted competition in the national or common market). These conditions are related to certain turnover
thresholds which are reached in a particular transaction. It is targeted, especially, not to create or strengthen
a dominant position454 on the relevant market(s) in which the concerned undertakings are active, as a result
of the concentration. Dominance is a position of market power which enables a party or the parties to
behave, to a considerable extent, independently in relation to its competitors, clients and ultimately
consumers455. In the context of a merger, the decisive factor tends to be the measure in which the resulting
entity might, as a result of the merger, be capable of raising prices (or to reduce innovation level) without
losing clients acting as such456. The Commission’s evaluation is considerably based on the market shares
the concerned companies have on the markets affected by the merger. Traditionally, a market share of over
40% can be regarded as indicating the dominance of an undertaking. There is a tendency of the European
Commission to define as narrow as possible product markets affected by the merger for the purposes of the
evaluations it performs457. However, depending on the particular product or the service, the Commission
might be ready to define the relevant geographical market as being Community-wide or even global-
wide458. In other cases, the Commission will take into account the national markets of the member states or
even local markets459.
Merger Control procedure is finalized with a decision of the competition authority which can be
one of:
x Authorization;
x Authorization with commitments (e.g. authorization conditioned by asset divestment to a
competitor in order to tend reaching equilibriumon the market 460);
x Declaring the concentration as incompatible with the market.
Article 10 of the RCL expressly excludes from the notion of concentration’s scope those cases in
which:
x Control is acquired and exerted by an office-holder relating to liquidation, winding up,
insolvency, cessation of payments, compositions or analogous proceedings;
x Credit institutions or other financial institutions or insurance companies, the normal activities of
which include transactions and dealing in securities for their own account or for the account of
others, hold on a temporary basis securities which they have acquired in an undertaking with a
454
Article 21 of the RCL provides „a concentration which would significantly impede effective competition in the
Romanian market or in a substantial part thereof, in particular as a result of the creation or strengthening of a dominant position,
is to be declared incompatible with the Romanian market”
455
Slaughter and May, The EU Merger Regulation - An overview of the European merger control rules, March 2015, One
Bunhill Row, London, United Kingdom, page 23
456
supra 11
457
supra 11
458
supra 11
459
supra 11
460
Undertakings can commit to transfer a part of the resulting undertaking or to conclude technology license agreements
with another player on the market, see http://ec.europa.eu/competition/mergers/overview_en.html
206
view to reselling them, provided that they do not exercise voting rights in respect of those
securities with a view to determining the competitive behaviour of that undertaking or provided
that they exercise such voting rights only with a view to preparing the disposal of all or part of
that undertaking or of its assets or the disposal of those securities and that any such disposal
takes place within one year of the date of acquisition; that period may be extended by the
Romanian Competition Council, on request, where such institutions or companies can show that
the disposal was not reasonably possible within the period set;
x Control, as provided by art. 9, point 1, letter b of the RCL, is acquired by an undertaking which
its sole object of activity is that of acquiring shares in other undertakings, to manage and to use
to good advantage those shares, without involving directly or indirectly in managing the
concerned undertakings, but without prejudice to the rights which the undertaking has as
shareholder, provided however that the voting rights are exercised, in particular in relation to the
appointment of members of the management and supervisory bodies of the undertakings in
which they have holdings, only to maintain the full value of those investments and not to
determine directly or indirectly the competitive conduct of those undertakings;
x Undertakings, including those which are part of a corporate group, are engaged in restructuring
or reorganization operations of their own activities.
In the context of concentrations, problems regarding restrictions which are directly related and
necessary to the implementation of the concentration arise. Consequently, in this framework, some
exceptions to the rule laid down by Article 101 of the Treaty on the Functioning of the European Union 461
and by Article 5 of the RCL which prohibit all agreements between undertakings, decisions of associations
of undertakings and concerted practices, which have as their object or effect the prevention, restriction or
distortion of competition within the internal/Romanian market.
Accordingly, ancillary restrictions can be viewed as exceptions to the Article 101 of the TFEU
and/or Article 5 of the RCL. The relevant literature462 defines ancillary restraints as agreements which are
vital for a particular concentration, because, in their absence, the transaction could not be concluded. As an
example463, a frequent condition imposed in a transaction which implies the sale of a business (the legal
instrument which is used to conclude the transaction is without relevance) is that the seller undertakes not
to compete for a certain period of time with the sold business. In the absence of this clause, the goodwill of
the concerned undertaking might entirely lose its economic value.
461
Hereinafter TFEU
462
Alison Jones, Brenda Sufrin, EU Competition Law, Texts, Cases and Materials, Oxford University Press, 5th Edition,
Great Clarendon Street, Oxford, United Kingdom, 2014, page 1244
463
supra 12
207
2. Historical background of the concept of ancillary restraint and key-cases of the European
relevant practice
Historically464, the ancillary restraints doctrine was formulated for the first time in modern antitrust
law by Judge William Taft, in the ruling he gave in United States V. Addyston Pipe&Steel Co 465. The Judge
considered that the Sherman Act, just like customary law, did not forbid restrictions imposed on parties’
conduct, such as non-competition clauses, when they were merely ancillary to the main object of the
contract and, thus, reasonable466. He introduced the notion of “ancillary restriction” in US antitrust law in
order to describe those restrictions which were reasonable and not included in the scope of the Sherman
Act467. What the judge asserted, in the context of solving the case, were the following: “No conventional
restraint of trade can be enforced unless the covenant embodying it is merely ancillary to the main purpose
of a lawful contract and necessary to protect the covenantee in the full enjoyment of the legitimate fruits of
the contract, or to protect him from the dangers of an unjust use of those fruits by the other party”. Taft also
offered the following examples468 of ancillary restraints which, with certain differences, were maintained
until the moment of speaking:
x By the seller of property or business not to compete with the buyer in such a way as to
derogate from the value of the property or business sold;
x By a retiring partner not to compete with the firm;
x By a partner pending the partnership not to do anything to interfere, by competition or
otherwise, with the business of the firm;
x By the buyer of property not to use the same in competition with the business retained by
the seller; and
x By an assistant, servant or agent not to compete with his master or employer after the
expiration of his time of service.
x
Nowadays, however, this interpretation of the Sherman Act was abandoned, but the doctrine of
ancillary restraints survived as a concept utilized by practitioners in antitrust law, playing, nevertheless, a
different role469. It applies when restrictions in joint-ventures are object of the evaluation 470. On short,
ancillary restrictions are legitimate if two requirements are fulfilled: they are necessary for that transaction
and do not diminish the effectiveness of that particular transaction 471. In one judgement, Gottrup-Klim472,
464
F. Enrique Gonzalez Diaz, The Notion of Ancillary Restrains under EC Competition Law, Fordham International Law
Journal, Volume 19, Issue 3, Article 8, 1995, pag. 953
465
United States v. Addyston Pipe&Steel Co., 85 F. 271 (6th Circuit 1898), aff’d as modified, 175 U.S 211 (1899),
https://supreme.justia.com/cases/federal/us/175/211/case.html
466
Giorgio Monti, EC Competition Law, Cambridge University Press, 6 august 2007, page 35
467
supra 22
468
supra 20 – page 954
469
supra 22
470
supra 22
471
See E. Gellhorn și W.E. Kovacic, Antitrust Law and Economics in a Nutshell, 4th edition, St Paul, MN: West
Publishing, 1994, pages 254-259
472
Case C-250/92, Gøttrup-Klim e.a. Grovvareforeninger v. Dansk Landbrugs Grovvareselskab [1994] ECR I-5641
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A61992CJ0250
208
the European Court of Justice might have attempted to embrace a similar view to that embraced nowadays
in US antitrust law on ancillary restraints, considering both whether the clause was necessary and whether
it enhanced competition, but this view has not been followed through 473 . In the relevant literature,
regarding this case, it was considered that “the Court’s language seemed to suggest a wider role for this
doctrine. The main part of the agreement was the operation of a purchasing cooperative, which small
farmers joined. The cooperative was able to buy farming equipment at lower rates than the members
individually because it bought in bulk and could secure discounts. The Court held that a restriction
whereby its members were forbidden from joining other cooperatives could be lawful provided that it was
necessary for the effective operation of the cooperative. The Court found that the main agreement made
way for more competition and the ancillary restraint might also have had beneficial effects on competition.
This was because the cooperative’s ability to obtain discounted prices from suppliers depended upon all
members buying through it. If some members opted out, the cooperative would not buy as many goods and
would lose its commercial muscle. The Court’s judgment could be read to suggest that the agreement was
assessed by considering its overall economic effects, rather than whether it restricted economic freedom.
This interpretation would mean that the doctrine of ancillary restraints is a way of departing from the
economic freedom model and approaching the assessment of agreements based on their overall effects on
economic welfare. However, in subsequent cases the doctrine was not developed in this way. Instead, the
doctrine serves to allow the enforcer to focus on the principal aspects of a transaction in determining its
legality, while the ancillary restraints do not require scrutiny. If the main agreement is found not to restrict
competition or is exempted, the ancillary restraint is valid automatically. The doctrine is merely about
administrative convenience, allowing the Commission to focus on the principal effects of an agreement, but
also to control minor aspects if the ancillary restraints are excessive in duration or scope.” 474 “Instead, the
European Commission’s approach is simply to inquire whether the restriction is necessary for the
commercial success of the main agreement” 475. “If it is necessary, and if the agreement as a whole is
lawful, the ancillary restraint is not assessed for its effects on the market, it is declared lawful even if
restrict the parties’ economic freedom476”. “A better label might be “collateral restraint” to distance the
EC’s approach from that of the US antitrust law” 477.
One of the first decisions in the context of which the Commission developed its approach regarding
ancillary restrains, Reuter/BASF478 concerned the transfer of an undertaking. The EC concluded that the
restrictive clauses imposed to the seller of an undertaking do not fall under Article 101(1) of the TFEU
when they are proportionate; this vision was confirmed by the European Court of Justice in case Remia BV
and Verenidge Bedrijven and Nutricia vs Commission479 in the context of which it held that, in order to
confer effectiveness to the transfer of a business together with the associated goodwill, it can be deemed
necessary to stop the seller to compete with the buyer; in the absence of such clause, arising the possibility
473
supra 22
474
supra 22, pages 34-35
475
supra 22
476
supra 22
477
supra 22, page 36
478
European Commission’s decision no. 76/743/CEE, OJ, L 254/40 (1976), [1976]
479
Case no. 42/84 [1985] ECR 2545
209
for that business not to be transferred at all 480. In case Metropole vs Commission481, the General Court held
that what is commonly designated by the notion of “ancillary restraints” are those agreements directly
related and necessary “to the implementation of a main transaction”, deciding that what is accessory is
“relatively abstract” and does not require a full market analysis 482.
In 2001, in the context of a concentration 483 approved by the Commission according to the
Regulation in force at that time, Areva and Siemens set up a joint-venture (Areva NP) in order to merge
their activity in the field of civil nuclear technology and create an entity which would provide nuclear
power plants, services related to nuclear reactors, as well as fuel containers. The parties agreed that, should
one of them refuse to participate in the joint-venture, it would be prohibited from competing with the joint-
venture for an eleven-year period. In 2009, Siemens unilaterally terminated the joint-venture agreement
pursuant to a contractual term to that effect and sold its equity interests to Areva. Siemens then made
public its intention to re-enter the civil nuclear energy business and partner with a Russian entity.
Consequently, Areva sought to enforce the non-compete obligation to which Siemens had consented.
Before the European Commission, Siemens alleged, among others, that the non-compete clauses were in
breach of European competition law and therefore could not be legally enforced, even though their duration
had been reduced to a four-year period following an arbitration between the parties.
The Commission held that the non-compete clauses imposed after the end of the contractual
relationship were not necessary for the setting up of the joint-venture and thus could not be considered as
ancillary to the concentration. However, the Commission accepted that the restraints could in principle be
ancillary to the acquisition of full control over Areva NP by Areva, given Siemens’ privileged access to
confidential information during the time the latter was part of the joint-venture. At the same time, the
Commission found that the duration and the sphere of application of the restraints were excessive,
contravened Art. 101(1) TFEU and did not fall under any of the exemptions allowed by Art. 101(3) TFEU.
Therefore, the non-compete obligations had to undergo significant changes in order to be compatible with
Art. 101 TFEU. Areva and Siemens took up commitments to that effect so as to avoid potential substantial
sanctions. Following the Commission’s acceptance, the commitments became effective in June 2012.
Nonetheless, the Commission only accepted some of the commitments assumed by Siemens after
the termination of the contractual relationship, namely:
• A three-year non-compete clause with a global sphere of application, in relation to key-
products made and commercialized by the joint-venture. In the Commission’s view, such commitment
provided sufficient protection for Areva’s interests, given that three years from then the information to
which Siemens had access would lose its commercial and strategic relevance;
• There was not to be any non-compete clause pertaining to the rest of the products (i.e., those
which were not key-products) in the field of nuclear energy which were not produced by the joint-venture,
480
Richard Whish, David Bailey, Competition Law, Eighth Edition, Oxford University Press, Great Clarendon Street,
Oxford, United Kingdom, 2015, page 137
481
Case T-112/99 [2001] ECR II-2459
482
Supra 36
483
See case COMP/39.736
210
even when such products were used or resold by it (e.g., nuclear power plants components) which Siemens
continued to produce after it exited the joint-venture;
• A permanent obligation consisting of Siemens’ prohibition from using the confidential
technological know-how of either Areva or the joint-venture. Such obligation would not restrict
competition, since Siemens would be able to keep competing using its own technology
• A permanent obligation to refrain from disclosing confidential information related to either
the joint-venture or Areva
The non-compete obligations imposed upon Siemens covered not only direct competition, but also
development of key-products, use of confidential business information related to either the joint-venture or
Areva, as well as acquisition or ownership of more than 10% of the capital or voting shares of any entity
which furnishes key-products.
It is worth noting that the Commission drew a distinction between the restraints imposed upon the
renouncing party in relation to the use of technology and know-how (which would not restrict competition
in any way), on the one hand, and the use of confidential business information (which would restrict
competition and therefore could only be effective for a transitional period), on the other hand. It is also
worth mentioning that the Commission adopted a strict approach and only considered as ancillary the non-
compete obligation concerning the products effectively made and services effectively performed by the
joint-venture (which were not exhaustively listed in the revised non-compete clause), although Siemens
continued to furnish complementary products bought by the same clients, namely nuclear power plants
operators.
In case No IV/M.0058/1*/3* VODAFONE/VIVENDI/CANAL PLUS 484 , in the context of the
creation of a joint-venture, the undertakings involved requested that Art. 1.3.6 of the joint-venture
agreement be considered an ancillary restraint. According to Art. 1.3.6, the parent companies were
forbidden from owning, projecting, developing, operating and maintaining any horizontal portal 485. At the
same time, the parent companies were prohibited from buying equity in excess of […] (confidential data)
in any entity involved in any of the reserved activities defined in the joint-venture agreement. Although this
decision was not rendered under the new European provisions, it remains relevant in as much as it depicts
the Commission’s approach in what concerns a type of non-compete clauses which usually would not be
considered ancillary restrains and yet, taking into account the economic circumstances pertaining to the
particular structure of the concentration, would be found to constitute ancillary restraints.
484
European Commission’s decision of the 20th of July 2000
485
Examples of horizontal portals include Yahoo! Excite or Altavista, which offer organized link collections of various
websites (in a detailed manner), personal homepages, e-mail and online shopping access and also the framework for entering in
business relationships with partners which offer content and opportunities related to products strongly connected to their activity
(cross-promotional opportunities)
211
3. National regime of ancillary restrictions
The Romanian Competition Council’s Guidelines 486 on ancillary restraints lay down at point 2 of its
introduction the principle of self-assessment regarding ancillary restrictions. In accordance with it, the
competition authority is not obliged to conduct an individual analysis of these restrictions. Undertakings
involved in a transaction must evaluate whether and to what extent the agreement which they conclude can
be considered ancillary to the concentration. The same principle is laid down by point 2 of the
Commission’s Notice487 on restrictions directly related and necessary to concentrations “it is in all other
scenarios the task of the undertakings concerned to assess for themselves whether and to what extent their
agreements can be regarded as ancillary to a transaction”. As regards to those cases giving rise to genuine
uncertainty and which are not provided by the Guidelines, undertakings can ask the RCC for an individual
assessment of the ancillary nature of the existing restrictions. Here should be also mentioned that the
simplified evaluation procedure488 provided by the Merger Regulation is not applicable in those cases for
which parties solicit a special assessment of restrictions which are directly related and necessary for the
implementation of the concentration489.
The effect of this principle resides in the fact that, when the RCC or the European Commission
authorizes the concentration, ancillary restrictions will be automatically covered by the decisions which
declares the concentration compatible with the national or common market.
As long as these restrictions are directly related and necessary to the implementation of the
concentration, the Merger Regulation is exclusively applicable. In case of restrictions which cannot be
considered as such, Articles 5 and 6 of the RCL and/or Articles 101 and 102 of the TFEU remain
potentially applicable. The fact that an agreement or arrangement is not regarded ancillary to a
concentration (by the concerned parties) does not prejudice its legal status. These agreements must be
evaluated in the light of Articles 5 and 6 of the RCL and/or Articles 101 and 102 of the TFEU. It can be
observed that a wrong evaluation of the “directly related” and “necessary” character is susceptible of
producing negative consequences to the parties of the concentration, concretized in being sanctioned on
grounds of entering into anticompetitive agreements or of abuse of dominance.
The question which naturally arises is which are those restrictions considered as directly related and
necessary to the implementation of a concentration?
Points 5, 6 and 7 of the Guidelines offer the criteria which we can use to appreciate necessity and
direct relation. On short, it is provided that restrictions should be, by objective in nature (justified by
economic arguments). Restrictions are not directly related and necessary to the implementation of a
concentration simply because the parties regard them as such.
486
The Romanian Competition Council’s Guidelines on ancillary restraints, hereinafter “the RCC’s Guidelines” or
“Guidelines”
487
Commission’s Notice on restrictions directly related and necessary to concentrations, 2005/C56/03, hereinafter „the
EC’s Notice”. Esentially, it can be easily observed that the RCC’s Guidelines are similar to the Commission’s Notice to the
extent to which you can almost consider the former a transaltion of the latter
488
Article 12 point 1 of the RMR provides that “the present chapter establishes a simplified procedure through which the
Competition Council assesses certain concentrations, in accordance with Article 46 point 7 of the Romanian Competition Law,
as long as they do not raise competitive concerns”. Further, the RMR provides the conditions in which a concentration can be the
subject of this procedure
489
Article 16 of the RMR
212
In order to consider restrictions ‘directly related to the implementation of the concentration’, they
must be closely linked to the concentration itself. It is not sufficient that an agreement has been entered into
in the same context or at the same time as the concentration (we can imagine what a pretext for the parties
to conclude anticompetitive agreements should have been the criterion of moment or context). Likewise, a
restriction could, if all other requirements are fulfilled, directly related, even though it has not been entered
into the same time with the agreement carrying out the main object of the concentration. Restrictions which
are directly related to the concentration are economically related to the main transaction and intended to
allow a smooth transition to the changed company structure after the concentration.
Agreements must be ‘necessary to the implementation of the concentration’, which means that, in
the absence of those agreements, the concentration could not be implemented or could only be
implemented under considerably more uncertain conditions, at substantially higher cost, over an
appreciably longer period or with considerably greater difficulty.
Agreements necessary to the implementation of a concentration are typically aimed at protecting the
value transferred, maintaining the continuity of supply after the break-up of a former economic entity, or
enabling the start-up of a new entity. In determining whether a restriction is necessary, it is appropriate not
only to take account of its nature, but also to ensure that its duration, subject matter and geographical field
of application does not exceed what the implementation of the concentration reasonably requires. If equally
effective alternatives are available for attaining the legitimate aim pursued, the undertakings must choose
the one which is objectively the least restrictive of competition.
It must be mentioned that these criteria shall constitute themselves in milestones, because they fix
the legal framework in which undertakings involved in concentrations or those who assist them as experts,
will identify and build arguments in order to consider any clause, agreement or arrangement as a directly
related and necessary restriction to the implementation of a concentration.
Further, the Guidelines contain provisions applicable in some particular situations. For
concentrations which are carried out in stages, the contractual arrangements relating to the stages before the
establishment of control within the meaning of Article 10 (1) and (5) of the Merger Regulation cannot
normally be considered directly related and necessary to the implementation of the concentration.
However, an agreement to abstain from material changes in the target's business until completion is
considered directly related and necessary to the implementation of the joint bid.
The existence of these provisions seems natural, giving the fact that the buyer, at the signing
moment, relates to a certain type of business, with a specific corporate structure, which is done with
particular means of production and workforce. Potential changes made by the seller until the moment of
closing can reasonably deprive the buyer of the full value of the business. In the same time, an agreement
entered into by the joint purchasers of an undertaking to abstain from making separate competing offers for
the same undertaking, or otherwise acquiring control can be deemed as an ancillary restriction. Agreements
which serve to facilitate the joint acquisition of control are considered to be a type of these restrictions.
Arrangements between the parties for the joint acquisition of control aimed at implementing the division of
assets in order to divide the production facilities or distribution networks among themselves, together with
the existing trademarks of the undertaking acquired jointly are offered as an example. The Guidelines
emphasize that to the extent that such a division involves the break-up of a pre-existing economic entity,
arrangements that make the break-up possible under reasonable conditions are to be considered directly
213
related and necessary to the implementation of the concentration, under the principles applicable to
commonly encountered restrictions in cases of acquisition of an undertaking.
4. Principles applicable to commonly encountered restrictions in cases of acquisition of an

undertaking
The principles which are susceptible of being applied to commonly encountered restrictions in cases of
acquisition of an undertaking refer to: non-competition clauses, licence agreements and purchase and
supply obligations. Also as a principle, these restrictions agreed between the parties, in the context of a
transfer of an undertaking may be to the benefit of the:
a) Purchaser
b) Vendor
The Guidelines emphasize that in general terms, the need for the purchaser to benefit from certain
protection is more compelling than the corresponding need for the vendor. It is the purchaser who needs to
be assured that she/he will be able to acquire the full value of the acquired business. Thus, as a general rule,
restrictions which benefit the vendor are either not directly related and necessary to the implementation of
the concentration at all, or their scope and/or duration need to be more limited than that of clauses which
benefit the purchaser.
The fact that ancillary restrictions are necessary for conserving or transferring the value in a
particular transaction can be sustained by the following examples
a. In know-how license agreement, the licensor wishes to transfer to its licensee the full value of the
know-how, while it wishes to conserve it for its own self or for future licensees after the termination
of the agreement. In order to reach this result, the licensor must keep its know-how secret. This will
require some clauses which impose the licensee several obligations: to keep the know-how secret,
not to sublicense, not to use the know-how after the termination of contract and, probably, to
restrict the know-how’s usage only for some particular activities
b. Similarly, in the context of an agreement having as object the sale of all of an undertaking’s shares,
in order to ensure the transfer of the full value of the business, including that of the goodwill
associated with it and the reputation obtained amongst clients, it will be almost in all cases
necessary that the seller won’t compete with the buyer of the business for a certain period of time.
We want to underline that this clause is essential to the transfer and/or the conservation of the value
in the framework of that transaction.
4.1 Non-competition clauses
Non-competition clauses are ones of the most common restrictions which can be considered as
directly related and necessary to the implementation of the concentration. The parties of the transaction
have, nevertheless, the obligation of fully justifying the usage of such clauses 490. On short, in accordance
with point 13 of the Guidelines, such clauses are only justified by the legitimate objective of implementing
490
Ivo Van Bael, Jean-Francois Bellis, Competition Law of the European Community, Fourth Edition, Kluwer Law
International, The Hague, 2005 page 841
214
the concentration when their duration, their geographical field of application, their subject matter and the
persons subject to them do not exceed what is reasonably necessary to achieve that end. Regarding their
duration, they are justified for periods of up to three years, when the transfer of the undertaking includes
the transfer of customer loyalty in the form of both goodwill and know-how. When only goodwill is
included, they are justified for periods of up to two years. Non-competition clauses cannot be considered
necessary when the transfer is in fact limited to physical assets (such as land, buildings or machinery) or to
exclusive industrial and commercial property rights (the holders of which could immediately take action
against infringements by the transferor of such rights). The geographical scope of a non-competition clause
must be limited491 and it, also, must remain limited to products and services forming the economic activity
of the transferred undertaking 492 . Obligations to impose similar restrictions on others would not be
regarded as directly related and necessary to the implementation of the concentration 493. Clauses which
limit the vendor's right to purchase or hold shares in a company competing with the business transferred
shall be considered directly related and necessary to the implementation of the concentration under the
same conditions as outlined above for non-competition clauses, unless they prevent the vendor from
purchasing or holding shares purely for financial investment purposes, without granting him/her, directly or
indirectly, management functions or any material influence in the competing company 494.
In the RCC’s decision No. 53/02.11.2011495, it was considered that the non-compete clause496 in its
initial form stipulated by the parties, could not be considered an ancillary restraint to the concentration,
because it was not in accordance with point 19 of the RCC’s Guidelines provisions. The reason for this was
the prohibition imposed to the sellers’ group to hold or to purchase shares in a company competing with the
business transferred, purely for financial investment purposes, without granting him directly or indirectly
management functions or any material influence in the competing company. In another decision 497, the
RCC considered that the non-compete clause specified by the parties in the purchase agreement which
provided that for a two year period of time calculated from the finalisation date of the transaction,
Farmaplanet (the seller), either directly or indirectly, will not open a pharmacy or a pharmacy network, will
not use or transfer the company’s logo “Farmaplanet”, registered with the Registry of Commerce, as it was
designed in order to be personally utilised by Farmaplanet, was directly related and necessary to the
implementation of the concentration. This concentration was the result of acquiring direct sole control by
an undertaking over the goodwill of another’s.
491
See point 16 of the Guidelines
492
See point 17 of the Guidelines, including including improved versions or updates of products as well as successor
models. Protection against competition from the vendor in product or service markets in which the transferred undertaking was
not active before the transfer is not considered necessary.
493
See point 18 of the Guidelines, This applies, in particular, to clauses which would restrict the freedom of resellers or
users to import or export
494
See point 19 of the Guidelines
495
RCC’s decision regarding the concentration in which Boromiraco Holdings Limited, member of Oresa group, acquired
sole control over SC RTC Proffice Experience SA, hereinafter Boromiraco and RTC;
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7213/decizie_autorizare_oresa-rtc_proffice_site.pdf
496
Clause point 12.1.1
497
Decision No. 10/31.03.2011 regarding the concentration in which SC SENSIBLU SRL acquired sole control over the
goodwill belonging to 24 pharmacies owned by SC FARMAPLANET GRUP SRL, hereinafter case Sensiblu/Farmaplanet;
http://www.competition.ro/uploads/docs/items/id8096/decizie_sensiblu_neconf_10_si_anexa.pd
215
In the context of a concentration498 authorized by the RCC, the parties stipulated in the purchase
agreement’s draft a non-compete clause and a non-solicit clause regarding which the national competition
authority considered: “In accordance with the Guidelines on restrictions directly related and necessary to
the implementation of the concentration, enforced by the Competition Council, non-compete clauses which
are imposed to the seller in the context of transferring an undertaking or a part of it can be directly related
and necessary to the implementation of the concentration. In order to benefit from the full value of the
transferred assets, the buyer must be granted a certain protection against the competition coming from the
seller’s part, in order to gain clients’ fidelity and to assimilate and exploit the know-how. These kind of
non-compete clauses ensure the transfer to the buyer of the total value of the transferred assets which
include, in general, both tangible and intangible assets and also the goodwill the know-how developed by
the seller. However, these non-competition clauses are justified only by their legitimate purpose of
implementing the concentration, when their duration, geographical scope, object and persons which are
covered by it do not exceed what is reasonably necessary for achieving that specific purpose. Non-
competition clauses are justified, as point 14 of the Guidelines provide, for periods of time of maximum 3
years, when the transfer of an undertaking includes also the transfer of client fidelity, both as goodwill and
know-how. When the transfer includes only goodwill, non-competes are justified only for two year periods
of time. Non-solicit and confidentiality clauses have a comparable effect with non-competition clauses and,
therefore, are evaluated in a similar manner, as point 20 of the Guidelines provides. Consequently,
confidentiality clauses regarding clients, prices and quantities cannot be stipulated for longer periods of
time. Instead, confidentiality clauses regarding know-how can be justified, exceptionally, for longer
periods of time. In the context of the proposed transaction, the non-competition and the non-solicit clauses
stipulated at Article 1.1.1 letters (a) (i) and (ii) of the purchase agreement can be considered as directly
related and necessary to the implementation of the concentration.”
In the RCC’s decision No. 46/01.11.2011499, the parties stipulated a non-competition clause by
which the seller undertook not to compete, directly or indirectly with the transferred retail business of the
existing Plus stores, for a two year period of time. It was considered that the non-competition clause was
directly related and necessary to the implementation of the concentration, given the fact that its duration
was limited at two years and covered all the localities where Plus shops were openned or would soon be
openned, as annex [...] of the purchase contract provides. „In the same time, the prohibition to compete
specified by the parties covers the situation in which the seller holds a participation of over [percentage
which not automatically confers a decisive influence]% of the share capital and voting rights of an
undertaking. Regarding this final meaning, the RCC considered that the definition of the term
„Competition” used in the non-competition clause, which limited the seller’s right to hold shares in a
company competing with the business transferred over the percentage of [percentagewhich not
automatically confers a decisive influence]% of the share capital, was not covered by the specific legal
provisions applicable to concentrations, because it conferred an unjustified protection to the buyer and
498
Decision No. 17/24.04.2012 regarding the concentration in which SC SENSIBLU SRL acquired sole control over the
goodwill belonging to 90 pharmacies owned by S.C. News Quality Pharma S.R.L
499
Regarding the concentration in which Lidl Romania GmbH aquired 100% shares owned by S.C. Pludi Market SRL,
Tengelmann Real Estate International Romania SCS and Tenglemann Real Estate International SRL;
216
precluded the seller to purchase or hold shares, purely for financial investment purposes. Accordingly, the
RCC informed the concerned parties that such a clause shall not be deemed directly related and necessary
to the implementation of the notified concentration and that parties can modify this clause or can make an
assessment of its restrictive effects in accordance with Articles 5 and 6 of the RCL and with the regulations
enforced for the application of the previously mentioned provisions’. The parties also stipulated a non-
solicit clause which obliged the seller to make sure that its affiliates do not solicit any employee from the
transferred business for a two year period of time. They explained that this clause’s target was to “ensure
that Lidl benefits from the full value of Plus/TREI Romania”, by “granting him a certain protection in front
of the competition coming from Tengelmann group, especially in order to gain clients’ trust and to
assimilate and exploit the purchased goodwill”. This is the reason for which the non-competition clause
and the non-solicit clause guarantee the transfer to Lidl of the full value of the target undertakings which
constitute the object of the transaction which includes, in general, both tangible and intangible assets, such
as Tengelmann’s group goodwill or the know-how developed by him. In the parties’ view, these
restrictions are not only directly related to the concentration but are, in the same time, necessary to its
implementation, because, in their absence, it can be reasonably considered that the transaction cannot be
concluded.” The RCC restated what the Guidelines provide, concluding that “in order to consider
restrictions as being directly related and necessary to the implementation of a concentration, these have to
be intimately related to the concentration itself. Restrictions which are directly related have the purpose to
permit a transition without difficulties between the old and the new structure of the undertaking after the
implementation of the concentration. The non-competition clauses are justified only by their legitimate
purpose of implementing the concentration, when their duration, geographical scope, object and persons
which are covered by it do not exceed what is reasonably necessary for achieving that specific purpose”.
In the RCC’s decision No. 30/30.07.2014500, it is briefly stated that the notification form sent by the
parties refers to the ancillary restrictions stipulated in the purchase agreement, especially a non-competition
clause and a non-solicit clause, regarded by the parties as being directly related and necessary to the
implementation of that concentration. Further, it is provided that “as long as restrictions are directly related
and necessary to the implementation of the concentration, they will be covered by the Merger Regulation.
For those restrictions which cannot be considered directly related and necessary to the implementation of
the concentration, Articles 5 and 6 of the RCL and/or 101 and 102 of the TFEU remain potentially
applicable. The present decision covers the restrictions directly related and necessary to the implementation
of the notified concentration to the extent that they not exceed the Merger Regulation and the Guidelines
on ancillary restraints”.
4.2 License agreements
License agreements, the second category of most commonly encountered restrictions in cases of
acquisition of an undertaking, the Guidelines provide that the transfer of an undertaking of part of it can
500
RCC decision regarding the concentration in which Getin Holding S.A. aquires direct sole control over VB Leasing
Romania IFN S.A and indrect over VBL Broker de Asigurare SRL;
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9821/decizie_getin_holding_vbleasing_vbl_broker_de_asigurare-
versiune_neconfidentiala.pdf
217
include the transfer to the purchaser, with a view to the full exploitation of the assets transferred, of
intellectual property rights or know-how. However, the vendor may remain the owner of the rights in order
to exploit them for activities other than those transferred 501. In these cases, the usual means for ensuring
that the purchaser will have the full use of the assets transferred is to conclude licensing agreements in
his/her favour. Likewise, where the vendor has transferred intellectual property rights with the business,
she/he may still want to continue using some or all of these rights for activities other than those transferred;
in such a case the purchaser will grant a licence to the vendor.
The guidelines provide that licences of patents 502 , of similar rights, or of know-how, can be
considered necessary to the implementation of the concentration. They may equally be considered an
integral part of the concentration and, in any event, need not be limited in time. These licences can be
simple or exclusive and may be limited to certain fields of use, to the extent that they correspond to the
activities of the undertaking transferred. It has to be emphasized that territorial limitations on manufacture
reflecting the territory of the transferred activity are not necessary to the implementation of the operation.
As regards licences granted by the seller of a business to the buyer, the seller can be made subject to
territorial restrictions in the licence agreement under the same conditions as laid down for non-competition
clauses. Similarly, in the case of licences of trademarks, business names, design rights, copyrights or
similar rights, there may be situations in which the vendor wishes to remain the owner of such rights in
relation to activities retained, but the purchaser needs those rights in order to market the goods or services
produced by the undertaking or part of the undertaking transferred.
4.3 Purchase and supply obligations
As regards purchase and supply obligations, it is provided 503 that the aim of such obligations is to
ensure the continuity of supply to either of the parties of products necessary for carrying out the activities
retained by the vendor or taken over by the purchaser. However, the duration of purchase and supply
obligations must be limited to a period necessary for the replacement of the relationship of dependency by
autonomy in the market. Thus, purchase or supply obligations aimed at guaranteeing the quantities
previously supplied can be justified for a transitional period of up to five years. Obligations providing for
unlimited quantities, exclusivity or conferring preferred-supplier or preferred-purchaser status are not
necessary to the implementation of the concentration. In line with the principle of proportionality,
obligations providing for fixed quantities with a variation clause are, in these cases, less restrictive on
competition.
501
In the RCC’s decision, No. 17 of the 24th of April 2012 regarding the concentration in which SC SENSIBLU SRL
acquired sole control over the goodwill corresponding to 90 pharmacies owned by S.C. News Quality Pharma S.R.L, the seller
(News Quality) undertook not to use and not to permit the usage (to the limit to which is possible) of any commercial name,
trademark or brand used by the Pharmacies or of other commercial names which are intended to be or might be mistaken with
these commercial names. Thus, an obligation of total abstention can be imposed to the seller concerning the exploitation of
intellectual property rights http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7414/decizie_sensiblu_publicare.pdf
502
Including patent applications, utility models, applications for registration of utility models, designs, topographies of
semiconductor products, supplementary protection certificates for medicinal products or other products for which such
supplementary protection certificates may be obtained and plant breeder's certificates
503
Points 26-29 of the RCC’s Guidelines
218
Service and distribution agreements are equivalent in their effect to supply arrangements;
consequently the same considerations as above shall apply.
In the RCC’s decision concerning the transaction of Boromiraco and RTC504, the parties stipulated
in the main agreement two clauses regarding transitory services. The RCC considered that letter a) clause
regarding transitory services can be considered an ancillary restraint, because, in order to permit the
transfer of an undertaking to the buyer, in reasonable conditions, it is often necessary to maintain, for a
transitional period, the existing or similar links between the seller and the purchaser, in accordance with
point 26 of the Guidelines. It was considered that this clause respects the duration established by the
Guidelines, such clauses being justified for a transitional period of up to five years (in this case the duration
of the clause was of two years). Not the same was the RCC’s conclusion regarding letter b) clause, the
competition authority considering that it was not in accordance with points 26 and 27 of the Guidelines, the
clause’s duration regarding transitional services imposed to buyer 1, Boromiraco having to be limited and
made equal with the clause imposed to seller 1, RTC Holding BV.
4.3.1 The exclusivity clause
In another decision 505, the RCC presented its opinion on an exclusive distribution agreement 506
which the parties regarded as an ancillary restriction and considered that it cannot be viewed as such, given
the fact that there were no exceptional circumstances which could have justified the necessity of
exclusivity of the supply and purchase obligation of the professional hair care products. The arguments
invoked by the parties regarding the particular business relationship of the distributor with his clients, the
beauty/hair salons, the need to present the products from the portfolio, to organize training activities, to
understand the business and the need to adapt to the requests of its clients were not accepted by the RCC,
because relationships with beauty salons and connections with professionals which activate in the
particular domain existed before the concentration, the object of activity of the acquired undertaking being
that of distribution of professional hair care products to beauty salons. In addition, the object of the
concentration is the acquisition of Wella’s distribution activity and not the right to produce the professional
hair care product portfolio, under the brands Wella, Londa and System Professional, destined to beauty
salons and the right to use the intellectual property rights of the Wella brand. Those products could be
purchased from other suppliers of professional hair care products. The possibility of distributing hair care
products under other producers’ brands results from point (B) of the Preamble of the purchase agreement,
in which it is mentioned that Wella’s activity consists in “offering goods and services in Romania related to
professional hairdressing under the brands: Wella, Londa, SP and other notorious brands from Romania”.
504
supra 51
505
RCC’s decision No. 28 of the 28th of June 2010 regarding the concentration in which SC Interbrands
Marketing&Distribution SA acquired direct sole control over SC Wella Romania SRL
506
The object of the agreement was distribution to Wella under a new name professional P&G products, the same which
Wella had in its portfolio before the concentration
219
In the same time, the European Commission recognizes that there is no general justification for
exclusive purchase or supply agreements, except in exceptional circumstances 507. The EC’s approach was
totally different 508 in its decision dated on the 27th of July 1999 509, in which, taking into consideration the
case’s specificities (starting with the transaction’s purpose – that of developing a national
telecommunication network), it concluded that an exclusive distribution agreement of voice telephone
services by subsidiary TD to Cégétel (one of the parent companies) can be regarded as an ancillary directly
related and necessary to the successful implementation and operation of TD subsidiary, created by the
French national railway company and the telecommunications operator.
5. Conclusions
The importance of these agreements, either stipulated as clauses or entered into as contracts with
autonomous existence, ancillary to the main proposed transaction, is easy to be observed. The necessities of
day to day business practice imposed their recognition as genuine exceptions of the principle of free
competition which must apply at its fullest to relationship between economic agents on all relevant product
and geographical markets. The need of these restraints to exist in the context of mergers and acquisitions
could not be ignored, their absence being able to produce negative consequences and even to entirely
empty some transactions of their value. We can rhetorically ask which would have been the value of a
transferred business using any of the available legal instruments, in the case in which the vendor had the
possibility of freely competing with the buyer starting right from the date on which the transaction was
finalized. Especially in the situation in which the vendor has a vast experience in that particular domain and
the buyer is eventually a person which wishes to enter on a particular market for the first time. Likewise,
the problem arises in the case in which the vendor would transfer only a part of his undertaking, continuing
to engage in economic activities, having though other scope of business, but having anytime the possibility
of engaging, on the same market, in the same economic activity as the one corresponding to the transferred
business (by its nature, the activity permits a fast adaptation of production means). In the same time, a
similar situation is that in which the vendor would transfer its business from a county, continuing to engage
himself in the same activity in other counties on Romania’s territory. We can also imagine the case in
which the parties could, right after the finalization of a transaction, use all of the confidential information
which was brought to their knowledge in the context of the transaction, without the existence of a certain
period of time (even a limited one) in which information known in this manner might start losing their
economic relevance. In the same time, we can envisage the case of a buyer without any experience
507
E.g. resulting from the absence of a market or from the specificity of the products. See cases Metropole television (M6),
Suez-Lyonnaise des eaux, France Telecom si Television francaise 1 SA (TF1) v. Commission [2001] ECR II-2459, parag. 118-
126; Dupont/ICI, M.984, 1997, point 55; Valeo/ITT Industries, M. 1245, 1998, point 64
508
Similarly, in decision STM Société Technique Minière (L.T.M.) v. Société Maschinenbau Ulm GmbH (M.B.U.), Case
56/65, the European Court of Justice held that those clauses which confer an exclusive sale right to a distributor would not
restrict competition if, taking into consideration the legal and economic context in which the agreement was concluded, it was
necessary for the penetration of a new geographical area by an undertaking - Alison Jones, EC competition law: text, cases and
materials, Oxford University Press, 2010, page 232
509
Case IV/36.581 - Télécom Développement, Commisson’s decision of the 27th of July 1999 http://eur-
220
regarding a particular industry, which would find himself "widowed" in case of cessation of all traditional
relationships with suppliers, as a result of the transfer of the vendor's business. Last, but not least, out
thoughts can lead us to the situation in which the vendor could have made advantageous offers to some of
the key-employees of the transferred undertaking. All of these cases illustrate the strength of the need to
conserve the value of the transferred undertaking. The possibility to compete without any obstacles, right
from the finalization of the transaction would have produced negative effects especially for the buyer (in
accordance with the provisions of both the EC's Notice and the Guidelines of the RCC). Transitional
periods in which non-competition clauses produce their effects come to counteract some of the negative
consequences which would have been produced in case of absolutizing the principle of free competition.
Judge Taft, the one which is known for formulating the ancillary restraints doctrine in US antitrust law
recognized the limits of this principle starting with year 1898.
It has to be emphasized that a mechanical approach as regards to the assessment of parties'

agreements must not be embraced under any circumstances, concerning their nature of being directly
related and necessary to the implementation of the concentration. Neither the involved partiesm, nor the
competition authorities should develop such an approach. The RCC's Guidelines and also the Comission's
Notice offer milestones (i.e. regarding the maximum period of time for which particular clauses can be
stipulated) concerning the evaluation of agreements ancillary to the main transaction. This does not imply
the fact that, in exceptional circumstances, as the particular case imposes, the competition authority would
not be able to authorize clauses for longer periods of time, without using, as such, just the template offered
by the Guidelines, without leaving their letter. On the contrary, in assessing the ancillary agreements in
order to conclude whether they can be considered as ancillary restraints (at the explicit request of the
parties, because we already know that the principle of self-assessment is established), the competition
authority must take into consideration each case's specificities, with particular focus on the effective
necessities it has, in order to fully ensure the conservation of the transferred undertaking's value. In the
same line of thinking, if parties agree, in the context of the main transaction, to enter into an agreement
which is not considered as being “a commonly encountered restriction in cases of acquisition of an
undertaking” (in the RCC’s Guidelines terminology), this does not mean that it cannot be considered as an
ancillary restraint, while it is directly related and necessary to the implementation of the concentration, in
accordance with the principles established by the Guidelines. Therefore, the approach which must be
embraced in the assessment process must be flexible, in accordance with both the EC and RCC guidelines'
spirit.
221
Bibliography
1. Doctrine
Alison Jones, Brenda Sufrin, EU Competition Law, Texts, Cases and Materials, Oxford University Press,
5th Edition, Great Clarendon Street, Oxford, United Kingdom, 2014, page 1244
Alison Jones, EC competition law: text, cases and materials, Oxford University Press, 2010, page 232
E. Gellhorn și W.E. Kovacic, Antitrust Law and Economics in a Nutshell, 4th edition, St Paul, MN: West
Publishing, 1994, pages 254-259
F. Enrique Gonzalez Diaz, The Notion of Ancillary Restrains under EC Competition Law, Fordham
International Law Journal, Volume 19, Issue 3, Article 8, 1995, page 953
Giorgio Monti, EC Competition Law, Cambridge University Press, 6 august 2007, page 35
Ivo Van Bael, Jean-François Bellis, Competition Law of the European Community, Fourth Edition, Kluwer
Law International, The Hague, 2005 page 841
Richard Whish, David Bailey, Competition Law, Eighth Edition, Oxford University Press, Great
Clarendon Street, Oxford, United Kingdom, 2015, page 137
Slaughter and May, The EU Merger Regulation - An overview of the European merger control rules,
March 2015, One Bunhill Row, London, United Kingdom, page 23
2. Case-law
The RCC’s decision regarding the concentration in which Boromiraco Holdings Limited, member of Oresa
group, acquired sole control over SC RTC Proffice Experience SA, hereinafter Boromiraco and RTC;
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7213/decizie_autorizare_oresa-
rtc_proffice_site.pdf
The RCC’s decision regarding the concentration in which Getin Holding S.A. aquires direct sole control
over VB Leasing Romania IFN S.A and indrect over VBL Broker de Asigurare SRL;
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9821/decizie_getin_holding_vbleasing_vbl_broke
r_de_asigurare-versiune_neconfidentiala.pdf
The RCC’s decision No. 10/31.03.2011 regarding the concentration in which SC SENSIBLU SRL acquired
sole control over the goodwill belonging to 24 pharmacies owned by SC FARMAPLANET GRUP SRL,
hereinafter case Sensiblu/Farmaplanet;
http://www.competition.ro/uploads/docs/items/id8096/decizie_sensiblu_neconf_10_si_anexa.pd
222
The RCC’s decision regarding the concentration in which Lidl Romania GmbH aquired 100% shares
owned by S.C. Pludi Market SRL, Tengelmann Real Estate International Romania SCS and Tenglemann
Real Estate International SRL;
The RCC’s decision, No. 17 of the 24th of April 2012 regarding the concentration in which SC SENSIBLU
SRL acquired sole control over the goodwill corresponding to 90 pharmacies owned by S.C. News Quality
Pharma S.R.L
http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id7414/decizie_sensiblu_publicare.pdf
The RCC’s decision No. 28 of the 28th of June 2010 regarding the concentration in which SC Interbrands
Marketing&Distribution SA acquired direct sole control over SC Wella Romania SRL
European Commission’s decision of the 20th of July 2000 – Case No. IV/M.0058/1*/3*
VODAFONE/VIVENDI/CANAL PLUS
Case IV/36.581 - Télécom Développement, Commisson’s decision of the 27th of July 1999 http://eur-
Case C-250/92, Gøttrup-Klim e.a. Grovvareforeninger v. Dansk Landbrugs Grovvareselskab [1994] ECR
I-5641
European Commission’s decision no. 76/743/CEE, JOUE, L 254/40 (1976), [1976], Case Reuter/BASF
Case Remia BV and Verenidge Bedrijven and Nutricia vs Commission; Case 42/84 [1985] ECR 2545
Case T-112/99 [2001] ECR II-2459, Metropole vs Comisia
Cazul COMP/39.736, Areva and Siemens

European Court’s of Justice decision, Hofner și Elser v Macrotron GmbH, Case C-41/90, [1991] ECR I-
1979, paragraph 21
Electrabel v. Commission, Case C-84/13 P, 3 iulie 2014 and COMP M. 7184 Marine Harvest/Morpol, 23
iulie 2014
United States v. Addyston Pipe&Steel Co., 85 F. 271 (6th Circuit 1898), aff’d as modified, 175 U.S 211
(1899), https://supreme.justia.com/cases/federal/us/175/211/case.html
223
Chapter 7
The comparative analysis between the minimis aid/the regional state aid
Alina COSTACHESCU510511
Abstract:
This paper aims towards making a comparative analysis from the point of view of two types of aids
(regional and minimis), analysis which has been underlined in the large context of the competition and
cohesion European policy, context within which the concept of State aid, the types and the State aid
categories, identifying both the similarities and the distinctions between the two types of aids. It was used
as analysis criteria the following elements: field of applicability, the value limits of thresholds/granting
intensities, eligibility criteria for beneficiaries, projects and expenditures, cumulation rules. Also, there are
underlined procedural differences from the point of view of approving such aids measures, of monitoring
measures.
Keywords:
State aid, state aid scheme, regional aid, minimis aid, cumulation rules, undertakings in difficulty,
undertaking/ single undertaking.
The part of the State in the economy is indisputably still very important taking into account the two
main instruments through which the State imposes its influence: on one hand, we talk about its role in
regulating the main economic aspects for the functioning of the market (import and export taxes, VAT, tax
duties, mainly fiscal policy instruments), on the other hand, we talk about direct involvement of the State,
as economic agent, in key domains over which it still exercises its exploitation monopoly and trade
(strategic domains with an impact on national security) and, not least, we have to mention it stimulating
measures in developing certain activities, by direct and indirect funding. All these elements regarding the
State intervention in economy implies both positive and negative elements that can generate economic
distortion, slowing the development of certain sectors for the benefit of others, generating unemployment
fluctuations, etc. One of the main interventionist instruments is the State aid concept, with its different
forms and objectives which can affect the on-going optimal circumstances of economic relations in
different sectors/ regions/ category of economic entities. Also, the European Union`s (EU) competition
policy principle512, established by the Treaty on the Functioning of the European Union (TFEU), Lisbon
2007, refers to the incompatibility with the internal market of the “State aid granted by the States or
through State resources, of any kind, that distorts or threatens to distort competition fostering certain
510
Faculty of Law, University of Bucharest, bourosu.costachescu.alina@gmail.com
511
Doctorat - Școala Națională de Studii Politice și Administrative
512
Art. 3 of the Treaty on the Functioning of the European Union (TFEU), Lisbon 2007, in force on the 1st of December
2009, imposes an excusive competence to the EU for establishing the norms on competition necessary for the functioning of the
internal market, and title IV of the mentioned Treaty is destined, among other things, to the regulation of the competition norms
applicable to businesses, as well as to State aids.
224
businesses or producing certain goods, to the extent that these affect the trade between Member States” 513.
However, there are various exceptions to the implementation of this principle, exceptions strictly regulated
at the European level: eg. rules declaring certain aid categories compatible with the internal market 514,
minimis regulation515, procedural regulation on notifying the State aid granted and the recovery of illegal
aids516.
State aid schemes granted to enterprises and their objectives have been analysed many times both
at the EU level, as well as in the academic environment 517, not reaching any conclusion regarding the
particular factors that determine the success or the failure of implementing those financial schemes, the
relevant markets, of the differences between the types, forms and granting mechanisms of State aids. This
article is focused on a comparative analysis of regulation two types of State aid, highlighting the criteria
used in the scientific approach, the main similarities and differences in granting those forms of State aid.
But before entering into details regarding the mechanisms of granting, the schemes and the criteria of
granting the analysed forms of State aid, we have to take into consideration some conceptual elements.
The State aid concept
The State aid concept, as it results from the TFEU is defined by some key criteria: economic
advantage granted to enterprises, State source, selectivity and distortion of the competition environment
and of the intra-community trade. These elements are necessary to be cumulatively fulfilled to find
ourselves face to face with the State aid concept. Therefore, the State aid creates an economic or financial
advantage for the beneficiaries, respectively for the aid recipient, which will gain certain economic
advantage would not be achieved in normal market conditions, namely in the absence of State intervention,
513
UE, Treaty on the Functioning of the European Union, signed in Lisbon, 13 December 2007, Art. 101-109 http://eur-
514
Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of aid compatible with the
internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty, http://eur-lex.europa.eu/legal-
515
Commission Regulation (EU) No 1407/2013 of 18 December 2013 on the application of Articles 107 and 108 of the
Treaty on the Functioning of the European Union to minimis aid,
516
Council Regulation (EU) 2015/1589 of 13 July 2015 laying down detailed rules for the application of Article 108 of the
Treaty on the Functioning of the European Union, http://eur-lex.europa.eu/legal-
517
Bachtler, J.F.; Michie, R (1995). A new era in EU regional policy evaluation? The appraisal of the structural funds,
Regional Studies, Vol. 29, nr. 8, p. 745-751.
Besley, T.; Seabright, P. (1998). The effects and policy implications of state aids to industry: An economic analysis,
Economic Policy , Vol. 14, No. 28 (1999), p. 13-53
Hancher, L. (2005). Towards an Economic Analysis of State Aids, European State Aid Law Quarterly, Vol 3, p. 425-
433.
Nicolaides, P.; Kekelekis, M; Buyskes, P. 2005. State Aid Policy in the European Community. The Hague: Kluwer Law
International. P. 137
Pisapia, A. (2014). The Role of EU State Aid Policy in Enhancing the Development of the Industrial Sector,
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:YHzmhVwwu0QJ:hrcak.srce.hr/file/198525+&cd=2&hl=ro&ct=clnk&
gl=ro
Venetoklis, T. (1998). Evaluation and monitoring of business aid in Finland. Applicant enterprises projects and
distributors of aid in industrially declining regions. A Quantitative Approach, VATT Discussion Papers 169,
http://www.vatt.fi/file/vatt_publication_pdf/k169.pdf,
http://www.vatt.fi/en/publications/latestPublications/publication/Publication_1345_id/104
225
the status of the enterprise being improved following those granting facilities 518 . Only the advantages
guaranteed directly or indirectly from State resources can be considered State aid according to Article 107
paragraph (1) of TFEU. State resources include all the financing schemes ensured by the public sector,
including financial resources of the decentralised, federal, regional entities, or entities of other nature. The
resources granted by the Union (for instance, from the structural funds) or the international financial
institutions are considered State resources in the case that national authorities have discretionary power
regarding the distribution of those resources (especially, in selection process of beneficiaries). This latter
aspect, according to the dispositions of Article 125 of Regulation (EU) no. 1303/2013 of the European
Parliament and of the Council of 17 December 2013, the Member States, through the managing authorities
designated to administrate the operational programs co-financed from the European structural and
investment funds (ESIF), are responsible with selecting the operations, by establishing adequate selection
procedures and criteria.
The beneficiary of a State aid is an enterprise, defined in the largest sense possible, respectively
any entity that carries out an economic activity, not taking into consideration its legal status and the way
they are financed519, or if they carry out or not a profit-making activity. In this way I am able to make a
reference to our national legislation regarding the concept professional entity ("profesionist") according to
the Civil Code (those that are engaged in economic activities independently, subject to regulations of the
Government Emergency Ordinance (GEO) no. 44/2008 and self-employed that are engaged in regulated or
liberal professions, legal persons governed by private law– trading companies, national companies and
national enterprises, autonomous companies, economic interest grouping, cooperative companies,
cooperative institutions, European companies, European cooperative companies and European economic
interest grouping, other legal personality companies, public institutions, non-governmental organization
and other entities without legal personality)520. Therefore, the notion of enterprise in the sense of State aid
rules is the largest possible, the legal status of an enterprise defined according to the national regulations is
not sufficient/relevant, the entity not being conditioned by the existence of a profit-making.
In addition, a support measure/ a benefit granted is considered State aid, if the following cumulative
conditions are fulfilled:
518
The facilities granted that are considered State aid are multiple, which include for instance, the cancelation of debts/the
taking of losses; /reductions/postponements to the payment of taxes and duties, the granting of loans with preferential interest,
warranties granted by the State, in preferential conditions, State capital participation in the enterprise concerned, if the profit rate
of these investments is lower than the normal one, the sale of some lands belonging to the state under the market price, etc.,
519
Joined cases C-180/98 - C-184/98 Pavlov and others, Rec., 2000, p. I-6451, point 74, Joined cases 209/78 - 215/78 and
218/78 Van Landewyck, Rec., 1980, p. 3125, point 88; case C-244/94 FFSA and others, Rec., 1995, p. I-4013, point 21; case C-
49/07 MOTOE, Rep., 2008, p. I-4863, points 27 and 28. apud. UE, (2014), Communication from the Commission Draft
Commission Notice on the notion of State pursuant to Article 107(1) TFEU, p. 5
520
Professional is the person which undertakes an enterprise, the undertaking of ht enterprise being the systematic
undertaking of any type of activity that consists of producing, administrating or the transfer of goods or the rendering of services,
with or without „profit-making” purpose. Therefore, professionals are trading companies, autonomous companies, cooperative
companies, traders-moral person the persons that undertake liberal professions or regulated professions (doctors, jurnalists,
layers, notary public), as well as public institutions (hospitals, universities, theaters) and non-guvernmental organization
(fundations, associations, sports clubs, religious cults). Piperea, Gh., (2012): Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul Judiciar,
Nr. 1/2012, http://www.curieruljudiciar.ro/2012/03/15/profesionistul-si-intreprinderea-sa/
226
¾ It implies a State resource transfer, realised by a State authority or by any public or private
body that administers State resources. The State authority has to act either as a public
authority, or by exercising the public authority powers. 521
¾ It is destined only to certain enterprises or the production of certain goods (selectivity), as
this is a discretionary measure/ practice that takes into consideration just certain types of
companies/ activities or activity sectors, region categories, etc., all these being criteria of
preferentially granting the State aid. A State aid measure has to favour certain enterprises or
the production of certain goods/ services, general measures that are effectively open to any
enterprise that functions in a Member State on an equal basis are not considered selective.
Regarding this criterion, a distinction is made between the material selectivity522, resulting
from the legal criteria of granting a measure that is officially reserved to certain enterprises
or resulting indirectly from the implementation of the state aid schemes, and the
geographic523 selectivity, from the point of view of territorial limitation criteria.
¾ It distorts or threatens to distort competition and affect trade between the Community and
the Member State. Therefore, it is considered that a measure stated granted has those effects:
”when State financial aid strengthens the position of an undertaking compared with other
undertakings competing in intra-community trade, the latter must be regarded as affected by
that aid”, being enough to create the premises for a certain beneficiary to maintain a more
powerful competitive advantagethan it would have had if the aid had not been given,
therefore distorting competition. 524 In this way, the special regulations on state aid has the
role to ensure a minimum impact of the State aid granted.
From the definition of the State aid concept we could identify the fact that we can talk about
multiple aid granting mechanisms, mechanisms which are different according to the objectives taken into
account in the granting schemes. Therefore, we can identify State aids for operating which can manifest
themselves as grants under different forms 525 , loans or State warranties, grants, taxes and charges
exemptions or differential fiscality 526 , preferential tariffs for certain products and services or even the
subventions of undertaking certain services or services provisions, the annulment of public debts, granting
facilities for companies relocation or for carrying out the privatisation of State-owned enterprises (sale of
shares)527, all these having distortionary potential on the market and the potential competitors.
The conceptual frame of the State aid is vast, with multiple nuances resulted from the case-law
analysed by Court of Justice of the European Union (CJEU), being a notion that still raises debates
521
EU, (2014), Communication from the Commission Draft Commission Notice on the notion of State pursuant to Article
107(1) TFEU,, p. 7
522 The material selectivity of a measure impies the fact that the measure applies only to certain (groups of) enterprises or
to certain economy sectors in a certain Member State, Sánchez Rydelski, M., The EC State Aid Regime: Distortive Effects of
State Aid on Competition Trade, Cameron May, ltd, p. 33-35
523
ibidem
524
Case 730/79 Phillip Morris, Rec., 1980, p. 267, point 11. Joined cases T-298/07, T-312/97 etc. Alzetta, Rec., 2000, p.
II-2325, point 80, EU, (2014), COMMUNICATION FROM THE COMMISSION, Draft Commission Notice on the notion of
State pursuant to Article 107(1) TFEU, p. 48
525
Rubini, L.; (2010), The Definition of Subsidy and State Aid: WTO and EC Law in Comparative Perspective, Oxford
University Press
526 Schoen, W, (1999), Taxation and State Aid Law in the European Union, Common Market Law Review, Vol. 36, Nr. 4,
p. 911-936, http://ssrn.com/abstract=1603789
527
EU, Guidance Paper on state aid-compliant financing, restructuring and privatisation of State-owned enterprises,
227
regarding the coverage field, disputes that have origin in sensitive political point of view at the State
Member level, as well as in the limit in considering a situation the result of a State aid or a non-aid.
State aid scheme concept
A state aid scheme represents a granting, implementing and monitoring tool of the state aid concept.
This notion represents “any act on the basis of which, without further implementing measures being
required, individual aid awards may be made to undertakings defined within the act in a general and
abstract manner and any act on the basis of which the aid not linked to a specific project may be awarded to
one or several undertakings for an indefinite period of time and/ or for an indefinite amount” 528. From the
definition previously mentioned it results that the aid scheme is a document of granting and implementing
of State aid measures, outlining the main granting conditions, respectively the eligibility criteria of the
beneficiaries, of the projects and of the cost for granting the respective State aids. The time horizon on
granting the aid, the objectives and the aim of its granting also represent elements contained within the
State aid scheme.
Designing a State aid scheme is a key factor to practically implementing a public policy, determining
both its inputs and its outputs, the strategic decisions regarding the allocation of resources, being based on
certain demands imposed by regulations and documents which govern the EU State aid policy. A State aid
scheme has to provide “at least the following elements: the objective, the way of granting the State aid or
the minimis aid, the beneficiaries, the implementation period, allocated budget, the applicable European
regulation”529.
In order to elaborate and implement a State aid scheme, the models described in Annex 1 can be
taken into account.
Comparative analysis - Regional and minimis aid
If, within the previous sections, the discussion was mainly about the concept of state aid and it’s
implementing mechanism, within this section I shall concentrate on a comparative analysis on Regional
minimis aid, underlining the most important differences of granting criteria, as well as the differences of
approving and implementing schemes of those types of aids. I shall also underline the practical issues that
can come about in applying State aids granting criteria and in monitoring those elements according to legal
provisions into force.
1. Concepts and objectives of Regional and minimis aid

The regional State aid is considered as having an important potential to contributing to the
objectives of the EU`s economic and social cohesion policy. The concept of regional State aid is found in
528
internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty, Article 2,
529
228
the TFEU provisions, linking the idea of State aid with that of competition direction of some funds towards
certain regional destinations in order to achieve different geographic objectives:
o Article 107 of TFEU refers to a compatible State aid in relation to the historical economical
situation of the two parts of Germany, with the scope of compensating economic
disadvantages caused by the division of that country. This type of aid is no longer relevant
taking into consideration the level of the development of the east and western part of the
Germany.
o Article 108 of TFEU refers to a certain compatible aid promoting economic development of
specific regions with minimum living standard or with structural underemployment issues, or
with structural, economic and social problems.
Also, Commission Regulation (EU) No 651/2014 identifies two types of regional State aids
according to their use, as well as the thresholds for which these aids are exempted from the EC notification
procedures, aids for which additional restrictions are established. Therefore, for regional investment aids
the maximum admissible amount is of 100 million EUR eligible costs for a big investment project, and for
regional urban development aids the total investment in an urban development project within any aid
measure for urban development does not exceed 20 million EUR530.
The aim of the regional State aid is mainly to combat structural problems affecting less-favoured
regions, promoting economic, social and territorial cohesion between EU Member States. The regional aids
have as an objective the support for developing the least favoured regions, by encouraging the investments
and the creation of jobs in a durable context. There are cases in which regional aids can be confused with
sectorial aids, especially in the context of some directional scheme towards a limited number of economical
sectors, the objective and the probable effects being able to be rather sectorial than horizontal, these
schemes are not being exempted from the notification procedure to European Commission (EC). Within
the context of the regional State aid, due to its territorial specificity, a distortion risk area in the competition
field constitutes the taxation zone and respectively the fiscal incentives that are not exempted from the
EC`s notification obligation531.
The regional State aid is considered one of the most important instruments that contribute to the
implementation of the European cohesion policy 532, having an important role in directing the funds at
regional level, maintaining as a priority the regional competition principle, establishing differentiated co-
financing rates, according to the development level of the respective regions and the beneficiary category.
The regional State aid combines the purely economic approach from the prospective of the competition EU
policy with the necessity of the territorial development of the development regions within EU.
Regarding the minimus aid, taking into consideration its maximum amount, the
envisaged minimum impact, this type of aid is exempted from the notification obligation, the evolution of
the regulations in this field going towards “reducing the administrative burden on both the Member
States (regarding the notification steps) and the Commission (regarding the notification analysis), which
530
internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty, Articles 13 and 16 paragraph 3,
531
Wishlade, F.:(2003), Regional State Aid and Competition Policy in the European Union, pg. 19
Kluwer Law International, ISBN: 9789041119759
532
idem
229
must be able to concentrate its resources on cases that are genuinely important at Community level533”,
respectively towards extending the scope of this type of aid and even towards doubling the minimis
threshold by EC Regulation no. 1998/2006534. This evolution of the regulations in the field is mainly due
the case-law of the EU's Court of Justice which considered that relatively small amounts or a reduced
number of the beneficiaries of this type of aid (small enterprises) cannot lead to affecting the intra-
Community trade in certain economic sectors.535
The new 2013-2020 programming period includes a new regulation on the minimis aid, respectively
the Commission Regulation (EU) No. 1407/2013 on the application of Articles 107 and 108 of the TFEU to
minimis aid, which maintains the threshold of 200 000 EUR for the amount of the minimis aids that a
single undertaking can receive over a period of three years from a Member State. This threshold remains
necessary in order to insure that such an aid has no effect on the commercial trade between Member States
and does not distort or threaten to distort competition. A series of restrictions regarding the sectors in which
such aids can be granted is also maintained, taking into account the fact that therein even very small
amounts can have distortive potential. Therefore, we talk about the fisheries and aquaculture sector, about
the primary production of agricultural products, the processing and marketing of agricultural products
sector, in certain cases, of certain aids regarding the export activities towards third countries or towards
other Member States, about preferential use of national products in contrast to the imported products536.
The above mentioned regulation also does not introduce fundamental changes in the evolution of the main
key elements of the minimis aids, but as news we can recall: the concept of single enterprise, firms in
difficulty that are no more excluded from the prospective of the minimis aids, limitation from the field of
transportation only refers to the transportation of goods etc. I shall concentrate on these aspects within the
next subsections of the comparative analysis of the two types of aids.
2. The comparative analysis model

In order to proceed with the comparative analysis of the two types of aids – minimis and regional, it
is necessary to establish the analysis model and the methodology framework. When we study two legal
notions we have to be aware of how different the analysis frameworks really are, how they converge or
how they cross each other, in order to outline an image as realistic as possible on the research
object.537Therefore, in order not to increase the analysis scope, I shall only concentrate on the regional aids
533
Case C-310/99 / Italian Republic v Commission of the European Communities, paragraph 94
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5bcd52b97e25244e7b94aecd2ff472cf2.e34KaxiLc3eQc40Laxq
MbN4OchiLe0?text=&docid=47152&pageIndex=0&doclang=EN&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1047468
534
Commission Regulation (EC) No 1998/2006 of 15 December 2006 on the application of Articles 87 and 88 of the
Treaty to minimis aid, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32006R1998&from=RO
535 Berghofer, M., (2007): The new minimis regulation: Enlarging the sword of Damocles?, European State aid Law
Quartely, vol 6, pg. 11-23, http://estal.lexxion.eu/article/ESTAL/2007/1/94
536
Treaty on the Functioning of the European Union to minimis aid, Article 2,
537
Rein, M. şi Schön, D. (1993): Reframing Policy Discourse, în F. Fischer and J. Forester (eds), The argumentative turn
in policy analysis and planning, (London: UCL Press, 1993) p. 145-167
230
exempted from the notification procedure and on the minimis aids subject to Regulation (EU) no.
1407/2013. The comparative analysis is based on the following criteria:
a. The level of regulation and State aids notification procedure;
b. The limits and the exemption from the notification procedure criteria;
c. The fields in which the respective types of aids are granted/fields are exempt from the granting
of the respective aids according to the Regulation (EU) no. 1407/2013 and respectively
Regulation (EU) no. 651/2014;
d. The main features of the two types of aids (similarities and delimitations);
e. The main criteria of granting/eligibility (the eligibility of the applicants’ undertakings/ single
undertaking, the classification in the SME category, the geographic eligibility, the eligibility of
the investments and costs types);
f. The cumulus rule;
g. The national procedure on the granting the aids scheme and the role of the Competition
Council within the two types of aids;
h. The granting and the monitoring of the two types of aids.
Also, from the scope of analysis, we shall exclude the minimis aid granted in accordance with
Regulation EU no. 360/2012 for undertakings providing services of general economic interest, a part of the
fields of the respective aid being practically exempted from the point of view of the regional State aid
(transport, production and distribution of energy). Although, this type of aid can overlap with the objectives
of the regional State aid for investments, while respecting the cumulation rules of the State aids and/ or
under the notified aids schemes mixed. Additionally, from the comparative analysis are also excluded the
regional aids schemes for the exploitation in the outermost regions and in the sparsely populated areas, that
on the compensation mechanism can be analysed comparatively with the minimis schemes for
undertakings providing services of general economic interest.
Starting from this comparative analysis, I shall try to identify the concrete problems of interpreting
the legal notions connected to the main criteria of granting those types of aids, as well as the main
problems connected to the monitoring and recovery of such aids, from the point of view of a State aids
provider.
3. Regulation and the scope of application

As we already anticipated within the first subsection of this chapter, there is a major difference
between the two types of aids according to the level of regulation within the Community norms. Therefore,
the minimis aid is regulated only in the context of a notification exemption procedure, within some EU
secondary norms, respectively the Regulation (EU) no. 1407/2013 (with a broader scope of application in
regards to the economic sectors concerned, with a lower threshold and with restrictions associated to the
category of the beneficiaries) and Regulation (EU) no. 360/2012 (for aids granted to undertakings
providing services of general economic interest, a limited field, with a higher minimis threshold), except
the scope of application of the respective regulations, aids have to be analysed from the prospective of
compatible/ non-compatible aids and from the perspective of applying the notification procedure. The
regional State aid is regulated in the TFEU, referring to the compatible aids for the areas of the Federal
Republic of Germany affected by the division of Germany, as well as the aids possibly compatible with the
internal market for areas with certain structural deficits. In addition to this aspect, the EU secondary
231
norms,respectively the Regulation (EU) no. 651/2014, considers compatible certain regional aids under
certain thresholds, with certain objectives and certain costs limitations and investment criteria. Given these
recitals, the comparative analysis shall be made only on the regional aids exempted from the notification
procedure, not taking into consideration the other types of regional aids, the differentiation criteria, the
granting criteria, the beneficiaries and the procedures in the respective cases, reported to the minimis aids,
as being too different. In this context, the comparative analysis shall only be limited to aids for which the
notification procedure shall not apply.
Table no. 1: The regional State aids/ minimis aids regulation level
Legal The regional State aid The minimis aid

framework
TFEU Articles 107 and 108 – NA
a. compatible aids for areas of the
Federal Republic of Germany affected by
the division of Germany,
b. aidspossibly compatible with internal

market for areas with certain structural
deficits.
Secondary Regulation (EU) no. 651/2014 – regional Regulation (EU) no. 1407/2013 (with a
regulations aids for investments and for urban broader scope of application in regards to
development – exempted from the the economic sectors concerned, with a
notification procedure under certain lower threshold – 200.000 EUR and with
thresholds and conditions restrictions associated to the category of the
beneficiaries)
Regulation (EU) no. 360/2012 (for aids

granted to undertakings providing services
of general economic interest, a limited field,
with a higher minimis threshold - 500 000
EUR)
In regards to the scope of application of the two types of aids, we can observe the broader
regulation in the case of the minimis aids, as well as the possibility of granting regional aids/minimis aids
in certain exclusive fields, on the condition that the Member State make certain additional steps in order to
insure of the provisions of the two regulations applicable. The mechanisms of making these steps at the
level of the Member State have to be in line with the fiscal and accounting provisions in force, as well as
with the attributions and abilities to implement and monitor such activities/ costs separation mechanism
232
and with the fact that the activities undertaken in the fields excluded from the scope of application of the
two regulations do not benefit from the respective types of aids.
In regards to the regional State aid, from the scope of application of the Regulation (EU) no.
651/2014, a series of fields that are associated to the primary economic activity, agriculture, mining, steel
engineering, shipbuilding, financial activities, business activities, management activities are excluded. It is
essential to observe the restriction on a potential regional State aid beneficiary who has not to have closed
down the same activity or a similar activity in the two years preceding the State aid application or which, at
the moment the aid application was sent, has concrete plans to close such an activity within a two-year
period after the initial investment was finalised, in the area concerned. 538
Regarding these elements, from the point of view of a State aid provider it is difficult to assure that
a potential regional State aid beneficiary does not have concrete plans to close the activity within a two-
year period after the investment was finalised in the area concerned by the State aid scheme. As measures,
affidavits can be demanded at the moment of granting the respective aid and, also, suspension clauses can
be included within the financing agreements as a mechanism to insure the maintaining of the investment
required by the regulation. In case the respective objective is not maintained, the granted financing can be
recovered, applying the interests for the recovery of the granted State aid, interests applied from the
moment the respective financing was granted.539 In regards to the history of undertaking such activities,
again the activity of a State aid provider is directed on a detailed research on the activity of the respective
undertaking, the activity on which most times legal instruments are not available in order to undertake it.
For details, see the table below:
Table no. 2: The fields excluded from the scope of application of the regional State aids/ minimis
aids
The regional State aid does not apply to: The minimis aid does not apply to:
- the steel industry, coal industry, shipbuilding industry, - undertakings active in the fields of
synthetic fibres industry, transport industry and associated fishing and aquaculture, in the field of
infrastructure, the production and the distribution of the the primary production of agricultural
products; in the field of processing and
infrastructure for these;
marketing of agricultural products (in
certain conditions of placing the
-the schemes that aim a limited number of specific fields of products on the market)
economic activity (outside of the tourism activities, wideband
infrastructures or processing and marketing of agricultural Exemption – minimis aids can be
products) granted both to undertakings active in
the fields previously mentioned, and in
538
http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf and Commission Regulation (EU) No
651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of aid compatible with the internal market in application of Articles 107
and 108 of the Treaty, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
539
See subsection on the recovery of the State aids
233
one or more sectors included in the
- to schemes that compensate the transport costs of the goods scope of application of the minimis
produced in outermost regions or in sparsely populated areas regulation, on condition that the
Member State assures itself on the
and which are granted in certain fields (for instance, the
activities/costs separation and the fact
production, processing and marketing of primary products, that the activities undertaken in the
agriculture, forestry and fishing, mining activities and fields excluded from the scope of
quarrying activities, and provision of energy, natural gas, mist application of the regulation do not
and air, transport of goods by pipeline) benefit from the minimis aids.
- the activities associated to export

towards the third countries or towards
Exemption – minimis aids can be granted both to undertakings
other Member States, respectively the
active in the fields of fishing, aquaculture, primary production direct aids associated to the exported
of agricultural products, processing and marketing of quantities, to aids destined to
agricultural products, on the condition that the Member State establishing and functioning of a
assures, through corresponding means, as the separation of distribution network or destined to other
activities or a distinction between the costs, that the activities current costs associated to the export
undertaken in the fields excluded do not benefit from the aids activity;
- aid contingent upon the use of
granted according to the specific regulation.
domestic over imported goods.
- to the individual regional aids for investments granted to a

beneficiary which closed the same activity or a similar activity
within the two-year period that preceded the sending of their
application for granting regional aids for investments or who, at
the time they had send aid application, has concrete plans to
close such an activity within a two-year period from the
finalising of the initial investment for which they apply for aids
in the concerned area;
- to the regional aids for operation granted to undertaking

whose main activities fall under the financial and insurance
activities, consultancy in business and management
In addition to the above mentioned fields, the limits and criteria for exemption from the notification
procedure of the aids schemes to the EC and implicitly subject to the provisions of this regulation
mentioned are supplemented with the following criteria:
234
Table no. 3: Criteria for exemption from the notification procedure of the regional State aids/
minimis aids540
Exemption Regional State aid Minimis aid
criteria
Threshold limit The regional aids for investments the maximum -Total value of the minimis aids
value admissible amount 541 is of 100 million EUR granted to a single undertaking cannot
eligible costs for a big investment project. exceed the amount of 200 000 EUR on
a three financial year period
Does not benefit from the exemption from the (according to the legislation of every
notification obligation in case of the schemes Member State, the definition of the
whose medium annual budget exceeds 150 financial year is realised).
million EUR, six month from their entry into
force. - Total value of the minimis aids
granted to a single undertaking that
operates transport of goods for third
parties or against remuneration does
not exceed the amount of 100 000
EUR on a three financial year period.
Stimulation It only applies to the aids that have a NA

effect stimulation effect.
The aids have a stimulation effect if the

beneficiary has presented to the Member State
in question a written aid application before the
start of the work for the project and the
respective activity.
Granting The regional aids in the form of repayable There are no regional intensities or
intensities advances are granted according to the differential intensities according to the
maximum intensities provided for within the type of beneficiary, there are only the
map of the regional aids in force at the time threshold maximum amounts
when the aid was granted and cannot be raised. abovementioned that apply no matter
the form/objective pursued, the
540
idem
541
The maximum amount of aids = R × (A + 0.50 × B + 0 × C), where: R is the maximum intensity rate applicable to
regional aid in the assisted area in question at the time the aid was notified, except the increased intensity of the aids for SME, A
represents the initial eligible costs in the amount of 50 million EUR, B is the part of the eligible costs comprised between 50
million EUR and 100 million EUR, and C is the part of the elegible costs of over 100 million EUR, Article 2 paragraph 20,
Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of aid compatible with the internal
market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty, Articles 13 and 16 paragraph 3,
235
financing sources(national or
Community)
The threshold amount is calculated for

a ”single undertaking” (see the
following table on the eligible
applicants)
Cumulation The total amount of the State aids granted for The minimis aids are not cumulated
norms the activity or the project that benefits from the with the State aids granted for the
aid is taken into consideration. same eligible costs or with State aids
granted for the same financing
measure through risk capital if such a
The aids with the identifiable eligible costs can cumulation would exceed the intensity
be cumulated with: or the maximum relevant amount of
o any other State aid for as long as the the aid established for the special
respective measures aim differently conditions of each regulation case or
identifiable eligible costs; of exemption decision according to
o Any other State aid, associated with categories adopted by EC.
the same eligible costs that overlap
partially or completely, only in case The minimis aids that are not granted
the respective cumulation does not for or are not associated with specific
have as a result the exceeding of the eligible costs can be cumulated with
highest intensity level of the aid or of other State aids pursuant to an
the highest amount of the aid exemption regulation by categories or
applicable to the respective aid a decision adopted by the EC.
pursuant to this regulation.
If the total amount of a minimis aid
The aids without eligible costs (a part of the which is intended to be granted,
SME aids) can be cumulated with any other cumulated with the amount of the
minimis aids/3 fiscal years exceeds the
State aid with identifiable eligible costs.
minimis threshold, the aid cannot be
divided in order to insure the
The aids without identifiable eligible costs can compliance with the minimis
be cumulated with any State aid without threshold;
identifiable eligible costs until the highest total
relevant financing threshold established in the
Regulation (EU) no. 651/2014, in another
exemption regulation according to the
categories of aids or in a decision adopted by
the EC.
The State aids exempted pursuant to this

regulation do not cumulate with any type of
minimis aids in respect of the same eligible
236
costs if such cumulation would result in an aid
intensity exceeding that fixed in this regulation.
Publicity norms The Member State in question assures the
publication on an comprehensive site on the
State aids, at national or regional level, of the
information on reporting the State aids
measures, as well as the information about each
aid measure exempted that exceeds 500.000
euros
With regard to the above mentioned, the main aspects that cause different interpretation and
constitute possible problems in the monitoring and recovery of the State aids refer to:
o The notification threshold of the State aids schemes, these could be circumvented by the
artificial dividing of aids schemes or of the projects that benefit from aids. Which are the
criteria and the analysis mechanisms that have to be applied while approaching this
situation, can they refer to the geographic proximity, to the inter-connection of the projects
financed or of the beneficiaries, of the financed objectives?
o The analysis of the stimulation effect can be interpreted differently by the potential
beneficiaries, regarding the start of the work on the project or the respective activity. The
respective moment refers to “either at the start of the construction work within the
investment, or the first legally binding commitment to order equipment or any other
commitment by which the investment becomes irreversible, according to which the first
takes place” 542 ; In the context of achieving the assets directly linked to the unit taken,
regarding the moment of the taking of the assets, these elements have to be corroborated
with the legal provisions on the representation rights of the respective entity according to the
legal provisions in force.
o The establishment of the intensity of granting the State aids, both from the point of view of
the regional State aids, and from the point of view of the minimis threshold implies the
following analysis types: a detailed analysis from the point of view of the SME
classification in the case of regional State aids and the minimis aids, an analysis of the
classification within the maximum threshold for the consecutive fiscal years within the
minimis aids and, finally, an analysis of the identifiable eligible costs and the rules of State
aids cumulation. In regards to the regional aids, they have to be granted in assisted areas,
with an intensity that is reported only to the eligible costs and is reported to a maximum
value established according to the regional aids maps 543, a certain financial contribution
from the beneficiary being obligatory. I shall come back soon to these elements with details
542
The aquisition of land and preparatory works, like the obtaining of the permits and the making of the fesability studies,
are not considered as beginning of the works. In the case of the takeovers of enterprises, „the beginning of the works”
corresponds to the date of obtaining the assets directly connected to the takeover unit, Commission Regulation (EU) No
and 108 of the Treaty, Article 2, paragraph 23, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
543
The regional State aid map of Romania, approved by the European Commission and presented in the Government
Decision no. 517/2014 on the maximum intensity of the regional State aid between 2014-2020 for the initial investments,
Official Gazette no. 479/2014, http://www.renascc.eu/documente/HG%20517%202014_928ro.pdf
237
within the following subsections, having a number of implications at the level of the
eligibility criteria and/or of the projects for which the regional State aids / minimis aids are
required. However, from the perspective of the providers of the State aids / minimis aids,
these elements are the most problematic from the point of view of the expertise, resources,
available information, control mechanisms and a framework connected to the establishing of
tasks in order to accomplish the respective analysis and verifications. In addition, a
methodology and clear verification procedures that establish the level of the verification
made by a State aid provider are not regulated.
The eligibility of the applicants/projects/expenses

Another analysis level in shaping the comparison between the regional aids and the minimis aids
refer to the eligibility criteria regarding both the applicants and the investments types and the eligible costs.
We have to mention that, in principle, these aspects are adjustable according to the way the scheme
aids and their objectives are shaped, but there are certain common elements to which each State aid
provider can contribute with other criteria destined to insure the realisation of a certain type of investment,
with certain specific elements. For more details, see the table below:
Table no. 4: Regional State aids/minimis aids544 eligibility criteria
Eligibility Regional State aid Minimis aid

criteria
The No reference to a certain beneficiary category is Single undertaking – includes all the
eligibility of made, all types of undertakings being eligible, undertakings between which there is at
the defined as any entity that undertakes an least one of the following relationships:
applicants economic activity, no matter its legal form. (a) an enterprise has a majority of the
shareholders' or members' voting rights in
Including the large undertakings are eligible, another enterprise;
(b) an enterprise has the right to appoint or
with certain restrictions connected to the
remove a majority of the members of the
eligibility of the investment costs (50% of their administrative, management or supervisory
eligibility value) and only for a small initial body of another enterprise;
investment in favour of a new economic activity (c) an enterprise has the right to exercise a
in the respective area. dominant influence over another enterprise
pursuant to a contract entered into with
A beneficiary which has closed the same that enterprise or to a provision in its
memorandum or articles of association;
activity or a similar activity within the two
(d) an enterprise, which is a shareholder in
years that proceeded the submission of its
544
http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/de_minimis_regulation_en.pdf and Commission Regulation (EU) No
and 108 of the Treaty, http://www.renascc.eu/documente/Exceptari%202014%20ro_863ro.pdf
238
application for granting investment regional or member of another enterprise, controls
aids and which, at the time of the submission of alone, pursuant to an agreement with other
the aid application, has concrete plans to close shareholders in or members of that
such an activity within a two-year period after enterprise, a majority of shareholders' or
the end of the initial investment which aids are members' voting rights in that enterprise.
applied for, in the respective area is not eligible;
The undertakings that have, with one or
No regional aids are granted to the more undertakings, the relationships at the
undertakings in difficulty letters (a)-(d) are considered single
undertakings.
Geographical In the assisted areas that fulfil the conditions NA

criteria mentioned at Article 107 paragraph (3) letter (a)
of TFUE, the aids can be granted for an initial
investment irrespective of the size of the
beneficiary.
In the assisted areas that fulfil the conditions

mentioned at Article 107 paragraph (3) letter (c)
of TFUE, the aids can be granted to SMEs for
any form of initial investment.
The The initial investments that suppose the o The investments in the fields
eligibility of following are eligible: excluded from the scope of
the o investments in tangible and intangible application of Regulation EU
investment assets at the beginning of the new units; 1407/2013 (see table 2)
for the extension of the capacity of an o It is not applied to the aids for
types
existing establishments; for the export or the aids contingent upon
diversification of the output of an the use of domestic over imported
establishment; for a fundamental change goods. More precisely, this
in the overall production process of an regulation
existing establishment; o To the projects destined to
o investments connected to an establish and operate distribution
establishment (closed establishment or networks in other Member States
one that is about to be closed if it had or in third countries.
not been bought), bought by an investor o The transport of goods by road
that has no connection with the buyer. o Any types of projects outside the
The simple acquisition of shares is not fields excluded from the scope of
considered initial investment. application of the Regulation EU
1407/2013 are eligible
Single investment project: - any initial
investment started by the same beneficiary (at
the group level) within a three-year period from
239
the beginning date of the works to another
investment that benefits from aid in the same
NUTS 3 level region is considered as part of a
single investment project.
In case such a single investment project is a

huge investment project, the total value of the
aids for the single investment project does not
exceed the value of the aid adjusted for huge
investment projects.
The investment has to be maintained in the

beneficiary region for a period of at least five
years or, in the case of SMEs of at least three
years from the end of the investments.
The - for investments: o The acquisition of vehicles for the

eligibility of o The costs of investment in tangible and transport of goods by road is not
the costs intangible assets; eligible
o estimated labour costs that result from o Any types of costs outside the
the creation of jobs following the initial fields excluded from the scope of
investment, calculated over a two-year application of the Regulation EU
period; or 1407/2013 within the limits of the
o a combination of the above that should minimis threshold are eligible
not exceed the amount corresponding to
the two types of costs, according to
which one is the largest.
The assets acquired have to be new except those
for SMEs and for the acquisition of an
establishment.
In the case of a unit’s acquisition, only the

acquisition costs of the assets from third
persons that are not related to the buyer are
taken into consideration. The transaction takes
place within market conditions.
In the case of aids granted for a fundamental

change of the production process, the eligible
costs have to exceed the amortisation of assets
associated to the activity that has to be
modernised during the three preceding financial
240
exercises.
In the case of aids granted for the

diversification of an existing unit, the eligible
costs have to exceed with at least 200 % the
accounting value of the reused assets, as they
were registered in the financial exercise that
precedes the beginning of the work.
For the large enterprises, the costs of intangible

assets are eligible only up to a threshold of 50
% of the total eligible costs of the initial
investment.
Costs for renting:
o in the case of land and building (the

lease agreement has to continue for at
least 5 years from the estimated date of
ending the investment project for large
enterprises and 3 years in the case of
SMEs);
o in the case of installation or machinery
leasing, the agreement has to be one of
financial leasing and has to contain the
obligation that the beneficiary of the aid
undertakes the assets at the date the
agreement expires.
Labour costs
o the investment project determines a net

increase of the number of employees in
the unit concerned, compared to the
average in the last 12 months (any job
lost is deducted from the apparent
number of jobs created during that
period, and the number of people
employed full time, part time and with a
seasonal employment agreement has to
be considered taking into account the
fractions of their annual work units);
o each job is filled within 3 years from the
241
end of the works;
o Each job created following the
investment is maintained in the region
for a period of at least 5 years (3 years
in the case of SMEs) from the date the
job has been fulfilled the first time.
As we can observe from the table above, there are a few key notions within the eligibility criteria
applicable to the two types of aids: undertaking/ single undertaking in the case of the minimis aid, firm in
difficulty applicable in the case of the regional State aids, initial investment. These elements represent one
of the main analysis issues of the applicants’ eligibility within the two types of aids. Firstly, for the both
types of aids, the eligible applicants are the undertakings. The classification of the aid application in the
undertaking categories (large, medium-size, small) constitutes the main element in establishing the
intensity of the State aid that can be granted (the regional State aid), and for the minimis aid the
identification of the single undertaking constitutes the basic criterion for calculating the achievement of the
minimis threshold. In regards to the verification of the classification in the SMEs category, the rules and
principles are established by the following documents:
o Law 346/2004 on stimulating the setting up and developing of the SMEs, as subsequently
amended and supplemented;
o EC Recommendation no. 361/2003 on the definition of SMEs 545;
o User’s Manual for the definition of SMEs 546;
o Annex 1 to the Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring
certain categories of aid compatible with the internal market in application of
Articles 107 and 108 of the Treaty.
In order to establish the classification in the SMEs category, there are some aspects that draw the
attention from the prospective of the verification by the State/ minimis aids providers:
o The links through natural persons or a group of natural persons which act together. For
this purpose, there is no limit of the verifications that can be made by the State aid providers.
For this purpose, the following issues arise: the verification aims the natural persons which
hold equity shares/ shares within the undertakings analysed or also apply to the managers of
the legal entities, the respective links aim including the family relationships and up to which
what relationship these verifications extend to, which are the information sources which shall
be used in the making of the analysis, which are the mechanisms through which the
respective links influence the taking of the decisions within the analysed entities. I am of the
opinion that the legal framework, the limits and the competences of the State aid providers
within the making of these verifications shall be established, State aid providers not being
able to substitute themselves to a research/ control body.
o The analysis of the relevant markets and the adjacent markets. Regarding the links
established through a natural person (or group), in order to analyse if two undertakings act on
the same relevant market or on adjacent markets, the taking into consideration of the CAEN
545
Commission Recommendation C(2003) 1422 concerning the definition of micro, small and medium-sized enterprises,
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003H0361&from=RO
546
242
codes can at most be a starting point in making this analysis, of the substituibility of the
products and services offered, the way the supply and demand evolves etc., according to the
definition of the relevant market within the context of the Community control of the
economic concentrations 547 . The making of such analysis at the level of the State aid
providers implies important financial resources. The methodology of defining the relevant
market is only set out at the main level, a clear methodology, an analysis level and
information sources that shall be used for that analysis not being established.
o The dominant influence. According to Law 346/2004 on stimulating the setting up and
developing of the SMEs, as subsequently amended and supplemented, the undertakings
associated are the undertakings between which there are any of the following rapports: (…) c)
an enterprise has the right to exercise a dominant influence over another enterprise pursuant
to a contract entered into with that enterprise or to a provision in its memorandum or
articles of association;The notion of dominant influence had to be operationalized within a
verification methodology, and the way of approaching this verification sends us again in the
area of the control bodies or in the field of the competences of the Competition Council
which verifies the exercise of a dominant influence in the case of unfair competition, of cartel
arrangements, the dominant position abuse and less at the level of State aid providers. “An
agreement concluded with this enterprise” should be interpreted and understood as
representing an act through which directly, explicitly a rapport between two undertakings is
born, one obtaining the right to exercise a dominant influence over the other or it can be about
another type of agreement. In the case of a methodology based on the analysis of the values
cumulated of the commercial agreements (for instance of providing raw materials) between
two undertakings, in another reference period, values which represent a ”significant”
percentage of the turnover taxes of one of them, does not lead necessarily to the conclusion
that, based on the respective agreements, an undertaking has obtained the right to exercise a
dominant influence over the other. In the absence of a specific clause, of exclusivity for
instance, within these agreements, the right to exercise a dominant influence could not be
demonstrated unequivocally. In these circumstances, the business decisions and the
commercial strategy decisions of an undertaking cannot be considered as being dominantly
influenced by the other undertaking.
o The reference period for which the analysis of the partnership and link relationship is made.
According to the State aids/minimis aids principles, the eligibility criteria have to be fulfilled
at the moment of granting the aid, moment which coincides with the conclusion of an
agreement, respectively, of a financing agreement. However, there is a gap between the
moment of selecting the aid and the signing of the solemn declarations regarding the
classification in the SMEs category and the date of grating the State aid. It is not clear if, from
the point of view of the analysis of the type of undertaking (self-governing or partner and/ or
associated) reported to the dominant influence relationships and of the relevant/adjacent
markets, the analysis is being made on a longer interval, respectively, of the links through
which it has passed in the last fiscal years and which is the relevance of this aspect from the
point of view of the moment the State aid/minimis aid is granted.
o The amendment in the shareholding structure that can affect the classification in the
SME category. It is not clear the way of analysing the situation in which a modification
of the shareholding structure of a legal entity takes place an immediate reclassification in the
547
EU, Commission Notice on the definition of relevant market for the purposes of Community competition law (97/C
372/03), http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:31997Y1209(01)&from=RO
243
SME category after the respective event being able to lead to opportunistic attitudes from the
potential beneficiaries of the State/minimis aids. For instance, an undertaking can make
amendments within the shareholding structure (transfer of shares), in order to be able to
become eligible as applicant within a State/minimis aids scheme, even before demanding
financing, as the reclassification in another category would be immediately realised (at least
theoretically).
In regards to the notion of single undertaking, introduced by Regulation (EU) no. 1407/2013
applicable to the minimis aids, this is partially different from the definition of the undertakings linked, not
referring to the connections through natural persons (group of natural persons) and neither to the
relevant/adjacent market analysis. From this point of view, it results that in applying the eligibility criteria
reported to the minimis aid, the analysis of the classification in the SME category only takes into
consideration the relationships between the legal persons and the way of de facto or legal influence of these
on another undertaking. It can be confirmed that the minimis regulation includes an exemption in the
approach of the classification in the SME category, even though the concept of an undertaking is
maintained, respectively – every entity engaged in economic activity, regardless of the legal status of the
entity and the way in which it is financed. For the identification of the single undertaking, only the links
established between the applicants and other undertakings shall be taken into account – legal persons,
respectively every entity engaged in economic activity, registered according to the rules in force.
Therefore, if the undertaking A is owned 55% by a natural authorised person (NAP), then A and NAP form
a single undertaking. The links established through a natural person or a group of natural persons that act
together according to the provisions of Law 346/2004, Article 4 paragraph 4 have to be taken into account
at the classification of the applicant in the SME category, in case the minimis schemes are limited to the
granting of aid only to some of them. Therefore, if the undertaking A (applicant) and B are considered
linked through the natural person X, for verifying the classification of A in the SME category, to the data
of the undertaking A, the data (the average number of employees) registered by B shall be added
completely. On the other hand, regarding the granting and cumulation of the minimis aid, A and B shall not
be considered as forming a single undertaking.
All the entities that are controlled by the same entities should be considered a single undertaking. For
the definition of the single undertaking, the regulation mentioned takes therefore the criteria of an
undertaking linked in order to guarantee that a group of undertakings linked is considered as being a single
undertaking in order to apply the rules on the minimis aids. Also, the undertakings that present no
connection between them, except for the fact that each has a direct link to the same public body or with the
same public bodies are not treated as undertakings having links one with the other. Therefore, we take into
consideration the specific situation of undertakings controlled by the same public institution or the same
public institutions, each being able to have power of decision 548. The minimis threshold applies to the
single undertaking, that is to the group of linked undertakings (of which the application undertaking is part
of), and not to each individual undertaking. Therefore, if the undertakings A and B are linked (for instance,
A owns over 80% of the shares of B), then A and B together shall be able to benefit from the total value of
the minimis threshold applicable (and not each individually). For the identification of the single
undertaking, only the linked undertakings registered in the same EU Member State shall be taken into
consideration. Therefore, even if the undertaking is registered in Romania and is linked to another
548
244
undertaking which is not registered in our country, then the two undertakings are not considered a single
undertaking. Still, the link between the two undertakings previously mentioned have to be taken into
account within the analysis on the classification in the SME category of the company registered in
Romania from the point of view of granting minimis/regional State aids.
Another differentiation from the point of view of the two types of aids refers to the non-eligibility of
thefirms in difficulty within the regional State aid, while this restriction does not appear in the case of the
minimis aid. However, for instance, if the minimis schemes are financed from the European Regional
Development Fund (ERDF), this restriction is imposed by the Regulation EU no. 1301/2013 549 and
therefore it shall also apply to the minimis schemes financed from the respective fund.
In the context of the regional State aid, the concept of a firm in difficulty 550 has known an evolution
of regulation, being the first time when a definition has been included within the Regulation (EU) no.
651/2014. At this moment, there is no clear methodology of making an analysis on the classification of an
undertaking in the category of the firms in difficulty, and especially, the differentiation of this analysis has
to be made from the point of view of the concept of undertaking in the context of the State aid – any entity
engaged in an economic activity, irrespective of its legal form.
549
Regulation (EU) No 1301/2013 of the European Parliament and of the Council of 17 December 2013 on the European
Regional Development Fund and on specific provisions concerning the Investment for growth and jobs goal and repealing
Regulation (EC) No 1080/2006, http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32013R1303&from=RO
550
Firm in difficulty means an undertaking which is in at least one of the following situations:
(a) In the case of a private limited liability company (another one than a SME which exists for at least three years or, for
the purpose of the eligibility for aid for risk financing, a SME which is at 7 years from its first commercial sale which qualifies
for investments for risk financing following a diligence process made by an intermediate selected financial company), where
more than half of its subscribed share capital has been lost due to the accumulated losses. This situation happens when the
deduction of losses accumulated from reserves (and from all the other elements considered in general as being part of the
company’s own funds) leads to a negative result that exceeds half of the subscribed share capital. For the purposes of this
provision, „private limited liability company” refers especially to the types of companies mentioned in annex I to Directive
2013/34/EU (1), and „share capital” includes, if necessary, any additional capital.
(b) In the case of a company where at least some members have unlimited liability for the debt of the company,
(another one than a SME which exists for at least three years or, for the purpose of the eligibility for aid for risk financing, a
SME which is at 7 years from its first commercial sale which qualifies for investments for risk financing following a diligence
process made by an intermediate selected financial company), where more than half of its capital as shown in the company
accounts has disappeared has been lost due to the accumulated losses. For the purposes of this provision, „in the case of a
company where at least some members have unlimited liability for the debt of the company” refers especially to the types of
companies mentioned in annex II to Directive 2013/34/EU.
(c) When the undertaking may be the subject of collective insolvency proceedings or fulfills the criteria provided for in
the national law in order for collective insolvency proceedings to be open at the demand of its creditors.
(d) When the undertaking has received aid for rescue and has not yet repaied the loan or the warranty has not ended or
has received restructuring aids and is still subject of a restructuring plan.
(e) In the case of an undertaking that is not a SME, then when in the last two years:
1. the debt to equity ratio of the undertaking is larger than 7.5; and
2. the capacity of the coverage of the interests calculated based on EBITDA is under the value of 1.0.
internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty,
245
Regarding the concept of a firm in difficulty551, the following observations can be made:
a. Concerning the diminution of more than one quarter of that capital has been lost over the
accumulated losses, situation that intervenes even whenthe deduction of the accumulated losses
from reserves (and from all the other elements considered in general as being part of the
company’s own funds) leads to a negative result that exceeds half of the subscribed share capital,
has to be interpreted from the point of view of the causes that have led to the respective losses.
The share capital can be reduced due to different reasons, which do not necessarily depend on the
state of difficulty of the company. Therefore, the reduction can be made by reducing the number
of shares; reducing the shares’ nominal value; acquiring own shares, followed by their
annulment; the total or partial exemption of the shareholders from the payments owed; the return
to the shareholders of a quota from the contributions, proportionally to the reduction of the share
capital and calculated equally for each share; other procedures provided by law 552.For instance,
the reduction of the share capital through the reduction of the shares’ nominal value is made in
case the existing share capital proves to be too big compared to the company’s needs.
In this case, we cannot talk about a firm in difficulty, and by decision by the general meeting, the
fact that there shall be a share capital reduction is provided for, the fact that the reduction shall be
made by reducing the shares’ nominal value and the reduction of the real social asset. The
reduction of the social capital through the reduction of the number of shares is made by the
disposal of a number of shares corresponding to the value of the real asset which is to be sold –
neither in this situation we cannot talk about a firm in difficulty. The return to the shareholders o f
a quota from the contributions, proportionally to the reduction of the share capital and calculated
equally for each share or social part is a reduction of the capital which is not motivated by losses.
Regarding the reduction of the share capital, the effects on the economic crises have to be taken
into consideration, also. The lack of disponibility for the completion of the investment has as a
result the delay of the valorification of the company’s fixed assets, (lease of premises/ of
machinery) with consequences in the income achievement and therefore the accumulation of
losses and amendments on the company’s solvability indicators.
b. Regarding the moment where the undertaking is subject to a collective insolvency proceeding or
fulfils the criteria provided for in the national law in order for a collective insolvency proceeding
to be open at the demand of the creditors there is the problem to identify the funds’ insufficiency
for the payment of debts that are certain, of a fixed amount and due at the deadline of 60 days,
these information not being available for the providers of State aids except at the time the
respective mentions are written in the Trade Register Office 553.
551
Ibidem
552
Chapter II: The reduction or the increase in share capital of Law 31/1990 on commercial companies, as subsequently
amended and supplemented, http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1128
553
Rapported to the moment of granting the State aid correlated to the moment where the undertaking is subject to a
collective insolvency proceeding or fulfills the criteria provided for in order for a collective insolvency proceeding to be open at
the demand of the creditors:
- the threshold values of 40,000 lei both for creditors, and the debitors, including for the applications submitted
by the liquidator appointed in the liquidation procedure provided for by the Law no. 31/1990, republished, as
subsequently amended and supplemented;
- for the empoyees, the threshold of 6 average gross salaries on the economy/employee;
246
In regards to the differentiation between the two types of aids from the point of view of the concept
of initial investment within the regional aids, this aspect implies that the financed projects to be an initial
investment in the favour of a new economic activity or investment “in the tangible and intangible assets
associated to the start of a new unit, the extension of the capacity of an existing unit, the diversification of
the production of a unit through products that have not been produced previously in the unit or a
fundamental change of the general production process of an existing unit” 554; Also, the notion of initial
investment supposes “an acquisition of assets directly connected to a unit, on the condition that the unit be
closed or have been closed if it wouldn’t have been acquisitioned or bought by an investor who has no
connection to the seller and excludes the simple acquisition of the shares of an undertaking”555; These
elements do not find themselves as restrictions within the minimis aids, the investments being able to be
made in all the fields, with the exemptions and limitations mentioned at the beginning of this chapter, as
well as the mention that the start of the project’s activities do not have to be made until after the moment of
granting the minimis aid (the conclusion of the financing agreement).
In regards to the concept of single investment project used within the regional aids, this supposes
a limitation at the level of the same beneficiary (undertaking), at temporal level (within a period of 3 years
from the first investment made in the same area of NUTS 3 level), at value level, (in case such a unique
investment project is a large investment project 556 does not dispose a total value of the aids higher than the
value of the adjusted aid for the large investment projects). 557 The minimis aids do not provide such
limitations, except the minimis threshold granted to a single undertaking in the last 3 fiscal years.
In regards to the eligibility of expenditure, the granting criteria are mainly restricted by the applicable
cumulation rules, by the maximum intensities of granting or the minimis threshold, by certain provisions of
the regulation on the eligibility only of certain expenditure categories and not least by the financier,
according to the type of investment they want. Regarding the eligible expenditure re-provided for by the
two regulations applicable to the regional/ minimis aid, we observe that these are mentioned only for the
regional aids, the eligible costs within Article 14, point 4 of Regulation (EU) no. 651/2014 being clearly
delimited, respectively the investments costs in tangible and intangible assets, the estimated salary costs
that result from the creation of jobs following an initial investment, calculated over a period of two years or
a combination between the two within certain limits. These are classified by the definition of initial
investment. The eligibility of expenditure within the minimis aids according to Regulation (EU) no.
- the reduction of the amount of solvability margin available under half of the maximum limit provided for by
the legal regulations in force for the security fund;
Law no. 85/2014 on the procedures of preventing insolvency and the of insolvency was published in the Official
Gazette no. 466/2014, http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_37739/Legea-nr-85-2014-procedurile-de-prevenire-a-
insolventei-si-de-insolventa.html
554
Article 2, point 49 of the Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of aid
compatible with the internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty,
555
ibidem
556
an initial investment with eligible costs that exceed 50 million EUR, calculated at the rate and the exchange rate on the
date of the granting the aid, Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of aid
compatible with the internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty,
557
Idem, Article 14, point 13
247
1407/2013 is given by the limitations of the fields in which these aids can be granted, mentioned in Table
no. 2.
Cumulation rules
Another aspect with a number of nuances in the analysis of the two types of aids refers to the
applicable cumulation rules. “The cumulation represents all the aids granted to an economic operator or all
the State aids an economic operator benefits from the same project or the same eligible expenditure”558.
The cumulation rules of the State aids supposes that the aids granted previously to a certain beneficiary
assumed with the help of the aid granted within a State aids schemes not to lead to exceeding the maximum
permitted intensity. In this way, regarding the regional aids in order to establish if the maximum intensities
that can be granted have to take into consideration the total value of the measures the State aids granted for
the activity or the project which benefits from the aid. The differentiation in applying the cumulation rules
constitutes the identification or not of the eligible costs.
Therefore, the aids with identifiable eligible costs can be cumulated with any other State aid for
different identifiable eligible costs or with any other State aid, regarding the same eligible costs (which
overlap partially or completely), on condition that the respective cumulation does not exceed the intensity
level of the aid/of the highest amount of aid. 559 The aids without identifiable eligible costs can be
cumulated with any other similar State aid (without identifiable eligible costs) up to the highest total
threshold of relevant financing established in the conditions specific for the cumulated aids.
Regional aids do not cumulate with any type of minimis aids in relation to the same eligible costs if
such a cumulation would lead to the exceeding of the maximum intensities which can be granted through
regional aids. For instance, if we have an investment project in corporation assets financed within a
regional State aid scheme, the financing granted does not cumulate with the financing granted within a
project financed by the minimis aid for salary costs.
Regarding the minimis aids, these cumulate with any type of minimis aid regardless of the aids
source and their form (for instance, grants, derogations form the payment of some taxes, warrantees, and
facilities on credits received, subsidised interests, bank guarantee) received in the last 3 fiscal years. The
values of the respective aids shall be deducted from the minimis threshold, establishing the amount that can
be granted. The minimis aids do not cumulate with the State aids granted for the same eligible costs or with
the State aids granted for the same financing measure by the risk capital if such a cumulation would exceed
the intensity or the maximum relevant values of the aid established for the conditions specific to each case
by a regulation or an exemption decision per categories adopted by the Commission. The minimis aids that
are not granted for or are not associated to the specific eligible costs can be cumulated with other State aids
granted pursuant to an exemption regulation per categories or a decision adopted by the Commission560.
558
559
Article 8, Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of aid compatible
with the internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty,
560
Article 5, Commission Regulation (EU) No 1407/2013 of 18 December 2013 on the application of Articles 107 and 108
of the Treaty on the Functioning of the European Union to minimis aid, Article 2,
248
The procedure for the approval and the monitoring of the regional exempted/minimis aids schemes
There is a difference between the approval of the minimis aids schemes and the schemes of the
regional State aids exempted from the notification obligation from the point of view of the implication of
the Competition Council and respectively from the point of view of the necessity to inform the EC.
In principle, both types of aids schemes can be realised by the initiator by any legal/administrative
act (according to the documents that the State aid provider can issue according to the legal provisions in
force). Regarding the minimis schemes, there is the obligativity of an opinion on the respective scheme by
the Competition Council. Article 17 of the Government Emergency Order no. 77/2014 institutes the
obligativity of the State aid provider to notify in order to inform the Competition Council of the final form
of the approval acts of the minimis schemes within 15 days from the adoption date. Also, in order to assure
the transparency, the respective documents are published within the same deadline on the provider’s
website and on the Competition Council’s website. In the case of the minimis schemes there is no
notification obligation of the schemes to the EC and no information obligation to EC after the approval and
the implementation of the respective aids measures. The procedural norms associated with the minimis aids
are, exclusively, established at the Member State level.
Regarding the regional State aid, the schemes’ approval procedure associated with the respective
measures implies the realisation of an analysis regarding the opportunity of granting the respective type of
State aid, the necessity to issue and transmit an information file to the EC, with the prior opinion of the
Competition Council. The respective information is transmitted within maximum 20 days from the date of
entry into force of an aid scheme exempted from the notification procedure, including in the case of the
exempted regional State aid. Even if the exemption procedure supposes the possibility of the
implementation of aid schemes without expecting the result of an analysis executed at the EC level of
conformation with the TFEU provisions and the exemption regulations, still following the transmission of
the information file and following its publication in the Official Journal of the European Union, the
interested parties have the possibility to contest the measure and to demand the EC a detailed analysis of
the respective scheme. Moreover, EC monitors the aids schemes exempted from the notification obligation,
periodically, selecting those measure with an increased potential intra-Community competition distortion
are, evidently, for instance, by the significant budget of the support measure 561, monitoring which does not
take place in the case of the minimis aids, except the financing of the respective schemes through European
funds and investment funds, where the monitoring intervenes from the point of view of the regulations
applicable to the funds concerned.
Conclusions
The field of the management and the implementation of the State/ minimis aid schemes is of a
special importance from the point of view of the EU competition policy and not in the least from the point
of view of the implementation of the European cohesion policy. The State/ minimis aid schemes represent
561
249
tools available to Member States to implement public policies directed towards certain types of investments
and towards certain types of beneficiaries without distorting the intra-Community competition. At the same
time, the State/minimis aid schemes can have a distorting potential in the conditions in which the granting
criteria are not fulfilled, taking the aid granted within the area of the illegal aid according to the TFEU
provisions and the complementary regulations.
This paper aims towards making a comparative analysis from the point of view of two types of aids
(regional and minimis), analysis which has been underlined in the large context of the competition and
cohesion European policy, context within which the concept of State aid, the types and the State aid
categories, the procedural mechanisms of the relating approval/ notification/ monitoring/ recovery were
individualised. The comparative analysis was based on the identification both of the similarities, and the
distinctions between the two types of aids (regional and minimis) from the point of view of the scope of
application, of the value limits of the thresholds/granting intensities, eligibility criteria for the beneficiaries,
projects, expenditures from the point of view of the applicable cumulation rules, underling at the same time
the procedural differences from the point of view of the approval of such aids measures, of their
monitoring.
The conceptual and the case-law issues have been raised in the field of defining the concept of
undertaking from the point of view of the State aid, the single undertaking reported to the minimis aid, of
the classification in the SME category, of the concept of firm in difficulty. These elements constitute the
point the most difficult to verify from the point of view of a State aid provider in fulfilling its competencies
associated to fulfilling the granting of the State/ minimis aids, with multiple nuances generated by a
regulation at the principle level. Also, the concepts of single investment project, initial investment were
raised elements, which, from the point of view of the conformity of the notion with the reality of the
investment projects, also sustain difficulties from the point of view of the analysis that the State aid
providers have to realise in the granting the State aids. Therefore, the comparative analysis was centred on
the following criteria: the regulation level and the reporting to the exemption procedure of the State aids,
the limits and the exemptance criteria, the granting fields of the respective types of aids, the main features,
the main criteria of granting/eligibility, cumulation rules, approval and monitoring procedures.
In addition, elements have been identified that are associated with the classification in the SME
category which are not clearly defined by law, and the verification of the respective elements by a State aid
provider can lead to abuses or to the exceeding of the powers conferred by the law, in the verification of
the linked undertakings or the groups. The EU562 case-law which generated the presumption that linked
undertaking can be considered if following an analysis from which it results that the legal and economic
relationships between the companies is based on natural persons or a group of natural persons that act
together, even if these do not officially have any of the relationships 563 defined in the Commission
Recommendation 2003/361/EC of the 6th of May 2003 concerning the definition of micro, small and
562
Case C-110/13, http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=148389&doclang=EN
563
To own the majority of the shares/voting rights of shareholders/associates of B; A has the right to name/revoke the
majority of the members of the administrative board/management/supervising of B; A has the right to exercise a dominant
influence on B, pursuant to an agreement signed with B or a clause from the B’s status; A is a shareholder/associate of B and
owns alone, based on an agreement with other shareholders/associates of B, the majority of the voting rights of the
shareholders/associates, directly and through another undertaking.
250
medium-sized enterprises564. Natural persons which work together in order to exert an influence on the
commercial decisions of the undertakings in question cannot lead to the conclusion that the respective
undertakings are economically independent one from the other, they are considered to act together. This
condition depends on the circumstances of the case and it is not necessary conditioned by the existence of
some contractual relationships between these persons 565 . These elements together with the dominant
influence, with the relevant or adjacent market are concepts included in the classification of some
undertakings as being linked, elements for which there is no clear methodology of verifying reported to the
value of the granted State aid. The dominant influence can be interpreted in different ways by different
State aid providers, it can result from statutory documents, from the current activity of the respective
undertakings from the linking with a certain number of clients and providers, from the family relationships/
interests relationships between shareholders/ managers/ general managers of different undertakings, from
their concerted action, from association agreements or cooperation agreements with exclusive clauses. The
verification of these elements implies important resources from the State aid providers, resources that have
to be appreciated according to the value of the aids granted, to the risks of their recovery, to the distorting
potential of the aids, etc.
According to these reasons, the establishment of some procedural rules is imposed in order to make
these verifications from the State/ minimis aid providers which have to take into account the solemn
declarations on the classification in the SME category for certain values of the State/minimis aid,
preliminary verifications, in-depth verifications, market studies, the establishment of the sources of the data
submitted and available to verifications, the identification of problems and the solutions linked to the
indisponibility of the data on the linked undertakings located on the territory of other States, etc. Also, an
interconnection of the official databases regarding the financial statements, the history of the companies’
representatives and the State/minimis aids granted is indicated in such verifications, as well as the
establishment of the institutional framework within which such verifications are made.
564
EU, EC Recomendation no. 2003/361/EC concerning the definition of micro, small and medium-sized enterprises,
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2003:124:0036:0041:en:PDF
565
251
Annex no. 1
Elaborating and implementing mechanism for a State aid scheme
The elaboration / implementation model of a

State aid scheme
Context
Actors (national, regional, socio-economic, political, Stages and principles

cultural, legal – according to the field in
x The State aid provider which the state aid is desired to be granted) x Programming
x European Commission (for the x Granting procedure
notified State aid) x European legislation and the
x The Competition Council (aid principles of granting the aids
schemes exempted from Deconcentration, descentralization, x Control and monitorization
notification) centralization systems
x Beneficiaries x Selection process
The adaptation of the model at the level x Financial procedures
of the State aid provider / eligible x Coordination
beneficiaries and its contextualisation x Information and publicity
EC
Competition Council
State aid /minimis aid scheme opinion
Sends to EC the notifications, information,
rapports in the field of State aids State aid /minimis aid
provider
State aid scheme Monitoring

Control and recovery of
(order/Government decision, mechanism
the State aid/minimis aid
other approval act
Criteria connected to
Beneficiari es– maintainig the
eligibility Projects – investment/the investment
criteria eligibility objectives
criteria
EC- European Commision
252
Bibliography
Bachtler, J.F.; Michie, R (1995). A new era in EU regional policy evaluation? The appraisal of
the structural funds, Regional Studies, Vol. 29, nr. 8, p. 745-751.
Berghofer, M., (2007): The new minimis regulation: Enlarging the sword of Damocles?,
European State aid Law Quartely, vol 6, pg. 11-23,
http://estal.lexxion.eu/article/ESTAL/2007/1/94
Besley, T.; Seabright, P. (1998). The effects and policy implications of state aids to industry: An
economic analysis, Economic Policy , Vol. 14, Nr. 28 (Apr., 1999), p. 13-53
Buelens, Ch.; Garnier, G.; Meiklejohn, R. (2007):The economic analysis of state aid: Some open
questions, Directorate-General for Economic and Financial Affairs Publications, no. 287,
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication9549_en.pdf
Cozea, N.; Man, A. (2009): Recuperarea ajutoarelor de stat ilegale din punct de vdere formal,
Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca, http://www.history-
cluj.ro/SU/anuare/2009/Continut/06_2_Cozea_Man.PDF
Friederiszick, H W.; Röller, L-H, Verouden, V.: (2006), European State Aid Control: an
economic framework,
Hancher, L. (2005). Towards an Economic Analysis of State Aids, European State Aid Law
Quarterly, Vol 3, p. 425-433.
Karim, Md. Rezaul (2014), The EU Market Economy Investor Principle: A Good Paradigm?,
http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2498873
Lessenich, Ch.; Koska, M; Marinas, N. (2008) The new Commision Notice on the recovery of
unlawful and incompatible State aid, nr. 1,
http://ec.europa.eu/competition/publications/cpn/2008_1_8.pdf,
http://www.ajutordestat.ro/documente/GHID%20PRIVIND%20AJUTORUL%20DE%20STAT_
1140ro.pdf
Nicolaides, P.; Kekelekis, M; Buyskes, P. 2005. State Aid Policy in the European Community.
The Hague: Kluwer Law International.
Piernas López, JJ, (2013),The Concept of State Aid Under EU Law. From internal market to
competition and beyond, Oxford University Press
253
Piperea, Gh., (2012): Profesionistul si intreprinderea sa, Curierul Judiciar, Nr. 1/2012,
http://www.curieruljudiciar.ro/2012/03/15/profesionistul-si-intreprinderea-sa/
Pisapia, A. (2014). The Role of EU State Aid Policy in Enhancing the Development of the
Industrial Sector,
http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:YHzmhVwwu0QJ:hrcak.srce.hr/file/19
8525+&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro
Rein, M. şi Schön, D. (1993): Reframing Policy Discourse, în F. Fischer and J. Forester (eds),
The argumentative turn in policy analysis and planning, (London: UCL Press, 1993) p. 145-167
Rubini, L.; (2010),The Definition of Subsidy and State Aid: WTO and EC Law in Comparative
Perspective, Oxford University Press
Sánchez Rydelski, M., The EC State Aid Regime: Distortive Effects of State Aid on Competition
Trade, Cameron May, ltd
Schoen, W, (1999), Taxation and State Aid Law in the European Union, Common Market Law
Review, Vol. 36, Nr. 4, p. 911-936, http://ssrn.com/abstract=1603789
Slocock, B. (2002), The Market Economy Investor Principle, Competition Policy Newsletter,
nr.2, http://ec.europa.eu/competition/publications/cpn/2002_2_23.pdf
Venetoklis, T. (1998). Evaluation and monitoring of business aid in Finland. Applicant

enterprises projects and distributors of aid in industrially declining regions. A Quantitative
Approach, VATT Discussion Papers 169, http://www.vatt.fi/file/vatt_publication_pdf/k169.pdf,
Von Buttlar, L.; Wagner, Z.; Medghoul, S. (2008) Competition Policy Newsletter, nr. 2, p. 77-
81, State aid issues in the privatisation of public undertakings — Some recent decisions,
Wallace, H.; Wallace, W.; Pollack, M. (eds) (2005), Elaborarea Politicilor în Uniunea
Europeană, ed. V (IER, 2005) pg. 203-231
Wishlade, F.:(2003), Regional State Aid and Competition Policy in the European Union, Kluwer
Law International, ISBN: 9789041119759
Legislation and EU communications
EU, (2007) - Treaty on the Functioning of the European Union (TFUE), Lisbon, http://eur-
EU, Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of
aid compatible with the internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty,
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014R0651&from=RO
254
EU, Commission Regulation (EU) No 1407/2013 of 18 December 2013 on the application of
Articles 107 and 108 of the Treaty on the Functioning of the European Union to minimis aid,
EU, Council Regulation (EU) 2015/1589 of 13 July 2015 laying down detailed rules for the
application of Article 108 of the Treaty on the Functioning of the European Union, http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32015R1589&from=RO
EU, Commission Regulation (EC) No 794/2004 of 21 April 2004 implementing Council

Regulation (EU) 2015/1589 laying down detailed rules for the application of Article 93 of the
Treaty on the Functioning of the European Union
EU, Council Regulation (EC) No 994/98 of 7 May 1998 on the application of Articles 92 and 93
of the Treaty on the Functioning of the European Union to certain categories of horizontal State
aid
EU, Commission Regulation (EU) No 651/2014 of 17 June 2014 declaring certain categories of
aid compatible with the internal market in application of Articles 107 and 108 of the Treaty,
http://www.ajutordestat.ro/?pag=80
EU, Commission Regulation (EC) No 1998/2006 of 15 December 2006 on the application of

Articles 87 and 88 of the Treaty to minimis aid, http://eur-lex.europa.eu/legal-
EU, Directive EC 2005/81/EC amending Directive 80/723/EEC on the transparency of financial

relations between Member States and public undertakings as well as on financial transparency
within certain undertakings
EU, (2014), Communication from the Commission - Draft Commission Notice on the notion of
State aid pursuant to Article 107(1) TFEU,
EU, Notice from the Commission no. EC 2007/C 272/05 Towards an effective implementation
of Commission decisions ordering Member States to recover unlawful and incompatible State
aid, http://eur-lex.europa.eu/legal-
EU, Commission notice no. 2002/C 119/12 on the determination of the applicable rules for the
assessment of unlawful State aid,
http://www.renascc.eu/documente/Com%20ev%20aj%20il%20RO_821ro.pdf
EU, Commission communication no. 2003/C 118/03 - Model declaration on the information
relating to the qualification of an enterprise as an SME,
http://www.renascc.eu/documente/Anexa%20def%20IMM%20en_873ro.pdf
255
EU, Notice from the Commission no. 2009/C 136/03 on a simplified procedure for treatment of
certain types of State Aid,
http://www.renascc.eu/documente/Com%20pr%20simpl%20RO_822ro.pdf
EU, Notice from the Commission of 29.04.2009 on the Best Practices Code on the conduct of
State aid control proceedings, http://www.renascc.eu/documente/3%20-
%20Comunicare%20Codul%20practicilor%20optime_311ro.pdf
EU, (2004) Communication from the Commission no. 2004/C 244/02- Community guidelines on
state aid for rescuing and restructuring firms in difficulty, http://eur-lex.europa.eu/legal-
EU, Notice from the Commission no. EC 2007/C 272/05 Towards an effective implementation
of Commission decisions ordering Member States to recover unlawful and incompatible State
aid, http://eur-lex.europa.eu/legal-
EU, Commission Staff Working Document Guidance Paper on state aid-compliant financing,
restructuring and privatisation of State-owned enterprises,
10.02.2012, http://ec.europa.eu/competition/state_aid/studies_reports/swd_guidance_paper_ro.pd
f
Commission Recommendation C(2003) 1422 concerning the definition of micro, small and
medium-sized enterprises, http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32003H0361&from=RO
UE, User guide to the SME definition,

UE, Commission Notice on the definition of relevant market for the purposes of Community
competition law (97/C 372/03), http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:31997Y1209(01)&from=RO
Government Emergency Order no. 77 of 3 December 2014 on the national procedures in the field
of State aids, as well as modifying and supplementing the Competition Law no. 21/1996
Law 2007/2015 on the Code of Fiscal Procedure,

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_cu_norme_2016.htm
#__RefHeading__4027_1651101228,
MDLPL Order no. 287/2008 on approving the State aid scheme for the regional development by
creating and developing structures for supporting the business within POR 2014-2020,
http://old.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-
62/Legislatie/nationala/6_POR/4_ord115_2008_4.3.pdf
256
MECMA Order no. 3188/2011 on approving the minimis aid scheme for supporting and
implementing the operation "The development of the structures of supporting businesses of
national and international interest – Competition poles" in the field if the major intervention field
1.3 "The sustainable development of Entrepreneurship" of POSCCE, http://www.fonduri-
structurale.ro/Document_Files//Stiri/00010415/gnw71_Schema%20de%20ajutor%20de%20mini
mis.pdf
Government Decision no.807/2014 for establishing a State aid scheme having as an object the
stimulation of investments with a major impact on economy,
http://www.mfinante.ro/scheme1.html
Law 2007/2015 on the Code of Fiscal Procedure,

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_cu_norme_2016.htm
#__RefHeading__4027_1651101228
Government Emergency Order no. 40/2015 on the financial administration of the European
funds for the 2014-2020 programming period, MO 746/2015,
http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_40_2015_gestionarea_financiara_fonduri_europene_pe
rioada_programare_2014_2020.php
Government Decision no. 93/2016 on the approval of the Methodological rules of implementing
the provisions of Government Emergency Order no. 40/2015 on the financial administration of
the European funds for the 2014-2020 programming period, MO 133/2016, http://www.fonduri-
ue.ro/images/files/legislatie/proiecte/2016/06.01/norme_oug_40.pdf
The regional State aid map of Romania, approved by the European Commission and presented in
the Government Decision no. 517/2014 on the maximum intensity of the regional State aid
between 2014-2020 for the initial investments, Official Gazette no. 479/2014,
http://www.renascc.eu/documente/HG%20517%202014_928ro.pdf
Law 31/1990 on commercial companies, as subsequently amended and supplemented,

http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1128
Law no. 85/2014 on the procedures of preventing insolvency and the of insolvency was
published in the Official Gazette no. 466/2014,
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_37739/Legea-nr-85-2014-procedurile-de-prevenire-
a-insolventei-si-de-insolventa.html
257
Case-law
The judgment of the Court of First Instance of 13 September 1996 in joined cases T-244/93 i T-
486/93, Textilwerke Deggendorf GmbH versus CE; CJEU judgment of 15 May 1997 in case C-
355/95 TWD versus CE,
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf?text=&docid=100787&pageIndex=0&doclang=en&mod
e=req&dir=&occ=first&part=1&cid=69661
EU, EC, 30.IV.2008 C(2008)1613 final, State aid no. N 767/2007 – Romania LIP – Ford
Craiova, http://ec.europa.eu/competition/state_aid/cases/223442/223442_856609_62_2.pdf
Case C-24/95, Alcan, [1997] ECR I-1591, recital (25),

http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf?text=&docid=100242&pageIndex=0&doclang=EN&mo
de=req&dir=&occ=first&part=1&cid=50955
Case T-308/00, Saltzgitter v the Commission, [2004] ECR II-01933, recital (166),
http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf?text=&docid=49329&pageIndex=0&doclang=en&mode
=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=49692
Case C-404/00, the Commission v Italy, [2003] ECR I-6695,

http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf;jsessionid=9ea7d2dc30db0362cc88437
644af843cccb834221f75.e34KaxiLc3qMb40Rch0SaxuLbNb0?doclang=EN&text=&pageIndex=
0&part=1&mode=DOC&docid=49072&occ=first&dir=&cid=330605
Case C-310/99 / Italy versus EC, paragraph 94

http://curia.europa.eu/juris/showPdf.jsf;jsessionid=9ea7d0f130d5bcd52b97e25244e7b94aecd2ff4
72cf2.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4OchiLe0?text=&docid=47152&pageIndex=0&doclang=EN
&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1047468
258
Chapter 8
Competition and regulation in the banking sector in Romania
Adelina Elena STAN566
Abstract:
In the Romanian banking activity, regulation and competition have a cause and effect
link. Even if there are no laws applicable exclusively to competition, the normative acts issued
since 1934 to the present date determine major effects on the development of the quantity and
quality of competition in this field. The rules established by the laws applicable to this field build
the evolution of the number of banking entities and their level of concentration, determined by
indicators used by competent authorities. To determine the level of competition in a given field,
the first step would be to define the relevant market. Subsequently, it would be followed by the
development of quantitative and qualitative analysis in this respect. This material aims to present
an analysis of the Romanian banking field in terms of competition, enhancing the legal
boundaries and their implications on this harsh competitive environment. Given the features of
this field and the prudential laws issued by the authorities, the level of concentration is low. For
starters, the material defines the relevant market in terms of product and geographical coverage,
dealing later with the changes that have occurred in the banking field in terms of quantity and
quality. Finally, the material details the effects of the applicable laws upon the field and
especially the unconstitutional exceptions raised by the banks in the appeal procedure against the
notifications that concern the commissioning payment.
Keywords:
Relevant market, Herfindal Hirschman index (HHI), boundaries to entry, banking sector,
regulation, competition
The essential role in providing the funds necessary to the good production and for
providing services confers a unique market position for banks, any inefficient loans or any form
of financing, as well as any disorder of this field, often gives birth to negative effects that spread
throughout the economy. 567 Traditionally, banks act as agents that collect financial resources
from individuals (deposits or other forms of saving) and assign these funds to the sectors
engaged in production and consumption, as loans or other financing instruments 568.The banking
system represents all the banking and financial institutions that operate in a country, with an
oligopolistic structure in most EU Member States, which meets the needs of this stage of social
566
PhD student, Bucharest University of Economic Studies
567
Ali Mizaei, Tome Moore, What are the driving forces of bank competition across different income groups
of countries? Journal of International Financial Market, Institution& Money, www.elsevier.com/locate/infin
568
OECD Policy Roundtables, Competition, Concetration and Stability in the Bancking Sector 2010,
DAF/COMP(2010)
259
and economic development 569 .It provides important financial services for the Romanian
economy, financing households and traders by providing products for individuals (loans,
deposits, payment services), as well as funding and investment instruments for large, medium
and small enterprises. In Romania, the banking system is based on modern principles, in
accordance with the systems developed throughout the European Union. For resisting
competition, commercial banks have a vertical organization, made up of national subsidiaries,
branches and agencies to cover a larger market area. The emergence of foreign capital banks led
to an increased competition in the field, as well as to competitive service provided by the local
banks, forced to adapt to new performance standards due to the increased supply of new products
and complex banking services, according to the customer needs.
To determine the competition level in a given field, the first step is to define the relevant
market. Regarding the banking sector, I appreciate that the geographical relevant market is the
national one. In order to define the product relevant market, I mainly appreciate that it is
necessary to differentiate the products/services provided by this sector according to their
holders. This can differentiate services offered to individuals from those provided for legal
persons. Given that the main products offered by banks are represented by loans and deposits, I
appreciate each service identified within the relevant product market can be divided into loan
market and deposit market.
Development of competition in this sector is based both on a quantitative analysis, by
establishing the development of structural indicators (the number of economic actors involved,
of the degree of concentration - CR5 and CR10, of Herfindal Hirschman Index - HHI), as well as
on a qualitative analysis through defining the relevant market and identifying legislative
barriers and their implications on the competitive environment. Although in terms of quantity,
the banking sector in Romania did not fluctuate after 1990, the concentration of this sector
dropped, measured by the rate of concentration of the top five banks, the top ten banks and the
HHI index.
Considering the extensive restructuring of the banking sector in Romania and according
to data from the National Bank of Romania (NBR), at the end of 2015 there were 36 credit
institutions, including 7 branches of foreign banks. During the period 2007-2015, in terms of
quantity, the banking sector in Romania had variations from a total of 42 credit institutions in
2007 (10 of them branches of foreign banks) with a peak in 2009 - 43 such the institutions.
Although the number of credit institutions has not seen major fluctuations, the
concentration of the sector dropped, measured by the rate of concentration of the top five banks,
respectively ten banks and HHI index. The concentration of the banking market in Romania can
be determined using two reference indexes, respectively CRK concentration rate (calculated at
the level of the top five banks in the market and in the top ten, and the HHI index). In the 2008-
2015 period, the top ten credit institutions accounted for over 77% share, with small variations in
the range (77% - 79%), with a peak in 2011 (78.4%) and a minimum of 77.8% in 2008. In terms
of concentration rate, calculated for first five credit institutions in the period 2008-2015, it
569
260
exceeded the threshold of 50%. HHI index level recorded values below 1.000, which shows the
low level of concentration in the banking sector, with a peak in 2008, respectively 926 and a
minimum at the end of 2014. HHI index level of 2014 has improved considerably in comparison
to 2007, indicating a low degree of concentration in the banking system. These statements reveal
that the banking sector recorded a moderate level of concentration.
Of the 36 credit institutions from the market in 2015, over 91% have active private
capital, of which over 90% foreign capital570. The share in total assets of banks with private
capital, from data provided by the central bank, during 2008-2015, has evolved from 94.6% to
91.6%. The share in total assets of banks with foreign capital in the period 2008-2015, grew from
88.2% to 90.2%. Regarding the structure of assets of credit institutions acting in the banking
sector in Romania during 2007-2015, over 90% of which is represented by private equity, and
over 80% of foreign capital, ranking top three banks in Romania is dominated BCR and BRD,
followed by Banca Transilvania, as a single bank with majority domestic capital to occupy the
third place in the standings, after taking Volksbank credit institutions.
The top five banks in Romania, holding a market share of over 53%, is made up of the
Romanian Commercial Bank (BCR), Groupe BRD Societe Generale, Banca Transilvania,
UniCredit and Raiffeisen. In terms of the assets BCR ranks first, with levels recorded in 2015 of
over 60 billion lei, followed by BRD and Banca Transilvania. The highest net profit was
recorded by Banca Transilvania, after taking Volksbank, over 2.4 million lei. The overtone gains
recorded by the top five banks is the same as the overtone asset by asset. At the end of 2015,
comparing with the last year, the top five banks in Romania have increased by 10.2 billion lei
their asset, representing over 59% of total net assets of the banking system. Regarding the market
shares, one may notice a major discrepancy between the top two players, BCR and BRD and
other players in the market. They have market shares of between 18% -20% for BCR and BRD
14% -16%, with a downward trend571.
A second set of tools used in this material in order to characterize the banking sector in
Romania, in terms of competition is quality of products, by identifying the key legislative
barriers and their implications on the competitive environment. Legislative barriers were a
central factor influencing competition in the banking sector. Prudential orientation led to
fountains of various laws that tightened the market entry requirements for authorization and
determine the types of activities that can be undertaken in this sector.
The debates in the first decades of the twentieth century and the need for regulation in
the banking system in Romania led to issuing the Law no.70 / 1934 572 for organizing and
regulating trade bank 573. Aiming the necessity to define banking, delimitation thereof in the
570
Deloitte Banks and Economic Growth trecutilui lessons for a better future (PBR) 2014
571
Competition Council, Evouluţia competition in key sectors, Bucharest 2015, pp 48-50
572
In effect from 05/08/1934 to 05/03/1991 until being repealed (a) Decree-Law no. 149/1990 and replaced (a)
of Law no. 33/1991
573
The law was promulgated by Decree no. 1275/1934 (Official Gazette no. No. 105 of 8 May 1934). In
enforcing the bill was issued the Implementing Regulations of 26 September 1934. The law was supplemented by
Law no. And republished in Official Gazette 590/1945. no. 230 of 9 October 1945. It was repealed by Decree-Law
no. 149/1990.
261
other commercial operations, regulatory procedures for the authorization and supervision of
banking, control exposures of banks to a single borrower and the need to regulate certain forms
of protection of depositors, a law whose main purpose was that of disciplining the sector
emerged. This, in addition to defining the concept of the enterprise banking conditions to be met
to constitute the validly of a bank, establishing the nature of the enumerated activities that can be
undertaken by such an entity, the monopolies held by the banks on exercising their bank trade.
The restructuring of the banking system in Romania started in the 1990-1991 period, by
adopting two acts which had as their main banking regulation and outlining the status of the
National Bank of Romania (NBR), the organization representing the beginning of the banking
system on the principles of economy market and competitive system. Thus, by Law no.
33/1991 574 and Law 34/1991575 , the activity of the banking system was organized into two
levels: NBR, the central bank with a monopoly in setting, determining the monetary policy, the
monetary emission and regulations, and the commercial banks, as market supply bank
representatives. Reorganizing the banking system and credit in Romania under Law no. 33/1991,
was based on the principle of total central bank relief operative, which was left solely to the
commercial banks. This separation of the two essential activities - cash and credit - cannot be
seen only through functional implications because it means a rearrangement of the economic
foundations of monetary policy itself. Through these defined character limiting activities that
may be carried out by the banks that acted on the market, the obligation to pay the subscribed
share capital in cash, in full, at the time of the amendments to legislation in the field of mergers
and divisions of banks, the minimum liquidation and resource management and commercial
banks' deposits. All this led to shaping a transparent competitive system based on strict
regulations that may constitute barriers to entry576.
The new legal framework has allowed de jure, developing a market oriented to the
banking system, banks encouraging the emergence of domestic and foreign private
capital. Banks were authorized to act on the market as a sort of universal commercial bank that
can run a wide range of banking transactions in the domestic market, in compliance with the
prudential rules established by NBR. Viewed from the perspective of 1991, the economic
reconstruction of Romania was closely related to attracting foreign capital, embodied in
sustainable investment in all sectors, including the banking system, by multiplying and
diversifying commercial banks. Facilitating access to banks with foreign capital market in
Romania has become a necessity in the early 1990s, taking into account both the guarantees
offered to foreign investors and the protection of national interests, depending on the success of
these collaborative relationships. In 1991, the role of commercial banks in financing economic
activities was obvious. The Romanian reality in the field, at the beginning of the transitional
574
Published in the Official Gazette no. 70 of April 3, 199
575
Published Official Gazette no. 70 of April 3, 1991.
576
262
period, benefited from a modest banking structure, inadequate for accomplishing a successful
transition to a market economy577.
During the next period, the regulatory was characterized by the adoption, by the National
Bank of Romania, of the prudential rules that followed the bank's circumstances improvements,
the improvement of the degree of market surveillance, the improvement of the banking
legislation that sets prudential behavior in the sector. A central element in question, with a
significant impact on competition in the banking was that of increasing regulations on bank
licensing and permissions regarding the way of financing, identifying where banks may change
their name, the registered office, the appointment persons in management positions, and setting
up agencies or other territorial structures578.
Bank failures in the period 1997-1998 have changed the rules in the banking sector and
led to adapting them to the European Union product standards. NBR sought to increase its
authority as an institution of banking supervision by assuming the necessary measures to ensure
the stability of the banking sector and the protection of the bank customers. Law no. 58/1998 on
banking law579imposed a supervisory capacity enhancement of NBR on the improvement of the
regulatory framework of the banking business. Among the innovations brought by this law, the
following aspects can be identified: the definition of fundamental terms to avoid potential
differences in interpretation of concepts580, detailing the general conditions for the authorization
of banks, specifying the grounds for refusal and/or withdrawal of authorization, the trend of
tightening market access, introducing provisions relating to the basic requirements in matters of
prudential supervision.
Emergency Ordinance no. 137/2001 for completing and amending Law 58/1998 on
banking law581,led to the tightening of prudential rules for the banking sector in Romania, and
thus to increased legislative barriers in this market. We have put new criteria in the authorization
process, including rules concerning the establishment of the management bodies of the banks,
with exhaustive cases to withdraw the operating license of a bank and the criteria for imposing
special administration of a bank by the central bank. By Law no. 485/2003 amending and
supplementing Law no. 58/1998 on banking activity582, the rules on mergers and divisions the
577
At the time of December 1990, the Romanian banking market players were Romanian Development
Bank, the Romanian Commercial Bank, Agricultural Bank, Romanian Bank for Foreign Trade, Bankcoop Mind-
Bank, Bank Youth Commercial Bank "Ion Ţiriac"
578
www.bnr.ro - the NBR and the National Securities Commission no.131 / 18/2006 on determining the
minimum capital requirements for credit institutions and investment firms, approved by Order NBR - NSC no.10 /
107/2006
579
Published in the Official Gazette no. 671 of 24 October 2001
580
The legislature decided to define as European model concepts such as "bank", "subsidiary undertaking",
"affiliate of a bank", "deposit", "credit", "bank managers", "significant shareholder", "group of persons acting jointly
"" company under effective control "," capital "," equity "," documentation of credit "," exposure "," banking
prudential supervision "and so on.
581
Published in the Official Gazette no. 671 of 24 October 2001
582
Published in the Official Gazette no. 876 of 10 December 2003
263
banks in Romanian banking sector583 have been established. In addition, among the innovations
introduced by this law, these aspects were included: establishing the scope of the concept of
credit institution and limiting the forms of the constitution of their classification in this category
and money institution electronics, creating the legal framework for ensuring the right to freedom
of establishment and free provision of services by credit institutions in the Member States, the
single license principle recognized in the Community, and the implementation of the principle of
supervision of credit institutions by the competent authority of the country of origin, stating that
those provisions will enter into force from the date of accession, setting tasks to be carried out by
credit institutions on the basis of mutual recognition, indicating that the banks, the Romanian
legal persons that will be able to perform activities of financial leasing directly from accession,
as provided by the regulations National Bank of Romania. All this led to some set of rules
outlining significant impact on the competitive environment in the banking system in Romania.
All these changes of legislative nature have increased the share of the private sector in the
total capital of the banking sector, from a level of about 48% in 1998, to a level of 85% in 2006,
before Romania joined the European Union. One may also notice an overwhelming influence of
the foreign capital, including branches of foreign banks, whose share in the total aggregate
capital rose to a level of over 78% in 2006, from a level below 36% 584 . The competitive
environment, between 1990 and 2006, characterizing the banking sector in Romania, was
influenced by the increasing number of competitors from a number of 7 banks with domestic
capital and 5 branches of foreign banks in 1990, to 31 banks with majority domestic capital and 7
branches of foreign banks in 2006585.
After Romania entered the European Union, there was an upgrade on the legislative
framework for achieving harmonization of national legislation with the Community law. The
main challenge was the transposition into national law of Directive No. 48/2006/EC of the
European Parliament and the Council, dated on the 14th of July 2006 regarding the access and the
pursuit of the business of credit institutions and Directive No. 49/2006 / EC of the European
Parliament and the Council, from the 14th July 2006 on the capital adequacy of investment firms
and credit institutions, directives that are part of the Basel II Accord. They determine the
conditions of market access to new players in the banking system, with a strong influence on the
competitive system. They were transposed into national legislation by Government Emergency
Ordinance 99/2006 586 on credit institutions and capital enabled 587 . This has covered
583
Changing legislation followed the implementation of applicable regulatory scope of the following
Community acts: Directive. 12/2000 on the establishment and performance of că¬tre credit institutions
Directive. 28/2000 amending Directive no. 12/2000, Directive. 46/2000 on the establishment, conduct of business
and prudential supra¬vegherea business of electronic money institutions, Directive. 24/2001 on the reorganization
and winding up of credit institutions
584
Caesar apples, Bogdan Căpraru Banking Competition in Romania A new structural approach 2010
585
The Competition Council, developments in key sectors of the economy by 2006
586
GEO no. 99/2006 approved by Law no. 227/2007 (Of. No. 480 of 18 July 2007).
587
Approved with amendments and completions by Law no. 227/2007, as amended and supplemented
(Government Emergency Ordinance no. 99/2006), which transposed the provisions of Directive no. 48/2006 / EC of
the European Parliament and of the Council of 14 June 2006 on the taking up and pursuit of the business of credit
264
exhaustively the minimum requirements for access and exercise of the credit institutions, the
legal regime applicable to credit institutions from other Member States and the third countries
with activities in the banking sector from Romania and rules on supervision of credit. This
applies to credit institutions, as Romanian legal entities and foreign branches, including credit
institutions from other Member States or third countries regarding the activity in Romania.
Through this regulations the concept of banking institution was defined, thereby understood as
any entity that receives deposits or repayable funds from the public and grants credits in its own
account or an entity which issues money payment by electronic means. Among all major forms
and credit institutions that operate as legal Romanian entities, we can identify:
x Banks as joint stock companies: for example Banca Comercială Romană SA

x Banks for cooperative credit: for example CREDITCOOP Central House
x Banks and saving banks for housing for example Raiffeisen Housing Bank SA
x Mortgage Banks
x Electronic Money Institutions
x Branches of foreign credit institutions authorized by the NBR to operate on Romanian
territory: for example Banca di Roma SpA Italy Bucharest Branch
After Romania joined the EU banking market, the liberalization in Romania and the
implementation of the single banking license, has facilitated the penetration sector. By the end of
2010, 230 foreign lending institutions have indicated their intention to carry out activities in
Romania, amid the regulatory changes that were able to be identified in the market. A number of
foreign banks have opened new branches and subsidiaries in Romania, including Garanti Bank
International branch NV- Romania, Millennium Bank, Citibank Europe, namely transforming
Dublin Citibank Romania by Romanian legal persons in a foreign bank branch 588. Thus, in 2010,
the share of banks with majority foreign capital increased by about four percentage points from
the register up to EU accession. Considering the fluctuations encountered in the process of entry
and exit from the market, the number of credit institutions in 2010 has not undergone any major
changes compared to that of 2006, and so the sector could identify 32 Romanian banks and 9
branches of foreign banks589.
The issuing of the Law 77/2016 on payment commissioning of real estate on redemption
obligations through loans, in the context of the transposition of Directive 2014/17/EU from the
European Parliament and the Council on credit agreements for consumers to residential
immovable property, amending Directive 2008/48/EC and 2013/36 / EU and Regulation (EU)
no. 1093/2010 has an impact on the banking sector in Romania. The law applies to the relations
between consumers and credit institutions, NFIs and assigns debt-claims by consumers and
institutions and Directive no. 2006/49 / EC of the European Parliament and of the Council of 14 June 2006 on the
capital adequacy of investment firms and credit institutions, on the applicable banking and investment firms
588
Idem 18
589
Idem 19
265
determines that, notwithstanding the provisions of the Civil Code, without the consent of the
creditor, the consumer has the right to have the debts arising from credit agreements with all
accessories at no extra cost, by opening payment of mortgaged property in favor of the creditor,
in the period prescribed by the law, if the parties to the credit agreement do not reach another
agreement590. This applies to the relationships between consumers (Consumers are individuals
defined by GO no. 21/1992 on consumer protection, republished and Law no. 193/2000 on
abusive clauses in contracts between professionals and consumers) and credit institutions, non-
banking financial institutions assign debt-claims by consumers and determine that,
notwithstanding the provisions of the Civil Code. The consumer has the right to have the debts
arising from credit agreements with all accessories at no extra cost, by opening payment of
mortgaged property in favor of the creditor, in the period prescribed by law, the parties to the
credit agreement do not reach another agreement regarding the payment of real estate on
redemption obligations on credit. According to the information provided by the central bank at
the time of issuing this law, the total number of loans secured by a real estate guarantee is over
474.000, of which 174.160 are mortgages, about 155.000 are loans for real estate investments
and about 160.000 are consumer loans secured by mortgages.
In the context of the significant impact this regulation has on the banking system, the
major banks have raised the plea of unconstitutionality of this law in appeal proceedings against
notifications that seek payment commissioning. The main items concerned were represented by
art. 1, paragraph 3, art. 3, art. 5 paragraph 2, art. 8 pt. 5, Art. 10 and art. 11 of Law no. 77/2016
regarding the commissioning of immovable property payment on redemption obligations
through loans. The main constitutional provisions violated by this act are governed by the
general principle of legality. Art. 1, paragraph 5 of the Constitution: “In Romania, the
Constitution, its supremacy and the laws shall be mandatory." Closely related to this principle,
the doctrine and the jurisprudence have identified as applicable the principle of legal certainty
that comes as a guarantee of the rule of law 591 . A second principle concerns theretroactivity
violated the law, within the meaning of art. 15 paragraph (2) of the Constitution "The law applies
only for the future, except for the more favorable penal law". The Resolution Agency Act also
violates a fundamental right guaranteed and protected by the law, irrespective of the owner or
ownership. The restriction of that fundamental right does not fall within any of the exceptions
exhaustively regulated by art.53 of the Constitution, considering the nature of these exceptions to
be exhaustive, of strict interpretation and application, respectively “safeguarding national
security, public order, health or morals, rights and freedoms of citizens; conducting a criminal
investigation; preventing the consequences of a natural calamity of a disaster, or an extremely
severe catastrophe.” In addition, it must be stressed that the measure which restricts the right of
ownership in this case is proportional to the situation that caused it, having a discriminating
nature. Moreover, art. 1 paragraph 1 of the Additional Protocol to the European Convention on
590
591
Sorin Popescu, Catalin Crow, Victoria Ţăndăreanu, Practical aspects of technical and legislative
records, Publisher Official Gazette, 2008, p. 7.
266
Human Rights enshrines the right of individuals to protection of property whether it is threatened
by the State or by another individual. "Every natural or legal person is entitled to the peaceful
enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public
interest and under the conditions provided by law and by the general principles of international
law. "
Subject to the cumulative conditions imposed by the provisions of article 4 of the law
regarding the admissibility of the application of such regulations, concerning the debtor, credit
and collateral property that is subject to Law 77/2016, which imposes on the creditor to receive a
payment obligation of movable or immovable property, being brought into security by the
borrower at the time of conclusion, to extinguish all debt recklessly by real estate or its
characteristics from the date on which this mechanism operates special remission of debt without
providing the creditor the possibility to identify another way for extinction. Thus the principle of
negotiating the contract, valid under the law applicable at the time of its signing, is ineffective
when the debtor notifies the creditor to release the payment. A problem encountered in practice is
the assumption that one of the conditions imposed by Article 4 of the law is not respected, and
yet the creditor's right to further recover any remaining flow is suspended, the only mechanism
that is provided by law is to contest the notification before a court, the latter being competent to
assess whether or not this notification shall comply with the conditions set by law. Throughout
this period, until a final judgment will be pronounced in trial, the imbalance of this legal
relationship is effective, this measure being a disproportionate restriction of the creditor. Failing
agreement mortgagee is obliged to accept the payment in immovable property, in any conditions,
without even considering a possible disproportion between the amount of debt remission at the
time and the actual value of the real estate market. Moreover, this obligation is imposed on the
creditor on all credit that meets the requirements of the law, irrespective of the date of their
conclusion, even if they are ongoing, bad or when the overdue debt is recovered by the procedure
enforcement.
Regarding the scope of the temporal law, the breach of the principle of non-retroactivity
of the law established by way of overriding the fundamental law, the mechanism of Special
Resolution Agency applies to credit agreements irrespective of their end, including those
concluded before the entry into force of Law 77/2016. This happens in spite of the contract law
regulating the creditor's right to recover the amount of money originally paid, plus interest. The
mechanism Special Resolution Agency suppresses this right, replaces the obligation of the
creditor to receive a property right and not a sum of money, whether the contracts are concluded
after the entry into force of the law, or contracts that are in progress or are in the enforcement
proceedings. The retroactive application of this regulation disproportionately affects the balance
of contract and the legal relationship between creditors, being unpredictable and
unfair. Considering the disproportions that arise in the market, the competition in the banking
sector is significantly affected. In addition, the principle that the law applicable to the contract is
the law at the time of its signing, unless the parties stipulate otherwise, should not be denied. The
retroactivity of the law, being a constitutional principle, the legislative should not be allowed to
267
violate the adoption of legal rules which provide the possibility of their retroactive enforce in
civil matters.
The effect of discharging the special mechanism set up by the Law 77/2016 - remission
of duty- is extended, according to art. 11, on credit contracts in progress and on consumers that
have been subject to the mechanism of enforcement of real estate, regardless of its stage,
including the case in which the immovable property that formed the object of the guarantee was
fructified, for extinguishing the residual value of the debt-claim. The question I raise in this case
is: with the lack of ownership of the debtor's assets, what will be delivered into the account of the
obligation of paying a sum of money?
Regardless of the hypothesis under which the mechanism under
Special Resolution Agency is incidental, the Law 77/2016 infringes the fundamental right to
property of the lender, right that is protected both by the fundamental norm and the Civil Code,
including in terms of art. 1 par. (1) of the First Additional Protocol of the ECHR jurisprudence
regarding the right of claim, in this case, the creditor's right to recover the amount of money
awarded for credit and interest, the notion of "movable and immovable property” and the
protection instituted by the legal regime applicable to ownership. The Court gives "ownership"
an autonomous meaning, different from common sense, namely the patrimonial interest 592,so that
the deprivation of such a right can be regarded as a violation of the Convention. In the special
hypothesis established by the law, settling claims that resulted from the credit contract takes
place either at the moment of the contract for transferring the property, if the creditor complies
with the request of the debtor, or at the date of pronouncing the judicial decision in this
regard. The state interference in this case lead to the limitation of the ownership of the lender,
modifying the extinction of the loan, agreed with the consumer borrower at the moment of
closing the contract. Following the mechanism of putting into payment, the bank, as lender, by
the effect of law, it is obliged to receive in patrimony a right of propriety, without the same
opportunity to choose another way of capitalizing the debt-claim, without any
compensation. This mechanism can be classified as an expropriation without just and prior
compensation.
Conclusions
The development of quantitative and qualitative analysis of the Romanian banking is

required to maximize and optimize the requested welfare. This may determine an increasing
competitiveness within the banking sector and contribute to its stability. Legislative impact on
the competitiveness can lead to efficient financial services, increased quality of the financial
products and to an orientation towards innovation593. The main reason that supports the necessity
of a competition regulation in the banking system is that of the interconnectivity identified
among the main bidders. Anti-competitive practices in this sector can lead to different costs at
592
ECHR Grand Chamber judgment Öneryildiz versus Turkey, 30 November 2004 48939/99
593
268
the level of the entire economy, trough an inefficient allocation of resources or a failure of the
inter-bank market. The main factors underlying this practice, used as strategic variables or as
source of annuity, are represented by entrance boundaries, asymmetric information, high cost of
change, elements of non-price competition (Carletti, 2009). In terms of academic activity, the
analyzed activity to determine the degree of concentration of the market is based only on one
product, without taking into account the differences between products. However, the activity
unfolded in the banking market is diverse and includes a wide range of services and products,
which can determine different relevant markets, from the geographic point of view, specific to
each product (OECD, 2007). In order to identify and define the relevant market, an important
role is establishing the entrance boundaries - especially the legislative ones, as they may
determine both the conditions for entering and/or exiting the market, as well as regarding the
goods and the services provided.Moreover, issuing new regulation can determine important
changes in the market, as the ones determined by the Law 77/2016 regarding payment
commissioning.
Bibliography:
Ali Mizaei, Tome Moore, What are the driving forces of bank competition across different
income groups of countries? Journal of International Financial Market, Institution& Money,
www.elsevier.com/locate/infin
Ovidiu Stoica, Bogdan Căpraru, The effects of the competition in the Romanian banking system
analele ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2007
Sorin Popescu, Catalin Crow, Victoria Ţăndăreanu, Practical aspects of technical and legislative
records, Publisher Official Gazette, 2008
Caesar apples, Bogdan Căpraru - Banking Competition in Romania. A new structural approach,
2010
Jean Triole Market power and Regulation, complied by the Economic Sciences Prize Committee
of the Royal Swedish Academy of Since, 2014
Mihaita Cosmin Popovici, Romanian Banking System. The Degree of financial intermediation
after the financial crisis, CES WOEKING PAPERS Vol VI, Issue 4 V.
Marc Ivaldi, Bruno Jullein, Patrick, Paul Seabright and Jean Tirole , The Economist of Tacit
Collusion, 2003 Oana Mihaela MARIOARA (ORHEIAN), Legal aspects of the regulatory
framework for credit rating agencies sea - Practical Application of Science, 2014
OECD Policy Roundtables, Competition, Concentration and Stability in the Banking Sector
2010, DAF/COMP (2010)
269
OECD Bank Competition and Financial Stability, 2011
OECD Policy Roundtables, Competition, Concentration and Stability in the Banking Sector
2010, DAF/COMP(2010) COMMISSION STAFF WORKING DOCUMENT Country Report
Romania 2015 Including an In-Depth Review on the prevention and correction of
macroeconomic imbalances, Brussels, 26.2.2015,
OECD Competition Committee session, 2009 DAF/ COM/ M(2009)3/ANN3
http://www.bnr.ro/Sistemul-bancar-din-Romania---pilon-de-baza-al-sistemului-financiar-
7333.aspx
Deloitte Banks and Economic Growth - Lessons for a better future (PBR) 2014
Competition Council, the Evolution of competition in key sectors, Bucharest 2015, pp 48-50
www.bnr.ro – Annual Report , 1998 pag. 83-86
www.bnr.ro - the NBR and the National Securities Commission no.131 / 18/2006 on determining
the minimum capital requirements for credit institutions and investment firms, approved by
Order NBR - NSC no.10 / 107/200
The Competition Council, Developments in the key sectors of the economy, 2006
GEO no. 99/2006 approved by Law no. 227/2007 (Of. No. 480 of 18 July 2007)
ECHR Grand Chamber judgment Öneryildiz versus Turkey, 30 November 2004 48939/99
IMF Stijn Classens Competition in the financial sector: Overview of Competition Policies, 2009
270
Consiliul Concurenţei – România
Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, 013701, Bucureşti
E-mail: competition@consiliulconcurentei.ro
www.consiliulconcurentei.ro

Revista Romana de Concurenta NR 1-2 2016

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Romana de Concurenta NR 1-2 2016

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nr.

Romanian Competition Journal

Nr. 1-2 / 2016

1. Concurența pe piața automobilelor din România. Segmentul premium / p. 3

Conferenţiar Universitar Doctor, Academia de Studii Economice din București

Conferenţiar Universitar Doctor, Academia de Studii Economice din București

2. Concurența în sectorul serviciilor de transport feroviar de călători în România și Uniunea

Inspector de concurenţă, Direcţia Cercetare şi Sinteze – Consiliul Concurenţei

Cadru Asociat - Facultatea de Management, Academia de Studii Economice din Bucureşti

Vlad Dan Roman

Inspector de concurenţă, Serviciul Carteluri – Consiliul Concurenţei

Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

Avocat, Baroul Bucureşti

6. Restricționările auxiliare în contextul concentrărilor economice / p. 68

Avocat, Baroul Bucureşti

7. Analiza comparativă: ajutor de minimis/ajutor de stat regional/ p. 89

Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

8. Competiție și reglementare în cadrul sectorului bancar din România / p. 126

Adelina Elena Stan

Doctorand, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Concurența pe piața automobilelor din România. Segmentul premium

Concurență, oligopol, cotă de piață, grad de concentrare

2. Identificarea piețelor relevante

Tabelul nr. 1: Piața relevantă din perspectiva produsului

Sursa: Verbonven F., (2002) și

3. Piața automobilelor în România

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

- Audi domină clasa A0 (din 2011), respectiv clasa B din 2010;

- BMW domină clasa C, respectiv sub - segmentele D - Coupe și C – CUV;

Tabelul nr. 3: Vânzări autoturisme premium noi în România

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

Tabelul nr. 4: Piața autoturismelor uzate în România (importuri)

An 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Piața Totală 212.836 214.606 94.488 174.950 221.852 219.929 250.678

Premium 37.474 34.242 14.661 31.018 42.149 40.577 49.331

Premium 4 35.414 32.241 13.549 28.363 38.524 38.096 46.096

Premium 4/Premium 12 95% 94% 92% 91% 91% 94% 93%

% Premium/total piață 17,6% 16,0% 15,5% 17,7% 19,0% 18,5% 19,7%

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

4. Cotele de piață și gradul de concentrare

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

Graficul nr. 2: Cota de piață pentru premium 3 (autoturisme uzate)

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

- CR3, CR5 - rata de concentrare a primelor 3, respectiv 5 companii pe piață;

- Indicele Herfindahl Hirschman (HHI).

Tabelul nr. 5: Gradul de concentrare pe piața automobilelor noi

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

Mercedes-Benz BMW ii Audi la rândul sau operează Mercedes-Benz

Audi și-a programat lansarea pe piață a

Tabelul nr. 6: Gradul de concentrare pe piața automobilelor second-hand

An 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

CR3 94% 94% 91% 90% 90% 92% 92%

CR5 98% 98% 97% 96% 97% 97% 97%

HHI 3233 3280 2867 2810 2843 2996 3023

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

Vechime ani 0-2 3-5 6-10 11-15 16-20 >20

Audi 18% 31% 37% 35% 37% 31%

BMW 26% 34% 29% 30% 33% 31%

Mercedes - Benz 34% 21% 22% 24% 24% 33%

Sursa: Calcule proprii cu date din buletinele statistice ale APIA

OECD (2011), Ghidul de Evaluare a Concurentei, Vol.2, www.oecd.org/competition/toolkit

Anexa. nr. 1: Cotele de piață pe clase în interiorul segmentului premium