Sunteți pe pagina 1din 52

1

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „COMUNITATEA MEA”


Nr. de săptămâni: VIII- IX

SAPTAMANA ZIUA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE


CONŢINUT DISCIPLINE
VIII LUNI CLR -3.1; 3.4 Familia mea  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea modului
31.X.2022 AVAP – 2.6 impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de în care copiii
 Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse dimineaţă” participă la dialog
 Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre – pagina 16, din auxiliar,
ce este vorba în acest fragment de poveste?” CD –suport imagistic şi
 Numirea personajului/personajelor dintr-un video, poze cu membrii
fragment de poveste audiat familiei, coli, creioane
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor colorate, laptop,
enunţuri scurte care testează înţelegerea textului videoproiector
audiat Resurse procedurale:
 Formularea unor răspunsuri la întrebări despre conversaţia, explicaţia,
conţinutul unui mesaj/ text scurt audiat demonstraţia, exerciţiul,
 AVAP: colorarea imaginilor jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
EF
MEM – 1.1; 1.2, Cifra şi numărul 2  Povestea cifrei 2 Resurse materiale: Aprecieri globale şi
3.1; 5.1  CLR: Regulile de circulaţie – discuţie – pagina 16- din auxiliar, , individuale
AVAP - 1.2  Formare de mulţimi de două elemente CD –suport imagistic şi Observarea
CLR – 2.2  Recunoaşterea şi colorarea numărului de video planşă cu semaforul, sistematică
elemente corespunzător unei mulţimi coli, creioane colorate,
 AVAP: Modelarea cifrei 2 din plastilină, laptop, videoproiector
sârmă Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP - 1.1; 1.2; Lucrurile mele CLR: Discuţii despre rutina zilnică a igienei Resurse materiale: Observarea
2

3.3 personale – Calendarul „Întâlnirea de


AVAP – 2.4  Autoevaluarea propriului comportament în dimineaţă”
CLR – 1.3 relaţie cu obiectele personale – pagina 9, din auxiliar, ,
 Joc: Uneşte ce se potriveşte! CD –suport imagistic şi
 AVAP : Colorează numai imaginile obiectelor video obiecte personale de
pe care le poţi lua în ghiozdan igienă, coli, creioane
colorate, laptop,
videoproiector
sistematică
Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MARŢI CLR -3.1; 3.4 Familia mea  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea modului
01.XI..2022 AVAP – 2.6 impresii, meteo, mesajul zilei – pagina 16, din auxiliar, în care copiii
 Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse poze cu membrii familiei, participă la dialog
 Repovestirea unor secvenţe preferate dintr-un planşă „Arborele
text audiat genealogic”, coli, creioane
 Construirea unor enunţuri, după cerinţe date colorate, laptop,
 Discuţii privind comportamentul unor videoproiector
personaje Resurse procedurale:
 Evidenţierea unor modele de comportament conversaţia, explicaţia,
 Joc de rol : La bunici demonstraţia, exerciţiul,
 AVAP: Realizarea arborelui genealogic jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM – 1.1; 1.2, Cifra şi numărul 2  Povestea cifrei 2 Resurse materiale: Aprecieri globale şi
3.1; 5.1  Colorarea unor elemente indicate de numere – pagina 16- din auxiliar, individuale
AVAP - 1.2 date planşă cu semaforul, coli, Observarea
DP– 2.2  Scrierea cardinalului unor mulţimi date creioane colorate, laptop, sistematică
 Trasarea după contur punctat a cifrei 2 videoproiector
 AVAP: Modelarea cifrei 2 din plastilină, Resurse procedurale:
sârmă conversaţia, explicaţia,
 D.P: Identificarea regulilor de comunicare în demonstraţia, exerciţiul,
3

comportamentul de pe stradă jocul didactic, învăţarea


 Joc-mimă: Ce culoare arată semaforul? prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
LIMBA 
ENGLEZĂ
MM - 1.4; 2.1. Genuri muzicale:  Audierea cântecului redat cu ajutorul Resurse materiale: Aprecieri
folclorul copiilor mijloacelor tehnice -laptop, videoproiector individuale
MEM - 1.2  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a Resurse procedurale:
cântecului conversaţia, explicaţia,
 MEM : compararea numerelor demonstraţia, exerciţiul,
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite jocul didactic, învăţarea
intuitiv, pronunţând corect cuvintele prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MIERCURI MEM - 1.4; 3.1 Igiena alimentaţiei CLR: Să ne hrănim corect – discutie pe temă Resurse materiale:
02.XI.2022 CLR – 2.1  Încercuieşte alimentele sănătoase – pagina 17, din auxiliar,
 Contiună şirurile imagini reprezentând
 Desenează fructele folosite pentru o salată alimente sănătoase, coli,
 Colorarea fructelor folosind codul culorilor creioane colorate, laptop,
videoproiector
Resurse procedurale: Aprecieri globale si
conversaţia, explicaţia, individuale
demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR - 1.3; 2.1; Sunetul n  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea
3.1 Litera n, de tipar impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de sistematică a
AVAP – 1.2  Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse dimineaţă” capacităţii de a
MEM – 1.1  Formulare propoziţii cu suport intuitiv – pagina 17, din auxiliar, pronunţa corect
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului poze cu membrii familiei, sunetele
de cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din alfabetar, coli, creioane Aprecieri globale si
palme colorate, laptop, individuale
4

 Indicarea locului sunetului n, în cuvinte videoproiector


formate din 2-3 silabe Resurse procedurale:
 Identificarea literei n, de tipar, într-un şir de conversaţia, explicaţia,
litere demonstraţia, exerciţiul,
 Trasarea după contur a literei n, de tipar jocul didactic, învăţarea
 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele prin descoperire, observarea
învăţate folosind jetoane, litere magnetice directă
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele
învăţate Forme de organizare:
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea frontal, individual, în grup
literei n, de tipar
EF 
DP - 1.1; 1.2; Lucrurile mele  Joc: „Roata obiectelor şcolarului” – Resurse materiale:
3.3 recunoaşterea obiectelor la care se opreşte – pagina 9, din auxiliar, CD
AVAP – 2.2 roata –suport imagistic şi video
 Discuţii despre obiectele personale de igienă diferite obiecte de igienă
ale fiecărui şcolar personală, coli, creioane
 Ghicitori despre obiectele şcolarului colorate, laptop,
 Autoevaluarea propriului comportament în videoproiector
Observarea
relaţie cu obiectele personale Resurse procedurale:
sistematică
 AVAP : Reguli respectate în timpul servirii conversaţia, explicaţia,
gustării din programul şcolar demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
JOI CLR - 2.1; 1.3; Litera N, de tipar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea
03.XI.2022 MEM – 1.1 impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de sistematică a
 Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse dimineaţă” capacităţii de a
 Formulare propoziţii cu suport intuitiv – pagina 17, din auxiliar, identifica sensul nou
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului fişă de lucru, coli, creioane al cuvântului
de cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din colorate, laptop, Aprecieri globale si
palme videoproiector individuale
 Indicarea locului sunetului N, în cuvinte Resurse procedurale:
formate din 2-3 silabe conversaţia, explicaţia,
 Identificarea literei N, de tipar într-un şir de demonstraţia, exerciţiul,
litere jocul didactic, învăţarea
 Trasarea după contur a literei N, de tipar prin descoperire, observarea
5

 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele


învăţate folosind jetoane, litere magnetice
directă
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele
Forme de organizare:
învăţate
frontal, individual, în grup
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea
literei N, de tipar
MEM – 1.1; 1.3; Numărul şi cifra 3  CLR: Povestea cifrei 3 Resurse materiale:
3.1  Formare mulţimii de trei elemente – pagina 18, planşă cu cifra
AVAP - 2.2  Adaugă /taie elemente pentru a obţine cifra 3 3, CD –suport imagistic şi
 Identificarea „vecinilor” unor numere date video,plastilină, puzzle,
 Exerciţii grafice pregătitoare pentru scrierea coli, creioane colorate,
cifrei 3 laptop, videoproiector
AVAP : Modelarea cifrei 3 din plastilină Resurse procedurale: Aprecieri globale si
 Joc -puzzle: asocierea unor jetoane date conversaţia, explicaţia, individuale
pentru asamblarea părţilor corpului jucăriei demonstraţia, exerciţiul,
preferate jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
Sporul casei  Realizarea unei lucrări cu tema „Sporul casei” Resurse materiale:
prin utilizarea – pagina 17- din auxiliar,
AVAP – 2.1; 2.2;
unor tehnici simple de selectare asamblare, CD –suport imagistic şi
2.3 Analiza produselor
legare, decupare video seminţe, material din
MEM – 3.1 activităţii
 Explicaţia semnificaţiei produsului natură, sfoară, hârtie
 Explorarea modalităţilor de exprimare a creponată, laptop,
ideilor şi sentimentelor prin mijloacele artei videoproiector
vizuale şi ale tehnologiei Resurse procedurale:
 Povestirea unui eveniment personal, cu conversaţia, explicaţia,
ajutorul produsului obţinut demonstraţia, exerciţiul,
 Expunerea lucrărilor obţinute jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
MEM: Numărarea lucrărilor directă
CLR: Coversaţie despre sporul casei Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
VINERI CLR – 1.3; 2.1; E prezent în orice  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Aprecieri globale şi
04.XI.2022 2.2; 3.1; loc impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de individuale
6

AVAP –2.2  Text suport: „E prezent în orice loc”, de


dimineaţă”
MM – 2.1 Emilia Căldăraru
– pagina 18, din auxiliar,
 Formulare de mesaje pe baza unui suport
CD –suport imagistic şi
vizual
video, creioane colorate,
 Formulare de răspunsuri la întrebări
laptop, videoproiector
 Oferirea de răspunsuri la întrebarea: „Despre
Resurse procedurale:
ce este vorba în această poezie?”
conversaţia, explicaţia, Observarea
 Numirea personajelor din poezie
demonstraţia, exerciţiul, sistematică
AVAP: Colorează culorile semaforului
jocul didactic, învăţarea
 Aprecierea ca adevărate sau false a unor
prin descoperire, observarea
enunţuri scurte care testează înţelegerea textului
directă
poeziei
Forme de organizare:
MM: Semaforul
frontal, individual, în grup

AVAP – 1.3; 2.3; Tehnici de lucru:  Prezentarea unui material PPT “Povestea Resurse materiale: Interevaluare
2.4 presare, modelare obiectelor personale” bloc de desen, pensule,
liberă  Utilizarea unor tehnici simple de modelaj acuarele, plastilină,
MM –1.4 Elemente de  Formularea de întrebări simple şi răspunsuri laptop, videoproiector
CLR – 1.4 limbaj plastic: despre figurinele obţinute prin modelaj Resurse procedurale:
Formă  Joc: Eu modelez … conversaţia, explicaţia,
 CLR : participarea la jocul- dialog: copii- demonstraţia, exerciţiul,
obiecte personale, obţinute prin modelaj jocul didactic, învăţarea
 MM: Audiţie: Obiecte personale prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MM – 1.3; 2.1; Percuţia  Vizionarea unor filme care ilustrează diverse Resurse materiale: Interevaluare
corporală (bătăi mişcări de percuţie corporală -laptop, videoproiector
din palme, cu  Executarea unor mişcări, după model: bătăi Resurse procedurale:
CLR – 2.2 degetul pe bancă din palme, cu degetul pe bancă etc. conversaţia, explicaţia,
etc.)  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări demonstraţia, exerciţiul,
potrivite conţinutului de idei al textului Dacă jocul didactic, învăţarea
vesel se trăieşte prin descoperire, observarea
 CLR : - completarea unei propoziţii lacunare directă
Când sunt vesel, Forme de organizare:
eu ... frontal, individual, în grup
7

IX LUNI CLR -3.1; 3.4 E prezent în orice  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea modului
07.XI.2022 AVAP – 2.6 loc impresii, meteo, mesajul zilei – pagina 18, din auxiliar, în care copiii
 Text suport: „E prezent în orice loc”, de poze cu membrii familiei, participă la dialog
Emilia Căldăraru coli, creioane colorate,
 Repovestirea unor secvenţe preferate dintr-un laptop, videoproiector
text audiat Resurse procedurale:
 Construirea unor enunţuri, după cerinţe date conversaţia, explicaţia,
 Discuţii privind comportamentul unor demonstraţia, exerciţiul,
personaje jocul didactic, învăţarea
 Evidenţierea unor modele de comportament prin descoperire, observarea
 Joc de rol : Traversarea directă
 AVAP: Intersecţia cu semafor Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
EF
MEM – 1.1; 1.2, Cifra şi numărul 3  Recunoaşterea şi colorarea numărului de Resurse materiale: Aprecieri globale şi
3.1; 5.1 elemente corespunzător unei mulţimi – pagina 18- din auxiliar, individuale
AVAP - 1.2  Colorarea unor elemente indicate de numere jucării, coli, creioane Observarea
date colorate, laptop, sistematică
 Scrierea cardinalului unor mulţimi date videoproiector
 Trasarea după contur punctat a cifrei 3 Resurse procedurale:
 AVAP: Personalizarea cifrei 3 conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
DP – 1.2, 3.1 Cum mă  Cum mă îmbrac?- igiena vestimentaţiei, Resurse materiale: Observarea
CLR– 1.1 îmbrac? corelaţia stării de bine – Calendarul „Întâlnirea de sistematică
AVAP – 2.2  Igiena personală şi a vestimentaţiei - discuţii dimineaţă”
despre aspecte ale vestimentaţiei : – pagina 10, din auxiliar,
-legarea şireturilor CD –suport imagistic şi
- purtarea corespunzătoarea a hainelor video reviste cu articole de
- păstrarea hainelor în cuier, dulap etc imbrăcăminte, coli,
Joc: Găseşte-i locul! creioane colorate, laptop,
AVAP: Hăinuţa preferată videoproiector
CLR: Alternarea momentelor de activitate cu Resurse procedurale:
cele de relaxare-discuţie conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
8

jocul didactic, învăţarea


prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MARŢI Sunetul i  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,


08.XI.2022 CLR - 1.3; 2.1; Litera i, de tipar impresii, meteo, mesajul zilei
3.1  Text suport: „E prezent în orice loc”de
AVAP – 1.2 Emilia Călduraru Resurse materiale:
MEM – 1.1  Formulare propoziţii cu suport intuitiv – pagina 18, din auxiliar,
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului coli, creioane colorate,
Observarea
de cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din laptop, videoproiector
sistematică a
palme Resurse procedurale:
capacităţii de a
 Indicarea locului sunetului i, în cuvinte conversaţia, explicaţia,
pronunţa corect
formate din 2-3 silabe demonstraţia, exerciţiul,
sunetele
 Identificarea literei i, de tipar, într-un şir de jocul didactic, învăţarea
Aprecieri globale si
litere prin descoperire, observarea
individuale
 Trasarea după contur a literei i, de tipar directă
 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele Forme de organizare:
învăţate folosind jetoane, litere magnetice frontal, individual, în grup
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele
învăţate
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea
literei i, de tipar
MEM - 1.4; 3.1 Igiena alimentaţiei  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, Resurse materiale: Observarea
CLR – 2.1 data, meteo, agenda zilei) – pagina 17, din auxiliar, sistematică
 Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei CD –suport imagistic şi
 Colorarea unor fructe, folosind codul culorilor video coli, creioane colorate,
CLR: Discuţii despre alimentele care pot fi laptop, videoproiector
consumate zilnic fără a ne afecta sănătatea, Resurse procedurale:
identificarea acestora conversaţia, explicaţia,
 Importanţa fructelor şi legumelor în demonstraţia, exerciţiul,
alimentaţie jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
9

LIMBA
ENGLEZĂ
MM - 1.4; 2.1. Genuri muzicale:  Audierea cântecului redat cu ajutorul Resurse materiale: Aprecieri
folclorul copiilor mijloacelor tehnice –laptop, videoproiector individuale
MEM - 1.2  Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a Resurse procedurale:
cântecului conversaţia, explicaţia,
 MEM : compararea numerelor demonstraţia, exerciţiul,
 Reproducerea în colectiv a cântecelor însuşite jocul didactic, învăţarea
intuitiv, pronunţând corect cuvintele prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM - 1.4; 3.1 Igiena alimentaţiei  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, Resurse materiale:
MIERCURI AVAP– 2.1 data, meteo, agenda zilei) – pagina 19, din auxiliar,
09.XI.2022  Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei CD –suport imagistic şi
 Piramida alimentelor – importanţa unei video Planşă „Piramida
alimentaţii diversificate, categorii de alimente alimentelor”, coli, creioane
 Efectele unor mâncăruri nesănătoase asupra colorate, laptop,
sănătăţii videoproiector
 Joc: Spune ce ai gustat Resurse procedurale: Observarea
 AVAP: Alimentele micului dejun conversaţia, explicaţia, sistematică
demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR - 2.1; 1.3; Litera I, de tipar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea
MEM – 1.1 impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de sistematică a
 Text suport: „Familia mea”de Clara Ruse dimineaţă” capacităţii de a
 Formulare propoziţii cu suport intuitiv – pagina 19, din auxiliar, identifica sensul nou
 Formularea de propoziţii, indicarea numărului fişă de lucru, coli, creioane al cuvântului
de cuvinte/silabe, percepute prin bătăi din colorate, laptop, Aprecieri globale si
palme videoproiector individuale
 Indicarea locului sunetului I, în cuvinte Resurse procedurale:
formate din 2-3 silabe conversaţia, explicaţia,
 Identificarea literei I, de tipar într-un şir de demonstraţia, exerciţiul,
litere jocul didactic, învăţarea
10

 Trasarea după contur a literei I, de tipar


 Citirea/scrierea a unor silabe cu literele
prin descoperire, observarea
învăţate folosind jetoane, litere magnetice
directă
 Citirea/scrierea unor cuvinte cu literele
Forme de organizare:
învăţate
frontal, individual, în grup
 AVAP: modelarea plastilinei pentru obţinerea
literei I de tipar
EF 
DP - 1.1; 1.2; Obiecte şi  „Roata obiectelor de igienă” – recunoaşterea
3.1; 3.2 activităţi zilnice de obiectelor la care se opreşte roata
CLR – 1.1 igienă  Identificarea imaginilor care ilustrează reguli Resurse materiale:
AVAP – 2.2 (Recapitualare) de igienă –jetoane cu obiecte de
 Precizarea acţiunilor proprii referitoare la igienă,
activităţi de igienă pe care le desfăşoară coli, creioane colorate,
copilul în fiecare dimineaţă laptop, videoproiector
 Observarea şi analiza unor ilustraţii date Resurse procedurale:
 Exprimarea părerii cu privire la locuinţa în conversaţia, explicaţia, Observarea
care i-ar plăcea să locuiască, având în vedere demonstraţia, exerciţiul, sistematică a
igiena şi ordinea jocul didactic, învăţarea comportamentului
 AVAP : ilustrarea prin desen a unor obiecte prin descoperire, observarea cu privire la igienă
de igienă personală pe care nu le poţi directă
împrumuta Forme de organizare:
 Autoevaluarea propriului comportament cu frontal, individual, în grup
privire la igiena personală
 Stabilirea gradului de dificultate al acţiunilor
de igienă pe care le desfăşoară copiii

JOI CLR - 1.3; 3.1, Evaluare  Sunetele şi literele n, N, i, I Fişă de evaluare Aprecieri globale şi
10.XI.2022 4.1  Identificarea literelor în silabe, cuvinte, individuale
MM – 2.1 propoziţii Observarea
 Compunerea de silabe, cuvinte cu litere date sistematică
 Despărtirea cuvintelor în silabe şi identificarea
literelor învăţate
 MM: „A, a, a, acum e toamnă, da!”
 Recunoaşterea sunetelor învăţate în cuvinte
 Despărţirea cuvintelor în silabe şi precizarea
poziţiei sunetelor
 Exemplificarea cuvintelor care conţin anumite
11

sunete
 Indicarea sunetelor percepute prin diferite
semne: bătăi din palme, ridicarea unui deget, a
unui obiect, jetoane puse pe bancă, săritură etc.
(Ex: „Pune pe masă atâtea jetoane câte sunete
ai auzit)
 Joc: Arată! (indicarea poziţiei unui sunet într-
un cuvânt prin numărare
şi arătarea cifrei corespunzătoare)
 Exerciţii de sesizare a poziţiei sunetelor în
pronunţarea diferitelor cuvinte sugerate de
imagini
 Punerea în corespondenţă a unor cuvinte care
încep cu sunetul c şi r cu imaginile potrivite
 AVAP: Desenează obiecte/fiinţe a căror
denumire conţine (în poziţie iniţială sau finală)
sunetele învăţate
MEM – 2.1, 3.1 Ameliorare/  Ameliorare-dezvoltare Resurse materiale:
CLR - 4.1 dezvoltare  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ laptop, videoproiector
se vor stabili în funcţie de problemele Resurse procedurale:
Aprecieri globale şi
individuale/ale majorităţii elevilor şi vor fi conversaţia, explicaţia,
individuale cu
identificate după evaluare. demonstraţia, exerciţiul,
privire la rezultatele
 Activităţile de dezvoltare vor avea un grad jocul didactic, învăţarea
învăţării
ridicat de dificultate şi vor fi stabilite pentru prin descoperire, observarea
elevii care vor demonstra realizarea tuturor directă
obiectivelor de evaluare vizate Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP – 2.1; 2.2; Semaforul  Utilizarea unor tehnici simple de decupare, Resurse materiale: Analiza produselor
2.3 lipire, desenare pentru realizarea semaforului –planşă cu mijloace de activităţii
MEM – 3.1  Explorarea modalităţilor de exprimare a transport, semafor, hârtie
ideilor şi sentimentelor prin mijloacele artei colorată, laptop,
vizuale şi ale tehnologiei videoproiector
 Povestirea unui eveniment personal, cu Resurse procedurale:
ajutorul produsului obţinut conversaţia, explicaţia,
MEM: Numărarea semafoarelor demonstraţia, exerciţiul,
CLR: Discuţii despre rolul şi importanţa jocul didactic, învăţarea
semaforului în viaţa oamenilor prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
12

frontal, individual, în grup


RELIGIE
VINERI CLR– 1.1; 4.1 Ameliorare/  Ameliorare-dezvoltare Resurse materiale:
11.XI.2022 dezvoltare  Activităţile de învăţare cu caracter ameliorativ – Calendarul „Întâlnirea de
se vor stabili în funcţie de problemele dimineaţă”
individuale/ale majorităţii elevilor. -coli, creioane colorate,
 Activităţile de dezvoltare vor avea un grad laptop, videoproiector Aprecieri globale şi
ridicat de dificultate şi vor fi stabilite pentru Resurse procedurale: individuale cu
elevii care vor demonstra realizarea tuturor conversaţia, explicaţia, privire la rezultatele
obiectivelor de evaluare vizate. demonstraţia, exerciţiul, învăţării
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP – 1.3 Colaj  Realizarea unei colaj cu titlul Floarea Resurse materiale: Turul galeriei
soarelui, prin folosirea unor tehnici de Pag.18, caiet Delta Cart (Interevaluare)
lucru:pensulaţie, dactilopictură, lipire, Educaţional, CD –suport
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli imagistic şi video
de flipchart – suport pentru expunerea Acuarele/tempera, pensule,
lucrărilor (grupuri de 3-4 elevi) seminţe de floarea soarelui,
 Expunerea lucrărilor lipici, laptop, videoproiector
 Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor puncte Resurse procedurale:
de vedere referitoare la lucrările expuse de conversaţia, explicaţia,
colegi demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea
prin descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MM – 1.3; 2.1; Percuţia  Vizionarea unor filme care ilustrează diverse Resurse materiale: Interevaluare
corporală (bătăi mişcări de percuţie corporală – laptop, videoproiector
din palme, cu  Executarea unor mişcări, după model: bătăi Resurse procedurale:
CLR – 2.2 degetul pe bancă din palme, cu degetul pe bancă etc. conversaţia, explicaţia,
etc.)  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări demonstraţia, exerciţiul,
potrivite conţinutului de idei al textului Dacă jocul didactic, învăţarea
vesel se trăieşte prin descoperire, observarea
 CLR : - completarea unei propoziţii lacunare directă
13

Când sunt vesel, eu ….. Forme de organizare:


frontal, individual, în grup
14

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: “PRIETENIA”


Nr. de săptămâni: X- XII

SAPTA ZIUA DISCIPLINA DETALIERI ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE


MANA DE DISCIPLINE
CONŢINUT
X LUNI CLR - 1.1; 1.3; Cel mai bun  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale:
14.XI.2022 2.2; 3.2 prieten impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de
AVAP – 1.2  Text suport: „Cel mai bun prieten”, de dimineaţă”
Victor Sivetidis – pagina 20, din caiet- Delta Cart
 Exersarea comunicării orale pornind de la Educaţional, , CD –suport imagistic Observarea sistematică
observarea ilustraţiei din manual şi video , a comportamentului de
 Oferirea unor răspunsuri la cererea jucăria preferată, coli, creioane ascultător
elementară de informaţii: Cine?Ce? Unde? colorate, laptop, videoproiector
Cum ? Resurse procedurale: Aprecieri globale şi
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu conversaţia, explicaţia, individuale
imaginea potrivită demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Joc: La librărie didactic, învăţarea prin descoperire,
 AVAP: Conturarea şi colorarea secvenţelor observarea directă
preferate Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
EF
MEM – 1.1; 1.2; Numărul şi  CLR: Povestea cifrei 4
3.1; 5.1 cifra 4  CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi Resurse materiale:
CLR - 2.2 răspunsuri pe baza ilustraţiei – pagina 20, din caiet- Delta Cart
AVAP – 2.2  Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3 şi 4 Educaţional, , CD –suport imagistic
elemente şi video Planşă cu cifra 4, plastilină
 Asocierea mulţimii de elemente cu cardinalul planşetă, coli, creioane colorate,
acesteia laptop, videoproiector
Aprecieri globale si
 Exerciţii de compunere si descompunere a Resurse procedurale:
individuale
numerelor conversaţia, explicaţia,
 Identificarea „vecinilor” unor numere date demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un didactic, învăţarea prin descoperire,
anumit element al mulţimii de animale observarea directă
 Trasarea după contur punctat a cifrei 4 Forme de organizare:
 AVAP : Modelarea cifrei 4 din plastilină frontal, individual, în grup

DP - 1.2; 3.1; 3.2 Programul  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, Resurse materiale: Observarea sistematică
15

AVAP – 2.4 meu zilnic data, meteo, agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de
CLR – 1.3  Programul meu zilnic dimineaţă”
 Ordonarea activitătilor ce pot avea loc într-o – pagina 11, din auxiliar, imagini cu
zi activităţi din programul zilnic,
CLR: Alternarea momentelor de activitate cu coli, creioane colorate, laptop,
cele de relaxare-discuţie videoproiector
 Corelarea obiectelor de igienă cu diferitele Resurse procedurale:
momente ale zilei conversaţia, explicaţia,
 AVAP: Decupează şi lipeşte: Orarul clasei demonstraţia, exerciţiul, jocul
 didactic, învăţarea prin descoperire,
observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MARŢI CLR - 1.3; 2.1; Cel mai bun  Text suport: „Cel mai bun prieten”, de
Resurse materiale:
15.XI.2022 4.1 prieten Victor Sivetidis
– pagina 20, caiet- Delta Cart
AVAP – 2.2  Repovestirea unor secvenţe preferate din
Educaţional, jucăria preferată,
MM – 2.1 povestea audiată
plastilină, coli, creioane colorate, Observarea sistematică
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de
laptop, videoproiector a comportamentului de
acţiunile personajelor
Resurse procedurale: ascultător
 Identificarea într-un şir de imagini a celor
conversaţia, explicaţia,
care redau momente ale poveştii audiate
demonstraţia, exerciţiul, jocul Aprecieri globale şi
MM: Fuga jucăriilor
didactic, învăţarea prin descoperire, individuale
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor
observarea directă
enunţuri scurte care testează înţelegerea
Forme de organizare:
textului audiat
frontal, individual, în grup
 AVAP: Modelează jucăria preferată

MEM – 1.1; 3.1; Animale  CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi Resurse materiale: Aprecieri globale si
5.1 sălbatice răspunsuri pe baza ilustraţiei – pagina 21, caiet- Delta Cart individuale
CLR - 2.2  Realizarea de corespondenţe între animal şi Educaţional, , CD –suport imagistic
AVAP – 2.2 sursa de hrană/animal şi puii săi şi video, Planşă cu cifra 4, plastilină
 Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3 şi 4 planşetă, imagini cu animale
elemente sălbatice, coli, creioane colorate,
 Asocierea mulţimii de animale cu cardinalul laptop, videoproiector
acesteia Resurse procedurale:
 Exerciţii de compunere si descompunere a conversaţia, explicaţia,
numerelor demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Identificarea „vecinilor” unor numere date didactic, învăţarea prin descoperire,
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un observarea directă
16

anumit element al mulţimii deanimale


Forme de organizare:
 AVAP : Decupare, lipire: La Grădina
frontal, individual, în grup
Zoologică
LIMBA 
ENGLEZĂ
MM – 1.4; 2.1 Elemente de  Audierea cântecului demonstrat de învăţător
Resurse materiale:
limbaj muzical  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului
– ilustraţii pe textul cântecului,
MEM – 1.1 (sunet: lung- care uşurează receptarea
instrumente muzicale diferite, coli,
scurt, tare-  MEM : numărarea instrumentelor din
creioane colorate, laptop,
încet) melodie folosind ca suport imagini care
videoproiector
ilustrează versurile cântecului
Resurse procedurale: Aprecieri globale si
 Exersarea asimilării pe strofe şi integrale a
conversaţia, explicaţia, individuale
cântecului
demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Reproducerea în colectiv a cântecelor
didactic, învăţarea prin descoperire,
însuşite intuitiv, pronunţând corect cuvintele
observarea directă
 Jocuri de ascultare a unor sunete lungi sau
Forme de organizare:
scurte, emise tare sau încet
frontal, individual, în grup

MIERCUR MEM – 1.1; 3.1; Numărul şi  CLR : Povestea cifrei 5 Resurse materiale:
I 5.1 cifra 5  Realizarea de corespondenţe între animal şi – pagina 22, caiet- Delta Cart
16.XI.2022 CLR - 2.2 sursa de hrană Educaţional, Planşă cu cifra 5, , CD
AVAP –2.2  Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3, 4 şi 5 –suport imagistic şi video ,plastilină
elemente planşetă, coli, creioane colorate,
 Asocierea mulţimii de animale cu cardinalul laptop, videoproiector
Aprecieri globale si
acesteia Resurse procedurale:
individuale
 Exerciţii de compunere si descompunere a conversaţia, explicaţia,
numerelor demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Identificarea „vecinilor” unor numere date didactic, învăţarea prin descoperire,
 Trasarea după contur punctat a cifrei 5 observarea directă
 AVAP : Modelarea cifrei 5 din plastilină Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR – 1.3; 2.1; Sunetul e  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea sistematică
2.2; 3.1; Litera e, de impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de a capacităţii de a
AVAP –2.2 tipar  Text suport: „Cel mai bun prieten”, de dimineaţă” pronunţa corect
MEM – 3.1 Victor Sivetidis – pagina 21, caiet- Delta Cart sunetele şi de a trasa
 Indicarea locului sunetului e în cuvinte Educaţional, planşă cu literele e, E, literele de tipar învăţate
formate din 2-3 silabe coli, creioane colorate, laptop,
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea videoproiector
17

jucăriei preferate
Resurse procedurale:
 Recunoaşterea literei e, în cuvinte date
conversaţia, explicaţia,
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu
demonstraţia, exerciţiul, jocul
litera iniţială a cuvântului corespunzător
didactic, învăţarea prin descoperire,
 Trasarea după contur a literei e, mic de tipar
observarea directă
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-
Forme de organizare:
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite
frontal, individual, în grup

DP - 1.2; 3.1; 3.2 Programul  Programul meu zilnic Resurse materiale:


CLR – 1.1 meu zilnic de la  Ordonarea activitătilor ce pot avea loc într-o coli, creioane colorate, laptop,
AVAP – 2.2 şcoală zi videoproiector
 Corelarea momentelor de activitate cu cele Resurse procedurale: Observarea sistematică
de relaxare conversaţia, explicaţia, a comportamentului cu
AVAP: Decupează şi lipeşte: Orarul clasei demonstraţia, exerciţiul, jocul privire la igiena
didactic, învăţarea prin descoperire, îmbrăcămintei
observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
JOI CLR – 1.3; 2.2; Litera E, de  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
17.XI.2022 4.1 tipar impresii, meteo, mesajul zilei Resurse materiale:
 Text suport: „Cel mai bun prieten”, de – Calendarul „Întâlnirea de
AVAP – 2.2 Victor Sivetidis dimineaţă”
 Indicarea locului sunetului E, în cuvinte – pagina 21, caiet- Delta Cart
formate din 2-3 silabe Educaţional, jucăria preferată, coli, Observarea sistematică
 Recunoaşterea literei E, în cuvinte date creioane colorate, laptop, a capacităţii de a
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu videoproiector pronunţa corect
litera iniţială a cuvântului corespunzător Resurse procedurale: sunetele şi de a trasa
 Trasarea după contur a literei E, mare de conversaţia, explicaţia, literele de tipar învăţate
tipar demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr- didactic, învăţarea prin descoperire,
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite observarea directă
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea Forme de organizare:
literei E, de tipar frontal, individual, în grup

MEM – 1.1; 3.1; Animale  CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi Resurse materiale: Aprecieri globale si
5.1 domestice răspunsuri pe baza ilustraţiei – pagina 23, din caiet- Delta Cart individuale
CLR - 2.2  Realizarea de corespondenţe între animal şi Educaţional, , CD –suport imagistic
18

AVAP – 2.2 sursa de hrană/animal şi puii săi


 Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3, 4 şi 5 şi video, Planşă cu cifra 5, plastilină
elemente planşetă, imagini cu animale
 Asocierea mulţimii de animale cu cardinalul domestice, coli, creioane colorate,
acesteia laptop, videoproiector
 Exercişii de compunere si descompunere a Resurse procedurale:
numerelor conversaţia, explicaţia,
 Identificarea „vecinilor” unor numere date demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un didactic, învăţarea prin descoperire,
anumit element al mulţimii de animale observarea directă
AVAP : Decupare, lipire: În ograda Forme de organizare:
bunicilor frontal, individual, în grup

AVAP – 2.2; 2.3; Resurse materiale: Analiza produselor


2.5  Utilizarea unor tehnici simple de îndoire,
– pagina 11-14, din caiet AVAB activităţii
MEM – 3.1 lipire Delta Cart Educaţional, (hârtie
 Confecţionarea unui câine;
glasată, acuarele, foarfecă, creioane
colorate, lipici, foarfecă, ochi
Tangram  Explorarea modalităţilor de exprimare a
mobili, laptop, videoproiector
Câinele ideilor şi sentimentelor prin mijloacele artei
Resurse procedurale:
vizuale şi ale tehnologiei
conversaţia, explicaţia,
 Formularea de întrebări şi răspunsuri la
demonstraţia, exerciţiul, jocul
întrebări despre utilitatea obiectului
didactic, învăţarea prin descoperire,
confecţionat
observarea directă
 CLR:Prietenul meu câinele conversaţie Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
VINERI CLR – 1.3; 2.2; Prietenia,  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea sistematică
4.1 comoara cea impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de a comportamentului de
18.XI.2022 mai de preţ  Text suport: „Prietenia, comoara cea mai dimineaţă” ascultător
AVAP – 2.2 de preţ”, poveste populară – pagina 22, din caiet- Delta Cart
 Exersarea comunicării orale pornind de la Educaţional, , CD –suport imagistic Aprecieri globale şi
observarea ilustraţiei din manual şi video, imagini animale sălbatice, individuale
 Oferirea unor răspunsuri la cererea coli, creioane colorate, laptop,
elementară de informaţii: Cine?Ce? Unde? videoproiector
Cum ? Resurse procedurale:
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu conversaţia, explicaţia,
imaginea potrivită demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Joc: La Zoo didactic, învăţarea prin descoperire,
19

 AVAP: Conturarea şi colorarea secvenţelor observarea directă


preferate Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
AVAP –1.1; 2.1; Tangram  Utilizarea unor tehnici simple de îndoire, Resurse materiale: Analiza produselor
2.3; 2.2; 2.4; 2.5 Pisica lipire –, pagina 15-16, din caiet AVAB activităţii
MEM – 1.1  Confecţionarea unei pisici; Delta Cart Educaţional, pensulă,
 Explorarea modalităţilor de exprimare a acuarele, creioane colorate, hârtie
ideilor şi sentimentelor prin mijloacele artei glasată, foarfecă, lipici laptop,
vizuale şi ale tehnologiei videoproiector
 Formularea de întrebări simple şi Resurse procedurale:
răspunsuri, despre cele observate conversaţia, explicaţia,
 CLR:Convorbire despre prietenia dintre om demonstraţia, exerciţiul, jocul
şi pisică didactic, învăţarea prin descoperire,
observarea directă

Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MM - 1.4; 2.1 Cântarea cu  CLR : Ghiceşte animalul! - decodificarea Resurse materiale:
acompaniamen mesajului unor ghicitori Arici, laptop, videoproiector
CLR – 1.1 t şi jucării  Audierea cântecului redat cu ajutorul Resurse procedurale:
AVAP – 2.2 muzicale mijloacelor tehnice: Piticii şi ariciul conversaţia, explicaţia,
Aprecieri globale si
 Cântarea în colectiv, asociind demonstraţia, exerciţiul, jocul
individuale
acompaniamentul sugerat de ritm şi de didactic, învăţarea prin descoperire,
măsură observarea directă
AVAP: Colorează ariciul Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
XI LUNI CLR – 1.3; 2.2; Prietenia,  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale: Observarea sistematică
21.XI.2022 3.1; 4.1 comoara cea impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de a comportamentului de
mai de preţ  Text suport: „Prietenia, comoara cea mai dimineaţă” ascultător
AVAP – 2.2 de preţ”, poveste populară – pagina 22, din caiet- Delta Cart
 Repovestirea unor secvenţe preferate din Educaţional, imagini cu animale Aprecieri globale şi
povestea audiată sălbatice, coli, creioane colorate, individuale
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de laptop, videoproiector
acţiunile personajelor Resurse procedurale:
 Identificarea într-un şir de imagini a celor conversaţia, explicaţia,
care redau momente ale poveştii audiate demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor didactic, învăţarea prin descoperire,
enunţuri scurte care testează înţelegerea observarea directă
textului audiat Forme de organizare:
20

 AVAP: Colorează animalul preferat


frontal, individual, în grup

EF 
MEM –1.1; 1.2; Animale  CLR : observarea, analiza ilustraţiei mari: Resurse materiale: Observarea sistematică
2.1; 3.1 Condiţii de întrebări şi răspunsuri pe baza ilustraţiei –fişă de lucru, imagini cu animale a capacităţii de a
CLR - 2.2 viaţă  Recunoaşterea condiţiilor de viaţă de care au sălbatice/domestice, coli, creioane reprezentarea
AVAP - 2 nevoie animalele colorate, laptop, videoproiector numerelor cu ajutorul
 Asocierea unor animale domestice/sălbatice Resurse procedurale: unor obiecte
cu mediul lor de viaţă conversaţia, explicaţia, (listă de verificare)
 Identificarea poziţiei obiectelor din imagini demonstraţia, exerciţiul, jocul
în funcţie de un reper relativ dat :primul, al didactic, învăţarea prin descoperire,
treilea, al cincilea observarea directă
 Reprezentarea numerelor 1–5 prin colorarea Forme de organizare:
numărului corespunzător de elemente – frontal, individual, în grup
modele repetitive
 Scrierea în ordine crescătoare a numerelor 0
– 5, cu suport intuitiv
 AVAP : decorarea unui desen dat prin
colorarea unui anumit număr de litere
cunoscute de elevi
DP – 1.2, 3.1 Trăiesc într-un  Întâlnireade dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
Resurse materiale:
CLR– 1.1 mediu sănătos impresii, meteo, mesajul zilei
– Calendarul „Întâlnirea de
AVAP – 2.2  Vizionarea unui scurt filmuleţ despre poluare
dimineaţă”
şi identificarea factorilor care duc la poluarea
– pagina 12, din auxiliar, ilustraţii
mediului
cu deşeuri, coli, creioane colorate,
 Explorarea modalităţilor prin care putem
laptop, videoproiector
avea un mediu curat
Resurse procedurale:
 Importanţa reciclării materialelor
conversaţia, explicaţia,
CLR: Da sau Nu! - identificarea unor Observarea sistematică
demonstraţia, exerciţiul, jocul
aspecte negative din comportamentul uman,
didactic, învăţarea prin descoperire,
care au efecte negative pentru mediul din
observarea directă
imediata sa apropriere
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de
Forme de organizare:
anumite acţiuni ale oamenilor faţă de mediul
frontal, individual, în grup
înconjurător
AVAP: Desenează câteva deşeuri pe care le
poţi colecta
MARŢI CLR – 1.3; 2.1; Sunetul r  Text suport: „Prietenia, comoara cea mai Resurse materiale: Observarea sistematică
21

22.XI.2022 2.2; 3.1; Litera r, de de preţ”, poveste populară


– pagina 23, din caiet- Delta Cart
AVAP –2.2 tipar  Indicarea locului sunetului r, în cuvinte
Educaţional, planşă cu literele r, R,
MEM – 3.1 formate din 2-3 silabe
coli, creioane colorate, laptop,
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea
videoproiector a capacităţii de a
unui animal sălbatic
Resurse procedurale: pronunţa corect
 Recunoaşterea literei r, în cuvinte date
conversaţia, explicaţia, sunetele şi de a trasa
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu
demonstraţia, exerciţiul, jocul literele de tipar învăţate
litera iniţială a cuvântului corespunzător
didactic, învăţarea prin descoperire,
 Trasarea după contur a literei r, mic de tipar
observarea directă
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-
Forme de organizare:
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite
frontal, individual, în grup
MEM: Numără animalele sălbatice din poveste
MEM – 1.1; 3.1; Cifra 0 CLR : analiza ilustraţiei - întrebări şi Resurse materiale:
5.1 răspunsuri pe baza ilustraţiei – pagina 24, din auxiliar, , CD –
CLR - 2.2  Identificarea mulţimilor cu 1, 2, 3, 4, 5 sau 0 suport imagistic şi video Planşă cu
AVAP – 2.2 elemente cifra 0, plastilină
 Asocierea mulţimii de elemente cu cardinalul planşetă, coli, creioane colorate,
acesteia laptop, videoproiector
Aprecieri globale şi
 Exerciţii de compunere si descompunere a Resurse procedurale:
individuale
numerelor conversaţia, explicaţia,
 Identificarea „vecinilor” unor numere date demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Identificarea categoriei căreia îi aparţine un didactic, învăţarea prin descoperire,
anumit element al mulţimii date observarea directă
AVAP : Personalizarea cifrelor Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
LIMBA
ENGLEZĂ
MM - 1.4; 2.1; Mişcarea  Audierea cântecului „Ceata lui Piţigoi” Resurse materiale: Aprecieri individuale
3.1 liberă pe demonstrat cu ajutorul mijloacelor tehnice –ilustraţii pe textul cântecului,
muzică  Observarea unor ilustraţii pe textul cântecului laptop, videoproiector
AVAP – 2.2 care uşurează receptarea Resurse procedurale:
 Exersarea asimilării pe strofe/ integrale a conversaţia, explicaţia,
cântecului „Ceata lui Piţigoi” demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Exersarea mişcării spontane pe cântecul didactic, învăţarea prin descoperire,
AVAP: desenarea unor imagini sugerate de observarea directă
textul cântecului. Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MIERCUR MEM – 1.3; 1.4; Plante  Observarea părţilor componente ale plantelor Resurse materiale: Observarea sistematică
22

I 3.1 pentru identificarea structurii lor comune – pagina 25, din caiet- Delta Cart a capacităţii de
23.XI.2022 MM – 1.4  Trasarea după contur a părţilor componente Educaţional, , CD –suport imagistic identificare a
ale plantelor şi video, trăsăturilor personale
 Discuţii în perechi sau în grupuri mici pe –fişă de lucru, imagini cu diferite
baza desenelor despre părţile plantei şi rolul plante, coli, creioane colorate,
acestora laptop, videoproiector
 Colorarea elementelor care au forma cifrei 0 Resurse procedurale:
 MM : audiţie –Plantele- executarea conversaţia, explicaţia,
mişcărilor sugerate de melodie demonstraţia, exerciţiul, jocul
didactic, învăţarea prin descoperire,
observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
CLR – 1.3; 2.2; Litera R, de  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
Resurse materiale:
4.1 tipar impresii, meteo, mesajul zilei
– Calendarul „Întâlnirea de
 Text suport: „Prietenia, comoara cea mai
dimineaţă”
AVAP – 2.2 de preţ”, poveste populară
– pagina 23, din caiet- Delta Cart
 Indicarea locului sunetului R, în cuvinte
Educaţional, coli, creioane colorate, Observarea sistematică
formate din 2-3 silabe
laptop, videoproiector a capacităţii de a
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea
Resurse procedurale: pronunţa corect
literei R, de tipar
conversaţia, explicaţia, sunetele şi de a trasa
 Recunoaşterea literei R, în cuvinte date
demonstraţia, exerciţiul, jocul literele de tipar învăţate
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu
didactic, învăţarea prin descoperire,
litera iniţială a cuvântului corespunzător
observarea directă
 Trasarea după contur a literei R, mare de
Forme de organizare:
tipar
frontal, individual, în grup
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr-
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite
EF 
DP - 1.2; 3.1; 3.2 Mănânc  Mănânc sănătos- igiena alimentaţiei Resurse materiale: Observarea sistematică
AVAP – 2.2 sănătos  Piramida alimentelor – importanţa unei – pagina 13, din caiet- Delta Cart
alimentaţii diversificate, categorii de Educaţional, animale marine, coli,
alimente creioane colorate, laptop,
 Discuţii despre alimentele care pot fi videoproiector
consumate zilnic fără a ne afecta sănătatea, Resurse procedurale:
identificarea acestora conversaţia, explicaţia,
 Importanţa fructelor şi legumelor în demonstraţia, exerciţiul, jocul
alimentaţie didactic, învăţarea prin descoperire,
 Efectele unor mâncăruri nesănătoase asupra observarea directă
23

sănătăţii
 Joc: Ghiceşte şi uneşte, Spune ce ai gustat
Forme de organizare:
AVAP: Desenăm fructele şi legumele care
frontal, individual, în grup
ne plac şi pe care le consumăm în fiecare zi a
săptămânii
JOI CLR - 1.1; 1.3; Pietricica şi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi, Resurse materiale:
24.XI.2022 2.2; 3.2 caracatiţa impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de
AVAP – 1.2  Text suport: „Pietricica şi caracatiţa”, de dimineaţă”
Henri Comel – pagina 24, din, caiet- Delta Cart
 Exersarea comunicării orale pornind de la Educaţional, , CD –suport imagistic Observarea sistematică
observarea ilustraţiei din manual şi video imagini animale marine, a comportamentului de
 Oferirea unor răspunsuri la cererea coli, creioane colorate, laptop, ascultător
elementară de informaţii: Cine?Ce? Unde? videoproiector
Cum ? Resurse procedurale: Aprecieri globale şi
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ cu conversaţia, explicaţia, individuale
imaginea potrivită demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Joc: La librărie didactic, învăţarea prin descoperire,
 AVAP: Conturarea şi colorarea secvenţelor observarea directă
preferate Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MEM – 1.1; 1.2; Numerele  Numărarea elementelor unei mulţimi, pentru Resurse materiale: Aprecieri globale si
1.3; 2.1; 3.2 naturale în evidenţierea faptului că numărul de elemente individuale
AVAP – 2.2 concentrul 0-5 ale acesteia este dat de ultimul număr din –fişă de lucru, coli, creioane
succesiunea 1, 2, … x, unde x ≤ 5 colorate, laptop, videoproiector
 Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 5, ca Resurse procedurale:
simboluri convenţionale ale numerelor mai conversaţia, explicaţia,
mici decât 5 demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Recunoaşterea cifrelor 0, 1... 5 pe tastele didactic, învăţarea prin descoperire,
unui calculator sau ale altor resurse digitale observarea directă
 Reprezentarea numerelor de la 1 la 5 cu Forme de organizare:
ajutorul unor obiecte (jetoane, creioane, frontal, individual, în grup
mărgele etc.) sau semne (cerculeţe, linii etc.)
 Citirea numerelor de la 0 la 5
 Scrierea numerelor de la 0 la 5
 Numărarea înainte şi înapoi, în variante
complete sau de la un punct al seriei, din 1 în 1,
cu/fără manipularea obiectelor
 Explorarea mediului înconjurător pentru a
identifica şi număra plante
24

AVAP – 2.1; 2.2; Buburuza  Exerciţii de identificare a unei operaţii Resurse materiale: Analiza produselor
2.3 simple la care a fost supusă hârtia, prin – pagina 20-22, din caiet- Delta Cart activităţii
comparare cu starea iniţială Educaţional, hârtie colorată,
DP –2.1  Exerciţii de decupare, asamblare şi lipire a creioane colorate, foarfece, lingură
hârtiei, pensulaţie de lemn dreaptă, sârmă pluşată,
 Exerciţii de decorare a buburuzei carioca
CLR:Prietena mea necuvântătoare-conversaţie , foarfecă, pensulă, apă,
lipici, laptop, videoproiector
Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul, jocul
didactic, învăţarea prin descoperire,
observarea directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
VINERI CLR - 1.3; 2.1; Pietricica şi  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
25.XI.2022 4.1 caracatiţa impresii, meteo, mesajul zilei Resurse materiale:
AVAP – 2.2  Text suport: „Pietricica şi caracatiţa”, de – Calendarul „Întâlnirea de
MM – 2.1 Henri Comel dimineaţă”
 Repovestirea unor secvenţe preferate din – pagina 24, din caiet- Delta Cart
Observarea sistematică
povestea audiată Educaţional, jucăria preferată,
a comportamentului de
 Exprimarea acordului/dezacordului faţă de plastilină, coli, creioane colorate,
ascultător
acţiunile personajelor laptop, videoproiector
 Identificarea într-un şir de imagini a celor Resurse procedurale:
Aprecieri globale şi
care redau momente ale poveştii audiate conversaţia, explicaţia,
individuale
MM: Fuga jucăriilor demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor didactic, învăţarea prin descoperire,
enunţuri scurte care testează înţelegerea observarea directă
textului audiat Forme de organizare:
 AVAP: Modelează jucăria preferată frontal, individual, în grup

AVAP – 1.3 Recapitulare  Joc – Artiştii expun Resurse materiale: Turul galeriei
 Selectarea, de către fiecare copil, a celor mai – coli de flipchart, laptop, (Interevaluare)
frumoase 2-3 lucrări realizate în timpul videoproiector
activităţilor din unitatea tematică Resurse procedurale:
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli conversaţia, explicaţia,
de flipchart – suport pentru expunerea demonstraţia, exerciţiul, jocul
lucrărilor (grupuri de 3-4 elevi) didactic, învăţarea prin descoperire,
25

 Expunerea lucrărilor observarea directă


 Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor Forme de organizare:
puncte de vedere referitoare la lucrările frontal, individual, în grup
expuse de colegi
MM - 2.1; 2.2 Cântarea  CLR: discuţii despre povestea „Capra cu Resurse materiale: Aprecieri individuale
vocală în grup trei iezi” –cartea de poveşti, coli, creioane
AVAP - 2.2 şi individual  Reproducerea în colectiv a cântecului colorate, laptop, videoproiector
CLR – 2.1 Mişcări  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări Resurse procedurale:
sugerate de potrivite conţinutului de idei al textului conversaţia, explicaţia,
textul  Acompanierea cântecelor cu percuţie demonstraţia, exerciţiul, jocul
cântecului corporală (bătăi din palme, bătăi cu degetul didactic, învăţarea prin descoperire,
în bancă etc) observarea directă
AVAP: Colorează imaginile care-ţi plac din Forme de organizare:
poveste frontal, individual, în grup
LUNI CLR – 1.3; 2.2; Sunetul c  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
28.XI.2022 4.1 Literele c/C, de impresii, meteo, mesajul zilei Resurse materiale:
tipar  Text suport: „Pietricica şi caracatiţa”, de – Calendarul „Întâlnirea de
AVAP – 2.2 Henri Comel dimineaţă”
 Indicarea locului sunetului c, în cuvinte – pagina 25, din caiet- Delta Cart
formate din 2-3 silabe Educaţional, planşă cu literele c/C, Observarea sistematică
AVAP: Modelarea plastilinei pentru obţinerea coli, creioane colorate, laptop, a capacităţii de a
literei C, de tipar videoproiector pronunţa corect
 Recunoaşterea literelor c/C, în cuvinte date Resurse procedurale: sunetele şi de a trasa
 Punerea în corespondenţă a unor imagini cu conversaţia, explicaţia, literele de tipar învăţate
litera iniţială, mediană, finală a cuvântului demonstraţia, exerciţiul, jocul
corespunzător didactic, învăţarea prin descoperire,
 Trasarea după contur a literei C, mare de observarea directă
tipar Forme de organizare:
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr- frontal, individual, în grup
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite
XII EF 
MEM – 1.1; 1.2; Numerele  Explorarea mediului înconjurător pentru a Resurse materiale: Aprecieri globale si
1.3; 2.1; 3.2 naturale în identifica şi număra animale –fişă de lucru, coli, , CD –suport individuale
AVAP – 2.2 concentrul 0-5 sălbatice/domestice, plante imagistic şi video, creioane
 Colorarea unor planşe în care codul culorilor colorate, laptop, videoproiector
este dat de numere Resurse procedurale:
 Compararea grupurilor de obiecte (bile, conversaţia, explicaţia,
beţişoare, puncte etc.) prin figurarea lor unele demonstraţia, exerciţiul, jocul
26

sub altele, încercuirea părţilor comune ale


grupurilor, punerea în corespondenţă 1 la 1 a
elementelor grupurilor
 Colorarea elementelor unei mulţimi după
criterii date (ex.: „Colorează mulţimea care are
cele mai multe/cele mai puţine ...”;
„Construieşte/ desenează o mulţime cu tot
atâtea/ cu mai multe/ cu mai puţine ...” etc.)
 Identificarea „vecinilor” unui număr
 Selectarea unor numere după un criteriu dat
(ex.: „Încercuiţi cu verde numerele mai mari
decât 1 şi mai mici decât 5”) didactic, învăţarea prin descoperire,
 Ordonarea unor numere date, crescător sau observarea directă
descrescător Forme de organizare:
 Identificarea numerelor lipsă de pe axa frontal, individual, în grup
numerelor, în situaţia în care se dau două
numere
 Continuarea unor modele repetitive
reprezentate prin obiecte, desene sau numere
 Descoperirea „intrusului” în cadrul unui
model repetitiv
 Găsirea elementelor unei mulţimi, fiind date
elementele celeilalte mulţimi şi regula de
corespondenţă dintre acestea
 Exerciţii de compunere şi descompunere cu
suport intuitiv

DP - 1.1; 1.2; Recapitualare  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta, ziua, Resurse materiale: Observarea sistematică
3.1; 3.2 data, meteo, agenda zilei) – Calendarul „Întâlnirea de a comportamentului cu
CLR – 1.1  Identificarea imaginilor care ilustrează reguli dimineaţă” privire la igienă
AVAP – 2.2 de comportare pozitive/negative –fişă de lucru, coli, creioane
 Precizarea acţiunilor proprii referitoare la colorate, laptop, videoproiector
activităţile pe care le desfăşoară copilul la Resurse procedurale:
şcoală/în clasă conversaţia, explicaţia,
 Observarea şi analiza unor ilustraţii date; demonstraţia, exerciţiul, jocul
exprimarea părerii cu privire la clasa în care didactic, învăţarea prin descoperire,
i-ar plăcea să înveţe, având în vedere igiena observarea directă
şi ordinea Forme de organizare:
 AVAP : ilustrarea prin desen a unor obiecte frontal, individual, în grup
27

de igienă pentru păstrarea clasei curate


 Autoevaluarea propriului comportament cu
privire la igiena personală /locuinţei / clasei
MARŢI CLR - 1.3; 3.1; Sunetele e, r, c  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
29.XI.2022 4.1 şi literele E, R, impresii, meteo, mesajul zilei
DP – 2.1 C  Sunetele si literele e, E, r, R, c, C
( Recapitulare)  Exerciţii de compunere de silabe şi cuvinte Resurse materiale:
cu literele învăţate –alfabetar, Copacul cu litere, , CD –
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr- suport imagistic şi video, creioane
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite colorate, laptop, videoproiector
Observarea sistematică
 Scrierea literei corespunzătoare sunetului Resurse procedurale:
a capacităţii de a
iniţial, median şi final conversaţia, explicaţia,
pronunţa corect
 Asocierea literelor e, r, c, cu imagini demonstraţia, exerciţiul, jocul
sunetele şi de a trasa
corespunzătoare ilustrării literei iniţiale, didactic, învăţarea prin descoperire,
literele de tipar învăţată
respectiv finale în scrierea cuvintelor observarea directă
 Trasarea literelor E, R, C, după model dat, şi Forme de organizare:
precizarea numărului de litere din fiecare fel frontal, individual, în grup
 Joc: Copacul cu litere – identificarea
literelor care compun cuvinte date
 DP : Personalizează literele

MEM - 1.1.; 1.2; Numerele  Ordonarea unor numere date, crescător sau Resurse materiale: Aprecieri globale şi
1.4; 1.6; 3.1; 3.2 naturale în descrescător –fişe de lucru, creioane colorate, individuale
concentrul 0-5  Identificarea numerelor lipsă de pe axa laptop, videoproiector
numerelor, în situaţia în care se dau două Resurse procedurale: Observarea sistematică
numere conversaţia, explicaţia,
 Continuarea unor modele repetitive demonstraţia, exerciţiul, jocul
reprezentate prin obiecte, desene sau numere didactic, învăţarea prin descoperire,
 Descoperirea „intrusului” în cadrul unui observarea directă
model repetitiv Forme de organizare:
 Găsirea elementelor unei mulţimi, fiind date frontal, individual, în grup
elementele celeilalte mulţimi şi regula de
corespondenţă dintre acestea
 Exerciţii de compunere şi descompunere cu
suport intuitiv
LIMBA 
ENGLEZĂ
MM - 2.1; 2.2 Cântarea în  Reproducerea în colectiv a cântecului „Drag Resurse materiale: Observarea
28

colectiv mi-e jocul românesc” (folclorul copiilor) –laptop, videoproiector sistematică a capacităţii
AVAP – 2.2 Mişcare liberă  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări Resurse procedurale: de exe-cutare a unui
pe muzică potrivite conţinutului de idei al textului conversaţia, explicaţia, dans cu mişcare
 Acompanierea cântecelor cu percuţie demonstraţia, exerciţiul, jocul repetată
corporală (bătăi din palme, bătăi cu degetul didactic, învăţarea prin descoperire,
în bancă etc) observarea directă
AVAP : reprezentarea prin desen a horei Forme de organizare:
românilor frontal, individual, în grup
VINERI CLR -1.3; 2.1; Sunetele e, r, c  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, noutăţi,
02.XII.2022 2.2; 3.1; 4.1; şi literele E, R, impresii, meteo, mesajul zilei Resurse materiale:
AVAP – 2.2 C  Sunetele si literele e, E, r, R, c, C –alfabetar, CD –suport imagistic şi
( Recapitulare)  Exerciţii de compunere de silabe şi cuvinte video, creioane colorate, laptop,
cu literele învăţate videoproiector
 Exerciţii de colorare a literelor învăţate dintr- Resurse procedurale: Aprecieri globale şi
un şir de litere, de fonturi şi mărimi diferite conversaţia, explicaţia, individuale
 Scrierea literei corespunzătoare sunetului demonstraţia, exerciţiul, jocul
iniţial, median şi final didactic, învăţarea prin descoperire, Observarea sistematică
 Asocierea literelor e, r, c, cu imagini observarea directă
corespunzătoare ilustrării literei iniţiale, Forme de organizare:
respectiv finale în scrierea cuvintelor frontal, individual, în grup
 Trasarea literelor E, R, C, după model dat, şi
precizarea numărului de litere din fiecare fel
AVAP – 1.3 Recapitulare  Joc – Artiştii expun Resurse materiale: Turul galeriei
 Selectarea, de către fiecare copil, a celor mai – coli de flipchart, laptop, (Interevaluare)
frumoase 2-3 lucrări realizate în timpul videoproiector
activităţilor din unitatea tematică Resurse procedurale:
 Realizarea, prin desen, a unor chenare pe coli conversaţia, explicaţia,
de flipchart – suport pentru expunerea demonstraţia, exerciţiul, jocul
lucrărilor (grupuri de 3-4 elevi) didactic, învăţarea prin descoperire,
 Expunerea lucrărilor observarea directă
 Vizitarea expoziţiei şi exprimarea unor Forme de organizare:
puncte de vedere referitoare la lucrările frontal, individual, în grup
expuse de colegi
MM – 1.3; 2.1; Percuţia  Vizionarea unor filme care ilustrează diverse Resurse materiale: Interevaluare
corporală mişcări de percuţie corporală – laptop, videoproiector
(bătăi din  Executarea unor mişcări, după model: bătăi Resurse procedurale:
CLR – 2.2 palme, cu din palme, cu degetul pe bancă etc. conversaţia, explicaţia,
degetul pe  Jocuri pe cântec cu executarea unor mişcări demonstraţia, exerciţiul, jocul
bancă etc.) potrivite conţinutului de idei al textului Dacă didactic, învăţarea prin descoperire,
29

vesel se trăieşte observarea directă


 CLR : - completarea unei propoziţii lacunare Forme de organizare:
Când sunt vesel, eu ….. frontal, individual, în grup

PROIECTAREA UNITĂŢII TEMATICE: „INTRĂ BABA IARNĂ-N SAT”


Nr. de săptămâni: XIII- XV

SĂPTAMANA ZIUA DISCIPLINA DETALIERI DE ACTIVITĂŢI INTEGRATE/PE RESURSE EVALUARE


CONŢINUT DISCIPLINE
XIII LUNI CLR -1.3; Ţara mea  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,
05.XII.2022 2.1; 2.2; 3.1; noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei Resurse materiale:
4.1;  Text suport: „Ţara mea”de Andrei – Calendarul „Întâlnirea de
dimineaţă” Aprecieri globale şi
AVAP – 2.2 Ciurunga
– pagina 26, din auxiliar, CD individuale
 Memorizare „Ţara mea”, de Andrei
–suport imagistic şi
Ciurunga
video ,ilustraţii cu România, Observarea
 Exersarea comunicării orale pornind coli, creioane colorate, sistematică
de la observarea ilustraţiei din manual laptop, videoproiector
 Oferirea unor răspunsuri la cererea Resurse procedurale:
elementară de informaţii: Cine?Ce? conversaţia, explicaţia,
Unde? Cum ? demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ
descoperire, observarea
cu imaginea potrivită directă
 Stabilirea poziţiei sunetului o în Forme de organizare:
cuvânt frontal, individual, în grup
 AVAP: Conturarea şi colorarea hărţii
EF 
MEM - 1.1; Numărul şi cifra 6  Discuţii privitoare la importanţa Resurse materiale: Observarea
1.2; 1.3; 3.1; plantelor şi a animalelor în viaţa –– pagina 26, din auxiliar, sistematică a
noastră CD –suport imagistic şi capacităţii de a
AVAP - 2.2. video ilustraţii cu plante şi
 Gruparea obiectelor/corpurilor după reprezentarea
animale, coli, creioane
MM – 3.1 un anumit criteriu – formă numerelor cu ajutorul
colorate, laptop,
 AVAP : realizarea unor desene care să videoproiector unor obiecte
cuprindă plante/animale Resurse procedurale:
30

 Corespondenţe între mulţimi


 Numărări, comparări, ordonări conversaţia, explicaţia,
 Scrierea şirului crescător /descrescător demonstraţia, exerciţiul,
al numerelor jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
 Trasarea după contur punctat a cifrei 6 directă
 AVAP : Modelarea cifrei 6 din Forme de organizare:
plastilină frontal, individual, în grup
 MM: Trenul numerelor
DP - 1.1; 2.1 Emoţiile mele  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta,
AVAP – 2.4 ziua, data, meteo, agenda zilei)
CLR – 1.3 CLR: Audierea unei lecturi:”Emoţiile Resurse materiale:
mele”, de Clara Ruse – Calendarul „Întâlnirea de
 Identificarea şi denumirea emoţiilor dimineaţă”
de bază ale personajelor – pagina 14, din auxiliar, CD
–suport imagistic şi video
 Discuţii, în perechi sau în grupuri
emoticoane, coli, creioane
mici, pe baza textului audiat colorate, laptop,
 Formularea de propoziţii care videoproiector
Observarea
evidenţiază emoţiile copiilor din Resurse procedurale:
sistematică
ilustraţiile date conversaţia, explicaţia,
 Joc : Planeta emoţiilor demonstraţia, exerciţiul,
 Recunoaşterea emoţiei exprimate de jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
chipul persoanelor
directă
 AVAP : activitate practică: Emoţiile Forme de organizare:
au culori! –colorarea feţelor potrivite frontal, individual, în grup
emoţiilor - trăsăturile elementare ale
personajelor

MARŢI CLR - 1.3; Ţara mea  Text suport: „Ţara mea”de Andrei Resurse materiale: Observarea
06.XII.2022 2.1; 4.1 Ciurunga – pagina 26, din auxiliar, sistematică a
AVAP – 2.2  Exersarea comunicării orale pornind harta ţării, plastilină, coli, comportamentului de
MM – 2.1 creioane colorate, laptop, ascultător
de la observarea ilustraţiei: formulare de
videoproiector
întrebări şi răspunsuri despre anotimp, Resurse procedurale: Aprecieri globale şi
personaje, loc conversaţia, explicaţia, individuale
 Identificarea într-un şir de imagini a demonstraţia, exerciţiul,
31

celor care redau momente ale poeziei


MM: Ţara mea
 Asocierea literelor o/O cu sunetul o jocul didactic, învăţarea prin
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor descoperire, observarea
directă
enunţuri scurte care testează înţelegerea
Forme de organizare:
textului audiat frontal, individual, în grup
 AVAP: Realizarea unui poster cu
tema „Vizitează România!”
MEM – 3.1; Plante şi animale  CLR : observarea şi analiza Resurse materiale: Aprecieri globale şi
5.1 ilustraţiei mari – pagina 27, din auxiliar, CD individuale
CLR – 2.2  Discutie despre condiţiile de viaţă –suport imagistic şi video
AVAP – 2.2 favorabile creşterii şi dezvoltării harta ţării cu plante şi
plantelor animale specifice fiecărei
 Denumirea activitătilor de îngrijire a forme de relief, plastilină,
plantelor coli, creioane colorate,
 Recunoaşterea condiţiilor de care au laptop, videoproiector
nevoie plantele/ animalele pentru a se Resurse procedurale:
dezvolta conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
 Identificarea, în imagini a conditiilor
jocul didactic, învăţarea prin
care lipsesc unei plante/unui animal
descoperire, observarea
pentru a creşte şi a se dezvolta
directă
 Activităti de îngrijire a plantelor din
Forme de organizare:
clasă frontal, individual, în grup
 Asocierea unor grupe de
plante/animale cu locul în care trăiesc
 Formarea unor mulţimi: mulţimea
plantelor cultivate de om
 Asocierea plantelor cu produsul
obţinut
 Asocierea unor animale
domestice/sălbatice cu mediul lor de
viaţă
 Identificarea poziţiei obiectelor din
imagini în funcţie de un reper relativ dat
:primul, al treilea, al cincilea
 Reprezentarea numerelor 1–6 prin
colorarea numărului corespunzător de
32

elemente – modele repetitive


 Scrierea în ordine crescătoare a
numerelor 0 – 6, cu suport intuitiv
 AVAP : decorarea unui desen dat prin
colorarea unui anumit număr de litere
cunoscute de elevi
LIMBA 
ENGLEZĂ
MM – 2.1 Cântarea în colectiv  Vizionare PPT : Iarna Resurse materiale: Aprecieri globale si
CLR – 1.1  CLR : ghicitori despre jocurile de laptop, videoproiector individuale
AVAP – 2.2 iarnă Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
 Reproducerea în colectiv a cântecelor
demonstraţia, exerciţiul,
însuşite intuitiv, pronunţând corect jocul didactic, învăţarea prin
cuvintele descoperire, observarea
 Exersarea asimilării integrale a directă
melodiei Forme de organizare:
 AVAP: La săniuş frontal, individual, în grup
MIERCURI MEM – 1.1; Numărul şi cifra 7  CLR: Povestea cifrei 7 Resurse materiale:
07.XII.2022 1.2; 3.1; 5.1  Dialog cu privire la condiţiile de viaţă – Calendarul „Întâlnirea de
CLR – 2.2 specifice plantelor şi animalelor dimineaţă”
MM – 2.2 – pagina 28, din auxiliar,
 Numerotarea/ ordonarea unor numere
planşă cu cifra 7, CD –
crescător /descrescător suport imagistic şi video
 Trasarea după contur punctat a cifrei 7 ilustraţii din povestea „Albă Observarea
 Scrierea şirului crescător al numerelor ca Zăpada”, coli, creioane sistematică a
0–7 colorate, plastelină, laptop, capacităţii de a
 Identificarea numărului corespunzător videoproiector reprezentarea
unor mulţimi date Resurse procedurale: numerelor cu ajutorul
conversaţia, explicaţia, unor obiecte
 AVAP: Modelarea cifrei 7
demonstraţia, exerciţiul,
 MM: Chipul cifrelor” jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

CLR – 1.1; 2.1; Sunetul o  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, Resurse materiale: Observarea
33

2.2; 4.1 Literele o/O, de tipar noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
MM – 2.1  Text suport: „Ţara mea”de Andrei
AVAP - 2.2 Ciurunga
 Povestirea după imagini (Îl aşteptăm
– Calendarul „Întâlnirea de
pe Moş Nicolae: semnificaţia acestei dimineaţă”
sărbători, cum îl aşteaptă copiii; cum se – pagina 27, din auxiliar,
pregătesc oamenii pentru sărbătorile de planşă cu literele o/O,
iarnă etc.) ilustraţii cu România, coli, sistematică a
 Observarea şi denumirea unui obiect creioane colorate, laptop, capacităţii de a
ilustrat, care are sunetul videoproiector pronunţa corect
Resurse procedurale: sunetele şi de a trasa
iniţial o conversaţia, explicaţia, literele de tipar
 Stabilirea poziţiei sunetului o în
demonstraţia, exerciţiul, învăţate
cuvânt jocul didactic, învăţarea prin
 Identificarea cuvintelor care conţin descoperire, observarea
sunetul o la începutul, în interiorul şi la directă
finalul lor Forme de organizare:
 Asocierea literelor o/O cu sunetul o frontal, individual, în grup
 Recunoaşterea literei o în cuvinte
scrise şi ilustrate, cu precizarea poziţiei
literei în cadrul cuvântului
EF
DP - 1.1; 2.1 Cum mă simt…  Text suport: „Emoţiile mele”, de Resurse materiale: Observarea
AVAP – 2.4 Clara Ruse – pagina 15, din auxiliar, CD sistematică
 Identificarea şi denumirea emoţiilor –suport imagistic şi video
MM – 2.2 emoticoane, creioane
de bază ale personajelor
colorate, carioci, laptop,
 Discuţii, în perechi sau în grupuri videoproiector
mici, pe baza textului audiat Resurse procedurale:
 Formularea de propoziţii care conversaţia, explicaţia,
evidenţiază emoţiile copiilor din demonstraţia, exerciţiul,
ilustraţiile date jocul didactic, învăţarea prin
 Joc : Planeta emoţiilor descoperire, observarea
directă
 Recunoaşterea emoţiei exprimate de
Forme de organizare:
chipul persoanelor frontal, individual, în grup
 AVAP: ilustrarea propriilor emoţii în
34

diferite situaţii
 MM : Audiţie : „Dacă vesel se
trăieşte”

JOI CLR – 1.3; 2.2; Litera O, de tipar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,


08.XII.2022 3.1; 4.1 noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
 Text suport: „Ţara mea” de Andrei
AVAP - 2.2 Ciurunga
 Asocierea folosirii literei mari de tipar Resurse materiale:
O la scrierea cu majusculă a cuvintelor – Calendarul „Întâlnirea de
dimineaţă”
nume de persoană
– pagina 27, din auxiliar,
 Citirea cuvintelor scrise doar cu planşă cu literele o/O
literele învăţate ilustraţii cu România, Observarea
 Asocierea silabelor pentru a forma un plastilină, fire de lână, coli, sistematică a
cuvânt creioane colorate, laptop, capacităţii de a
 Observarea scrierii literelor o şi O: videoproiector pronunţa corect
Resurse procedurale: sunetele şi de a trasa
elemente grafice componente, aşezarea pe
conversaţia, explicaţia, literele de tipar
liniatura specifică clasei pregătitoare (1-2 demonstraţia, exerciţiul, învăţate
cm) jocul didactic, învăţarea prin
 Poziţionarea corectă a suportului de descoperire, observarea
scriere, în raport cu propriul corp directă
 Orientarea în spaţiul scrierii Forme de organizare:
 Construirea literelor o şi O din frontal, individual, în grup
plastilină/fire de lână
 AVAP : modelarea plastilinei pentru
obţinerea literei O de tipar
 Trasarea după contur a literelor date/
literei O, mare de tipar
MEM - 1.1.; Condiţii de viaţă  Exerciţii de recunoaştere a jocurilor Resurse materiale: Aprecierea
1.2; 1.4; 1.6; specifice iernii – pagina 29, din auxiliar, CD corectitudinii
3.1; 3.2  Formarea de mulţimi cu obiecte date –suport imagistic şi video rezolvării sarcinii de
planşă cu cifra 7, ilustraţii cu lucru
 Exerciţii de adăugare/extragere de
AVAP – 2.2 jocuri de iarnă, coli, creioane
CLR – 1.3 elemente dintr-o mulţime dată, pentru a colorate, laptop,
obţine mulţimi „cu tot atâtea videoproiector
elemente”/prin numărare Resurse procedurale:
35

 CLR: Dialog privitor la conversaţia, explicaţia,


comportamentul unor vieţuitoare iarna demonstraţia, exerciţiul, jocul
 Identificarea regulilor respectate în didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea directă
timpul jocului
Forme de organizare:
 Completarea unor desene date pentru frontal, individual, în grup
a fi atâtea elemente câte indică
numerele date
 Recunoaşterea condiţiilor de viaţă de
care au nevoie plantele/animalele
 Asocierea unor animale
domestice/sălbatice cu mediul lor de viaţă
 Identificarea poziţiei obiectelor din
imagini în funcţie de un reper relativ dat
:primul, al treilea, al cincilea
AVAP : decorarea unui brăduţ
AVAP – 2.2; Decoraţiuni  Realizarea unor Steluţe-: „Decoraţiuni Resurse materiale: Interevaluare
2.3; 2.4; 2.5 pentru bradul de Crăciun “ prin ––pagina 26 din caiet, CD,
MM – 3.1 decupare după contur, lipire, stropire, creioane colorate, hârtie
colorată, lipici, foarfecă,
MEM – 5.1 pensulaţie
sclipici, acuarele, pensulă
 Formularea de întrebări simple şi laptop, videoproiector
răspunsuri despre produsele obţinute Resurse procedurale:
 Decorarea sălii de clasă cu obiectele conversaţia, explicaţia,
realizate demonstraţia, exerciţiul,
 MM: Audiţie: Colinde jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
 MEM: Sortarea/clasificarea directă
globuleţelor după culoare Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELIGIE
VINERI CLR -1.3; Cea dintâi ninsoare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, Resurse materiale: Aprecieri globale şi
09.XII.2022 2.1; 2.2; 3.1; noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de individuale
4.1;  Text suport: „Cea dintâi dimineaţă”
– pagina 28, din auxiliar, CD
AVAP – 2.2 ninsoare”de Edmondo de Amicis Observarea
–suport imagistic şi video
 Audierea unei lecturi: „Cea dintâi sistematică
portretul autorului, coli,
ninsoare” după E. De Amicis creioane colorate, laptop,
36

 Exersarea comunicării orale pornind


de la observarea ilustraţiei din manual
 Oferirea unor răspunsuri la cererea videoproiector
elementară de informaţii: Cine?Ce? Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
Unde? Cum ?
demonstraţia, exerciţiul,
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ jocul didactic, învăţarea prin
cu imaginea potrivită descoperire, observarea
 Formularea unor răspunsuri la directă
întrebări despre conţinutul unui text Forme de
scurt audiat organizare:frontal,
individual, în grup
 Numirea personajelor dintr-un
fragment de poveste audiat
 Joc de rol : În locul învăţătorului
 AVAP: Colorarea fulgilor de nea
AVAP – 1.3; Decoraţiuni  Realizarea unor -: „Decoraţiuni Resurse materiale: Analiza produselor
2.3; 2.4 pentru bradul de Crăciun “ –Beteala Caiet,CD,hârtie glasată, activităţii
 Utilizarea unor tehnici simple de lipici, foarfece, creioane
MM –1.4 colorate, laptop,
prelucrare a hârtiei:de tăiere, lipire,
videoproiector
CLR – 1.4  Formularea de întrebări simple şi Resurse procedurale:
răspunsuri despre anotimpul iarna conversaţia, explicaţia,
 CLR : Dialog de tipul vorbitor– demonstraţia, exerciţiul,
ascultător jocul didactic, învăţarea prin
 MM: Audiţie: Iarna descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
MM – 1.4; 2.1 Elemente  Audierea cântecului redat cu ajutorul Resurse materiale: Aprecieri globale şi
de limbaj muzical mijloacelor tehnice ilustraţii cu anotimpul iarna, individuale
CLR – 1.4 CLR: Exersarea asimilării pe strofe a laptop, videoproiector
cântecului Resurse procedurale:
 Reproducerea, în colectiv, a conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
cântecelor însuşite intuitiv,
jocul didactic, învăţarea prin
pronunţând corect cuvintele descoperire, observarea
 Executarea unor pasi de dans cu directă
mişcare repetată Forme de organizare:
37

frontal, individual, în grup


XIV LUNI CLR – 1.3; 2.2; Cea dintâi ninsoare  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,
12.XII.2022 3.1; 4.1 noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
Resurse materiale:
 Text suport: „Cea dintâi
– Calendarul „Întâlnirea de
AVAP - 2.2 ninsoare”de Edmondo de Amicis dimineaţă”
 Repovestirea unor secvenţe preferate – pagina 28, din auxiliar,
din povestea audiată hârtie glasată, lipici,
 Exprimarea acordului/dezacordului foarfece, creioane colorate,
Aprecieri globale şi
faţă de acţiunile personajelor laptop, videoproiector
individuale
 Identificarea într-un şir de imagini a Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
celor care redau momente ale poveştii Observarea
demonstraţia, exerciţiul,
audiate sistematică
jocul didactic, învăţarea prin
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor descoperire, observarea
enunţuri scurte care testează înţelegerea directă
textului audiat Forme de
 AVAP: Realizează un tablou de iarnă organizare:frontal,
individual, în grup
 Joc de rol: Să împodobim Bradul de
Crăciun!
EF 
MEM – 1.1, Numărul şi cifra 8  CLR: Povestea cifrei 8 Resurse materiale: Observarea
3.1  Exerciţii de numărare a elementelor – pagina 30, din auxiliar, CD sistematică a
CLR – 2.2 unei mulţimi –suport imagistic şi video capacităţii de a
planşă cu cifra 8, ilustraţii cu
AVAP – 2.2  Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 8, ca reprezentarea
activităţi desfăşurate de
simboluri ale numerelor mai mici oameni iarna, coli, creioane numerelor cu ajutorul
decât 10 colorate, laptop, unor obiecte
 Reprezentarea numărului 8 cu ajutorul videoproiector
unor obiecte (jetoane, creioane, Resurse procedurale:
mărgele etc.) sau semne (cerculeţe, conversaţia, explicaţia,
linii etc.) demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin
 Exerciţii de scriere şi citire a
descoperire, observarea
numărului 8 directă
 Exerciţii de comparare a numerelor Forme de organizare:
date, de recunoaştere a numerelor pare frontal, individual, în grup
şi impare
38

 Colorarea elementelor unei mulţimi


după criterii date
 Exerciţii de recunoaştere a tipurilor
adăposturilor unor vieţuitoare şi
denumirile lor
 Trasarea liniilor corespunzătoare
elementelor mulţimii
 AVAP : Modelarea cifrei 8 din
plastilină
DP - 1.1; 2.1 Planeta Emoţiilor  Întâlnirea de dimineaţă (prezenta,
Resurse materiale:
AVAP – 2.4 ziua, data, meteo, agenda zilei)
– Calendarul „Întâlnirea de
CLR – 1.3  Stabilirea trăirilor emoţionale în dimineaţă”
funcţie de anumite situaţii – pagina 16, din auxiliar, CD
CLR: Dialog pe baza unor imagini –suport imagistic şi video
 Exemplificarea situaţiilor de viaţă care ziare, reviste, lipici, foarfece,
creează copilului o anumită stare creioane colorate, laptop,
videoproiector Observarea
emoţională
Resurse procedurale: sistematică
 AVAP: Desenarea unor emoticoane conversaţia, explicaţia,
pentru exprimarea diferitelor stări demonstraţia, exerciţiul, jocul
emoţionale didactic, învăţarea prin
 Identificarea unor situaţii în care un descoperire, observarea directă
copil s-a simţit vesel/trist/furios sau în Forme de
care a dat dovadă de curaj organizare:frontal,
individual, în grup

MARŢI CLR – 1.1; 2.1; Sunetul ă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, Resurse materiale: Observarea
13.XII.2022 2.2; 4.1 Literele ă/Ă, de tipar noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de sistematică a
MM – 2.1  Text suport: „Cea dintâi dimineaţă” capacităţii de a
– pagina 29, din auxiliar, pronunţa corect
AVAP - 2.2 ninsoare”de Edmondo de Amicis
planşă cu literele ă/Ă, sunetele şi de a trasa
 Povestirea după imagini (Îl aşteptăm
ilustraţii cu anotimpul iarna, literele de tipar
pe Moş Nicolae: semnificaţia acestei coli, creioane colorate, învăţate
sărbători, cum îl aşteaptă copiii; cum se laptop, videoproiector
pregătesc oamenii pentru sărbătorile de Resurse procedurale:
iarnă etc.) conversaţia, explicaţia,
 Observarea şi denumirea unui obiect demonstraţia, exerciţiul,
39

ilustrat, care are sunetul


iniţial ă
 Stabilirea poziţiei sunetului ă în
cuvânt
jocul didactic, învăţarea prin
 Identificarea cuvintelor care conţin descoperire, observarea
sunetul ă la începutul, în interiorul şi la directă
finalul lor Forme de organizare:
 Asocierea literelor ă/Ă cu sunetul ă frontal, individual, în grup
 Recunoaşterea literei ă în cuvinte
scrise şi ilustrate, cu precizarea poziţiei
literei în cadrul cuvântului
MEM - 1.1.; Condiţii de viaţă  Jocuri de tipul „Ce anotimp este?” Resurse materiale: Aprecierea
1.2; 1.4; 1.6; Iarna pentru recunoaşterea fenomenelor – pagina 31, din auxiliar, CD corectitudinii
3.1; 3.2 naturii în situaţii reale sau în imagini –suport imagistic şi video rezolvării sarcinii de
planşă cu cifra 8, ilustraţii cu lucru
(ploaie, ninsoare, vânt etc.)
AVAP – 2.2 activităţi desfăşurate de
 Exerciţii de recunoaştere a activităţilor
CLR – 1.3 oameni iarna, coli, creioane
specifice iernii colorate, laptop,
 Colorarea unor cifre după codul videoproiector
culorilor Resurse procedurale:
 Exerciţii de identificare a „vecinilor” conversaţia, explicaţia,
unui număr demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin
 Exerciţii de ordonare a unor numere
descoperire, observarea
date, crescător sau descrescător directă
 Exerciţii de adăugare/extragere de Forme de organizare:
elemente dintr-o mulţime dată, pentru a frontal, individual, în grup
obţine mulţimi „cu tot atâtea
elemente”/prin numărare
 Exerciţii de compunere şi
descompunere a unor mulţimi
 Exerciţii variate de asocieri şi
corespondenţe
CLR: Diferenţierea anotimpurilor, două
câte două, în funcţie de caracteristicile
specifice observate
AVAP: Completarea unui calendar pe o
40

săptămână/lună cu starea vremii, prin


lipirea/desenarea unor simboluri – nori,
soare, vânt etc.
LIMBA
ENGLEZĂ
MM – 1.1; Cântare vocală.  Jocuri de ascultare şi comparare Resurse materiale: Autoevaluare
1.2; 1.4; 2.1 Cântarea instrumentală intuitivă a unor sunete emise de –laptop, videoproiector
AVAP – 2.2 obiecte cunoscute, cu sonorităţi Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
distincte (instrumente muzicale)
demonstraţia, exerciţiul,
 Jocuri de audiere alternativă şi jocul didactic, învăţarea prin
comparată a sunetelor vorbite şi descoperire, observarea
cântate directă
 Exerciţii de mânuire liberă a jucăriilor Forme de
muzicale, respectiv executarea organizare:frontal,
percuţiei corporale, detaşat de cântec, individual, în grup
în colectiv şi individual
 Cântarea în colectiv, asociind
mişcarea sugerată de text
 Exersarea asimilării integrale a
cântecului
 Reproducerea în colectiv a cântecelor
însuşite intuitiv, pronunţând corect
cuvintele
MIERCURI MEM - 1.1.; Numărul şi cifra 9  CLR: Povestea cifrei 9 Resurse materiale: Aprecierea
14.XII.2022 1.2; 1.4; 1.6;  Citirea şi scrierea numărului 9 – pagina 32, din auxiliar, CD corectitudinii
3.1; 3.2  Exerciţii de identificare a „vecinilor” –suport imagistic şi video rezolvării sarcinii de
planşă cu cifra 9, ilustraţii cu lucru
unui număr
MM - 1.4 diverse forme ale apei în
CLR – 1.3  Exerciţii de ordonare a unor numere natură, coli, creioane
date, crescător sau descrescător colorate, laptop,
 Exerciţii de adăugare/extragere de videoproiector
elemente dintr-o mulţime dată, pentru Resurse procedurale:
a obţine mulţimi „cu tot atâtea conversaţia, explicaţia,
elemente”/prin numărare demonstraţia, exerciţiul, jocul
didactic, învăţarea prin
 Exerciţii de compunere şi
descoperire, observarea directă
41

descompunere a unor mulţimi Forme de organizare:


 Identificarea apei în natură sub diverse frontal, individual, în grup
forme (precipitaţii, râuri, lacuri, mări
etc. )
CLR – 1.3; 2.2; Litera ă, de tipar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,
3.1; 4.1 noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
 Text suport: „Cea dintâi Resurse materiale:
AVAP - 2.2 ninsoare”de Edmondo de Amicis – Calendarul „Întâlnirea de
 Asocierea folosirii literei mari de tipar dimineaţă”
Ă,ă la scrierea cu majusculă a cuvintelor – pagina 29, din auxiliar,
nume de persoană-excepţie planşă cu literele ă/Ă,
 Citirea cuvintelor scrise doar cu
ilustraţii cu anotimpul iarna, Observarea
plastilină, fire de lână, coli, sistematică a
literele învăţate creioane colorate, laptop, capacităţii de a
 Asocierea silabelor pentru a forma un videoproiector pronunţa corect
cuvânt Resurse procedurale: sunetele şi de a trasa
 Observarea scrierii literelor ă şi Ă: conversaţia, explicaţia, literele de tipar
elemente grafice componente, aşezarea demonstraţia, exerciţiul, învăţate
pe liniatura specifică jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
 Orientarea în spaţiul scrierii
directă
 Construirea literelor ă şi Ă din Forme de organizare:
plastilină/fire de lână frontal, individual, în grup
 AVAP : modelarea plastilinei pentru
obţinerea literei Ă de tipar
 Trasarea după contur a literelor date/
literei Ă, mare de tipar
EF 
DP - 1.1; 2.1 Emoţii şi CLR: memorarea poeziei Resurse materiale: Observarea
MM – 2.2 comportamente  Desenarea unor emoticoane pentru – pagina 17, din auxiliar, CD sistematică
exprimarea diferitelor stări emoţionale –suport imagistic şi video
AVAP – 2.2 creioane colorate, laptop,
 Identificarea unor situaţii în care un
CLR – 1.3 videoproiector
copil s-a simţit vesel/trist/furios sau în Resurse procedurale:
care a dat dovadă de curaj conversaţia, explicaţia,
 Identificarea simbolurilor care demonstraţia, exerciţiul,
ilustrează cum se simte copilul când jocul didactic, învăţarea prin
este trist, bucuros, fericit, mirat etc. descoperire, observarea
42

 AVAP : Joc: Când sunt vesel/trist mă


simt .…! - colorarea unor desene ce directă
simbolizează fericire, tristeţe, folosind Forme de organizare:
culori la alegere frontal, individual, în grup
 MM: Audiţie: „Dacă vesel se
trăieşte”
JOI CLR – 1.3; 2.2; Poveste de iarnă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,
15.XII.2022 3.1; 4.1 noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
 Text suport: „Poveste de iarnă”de
MM – 1.4 Mircea Sântimbreanu Resurse materiale:
 Audierea lecturii: „Poveste de iarnă” – Calendarul „Întâlnirea de
de Mircea Sântimbreanu dimineaţă”
 Exersarea comunicării orale pornind – pagina 30, din auxiliar, CD
de la observarea ilustraţiei din manual –suport imagistic şi video
CLR: Desenaţi o scenă din „Poveste de planşă cu animale care
trăiesc în pădure, portretul
iarnă”
autorului, coli, creioane
 Oferirea unor răspunsuri la cererea Aprecieri globale şi
colorate, laptop,
elementară de informaţii: Cine?Ce? individuale
videoproiector
Unde? Cum ? Resurse procedurale:
Observarea
 Punerea în corespondenţă a unui enunţ conversaţia, explicaţia,
sistematică
cu imaginea potrivită demonstraţia, exerciţiul,
 Formularea unor răspunsuri la
jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
întrebări despre conţinutul unui text
directă
scurt audiat Forme de organizare:
 Numirea personajelor dintr-un frontal, individual, în grup
fragment de poveste audiat
 Formulare de mesaje scurte despre
animalele din pădure pe baza unui
suport vizual dat
 MM: Vine iarna
MEM - 1.1.; Procese ale  Identificarea apei în natură sub Resurse materiale: Aprecierea
1.2; 1.4; 1.6; Pământului-Apa diverse forme (precipitaţii, râuri, lacuri, – pagina 33, din auxiliar, CD corectitudinii
3.1; 3.2 mări etc. ) –suport imagistic şi video rezolvării sarcinii de
„Povestea unei picături de lucru
CLR: Audierea poveştii „Povestea unei
43

MM - 1.4 picături de ploaie” ploaie”, planşă cu cifra 9,


CLR – 1.3  Recunoaşterea fenomenelor naturii ilustraţii cu diverse forme
MM: Producerea de sunete specifice ale apei în natură, coli,
ploii – picături de apă care cad, tunetul creioane colorate, laptop,
 Jocuri de tipul: „Ce anotimp este?” videoproiector
pentru recunoaşterea fenomenelor Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
naturii (ploaie, ninsoare, vânt etc.)
demonstraţia, exerciţiul,
 Exprimarea unor opinii
jocul didactic, învăţarea prin
(acord/dezacord) cu privire la anumite descoperire, observarea
atitudini şi comportamente observate în directă
mediul înconjurător Forme de organizare:
 Identificarea propriilor greşeli de frontal, individual, în grup
comportament faţă de mediul
înconjurător;
 Vizionarea unor filme scurte pentru
observarea formelor apei în natură
AVAP - 2.3; Tehnici simple de  Mototolirea, ruperea şi tăierea hârtiei Resurse materiale: Analiza produselor
2.4 prelucrare a hârtiei cu texturi diferite –hârtie glasată, lipici, activităţii
Decoraţiuni  CLR : formularea de întrebări simple foarfece, beteală, creioane
CLR - 2.2 colorate, laptop,
şi răspunsuri despre brad
MM – 1.4 videoproiector
 Spune ce observi - identificarea unei Resurse procedurale:
operaţii simple la care a fost supus un conversaţia, explicaţia,
material, prin comparare cu starea demonstraţia, exerciţiul,
iniţială a acestuia (hârtie - hârtie ruptă, jocul didactic, învăţarea prin
hârtie mototolită) descoperire, observarea
 MM: Audiţie: Globul mic şi mofturos directă
Forme de
organizare:frontal,
individual, în grup

RELIGIE 
CLR – 1.3; 2.2; Poveste de iarnă  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, Resurse materiale: Aprecieri globale şi
VINERI 3.1; 4.1 noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de individuale
16.XII.2022  Text suport: „Poveste de iarnă”de dimineaţă”
– pagina 30, din auxiliar, Observarea
AVAP - 2.2 Mircea Sântimbreanu
planşă cu animale care sistematică
44

MM – 1.4  Repovestirea unor secvenţe preferate


din povestea audiată
 Exprimarea propriilor idei în contexte trăiesc în pădure, CD cu
cunoscute, manifestând interes pentru colinde, coli, creioane
comunicare colorate, laptop,
 Exprimarea acordului/dezacordului videoproiector
faţă de acţiunile personajelor Resurse procedurale:
 Identificarea într-un şir de imagini a conversaţia, explicaţia,
celor care redau momente ale poveştii demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin
audiate
descoperire, observarea
MM: Audierea unor colinde „Moş directă
Crăciun cu plete dalbe” Forme de organizare:
 Aprecierea ca adevărat sau fals a unor frontal, individual, în grup
enunţuri scurte care testează înţelegerea
textului audiat
AVAP: Desenează cadoul dorit de Crăciun
AVAP - 2.3; Modelaj  Utilizarea unor tehnici simple de Resurse materiale: Analiza produselor
2.4 Decoraţiuni modelaj; - pagina 27 din caiet, CD, activităţii
 CLR : formularea de întrebări simple lut sau ipos, forme, apă,
CLR - 2.2 foarfece, creioane colorate,
şi răspunsuri despre cele observate;
acuarele, pensulă, laptop,
 Spune ce observi - identificarea unei videoproiector
operaţii simple la care a fost supus un Resurse procedurale:
material, prin comparare cu starea conversaţia, explicaţia,
iniţială a acestuia (lut nemodelat, lut demonstraţia, exerciţiul,
modelat) jocul didactic, învăţarea prin
 MM: Audiţie: Globul mic şi mofturos descoperire, observarea
directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup

MM – 1.4; 2.1 Elemente de limbaj  Audierea unor colinde redate cu Resurse materiale: Autoevaluare
AVAP – 2.2 muzical - Melodia ajutorul mijloacelor tehnice -laptop, videoproiector
Genuri muzicale:  Reproducerea în colectiv a cântecelor Resurse procedurale:
colinde conversaţia, explicaţia,
însuşite intuitiv, pronunţând corect
demonstraţia, exerciţiul, jocul
cuvintele didactic, învăţarea prin
 Exersarea asimilării integrale a descoperire, observarea directă
45

colindului Forme de organizare:


 AVAP: decuparea unor clopoţei şi frontal, individual, în grup
realizarea ghirlandelor pentru
decorarea sălii de clasă.
XV LUNI CLR – 1.1; 2.1; Sunetul l  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,
19.XII.2022 2.2; 4.1 Literele l/L, de tipar noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
MM – 2.1  Text suport: „Poveste de iarnă”de Resurse materiale:
AVAP - 2.2 Mircea Sântimbreanu – Calendarul „Întâlnirea de
 Povestirea după imagini (Îl aşteptăm dimineaţă”
pe Moş Crăciun: semnificaţia acestei – pagina 31, din auxiliar,
planşă cu literele l/L,
sărbători, cum îl aşteaptă copiii; cum se
ilustraţii cu tradiţii şi Observarea
pregătesc oamenii pentru sărbătorile de obiceiuri de Crăciun, coli, sistematică a
iarnă etc.) creioane colorate, laptop, capacităţii de a
 Observarea şi denumirea unui obiect videoproiector pronunţa corect
ilustrat, care are sunetul Resurse procedurale: sunetele şi de a trasa
iniţial l conversaţia, explicaţia, literele de tipar
 Stabilirea poziţiei sunetului l în cuvânt demonstraţia, exerciţiul, învăţate
 Identificarea cuvintelor care conţin jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
sunetul l la începutul, în interiorul şi la
directă
finalul lor Forme de organizare:
 Asocierea literelor l/L cu sunetul l frontal, individual, în grup
 Recunoaşterea literei l în cuvinte
scrise şi ilustrate, cu precizarea poziţiei
literei în cadrul cuvântului
EF  Observarea
sistematică
MEM - 1.1.; Numărul 10  Exerciţii de numărare a elementelor Resurse materiale: Aprecierea
1.2; 1.4; 1.6; unei mulţimi, de reprezentare a – pagina 34-35, din auxiliar, corectitudinii
3.1; 3.2 numărului 10, de citire şi scriere a planşă cu numărul 10, CD – rezolvării sarcinii de
suport imagistic şi video lucru
numărului 10
AVAP – 2.2 ilustraţii cu vieţuitoarele
 Exerciţii de comparare a grupurilor de
CLR – 2.1 apelor, coli, creioane
obiecte, a numerelor date colorate, laptop,
 Exerciţii de colorare a părţilor videoproiector
componente corpurilor animalelor Resurse procedurale:
46

 Exerciţii de ordonare a numerelor, conversaţia, explicaţia,


crescător demonstraţia, exerciţiul,
 Jocuri de poziţionare a obiectelor în jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
spaţiu, în raport cu alte obiecte precizate
directă
CLR: Discuţii despre vieţuitoarele apelor Forme de organizare:
AVAP : Colorarea vieţuitoarelor marine frontal, individual, în grup
 Trasarea după contur punctat a
numărului 10
DP - 1.2; 3.1; Emoţiile mele, emoţiile  Ilustrarea unor situaţii de viaţă pentru Resurse materiale: Observarea
3.2 noastre… exprimarea diferitelor stări emoţionale – pagina 18, 19 din auxiliar, sistematică
AVAP – 2.4 sugerate de emoticoane CD –suport imagistic şi
video creioane colorate,
CLR – 1.3  Identificarea unor situaţii în care un
laptop, videoproiector
copil s-a simţit vesel/trist/furios sau în Resurse procedurale:
care a dat dovadă de curaj conversaţia, explicaţia,
AVAP : colorarea unor desene ce demonstraţia, exerciţiul,
simbolizează fericire, tristeţe, folosind jocul didactic, învăţarea prin
culori la alegere descoperire, observarea
CLR: Completarea frazelor lacunare directă
Forme de organizare:
 Jocuri de tipul: „Roata emoţiilor”,
frontal, individual, în grup
pentru aprecierea emoţiilor în diferite
situaţii
 Evidenţierea unor situaţii în care au
fost depăşite emoţii negative
 Exerciţii de asociere/reprezentare prin
desen a unor emoţiiVizionarea unor
secvenţe din desene animate, filme pentru
copii
CLR: Audierea unor poveşti („Cei trei
purceluşi”, „Capra cu trei iezi”, „Fata
babei şi fata moşneagului”), pentru
identificarea şi denumirea emoţiilor de
bază ale personajelor
 Completarea frazelor lacunare
(Exemplu: Cum se simt personajele?
„Moşneagul îşi alungă fata şi este …
47

(supărat).
 Crearea unor poveşti după imagini, în
care să fie evidenţiate emoţii de bază
 Evidenţierea unor situaţii în care au
fost depăşite emoţii negative
 Jocuri de rol
 AVAP: Colorează personajele preferate
MARŢI CLR – 1.3; 2.2; Litera L, de tipar  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa,
20.XII.2022 3.1; 4.1 noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei
 Text suport: „Poveste de iarnă”de Resurse materiale:
AVAP - 2.2 Mircea Sântimbreanu – Calendarul „Întâlnirea de
dimineaţă”
 Asocierea folosirii literei mari de tipar
– pagina 31, din auxiliar,
L la scrierea cu majusculă a cuvintelor planşă cu literele l/L,
nume de persoană ilustraţii cu tradiţii şi
Observarea
 Citirea cuvintelor scrise doar cu obiceiuri de Crăciun,
sistematică a
literele învăţate plastilină, fire de lână,
capacităţii de a
 Asocierea silabelor pentru a forma un sârmă, coli, creioane
pronunţa corect
cuvânt colorate, laptop,
sunetele şi de a trasa
videoproiector
 Observarea scrierii literelor l şi L: literele de tipar
Resurse procedurale:
elemente grafice componente, aşezarea învăţate
conversaţia, explicaţia,
pe liniatura specifică demonstraţia, exerciţiul,
 Orientarea în spaţiul scrierii jocul didactic, învăţarea prin
 Construirea literelor l şi L din descoperire, observarea
plastilină/fire de lână/sârmă directă
 AVAP : modelarea plastilinei pentru Forme de organizare:
obţinerea literei L de tipar frontal, individual, în grup
 Trasarea după contur a literelor date/
literei L, mare de tipar
MEM – 1.1; Numerele naturale în  AVAP : colorează atâtea elemente cât Resurse materiale: Observarea
1.2; 1.4; 4.1 concentrul 0-10 indică numărul din fiecare şir –fişă de lucru, ilustraţii cu sistematică a
CLR – 2.2  Compunerea şi descompunerea unor vieţuitoarele apelor, coli, capacităţii de a
mulţimi de obiecte având drept creioane colorate, laptop,
AVAP – 1.2 reprezentarea
cardinal un număr de elemente mai videoproiector
Resurse procedurale: numerelor cu ajutorul
mic decât 10 unor obiecte
conversaţia, explicaţia,
 Scrierea şirului crescător/descrescător demonstraţia, exerciţiul,
48

al numerelor 0 – 10 jocul didactic, învăţarea prin


 Identificarea numărului corespunzător descoperire, observarea
unor mulţimi date directă
Forme de organizare:
 Completarea unui desen dat, astfel
frontal, individual, în grup
încât să fie un număr indicat de
elemente
 Colorarea numărului mai mare/mai
mic dintr-o pereche de numere
 Completarea unor şiruri numerice cu
numere care lipsesc
 Executarea unor instrucţiuni care
folosesc operatorii logici
 Recunoaşterea cifrelor dintr-un desen
dat
CLR: Colorare după un cod dat
LIMBA
ENGLEZĂ
MM – 1.4; 2.1 Elemente de limbaj  Audierea unor colinde redate cu Resurse materiale: Autoevaluare
AVAP – 2.2 muzical - Melodia ajutorul mijloacelor tehnice -laptop, videoproiector
Genuri muzicale:  Reproducerea în colectiv a cântecelor Resurse procedurale:
colinde conversaţia, explicaţia,
însuşite intuitiv, pronunţând corect
demonstraţia, exerciţiul, jocul
cuvintele didactic, învăţarea prin
 Exersarea asimilării integrale a descoperire, observarea directă
colindului Forme de organizare:
 AVAP: decuparea unor clopoţei şi frontal, individual, în grup
realizarea ghirlandelor pentru
decorarea sălii de clasă.

MIERCURI MEM – 1.1; Numerele naturale în  Numărarea elementelor unei mulţimi, Resurse materiale: Observarea
21.XII.2022 1.2; 1.4; 4.1 concentrul 0-10 pentru evidenţierea faptului că numărul –fişă de lucru, creioane sistematică a
CLR – 2.2 de elemente ale acesteia este dat de colorate, laptop, capacităţii de a
ultimul număr din succesiunea 1, 2, … videoproiector
AVAP – 1.2 reprezentarea
x, unde x ≤ 10 Resurse procedurale:
numerelor cu ajutorul
49

 Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 9, ca conversaţia, explicaţia, unor obiecte


simboluri convenţionale ale numerelor demonstraţia, exerciţiul,
mai mici decât 10 jocul didactic, învăţarea prin
 Recunoaşterea cifrelor 0, 1... 9 pe descoperire, observarea
tastele unui calculator sau ale altor directă
resurse digitale Forme de organizare:
 Explorarea mediului înconjurător frontal, individual, în grup
pentru a identifica şi număra
plante/animale
AVAP: Colorarea unor planşe în care
codul culorilor este dat de numere
 Colorarea elementelor unei mulţimi
după criterii date (ex.: „Colorează
mulţimea care are cele mai multe/cele
mai puţine ...”; „Construieşte/
desenează o mulţime cu tot atâtea/ cu
mai multe/ cu mai puţine ...” etc.)
 Identificarea „vecinilor” unui număr
 Selectarea unor numere după un
criteriu dat (ex.: „Încercuiţi cu verde
numerele mai mari decât 6 şi mai mici
decât 10”)
CLR: recunoaşterea cifrelor dintr-un
desen dat
Cuvântul  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, Resurse materiale: Observarea
CLR - 1.3; Literele o, O, ă, Ă, l, L noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de sistematică a
2.1; 3.1; 4.1 (Recapitulare)  Formularea unor răspunsuri la întrebări dimineaţă” capacităţii de a
AVAP – 2.2 – fişă de lucru, plastilină, fire pronunţa corect
despre conţinutul unui mesaj/text scurt
de lână, coli, creioane sunetele şi de a trasa
 Exerciţii de indicare a
colorate, laptop, literele de tipar
sunetelor/silabelor/cuvintelor videoproiector învăţate
 Exerciţii de numărare a cuvintelor Resurse procedurale:
dintr-un enunţ, de stabilire a poziţiei sau conversaţia, explicaţia,
a succesiunii cuvintelor din propoziţii demonstraţia, exerciţiul,
 Exerciţii de identificare a sensului unui jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
cuvânt rostit de cadrul didactic/colegi
directă
 Exerciţii de despărţire în silabe, jocuri
de compunere a cuvintelor din Forme de organizare:
50

litere/silabe frontal, individual, în grup


 Exprimarea răspunsului la anumite
întrebări cu ajutorul desenului sau prin
simboluri
AVAP: Moş Crăciun
EF 

Emoţiile mele, emoţiile  Vizionarea unor secvenţe din desene


DP - 1.2; 3.1; noastre… animate, filme pentru copii
3.2 CLR: Audierea unor poveşti („Cei trei
AVAP – 2.4 purceluşi”, „Capra cu trei iezi”, „Fata Resurse materiale:
babei şi fata moşneagului”), pentru – pagina 19, din auxiliar,
CLR – 1.3 creioane colorate, laptop,
identificarea şi denumirea emoţiilor de
bază ale personajelor videoproiector
 Completarea frazelor lacunare
Resurse procedurale:
conversaţia, explicaţia,
(Exemplu: Cum se simt personajele? Observarea
demonstraţia, exerciţiul,
„Moşneagul îşi alungă fata şi este … sistematică
jocul didactic, învăţarea prin
(supărat). descoperire, observarea
 Crearea unor poveşti după imagini, în directă
care să fie evidenţiate emoţii de bază Forme de organizare:
 Evidenţierea unor situaţii în care au frontal, individual, în grup
fost depăşite emoţii negative
 Jocuri de rol
 AVAP: Colorează personajele preferate

JOI CLR - 1.3; Cuvântul  Întâlnirea de dimineaţă: prezenţa, Resurse materiale: Aprecieri globale şi
22.XII.2022 2.1; 3.1; 4.1 Literele o, O, ă, Ă, l, L noutăţi, impresii, meteo, mesajul zilei – Calendarul „Întâlnirea de individuale
MEM – 1.1 Evaluare sumativă  Participarea la activităţi de tipul dimineaţă”
AVAP – 1.2 – fişă de lucru, CD –suport
„Ştirile zilei”, întâmplări/evenimente
imagistic şi video plastilină,
povestite de colegi fire de lână, coli, creioane
 Formularea unor descrieri despre iarnă colorate, laptop,
 Reprezentarea grafică a unor cuvinte si videoproiector
colorarea sunetelor indicate Resurse procedurale:
 Recunoaşterea şi numirea literelor conversaţia, explicaţia,
„o/O, ă/Ă, l/L”, pe diferite suporturi demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin
51

 Asocierea unor litere şi sunete


 Citirea cuvintelor
 Desenarea literelor „o/O, ă/Ă, l/L”, de
tipar descoperire, observarea
AVAP: Colorarea selectivă a unor litere, directă
silabe, folosind codul culorilor Forme de organizare:
Exprimarea răspunsului la anumite frontal, individual, în grup
întrebări cu ajutorul desenului sau prin
simboluri – Exemplu: „Cum putem arăta
prin «scris» ce frumoasă e iarna?”
MM – „Moş Crăciun”
MEM – 1.1; Numerele naturale în  Numărarea elementelor unei mulţimi,
1.2; 1.4; 4.1 concentrul 0-10 pentru evidenţierea faptului că numărul
CLR – 2.2 Evaluare sumativă de elemente ale acesteia este dat de Resurse materiale:
ultimul număr din succesiunea 1, 2, … – fişă de lucru, plastilină,
AVAP – 1.2
x, unde x ≤ 10 coli, creioane colorate,
 Recunoaşterea cifrelor de la 0 la 9, ca laptop, videoproiector
simboluri convenţionale ale numerelor Resurse procedurale: Aprecieri globale şi
mai mici decât 10 conversaţia, explicaţia, individuale cu privire
 Recunoaşterea cifrelor 0, 1... 9 pe demonstraţia, exerciţiul, la rezultatele învăţării
tastele unui calculator sau ale altor jocul didactic, învăţarea prin
resurse digitale descoperire, observarea
 Explorarea mediului înconjurător directă
pentru a identifica şi număra Forme de organizare:
plante/animale frontal, individual, în grup
AVAP: Colorarea unor planşe în care
codul culorilor este dat de numere
AVAP – 1.3; Conecţii şi jucării  Confecţionarea Sorcovei Resurse materiale: Analiza produselor
231; 2.3;2.4. Tehnici de lucru: tăiere,  Utilizarea unor tehnici simple de tăiere, –pagina 28 din caiet CD, activităţii
MM – 2.1 rulare, răsucire, rulare, răsucire hârtie creponată, crenguţă,
şnur, lipici, foarfece,
 CLR : formularea de întrebări simple
creioane colorate, laptop,
şi răspunsuri despre cele observate videoproiector
 Conversaţie despre utilizarea Sorcovei Resurse procedurale:
 MM: Audiţie: Globul mic şi mofturos conversaţia, explicaţia,
demonstraţia, exerciţiul,
jocul didactic, învăţarea prin
descoperire, observarea
52

directă
Forme de organizare:
frontal, individual, în grup
RELGIE 
VACANȚA DE IARNĂ

S-ar putea să vă placă și