Istoria sapunului

Cum se face că un obiect „atât de curat și de pur” are un trecut atât de

tulbure? Nimeni nu știe cu siguranță când a fost inventat, dar se pare că
săpunul există încă de la începuturile civilizației.

Unul dintre motivele pentru care este atât de greu să aflăm când a apărut
săpunul este că acest produs poate fi fabricat din câteva ingrediente simple și
la îndemână: este nevoie doar de un alcaliu amestecat cu grăsime animală sau
ulei vegetal.

De pe tăblițele cuneiforme știm că, în urmă cu 5.000 de ani, sumerienii

fierbeau cenușă cu grăsimi animale sau vegetale și obțineau o pastă pe care o
foloseau la curățat.

Rețete similare de săpun fabricat din săruri alcaline amestecate cu uleiuri au

fost descoperite pe papirusuri egiptene datând chiar și din perioada Regatului
Nou (circa 1500 î.e.n.).

Un basm roman vechi spune că femeile care locuiau lângă Muntele Sapo au
descoperit săpunul atunci când ploaia a căzut peste o combinație de cenușă de
lemn și grăsime animală (provenită de pe munte, unde se făceau sacrificii
animale), pe solul din apropierea Râului Tibru, unde spălau rufele.
Practica pentru care romanii erau faimoși – îmbăiatul – a fost descurajată de
Biserică. Foto: Pinterest

Celebrul autor roman Pliniu cel Bătrân respingea această istorie și punea
inventarea săpunului pe seama triburilor galice și germanice pe care romanii
le-au întâlnit în timpul cuceririlor lor.
În orice caz, ceea ce se știe cu siguranță este că romanii foloseau săpunul în
anul 200. După ce Roma a fost cucerită de barbari, spre sfârșitul secolului V,
săpunul a fost foarte puțin folosit.

Una dintre puținele instituții care au rămas în Occident după disoluția puterii
imperiale, Biserica Catolică, descuraja îmbăierea, care era văzută drept o
activitate hedonistă, amintind de practicile păgâne din vechiul imperiu.
O cutie de săpun Amigo del Obrero (Prietenul Muncitorului), din secolul XX,
expusă la un muzeu din Mexic. Foto: Wikimedia

Mulți au urmat sfatul Bisericii și se crede că igiena precară a fost un factor

principal care a contribuit la răspândirea ciumei bubonice, „Moartea Neagră”
(1348 – 1350), printre alte boli.

Totuși, unii foloseau săpunul chiar și în Evul Mediu. De exemplu, cruciaților le-a
fost pe plac săpunul și au adus înapoi în Europa rețeta săpunului de Alep, care
conținea și ulei de măsline.

Drept rezultat, fabricarea săpunului a înflorit în Spania în secolele XI și XII. Aici,

musulmanii spanioli fabricau săpun de Castilia. De asemenea, săpunul fabricat
din cenușă de lemn era produs în câteva orașe mari din Anglia în secolul XIII.

În jurul anului 1400, francezii fabricau săpun de Marsilia amestecând apă de

mare, cenușă și ulei de măsline. Însă, până în secolul XVIII, săpunul nu a fost
larg folosit.

Era prea scump pentru oamenii obișnuiți și cele mai multe tipuri de săpun
aveau o aromă neplăcută. Din fericire, odată cu revoluția industrială, au apărut
metode noi de producere a săpunului.
De asemenea, odată cu importarea unor ingrediente exotice și frumos
mirositoare – cum ar fi uleiurile de palmier și de nucă de cocos – din Africa și
Asia, săpunul a devenit un bun mult mai atrăgător.

Momentul de cotitură a apărut la mijlocul secolului XIX. La începutul Războiului

din Crimeea (1854 – 1857), în cadrul căruia britanicii au luptat pe teritoriul
Ucrainei de azi, cele mai multe decese din rândul englezilor erau cauzate de
boli, nu de rănile provocate în luptă.
O reclamă din 1922 pentru săpunul Palmolive. Foto: Wikimedia

După ce Florence Nightingale a introdus igiena în spitalele de campanie

britanice, la sfârșitul lui 1854, numărul deceselor a scăzut. Americanii au
observat acest aspect și au instituit reforme de igienă în rândul soldaților în
timpul Războiului Civil (1861 – 1865).

După ce s-au obișnuit să folosească săpunul cu regularitate, soldații au dus cu

ei acasă acest obicei. Creșterea uzului de săpun a coincis și cu dezvoltarea
marketingului de masă.

Unul dintre primii giganți care au fabricat săpun la scară largă, Procter &
Gamble, și-a dat seama cât de important era să creeze o marcă și să facă
reclamă produsului pe toate canalele posibile.

Conform Cleaning Institute, la începutul secolului XX, compania cheltuia peste

400.000 de dolari pe an pentru publicitate, sumă echivalentă cu 10 milioane de
dolari în ziua de azi.

Banii au fost cheltuiți cu folos, iar în 1930 cererea pentru săpunul „P & G” era
atât de mare, încât produsul era fabricat în cazane înalte cât o clădire cu trei
etaje.
În ziua de azi, săpunul este fabricat în cadrul unui proces care are trei faze.

Mai întâi, uleiurile și grăsimile sunt combinate cu alcalii pentru a obține un

amestec de săpun, apă și glicerină, în cadrul unei metode numite
„saponificare”;
Apoi, amestecul este uscat pentru a se reduce conținutul de apă;
În cele din urmă, săpunul uscat este amestecat cu arome, culori și alți aditivi,
iar apoi e tăiat în calupuri.

Dar săpunul modern nu se limitează la calupuri. Săpunul lichid a preluat cu

rapiditate conducerea pe piață. De fapt, în anii din urmă, consumatorii au
cheltuit mai mult pe săpun lichid decât pe săpun solid.