Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Subiectul:
„Exerciții recapitulative
cu aplicație pe textul epic la prima lectură”
Proiect didactic la limba și literatura română
Instituția:
Profesor:
Clasa:
Data:
Subiectul: Exerciții recapitulative cu aplicație pe textul epic la prima lectură
Tipul lecției: consolidare și sistematizare
Motivația: pregătirea elevilor pentru examenul de capacitate, lectia le va permite elevilor, prin atingerea
obiectivelor propuse, sa-si reactualizeze suficiente achizitii teoretice încît să aibă competența necesară de a
rezuma un text dat și de a formula enunțuri cît mai corecte din punct de vedere gramatical.
Captarea atenției:
Cuv. prof.
CS.1 - În textul care urmează să-l citiți se conțin următoarele Predicția 5 min.
3 cuvinte: un om, casă, grădină, paradis, carte, copii.
O5. Anexa 2
Faceți o predicție cu privire la conținutul textului.
Discutați timp de 1 min. și compuneti un text care
conține lexemele sus-numite.
CS.8 10 min.
Grupul II (Investigatorii): Formulați 3 întrebări în baza
textului.
Studiu de
O3. caz
SÁNDVICI, sandviciuri, s. n. Felie de pâine (unsă cu
O5. unt) cu un aliment rece (șuncă, salam, brînză etc.), peste Anexa 3 5 min.
CS.1 care se așază adesea a doua felie de pâine; tartină.
3 O6. - Cum credeți ce semnificație are sintagma
„om- sandvici”? Cine poate devein un om –sandvici?
(Profesorul prezintă în Pawer Point imaginea unui
asemenea om)
Grupurile 1, 2:
Grupurile 3, 4, 5:
Cele ce vreau să povestesc s-au petrecut de asemenea într-un mic oraș, un oraș cu străzi
prost pietruite și cu mulți pomi, unde fiecare știe totul despre celălalt într-atât sunt de puțini
și de plictisiți oamenii acolo.
Un om din cale afară de ciudat locuia în orasul acesta; omul acesta era nu prea înalt, cam
gros și schiopăta de-a binelea de un picior, avea niste ochi foarte stralucitori și un surâs din
cele mai placute din câte mi-a fost dat să vad.
Până aici, nu-i așa, nimic ciudat. Dar omul nostru, cu toate că arăta ca toți oamenii,
părea că ține cu tot dinadinsul să se deosebească prin purtarea lui de ei. Așa, de-o pildă, el
avea o casă mare de piatră, cu nenumărate ferești înguste și boltite pe care însă nu le
deschidea niciodată; în jurul casei era o imensă grădină unde nu cred să fi lipsit vreun soi de
plantă. [...]
Cînd mergea pe stradă, el avea totdeauna o carte în mînă, din care citea mergând și se
lovea mereu de oameni, de felinare și de case, iar dacă îi vorbeai, după ce te privea o clipă
batjocoritor, făcea un „Hm”, care părea că vine din burta lui rotunjită și pleca schiopătînd
mai departe, și totuși nu era rău, nu, Doamne ferește! Dimpotrivă, marea lui avere (căci era
foarte avut) și-o cheltuia pentru un singur lucru, ca sa facă bucurie copiilor. Nu-și poate
cineva închipui ce dragi îi erau. Ținea să fie prieten cu fiecare, la început se adresa copilului
cam în felul acesta: „Toto, ia vino la moșul, să fim prieteni”. Și, ciudat, copiii n-aveau frică
de el, i se repezeau deodată în brațe, oricît ar fi fost de mici și sperioși. Din pricina că nu
vorbea decât cu copiii și din pricina că fiecaruia, pînă a-i ști numele, îi spunea Toto, lumea îi
zicea „Toto”.
În orașul acela trăiau, desigur, cei mai fericiți copii. Dacă vreun micuț zdrențăros, cu nasul
vânăt și murdar, stătea vrăjit lîngă vitrina magazinului cu jucării, Toto răsărea ca din pămînt
lîngă el. Privea câteva clipe, dus pe gînduri, vitrina, se schimba de pe un picior pe celălalt și
după ce tușea de cîteva ori, ca pentru a-și stapîni o mare emoție, îl ruga pe copil să-i facă
plăcerea de a-și alege o jucărie, dar una oricît de scumpă, pe care, iată, va plăti-o el imediat.
(Magda Isanos, Toto)
Anexa 1
- Imaginați-va că ați avea posibilitatea să creați un oraș virtual. Cum ați dori să arate acesta?
Completați un clustering cu adjective care descriu orașul virtual.
Mărime Străzi
Orașul virtual
Case
Peisaje
Oameni
Anexa 2
„Cele ce vreau să povestesc s-au petrecut de asemenea într-un mic oraș, un oraș cu străzi prost pietruite și
cu mulți pomi, unde fiecare știe totul despre celălalt într-atat sînt de puțini și de plictisiți oamenii acolo.”
- Imaginați-vă cum cuvintele evidențiate s-ar lega într-o povestire. Schițați o întîmplare: un om,
casă, grădină, paradis, carte, copii.
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
Anexa 3
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
_________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________
_________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_________
Text suport
Cele ce vreau să povestesc s-au petrecut de asemenea într-un mic oraș, un oraș cu străzi prost pietruite și
cu mulți pomi, unde fiecare știe totul despre celălalt într-atat sînt de puțini și de plictisiți oamenii acolo.
Un om din cale afară de ciudat locuia în orasul acesta; omul acesta era nu prea înalt, cam gros și schiopata
de-a binelea de un picior, avea niste ochi foarte stralucitori și un surîs din cele mai placute din cîte mi-a fost
dat să vad.
Pîna aici, nu-i așa, nimic ciudat. Dar omul nostru, cu toate că arăta ca toți oamenii, părea că ține cu tot
dinadinsul să se deosebească prin purtarea lui de ei. Așa, de-o pildă, el avea o casă mare de piatră, cu
nenumărate ferești înguste și boltite pe care însa nu le deschidea niciodată; în jurul casei era o imensă
grădină unde nu cred să fi lipsit vreun soi de plantă. [...]
Cînd mergea pe stradă, el avea totdeauna o carte în mînă, din care citea mergînd și se lovea mereu de
oameni, de felinare și de case, iar dacă îi vorbeai, după ce te privea o clipă batjocoritor, făcea un „Hm”, care
părea că vine din burta lui rotunjită și pleca schiopătînd mai departe, și totuși nu era rău, nu, Doamne
ferește! Dimpotrivă, marea lui avere (căci era foarte avut) și-o cheltuia pentru un singur lucru, ca sa facă
bucurie copiilor. Nu-și poate cineva închipui ce dragi îi erau. Ținea să fie prieten cu fiecare, la început se
adresa copilului cam în felul acesta: „Toto, ia vino la moșul, să fim prieteni”. Și, ciudat, copiii n-aveau frică
de el, i se repezeau deodată în brațe, oricît ar fi fost de mici și sperioși. Din pricina că nu vorbea decît cu
copiii și din pricina că fiecaruia, pînă a-i ști numele, îi spunea Toto, lumea îi zicea „Toto”.
În orașul acela trăiau, desigur, cei mai fericiți copii. Dacă vreun micuț zdrențăros, cu nasul vînăt și
murdar, stătea vrăjit lîngă vitrina magazinului cu jucării, Toto răsărea ca din pămînt lîngă el. Privea cîteva
clipe, dus pe gînduri, vitrina, se schimba de pe un picior pe celălalt și după ce tușea de cîteva ori, ca pentru
a-și stapîni o mare emoție, îl ruga pe copil să-i facă plăcerea de a-și alege o jucărie, dar una oricît de scumpă,
pe care, iată, va plăti-o el imediat.
(Magda Isanos, Toto)